CENTRUL NAŢIONAL DE PREVENIRE A ABUZULUI FAŢĂ DE COPII

Studiu

Audierea copilului – victimă a abuzului în procesul penal

Tatiana Catana & Cristina Filat

Acest studiu a apărut în cadrul proiectului

“Copilărie fără violenţă – spre un sistem mai bun de protecţie a copilului în Europa de Est”,
cu suportul Nobody Children Foundation (Polonia) şi OAK Foundation

1
 Chişinău - 2007

Cuprins

Introducere

1. Audierea copilului – victimă a abuzului în procesul penal: note definitorii

2. Legislaţia moldovenească cu privire la ascultarea copilului - victimă în

procesul penal
2.1. Accesul copiilor la procedurile de depunere a plângerilor

2.2. Informarea copiilor despre procedurile legale de depunere a plângerilor

2.3.Dreptul copilului la consiliere juridică gratuită

2.4. Statutul procesual al copilului abuzat în cadrul unui proces penal

2.5. Persoanele împuternicite de a efectua audierea martorului - copil

2.6. Citarea copilului pentru a face declaraţii

2.7. Locul audierii martorului - copil

2.8. Timpul şi durata audierii

2.9. Modul de audiere a martorului minor

2.10. Modalităţi speciale de audiere

3. Organele şi persoanele implicate în audierea copilului, victimă a abuzului

şi rolul lor în protecţia copilului abuzat

3.1. Rolul şi responsabilităţile poliţiei în prevenirea şi combaterea

situaţiilor de abuz a copilului

3.2. Rolul Judecătorilor şi al Procurorilor în protecţia copilului, victimă

a abuzului şi a neglijării.
3.3. Rolul pedagogului sau psihologului în protecţia copilului, victimă a

abuzului şi neglijării.

2
Introducere

Interesul pentru drepturile copilului a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-

lea, când a luat naştere prima mişcare preocupată de aspectele referitoare la
dezvoltarea copilului, care pleda pentru protecţia acestuia împotriva neglijării,
exploatării şi a violenţei. În Europa perioada s-a caracterizat prin deschiderea unui
număr considerabil de instituţii publice de ocrotire, şcoli, instituţii separate pentru
copii delincvenţi, precum şi tribunale pentru minori. În acelaşi timp, s-a pus
accentul şi pe ideea drepturilor de participare a copilului în primirea deciziilor cu
privire la problemele importante din viaţa lor. În acest sens, au fost adoptate mai
multe acte internaţionale ce au recunoscut drepturile copiilor şi au stabilit
standarde în abordarea protecţiei lor.
Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat mai multe standarde privind protecţia
drepturilor copilului care este în contact cu poliţia, procuratura şi instanţa
judecătorească, cum sunt:
- Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, 1989;
- Regulile standard minime ale ONU pentru administrarea justiţiei juvenile
(regulile de la Beijing), 1985;
- Principiile ONU pentru prevenirea delicvenţei juvenile (principiile de la
Riyadh), 1990;
- Principiile de acţiune privind copiii în sistemul penal, adoptate în 1997 de
Consiliul Economic şi Social al ONU, care dezvoltă anumite principii
conţinute în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi oferă
principii utile pentru activitatea poliţiei, procurorilor, avocaţilor şi
judecătorilor la nivel naţional, atunci când intră în contact cu copii - victime
sau cu copii - martori.

Standardele se referă la sisteme centrate pe copil, care să recunoască faptul că un

copil, aflat în contact cu sistemul juridic, este subiect al drepturilor şi libertăţilor
3
fundamentale şi să asigure că toate acţiunile vor fi călăuzite, în primul rând, de
interesul superior al copilului.
Aceste standarde sunt instrumente esenţiale pentru promovarea drepturilor
copilului, în general şi pentru asigurarea respectării drepturilor copiilor afectaţi de
sistemul juridic.
Atunci când copiii întră în contact cu profesioniştii din domeniul juridic, ei pot fi
traumatizaţi. De aceea persoanele din sistemul juridic au obligaţia de a respecta
drepturile şi nevoile copilului şi de a-l trata cu înţelegere şi empatie.
Responsabilitatea procurorilor, poliţiştilor, judecătorilor şi avocaţilor este cu atât
mai mare atunci când procedurile juridice privesc copiii - victime sau martori într-
un proces penal. Astfel de cazuri necesită cunoştinţe şi abilităţi speciale din partea
judecătorilor, procurorilor, poliţiştilor, avocaţilor şi a altor profesionişti implicaţi.
Din păcate, adesea, drepturile copilului nu sunt respectate sau luate în consideraţie,
în pofida numeroaselor instrumente care le garantează.
Astfel, prin lucrarea dată, ne-am propus să aducem la cunoştinţă profesioniştilor
din domeniul juridic drepturile prevăzute de legislaţia naţională şi de standardele
internaţionale pentru copiii - victime sau martori într-un proces penal.

4
1. Audierea copilului – victimă a abuzului în procesul penal: note
definitorii

Problemei protecţiei drepturilor copilului e necesar să i se acorde o atenţie

deosebită atât în cazul copiilor care sunt în evidenţa sistemului de justiţie din cauza
infracţiunilor comise, cât şi atunci când copilul este audiat în cauze civile, penale
sau administrative de orice fel. Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului
stabileşte principiile de bază ale protecţiei copilului. Art. 12 din Convenţie1, care
se referă la dreptul copilului de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei
probleme care îl priveşte, ocupă un loc principal. Convenţia stipulează că copilul
este o entitate autonomă, prevedere care este în dezacord cu concepţia
tradiţională conform căreia interesele copilului coincid cu cele ale părinţilor.
Totuşi, această entitate nu e independentă, copilul nu poate fi doar un obiect pasiv
al măsurilor de protecţie. Principiul ascultării opiniei copilului în funcţie de
vârsta şi gradul lui de maturitate nu se tratează ca o sursă de autodeterminare a
copilului, ci implică participarea copilului la procesul de luare a deciziilor ce îl
privesc.
Dreptul copilului la opinie şi protecţia copilului urmărit pentru infracţiuni penale
nu pot fi considerate ca fiind echivalente. Dreptul la apărare al unui copil rezultă
din alte reguli decât cele conform cărora „opinia copilului trebuie să fie luată în
consideraţie, avându-se în vedere vârsta şi gradul lui de maturitate”. Prevederile
articolelor 37 şi 40 din Convenţie, precum şi alte reguli internaţionale relevante,
au prioritate în acest context.
Depunerea mărturiilor de către un copil în justiţie se înscrie în cadrul administrării
probelor fie în dreptul civil, fie în cel penal şi se referă la existenţa unor fapte
concrete, nu la opiniile copilului vizavi de aceste fapte.
1
“Statele parţi vor garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei
probleme care îl priveşte, opiniile copilului urmând sa fie luate in consideraţie, avându-se în vedere vârsta şi gradul
lui de maturitate.
In acest scop copilului i se va da, în special, posibilitatea de a fi ascultat in orice procedură judiciară sau
administrativă care îl priveşte, fie direct, fie printr-un reprezentant sau un organism competent, in conformitate cu
regulile de procedură din legislaţia naţională.” – art. 12 Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, în vigoare
pentru R.M. din 25 februarie 1993.
5
Noţiunea de opinie definită de art.12 al Convenţiei are un caracter mai larg decât
cel al mărturiei, pentru că poate să se refere la aprecierea subiectivă de către un
copil a situaţiei şi a interesului său. Paragraful II al art.12 impune statelor
semnatare ale Convenţiei să ofere copilului posibilitatea de a comunica această
apreciere celui care posedă puterea de decizie, chiar şi în cazul în care mărturia, în
sensul procedural al termenului, nu poate fi acceptată.

I. Legislaţia moldovenească cu privire la audierea copilului - victimă

în procesul penal

Pentru a înţelege această acţiune în cadrul procesului penal este necesar de a

enumera şi explica unele noţiuni generale ce ţin de procesul penal în Republica
Moldova reieşind din prevederile Codului de procedură penală.

