Padurea Spanzuratilor

de Liviu Rebreanu (autor canonic)

roman obiectiv modern
roman obiectiv de analiza psihologica

Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, deoarece

scrie primul roman realist obiectiv din literatura romana, "Ion" si primul roman obiectiv
de analiza psihologica din proza romaneasca, "Padurea spanzuratilor".
Nuvelele care preced romanul "Padurea spanzuratilor" sunt "Catastrofa", "Itic strul
dezertor" si "Hora mortii", pe baza carora Liviu Rebreanu creeaza primul roman de
analiza psihologica, obiectiv si realist din literatura romana.
Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a primului razboi mondial, in
care accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean care este silit sa lupte
sub steag strain impotriva propriului neam; "Padurea spanzuratilor" este "monografia
incertitudinii chinuitoare" (G. Caiinescu). Rebreanu este in acest roman "un analist al
starilor de constiinta, al invaimaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice". (Tudor Vianu)
Geneza. Romanul este inspirat dintr-o tragedie personala, fratele scriitorului, Emil,
ofiter in armata austro-ungara, fusese condamnat si spanzurat pentru ca incercase sa
treaca linia frontului la romani si o intamplare conjuncturala si anume aceea ca
Rebreanu vazuse o fotografie care-l cutremurase, imaginea reprezentand o padure de
ai carei copaci atarnau spanzurati cehi. Prozatorul marturiseste insa ca tragedia fratelui
sau a fost numai un pretext literar, deoarece Apostol Bologa nu are nimic din acesta,
"cel mult poate cateva trasaturi exterioare si unele momente de exaltare [...], in
Apostol Bologa am vrut sa sintetizeze prototipul propriei mele generatii, sovairile lui
sunt sovairile noastre, ale tuturor."

Problematica, structura si compozitia romanului

Structural, romanul este alcatuit din patru parti, fiecare avand cate 11 capitole, cu
exceptia ultimei, care are doar 8 capitole, fapt ce a fost interpretat de critica literara
prin aceea ca viata tanarului Bologa s-a sfarsit prea curand si intr-un mod nefiresc.
Romanul are doua planuri distincte, care evolueaza paralel, dar se interconditioneaza,
unul al tragediei razboiului, altul al dramei psihologice a personajului principal.
Ca si in romanul "Ion", constructia este circulara si simetrica, romanul "Padurea
spanzuratilor" incepe si se termina cu imaginea spanzuratorii si cu privirea luminoasa,
incarcata de iubire a condamnatului.
Compozitional, romanul ilustreaza cateva simboluri sugestive pentru ideatica
romanului, care se constituie in adevarate obsesii cu rol de accente psihologice pe
parcursul intregului roman: imaginea spanzuratorii (de 20 de ori), cuvantul "datorie" (de
9 ori), iar lumina din ochii condamnatului devine laitmotiv. Atmosfera dezolantd a
peisajului de toamna mohorata, cu cer rece, in care campia este neagra, arborii sunt
desfrunziti, iar ploaia, vantul, intunericul, cimitirul, precum si sarma ghimpata
constituie manifestari ale naturii aflate in concordanta cu starile sufletesti ale
personajelor (elemente ale naturalismului).

