REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR

Reprezintă ansamblul proceselor de absorbţie a apei din mediu de către

plantă, transportul ei în plantă şi eliminarea acesteia în mediul extern
Regim de apă normal, aceste procese sunt în echilibru celulele se află în stare
de turgescenţă normală.

Asigurarea turgesecenţei normale:

•sistem radicular dezvoltat absoarbe cantitatea de apă necesară din sol;
•sistem de vase conducătoare transportă apa absorbită;
•ţesut protector adecvat evită eliminarea excesivă a apei din corp.

Forme ale apei în plante:

•stare lichidă: • stare de vapori

în celule (abundent);
în lacune aerifere şi meaturi;

în vase conducătoare;
în cantitate mai mică;

în lacune aerifere (uneori)
în echilibru cu apa liberă din plantă.
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR

Absorbţia apei de către plante

Procesul de absorbţie a apei decurge în strânsă dependenţă de factorii de mediu şi
se realizează diferenţiat, pe specii de plante.
Plantele nevasculare – criptogame unicelulare, talofite terestre, briofite
•absorb apa prin întreaga suprafaţă a corpului;
•lichenii absorb apa prin rizine;
•muşchii absorb apa prin rizoizi.
Plantele vasculare:
•prezintă rădăcini, ca organe de fixare şi de absorbţie a apei cu sărurile minerale,
de la care pleacă o reţea de ţesuturi conducătoare;
•pot absorbi apă şi prin părţile nesuberificate ale organelor lor supraterane.
Plantele submerse – talofite şi cormofite
•absorb apa prin toată suprafaţa corpului;
•sunt lipsite de cuticulă şi suber;
•prezintă frunze fin divizate sau foarte subţiri;
•unele specii submerse:
•au rădăcini reduse, lipsite de peri absorbanţi;
•sunt lipsite chiar de rădăcini;
•plantele de apă cu frunze natante, absorb apa şi prin faţa inferioară a frunzelor,
lipsită de cuticulă.
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR
Absorbţia apei prin rădăcini
Rădăcina:
rolul filogenetic primar de fixare, realizând ancorarea solidă a plantei în sol;
rol ulterior de absorbţie a apei şi a substanţelor minerale.

În procesul de absorbţie a apei cu

substanţele minerale sunt active numai
rădăcinile tinere.

Metoda micropotometrelor – stabilirea

rolului zonelor rădăcinilor în procesul de
absorbţie.

PFEFFER: Vârful unei rădăcini la

Vârful unei rădăcini
la dicotiledonate dicotiledonate

zona vârfului rădăcinii (meristematică) +piloriza - absorbţie nulă (lipsesc

ţesuturile conducătoare pentru vehicularea sevei) deplasarea apei prin
imbibiţia membranelor;

zona netedă - puţin activă în absorbţie, asigură apa pentru nevoile locale;

zona perilor absorbanţi - cea mai activă în absorbţie pentru întreaga plantă;

zona aspră - absorbţie nulă.
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR
zona perilor absorbanţi:

•număr pe unitate de suprafaţă mare (200-

420/mm2), iar durata de viaţă de 7-10 zile;

•celulele sunt diferenţiate funcţional, iar perii sunt

foarte numeroşi realizează o suprafaţă de
contact foarte mare cu soluţia solului;

•fiecare păr absorbant este o celulă vie mult

alungită, cu o vacuolă mare, cu pereţii celulari Secţiuni transversale prin zona piliferă a
rădăcinii (scheme)
foarte subţiri, lipsiţi de cuticulă (foarte permeabil
pentru apă), ce conţin în loc de celuloză, caloză şi
substanţe pectice;

•prin gelificare, realizează un contact intim cu

particulele solului, fenomen deosebit de important
în absorbţia apei;

•pot fi înlocuiţi cu hife de ciuperci (micorize) la

plante lemnoase şi ierboase (90% din totalul
plantelor superioare)
 zona aspră:

•apa poate fi absorbită de către plantele tinere, la care celulele externe nu au încă
membrana suberificată;

•procesul de suberificare din stadiul adult al plantei nu este totdeuna total

crăpături asemănătoare cu lenticelele, permeabile pentru apă şi gaze;

• la plantele crescute în sol foarte uscat suberificarea începe curând, pe seama

zonei pilifere, care se scurtează puternic.
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR
Absorbţia apei prin organele aeriene

Frunzele absorb intens apa datorită particularităţilor lor anatomice.