Cauză penală (dosar penal ) – proces penal desfăşurat de către organul de urmărire penală şi de
instanţa judecătorească într-un caz concret referitor la una sau mai multe infracţiuni săvârşite
sau presupus săvârşite (art.6 Cod procedură penală).
Procesul penal, potrivit legislaţiei, se împarte în două etape (faze) :
- Etapa de urmărire penală
- Etapa de judecată
În cadrul etapei de urmărire penală organele de drept acumulează probe care servesc la
constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea
vinovăţiei, precum şi la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei.
În cadrul etapei de judecată probele acumulate se cercetează nemijlocit în sala de judecată sub
toate aspectele şi instanţa de judecată se expune printr-o sentinţă asupra vinovăţiei sau
nevinovăţiei făptuitorului.
În cadrul desfăşurării ambelor etape copilul- victimă a abuzului poate fi audiat în calitate de
parte vătămată şi de martor.

1.1 Accesul copiilor la procedurile de depunere a plângerilor

6
Legislaţia în vigoare prevede unele drepturi diferenţiate ale copilului în ce priveşte
depunerea de către el a denunţurilor şi a plângerilor despre comiterea infracţiunii,
în funcţie de vârsta pe care o are (0-14 ani şi 14-18 ani).
În conformitate cu prevederile art. 75, alin. 2, CPP „ Incapabile în procesul penal
sunt: ... partea vătămată, partea civilă care nu a împlinit vârsta de 14 ani”.
Reieşind din aceste prevederi legale, copilul care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi
este victimă a unei infracţiuni, nu va putea depune de sine stătător o plângere sau
un denunţ în sensul pornirii unei urmăriri penale. Asemenea acte de procedură pot
fi întocmite doar prin intermediul reprezentantului legal.
„Reprezentanţii legali ai victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului,
inculpatului sunt părinţii, înfietorii, tutorii sau curatorii lor, care reprezintă în
procesul penal interesele participanţilor la proces minori sau iresponsabili”
( art.77, alin.1, CPP).

În unele cazuri, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate

recunoaşte minorului de 14 ani capacitatea de a-şi exercita de sine stătător
drepturile şi obligaţiile de parte vătămată recunoscută în cadrul procesului penal
(art.75, alin.6, CPP).

Copilului cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani legislaţia penală îi recunoaşte

capacitatea limitată de exerciţiu2. Legea enumeră expres acţiunile procedurale pe
care minorul nu este în drept să le întreprindă fără consimţământul reprezentantului
său. Aceste acţiuni, conform art. 76, alin 3, CPP sunt următoarele:

- să retragă cererea cu privire la acţiunea prejudiciabilă comisă împotriva sa;

- să se împace cu partea vătămată, bănuitul, învinuitul , inculpatul;
- să recunoască acţiunea civilă înaintată lui;
- să renunţe la acţiunea civilă înaintată de el;
2
„partea vătămată, partea civilă, bănuitul, învinuitul, inculpatul în vârstă de până la 18 ani au capacitate de exerciţiu
limitată. Posibilitatea acestora de a-şi exercita de sine stătător drepturile este limitată în cazurile prevăzute de
prezentul cod” – art. 75, alin.4, CPP.
7
 - să retragă plângerea depusă în interesele sale.

Depunerea denunţului sau a plângerii despre infracţiunea comisă nu este enumerată

în lista acţiunilor procedurale care necesită consimţământul reprezentantului legal
al minorului în vârstă de 14-18 ani. Astfel, din punct de vedere legal, acesta poate
să depună şi de sine stătător o plângere penală dacă î-şi cunoaşte drepturile,
precum şi dacă este informat despre procedurile necesare, despre specialiştii şi
instituţiile competente.

Referitor la contravenţiile administrative comise faţă de minori prevederile

actualului Cod cu privire la contravenţiile administrative nu fac nici o diferenţiere
în funcţie de vârsta copilului. Astfel, în toate situaţiile de acest gen, acţiunile în
interesul copiilor sunt realizate de reprezentanţii lor legali – părinţi, înfietori,
tutori / curatori3.

1. 2 Informarea copiilor despre procedurile legale de depunere a plângerilor

Deşi, în conformitate cu actele normative menţionate, copilului i s-au recunoscut

anumite drepturi pentru depunerea plângerilor, realizarea lor prin mecanisme
viabile nu este bine reglementată. Nu toţi copiii sunt informaţi cu privire la
procedurile legale şi cu privire la drepturile pe care le au. .

Copiii, victime ale abuzului şi neglijării, rareori depun plângeri de sine stătător: le
este frică de abuzatori şi nu-şi pot apăra drepturile. Deseori, aceşti copii nu
conştientizează că au fost supuşi abuzului, pentru că, în lipsa unor modele adecvate
de educaţie şi îngrijire, nu realizează că se află în situaţie de criză. În astfel de
cazuri este necesară intervenţia unor terţe persoane care, în virtutea obligaţiunilor
de serviciu sau a spiritului civic, să identifice şi să raporteze asemenea cazuri.

3
Art. 256 CCA “Interesele persoanei, trase la răspundere administrativă şi ale părţii vătămate, care sînt minori
sau persoane ce nu pot, în virtutea defectelor lor fizice sau psihice, să-şi exercite singure drepturile în cazurile cu
privire la contravenţiile administrative, sînt în drept să fie reprezentate de reprezentanţii lor legali (părinţi,
înfietori, tutori, curatori)”
8
Adesea, reprezentanţii legali ai copiilor ( părinţii, tutorii/curatorii) sunt cei care
lezează drepturile copilului şi, în acest context, nu putem să facem referinţă la
regula generală care asigură persoanei dreptul de a apela la instanţele de drept şi la
alte organe competente ori de câte ori li se încalcă drepturile. Din aceste motive
obligaţia raportării de către profesionişti şi de către cetăţeni a cazurilor de abuz
şi neglijare a copiilor devine imperios necesară.
Este important, de asemenea, ca actele normative să prevadă în mod expres şi
situaţia în care copilul direct comunică instanţelor de drept informaţia despre abuz
sau neglijare.

Copiii şi cei care îi sprijină trebuie să cunoască ce acţiuni trebuie să întreprindă şi

unde se pot adresa în asemenea situaţii. În acest context, ei necesită acces la:

- consiliere confidenţială şi advocacy referitor la abuzul asupra copiilor;

- telefonul încrederii (fără a-şi confirma identitatea);
- servicii sociale de calitate, care să intervină în scopul protecţiei imediate a
copilului aflat în situaţie de risc;
- servicii abilitate, cu capacităţi de investigare şi intervenţie imediată.

Constituţia Republicii Moldova garantează accesul liber la justiţie al cetăţenilor

„Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor
judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi
interesele sale legitime” – art. 20 .
În conformitate cu prevederile art. 53, alin. 4 din Codul Familiei, copilului îi este
recunoscut dreptul de a depune plângeri la autoritatea tutelară, iar de la 14 ani - de
a depune cereri în instanţa de judecată.
Insă, pentru realizarea acestor drepturi, mai întâi de toate, copilul trebuie să le
cunoască. Atunci când este necesar, copilul trebuie să primească gratis consiliere
juridică specializată.

9
Până în prezent au fost întreprinse puţine acţiuni pentru informarea copiilor despre
procedurile de depunere a plângerilor şi a denunţurilor în cazurile de violenţă,
abuzuri comise împotriva lor. Puţini copiii cunosc unde ar putea să se adreseze
atunci când drepturile lor au fost încălcate.

1.3 Dreptul copilului la consiliere juridică gratuită

În lege nu este prevăzută acordarea asistenţei juridice gratuite în mod obligatoriu

din partea unui avocat, pentru ca orice copil să poată primi asistenţă juridică şi
informaţiile necesare pentru a-şi cunoaşte drepturile şi posibilităţile legale de
apărare, atunci când drepturile şi interesele lui sunt încălcate.

Legal, cei care trebuie să intervină pentru ca copilul să beneficieze de toate

serviciile, inclusiv şi de consiliere juridică, sunt reprezentanţii Autorităţii tutelare.
Doar în municipiul Chişinău, prin decizia autorităţii publice locale, a fost înfiinţată
Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului, care prestează, inclusiv, şi servicii
de asistenţă /consultanţă juridică.
În unităţile administrativ - teritoriale ale ţării, consultarea juridică a copiilor, în
cele mai dese cazuri, se realizează de către inspectorul în tutelă – curatelă ce nu
este jurist de formaţie şi care, în cazurile mai dificile, solicită acordarea gratis a
consultanţei pentru copii la serviciile juridice teritoriale, inclusiv, la birourile
specializate de avocaţi.
Întrebarea este cât de competenţi sunt aceşti specialiştii pentru a oferi
consultanţă /asistenţă juridică cu privire la apărarea drepturilor şi intereselor
fundamentale ale copilului.