Constructia subiectului

Liviu Rebreanu este prin excelenta un narator omniscient, care povesteste intamplarile,
evenimentele la persoana a III-a. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta
marcilor formale ale naratorului, de unde reiese obiectivitatea acestuia fata de
evenimente si personaje. Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe relatarea
evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, targusorul
Parva, frontul, spitalul etc. si unul imaginar inchis, al framantarilor si zbuciumului din
constiinta personajului.
Incipitul il constituie descrierea atmosferei cenusii de toamna mohorata, in timpul
primului razboi mondial, in care imaginea spanzuratorii stapaneste intreg spatiul vizual
si spiritual: "Sub cerul cenusiu de toamna ca un clopot urias, de sticla aburita,
spanzuratoarea noua si sfidatoare [...] intindea bratul cu streangul spre campia
neagra..."
Locotenentul Apostol Bologa, protagonistul romanului, ca membru al Curtii Martiale,
facuse parte din completul de judecata care a condamnat la moarte prin spanzurare pe
sublocotenentul ceh Svoboda ("libertate"- in lb.slava), pentru ca incercase sa treaca
frontul la inamic. Convins ca si-a facut datoria fata de stat, Bologa supravegheaza cu
severitate pregatirea executiei, iar condamnarea i se pare un act de dreapta justitie.
Momentul crucial care va avea puternice influente in constiinta eroului si care va
declansa conflictul psihologic al personajului este privirea luminoasa si "dispretuitoare
de moarte" din ochii lui Svoboda, stare pe care autorul o realizeaza prin introspectie si
analiza psihologica: "simti limpede ca flacara din ochii condamnatului i se prelingea in
inima ca o imputare dureroasa." Este o prima manifestare a crizei de constiinta, care,
treptat, va domina mintea si sufletul lui Apostol.
Rebreanu face o retrospectie a vietii lui Bologa, prin flash-back, motivand devenirea
personajului din copilarie si pana la inrolarea sa in armata. Apostol isi petrecuse primii
ani de viata in targusorul Parva, de pe valea Somesului. Tatal sau, Iosif Bologa, fusese
"cel mai tanar condamnat in procesul Memorandului", iar mama sa - in absenta tatalui
arestat - il creste pe Apostol intr-o supunere totala fata de dogmele religioase, asa ca,
la varsta de sase ani, copilul are viziunea lui Dumnezeu "ca o lumina de aur orbitoare".
Iesit din inchisoare, Iosif Bologa se implica in educatia fiului sau, propunandu-si sa faca
din el "un om si un caracter". Echilibrul baiatului se clatina puternic atunci cand este
anuntat ca tatal sau a murit de inima, senzatia dureroasa fiind perceputa prin
autointrospectie, simtind "cum i se darama in suflet, cu zgomot ingrozitor,
O cladire veche, cu temelii ca radacinile stejarului." Atunci l-a cuprins o teama
ingrozitoare: "Am pierdut pe Dumnezeu", monologul interior declansand o puternica
"dorinta de-a cunoaste" raspunsuri precise si lamuritoare la toate intrebarile
tulburatoare, asa ca se inscrie la Facultatea de Filozofie din Budapesta. Venit acasa in
vacanta, o cunoaste pe Marta, fiica avocatului Domsa, se logodeste cu ea, apoi se
inroleaza voluntar in armata, pentru a-i arata acesteia ca este viteaz si curajos, fiind
convins ca "razboiul este adevaratul izvor de viata [...], adevaratul generator de
energii".
Ca ofiter in armata austro-ungara, Bologa are constiinta datoriei fata de stat si se
comporta exemplar, obtinand decoratii pe frontul din Galitia si Italia, fiind apoi numit
membru in completul de judecata al Tribunalului Militar. Criza de constiinta a
personajului este generata de cuvintele tatalui sau: "Sa nazuiesti mereu a dobandi
stima oamenilor, si mai ales pe a ta insuti. De aceea sufletul tau sa fie totdeauna la fel
cu gandui, gandui cu vorba si vorba cu fapta, caci numai astfel vei obtine un echilibru
statornic intre lumea ta si lumea din afara! Ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti
niciodata ca esti roman!". Avand puternic inradacinata in constiinta ideea echilibrului
intre lumea exterioara si cea interioara, Bologa se simte zdruncinat de imaginea
spanzuratorii si de privirea condamnatului Svoboda care exprima dispret fata de
moarte si care era "infrumusetata de o dragoste uriasa".
De acum, intreaga sa fiinfa este dominata de aspiratia spre libertate si constiinta
apartenentei etnice. Cand afla ca regimentul sau urmeaza sa treaca pe frontui din
Ardeal, incearca sa obtina aprobarea de a nu participa la aceste lupte ce se vor purta
impotriva neamului romanesc. Dialogul cu Klapka, un capitan ceh, dezvaluie pentru
prima oara dorinta lui Bologa de a dezerta, daca generalul Karg nu ii va accepta cererea
de a-l muta pe alt front decat cel romanesc. De aceea el se straduieste sa se distinga
