Sunteți pe pagina 1din 18

CAPITOLUL III

MODELE MATEMATICE UTILIZATE LA TRANSFERUL DE CĂLDURĂ LA


CONDENSARE
3.1 Condensare şi regimuri de curgere
Transferul de căldură pe o suprafață are loc prin condensare atunci când
temperatura suprafeței este mai mică decât temperatura de saturație a unui vapor adiacent.
Condensarea este procesul termodinamic prin care agentul frigorific îşi schimbă starea
de agregare din vapori în lichid, cedând căldură sursei calde, reprezentate de aerul sau apa de
răcire a condensatorului. Condensarea realizează efectul util în pompele de căldură. Uneori
răcirea condensatorului este realizată mixt, de aer şi apă împreună..[10]
Condensarea este procesul prin care vaporii saturaţi sunt transformaţi în lichid saturat.
Procesul, ca şi cel de fierbere, este izobar şi izoterm. În tehnică condensarea se realizează prin
contactul vaporilor cu o suprafaţă rece (figura 3.1a, b). Acest tip de condensare poartă numele
de condensare pe suprafaţă. Condensarea se poate realiza şi în volumul vaporilor prin
scăderea presiunii acestora, formându-se o ceaţă (figura 3.1c). Se poate obţine de asemenea
condensarea vaporilor prin contactul acestora cu picături reci de fluid sau barbotarea
vaporilor printr-o masă de lichid rece (figura 3.1d). [11]

Fig. 3.1. Moduri de realizare a condensării


a) peliculară pe suprafaţă; b) nucleică pe
suprafaţă; c) omogenă prin scăderea presiunii;
d) prin contact direct
Condensarea de suprafaţă poate fi: peliculară sau nucleică. La condensarea peliculară
pe suprafaţa de schimb de căldură se formează o peliculă de condensat care curge laminar sau
turbulent sub acţiunea forţei gravitaţiei. În cazul condensării nucleice pe suprafaţa de schimb
de căldură se formează picături de condensat. Condensarea peliculară apare la fluidele care
udă suprafaţa de schimb de căldură, iar cea nucleică la fluidele care nu udă suprafaţă de
schimb de căldură.[11]

3.1. Condensarea peliculară

La condensarea peliculară pe un perete vertical curgerea condensatului în peliculă


poate fi (fig. 3.2) :
– laminară cu suprafaţa plană a peliculei;
– laminară cu suprafaţă ondulată a peliculei;
– turbulentă.
Elementul care caracterizează tipul curgerii este criteriul Reynolds:

Fig. 3.2. Curgerea fluidului prin peliculă

Valorile limită ale lui Reynolds, cel mai des întâlnite în literatură sunt:

- Re 30 pentru limita între curgerea laminară plană şi ondulată;


- Re (1600...1800) pentru curgerea turbulentă.

Una dintre primele relaţii propuse prin tratarea ecuaţiilor stratului limită este datorată lui
Nusselt, care a făcut următoarele ipoteze simplificatoare:

– temperatura la suprafaţa peliculei este constantă şi egală cu temperatura de saturaţie Ts;


– temperatura peretelui este constantă în lungul peretelui, Tp;
– curgerea lichidului în peliculă este laminară;
– frecarea între faza lichidă şi gazoasă se neglijează, pelicula având o suprafaţă plană;
– caracteristicile fizice ale condensatului nu depind de temperatură;
– forţele de inerţie în peliculă sunt neglijabile faţă de forţele de frecare şi de greutate;
– densitatea vaporilor este mică faţă de densitatea condensatului;
– se neglijează transferul de căldură convectiv în peliculă şi conductiv în lungul ei, luându-se
în considerare numai schimbul de căldură conductiv transversal (perpendicular pe perete).
[11]

Fig.3.3. Stratul de condensat în ipoteza lui Nusselt

În ipotezele făcute ecuaţiile diferenţiale pentru pelicula de condensat sunt:

ecuaţia conducţiei unidirecţionale : d2T/dy2=0 (3.1)


ecuaţia mişcării: l=d2wx/dy2(g+ρl-ρv)=0 (3.2)

