Sunteți pe pagina 1din 24

FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Universitatea de Știinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI


DEZVOLTARE RURALĂ

PROIECT LEGISLAȚIE

LUNCAVIȚA
Caraș-Severin

Profesor Coordonator: Student grupa 8316:


Șef lucrări Ștefan Petrică Dănuț Dragomir

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Așezare geografică
Satul Luncavița este situat în partea de sud-vest a României, în
regiunea Banat. Aparține județului Caraș-Severin. Luncavița este asezată în
bazinul de pe versantul sud-vestic a cumpenei apelor numită Poarta Orientală,
la o distanță de 4 Km de gara Poarta, pe marginea pârâului Luncavița, care își
are obârșia în apropierea munților Semenic (Dealul lui Loga, Trastura). În partea
de est Luncavița se învecinează cu comună Domasnea, în partea de sud cu
comună Mahadica (numită popular Megica), în partea de vest cu satul Verendin,
iar în partea de nord cu comună Teregova. Primăriei Luncavița îi sunt
subordonate: satul Luncavița și satul Verendin, situat la o distanță de 4 Km.

Suprafața comunei Luncavița este de 2820 ha, aici fiind inclusă și


suprafața agricolă aparținătoare comunei. Comuna Luncavița este de tip
concentrat, așezare concentrată dispusă pe o lungime de 450 m, de-a lungul văii
cu același nume și o lățime pe plan drept de 200-250 m. Numărul gospodăriilor
se ridica la 347, cu un număr mediu de 4 persoane pe gospodărie. Presupunem
că în viitor comună se va dezvolta mai mult în lungime, deoarece spațiul necesar
pentru dezvoltare în lățime nu există, condițiile naturale împiedicând
dezvoltarea sa. Locuitorii comunei gravitează mai mult spre nord, azi și în trecut
mai ales spre centrele Reșița, Caransebeș și Oțelu Roșu. Pentru deplasări de
muncă, aprovizionare și desfacere de produse se preferă centrele enumerate
mai sus, legătură cu orașul Orșova fiind mai mult administrativă. Se precizează
că în viitor comună Luncavița se va dezvoltă mai mult în domeniile pomicol și
zootechnic. Se preferă că în viitor să se treacă la valorificarea centralizată a
fructelor (inclusiv a celor de pădure), precum și valorificarea centralizată a țuicii.

Paralelă: 45° , Meridian: 22,5°, Înălțime: 452 m

Vecinii comunei sunt.

 - în partea de est: teritoriul administrativ al comunei Domsnea;


 - în partea de sud: teritoriul administrativ al comunei Mahadica;
 - în partea de nord: teritoriul administrativ al comunei Teregova.

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Stema
Stema comunei Luncavița se compune dintr-un scut triunghiular cu
marginile rotunjite, retezat și tăiat, în căprior. În șef, în câmp verde, se află trei
miei de aur, trecând spre dreapta. În prima partiție, în câmp albastru, se află o
rindea de argint. În a doua partiție, în câmp roșu, se află un cap de urs văzut din
față, de aur. În a treia partiție, în câmp albastru, se află trei prune așezate pe o
crenguță cu trei frunze de argint. Scutul este trimbrat de o coroană murală de
argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate:

Mieii amintesc faptul că localitatea a fost întemeiată de coloniști aduși de


împărăteasa Maria Tereza din Oltenia, și anume din localitatea Calea Oii.
Rindeaua este simbolul ocupației tradiționale a locuitorilor, respectiv tâmplăria
și prelucrarea lemnului. Capul de urs face referire la fauna cinegetică a zonei.
Prunele semnifică faptul că zona este bogată în pomi fructiferi.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are


rangul de comună.

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Relieful
Relieful este de tip colinar. Așezată pe valea pârâului Luncavița,
Luncavița are o deschidere deosebit de fascinantă spre Munții Cernei (sud-est) și
Munții Țarcului (nord-est). Spre nord-vest se deschide treptat relieful
submuntos al Muntelui Semenic. Preocupările principale ale locuitorilor sunt:
agricultura, pomicultură, creșterea animalelor și meșteșugăritul (cojocarit,
tâmplărie, tinichigerie, zidărie, etc.).

