Cap 8.

Metodologia generală de elaborare a soluţiei tehnologice pentru

exploatarea lemnului dintr-un parchet...............................................................................
8.1. Studiul masei lemnoase de exploatat......................................................
8.1.1. Verificarea actelor de punere în valoare.....................................
8.1.2. Consumuri tehnologice de masă lemnoasă.................................
8.1.3. Structura masei lemnoase exploatate..........................................
8.2. Studiul terenului şi stabilirea soluţiilor tehnologice posibile de aplicat ...
8.2.1. Procedeul ridicării în plan a parchetului.....................................
8.2.2. Procedeul profilelor terenului.....................................................
8.2.3. Procedeul utilizării fotogramelor................................................
8.3. Studiul soluţiilor tehnologice..................................................................
8.3.1. Compartimentarea parchetului în raport cu zonele de colectare .
8.3.2. Determinarea distanţelor medii de colectare şi a volumelor de
material lemnos de colectat................................................................................................
8.3.3. Calcule economice......................................................................
8.3.4. Întocmirea fişei soluţiei tehnologice şi a documentaţiei
tehnico-economice privind exploatarea parchetului..........................................................
8.3.5. Proiectarea instalaţiilor pasagere................................................
Cap. 9. Factorii ce intervin la stabilirea soluţiilor de colectare a lemnului.......................
9.1. F actorii fizico-geografici.......................................................................
9.1.1. F actorii geomorfologici.............................................................
9.1.2. Factorii caracterizanţi ai stării suprafeţei terenului....................
9.1.3. F actorii climatici .......................................................................
9.2. Factorii tehnico-economici.....................................................................
9.2.1. Masa lemnoasă de exploatat, felul intervenţiei silvotehnice şi
nivelul exigenţelor ecologice.............................................................................................
9.2.2. Poziţia parchetului faţă de calea de transport.............................
9.2.3. Productivitatea muncii, costul lucrărilor şi consumul
de carburant la colectarea lemnului...................................................................................
Cap. 10. Tipuri de linii de colectare. Condiţii de utilizare şi scheme de amplasare..........
10.1. Consideraţii generale .............................................................................
10.2. Linii de colectare având ca utilaj de bază funicularul............................
10.2.1. Colectarea integrală cu funicularul..............................................
10.2.2. Colectarea fragmentată având ca utilaj de bază funicularul........
10.3. Linii de colectare având ca utilaj de bază tractorul................................
10.3.1. Colectarea integrală cu tractorul..................................................
10.3.2. Colectarea fragmentată având ca utilaj de bază tractorul............
10.4. Linii de colectare a lemnului în condiţii speciale...................................
10.4.1. Colectarea lemnului în parchete de produse accidentale
dispersate............................................................................................................................
10.4.2. Colectarea lemnului în parchete situate în bazine de interes
hidroenergetic....................................................................................................................
10.4.3. Colectarea lemnului în parchetele din lunca
inundabilă a Dunării...........................................................................................................
Cap. 11. Metode de stabilire a soluţiilor tehnice optime de colectare a lemnului.............
11.1. Metode bazate pe modele geometrizate..................................................
11.1.1. Metoda dimensiunilor optime ale parchetelor.............................
11.1.2. Lungimea economică a liniilor de funicular în cazul colectării
integrale cu funiculare a lemnului de pe versanţi..............................................................
11.1.3. Distanţa economică dintre liniile de funicular la colectarea
lemnului de pe versanţi.......................................................................................................
11.2. Metode bazate pe studiul variantelor de dezvoltare a reţelelor de
colectare..............................................................................................................................
11.2.1. Dezvoltarea optimă a unei reţele de colectare cu tractorul..........
11.2.2. Lungimea economică a căilor de apropiat sau de scos mecanizat în cazul liniilor de
colectare fragmentată desfăşurate în bazinete ..
Cap. 12. Programarea lucrărilor de exploatare a lemnului dintr-un parchet.......................
12.1. Calculul necesarului de utilaje şi forţă de muncă...................................
12.2. Planificarea lucrărilor.............................................................................
12.3. Aplicarea metodei analizei drumului critic la programarea
lucrărilor de exploatare.......................................................................................................
12.3.1. Pregătirea datelor primare............................................................
12.3.2. Procedeul M.P.M.........................................................................
Cap. 13. Proiectarea tehnologică a centrelor de sortare şi preindustrializare a lemnului ..
13.1. Metodologia generală de proiectare a centrelor de sortare şi
preindustrializare a lemnului..............................................................................................
13.2. Amplasarea centrelor de sortare şi preindustrializare a lemnului...........
13.3. Determinarea capacităţii de producţie şi dimensionarea elementelor
tehnice de capacitate...........................................................................................................
13.3.1. Capacitatea de producţie............................................................
13.3.2. Necesarul de utilaje, instalaţii, linii tehnologice şi posturi de
muncă..................................................................................................................................
13.3.3. Dimensionarea elementelor tehnice de organizare teritorială a
centrului de sortare şi preindustrializare.............................................................................
13.4. Stabilirea procesului tehnologic.............................................................
13.5. Planul general de organizare tehnică......................................................
Cap. 14. Conţinutul cadru al proiectului de organizare a şantierului de exploatare .
14.1. Masa lemnoasă de exploatat şi condiţii de exploatare............................
14.1.1. Fişa parchetului............................................................................
14.1.2. Structura masei lemnoase exploatate...........................................
14.2. Proiectarea tehnologiei de exploatare a lemnului din parchet................
14.2.1. Variante tehnologice..................................................................
14.2.2. Masa lemnoasă de colectat şi distanţe medii de colectare.........
14.2.3. Analiza economică a variantelor tehnologice............................
14.2.4. Fişa soluţiei tehnologice adoptate..............................................
14.3. Necesarul de utilaje şi forţă de muncă....................................................
14.3.1. Fond de timp necesar...................................................................
14.3.2. Calculul normelor de producţie pe grupe de operaţii..................
14.3.3. Variante de concentrare a utilajelor de bază................................
14.3.4. Necesarul de utilaje şi forţă de muncă pe variante de
concentrare a utilajelor de bază..........................................................................................
14.4. Planificarea lucrărilor.............................................................................
14.4.1. Durate de exploatare pe operaţii..................................................
14.4.2. Graficul calendaristic de desfăşurare a lucrărilor........................
14.5. Cost unitar estimat pe sortimente de lemn brut......................................
14.6. Planul activităţilor tehnico-organizatorice de pregătire,
deservire tehnică şi încheiere a lucrărilor ..........................................................................
CAPITOLUL 8
METODOLOGIA GENERALĂ DE ELABORARE A SOLUŢIEI TEHNOLOGICE PENTRU
EXPLOATAREA LEMNULUI DINTR-UN
PARCHET
Proiectarea tehnologică a exploatării lemnului dintr-un parchet are ca obiectiv
principal elaborarea soluţiei tehnologice ce urmează să se aplice în parchetul
respectiv.
Întrucât structura proceselor de recoltare şi lucrări pe platforma primară este
configurată pe categorii mari de parchete, în funcţie de utilajul de bază, zona
fitogeografică şi natura produselor, stabilirea soluţiei tehnologice de exploatare a
lemnului dintr-un parchet, în esenţă, înseamnă stabilirea soluţiei tehnice şi, implicit,
tehnologice de colectare a lemnului, care constă în alegerea mijloacelor de colectare,
stabilirea amplasamentelor căilor de colectare şi delimitarea zonelor de colectare.
Etapele de lucru pentru elaborarea soluţiei tehnologice de exploatare a lemnului dintr-un parchet
sunt: studiul masei lemnoase, studiul terenului, stabilirea soluţiilor tehnologice posibile de aplicat şi
studiul acestor soluţii tehnologice, finalizat prin adoptarea celei mai adecvate variante tehnologice.
În acest capitol se va prezenta numai metodologia generală de elaborare a soluţiei
tehnologice, urmând ca problema deosebit de complexă a adoptării soluţiei de
colectare, elementul “cheie” al soluţiei tehnologice, să fie studiată în detaliu,
particularizat, în capitolele 9 - 11.
8.1. Studiul masei lemnoase de exploatat
8.1.1. Verificarea actelor de punere în valoare
Estimarea cantitativă şi calitativă a masei lemnoase destinate exploatării se
efectuează de către ocoalele silvice, fiind consemnată în actele de punere în valoare.
Agenţii economici de exploatare a lemnului pot proceda la verificarea datelor
înscrise în aceste documente. Se verifică astfel măsurătorile privind înălţimea medie
şi diametrele de bază ale arborilor marcaţi, precum şi clasa de calitate a acestora,
pentru a se constata dacă volumul total şi, respectiv proporţia de lemn de lucru sunt
corect determinate. Metodologia aplicată este prevăzută în normele tehnice silvice
privind evaluarea masei lemnoase destinată exploatării.
Înălţimea se verifică la un număr de 5-7 arbori de diametru central, din cei
măsuraţi prin inventarierea silvică. Dacă arborii măsuraţi iniţial nu mai pot fi
identificaţi, se aleg 10-15 arbori de diametru egal cu cel central, cărora li se măsoară
înălţimea. Diferenţele admise între media datelor de la verificare şi valoarea stabilită
prin inventarierea silvică sunt de ± 1 m, în primul caz, şi de ± 1,5 m, în cel de-al doilea
caz. Depăşirea acestor toleranţe impune refacerea calculelor, corectându-se, după
caz, seria de volume sau graficul înălţimilor.
Verificarea măsurătorilor privind diametrele de bază ale arborilor marcaţi, precum
şi a sortării calitative a acestora, se execută la un anumit de arbori prin sondaj.
Mărimea sondajelor se stabileşte în funcţie de numărul total de arbori inventariaţi
(tabelul 8.1). Sondajul cuprinde arbori aleşi întâmplător, de pe întreaga suprafaţă a
parchetului, parcurgând terenul fie pe direcţia curbei de nivel, fie pe direcţia a două
diagonale. La fiecare arbore verificat se notează specia, numărul de ordine dat cu
ocazia inventarierii, diametrul de bază şi clasa de calitate. La birou se execută
despuierea arborilor verificaţi, pe specii, categorii de diametre şi clase de calitate.
Pentru aceiaşi arbori, având în vedere numărul lor de ordine, se face o despuiere
similară după datele înscrise în carnetul de inventariere silvică. Se procedează, în
continuare, pentru ambele seturi de date, la transformarea arborilor pe clase de
calitate în arbori de lucru, aplicându-se relaţiile biometrice:

• pentru foioase, lemn de lucru: N+N ■ 0,77+Nm ■ 0,49+NiV ■ 0,18;

• pentru răşinoase, lemn de lucru: N+NU ■ 0,85+Nm ■ 0,63+NIV 0,15,
în care:
NI-IV reprezintă numărul de arbori corespunzători claselor de calitate I-IV.
Tabelul 8.1
Mărimea minimă a sondajului de aplicat la verificarea preciziei de
evaluare a masei lemnoase (după Norme tehnice pentru evaluarea
masei lemnoase destinată exploatării, vol.4, 1986)
 Numărul total de arbori inventariaţi
< 200 201-1000 11001-2000 | 2001-3000 3001-4000 > 4000
Felul arboretelor Mă irimea minimă a sondajului în din
r % umărul total de arbori
inventaria

Arborete de
stejar,
amestecuri pe 20 15 10 7 5 4
bază de stejar,
făgete cu lemn
pentru furnir
Restul
arboretelor 15 12 8 6 4 3
Se determină, apoi, la ambele categorii de date, suprafaţa de bază multiplă, pe
categorii de diametre şi total lot, atât pentru toţi arborii, cât şi numai pentru arborii de
lucru.
Precizia măsurării diametrelor rezultă prin raportul:
P d = —100, (8.1)
G 2

în care:
Pd este precizia măsurării diametrelor, în procente;
G1 şi G2 - suprafaţa de bază pentru toţi arborii, conform datelor de la verificare şi,
respectiv, de la inventariere.
Dacă raportul se situează în limitele 100±3, lucrarea se consideră bună, ceea ce
înseamnă că volumul total de masă lemnoasă, înscris în actul de punere în valoare, a
fost corect determinat. În caz contrar, lucrarea trebuie refăcută, procedându-se din
nou la măsurarea diametrelor de bază pentru toţi arborii marcaţi.
Precizia sortării calitative se determină cu relaţia:
9
G'

(8.2)
Ps = ^7100
în care:
Ps este precizia sortării calitative, în procente;
G’i şi G'2 - suprafaţa de bază a arborilor de lucru, corespunzătoare datelor de la
verificarea şi, respectiv, de la inventariere.
Dacă procentul astfel calculat prezintă faţă de 100%, o diferenţă de până la ±5%,
lucrarea se consideră bună, iar dacă diferenţa depăşeşte ±10%, actul de punere în
valoare se respinge şi se trece la refacerea pe teren a lucrării. În cazul că se obţine o
diferenţă de ±5,1...10% se procedează la o corectare a volumelor în actul de punere în
valoare, după cum urmează:
• se înmulţesc cantitatea totală de lemn de lucru şi cantităţile de
p
sortimente dimensionale ale lemnului de lucru cu coeficientul -;
100
• întrucât volumul total rămâne neschimbat, presupunând că măsurătorile
privind diametrele de bază au fost corecte, compensarea corecţiei aduse cantităţii
totale de lemn de lucru se face pe seama cantităţii de lemn de foc.
9
Actele de punere în valoare predate şi acceptate constituie documente primare,
care stau la baza contractării masei lemnoase şi decontării între ocoalele silvice şi
agenţii forestieri de exploatare.
8.1.2. Consumuri tehnologice de masă lemnoasă
Consumurile tehnologice sunt diminuări inerente ale masei lemnoase iniţiale pe
picior ce se produc în procesul de exploatare, ca urmare a modului specific de
execuţie a operaţiilor, la care este supusă în vederea obţinerii sortimentelor de lemn
brut.
Factorii principali de influenţă asupra mărimii consumurilor tehnologice pe
operaţii sunt specia şi condiţiile de lucru (pante, distanţe, starea terenului). Deoarece
sunt determinate obiectiv de un anumit stadiu tehnic şi tehnologic, consumurile
tehnologice nu sunt socotite pierderi. Acestea din urmă sunt reprezentate numai de
depăşirile indicilor de consum tehnologic, cauzate de defecţiuni tehnico-
organizatorice (maşini nereglate sau cu un grad avansat de uzură, forţa de muncă cu
calificare necorespunzătoare sau care nu respectă disciplina tehnologică etc.).
Consumurile tehnologice se produc atât la operaţiile de transformare (doborâre,
secţionare, cojire), cât şi în procesele de mişcare (colectare, manipulare, transport).
La doborârea şi secţionarea lemnului se înregistrează următoarele categorii de
consumuri tehnologice: consum în tăieturi, consum în rupturi, consum în
supradimensiuni şi consum în putregai.
Consumul în tăieturi cuprinde cantitatea de lemn sub forma calupurilor de tapă,
aşchii şi rumeguş, care se consumă la execuţia tăieturilor de doborâre şi secţionare.
Prin faptul că secţionarea lemnului se execută parţial în parchete şi este definitivată în
centrele de sortare şi preindustrializare a lemnului, indicii de consum în tăieturi sunt
redaţi separat pentru cele două locuri de producţie.
Consumul în rupturi se produce numai în parchete şi constă din lemnul rupt şi
sfărâmat prin căderea arborilor.
Consumul în supradimensiuni este reprezentat, în principal, de volumul
corespunzător supralungimilor lăsate sortimentelor de lemn rotund de lucru peste
lungimea standardizată a sortimentului respectiv, pentru a se asigura întreprinderilor
de prelucrare lungimile prevăzute pentru produsele semifinite. Mărimea
supralungimilor reglementată prin standarde este de 1 cm/m. Porţiunea olărită de la
capătul gros al buştenilor se include în acest consum. În cazul buştenilor de
răşinoase, ca urmare a contragerii accentuate a lemnului prin uscare, se ia în
considerare
şi un consum în supragrosimi. Consumul în supradimensiuni este propriu centrelor
de sortare şi preindustrializare a lemnului, deoarece aici se definitivează fasonarea
lemnului în sortimente de lemn brut.
 Consumul în putregai se înregistrează în centrele de sortare şi preindustrializare a
lemnului, datorită faptului că prin secţionarea definitivă a lemnului sunt descoperite
porţiuni afectate de putregai, al căror volum trebuie să fie scăzut din masa lemnoasă
iniţială.
9
La colectarea lemnului, consumurile tehnologice constau din lemn rupt, sfărâmat,
aşchiat, care fie că se desprinde de pe piesele în mişcare, fie că trebuie eliminat
ulterior, prin retezarea capetelor pieselor.
Mărimea acestor consumuri tehnologice depinde de mijlocul de colectare, specia,
distanţa de lucru, panta, natura şi starea terenului pe traseele de colectare. Cele mai
mari consumuri tehnologice la colectarea lemnului se produc prin corhănire, astfel că
şi din acest punct de vedere se impune limitarea recurgerii la această operaţie de
colectare. La colectarea cu funiculare şi atelaje, consumurile tehnologice sunt
neglijabile, iar la colectarea cu tractoare au valori intermediare.
Alte categorii de consumuri tehnologice se înregistrează la transport, plutărit,
manipulat şi depozitat lemn de steri, cojire lemn rotund sau lemn de steri.
Indicii de consum tehnologic, reglementaţi prin normativ, sunt redaţi în procente
din volumul intrat în operaţie. Indicele global de consum tehnologic este de circa 3%,
la răşinoase, iar la foioase, de circa 2%, din masa lemnoasă iniţială.
8.1.3. Structura masei lemnoase exploatate
Masa lemnoasă ce se exploatează cuprinde o serie de categorii dimensional-
calitative, atât în raport cu structura iniţială, pe picior, cât şi cu transformările la care
este supusă pe parcursul operaţiilor tehnologice.
Volumul iniţial, înscris în actele de punere în valoare, este denumit volumul brut pe
picior şi reprezintă la foioase volumul arborilor întregi, iar la răşinoase volumul
fusurilor, inclusiv coaja.
Prin scăderea cojii lemnului de lucru (socotită ca deşeu la punerea în valoare) din
volumul brut pe picior, rezultă volumul utilizabil pe picior sau volumul brut fără coajă.
Acest volum se împarte în patru categorii dimensional-calitative: lemn de lucru gros,
lemn de lucru subţire, lemn de foc şi crăci sub 5 cm. Limita de separare dintre lemnul
gros şi lemnul subţire este diametrul de 16 cm la speciile de foioase şi de 14 cm la
răşinoase. Volumele celor două categorii de lemn rezultă din actul de punere în
valoare prin cumularea sortimentelor dimensionale ale lemnului de lucru,
corespunzătoare ca diametre. Volumele de lemn de foc şi crăci sub 5 cm sunt
specificate direct în actele de punere în valoare.
Volumul brut pe picior, preluat în procesul de exploatare, se diminuează pe
parcurs cu consumurile tehnologice, rezultând volumul brut exploatat.
Prin doborârea arborilor, în special a celor de dimensiuni mari se produc rupturi
de vârfuri şi ramuri, care împreună cu crăcile ce rezultă prin curăţatul de crăci,
precum şi cu arborii cu diametre sub 8 cm, constituie lemnul mărunt. Acesta poate fi
valorificat prin mangalizare în bocşe metalice, pe platforma primară, sau pachetizat în
vederea tocării centralizate. În general, lemnul mărunt nu este rentabil a fi valorificat
şi rămâne în parchet, constituind resturile de exploatare, care au un important rol
ecologic. În acest caz, lemnul mărunt se scade din volumul brut exploatat.
Volumul brut exploatat, în cazul aplicării metodei trunchiurilor şi catargelor, se
separă în lemn gros şi lemn subţire, păstrând proporţiile de la masa lemnoasă pe
picior, conform actului de punere în valoare.
Volumul net exploatat (valorificat, comercial) se determină prin scăderea din
volumul brut exploatat a volumului cojii lemnului de lucru. În funcţie de acest volum
net se apreciază cantităţile de lemn pe sortimente.
 8.2. Confirmările de primire la beneficiari au în vedere volumul net sau comerciabil
de lemn rotund (volumul net gros şi subţire), care se determină prin scăderea din
volumul brut de lemn rotund, a volumului de coajă aferent, în aceeaşi proporţie ca
şi pentru lemnul de lucru prevăzut în actul de punere în valoare.Studiul terenului şi
stabilirea soluţiilor tehnologice posibile de aplicat
8.2.1. Procedeul ridicării în plan a parchetului
În prealabil se face recunoaşterea parchetului, pe un itinerar cuprinzând
obligatoriu limitele parchetului şi talvegurile interioare. Dacă parchetul este constituit
din părţi de unităţi amenajistice, se vor identifica limitele marcării silvice.

Fig. 8.1 - Zonarea terenului în funcţie de pantă.

Se execută, apoi, ridicarea în plan a parchetului, prin metoda drumuirilor cu
radieri, care se finalizează cu un plan de situaţie al parchetului, de preferinţă, la scara
1 : 2000, cu echidistanţa liniilor de nivel de 5 sau 10 m. Întrucât talvegurile, principale
sau secundare, constituie în cele mai multe cazuri direcţii de apropiat sau scos,
drumuirile sunt desfăşurate pe aceste linii naturale sau în imediata apropiere a lor,
pentru a fi prinse prin radieri. Interesează, în mod deosebit, identificarea pe talveguri a
porţiunilor care în eventualitatea folosirii tractoarelor ar limita accesul acestora
(porţiuni mlăştinoase, cu stânci, rupturi de pantă ş.a.). În general, reţeaua
microreliefului, ca şi variaţia pantei terenului, trebuie să rezulte prin planul de situaţie
la un nivel de detaliere subordonat preciziei necesare pentru alegerea mijloacelor şi
amplasarea căilor de colectare. Planul de situaţie trebuie să redea şi toate traseele de
căi de colectare folosite la exploatările anterioare (culoare de linii de funicular, trasee
de drumuri de tractor sau de atelaje).
Pentru stabilirea soluţiilor posibile de colectare, pe baza planului de situaţie şi a
datelor de teren, se efectuează următoarele determinări:
delimitarea pe talveguri a porţiunilor care permit utilizarea aceluiaşi mijloc de apropiat
sau scos; zonarea terenului în funcţie de pantă.
 1. 1. Limită da parchet
2. 2. Limită de postaţa
3. 3. Limită de zonă de adunat
4. 4. Limită de sectiune de parchet
5. 5. Linie de funicular cu cablu
purtător
6. 6. Instalaţie cu pilon
7. 7. Linie de funicular care efectuează şl
adunatul
8. 8. Drum de tractor
9. 9. Drum auto
10. 10. Adunat cu troliu montat pe tractor
11. 11. Adunat cu troliu Independent
12. 12 Adunat prin corhănire
13. 13. Adunat cu atelaje; drum de atelaje
14. 14. Adunat mixt, prin corhănire şi cu
atelaje
15. 15. Tason
16. 16. Pilcuri de arbori calamitap în masă
17.Arbori calamitati Izolat
18.Directie de colectare, transport sau
manipulare a lemnului
19.Platformă primara

Fig. 8.2 - Semne convenţionale

Fig. 8.2 - Semne convenţionale

Tronsonarea talvegurilor rezultă din analiza valorilor succesive pantă/distanţă reală, coroborată cu
observaţiile de teren privind obstacolele de diverse naturi, identificate de-a lungul talvegurilor. În ceea ce
priveşte zonarea după pantă a terenului, zonele de pantă se stabilesc în raport cu mijloacele de colectare
ce se întrevăd a fi utilizate. Astfel, în cazul unei soluţii de colectare cu tractoare, atelaje şi corhănire, pe
teren uscat, zonele de pantă vor fi: pante până la 25%, pante situate în intervalul 25,1 ...50% şi pante
peste 50%. Un exemplu de zonare a terenului în funcţie de pantă este redat în figura 8.1.
Soluţiile de colectare se reprezintă pe planul de situaţie topografic, pentru fiecare variantă
întocmindu-se o planşă separată, unde se vor figura traseele căilor de colectare, limitele zonelor de
colectare, poziţia tasoanelor obligate, împărţirea în secţiuni şi postaţe. Semnele convenţionale sunt cele
din figura 8.2. Aceste semne convenţionale vor fi utilizate pe tot parcursul lucrării de faţă.
 Procedeul ridicării în plan a parchetelor asigură cea mai precisă stabilire a soluţiilor de colectare a
lemnului, cu condiţia ca lucrările de teren să se desfăşoare corespunzător cerinţelor de determinare a
tuturor condiţiilor de relief ce intervin efectiv la alegerea mijloacelor şi amplasarea căilor de colectare.
Acest procedeu necesită însă un volum mare de muncă, de teren şi birou.
8.2.2. Procedeul profilelor terenului
Acest procedeu constă în completarea informaţiilor furnizate de planurile
restituite, scara 1:5000, cu date prelevate în teren, prin ridicarea expeditivă a unor
profile pe direcţii care interesează din punct de vedere al colectării lemnului. Planurile
restituite, scara 1:5000, sunt utilizate curent în lucrările de amenajare a pădurilor şi se
găsesc la unităţile silvice de producţie sau proiectare.
Folosirea exclusivă a planurilor restituite, scara 1 : 5000, nu ar asigura precizia
necesară, deoarece nu este redată fidel reţeaua microreliefului. Sunt reprezentate
astfel doar formele de relief mai importante, fără văile şi culmile secundare mai mici,
care impun efectiv
direcţiile de colectare a lemnului. De asemenea, sunt necesare
**
măsurători speciale în teren, pentru cunoaşterea la un nivel de precizie
corespunzător, a pantei versanţilor, ca şi a condiţiilor de desfăşurare a traseelor de
colectare pe talveguri.
Aplicarea procedeului presupune, mai întâi, copierea de pe planul de bază
restituit, scara 1 : 5000, cu echidistanţa liniilor de nivel 5 m, a porţiunii care cuprinde
parchetul respectiv. Se efectuează, apoi, recunoaşterea terenului, cu care ocazie se
stabileşte şi planul desfăşurării măsurătorilor propriu-zise. Acestea constau în
ridicarea expeditivă a unor profile longitudinale ale văilor, de-a lungul tuturor
talvegurilor, inclusiv a celor care nu figurează pe planul restituit, precum şi a unor
profile pe direcţia liniei de cea mai mare pantă a versanţilor.
Profilele pe versanţi se iau la intervale de circa 100 m, pentru a se realiza un sondaj
sistematic al reliefului parchetului. Un model de organizare a măsurătorilor este redat
în figura 8.3.
Pentru măsurarea pantelor se folosesc clizimetrul, eclimetrul sau chiar
dendrometrul. Operatorul măsoară panta între punctele de frângere ale profilului, pe
distanţe mai lungi sau mai scurte, important fiind să se înregistreze precis locurile
unde, datorită pantei, trebuie schimbat mijlocul de colectare.
Distanţele se măsoară cu o ruletă sau cu o sfoară în lungime de 10 sau 20 m. Mai
comod, distanţele se pot măsura pe cale indirectă, folosind binoclul cu scală. În acest
ultim caz, operatorul va înregistra numărul de miimi care încadrează o riglă de 1 m,
ţinută orizontal la capătul distanţei, de ajutorul operatorului. Distanţa rezultă cu
formula:
i
n
în care:
n este numărul miimilor ce încadrează rigla.
 Datele de teren se înregistrează sub forma unei succesiuni de rapoarte, având la
numărător distanţa şi la numitor panta, în ordinea aval-amonte.
Se notează la profilele pe talveguri porţiunile cu obstacole de diverse naturi, care
ar îngreuia sau exclude folosirea unora dintre mijloacele de colectare. În vederea
raportării pe planul de situaţie al parchetului se măsoară orientările profilelor pe
versanţi cu o busolă de mână. Soluţiile de colectare se stabilesc, în final, pe baza
planului restituit, completat cu măsurătorile de teren specificate.
Acest procedeu, deşi nu are precizia celui precedent, prezintă, în schimb,
avantajul expeditivităţii, practic toate măsurătorile fiind efectuate la o singură
deplasare în teren.
8.2.3. Procedeul utilizării fotogramelor
S-a arătat anterior că planul de bază restituit, scara 1 : 5000, oferă numai o
prezentare de ansamblu a reliefului, elementele de detaliu ale acestuia, care intervin la
stabilirea soluţiilor de colectare, fiind estompate. O altă soluţie de ajustare şi
completare la un nivel de detaliere corespunzător, a planului restituit, o constituie
folosirea fotogramelor, care prezintă avantajul unui volum mare de date, uşor de
cules, fără a fi necesare ridicări topografice terestre. Fotogramele dau astfel informaţii
detaliate referitoare la forma suprafeţei parchetului, microrelief, variaţia consistenţei
arboretelor ş.a.
Se folosesc fotograme pancromatice alb-negru, cele mai adecvate fiind fotogramele de scări medii,
care oferă, pe lângă imaginea de ansamblu a întregii suprafeţe în curs de exploatare, şi detalii suficiente
de microrelief, potrivit scopului propus.
Prin studiul în relief al imaginii, obţinută la un stereopantometru sau chiar la un stereoscop cu
binoculare şi micrometru optic, se completează planul restituit cu toate detaliile de relief suplimentare,
care apar pe fotograme. Folosind modelul optic, se delimitează astfel toate bazinetele, sectoarele de
versant, precum şi zonele de aceeaşi pantă. Rezultă, în final, un plan de situaţie al parchetului, care
îmbină precizia redării suprafeţei şi a formelor principale de relief de pe planul de bază restituit, cu
redarea în detaliu a formelor de relief pe imaginea stereoscopică. Noua sursă de informaţii conţine toate
detaliile semnificative (planimetrice şi altimetrice), nefiind necesare ridicări topografice în teren.
În zonele cu neclarităţi se impun confruntări pe teren. Deplasările în teren sunt însă reduse ca număr
şi pe trasee dinainte stabilite. Astfel, este necesară cunoaşterea variaţiei pantei talvegurilor, identificarea
precisă a rupturilor de pantă şi a altor obstacole care apar pe talveguri. De asemenea, trebuie stabilită la
faţa locului poziţia
platformelor primare.
După culegerea tuturor informaţiilor se trece la stabilirea soluţiilor de colectare şi
reprezentarea acestora pe planul de situaţie.
Procedeul utilizării fotogramelor conduce la sporirea randamentului lucrărilor de proiectare, la o
mai bună orientare în teren şi la îmbunătăţirea calităţii lucrărilor.
Pentru o mai bună confruntare cu terenul, se poate aplica şi o metodă combinată de lucru, după
realizarea planului de situaţie, conform procedeului
fotogrametric, expus la acest paragraf, trecând la ridicarea expeditivă în teren a unor profile, potrivit
procedeului precedent.
8.3. Studiul soluţiilor tehnologice
După stabilirea soluţiilor tehnologice posibile de aplicat, fie că este vorba de o
soluţie unică, fie de mai multe variante, se efectuează, în continuare,
compartimentarea parchetului în raport cu zonele de colectare specifice fiecărei
soluţii, determinarea volumelor de material lemnos de colectat şi a distanţelor medii
de colectare, pe mijloace, de asemenea, pentru fiecare soluţie şi, în final, analiza
economică a variantelor tehnologice, în vederea selectării soluţiei optime. De
asemenea, calculul economic este necesar pentru verificarea încadrării soluţiei
tehnologice în limitele de rentabilitate ale intreprinderii.
8.3.1. Compartimentarea parchetului în raport cu zonele de
colectare
Studiul soluţiilor tehnologice şi, ulterior, organizarea execuţiei lucrărilor necesită o
compartimentare a suprafeţei parchetului, unităţile de compartimentare fiind denumite
secţiuni şi postaţe. Acestea se reprezintă pe planul de situaţie aferent fiecărei soluţii
tehnologice luate în studiu.
Împărţirea parchetului în secţiuni se face după două criterii, geomorfologic şi
tehnologic.
Secţiunile geomorfologice ale terenului cuprind sectoare distincte de versant şi se
iau în studiu la stabilirea soluţiilor posibile de colectare. În studiul soluţiilor
tehnologice şi, apoi, la organizarea lucrărilor, interesează însă numai secţiunile
tehnologice, care sunt suprafeţe tehnologice pe care funcţionează o aceeaşi linie
tehnologică de exploatare a lemnului. Astfel, în figura 8.4 a, parchetul este deservit de
două linii tehnologice, una având ca utilaj conducător funicularul, iar cealaltă
tractorul, ceea ce impune divizarea parchetului în două secţiuni tehnologice (S? şi S2).
În figura 8.4 b, parchetul cuprinde două linii tehnologice şi implicit, două secţiuni,
fiecare din liniile tehnologice având ca utilaj de bază o linie de funicular pentru
apropiatul lemnului.
Între secţiunile tehnologice şi secţiunile geomorfologice ale unui parchet pot fi
relaţii de identitate sau incluziune. Astfel, în figura 8.4 a, secţiunile tehnologice se
suprapun peste cele geomorfologice, în figura 8.4 b, o secţiune geomorfologică (un
versant) cuprinde două secţiuni tehnologice, iar în figura 8.4 c, d, secţiunile
tehnologice respective includ mai multe secţiuni geomorfologice (SG,-).
 Secţiunile tehnologice sau direct parchetul, când nu s-au
delimitat secţiuni tehnologice, se împart în postaţe. Postaţele sunt
suprafeţe tehnologice elementare, necesare din punct de vedere al
proiectării tehnologice pentru determinarea condiţiilor de lucru la colectarea lemnului (volume şi
distanţe, pe mijloace), iar din punct de vedere tehnico-organizatoric, pentru programarea şi urmărirea
lucrărilor de exploatare. Elementele caracteristice ale postaţelor, în funcţie de care se face delimitarea
acestora pe planul de situaţie şi apoi în teren, sunt:
a) lăţimea postaţelor, egală cu dublul distanţei maxime economice de adunat
mecanizat sau cu 2-3 înălţimi de arbore (circa 70...100 m), în cazul adunatului
nemecanizat;
b) poziţia axei longitudinale a postaţei, care coincide cu o ramificaţie de drum de
tractor sau cu o linie de funicular pentru adunat- scos de pe versanţi, iar în cazul
adunatului nemecanizat este orientată pe direcţia liniei de cea mai mare pantă.
Se recomandă ca între suprafeţele postaţelor să nu fie diferenţe prea mari, pentru
a nu se crea decalaje între duratele de execuţie a operaţiilor de exploatare pe postaţe.
 Fig. 8.5 - împărţirea parchetului în postaţe:
a - colectare integrală cu tractorul; b - adunat şi scos cu funicuiarui; c - adunat
nemecanizat.
Pentru exemplificare, principalele situaţii de împărţire în postaţe se prezintă
schematic în figura 8.5 (postaţele sunt simbolizate P„ în care i este numărul de ordine
al postaţei).
8.3.2. Determinarea distanţelor medii de colectare şi a volumelor de material lemnos de
colectat
Pentru fiecare soluţie tehnologică posibilă de aplicat se calculează distanţele
medii de colectare şi volumele de colectat cu mijloacele preconizate, folosind
planurile de situaţie şi datele de teren aferente.
Distanţele medii de colectare se determină iniţial pe postaţe şi apoi se calculează
media pe secţiuni tehnologice sau pe parchet (când nu sunt secţiuni tehnologice).
Distanţele medii de adunat din postaţe se măsoară de la centrele de greutate ale
zonelor de adunat, până la limita inferioară a acestor zone.
Distanţele medii de scos cu funiculare sau tractoare, corespunzătoare fiecărei
postaţe, se măsoară de la proiecţia pe calea de scos a centrului de greutate al
postaţelor, până la punctul de joncţiune dintre calea de scos şi cea de apropiat. În
acelaşi mod se determină şi distanţa medie de apropiat cu funicularul şi tractorul,
când lipseşte scosul ca operaţie intermediară de colectare, punctul terminus fiind
platforma primară.
Distanţele medii de apropiat, în situaţia de colectare cu scos anterior, se măsoară
la joncţiunea dintre căile de scos şi apropiat, până la platforma primară.
Distanţele medii pe secţiuni tehnologice sau pe parchet se
calculează cu relaţia:
8
n
(8.4)
Di =
£ diQj
j=i

ij

în care:
Dj este distanţa medie de colectare pe secţiune tehnologică sau pe parchet, cu
mijlocul de colectare de tipul i;
djj - distanţa medie de colectare cu mijlocul i, pentru lemnul colectat
din postaţa j (j = 1...n);
Q - volumul de material lemnos colectat cu mijlocul i, din postaţa j.
ij
 Distanţele de colectare trebuie redate ca distanţe reale, deoarece normele de
muncă şi tarifele sunt raportate la distanţa reală de colectare. Distanţele medii de
colectare pe parchet se rotunjesc la zeci de metri. Distanţele de adunat cu atelaje,
măsurate în linie dreaptă, se majorează cu un coeficient de sinuozitate k , care
s

exprimă alungirea traseelor datorită înscrierii printre arbori a atelajelor în mişcare (k

s

@ 1,1).
 Qij = Aij q, 85
( . )