Se realizează prin cuticula celulelor epidermice.

Este mai intensă în imediata vecinătate a nervurilor şi, în mod deosebit, pe faţa
inferioară a limbului frunzei (cuticula este mai subţire şi mai permeabilă pentru apă).

Plantele ierboase de talie mică pot valorifica pe această cale o parte din apa de
precipiaţii şi apa de condensare (roua).

Devine importantă când o parte din organul aerian este scufundat în apă.

Exemplu: o singură foliolă a unei frunze compuse de salcâm scufundată în apă

întreaga frunză îşi recapete turgescenţa.
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR
Mecanismul absorbţiei radiculare a apei
Absorbţia pasivă a apei:
Este determinată de procesul de transpiraţie, care creează un deficit de saturaţie
îndeosebi la nivelul frunzelor, unde se măreşte forţa de sucţiune.

Din mezofil, forţa de sucţiune determină absorbţia apei din vasele de lemn ale
nervurilor deficitul iniţial se transmite descendent, până la perii abosrbanţi.

•Deficitul presiunii de difuziune determină:

•absorbţia apei prin perii absorbanţi;

•direcţionarea apei către vasele de lemn starea normală de turgescenţă.

•Rolul predominant în absorbţia radiculară a apei revine transpiraţiei, care variază

în cursul zilei funcţie de influenţa diverşilor factori externi, iar activitatea vitală a
rădăcinii contribuie într-o măsură redusă la absorbţia apei.

•Are loc în cea mai mare parte a perioadei de vegetaţie.

•Planta preia din sol apa reţinută cu forţe de până la 15 atmosfere, cu condiţia ca
soluţia externă a solului să fie hipotonică.
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR

Absorbţia activă a apei:

Nu depinde de transpiraţie.

Rădăcina participă substanţial în acest proces prin energia metabolică proprie.

Are loc prin mecanisme osmotice numai atunci când soluţia externă este hipotonică,
comparativ cu sucul vacuolar al celulei absorbante.

Poate fi demonstrată prin folosirea potometrelor, la plante cărora li s-au îndepărtat

tulpina şi frunzele.

Rădăcinile absorb din sol apa ce este reţinută cu forţe mai mici de 2 atmosfere.

Apa este absorbită pe această cale până la endodermă, până creşte valoarea forţei
de sucţiune şi de aici este impinsă în vasele de lemn.

Are rol important primăvara devreme, timp de câteva săptămâni, până la formarea
noilor frunze.

Este demonstrată de lăcrimarea plantelor în caz de tăieri de întreţinere (viţa–de-vie)

şi de gutaţie şi este specifică plantelor din regiuni umede.
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR

Emisia apei de către plantă:

•Are loc concomitent cu absorbţia şi circulaţia apei.
•Este realizată la nivelul tuturor organelor aeriene, mai ales la nivelul frunzelor.

•Transpiraţie - procesul fiziologic de eliminare a apei în stare

gazoasă (vapori), propriu numai plantelor terestre, la care pierderea
apei are loc prin organele aeriene, ce vin în contact direct cu
atmosfera.
•Gutaţie - fenomenul de eliminare a apei din corpul plantelor sub
formă de picături.

A: TRANSPIRAŢIA
Plantele inferioare uni- sau pluricelulare, ca şi plantele nevasculare:
•elimină vaporii de apă prin toate celulele ce vin în contact cu atmosfera;
•transpiraţia lor este mai mult sau mai puţin intensă, funcţie de:
•starea fiziologică a celulelor;
•forţelor care reţin apa în ele.

După oscilaţiile conţinutului lor în apă, aceste plante sunt poikilohidre.