Condiţiile la limită vor fi:

– la y = 0 , T = Tp şi wx = 0
– la y = , T = Ts şi dy/dwx = 0 (din ipoteza că frecarea cu faza lichidă este neglijabilă s =
(dwx /dy) = 0)

Din ecuaţia conducţiei, prin integrare rezultă:

dt/dy = C1 si T=C1y+C2 (3.3)

Punând condiţiile la limită obţinem: C2=Tp; C1= (Ts-Tp)/ρ (3.4)

Atunci: dT/dy =(Ts-Tp)/ρ (3.5)


dT Ts −Tp
qs λl λl
dy δ
Coeficientul de convecţie va fi:α = T =T = (3.6)
s −Tp s −Tp Ts −Tp
λl
Deci: α = (3.7)
δ
Studiile lui Sparow, Chen şi Labunţov au evidenţiat că ecuaţia lui Nusselt dă
rezultate bune (eroare sub 3%) pentru valori ale criteriului Jakob Ja≤0,1(Ja=Cp∆T/r)
1≤Pr≤100.
Pentru a ţine seama de variaţia proprietăţilor fizice ale fluidului cu temperatura în
pelicula de condensat şi de ondularea peliculei, Miheev recomandă relaţia:



unde: t este corecţia pentru variaţia temperaturii în pelicula de condensat; 0 – corecţia pentru
ondularea peliculei.

Se recomandă:

λp ηs
εt = [( λs )3 ηp]1/8 (3.9)

𝑅𝑒𝑠 0,04
𝜀0 = ( ) (3.10)
4

În cazul ţevilor înclinate cu unghiul faţă de orizontală se va introduce o corecţie


suplimentară : 𝜀𝜓 = (𝑠𝑖𝑛𝜓)1/4 (3.11)
Pentru condensarea pe ţevi orizontale Nusselt propune relaţia: α =
λ3 lρ lg(ρl−ρv) 1/4
0,725[ ] (3.12)
DηlΔT
unde D este diametrul ţevii.

În cazul curgerii turbulente a peliculei de condensat pe un perete vertical, cu Re >


1600 sau Z > 2300, Labunţov recomandă relaţia:
𝑃𝑟𝑠
Re=𝛼Δ𝑇ℎ𝐵 = [253 + 0.069(𝑃𝑟𝑝)0,25 𝑃𝑟𝑠 0,5 (𝑍 − 2300)]4/3 (3.13)
Notaţiile sunt aceleaşi ca la curgerea laminară a peliculei de condensat.

Relaţiile prezentate în paragrafele anterioare sunt valabile pentru condensarea


vaporilor în repaus sau pentru viteze mici ale vaporilor. La viteze mari ale aburului apare o
interacţiune dinamică între abur şi pelicula de condensat. Dacă aburul are aceeaşi direcţie de
curgere cu pelicula acesta produce o mărire a vitezei de curgere în peliculă, o micşorare a
grosimii acesteia şi o intensificare în consecinţa a transferului de căldură.
La o curgere a vaporilor de jos în sus, viteza de curgere în peliculă este frânată şi
coeficientul de convecţie scade. La viteze mai mari însă se rup picături din peliculă şi
grosimea acesteia scăzând, coeficientul de convecţie creşte. Pentru luarea în considerare a
vitezei vaporilor la condensarea pe ţevi şi suprafeţe verticale, se poate utiliza relaţia:

𝛼ℎ √2 𝜌𝑤𝑣ℎ 0,5 2+(1+𝑀)0,5


𝑁𝑢 = = ( 𝜂 ) [1+(1+𝑀)0,5 ]0,5 (3.14)
𝜆 3

16gh𝜂𝑟
Unde: M = 𝑊𝑤𝜆(𝑇𝑠−𝑇𝑝) (3.15)
în care: , , sunt densitate, viscozitatea dinamică şi conductivitatea condensatului, ww –
viteza vaporilor; h – înălţimea ţevii.
Dacă vaporii condensează în prezenţa unor gaze necondensabile, moleculele de vapori
antrenează şi pe cele de gaz în mişcarea lor spre pelicula de condensat.
Gazele necondensabile se acumulează la suprafaţa peliculei de condensat formând un
film de gaz. Se creează o barieră prin care vaporii trebuie să treacă pentru a ajunge la
peliculă.