Volumele de material lemnos, pe mijloace de colectare şi postaţe, Qij, se determină cu

relaţia:în care:
A este aria zonei de colectare cu mijlocul i, în postaţa j, în ha;
ij

q - volumul de masă lemnoasă de pus în valoare la hectar, în

3
m /ha.
Ariile Aii rezultă prin planimetrare sau folosind procedeul reţelei de linii paralele
echidistante (această reţea se desenează pe o hârtie de calc şi se suprapune peste
suprafaţa de măsurat de pe planul de situaţie).
Volumele de material lemnos, pe mijloace de colectare, secţiuni tehnologice sau
parchet, Qi, se obţin prin însumarea volumelor corespunzătoare din postaţe. În final,
interesează şi raportul procentual dintre volumele totale de colectat cu mijloace
stabilite (Q,) şi masa lemnoasă totală de pus în valoare (Q), dintr-o secţiune
tehnologică sau din întreg parchetul.
8.3.3. Calcule economice
Orice soluţie tehnologică trebuie validată din punct de vedere economic, pentru a
se încadra în limitele de rentabilitate ale activităţii intreprinderii. În plus, dacă sunt mai
multe variante tehnologice, prin analiză economică comparativă a acestora se va
selecta varianta optimă.
Calculul economic, în supoziţie previzională, se efectuează încă de la început,
pentru stabilirea preţului maxim admisibil la cumpărarea masei lemnoase pe picior.
Ulterior, după terminarea exploatării, postcalculul economic este necesar pentru
determinarea preţului de cost realizat pe sortimente şi întocmirea bilanţului financiar.
În ambele situaţii se procedează, mai întâi, la determinarea estimativă, în primul caz,
şi precisă, în cel de-al doilea caz, a preţului de cost al lucrărilor de exploatare.
Metodologia determinării preţului de cost al operaţiilor de exploatare. Categoriile de
cheltuieli aferente acestor operaţii sunt următoarele: cheltuieli de personal (forţă de
muncă), cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a mijloacelor de exploatare (ferăstraie,
tractoare, funiculare etc.), cheltuieli pentru instalaţii pasagere (construitdrumuri de
tractor, montare-demontare linii de funicular, amenajare platforme primare etc.) şi
cheltuieli diverse. Astfel se notează:
C
= Cp ^ Cif ^ Cip ^ Cdi (8 6)
.
în care:
C este costul unitar la o anumită operaţie, efectuată în anumite
condiţii (volum al arborelui mediu, distanţă etc), în lei/m3;
Cp - cheltuieli unitare de personal, în lei/m3;
Cif - cheltuieli unitare pentru întreţinerea şi funcţionarea mijloacelor de exploatare,
în lei/m3;
Cip - cheltuieli unitare pentru instalaţii pasagere, în lei/m3;
Cd - cheltuieli unitare pentru diverse alte lucrări (de exemplu, deplasarea unui utilaj
sau a unor materiale la parchet etc.), în lei/m3;
Cheltuielile de personal cuprind: salarii brute, sarcini sociale, sporuri diverse. Se
repartizează pe m3 masă lemnoasă, în cazul fiecărei operaţii. Sintetic, se exprimă prin
relaţia:
(8.7)
p „ SS
Cp
~ Tu 100(1 + 1 0 0 ) ,
în care:
Tu este tariful unitar de retribuire a muncitorilor la operaţia respectivă, în lei/m3;
p - ponderea masei lemnoase supusă operaţiei, în raport cu masa totală aferentă
liniei tehnologice, în % (p<100);
SS - suma procentelor sarcinilor sociale şi sporurilor diverse de salariu.
Cheltuielile de întreţinere şi funcţionare a mijloacelor de exploatare se împart în
cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile. Cheltuielile fixe se descompun în amortismente,
cheltuieli financiare, prime de asigurare, impozite şi taxe diverse.
Amortismentele se consideră lineare, adică presupun repartizarea uniformă a
preţului de cumpărare a mijlocului de exploatare pe toată perioada de amortisment
tehnic. Valoarea amortismentului anual rezultă împărţind preţul de cumpărare a
utilajului, la durata amortizării, în ani. Această durată este normată pentru fiecare tip
de utilaj, avându-se în vedere un număr raţional de ore de lucru într-un an. Maşinile
compuse din diferite subansamble, pot avea longevităţi tehnice diferite, astfel că se
face un calcul diferenţiat al amortismentului.
9
Cheltuielile financiare corespund dobânzilor pentru împrumuturile bancare (sau
veniturilor, în cazul sumelor investite). Acestea, de regulă, sunt dobânzi compuse
(creditul cu durata peste un an) şi se calculează cu formula:
(8.8)
Ud (n + 1) 200n ’
în care:
 D este suma anuală a dobânzii, în lei;
U - costul total al investiţiei, respectiv costul de achiziţie a utilajului, în lei;
d - rata dobânzii, în %;
n - durata amortizării, în ani.
Primele de asigurare, impozitele şi taxele de diverse naturi au o valoare anuală.
Cheltuielile variabile sunt în relaţie directă cu durata efectivă de
9
funcţionare a utilajului. Se referă la cheltuielile pentru carburanţi şi lubrifianţi,
materiale consumabile, precum şi la cele de întreţinere curentă şi reparaţii. Normele
de consum sunt în funcţie de tipul utilajului şi natura materialelor. Astfel, la un
ferăstrău mecanic sunt următoarele norme de consum: carburant, în l/oră; ulei de
ungere a lanţurilor, în l/an; lanţuri, lame de ghidare şi pinioane, în bucăţi/an. La un
tractor cu troliu, aceste norme sunt: carburant, în l/oră; uleiuri mecanice şi hidraulice,
în l/an; vaselină, în l/an; pneuri, în bucăţi/an; cablu pentru troliu, în m/an. Cheltuielile
de întreţinere curentă şi reparaţii cuprind atât cheltuieli materiale (piese de schimb,
materiale de întreţinere etc.), cât şi de personal (salariile şi sarcinile sociale aferente
pentru muncitorii de întreţinere şi reparaţii), şi se estimează procentual faţă de
valoarea amortismentului anual.
Pentru a fi operante în calculul costului unitar, toate cheltuielile de întreţinere şi
funcţionare menţionate se raportează la ora de funcţionare a utilajului. Aceasta
înseamnă că valorile anuale vor fi împărţite la numărul anual de ore de funcţionare a
utilajului. În calculul previzional, acest număr de ore se estimează ţinând seama de
experienţa anterioară (de exemplu, 1300 ore/an). În postcalcul, numărul de ore de
funcţionare este cel efectiv înregistrat.
În raport cu cele de mai sus, cheltuielile unitare pentru întreţinerea şi funcţionarea
unui anumit mijloc de exploatare, în condiţiile unui anumit parchet, se exprimă prin
relaţia:
Cif = KtfNtu 100, (
8.9)
în care:
Cif sunt cheltuielile unitare pentru întreţinerea şi funcţionarea mijlocului de
exploatare, în lei/m3;
Kif - cheltuieli de întreţinere şi funcţionare cumulate (cheltuieli fixe şi cheltuieli
variabile), în cazul mijlocului respectiv, determinate conform metodologiei prezentate
anterior, în lei/oră-utilaj;
Ntu - norma de timp pe utilaj, pentru condiţiile de lucru din parchet, în ore-utilaj/m 3;
p - procentul de masă lemnoasă supusă operaţiei respective, din masa lemnoasă
totală a parchetului (p£l00).
Cheltuielile unitare pentru instalaţii pasagere (Cip) se determină cu
relaţia:
Cp = Q, (8.10)
în care:
I este costul total estimat pentru amenajarea instalaţiei pasagere specifice unei
anumite operaţii, în lei;
 Q - masa lemnoasă a parchetului, în m3.
Pe ansamblul exploatării, costul total al operaţiilor de exploatare rezultă prin
însumarea costurilor pe operaţii componente:
n
C = Z Ci ,
e (8.11)
¿=1

în care:
Ce - este costul total al operaţiilor de exploatare, în lei/m3;
C, i = 1...n - costul pe operaţii de exploatare, calculat conform relaţiei 8.6, în lei/m3;
Acest cost cuprinde numai cheltuieli directe.
Calculul preţului maxim admisibil la cumpărarea masei lemnoase pe picior.
Societăţile de exploatare a lemnului cumpără, în general, masa lemnoasă pe picior. De
aceea este important să se determine până la ce preţ de cumpărare se poate ajunge,
în funcţie de obiectivele intreprinderii. Relaţia generală de calcul este următoarea:
Pc = Pv - (Ce + C + Cg + B),
a (8.12)
în care:
Pc este preţul maxim admisibil la cumpărarea masei lemnoase prin licitaţie, în
lei/m3;
Pv - preţul estimat de vânzare al sortimentelor de lemn brut, realizate prin
exploatare, în lei/m3;
Ce - costul estimat al lucrărilor de exploatare, pentru parchetul respectiv, în lei/m3;
Ca - cheltuieli anexe, în lei/m3;
Cg - cheltuieli generale (de structură) ale intreprinderii, în lei/m3;
B - beneficiul scontat al intreprinderii, în lei/m3.
Metoda de calcul presupune determinarea preţului de vânzare a sortimentelor (Pv),
pe baza unei fişe de estimare, care să cuprindă elementele următoare:
• volumul total şi repartizarea acestuia pe sortimente dimensionale de lemn de
lucru, lemn de steri, crăci, conform actului de punere în valoare;
• volumele estimate ale sortimentelor de lemn brut, ce se pot obţine în urma
exploatării, în raport cu structura dimensional-calitativă a masei lemnoase şi
obiectivele comerciale ale societăţii;
• preţurile de vânzare pe sortimente, ţinând seama, pe o parte, de locul vânzării
acestora (în parchet, la marginea drumului, în CSPL, livrare directă la client) şi, pe
de altă parte, de prognoza evoluţiei pieţii (stabilitatea, creşterea sau scăderea
preţurilor).
Costul total al lucrărilor de exploatare (Ce) se determină conform metodologiei
prezentate anterior. Se are în vedere şi eventuala încredinţare a unei părţi din lucrări
unor antreprenori, care au tarife proprii. Dacă lemnul este livrat la sediul clientului, se
includ şi cheltuielile de transport. De asemenea, dacă lemnul este trecut printr-un
CSPL, se estimează cheltuielile de transport şi cele aferente tehnologiei din CSPL.
Cheltuielile anexe au în vedere unele situaţii particulare, cum ar fi locaţia
platformei primare, despăgubirea pentru un drept de pasaj, repararea drumurilor
stricate de exploatare, comisioane diverse etc. Aceste cheltuieli se totalizează şi
repartizează pe unitatea de produs (Ca).
Cg = P
v
g
100 '

(8.13)
Cheltuielile generale sau de structură ale intreprinderii grupează cheltuielile de
personal la nivel de intreprindere, cheltuielile pentru spaţii, autovehicule, electricitate,
telefon etc. Aceste cheltuieli se exprimă în procente din cifra de afaceri a
intreprinderii. În cazul formulei 8.12, cheltuielile generale revenind pe unitatea de
produs (Cg) sunt:
în care:
Pv este preţul estimat de vânzare a sortimentelor, în lei/m3;
pg - ponderea cheltuielilor generale în cifre de afaceri a intreprinderii, în%;
B =p
v
Pb
100’
(8.14)
Beneficiul scontat este, de asemenea, exprimat în procente din cifra de afaceri,
astfel că în relaţia 8.12 beneficiul pe unitatea de produs (6) are valoarea:
în care:
pb reprezintă ponderea procentuală a beneficiului scontat în cifra de afaceri.
Această metodă permite cumpărătorului să cunoască marja sa de manevră. Astfel,
el ştie că dacă cumpără la un preţ mai ridicat decât cel reieşit din calcul, îşi
diminuează beneficiul. Intreprinderile mai puternice, pentru cucerirea pieţei îşi pot
permite aceasta, ca o tactică temporară. Dacă diferenţa dintre preţul de cumpărare
real şi preţul determinat prin calcul este superioară beneficiului, financiarmente
operaţia devine negativă şi, în consecinţă, nu trebuie antamată. În schimb, dacă preţul
de cumpărare real este inferior preţului calculat, intreprinderea îşi va spori beneficiul
peste limita scontată. Totodată, aceasta reprezintă şi o confirmare a soluţiei
tehnologice preconizate.
Analiza economică comparativă a variantelor tehnologice. Se efectuează numai la
nivelul costului operaţiilor de exploatare, calculat pentru fiecare variantă tehnologică,
urmând a se adopta varianta cu cel mai redus cost. Întrucât variantele tehnologice
sunt diferenţiate prin operaţiile de colectare, este suficientă compararea costurilor
unitare de colectare.
Unele intreprinderi înregistrează la operaţiile de colectare cheltuielile de întreţinere
şi funcţionare pe tkm, astfel că se poate aplica şi relaţia:
Cf = Kif m D 100,
v m (8.15)
în care:
C sunt cheltuielile pentru întreţinerea şi funcţionarea mijlocului de colectare
if

considerat, în condiţiile parchetului, în lei/m3;

K - cheltuielile de întreţinere şi funcţionare înregistrate de intreprindere la utilajul
if

respectiv, în lei/tkm; m - masa volumică a lemnului, în t/m3;

v
 D - distanţa medie de colectare cu mijlocul considerat, în km; p - procentul de
m

masă lemnoasă supusă operaţiei respective, din masa lemnoasă totală a parchetului
(p<100).
Costul sortimentelor rezultate şi bilanţul financiar. Pentru gestionarea
intreprinderii este necesară determinarea atât prin antecalcul, cât şi prin postcalcul a
costului comercial al produselor şi întocmirea bilanţului financiar.
Costul comercial al fiecărui sortiment se determină cu relaţia:
F
Cs = Pc + Ce + Ca + Cg + Cd, (8.16)
în care:
C este costul comercial în cazul unui sortiment, în lei/m3;
s

P - preţul efectiv de cumpărare a masei lemnoase pe picior, în

c

lei/m3;
C , C , C - aceleaşi semnificaţii ca în relaţia 8.12, în lei/m3;
e a g

C - cheltuieli de desfacere a sortimentului, în lei/m3.

d

Beneficiul realizat rezultă cu formula:

B = P - Cs,v (8.17)
în care:
B este beneficiul realizat la un sortiment, în lei/m3;
Pv - preţul de vânzare efectiv al sortimentului, în lei/m3.
Corespunzător beneficiului realizat, se calculează rata profitului (R), exprimată în
procente:
—

R = —100. (8.18)
Pv

În cazul în care intreprinderea înregistrează pierderi la unele sortimente (P < C ),

v s

se analizează disfunctionalităţile, inclusiv cele

legate de soluţia tehnologică, pentru introducerea corecţiilor ce se impun sau
schimbarea orientării intreprinderii.
8.3.4. Întocmirea fişei soluţiei tehnologice şi a documentaţiei tehnico-
economice privind exploatarea parchetului
Varianta tehnologică adoptată se consemnează în “Fişa soluţiei tehnologice”. În
această fişă se înregistrează operaţiile stabilite, pentru fiecare operaţie specificându-
se: procentul de masă lemnoasă supusă operaţiei respective, distanţa medie
(operaţiile de colectare şi manipulare), formaţia de muncă, precum şi cantităţile de
lemn, normele de timp (N ) şi tarifele unitare (T ) pe grupe de specii.
t u

Se precizează metoda de exploatare adoptată. În prezent, în exploatările forestiere

din ţara noastră o largă extindere o are metoda trunchiurilor şi catargelor, care
corespunde atât din punct de vedere al cerinţelor silviculturale, impuse de
predominanţa tăierilor selective, cât şi din punct de vedere al sistemei de maşini,
profilată pentru această metodă. Metoda arborilor sau părţilor de arbori se poate
aplica numai în condiţii bine justificate, fără a se aduce daune pădurii (tăieri rase,
colectare integrală cu tractorul, pericol redus de distrugere a solului, posibilităţi de
valorificare a crăcilor etc.). Pentru metoda sortimentelor definitive în varianta ei
modernă, nu se dispune de sistema de maşini necesară (maşini de recoltare, tractoare
forwarder), iar condiţiile predominante de relief accidentat nu întrevăd o extindere
semnificativă în viitor a acestei metode.
În fişa soluţiei tehnologice operaţiile se înscriu conform nomenclatorului de
operaţii prevăzut de normativele de muncă.
Pe baza fişei soluţiei tehnologice se elaborează documentaţia tehnico-economică
de exploatare a parchetului (denumită şi “proiect tehnico-economic de exploatare a
parchetului”). Aceasta trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele piese: devizul
lucrărilor de exploatare, devizele de execuţie a instalaţiilor pasagere, fişa de calcul a
necesarului de utilaje şi forţă de muncă, programarea lucrărilor, fişa de calcul a
necesarului de carburanţi şi lubrifianţi, fişa activităţilor de pregătire şi încheiere
pentru şantierul de exploatare respectiv.
Fundamentele metodologice privind proiectarea tehnologică a exploatării lemnului
se expun în cuprinsul capitolelor următoare.
8.3.5. Proiectarea instalaţiilor pasagere
În cadrul etapei de stabilire a soluţiei tehnologice se fixează direcţiile şi se
determină desfăşurările optime ale instalaţiilor pasagere. În continuare, se pichetează
în teren traseul definitiv al fiecărei căi de colectare, se întocmeşte documentaţia
tehnico-economică de execuţie şi, pe baza acesteia, se amenajează calea de colectare
respectivă.
La pichetarea liniilor de funicular (deschiderea liniilor de funicular) se urmăreşte
transpunerea în teren a poziţiilor acestor linii reprezentate pe planul de situaţie al
parchetului, realizat printr-unul din cele trei procedee expuse în paragrafele 8.2.1.,
8.2.2. şi 8.2.3. Eventualele neconcordanţe cu terenul impun rectificarea soluţiei iniţiale
şi ajustările de rigoare ale studiului soluţiilor. Pichetarea se efectuează conform
tehnicii topografice de deschidere a liniilor în pădure. În cazul unui montaj
gravitaţional al funicularului, panta traseului va fi de 15...100%.
Pentru pichetarea aliniamentelor liniilor de funicular, în situaţia de adunat-apropiat
integral cu acest mijloc, se marchează mai întâi în teren poziţiile punctelor de capăt,
astfel ca să corespundă distanţelor dintre linii de pe planul de situaţie. Aceste
distanţe se măsoară cu ruleta sau cu un înlocuitor al acesteia. La fixarea poziţiei
punctelor de capăt din aval, trebuie avută în vedere asigurarea unei descărcări şi
manipulări normale a sarcinilor, astfel că pot să apară unele abateri faţă de planul de
situaţie, care se corectează în mod corespunzător. După fixarea punctelor de capăt, se
procedează la deschiderea liniilor de funicular.
Direcţia liniei de funicular este dată de :
%
a) orientarea aliniamentului liniei de funicular, măsurată pe planul de situaţie,
când între punctele de capăt nu există vizibilitate;
b) viza directă între cele două capete, în care sens capătul de sus se marchează
printr-o pânză plasată pe un arbore sau printr-un alt reper.
La pichetarea liniilor de funicular pentru apropiat sau scos, pe trasee de talveg
lungi, fără vizibilitate între punctele de capăt, se execută, mai întâi o drumuire între
aceste puncte, de-a lungul talvegului, urmărindu-se sinuozităţile şi curburile acestuia,
precum şi punctele de confluenţă cu talvegurile secundare. Prin raportarea drumuirii
se obţine alura exactă a talvegului, ceea ce permite stabilirea direcţiei optime de
instalare a funicularului. În cazul unor talveguri scurte şi drepte, cu vizibilitate între
capete, sau când capătul de sus poate fi marcat printr-un reper, direcţia liniei de
funicular este stabilită prin viză directă între cele două puncte de capăt alese pentru
funicular.
Pichetarea liniilor de funicular amplasate pe diagonala versantului se face în
funcţie de orientarea acestor linii, măsurată pe planul de situaţie.
În toate cazurile, dacă traseul pichetat prezintă abateri faţă de traseul dorit, se
procedează la rectificarea liniei deschise, conform regulilor topografice.
În situaţiile în care se execută iniţial o drumuire între punctele de capăt, pentru
determinarea mai precisă a unghiului de deschidere a liniei de funicular (unghiul
format între prima latură a drumuirii şi aliniamentul funicularului) se recomandă
raportarea drumuirii prin coordonate şi calculul analitic al acestui unghi. Raportarea
pe cale grafică şi măsurarea grafică a unghiului menţionat sunt mai puţin precise,
putând determina devieri inacceptabile ale liniei trasate în teren faţă de direcţia dorită.
Pe baza datelor de teren se întocmeşte, în continuare, proiectul liniei de funicular.
Antemăsurătoarea şi devizul lucrărilor au în vedere atât montarea, cât şi demontarea
liniei.
Instalarea funicularelor în teren şi demontarea lor, după terminarea lucrărilor de
colectare, se efectuează de către echipe specializate de muncitori.
La pichetarea drumurilor de tractor se întâlnesc două situaţii:
a) trasee pe talveguri, ale căror elemente principale, distanţe şi declivităţi, rezultă
din datele de teren ridicate cu ocazia întocmirii planului de situaţie al parchetului;
b) trasee pe versanţi care trebuie pichetate în teren, urmărind transpunerea reţelei
stabilită pe planul de situaţie.
În primul caz, direcţiile de desfăşurare a drumurilor de tractor se cunosc,
rămânând de efectuat măsurătorile pentru estimarea volumului de lucrări necesar
pentru amenajarea acestor drumuri. În cel de al doilea caz, se pichetează drumurile de
tractor, respectând pe cât posibil traseul stabilit pe planul de situaţie.
Traseele de drum de tractor care pătrund în interiorul arboretului se însemnează
prin cioplaje executate pe arborii situaţi pe marginea culoarului, marcaţi pentru tăiere.
De asemenea, aceşti arbori mai pot fi însemnaţi şi cu vopsea. La tăierile selective, se
recomandă chiar marcarea cu vopsea roşie a arborilor care nu se taie, situaţi de-a
lungul culoarelor, pentru a fi protejaţi.
Elementele traseelor de drum de tractor care se măsoară în teren sunt
următoarele:
• distanţele între punctele succesive de schimbare a declivităţii;
• declivităţi longitudinale, care nu trebuie să depăşească declivitatea
maximă admisă;
 • pantele transversale ale terenului natural, în stânga şi în dreapta axului
drumului, la anumite intervale, pe tronsoane caracteristice.
Distantele se măsoară cu ruleta sau un înlocuitor al acesteia, iar declivitătile
longitudinale şi pantele terenului natural cu clizimetrul.
Pe baza distantelor şi pantelor transversale măsurate în teren se estimează
volumul de lucrări necesare pentru amenajarea drumului de tractor
(antemăsurătoarea lucrărilor) şi se evaluează costul acestor lucrări (devizul lucrărilor).
Evaluarea lucrărilor de săpături pentru executia drumurilor de tractor se face pe
tronsoane ale reţelei, înmulţind lungimea tronsonului (distanta aplicabilă) cu
suprafaţa de săpătură aferentă profilului median al tronsonului. Tronsoanele de drum
conduse oblic fată de linia de cea
9

mai mare pantă se execută complet în săpătură din motive de stabilitate a

terasamentelor.
CAPITOLUL 9
FACTORII CE INTERVIN LA STABILIREA SOLUŢIILOR DE COLECTARE A LEMNULUI
Stabilirea solutiei tehnice de colectare a lemnului, respectiv alegerea mijloacelor şi
amplasarea căilor de colectare, reprezintă actul decizional principal la elaborarea
solutiei tehnologice de exploatare a lemnului dintr-un parchet, structurile de colectare
a lemnului fiind elementul de bază în diferentierea liniilor tehnologice. Pe de altă
parte, la colectarea lemnului sunt utilizate mijloacele tehnice de bază aferente liniilor
tehnologice, care impun ritmul fluxului tehnologic, precum şi nivelul eficienţei
economice la exploatarea masei lemnoase până în faza de transport. De asemenea, la
colectarea lemnului intervin o serie de obligaţii privind respectarea cerinţelor
silviculturale şi de protecţie a mediului ambiant, ceea ce impune lărgirea sferei de
apreciere a eficienţei soluţiilor preconizate pentru desfăşurarea raţională a acestui
proces.
Pentru studiul intercondiţionat al etapelor de colectare din cadrul unei linii
tehnologice de exploatare a lemnului, se separă din aceasta partea de colectare, care
poartă denumirea de linie de colectare. În acest fel, linia de colectare a lemnului dintr-
un parchet sau dintr-o secţiune tehnologică a acestuia desemnează, sub aspect
tehnologic, grupul complet de operaţii de colectare, efectuate cu anumite mijloace, iar
sub aspect tehnico-material, traseele naturale şi căile amenajate de colectare,
considerate în succesiunea lor de la locurile de recoltare până la calea de transport.
Operând, în continuare, cu noul termen, stabilirea soluţiilor tehnice de colectare va fi
sinonimă cu stabilirea liniilor de colectare a lemnului, dintr-un anumit parchet.
Stabilirea liniilor de colectare a lemnului se face în funcţie de o multitudine de factori, ale căror sfere
de acţiune sunt fie individuale, fie conjugate, ceea ce dă o notă de mare complexitate lucrărilor de
proiectare tehnologică.
Aceşti factori se clasifică în factori fizico-geografici şi factori tehnico-economici.
Grupa factorilor fizico-geografici reflectă faptul că în exploatarea lemnului, locul
muncii, respectiv suprafaţa parchetului, este un element al mediului natural. Această
grupă de factori include: factori geomorfologici, factori caracterizanţi ai stării
suprafeţei terenului şi factori climatici.
În ceea ce priveşte factorii tehnico-economici, cei mai importanţi sunt: masa
lemnoasă de exploatat şi felul intervenţiei silvotehnice, poziţia parchetului faţă de
calea de transport, productivitatea muncii, costul lucrărilor şi consumul de carburanţi
la colectarea lemnului.
9.1. Factorii fizico-geografici
9.1.1. Factorii geomorfologici
Factorii geomorfologici au o influenţă considerabilă la stabilirea soluţiilor de
colectare a lemnului în condiţiile reliefului accidentat, îndeosebi în regiunea de munte,
dar şi în cea de dealuri, cu unele atenuări. În cele două regiuni geografice, liniile de
colectare a lemnului urmăresc îndeaproape relieful terenului, deoarece din motive de
economicitate a lucrărilor direcţiile de deplasare a lemnului sunt orientate în sens
descendent, gravitaţional, pentru a beneficia de energia potenţială de poziţie a
arborilor supuşi exploatării.
În condiţiile reliefului accidentat, sesizarea relaţiei generale dintre factorii
geomorfologici şi colectarea lemnului o oferă indicatorul energiei de relief (denumită
şi adâncimea fragmentării reliefului sau altitudinea relativă; reprezintă denivelarea
între culme şi fundul văilor sau depresiunilor). Astfel, energia de relief, pe de o parte
uşurează deplasarea sarcinilor colectate, iar pe de alta îngreuiază deplasarea în
amonte a mijloacelor de colectare, realizarea căilor de colectare şi asigurarea
accesibilităţii cu căi de transport. Energia de relief scăzând de la munţi spre dealuri,
discrepanţa dintre cele două efecte contradictorii se atenuează. Ca aspect informativ,
este de menţionat că energia de relief are valori de peste 500m, în cazul munţilor
(altitudini peste 800m) şi dealurilor înalte (altitudini peste 600m), şi valori de
100...400m, în cazul dealurilor propriu-zise, de altitudine mijlocie (300...600m) şi
dealurilor joase (altitudini de 150...300m). Aceste graduări ale energiei de relief se
reflectă şi în opţiunea pentru funicular sau tractor, ca mijloace de bază la colectarea
lemnului, primul fiind specializat pentru învingerea unor energii de relief din cele mai
mari, iar ultimul utilizându-se cu precădere în zona de dealuri medii şi joase.
În condiţiile reliefului tabular (câmpii şi podişuri), unde predomină suprafeţele
netede, cvasiorizontale sau slab înclinate, nu se mai pune problema stabilirii liniilor
de colectare după criterii geomorfologice; de altfel aici se folosesc ca mijloace de
apropiat în exclusivitate tractoarele, iar soluţiile de adunat se adoptă după criterii
silvotehnice. Fac excepţie văile adânci ale podişurilor, a căror energie de relief este de
peste 75 m, frecvent 100...300 m, unde se pot adopta, în funcţie de situaţia concretă, şi
funicularele ca mijloace de bază.
Aşadar, factorii geomorfologici intervin la stabilirea liniilor de colectare a lemnului
în mod operant numai în regiunile de munte şi dealuri, unde de altfel este concentrată
şi cea mai mare parte a fondului forestier (61%, în regiunea de munte; 29% în regiunea
de dealuri).
Principalii factori de influenţă geomorfologici îi constituie configuraţia reliefului,
desimea şi alura talvegurilor, precum şi unele caracteristici morfometrice ale reliefului
(panta, lăţimea versanţilor şi lungimea talvegurilor).
9.1.1.1, Configuraţia reliefului. Din punct de vedere
geomorfologic general, în condiţiile reliefului accidentat, parchetele sunt situate fie pe
sectoare de versant al unei văi principale sau de pe latura exterioară a masivelor, fie
că cuprind, total sau parţial, versanţii unui bazinet (bazin morfohidrografic, de regulă,
de ordinul 2 sau 3).
În raport cu aceste poziţii geomorfologice ale parchetelor, stabilirea liniilor de colectare este
influenţată de forma versanţilor şi a bazinetelor (fig.9.1).
Forma versanţilor poate fi apreciată după mai multe criterii: direcţiile liniilor de cea
mai mare pantă, profilul şi asemănarea cu o figură geometrică.
După direcţiile liniilor de cea mai mare pantă, adoptându-se o clasificare adecvată
studiul terenului din punct de vedere al condiţiilor de exploatare, se va considera că
versanţii sunt fragmentaţi în următoarele tipuri de sectoare (fig. 9.2):
• sectoare de versant uniform (cu direcţiile liniilor de cea mai mare pantă
aproximativ paralele);
• sectoare de versant ondulat;
• sectoare de versant cu linii de cea mai mare pantă convergente (sectoare de
versant circular);
• sectoare de versant cu linii de cea mai mare pantă divergente (sectoare de
versant conic);
 Sectoarele de versant uniform se vor împărţi la rândul lor, după alura generală a curbelor de nivel, în
ordinul sectoare de versant paralel cu talvegul şi sectoare de versant oblic faţă de talveg. Sectoarele de versant
1). paralel apar la văile principale, iar cele oblice, la văile secundare, tendinţa generală fiind aceea de
creştere a gradului de oblicitate cu cât ordinul talvegului este mai mic. Astfel, oblicitatea maximă a
versanţilor faţă de talveg se constată la văile cu talveguri elementare (talveguri de

Fig. 9.1 - Amplasarea parchetelor în condiţiile reliefului

accidentat:
1, 2 - parchete situate pe sectoare de versant ale unei văi principale;
3 - parchet cuprinzând un bazinet; 4,5 - parchete cuprinzând părţi de bazinet.

Fig. 9.2 - Tipuri de sectoare de versant după direcţiile

curbelor de nivel:
a - sector de versant uniform, paralel cu talvegul; b - sector de versant
uniform, oblic faţă de talveg;
c - sector de versant ondulat; d - sector de versant cu linii de cea mai mare
pantă convergente;e - sector de versant cu linii de cea mai mare pantă
divergente.
Direcţiile liniilor de cea mai mare pantă coincizând cu
direcţiile de colectare în sens gravitaţional, fiecărui tip de

sector de versant îi este caracteristic un anumit grad de concentrare a

materialului lemnos la baza versantului

(uniform, într-un singur punct, dispersat), cât şi un anumit

mod de dispunere a traseelor de colectare, în cazul folosirii funicularelor

(paralel, convergent, divergent).

Profilul versanţilor, considerat pe linia de cea mai mare pantă, prezintă o gamă
variată de forme, clasificate în forme simple şi compuse (fig.9.3). Formele simple sunt
cele rectilinii, convexe şi concave. Formele compuse reprezintă diverse combinaţii ale
formelor simple, mai întâlnite fiind tipurile: versant în trepte, versant concav la partea
inferioară şi convex la partea superioară (versant concav-convex), precum şi versant
în trepte la partea inferioară şi convex la partea superioară.

Fig. 9.3 - Tipuri principale de profile ale versanţilor:

1 - profil relativ rectiliniu; 2 - profil concav; 3 - profil convex; 4 - profil în trepte;
5 - profil concav-convex; 6 - profil în trepte-convex.
Forma în profil a versanţilor intervine asupra gradului de fragmentare a liniilor de
colectare. Astfel, în afară de versanţii cu profil rectiliniu, toate celelalte tipuri de
versanţi (convex, concav, în trepte, forme compuse), în măsura în care sunt depăşite
anumite amplitudini de variaţie a pantei, determină fragmentarea liniilor de colectare.
Fac excepţie de la cele precizate mai sus, cazurile de utilizare pe profile concave a
funicularelor care pot funcţiona cu o singură deschidere.
Forma geometrică a sectoarelor de versant, ca şi cea a bazinetelor, determină
schema de amplasare a liniilor de funicular, când sunt utilizate la adunat-apropiat sau
adunat scos. Astfel, formele triunghiulare sau sector de cerc ale sectoarelor de
versant interbazinale şi a celor de la obârşia văilor, ca şi cele frecvent de “pară” ale
bazinetelor, impun o amplasare în evantai a liniilor de funicular, pe când formele
dreptunghiulare sau asimilabile cu acestea reclamă o amplasare paralelă.
9.1.1.2. Desimea şi alura talvegurilor. Caracteristicile talvegurilor
influenţează, de asemenea, stabilirea liniilor de colectare, deoarece talvegurile, de
cele mai multe ori, constituie direcţii favorabile de amplasare a căilor de scos-
apropiat, datorită pantelor mai reduse faţă de restul terenului, la care se adaugă şi
faptul că, frecvent, pe talveguri se concentrează masa lemnoasă adunată de pe
versanţi.
Desimea reţelei de talveguri în interiorul parchetelor oferă posibilităţi mai mari sau
mai mici de desfăşurare a traseelor de scos şi apropiat, ceea ce este foarte important
în cazul parchetelor la care adunatul lemnului de pe versanţi se face nemecanizat.
Totodată, desimea reţelei de talveguri, calculată la nivelul unui anumit teritoriu, ca
raport dintre lungimea talvegurilor şi suprafaţa considerată, exprimă gradul de
fragmentare a reliefului, constituind un indicator morfometric, denumit densitatea
fragmentării reliefului (intensitatea fragmentării orizontale, ritmul reliefului). În această
privinţă, o reţea deasă de talveguri fragmentează puternic terenul în versanţi şi
sectoare de versant, ceea ce se răsfrânge în exploatarea lemnului printr-un număr mai
mare de linii de colectare în parchete.
În ceea ce priveşte alura talvegurilor, dacă cele relativ rectilinii constituie trasee
optime de instalare a funicularelor, în schimb talvegurile sinuoase sau curbe
favorizează recurgerea la tractoare în locul funicularelor. Pe de altă parte, prezenţa
unor rupturi de pantă (repezişuri şi praguri) de-a lungul talvegurilor limitează accesul
tractoarelor.
9.1.1.3. Panta terenului. După pantă, considerată ca indicator morfometric ce
exprimă valoarea înclinării terenului natural, se disting două categorii de suprafeţe:
• suprafeţe orizontale ori slab înclinate, până la 2..3o, caracteristice interfluviilor
din câmpie (câmpuri), albiilor majore (lunci), interfluviilor din podişuri (poduri de
podiş), podurilor de terase, şesurilor de piemont, depresiunilor etc.;
• suprafeţe a căror înclinare medie depăşeşte 2..3o, numite obişnuit versanţi,
povârnişuri sau pante (înţelese ca suprafeţe înclinate), care sunt predominante în
cazul reliefului accidentat.
În terminologia uzuală, specifică exploatărilor forestiere, porţiunile de teren din
zona reliefului accidentat, cu pante, în general, sub 5...10o, se numesc global platouri,
în care se includ: culmile netede şi slab înclinate, părţile superioare ale versanţilor
convecşi, partea mai puţin înclinată a treptelor de versant, părţile inferioare ale
versanţilor concavi etc.
Tabelul 9.1
Valori limită ale pantei admise pe direcţiile şi traseele de
colectare
Operaţii şi Felul Panta
pantei admisă, (%)
mijloace de Faze şi condiţii
colectare Maxi Minim
m
de lucru
Adunat cu - pantă - teren uscat 45 -
troliu montat teren
pe tractor - 25 -
Scos apropiat - pantă
cu tractoare traseu de
universale colectare " 40 -

Scos apropiat - pantă în - deplasare în 25

cu tractoare profil aliniament pe
articulate longitudin teren
forestiere al neamenajat 21 -
(TAF) - pantă în - viraj spre 18 -
profil aval 85...1 15
transvers - viraj spre 00
al amonte
- 0
Scos apropiat 85...1
cu funiculare 00 50
gravitaţionale - panta - 35
Scos apropiat liniei de - 20
cu funiculare funicular - teren uscat -
universale - teren umed - 10
Corhănit lemn - panta - teren
rotund liniei de acoperit cu - -
funicular zăpadă -
- pantă - teren 50 -
teren acoperit de 35
gheaţă - teren -
20
uscat
Colectare cu - teren umed 10
atelaje - teren
acoperit cu
- pantă zăpadă
teren - teren
acoperit de
gheaţă
Panta terenului constituie un criteriu principal de alegerea a mijloacelor de colectare, al căror domeniu
de utilizare, sub acest aspect, este definit de înclinările admise în zonele de adunat şi pe traseele de scos-
apropiat (tabelul 9.1). În condiţiile reliefului accidentat, panta talvegurilor impune în numeroase situaţii
mijloacele de scos-apropiat, iar panta versanţilor, fie că determină în totalitate soluţia de colectare, fie
numai pe cea de adunat.
În legătură cu posibilităţile de utilizare la scos-apropiat a tractoarelor articulate
forestiere în raport cu panta, deşi acestea pot învinge pante ale terenului până la 40%,
din motive tehnologice, economice şi ecologice se recomandă ca declivitatea
drumurilor de tractor, pe traseele amenajate, să nu depăşească 25%.
9.1.1.4. Lăţimea versanţilor şi lungimea talvegurilor.
Lăţimea versanţilor şi lungimea talvegurilor determină distanţele maxime de colectare
din parchete, constituind astfel factori condiţionanţi la alegerea mijloacelor de
colectare. În cazul funicularelor, domeniul de utilizare a acestora sub aspectul
distanţelor limită de colectare este definit printr-o limită maximă tehnică (lungimea
maximă a liniei) şi o limită minimă economică, ce se stabileşte prin analiză economică
concretă. În cazul celorlalte mijloace se pune problema numai sub aspectul distanţei
maxime de colectare, care este de ordin economic,
fiind precizată în normativele de muncă.
9.1.2. Factorii caracterizanţi ai stării suprafeţei terenului Se referă la gradul de
acoperire cu obstacole şi la starea fizică a suprafeţei terenului. Aceşti factori intervin
în mod deosebit la alegerea soluţiilor de colectare cu tractoare.
9

După gradul de acoperire a suprafeţei terenului cu obstacole (elemente de

microrelief, soluri instabile, mlaştini), J. Ragot clasifică terenurile astfel:
• terenuri puţin stânjenitoare, accesibile tractoarelor;
• terenuri haotice pe care pot circula numai tractoarele forestiere (terenuri cu
densitate mare a formelor de microrelief, cu rugozitatea accentuată a suprafeţei
terenului);
• terenuri pe care deplasarea tractoarelor nu este posibilă (blocuri de stâncă,
crevase, soluri instabile, mlaştini).
Din punct de vedere al microreliefului, terenurile se clasifică după datele din
tabelul 9.2. Pe terenurile din clasele 1, 2 şi 3 pot circula toate tipurile de tractoare,
precum şi maşinile multifuncţionale. Terenurile din clasa 4 permit circulaţia numai a
tractoarelor forestiere, iar pe terenurile din clasa 5 rugozitatea accentuată a
microreliefului face dificilă penetrarea tractoarelor, recurgându-se la funiculare.
Utilizarea tractoarelor la colectare mai este dependentă şi de starea fizică a
suprafeţei terenului, caracterizată din punct de vedere al stabilităţii, durităţii şi
portanţei terenului.
După stabilitatea terenului se disting următoarele situaţii:
• teren stabil;
• teren puţin stabil, pe care circulaţia tractoarelor se face cu precauţie;
• teren instabil, pe care circulaţia tractoarelor este interzisă.
Duritatea solului, precum şi a stratului de rocă subiacent, este considerată în
funcţie de dificultăţile pe care le creează la execuţia drumurilor de tractor.
Tabelul 9.2
Clasificarea terenurilor în funcţie de microrelief
»
(clasificare internaţională, din ARMEF-CTBA, 1993)
 Obsl tacole
înălţimea
Forma terenului în funcţie » număr pe
Clasa de sau
microrelief adâncime 100 m2
a
(cm)

