Etanolul (Biocarburanți)

Biocarburanţii cuprind orice sursă de combustibil sau de energie care este produsă
din materie organică, ca şi uleiuri combustibile produse din plante sau animale. Exemple de
materii utilizate la producerea biocarburanţilor sunt alcoolul din zaharuri fermentate, lemnul
şi grăsimile animale. Definiţia poate fi extinsă incluzând deşeuri municipale solide şi unele
deşeuri industriale.
Utilizarea biocarburanţilor este un instrument eficient de protecţie a mediului. Pe
lângă valorile mici ale CO2 net, arderea biocarburanţilor va genera mai puţine emisii de
SO2, care este una din principala cauză a ploilor acide, mai puţine emisii de particule
(funingine), hidrocarburi nearse (HC) şi monoxid de carbon (CO). Există multe forme de
biomasă solidă care este combustibilă cum ar fi: lemnul, paiele, alte plante us cate,
resturi animaliere sau cojile cerealelor.
Combustibilii oxigenaţi sunt acele hidrocarburi care conţin în lanţul molecular unul
sau mai mulţi atomi de oxigen. Printre aceşti combustibili cei mai cunoscuţi sunt alcoolii
(metanol şi etanol) şi derivaţii de tip eter: MTBE (Metil Tertiar Butil Eterul ) şi ETBE (Etil
Tertiar Butil Eterul). Aceşti combustibili cunoscuţi în ultimul secol de lumea motoristică, au
fost folosiţi pentru formularea combustibililor de curse pentru a îmbunătăţi performanţele
motorului; totuşi ei au fost excluşi de pe piaţa combustibililor din motive economice.
Utilizarea etanolului în motoare este cunoscută din 1890 şi a înaintat semnificativ în
anii 1910-1920 ca şi în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Interesul pentru el a scăzut
din 1945 fiindcă benzina obţinută din petrol era mai ieftină. Interesul pentru combustibili
oxigenaţi a reapărut în 1973 odată cu criza petrolieră, din motive economice şi politice

Etanolul
Etanolul este o substanță organică din clasa alcoolilor. Mai poartă denumirea de alcool
etilic și are formula moleculară C2H5OH putând fi scris CH3 – CH2 – OH.
Se prezintă ca o substanță lichidă incoloră, solubilă în apă în orice proporții.
Solubilitatea se datorează grupării hidroxil din molecula alcoolului prin intermediul careia
între moleculele de apă și de alcool se stabilesc legături de hidrogen intermoleculare.
Bioetanolul este de departe cel mai folosit biocombustibil pentru transport. Producţia
de bioetanol din biomasa este o modalitate de a reduce atât consumul de ţiţei precum şi o
modalitate de reduce poluarea mediului. Bioetanolul poate fi produs din diferite tipuri de
materii prime. Aceste materii prime sunt clasificate în trei categorii: zaharuri simple,
amidonoase şi lignocelulozǎ. Preţul materiilor prime este foarte volatil, ceea ce poate afecta
destul de mult costurile producţiei de bioetanol. O problemǎ majorǎ a producţiei de
bioetanol este disponibilitatea de materii prime necesarǎ producţiei. Biomasa lignocelulozicǎ
este materia primǎ cea mai promiţǎtoare având în vedere disponibilitatea mare şi costul
scǎzut, însǎ producţia comercialǎ la scarǎ largǎ de bioetanol din materiale lignocelulozice nu
a fost încǎ pusǎ în aplicare.

Modalitati de obtinere a bioetanolului. Moduri de utilizare la m.a.s.:

100% sau in amestecuri cu benzina.
Alcoolii monoatomici pot fi obţinuţi prin:
- sinteza materiei prime chimice;
- fermentarea glucidelor sau amidonului provenite din plante (biocombustibil de prima
generaţie);
- prelucrarea masei ligno-celulozice (biocombustibil de generaţia a doua).