Clima
Fiind așezată în partea de sud-vest a țării, sub influența directă a Mării
Adriatice și la adăpostul Munților Carpați, zonă se integrează în climatul
submediteraneean. Subtipul climatic al Banatului de sud și sud-est este
caracterizat prin contactul dintre măsele de aer atlantic și presiunea făcută de
măsele de aer mediteraneean, ceea ce oferă un caracter moderat regimului
termic. Iernile și verile fiind scurte că durată, iar primăverile și toamnele, mai
lungi-temperaturile sunt moderate la ambele extreme, atît la cald cît și la rece.
Temperaturile medii variază între -5º și 1º C în lunile de iarnă, iar vară, sunt
cuprinse între 25º și 28ºC, ceea ce demonstrează influența sudică în această
parte a Banatului. Cele aproape 4 luni de primăvară și toamnă oferă principală
caracteristică a zonei din punct de vedere climatic-temperatură medie fiind de
11,5ºC. Analizând regimul precipitațiilor, la Luncavița avem o medie de 737,2
mm pe an. Cea mai mare cantitate de precipitații cade în lunile mai și iunie,

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

precum și în toamnă, în octombrie și noiembrie. Zilele cu zăpada variază între 25


și 30 pe an. Stratul de zăpadă poate atinge o înălțime de max. 70 cm. Vânturile
dominante își orientează direcția după valea Luncaviței, în general dinspre nord
spre sud.

Drumuri de acces
Cu trenul
De la gară Teregova se poate ajunge la Luncavița cu autobuzul.
Autobuzul circulă în funcție de mersul trenurilor. Distanță: 8 Km

De la gară Poartă se poate ajunge la Luncavița pe jos, urcând treptat până


la "Vârful Talvii ", coborând apoi spre stânga versantului către Luncavița.
Coborând spre dreaptă versantului se ajunge la Teregova. "Vârful Talvii" oferă o
priveliște deosebit de minunată, cuprinzând Munții Țarcului, Munții Cernei și
dealurile Teregovei. Distanță: 4 Km.

De la Haltă Luncavița (Atenție: nu toate trenurile opresc aici) se poate


ajunge la Luncavița pe jos, mergând pe un drumeag de-a lungul pârâului
Luncavița. Distanță: 2 Km

Cu mașină

Venind pe drumul național E6 dinspre Caransebeș înspre Orșova se


intră la Teregova. În centrul comunei se ramifica drumul spre Luncavița. Drumul
este în parte betonat. Distanță: 8 Km. Venind dinspre Orșova spre Caransebeș,
se poate intră la Crusovat, trecând apoi prin Cuptoare și Mehadica. Drumul este
parțial betonat și parțial cu criblură. Distanță: 15 Km

Istoric
Se spune că în vechime pe lângă Luncaviţa propriu-zisă ar fi fost şi o
Luncaviţa Mică, aşezată la sud-vest de Luncaviţa, pe marginea pârâului ce
coboară de la Verendinul Mare şi poeniţa pe locul numit Sălişte, în actualul
hotar al satului Verendin. Mai târziu, locuitorii Luncaviţei Mici s-au mutat din
această vale, probabil din cauza unor inundaţii provenite din ploi torenţiale, şi s-
au aşezat mai spre deal, unindu-se cu locuitorii Verendinului de pe atunci. Deci

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Verendinul actual s-a format din vechii locuitori ai Luncaviţei Mici, probabil
inundată, şi locuitorii Verendinului de pe atunci. Tot tradiţia spune ca primele
familii care apar la înfiinţarea satului Luncaviţa (Mare) ar fi fost români
ortodocşi, care au venit sub formă de colonişti din Oltenia, din apropierea
actualului oraş Cetate, de la locul numit Valea Oii. Sporirea numărului de
locuitori a făcut ca, mai târziu, coloniştii să-şi construiască o biserică din lemn, la
care veneau să se roage şi locuitorii satului Verendin. Locul bisericii se numeste
şi acum "Biserica bătrână".
Despre actuala denumire a comunei Luncaviţa putem spune ca s-a schimbat de-
a lungul veacurilor aproximativ în următoarea ordine: Lunca la început, apoi
Luncava şi Luncaviţa, în maghiară Kyslukavicza. Denumirea de Luncaviţa se
presupune ca derivă de la cuvântul slavon "Lunca".

Despre prima mențiune ducumentara asupra comunei Luncavița aflăm de


la istoricul maghiar Pesty Frigyes. În carte să intitulată "Istoria Banatului de
Severin" , tipărită la Budapesta în anul 1878, la pagină 300 vol.2 aflăm
următoarele : "În vechime Luncavița, chiar Lunkawicza, lângă Domasnea în
județul Severin.... Regele Ladislau I lasă în anul 1440 Episcopiei de Cenad că pe
Ladislau, Temesely și Des, copiii lui Petru, să-i introducă în proprietatea
comunelor Luncavița Mare, Luncavița Mică și Criva Mijlocie, care se află în
cercul Mehadia, asupra cărora li s-a făcut o donație nouă. Guvernatorul Ioan
Huniady, în anul 1447, le da iarăși că donație nouă lui Temesely și Des, copii lui
Petru, jumătate din proprietatea comunelor Luncavița Mare, Luncavița Mică
aparținătoare cercului Mehadiei. Cealaltă jumătate a Luncavitei Mari a posedat-
o Crechwal, copilul lui Bogdan".