1 terenuri plate 10-30 0-4

2 terenuri uşor frământate 10-30 >4
30-50 1-4
3 terenuri frământate 10-30 >4
30-50 5-40
50-70 1-4
4 terenuri accidentate 10-30 >4
30-50 5-40
50-70 1-4
70-90 1-4
5 terenuri foarte accidentate 10-30 >4
30-50 > 40
50-70 >4
70-90 >4
> 90 >1
După portanţă, terenurile se clasifică în trei categorii:
• terenuri accesibile tractoarelor pe orice timp;
• terenuri accesibile tractoarelor numai pe timp favorabil (teren cu soluri
argiloase);
• terenuri pe care circulaţia tractoarelor nu este posibilă (terenuri mlăştinoase).
Colectarea cu funiculare este relativ independentă faţă de aceşti factori, ceea ce
reprezintă un avantaj important faţă de colectarea cu tractoare.
Starea fizică a suprafeţei mai trebuie să fie apreciată şi sub aspectul
susceptibilităţii la eroziune pluvială a solurilor, deoarece rănirea solului prin colectare
este un factor ce favorizează declanşarea sau intensificarea acestui fenomen. Astfel,
solurile superficiale, precum şi cele neacoperite de un strat protector înţelenit sau de
litieră, sunt mai puţin rezistente faţă de acţiunea apei din precipitaţii. De asemenea,
mai este de reţinut şi faptul că rezistenţa la eroziune a solului este influenţată negativ
de creşterea pantei morfologice. În acest sens, cercetările au arătat că pe terenurile
cu panta sub 20%, eroziunea se manifestă mai rar şi afectează suprafeţe restrânse, în
timp ce pe terenurile cu pante mai mari, procesul ia amploare, atingând forme extreme
pe pantele peste 60% (Ciortuz, 1981).
Corelarea soluţiilor de colectare cu factorul erozional impune o serie de restricţii,
ţinând seama de gradul de prejudiciere a solului, specific unora dintre mijloacele de
colectare. În această privinţă, corhănirea intensă favorizează eroziunea în suprafaţă,
mai ales pe teren umed, şi ar trebui exclusă dacă solul este superficial. S-a precizat
anterior că deplasarea tractoarelor pe linia de cea mai mare pantă, când se depăşeşte
o anumită limită (20-30%), generează făgaşe torenţiale, îndeosebi pe teren umed şi în
perioada de preîngheţ şi dezgheţ. Un aceleaşi efect îl produc şi potecile “pieptişe”,
intens circulate de atelaje. Cea mai bună conservare a solului se asigură prin
colectarea cu funiculare, mijloace care vor fi preferate acolo unde solul este friabil, cu
precădere în pădurile din grupa funcţională I.
9.1.3. Factorii climatici
În privinţa factorilor climatici interesează, în mod special, nivelul precipitaţiilor şi
direcţia vânturilor dominante.
Nivelul mai ridicat al precipitaţiilor la altitudini mari intervine în opţiunea pentru
funiculare în defavoarea tractoarelor, întrucât acestea din urmă înregistrează în
asemenea condiţii un indice mai scăzut de utilizare a timpului de lucru, ca urmare a
deselor stagnări necesare pentru aşteptarea uscării solului, precum şi a perioadelor
de inactivitate pe timp de iarnă. De asemenea, în astfel de zone, deplasarea
tractoarelor pe sol umed este contraindicată din punct de vedere al protecţiei solului.
Direcţia vânturilor dominante intervine la amplasarea liniilor de funicular şi chiar la delimitarea
unor parchete, în cazul arboretelor susceptibile la doborâturi de vânt.
9.2. Factorii tehnico-economici
9.2.1. Masa lemnoasă de exploatat, felul intervenţiei silvotehnice şi
nivelul exigenţelor ecologice
Masa lemnoasă de exploatat dintr-un parchet sau o secţiune tehnologică a
acestuia este un factor esenţial în ceea ce priveşte gradul de rentabilitate a
mijloacelor care necesită amenajarea căii de colectare, o masă lemnoasă mai mare
asigurând o amortizare mai economică a execuţiei acestor căi. Pe de altă parte, în
cazuri extreme masa lemnoasă se poate situa sub o anumită limită minimă, care face
neeficientă instalarea funicularelor sau execuţia unor ramificaţii de drum de tractor,
pe anumite trasee, la care gravitează o masă lemnoasă redusă, recurgându-se, în
consecinţă, la colectarea nemecanizată pe traseele respective.
Masa lemnoasă de exploatat de pe o anumită suprafaţă intervine, de asemenea, la
stabilirea reţelei optime de căi de colectare, ca număr de trasee şi lungime a acestora.
În acest sens, o masă lemnoasă a parchetului mai mare justifică economic cheltuieli
mai ridicate, necesitate de execuţia căilor de colectare, ca atare reţeaua acestora va fi
mai extinsă, prin calcul economic stabilindu-se limita optimă.
În general, se poate aprecia că situarea arboretului exploatabil într-o clasă de
producţie superioară, cu volum la hectar mare, se răsfrânge pozitiv asupra costurilor
de exploatare.
Felul intervenţie silvotehnice impune o serie de cerinţe la alegerea mijloacelor şi
amplasarea căilor de colectare prin:
• caracterul total sau selectiv al tăierii;
• modul de distribuire pe suprafaţa parchetului a materialului lemnos de
colectat;
• volumul la hectar al masei lemnoase exploatate;
• dimensiunile arborilor;
• nivelul exigenţelor privind asigurarea protecţiei silviculturale.
Rezultă astfel o gamă diversă de situaţii silvotehnice, în care trebuie să se
încadreze soluţiile de colectare.
9
 Tăierile rase, inclusiv cele asimilate cu acestea (tăieri de substituire, tăieri de
refacere, doborâturi de vânt în masă), precum şi tăierile succesive definitive, sunt
tăieri totale, cu distribuţie relativ uniformă a materialului lemnos de colectat, care
permit o mecanizare completă a colectării lemnului. La aceste tăieri, adunatul lateral
cu funicularul şi adunatul cu troliu montat pe tractor se execută pe distanţe maxime
de lucru (în general, până la 50 m), iar liniile de colectare cu funiculare sau tractoare
se amplasează în aşa fel încât prin zonele lor de colectare să acopere cât mai mult din
suprafaţa parchetului.
Tăierile succesive de însămânţare şi de punere în lumină sunt tăieri selective
uniforme, unde în funcţie de desimea arborilor rămaşi pe picior, adunatul mecanizat
este posibil pe distanţe micşorate faţă de cele maxime din punct de vedere tehnic, şi
ca atare, în diferite proporţii se recurge la adunatul nemecanizat. O compensare a
reducerii distanţelor de adunat mecanizat printr-o reţea mai densă de căi de colectare
amenajate nu este, în general, economică. Este de menţionat însă că în situaţia
terenului accesibil cu tractoarele şi, mai ales, la tăierea a Il-a, sunt întrunite condiţiile
de colectare complet mecanizată cu aceste mijloace, care se înscriu uşor pe direcţiile
de adunat cu troliul. De asemenea, o marcare a arborilor în şiruri orientate la 450 spre
drumul de tractor sau linia de funicular, asigură crearea unor culoare de adunat cu
troliul montat pe tractor şi, respectiv, cu cablul trăgător al funicularului, pe distanţe
maxime de lucru.
Reprizele de tăiere progresive, cu extragere selectivă (tăieri de deschidere şi de
lărgire-luminare a ochiurilor) şi, în final, totală (tăierea de racordare a ochiurilor), au
ca specific concentrarea lemnului de colectat în ochiuri şi, apoi, în fâşiile dintre ele.
Necesitatea protejării seminţişului din ochiurile iniţiale sau lărgite impune colectarea
lemnului prin fâşiile dintre ele, a căror configuraţie sinuoasă, neregulată, măreşte
distanţele de adunat şi complică direcţiile de deplasare a lemnului. Această situaţie
este favorabilă colectării integrale cu tractorul, când condiţiile de teren sunt
corespunzătoare. Pe terenul în pantă, o colectare cu funicularul, integrală sau în
asociere cu atelajele la adunat, presupune o aliniere a ochiurilor faţă de culoarul liniei
de funicular, în măsura în care factorul silvic admite aceasta. Dacă însă terenul este
puternic fragmentat, cu pante mari, iar ochiurile sunt distribuite neuniform, colectarea
iniţială nemecanizată are o pondere însemnată, funicularele sau tractoarele, în funcţie
de situaţia concretă, urmând a se folosi numai la apropiat şi, eventual, scos.
Tăierile combinate constituie şi din punct de vedere al colectării lemnului situaţii
intermediare între tăierile succesive şi cele progresive, dar, prin aceasta, cu o notă de
mai mare complexitate.
Alte tăieri selective, cum sunt tăierile grădinărite şi răriturile, precum şi tăierile de
produse accidentale dispersate, constituie grupa tăierilor cu volum de exploatat la
hectar redus.
Comparativ cu tăierile rase şi tăierile repetate, unde volumele la hectar sunt mari,
în medie peste 150...200 m3/ha, ceea ce asigură amortizarea rentabilă a costului
amenajării unei reţele mai dense de căi de colectare mecanizată, la tăierile grădinărite
şi rărituri volumele la hectar sunt cu mult mai mici, în medie 40...80 m3/ha, şi respectiv,
25...60 m3/ha. Ca urmare, la aceste ultime două tipuri de tăieri, atât datorită desimii
mari a arborilor rămaşi pe picior, cât şi a nerentabilităţii unei reţele dense de căi de
colectare, a cărei amortizare ar fi costisitoare, adunatul şi scosul se efectuează
nemecanizat, căile de apropiat fiind desfăşurate numai pe direcţiile de acces la şi în
parchete. Aceste consideraţii sunt valabile în condiţiile exploatărilor din ţara noastră,
unde pe lângă predominanţa reliefului accidentat intervine şi o insuficientă dezvoltare
a reţelelor de transport în pădure.
Un caz aparte în privinţa volumului de extras la hectar îl constituie tăierile de
produse accidentale dispersate. La aceste tăieri, cantităţile de material lemnos ce
trebuie colectate la hectar au valori extrem de mici (10...20m3/ha), ceea ce face ca
frecvent utilizarea mijloacelor mecanizate de colectare să nu fie posibilă decât în
ultima parte a traseelor de colectare, acolo unde se strâng cantităţile de material
lemnos care să justifice economic amenajarea unor căi de colectare. Din această
cauză, la acest gen de tăieri, adunatul şi scosul se fac cu atelaje şi prin corhănire, în
mai multe etape succesive.
Răriturile prezintă o situaţie deosebită şi sub aspectul dimensiunilor arborilor
exploataţi, care sunt predominant subţiri. Ca atare, trebuie recurs la mijloace de
capacitate mai mică în ceea ce priveşte sarcina pe cursă, aici intervenind ca factor
limitativ gabaritul sarcinilor (gabarit mare - volum real mic).
Felul intervenţiei silvotehnice mai este implicat în alegerea mijloacelor de
colectare şi în ceea ce priveşte nivelul exigenţelor referitoare la asigurarea protecţiei
silviculturale. În general, la stabilirea liniilor de colectare trebuie să fie tot mai mult
acreditată ideea că hotărâtoare nu sunt numai performanţele tehnice ale mijloacelor
de colectare, ci şi limitele de la care se produc influenţe negative grave asupra
seminţişului, arborilor rămaşi pe picior şi solului.
Capacitatea mijloacelor de colectare de a se subordona cerinţelor de protecţie
silviculturală este destul de diferită. Astfel, funicularele se încadrează mai bine în
cerinţele tratamentelor, faţă de tractoare, iar dintre mijloacele nemecanizate, atelajele
faţă de corhănire. De aceea, ca deziderat silvic general, trebuie restrânsă aria de
recurgere la tractoare şi corhănire.
Corhănirea lemnului, ca modalitate de adunat şi de formare a sarcinilor pentru alte
mijloace, dacă se efectuează pe distanţe scurte, de 1-2 înălţimi de arbore şi pentru
cantităţi cât mai mici de material lemnos, pe teren acoperit cu zăpadă, produce daune
silviculturale tolerabile. Efectuată însă pe distanţe mai mari, devine tot mai distructivă,
daunele aduse seminţişului, arborilor pe picior şi solului (cu excepţia perioadei când
este acoperit cu un strat gros de zăpadă), amplificându-se către capătul de jos al
pantelor pe care alunecă lemnul. La tăierile grădinărite şi cele cu perioadă lungă de
regenerare, precum şi la rărituri, unde se pune accentuat problema protecţiei arborilor
care rămân pe picior, apare astfel pericolul degradării arboretului în aceste zone. De
asemenea, tot la aceste tăieri, corhănirea lemnului adunat anterior cu atelaje (în cazul
versanţilor convecşi sau în trepte), prin cantitatea sporită de piese ce alunecă pe
anumite culoare şi jgheaburi naturale, provoacă rănirea masivă a arborilor. Pentru
limitarea ariei de corhănire, la stabilirea soluţiilor de colectare se va urmări o
desfăşurare mai mare a drumurilor de tras şi penetrarea cu căile de scos-apropiat
mecanizat oriunde direcţiile sunt favorabile tehnic şi acceptabile economic.
Circulaţia intensivă a tractoarelor pe suprafaţa parchetului, precum şi târârea sau
semitârârea sarcinilor în procesul de colectare, provoacă rănirea solului forestier.
Fenomenele specifice prin care se manifestă acţiunea vehiculelor de colectare şi
sarcinilor colectate asupra solului sunt: scalparea solului, producerea de făgaşe şi
compactarea (Rotaru, 1983). Aceste acţiuni asupra solului pot provoca încetinirea
ciclurilor biogeochimice şi împiedică germinaţia seminţelor în cadrul regenerării
naturale. Compactarea solului forestier poate încetini sau opri creşterea rădăcinilor.
Dacă tasarea depăşeşte anumite limite, arborele moare (asfixia solului). Făgaşele
create de tractor pe terenul în pantă favorizează eroziunea pluvială.
La stabilirea traseelor de colectare cu tractorul, pentru asigurarea protecţiei
solului este necesar să se respecte următoarele prevederi tehnice:
• declivitatea traseelor să se încadreze în limitele admise, preferabil să fie sub
20%, mai ales pe versanţi; traseele să fie conduse pe teren tare, stâncos, evitându-
se porţiunile cu soluri fragile sau cu portanţă redusă;
• distanţele de scos-apropiat cu tractorul să fie cât mai scurte;
• evitarea traseelor de coborâre cu pante mari (eroziune a solului accentuată)
sau cu porţiuni în contrapantă (distrugere a solului prin patinare);
• evitarea unor lucrări majore de terasamente.
La tăierile unde trebuie asigurată protecţia arborilor pe picior, tot în legătură cu
traseele de colectare cu tractorul, se recomandă:
• fixarea traseelor din interiorul arboretelor şi marcarea lor cu vopsea, pentru a fi
respectate pe parcursul exploatării;
• traseele să aibă aliniamente cât mai lungi;
• razele curbelor să fie mai mari de 12 m, pentru a permite înscrierea în bune
condiţiuni a sarcinii colectate; din acelaşi motiv, ramificaţiile să formeze un unghi
cât mai ascuţit cu traseul principal.
Fixarea traseelor de scos-apropiat cu tractorul în interiorul arboretelor este
importantă şi pentru protecţia seminţişului, acolo unde este cazul.
Un alt gen de impact ecologic al reţelelor de colectare cu tractorul survine în cazul
desfăşurării drumurilor de tractor pe versanţi cu panta predominantă peste 25%,
situaţii în care sunt necesare dislocări de teren pentru realizarea platformei drumului,
materialul rezultat depozitându-se lateral. Cu cât panta versanţilor este mai mare, cu
atât volumele de pământ şi rocă dislocate sunt mai importante. Implicaţiile ecologice
ale dezvoltării unui asemenea tip de reţea de colectare sunt: periclitarea, în unele
cazuri, a stabilităţii terenului natural; antrenarea materialului dislocat, spre aval, ca
urmare a ploilor torenţiale; favorizarea eroziunii terenului natural, dezgolit prin
taluzele drumurilor; sustragerea din suprafaţa productivă a părţii reprezentate de
ampriză (fără însă a depăşi 2%, la o desime a reţelei de 50 m/ha); degradarea
peisajului în cazul siturilor turistice. Aceste impedimente se analizează în fiecare caz
concret, pentru a se decide gradul de dezvoltare a reţelei de colectare cu tractorul.
Colectarea cu funiculare, care, practic, nu se soldează cu prejudicii silviculturale
majore, prezintă astfel avantaje tranşante faţă de colectarea cu tractoare.
O discordanţă cu specificul unora dintre tratamente apare şi în cazul funicularelor,
legat de lăţimea culoarelor deschise în arboret, care la tăierile selective şi, în special,
în condiţiile tratamentelor fine, nu trebuie să depăşească 4...6 m, la nivelul sarcinii.
Aceasta presupune ca sarcina să fie deplasată suspendat, paralel cu cablul purtător,
folosindu- se două cărucioare, chiar dacă productivitatea muncii este mai redusă
decât cu un singur cărucior.
Culoare de funicular de lăţimi reduse se pot realiza şi când sarcina este deplasată
prin semitârâre, dar această modalitate este contraindicată acolo unde interesele
silviculturale sunt prioritare, fiindcă sunt vătămaţi arborii de pe marginea culoarelor şi
se produc făgaşe pe sol.
Atelajele, deşi sunt un mijloc rudimentar de colectare, se înscriu uşor printre
arbori şi pâlcurile de seminţiş, fiind astfel corespunzătoare din punct de vedere
silvotehnic. În cazul tăierilor grădinărite, răriturilor, tăierilor de produse accidentale
dispersate, unde sunt folosite şi din lipsa unui mijloc mecanizat mai eficient din punct
de vedere tehnico- economic, atelajele constituie chiar un mijloc de adunat preferat,
ca urmare a gradului redus de prejudiciere a arborilor rămaşi pe picior.
9.2.2. Poziţia parchetului faţă de calea de transport
În condiţiile reliefului accidentat, poziţia parchetului faţă de calea de transport
influenţează, cu precădere, amplasarea căilor de colectare. În cea mai mare parte a
situaţiilor, parchetele se află faţă de calea de transport în una din poziţiile redate în
figura 9.4, fiecare dintre poziţii determinând o anumită dispunere a căilor de colectare.

Fig. 9.4 - Poziţia parchetelor faţă de calea de transport:

I - parchete situate pe versanţi având la bază o cale de transport: a - calea de transport situată la baza
versantului pe care este amplasat parchetul;
b - calea de transport situată la baza versantului opus; c - parchet în poziţie depărtată faţă de calea de
transport; II - parchete situate în
bazinete:
a - contact punctiform cu calea de transport; b - calea de transport pătrunde parţial în interiorul
bazinetului; c - parchet în poziţie depărtată faţă de calea de transport.
Presupunând o colectare integrală cu funiculare, în cazurile I, a şi I, b (fig. 9.4)
liniile de funicular se amplasează în paralel, iar în cazurile II, a şi II, b dispunerea
liniilor de funicular va fi convergentă. Dacă parchetele sunt depărtate (fig. 9.4, I, c şi II,
c) intervine o fragmentare mai mare a liniilor de colectare, scosul fiind frecvent
diferenţiat de apropiat.
În ipoteza utilizării tractoarelor, în cazul I, b dispunerea drumurilor de tractor
depinde de numărul punctelor de traversare a pâraielor cu albii adânci.
La parchetele sprijinite cu una din laturi pe calea de transport, amplasarea liniilor
de colectare mai este influenţată şi de posibilităţile de amenajare a platformelor
primare, fie în orice punct (fig. 9.5, I, a), fie numai într-un număr restrâns de puncte de-
a lungul căii (fig. 9.5, I, b, c,
i----------1
Ii
!i i
!i i1 i
i1ii
ii
i
^ i........ ................1— ’^a
1 rm rm i im i
a. b. c. d.
II

/
✓v
\
/
**

■ rm_____________

d). Cea de-a doua situaţie apare la văile înguste, cu versanţi abrupţi, unde locurile cu
teren aşezat de-a lungul căii de transport sunt mai rare şi obligă, în ipoteza colectării
cu funiculare, la o dispunere convergentă a acestora (2-3 linii la o platformă primară),
iar în cazul colectării cu tractoare, la o lungire a traseelor de apropiat.
a. b. c. d.
Fig. 9.5 - Posibilităţi de amplasare a platformelor primare
(adaptare după D. Copăceanu):
I - parchete situate pe versanţi având la bază o cale de transport: a - lucrările specifice platformelor primare se pot
desfăşura pe întreaga latură de contact a parchetului cu calea de transport; b - lucrările specifice platformelor primare se
pot desfăşura numai pe o porţiune limitată din latura de contact a parchetului cu calea de transport; c - platforme
primare amenajate într-un număr restrâns de puncte de-a lungul căii de transport; d - platforma primară
într-un singur punct;
II - parchete situate în bazinete:
a, b - platformă primară în punctul de contact al bazinetului cu calea de
transport;
c, d - platformă primară situată în aval de punctul de contact al bazinetului
cu calea de transport.
Pentru parchetele situate în bazinete, locul obişnuit de amplasare a platformei
primare este punctul de contact al bazinetului cu calea de transport. Uneori, când
condiţiile de teren sunt nefavorabile în acest punct (albii adânci ale pâraielor,
microrelief cu configuraţie accidentată, taluze abrupte ale drumurilor auto etc.) se
fixează platforma primară în aval, într-un loc corespunzător, cu teren aşezat şi
suficient ca suprafaţă (fig.9.5, II). Acest fapt presupune însă o deplasare suplimentară
a lemnului de-a lungul căii de transport, fie cu tractorul, fie introducând o instalaţie cu
cablu pentru manipulare-încărcare.
9.2.3. Productivitatea muncii, costul lucrărilor şi
consumul de carburanţi la colectarea lemnului
*
La alegerea mijloacelor de colectare a lemnului dintr-un parchet, unii din factorii
de influenţă precizaţi anterior exclud de la început din punct de vedere tehnic anumite
mijloace, variantele de colectare rămase fiind departajate apoi, în vederea adoptării
soluţiei definitive, în funcţie de productivitatea muncii şi costul lucrărilor, coroborate
cu consumul de carburanţi.
Sub aspectul productivităţii muncii şi costurilor lucrărilor, ca apreciere de
ansamblu, acolo unde nu intervin factori perturbatori, soluţiile total mecanizate sau cu
un grad cât mai mare de mecanizare sunt net superioare. Astfel, la colectarea
mecanizată, cu tractoare şi funiculare, productivitatea muncii este de 2...6 ori mai
mare, iar costul lucrărilor, în lei/tkm, de 1,5...3 ori mai redus faţă de colectarea
nemecanizată, cu atelaje şi prin corhănire. Ca urmare, oriunde sunt condiţii favorabile
de teren şi silvotehnice se vor adopta soluţii de colectare prin care să se asigure
penetrarea optimă cu căi de colectare mecanizată în interiorul parchetelor. În această
privinţă, la capitolul 11 se prezintă o metodologie de stabilire a desfăşurării optime a
traseelor de colectare, corespunzătoare unei productivităţi a muncii maxime şi unui
cost minim.
Raporturile de eficienţă dintre mijloacele mecanizate şi cele nemecanizate,
precizate mai sus, au un caracter general. În paragrafele precedente s-au specificat
însă şi situaţiile silvotehnice şi de teren în care actualele mijloace de colectare
mecanizată devin neeficiente din punct de vedere economic şi anume:
• pe trasee la care nu se concentrează o masă lemnoasă suficientă pentru a se
justifica economic amenajarea unor căi de colectare mecanizată;
• la adunatul lemnului în condiţii de desime mare a arboretului rămas;
• la adunatul lemnului subţire şi al lemnului mărunt;
• la adunatul şi scosul unor cantităţi de material lemnos, mici şi dispersate.
În toate aceste situaţii, colectarea se execută cu atelaje sau prin corhănire, în
funcţie de variaţiile pantei terenului. În perspectivă se preconizează înlocuirea
atelajelor prin trolii independente şi minitractoare, aprecierile de mai sus fiind
valabile pentru situaţia actuală de dotare a unităţilor de exploatare a lemnului.
O altă problemă de gen opţional, sub aspectul eficienţei economice, o constituie
cea a limitelor recurgerii la tractoare, comparativ cu posibilităţile de utilizare a celuilalt
mijloc de bază de colectare, funicularul, în situaţiile de interferenţă a domeniilor de
folosire a celor două mijloace. În această privinţă, utilizarea tractoarelor la colectarea
lemnului pe terenuri sau trasee cu panta peste 25% necesită costuri sporite cu
creşterea pantei, pentru execuţia drumurilor de tractor, ca şi pentru colectarea
propriu-zisă, datorită alungirii traseelor de colectare. În asemenea situaţii devin mai
rentabile funicularele, la care costul montării şi demontării este relativ constant faţă
de panta terenului şi care, prin natura lor, asigură colectarea pe distanţa cea mai
scurtă.
Pe de altă parte, eficienţa economică este favorabilă tractoarelor în următoarele
situaţii:
• pe trasee care nu necesită amenajarea drumurilor de tractor sau când aceasta
se face sumar, cu costuri neînsemnate;
• pe trasee desfăşurate de-a lungul talvegurilor sinuoase, unde folosirea
funicularelor necesită costuri suplimentare legate de aducerea materialului
lemnos sub linia de funicular;
• pe trasee desfăşurate de-a lungul talvegurilor cu curburi pronunţate, unde
utilizarea funicularelor ar însemna o fragmentare a liniilor de colectare şi, implicit,
costuri suplimentare.
La opţiunea între tractor şi funicular intervin şi alte criterii economice cu caracter
general. Astfel, la colectarea cu tractoarele consumurile tehnologice şi pierderile de
biomasă depăşesc substanţial pe cele înregistrate la colectarea cu funiculare. De
asemenea, funicularele prezintă un consum mult mai redus de carburanţi, cu circa
50%, faţă de tractoare. În această privinţă, folosirea tractoarelor pe pante mari, unde
în mod normal trebuie utilizate funiculare, conduce la creşteri apreciabile ale
consumului de carburanţi.
CAPITOLUL 10
TIPURI DE LINII DE COLECTARE.
CONDIŢII DE UTILIZARE ŞI SCHEME DE AMPLASARE
10.1. Consideraţii generale
Tipurile de linii de colectare sunt considerate sub aspectul structurii operaţionale
şi rezultă prin combinarea modalităţilor posibile de adunat, scos şi apropiat. În
esenţă, tipurile de linii de colectare definesc tipurile de linii tehnologice, deoarece
recoltarea şi lucrările pe platforma primară au structuri unice.
În mod schematic, liniile de colectare se clasifică în două grupe, după utilajul de
bază (utilajul folosit la apropiat) şi anume:
• linii de colectare având ca utilaj de bază funicularul;
• linii de colectare având ca utilaj de bază tractorul.
În cadrul fiecărei grupe se disting, în continuare, câte două subgrupe de linii, după
cum urmează:
- linii de colectare integrală cu funicularul sau cu tractorul;
- linii de colectare fragmentată având ca utilaj de bază funicularul sau
tractorul.
Liniile de colectare integrală cu funicularul sau cu tractorul mai sunt denumite şi
linii de colectare unică, deoarece cu o aceeaşi instalaţie cu cablu sau numai cu
tractorul se realizează colectarea în totalitate a materialului lemnos, de la cioată până
la platforma primară. Prin utilizarea acestui tip de linii se asigură o eficienţă tehnico-
economică maximă.
Liniile de colectare fragmentată având ca utilaj de bază funicularul cuprind un funicular care
serveşte ca mijloc de apropiat şi eventual, de adunat parţial de-a lungul traseului, adunatul de pe restul
suprafeţei, cât şi scosul, fiind efectuate fie cu un alt funicular, fie cu alte mijloace (tractoare, atelaje,
corhănire). În mod similar, liniile de colectare fragmentată având ca utilaj de bază tractorul presupun
folosirea şi a altor mijloace (funiculare, atelaje, corhănire), cu care se face adunatul şi scosul lemnului.
După numărul de operaţii succesive de colectare a lemnului, liniile de colectare
fragmentată pot fi dublu, triplu sau multiplu- fragmentate. Cu cât linia de colectare
este mai fragmentată, cu atât se înregistrează costuri mai mari şi o productivitate a
muncii mai scăzută, ca urmare a repetării fazelor de legare-dezlegare, aşteptărilor
tehnologice, funcţionării a cel puţin două mijloace mecanizate de colectare etc.
Fragmentarea colectării este o repercusiune a condiţiilor dificile de teren, ca şi a unei
dotări insuficiente cu drumuri auto în pădure.
Într-un parchet pot funcţiona una sau mai multe linii de colectare, în acest ultim
caz fiecare linie de colectare deservind o secţiune
f
tehnologică.
Condiţiile de utilizare, de teren sau silvotehnice, pentru fiecare tip de linie de
colectare, decurg din factorii de influenţă la stabilirea liniilor de colectare, trataţi în
capitolul anterior.
Amplasarea liniilor de colectare a lemnului se referă la modul de dispunere pe
suprafaţa parchetului a traseelor de colectare, precum şi a zonelor de adunat.
Totalitatea traseelor de colectare de pe suprafaţa unui şantier de exploatare este
denumită şi “reţea de colectare”.
În principiu, amplasarea liniilor de colectare trebuie astfel realizată, încât eficienţa
lucrărilor de exploatare, ca productivitate şi cost, să fie maxim posibilă, modalităţi
adecvate de calcul urmând a fi expuse în capitolul 11. De asemenea, la stabilirea
traseelor căilor de colectare trebuie respectat principiul distanţei minime de deplasare
a lemnului, evitându-se ocolişurile, deplasarea lemnului pe căi de colectare paralele
cu calea de transport, apropierile nejustificate între traseele de colectare, dublarea
între căi de colectare de tipuri diferite etc.
În exploatările forestiere din ţara noastră, colectarea prezintă o fragmentare
accentuată, atât datorită predominanţei reliefului accidentat, dar mai ales ca urmare a
dezvoltării insuficiente a reţelei de drumuri
9
forestiere (indicele mediu de desime actual este cu puţin peste 6 m/ha, faţă de un
necesar optim cel puţin dublu). În prezent, această reţea este desfăşurată numai pe
văile principale ale unităţilor de producţie (drumuri de vale), practic neexistând
ramificaţii pe versanţi (drumuri de versant), care ar permite reducerea distanţelor de
colectare şi simplificarea liniilor tehnologice, respectiv recurgerea numai la colectarea
integrală cu tractorul sau cu funicularul, în funcţie de variaţiile pantei terenului.
Ţinând seama de realitatea forestieră din ţara noastră, expunerea, în continuare, va
avea în vedere nu numai liniile de colectare mecanizate, performante, ci şi pe cele
semimecanizate, caracterizate prin prezenţa la adunat şi scos a tracţiunii animale sau
a corhănirii.
10.2. Linii de colectare având ca utilaj de bază funicularul
 Se utilizează în parchete sau secţiuni de parchete cu pantă, în general, peste 25%
(peste 15o), în situaţiile de teren care nu permit accesul tractoarelor sau când
utilizarea acestora este neeconomică sau interzisă din punct de vedere ecologic.
10.2.1. Colectarea integrală cu funicularul
Acest tip de colectare se utilizează îndeosebi la tăierile totale, în condiţiile cărora
adunatul lateral cu funicularul nu este stânjenit, deoarece se extrage întregul arboret.
În ţările ce recurg pe scară largă la funiculare (Elveţia, Austria), aceste mijloace sunt
utilizate şi la tăieri selective, unde pentru asigurarea adunatului lateral cu funicularul
se urmăreşte ca prin însăşi marcarea arborilor de extras să rezulte mici culoare cu o
lăţime de circa 2 m, la nivelul solului. Aceste culoare sunt orientate în sensul trasului
lateral, respectiv la 45o faţă de linia funicularului, spre amonte.
În funcţie de configuraţia terenului, funicularul se instalează succesiv pe trasee
paralele sau în evantai. Intervalul dintre linii este specific fiecărui tip de funicular, în
funcţie de capacitatea de adunat lateral (în general, 40-50 m de o parte şi de alta a
liniei).
Principalele scheme de amplasare pentru acest tip de linii sunt redate în figura
10.1.
10.2.2. Colectarea fragmentală având ca utilaj de bază funicularul
Se recurge la aceasta în următoarele situaţii silvotehnice şi de
teren:
• în parchete de tăieri selective, dacă desimea arborelui rămas, precum şi
cantităţi insuficiente de lemn impun folosirea restrânsă a funicularului, numai la
apropiat, adunatul şi scosul efectuându-se cu alte mijloace, mai adecvate tehnic şi
economic;
• în parchete în care se aplică tăieri totale, când funicularul de apropiat este
asociat cu un mijloc de adunat şi scos de pe suprafaţa parchetului (alt funicular
sau tractoare), fragmentarea liniei de colectare fiind impusă de teren;
• în cazul văilor curbe, unde se instalează funiculare în releu;
• în cazul parchetelor depărtate la care apropiatul cu funicularul se face pe
trasee exterioare parchetului;
în parchete în care apropiatul se execută cu funiculare specializate numai pentru
această operaţie.

Fig. 10.1 - Scheme de amplasare a traseelor de adunat-apropiat

integral cu funicularul:
I - pe versanţi având la bază o cale de transport:
a - trasee paralele dispuse pe linia de cea mai mare pantă; b - trasee în evantai; c - mod specific de lucru
cu o instalaţie cu pilon;
II - în bazinete laterale faţă de calea de transport:
a - versant de bazinet; b, c - bazinete de lăţimi diferite;
III - în condiţiile drumurilor de versant:
a - direcţii de colectare cu instalaţii cu pilon, în sens descendent şi ascendent; b - linii de funicular
pentru colectarea în sens descendent.
Semne convenţionale la toate figurile de la capitolul
10, conform fig. 8.2.
 şi scosul, ceea ce se va prezenta în continuare.

10.2.2.1. La acest gen de linii interesează, pe de o parte, cum trebuie

amplasat funicularul de apropiat şi, pe de alta, cum se rezolvă adunatulModalităţi
de amplasare a liniilor de funicular pe trasee de apropiat. În funcţie de
configuraţia geomorfologică a parchetului, funicularul de apropiat se instalează fie de-
a lungul unui talveg, fie pe versant, în diferite poziţii faţă de linia de cea mai mare
pantă, fie în situaţii mixte.
Modalitatea de amplasare a funicularului de apropiat pe trasee de talveg este cea
mai întâlnită, deoarece talvegul reprezintă linia naturală la care este adunat şi scos
lemnul de pe versanţi şi văile secundare. Schemele de amplasare a funicularelor pe
asemenea trasee diferă în raport cu suprafaţa deservită din cuprinsul bazinetului,
forma talvegului şi gradul de concentrare a lemnului sub linia funicularului (fig. 10.2).
Situaţiile cu funicular deservind părţi de bazinete (fig. 10.2, I, b-e) sunt în prezent
foarte frecvente, ca urmare a limitării suprafeţei parchetelor la tăierile rase. În schimb,
în cazul tăierilor la care nu sunt restricţii privind suprafaţa este des întâlnită situaţia
cu funicular deservind bazinete întregi, amplasat axial, pe talvegul principal al
bazinetului (fig. 10.2, I, a).
Porţiunile liniei de funicular la care nu gravitează material lemnos cel puţin dintr-o
parte, situate în afara parchetului, sunt numite trasee exterioare şi sunt caracteristice
parchetelor “depărtate”. Când funicularul asigură numai accesul la parchet, traseul
poate fi în totalitate exterior (fig. 10.2, I, e).
Din punct de vedere al configuraţiei talvegului pe care se amplasează funicularul
de apropiat, cea mai avantajoasă situaţie este cea a talvegului drept, cu funicularul
amplasat chiar pe talveg, ceea ce contribuie la reducerea distanţelor de tras lateral a
sarcinilor (fig. 10.2, II, a).
Dacă talvegul este foarte sinuos, cu abateri de la linia dreaptă mai mari decât
distanţele maxime de tras lateral cu funicularul, acesta se amplasează în aşa fel încât
să intersecteze în cât mai multe puncte talvegul respectiv, unde să fie strâns lemnul în
tasoane (fig. 10.2, II, b, c). O astfel de soluţie de apropiat cu funicularul, mai ales când
lemnul de pe versant este corhănit şi nu poate fi oprit sub linia de funicular, implică o

deplasare suplimentară a lemnului spre tasoane, efectuată cu alte mijloace decât cu

funicularul, de regulă, cu atelaje. De aceea, în
asemenea cazuri, se impune luarea în studiu a variantei de apropiat cu tractorul, chiar
la limita maximă a declivităţii admise, deoarece prin faptul că drumul de tractor
urmăreşte îndeaproape talvegul se elimină tasonarea lemnului.
Fig. 10.2 - Scheme de amplasare a liniilor de funicular la apropiat pe
trasee de talveg, în raport cu:
I - suprafaţa deservită din cuprinsul bazinetului: a - bazinet întreg;
b, c, d, e - părţi diverse din bazinet;
II - forma talvegului: a - talveg relativ drept; b, c - talveg sinuos; d - talveg curb (porţiunile
haşurate reprezintă suprafaţa parchetului);
III - gradul de concentrare a lemnului sub linia funicularului: a - fără tasoane obligate; b,
c, d, e - cu tasoane obligate.
Dacă talvegurile sunt curbe, pentru evitarea evitării fragmentării traseului de
apropiat se studiază posibilitatea trecerii funicularului peste muchia despărţitoare a
bazinetului, conform situaţiei redate în schema II, d (fig.10.2).
După gradul de concentrare al materialului lemnos sub linia funicularului, aceasta
este amplasată pe trasee de talveg, cu sau fără tasoane obligate (fig. 10.2, III).
Situaţia fără tasoane obligate corespunde talvegurilor aproximativ drepte şi fără
văi secundare, materialul lemnos colectat de pe versanţi fiind dispus uniform de-a
lungul liniei (fig. 10.2, III, a). Când sunt şi văi secundare, funicularele trebuie să treacă
neapărat peste punctele de confluenţă, care sunt şi puncte de tasonare obligată a
materialului lemnos colectat din văile respective (fig. 10.2, III, c). La talvegurile
sinuoase, aşa cum s-a precizat anterior, lemnul se concentrează în tasoane obligate,
situate de regulă în punctele de intersecţie a liniei funicularului cu talvegul (fig. 10.2,
III, b). Dacă parchetul începe la capătul de sus al liniei de funicular (fig. 10.2, III, d, e),
avem de-a face cu un singur punct de concentrare a masei lemnoase din parchet la
linia de funicular.
Cealaltă modalitate de amplasare a liniilor de funicular la apropiat, pe trasee de
versant, prezintă câteva situaţii specifice, diferenţiate după forma versanţilor şi poziţia
parchetului faţă de calea de transport (fig. 10.3).
Schemele a - f din figura 10.3 sunt, în general, caracteristice parchetelor unde se
aplică tăieri selective.
În cazul parchetelor ce cuprind sectoare de versant uniform, având la bază o cale
de transport (fig. 10.3, a), neexistând o linie naturală de concentrare a materialului
lemnos prin adunat, la o primă analiză lemnul poate fi deplasat pe direcţia liniei de cea
mai mare pantă numai prin mijloace nemecanizate, cu atelaje şi prin corhănire, până
la calea de transport, ceea ce poate fi destul de costisitor, cu cât distanţele de
colectare sunt mai mari. Pentru reducerea acestor distante de colectare
!
cu mijloace nemecanizate, se recurge la o linie de funicular, aşezată oblic fată de linia
de cea mai mare pantă, pe diagonala versantului, funicularul intersectând directiile de
adunat şi preluând astfel materialul lemnos din amonte. Această soluţie nu este însă
aplicabilă pe versantii abrupţi, unde lemnul se corhăneşte prin bătăi lungi, deoarece
este dificilă oprirea lemnului sub funicular.
În situaţia versanţilor ondulaţi (fig. 10.3 b), funicularul pentru apropiat lemnul se
instalează pe linia mediană a concavitătii terenului natural, care prezintă, evident, o
direcţie naturală de concentrare a materialului lemnos prin adunat.
Pe versanţii în trepte, cu platouri relativ întinse (fig. 10.3 c şi d), linia de funicular
se dispune aproximativ pe direcţia liniei de cea mai mare pantă, pentru asigurarea
celei mai scurte distanţe de apropiat, platourile permiţând dirijarea direcţiilor de
adunat şi scos cu atelaje,

g.
spre funicular.
Fig. 10.3 - Scheme de amplasare a liniilor de funicular la apropiat pe
trasee de versant:
a - versanţi uniformi având la bază o oaie de transport; b - versanţi ondulaţi având la bază o oale de
transport; o şi d - versanţi în trepte, ou unul sau mai
multe platouri;
e - funicular amplasat pe diagonala versantului unui bazinet; f - funicular pe traseu de versant în cazul
văilor adâncite la bază; g - parchet depărtat, situat la partea superioară a unui versant.
În cazul bazinetelor se poate recurge, de asemenea, la o dispunere a funicularului
pe diagonala versantului (fig. 10.3 e), parchetul sau secţiunea tehnologică fiind
cuprinse între culme şi linia de funicular. Această soluţie este impusă de limitarea
suprafeţelor la tăierile rase sau se adoptă în scopul reducerii distanţelor de adunat
nemecanizat, la celelalte tăieri.
Funicularul se instalează pe un traseu de versant şi atunci când o amplasare a
acestuia pe un traseu de talveg, cu toate că ar fi mai favorabilă din punct de vedere
poziţional, este însă improprie pentru concentrarea materialului lemnos adunat de pe
versant. Această situaţie apare la văile adâncite la bază (fig. 10.3 f), unde adunatul
lemnului până la talveg ar necesita o corhănire finală a întregii mase lemnoase şi care
s-ar solda cu prejudicierea masivă a arborilor rămaşi pe picior, precum şi cu blocarea
lemnului între taluzurile talvegului. În asemenea cazuri este mai raţională trasarea
funicularului imediat deasupra acestor porţiuni foarte abrupte, deci pe un traseu de
versant.
Toate schemele prezentate mai sus sunt aplicabile cu condiţia ca la traseul de
funicular să ajungă cantităţi suficiente de material lemnos pentru acoperirea rentabilă
a cheltuielilor de montare-demontare a instalaţiei (vezi cap. 11).
Tot prin amplasarea funicularului pe versant (fig. 10.3 g) se realizează şi accesul la
parchetele situate la partea superioară a versanţilor, sau chiar peste culme, la partea
superioară a bazinetului alăturat, dacă prin aceasta se scurtează distanţa de
colectare.
10.2.2.2. Funiculare la apropiat şi tractoare la scos sau adunat-
SCOS. Utilizarea acestui tip de linie de colectare este condiţionată de prezenţa în
interiorul parchetelor a unor porţiuni cu teren mai aşezat (platouri), ca şi a unor
talveguri secundare cu pante reduse, care să permită circulaţia tractoarelor. Pe de altă
parte, apropiatul se efectuează cu funicularul şi nu cu tractoare, datorită unor condiţii
nefavorabile utilizării acestora din urmă, cum ar fi:
• talveg principal de acces în parchet, cu pante mari, rupturi de pantă, mlăştinos,
cu blocuri de stâncă (fig. 10.4, schemele a-d);
• direcţie de acces la parchet situată pe un versant abrupt (fig. 10.4, schemele e-
g).
Soluţia de apropiat cu funicularul este recomandată chiar şi pe trasee accesibile tractoarelor, în
parchetele unde sunt cerinţe deosebite de protecţie a apelor şi solului. Astfel, se va limita folosirea
tractoarelor numai pe distanţe scurte, la adunat- scos, pentru eliminarea mijloacelor nemecanizate şi
realizarea unei productivităţi ridicate, iar pe distanţa de apropiat, care este cea mai lungă porţiune a
distanţei totale de colectare, se va recurge la funicular, avându-se în vedere cerinţele ecologice.
d.
Fig. 10.4 - Scheme de amplasare a liniilor de colectare cu funiculare
la apropiat şi tractoare la scos sau adunat-scos:
a - bazinet cu talveguri secundare accesibile tractoarelor; b, c - bazinete cu platouri în diverse poziţii;
d - parchet depărtat situat într-un bazinet; e, f - platou la partea superioară a versantului
 ;Drumurile de scos cu tractorul se desfăşoară pe talveguri secundare (fig. 10.4
a,d), pe porţiunea superioară a talvegurilor
principale (fig. 10.4 b) sau pe platouri (fig. 10.4 c, e, f). Se presupune că pe traseele de
scos se recurge la tractoare şi nu la funiculare, care să lucreze în releu cu funicularul
de apropiat, din următoarele motive:
• pante prea mici pentru funcţionarea gravitaţională a funicularelor;
• drumuri de scos cu tractoare conduse pe trasee naturale sau sumar
amenajate;
• talveguri secundare prea scurte sau volume de colectat prea mici pentru a
justifica tehnic şi, respectiv, economic instalarea unor funiculare
Adunatul se efectuează, după caz, prin tras cu troliul montat pe tractor, tras lateral
cu funicularul în fâşia de teren limitrofă instalaţiei, precum şi cu atelaje şi prin
corhănire, ponderea fiecăreia dintre aceste modalităţi de adunat fiind în funcţie de
condiţiile silvotehnice şi de teren.
În figura 10.4 se redau situaţii reprezentative de folosire a acestui tip de linii de
colectare. Astfel, în schema a este prezentat un parchet situat într-un bazinet în care
pe talvegul principal este instalat un funicular, iar pe talvegurile secundare sunt
desfăşurate drumuri de tractor.
Dacă bazinetele cuprind platouri relativ întinse la partea superioară, iar direcţia de
acces la acestea, reprezentată de talvegul principal, este improprie pentru utilizarea
tractoarelor, se recurge, de asemenea, la acest tip de linii de colectare (schemele b, c).
În schema d se prezintă cazul parchetelor depărtate, la care accesul este asigurat
printr-un funicular de apropiat şi, apoi, prin drumuri de scos amplasate pe talveguri.
Accesul la platourile situate la partea superioară a versanţilor (schemele e şi f) se
realizează, de asemenea, prin funiculare, numărul de trasee depinzând de masa
lemnoasă deservită şi de lăţimea platourilor. De pe platouri lemnul este scos cu
tractoare, iar adunatul se efectuează, în funcţie de situaţia concretă, cu troliul montat
pe tractor, fie integral, fie în combinaţie cu mijloace nemecanizate.
10.2.2.3. În situaţia unor bazinete “înfundate”, pentru reducerea distanţelor
de colectare se adoptă soluţia prezentată în schema g, scosul lemnului din interiorul
parchetului efectuându-se pe un drum de tractor amenajat pe curba de nivel, până la
culme, de unde este preluat de funicularul de apropiat.Funiculare în releu la
adunat-scos şi apropiat.