Materii prime care conţin zaharozǎ

Trestia de zahǎr, fie sub formǎ de suc sau melasǎ de trestie de zahǎr, este cea mai
importantǎ materie primǎ utilizatǎ în ţǎrile tropicale şi subtropicale pentru producerea de
etanol. În ţǎrile europene, melasa de sfeclǎ este cea mai importantǎ materie primǎ care
conţine zahǎr. Pe lângǎ aceste culturi energetice, sorgul dulce a devenit o materie primǎ
importantǎ având în vedere perspectiva cǎ din tulpinile sale poate fi extras un suc cu un
conţinut ridicat de zaharozǎ, cerealele sale conţin o mare cantitate de amidon, iar resturile
vegetale provenite din culturile acestor plante reprezintǎ o sursǎ importantǎ de biomasǎ
lignocelulozicǎ.
Posibilitatea de a produce etanol combustibil din suc de sorg dulce, a fost examinatǎ
în China de Nord, astfel s-au recomandat conceperea centralelor flexibile capabile sǎ
producǎ etanol atât din zahǎr cât şi din suc de sorg dulce, având în vedere conceperea
centralelor flexibile capabile sǎ producǎ etanol atât din zahǎr cât şi din suc de sorg dulce.

Schema fluxului de operaţii pentru procesul de obţinere a etanolului din trestie de zahǎr
Materii prime amidonoase
Pentru a produce etanol din amidon este necesar sǎ se rupǎ lanţurile acestor
carbohidraţi pentru a obţine sirop de glucozǎ, care poate fi transformat mai departe în
etanol de cǎtre drojdii. Acest tip de materie primǎ este cea mai utilizatǎ pentru producerea
de etanol în America de Nord şi Europa. Porumbul şi grâul sunt principalele surse de amidon.
În ţǎrile tropicale, pentru producţia de etanol din culturi amidonoase pot fi folosite culturile
de tuberculi.
Evaluarea economicǎ a diferitelor materiale amidonoase pentru producerea de
etanol a fost tratatǎ în diferite studii. Potrivit acestor studii, în cazul Regatului Unit, în
condiţiile în care preţul pe tona de grâu este de 115€, costurile nete de etanol sunt calculate
la 0.38€ pe litru, dar dacǎ grâul este cultivat alǎturi de alte plante se obţine un preţ de 45€
pe tona, costurile de etanol poate scǎdea la 0.21€ pe litru.

Schema fluxului de operaţii pentru obţinerea bioetanolului din porumb

PRODUCEREA BIOCOMBUSTIBILILOR PORNIND DE LA BIOMASĂ

Alcoolul etilic (etanol)

Toate zaharurile cu C6 sunt fermentabile şi în principal glucoza şi zaharoza pot fi
transformate în alcool şi dioxid de carbon după fermentare. Procesul de fermentare este
anaerob şi catalizat de o enzimă produsă de drojdie: Saceheromyces Cerevisiae. Reacţiile de
fermentare sunt următoarele:
C 6H12O6 → 2C2H5OH + 2CO2 (∆H=-412 kJ/kg) (glucoză) (etanol)
12H22O11 + H2O → 4C2H5OH + 4CO2 (∆H=-479 kJ/kg) (zaharoză) (etanol)
Unde: ∆H - reprezintă entalpia masică.
 Etanolul produs în Europa pentru a fi utilizat sub formă de biocarburant poate fi
obţinut din prelucrarea zaharurilor provenite din sfecla de zahăr şi grâu. Această filieră de
obţinere a biocarburanţilor generează şi coproduşi cum ar fi: reziduurile lichide (poşircă), ce
pot fi utilizate ca fertilizant datorită conţinutului bogat de materii minerale sau pulpă de
sfeclă de zahăr şi borhot de grâu, bogate în proteine, care pot fi utilizate în hrana animalelor

Hidroliza
Se aplică industrial la prelucrarea amidonului obţinut din cereale. Sunt utilizate două
procedee: - metoda umedă: grăunţele sunt măcinate şi constituenţii (tărâţe, gluten, amidon
etc.) sunt separaţi clasic, prin spălare. Numai amidonul este supus hidrolizei enzimatice şi
zaharurile obţinute sunt fermentate.
Coproduşii rezultaţi sunt vânduţi separat pe pieţe specifice. - metoda uscată:
grăunţele sunt măcinate şi constituenţii sunt supuşi în totalitate hidrolizei enzimatice şi
fermentării. Coprodusul este borhotul (numit în lb. engleză Dried Distiller Grain and Solubles
DDGS).

