Sunteți pe pagina 1din 3

10 GÂNDURI DESPRE CREDINŢĂ DE LA REGELE MIHAI

„Mama era o credincioasă. Fără credinţă, n-ar fi reuşit să treacă peste atâtea
suferinţe. Poate că ea găsise cu mult înainte mea reazemul despre care spuneam c ă
începusem să-i simt lipsa. Poţi să te ocupi de orice, de politică, de industrie, de
literatură… dar nu în afara credinţei în Dumnezeu. Dacă Europa a avut de suferit mai
mult decât oricând în secolul acesta este pentru că s-a îndepărtat de El cu bun ă
ştiinţă, pentru că a vrut să vadă dacă popoarele pot să supravieţuiască fără credinţă.
Nu, nu pot să supravieţuiască decât coborând sub condiţia umană.
Când lipseşte credinţa, nu mai poţi deosebi între bine şi rău. Bâjbâi, te r ăt ăceşti, azi
mergi după unul, mâine după altul şi până la urmă spui că nu există nimeni care să
cunoască adevărul sau că adevărul nu există.
Dar ceea ce ştie omul din punct de vedere teoretic nu e de ajuns, trebuie s ă şi
trăiască. Un om care cunoaşte bine legile şi săvârşeşte o infracţiune, el nu este
absolvit de pedeapsă pentru că este un bun cunoscător al legilor…
Aştept o renaştere spirituală nu numai în România, ci şi în întreaga Europ ă. Legile şi
convenţiile nu sunt destul ca oamenii să renunţe la violenţă. La violenţă oamenii
ajung pentru că duc o viaţă tulbure, agitată, fără puncte de orientare.
Am văzut că oamenii nu mai ştiu să discute. Ori se închid în tăcerea lor, ori se
ceartă. Suferinţele îl fac pe om necomunicativ. Eu nu spun că toate acestea vor
dispărea; dar dacă ai o credinţă vie în Dumnezeu, poţi să le iei altfel, să le
stăpâneşti. Prin credinţă chiar datoria faţă de patrie ţi-o îndeplineşti mai tare. Eu
ştiu că de nimic nu s-au temut comuniştii mai mult decât de credinţa oamenilor în
Cristos. Ei înţelegeau mai bine decât toţi că un om credincios este un rob mai pu ţin.
Dacă ei au propovăduit ateismul, a fost pentru că numai aşa puteau să scoat ă pe
oameni de sub cea mai puternică protecţie.”
***
„…sunt mulţi oameni care spun că au credinţă în Dumnezeu, dar nu ştiu cum să o
folosească. E ca şi cum ai avea o armă minunată, dar n-ai avea pricepere să o
mânuieşti şi s-o întrebuinţezi. Un om care este credincios şi ştie ce să facă cu
credinţa lui este în sine o dovadă că Dumnezeu are putere să schimbe mintea
oamenilor, contează mai mult decât o predică.”
***
„Reculegerea nu e totuna cu rugăciunea. Oamenii sunt înclinaţi mai mult s ă se
roage, să ceară. E bine şi aşa. Dar e ca o convorbire telefonică în care spui o
grămadă de lucruri, şi spui, şi nu mai termini, şi nu-l laşi şi pe celălalt, de la capătul
firului, să spună şi el ce are de spus.
Reculegerea e tăcere şi ascultare.
Când te reculegi, îl laşi pe Dumnezeu să-ţi vorbească.
La început vin gânduri nesemnificative, poate şi triviale, nimicuri. Trebuie s ă ai
răbdare ca toate acestea, care dovedesc cât de fr ământat este cugetul omului, s ă
se îndepărteze de tine. E nevoie de linişte – şi când se face linişte înăuntru, vin şi
gândurile de la Dumnezeu, răspunsurile. Ce ceri tu lui Dumnezeu e una. Ce î ţi d ă el
este cu totul altceva.”
***
„Noi greşim mult când în chestiuni de viaţă spirituală avem în vedere probleme cu
