Poezia „Zburătorul’’ scrisă de I.

Heliade-Rădulescu reprezintă prima creație a

baladei culte românești.
Titlul poeziei ilustrează mitul popular al Zburătorului, care face referire la starea
confuză a adolescentelor îndrăgostite. Trăirile fetelor sunt provocate de un personaj
fantastic care apare pe înserate, le face să se îndrăgostească de el, apoi dispare, lasând
în urma lui melancolie și frământare. Este ca o boală, o iubire pasională, o dragoste
chinuitoare care cuprinde și distruge sufletul omului.
Zburătorul reprezintă focul nestins al iubirii neîmpărtășite. Acest mit erotic
sugerează tema operei, apariția primilor fiori ai iubirii în sufletul tinerei.
În prima parte se prezintă stările și trăirile unei adolescente. Neconoscând
manifestările celor dintâi fiori ai dragostei, aceasta se îngrijorează, consideră că totul
este o boala, mărturisindu-i mamei ceea ce simte „ pieptul mi se bate’’, „Un foc s-
aprinde-n mine, răcori mă iau la spate’’, „ Ah , inima-mi zvâcnește’’. Este sugerată
prezența zburatorului prin diferite înfățișări subtile- de fior „ prin vine un fior’’, de
destin „eu parcă-mi auz scrisul ’’și de vânt „dar e un vânt ușor’’.
În partea a doua se prezintă imaginea unui sat pe înserate și noaptea care aduce cu
ea liniștea, somnul dar și visul. Întunericul favorizează apariția zburătorului.
Partea a treia are un aspect de legendă, în care zburătorul apare în diferite ipostaze :
de fulger „lumină iute ca fulger trecătoare” , de zmeu „ Tot zmeu a fost, surato”, de
balaur „Balaur de lumina cu coada-nflacarata” .Zburătorul apare sclipitor, ca un erou
ideal (aspirație) „Și pietre nestimate lucea pe el ca foc’’dar și periculos, rece și fără suflet
„Ca brad un flăcăiandru, si tras ca pri inel/ Bălai, cu părul d-aur!dar slabele lui vine/ N-au
nici un pic de sănge, ș-un nas- ca vai de el!! ’’
Zburătorul este pe de o parte un demon malefic care chinuie fetele , pe de altă
parte este demonul fermecător care aduce zbuciumul iubirii.