Cultural

Învăţământul în comună datează din cele mai vechi timpuri, dezvoltându-


se continuu, devenind obligatoriu şi gratuit.

Prima Biserică din comuna Luncaviţa datează din anul 1824, constuită prin
ajutorul locuitorilor. Biserica păstrează şi azi cărţi vechi, bisericeşti. Biserica este

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

în formă de corabie cu un turn.Arhitectura este în stil baroc, din piatră,


acoperită cu tablă de aluminiu, pardosită cu mozaic şi mocheta. Pictura este în
ulei tempera, realizată în anul1946.

În curtea bisericii se află Monumentul Eroilor, ridicat în memoria


cetăţenilor comunei căzuţi în timpul primului şi celui de-al doilea război
mondial. A fost construit în anul 1995 prin contribuţia locuitorilor. În fiecare an
se sărbătoreşte "Ziua Eroilor", zi în care copii Şcoalii Generale I-VIII organizează
un frumos spectacol folcloric, la care participă mulţi locuitori ai comunei.
Aici, la fel ca în marea majoritate a satelor româneşti, tradiţiile şi obiceiurile au
fost transmise de-a lungul secolelor fiind păstrate până şi azi cu sfinţenie.

Dintre cele mai importante şi interesante datini sunt cele legate de nuntă:
căpara, îmbunatul, nunta propriu-zisă, dârzarii şi cuscrii.

Obiceiurile cele mai frumoase sunt legată de Sfânta Sărbătoare a Naşterii


Domnului, Crăciunul. Sărbătorirea Crăciunului începe pe data de 24 decembrie,
zi în care un grup de colindători, format din adulţi şi copii, merg din casă în casă
cu colinda. În faţa fiecărei case, colindătorii recită colinde, iar gazda, drept
mulţumire, îi răsplăteşte cu daruri, aşeazte în coşuri împletite. Darurile: fructe,
dulciuri, nuci, bani sunt oferite copiilor prin aruncare. Adulţii primesc din partea
gazdei ţuică şi băuturi.

Cele mai importante obiective turistice din Luncavița:

O - Parcul Naţional Semenic;


O - Lacul Trei Ape;
O - Lacul Gozna;
O - Munţii Almajului;
O - Cascada Vânturătoarea din Munţii Cernei;
O - Cheile Minişului;
O - Munţii Aninei;

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

O - Lacul Buhui;
O - Muntele Mic

Lacul Trei Ape (lac de acumulare, lac antropic) se află în depresiunea


Gărână, la o altitudine de aproximativ 835, pe o întindere 53 de hectare. Zona
este ideală pentru popasuri, drumeții, de câteva ore, pe trasee bine marcate și
sigure. Pe perioadă verii se poate stă cu cortul, fiind zone special amenajate
pentru campare, iar în perioadă iernii, datorită climatului montan, se poate
schia. Pentru cazare la Lacul Trei Ape, există câteva cabane, căsuțe, pensiuni și
un hotel, în stațiunea turistică cu același nume. Drumul este relativ bun până la
lac, cu mici serpentine. Zonă nu este foarte aglomerată, astfel va puteți bucură
de liniște. Din orașul Reșița se merge cu mașină pe un drum asfaltat (destul de
bun), 37 km, trecând prin localitățile Secu, Valiug, Brebu Nou și Gârână. Lacul
Trei Ape se află în arealul comunei Brebu Nou, fiind foarte ușor de zărit din
drum.

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Munții Semenicului formează unitatea central-estică a Grupei Munților


Banatului, fiind delimitați pe trei lațuri de unităti depresionare și culoare
tectonice: Depresiunea Ezeris-Brebu și Dealurile Pogănisului (în nord), Culoarul
Timisului și parțial al Cernei (est) și Depresiunea Almăjului (în sud). Limită
vestică este cea mai complexă, fiind dată de Valea Minisului (cu afluentul
Poneasca) și Valea Barzavei, care-i despart de Munții Aninei.

Munții Semenicului sunt ușor accesibili turiștilor. Principalele puncte de


plecare către interiorul masivului sunt localitătile Reșița (dinspre nord-vest),
Caransebeș și Buchin (dinspre nord-est), Slatina-Timiș și Teregova (dinspre est),
Bozovici și Borlovenii Vechi (dinspre sud) și Anina (dinspre vest).

Toate localitătile menționate mai sus sunt accesibile cu mijloace auto. Pe


de altă parte, la Reșița se poate ajunge cu trenul, fie dinspre Timișoara, fie
dinspre Caransebeș. Caransebeș, Buchin, Slatina-Timiș și Teregova sunt
accesibile de asemenea și cu trenul, fie dinspre nord-vest (Timișoara-Lugoj), fie
dinspre nord-est (Deva-Lugoj), fie dinspre sud (Drobeta Turnu Severin-Băile
Herculane).