prin fapte de vitejie si eroism, reusind sa distruga reflectorul rusesc, dar generalul Karg
iI refuza categoric. Analizandu-si criza de constiinta, Bologa ii marturiseste generalului
starea sa morala conflictuala, fapt ce starneste mania superiorului, care considera ca ar
merita "glonte, nu medalie!". In noaptea aceea Bologa incearca sa dezerteze "la
muscali", dar este ranit in lupta, spitalizat, dupa care se intoarce la Parva, unde petrece
perioada de convalescent si rupe logodna cu Marta. De remarcat este aici elipsa
narativa, adica trecerea sub tacere a secventei desfacerii logodnei, naratorul sugerand
numai ca aceasta s-a efectuat.
Revenit pe front, Bologa lucreaza un timp in biroul coloanei de munitii, fiind gazduit de
groparul Vidor, de a carui fiica, Ilona, se indragosteste si cu care se si logodeste.
Cateva simboluri devenite obsesii, care sunt marci ale analizei psihologice, il
tiranizeaza si ii macina constiinta: lumina din ochii lui Svoboda suprapusa peste lumina
reflectorului rusesc, datoria de ofiter al statului austro-ungar si apartenenta la neamul
romanesc, indreptandu-l cu repeziciune spre implinirea destinului tragic.
Ca membru al Curtii Martiale este pus in situatia de a condamna la moarte 12 romani
acuzati de pactizare cu inamicul si, pentru a preintampina o noua greseaia, ia pentru a
doua oara hotararea de a dezerta, desi era urmarit cu tenacitate de locotenentul Varga,
care-i banuia intentia.
Apostol Bologa dezerteaza chiar prin locul pazit de cel mai vigilent dusman al sau,
locotenentul ungur Varga, care iI prinde si iI preda Tribunalului Militar, consemnand in
raport si faptul ca dezertorul avusese asupra sa "harta cu pozitiile" frontului. Bologa
refuza cu incapatanare sa fie aparat de capitanul Klapka si este condamnat la moarte
prin spanzurare. Odata hotarata sentinta, Apostol Bologa isi simte sufletul impacat cu
el si cu lumea din afara, inima ii este inundata de "iubirea care imbratiseaza deopotriva
pe oameni si pe Dumnezeu, viata si moartea [...] e in mine si in afara de mine". Moare
ca un erou al romanilor, intruchipand puterea de sacrificiu pentru cauza nobila a
neamului sau, pentru libertate si iubire de adevar, "cu ochii insetati de lumina
rasaritului", cu privirile indreptate "spre straiucirea cereasca", in timp ce glasul preotului
ii strabate inaitarea "Apostol! Apostol!".
Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Liviu Rebreanu sunt
obiectivate prin detasarea naratorului si constituie tehnici specifice creatiilor literare
psihologice, pe care el le imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul,
introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si autointrospectia,
precum si repetarea obsesiva a unor cuvinte cu valoare de simbol.
Stilul lui Liviu Rebreanu confirma si in acest roman obiectivarea realista a temei,
concizia si precizia termenilor literari, anticalofilia: "Nu frumosul, o nascocire
omeneasca, intereseaza in arts, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa-nchizi in cuvinte
cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele
frumoase din lume". (Liviu Rebreanu)
Apostol Bologa - expresia unei crize morale si psihologice
Apostol Bologa este personajul principal al romanului "Padurea spanzuratilor", primul
erou din literatura romana .intruchipat de intelectualui ce traieste o drama de
constiinta, un tragic conflict interior declansat de sentimentul datoriei de cetatean fata
de legile statului austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca. Liviu Rebreanu
analizeaza personajul din punct de vedere psihologic cu obiectivitate si, pentru prima
oara in proza romaneasca, aduce in prim plan o criza de constiinta a unui intelectual ce
aspira la o existenta bazata pe principii morale solide, clare si intransigente.
Liviu Rebreanu alcatuieste sondajul psihologic al personajului, utilizand o gama variata
de modalitati si procedee de caracterizare: monologul interior al eroului si autoanaliza
("«Am pierdut pe Dumnezeu», ii fulgera prin minte"), cuvintele personajului ce se
constituie in marturisiri ale propriilor conceptii ("Lege, datorie, juramant ...sunt valabile
numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta, nici o datorie din lume
n-are dreptul sa calce in picioare sufletul omului"), caracterizarea facuta direct de catre
narator ("Apostol Bologa se facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata
condamnatului. Isi auzea bataile inimii ca niste ciocane."), introspectia invalmaselilor de
ganduri si obsesii ce nasc situatii dramatice, prin repetarea unor cuvinte cu valoare de
simbol (datoria, lumina din privirea condamnatului, legea, iubirea), precum si
armonizarea naturii mohorate, reci, sumbre cu zbuciumul dramatic din constiinta
personajului.
