“Politica între națiuni -

Lupa pentru putere și lupta pentru pace”

Hans J. Morgenthau

“Politica între națiuni – lupta pentru putere și lupta pentru pace” este o lucrare de bază în
domeniul relațiilor internaționale, prin care Hans J. Morgenthau analizează, explică și
clarifică în același timp probleme importante în ceea ce privește politica internațională și
tot ce presupune aceasta.
Cartea urmărește două concepte fundamentale, în jurul cărora sunt create, practic, relațiile
internaționale, adică puterea și pacea. În secolul XX, asistăm, după cum afirmă și
Morgenthau, la “o acumulare fără precedent de putere distructivă”, ceea ce înseamnă că
fiecare dintre marile puteri ale lumii dorește din ce în ce mai mult, iar ca obiectiv
principal, ele își propun supremația mondială. În condițiile în care lupta se dă între state
cu nivele de putere asemănătoare, competiția este acerbă, iar problema principală care se
ridică este aceea a păcii, căci ea se află în pericol.
Încă de la început, autorul face diferența între două teorii importante, apărute în istoria
politicii moderne. Prima dintre ele suține bunătatea umană înnăscută și constantă, susține
principiul evoluției prin educație, prin reformă și prin ameliorarea defectelor societății.
Cea de-a doua teorie însă, susține faptul că lumea este imperfetă din punct de vedere
rațional și că, pentru ca ea să devină mai bună, trebuie lucrat în acest sens; de asemenea,
această teorie presupune “o preocupare pentru natura umană așa cum este ea și pentru
procesele istorice așa cum se petrec de fapt”, fiind astfel o teorie realistă.
Înțelegem deci că politica internaționlă reprezintă mai mult decât evenimentele petrecute
recent și cele în curs de desfășurare, mai mult decât reforme și drept internațional. Ea este
un domeniu foarte complex, iar pentru o mai bună funcționare a acesteia este nevoie ca
relațiile internaționale să fie înțelese exact așa cum sunt, să fie private realist și obiectiv;
nu este suficientă o privire superficială, ci e nevoie de perspective profunde, de corelarea
evenimentelor curente cu cele din istoria mai îndepărtată și analiza atentă a raportului
dintre ele. La toate acestea trebuie adăugate însușirile ființei umane, ea stând, practic, la
baza întregului mecanism. Realismul propune înțelegerea profundă și cunoașterea
obiectivă a lumii, și nu crearea unei lumi noi, considerată ideală; acest lucru înseamnă că
o lume mai bună nu trebuie neapărat să fie una nouă. O lume mai bună poate fi, de fapt,
rezultatul analizei tuturor detaliilor din care este ea constituită și perceperii clare a
acestora, urmate de evoluția firească, datorată identificării clare a problemelor și
rezolvării acestora. Problemele de ordin internațional sunt extrem de complexe, pentru că
presupun praticiparea mai multor state, adică a unor puteri importante (în acest context,
nu în sensul de puteri economice, ci din punctul de vedere al numărului mare de oameni
care le constituie). Așadar, este imposibil să fie aduse soluții simple, lipsite de
compromisuri și general acceptate. Cercetătorii relațiilor internaționale nu pot să prevadă
felul în care vor decurge lucrurile în viitor, oricât de bine pregătiți ar fi. Ei pot să compare
situațiile cu care se confruntă în prezent cu cele asemănătoare din trecut, pot face anumite
supoziții, dar concluziile la care ajung ei nu sunt neapărat conforme cu realitatea; chiar și
în cazul evenimentelor asemănătoare, apar adesea întorsături radicale de situație, tocmai
pentru că fiecare eveniment este, de fapt, unic.
Pentru a înțelege ce înseamnă puterea politică, trebuie să știm că aceasta nu implică
violență fizică, pentru că atunci ar fi vorba despre putere militară. Puterea politică este
dată de capacitatea și posibilitatea unui stat de a face un alt stat să acționeze conform
voinței sale și de a-l influența. Astfel, un stat mai puternic ajunge să-și impună dominația
față de un stat mai puțin puternic, acesta din urmă devenind dominat și respectând, înr-o
măsura mai mare sau mai mică, regulile impuse de statul dominant. Hans Morgenthau
notează, de altfel: “puterea politică este o relație psihologică între cei care o exercită și
cei asupra cărora este exercitată. Ea le oferă primilor controlul asupra unor acțiuni ale
celorlalți prin efectul pe care îl produc asupra minții lor. Efectul derivă din trei surse:
anticiparea beneficiilor, teama de dezavantaje și respectul sau atașamentul față de oameni
sau instituții. Poate fi exercitată prin ordine, amenințări, autoritate sau charisma unui om
sau a unei funcții, sau a unei combinații între cele două.”