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Parcul Național Semenic-Cheile Carașului este o arie protejată de interes


național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național, zonă specială de
conservare), situată în partea sud-vestică a României, pe teritoriul județului
Caraș-Severin.

Fauna parcului este una diversificată și reprezentată de mai multe specii


de mamifere, păsări, pești, amfibieni și reptile, unele protejate prin lege și aflate
pe lista roșie a IUCN.

Aria naturală dispune de mai multe tipuri de habitate; astfel: Păduri de


fag de tip Luzulo-Fagetum, Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum, Păduri
medio-europene de fag din Cephalanthero-Fagion, Păduri de Tilio-Acerion pe
versanți, grohotișuri și ravene, Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus
excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), Păduri din Tilio-Acerion
pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene, Păduri ilirice de Fagus sylvatica
(Aremonio-Fagion), Păduri dacice de stejar și carpen, Păduri ilirice de stejar cu
carpen (Erythronio-Carpiniori), Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis
și Sanguisorba officinalis), Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau
argiloase (Molinion caeruleae), Pajiști panonice de stancării (Stipo-Festucetalia
pallentis).

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Lacul Buhui este primul lac de acumulare subteran și cel mai vechi lac
artificial din România, realizat în 1884 de adiminstrația austro-ungară pentru
alimentarea cu apă a Aninei. Este situat la 640 de metri altitudine și are o
suprafață de 9,80 de hectare. În aproprierea lacului se află Peștera Buhui cu o
lungime de aproximativ 2.000 de metri.

Înconjurat de o pădure de brad în amestec cu fag, lacul a fost amenajat


prin bararea cursului pârâului Buhui, afluent al Carasului, la iesirea din Peștera
Buhui. Tot aici se află și unul dintre cele mai lungi cursuri subterane de apă
(3217 m) cunoscute din România, Pârâul Buhui. În amonte de sectorul subteran
Buhui s-a construit un baraj lung de 60 m care a adunat în spatele lui un volum
de ape de 500.000 m3

Economie
Activitatea economică de bază a comunei este agricultura, susţinută de
cele două ramuri: cultura plantelor şi creşterea animalelor. Se cresc în special
ovine, bovine, cabaline, porcine şi păsări. Agricultura propriu-zisă este slab
dezvoltata, cultivându-se în special: cartofi, porumb, grâu. Suprafaţa agricolă
totală este de 3980 ha, din care: livezi şi pepiniere pomicole 257 ha, paşuni 1219
ha, fâneţe 1485 ha. Principalele specii de pomi care dau rezultate în zona
aceasta sunt următoarele: pruni, meri, peri şi piersici.

Locuitorii comunei se ocupă şi cu prelucrarea lemnului. Fondul forestier


aflat în raza comunei are ca specii caracteristice: fagul (cu pondere mai mare) cu
specii asociate ca: gorun, mesteacăn, stejar, ulm etc.

Bogăţiile cunoscute ale subsolului sunt cupru şi pirita. În comună îşi


desfăşoară activitatea două mori acţionate electric.

Comerţul şi prestările de servicii sunt alte domenii de activitate ale


locuitorilor din comuna Luncaviţa.

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Agricultura
Locuitorii comunei au ca principale activităţi economice cultivarea
terenurilor, creşterea animalelor şi agroturismul. In prezent, aproape toate
gospodăriile din comună sunt înregistrate ca ferme agricole. Solurile de pe
teritoriul comunei sunt favorabile culturilor de cartofi, porumb şi cereale.
Creşterea rentabilităţii muncii în agricultură are în vedere sprijinirea investiţiilor
în domeniul dotării cu maşini şi utilaje performante, introducerea de soiuri cu
productivitate mai ridicată, creşterea dimensiunilor exploataţiilor agricole prin
stimularea asocierii şi alte măsuri specifice care să ducă la creşterea
randamentului folosirii terenurilor agricole de bună calitatea din comună;

Bogata şi diversificata floră spontană face oportune investiţiile în


dezvoltarea apiculturii. Numărul familiilor de albine este de 200, putând creşte
în condiţiile dotării cu un centru de colectare şi valorificare a produselor apicole;

Relieful şi clima din zonă sunt propice plantaţiilor de pomi fructiferi.