Fig. 10.5 - Scheme de amplasare în releu a funicularelor la adunat-

scos şi apropiat:
La parchetele cu tăiere totală, când condiţiile de teren impun utilizarea funicularelor,
cea mai economică soluţie este cea de colectare integrală cu un singur funicular,
deoarece lemnul este colectat de la cioată până la
a - parchet cuprinzând un versant de bazinet; b - parchet situat la partea superioară a unui bazinet; c-
parchet cuprinzând o vale secundară; d - parchet situat la partea superioară a unui versant;
calea de transport fără întrerupere, de o aceeaşi instalaţie, care se mută
succesiv de la o poziţie la alta. Această soluţie nu este întotdeauna aplicabilă. Astfel,
în cazul bazinetelor, o amplasare convergentă a liniilor
de funicular, de felul celei prezentate în figura 10.1, II, nu este posibilă dacă direcţiile
de amplasare pe versant sunt excluse de condiţii
nefavorabile de relief (profile convexe; stânci; văi transversale adânci, de unde lemnul
trebuie ridicat la înălţime mare, ce ar depăşi limitele economice). De aceea, într-o atare
situaţie, se adoptă o soluţie cu funiculare în releu (fig. 10.5 a), funicularul de adunat şi
scos fiind mutat pe întreaga suprafaţă a parchetului, iar funicularul de apropiat având
o poziţie fixă. În acelaşi mod se operează şi în cazul parchetelor depărtate (fig. 10.5 b,
c, d), unde direcţia de apropiat este unică. Acest tip de linie se poate utiliza şi la
tăierile selective, dacă se realizează culoare de adunat, în condiţiile precizate la
paragraful 10.2.1.
Dispunerea traseelor de funicular la adunat şi scos de pe suprafaţa parchetului
este fie paralelă, fie convergentă, în funcţie de configuraţia terenului.
Adunatul lemnului din zonele rămase în afara razei de acţiune a funicularelor se
efectuează prin corhănire sau cu atelaje. Pentru eliminarea sau reducerea acestor
zone se poate aplica, unde este posibil, schema e (fig.10.5), care constă în
introducerea între două funiculare de lungă distanţă a unui funicular de scurtă
distanţă.
Aplicarea acestui tip de linie este condiţionată de existenţa unei mase lemnoase suficiente pentru a se
justifica economic numărul relativ mare de mutări ale instalaţiei de adunat-scos.
10.2.2.4. Funiculare în releu, la apropiat şi scos, atelaje şi
corhănire la adunat. În parchetele în care se aplică tăieri selective, pentru
extinderea colectării mecanizate, în releu cu funicularul de apropiat se instalează un
alt funicular, pe trasee obligate de scos pe talveguri sau pe trasee de scos pe versanţi
(fig. 10.6). Adunatul lemnului la liniile de funicular se efectuează cu atelaje sau prin
corhănire, în funcţie de variaţiile pantei. De o parte şi de alta a traseului, lemnul este
adunat direct cu cablul trăgător al funicularului, în limita razei tehnice de acţiune.
f

Traseele obligate de scos pe talveguri sunt situate fie pe talveguri secundare, fie
pe porţiunea din amonte a talvegurilor principale curbe, presupunând că pe porţiunea
din aval este instalat funicularul de apropiat (fig.10.6 I). Traseele de scos pe versanţi
se fixează în aşa fel ca să se reducă distanţa de adunat (fig. 10.6, II). Prin analiză
economică trebuie stabilită rentabilitatea fiecărei poziţii a funicularului de scos, în
raport cu cantitatea de material lemnos deservită.
Manipularea lemnului în punctele de joncţiune ale celor două funiculare în releu se
face printr-una din modalităţile următoare:
• prin preluare directă cu funicularul de apropiat a sarcinilor aduse cu
funicularul de scos, când cele două linii de funicular se întretaie;
• prin voltarea pe distanţe până la 20 m, în cazul unei diferenţe de nivel între
staţia de descărcare a funicularului de scos şi staţia de încărcare a funicularului
de apropiat;

a. b. c. d. e.
• prin manipulare cu tractorul sau cu atelaje, când între cele două staţii se
interpun obstacole de teren sau este o distanţă mai mare, care nu permite
recurgerea la una din modalităţile specificate mai sus.
Fig. 10.6 - Scheme de amplasare a liniilor de colectare cu funiculare în releu, la apropiat şi scos, şi cu
atelaje şi corhănire la adunat.I - funiculare de scos pe
II
talveguri:
a, b - parchete cuprinzând bazinete cu una sau mai multe văi secundare; c - parchet situat la partea
superioară a unui bazinet; d - parchet situat într-un bazinet cu talvegul principal curb; e - parchet
cuprinzând o vale secundară a unui
bazinet;
II - funiculare de scos pe versanţi: a - versanţi ondulaţi; b - versanţi oblici faţă de talveg.
10.2.2.5. Funiculare la apropiat, atelaje şi corhănire la adunat-
SCOS. Se utilizează la tăierile selective cu desime a arborelui rămas care nu permite
adunatul mecanizat şi, de asemenea, când pentru scosul mecanizat nu sunt
îndeplinite condiţiile tehnice sau economice necesare, respectiv cantităţi de material
lemnos şi distanţe insuficiente pentru montarea unor linii de funicular la scos.
Drumurile de scos cu atelaje se amenajează pe talveguri (fig. 10.7 a), dar şi pe
versanţi, oblic faţă de curba de nivel, în pantă uşoară fără a depăşi înclinarea de 25%,
necesitată de o bună circulaţie a atelajelor (fig. 10.7 b). Acest ultim mod de amplasare
a drumurilor de tras pentru atelaje se aplică pe versanţii cu oblicitate mare faţă de
talveg, pentru scurtarea distanţelor de adunat, care altfel ar fi prea lungi, ţinând
seama de faptul că adunatul se face pe linia de cea mai mare pantă.
Corespunzător modalităţilor de dispunere a funicularelor la apropiatul lemnului de pe
versanţi, expuse la paragraful 10.2.2.1., adunatul la liniile de funicular respective se
execută conform schemelor c-g (fig. 10.7).

Fig. 10.7 - Scheme de amplasare a liniilor de colectare cu funiculare

la apropiat şi cu atelaje şi corhănire la adunat-scos:
a - cu drumuri de scos cu atelaje pe talveguri;
b - cu drumuri de scos cu atelaje pe versant;

10.2.2.6. Linii de colectare cu funiculare de apropiat şi parţial la

adunat şi scos. În condiţiile parchetelor în care nu se justifică economic
“acoperirea” completă a suprafeţei parchetului cu linii de funicular, conform
schemelor de la paragrafele 10.2.1 şi 10.2.2.3, funicularele sunt instalate numai pe
trasee mai importante sau numai pe traseul de apropiat. Adunatul de-a lungul liniei se
face cu funicularul până la limita maximă de tras lateral, iar materialul lemnos aflat în
afara acestei zone este colectat până sub linia funicularului cu atelaje sau prin
corhănire.
Fig. 10.8 - Scheme de amplasare a liniilor de colectare cu
funiculare la apropiat şi parţial la adunat şi scos:
a, b, c - în cadrul bazinetelor; d - pe versanţi.
Modul general de amplasare a unor asemenea linii de colectare este redat în figura 10.8.
10.3. Linii de colectare având ca utilaj de bază tractorul
Constituie cea de-a doua grupă de linii de colectare, în care de această dată
utilajul de apropiat sau de adunat-apropiat este tractorul. Aceste linii se aplică
generalizat pe terenurile cu pante < 25%, ca urmare a faptului că în asemenea condiţii
nu este necesară amenajarea specială a căii de deplasare pentru tractoare, prin lucrări
de terasamente. De asemenea, aceste linii sunt utilizate şi în cazul parchetelor cu
pante mai mari, în orice situaţie în care, pe trasee obligate, de apropiat, tractorul este
mai eficient decât funicularul, ceea ce în principal depinde de costul amenajării
drumurilor de tractor.
10.3.1. Colectarea integrală cu tractorul
Colectarea integrală cu tractorul se execută în condiţii de teren accesibile, mai
ales la tăierile totale, la care deoarece se extrag toţi arborii, adunatul cu troliul
tractorului nu este stânjenit, dar şi la tăierile selective, dacă desimea arborilor rămaşi
oferă culoare suficiente pentru trasul cu troliul tractorului. La rărituri nu se recurge la
acest tip de linii, din cauza desimii mari a arboretului, cât şi a volumului redus pe fir,
cu excepţia cazurilor în care prin marcarea arborilor de extras sunt create culoare de
adunat, cu lăţimea de circa 2 m la nivelul solului, care să permită adunatul deodată a
mai multor piese, prin “procedeul ciochinarelor”, asigurându-se astfel eficienţa
necesară.
În condiţiile exploatărilor forestiere din ţara noastră, modalităţile de desfăşurare a
drumurilor de tractor pe suprafaţa parchetului, în vederea unei colectări integrale cu
tractorul, sunt diferenţiate pe categorii de pantă a terenului: pante < 25% şi pante de
25...40%.
În parchetele cu pante < 25%, ramurile principale ale reţelei de drumuri de tractor
sunt plasate de-a lungul talvegurilor, urmărind terenul aşezat sau drumuri mai vechi,
iar ramurile secundare se desfăşoară pe versanţi, pe direcţia liniei de cea mai mare
pantă (fig. 10.9 a). Orientarea ramurilor secundare pe direcţia liniei de cea mai mare
pantă a versantului permite asigurarea stabilităţii la deplasarea tractorului pe terenul
natural, fără a fi necesară o amenajare propriu-zisă a drumurilor de tractor pe
sectoarele respective (panta în profil transversal este foarte mică). La aceasta trebuie
adăugat şi faptul că pe asemenea pante, până la 25%, pericolul transformării în făgaşe
torenţiale a dârelor lăsate de tractor nu este de temut.
Reţeaua de drumuri de tractor dintr-un parchet cu pante < 25%, fiind constituită în cea mai mare
parte din drumuri naturale şi numai pe alocuri din tronsoane ce necesită mici amenajări, reclamă un cost
foarte redus de execuţie.
Dacă panta predominantă a terenului este de 25...40% (fig. 10.9 b), drumurile de
tractor se trasează oblic faţă de linia de cea mai mare
9

pantă, pentru înscrierea în declivitatea admisă sau cea optimă pentru circulaţia
tractoarelor. În mod obişnuit se amenajează un drum principal cu caracter pronunţat
ascensional, cu o declivitate recomandată de maximum 25%, de la care pornesc
lateral ramuri secundare, realizate în pantă uşoară (10-20%).
Acest gen de reţea (pe pante de 25...40%) obligă faţă de cazul precedent (pante <
25%) la o amenajare propriu-zisă a drumurilor de tractor, costul de execuţie crescând
cu creşterea pantei terenului, ceea ce impune o analiză economică comparativă a
soluţiei de colectare cu
tractoarele, faţă de o variantă bazată pe funiculare.

Fig. 10.9 - Scheme de amplasare a traseelor la colectarea

integrală cu tractorul:
a - pe pante ale terenului sub 25%; b - pe pante ale terenului de 25...40%.

În cazul ambelor tipuri de reţele, distanţa între ramurile de drum de

tractor se ia egală cu dublul distanţei maxime, economice şi

ergonomice, de adunat cu troliul montat pe tractor. Adunatul în

zonele rămase în afara razei de acţiune sau inaccesibile tractorului

se rezolvă prin corhănire sau cu atelaje.

În parchetele situate pe terenul orizontal sau cvasiorizontal din regiunile de
câmpie şi podiş, traseele de apropiat cu tractorul sunt rectilinii şi dispuse pe direcţii
axiale în postaţe dreptunghiulare, cu lăţimi egale cu dublul distanţei de adunat lateral
cu troliul montat pe tractor.
În ţările cu economie forestieră dezvoltată, unde dotarea cu drumuri auto este
optimă, reţelele de colectare cu tractorul sunt mai dense, au distanţe de colectare mai
reduse şi permit o mecanizare completă a lucrărilor, faţă de reţelele în condiţii de
dotare insuficientă cu drumuri. Se apreciază, în general, ca nivel optim de dotare cel
prin care se ajunge ca distanţa de colectare să nu depăşească anumite limite, astfel
ca să se asigure valorificarea rentabilă a masei lemnoase exploatate, inclusiv a
lemnului de mai slabă valoare. De asemenea, se are în vedere utilizarea unui singur
mijloc de colectare, tractor skidder, cel mult două, în cazul combinaţiei de tractoare
skidder la adunat şi forwarder la apropiat.
Tipurile de reţele de colectare corespunzătoare unui nivel optim de dotare cu
drumuri auto sunt redate în figurile 10.10 - 10.13. Datele

cifrice reprezintă evaluări după norme franceze (CEMAGREF, 1981).

Fig. 10.10 - Reţea de drumuri de tractor pe terenuri plate
sau
slab înclinate (< 20...30%).
Pe terenurile plate sau slab înclinate (pante până la 20...30%) se realizează o reţea
de drumuri de tractor (piste) paralele (fig. 10.10), distanţa dintre trasee fiind de maxim
300 m. Una din patru sau cinci piste este transformată în drum auto de legătură
transversală. Din motive de cost al lucrărilor de exploatare, distanţa medie de apropiat
pe pistă trebuie limitată la o valoare medie de 500 m, ceea ce se asigură când distanţa
dintre drumurile auto este de 2000 m. Se obţine astfel o reţea de
9 9 9

drumuri de tractor cu o desime de circa 30 m/ha.

O schemă foarte densă de căi de colectare este realizată prin completarea
reţelei de drumuri amenajate pentru circulaţia tractoarelor cu culoare de exploatare
(fig. 10.11). În plantaţiile de răşinoase
aceste culoare sunt deschise cu ocazia primei rărituri, prin extragerea unei linii din 3,
4 sau 5 linii. Aceasta permite utilizarea maşinilor multifuncţionale de recoltare a
lemnului, atât la prima răritură, cât şi la intervenţiile ulterioare. Si în alte tipuri de
arborete, inclusiv de foioase, se realizează din ce în ce mai mult culoare în arboret
încă din etapa curăţirilor, pentru a facilita viitoarele lucrări de exploatare.
Culoarele de exploatare au o lăţime de 4 m la nivelul solului. Ele trebuie să fie suficient de apropiate
pentru ca maşinilor forestiere (maşini de recoltare şi forwardere) să li se asigure raza de acţiune necesară
fără a părăsi culoarul. Această condiţie este îndeplinită dacă distanţa dintre culoare este de circa 30 m.

Fig. 10.11 - Reţea de drumuri de tractor şi culoare de

exploatare
pe terenuri plate sau slab înclinate (< 20...30%).
Pentru a nu se aduce prejudicii grave solului prin tasare, culoarele nu pot suporta
decât un număr limitat de treceri ale maşinilor încărcate, care se apreciază a fi de
ordinul a 4 sau 5 treceri pentru tractoarele forwarder de 10m3 capacitate.
În cazul recoltării semimecanizate (cu ferăstrăul mecanic) unele tehnologii prevăd
doborârea arborilor de foioase astfel ca centrul coroanei să cadă pe axa culoarului de
exploatare, urmărindu-se ca lemnul subţire rezultat din coroană să fie stivuit pe
marginea culoarului. În acest caz, considerând că arborele situat la mijlocul distanţei
dintre două culoare este doborât la 450 faţă de axa culoarului, distanţa dintre culoare
va fi:
2
l = 2 hc = 1,4 hc
2
unde:
l este distanţa dintre culoare;
hc - înălţimea arborelui pe porţiunea de la cioată până la centrul coroanei.
În practică se ia ca distanţă dintre culoare înălţimea arboretului adult majorată cu
10...20%.
Reţelele de colectare cu tractorul pe versanţii cu panta predominantă până la 40...50%
se realizează în două variante: drumuri de tractor pe curba de nivel (fig. 10.12 a) şi
drumuri de tractor cu pronunţat caracter ascensional (fig. 10.12 b). Aceste reţele sunt
racordate la drumuri auto dispuse supraetajat.

Fig. 10.12 - Reţea de colectare cu tractorul pe versanţi cu panta de

la 20...30% la 40...50%:
a - drumuri de tractor pe curba de nivel; b - drumuri de tractor cu caracter ascensional.
Drumurile de tractor desfăşurate pe curba de nivel (fig. 10.12 a) sunt intercalate
între drumuri auto. Distanta dintre două căi de colectare
9
sau transport (pistă - drum auto sau pistă - pistă) este de 200 m, adunatul spre
amonte pe 120 m efectuându-se prin tras cu troliul montat pe tractor, iar pe 80m în
aval, fie în acelaşi mod, fie prin corhănire. Aceste căi cvasiorizontale sunt întretăiate
de drumuri ascendente, astfel ca distanta de apropiat să fie sub 500m. Densitatea
reţelelor de colectare de acest tip ajunge să fie de 40m/ha drumuri de tractor şi 35
m/ha drumuri auto.
Pe versanţii brăzdaţi de ravene, formaţiuni torenţiale, văiugi, drumurile de tractor
au caracter ascensional, cu ramuri laterale în “solz de peşte” (fig.10.12 b). În acest
sistem de reţele se ajunge la densităţi de ordinul: 50 m/ha drumuri de tractor şi 30...35
m/ha drumuri auto. Inconvenientul acestui sistem este că drumurile de tractor sunt
puţin protejate contra eroziunii produse de apele pluviale.
10.3.2. Colectarea fragmentată având ca utilaj de bază tractorul
Liniile de colectare fragmentată având ca utilaj de bază tractorul se utilizează în
situaţii cum ar fi:
9
• adunatul cu troliul montat pe tractor nu este posibil din punct de vedere
silvotehnic (desime mare a arboretului rămas) sau al pantei (pante > 45%);
• desfăşurarea drumurilor de tractor în profunzimea parchetului este limitată de
condiţiile de teren sau nu este economică.
f
10.3.2.1. Modalităţi de desfăşurare a drumurilor de apropiat cu
tractorul. Drumurile de apropiat cu tractorul urmăresc talvegurile până la limita
maximă a declivităţii admise sau sunt trasate la partea inferioară a versanţilor sau pe
diagonala acestora.
Apropiatul pe trasee de-a lungul talvegurilor aproximativ drepte, cu pante
accesibile atât tractoarelor, cât şi funicularelor, este mai economic în varianta cu
tractoarele, atunci când amenajarea drumurilor de tractor nu necesită investiţii
(drumuri existente) sau acestea sunt reduse, uneori chiar dacă distanţa de apropiat
acoperită de tractor este mai mică decât cea pe care s-ar instala linia de funicular (fig.
10.13 a).
Pe talvegurile curbe (fig. 10.13 b, c), apropiatul cu tractorul poate rezulta, de asemenea, mai
economic decât o colectare fragmentată pe aceeaşi distanţă, prin introducerea funicularelor în releu sau
prin asocierea tractorului cu funicularul, chiar dacă sunt necesare investiţii mai mari la amenajarea
drumurilor de tractor (cu eventuale desfăşurări pe versant pentru ocolirea pragurilor). O situaţie
similară sub aspect economic se prezintă dacă talvegul este sinuos (fig. 10.13 d), în care caz recurgând la
un drum de tractor ce urmăreşte îndeaproape talvegul şi de-a lungul căruia se concentrează lemnul
adunat pe versanţi, soluţia de apropiat cu tractorul poate fi mai avantajată decât cea cu funicularul.
Drumurile de apropiat cu tractorul sunt amplasate şi pe versant, numai la partea inferioară sau pe
diagonala acestuia, când nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau economic o soluţie de colectare
integrală cu tractorul sau funicularul (fig. 10.13 e).

Fig. 10.13- Poziţii de amplasare a drumurilor de apropiat

cu tractorul:
a - pe talveguri drepte;
b - pe talveguri curbe; c - pe văi secundare; d - pe talveguri sinuoase; e - pe versanţi.
10.3.2.2. Tractoare la apropiat şi funiculare la adunat şi
SCOS. Reprezintă o soluţie de colectare la tăierile totale, dacă panta versanţilor şi a
talvegurilor secundare depăşeşte limita de accesibilitate pentru tractoare, adunatul şi
scosul fiind efectuate cu funiculare. Utilizarea acestui tip de linie şi la reprizele de
tăieri selective implică realizarea unor culoare de adunat, în condiţiile precizate la
paragraful
10.2.1. Condiţiile de instalare în teren a funicularelor la adunat şi scos sunt identice
cu cele prezentate pentru tipul de linii similar având ca utilaj de bază funicularul.

Fig. 10.14 - Dispunerea traseelor de colectare în cazul utilizării

tractoarelor la apropiat şi a funicularelor la adunat şi
scos:
a - adunat şi scos cu funicular fix; b - adunat şi scos cu o
instalaţie cu pilon.
10.3.2.3. Tractoare la apropiat, funiculare la scos, atelaje şi
corhănire la adunat. Sunt utilizate la tăieri selective, condiţiile de instalare a
funicularelor la scos fiind identice cu cele
9

prezentate la paragraful 10.2.2.4., cu deosebirea că în cazul de faţă calea de apropiat

este constituită dintr-un drum de tractor. Situaţiile de teren care impun recurgerea la
acest gen de linii sunt următoarele:
• talveg principal cu pante corespunzătoare apropiatului cu tractorul până la o
anumită distanţă spre amonte şi talveguri secundare cu pante accesibile numai
pentru funiculare (fig. 10.15, I, a);
• talveg principal curb, accesibil cu tractoare numai până la curbură sau imediat
în amonte de aceasta (fig. 10.15, I, b);
• pante accesibile pentru tractor pe talvegul principal până la confluenţa cu un
talveg secundar şi inaccesibile în continuare sau accesibile numai pe o porţiune
scurtă din aval a talvegului văii secundare (fig. 10.15, I, c);
• talveg pe care se poate efectua apropiatul cu tractorul şi versanţi prezentând
direcţii propice instalării unor funiculare la scos (fig. 10.15, II).
Adoptarea soluţiilor de scos cu funicularul este condiţionată de existenţa unei mase lemnoase
suficiente care să asigure economicitatea fiecărui traseu. Problema este mai complexă la alegerea
direcţiilor favorabile de instalare a funicularelor de scos pe versanţi, fiind necesar un studiu atent al
terenului. Astfel, ondulaţiile versanţilor,

sectoarele de versant oblic, prezenţa unor văiugi, permit dirijarea materialului lemnos prin adunat la
liniile de funicular, cu condiţia asigurării cantităţii necesare de masă lemnoasă.
Fig. 10.15 - Scheme de amplasare a liniilor de colectare cu tractoare
la apropiat,
funiculare la scos, atelaje şi corhănire la adunat:
I - funiculare de scos pe talveguri: a - parchet situat într-un bazinet cu văi secundare; b - parchet situat
într-un bazinet cu talvegul principal curb; c - parchet cuprinzând o vale secundară a unui bazinet;
II - funiculare de scos pe versanţi: a, b - diverse poziţii de instalare a funicularelor.
10.3.2.4. Tractoare la apropiat, corhănire şi atelaje la adunat şi
scos. Ca şi la tipul similar cu funicular la apropiat, această modalitate de colectare
este aplicată, în special, în condiţiile tăierilor selective cu extracţii reduse la hectar şi
desime mare a arboretului rămas (rărituri, tăieri grădinărite), pe terenuri accidentate,
unde folosirea tractorului este limitată tehnic şi economic numai la apropiat, adunatul
şi scosul efectuându-se prin corhănire sau cu atelaje.
La parchetele situate în bazinete (10.16, I), drumul de apropiat cu tractorul este
dispus de-a lungul talvegului principal, cât permit condiţiile de teren, în continuare
prelungindu-se cu drumuri de scos cu atelaje pe talveguri (fig. 10.16, I,a), sau chiar pe
versanţi (fig. 10.16, I, b), în poziţii care să asigure scurtarea distanţelor de colectare
prin corhănire sau cu atelaje.
În acelaşi scop se poate trasa un drum de tractor pe diagonala versantului (fig. 10.16,

I, c).
Fig. 10.16 - Scheme de amplasare a liniilor de colectare cu tractoare
la apropiat, corhănire şi atelaje la adunat şi scos:
I - parchete situate în bazinete, cu drumuri de apropiat cu tractorul: a, b - pe talveg; c - pe talveg şi
diagonala versantului;
II - parchete situate pe versanţi, cu drumuri de apropiat cu tractorul amplasate: a - la partea inferioară a
versantului; b - la baza versantului.
În cazul parchetelor situate pe versanţi cu panta de 25...40%, când nu este
rentabilă datorită unui volum de exploatare la hectar mai redus execuţia unei reţele
complete de drumuri de tractor (conform schemei b, fig. 10.9), se recurge la un drum
de apropiat cu tractorul plasat la partea inferioară a versantului, având lungimea
limitată de nivelul costului de execuţie (fig. 10.16, II, a). Această schemă de amplasare
permite reducerea distanţei de colectare prin corhănire sau cu atelaje, faţă de o
colectare a lemnului de pe versant complet nemecanizată. Într-o atare situaţie trebuie
analizată însă şi o variantă cu funicular de apropiat, plasat pe diagonala versantului.
Dacă lemnul de pe un versant este corhănit fie în totalitate, fie numai în porţiunea
din aval, se trasează la baza versantului un drum de apropiat cu tractorul pentru
preluarea lemnului corhănit şi deplasarea lui la platforma primară (fig. 10.16, II, b). Nu
este recomandabilă deplasarea tractoarelor pe drumul auto, deoarece îl deteriorează.
În cazul tuturor liniilor fragmentate de colectare având ca utilaj de bază tractorul,
se efectuează cu acest mijloc, în afară de apropiat, şi adunatul lemnului de la cioată,
situat în raza de acţiune a troliului montat pe tractor (50m), de-a lungul drumului de
tractor, cu excepţia unor condiţii nefavorabile (desime mare a arboretului rămas,
pante > 45%).
10.4. Linii de colectare a lemnului în condiţii speciale
Condiţiile de utilizare şi schemele de amplasare a liniilor de colectare, expuse
anterior, au un caracter general, fiind valabile pentru marea majoritate a parchetelor.
În unele situaţii silvotehnice şi de teren intervin anumite aspecte particulare care îşi
pun amprenta şi asupra structurii sau schemelor de amplasare a liniilor de colectare,
de unde rezultă necesitatea tratării independente a acestor cazuri.
10.4.1. Colectarea lemnului în parchete de produse accidentale dispersate
Parchetele de produse accidentale dispersate sunt constituite în cadrul acţiunii de
igienizare şi curăţire a pădurilor, precum şi pentru valorificarea lemnului provenit din
doborâturi şi rupturi de vânt şi de zăpadă izolate. Aceste parchete necesită o abordare
specială din punct de vedere al liniilor de colectare, datorită unor caracteristici care le
detaşează net de exploatările de produse principale şi secundare. Astfel, volumul de
material lemnos ce trebuie valorificat la hectar este extrem de mic (10...25 m3/ha), ceea
ce implică delimitarea unor parchete cu suprafeţe mari (30...60 ha, în medie), pentru a
rezulta un volum minimal necesitat de constituirea unor şantiere de exploatare.
La rândul lor, dimensiunile mari ale parchetelor, care cuprind, de regulă, bazinete
întregi, determină distanţe de colectare lungi, care sunt amplificate în cazul situării
parchetelor în bazine înfundate. În această privinţă, exploatările de produse
accidentale dispersate, prin natura lor neprogramate, pun probleme deosebite de
accesibilitate, necesitatea valorificării urgente a lemnului calamitat impunând
depăşirea depărtării maxime de 2 km faţă de calea de transport, stabilită pentru
exploatările normale.
Din acest motiv, instrucţiunile silvice prevăd trei categorii de accesibilitate în care
se pot încadra parchetele de produse accidentale dispersate, şi anume: parchete
accesibile, parchete greu accesibile şi parchete foarte greu accesibile. Criteriile
pentru această clasificare sunt distanţa de colectare şi panta terenului (tabelul 10.1).
Tabelul 10.1
Clasificarea parchetelor de produse accidentale dispersate
în funcţie de accesibilitate
Î

Categoria de Condiţii de teren Distanta de

Î
%
accesibilitate colectare
o
Parchete accesibile - panta < 25 până la 2 km
Parchete greu - panta < 25 o

accesibile - panta 25o - 30o 2...4 km până la 2 km

Parchete foarte greu - panta < 25o 4...6 km
accesibile - panta 25o - 30o 3...5 km până la 3 km
- panta > 35o până la 1 km
- versanţi foarte
9

abrupţi, terenuri
stâncoase, cu chei
O altă caracteristică constă în aceea că din cauza dispersării accentuate a
materialului lemnos pe suprafaţa parchetului, concentrări ale acestuia în tasoane sau
pe linii naturale, care să justifice introducerea mijloacelor mecanizate se realizează
numai pe ultima porţiune a liniilor de colectare. Pe de altă parte, utilizarea mijloacelor
mecanizate este condiţionată de încadrarea în distanţele de colectare posibile din
punct de vedere tehnic, ca şi de economicitatea amenajării căilor de colectare,
punându-se în acest sens probleme deosebit de dificile în cazul parchetelor foarte
depărtate de calea de transport şi cu masă lemnoasă redusă.
Ca urmare a acestor situaţii, dificile din punct de vedere al condiţiilor de exploatare, liniile de
colectare din parchetele de produse accidentale dispersate prezintă o serie de aspecte distinctive. Astfel,
deoarece materialul lemnos este foarte dispersat, adunatul şi scosul se efectuează nemecanizat, prin
corhănire şi tras cu atelaje, în reprize succesive, în funcţie de variaţiile terenului, atât pe versanţi, cât şi
dea lungul talvegurilor, până la calea de apropiat. Distanţele mari de adunat şi scos obligă uneori la
efectuarea a câte 3 - 4 etape de corhănire, intercalate cu etape de tras cu atelaje.
Apropiatul se execută cu tractoare, funiculare şi chiar atelaje, dar numai acolo
unde nu este rentabilă utilizarea tractoarelor sau funicularelor, respectiv dacă masa
lemnoasă de exploatat este în cantitate mică sau situată în condiţii greu accesibile.
În unele situaţii, când parchetele cuprind bazinete cu suprafeţe relativ mari, în
poziţie depărtată faţă de calea de transport, pot rezulta concentrări de material lemnos
care să justifice introducerea tractoarelor sau funicularelor şi la scos.
Ca regulă generală, în cazul parchetelor de produse accidentale dispersate,
tractoarele sunt mai mult utilizate decât funicularele, fiindcă au o mobilitate mai mare,
nu sunt legate de distanţe fixe de amenajare a căii de colectare, pot folosi căi de
colectare neamenajate sau amenajate pe distanţe mai scurte, în condiţii economice.
Liniile de colectare a lemnului din parchete greu şi foarte greu accesibile se
caracterizează prin numeroase reprize de colectare, deosebit de costisitoare, mai ales
pe distanţe ce depăşesc 2 km. O dotare completă cu drumuri auto a tuturor bazinelor
ar fi de natură să elimine aceste situaţii dificile de exploatare a lemnului.
10.4.2. Colectarea lemnului în parchete situate în bazine de interes
hidroenergetic
Exploatarea lemnului din pădurile situate în bazine de interes hidroenergetic
trebuie efectuată în concordanţă cu cerinţele deosebite de protecţie a apelor şi solului
din această zonă. Ca urmare, este necesar ca tehnologiile de exploatare a lemnului să
se bazeze pe mijloace şi procedee de lucru care să limiteze la maximum prejudiciile
aduse mediului înconjurător. Problema se pune, în principal, în ceea ce priveşte
colectarea lemnului, care poate produce perturbaţii în stabilitatea mediului ambiant.
Astfel, se va recurge, de preferinţă, la soluţii bazate pe funiculare, care aduc daune
terenului natural incomparabil mai mici decât colectarea cu tractoare. Pe de altă parte,
utilizarea funicularelor este favorizată şi de pantele mai mari ale terenului
caracteristice bazinelor hidroenergetice.
În condiţiile acestor bazine, colectarea cu tractoare trebuie să fie cât mai restrânsă
şi să se execute numai pe trasee cu pantă < 20%, pe sol stâncos, tare, uscat sau
îngheţat şi pe distanţe cât mai scurte. De asemenea, se impune ca deplasarea
tractoarelor pe trasee de talveg să se facă numai pe drumuri dispuse lateral, în afara
albiei pâraielor, la circa 1 - 1,5 m deasupra nivelului apei, şi nicidecum prin patul
pâraielor.
Tot la aceste parchete, acolo unde se adoptă soluţii de colectare cu funiculare pe
versanţi, în măsura posibilităţilor se recomandă ca linia de funicular să fie amplasată
la circa 45o faţă de direcţia vântului dominant şi sub acelaşi unghi şi faţă de linia de
cea mai mare pantă. În felul acesta, ţinând seama că tăierea este concentrată de-a
lungul liniei de funicular, se reduce pericolul doborâturilor de vânt, precum şi efectul
negativ al colectării asupra solului, curenţii de aer, şi respectiv, apa din precipitaţii
având un spaţiu mult mai redus de parcurs în cuprinsul parchetului, comparativ cu o
amplasare longitudinală a funicularului faţă de cele două direcţii.
f
10.4.3. Colectarea lemnului în parchetele din lunca inundabilă a Dunării
Zona inundabilă a Dunării se întinde de la limita albiei minore, spre terasă, până la limita maximă a
suprafeţei inundate. Regimul inundaţiilor este foarte variabil (ani cu “ape mari”, ani cu “ape mici”) şi
imprevizibil. Prin acoperirea temporară cu apă a suprafeţei de teren ocupată de pădure nu mai pot fi
executate în condiţii normale lucrările de cultură şi exploatare. Terenul cuprinde denivelări până la câţiva
metri, care în raport cu nivelul inundaţiei pot rămâne deasupra apei sau ajung sub apă. În marea
majoritate a cazurilor, transportul lemnului se execută pe apă, ceea ce impune concentrarea lemnului pe
malul Dunării, în puncte ferite de inundaţii.
Tehnicile de lucru la exploatarea lemnului sunt diferenţiate pentru două categorii
de păduri din lunca inundabilă a Dunării şi anume: păduri din zona inundabilă cu
perioadă scurtă a inundaţiilor şi păduri din zona inundabilă cu perioadă lungă a
inundaţiilor (Furnică, Beldeanu, 1985).
Pădurile din zona inundabilă cu perioadă scurtă a inundaţiilor sunt situate pe
grindurile din apropierea malului, cu hidrograd mare, 6...7. Sunt constituite din
plopişuri cu structură uniformă, cu regenerarea prin butaşi şi lăstari. În aceste păduri
se aplică tăieri rase, volumul pe fir este mare, lemnul de calitate superioară, iar tulpina
se valorifică integral. Colectarea lemnului este efectuată prin adunat cu troliul montat
pe tractor şi apropiat cu tractorul.
Pădurile din zona inundabilă cu perioadă lungă a inundaţiilor sunt situate pe
grindurile joase din apropierea bălţilor sau a digurilor (5...6 H). Sunt alcătuite din
arborete de salcie cu o structură necorespunzătoare, întrerupte de ochiuri
condiţionate de excesul de umiditate. Se exploatează prin tăieri în scaun, la diferite
înălţimi, volumul pe fir este mic şi lemnul, în general, de calitate inferioară. La
colectare se folosesc tractoare cu remorci, lemnul fiind, în general, fasonat la cioată
ca lemn de steri.
Utilizarea tractoarelor la colectarea lemnului este condiţionată de
9

starea fizică a suprafeţei terenului, astfel ca să fie asigurată portanţa necesară.