Fig.3.4. Condensarea în prezenţa gazelor necondensabile

Filmul de gaz incondensabil creează o rezistenţă termică suplimentară importantă,


înrăutăţind transferul de căldură. Aşa cum rezultă din figura 3.4, 10% gaz necondensabil (aer)
în vaporii de apă reduc coeficientul de convecţie la condensare cu mai mult de 50%.
Din aceste motive în toate condensatoarele de vapori trebuiesc luate măsuri speciale
pentru eliminarea aerului sau altor gaze necondensabile din aparat.
În cazul în care vaporii curg prin ţevi verticale de sus în jos se calculează:
𝜌𝑣 𝜐𝑣 2 𝑅𝑒𝜐2
𝜓= ( ) 𝐺𝑎𝑙2/3 𝑅𝑒𝑙𝑥 −0.28 (3.16)
𝜌𝑙 𝜐𝑙

Unde:

𝑤𝑣𝑑 𝑔𝑑3 𝑞𝑠𝑥


𝑅𝑒𝜐 = ; 𝐺𝑎𝑙 = ; 𝑅𝑒𝑙𝑥 = (3.17)
𝜐𝑣 𝑣𝑙2 𝑟𝜂𝑙

Dacă 35 influenţa vitezei aburului este neglijabilă. În caz contrar raportul între
coeficienţii locali de convecţie cu luarea şi fără luarea în considerare a vitezei aburului este:

𝛼𝑥
= √0.005𝜓 + √(0,005𝜓)2 + 1 (3.18)
𝛼𝑥𝑟
În cazul condensării prin ţevi orizontale, structura curgerii şi transferul de căldură depind de
viteza vaporilor. Pentru valori limitate ale acesteia:

𝜌𝑣𝑤𝑣𝑑𝑖
𝑅𝑒𝑣 = < 3500 (3.19)
𝜂𝑣
Pelicula de vapori se îngroaşa la partea inferioară umplând o mare parte din partea inferioară
a ţevii . La viteze mari a vaporilor curgerea devine inelară, grosimea peliculei fiind uniformă
pe periferia ţevii.

Fig. 3.5. Efectul prezenţei aerului asupra transferului de căldură la condensare

Dacă într-o ţeavă răcită intră un debit G” de vapori cu viteza w,,, pe măsura
condensării unei părţi a vaporilor debitul de vapori scade în lungul ţevii şi corespunzător se
micşorează şi viteza sa, în schimb debitul de condensat G’ se măreşte.
Particularitatea condensării în ţevi o constituie interacţiunea dinamică între vapori şi
pelicula de condensat. În ţevile verticale la curgerea vaporilor de sus în jos, interacţiunea
dinamică a vaporilor şi forţa de greutate acţionează în acelaşi sens. La ţevile scurte şi pentru
viteze limitate ale vaporilor, pelicula se deplasează în special datorită forţei de greutate,
influenţa vaporilor fiind neglijabilă.
În acest caz pentru determinarea coeficientului de convecţie pot fi utilizate relaţiile la
condensarea pe pereţi verticali. În cazul ţevilor lungi, atunci când viteza vaporilor este
importantă, viteza condensatului în peliculă creşte, grosimea peliculei se micşorează şi
coeficientul de convecţie creşte.[11]
3.2. Condensatoare răcite cu aer

Procesul de condensare este reprezentat în figura 3.6 , unde se observă că în interiorul


ţevilor are loc întâi răcirea vaporilor până la saturaţie, urmată apoi de transformarea vaporilor
în lichid, cantitatea de lichid crescând treptat spre ieşirea agentului frigorific din aparat.
Ultima porţiune a serpentinei este integral umplută de lichid.