Dintre soiurile productive se remarcă mărul, prunul, părul, cireşul şi vişinul. Sunt
sprijinite investiţiile în amenajarea unor noi livezi de pomi fructiferi şi dotarea
cu tehnologii performante de lucru;

Investiţiile în sectorul zootehnic urmăresc alinierea domeniului la


standardele actuale, ameliorarea raselor, creşterea productivităţii muncii şi
introducerea de tehnologii noi care îmbunătăţesc calitatea produselor şi
stimularea competitivităţii pe piaţa locală şi pe pieţe externe. În acest sens, se
va sprijini consolidarea de noi ferme, promovarea asociaţiilor de producători
precum şi dezvoltarea nişei de piaţă a agriculturii ecologice;

Se pot amenaja ferme de creştere a păsărilor – inclusiv baze de procesare-


valorificare a produselor avicole, ferme de melci, iepuri, struţi, fazani, păuni,
porumbei, herghelii ş.a., în care să fie angrenată forţă de muncă locală;

Industria agroalimentara

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Se pot realiza investiţii în următoarele domenii:

-Centre de tăiere a animalelor, abatorizare, carmangerii, unităţi de


colectare, prelucrare şi valorificare a laptelui, a pieilor, a lânii ş.a.;

- Baze de colectare-prelucrare a fructelor de pădure, ciupercilor şi


plantelor medicinale din flora spontană, zona fiind integral ecologică;

- Unităţi de colectare, prelucrare şi valorificare a fructelor (fabrici de


conservare, de sucuri naturale, distilerii, depozite frigorifice ş.a.);

- Centre de colectare, prelucrare şi valorificare a cartofilor;

Industrie
- Sunt posibile investiţii în dezvoltarea unor staţii de captare a energiei
neconvenţionale;

Turism şi agroturism:
Zona în care este amplasată comuna se caracterizează printr-un imens
potenţial turistic. Dintre atracţiile turistice locale se remarca Parcul Naţional
Semenic, distanta de 35 km până la Băile Herculane şi 40 km de Caransebeş, de
unde se poate ajunge pe Muntele Mic, Valea Almajului de unde se ajunge la
Cheile Minişului, Muntii Almajului, alături de tradiţiile şi obiceiurile populare,
gastronomia specifică şi ospitalitatea locuitorilor. Administraţia locală a
comunei este preocupată de promovarea potenţialului turistic şi crearea
infrastructurii necesare pentru creşterea atractivităţii comunei ca destinaţie
turistică, sprijinind amenajarea unor hoteluri, moteluri, pensini, case de
vacanţă, restaurante cu specific local, campinguri, tabere si cantonamente
sportive, baze sportive de vară, centre de vanatoare, de pescuit, trasee
forestiere, trasee montane, pârtii de schi, săniuş, snowboard ş.a.;

Infrastructura:

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Strategia administraţiei locale prevede măsuri menite să îmbunătăţească


condiţiile de viaţă ale locuitorilor, să ridice standardul calitativ al designului
local, serviciilor şi imaginii comunei în general, să ofere oportunităţi pentru
intervenţia sectorului privat fie sub forma investiţiilor directe fie sub forma
parteneriatelor.

Biserica:

Parohia comunei Luncavița este compusă din români ortodoxi, cuprinde


1082 de suflete și un număr de 259 de familii.

Biserica este în formă de corabie cu un turn. A fost construită în 1828 prin


contribuția credincioșilor și a fost sființită în 1831 de Episcopul Maxim
Manuilovici. Arhitectura este în stil baroc, din piatră, acoperită cu tablă de
aluminiu, pardosită cu mozaic și mochetă. Pictura este în ulei tempera, făcută în
1946 de pictorul Ioan Baleanu din Caransebeș, sub îndrumarea Părintelui Ioan
Sabaila și cu cheltuiala tuturor credincioșilor.

Preoții care au servit în Patrohie au fost:

1. Ioan Popovici (1796-1858)

2. Nicolae Popovici (1823-1888)

3. Iosif Nemoian (1851-1931)

4. Petru Moisescu (1932-1942)

5. Ioan Sabaila (1943-1980)

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

6. Paul Pervulescu (1980-p.a.)

În 1993 a început lucrarea de restaurare a picturii prin contribuția


financiară a d-lui Iosif Armaș. Restaurarea s-a făcut de pictorul Ioan Burdea din
Oțelu Roșu. Tot în anul 1993 s-a montat catapeteasmă (din stejar sculptat),
executată de Atelierele Patriarhiei Române din București. Pictura de pe
catapeteasmă a fost pictată de pictoriță Rita Aldea din Reșița și sponzorizata de
dl. Iosif Armaș. Încălzirea centrală a bisericii și a Casei Parohiale a fost executată
cu sprijinul unor cetățeni originari din Luncavița și stabiliți în străinătate,
precum și prin sponzorizarea d-lui Iosif Armaș. În anul 2000, prin sponzorizarea
d-lui Armaș a fost ridicată și scenă din curtea bisericii.