Avocaţii profesionişti nu au obligaţia directă de a acorda consiliere gratuită ori de

câte ori este nevoie. În legea cu privire la avocatură 4 este specificat că avocatul
„poate” şi nu „este obligat” sau „trebuie” să acorde servicii gratuite. Obligaţia

4
Legea nr. 1260 adoptat: 19.07.2002 în vigoare: 13.12.2002 „ pornind de la starea materială a persoanei, avocatul îi
poate acorda acesteia asistenţă juridică în mod gratuit” – art. 5 p.4
10
avocaţilor de a acorda servicii juridice gratuite intervine în situaţia prevăzută de
art. 6 din aceeaşi lege atunci când alte acte normative prevăd “acordarea asistenţei
juridice din oficiu”. În aceste cazuri e obligatorie solicitarea directă din partea “
organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti”. Obligaţia de a acorda
asistenţă juridică din oficiu există, în deosebi, în cazul bănuiţilor, învinuiţilor sau
inculpaţilor de comiterea infracţiunii, mai puţin, în cazul victimei sau parţii
vătămate.
Codul de procedură penală prevede acordarea asistenţei juridice din oficiu
(gratis ) pentru victimă doar în cazul infracţiunilor grave şi deosebit de grave,
atunci când aceasta nu dispune de surse financiare pentru a angaja un avocat.
(art. 58, alin.4, pp.1şi 2).
În acelaşi timp, luând în consideraţie clasificarea infracţiunilor potrivit prevederilor
art.16, CPP, în cazul comiterii faţă de copii a infracţiunilor cum ar fi: vătămarea
intenţionată medie sau uşoară a integrităţii corporale, atragerea minorilor în
activităţi criminale sau determinarea la săvârşirea faptelor imorale, constrângerea
la acţiuni cu caracter sexual (alte infracţiuni pentru care pedeapsa maximă nu
depăşeşte 5 ani privaţiune de libertate), este puţin probabilă asistarea juridică a
copilului – victimă de către un avocat.

Asistenţa gratuită a unui avocat în cazurile menţionate este prevăzută de lege

ca un drept al victimei şi nu ca o obligaţie a organelor de drept şi a instanţelor
de judecată de a asigura avocaţi din oficiu pentru apărarea intereselor
victimei minore.

În acest context, menţionăm faptul că copilul poate necesita consiliere juridică şi

până la intervenţia organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată, până
la începerea procedurilor penale şi anume: consilierea privind modalitatea de
depunere a unei plângeri penale, pregătirea pachetului de documente şi întocmirea
unei cereri civile în conformitate cu cerinţele Codului de procedură civilă până la
punerea pe rol a acesteia în instanţa de judecată.

11
Legea cu privire la avocatură nu prevede solicitarea la Consiliul Baroului de
avocaţi a asistenţei juridice gratuite de către alte organe decât cel de urmărire
penală şi instanţele judecătoreşti. Astfel, în cazul unei adresări a Autorităţii
tutelare pentru consilierea sau asistenţa juridică a unui copil-victimă a abuzului,
avocatul sau şeful Biroului specializat va decide să acorde sau nu consiliere
juridică gratuită, existând şi posibilitatea unui eventual refuz.
Din acest motiv este imperios necesar ca în toate unităţile administrativ teritoriale
să existe avocaţi ai copilului, care să intervină şi să acorde consiliere juridică
specializată în problemele copiilor în toate cazurile, fie că sunt deja iniţiate
procedurle penale, civile sau administrative, fie că nu.

2.4 Statutul procesual al copilului abuzat în cadrul unui proces penal

Conform legislaţiei procesuale penale copilul supus abuzului poate avea mai multe
calităţi procesuale în funcţie de etapele procesului. Pentru fiecare din ele legea
recunoaşte anumite drepturi şi obligaţii diferenţiate. Astfel, copilul poate avea
calitatea de victimă, parte vătămată sau martor.

Victima – este persona care a avut de suferit în rezultatul comiterii infracţiunii şi

căreia, prin infracţiune, i-au fost pricinuite daune fizice, morale sau materiale
(art.58, CPP).

Partea vătămată - este persoana fizică căreia i s-a cauzat, prin infracţiune, un
prejudiciu moral, fizic sau material şi a fost recunoscută în calitate de parte
vătămată. Recunoaşterea victimei in calitate de parte vătămată se face doar cu
acordul ei, în formă de cerere scrisă.
În calitatea sa de parte a acuzării partea vătămată are un rol activ în procesul penal
la culegerea şi prezentarea probelor. De exemplu, dreptul de a propune martori, a
prezenta corpuri delicte, documente şi orice alte mijloace de probă. Persoana poate

12
renunţa oricând la calitatea ei de parte vătămată. Acest fapt, însă, nu duce la
încetarea urmăririi penale, dacă infracţiunea nu face parte din categoria acelor
infracţiuni, în care urmărirea penală începe, exclusiv, la plângerea parţii vătămate.
Deşi a renunţat la calitatea de parte vătămată, persoana respectivă va fi
considerată în continuare victimă în proces şi va fi obligată să facă declaraţii
în calitate de martor.
Declaraţiile şi audierea părţii vătămate se realizează conform dispoziţiilor legale
care se referă la declaraţiile şi audierea martorilor, fiind aplicate în mod
corespunzător.

Martorul (art.90, CPP) - este persoana care posedă informaţii cu privire la vreo
circumstanţă care urmează să fie constatată în cauză. Martorul este citat în această
calitate de către organul de urmărire penala sau instanţa de judecată pentru a fi
audiat cu privire la faptele şi împrejurările pe care le cunoaşte.
Martorul este obligat sa facă declaraţii şi să participe la acţiuni procesuale, să facă
declaraţii veridice, să comunice tot ce ştie în legătura cu cauza.

Legea a prevăzut un şir de persoane care nu pot fi chemate ca martori în proces

(art.90, alin.3, CPP), printre care se numără: persoanele care, din cauza defectelor
fizice sau psihice, nu sunt în stare să înţeleagă just împrejurările care au importanţă
pentru cauză şi să facă referitor la ele declaraţii exacte şi juste.
În cazurile necesare, pentru a stabili dacă o persoană este capabilă să înţeleagă just
circumstanţele care prezintă importanţă pentru cauză şi să facă în privinţa lor
declaraţii juste, organul de urmărire penală şi instanţa, la cererea părţilor, pot
invita un expert (art. 90, alin.6, CPP).
Din esenţa acestui articol rezultă că instanţa va aprecia, luând în consideraţie vârsta
copilului, dacă acesta poate face declaraţii referitoare la circumstanţele cazului în
calitate de martor.
Plenul Curţii Supreme de Justiţie al R.M. în p.12 din Hotărârea nr. 39 din
22.11.2004 „ Cu privire la practica judiciară în cauzele penale privind minorii” a

13
recomandat instanţelor de judecată ca, în situaţiile în care la audierea unui martor
minor „apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea de
percepere justă a împrejurărilor ce au importanţă pentru cauza penală, să
dispună efectuarea expertizei medico-legale, psihologice sau psihiatrice sau
psihologo-psihiatrice. În acest sens, în şedinţa de judecată pot fi audiaţi şi
specialişti în domeniul psihologiei copiilor şi adolescenţilor (psiholog, asistent
social, pedagog).”
Reprezentant legal al victimei minore poate fi părintele, înfietorul, tutorele sau
curatorul copilului, care reprezintă interesele lui în toată perioada de examinare a
procesului penal - art.77, alin.1, CPP.
Dacă copilul este plasat într-o instituţie, reprezentantul legal al copilului este
administraţia instituţiei respective (art. 144, alin.1, Codul familiei).
În cazurile în care copilul victimă nu are reprezentant legal, organul de urmărire
penală sau instanţa de judecată numeşte din oficiu autoritatea tutelară teritorială
reprezentant legal al copilului.
Reprezentantul legal al martorului minor reprezintă în proces interesele copilului,
îl însoţeşte şi asistă la acţiunile procesuale cu participarea lui. În unele situaţii
părinţii, înfietorii, tutorii sau curatorii s-ar putea să nu fie cele mai potrivite
persoane pentru a însoţi copilul victimă - martor în proces, din simplul motiv că
sunt cei care au comis infracţiunea faţă de copil sau, prin atitudinea lor neglijentă
faţă de protecţia copilului, au contribuit neintenţionat la comiterea infracţiunii.