Fermentaţia
Fermentaţia tradiţională a zaharurilor C6 (hexoze) de către drojdii rămânea calea
industrială de obţinere a etanolului. Numeroase lucrări de cercetare au abordat fermentarea
cu bacterii, alte drojdii precum şi cu ajutorul unor ciuperci sau fermentarea zaharurilor C5
(pentoze). Aceste încercări au rezultate interesante însă nu s-au aplicat industrial în
obţinerea etanolului.
În industrie la ora actuală se aplică două metode de fermentare: metoda discontinuă
şi metoda continuă. Metoda continuă (procedeele Speichim şi Biostil) este cea mai
productivă şi are un randament superior metodei discontinue cu 1…6% însă este foarte
sensibilă la contaminări bacteriene.

Strecurare moleculară
Obţinută prin procesele de absorbţie - desorbţie a apei pe un suport de zeoliţi
sintetici sau de silicoaluminaţi metalici cu o structură cristalină tridimensională poroasă. O a
treia metodă tehnică a fost aplicată în trecut dar nu a fost suficient adoptată pentru
obţinerea etanolului din sfeclă de zahăr. Această metodă are la bază o preevaporare printr-o
membrană, din punct de vedere energetic metoda putând fi aplicată pentru alţi alcooli.
Avantajele alcoolului se manifestă cel mai evident cu creşterea gradului de
comprimare: la ε = 14 randamentul efectiv atinge 37% (în cazul benzinei ηe =31%). Datorită
majorării ηe scade consumul specific al energiei la o unitate de putere (fig. 2.). Factorii
menţionaţi şi gradul mai ridicat de umplere a cilindrilor permite o creştere esenţială (pînă la
15%) a puterii motorului alimentat cu alcool
 În funcţie de materia primă, tehnologia de producere, preţurile la bioetanol variază
de la o ţară la alta (fig.7). În Brazilia preţul etanolului este 1 dolar/galon (3,785 l) faţăde 1,5
dolari/ galon de benzină. Preţul etanolului produs din celelalte culturi este mai mic decît al
benzinei şi diferă de la 0,22 la 0,7 Є/l.

În prezent, activitatea de cercetare-dezvoltare în domeniul bioetanolului se

concentrează pe utilizarea biomasei ligno-celulozice: lemnul şi reziduurile forestiere,
culturile energetice (salcia, trestia chinezească, eucaliptul), reziduurile agricole (paie, tilpini
de porumb, sorg şi begasă), deşeurile municipale solide ca materie primă pentru pro-
ducerea bioetanolului. Pentru producerea unei tone de etanol sunt necesare 3-4 tone de
material lemnos uscat sau ierbos.
Criteriile de utilizare a etanolului şi eterilor
Adaosul de compuşi oxigenaţi în benzină îmbunătăţesc cifra octanică. Încorporarea
unui procentaj volumic de 5% de etanol determină creşterea cifrei octanice a amestecului
(COR) cu 1,2 unităţi în timp ce pentru a obţine aceeaşi cifră octanică trebuie adăugată o
cantitate dublă de ETBE (10%).

Pe lângă îmbunătăţirea cifrei octanice, compuşii oxigenaţi aduc şi un aport de oxigen în

camera de ardere care conduce la o ardere mai completă a amestecului aer-combustibil.

Concluzii, avantaje, dezavantaje.

În ultimii 10-15 ani s-a înregistrat o majorare esenţială a utilizării bioetanolului ca
combustibil alternativ pentru transportul auto. Acest fenomen se datorează unor avantaje
ale bioetanolului ca combustibil, şi anume:
- reduce emisiile gazelor cu efect de seră cu 35-45% şi mai mult;
- sunt disponibile cantităţi mari de materie primă pentru producerea bioetanolului;
- preţul de cost al etanolului, în multe cazuri, competitiv cu cel al combustibilului fosil;