În curtea bisericii se află Monumentul Eroilor, ridicat în memoria


cetățenilor comunei căzuți în primul și cel de-al doilea război mondial. A fost
construit cu contribuția locuitorilor în anul 1995. În fiecare an se sărbătorește
"Ziua Eroilor", zi în care copii Scoalii Generale I-VIII organizează un frumos
spectacol folcloric, la care participă mulți locuitori ai comunei.

Casa Parohială, așezată vizavi de biserică, a fost construită acum 120 de


ani. Aici au locuit toți preoții care au servit în Parohia comunei.

Populația
Deplasările zilnice ale populației stabile ocupate în agricultura se fac în
perimetrul comunei Luncavița, la sălașe. În afară de acestea, aproximativ 30-40
de locuitori fac deplasări zilnice la tunelul Poartă, unde lucrează mai ales în
perioadele nefavorabile muncilor agricole. Distanță parcursă este de 3 Km,

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

poteca ce trece peste dealul Talvii. Deplasările periodice ale populației le putem
clasifica în două categorii: pentru muncă și cumpărarea produselor necesare
gospodăriilor, precum și valorificarea produselor ce prisosesc în gospodarii.
Deplasările pentru muncă ale populației sunt săptămânale și bisăptămânale,
deci periodice în anotimpul de iarnă, în restul anului fiind zilnice pentru
aproximativ 45-50 de muncitori care lucrează în industrie și construcții în
centrele Reșița, Caransebeș, Oțelu-Roșu. Mijloacele de deplasare sunt: până la
gară Poartă pe jos, iar de aici cu trenul. Deplasările populației pentru
cumpărarea produselor necesare gospodăriilor, cât și valorificarea produselor ce
prisosesc în gospodarii se fac de regulă în anotimpurile de toamnă și iarnă, mai
ales spre orașele Reșița, Timișoara și Turnu Severin.

Locuitorii sunt îmbrăcați în port specific bănățean, îmbrăcămintea


deosebindu-se după sezon. Bărbații poartă vară cămăși lungi până la genunchi și
izmene, de regulă de culoare albă. Peste cămașa albă poartă un laibăr țesut din
lâna sau din stofă de culoare neagră. Pe cap poartă pălărie și în picioare opinci
cu ciorapi de lâna. Bătrânii mai poartă încă obele, specifice portului vechi. Iarnă
bărbații poartă pantaloni din dimie, numiți nădragi. Peste cămașa poartă un
pieptar din piei de miel, peste care îmbrăca manecarul, tot din piei de miel.
Portul bărbaților nu a suferit prea multe modificări de-a lungul vremurilor. Cei
nou azi în portul bărbătesc e pantoful și gheață pentru zile de sărbătoare, iar în
locul manecarelor din piei de miel au apărut scurtele și paltoanele (caputele de
box).

Femeia se îmbracă astfel: în vechime purta o cămașa lungă până la călcâi,


peste care se încingea fie cu un brâu laț, fie cu unul mai îngust numit bracira.
Peste cămașa poartă iarnă pieptar din piei de miel. Catrenta din față și cea din
spate erau la început simple și le încingeau mai sus decât cămașa. Sub cârpă
groasă, femeile purtau dârlogi făcuți din păr împletit. În picioare purtau opinci și
obele, iar înaintea catrentelor au purtat oprege din fire, atât în față, cât și în
spate. Azi portul femeiesc s-a schimbat mult. Cămășile sunt lucrate din
materiale fine (pânză, mătase, nylon, cu broderii cusute cu mătase și lameu).
Sunt preferate culorile roșu și negru. Catrentele sunt foarte frumos brodate,

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

lucrate din material fîn, catifea, mătase. În cap poartă baticuri de mătase.
Femeile căsătorite poartă sub cârpă conci.

Dansurile populare specifice comunei sunt: brâul, horă, ardeleana și doiul.


Nici dansurile din vechime nu sunt uitate, fiind și azi cu voiniciune jucate:
țandără, piperiul, iederă (iegira). Dintre petrecerile populare păstrate din
vechime sunt cunoscute următoarele: Nedeia (Negeia), Praznicul, Pomană
porcului, Măsuratul oilor, Sfințirea casei (Sestania).

Obiceiuri și tradiții:

Nedeia este o sărbătoare care se ține în fiecare an pe data de 20 Julie, la


care se face horă țărănească în curtea bisericii (avlie). În prima zi stau la intrare
sprijinitorii bisericii, care colectează banii oferiți de cei care intră la horă. În ziua
a două, înainte de masă, un grup de zece-douăzeci de cetățeni se duc cu muzică
la cimitir și cântă marșuri funebre la mormintele unde sunt invitați. Familia
defunctului cinstesc cu bani, băutură și prăjituri. În ziua a două, după slujbă
religioasă, se iese cu "Litia" (Licia) la locul numit "Trava" unde este o cruce de
lemn în amintirea unui erou. La această ceremonie ia parte un număr mare de
oameni.