Randamente superioare se obţin cu tractoare având pneuri de lăţime mare şi presiune
joasă, adaptate pentru terenurile de baltă, mocirloase, cu ochiuri de apă. Aceste
tractoare permit colectarea arborilor întregi sau sub formă de părţi, cu prinderea şi
desprinderea sarcinii cu cleşte hidraulic, putând fi folosite şi ca utilaj de intervenţie, în
caz de inundaţie, pentru scoaterea utilajelor împotmolite, deplasarea prin zone
mlăştinoase a altor utilaje etc.
Instalaţiile cu cablu pot fi folosite pe distanţe de 100...400 m, în situaţiile de teren
unde este necesară traversarea unor japşe, iezere.
CAPITOLUL 11
METODE DE STABILIRE A SOLUŢIILOR TEHNICE OPTIME
DE COLECTARE A LEMNULUI
Stabilirea soluţiilor de colectare, aşa cum s-a arătat în capitolele precedente, se
efectuează în funcţie de o serie de factori specifici locului de muncă sau de ordin
general, care impun alegerea anumitor mijloace de colectare, precum şi a anumitor
scheme de amplasare a liniilor de colectare. Ca regulă generală, factorii ce
caracterizează condiţiile de teren şi arboret, admit sau exclud de la început unele
mijloace sau modalităţi de amplasare a căilor de colectare, rezultând fie soluţii unice,
fie variante de linii de colectare, posibile din punct de vedere tehnic.
Atât în cazul soluţiilor unice, cât şi al variantelor de soluţii, orice linie de colectare
trebuie studiată pentru a i se găsi domeniul optim de funcţionare în raport cu
condiţiile concrete. În esenţă, deoarece hotărâtoare în adoptarea deciziei tehnologice
este opţionalitatea economică, fiecare variantă de soluţie tehnologică sau soluţie
independentă este optimizată din punct de vedere economic, prin determinarea
parametrilor corespunzători unui cost minim al lucrărilor de exploatare. Dacă sunt mai
multe variante tehnologice, după optimizarea lor se adoptă cea care este mai
avantajoasă economic.
Metodele aplicate pentru stabilirea soluţiei optime de colectare se bazează fie pe
modele geometrizate, fie pe studiul variantelor concrete de dezvoltare a reţelei de
colectare specifice liniei tehnologice respective. La metodele bazate pe modele
geometrizate se recurge în cazul când suprafeţele de pe care se face colectarea au un
contur geometric, de regulă dreptunghiular, ceea ce permite un calcul matematic al
parametrilor optimi. Aceste situaţii sunt la colectarea cu tractoare pe teren aşezat, în
postaţe dreptunghiulare, precum şi la colectarea cu funiculare amplasate axial în
postaţe sau secţiuni de formă dreptunghiulară. În ceea ce priveşte metoda variantelor,
aceasta se aplică în condiţiile reliefului accidentat, unde suprafeţele de pe care se
face colectarea au un contur care nu mai poate fi geometrizat, iar direcţiile de
colectare sunt neuniforme. Această metodă constă în
9

analiza mai multor variante de lungime şi de dispunere a reţelei de drumuri de tractor

sau a mai multor variante de lungime şi de poziţie a liniilor de funicular, adoptându-se
varianta de colectare cu costul cel mai redus.
11.1. Metode bazate pe modele geometrizate
11.1.1. Metoda dimensiunilor optime ale parchetelor
Această metodă a fost concepută pentru exploatările forestiere cu teren aşezat,
tipice pădurilor boreale, unde parchetele se delimitează sub forma unor patrulatere
rectangulare, iar reţelele de transport şi colectare sunt dispuse după criterii
geometrice, urmărindu-se asigurarea unor distanţe minime de transport al lemnului.
În astfel de condiţii, după adoptarea schemei adecvate de amplasare a căilor de
colectare (fig.11.1), se procedează la determinarea dimensiunilor optime, A şi B, ale
suprafeţei parchetului, în aşa fel ca să rezulte cheltuieli minime de exploatare. Forma
parchetului fiind dreptunghiulară, calculul de optimizare se face pe modele
geometrizate.
 Distanţa medie de colectare (Lm) se calculează cu relaţia:
Lm = jB + bA, (11.1)
în care:
j şi b sunt coeficienţi ce exprimă cota parte cu care cele două laturi ale parchetului
influenţează distanţa medie de colectare.
Cei doi coeficienţi, j şi b, au valori empirice, stabilite pentru fiecare schemă în
parte (de exemplu, pentru schema 1, fig. 11.1, j= 0,2 şi b = 0,3).
După cum rezultă din relaţia de mai sus, cu cât dimensiunile parchetelor sunt mai
mari, cu atât este mai mare şi distanţa medie de colectare şi, implicit, cresc în aceeaşi
măsură şi cheltuielile de colectare variabile, respectiv cheltuielile ce depind de
distanţa de colectare. În acelaşi timp, creşterea dimensiunilor parchetelor, implicând
volume de masă lemnoasă mai mari pe parchet, conduce la scăderea cheltuielilor ce
revin pe m3 legate de construirea şi întreţinerea căilor de colectare principale, de
amenajarea punctelor de încărcare şi de construirea şi întreţinerea drumurilor de
transport din cuprinsul parchetului. Costul operaţiilor tehnologice nu este dependent
de dimensiunile parchetelor.
Fig. 11.1 - Scheme de amplasare a căilor de colectare în
Dimensiunile optime ale parchetelor trebuie stabilite luând în considerare influenţa acestor factori
contradictorii, în aşa fel ca să rezulte un cost minim.
condiţiile
w
exploatărilor pe teren plan (după Griţkevici):
1-3 - parchete cu drumuri de tractor şi un singur punct de încărcare; 4-5 - parchete cu drumuri de tractor
şi puncte de încărcare la capătul fiecărei postate; 6 - parchet cu drumuri de tractor şi ramificaţie a
drumului de transport auto inelară în interiorul parchetului; 7 - parchet în care colectarea se execută pe
direcţii radiale.
În raport cu cele prezentate mai sus, cheltuielile totale ce depind de dimensiunile
parchetului şi care grevează asupra unui m3 de material lemnos exploatat, sunt
exprimate prin relaţia:
C = Ci + C2 + C3 + C4, (11.2)
în care:
C reprezintă cheltuielile totale ce revin pe m3;
Ci - costul amenajării căilor de colectare, pe m3;
C2 - costul amenajării punctelor de încărcare, pe m3;
C3 - cheltuielile de colectare variabile cu distanţa de colectare, pe
3
m;
C=
R kt + n Cp ABq ABq
+ (jB + bA) kt +
D
ABq ’
(11.3)
C4 - costul construcţiei ramificaţiei de drum de transport, pe m3; sau, introducând
parametrii de detaliu:
în care:
R este lungimea reţelei de căi de colectare, în m;
kj - costul amenajării căii de colectare, ce revine pe m lungime cale de colectare;
q - volumul de material lemnos pe unitatea de suprafaţă, în m3/ 2.
m;
n - numărul de puncte de încărcare în mijloacele de transport (platforme primare);
Cp - costul total al amenajării unui punct de încărcare;
kt - costul colectării, ce revine pe m3m;
D - costul total necesar pentru construcţia ramificaţiei de drum de transport ce
deserveşte parchetul.
Lungimea reţelei de căi de colectare (R) este în funcţie de dimensiunile parchetului
A şi B, relaţiile de dependenţă fiind specifice fiecărei scheme de amplasare.
 În ceea ce priveşte parametrul D, drumul pentru transport forestier fiind amenajat pe
latura cu dimensiunea B şi presupunând că deserveşte un parchet echivalent de
D =2 cealaltă parte, relaţia de calcul este:în care:
kd este costul amenajării drumului de transport, în unităţi monetare /m. Face
Bkd excepţie schema 6 (fig. 11.1), în cazul căreia ramificaţia drumului de transport fiind
inelară, în interiorul parchetului, parametrul D se calculează în funcţie de ambele
dimensiuni ale parchetului.
Rezultă astfel că expresia cheltuielilor totale ce revin pe m3 (C) reprezintă o funcţie
cu două variabile, A şi B, în care adoptând o anumită valoare pentru una din laturi, A
sau B, rămâne o singură variabilă. Această funcţie, fiind o cumulare a unor hiperbole
descrescătoare (C?, C2 şi C4) cu o funcţie de gradul I strict crescătoare (C3), prezintă
un minim, ceea ce permite aplicarea calculului diferenţial pentru determinarea valorii
optime a laturii impusă ca variabilă independentă.
Pentru exemplificarea aplicării metodei se vor considera, în continuare, schemele
2 şi 5 din figura 11.1, care redau parchete cu drumuri de tractor dispuse axial în
postaţe, cu un singur punct de încărcare şi, respectiv, cu puncte de încărcare la
capătul fiecărei postaţe.
În cazul primei scheme, reluată în figura 11.2, reţeaua de drumuri de tractor
cuprinde drumuri axiale în fiecare postaţă şi un drum principal paralel cu calea de
transport, pentru deplasarea lemnului la un singur punct de încărcare, organizat şi ca
şantier de fasonare în funcţie de metoda de exploatare adoptată. Se consideră
dimensiunea A impusă de distanţa prestabilită dintre ramurile reţelei de căi de
transport. Se pune problema să se determine dimensiunea optimă B a parchetului.
Lungimea reţelei de

Fig. 11.2 - Parchet cu drumuri de tractor dispuse

j= 0,25
Şi
b = 0,5.
De asemenea, n = 1.
Efectuând înlocuirile ce se impun în relaţia 11.3, inclusiv a parametrului D, Şi
reţinând numai termenii care depind de dimensiunea B, rezultă expresia cheltuielilor
pe m3 variabile cu dimensiunea B:
Cv = -
lkt + CP + B i
t5
Lm = 0,5A + 0,25B,
de unde rezultă că:
--------+--------1— k
ABq ABq 4 în care:
Bo = 2
Cv - ¡ki
Aqkt
(11.4)
Cv reprezintă cheltuielile pe m3 variabile cu dimensiunea B. Procedând după
regula de minimizare a funcţiilor, rădăcina pozitivă B a ecuaţiei derivatei I a funcţiei
Cv, în raport cu B, reprezintă valoarea optimă căutată, care se notează cu B0:
cu condiţia ca:
9
C
p > lki

Fig. 11.3 - Parchet cu drumuri de tractoare dispuse axial în postate

si
În ceea ce priveşte schema 5 din figura 11.1, reluată în figura 11.3, drumurile de
tractor sunt dispuse numai în interiorul postaţelor, pe direcţia axială, iar la capătul
fiecărei postaţe se amplasează puncte de încărcare. în acest caz, lungimea
reţelei de drumuri de tractor este:
R
BA
¡ A iar distanta medie de colectare:
ceea ce înseamnă că:
j = 0 şi b = 0,5.
B
Numărul punctelor de încărcare este: n = .
Introducând în relaţia 11.3 valoarea parametrilor de mai sus, ca şi a parametrului
D, se observă că expresia cheltuielilor totale ce revin pe m3 (C) nu depinde de
dimensiunea B, deci în cazul acestei scheme, dimensiunea B a parchetului nu
influenţează cheltuielile de exploatare a lemnului şi poate avea orice valoare din
domeniul uzual.
În cazul ambelor scheme analizate nu s-au luat în considerare cheltuielile de
adunat lateral până la drumul de tractor, care nu depind de dimensiunile parchetelor.
Metoda dimensiunilor optime ale parchetelor se poate aplica limitat şi în condiţiile
exploatărilor forestiere din ţara noastră, şi anume la parchetele din zona de câmpie, în
condiţiile folosirii liniilor somiere ca drumuri auto.
11.1.2. Lungimea economică a liniilor de funicular în cazul colectării integrale
cu funiculare a lemnului de pe versanţi
\.
Lm = 0,5 A,

Fig. 11.4 - Calculul lungimii economice a liniilor de funicular, în

cazul
Amplasarea liniilor de funicular pentru o colectare integrală a lemnului de pe versanţi
(adunat-apropiat sau adunat-scos), în condiţiile unei tăieri totale, se face, de regulă, în
paralel, în poziţii variabile atât faţă de linia de cea mai mare pantă, cât şi faţă de calea
de transport sau de apropiat, situate la baza versantului. Din figura 11.4 a rezultă că o
poziţie a liniei de funicular cu lungimea L' asigură o distanţă de colectare mai scurtă
decât o poziţie cu lungimea L'', dar la aceasta din urmă masa lemnoasă ce se
colectează este mai mare. Se pune astfel problemadeterminării lungimii economice
Le, corespunzătoare unor costuri la colectare minime (Oprea, 1984).
Într-o asemenea situaţie, elementele dimensionale ale unei postaţe de lucru cu
funicularul sunt următoarele (fig. 11.4 b):
• lungimea liniei de funicular (L);
• lăţimea postaţei (/), impusă de capacitatea maximă de adunat lateral cu
funicularul;
• lungimea traseului neproductiv (Ld), care fie că exprimă depărtarea postaţei
faţă de drumul auto, fie că reprezintă porţiunea din aval a liniei de funicular, de-a
lungul căreia nu mai este economic să se facă adunatul cu funicularul, această
operaţie fiind efectuată, după caz, cu troliul montat pe tractor, direct la drumul
auto (când funicularul este în poziţie de “apropiat”), sau de către mijlocul de
colectare în continuare (când funicularul este în poziţie de “scos”);
• lungimea efectivă a postaţei funicularului (Lp):
Lp = L - Ld. (11.5)
Elementele de cost influenţate de variaţia lungimii liniei de funicular sunt
reprezentate de cheltuielile de colectare şi de amenajare a platformei primare,
distingând astfel următoarea structură de costuri:
C = Ci + C2 +C'2 + C3, (11.6)
în care:
C este costul unitar la colectare şi amenajarea platformei primare, în lei/m3;
Ci - costul unitar la execuţia operaţiei de adunat lateral cu funicularul, în lei/m3;
C2 - costul unitar la execuţia operaţiei de apropiat cu funicularul, în lei/m3;
C'2 - costul unitar privind montarea-demontarea funicularului, în
lei/m3;
C3 - costul unitar necesar pentru amenajarea platformei primare, în lei/m3.
Costurile unitare C1 şi C2 se exprimă ca funcţii de regresie linearăîn raport cu distanţa
de colectare: în care:
D1 şi D2 sunt distanţa medie de adunat şi, respectiv, de apropiat,
în m;
a1, bi, a2,b2 - coeficienţii dreptelor de regresie.
Costul unitar C'2 rezultă făcând raportul:
C '2 = Q, (11.9)
în care:
I2 este costul total de montare-demontare a liniei de funicular, în lei;
Q - masa lemnoasă colectată cu funicularul, în m3.
Costul total de montare-demontare a liniei de funicular (I2) se calculează pe baza
prevederilor tehnice pentru montarea-demontarea instalaţiilor cu cablu, în funcţie de
lungimea liniei şi numărul de suporţi, rezultând o relaţie de calcul de forma:
I2 = A2nsL + B2L + C2ns + D2, (11.10)
în care:
L este lungimea reală a liniei de funicular, în m; ns - numărul de suporţi ai liniei
funicularelor;
A2, B2, C2, D2 sunt coeficienţi, diferenţiaţi pe tipuri de funicular, montare sau
demontare, categorii de pantă a terenului.
Întrucât în relaţia 11.10 intervin două variabile, L şi ns, ţinând seama că ultima,
respectiv numărul de suporţi, depinde statistic de lungimea liniei (L), se face
înlocuirea:
ns = s L, (11.11)
în care:
 s este un parametru statistic (FP-2, s = 0,0038; FPU-500, s = 0,0047).În acest fel,
numărul de suporţi este apreciat printr-o valoare medie, ceea ce este motivat şi de
faptul că în etapa de analiză a variantelor de colectare nu se cunosc detaliile de
instalare în teren a funicularelor.
Ţinând seama de relaţia 11.10 şi de valorile parametrului s, funcţiile I2 devin:
I2 = a'2L2 + b 2L + c 2, (11.12)
în care:
a'2, b2, şi c2 sunt coeficienţi numerici.
Costul unitar necesar pentru amenajarea platformei primare (C3) se calculează
raportând costul total de amenajare a platformei primare (P) la masa lemnoasă
colectată, respectiv:
P
C3 = Q . (11-13)
Considerând că masa lemnoasă de exploatat este uniform distribuită, rezultă:
Q = A q, (11.14)
în care:
A este aria postaţei funicularului, în m2; q - volumul masei lemnoase exploatate, în
m3/m2.
C - ai Di + bi + a2 D2 + b2 +
a'2 L2 + ¿'2L + C 2 Aq
P
+-----.
Aq
(11.15)
Făcând înlocuirile, relaţia 11.6 devine:
In supoziţia de adunat-scos cu funicularul P = O.
Distanţa medie de adunat (D?) este constantă, deoarece s-a luat lăţimea postaţei
(I) egală cu dublul distanţei maxime de adunat lateral.
D2 -
L + La
(11.16)
Distanţa medie de apropiat sau de scos cu funicularul (D2) are valoarea:iar aria
postaţei deservite de funicular (exceptând porţiunea din aval cu lungimea Ld) se
calculează cu relaţia:
A = (L - Ld) l cosbi cosp2, (11.17)
în care:
b este unghiul de pantă mediu al lăţimii postaţei l; p2 - unghiul de pantă mediu al
terenului pe direcţia lungimii L a liniei de funicular (l şi L sunt distanţe reale).
Cv = Ü2
L + Ld 2
+
a' 2 L2 + b 2 L + c ' 2 + P (L - Ld)lq cos bcos bj’
(11.18)
Introducând expresiile stabilite pentru D2 şi A în relaţia 11.15 şi eliminând apoi toţi
factorii constanţi faţă de L, rezultă:
în care:
Cv reprezintă partea variabilă în raport cu L a costului total raportat la m3.
Relaţia de mai sus pune în evidenţă o funcţie cumulativă a unor funcţii crescătoare
în raport cu L. Într-adevăr, cu creşterea lungimii liniei de funicular, creşte şi distanţa
medie de apropiat sau scos şi, implicit, sporesc cheltuielile la execuţia operaţiilor de
apropiat sau scos. Totodată, suprafaţa postaţei funicularului şi, în consecinţă,
volumul de masă lemnoasă colectat, cresc, ceea ce înseamnă o repartizare a valorilor
c'2 (partea constantă faţă de lungimea L a costului la montarea- demontarea unei linii
de funicular) şi P pe o masă lemnoasă mai mare, de unde rezultă cheltuieli pe m3
descrescătoare cu L (hiperbolă descrescătoare).
Le = Ld +1,41
a' 2 Ld + b 2 Ld + c '2 + P
a2 lq cos b cos b2 + 2
a2
(11.19)
Aspectele semnalate conduc la necesitatea stabilirii valorii optime a lungimii L2,
respectiv a lungimii economice a liniei de funicular, Le, corespunzătoare minimului
funcţiei Cv. Efectuând calculele de rigoare privind determinarea punctului minim al
unei funcţii, rezultă:
Distanţa economică dintre liniile de funicular la colectarealemnului de pe versanţi
Distanţa dintre linii (/), care este şi lăţimea postaţei funicularului (fig.11.5),
intervine asupra costurilor prin cele două efecte contrare. Astfel, o distanţă mai mare
între linii implică cheltuieli pe m3 sporite la adunatul lateral şi mai reduse la montarea-
demontarea instalaţiei (masa lemnoasă colectată dintr-o postaţă fiind mai mare). În
această situaţie se impune calculul distanţei economice /e, respectiv a distanţei dintre
linii corespunzătoare unui cost minim (Oprea, 1984).
Reluând relaţia 11.15, se introduc în aceasta expresiile ariei postaţei (A), conform
relaţiei 11.17, şi distanţei medii de adunat lateral (Di):
Di =--------------------------------------------- l-----. (11.20)
4 sin ai
în care:
ai este unghiul mediu sub care se face adunatul prin tras lateral cu funicularul
spre amonte (a = 45o).
l
Cv = ai +
4 sin ai
a'2 L2 + b\ L + c\ + P (L - Ld)-q cos bcos b2’
(11.21)
Considerând L constant, se separă, în continuare, din relaţia 11.15 termenii care
depind de /, obţinându-se relaţia:
sau
(11.22)
12 + P_______________
(L - Ld )-q cos bicos b2’
-
Cv = ai +
4 sin ai
in care:
le = 2
(12 + P ) sin ai (L - Ld)qai cos bicos b
(11.23)
2
Cv reprezintă costul pe m3, variabil în raport cu lăţimea postaţei /. Valoarea optimă /
rezultă prin minimizarea funcţiei Cv:
In relaţia de mai sus, când funicularul este în poziţie de adunat-Fig. 11.5 - Calculul
distantei
9
economice dintre

Dacă distanta economică dintre linii rezultă mai mică decât dublul
9
scos, P=0. distantei maxime de tras lateral, specifică instalaţiei, traseele de funicular vor fi astfel
mai apropiate între ele faţă de limitele tehnice prevăzute. În schimb, dacă raportul
dintre cei doi parametri se inversează, înseamnă că distanta economică dintre linii are
o valoare teoretică, practic traseele fiind distanţate în funcţie de limita tehnică.
Această modalitate de calcul este valabilă şi în cazul adunatului lateral cu atelaje,
la tăierile selective. În această supoziţie, în relaţiile 11.6 şi 11.7 se va considera că C1
este costul unitar la adunatul cu atelaje, iar D1 va reprezenta distanţa medie de adunat
lateral cu acest mijloc, orientată spre aval (unghiul o, cu vârful spre aval). Prin
calculul distanţei economice dintre linii, conform relaţiei 11.23 (coeficientul a, cu
valoarea pentru atelaje), rezultă implicit distanţa maximă economică pe care se vor
folosi la adunat atelajele (egală cu 1/2 le).
În principiu, cu cât volumul masei lemnoase de exploatat la hectar (q) este mai
mare, cu atât traseele de funicular vor fi mai dese, ceea ce se răsfrânge pozitiv asupra
productivităţii muncii şi costului la adunatul lateral. La valori mici ale extracţiilor de
lemn, funicularul devine nerentabil faţă de alte variante de colectare.
11.2. Metode bazate pe studiul variantelor de dezvoltare a reţelelor de colectare
11.2.1. Dezvoltarea optimă a unei reţele de colectare cu tractorul
În parchetele din regiunea de munte cu pante, în general, până l
a40%, este posibilă utilizarea tractoarelor la colectarea lemnului de pe versanţi, prin
desfăşurarea unei reţele de drumuri de tractor cu declivitatea sub 25%. Costul
execuţiei acestei reţele, mai ales când intervin şi derocări, poate însă atinge o
pondere ridicată în structura costului total pe m3 masă lemnoasă colectată, astfel că
se impune o analiză economică comparativă cu o variantă bazată pe funiculare. Dar
înainte de a efectua această analiză economică, varianta de colectare cu tractorul
trebuie optimizată, în sensul stabilirii dezvoltării optime a reţelei de drumuri de tractor.
O reţea de drumuri de tractor mai extinsă, necesită cheltuieli ce revin pe m3 masă
lemnoasă colectată, mai mari la operaţiile de colectare cu tractorul, distanţele
respective de colectare fiind mai lungi, în schimb, în aceeaşi măsură scad cheltuielile
pe m3 la adunat sau, eventual, adunat şi scos, cu alte mijloace, până la drumurile de
tractor, a materialului lemnos situat în afara razei de acţiune a tractoarelor.
Parametrul principal care exprimă dezvoltarea optimă a reţelei de drumuri de
tractor îl constituie lungimea economică a acestei reţele, respectiv lungimea
corespunzătoare unui cost minim pe m3 masă lemnoasă colectată. Varianta de reţea
cu această lungime a drumurilor de tractor va reprezenta soluţia optimă de colectare
cu tractorul în cazul studiat.
În mod practic, se execută un proiect cu mai multe variante de lungime a reţelei de
drumuri de tractor. Pentru exemplificare se prezintă parchetul din figura 11.6, ai cărui
versanţi au panta peste 25%. Trasarea tronsoanelor reţelei de drumuri de tractor s-a
efectuat prin studiu iniţial pe hartă şi apoi prin măsurători în teren (Oprea, 1984). În
figura 11.6 tronsoanele sunt numerotate de la 1 la 5, ordonarea fiind după nivelul
altitudinal şi volumul de masă lemnoasă colectat. Cele două tronsoane numerotate 1
reprezintă trasee existente, iar celelalte tronsoane necesită amenajări totale
(tronsoanele 2 şi 3) sau parţiale (tronsoanele 4 şi 5). Desfăşurarea reţelei s-a efectuat
în zona de pante < 40 - 45%, urmând ca pe pantele mai mari să se colecteze lemnul
prin corhănire.
Variantele de lungime a reţelei de drumuri de tractor luate în studiu sunt
următoarele:
• varianta k = 1, cu tronsoanele 1;
• varianta k = 2, cu tronsoanele 1 şi 2;
• varianta k = 3, cu tronsoanele 1, 2 şi 3;
• varianta k = 4, cu tronsoanele 1, 2, 3 şi 4;
• varianta k = 5, cu tronsoanele 1, 2, 3, 4 şi5.
Distanţele medii de colectare şi ariile zonelor de colectare se determină procedând
la o împărţire a suprafeţei luate în studiu în carouri de câte 1 ha şi aplicând relaţiile:
Dik = E d]k'(11.24)
2 Aijk
şi
Aik = SAk (11.25)
în care:
Dik este distanţa medie de colectare de pe întreaga suprafaţă, cu mijlocul i, în cazul
variantei k;
 dijk - distanţa medie de colectare cu mijlocul i a lemnului aflat în caroul j, în cazul
variantei k;
Aijk - aria zonei de colectare cu mijlocul i, situată în caroul j , în cazul variantei k;
Aik - aria totală a zonei de colectare cu mijlocul i, în cazul variantei k.
Pentru fiecare variantă de reţea se calculează costurile de
9
 colectare, urmând a se adopta cea cu costul minim. În principiu, cu cât masa
lemnoasă de exploatat la hectar este mai ridicată, cu atât sunt posibile dezvoltări mai
ample ale reţelei de colectare cu tractorul.R. Arnautovici a propus o metodă de
stabilire a reţelei optime de drumuri de tractor bazată pe calculul distanţei medii
optime de adunat până la aceste drumuri. Pornind de la premisa că lungimea
drumurilor de tractor este variabilă, în timp ce suprafaţa totală este constantă, se
poate afirma că interdependenţa dintre distanţa medie de adunat până la drumul de
tractor şi densitatea reţelei este de natură statistică şi că fiecare caz este specific. De
aceea pentru fiecare teritoriu forestier supus

exploatării (se au in vedere parchete de câteva zeci de ha) trebuie să se determine

corelaţia dintre distanţa medie de adunat la drumurile de tractor şi densitatea reţelei
de drumuri de tractor.
Fig. 11.6 - Stabilirea lungimii economice a reţelei de
drumuri
de tractor desfăşurate pe versanţi.
În detaliu, metoda propusă este următoarea:
• se execută un proiect de reţea de colectare cu mai multe variante de lungimi a
căilor de colectare;
 • se calculează distanţele medii de adunat şi de apropiat, precum şi densitatea
reţelei, pentru fiecare variantă în parte;
• se determină ecuaţia de regresie, luând distanţa medie de adunat ca variabilă
dependentă şi densitatea reţelei ca variabilă independentă;
• se determină ecuaţia de regresie a distanţei medii de apropiat în funcţie de
distanţa medie de adunat;
• se minimizează, în final, funcţia costurilor în raport cu distanţa medie de
adunat; valoarea optimă a distanţei medii de adunat impune varianta de reţea ce
trebuie adoptată.
Abordând un caz concret, autorul stabileşte următoarele ecuaţii de
regresie pentru elementele menţionate mai sus:
(11.26)
(11.27)
11 = A e-cd şi
12 = ao - bo li,
în care:
11 este distanţa medie de adunat, în m;
12 - distanţa medie de apropiat, în m; d - densitatea reţelei de căi de colectare,
în m/ha;
A, c, ao, bo - coeficienţi.
Funcţia economică care trebuie minimizată este:
9

C = Ci + C2 + C3, (11.28)
în care:
C sunt cheltuielile totale ce revin pe m3;
C1 - cheltuieli de adunat, pe m3;
C2 - cheltuieli de apropiat, pe m3;
 C3 - cheltuieli de construcţie şi întreţinere a căilor de colectare, peC
= (ai + bi li) + (a2 + b212) +
sa tL
u Q’
(11.29)
în care:
t este costul construcţiei şi întreţinerii reţelei de drumuri de tractor pe unitatea de
lungime (m);
L - lungimea reţelei de drumuri, în m;
Q - masa lemnoasă, în m3;
a1, b1, a2, b2 - coeficienţi ai ecuaţiilor de regresie a cheltuielilor de adunat şi,
respectiv, de apropiat, în raport cu distanţa de lucru.
Cheltuielile de construcţie şi întreţinere a căilor de colectare pot fi exprimate în
funcţie de distanţa medie de adunat, prin relaţia:
(11.30)
tL _ L _ td Q Sq q ’
unde:
d_
log A - log li
c log e
(11.31)
q este volumul de exploatat la ha, în m3/ha; S - suprafaţa parchetului, în ha, şi în
care, ţinând seama de relaţia 11.26:
sau
, ln A - ln li d _---------------,
c
ceea ce înseamnă:
(11.32)
tL _ t (ln A - ln li)
Q
qc
Formula costului total de minimizat, aplicând şi relaţia 11.27, devine astfel
:t(ln A-ln lx)
(11.33)
C = (a1 + bili) + (a2 + b2ao - b2boli)+
qc
C fiind o funcţie cu argumentul l1.
Valoarea optimă a distanţei medii de adunat (l1e), corespunzătoare unui cost (C)
minim, rezultă egalând derivata întâia a funcţiei C cu zero:
C' = bi - b2bo —t = 0,
qch
lle
t
bi bi bo) qc
( -

(11.34)
fiind:
deoarece derivata a doua a funcţiei C este mai mare decât 0.
9
Introducând valoarea distanţei optime de adunat l1, calculată cu relaţia 11.34, în
relaţia 11.31, va rezulta densitatea optimă a reţelei de căi de colectare pentru cazul
studiat, în funcţie de care se va decide varianta de reţea ce trebuie adoptată.
11.2.2. Lungimea economică a căilor de apropiat sau de scos
mecanizat în cazul liniilor de colectare fragmentată desfăşurate în bazinete
Liniile de colectare fragmentată desfăşurate în bazinete sunt impuse atât de
condiţiile silvotehnice (tăieri selective), cât şi de condiţiile de teren. Optimizarea
stabilirii acestor linii necesită determinarea lungimii economice a căii de apropiat şi
apoi, dacă este cazul, şi a căilor de scos mecanizat. Toate aceste căi sunt, de regulă,
amplasate pe talveguri. Se aplică, şi în acest caz, procedeul stabilirii unor variante de
lungime a căii de apropiat sau scos, adoptându-se varianta la care costul este cel mai
redus. Un studiu pe modelele geometrizate este exclus, deoarece în condiţiile
bazinetelor suprafaţa de teren de pe care se face colectarea este de forme neregulate,
iar direcţiile de colectare sunt neuniforme.
9

La o linie de funicular, variantele de lungime a liniei (k variante cu lungimi ale liniei

Lk) se stabilesc începând cu lungimea minimă de instalare, luând poziţia punctului de
capăt din amonte la intervale de câte 100 sau 200 m şi, obligatoriu, în dreptul văilor
secundare (fig. 11.7 a).

\
j
Fig. 11.7 - Stabilirea variantelor de lungime a căilor de
 colectare:
În cazul drumurilor de tractor (11.7 b), traseele desfăşurate la maxim din punct de
vedere tehnic, de regulă, pe talveguri, se împart în tronsoane, în funcţie de
fragmentarea terenului în versanţi şi de variaţia volumului de lucrări necesare pentru
execuţia drumurilor respective. Variantele de lungime a drumului sau reţelei de
drumuri de tractor (k variante cu lungimi Lk) sunt cele impuse de succesiunea
tronsoanelor, precum şi de gradul de importanţă a tronsoanelor de capăt.
a - linie de funicular; b - drumuri de tractor.
Mărimea lungimii căii (Lk), după caz, pentru apropiat sau scos cu funicular sau
tractor, acţionează în sens invers asupra distanţei de adunat din afara razei de acţiune
a celor două mijloace. Aceasta se reflectă într-o variaţie corespunzătoare, în corelaţie
negativă, a costului la apropiat sau scos, comparativ cu cel de adunat. De aici
decurge necesitatea stabilirii variantei optime, procedând la calculul costului pe
variante de colectare şi adoptând varianta cu valoare minimă a acestuia.
Stabilirea lungimii economice a căii de apropiat sau de scos cu tractorul are sens
numai dacă calea respectivă constituie obiect de construcţie.
CAPITOLUL 12
PROGRAMAREA LUCRĂRILOR DE EXPLOATARE A LEMNULUI
DINTR-UN PARCHET
12.1. Calculul necesarului de utilaje şi forţă de muncă
Se ia în studiu fiecare linie tehnologică din parchet, pentru care se stabileşte mai
întâi necesarul de utilaje de bază, respectiv utilaje de apropiat, acestea fiind
mijloacele cele mai importante ale unei linii tehnologice, care impun ritmul fluxului
tehnologic şi nivelul eficienţei economice. Astfel, se calculează, după caz, numărul
necesar de tractoare sau de funiculare. La acestea din urmă, calculul are sens dacă
sunt două sau mai multe trasee pe care s-ar putea lucra concomitent.
fflub
Tub
8 Tdkut
(12.1)
Metodologia de calcul se bazează pe coroborarea a două condiţii: încadrarea în timpul disponibil
şi asigurarea unei concentrări optime de utilaje şi forţă de muncă. În primul caz, timpul disponibil
rezultă din eşalonarea calendaristică a exploatării parchetelor angajate de intreprindere, după cum
tăierile sunt cu restricţii sau fără restricţii, respectiv cu perioada de recoltare şi colectare admisă
numai în repaus vegetativ sau în tot timpul anului forestier. Pentru încadrarea în timpul disponibil,
numărul de utilaje de bază rezultă cu formula:
în care:
nub este numărul de utilaje de bază necesare (tractoare, funiculare);
Tub - fondul de timp necesar, în ore-utilaj;
Td - timpul disponibil, în zile efective de lucru, cuprins în intervalul calendaristic
propus pentru efectuarea lucrărilor;
kut - coeficient de utilizare a timpului, cu asigurare statistică concretă (de exempl u,
k
ut = 0,7).
Fondul de timp necesar (Tub) rezultă cu relaţia:
Tub = Q Ntub, (12.2)
în care:
 Q este cantitatea de material lemnos operată cu utilajul de bază;
Ntub - norma de timp pe utilaj la operaţia de bază, în ore-utilaj/m3.
Cea de-a doua filieră de calcul se bazează pe principiul concentării optime a
mijloacelor. Astfel, se consideră ca optimă acea concentrare de mijloace şi forţă de
muncă prin care se realizează o productivitate fizică maximă, în condiţiile soluţiei
tehnologice adoptate şi ţinând seama de disponibilităţile agentului de exploatare în
privinţa mijloacelor tehnice şi forţei de muncă, precum şi de normele de tehnica
securităţii muncii. În acest sens, se iau în studiu mai multe variante de concentrare a
utilajelor de bază, de regulă, cu 1,2 sau 3 tractoare, respectiv cu 1,2 funiculare, care ar
putea funcţiona concomitent. Variantele de concentrare care nu se încadrează în
timpul disponibil se exclud.
Procedeul de calcul utilizat urmăreşte, în esenţă, determinarea corelată a
numărului de utilaje şi de muncitori, pe operaţii, astfel încât să se asigure o
funcţionare la întreaga capacitate a utilajelor de bază, precum şi o echilibrare a
productivităţilor pe operaţii, pentru a se reduce la maximum posibil aşteptările
tehnologice, iar gradul de utilizare a timpului de lucru să fie cât mai complet. În
general, la variantele cu mai multe utilaje de bază, gradul de utilizare a timpului de
muncă este mai ridicat, fapt care permite stabilirea unor formaţii de muncă
“optimizate”, în sensul limitării numărului de muncitori la numai câţi sunt strict
necesari. Se obţine astfel o “economie relativă” de personal, ceea ce conduce la
creşterea productivităţii fizice.
Indicatorii cu care se operează sunt: producţia fizică medie zilnică (Pz), ritmul liniei
tehnologice (R) şi numărul posturilor de muncă (m).
 (12 3)
P
z = nub Npub .

Producţia medie zilnică a parchetelor se ia egală cu randamentul utilajelor de bază,

calculându-se cu relaţia:în care:
Pz este producţia medie zilnică, corespunzătoare unei anumite variante de
concentrare, în m3/zi a 8 ore;
nub - numărul de utilaje de bază la varianta de concentrare respectivă;
Npub - norma de producţie pe utilaj, în m3/8 ore-utilaj, în funcţie de distanţa medie
de colectare.
9 ,

Ritmul linie de flux tehnologic (R), ca definiţie generală, reprezintă timpul între
două executări succesive de produse identice sau timpul acordat fiecărui post de pe o
linie tehnologică pentru executarea operaţiei sau fazei de lucru care îi revine.
Pentru producţia specifică din exploatările forestiere s-a considerat că cel mai
corespunzător program operativ este pentru o zi de lucru a 8 ore, în care se realizează
o anumită producţie fizică medie zilnică, determinată de numărul utilajelor de bază şi
norma de producţie prevăzută pe utilaj de bază. În această accepţiune, relaţia de
calcul pentru ritmul liniei este:
8
R = —, (12.4)
Pz
în care:
R este ritmul liniei tehnologice, în ore/m3.
Impunerea unui ritm al fluxului tehnologic, calculat în funcţie de randamentul
utilajelor de bază, are o deosebită importanţă, întrucât numărul celorlalte utilaje,
precum şi formaţiile de muncă repartizate la fiecare operaţie trebuie să fie optimizate,
astfel încât să se folosească la întreaga capacitate utilajele, iar forţa de muncă să aibă
un grad de ocupare cât mai aproape de 100%. Aceasta se realizează numai când
consumul de timp pe m3 şi formaţie de muncă, la fiecare operaţie din fluxul
tehnologic, este egal sau foarte apropiat de timpul acordat, adică de mărimea ritmului.
Printr-o asemenea sincronizare a timpilor unitari de lucru pe operaţii cu mărimea
ritmului liniei respective se asigură o productivitate fizică maximă.
Numărul posturilor de muncă (m), respectiv numărul de muncitori
necesari la o anumită operaţie, grup de operaţii sau pe întreaga linie
de m =
C sm
R
(12.5)
flux tehnologic, se determină în funcţie de consumul specific de manoperă (Csm), care
se raportează la mărimea ritmului (R). Se aplică astfel relaţia:
Indicatorul denumit consum specific de manoperă (Csm) reprezintă consumul de
timp de muncă în ore-om, ce revine pe m3 masă lemnoasă exploatată, la o operaţie, un
grup de operaţii, un proces tehnologic sau pe întreg procesul de producţie. Se
calculează cu relaţia:
Csm = Q, (12.6)
în care:
Csm este consumul specific de manoperă aferent unei operaţii, unui grup de
operaţii, unui proces tehnologic sau pe întreg procesul de producţie, exprimat în ore-
om/m3;
Tm - fondul de timp de muncă necesar, în ore-om, în supoziţiile enumerate mai sus;
Q - volumul brut exploatat aferent liniei tehnologice, în m3.
Fondul de timp de muncă se calculează pe operaţii şi, dacă este cazul, valorile
rezultate se însumează pentru grupele de operaţii. Fondul de timp de muncă necesar
la o operaţie rezultă cu relaţia:
Tmi = Qi Nti, (12.7)
în care:
Tmi este fondul de timp de muncă pentru execuţia operaţiei, în ore-
om;
Qi - cantitatea de lemn supusă operaţiei respective, în m3 Q < Q); Nti - norma de
timp de muncă specifică operaţiei, în ore-om/m3. Consumul specific de manoperă la o
operaţie (Csmi) poate fi calculat şi cu relaţia:
Csm, = Nti ~, (12.8)
în care:
pi este procentul de masă lemnoasă supusă operaţiei în cauză (,P£100).
În cazul operaţiilor executate mecanizat, altele decât operaţiile cu utilajul de bază,
se calculează, în continuare, numărul de utilaje necesar, folosind relaţia:
f
(12.9)
m ,
nu =
Fm
în care:
Fm este numărul de muncitori din formaţia de muncă a utilajului.
În acest mod se calculează, de exemplu, numărul de ferăstraie mecanice.
Întrucât parametrii m şi nu rezultă din calcule cu zecimale, valorile care se adoptă
se stabilesc în felul următor:
• se cumulează valorile calculate ale parametrului m de la operaţiile care pot fi
deservite de un număr comun de muncitori;
• în mod similar, se cumulează valorile parametrului nu pentru operaţiile
 executate cu acelaşi tip de utilaj;
• se rotunjesc în plus, la cifre întregi, valorile parametrilor m şi nu, atât pentru
operaţiile grupate, cât şi pentru celelalte operaţii; cele două categorii de valori sub
formă de cifre întregi constituie numărul adoptat de muncitori şi, respectiv, de
utilaje, pentru o anumită variantă de concentrare a utilajelor de bază.
Prin rotunjirea în plus a valorilor calculate ale parametrilor m şi nu, se asigură
productivităţi mai mari la operaţiile din flux care preced şi, respectiv, succed operaţia
de apropiat, efectuată cu utilajele socotite de bază, cărora li se asigură în acest fel o
funcţionare continuă, fără aşteptări tehnologice. Pe de altă parte, rotunjiri în plus prea
mari la unele operaţii se soldează cu creşterea timpului de întreruperi condiţionate de
organizarea muncii şi, implicit, scăderea productivităţii fizice. Aceste rotunjiri au însă
un efect redus, când se utilizează un număr mai mare de utilaje de bază, deci când
producţia fizică medie zilnică este mare.
După stabilirea necesarului de utilaje şi forţă de muncă pentru fiecare variantă de
concentrare a utilajelor de bază, se adoptă acea variantă la care productivitatea fizică
este mai mare. Acest parametru se
calculează cu relaţia:
9

W=—, (12.10)
Nm
în care:
W este productivitatea fizică, în m3/om-zi, calculată pentru o linie tehnologică, în
cazul unei anumite variante de concentrare a utilajelor de bază;
Nm - numărul total de muncitori adoptat pentru deservirea liniei tehnologice, în
cazul variantei de concentrare considerate.
Variantele cu număr exagerat de muncitori, care depăşesc posibilităţile intreprinderii,
se exclud.
12.2. Planificarea lucrărilor
În mod curent, planificarea lucrărilor se face global, pe parchet, luându-se în
calcul normele de muncă medii pe parchet. Aplicând această procedură, se
calculează, mai întâi, numărul de zile necesare pe operaţii sau grupuri de operaţii,
după care se întocmeşte graficul calendaristic de desfăşurare a lucrărilor. Prin grup
de operaţii se vor înţelege operaţiile pentru care s-a adoptat un număr comun de
utilaje de acelaşi tip sau un număr comun de muncitori.
Numărul de zile necesare pentru execuţia unei operaţii sau a unui grup de operaţii,
asupra întregii mase lemnoase aferente unei linii tehnologice, se determină după cum
urmează:
• în cazul execuţiei mecanizate:
i
(12.12)
(12.11)
nz
Tu ;
9

8 nu • în cazul execuţiei nemecanizate:

i
Tm
nz
9

8 nm în care:
nz este numărul de zile efective necesare pentru execuţia unei
operaţii sau a unui grup de operaţii;
nu şi nm reprezintă numărul adoptat de utilaje şi, respectiv, de muncitori;
Tu şi Tm - fondul de timp în ore-utilaj şi, respectiv, fondul de timp de muncă în ore-
om (în cazul operaţiilor grupate se efectuează însumările de rigoare).
Numărul de zile necesar pentru execuţia unei operaţii (nz) se poate calcula şi în
funcţie de volumul de masă lemnoasă supus operaţiei respective (Q), prin aplicarea
relaţiilor:
• în cazul execuţiei mecanizate:
i
nz = -^-; (12.13)
nuNpu
• în cazul execuţiei nemecanizate:
W
nz = ~^~, (12.14)
nm N pm
în care:
Npu este norma de producţie pe utilaj, în m3/8 ore-utilaj;
Npm - norma de producţie pe muncitor, în m3/8 ore-om.
Cu aceste date se întocmeşte graficul calendaristic de desfăşurare a lucrărilor,
conceput sub forma unei diagrame de tip Gantt (fig. 12.1).