 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR
Plantele vasculare:
Transpiraţia se realizează prin întrega lor suprafaţă externă şi internă ce vine în
contact cu aerul înconjurător.
Prin cuticula epidermei şi prin suber se elimină cantităţi relativ mici de vapori
de apă.
Dintre organele aeriene, frunzele transpiră cel mai intens particularităţi
structurale şi funcţionale:
•o suprafaţă mare de contact cu atmosfera;
•un mare număr de stomate;
•mezofilul este de grosime redusă, cu numeroase spaţii intercelulare

•activitate fotosintetică intensă;

•transpiraţie, absorbţie şi circulaţie a apei active în plantă.

În timpul zilei prezenţa luminii deschiderea lară a stomatelor

este permis un schimb gazos intens apa fiind eliminată sub formă de vapori.

Este menţinut curentul ascendent al sevei brute se asigură turgescenţa

permanentă a tuturor celulelor.

După oscilaţiile conţinutului lor în apă, aceste plante sunt homeohidre.

 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR

Eliminarea vaporilor de apă:

A. Prin ostiolele stomatelor - în mod curent;
●mecansimul de deschidere al stomatelor;
În condiţii normale, la majoritate plantelor, deschiderea
stomatelor are loc dimineaţa, acestea se menţin deschise în
timpul zilei şi se închid spre seară;
În condiţii de luminozitate scăzută în timpul zilei, stomatele
se deschid puţin; Stomată – imagine SEM

În zilele cu insolaţie puternică se deschid dimineaţa, se închid în timpul

amiezii, se deschid apoi după amiaza şi se închid din nou seara.

Mecanismul de deschidere şi închidere al stomatelor

 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR

B. Prin traversarea cuticulei - în mod accesoriu:

•cuticula protejează celulele aflate în contact direct cu atmosfera externă;

•grosimea cuticulei poate influenţa mult transpiraţia cuticulară şi reprezintă o
adaptare structurală la mediu.

Schema structurii interne a

Schema structurii interne a mezofilului mezofilului
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR

C. Prin lenticele - o mică parte:

•corespund local unei lipse de coeziune între celulele suberificate, ce acoperă

ramurile şi tulpinile plantelor lemnoase;
•nu execută mişcări de închidere şi de deschidere a spaţiiilor lor intercelulare;
•transpiraţia prin lenticele este de neevitat;
•transpiraţie prin lenticele poate juca totuşi un anumit rol în împiedicarea
supraîncălzirii excesive a plantelor în zilele toride de vară “un rău necesar”
necesar
(K.A. TIMIREAZEV);

Lenticelă – alcătuire
Lenticelă – alcătuire
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR
Reglare a intensităţii transpiraţiei:
Uscarea incipientă a membranei - precede, de obicei, închiderea hidroactivă a
stomatelor.
Are loc în condiţii nefavorabile de umiditate, când membranele celulelor ce delimitează
spaţiile intercelulare din mezofil se deshidratează parţial şi, din acest motiv,
permeabilitatea lor pentru apă scade, determinând micşorarea vitezei de difuzie a
vaporilor de apă în spaţiile dintre celule este redusă intensitatea transpiraţie.
Este caracteristică plantelor de tip xeromorf.

Celulele buliforme:

•prezente în structura anatomică a frunzelor la graminee, Celule buliforme

(poziţionare la nivel
celule situate sub epiderma superioară, în mezofilul foliar)
nediferenţiat, de o parte şi de alta a nervurii mediane,
prezintă membrane subţiri;
•în condiţii de secetă celulele buliforme îşi reduc turgescenţa
şi volumul fenomenul de răsucire a frunzelor de-a
lungul nervurii mediane sub forma unui cornet şi reducerea
suprafeţei de contact a frunzei cu atmosfera înconjurătoare
micşorarea intensităţii transpiraţiei.
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR

Poziţia stomatelor:

La majoritatea plantelor stomatele se află la acelaşi nivel cu celulele

epidermice.

La higrofite, stomatele se află situate la un nivel superior, comparativ cu celulele

epidermice (în vârful unor ridicături); ex: speciile din familia Cucurbitaceae,
Anemonae nemorosa etc. transpiraţie mai intensă.

La alte plante stomatele se află în mezofil, sub nivelule celulelor epidermice,
aşezate în cripte; ex: Hevea brasiliensis, Nerium oleander, Ficus elastica,
specii de Dianthus etc. transpiraţie este mult mai redusă.