În conformitate cu prevederile art. 480, alin. 3, CPP „Reprezentantul legal al

minorului poate fi înlăturat din procesul penal şi înlocuit cu altul, când este
posibil, în cazul în care sunt temeiuri de a considera că acţiunile lui aduc
prejudicii intereselor minorului. Despre înlăturarea reprezentantului legal al
minorului şi înlocuirea lui cu alt reprezentant, organul care efectuează urmărirea
penală sau, după caz, instanţa de judecată adoptă o hotărâre motivată”.

Legea, însă, nu specifică cine vor fi aceşti alţi reprezentanţi care vor înlocui pe cei
nedemni şi cât de pregătiţi vor fi ei pentru a apăra interesele copilului. Astfel, în
14
practică, apar şi probleme legate de nivelul de încredere pe care o are copilul faţă
de reprezentantul legal, ales sau numit de organul de urmărire penală sau de
instanţa de judecată.
Aceste lacune ar putea fi suplinite prin introducerea în CPP şi în Actele normative
care reglementează activitatea, drepturile şi obligaţiile Autorităţilor tutelare a
funcţiei de tutore social pentru toţi copii victime - martori. Acest tutore trebuie să
fie un asistent social, cu cunoştinţe şi pregătire juridică, specializat în probleme de
protecţie a copiilor, cu accent pe drepturile si necesităţile copiilor victime - martori
in cadrul procesului penal.
Atribuţiile acestui tutore social ar putea fi: pregătirea copilului pentru procesul
penal; sfătuirea şi asistarea copilului în exercitarea drepturilor sale procesuale
speciale; cooperarea cu reprezentanţii legali ai copilului şi avocatul acestuia în
scopul recuperării psihologice şi fizice a copilului; orientarea persoanelor implicate
(ofiţer de urmărire penală, procuror, judecător) spre nevoile copilului şi
contribuirea la asigurarea respectării intereselor copilului pe durata procesului
penal.

Studiu de caz * Experienţă străină

O asemenea experienţă este aplicată în practică în Austria, în provincia Styria, unde, cu ajutorul
Ofiţerului pentru promovarea drepturilor copilului şi tinerilor, s-a elaborat conceptul de „Ajutor pentru
copii”, care oferă suport juridic şi psihosocial în cazurile de violenţă sexuală şi fizică împotriva
copilului. Un expert specializat sprijină victimele şi rudele apropiate în cursul întregii acţiuni în
justiţie, obiectivele fiind: de a stabili o relaţie de încredere între victimă şi expert, de a elabora măsuri
în beneficiul copilului în cooperare cu departamentul pentru tineret şi cu alte organisme de asistenţă, de
a coopera cu avocatul victimei şi de a însoţi copilul la întâlnirile cu autorităţile şi la audierile de la
tribunal, de a acorda sprijin psihosocial în timpul procesului, activitatea de protecţie a victimei, care
implică asistenţă psihosocială, în deosebi, atunci când trebuie să facă faţă experienţelor prin care a
15
trecut. (vezi al doilea raport periodic al Austriei către Comitetul pentru drepturile copilului
CRC/C/83/Add.8, 8 iulie 2004).

Programe de pregătire a copiilor care vor apărea în faţa instanţei judecătoreşti există şi în alte ţări. De
exemplu, în Marea Britanie, copiii - martori au dreptul la asistenţă pentru a fi pregătiţi pentru
experienţa de la tribunal. Fiecare tribunal are propriul său program de pregătire a martorului şi un
specialist independent care nu poate fi nici într-un caz poliţistul sau persoană care se implică în
pregătirea detaliată a cazului.

Elementele-cheie ale programului de pregătire sunt:

- evaluarea nevoilor copilului în raport cu prezenţa în faţa instanţei;
- ajutarea copilului să înţeleagă ce este procesul şi care este rolul său în acest proces;
-organizarea unei vizite a copilului la tribunal înainte de proces;
- utilizarea unor tehnici de control al anxietăţii şi de reducere a stresului;
- implicarea părintelui sau a reprezentantului legal al copilului;
- comunicarea informaţiilor (inclusiv, dorinţele copilului) către poliţie, parchet şi
tribunale, informând copilul, părinţii sau reprezentantul legal şi asigurând
aranjamentele practice care îl privesc pe copil;
- însoţirea copilului în momentul mărturiei;
- discuţie cu copilul-martor şi cu părintele sau reprezentantul legal la încheierea
cazului.
Sursa:
http://www.nspcc.org.uk/Inform/OnlineResources/YoungWitnessPack/YoungWitnessPack_ifega2
7232.html

2.5 Persoanele împuternicite să efectueze audierea martorului copil

Audierea copilului în cadrul unui proces penal este efectuată de către

reprezentantul organului de urmărire penală (ofiţerul de urmărire penală ) sau de
către instanţa de judecată. În unele cazuri audierea copilului în cadrul urmăririi
penale poate fi efectuată direct de către procurorul care conduce urmărirea penală.
Specialiştii enumeraţi sunt singurii împuterniciţi de lege pentru efectuarea audierii
persoanelor în cadrul procesului penal şi nu pot delega aceste obligaţii altor
persoane. În unele cazuri pentru efectuarea audierii adecvate ei pot solicita
asistenţa unor specialişti (pedagog, psiholog, expert judiciar psihiatru etc.).
Spre deosebire de experienţa altor state, legislaţia moldovenească nu prevede
posibilitatea ca altă persoană să fie împuternicită direct pentru efectuarea audierii
martorului. În Polonia, spre exemplu, audierea copilului - victimă a unui abuz (în
special, a abuzului sexual) poate fi încredinţată unui psiholog cu experienţă în
16
domeniu, iar ofiţerul de urmărire penală, sau instanţa asistă la audiere prin
folosirea mijloacelor tehnice cu circuit închis.

Studiu de caz din experienţa Centrului de asistenţă psihosocială a copilului şi

familiei „AMICUL”

2.6 Citarea copilului pentru a face declaraţii

Legislaţia moldovenească menţionează reguli speciale privind modalitatea de

citare a minorului pentru audierea sa, însă, nu prevede modalităţi de informare şi
pregătire a acestuia pentru audierea ce urmează. Copilul nu se înştiinţează personal
prin citaţie, cum se întâmplă în cazul adulţilor. El este invitat să facă declaraţii în
calitate de martor prin intermediul reprezentantului legal, iar în cazul copilului
instituţionalizat, prin intermediul administraţiei instituţiei (art.478, CPP).

2.7 Locul audierii martorului copil

Sălile de audiere ale Comisariatelor de poliţie şi ale Instanţelor de Judecată rareori

sunt spaţii potrivit amenajate pentru intervievarea copiilor. Prezenţa unui număr
mare de oameni, îmbrăcămintea specială a judecătorilor, procurorilor, poliţiştilor,
spaţiul impunător, declaraţii oferite în picioare, poziţionarea la nivele diferite a
copilului şi a membrilor completului de judecată - sunt elemente ce pot descuraja
copilul şi îi pot influenţa conţinutul declaraţiilor.

Conform regulilor generale stabilite de legislaţie în Moldova „audierea se

efectuează la locul desfăşurării urmăririi penale sau cercetării judecătoreşti”
( art. 106 din CPP). Legea permite, în caz de necesitate, „ca audierea să fie
realizată la locul aflării martorului”.
Reieşind din acest context al legii, este posibil ca un copil să fie audiat de
reprezentantul organului de urmărire penală (poliţist sau procuror) sau de

17
judecător în afara instituţiilor pe care le reprezintă, într-un spaţiu special
amenajat pentru audierea copiilor.
În practică, însă, nu se recurge la această modalitate de intervievare. Copiii
continuă să fie audiaţi în birourile comisariatelor de poliţie şi în sălile obişnuite de
judecată.
Pentru ca această modalitate de audiere să fie obligatorie urmează ca în lege să se
specifice în mod expres că, în scopul evitării traumatizării copiilor – victime /
martori, se va evita audierea lor în incinta comisariatelor sau secţiilor de poliţie şi
în sălile de judecată. Or, în acest sens, este bine să fie amenajate săli de dimensiuni
mai mici, adaptate pentru copii şi în care toţi cei implicaţi în intervievarea copilului
să poată sta la o masă.