Fig. 12.1 - Model de grafic calendaristic de desfăşurare a

lucrărilor
(diagrama de tip Gantt).
În acest grafic, datele de începere a adunatului cu ţapina, faţă de recoltare, precum
şi a colectării cu tractoare sau funiculare, faţă de recoltare şi adunat cu ţapina, vor fi
decalate, ţinându-se seama de faptul că normele de tehnica securităţii muncii interzic
ca operaţiile menţionate să se desfăşoare concomitent într-o aceeaşi postaţă.
12.3. Aplicarea metodei analizei drumului critic la programarea lucrărilor de exploatare
O planificare mai riguroasă a lucrărilor de exploatare a lemnului dintr-un
parchet, cu o detaliere pe postaţe, se face aplicând metoda analizei drumului critic
(ADC).
Utilizarea acestei metode, care este bazată pe teoria grafurilor, presupune
existenţa a două mulţimi:
• mulţimea activităţilor de producţie;
• mulţimea intercondiţionărilor, a relaţiilor obligate ce există între ele.
În cazul unui proces de exploatare a lemnului dintr-un parchet sunt întrunite
aceste condiţii de aplicare a metodei. Astfel, mulţimea activităţilor de producţie este
constituită din operaţiile de pregătire tehnico-organizatorică şi lanţurile de operaţii
tehnologice pentru exploatarea masei lemnoase din postaţe. Toate aceste activităţi
sunt intercondiţionate, desfăşurându-se într-o anumită ordine, succesiv sau în
paralel, în funcţie de cerinţele tehnologice, organizatorice şi de protecţie a muncii.
Metoda analizei drumului cuprinde mai multe procedee de aplicare, dintre care
procedeele denumite CPM şi MPM pot fi aplicate la programarea lucrărilor dintr-un
parchet.
12.3.1. Pregătirea datelor primare
Utilizarea metodei ADC la programarea lucrărilor de exploatare presupune o
organizare teritorială precisă a parchetului, astfel ca să se cunoască volumul de
material lemnului existent în fiecare postaţă. De asemenea, este necesară o detaliere
la nivel de postaţă a structurii procesului de colectare, cu precizarea volumelor de
colectat şi a distanţelor medii.
9
Necesarul de utilaje şi forţă de muncă se determină după metodologia prezentată
anterior, în funcţie de producţia fizică medie zilnică. Numărul adoptat de utilaje,
precum şi formaţiile de muncă stabilite, pe operaţii sau grupe de operaţii, rămân
constante pe parcursul exploatării întregii mase lemnoase aferente unei linii
tehnologice.
Numărul de zile de lucru necesare pentru executarea operaţiilor tehnologice
(duratele activităţilor) se calculează pe postaţe. În acest scop, la operaţiile de
colectare normele de timp se redau pentru fiecare postaţă în parte, corespunzător
distantelor medii de colectare a lemnului din postaţele respective.
Urmărind o simplificare a calculelor se grupează operaţiile executate cu un acelaşi
tip de utilaj sau de către o aceeaşi formaţie de muncă.
Prin activităţi se vor înţelege operaţiile tehnologice desfăşurate în fiecare postaţă,
precum şi lucrările de pregătire tehnico-materială şi organizatorică a exploatării.
Activităţile specifice de exploatare a lemnului dintr-un parchet se simbolizează după
cum urmează:
R, i = 1, 2... n - recoltare în postaţa i;
Ci, i = 1, 2... n - corhănire în postaţa i;
A¡, i = 1, 2... n - tras cu atelaje în postaţa i;
Ti, i = 1, 2... n - operaţii cu tractorul pentru masa lemnoasă
din postaţa i;
Fh i = 1, 2... n - colectare cu funicularul a masei lemnoase
din postaţa i;
Fu, i = 1, 2... n - colectare cu funicular de adunat-scos sau cu
funicularul instalat pe primul traseu, a masei
lemnoase din posta ţ a i;
Fm, i = 1, 2... n -colectare cu funicular de apropiat sau cu
funicularul instalat pe al doilea traseu, a masei
lemnoase din posta ţ a i;
PP„ i = 1, 2... n - lucrări pe platforma primară pentru masa
lemnoas ă provenit ă din posta ţ a i;
P - pregătire parchet;
ADT - amenajare drum de tractor;
MF - montare funicular;
DF - demontare funicular;
CP - curăţire parchet.
12.3.2. Procedeul MPM
12.3.2.1. Elaborarea reţelelor MPM. Procedeul MPM (Metra Potential
Method) reprezintă o variantă de aplicare a metodei analizei drumului critic, prin care
structura unui proces se reprezintă printr-un graf (numit reţea MPM), ale cărui noduri
simbolizează activităţile procesului, iar arcele, condiţionările dintre activităţi. Valoarea
numerică a unei condiţionări reprezintă intervalul de timp minim dintre începerea a
două activităţi direct succesive.
9
O reţea MPM are un singur nod iniţial şi un singur nod final, în care scop lista de
activităţi se completează cu două activităţi de durată O, numite START şi, respectiv,
FINAL. Prima activitate, simbolizată S, precede direct toate activităţile iniţiale, iar cea
de a doua, simbolizată F, urmează imediat după toate activităţile finale. Intervalul de
timp dintre începerea activităţii START şi cele iniţiale se ia egal cu zero.
În reţelele MPM activităţile sunt reprezentate prin dreptunghiuri în care se înscriu
denumirea activităţii, durata sa şi termenele de începere şi terminare. Valoarea
numerică a condiţionărilor se trece pe arcele reţelei.
9
Caracteristica principală a procedeului MPM o constituie posibilitatea suprapunerii
activităţilor, ceea ce asigură o redare corectă a modului real de desfăşurare a
lucrărilor. Astfel, sunt puse în evidenţă cazurile în care o activitate poate să înceapă
înainte de terminarea unei activităţi precedente.
În legătură cu aceasta, dacă considerăm două activităţi succesive Si şi a, situaţiile
posibile în care se pot afla sunt redate în figura 12.2. În schema de sus sunt
reprezentate cele două activităţi succesive, cu duratele d şi dj, intervalul de timp
minim dintre începerea celor două activităţi sau condiţionarea fiind tu. Cele trei situaţii
distincte în care se pot afla activităţile direct succesive ai şi a, redate în schemele de
jos, sunt:
• suprapunerea parţială a activităţilor, când activitatea aj începe după ce
activitatea iniţială aj şi-a consumat o parte din durată (t, < d);
• continuitate, când nu există nici o întrerupere între cele două activităţi (tij=di);
• decalarea activităţilor, când activitatea aj nu poate începe decât după un
anumit interval de timp de la terminarea activităţii precedente (tij
>dj).

Fig. 12.2 - Tipuri de condiţionări într-o reţea MPM.

Ca urmare a relaţiei de independenţă dintre durata unei activităţi şi condiţionare,
în reţelele MPM nu mai este necesar să se opereze cu activităţi fictive în interiorul
graficului.
În metoda MPM stabilirea condiţionărilor este un element esenţial, de care depinde
în mod nemijlocit corectitudinea graficului reţelei. Această stabilire se face din
considerente tehnologice, dictate de procesul tehnologic supus reprezentării.
 Pentru elaborarea unei reţele MPM este necesar să se
9

întocmească, mai întâi, o listă de activităţi.

Aceasta trebuie să conţină denumirile activităţilor, relaţiile de precedenţă, duratele
activităţilor şi intervalele de timp dintre începerea activităţilor direct succesive.
Reţeaua MPM din figura 12.3 corespunde listei de activităţi dată în tabelul 12.1.
f
Tabelul 12.1
Listă de activităţi
Î
Activităţi direct Condiţion
Nr. Denumirea Durata » 9
(zi
activităţii activităţii le) precedente ări (zile)
1 S 0 - -
2 P 5 S 0
3 ADT 6 P 5
4 R1 8 P 5
5 C1 7 R1 8
6 T1 17 ADT, C1 6, 7
7 PP1 16 T1 1
8 R2 10 R1 8
9 C2 11 C1, R2 7, 10
10 T2 18 T1, C2 17, 11
11 PP2 16 PP1, T2 16, 2
12 R3 12 R2 10
13 T3 20 T2, R3 18, 12
14 PP3 19 PP2, T3 16, 1
15 R4 10 R3 12
16 C4 15 C2, R4 11, 10
17 T4 24 T3, C4 20, 15

18 PP4 22 PP3, T4 19, 2

19 CP 3 PP4 22
20 F 0 CP 3
De obicei, în reţelele MPM, dreptunghiurile prin care se simbolizează nodurile reţelei se împart în
6 zone, iniţial completându-se căsuţele din mijloc, deasupra, simbolul sau denumirea completă a
activităţii, şi dedesubt, durata. De asemenea, pe arce se înscrie valoarea condiţionării.
În figura 12.3 se observă modul concret de reprezentare a activităţilor succesive şi
paralele. Astfel, activităţile R1 şi Cu precum şi R1 şi R2 sunt activităţi succesive, iar
activitatea ADT se desfăşoară în paralel cu activităţile direct succesive R1 şi C*.
Introducerea condiţionărilor permite evidenţierea suprapunerilor şi decalajelor
între activităţi. De exemplu, în figura 12.3 între activităţile T1 cu o durată de 17 zile, şi
PP*, cu o durată de 16 zile, s-a introdus condiţionarea de o zi, ceea ce înseamnă că
operaţia de lucrări pe platforma primară pentru lemnul provenit din postaţa 1, poate
să înceapă cu o zi mai târziu decât operaţia de apropiat cu tractorul a lemnului din
postaţa respectivă. Aceasta a permis ca activitatea PP-¡ să fie înscrisă în graficul reţea
ca o activitate succesivă faţă de T*. De asemenea, în alte situaţii se pot pune în
evidenţă decalaje similare între operaţiile de scos şi de apropiat a materialului lemnos
din aceeaşi postaţă, cu funiculare în releu sau asociaţii de tipul tractor-funicular şi
invers. O situaţie similară apare şi în cazul asocierilor de felul atelaje-tractor sau
atelaje-funicular.

Fig. 12.3 - Reţea MPM cu calcul de termene pentru o linie

tehnologică cu tractor
la apropiat şi adunat mixt, cu troliu montat pe tractor şi
prin corhănire.
12.3.2.2. Etapele stabilirii programului de desfăşurare a activităţilor. În
procedeul MPM pentru determinarea drumului critic se calculează termenele minime
şi maxime de începere şi terminare a activităţilor.
f
Când graficul este parcurs în sensul tehnologic de desfăşurare a lucrărilor, de la
nodul iniţial - START - spre nodul final - FINAL - se stabileşte programul minimal, cu
termene minime de început şi sfârşit. Pentru programul minimal se păstrează regula
că dacă la un nod din interiorul graficului converg două sau mai multe condiţionări
(drumuri), se va lua în considerare drumul cel mai lung.
Dacă graficul este urmărit în sens invers faţă de sensul tehnologic, adică de la
nodul FINAL spre nodul START, se stabileşte un program maximal, cu termene
maxime de început şi sfârşit. La programul maximal se aplică reciproca regulii
programului minimal, respectiv dacă la un nod din interiorul graficului ajung două sau
mai multe condiţionări, deci drumuri, se va reţine numai drumul cel mai scurt.
Termenul minim de începere a unei activităţi a,-, notat cu tm (j), este cel mai
devreme termen la care poate începe o activitate a,, cu condiţia ca să se ţină seama
de condiţionările precedente pentru această activitate.
Termenul maxim de începere a activităţii a,, notat tM (j), este cel mai târziu termen
la care se poate începe o activitate a,, fără ca termenul final să fie afectat.
Considerând o reţea cu nodurile numerotate în ordinea fluxului
9
tehnologic, astfel ca 1 <j<n şi notând cu a, activitatea sau activităţile imediat
anterioare activităţii j, şi cu ak, activitatea sau activităţile imediat posterioare activităţii
a,, calculul termenelor tm(j) şi tM(j) se face folosind relaţiile:
 j
0 9 =1
tm (j)
(12.15)
<max[tm (i) + tj] j = 2,3...n
ai ef (aj) i
= 1,2...j -1Şi
t M (j ) = <
TM (n)
min[tM (k) - tjk]
ak e r+ (a )
}

j=n
j = n -1, n - 2...1
(12.16)
k = j + 1, j + 2...n
,în care:
tij reprezintă condiţionarea dintre activităţile Sj şi a/, tjk - condiţionarea dintre
activităţile aj şi ak; r(aj) - mulţimea activităţilor a, anterioare activităţii aj; f (aj) -
mulţimea activităţilor ak, posterioare activităţii aj.
Termenul minim de terminare a unei activităţi aj, notat t*m(j), este cel mai devreme
termen la care se poate termina o activitate aj, când grafciul este parcurs în program
minimal:
t*m(j) = tm(j) + dj, (12.17)
în care:
dj este durata activităţii aj.
Termenul maxim de terminare a activităţii aj, notat tM(j), este cel mai târziu termen
la care se poate termina o activitate aj, când graficul este parcurs în program
maximal:
t*M(j) = tM(j) + dj,. (12.18)
La nodul START termenele sunt zero, iar la nodul FINAL toate termenele sunt
egale, deoarece procesul tehnologic se încheie în acel moment.
Dintre rezervele de timp, cel mai mult interesează rezerva totală, a cărei expresie în
procedeul MPM este:
Rt(aj) = tM(j) - tm(j), (12.19)
sau
Rt(aj) = t*M(i) - t*m(j), (12.20)
în care:
Rt(aj) este rezerva totală de timp a activităţii aj.
Rezerva totală de timp poate fi calculată deci atât prin diferenţ
adintre termenele de începere, cât şi dintre cele de terminare.
Termenele activităţilor se înscriu în dreptunghiurile ce simbolizează nodurile, în
căsuţele laterale, potrivit modelului din figura
12.4. Pentru ca programul să poată fi mai uşor de urmărit de către executant, se
recurge şi la o marcare mai complexă a nodului, înscriindu-se în căsuţe suplimentare
numărul şi denumirea activităţii, cine o execută etc.
În figura 12.3 se dă un exemplu complet cu calcul de termene, a unei reţele MPM,
nodurile fiind poansonate ca în figura 12.4. Luând activitatea C2, cu durata 11 zile, se
observă modul de calcul al termenelor:
tmC = max {13+7, 13+10}=23; tM(C2) = min {37-11, 60-11 }=26; tmC) = 23+11=34; tmC =
26+11=37.
Drumul critic uneşte activităţile fără rezerve de timp şi se marchează prin
îngroşarea arcelor.
Pentru urmărirea programului de desfăşurare a unui proces se întocmeşte un
grafic calendaristic de tip Gantt, în care prin linii întrerupte sunt puse în evidenţă
rezervele totale de timp ale activităţilor. În figura 12.5 se redă un model de întocmire a
diagramei Gantt pentru reţeaua CPM din figura 12.3.
Faţă de planificarea globală a lucrărilor de exploatare, prin utilizarea numai a
graficului Gantt, expusă la subcapitolul 12.2, recurgerea la metoda analizei drumului
critic pentru programarea lucrărilor de exploatare dintr-un parchet, indiferent de
procedeul folosit, aduce o serie de avantaje, cum ar fi:
• se asigură o programare optimizată a lucrărilor;
• se obţine o detaliere maximă a programării lucrărilor, la nivel de postaţă;
• se cunosc activităţile critice care trebuie asigurate cu toate resursele necesare
pentru a se respecta termenele stabilite;
• abaterile de la program sunt localizate cu uşurinţă, luându-se măsurile ce se
impun;
• se măreşte eficienţa muncii de coordonare.
tm(i) ai t*m(i) t.i:( tm(j) a t*m(j)
j
tM(i) di t*M (i) tM(j) d
j tM(j)
r*DT
LJI
—---- - -i
.4-9
Fig. 12.4 - Reprezentarea activităţilor în MPM.
¡'2 i
20
- ~r -?
'‘T (i iT
'1 ! 1 T2
!1 i 1 . | pi-2 i
|1 p-, ’ ! 11 „ "î !
ii i i i ; ¡3 „
|1 l ! | ! ! ! t 1 p J '3 _______
1
i i iRii 1 !T 1
i jnri rru" ------1-(—1—
1! IMIT 1 i l 1 i -------------------4 ! -rA
| 1 1; ! ! i 1 i 1 i 1 i îi TPZ
11 1 1 1 ¡ ! ! ! 1 1 1 1 r ................... 7[ P
! ! 1
1 1 1 1 1 1 1 ! ! 1 ; fi— r>
1 1
n 4- ' 3 0 rl-t-T-!-T’I’T 1 1 'Hr-

40 50
"J ¿0 ' 70 * 03 90 1G0 :
n 4-
Fig. 12.5 - Grafic calendaristic de tip Ganttpentru o reţea
MPM.
Această metodă este însă pretenţioasă sub aspectul
măsurătorilor de teren, care trebuie să asigure determinarea cu precizie a condiţiilor
de lucru din postaţă (volume, aria sectoarelor de colectare, distanţe de colectare).
CAPITOLUL 1 3
PROIECTAREA TEHNOLOGICĂ A CENTRELOR DE SORTARE ŞI PREINDU S TRIALIZARE A
LEMNULUI
 şi preindustrializare a lemnului

Metodologia generală de proiectare a centrelor de sortare Execuţia unui centru de

sortare şi preindustrializare a lemnului (CSPL) sau modernizarea unuia existent
constituie obiective de investiţie, documentaţiile tehnico-economice necesare fiind
elaborate, potrivit normelor metodologice actuale privind conţinutul cadru al
proiectelor de investiţii, în trei faze: studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate şi
proiectul tehnic.
Studiul de prefezabilitate reprezintă documentaţia tehnico- economică prin care
persoana juridică achizitoare (investitor) fundamentează necesitatea şi oportunitatea
obiectivului de investiţie.
Studiul de fezabilitate reprezintă documentaţia care cuprinde caracteristicile
principale şi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, prin care trebuie să se asigure
utilizarea raţională şi eficientă a cheltuielilor de capital şi a cheltuielilor materiale.
Pe baza studiului de fezabilitate se elaborează proiectul tehnic al centrului de
sortare şi preindustrializare a lemnului, care detaliază tehnic, aprofundează şi
concretizează prin soluţii, până la nivelul execuţiei, elementele din studiul de
fezabilitate.
Conţinutul cadru al unui proiect tehnic pentru un centru de sortare şi
preindustrializare a lemnului se prezintă după cum urmează:
1. Capacitatea de producţie a centrului, profilul de producţie pe sortimente,
destinaţia producţiei, etapele de punere în funcţiune;
2. Amplasamentul şi încadrarea în zonă;
3. Procesul tehnologic, amplasarea utilajelor, condiţiile impuse de procesul
tehnologic şi modul lor de rezolvare, timpul de funcţionare anuală a instalaţiilor;
4. Utilajele, instalaţiile şi echipamentele tehnologice necesare, modul de
asigurare a acestora;
5. Utilităţi necesare (energie electrică, apă), consumuri specifice şi consumuri
totale anuale, modul de asigurare;
6. Transportul tehnologic de la parchete şi la beneficiari, transportul intern,
suprafeţe pentru circulaţie şi suprafeţe tehnologice;
7. Organizarea producţiei şi a muncii;
Planul general al obiectivului, detalierea şi fundamentarea soluţiiloradoptate,
obiectele componente şi amplasarea acestora, gradul de ocupare a terenului;
9. Proiecte tip pe baza cărora se realizează obiectele componente ale investiţiei
şi soluţiile de adaptare ale acestora la teren, soluţiile constructive pentru obiectele
unicat, a căror proiectare se face integral, trasee de drumuri şi reţele (electrice,
apă, canal);
10. Consumul principalelor materiale de construcţie;
11. Proiectul de organizare a şantierului;
12. Materia primă, consumuri tehnologice, stocuri limită, desfacerea produselor,
caracteristicile şi calitatea produselor;
13. Devizul general;
14.Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului;
15. Graficele de eşalonare a investiţiei, livrare a utilajelor, asigurare a forţei de
muncă şi realizare a indicatorilor tehnico-economici;
16. Acorduri şi avize.
Sub aspect general, proiectele tehnice trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
• adoptarea soluţiilor de proiectare să se facă pe baza studierii mai multor
variante de soluţii, pentru a se obţine o eficienţă tehnico- economică maximă a
investiţiei;
• adoptarea unor tehnologii, fluxuri de producţie şi sisteme de organizare a
producţiei şi a muncii, prin care să se asigure valorificarea superioară şi completă
a masei lemnoase, cu consumuri minime de combustibili şi energie, productivitate
ridicată, cheltuieli minime;
• prevederea unor soluţii de plan general şi constructive, care să ducă la
reducerea volumului, greutăţii şi costului construcţiilor, a suprafeţelor de teren
ocupate, la consumuri cât mai mici de materiale de construcţii şi, în special, de
materiale mari consumatoare de energie, la montarea unui volum cât mai mare de
utilaje în aer liber, la scurtarea duratelor de execuţie şi la ridicarea eficienţei
lucrărilor.
 Ca formă de redactare, proiectul tehnic cuprinde memorii (memoriu general,
memorii tehnice, memoriu economic), breviare de calcul, caiete de sarcini, liste cu
cantităţile de lucrări, fişe tehnico- economice, grafice, planşe (planul general, planul
tehnologic) ş.a.Centrele de sortare şi preindustrializare a lemnului se amplasează într-
una din poziţiile următoare:
a) în incinta unei unităţi de industrializare a lemnului, cu sau fără linie de garaj
CFN;
b) într-o staţie de cale ferată normală;
c) pe malul Dunării;
d) în punctele de joncţiune dintre o cale ferată forestieră şi un drum auto, în
situaţia transportului tehnologic fragmentat.
Poziţiile de mai sus coincid, în mod obişnuit, cu amplasamente de depozite finale,
care sunt astfel transformate în centre de sortare şi preindustrializare. Pot fi însă
cazuri de amplasamente noi, precum şi de comasare a unor depozite finale, situate la
distanţe mici, masa lemnoasă fiind preluată de un centru de sortare şi
preindustrializare organizat pe amplasamentul cel mai favorabil.
Stabilirea amplasamentului unui centru de sortare şi preindustrializare a lemnului
se face prin analiza mai multor variante, soluţia optimă corespunzând unor cheltuieli
totale minime de investiţii, de producţie şi de transport. Uneori problema este
deosebit de complexă, ţinându-se seama de numeroşi factori cum ar fi: apropierea
centrului de sortare şi preindustrializare de sursele de materie primă sau de
beneficiari, alimentarea cu energie, asigurarea forţei de muncă, încadrarea
obiectivului în zona localităţii alese etc.
Folosirea metodelor matematice pentru efectuarea unor calcule de optimizare în
sensul amplasării centrelor de sortare şi preindustrializare ridică nivelul calitativ al
preocupărilor pe această linie. Astfel, în cazul concentrării într-un centru de sortare şi
preindustrializare a unor depozite finale amplasate în situaţia existentă la distanţe
mici, soluţia optimă poate fi decisă apelând la un calcul de minimizare a cheltuielilor
de transport auto de la parchete (Barbu, Rebedea, Tău, 1984).
Metoda poate fi folosită în studiile de amplasare a oricărui centrude sortare şi
preindustrializare a lemnului, dacă sunt mai multe locuri favorabile, de exemplu staţii
de cale ferată, unităţi de industrializare a lemnului.
Pentru stabilirea punctului din teritoriul analizat, unde amplasamentul centrului de
sortare şi preindustrializare este optim sub aspectul transportului materiei prime, se
procedează, mai întâi, la pregătirea datelor primare, după următoarea tehnică:
1 - Pe harta zonei cercetate (1-2 sectoare de exploatare), care cuprinde
furnizorii (parchetele ce urmează să se exploateze într-o anumită perioadă de timp) şi
beneficiarii în situaţia actuală (depozitele existente sau centrele ce urmează să se
comaseze), se trasează un caroiaj cu latura convenabilă, de exemplu, de 1cm;
2 - Se evidenţiază pe hartă toate drumurile de transport auto, forestiere sau
publice, pe care se poate efectua în condiţii normale transportul materiei prime de la
furnizori la beneficiari;
3 - Se înscrie în dreptul fiecărui parchet cantitatea de lemn aferentă, în tone, şi
se calculează cantităţile de lemn ce ar fi furnizate fiecărui beneficiar, dacă s-ar
menţine situaţia actuală;
4 - Se adună pe fiecare coloană şi rând ale caroiajului (zonele verticale şi
zonele orizontale cu lăţime de 1cm) cantităţile de care dispun furnizorii, obţinându-se
astfel câte o pondere a coloanelor şi rândurilor, dată de sumele respective;
5 - În centrul caroului determinat de intersecţia rândului şi coloanei de ponderi
maxime se fixează originea unui sistem de axe de coordonate xy;
6 - Se măsoară pe plan distanţele pe drumurile existente de la fiecare furnizor la
axele de coordonate x şi y, alegându-se distanţa minimă. Aceste distanţe exprimate în
km, se notează xi şi y, i fiind numărul de ordine al parchetului (i = 1...n), şi socotesc
pozitive sau negative, după semnul semiaxei de coordonate în punctul de intersecţie
cu traseul de transport de la parchetul i;
7 - Distanţele xi şi y, în valoare absolută se înmulţesc cu cantităţile aferente Qi şi
apoi cu costul de transport pe t.km, obţinându- se în acest fel datele Xi şi, respectiv Y,
reprezentând costurile totale de transport de la parchetele i la axele x şi, respectiv y.
Cunoscând perechile de date x, şi X, se caută, în continuare, expresia curbei X
care să se abată cel mai puţin de la valorile determinate X-, în punctele
corespunzătoare x. În mod similar, pentru perechile de date y, şi Y, se cere aflarea
curbei Y de cea mai bună aproximare a datelor respective.
În calculele concrete este suficient din punct de vedere al erorii să se considere
curbele X şi Y ca polinoame de gradul doi. Expresia curbei X va fi astfel de forma:
X = f(x) = a0 + ax + a2x2 (13.1)
n
n
n
n ao + Z Xi ai +Z X, a2 - Z Xi
i-1 i-1 i-1
n n n n
Z Xi ao + Z xi ai + Z x3 a2 - Z xi Xi
(13.2)
i-1
i-1
i-1
n
i-i
n
Z X2 ao + Z xi ai + Z xi a2 - Z xi X,
i -i i -i i -i i -i
Coeficienţii a0, a1t şi a2 se determină rezolvând sistemul de ecuaţii normale:
Pentru rezolvarea sistemului 13.2 se aplică regula lui Cramer. Funcţia X astfel
determinată este expresia matematică a cheltuielilor de transport în raport cu distanţa
de transport x, în cazul studiat. Prin minimizarea acestei funcţii rezultă abscisa
poziţiei optime a centrului de sortare şi preindustrializare (x0). Pentru acesta, se
anulează derivata funcţie 6.1 în raport cu variabila x:
a1 + 2a2x = 0,
de unde:
-, (13.3)
2 a2
cu condiţia ca derivata a doua să fie pozitivă, adică:
32 > 0.
În mod analog, curba Y se va socoti de forma:
Y = f(y) = bo + b1y + b2y2, (13.4)
calculele desfăşurându-se ca şi în cazul funcţiei X. Ordonata poziţiei optime a
centrului de sortare şi preindustrializare (y0) va fi:
y„ = - . (135)
2
b2
cu condiţia ca b2>0.
Aşadar, poziţia optimă a centrului de sortare şi preindustrializare a lemnului,
corespunzătoare unor cheltuieli minime de transport, este în punctul de coordonate
(x0; y0). Acesta este însă o poziţie teoretică, de aceea se observă pe hartă care dintre
amplasamentele existente este mai apropiat de poziţia optimă, urmând ca
amplasamentul respectiv să fie ales pentru execuţia centrului de sortare şi
preindustrializare.
13.3. Determinarea capacităţii de producţie şi dimensionarea elementelor tehnice de
capacitate
În cazul centrelor de sortare şi preindustrializare a lemnului, capacitatea de
producţie este determinată de volumul comerciabil anual al masei lemnoase
transformate în sortimente de lemn brut sau prelucrat.
Pentru asigurarea capacităţii de producţie stabilite se
dimensionează în mod corespunzător elementele tehnice de capacitate necesare. Se
determină astfel:
• numărul de utilaje, instalaţii, posturi de muncă;
• dimensiunile elementelor tehnice de capacitate privind organizarea teritorială,
adică suprafaţa platformelor tehnologice, lungimea frontului de încărcare în
mijloacele de transport feroviar, suprafaţa necesară amplasării utilajelor,
instalaţiilor şi secţiilor de producţie
anexe.
13.3.1. Capacitatea de producţie
Capacitatea de producţie a unui centru de sortare şi preindustrializare a lemnului
se determină în funcţie de volumul resurselor de materie primă lemnoasă, în care
sens se întreprinde un studiu special denumit studiul bazei de materie primă.
Prin stabilirea amplasamentului centrului de sortare şi preindustrializare a
lemnului, baza de materie primă este delimitată ca teritoriu, fiind constituită din
arboretele exploatabile a căror masă lemnoasă urmează să fie livrată centrului
respectiv. Cantităţile de masă lemnoasă rezultă din studiul amenajamentelor,
considerându-se o perioadă de 5-10 ani. Se estimează cantitatea anuală de material
lemnos ce va intra în centrul de sortare şi preindustrializare, totală şi defalcată pe
naturi de produse (principale, secundare şi accidentale), specii (răşinoase, fag, stejar,
diverse foioase tari, diverse foioase moi) şi categorii dimensionale (lemn gros şi lemn
subţire, cu limita de separaţie diametrul de 16cm, la foioase, şi 14cm, la răşinoase).
Cu aceste date se completează fişa balanţei masei lemnoase, în care se specifică:
• volumul brut anual al masei lemnoase exploatate din teritoriul forestier
deservit de centrul de sortare şi preindustrializare, total şi pe specii;
• volumul comerciabil corespunzător, prin scăderea cojii lemnului de lucru şi a
consumurilor tehnologice;
• cantităţile de sortimente industriale ce urmează să se obţină din volumul
comerciabil livrat de la parchete.
Volumul comerciabil total al masei lemnoase ce intră anual în centrul de sortare şi
preindustrializare constituie capacitatea de producţie adoptată.

13.3.2. Necesarul de utilaje, instalaţii, linii tehnologice şi posturi de

muncă
Pe baza datelor privind masa lemnoasă şi a structurii generale a procesului de
producţie se calculează succesiv numărul de utilaje (inclusiv instalaţii) de bază,
numărul de linii tehnologice, numărul de utilaje auxiliare şi numărul de posturi de
muncă. Pentru aceasta se determină, mai întâi, pe operaţii, fondul de timp anual
necesar, în ore-om şi ore-utilaj, cu relaţiile: în care:
Tm este fondul de timp anual necesar, în ore-om;
Tu - fondul de timp anual necesar, în ore-utilaj;
Q - volumul anual de material lemnos supus operaţiei respective,
în m3;
Nt - norma de timp de muncă, în ore-om/m3;
Ntu - norma de timp pe utilaj, în ore-utilaj/m3.
nu
Tu
Tdkut
(13.8)
Necesarul de utilaje de bază ale unui centru de sortare şi preindustrializare rezultă
aplicând relaţia:
în care:
nu este numărul de utilaje de bază;
 Td - timpul disponibil anual, în ore;
kut - coeficientul de utilizare a timpului;
Ca utilaje de bază sau conducătoare se consideră:
• utilajul de descărcare, manipulare, încărcare, de exemplu macaraua portal, în
cazul centrelor de sortare şi preindustrializare cu dotare maximă;
• utilajele conducătoare ale liniilor de flux tehnologic, respectiv instalaţiile de
secţionare la punct fix, cojitoarele, despicătoarele, circularele multiple.
La aplicarea relaţiei 13.8 se va ţine seama de următoarele observaţii:
• în cazul operaţiilor executate de un acelaşi utilaj (de exemplu: descărcat,
manipulat şi încărcat cu macara portal), parametrul Tu reprezintă fondul de timp
anual necesar, în ore-utilaj, cumulat pentru
întregul grup de operaţii considerat;
• timpul disponibil anual se calculează prin multiplicarea numărului de zile
lucrătoare dintr-un an, cu numărul de schimburi în 24 ore şi cu durata în ore a unui
schimb;
• coeficientul de utilizare a timpului de lucru se determină pe bază statistică, în
ipoteza unei funcţionări raţionale a utilajelor (în cazul macaralelor portal,
instalaţiilor de secţionare la punct fix şi cojitoarelor se poate considera kut=0,75,
iar în cazul despicătoarelor
kut=0,60).
Prin calculul necesarului de utilaje tehnologice conducătoare se obţine, implicit, şi
numărul de linii tehnologice. În acest fel, rezultă:
• numărul de linii de secţionare a lemnului brut, gros sau subţire, de foioase;
• numărul de linii de secţionare-cojire a lemnului brut, gros sau subţire, de
răşinoase;
• numărul de linii de secţionare a lemnului de steri provenit din lemn brut
subţire;
• numărul de linii de despicare a lemnului de steri provenit din lemn brut gros.
Pentru organizare tehnică de detaliu a unei linii tehnologice se calculează numărul
posturilor de muncă şi numărul de utilaje care nu au rol conducător, aplicând metoda
ritmului liniei. Ritmul liniei este impus de utilajul conducător al liniei, relaţia de calcul
fiind:
R = —, (13.9)
Npu
în care:
R este ritmul liniei, în ore/m3;
Td - timpul disponibil (8 ore);
Npu - norma de producţie a utilajului conducător, în m3/8ore-utilaj.
Numărul posturilor de muncă pe operaţii (m) se obţine cu relaţia:
m = —, (13.10)
R
unde parametrul
(13.11)
= P Um = N100 ,
în care:
Nt este norma de timp la operaţia considerată, în ore-om/m3;
p - ponderea procentuală a volumului de material lemnos supus operaţiei
respective, faţă de volumul total de material lemnos prelucrat pe întreaga linie
tehnologică.
Numărul de utilaje care nu au rol conducător se calculează ca raport dintre
numărul posturilor de muncă calculat pe operaţie şi numărul de deservanţi ai
utilajului.
13.3.3. Dimensionarea elementelor tehnice de organizare teritorială a
centrului de sortare şi preindustrializare
Pentru determinarea suprafeţelor platformelor de stocare a lemnului brut,
sortimentelor de lemn rotund şi sortimentelor de lemn de steri se calculează, în
prealabil, pentru cele trei categorii de material lemnos volumul stocurilor necesare, cu
relaţia:
Qs = ~nz, (13.12)
Nz
în care:
Qs este volumul stocului necesar, în m3, pentru una din cele trei categorii de lemn;
Qa - volumul anual de material lemnos pentru categoria de lemn considerată;
Nz - numărul anual de zile active;
nz - numărul de zile normat de stocare.
În legătură cu numărul de zile normat de stocare, trebuie pusă în evidenţă
necesitatea stabilirii unor limite optime ale acestui parametru, deoarece un număr
exagerat de zile de stocare necesită o suprafaţă mai mare a platformelor tehnologice,
care se răsfânge negativ asupra costului investiţiei. Pe de altă parte, un număr mare
de zile de stocare faţă de situaţia normală determină o supraaglomerare cu material
lemnos a centrului de sortare şi preindustrializare.
Suprafaţa totală de stocare a unei anumite categorii de material lemnos, se obţine
cu relaţia:
S=Q
(13.13)
hcf
în care:
S este suprafaţa totală necesară pentru stocarea unei anumite categorii de
material lemnos, în m2;
h - înălţimea de stivuire, în m;
c - factorul de cubaj specific stivuirii lemnului brut sau sortimentelor de lemn
rotund şi lemn de steri;
f - coeficientul de formă a stivelor.
Coeficientul de formă a stivelor este unitar în cazul stivelor sprijinite bilateral, iar
în cazul stivelor nesprijinite se determină cu relaţia:
(13.14)
f = Li + L2
2 Li
în care:
 L1 este lungimea medie a stivelor la bază, considerată pe latura capetelor pieselor;
L2 - lungimea medie a stivelor la vârf.
Suprafaţa totală S se mai poate calcula şi cu relaţia:
S = Q, (13.15)
qs
în care:
qs este capacitatea specifică de depozitare, în m3/m2, corespunzătoare unei
anumite categorii de lemn şi unei anumite modalităţi de stivuire (cu macara portal, cu
încărcător frontal).
În funcţie de schema tehnologică adoptată şi spaţiul disponibil în planul general,
suprafaţa totală necesară pentru stocarea lemnului brut şi a sortimentelor se
repartizează pe platforme tehnologice; una din dimensiunile platformelor tehnologice
va ţine seama de lungimea pieselor şi de spaţiul liber dintre stive.
Volumul unei stive este obţinut aplicând relaţia:
V = Li + Li lhc, (13.16)
2
în care:
V este volumul stivei, în m3;
L1 - lungimea stivei la bază, în m;
L2 - lungimea stivei la vârf, în m;
l - lăţimea stivei, în m (egală cu lungimea pieselor ce se stivuiesc);
h - înălţimea medie a stivei, în m;
c - factorul de cubaj specific stivuirii lemnului brut, sortimentelor de lemn rotund
sau sortimentelor de lemn de steri.
Lungimea frontului de încărcare interesează pentru stabilirea lungimii liniei de cale
ferată de garaj, aflată în incinta centrului de sortare şi preindustrializare.
Lungimea frontului de încărcare în mijloacele de transport feroviar, presupunând
că masa lemnoasă de la parchete este adusă cu mijloace auto, iar sortimentele se
expediază pe calea ferată, se determină cu relaţia:
Lf = QaknLvkm , (13.17)
Nz qvnr
în care:
Lf este lungimea frontului de încărcare în mijloacele de transport feroviar, în m;
Qa - volumul anual al sortimentelor de material lemnos livrat, în
3.
m;
kn - coeficient de neuniformitate a livrărilor (1,3);
Lv - lungimea unui vagon, în m;
km - coeficient de manevrare a garniturilor de transport feroviar (1,2...1,3);
Nz - numărul anual de zile active;
qv - capacitatea unui vagon, în m3;
nr - numărul de reprize de încărcare într-o zi.
 Sf = Ss + Sg + Se, (13.18)

Suprafaţa de amplasare pentru fiecare tip de utilaj sau instalaţie tehnologică rezultă
ca sumă a trei suprafeţe parţiale:în care:
St este suprafaţa totală de amplasare a unui utilaj sau instalaţii tehnologice, în m2;
Ss - suprafaţa statică, respectiv suprafaţa efectivă pe care o ocupă un utilaj sau o
instalaţie tehnologică, determinată de cotele de gabarit, în
2
m ;