Indirect, prin retrospectie si flash-back sunt relevate elemente biografice, care
motiveaza evolutia personajului. Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa,
ce fusese doi ani intemnitat - ca semnatar al Memorandumului - si al Mariei, care avea
pentru copilul ei "o dragoste idolatra" si al carui suflet era "plin de credinta in
Dumnezeu". Venit din inchisoare, tatal vrea sa faca din fiul lui "un om si un caracter" si
il povatuieste ca, pentru a dobandi stima oamenilor, dar mai ales pe a lui insusi, trebuie
sa stabileasca un echilibru intre constiinta sa si lumea din afara, avand grija ca sufletul
sa fie tot una cu gandul, gandul cu vorba si vorba cu fapta, iar "ca barbat sa-ti faci
datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!" Avand aceasta structura educationaia,
copilul evolueaza cu o baza de principii ce pareau solide, primul dezechilibru interior
producatidu-se la moartea tatalui sau, cand are sentimentul ca "Am pierdut pe
Dumnezeu".
Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, avand opinia ca
"numai razboiul e adevaratul generator de energii", fiind singura modalitate de selectie
a valorilor umane: "razboiul este [...] cel mai eficace element de selectiune. Numai in
fata mortii pricepe omul pretul vietii si numai primejdia ii oteleste sufletul".
Statul, datoria si razboiul, repetate obsesiv, sunt cuvinte cu valoare de simbol pentru
conceptia eroului si principalele lui coordonate de constiinta. Prima zguduire a
conceptiilor sale despre viata, ce pareau atat de solide, are loc atunci cand este
surprins de privirea dispretuitoare de moarte a condamnatului ceh si el nu intelege
lumina din ochii acestuia,
Ca student la Facultatea de Filozofie, isi formase cateva principii asupra vietii, eticii,
considerand ca "omul singur nu e cu nimic mai mult decat un vierme" si ca numai
"colectivitatea organizata devine o forte constructiva". In contactul direct cu lumea
eterogena a frontului -cehi, rusi polonezi, unguri, romani, nemti- toate aceste principii
se rastoarna total devenind convins de valoarea unica a omului in univers: "nimic nu e
ma presus de om" sau "omul este centrul universului [...], omul e Dumnezeu!"
Conceptiile despre viata - "Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile"- precum si despre
datoria fata de stat - "Eu nu afirm ca statu nostru e bun! [...], dar cata vreme exista,
trebuie sa ne facem datoria..." se vor schimba fundamental. Dupa ce fusese ranit, intr-
un dialog purtat cu Varga in tren, Bologa sustine ideea ca legea si datoria sunt valabile
"numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta" si ca nici o datorie nu
are dreptul "sa calce in picioare sufletul omului".
Vestea ca divizia lor se muta pe frontul din Ardeal si ca va fi nevoi sa lupte impotriva
romanilor duce la prabusirea definitiva a constiintei personajului, mai ales ca
incercarea de a obtine mutarea pe alt front est respinsa cu fermitate de generalul Karg,
chiar daca doborarea reflectoruli rusesc fusese un merit militar deosebit. Devine
periculos de sincer pentr un ofiter al statului Austro-Ungar si-i destainuieste
generalului Karg ca i sufletul sau "s-a prabusit o lume", exprimandu-si nadejdea ca
omul e trebui sa-si stapaneasca pornirile, astfel ca "sa nu faca niciodata inima ca nu
vrea creierul si mai cu seama creierul sa nu faca ce sfasie inima!"
Plecat acasa in convalescenta, Apostol rupe logodna cu Marta si intors pe front, sta in
gazda la groparul Vidor si se indragosteste puternic
de fata acestuia, Ilona, cu care se si logodeste. Bologa dezerteaza intr-o noapte,
trecand linia frontului chiar prin sectorul ungurului Varga, care-l suspecta demult si
care are acum prilejul sa-l aresteze, gasind asupra lui si "harta cu pozitiile frontului".
Refuza cu incapatanare sa fie aparat de Klapka, simtindu-si sufletui inundat de iubire,
deoarece numai "prin iubire cunosti pe Dumnezeu si te inalti pana la ceruri...". Moartea
nu-l infricoseaza, ba se intreaba chiar "daca dincolo de moarte nu e adevarata viata?"
Intreaga sa fiinta e cuprinsa de iubirea totala, fata de oameni si de Dumnezeu, caci "cu
iubirea in suflet poti trece pragul mortii" si cine are fericirea sa o simta "traieste in
eternitate...".
Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru
libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii, in timp ce ii rasuna in
ureche glasul preotului: "Primeste, Doamne, sufletui robului tau Apostol... Apostol...
Apostol...".
Eugen Lovinescu apreciaza ca romanul "Padurea spanzuratilor" este o proza
psihologica "in sensul analizei evolutive a unui singur caz de constiinta, un studiu
metodic, alimentat de fapte precise si de coincidente, impins dincolo de tesatura
logica, in adancurile inconstientului".