2.8 Timpul si durata audierii

În conformitate cu legislaţia moldovenească audierea martorului se efectuează, de

regulă, în timpul zilei ( între orele 6.00 – 22.00 ). În cazuri excepţionale, audierea
poate fi realizată şi în timpul nopţii. În asemenea cazuri persoana care efectuează
această procedură trebuie să specifice în procesul verbal de fixare a audierilor care
a fost motivul intervievării în perioada respectivă de timp.
Audierea copilului nu poate dura mai mult de 2 ore fără pauză şi, în total, nu poate
depăşi 4 ore pe zi.
2.9 Modul de audiere a martorului minor

Conform actelor internaţionale, în special, a Principiilor de acţiune privind copiii

în sistemul penal, care au fost adoptate în 1997 de Consiliul Economic şi Social al
ONU şi care dezvoltă anumite principii ale Convenţiei ONU cu privire la
drepturile copilului , se recomandă statelor părţi „ să revizuiască, să evalueze şi
să îmbunătăţească situaţia copiilor, martori ai unor infracţiuni în raport cu
probele şi procedurile, pentru a asigura protecţia deplină a drepturilor copilului.
Contactul direct între copilul - victimă şi agresor trebuie evitat, pe cât de mult este

18
posibil, în timpul investigaţiilor, precum şi al audierilor în proces. Identificarea
copilului - victimă în mass - media trebuie interzisă, în cazurile în care este
necesară protecţia intimităţii copilului”. Principiile menţionate încurajează statele
membre să permită „înregistrarea video a mărturiei copilului şi prezentarea
mărturiei înregistrate la tribunal ca dovadă acceptată. În special, poliţia,
procuratura şi instanţa de judecată trebuie să aplice proceduri mai prietenoase
pentru copii, atât în cadrul desfăşurării operaţiunilor poliţieneşti, cât şi în cadrul
intervievării copiilor martori. O altă modalitate de a face mărturia unui copil mai
puţin traumatizantă – în deosebi, atunci când se confruntă cu abuzatorul – ar fi
transmiterea acesteia prin intermediul unui circuit închis de televiziune. În acest fel
copilul are posibilitatea să discute direct cu judecătorul, fiind asistat de o persoană
care să-l ajute, ecranul despărţindu-l de agresor. Persoana care asistă copilul
poate avea acces în sala de judecată sau copilul poate depune mărturii stând în
braţele ei.

Legislaţia procesuală penală cu privire la audierea copilului - victimă în calitate de

martor stipulează că minorul poate face declaraţii în calitate de martor în cadrul
urmăririi penale şi în instanţa de judecată cu privire la fapta ce s-a comis împotriva
lui. La audierea minorului este obligatorie participarea pedagogului sau a
psihologului ( art.art. 479 şi 481,CPP).

Potrivit legii, martorul minor, în timpul desfăşurării proceselor penale şi

administrative, va fi asistat în mod obligatoriu de către reprezentantul său legal,
însă, nu în mod obligatoriu şi de un avocat. Legea prevede necesitatea participării
avocatului prin menţiunea „după caz”5.

Participarea la audiere a reprezentantului legal nu exclude obligaţia de participare a

pedagogului sau psihologului.

5
„La audierea martorului minor participă reprezentantul lui legal precum şi, după caz, reprezentantul lui conform prevederilor
art. 91 şi 92 CPP „ – art. 481 alin 3 CPP. Articolelel 91 CPP se referă la drepturile şi obligaţiile reprezentantului legal, art. 92
CPP se referă la drepturile şi obligaţiile avocatului invitat de către martor săi reprezinte interesele în organul de urmărire penală.
19
Audierea propriu - zisă se efectuează prin informarea prealabilă despre obiectul
cauzei, după care copilului i se propune să declare în formă liberă despre anumite
fapte şi circumstanţe pe care le cunoaşte. Pe parcursul audierii copilului i se pot
adresa întrebări de concretizare, iar după ce martorul a depus deja declaraţii, i se
adresează întrebări cu privire la alte circumstanţe despre care acesta nu a vorbit.
În cadrul audierii se interzic întrebările care ar putea să umilească sau să insulte
persoane (art.109) . La fel, se interzic întrebările sugestive şi întrebările care nu se
referă la informarea factologică, cum ar fi solicitarea unor opinii, presupuneri.
Potrivit Hotărârii explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 37 „La
audierea minorului se interzic întrebările sugestive din partea ofiţerului de
urmărire penală sau a procurorului, ultimii fiind obligaţi să stabilească o
asemenea tactică de intervievare care să nu prejudicieze psihicul persoanei.” De
asemenea şi în timpul cercetării judecătoreşti „ adresarea întrebărilor de către
participanţii la proces trebuie să se realizeze într-un mod care să excludă
circumstanţele ce ar putea acţiona negativ asupra minorului”
În cazul în care există riscul de a prejudicia viaţa intimă a părţii vătămate, legea
permite (art. 111, alin 3) să se interzică inculpatului învinuit de comiterea unei
infracţiuni sexuale şi apărătorului său prezentarea probelor despre pretinsul
caracter sau istoria personală a victimei. Excepţie sunt cazurile în care instanţa
admite o cerere a inculpatului în acest sens. Această cerere se soluţionează în
şedinţă închisă, în cadrul căreea inculpatul şi acuzarea au posibilitatea să se
expună. În rezultatul şedinţei închise, instanţa va acorda permisiunea de a prezenta
probe despre pretinsul caracter sau istoria personală a părţii vătămate numai dacă
va considera că probele prezentate sunt relevante şi că omiterea lor ar putea să
împiedice achitarea inculpatului. În asemenea cazuri, preşedintele şedinţei va
stabili limitele în care pot fi administrate aceste probe şi adresate întrebări.
Audierea minorului în faza urmăririi penale se consemnează în scris în procesul
verbal. Legea admite şi înregistrarea video a audierii. Audierea în instanţa de
judecată se realizează verbal, declaraţiile fiind consemnate de grefier.

20
Potrivit prevederilor art. 369, alin. 3, CPP partea vătămată poate fi audiată de câte
ori este necesar în cursul cercetării judecătoreşti şi poate să facă declaraţii
suplimentare oricând, cu permisiunea preşedintelui şedinţei. În contextul celor
declarate mai sus, art. 369 (3), CPP trebuie modificat astfel, încât să nu fie afectate
drepturile apărării pentru limitarea la strictul necesar a numărului de audieri a
copilului - parte vătămată, îndeosebi, in cazurile când victima sau partea vătămată -
copil a fost supusă violenţei psihologice, fizice şi / sau sexuale. În lege, de
asemenea, este necesar să se specifice că la audierea repetată a copilului, cât şi la
alte acţiuni de anchetă, trebuie să se asigure participarea aceluiaşi pedagog sau
psiholog care a participat la audierile iniţiale şi a stabilit contactul cu copilul şi o
relaţie de încredere.
Studiu de caz* Experienţă străină
În Polonia legea procesual penală prevede că în toate cazurile penale în care victima unui abuz
fizic, psihic sau sexual este un copil, audierea lui se va face în condiţii diferite de cele ale audierii
adulţilor. In lege a fost prevăzută posibilitatea ca audierea copilului – victimă (în special, a
abuzului sexual) să nu fie efectuată de către ofiţerul de urmărire penală, care, de obicei, nu
posedă tactici specifice de ascultare şi înţelegere a unui copil, ci de către un expert în domeniu –
de obicei, psiholog cu experienţă în problemele copilului, care să fie împuternicit în acest sens de
către ofiţerul de urmărire penală. Procesul de audiere a copilului se realizează doar după o
perioadă de timp în care expertul stabileşte cu copilul o relaţie de încredere. Toate întâlnirile
copilului cu expertul sunt înregistrate video şi ulterior prezentate oponenţilor şi în instanţa de
judecată. In şedinţa de judecată, de obicei, este invitat expertul care a efectuat audierea copilului.
În alte situaţii, în acelaşi scop de evitare a traumatizării copilului, legea poloneză permite
ascultarea copilului - victimă prin intermediul teleconferinţelor. Legea permite preşedintelui
instanţei să interzică adresarea întrebărilor care: ii pot cauza copilului suferinţă; nu sunt pe
înţelesul copilului: sunt adresate cu o tonalitate ce exprimă dispreţ, ironie sau duritate etc.