Sg - suprafaţa de gravitaţie, respectiv suprafaţa utilizată de muncitor în jurul

locului de muncă, având în vedere şi spaţiul necesar pentru depozitarea unor
materiale;
Se - suprafaţa de evoluţie, respectiv suprafaţa care trebuie păstrată între locurile
de muncă.
Suprafeţele pentru secţiile anexe, construite sau în aer liber, se calculează în
funcţie de suprafeţele ocupate de utilaje, instalaţii, diverse echipamente şi dotări,
precum şi de suprafeţele necesare pentru transportul interior. Pentru diverse
construcţii (cabine, şoproane etc.), suprafeţele necesare sunt stabilite prin proiecte
tip.
13.4. Stabilirea procesului tehnologic
Procesul tehnologic dintr-un centru de sortare şi preindustrializare este
considerat sub două aspecte ce se studiază concomitent, şi anume:
• structura procesului tehnologic,
reprezentată de operaţiile
componente şi ponderea acestora ca volum de masă lemnoasă prelucrată;
• schema tehnologică, denumită în proiecte planul procesului tehnologic, prin
care se stabileşte, în reprezentare grafică, amplasarea utilajelor, instalaţiilor,
platformelor tehnologice (scara 1:200).
Stabilirea procesului tehnologic dintr-un centru de sortare şi preindustrializare
intervine atât ca etapă de proiectare a unui obiectiv nou sau modernizat, cât şi ca
activitate de revizuire periodică a organizării centrelor de sortare şi preindustrializare,
impusă de introducerea unor utilaje şi agregate noi sau de cerinţe de raţionalizare
aproceselor de producţie. În acest ultim caz se aplică procedeele specifice studiului
metodelor de muncă: analiza generală şi detaliată a desfăşurării procesului de
producţie, analiza circulaţiei, analiza amplasărilor.
Adoptarea unui anumit proces tehnologic în cadrul proiectării unui centru de
sortare şi preindustrializare se bazează pe analiza tehnico-economică a mai multor
variante de dotare şi, implicit, variante de structuri şi scheme tehnologice, dintre care
se selectează varianta optimă.
13.5. Planul general de organizare tehnică
Planul general de organizare tehnică este lucrarea prin care se dau soluţii
adecvate ansamblului problemelor de ordin tehnologic şi constructiv, în strânsă
corelare cu spaţiul disponibil şi posibilităţile de încadrare în zonă, astfel ca să se
asigure funcţionarea optimă, tehnică şi economică, a centrului de sortare şi
preindustrializare. Se stabilesc în acest sens amplasarea şi organizarea generală a
compartimentelor funcţionale şi se prevăd soluţiile pentru amenajarea tehnică a
centrului de sortare şi preindustrializare. Pe baza acestor elemente principale se face
proiectarea de detaliu, specializată, referitoare la procesul tehnologic, amenajările,
construcţiile, reţelele tehnice şi alte dotări necesare.
Compartimente funcţionale. Amplasarea acestora se studiază pe planul de situaţie
topografic al terenului destinat centrului de sortare şi preindustrializare. Punctele se
reprezintă prin coordonate. Terenul fiind inexpresiv, este indicat să se aplice un
cadrilaj, care se marchează prin punctele de vârf.
Pe planul de situaţie se studiază amplasarea corelată a următoarelor elemente
tehnice:
• căi de rulare pentru macarale portal;
• linii tehnologice semiautomatizate;
• platforme tehnologice;
• drumuri de acces şi interioare;
• linie de cale ferată de garaj, în cazul în care nu se dispune de una
existentă;
• secţii anexe.
i

Prin reprezentarea grafică a acestor elemente rezultă planul general al centrului de

sortare şi preindustrializare (scara 1:5000). Principala piesă de detaliere a acestui
plan, care se realizează concomitent, este planul procesului tehnologic (scara 1:200),
discutat anterior.
Soluţionarea problemelor de amplasament a compartimentelor funcţionale trebuie
să aibă în vedere asigurarea unor distanţe minime de transport interior, prin
eliminarea încrucişărilor şi întoarcerilor în fluxul de materiale şi prin plasarea liniilor
tehnologice cât mai aproape de rampele de expediţie sau secţiile de prelucrare în
cherestea şi alte produse.
 Tot în acest scop, cât şi pentru reducerea cheltuielilor de investiţii se urmăreşte
asigurarea unei grupări cât mai compacte a compartimentelor funcţionale, pentru a se
obţine un grad maxim de ocupare a terenului. Pentru calculul acestui indicator se
aplică relaţia:
v
kt= Su 100, (13.19)
St
în care:
kt este coeficientul de utilizare a terenului afectat centrului de sortare şi
preindustrializare, în %;
Su - suprafaţa utilă, respectiv suprafaţa ocupată de linii tehnologice, platforme,
construcţii, căi de transport interior, alte compartimente productive;
St - suprafaţa totală de teren a centrului de sortare şi preindustrializare.
În planul general de organizare tehnică se prevăd suprafeţele afectate secţiilor de
producţie anexe: ateliere de prelucrare mecanică a lemnului de calitate inferioară în
produse de cherestea, secţii pentru prelucrarea cetinii şi a cojii, punct de întreţinere şi
reparaţii.
Ca lucrare de ansamblu pentru execuţia constructivă a centrului de sortare şi
preindustrializare se prevede nivelarea terenului. Pentru aceasta se execută profile
transversale pe direcţii caracteristice şi care să includă puncte de coordonate
cunoscute din planul topografic. La nivelarea terenului se va urmări respectarea, pe
cât posibil, a înclinării naturale a terenului, pentru a se realiza un volum minim de
terasamente. Totodată se va urmări asigurarea scurgerii apelor pluviale. În cazul
modernizării unor centre de sortare şi preindustrializare existente, se prevede
înlocuirea stratului necorespunzător de la suprafaţă.
Drumuri şi platforme tehnologice. Drumurile de acces şi interioare pe care se
deplasează autovehiculele de transport al materialului lemnos şi încărcătoarele
frontale, se prevăd cu suprastructură din beton şi lăţime de 6m sau 3,50m, în funcţie
de sensurile de circulaţie. Restul drumurilor interioare, care asigură accesul la toate
construcţiile şi punctele de lucru, au lăţimea de 3,50m şi suprastructura din balast.
Platformele de lucru pe care se circulă încărcătoarele frontale sunt betonate, iar
celelalte platforme de lucru şi de stocare a materialului lemnos se amenajează prin
balastare.
Sistemele rutiere ce se adoptă, se compun din:
a) pentru drumuri sau platforme betonate:
• îmbrăcăminte din beton de ciment turnat în două straturi, în grosime totală de
14cm;
• fundaţie din balast, de 15cm grosime după cilindrare;
• substrat de nisip, de 7cm grosime după cilindrare;
b) pentru drumuri sau platforme balastate:
• îmbrăcăminte din balast, în grosime de 15cm după cilindrare;
• substrat de nisip, de 7cm grosime după cilindrare. Construcţii şi reţele
tehnice. Construcţiile aferente centrelor de
sortare şi preindustrializare sunt:
• căi de rulare pentru macarale portal;
• cabine de automatizare şi comandă;
• şoproane pentru locuri de muncă (despicătoare, mese de sortare);
• fundaţii pentru utilaje, transportoare, boxe, mese de sortare;
• rezervor P.S.I.;
• clădiri pentru secţii anexe, construcţii social administrative ş.a.
Căile de rulare pentru macarale portal se compun din câte două grinzi de beton, pe
care se aşează şinele de cale ferată.
Cabinele de automatizare şi comandă sunt încăperi din zidărie,
aşezată pe fundaţii din beton, acoperite cu azbociment ondulat.
Şoproanele se execută din grinzi şi stâlpi prefabricaţi cu fundaţie proprie.
Acoperişul este realizat din plăci ondulate de azbociment.
Rezervorul P.S.I. se confecţionează din beton armat monolit, din beton simplu şi
din zidărie de cărămidă ca protecţie. Acoperirea rezervorului este asigurată prin plăci
prefabricate din beton armat, preturnate.
Fundaţiile pentru utilaje, transportoare, boxe, mese de sortare se execută din
beton simplu, armat constructiv la partea superioară cu plase din oţel beton. Fac
excepţie fundaţiile pentru cojitoarele pentru buşteni, care se prevăd din beton armat,
dat fiind solicitările la care sunt supuse.
Construcţiile aferente centrelor de sortare şi preindustrializare se execută, în cea
mai mare parte, pe baza unor proiecte tip.
Reţelele tehnice ce deservesc un centru de sortare şi preindustrializare sunt:
reţele electrice, reţele de alimentare cu apă, canalizare.
Reţelele electrice cuprind reţelele de iluminat interior şi exterior, reţelele electrice
pentru instalaţiile de forţă, instalaţii de automatizare, racorduri pentru alimentarea cu
energie electrică de la posturile de transformare.
Sistemul de alimentare cu apă este constituit, în general, din două reţele, una
pentru apă potabilă şi cealaltă pentru apă industrială. Apa potabilă se ia din reţeaua
localităţii, iar pentru apa industrială se amenajează o instalaţie proprie.
La dimensionarea reţelelor de apă trebuie să se ţină seama şi de apa necesară
pentru combaterea incendiilor. Reţeaua din care se ia apa pentru combaterea
incendiilor va trebui să aibă debitul şi presiunea corespunzătoare acestui scop. În
mod obişnuit, reţeaua de apă industrială serveşte şi pentru alimentarea hidranţilor de
incendiu. În cazul când nu se poate asigura de la reţea debitul necesar pentru a face
faţă şi cerinţelor de combatere a incendiilor, se vor prevedea şi rezervoare de apă
conform prescripţiilor P.S.I.
Proiectarea reţelelor tehnice se face de proiectanţii de specialitate, cărora trebuie
să li se furnizeze datele necesare dimensionării şi poziţionării reţelelor respective
(cantităţi necesare, repartizarea teritorială a punctelor de consum, felul consumului,
durata consumului ş.a.).
Terenul afectat centrului de sortare şi preindustrializare este studiat şi din punct
de vedere geotehnic. Pentru aceasta se execută sondaje, se descrie în fişe stratificaţia
terenului, se specifică la ce nivel apare apa freatică. Probele de teren recoltate din
sondaje se analizează în laboratorul geotehnic, rezultatele consemnându-se în
buletine de analiză a caracteristicilor fizico-mecanice ale pământurilor şi curbe de
compresiune-tasare. Pe baza cercetărilor de teren şi laborator se fac recomandări
privind condiţiile de fundare pentru construcţiile proiectate: adâncimi de fundare,
presiuni convenţionale de calcul. Se stabileşte, de asemenea, felul terenului pentru
lucrările de terasamente.
CAPITOLUL 14
CONŢINUTUL CADRU AL PROIECTULUI DE ORGANIZARE A ŞANTIERULUI DE EXPLOATARE
14.1. Masa lemnoasă de exploatat şi condiţii de exploatare
14.1.1. Fişa parchetului
1. Date generale
1.1. denumirea parchetului;
1.2. număr partidă şi anul exploatării;
1.3. localizarea silvică (u.a., U.P., ocol silvic);
1.4. localizarea administrativ-teritorială (localitatea în raza căreia se
află parchetul, distanţa în km, judeţul);
1.5. delimitarea parchetului (borne, limite ale marcării, linii somiere);
1.6. suprafaţa parchetului (ha);
1.7. natura produselor (principale, secundare, accidentale);
1.8. intervenţia silvotehnică (regim, tratament, felul tăierii, numărul răriturii);
1.9. volumul de lemn brut pe picior de pus în valoare (m3), pe grupe de
specii (răşinoase, fag, cvercinee, diverse foioase tari, diverse foioase moi) şi total
parchet;
1.10. volumul de lemn exploatat la hectar (m3/ha);
1.11. volumul arborelui mediu (m3/fir), pe grupe de specii şi total parchet;
1.12. număr de arbori exploataţi la hectar (buc./ha) ;
1.13. elagajul (zecimi de înălţime), pe grupe de specii şi total parchet;
1.14. seminţiş utilizabil (% din suprafaţă);
1.15. termene de exploatare;
1.16. obligativităţi de defrişare subarboret, protecţia seminţişului,
tratamentul cioatelor, curăţirea parchetului, clauze particulare;
1.17. vizualizarea marcajului (cioplaje, panglici colorate, vopsea spreiată
etc.);
1.18. alte specificaţii.
2. Caracteristicile terenului:
2.1. configuraţia geomorfologică;
2.2. fragmentarea terenului în versanţi şi expoziţia versanţilor;
2.3. ponderea zonelor caracteristice de pantă: <25%, 25,1 ...50°%,
>50% (conform paragraf 8.2.1, fig. 8.1);
2.4. lăţimea versanţilor;
2.5. lungimea talvegurilor;
 2.6. panta talvegurilor, semnalarea pragurilor (>40%) care ar împiedica
accesul tractoarelor;
2.7. forma talvegurilor (drepte, curbe, sinuoase);
2.8. natura solului, portanţa şi aderenţa acestuia, influenţa
precipitaţiilor asupra solurilor respective;
2.9. gradul de acoperire a terenului cu obstacole (frecvenţă şi
înălţime/adâncime): denivelări de microrelief, cioate, discuri radicelare, bolovani,
stânci etc.;
2.10. suprafaţa şi localizarea mlaştinilor şi a terenurilor instabile (grohotişuri);
2.11. alte specificaţii.
3. Caracteristici climatice defavorabile:
3.1. perioade cu precipitaţii abundente;
3.2. perioade cu strat gros de zăpadă (20...50cm şi >50cm);
3.3. perioade geroase;
4. Accesibilitatea:
4.1. nominalizarea drumurilor auto, publice şi forestiere, de acces de
la cea mai apropiată localitate până la parchet şi distanţele respective
(km);
4.2. distanţe de transportat auto (km), după caz, direct la potenţialii
beneficiari, la un centru de sortare şi preindustrializare, la unităţi
de prelucrare ale societăţii de exploatare, la staţia de expediţie a lemnului pe calea
ferată etc.;
4.3. restricţii de circulaţie pe drumurile auto forestiere şi publice utilizate la
transportul lemnului: staţionare interzisă sau jenantă la încărcare, tonaje şi gabarite
limitate la poduri, curbe aspre în localităţi etc.;
4.4. accesul de la drumul auto la parchet, în cazul parchetelor depărtate: distanţă,
caracterizarea traseului respectiv (pantă, starea terenului, posibilităţi de amenajare a
căii de colectare), proprietarul terenului şi modul de obţinere a acceptului de pasaj;
4.5. trasee de colectare în interiorul parchetului rămase de la exploatările
anterioare şi reparaţii necesare;
4.6. culoare de exploatare existente;
4.7. alte specificaţii;
5. Platforma primară:
5.1. amplasare (locuri favorabile);
5.2. proprietarul terenului şi modul de obţinere a acceptului de utilizare a acestui
teren;
5.3. restricţii de staţionare a mijloacelor auto la încărcare şi autorizaţii necesare;
5.4. suprafaţa disponibilă, posibilităţi de întoarcere a maşinilor şi de staţionare a
uneia sau două remorci, starea terenului, amenajări necesare;
5.5. alte specificaţii:
6. Posibilităţi de cazare a personalului, precum şi de aprovizionare cu
carburanţi şi de întreţinere-reparare a mijloacelor se exploatare. Alte
specificaţii.
La fişa parchetului se anexează actul de punere în valoare (APV).
14.1.2. Structura masei lemnoase exploatate
Tabelul 14.1
Cantităţi
N r . Specificaţii Din care:
UM
crt. Total Răşinoas Diverse Diverse
e Fag Cvercinee tari moi
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1. Volum lemn brut pe 3
m
picior (V1)
2. Coaja lemnului de 3
m
lucru (V2)
3. Volum lemn 3
m
utilizabil pe picior
(Vs)
Din a. lemn de lucru3
m
car gros (>16cm)
e:
b. lemn de 3
m
lucru subţire
(<16cm)
c. lemn de foc 3
m
d. crăci (<5cm) 3
m
4. Consumuri %
tehnologice (V4) 3
m
5. Volum lemn brut m3
exclusiv
consumurile
tehnologice (V5)
6. Volum lemn mărunt m3
(Ve)
3
din a. valorificabil m
car b. 3
nevalorificabil m
e:
7. Volum lemn brut 3
m
exploatat (V7)
din a. lemn gros 3
car m
(>16cm)
 e:
b. lemn subţire
9

m
3 8.
9.
c. lemn mărunt valorificat Volum net valorificat (V 8) Sortimente
preconizate:
- lemn rotund pentru cherestea
- lemn rotund pentru furnir
estetic
- lemn rotund pentru furnir
tehnic
- lemn rotund pentru
construcţii
I

- lemn pentru celuloză

- lemn pentru PAL şi PFL
- lemn de foc etc.
m
m

m
m
m
m

3
 3
3 3
3
3
Indicaţii de completare a tabelului 14.1
1.
2.
Conform APV; Conform APV;
 3. V = V - V2;
3 1

3a. Se însumează sortimentele dimensionale din APV, cu diametrul >16cm;

3b. Idem, cu diametrul <16cm;
3c. Conform APV;
3d. Conform APV;
4. % din V1, conform normative;
5. V = Vi - V4;
5

6. Lemnul mărunt cumulează crăcile sub 5cm, conform APV, precum şi arborii
sub 8cm şi rupturi de arbori, conform estimaţiei locale. Se apreciază în ce cantitate
poate fi valorificat;
7a.
V7a = (V7 - V 7c)
V 3a + V 3b
7. V = V5 - Veb;
7

7b. V 7b = (V 7 - V 7c) - ;
V 3a + V 3b
7c. V7C = V6a;
8. Vs = V7 - V2;
9. Conform tabelelor biometrice şi cerinţelor pieţii.
14.2. Proiectarea tehnologiei de exploatare a lemnului din parchet
14.2.1. Variante tehnologice
Metoda de exploatare:.......... Tabelul 14.2
Căi de colectare
Nr. Operaţi
Nr. linie
variantă de Mijloace de
tehnolog Lungime,
tehnolog colectar colectare Felul m
ică
ică e
0 1 2 3 4 5
VT1*
LT1* adunat _ _
(LTU)
_ _
_
scos

apropiat

* varianta tehnologică nr. 1

** varianta tehnologică nr. 1(LT1) sau linie tehnologică unică (LTU).
Indicaţii de completare a tabelului 14.2. În raport cu situaţiile de teren şi silvotehnice se stabilesc
variante tehnologice posibile de aplicat din punct de vedere tehnic. Aceste variante se analizează sub
aspect economic, adoptându-se varianta cu costul cel mai redus. La fiecare variantă se precizează şi
metoda de exploatare
adecvată.
Studiul terenului se intreprinde conform procedeelor expuse la subcapitolul 8.2 şi se finalizează
printr-o planşă a pantelor (vezi fig. 8.1). Pentru fiecare variantă se întocmeşte un plan de situaţie, de
preferinţă la scara 1:5000 sau 1:2000, folosind schemele convenţionale redate prin figura 8.2.
Luând ca exemplu un parchet ipotetic, a cărui zonare în raport cu panta este
redată în fig. 14.1, se pot lua în studiu 5 variante tehnologice, prezentate în planşele
14.2-14.6. În fiecare caz, parchetul este împărţit în secţiuni (S1, S2 ...) şi postaţe (P1,
P2...), potrivit criteriilor expuse la
paragraful 8.3.1. Delimitarea în secţiuni tehnologice este obligatorie când sunt
mijloace diferite de apropiat (varianta tehnologică nr. 4).
Varianta tehnologică nr. 1 (VT1) este reprezentată de o colectare mai puţin mecanizată,
respectiv apropiat cu tractor articulat forestier dea lungul talvegurilor, până la limita
de pantă admisă (40%), adunat din postaţe prin corhănire (în condiţii de teren uscat,
pe pante peste
50.. .60%) şi prin tras cu atelaje, iar în unele postaţe (P1, P2, P5, P6), scos cu atelaje
lemn corhănit anterior sau, scos prin corhănire lemn tras anterior cu atelaje. Această
variantă este specifică tăierilor cu volume de lemn reduse de extras la hectar, cum
sunt tăierile de produse accidentale dispersate, primele rărituri etc., unde masa
lemnoasă prea mică nu justifică economic o desfăşurare amplă de drumuri de tractor
sau linii de funicular. De aceea, în cazul variantei de fată este mecanizat numai
apropiatul, folosind tractorul pe trasee accesibile de-a lungul talvegurilor, care nu
implică costuri importante de amenajare a căii de colectare.
Varianta tehnologică nr. 2 (VT2) prezintă o penetrare cu drumuri de tractor şi pe
versant, în cazul de fată pe versantul stâng, aproximativ la jumătatea acestuia. Aceste
trasee pe versant (vezi paragraful 10.3.1) se realizează ascensional, cu o declivitate de
maximum 25%, preferabil între 5 şi 15%, pentru a se asigura o circulaţie optimă a
tractoarelor şi a se reduce pericolul de deteriorare a drumului, prin şiroirea apelor din
precipitaţii. Dacă panta terenului este sub 25%, traseul se conduce pe linia de cea mai
mare pantă, iar dacă este depăşită această limită, respectiv peste 25%, traseul va fi
oblic faţă de linia de cea mai mare pantă şi va avea declivităţile menţionate anterior,
pe aceste porţiuni fiind necesară construcţia drumului prin lucrări de terasamente.
Din motive tehnice, economice şi ecologice, drumurile pe versant sunt desfăşurate
numai în porţiunile cu pante de până la 40...45%. Astfel, se observă că în postaţele P1
şi P8, cu teren abrupt, nu s-a mai continuat cu drumul de tractor.
În cazul variantei nr. 2, adunatul de-a lungul traseelor de tractor se face direct cu troliul montat pe
tractor, pe distanţe laterale mai mici, de până la 20...30m, în condiţii de arboret rămas, sau mai mari, cât
permite capacitatea troliului, la tăierile totale (tăieri rase sau definitive). În afara razei de acţiune a
troliului tractorului, lemnul este adunat şi scos prin corhănire sau cu atelaje, ca şi în cazul variantei nr. 1,
dar pe distanţe mai scurte. Cu atelajele lemnul este adunat pe platforma drumului de tractor şi stivuit în
sarcini de apropiat cu tractorul. În schimb, în cazul corhănirii până la drumul de tractor, datorită
dispersiei pieselor, se introduce operaţia suplimentară de scos cu troliul montat pe tractor, pe distanţe
până la 15m, pentru formarea sarcinilor de apropiat. Dacă lemnul este subţire, se aplică procedeul
“choker”.
Faţă de varianta nr. 1, în varianta nr. 2 se reduc distanţele de adunat şi scos
nemecanizat, ceea ce se reflectă pozitiv în productivitatea muncii, dar este necesară
construcţia drumurilor de versant.
* 9

Varianta tehnologică nr. 3 (VT3) reprezintă o dezvoltare maximă a reţelei de drumuri de

tractor, în porţiunile de teren cu pante de până la
40.. .45%. Distanţele dintre trasee vor fi egale cu dublul distanţei maxime de adunat
cu troliul montat pe tractor, pentru ca să se realizeze colectarea integrală cu tractorul.
În cazul de faţă s-a presupus o capacitate de adunat lateral cu troliul de pe tractor de
50...70m, intervalul dintre drumurile de tractor fiind de 100...140m. Varianta este
aplicabilă îndeosebi la tăierile totale (tăieri rase, tăieri definitive), care oferă un spaţiu
descoperit la adunatul cu cablu, pe distanţe maxim posibile.
În postaţele P7 şi Ps, cu pante abrupte, rămâne ca lemnul să fie adunat prin
corhănire, până la raza de acţiune a troliului montat pe tractor, cu care se va face
scosul la drumul de tractor.
Faţă de varianta nr. 2, în varianta nr. 3 este eliminată colectarea nemecanizată, cu
excepţia porţiunii abrupte de la partea superioară a parchetului. Utilizarea tractorului,
atât la adunatul cu troliul, cât şi la apropiat, pe de o parte măreşte substanţial
productivitatea muncii, dar, pe de altă parte, va fi necesară construcţia unei reţele mai
dense de drumuri de tractor, astfel că o impunere a acestei variante depinde de
mărimea volumului de lemn exploatat, care să permită o amortizare rentabilă a
costului de amenajare a reţelei de colectare.
Varianta tehnologică nr. 4 (VT4) este o variantă de colectare bazată pe funiculare, în
ipoteza unei tăieri selective. În secţiunile S1 şi S2 sunt prevăzute două trasee de
funicular de medie distanţă, amplasate pe talveguri, iar în secţiunile S3 şi S4, două
trasee de funicular de lungă distanţă, amplasate pe diagonala versantului şi,
respectiv, pe talveg. Toate aceste trasee reprezintă direcţii favorabile de concentrare a
lemnului sub linia de funicular.
Adunatul şi scosul la liniile de funicular se efectuează în mod asemănător
variantelor de colectare cu tractorul, cu deosebirea că adunatul cu troliul montat pe
tractor este înlocuit cu adunatul lateral cu funicularul, pe distanţe de 20...30m, la tăieri
selective.
În cazul acestei variante, deoarece se folosesc tipuri diferite de funicular, a fost
necesară împărţirea în secţiuni tehnologice. Secţiunea
Si are mărimea unei postaţe, iar celelalte secţiuni, fiind prea mari, au fost divizate în
postaţe. În secţiunile Si şi S2 se va considera că funcţionează o linie tehnologică (LT1)
cu funicular de distanţă medie la apropiat, iar în secţiunile S3 şi S4, o altă linie
tehnologică (LT2), cu funicular de distanţă lungă la apropiat.
 Varianta tehnologică nr. 5 (VT5) reprezintă o dezvoltare maximă a reţelei de linii de
funicular amplasate pe versant. În cazul de faţă, în raport cu lăţimea versantului
(400...500m) sunt prevăzute trasee de funicular de distanţă medie. Dacă distanţele ar fi
mai scurte, de
200.. .300m, s-ar recurge la instalaţii cu pilon. Funicularul, ca echipament, se va
instala succesiv pe traseele dispuse axial în postaţele P1-P7.
În postaţele P1-P3, funicularul este în poziţie de apropiat, iar în postaţele P4-P7, în
poziţie de scos, apropiatul fiind executat cu tractorul. Penetrarea cu tractorul de-a
lungul talvegului principal de la baza postaţelor P4-Ps, are rolul de a crea condiţiile de
distanţă reclamate de instalarea funicularelor de medie distanţă pe versant, ca şi de a
permite apropiatul lemnului din postaţa Ps, a cărei configuraţie nu mai admite un nou
traseu de funicular. În raport cu diferenţele menţionate, în postaţe P1-P3 va funcţiona o
linie tehnologică (LT1), iar în postaţele P4-P7, o altă linie tehnologică (LT2). Se distinge,
de asemenea, o a treia linie tehnologică (LT3), pentru postaţa P8.
Adunatul se execută majoritar prin tras lateral cu funicularul, săgeţile indicând sensul de tras, fiind de reţinut faptul că sensul optim
de adunat este spre amonte, la 450 faţă de linia de funicular, pentru ca sarcina de adunat să aibă o mişcare controlată. În ipoteza unei
tăieri totale, distanţa de adunat lateral poate fi de până la 40...50m. De-a lungul drumului de tractor, adunatul se va face cu troliul de la
tractor, iar în colţurile inaccesibile pentru funicular sau tractor, cu atelaje sau prin corhănire, în funcţie de panta terenului.
Fig. 14.1 - Distribuţia pantelor (Scara 1:5000)
Fig. 14.2 - Varianta tehnologică nr. 1 (Scara 1:5000).
Fig. 14.3 - Varianta tehnologică nr. 3 (Scara 1:5000)
Fig. 14.4 - Varianta tehnologică nr. 1 (Scara 1:5000).
Fig. 14.5 - Varianta tehnologică nr. 1 (Scara 1:5000).
Fig. 14.6 - Varianta tehnologică nr. 5 (Scara 1:5000).
14.2.2. Masa lemnoasă de colectat şi distanţe medii de colectare
Varianta tehnologică nr....(exemplu)
Tabelul 14.3
Lini Se Po Cant Adunat Scos Apropiat
a cţi st itat Mij Cant Dist Mijl Cant Dist Mijl Cant Distan
teh u a- e, lo itat anţ oc itat anţ oc itat ţa
-ţa 3
no - c e, a med e, a
me e, medie
,
logi ne m m ie,
3
m die,
3
m 3
m
că a m m
0 i 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
LT1 Si Pi
P2

Pi 332 C 84 45 A 84 115 T 332 440

A 129 86 - - - - - -
1 1 119 25 - - - - - -

Pn
Tota LT1 1326 C 214 50 A 214 120 T 1336 520
A 317 90 - - - - - -
1 1 795 25 - - - - - -
LT2 S2 P
1
P
2

Pi232 C 69 52 A 69 108 F 232 420

A 89 72 - - - - - -
ALF 74 15 - - - - - -

P
n
Total LT2 1120 C 280 60 A 280 130 F 1120 610
A 504 100 - - - - - -
ALF 336 15 - - - - - -
TOTAL 2446 C 494 56 A 494 126 T 1326 520
PARCHET A 821 96 - - - F 1120 610
11 795 25 - - - - - -
ALF 336 15 - - - - - -
Semnificaţia simbolurilor: C - corhănire; A - atelaje; TT - troliu pe tractor; ALF -
adunat lateral cu funicular; T - tractor; F - funicular. Datele cifrice din tabel reprezintă exemple.
indicaţii de completare a tabelului 14.3. Distanţele medii de colectare şi volumele de
material lemnos de colectat se determină conform paragrafului 8.3.2. Cantităţile de
lemn vor fi evaluate ca volum brut exploatat (tabelul 14.1). Gama de situaţii privind
determinările la o postaţă oarecare P poate fi desprinsă din exemplele de calcul
redate prin figurile 14.7-14.15. În aceste figuri se consideră că în postaţa P volumul de
lemn exploatat este Q m3, iar pentru distingerea cantităţilor de lemn şi distanţelor
medii pe mijloace de colectare se folosesc următorii indici: 1 - adunat cu troliul pe
tractor; 2 - apropiat cu tractor; 3 - adunat cu atelaje; 4 - adunat prin corhănire (adunat
cu ţapina); 5 - scos cu atelaje; 6 - scos prin corhănire; 7 - adunat lateral cu funicular; 8
- apropiat sau scos cu funicular. Cantităţile de lemn şi punctele iniţiale ale distanţelor
sunt marcate în centrele de greutate ale suprafeţelor. Scosul cu troliul pe tractor sau
prin tras lateral cu funicularul pentru cantităţile de lemn corhănite la un drum de
tractor sau o linie de funicular nu mai sunt reprezentate pe planşă, dar sunt
specificate în indicatorul figurii respective.
Pentru evitarea repetiţiilor, în cazul funicularelor numărul de exemple este restrâns,
dar şi aici pot interveni toate situaţiile de adunat şi scos precizate în detaliu pentru

tractoare.
Fig. 14.7 - Exemplu de calcul: adunat cu troliu montat pe
tractor, Q m3, pe distanţa medie di;
apropiat cu tractor, Q m3, pe distanţa medie d2. (Semne convenţionale la fig. 14.7-14.15, conform fig. 8.2).

Fig. 14.8 - Exemplu de calcul: adunat cu troliu montat pe

tractor, Q1 m3,
pe distanţa medie d1; adunat cu atelaje, Q3 m3, pe distanţa medie d3;
apropiat cu tractor, Q ms, pe distanţa medie d2 (Q=Q1 +
Qs).

Fig. 14.9 - Exemplu de calcul: adunat cu troliu montat pe tractor, Qi m3, pe distanţa medie di; adunat prin
corhănire, Q4 m3, pe distanţa medie d4; scos cu troliu
montat pe tractor,
Q m , pe distanţa până la i5m; apropiat cu tractor, Q m3, pe distanţa medie d (Q=Qi + Q4).
4
3
2
Fig. 14.10 - Exemplu de calcul: adunat cu atelaje, Q m3,

pe distanţa medie d3;

apropiat cu tractor, Q m3, pe distanţa medie d2.

Fig. 14.11 - Exemplu de calcul: adunat prin corhanlre, Q m3, pe distanţa medie d4;
scos cu troliu montat pe tractor, Q m3, pe distanţa pâna
la 15m;
apropiat cu tractor, Q m3, pe distanţa medie d2.
Fig. 14.12 - Exemplu de calcul: adunat cu troliu montat
pe tractor, Q1 m3,
pe distanţa medie d1; adunat prin corhănire, Q4 m3, pe
distanţa medie d4;
adunat cu atelaje, Q3 m3, pe distanţa medie d3; scos cu atelaje, Q4 m3, pe distanţa medie
m3, pe distanţa medie d2 (Q=Q1 + Q3 +Q4).

Fig. 14.13 - Exemplu de calcul: adunat cu atelaje, Q3m3,

pe distanţa medie d3;
3
adunat prin corhănire, Q4 m , pe distanţa medie d4; scos
prin corhănire, Q3 m3,
pe distanţa medie d6; apropiat cu tractor, Q m3, pe distanţa medie d2 (Q=Q3 + Q4).

Fig. 14.14 - Exemplu de calcul: adunat cu troliu montat pe tractor, Q m3, pe distanţa medie di; adunat
1

3
lateral cu funicular şi scos cu funicular, Q m , pe distanţa medie d şi, respectiv, d8; apropiat cu tractor, Q
8 7

m , pe distanţa medie d (Q=Qi + Q8).

3
2
 Fig. 14.15 - Exemplu de calcul: adunat lateral cu funicular, Q7 m3, pe distanţa medie d7; adunat cu
atelaje, Q m3, pe distanţa medie d3; apropiat cu funicular,
3

Q m3, pe distanţa medie d (Q=Q + Q7).

8 3

14.2.3. Analiza economică a variantelor tehnologice

14.2.3.1. Cheltuieli cu salarii pentru procesul tehnologic şi contribuţii la asigurările şi

protecţia socială
Varianta tehnologică nr....., linia tehnologică nr.... Tabelul
14.4
Cantităţi, m2
%
Distan din care:
Nr. Denumirea operaţiei masă răşinoa Foioa
ţa
crt. lemnoa total se
» se
să medie
m
0 i 2 3 4 5 6

.... .. .. .. .. .. ..

Formaţia de
Norma de timp (Nt), Î Tarif unitar, lei/m3
muncă
ore-om/m3
Din care, Salarii,
pe lei
Număr
răşinoase foioase meserii răşinoase foioase
total
şi
încadrări
7 8 9 10 ii 12 13

.. .. .. .. .. .. ..
Modul de completare a tabelului 14.4 în cazul aplicării metodei în trunchiuri şi catarge.
Coloana 1 cuprinde operaţiile din structura liniei tehnologice. Dacă sunt mai multe
linii tehnologice, se întocmesc tabele separate. Pentru o structură cuprinzând toate
operaţiile din
nomenclatorul de lucrări de exploatare, coloana 1 va cuprinde următoarele
specificaţii:
1. Recoltare:
1.1. Doborât arbori;
1.2. Curăţat de crăci arbori;
1.3. Secţionat arbori;
Total 1 (la col. 13);
2. Colectare:
2.1. Adunat prin corhănire (adunat cu ţapina);
2.2. Adunat cu atelaje;
2.3. Scos prin corhănire;
2.4. Pregătit material lemnos pentru scos cu atelaje;
2.5. Scos cu atelaje;
2.6. Adunat manual lemn subţire şi lemn mărunt ;
2.7. Adunat cu troliul montat pe tractor;
2.8. Scos cu troliul montat pe tractor;
2.9. Formarea-legarea sarcinii pentru apropiat cu tractor;
2.10. Apropiat cu tractor (se menţionează tipul tractorului);
2.11. Dezlegarea sarcinii de la tractor;
2.12. Adunat-scos/ adunat-apropiat/ scos/ apropiat cu funicular (se menţionează tipul
funicularului);
Total 2 (la col. 13);
3. Lucrări de platforma primară:
3.1. Manipulat cu tractor lemn de la rampa de descărcare a funicularului;
3.2. Secţionat;
3.3. Manipulat cu tractor lemn rotund la rampele de stivuire;
3.4. Pregătit lemn rotund pentru încărcat (stivuit):
3.4.1. lemn sub 16cm;
3.4.2. lemn peste 16 cm;
3.5. Încărcat lemn rotund în mijloc auto (se specifică mijlocul de încărcare):
3.5.1. lemn sub 16cm;
3.5.2. lemn peste 16cm;
3.6. Recepţie, sortare, expediere, expediere lemn rotund:
3.6.1. lemn sub 16cm;
3.6.2. lemn peste 16cm;
3.7. Alte operaţii (după caz):
3.7.1. Fasonat lemn de steri;
3.7.2. Ales lobde industriale;
3.7.3. Fasonat crăci legate în snopi;
3.7.4. Încărcat lemn de steri în mijloc auto (se specifică modalitatea de încărcare);
3.7.5. Încărcat crăci legate în snopi în mijloc auto (se specifică modalitatea de
încărcare);
Total 3 (la col. 13);
Total 1+2+3 (la col. 13);
4. Contribuţii la asigurările şi protecţia socială (se menţionează categoriile de
sporuri şi procentele respective, care se aplică la total 1+2+3);
Total general (1+2+2+4).
În coloana 2 se înscriu procentele (p¡) de masă lemnoasă supusă operaţiilor, faţă
de masa lemnoasă totală aferentă liniei tehnologice (p ¡<100):
• la operaţiile de doborât şi curăţat de crăci, p=100;
• la operaţia de secţionat arbori (1.3) gradul procentual de secţionare a lemnului
la cioată se stabileşte în funcţie de capacitatea mijloacelor de colectare, corelată
cu volumele arborilor şi desimea arborelui rămas, iar diferenţa până la 100% se
 repartizează la secţionatul pe platforma primară (3.2);
• la operaţiile de colectare procentele se determină în funcţie de cantităţile de
masă lemnoasă de la tabelul 14.3; rubrica total linie tehnologică;
• la operaţiile pe platforma primară procentele se calculează cu datele din
tabelul 14.1, referitoare la volumele de lemn brut exploatat, categoriile gros şi
subţire, precum şi, după caz, de lemn de steri şi crăci valorificate.
În coloana 3, distanţele medii la colectare se preiau din tabelul 14.3, de la rubrica total linie
tehnologică.
Cantităţile de masă lemnoasă pe operaţii (col. 4,5,6) rezultă aplicând procentele de
la coloana 2 la volumul de lemn brut exploatat aferent liniei tehnologice, în supoziţiile
total şi defalcat pe răşinoase şi foioase (conform tab. 14.1).
Normele de timp (col. 7,8), în ore-om/m3, se extrag din normativele de muncă, în
funcţie de condiţiile de lucru specifice parchetului (volumul arborelui mediu, distanţa
medie de colectare etc.). Formaţia de muncă (col. 9,10) este specificată, de asemenea,
în normativele de muncă.
Tarifele unitare de retribuire a muncitorilor (col. 11,12) se calculează cu relaţia:
F m

Z Ri
(14.1)
Tu = Nt
i=1
Fm în care:
Tu este tariful unitar de retribuire a muncitorilor, la o anumită operaţie, în funcţie de
condiţiile de lucru specifice, în lei/m3;
Nt - norma de timp de muncă la operaţia respectivă, în raport cu condiţiile de lucru
specifice, în ore-om/m3;
R - retribuţia tarifară orară, în funcţie de categoria de încadrare a muncitorilor de
diverse meserii, în lei/oră-om ( se stabileşte de agentul economic);
Fm - numărul total de muncitori din formaţia de muncă.
Salariile pe operaţii (col. 13) rezultă:
(col.13)=(col.5)(col.11)+(col.6)(col.12). Se fac însumările de rigoare, pe procese şi pe
total linie tehnologică.
Dacă o variantă tehnologică cuprinde mai multe linii tehnologice, salariile
calculate separat pe linii se însumează, rezultând cheltuielile totale cu salarii pe
variantă tehnologică.
14.2.3.2. Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a mijloacelor de exploatare
Varianta tehnologică nr..., linia tehnologică nr... Tabelul
14.5
Norma de timp pe
Cantităţi,
m3 ' Cost orar, utilaj (Ntu), ore Cost unitar, lei/m3 Cost
Nr. Felul mijlocului şi
crt. denumirea operaţiei lei/oră- utilaj/m3 total,
utilaj foioas lei
răşinoase foioase răşinoase foioase răşinoase e