De asemenea, puterea politică a unui stat este folositoare în condițiile în care este
valorificată în plan internațional și comparată cu cea a altor state. Astfel, politica externă
funcționează relativ pe baza acelorași principii ca și politica internă; ambele categorii –
internă și externă – se bazează pe o anumită strategie, realizată, gândită în funcție de
scopurile și interesele pe care fiecare stat le urmărește. De aceea, sunt identificate trei
tipuri principale de strategii, reprezentate de “trei politici internaționale tipice”: politica
statu-quo-ului, practicată de statele care nu urmăresc în plan extern să-și extindă
dominația și puterea, ci să-și păstreze puterea deja existentă. Al doilea tip este reprezentat
de dorința de expansiune, de creștere a puterii deținute de un stat la un moment dat, în
cazul acesta implementându-se politica imperialistă. Imperialismul presupune supremația
globală, continentală sau locală a unei singure puteri și poate fi de ordin militar,
economic sau cultural, în funcție de mijloacele folosite pentru atingerea obiectivului. Al
treilea tip de politică este politica de prestigiu, referitoare la reputația pe care un stat o are
și la felul în care este el văzut în sfera internațională; în funcție de prestigiu, un stat poate
deveni influent în raport cu alte state, lucru care nu poate fi decât benefic.
Vorbind despre politicile practicate în scopul menținerii sau creșterii puterii unui stat, este
necesar să înțelegem în ce constă această putere națională. Morgenthau face diferența
între factorii relativ stabili și cei care se modifică în mod constant, aceștia contribuind la
gradul de putere al unui stat. În primul rând, unul dintre cei mai importanți factori stabili
este geografia, de la așezarea statului pe glob, la suprafață și forme de relief. Apoi,
resursele naturale, precum hrana, materiile prime, petrolul, joacă un rol esențial, pentru
că, de exemplu, un stat cu reurse bogate de hrană este mult mai puternic decât unul nevoit
să importe, fiind amenințat constant de delanșarea foametei, care ar genera, în mod
evident, vulnerabilitate în plan internațional. În ceea ce privește pregătirea militară, este
clar că tehnologia este elementul principal, care face diferența între state; este firesc ca un
stat bine pregătit din punct de vedere militar și cu o tehnologie de război avansată să
reprezinte o amenințare bine întemeiată față de un stat care nu se ridică la același nivel.
Cu toate acestea, în lipsa unei conduceri militare de calitate, un stat nu își poate menține
superioritatea militară; un exemplu pe care îl dă Morgenthau este cazul lui Napoleon,
când, datorită lui, armata prusacă este distrusă în anul 1806, deși era extrem de bine
pregătită, însă fără o conducere pe măsura lui Napoleon. Nu în ultimul rând, populația are
un cuvânt important de spus în ceea ce privește viitorul unui stat; ea reflectă caracterul
național, din care derivă și moralul național, elemente ce reprezintă diferențele culturale
dintre state; acestea se manifestă prin reacția populației în anumite condiții, reacție care
va contribui la felul în care se vor desfășura evenimentele ulterioare, decizând, în acest
fel, soarta națiunii respective. Opinia publică are totuși nevoie de îndrumare, iar pentru ca
populația unui stat să fie unită și să ajungă la un acord comun, este nevoie de o guvernare
profesionistă, care să ajute la atingerea obiectivelor favorabile poporului. Cu toate
acestea, resursele materiale și umane ale unei țări pot duce la creșterea puterii, atât în plan
intern, cât și internațional, numai dacă țara beneficiază de un corp diplomatic de calitate;
acesta este cel care trasează direcțiile de dezvoltare ale statului pe timp de pace,
folosindu-se de resursele existente și asigurând legăturile dintre state. Dimplomația
urmărește să stabilească o poziție favorabilă în plan internațional, având în vedere
interesele naționale și urmărind să le satisfacă. Conform autorului, “diplomația de înaltă
calitate va armoniza scopurile și mijloacele politicii externe cu resursele disponibile ale
puterii naționale”.