2.10 Modalităţi speciale de audiere

Potrivit regulii generale, legislaţia procesual penală a Republicii Moldova prevede

că toate probele acumulate în cadrul unui proces penal trebuie să fie administrate
nemijlocit în instanţa de judecată, unde martorului i se adresează direct întrebări

21
din partea inculpatului, apărătorilor săi, cu privire la faptele şi circumstanţele care
trebuie să fie constatate în cauză ( art. 100, alin.4 şi 109, CPP).
Există şi câteva situaţii de excepţie, în care se va evita audierea directă a martorului
nemijlocit în instanţa de judecată, în prezenţa părţilor oponente şi anume:
- în cazul în care declaraţiile sunt oferite de un martor aflat sub protecţie
( art.110, CPP) şi doar în situaţiile în care „există motive temeinice de a
considera că viaţa, integritatea corporală sau libertatea martorului ori a
unei rude apropiate lui sunt în pericol în legătură cu declaraţiile pe care
acesta le face intr-o cauză penală privind o infracţiune gravă,deosebit de
gravă sau excepţional de gravă”;
- în cazurile in care martorul este grav bolnav sau este plecat peste hotarele
ţării (art. 109, alin.3 );
- „ pentru a reduce sau a exclude expunerea martorului unui pericol vădit
sau pentru a reduce revictimizarea martorului”.”(art. 109, CPP).

În situaţiile descrise legiuitorul admite audierea martorului în condiţii speciale:

spre exemplu, audierea în faţa unui judecător de instrucţie, audierea fără prezenţa
fizică a martorului în spaţiul organului de urmărire penală sau în sala de
desfăşurare a şedinţei de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice ce ar
exclude punerea faţă în faţă cu inculpatul, a teleconferinţelor cu circuit închis şi a
altor procedee.

Luând în consideraţie recentele modificări ale art. 109, CPP ce permit audierea
martorului fără prezenţa nemijlocită a acestuia în sala de judecată, „în scopul
evitării victimizării lui”, este necesar ca organele de drept şi instanţele
judecătoreşti să fie încurajate şi orientate pentru a recurge la această prevedere de
fiecare dată când se va realiza audierea unui copil - victimă a abuzului fizic,
psihologic sau sexual.

22
Pentru ca scopul evitării traumatizării repetate a copilului, prin acţiunile procesuale
de punere faţă în faţă cu infractorul, să fie realizat, audierea directă în sala de
judecată şi supunerea la întrebări încrucişate de către: inculpat, apărătorul acestuia,
procuror, judecători nu se recomandă. Astfel, ar fi benefic ca această nouă
prevedere să fie menţionată în mod expres şi în capitolul ce reglementează
procedura specială în cauzele privind minorii, fiind suficientă completarea art. 481,
CPP - Audierea martorului minor - cu un nou aliniat, potrivit căruia să se
specifice: „Se va evita prezenţa copiilor la judecarea cauzelor atunci când există
motive temeinice de a considera că prezenţa şi audierea în sala de judecată le
poate cauza noi traume sau suferinţe sufleteşti în legătură cu actele de violenţă
comise asupra lor sau în prezenţa acestora”.

II. Organele si persoanele implicate în audierea copilului

victima a abuzului si rolul lor in protectia copilului abuzat.

2.1 Rolul şi responsabilităţile poliţiei în prevenirea şi combaterea situaţiilor

de abuz a copilului.

Poliţia are obligaţia de a crea un mediu sigur şi protector prin apărarea drepturilor
şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice prin
prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, precum şi prin asigurarea respectării
ordinii şi liniştii publice.
Rolul poliţiei în domeniul combaterii situaţiilor de abuz a copiilor este de natură
preventivă şi represivă, în egală măsură.

Acţiunile organelor de drept în prevenirea abuzului faţă de copii

Poliţia poate iniţia campanii de informare publică în mas-media, în şcoli sau în alte
locuri publice în scopul sporirii gradului de conştientizare şi de sensibilizare a
23
publicului cu privire la drepturile copilului, la situaţiile de încălcare a drepturilor
omului şi cu privire la impactul acestora asupra copiilor; pentru a aborda tema
delicată privind acceptarea culturală a violenţei împotriva copiilor; pentru a
promova politica „toleranţei zero” faţă de orice formă de violenţă împotriva
copiilor.

Poliţia poate să ajute la identificarea copiilor, victime sau martori ai violenţei

domestice, poate să intervină pentru aplanarea situaţiilor conflictuale şi pentru
rezolvarea unor cazuri sociale. De asemenea, poate stabili situaţii, de fapt, sesizate
şi contribui la rezolvarea acestora.

Poliţia are, de asemenea, un rol şi în responsabilizarea părinţilor cu privire la

exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti. Identificarea familiilor
cu risc de abuz este o parte importantă a activităţilor de prevenire. În realizarea
rolului preventiv, poliţia locală trebuie să cunoască şi să viziteze familiile din raza
lor teritorială, să discute problemele cu care se confruntă acestea şi să le orienteze
spre instituţiile sau serviciile de consiliere şi sprijin social. O atenţie deosebita
trebuie să se acorde familiilor, membrii cărora au comis infracţiuni, consumă
alcool, droguri; familiilor în care persistă violenţa sexuală sau fizică între adulţi,
scandalurile de familie sau alte manifestări de violenţa împotriva copiilor, de
neglijare a lor. Poliţistul are obligaţia să transmită aceste informaţii colegilor săi
specializaţi sau serviciilor sociale competente, chiar dacă nu există o suspiciune de
abuz direct asupra copilului.
În mod practic, în lipsa unor servicii speciale ce ar aborda problema violenţei faţă
de copii, poliţia este singura instituţie împuternicită cu dreptul de a examina şi a
interveni în astfel de cazuri prin prisma Codului cu privire la contravenţiile
administrative şi a Codului penal.6 Potrivit Regulamentului Inspectoratelor de

6
“Combaterea violenţei în familie continuă să fie prioritatea MAI. Consumul abuziv de alcool, narcomania, sărăcia,
degradarea valorilor morale sunt calificate drept principalele mobile ale multor crime comise în cadrul familiei. Din
aceste considerente, eradicarea acestor vicii sociale constituie una dintre sarcinile principale ale poliţiei, inclusiv,
făcând parte din activitatea cotidiană a inspectorilor de sector. Ca urmare a violenţei domestice, în primele cinci luni
ale anului 2006 au fost săvârşite 5 omoruri şi au fost înregistrate 6 cazuri de provocare a vătămărilor intenţionate
grave. În toate cazurile, tragediile au avut loc spontan, ca urmare a relaţiilor ostile existente. Printre cele mai
24
poliţie pentru minori 7, inspectorii pentru problemele minorilor sunt obligaţi să
efectueze permanent, în scopuri profilactice, verificarea tuturor familiilor
socialmente vulnerabile aflate în evidenţă şi în care persistă riscul de abuz sau
neglijare a copiilor, sau în care copiii manifestă comportament deviant. În acest
scop, inspectorii sunt în drept să viziteze aceste familii de sine stătător sau
împreună cu: pedagogii din instituţiile de învăţământ obligatoriu, medicii de
familie, specialiştii autorităţilor tutelare. De asemenea, ei sunt în drept să culeagă
informaţii despre situaţia familiei şi a copiilor de la autorităţile publice locale, de la
alte instituţii, de la vecini. Dacă în rezultatul unor asemenea verificări inspectorii

„ depistează că părinţii, tutorii sau alte persoane, influenţează negativ educarea

copiilor, se comportă brutal cu ei, aplică măsuri violente sau alte acţiuni
nelegitime faţă de minori” ( p. 52 al Regulamentului), se întocmesc rapoarte care
sunt prezentate conducerii Comisariatului de poliţie pentru a fi adoptate decizii în
interesul copilului.