Fig. 3.6. Procesul de condensare


Schema de principiu a unui condensator răcit cu aer, este prezentată în figurile 3.6 şi
3.7. Agentul frigorific intră în aparat sub formă de vapori supraîncălziţi (refulaţi de
compresor), şi iese din acesta sub formă de lichid subrăcit.
Aerul la intrarea în condensator este rece, iar la ieşirea din acesta (a.e.) devine cald,
deoarece în aparat preia căldura cedată de agentul frigorific. Presiunea agentului frigorific în
condensator, este considerată constantă şi are valoarea presiunii de condensare pk. Această
ipoteză este corectă în condiţiile în care se neglijează pierderile de presiune din condensator,
datorate curgerii agentului frigorific, în condiţii reale.

Fig. 3.7. Schema condensatorului racit cu aer


Evoluţia procesului de condensare, în interiorul ţevii din care este construită serpentina
condensatorului, este prezentată în figura 3.8.

Fig. 3.8 Evoluţia procesului de condensare în ţevi


1-vapori supraîncălziţi; 2-primele picături de lichid; 2’,2”-amestec de lichid şi vapori saturaţi;
3-ultimele bule de vapori; 4-lichid subrăcit

La intrarea în condensator (1), vaporii sunt supraîncălziţi. Această stare, poate fi


considerată cea de refulare a vaporilor din compresor. În contact termic cu aerul rece,
temperatura vaporilor se reduce, aşa cum se poate observa pe diagrama din figura 3.8 , care
prezintă variaţia temperaturii celor doi agenţi de lucru, în lungul suprafeţei de transfer termic.
Procesul de răcire a vaporilor supraîncălziţi, până la atingerea stării de saturaţie 1-2,
este numit desupraîncălzire şi pentru realizarea acestuia este necesară o suprafaţă de schimb
de căldură care reprezintă cca. 10-20% din suprafaţa totală a condensatorului.
Condensarea propriu-zisă începe în momentul în care vaporii ajung la temperatura de
condensare tk, iar în ţeavă apare prima picătură de lichid saturat (2). Din acest moment,
cantitatea de lichid din interiorul ţevii creşte continuu (2’, 2”), până când la sfârşitul
condensării, ultima bulă de vapori îşi schimbă şi aceasta starea de agregare (3).
Pe toată durata procesului de condensare 2-3, temperatura rămâne constantă, iar
vaporii de agent frigorific sunt saturaţi şi se găsesc în echilibru cu lichidul, care de asemenea
este saturat.
Pentru condensarea propriu-zisă, este utilizată aproximativ 60-80% din suprafaţa
totală a condensatorului.
În ultima parte a condensatorului, lichidul obţinut continuă să rămână în contact
termic cu aerul rece şi astfel condensul va continua să cedeze căldură, ajungând ca la ieşirea
din aparat să fie uşor subrăcit. Pentru realizarea subrăcirii, procesul 3-4, este utilizată cca. 10-
20% din suprafaţa totală a condensatorului. [12]
Fig. 3.9. Regimul termic al condensatorului răcit cu aer

La intrarea în condensator, vaporii supraîncălziţi (1) au temperatura de refulare tref, iar la


ieşire, condensul are o temperatură ceva mai redusă decât temperatura de condensare,
denumită temperatură de subrăcire tsr.
Regimul termic al condensatorului răcit cu aer este determinat de caracteristicile
constructive ale aparatului (materiale, dimensiuni geometrice, starea suprafeţelor, etc.), de
regimul de curgere (debite, respectiv viteze de curgere), de amplasarea ventilatoarelor care
asigură circulaţia aerului, etc.
Calculul regimului termic al condensatorului răcit cu aer constă în determinarea
tuturor temperaturilor caracteristice. La proiectarea condensatoarelor, un obiectiv important
al calculului regimului termic, este determinarea temperaturii de condensare tk, care
reprezintă unul din parametrii interni de lucru ai instalaţiei.
Temperatura aerului la intrarea în condensator tai, este cunoscută, reprezentând cea
mai ridicată temperatură a aerului, pe timp de vară, în zona geografică în care va funcţiona
condensatorul.
Temperatura aerului la ieşirea din condensator a fost notată, cu tae, iar variaţia
temperaturii aerului în condensator, sau gradul de încălzire a aerului, a fost notată cu Δtak.