Praznicul
În ziua Praznicului, cei care slujesc duc la biserică un colac mare, unul mic,
1/2 l țuica, câteva boabe de grâu, tămâie și o lumânare. După slujbă religioasă
se face o slujbă obișnuită, cu pomenirea viilor și morților. Cele aduse rămân
preotului. Unii din ei cer că preotul să tăie un sfert din colacul mare, pe care îl i-

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

au acasă. Acesta este "Gringeiul" moașei (cadoul), care împreună cu ceva din
mâncarea gătită la praznic, se duce a două zi moașei copiilor din casă. După
slujirea colacului, femeia care a mers cu colacul la biserică pleacă prin sat și
invită rudele celor ce au trimis-o la prânz. A două zi, pe la oră 10, se da
"frusciucul" (un fel de dejun)-de la nemțescul "frühstück"-unui număr restrâns
de rude.

În ziua praznicului este obiceiul că epitropii să plece, fiecare în câte un


sector a satului, cu lumânări și cutia milelor pe la caselor celor care prăznuiesc,
potrivind în așa fel că să-i găsească pe toți la masă. Când intră în casă, punând
cutia milelor pe masă, zice : "Sf. Praznic de azi să ajute (sau să stea într-ajutor)
gazdei și "goscilor" (musafirilor). La mulți ani". Mesenii răspund: "Doamne
ajută". În cutie mesenii pun bani, fiecare benevol. Atunci gazdă, de obicei
femeia cel dinții, cere la epitrop lumânări pentru că să dea de pomană morților
sau în sănătatea viilor. Epitropul le aprinde și le da gazdei. Această le restituie
pe rând epitropului, spunând foarte încet pentru cine le-a aprins. Epitropul
răspunde: "Dumnezeu primească" "Dumnezeu de- sănătate". Același lucru fac
mesenii care doresc dea lumânări de sănătate. Când nu cere nimeni lumânări,
epitropul ia cutia la , le pe toate din sectorul lui, rămânând la la .

Epitropul are numai 6 lumânări , lumânări le vinde mod repetat


fiecăruia care cere. Astfel, cineva cere 8 lumânări, atunci întâi 6, apoi 5 le
stinge o , cu care le aprinde pe celelalte , stingând-o apoi pe cea cu care le-
aprins. Din cele aprinse, stinge , iar o , cu care aprinde pe celelalte 5 care
urmează le numească altuia. La sfârșit epitropii se reunesc la totalizează .
Acest obicei se , chiar praznicului.

Ziua de Sangiorz este dedicată începutului sezonului pastoral (văratul) ,


a primii mulsori a turmei de oi. După numeroase activități practice (închiderea

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

țarinelor, construirea sau repararea stanilor, intarcatul mieilor, tunsul oilor și


berbecilor) și juridice (asocierea proprietarilor de oi pentru formarea stânei,
însemnarea oilor, angajarea ciobanilor, plată pășunatului etc.), la "Măsuratul
oilor" se măsoară laptele de la oile fiecărui deținător de oi, după care se
calculează cantitatea de brânză cuvenită la spargerea stânei (toamnă). La unele
stani este invitat preotul, spre a binacuvanta turmă de oi. După teminarea
mulsului, sunt pregătite mâncăruri cu specific păstoresc (friptură de miel,
balmas cu mămăligă, mămăligă cu lapte, cârnați, țuica fiartă, etc), iar
participanții se avântă în discuții, însoțite de muzică și voie bună.

Pe vremuri, pentru a obține o cantitate de lapte cât mai mare la


"Măsuratul oilor", proprietarii își pășunau și păzeau ei înșiși oile în noaptea
dinainte de "Măsuratul oilor", apoi le mulgeau ei însuși. Din primul lapte al
stânei se prepară un câș care se împărțea între proprietarii oilor. Activitățile
practice și juridice erau însoțite de numeroase acte rituale menite să apere
stâna și ciobanii de forțele malefice pe timpul verii: aprinderea Focului viu,
afumarea ciobanilor și oilor, alungarea prin strigăte și zgomote a vrăjitoarelor
care fură sporul laptelui, anularea puterii cucului de a luă sau de a strică laptele
prin practică magică "Cucu!-Rascucu!", purificarea oilor și stăpânilor de oi prin
stropirea lor cu apa sfințită, scăldatul ritual în apa curată a râurilor sau spălatul
cu rouă plantelor, prepararea unor alimente rituale, sacrificarea mielului,
pronunțarea formulelor magice etc.