Este important ca poliţiştii să cunoască semnele specifice ale abuzului, neglijării

copiilor şi să fie receptivi la indicii relevanţi ai comportamentului copiilor,
părinţilor sau altor responsabili legali de educaţia şi îngrijirea acestora.
În afara activităţii lor specifice de identificare şi cercetare a infracţiunilor privind
neglijarea şi abuzul faţă de copii, în asemenea situaţii, poliţiştii trebuie să sesizeze
imediat şi Autoritatea tutelară teritorială pentru ca aceasta să realizeze propriile
evaluări şi să întreprindă acţiunile necesare de protecţie a copilului. Totodată,
poliţiştii trebuie să ofere sprijin reprezentanţilor autorităţilor tutelare în cadrul
verificării sesizărilor privind cazurile de abuz şi neglijare a copilului, iar în cazul în
care se va constata că există un pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea copilului
să acorde sprijin autorităţii tutelare în luarea imediată a copilului din mediul
abuziv, conform prevederilor art. 71 din Codul Familiei.8

frecvente cauze se numără şi: condiţiile de viaţă dificile, situaţia financiară precară, şomajul, alcoolismul, precum şi
starea generală de pesimism şi disperare a populaţiei. Actualmente la evidenţa poliţiei se află 6 439 consumatori de
droguri şi 35 782 cetăţeni care fac abuz de băuturi alcoolice » – din nota informativa a Direcţiei generale poliţie
ordine publica, 05.06 2006, www.mai.md.
7
aprobat prin Ordinul MAI din 24 august 1998, nr. 223.
8
Potrivit art. 71, alin.2, Codul familiei „dacă există un pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea copilului,
autoritatea tutelară, în mod excepţional, poate decide luarea copilului de la părinţi în lipsa unei hotărâri
25
În acest scop poliţiştii trebuie să fie informaţi cu privire la existenţa şi datele de
contact ale persoanelor responsabile din cadrul Direcţiilor sociale privind protecţia
familiei şi a copilului. La nivelul poliţiei locale şi a Direcţiilor de asistenţă socială
privind protecţia familiei şi a copilului (Autoritatea tutelară ) trebuie să existе un
mecanism de sesizare stabilit, iar poliţistul trebuie să fie parte a acestui sistem şi
să-l utilizeze ca atare.

Acţiunile poliţiei în cercetarea infracţiunilor de abuz comise asupra copilului

Responsabilitatea de bază a poliţiei rămâne a fi în continuare descoperirea
infracţiunilor prin efectuarea investigaţiilor active şi prin identificarea infractorilor
în scopul condamnării lor.

Competenţa generală de investigare a infracţiunilor comise asupra persoanelor, în

conformitate cu legea (art. 266, CPP), revine ofiţerilor de urmărire penală din
cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Procedura de examinare a plângerilor, sesizărilor cu privire la orice formă de abuz,

neglijare a drepturilor copiilor se efectuează de către organele responsabile în
conformitate cu mai multe acte normative în vigoare :
Legea cu privire la poliţie9 prevede examinarea de către poliţie a oricăror
petiţii sau sesizări, în funcţie de natura lor, conform Legii cu privire la
petiţionare10, Codului de procedură penală sau Codului cu privire la contravenţiile
administrative.
Modul de primire, înregistrare şi examinare a oricăror sesizări sau petiţii este
stabilit de regulamentele, instrucţiunile şi ordinele departamentale interne.
Organele de poliţie sunt obligate, potrivit Legii cu privire la poliţie şi
Instrucţiunilor interne, să primească orice sesizare în formă scrisă, verbală, prin
telefon, fax sau prin intermediul mijloacelor mass – media şi să pornească imediat
efectuarea unei verificări sau cercetarea penală, dacă informaţia primită se referă,
în mod evident, la o infracţiune comisă sau în curs de pregătire. Primirea cererilor

judecătoreşti”, urmând să comunice despre aceasta în termen de 24 de ore procurorului”.

9
N 206-XV din 29.05.2003.
10
Nr. 190-ХII din 19.07.94.
26
şi informaţiilor se efectuează zilnic de către colaboratorii de poliţie responsabili în
orele de muncă, iar în unităţile de gardă ale poliţiei informaţiile pot fi recepţionate
nonstop11.
Sesizarea cu privire la săvârşirea sau pregătirea comiterii unei infracţiuni poate
veni din partea unei persoane fizice sau juridice căreea i s-a cauzat un prejudiciu,
sau a unei persoane care a aflat despre comiterea unei infracţiuni (Art. 263, CPP).
Reieşind din prevederile actelor normative în vigoare, în cazurile de abuz faţă de
copii, poliţia poate începe urmărirea penală şi în lipsa unui denunţ sau a unei
plângeri parvenite din partea unei persoane concrete, suficientă fiind orice
informaţie sau suspiciune, iar colaboratorul de poliţie care a recepţionat informaţia
trebuie să întocmească un raport în acest sens. Poliţia este obligată să efectueze
verificarea, inclusiv, a plângerilor sau denunţurilor anonime, dacă acestea conţin
date despre comiterea unei infracţiuni12.

În conformitate cu normele Codului de procedură penală, în cazul unor infracţiuni

(spre exemplu, de vătămare corporală medie şi uşoară a integrităţii corporale),
organele de drept vor putea începe urmărirea penală doar în baza cererii prealabile
a victimei.

Ca excepţie, procurorul poate să pornească urmărirea penală în lipsa unei plângeri

din partea victimei în cazul ” incapacităţii victimei, capacităţii de exerciţiu
limitate, a stării de neputinţă sau a dependenţei faţă de bănuit, ori din alte motive,
în situaţiile în care victima nu este capabilă să-şi apere drepturile şi interesele
legitime”. 13

11
Potrivit p.7 din Instrucţiunea privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii
despre infracţiuni, aprobată prin Ordinul comun nr. 124/319/46/172-O/101 din 26.08.2003 al MAI, Procuraturii RM,
Departamentului vamal; Serviciului de informaţie şi securitate, Centrului de combatere a crimelor economice şi a corupţiei.
12
„ Plângerile şi denunţurile anonime nu pot servi drept temei pentru pornirea urmăririi penale , însă, în rezultatul verificărilor
efectuate în temeiul acestor plângeri sau denunţuri, organul de urmărire penală se poate autosesiza în vederea urmăririi penale”-
art. 263, alin. 8, Cod de procedură penală.
13
Art. 276, Cod de procedură penala
27
În situaţia în care victima se împacă cu agresorul, urmărirea penală încetează chiar
dacă a fost pornită din oficiu, de către procuror. În cazul copiilor, împăcarea poate
avea loc numai cu acordul reprezentantului legal14.

Este important de menţionat că în unele situaţii agresorul copilului poate fi una

dintre rudele apropiate sau chiar unul dintre părinţi, astfel existând posibilitatea ca
reprezentantul legal (celălalt părinte) să dorească împăcarea în detrimentul
intereselor copilului supus abuzului sau neglijării. Pentru situaţiile de clasare /
încetare a urmăririi penale sau a unui caz administrativ pe motivul împăcării
părţilor (când una dintre părţi este copilul), în lege trebuie să existe prevederi,
conform cărora să fie necesară consultarea suplimentară a autorităţii tutelare, dacă
organul de urmărire penală/procurorul sau instanţa de judecată constată că
reprezentantul legal nu acţionează în interesele copilului.

Toate probele se acumulează în cadrul unui proces administrativ - de către

inspectorii de poliţie, iar în cadrul unui proces penal - de către ofiţerii de urmărire
penală ai MAI, sub supravegherea şi conducerea Procurorului. Probele
administrate în cadrul unui proces şi sursele din care provin acestea, sunt analizate,
coroborate cu alte probe şi apreciate obiectiv de către instanţele judecătoreşti, care,
luând în consideraţie gravitatea faptelor comise, vor aplica pedepsele prevăzute de
lege (art. 101, Cod procedură penală; art.239, Cod cu privire la contravenţiile
administrative).