Δtak = tae – tai [°C] (3.20)

Variaţia temperaturii aerului în condensator, are în cazul unor construcţii uzuale şi


condiţii de lucru normale, valori în intervalul:

Δtak = 5…10°C (3.21)

Temperatura aerului, la ieşirea din condensator se poate determina cu relaţia:

tae = tai + Δtak [°C] (3.23)


tae = tai + 5…10 [°C] (3.24)

Diferenţa dintre temperatura de condensare şi temperatura aerului la ieşirea din aparat,


este pentru construcţii uzuale şi condiţii normale:

tk – tae = 5…10°C (3.25)

Diferenţa totală de temperatură din condensator, este diferenţa dintre temperatura de


condensare şi cea a aerului la intrare în acesta, iar în condiţiile prezentate, se poate constata
că valorile normale pentru aceasta sunt:

Δttotk = tk – tai = 10…20°C (3.26)

Temperatura de condensare, se poate determina direct în funcţie de temperatura la


intrarea în condensator şi diferenţa totală de temperatură în condensator:

tk = tai + Δttotk [°C] (3.27)

tk = tai + 10…20 [°C] (3.28)

Presiunea de condensare pk, poate fi determinată uşor, dacă se cunoaşte temperatura


de condensare, cu ajutorul diagramelor sau tabelelor termodinamice, corespunzătoare
agentului de lucru din instalaţie:

tk → pk (3.29)

Gradul de subrăcire a condensului Δtsr, reprezintă diferenţa dintre temperatura de


condensare şi temperatura lichidului la ieşirea din condensator:

Δtsr = tk – tsr [°C] (3.30)

Valorile normale ale gradului de subrăcire, se încadrează în intervalul:

Δtsr = 4…7°C (3.31)

Temperatura de subrăcire, cea la care iese agentul frigorific lichid din condensator, se
poate calcula cu relaţia:

tsr = tk – Δtsr [°C] (3.32)

tsr = tk – 4…7 [°C] (3.33)

În figura 3.9 este prezentat un exemplu de regim termic normal, pentru un condensator răcit
cu aer, având o construcţie uzuală şi condiţii de lucru medii.
Fig. 3.10. Exemplu de regim termic al unui condensator răcit cu aer

3.6. Condensatoare răcite cu apă

Construcţia unui condensator răcit cu apă este prezentată în figura 3.11, iar schema de
principiu a unui condensator răcit cu apă este prezentată în figura 3.12.
Agentul frigorific intră în aparat sub formă de vapori supraîncălziţi (refulaţi de
compresor), şi iese din acesta sub formă de lichid subrăcit .
Apa la intrarea în condensator este rece, iar la ieşirea din acesta devine caldă,
deoarece în aparat preia căldura cedată de agentul frigorific.
Presiunea agentului frigorific în condensator, este constantă şi are valoarea presiunii
de condensare pk. [12]

Fig. 3.11 Construcţia condensatorului răcit cu apă


Fig. 3.12 Schema condensatorului răcit cu apă

Evoluţia procesului de condensare este prezentată în figura 3.13, de la intrarea vaporilor


supraîncălziţi în condensator (1), până la ieşirea condensului uşor subrăcit (4) din acesta.

Fig. 3.13. Evoluţia procesului de condensare pe ţevi


Spre deosebire de condensatoarele răcite cu aer, în cele răcite cu apă, condensarea se
realizează pelicular, pe suprafeţele exterioare, reci, ale ţevilor schimbătoare de căldură.
Pelicula de condens se formează pe primele rânduri de ţevi şi condensul curge de pe
ţevile superioare pe cele inferioare, grosimea peliculei crescând treptat de sus în jos.
În figura 3.14 este redată o imagine 3D a modului în care se formează condensul, pe
suprafaţa exterioară a ţevilor condensatoarelor răcite cu apă.