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
 Mod de comf letare a tabel ului 14. . Coloa ia 1, î n cazul cel miai
complex, va cuprinde următoarele specificaţii:
1. Ferăstrău mecanic tip
1.1. Doborât arbori;
1.2. Curăţat de crăci arbori;
1.3. Secţionat arbori;
1.4. Secţionat lemn rotund pe platforma primară;
1.5. Fasonat lemn de steri;
Total 1(la col.9);
2. Tractor tip ....
2.1. Adunat cu troliu montat pe tractor;
2.2. Scos cu troliu montat pe tractor;
2.3. Apropiat cu tractor;
2.4. Manipulat pe platforma primară;
Total 2(la col.9);
3. Funicular tip .:
3.1. Adunat-scos/ adunat-apropiat/ scos/ apropiat cu funicular;
Total 3 (la col.9);
4. Întreţinere atelaje:
4.1. Adunat cu atelaje;
4.2. Scos cu atelaje;
Total 4 (la col.9);
Total general (1+2+3+4).
În coloana 2 şi 3 se înscriu datele corespunzătoare, preluate din tabelul 14.4,
coloanele 5 şi 6.
Coloana 4 se completează cu costurile orare de funcţionare a utilajelor,
diferenţiate pe operaţii specifice, determinate în fişele speciale, după modelul
tabelelor 14.6-14.9, care reprezintă exemple de calcul în cazul ferăstraielor mecanice
şi a tractoarelor. La funiculare, fişele sunt similare.
În coloanele 5 şi 6, normele de timp pe utilaj rezultă cu date preluate din tabelul
14.4, coloanele 7,8,9, aplicând formula:
Nu = — , (14.2)
Fm
în care:
Ntu este norma de timp pe utilaj, la o anumită operaţie mecanizată, în funcţie de
condiţiile de lucru specifice, în ore-utilaj/m3;
Nt - norma de timp de muncă la operaţia respectivă, în raport cu condiţiile de lucru
specifice, în ore-om/m3;
Fm - numărul de muncitori din formaţia de muncă.
Coloanele 7 şi 8, de costuri de întreţinere-funcţionare a mijloacelor de exploatare,
revenind pe m3 mas ă lemnoas ă exploatat ă în condiţiile liniei tehnologice studiate,
rezultă după cum urmează: (col.7)=(col.4)(col.5) şi (col.8)=(col.4)(col.6).
Costul total (col.9), pentru întreaga masă lemnoasă exploatată, pe mijloace şi
operaţii, se obţine înmulţind cantităţile de lemn aferente (col.2 şi col.3) cu costurile
unitare corespunzătoare (col.7 şi col.8) şi adunând costurile de la răşinoase cu cele
de la foioase. În final interesează costul total general pentru linia tehnologică studiată.
Dacă varianta tehnologică cuprinde mai multe linii tehnologice, se fac însumările de
rigoare.
În completarea tabelului, în raport cu metodologia generală enunţată anterior,
există şi unele excepţii de evaluare a costurilor. Astfel, la atelaje, care sunt un mijloc
nemecanizat, nu se vor completa, evident, coloanele 4-6, ci coloanele de cost unitar,
unde se vor înscrie costurile medii înregistrate de intreprindere la exploatarea unor
parchete cu condiţii similare. De asemenea, sunt intreprinderi care ţin evidenţa
costurilor înregistrate la colectare, în lei/tkm. Şi în acest caz se completează direct
rubrica cost unitar, aplicând relaţia:
C
if = Kif mv Dm (14.3)
în care:
Cif sunt cheltuielile pentru întreţinerea şi funcţionarea mijlocului de colectare
considerat (tractor, funicular, atelaje), în condiţiile parchetului, în lei/m3;
Kif - cheltuielile de întreţinere şi funcţionare înregistrate de întreprindere la utilajul
respectiv, în lei/tkm;
mv - masa volumică a lemnului (diferenţiată pe răşinoase, foioase tari şi foioase
moi), în t/m3;
Dm - distanţa medie pe linie tehnologică, la colectarea cu mijlocul considerat, în km.
Tabelul 14.6
Elementele de calcul privind costul orar al utilizării unui ferăstrău mecanic
Nr.
crt. Elemente de calcul UM Valori

0 1 2 3
1. Timp disponibil anual (Ta) zile 220
2. Timp de lucru disponibil zilnic (Tz) ore 8
3.
o"
CD
o"
00

Indice de utilizare a timpului disponibil ca

timp productiv (kut)
4. Indice de utilizare a utilajului disponibil ca
timp productiv (ku):
4.1 - la lemnul subţire
9
0,5...0,7
4.2 - la lemnul gros 0,8
5. Numărul anual de ore productive (normate)
(Ha = TaTzkut)
ore-
utilaj
6. Cost cumpărare utilaj (U) lei/buc
7. Rata dobânzii (d) %
8. Durata de amortizare (n) ani
9. Consum amestec carburant (M) l/oră
10. Consum ulei pentru ungere lanţ (L) l/oră
11. Cost amestec carburant (Pm) lei/ l
12. Cost ulei pentru ungere lanţ (P,) lei/ l
13. Cost piese de schimb:
13.1 - lama de ghidare (Pi) lei/buc
13.2 - pinion (P2) lei/buc
13.3 - lanţ (P3) lei/buc
14. Durata de utilizare:
14.1 - lamă de ghidare (T1) ore
14.2 - pinion (T2) ore
14.3 - lanţ (T3) ore
% din
15. Intreţinere - reparaţii (E) amort
is m.
16. Cost diverse accesorii (Pd) lei/an
Tabelul 14.7
Evaluarea costului orar al utilizării unui ferăstrău mecanic
Nr.
crt. Cost orar (lei/oră) relaţii de calcul
Categorii de cheltuieli î

0 1 2
1. Cheltuieli fixe:
1.1 Amortisment
II
b aş

1.2 Cheltuieli financiare Ud (n +1)

Kf —
200nHa
TOTAL CHELTUIELI FIXE
2. Cheltuieli variabile:
2.1 Carburant Km = M Pm ku
2.2 Ulei pentru ungere lanţ K = LP, ku
2.3 Piese de schimb
K. — (P P + P) k,
T1 Ti T3
2.4 Întreţinere şi reparaţii E
KK
100

2.5 Diverse accesorii

II
 TOTAL CHELTUIELI VARIABILE
TOTAL GENERAL

Tabelul 14.8
Elemente de calcul privind costul orar al utilizării unui tractor
Nr.
crt. Elemente de calcul UM Valori

0 1 2 3
1. Timp disponibil anual (Ta) zile 220
2. Timp de lucru disponibil zilnic (Tz) ore 8
3. Indice de utilizare a timpului
disponibil ca timp productiv (kut) 0,6...0,8
4. Indice de utilizare a utilajului în raport
cu timpul productiv (ku)
5. Numărul anual de ore productive
(normate) ore-utilaj
(Ha = TaTzkut)
6. Cost cumpărare utilaj (U) lei/buc.
7. Rata bobânzii (d) %
8. Durata de amortizare (n) ani
9. Asigurări (S) lei/an

10. Consum carburant (M) l/oră

11. Cost carburant (Pm) lei/l

12. Consum lubrifianti:

9

12.1 - ulei mecanic (0) l/an

12.2 - ulei hidraulic (H) l/an

12.3 - vaselină (V) kg/an
13. Cost lubrifianti:
f
13.1 - ulei mecanic (P0) lei/l
13.2 - ulei hidraulic (Ph) lei/l
13.3 - vaselină (Pv) lei/kg
14. Consum anvelope (N) buc./an
15. Cost anvelopă (P„) lei/buc

16. Consum cabluri (R) m/an

17. Cost cablu (Pr) lei/m
Intretinere reparaţii (E) % din
18. amortisment

19. Costuri diverse (Pd) lei/an

Evaluarea costului orar al utilizării unui tractor
Tabelul 14.9
Nr.
crt. Cost orar (lei/oră), relaţii de
Categorii de cheltuieli
calcul
0 1 2
1. Cheltuieli fixe:
1.1 Amortisment

II
& t¡
1.2 Cheltuieli financiare Ud- (n +1)
Kf
200nHa
1.3 Asigurări S
Ks - -----
Ha
TOTAL CHELTUIELI FIXE

2. Cheltuieli variabile:
2.1 Carburant Km = MPmku
2.2 Lubrifianti OPo + HPh + VPv
! K lub —
Ha
2.3 Anvelope
II 3

2.4 Cabluri
§3 ^ II

2.5 întreţinere şi reparaţii E

K
■ = Ka ,00

2.6 Diverse accesorii

“Q
II

TOTAL CHELTUIELI VARIABILE

TOTAL GENERAL

14.2.3.3. Cheltuieli pentru instalaţii pasagere

Varianta tehnologică nr.................., linia tehnologică nr........
Tabelul 14.10
Nr. Cost total
crt.
deviz, lei
Denumirea lucrării şi principalele caracteristici
0 1 2
1. Construit drumuri de tractor în lungime de............
2. m.
3. Construit drumuri de atelaje în lungime de............
m.
Montare şi demontare linie de funicular tip...........,
în lungime de ........m, cu .........suporţi (se repetă
pentru fiecare traseu).
Total

Modul de completare a tabelului 14.10. Pentru fiecare lucrare menţionată în tabelul 14.10
se întocmeşte un deviz, la care se anexează antemăsurătoarea, lista de materiale,
analize de preţuri şi documentaţia tehnică pe baza cărora s-a elaborat devizul
respectiv. Măsurătorile în teren şi evaluarea cantităţilor de lucrări se fac conform
indicaţiilor de la paragraful 8.3.5.
Devizele şi anexele acestora se întocmesc pe baza indicatoarelor de norme de
deviz, normativelor de muncă, cataloagelor de preţuri sau a altor documentaţii după
care operează antreprenorii de lucrări. În devize se evidenţiază costurile pentru
materiale, manoperă şi utilaj. La costurile pentru manoperă (salarii) se adaugă
contribuţiile la asigurările şi protecţia socială. În cazul lucrărilor efectuate de
antreprenori, la cheltuielile directe se însumează cota de cheltuieli indirecte şi
beneficiul planificat al antreprenorului.
În devizele de montare a instalaţiilor cu cablu, costurile pentru materiale au în
vedere înlocuirile de cabluri şi alte componente uzate ale echipamentului
funicularului, precum şi materialele consumabile în procesul de instalare a acestuia.
14.2.3.4. Cheltuieli generale ale şantierului de exploatare
Tabelul 14.11
Nr. Categoria de cheltuieli UM Cantităti Cost Cost
crt. %
unitar, total,
lei/UM lei
0 1 2 3 4 5
1. Cheltuieli de protecţia
2. muncii
3.
4. Cheltuieli PSI (prevenirea şi
stingerea incendiilor)
Cheltuieli pentru
asigurarea protecţiei
silviculturale şi a mediului
Cheltuieli pentru
amenajarea platformei
5.
6.
7.
8. (platformelor) primare
9. Cheltuieli cu salarii şi
contribuţii asupra salariilor
5. pentru personal indirect
productiv Cheltuieli de
11. cazare a muncitorilor
12. (baracamente, vagoane
13. dormitor etc.)
Cheltuieli de
aprovizionare cu materiale
Cheltuieli pentru deplasări
ale utilajelor în afara
procesului de producţie
Plata locaţiei pentru
platforma primară, a
închirierilor de teren ş.a.
Cheltuieli pentru curăţirea
parchetului Cheltuieli
pentru repararea
drumurilor stricate prin
exploatare Asigurări,
comisioane, penalizări Alte
cheltuieli
TOTAL
Pregătirea, desfăşurarea şi încheierea lucrărilor de exploatare necesită o serie de
cheltuieli diverse, care nu depind de soluţia tehnologică, deci vor fi comune tuturor
variantelor tehnologice. Acestea sunt cheltuieli generale ale secţiei, respectiv
şantierului de exploatare (CGS), făcând parte din categoria cheltuielilor indirecte.
Cheltuielile care implică salarii vor fi majorate cu contribuţiile la asigurările şi
protecţia socială (CAS, fond sănătate, fond şomaj etc.).
14.2.3.5. Recapitulaţia cheltuielilor şi costul de şantier
Tabelul 14.12
Nr Categoria de cheltuieli Sume, lei
VT 1
crt LT LT Total
1 2
1. Cost de achiziţie a masei
2. s
lemnoase pe picior Cheltuieli
cu salarii pentru procesul
3. tehnologic, inclusiv
contribuţiile la
9

asigurările şi protecţia
4.
socială
(conform 14.2.3.1) Cheltuieli
de întreţinere şi funcţionare a
5.
mijloacelor de exploatare
(conform
14.2.3.2)
Cheltuieli pentru instalaţii
pasagere (conform
14.2.3.3)
TOTAL 1
Cheltuieli generale ale
şantierului de exploatare
(conform 14.2.3.4)

TOTAL 2 (cost de şantier)

14.2.4. Fişa soluţiei tehnologice adoptate Linia tehnologică nr

Tabelul 14.13
3
Nr Distant Cantităti, m
crt % % »*
din care
masă a
Denumirea
operaţiei tota răşinoa foioa
lemnoa medie, se se
l
să m
0 1 2 3 4 5 6

Norma de timp
Norma de producţie pe Norma de producţie pe (N),
ore-om/m3
utilaj muncitor (N ),
pm

(Npu),
m3/8ore-utilaj m3/8ore-om
răşinoase foioase răşinoase foioase răşinoase foioase

7 8 9 10 ii 12

Modul de completare a tabelului 14.13. Dintre variantele tehnologice analizate economic

la paragraful anterior se selectează varianta cu costul cel mai redus, în ipoteza că se
încadrează în cerinţele silvicultural- ecologice (soluţia trebuie să aibă acceptul
organelor silvice). Datele tehnice ce caracterizează soluţia tehnologică adoptată se
consemnează pe linii tehnologice în tabelul 14.13, care în prima parte (col. 0-6)
reproduce tabelul 14.4, pentru varianta tehnologică adoptată, eliminându-se rubricile
totaluri. În continuare se înscriu pe operaţii normele de producţie, pe utilaj şi pe
muncitor, precum şi normele de timp, în raport cu condiţiile specifice de lucru.
14.3. Necesarul de utilaje şi forţă de muncă
14.3.1. Fond de timp necesar
Linia tehnologică nr......
Tabelul 14.14
3
Nr Cantităti, m
crt Î * Norma de timp (N),
ore-om/m3
Denumirea din care:
operaţiei tot
al răşinoa foioas răşinoa foioa
se e se se

0 1 2 3 4 5 6

Formaţia Fond de timp de

»
de muncă necesar Fond de
Consum
muncă T), timp specific de

(Fm), ore-om necesar pe manoperă

număr răşino foioa total utilaj (Tu), (C

sm),
total de ase se ore-utilaj, ore-om
muncitor total specii m3
i
7 8 9 10 11 12
Modul de completare a tabelului 14.14. În prima parte, respectiv coloanele 0-7, tabelul
14.14 reproduce coloanele similare din tabelul
14.4, pentru varianta tehnologică adoptată, fără a se mai înscrie rubricile “total”. În
continuare, pentru coloanele 8-12 se aplică relaţiile de la paragraful 12.1, respectiv:
(col. 8) = (col. 3) • (col.5) ;
(col. 9) = (col. 4) • (col. 6);
(col. 10) = (col. 8) + (col. 9);
(col. 11) = (col. 10) : (col. 7);
(col. 12) = (col. 10) : Q,
unde Q este volumul brut exploatat, aferent liniei tehnologice, în m 3 (conform tab. 14.3).
14.3.2. Calculul normelor de producţie pe grupe de operaţii Normele de producţie pe grupe de
operaţii interesează în cazul operaţiilor executate succesiv cu acelaşi utilaj, de exemplu operaţiile de
recoltare cu ferăstrăul mecanic şi operaţiile de colectare cu tractorul, calculându-se cu relaţia :
(14.4)
N
pug
8
¿N Pi
i=1 F mi 100 în care :
Npug reprezintă norma de producţie pe grupul de operaţii, în m3/8ore-
utilaj;
Nti - normele de timp de muncă pe operaţii componente, în ore-om/m3 ;
Fmi - formaţiile de muncă pe operaţii componente, în număr de muncitori;
pi - procentele de masă lemnoasă pe operaţii componente (pi<100).
Nti = Nti
r
100
+ Ntif
£J_
100'
(14.5)
Dacă masa lemnoasă cuprinde atât răşinoase, cât şi foioase, normele de timp din relaţia 14.4, rezultă
ca medii pe specii :
în care:
Ntir şi Ntif sunt normele de timp pe operaţii componente, la răşinoase şi, respectiv, la foioase, în ore-
om/m3 ;
pr şipf- procentajul răşinoaselor şi, respectiv, foioaselor (pr+pj=100). Calculele se efectuează tabelar
(tab. 14.15), datele din coloanele 2-7 preluându-se din tabelele anterioare ale proiectului.
Linia tehnologică nr........ Tabelul 14.15
Nr. Operaţii grupate N
tir,
Pr, Pf, Pt, F N
% % %
1
Nf mi ly
pug,
crt. ore- ore-om m3 .
om
m3 8 ore- utilaj
m3
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1.
Recoltare cu ferăstrăul
mecanic ....
1.1. Doborât .... .... .... .... .... .... ....
1.2. Curăţat de crăci .... .... .... .... .... ....
9

1.3. Secţionat .... .... .... .... .... ....

9

2. Operaţii cu tractor ....

2.1.
Adunat cu troliul montat pe
tractor .. .. .. .. .. ..
2.2.
Scos cu troliul montat pe
tractor .... .... .... .... .... ....
2.3. Apropiat cu tractor .... .... .... .... .... ....
2.4.
Manipulat lemn rotund cu
tractor pe platforma .... .... .... .... .... ....
primară
14.3.3. Variante de concentrare a utilajelor de bază
Exemplu Tabelul 14.16
Nr. Utilaj de Operaţii cu Norma de Variante de Număr Producţia Ritmul
linie bază utilajul de bază şi producţie pe concentrare de medie liniei
tehno % masă lemnoasă utilaj de utilaje de zilnică tehnologice
logică bază (Npub), bază (P), (R),
m3 . (nub) m3/8ore ore/m3
8ore-utilaj
0 1 2 3 4 5 6 7
LT1 Tractor adunat 90% 18,22 I 1 18,22 0,439
(tipul)
apropiat100 II 2 36,44 0,219
% III 3 54,66 0,146
manipulat100
%
LT2 Funicula adunat- I
1 .... ....

r apropiat II 2
(tipul) 100%

LT3 I
Funicula adunat-
r apropiat
.... 1 .. ..
(tipul) 100%

Modul de completare a tabelului 14.16. Principiile, semnificaţia indicatorilor şi relaţiile de calcul sunt
redate la paragraful 12.1. Norma de producţie pe utilaj la tractor se preia din tabelul 14.15, fiind o normă
calculată pe grup de operaţii. Normele de producţie pe utilaj la funiculare (col.3) se preiau din tabelul
14.13. Variantele de concentrare vor fi cu unul, două şi trei tractoare, respectiv cu una sau două instalaţii
cu cablu. Producţia medie zilnică a liniei tehnologice şi ritmul liniei se calculează cu relaţiile 12.3 şi 12.4,
adică (col.6)=(col.3)(col.5), iar (col.7)=8:(col.6). Se iau în considerare numai variantele de concentrare
care asigură încadrarea în timpul disponibil, conform relaţiei
12.1.
14.3.4. Necesarul de utilaje şi forţă de muncă pe variante de concentrare a utilajelor de bază
Linia tehnologică nr. 1, varianta de concentrare nr. 1 (exemplu) Tabelul 14.17
Nr. Operaţii, grupe de Consum Număr Formaţia de Număr calculat de utilaje Număr
crt.
operaţii, % masă specific de posturi muncă (nu) Număr adoptat de utilaje adoptat de
lemnoasă manoperă de (Fm) ferăstraie tractoare ferăstraie tractoare muncitori
(CSM), muncă
ore-om (m)
m3
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Doborât, 0,60 1,367 2 0,648 1 2
curăţat de
crăci, secţionat
50% ’
2. Adunat manual 0,11 0,251 1
lemn subţire
10%
3. 0,16 0,364 2 0,182 1
Adunat cu
troliu montat
pe tractor 90%
4. Formarea- 0,06 0,137 1
legarea sarcinii
la tractor
100%
5. Apropiat cu 0,31 0,706 0,706
1 1 1
tractor 100%
6. Dezlegarea 0,024 0,055 1
sarcinii de la
tractor 100%
7. Secţionat pe 0,035 0,080 2 0,040 1
platforma
primară 50%
Manipulat cu 0,105 0,239
8. 2 0,120
tractor 100%
9. 0,36 0,820 2 2
Pregătit pentru
încărcat şi
încărcat lemn
rotund 100%
10. Recepţie, 0,11 0,251 1
sortare şi
expediţie lemn
rotund
TOTAL 4,282 0,724 1,008 2 1 6
Producţie medie zilnică Pz=18,22 m3/8ore; Ritmul liniei tehnologice R=0,439 ore/m3 ;
Număr total de muncitori adoptat Nm=6;
pz
Productivitatea W = — = 3,037 m3/8ore-om.
Nm

Modul de completare a tabelului 14.17. Pentru fiecare variantă de concentrare prevăzută în tabelul
14.16 se efectuează un calcul separat, urmând a se adopta varianta la care productivitatea muncii pe linie
tehnologică este cea mai mare. În exemplul dat (tab. 14.17), se prezintă un model de calcul pentru
varianta de concentrare nr. 1, adică cu un tractor.
În coloana 1 se înscriu operaţiile de la fişa soluţiei tehnologice (tab. 14.13). Pentru restrângerea
calculelor, se grupează unele operaţii, executate pe acelaşi loc de muncă, de către aceeaşi formaţie, de
exemplu operaţiile de recoltare sau pregătit pentru încărcat şi încărcat lemn rotund pe platforma
primară.
În coloana 2 se preiau consumurile specifice de manoperă de la tabelul 14.14, efectuând însumările de
rigoare, în cazul operaţiilor grupate.
Coloana 3 se calculează cu relaţia 12.5, adică (col.3) = (col.2) :R, unde R este ritmul liniei tehnologice,
conform tabelului 14.16.
În coloana 4 formaţiile de muncă se preiau de la tabelul 14.14.
Coloanele 5 şi 6 rezultă cu relaţia 12.9, adică (col.3) : (col.4), pentru operaţiile mecanizate. La
operaţia (operaţiile) efectuate cu utilajul de bază, numărul calculat de utilaje rezultă strict egal cu cel
impus.
În coloanele 7-9, numărul adoptat de utilaje şi muncitori rezultă conform indicaţiilor de la paragraful
12.1, respectiv prin asocieri de operaţii care pot fi executate cu o aceeaşi formaţie de muncă (de exemplu,
operaţiile pe platforma primară sau unele operaţii nemecanizate de colectare) şi, apoi, cu rotunjiri în
plus, la cifre întregi. La sfârşutul tabelului se calculează productivitatea muncii (W) pe ansamblul liniei
tehnologice, în raport cu numărul total de muncitori rezultat.
Similar se studiază şi celelalte variante de concentrare, respectiv, în cazul de faţă, cu 2 şi cu 3
tractoare. Datele de calcul din coloanele 1 şi 2 rămân neschimbate. În final, se reţine varianta de
concentrare cu productivitatea muncii (W) cea mai mare. Se exclud însă variantele cu număr exagerat de
muncitori, care nu ar putea fi aplicate de agentul economic.
Tabelul 14.18
14.3.5. Tabel centralizator privind necesarul de utilaje şi forţă de muncă
pentru varianta de concentrare adoptată
Număr de utilaje Număr de muncitori
ferăstraie funiculare tractoare din care:
Nr linie mecanice
tehnologică total lucrări pe
recoltare colectare platforma
primară
0 1 2 3 4 5 6 7
LT1

....
14.4. Planificarea lucrărilor
14.4.1. Durate de exploatare pe operaţii
Tabelul 14.19
Nr. Operaţii, grupe de operaţii Durata
La operaţii mecanizate : La operaţii nemecanizate :
crt. KX
Fond de timp necesar pe utilaj (Tu), Număr de utilaje Fond de timp de muncă necesar Număr de muncitori zile
ore-utilaj («u) (Tm), («m)
ore-om

0 1 2 3 4 5 6

. .. . .. . .. . .. . .. . .. . ..
Modul de completare a tabelului 14.19. În coloana 1 se înscriu operaţiile şi grupele de operaţii,
acestea din urmă aşa cum au fost asociate la varianta de concentrare adoptată (de exemplu, recoltare,
operaţii cu tractorul, operaţii pe platforma primară etc.)
La operaţiile mecanizate, în coloana 2 se înscrie fondul de timp necesar pe utilaj (T u), preluat din
tabelul 14.14, efctuând însumările de rigoare la operaţiile asociate, iar în coloana 3 se înscriu numărul de
utilaje adoptat, conform tabelului 14.18. Similar se procedează şi la operaţiile nemecanizate, în coloanele
4 şi 5.
Durata în zile (col.6) rezultă cu relaţia 12.11, pentru operaţii mecanizate, şi cu relaţia 12.12, pentru
operaţii nemecanizate, respectiv:
• la operaţii mecanizate, (col.6) = (col.2) : 8 : (col.3);
• la operaţii nemecanizate, (col.6) = (col.4) : 8 : (col.5).
Ca verificare, întrucât calculele s-au bazat pe un ritm impus liniei tehnologice, duratele pe operaţii şi
grupe de operaţii trebuie să rezulte aproximativ egale.
Dacă programarea lucrărilor se face prin metoda analizei drumului critic (subcapitolul 12.3),
duratele se vor stabili pe postaţe.
14.4.2. Graficul calendaristic de desfăşurare a lucrărilor Duratele calculate în tabelul 14.19 se
transpun în timp calendaristic, în funcţie de data începerii lucrărilor, autorizată de ocolul silvic, şi se
raportează printr-o diagramă de tip Gantt (conform fig. 12.1).
În cazul aplicării metodei analizei drumului critic se întocmesc: lista de activităţi (tab. 12.1), graful
procesului cu calculul termenelor (fig. 12.3), graficul calendaristic (fig. 12.5).
Pentru o evaluare globală a duratei exploatării la o linie tehnologică se aplică formula:
D = —km, (14.5)
kut
în care :
D este durata exploatării la o linie tehnologică, în zile efectuate ;
Db - durata operaţiei (operaţiilor) cu mijlocul de bază (tractor, funicular), în zile efective ;
Kut - coeficient de utilizare a timpului, cu asigurare statistică concretă (de exemplu, kut=0,7) ;
Km - coeficient de majorare a timpului de lucru, datorită lucrărilor de pregătire a parchetului, crearea
stocului iniţial la calea de apropiat, încheierea lucrărilor, conform unei aprecieri concrete (de exemplu,
km=1,2).
Durata exploatării, obţinută cu relaţia 14.5, se transpune în timp calendaristic.
14.5. Cost unitar estimat pe sortimente de lemn brut
Tabelul 14.20
Nr. Sortimentul UM Categorii de cheltuieli Cost
crt. unitar,
lei/UM
(m.st)
 1. Cheltuieli la nivel de şantier:
1.1. Cost de achiziţie masă
9

lemnoasă pe picior
1.2. Cheltuieli cu salarii pentru procesul
tehnologic, inclusiv contribuţiile la
asigurările şi protecţia socială
1.3. Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a
9

mijloacelor de exploatare
1.4. Cheltuieli pentru instalaţii pasagere
1.5. Cheltuieli generale şantier de
exploatare

A. Cost de şantier (Total 1)

2. Cheltuieli de transport auto pe

distanţe
9 ,

de ....km, la CSPL sau depozit final

3. Cheltuieli pentru lucrărui în CSPL
sau
depozit final
3.1. Cheltuieli cu salarii pentru procesul
tehnologic, inclusiv contribuţiile la
asigurările şi protecţia socială
3.2. Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a
9

utilajelor
3.3. Cheltuieli generale ale secţiei Total 3

B. Cost de producţie (A + 2 + 3)

4. Cheltuieli generale de administraţie ale

societăţii comerciale
»
5. Cheltuieli de desfacere
C. Cost comercial (B + 4 + 5)
Modul de completare a tabelului 14.20. Pentru fiecare din sortimentele preconizate a se obţine,
conform tabelului 14.1, se estimează costul comercial. Cheltuielile la nivel de şantier de exploatare,
exprimate sub formă de costuri unitare, rezultă din datele de la tabelul
14.12, pentru varianta tehnologică adoptată. În continuare, la costul de şantier se adaugă cheltuielile
de transport la centrul de sortare şi preindustrializare (CSPL) sau depozitul final, precum şi cheltuielile
pentru lucrările, după caz, de sortare, resortare, fasonare şi descărcare- manipulare-încărcare,
efectuate în CSPL sau depozit. Prin această însumare rezultă costul de producţie.
Cheltuielile pentru lucrări în CSPL sau depozit final se evaluează după aceeaşi metodologie ca
cele similare lor, la nivel de şantier de exploatare. Întrucât în CSPL funcţionează linii tehnologice
separate pentru lemnul subţire (<16cm) şi pentru lemnul gros (>16cm), cheltuielile vor fi diferenţiate
pe sortimente de lemn rotund provenite din lemn subţire sau lemn gros şi sortimente de lemn de steri
provenite din lemn subţire sau lemn gros. Se va opera cu structura tehnologică specifică CSPL-ului
sau depozitului final la care se transportă lemnul de la parchet.
Modele de evaluare a cheltuielilor cu salarii şi contribuţii asupra salariilor şi de întreţinere şi
funcţionare a utilajelor, pentru o secţie de foioase a unui CSPL dotat cu ferăstraie electrice portabile,
încărcătoare frontale şi despicător hidraulic, se redau în tabelele 14.21 şi 14.22. Costurile unitare pentru
sortimentele provenite din lemn subţire rezultă din coloana 11, iar cele provenite din lemn gros, din
coloana 12. Cheltuielile generale ale secţiei se pot exprima sub formă procentuală în raport cu cheltuielile
directe.
În final, la costul de producţie se adaugă cota parte reprezentând cheltuielile generale de
administraţie ale societăţii comerciale, precum şi cheltuielile de desfacere, rezultând costul comercial
al sortimentului. Pentru ca sortimentul să fie rentabil, costul comercial trebuie să fie sub preţul de
vânzare al sortimentului, astfel ca să se obţină beneficiul scontat, conform relaţiilor 8.17 şi 8.18, de la
paragraful 8.3.3.
Dacă lemnul este fasonat în sortimente definitive la parchet şi de aici transportat direct la
beneficiar, costul de şantier devine cost de producţie (A=B), eliminându-se poziţiile 2 şi 3 din tabelul
14.20.
14.6. Planul activităţilor tehnico-organizatorice de pregătire,
deservire tehnică şi încheiere a lucrărilor
Proiectul de organizare a şantierului de exploatare trebuie să prevadă şi activităţile conexe de
pregătire şi încheiere a lucrărilor, precum şi de deservire tehnică a şantierului, pentru fiecare activitate
specificându-se, după caz, cantităţile de lucrare şi de materiale necesare, necesarul de utilaje şi forţă
de muncă, duratele, planificarea lucrărilor, schiţe de amplasament etc. Aceste activităţi se referă la:
• execuţia instalaţiilor pasagere (construit drumuri de tractor, montare- demontare linii de
funicular);
• execuţia platformei primare;
• pregătirea parchetului din punct de vedere al normelor de tehnica securităţii muncii, PSI şi de
protecţie silviculturală;
• măsuri socio-gospodăreşti privind forţa de muncă (transport, cazare, alimentaţie, igienă etc.);
• aprovizionarea cu combustibili şi lubrifianţi (cantităţi necesare în raport cu, după caz, numărul
de ore de funcţionare a utilajelor, volumul masei lemnoase, numărul de tkm la colectare);
curăţirea parchetului, repararea drumurilor stricate prin exploatare.Cheltuieli cu salarii pentru procesul tehnologic
în CSPL, inclusiv contribuţii asupra
salariilor (exemplu)
Grupa de specii: foioase; CSPL dotat cu ferăstraie electrice portabile, încărcătoare frontale şi despicător hidraulic

Tabelul 14.21
Nr. UM % din Cantităţi Norma de timp Formaţia de muncă, pe Tarif unita
crt.
Denumirea operaţiei volum ore-
(Nt), meserii şi încadrări (Tu),
om/UM lei/UM
LTLS LTLG LTLS LTLG LTLS LTL(
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1. TRUNCHIURI
Recepţionat trunchiuri prin cântărire 3“ Q11 Q
1.1. m 100 12

Descărcat cu încărcător frontal (IFRON) 3“ Q11 Q

1.2. m 100 12
1.3. Voltat pe 10m pentru sortat- secţionat 3“ 0,8Q1 0,8Qn
9 m 80 1
1.4. Sortat trunchiuri 3“
Q Q
m 100 11 12
Total trunchiuri (la col. 11 şi 12)
2. SORTIMENTE DE LEMN ROTUND
2.0. Report trunchiuri, cota parte sortimente
de lemn rotund (la col. 11 şi 12)

Secţionat cu ferăstrău electric 3“ Q21 Q22

2.1. 9 m 100
Manipulat pe 50m şi stivuit cu IFRON 3“ Q21 Q22
2.2. m 100
2.3. Încărcat cu IFRON în vagon 3“ Q21 Q22
m 100
2.4. Expediat lemn rotund 3“ Q21 Q22
m 100
Total salarii (la col. 11 şi 12)
Contribuţii asupra salariilor (% din total
salarii)

Total salarii şi contribuţii (la col. 11 şi 12) ’

Tabelul 14.21 continuare

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
3. SORTIMENTE DE LEMN DE STERI
3.0.
Report trunchiuri, cota parte sortimente
de lemn de steri (la col. 11 şi 12).
3.1. Secţionat cu ferăstrău electric 3 Q31 Q32
j m 100
3.2. Manipulat pe 50m cu IFRON la despicător
3
m 100 - Q32
3.3. Despicător hidraulic mst 100 - Q32
3.4. Sortat lemn de steri mst 100 Q31 Q32
3.5. Înlăturat defecte la lobde industriale mst 0,1Q3 0,1Q32
10 1
3.6. Stivuit manual lemn de steri mst 50 0,5Q3 0,5Q32
1
3.7. Încărcat cu IFRON în vagon mst 100 Q31 Q32
3.8. Expediat lemn de steri mst 100 Q31 Q32
Total salarii (la col. 11 şi 12)

Contribuţii asupra salariilor (%din salarii)

Total salarii şi contribuţii (la col. 11
şi 12) ’
Semnificaţia simbolurilor: LTLS - linia
9 tehnologică emn subţire (<16cm); LTLG -
linia tehnologică lemn gros (>16cm); Q11 - volum trunchiuri lemn subţire; Q12 - volum trunchiuri lemn gros; Q21 -
volum sortimente de lemn rotund provenite din lemn subţire;
Q22 - volum sortimente de lemn rotund provenite din lemn gros; Q 31 - volum sortimente de lemn de steri provenite
din lemn subţire; Q32 - volum sortimente de lemn de steri provenite din lemn gros (Q 11 =Q21+Q31; Q12=Q22+Q32).
Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a utilajelor în CSPL (exemplu)
Grupa de specii: foioase; CSPL dotat cu ferăstraie electrice portabile, încărcătoare frontale şi despicător hidraulic

Tabelul 14.22
Nr. Denumirea operaţiei şi utilajului UM % Cantităţi Cost Cost C
crt. s
din orar, Norma de timp unitar,
volu lei/oră pe utilaj (Ntu), lei/UM
m -utilaj ore-
utilaj/UM
LTLG LTLS LTLG LTLS LTLG LT
LTLS
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1
1. TRUNCHIURI
1.1. Descărcat cu încărcător frontal 3 100 Q Q
m 11 12
(IFRON)
Total trunchiuri (la col. 11 şi 12)
2. SORTIMENTE DE LEMN ROTUND
2.0. Report trunchiuri, cota parte
sortimente de lemn rotund (la col.
11 şi 12)
2.1. Secţionat cu ferăstrău electric 3 100
Q Q
9
m 21 22
2.2. Manipulat pe 50m şi stivuit cu 3 100 Q21 Q22
IFRON m
2.3. Încărcat cu IFRON în vagon 3 100
Q Q
m 21 22
Total sortimente de lemn rotund
3. SORTIMENTE DE LEMN DE
STERI
3.0. Report trunchiuri, cota parte
sortimente de lemn de steri (col.
11 şi 12)
3.1. Secţionat cu ferăstrăul electric 3
Q Q
m 100 31 32
9

3.2. Manipulat pe 50m cu IFRON la 3 " Q32

m 100
despicător
 Q
3.3. Despicat hidraulic mst 100 - 32
3.4. Încărcat cu IFRON în vagon mst 100 Q31 Q32
Total sortimente de lemn de steri
Semnificaţia simbolurilor: idem tabelul
9

4.21
Tabelul 14.20
14.5. Cost unitar estimat pe sortimente de lemn brut
Nr. Sortimentul UM Categorii de cheltuieli Cost
crt. unitar,
lei/UM
m3 1. Cheltuieli la nivel de şantier:
(m.st) 1.1. Cost de achiziţie masă lemnoasă
9

pe
picior
1.2. Cheltuieli cu salarii pentru procesul
tehnologic, inclusiv contribuţiile la
asigurările şi protecţia socială
1.3. Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a
9

mijloacelor de exploatare
1.4. Cheltuieli pentru instalaţii pasagere
1.5. Cheltuieli generale şantier de
exploatare

A. Cost de şantier (Total 1)

2. Cheltuieli de transport auto pe distante

9

de ....km, la CSPL sau depozit final

3. Cheltuieli pentru lucrărui în CSPL sau
depozit final
3.1. Cheltuieli cu salarii pentru procesul
tehnologic, inclusiv contribuţiile la
asigurările şi protecţia socială
3.2. Cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a
utilajelor
3.3. Cheltuieli generale ale secţiei Total 3
B. Cost de producţie (A + 2 + 3)
4. Cheltuieli generale de administraţie ale
societăţii comerciale
9

5. Cheltuieli de desfacere
C. Cost comercial (B + 4 + 5)
Modul de completare a tabelului 14.20. Pentru fiecare din sortimentele preconizate a se obţine, conform
tabelului 14.1, se estimează costul comercial. Cheltuielile la nivel de şantier de exploatare, exprimate sub formă
de costuri unitare, rezultă din datele de la tabelul 14.12, pentru varianta tehnologică adoptată. În continuare, la
costul de şantier se adaugă cheltuielile de transport la centrul de sortare şi preindustrializare (CSPL) sau depozitul
final, precum şi cheltuielile pentru lucrările, după caz, de sortare, resortare, fasonare şi descărcare-manipulare-
încărcare, efectuate în CSPL sau depozit. Prin această însumare rezultă costul de producţie.
 Cheltuielile pentru lucrări în CSPL sau depozit final se evaluează după aceeaşi metodologie ca cele similare
lor, la nivel de şantier de exploatare. Întrucât în CSPL funcţionează linii tehnologice separate pentru lemnul subţire
(<16cm) şi pentru lemnul gros (>16cm), cheltuielile vor fi diferenţiate pe sortimente de lemn rotund provenite din
lemn subţire sau lemn gros şi sortimente de lemn de steri provenite din lemn subţire sau lemn gros. Se va opera
cu structura tehnologică specifică CSPL-ului sau depozitului final la care se transportă lemnul de la parchet.
Modele de evaluare a cheltuielilor cu salarii şi contribuţii asupra salariilor şi de întreţinere şi funcţionare a
utilajelor, pentru o secţie de foioase a unui CSPL dotat cu ferăstraie electrice portabile, încărcătoare frontale şi
despicător hidraulic, se redau în tabelele 14.21 şi 14.22. Costurile unitare pentru sortimentele provenite din lemn
subţire rezultă din coloana 11, iar cele provenite din lemn gros, din coloana 12. Cheltuielile generale ale secţiei se pot
exprima sub formă procentuală în raport cu cheltuielile directe.
În final, la costul de producţie se adaugă cota parte reprezentând cheltuielile generale de administraţie ale
societăţii comerciale, precum şi cheltuielile de desfacere, rezultând costul comercial al sortimentului. Pentru ca
sortimentul să fie rentabil, costul comercial trebuie să fie sub preţul de vânzare al sortimentului, astfel ca să se
obţină beneficiul scontat, conform relaţiilor 8.17 şi
8.18, de la paragraful 8.3.3.
 14.6. Planul activităţilor tehnico-organizatorice de pregătire, deservire tehnică şi încheiere a
lucrărilor

Dacă lemnul este fasonat în sortimente definitive la parchet şi de aici transportat direct la beneficiar,
costul de şantier devine cost de producţie (A=B), eliminându-se poziţiile 2 şi 3 din tabelul
14.20.Proiectul de organizare a şantierului de exploatare trebuie să prevadă şi activităţile conexe de
pregătire şi încheiere a lucrărilor, precum şi de deservire tehnică a şantierului, pentru fiecare activitate
specificându-se, după caz, cantităţile de lucrare şi de materiale necesare, necesarul de utilaje şi forţă
de muncă, duratele, planificarea lucrărilor, schiţe de amplasament etc. Aceste activităţi se referă la:
• execuţia instalaţiilor pasagere (construit drumuri de tractor, montare- demontare linii de
funicular);
• execuţia platformei primare;
• pregătirea parchetului din punct de vedere al normelor de tehnica securităţii muncii, PSI şi de
protecţie silviculturală;
• măsuri socio-gospodăreşti privind forţa de muncă (transport, cazare, alimentaţie, igienă etc.);
• aprovizionarea cu combustibili şi lubrifianţi (cantităţi necesare în raport cu, după caz, numărul
de ore de funcţionare a utilajelor, volumul masei lemnoase, numărul de tkm la colectare);
• curăţirea parchetului, repararea drumurilor stricate prin exploatare.