Ziua de Sangiorz este o zi de sărbătoare religioasă. Fiecare familie


deținătoare de animale care dau lapte, pregătește un colac rotund, în care se
pun ouă roșii. Două persoane din familie (de obicei copii) "trag colacul" sub o
vacă sau o oaie, impartindu-l în două. În timpul tragerii colacului prima
persoană spune "Cucu!", cea de-a două persoană răspunde "Rascucu!", prin
această fiind anulată puterea cucului de a luă și strică laptele. După aceea, cu

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

ajutorul unor frunze de scaiete îmbibate în untură de porc, se unge animalul,


această semnificând purificarea sa

Cazare
Agropensiunea Mirela :

Se afla la o distanță de 7,8 km de Luncavița.

Agropensiunea Mirela oferă biciclete gratuite. Proprietatea pune la dispoziție o


bucătărie comună, un restaurant și facilități de grătar. Oaspeţii beneficiază de
WiFi gratuit, iar parcarea privată poate fi folosită la un cost suplimentar.

Prețuri : - Camera twin standard – 56 lei/noapte (mic dejun 14 lei-optional)

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Pensiunea Sara se află la poalele Munților Semenic, la 23 de km de Luncavița.


Oferă un restaurant cu terasă, o grădină și WiFi gratuit.

Camerele au televizor și baie privată. Oaspeții vor primi gratuit bere produsă la
proprietate.

Pensiunea oferă un loc de joacă pentru copii, locuri de parcare gratuite, o sală
de conferințe și servicii de spălătorie.

Prețuri : Camera dubla – 121 lei/noapte (mic dejun inclus)

Suita – 186 lei/noapte (mic dejun inclus)

Pensiunea Casa Ecologică va ofera: cazare in cabanute din lemn dotate cu baie
proprie, televizor LCD, frigider), cazare in vila, sala conferinte, restaurant,
piscina (incalzita in sezonul cald), sauna ( umeda si uscata), jacuzzi, sala de
fitness, tenis de masa, teren sport ( tenis, mini fotbal ), barbeque, foisoare din
lemn pentru barbeque

Capacitatea de cazare a pensiunii este de 88 de locuri in cabanute, camere duble


si apartamente in pensiune, bungalouri, la nevoie putandu-se extinde pana la
100 de locuri, unele camere putand fi amenajate cu 2, 3, 4 sau 5 locuri.

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Atat camerele cat si cabanutele dispun de baie proprie si sunt amenajate cu


mult bun gust, oferindu-va tot confortul pentru petrecerea vacantei
dumneavoastra.

Structura Pensiunii:

2 corpuri de pensiune:

corpul 1: 3 camere duble pat matrimonial cu baie proprie + 2 apartamente


(living si dormitor) + 1 camera tripa

corpul 2: 3 camere duble + 1 apartament (living si dormitor)

17 casute cu 2, 3, 4 sau 5 locuri, cu baie proprie

Toate camererele sunt dotate cu frigider / minibar, TV LCD, cabina dus

Pensiunea Vila Florilor se află la 27 km de Luncavița


Pensiunea este situată in centrul stațiunii pe malul râului Cerna, într-un peisaj
mirific.Dispune de camere duble, o cameră single si un apartament.Pensiunea
posedă în curte un foișor si mai multe terase,mobilate cu mese ,scaune,si
împodobite cu flori.Trei dintre camere au balcoane spre Cerna si tote au
vizibilitate spe muntele Domogled.Turiștii au televizoare in camere, internet cu
wireless si acces la bucătărie cu frigider si aragaz.

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

Concluzii

Zona în care este amplasată comuna se caracterizează printr-un imens


potenţial turistic. Frumusețea cadrului natural favorizează dezvoltarea
turismului și agroturismului. Administraţia locală a comunei este preocupată de
promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare pentru
creşterea atractivităţii comunei ca destinaţie turistică, sprijinind amenajarea
unor hoteluri, moteluri, pensini, case de vacanţă, restaurante cu specific local,
campinguri, tabere si cantonamente sportive, baze sportive de vară, centre de
vanatoare, de pescuit, trasee forestiere, trasee montane, pârtii de schi, săniuş,
snowboard ş.a.;

-2018-
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

BIBLIOGRAFIE

http://www.primariaonline.ro/judet-Caras-Severin/primarie-
Luncavita/m/1

https://www.ghidulprimariilor.ro/list/cityHallDetails/PRIM%C4
%82RIA+LUNCAVI%C5%A2A/44022

http://www.roturism-info.ro/orase/judetul-caras-
severin/obiective-turistice-luncavita-caras-severin.html

http://www.luncavita.com/Romaneste/Luncavita_R
https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Luncavi%C8%9Ba,_Cara%C8%
99-Severin OM.htm

-2018-

S-ar putea să vă placă și