Fig. 3.14 Formarea condensului la exteriorul ţevilor răcite cu apă

După intrarea în aparat, în contact termic cu apa rece, temperatura vaporilor


supraîncălziţi se reduce, aşa cum se poate observa pe diagrama din figura 3.14, care prezintă
variaţia temperaturii celor doi agenţi de lucru, în lungul suprafeţei de transfer termic.
Desupraîncălzirea 1-2 se realizează pe primele ţevi, din partea superioară a
condensatorului, pe o suprafaţă de schimb de căldură de cca. 10% din suprafaţa totală a
condensatorului.
Condensarea propriu-zisă începe în momentul în care vaporii ajung la temperatura de
condensare tk, moment în care apare pe ţeavă prima picătură de lichid saturat (2). Din acest
moment, cantitatea de lichid formată la exteriorul ţevii creşte continuu (2’, 2”, 2’”), până
când la sfârşitul condensării, pe ţevile din partea inferioară a condensatorului, vaporii îşi
schimbă integral starea de agregare (3).
Pe toată durata procesului de condensare 2-3, temperatura rămâne constantă la
valoarea tk, iar vaporii de agent frigorific sunt saturaţi şi se găsesc în echilibru cu lichidul,
care de asemenea este saturat.
Pentru condensarea propriu-zisă este utilizată aproximativ 80% din suprafaţa totală a
condensatorului.
Pe ultimele ţevi din partea inferioară a condensatorului, lichidul continuă să se
găsească în contact termic cu apa rece din interiorul ţevilor şi astfel lichidul va continua să
cedeze căldură, ajungând ca la ieşirea din aparat să fie uşor subrăcit. Subrăcirea este realizată
pe cca. 10% din suprafaţa totală a condensatorului.[12]
Fig. 3.15.Regimul termic al condesatorului răcit cu apă

Regimul termic al condensatorului răcit cu apă este determinat de caracteristicile


constructive ale aparatului (materiale, dimensiuni geometrice, starea suprafeţelor, etc.), de
regimul de curgere (debite, respectiv viteze de curgere), etc.

Temperatura apei la intrarea în condensator twi, este determinantă pentru condiţiile în


care se realizează condensarea.

Temperatura apei la ieşirea din condensator a fost notată, cu twe, iar variaţia
temperaturii aerului în condensator, sau gradul de încălzire a aerului, a fost notată cu Δtwk.

Δtwk = twe – twi [°C] (3.34)

Variaţia temperaturii aerului în condensator, pentru construcţii uzuale şi condiţii de


lucru normale, are valori în intervalul:

Δtwk = 3…5°C (3.35)

Temperatura apei, la ieşirea din condensator se poate determina cu relaţia:

twe = twi + Δtwk [°C] (3.36)


twe = twi + 3…5 [°C] (3.37)

Diferenţa dintre temperatura de condensare şi temperatura apei la ieşirea din aparat,


este pentru construcţii uzuale şi condiţii normale:

tk – twe = 3…5°C (3.38)


Diferenţa totală de temperatură din condensator, are în condiţiile prezentate valori normale
situate în intervalul:

Δttotk = tk – twi = 6…10°C (3.39)

Temperatura de condensare se poate determina direct în funcţie de temperatura apei şi


diferenţa totală de temperatură din condensator:

tk = twi + Δttotk [°C] (3.40)

tk = twi + 6…10 [°C] (3.41)

Presiunea de condensare pk, poate fi determinată în funcţie de temperatura de condensare, cu


ajutorul diagramelor sau tabelelor termodinamice, corespunzătoare agentului de lucru din
instalaţie:

tk → pk (3.42)