caracter general. Pilda păstorului care a lăsat turma pentru scoaterea din necaz a
unei singure oi se referă poate şi la această obligaţie a omului de-a se ocupa de
ceea ce stă în puterea lui. poţi să faci binele în mic; binele general cred c ă este
preocuparea lui Dumnezeu. El a iubit lumea, de aceea s-a întrupat şi a suferit
moartea prin Fiul Său. Nouă nu ni se cere să iubim lumea, ci numai pe aproapele – şi
dacă ni se porunceşte aşa şi dacă în ascultarea acestei porunci st ă împlinirea
întregii legi înseamnă că ni se cere foarte mult. Câteodată mă gândesc că e mai
uşor să iubeşti umanitatea decât un singur om.”
***
„Da, dreptatea… Mulţi spun: „Eu am dreptate.” Într-un fel, fiecare are dreptate. Dar
chestiunea nu este cine are dreptate, ci unde este dreptatea. Dreptatea este
totuna cu adevărul. Noi ştim unde este adevărul, dar parcă ne vine peste mână să
credem că este atât de aproape şi atât de uşor de dobândit. Noi îl căut ăm de cele
mai multe ori departe, în locuri inaccesibile. Când Pilat l-a întrebat pe Cristos: „Ce
este adevărul?” – Cristos a tăcut. Ar fi trebuit să întrebe: „Unde, în cine este
adevărul?” Celor apropiaţi lui, Cristos le-a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.”
Celor apropiaţi, adică ucenicilor. În faţa lui Pilat a tăcut. Degeaba i-ar fi dest ăinuit şi
lui unde, în cine se află adevărul. Omul aştepta răspuns la o altă întrebare.”
***
„Dacă totul se învaţă, atunci şi credinţa poate fi învăţată. Dar dacă un om nu are auz
muzical, poate fi el învăţat să cânte? Dacă un om nu are în el o anumit
disponibilitate pentru credinţă, orice cuvânt trece pe alături de conştiin ţa lui. cel
mai bine ar fi să întrebăm aşa: «Un om care are înclinare pentru credin ţă poate fi
chemat la credinţă?»”
***
Mircea Ciobanu: V-aţi gândit la toate acestea îndelung…
Regele Mihai: Da, de când am aflat ce îmi lipseşte şi ce ar trebui să caut pentru ca
suferinţa unei vieţi departe de ţară să capete semnificaţie.
M.C. Înţeleg că suferinţa aceasta n-a putut fi depăşită.
Regele Mihai: Nicidecum. Sunt însă suferinţe absurde. Acestea sunt foarte greu de
suportat. N-au un înţeles, par să vină dincolo de orice necesitate.
Când o suferinţă îşi găseşte rostul, ea începe să-ţi vorbească în felul unui educator.
***
M.C. Ce carte preţuiţi mai mult de oricare?
Regele Mihai: Biblia, fără doar şi poate.
M.C. Ce altă carte a contribuit la deşteptarea spirituală a Majest ăţii Voastre?
Regele Mihai: Nici o altă carte. Convorbirile cu mama au însemnat pentru mine mai
multe decât multe cărţi de teologie. Mama a fost un adevărat stâlp în via ţa mea. Ea
a fost puternică prin rugăciune. Rugăciunea este fapta noastr ă cea mai necesar ă
raportului cu Dumnezeu. Şi pentru că a venit vorba de faptă: am observat că
oamenii se leagă mi mult de ceea ce spui decât de ceea ce faci.
***
„Cineva spunea că ura este o formă prelungită de sinucidere. Din ur ă nu creşte
nimic. Ea este sterilă.”
***
„Ceea ce suntem e darul dat de Dumnezeu nouă. Ceea ce devenim este darul nostru
către Dumnezeu. Este unul din acele gânduri atât de simple şi atât de adevărate,
încât omul pare să se fi născut cu ele.”

Din volumul „Convorbiri cu Regele Mihai I al României” de Mircea Ciobanu