La gimnosperme: stomate afundate în mezofil caracter de xerofitism

(secetă fiziologică).
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR

Rolul transpiraţiei în viaţa plantelor:

•Determină urcarea sevei brute prin apelul foliar şi uşurează, prin acesta, absorbţia
radiculară a apei, fapt ce permite plantelor să economisească energie şi să realizeze
o activitate metabolică la nivel normal, ca urmare a bunei hidratări a ţesuturilor şi
aprovizionării lor cu elementele nutriţiei minerale.

•Asigură răcirea organelor vegetale, deoarece evaporarea unui gram de apă

absoarbe 537 calorii, îndeplinind un rol termoreglator. Ca urmare, datorită
transpiraţiei intenste, în timpul amiezilor de vară, la plantele din plin soare,
temperatura corpului lor nu depăşeşte, de obicei, temperatura aerului înconjurător
decât cu maximum 1-2 °C.

•În timpul coacerii fructelor uscate şi a seminţelor, apa eliminată prin transpiraţie
provine, parţial, din aceste organe se uşurează şi se accelerează coacerea
lor.
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR

Rolul transpiraţiei în viaţa plantelor:

•Favorizează schimburile de O2 şi CO2 prin ostiolele stomatelor. Deci plantele care

transpiră mai intens au o fotosinteză mai activă şi cresc mai repede. Reglarea
stomatică a transpiraţiei poate avea însă loc fără ca schimburile respiratorii şi
fotosintetice de O2 şi CO2 să fie afectate, deoarece diametrul ostiolelor la care începe
reducerea transpiraţiei este mai mare decât cel care determină reducerea difiziunii
CO2 şi O2.

•Uneori transpiraţia poate deveni nocivă, când mecanismele reglatoare, eficace

între anumite limite, rămân fără efect. În astfel de situaţii plantele se deshidratează
puternic şi pot pieri. De aceea transpiraţia a fost calificată de către savantul rus K. A.
TIMIRIAZEV ca fiind "un rău necesar".
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR

B. GUTAŢIA:

Prezentă la peste 300 genuri de plante din 115 familii (plante inferioare şi
superioare).

Apare mai ales în nopţile reci, precedate de zile călduroase:

•atmosfera este saturată cu vapori de apă şi se reduce simţitor intensitatea

transpiraţiei;

•temperatura mai ridicată a solului, comparativ cu cea a aerului determină

absorbţia unei cantităţi mari de apă;

•apare astfel un dezechilibru între absorbţia radiculară (intensă noaptea) şi

transpiraţia redusă din aer (frânată de umiditate relativă a aerului mai crescută
şi de închiderea stomatelor prin reacţie fotoactivă);

•surplusul de apă din corpul plantelor este eliminat sub formă de picături.
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR

Apa gutată nu este pură lasă un reziduu alb prin evaporare, pe suprafaţa
frunzelor (spre deosebire de rouă).

La plantele superioare gutaţia este localizată în anumite porţiuni ale plantelor,
unde se găsesc organele de gutaţie, numite hidatode sau căi pentru apă.

La frunzele gramineelor hidatodele sunt localizate, de obicei la vârful lor; la

frunzele dinţate – la vârful dinţilor (ex: Fragaria); frunzele de fasole gutează prin
toată suprafaţa lor (hidatodele sunt răspândite pe întreaga suprafaţă foliară).

Tipuri de gutaţie prin vârfurile

limbului la Zea mays (A) şi pe Structura unei hidatode:1.parenchim asimilator;
marginile limbului la căpşun (B) 2.traheide; 3.epidermă; 4.stomată acvatică
Gutaţia la plantule de grâu 5.epitem
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR
Rolul gutaţiei:

•Evită asfixierea celulelor, ce s-ar produce prin inundarea spaţiilor intercelulare.

•Favorizează eliminarea unor substanţe inutile produse de catabolism.

•Favorizează reducerea excesului de apă şi de săruri ce ar putea duce la

intoxicarea celulelor.

•Reduce presiunea hidrostatică din vasele de lemn.

•Asigură menţinerea echilibrului dintre apa absorbită şi cea eliminată.

•Asigură transportul apei şi a substanţelor minerale în corpul plantei, în special la

plantele submerse.