Ion Heliade Rădulescu — Zburătorul

Tema poeziei este motivul zburătorului, de aceea se înscrie în programul Daciei literare. Zburătorul este
un personaj fantastic, care se arată, pe înserat, tinerelor fete, le determină să se îndrăgostească de el şi
apoi dispare.
Ideea este că patimile trebuiesc evitate („Să fugă fata mare de focul de iubit”), fiindcă pătrund în inima
omului şi sunt greu de îndepărtat („Nici rugi nu te mai scapă. — /Ferească Dumnezeu!”).
Compoziţia este complexă. în prima parte este o idilă, în partea a doua, un pastel, iar în partea a treia, o
legendă.

Textul dezvoltă, în prima parte, trăirile unei adolescente, Florica. Ea descrie mamei sale aceste senzaţii
fizice, pe care le trăieşte: „pieptul mi se bate”, „Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate”, ,^Ah!
inima-mi zvâcneşte!”, „ochii-mi văpăiază” „tremur denesaţiu” „Obrajii..unul arde, şi altul mi-a răcit!” „o
piroteală de totm-a stăpânit”. Mama îi propune soluţiile din viaţa satului: „du-te la moş popa” babele din
sat, vrăjitorul.
Al doilea moment surprinde sugerarea prezenţei zburătorului prin trei ipostaze subtile: de destin („Eu
parcă-mi auz scrisul), de fior („prin vine un fior”), de vânt („dare un vânt uşor). De aceea, ca specie
literară, aici avem o idilă.
Partea a doua este un pastel, în care se prezintă imaginea unui sat pe înserat, prin imagini vizuale şi
auditive. Imaginile vizuale sunt realizate, în general, prin metafore şi simboluri: „Veşmântul său cel negru
de stele semănat”, „cobe, câteodată, tot cade câte-o stea”, „a laptelui fântână”. Imaginile auditive sunt
realizate prin gerunzii {„ţipând parcă chema), aliteraţii {„şoaptă în susur), metonimii{„lătrătorii numai
s-aud’). Ele sugerează multă mişcare la momentul înserării, ca un punct culminant, după care urmează o
linişte („ Tăcere este totul şi nemişcare plină’), ce prefigurează venirea zburătorului.
Partea a treia are o formă de legendă, în care zburătorul primeşte alte ipostaze: de balaur {„balaur de
lumină cu coada-nflăcărată), de zmeu („ Tot zmeu a fost, surato), de flăcăiandru {„Ca brad un
flăcăiandru’) şi de fulger („Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare).
Această metamorfoză a zburătorului face din el un personaj fantastic, un erou romantic excepţional, iar
eroina, prin trăirile şi evenimentele prezentate, devine excepţională în împrejurări excepţionale,
prefigurând Luceafărul de Mihail Eminescu. Tema, eroii, conflictul, subiectul au o structură afectivă, ca în
poeziile romantice. Motivul zburătorului arată preţuirea folclorului şi, prin caracterul său fantastic, o
trăsătură a romantismului. Idila, pastelul, legenda sunt specii romantice, iar pastelul presupune existenţa
sentimentului naturii, care este o trăsătură a romantismului.
În poezie găsim şi elemente realiste, fiindcă tema, eroii, conflictul, subiectul reflectă viaţa satului
românesc de la mijlocul sec. al XlX-lea. Dialogul dintre cele două vecine, dintre mamă şi Florica, prezenţa
unor elemente dialectale din Muntenia, folosirea unor expresii ale limbii vorbite aduc acel plurilingvism
caracteristic realismului: „tras phntr-un inel”, „mi-ţi vine”, „nas ca vai de el”.Elementul de ironie arată
prezenţa spiritului critic, care caracterizează realismul.
Elementele clasiciste sunt mai mult sugerate. Zburătorul apare strălucitor, ca un erou ideal {„Şi pietre
nestimate lucea pe el ca foc’), dar această imagine ideală {„tras printr-un inel) este ironizată {„nas ca vai
de el), fiindcă, de fapt, zburătorul este duhul rău.
Ion Heliade Rădulescu face, deci, o subtilă sinteză îmbinând structura romantică a poeziei cu elementele
realiste şi clasiciste.