Gradul de subrăcire a condensului Δtsr, reprezintă diferenţa dintre temperatura de condensare


şi temperatura lichidului la ieşirea din condensator:

Δtsr = tk – tsr [°C] (3.43)

Valorile normale ale gradului de subrăcire, se încadrează în intervalul:

Δtsr = 4…7°C (3.44)

Temperatura de subrăcire, cea la care iese agentul frigorific lichid din condensator, se poate
calcula cu relaţia:

tsr = tk – Δtsr [°C] (3.45)

tsr = tk – 4…7 [°C] (3.46)

În figura 3.15 este prezentat un exemplu de regim termic normal, pentru un


condensator răcit cu apă, având o construcţie uzuală şi condiţii de lucru medii.
În instalaţiile frigorifice de puteri medii şi mari, în schema instalaţiilor, după
condensator urmează o butelie de lichid (cazul instalaţiilor având condensator răcit cu aer, de
puteri frigorifice medii), sau un rezervor de lichid (cazul instalaţiilor având condensator răcit
cu aer sau apă, de puteri frigorifice mari).
În instalaţiile de puteri frigorifice mari, răcite cu apă, subrăcirea condensului, se
realizează uneori în schimbătoare de căldură independente, denumite subrăcitoare, în care
agentul frigorific lichid saturat, este subrăcit utilizându-se tot apă de răcire. Din punct de
vedere constructiv, aceste schimbătoare de căldură sunt de tip ţeavă în ţeavă.
Procesele termodinamice care au loc în condensator pe partea agentului frigorific,
desupraîncălzrea, condensarea şi subrăcirea, pot fi reprezentate în diagramele termodinamice
T-s şi lgp-h, ca în figurile 3.16, respectiv 3.17.
Fig. 3.16. Reprezentarea proceselor termodinamice din condensator, în diagrama T-s

Fig. 3.17. Reprezentarea proceselor termodinamice din condensator, în diagrama lgp-h

Notaţiile de pe cele două diagrame au aceeaşi semnificaţie, ca şi în celelalte figuri:


1 – starea vaporilor la ieşirea din compresor;
2 – începutul procesului de condensare;
3 – sfârşitul procesului de condensare;
4 – ieşirea lichidului subrăcit din condensator

Pentru condensatoarele răcite cu apă, reprezentarea regimului termic, în diagrama


temperatură (t) – suprafaţă de transfer termic (S), oferă toate informaţiile necesare pentru
determinarea parametrilor termodinamici ai apei.
În cazul condensatoarelor răcite cu aer, datorită prezenţei umidităţii în aerul care preia
căldura degajată de agentul frigorific, în vederea studierii procesului termodinamic suferit de
aer, este necesară reprezentarea acestuia în diagrama entalpie (h) – umiditate (x) a aerului
umed.

Fig. 3.18. Reprezentarea procesului de încălzire în condensator a aerului umed, în diagrama


h-x

Notaţiile au aceeaşi semnificaţie ca şi cele utilizate anterior:


ai – starea aerului la intrarea în condensator;
ae – starea aerului la ieşirea din condensator.
Analizând procesul reprezentat în figura 3.18 se observă că temperatura aerului umed,
creşte, în condiţiile în care umiditatea absolută rămâne constantă (cantitatea de vapori de apă
din aerul umed, rămâne constantă). În aceste condiţii, umiditatea relativă scade în timpul
procesului de încălzire a aerului (φai > φae). [12]
BIBLIOGRAFIE

[9]http://ltcm.epfl.ch/files/content/sites/ltcm/files/shared/import/migration/COURSES/TwoPh
aseFlowsAndHeatTransfer/lectures/Chapter_7.pdf
[10]- http://www.termo.utcluj.ro/pcif/03curs.pdf
[11]- http://dpue.energ.pub.ro/files/carte/bazele_tcm.pdf
[12]-DODESCU, GH. – SCHIANU, Ş. – OGĂDESCU, I. – NĂSTASE, P.: Simularea
sistemelor, Ed. Militară, Bucureşti, 1886.