Întrucât fiecare stat-națiune este preocupat de propria putere, dorind fie să și-o mențină,
fie să și-o extindă, este important ca, la nivel mondial, în relațiile internaționale, să existe
modalități de limitare a puterii, pentru ca echilibrul natural de care întreaga lume are
nevoie să nu dispară. Balanța de putere, așa cum arată Hans Morgenthau, face parte din
acest echilibru, ea constând, în fond, chiar în menținerea echilibrului dintre state. Balanța
de putere se manifestă, așadar, fie printr-o opoziție directă, deci prin rivalitatea exprimată
dintre două sau mai multe state, fie prin competiție. Printre modalitățile de balansare a
puterii se numără principiul divide et impera – caz în care un stat puternic urmărește
dezintegrarea sau împiedicarea unificării unui stat pe care îl consideră o potențială
amenințare, principiul compensațiilor, reprezentat, în general, de compromisurile la care
se ajunge în urma negocierilor diplomatice, înarmarea și alianțele, acestea din urmă fiind
cea mai importantă manifestare istorică a balanței de putere”.
O altă manieră de limitare a puterii este prin moralitatea internațională; ea constă în faptul
că diplomații se bazează, în acțiunile lor, și pe alte principii, în afară de cele materiale,
adică pe cele morale. Așa se face că apar situații când anumite acțiuni, care, în primă
instanță, par realizabile și dezirabile, nu sunt înfăptuite, pentru că nu sunt considerate
morale. Moralitatea internațională are ca scop principal împiedicarea comiterii crimelor
rasiale sau din alte motive, altfel spus, militează pentru protejarea vieții oamenilor,
devenind, astfel, o formă de limitare a puterii internaționale. Nu în ultimul rând, dreptul
internațional funcționează pe baza unui set de reguli, menit a face dreptate în planul
internațional, în măsura în care aceste reguli sunt aplicate tuturor statelor, dar în raport cu
alte state, lucru dovedit și de existența mai multor instituții internaționale; “asemenea
organizații includ Crucea Roșie Internațională, Curtea Internațională de Justiție, agenții
specializate ale Organizației Națiunilor Unite, precum Organizația Internațională a
Muncii (OIM), Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Organizația Națiunilor Unite
pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), Uniunea Universală a Poștei, Fondul
Monetar Internațional (FMI) și multe altele”.
După cum am văzut, există destul de multe forme de putere, aceasta fiind, de altfel, miza
principală a relațiilor internaționale dintre state, fiecare dintre marile puteri vizând să
dobândească supremație. În aceste condiții, Morgenthau are dreptate când afirmă că
“două războaie mondiale pe parcursul unei generații și amenințarea războiului nuclear au
făcut ca instaurarea ordinii internaționale și menținerea păcii internaționale să reprezinte
principalele preocupări ale civilizației occidentale.” De-a lungul timpului, au fost gândite
diferite măsuri, care, odată adoptate, să pună capăt temerilor legate de agresiunile
militare. Una dintre aceste măsuri ar putea fi dezarmarea, care are ca scop, bineînțeles,
prevenirea războiului. Apariția anumitor insituții internaționale, care promovează dialogul
cultural între popoare, precum și relațiile amicale și de într-ajutorare a acestora,
contribuie la menținerea păcii și a securității în lume, sau cel puțin așa își propun. Este,
de exemplu, cazul unor instituții de tipul Ligii Națiunilor, înființată chiar în urma
primului război mondial, ONU și chiar UNESCO.
Se observă, așadar, că, indiferent dacă este vorba despre planul individual, personal, sau
despre cel mondial, internațional, lupta pentru putere va fi în permanență prezentă, din
dorința oarecum firească a umanității de a se dezvolta, de a evolua, de nu rămâne pe loc
pentru prea mult timp. Tocmai de aceea, pacea mondială este precară, întrucât nu se știe
cu certitudine până unde se va merge în această luptă, aparent interminabilă. Dincolo de
acestea însă, lucrarea lui Hans J. Morgenthau este un punct de referință pentru toți cei
care vor să studieze felul în care funcționează lucrurile în relațiile internaționale, dar și
pentru cei pasionați sau pentru cei care vor să afle, pur și simplu, în ce punct se află
omenirea.
Consider că analiza lui Morgenthau este una de o mare valoare, întrucât este realizată în
detaliu, autorul răspunzând unei game foarte largi de întrebări pe care un cunoscător al
domeniului relațiilor internaționale sau, pur și simplu, un cititor interesat și le-ar putea
pune.