Articolul 12, alin. 2 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului

menţionează că, pentru a asigura participarea copilului, acestuia „ trebuie […] să i
se acorde posibilitatea de a fi ascultat în cadrul oricăror proceduri judiciare sau
administrative care îl privesc, fie direct, fie prin intermediul unui reprezentant sau
al unui organism adecvat, în conformitate cu regulile de procedură ale legislaţiei
naţionale”. În acelaşi timp, implicarea copilului în aceste proceduri ar putea să-i

14
Art.276, alin.5 “ La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul , învinuitul, inculpatul în cazurile menţionate în alin.1
urmărirea penală încetează “, alin. 6 “ Persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată se pot împăca cu acordul
reprezentanţilor legali.”
28
provoace unele traume, de aceea acţiunile poliţiştilor în acest sens trebuie să fie
centrate mai mult pe nevoile şi interesele specifice ale copilului implicat.
Când comunică cu un copil, poliţistul trebuie să conştientizeze, în primul rând,
relaţia inegală dintre ei (adult şi copil). În relaţia cu un poliţist copilul poate resimţi
mai puternic raportul de inegalitate, pentru că poliţistul reprezintă pentru el o
autoritate. În cadrul comunicării cu copilul - victimă a abuzului este important să
se stabilească o relaţie de încredere şi de respect faţă de copil, luându-se în
consideraţie caracterul individual şi dreptul acestuia de a participa la adoptarea
deciziilor care îl privesc.
Modul de comunicare a specialistului care efectuează investigarea cazului trebuie
să se caracterizeze prin deschidere, implicare, interes şi respect.

La audierea copilului, victimă a abuzului sau neglijării, trebuie să se respecte

principiile stabilite de standardele internaţionale în următoarele acte normative:
- Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului;
- Regulile standard minime ale ONU pentru administrarea justiţiei juvenile
(regulile de la Beijing), 1985;
- Principiile ONU pentru prevenirea delincvenţei juvenile (principiile de la
Riyadh), 1990;
- Principiile de acţiune privind copiii în sistemul penal, adoptate în 1997 de
Consiliul Economic şi Social al ONU, care dezvoltă anumite principii
conţinute în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.

Potrivit standardelor menţionate, în cazul interogării copiilor sau investigării

cazurilor penale cu implicarea acestora, specialiştii trebuie să respecte un şir de
principii:

Principii pentru interogarea copilului

29
 Investigarea cazurilor de abuz asupra copiilor şi interogarea acestora trebuie

să fie realizată de poliţişti şi unităţi de poliţie cu formare specializată;

 Victima de sex feminin (în special, în cazurile de abuz sexual) trebuie să fie

interogată de un ofiţer- femeie;

 La efectuarea interogatoriului copilului este necesar consimţământul

copilului şi cel al părintelui sau tutorelui / curatorului copilului;

 Pentru a păstra mărturia copilului intactă, părinţii nu trebuie să aibă

posibilitatea de a adresa întrebări copilului înainte de interogatoriu;

 Este necesar să i se explice copilului, într-un limbaj accesibil, care sunt

motivele interogatoriului;
 Este inadmisibil să se manifeste şi să se exprime neîncredere faţă de cele

relatate de copil;
 Copilului trebuie să i se acorde timp pentru a verbaliza ceea ce ştie. Nu

trebuie să se manifeste semne de frustrare, pentru că, în rezultat, copilului îi

va fi şi mai complicat să vorbească. Copilul nu trebuie presat să
mărturisească, deoarece poate fi traumatizat sau incapabil să-şi amintească
experienţele prin care a trecut. S-ar putea să dureze până cînd copilul va
avea încredere şi va vorbi din nou despre lucrurile rele care i s-au întâmplat;
 Este necesară crearea unui spaţiu sigur şi neameninţător: o cameră separată,

în care să nu existe arme; să fie linişte - nici un zgomot, nici o interferenţă;

nimeni să nu poată intra în timpul desfăşurării interogatoriului; ofiţerul să
stea lângă copil (nu la birou), dar nici foarte aproape de el;
 Ofiţerul nu trebuie să întrerupă interogatoriul pentru a răspunde la telefon

sau pentru soluţionarea unor probleme urgente;

 Standardele recomandă prezenţa unui asistent social pentru a se asigura că
copilul nu este subiect al unor interogatorii repetate, care îl pot tulbura şi îi
pot crea impresia că nu a fost crezut prima dată;
 În cazul interogatoriilor la care participă mai multe persoane (asistent social,

pedagog, psiholog, reprezentanţi legali, avocat) o singură persoană trebuie să

30
 preia iniţiativa adresării întrebărilor şi celelalte să ia note, acest lucru fiind
necesar de explicat copilului. Declaraţiile copilului trebuie să fie înregistrate
corect;
 Informaţiile oferite de copil pot fi incomplete, însă, copilul poate singur să
sugereze idei privind întrebările la care este gata să răspundă. Copiii pot să
nu ofere naraţiunea coerentă ce se aşteaptă de la ei, concepţia lor despre
timp poate fi diferită;
 Copilul poate fi întrerupt doar pentru a concretiza ce vrea să spună;

 E necesar să se evite adresarea de mai multe ori a aceleiaşi întrebări, pentru

că copilul poate să creadă că a răspuns greşit sau că nu a fost crezut şi ar

putea încerca să-şi schimbe mărturia pentru a face pe plac.

Aceste principii nu sunt întocmai menţionate în legislaţia moldovenească, însă, ele

sunt aplicabile în ţara noastră, dat fiind faptul că actele internaţionale care le
cuprind au fost ratificate de Republica Moldova.15

2.2 Rolul Judecătorilor şi al Procurorilor în protecţia copilului victimă a

abuzului şi a neglijării.

Justiţia este unul din instrumentele prin care statul asigură respectarea drepturilor
copilului. Astfel, instanţa judecătorească este responsabilă pentru decăderea din
drepturile părinteşti, luarea copilului de la părinţi fără decăderea din drepturi atunci
cînd, în vederea protejării intereselor copilului, acesta nu poate fi lăsat în grija
părinţilor, protecţia copilului abuzat sau neglijat.
Standardele internaţionale menţionate mai sus, se referă la sisteme centrate pe
copil, care să recunoască faptul că un copil aflat în contact cu sistemul juridic este
subiect al drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi să asigure că toate acţiunile vor
fi călăuzite, în primul rând, de interesul superior al copilului.
Situaţiile în care copiii intră în contact cu profesionişti din domeniul juridic, de
exemplu, atunci când copiii au calitatea de victimă sau martor într-un proces penal,
15
Convenţia ONU privind drepturile copilului, ratificată de Republica Moldova.
31
pot fi traumatizante. De aceea, reprezentanţii instituţiilor de drept au obligaţia de a
respecta drepturile şi nevoile copilului şi de a-l trata cu înţelegere şi empatie.
Judecătorii, au un rol esenţial în protecţia drepturilor copilului în cazul când acesta
este în contact cu justiţia. Responsabilitatea acestora este şi mai mare atunci când
procedurile judiciare privesc copiii în conflict cu legea sau copiii – victime,
martori. Astfel de cazuri necesită cunoştinţe şi abilităţi speciale atât din partea
judecătorilor, procurorilor, cât şi a avocaţilor, a altor profesionişti implicaţi.
Comitetul pentru Drepturile Copilului, care monitorizează Convenţia ONU cu
privire la drepturile copilului, a recomandat adesea statelor să introducă sau să
consolideze programe de formare pentru toţi cei care sunt implicaţi în sistemul
justiţiei juvenile. În unele state sunt create chiar instanţe specializate, cum sunt, de
exemplu, Tribunalele pentru copii din Franţa.
În conformitate cu art. 12, alin.2 din Convenţia ONU cu privire la drepturile
copilului, acestuia trebuie să i se ofere posibilitatea de a fi ascultat în cadrul
oricăror proceduri judiciare sau administrative care îl privesc fie direct, fie prin
intermediul unui reprezentant sau al unui organism adecvat.

Articolul 8 din Legea privind drepturile copilului, alineatele 2 şi 3, preia această

prevedere, menţionând că „copilului i se oferă posibilitatea de a fi audiat în cursul
dezbaterilor judiciare sau administrative care-l privesc, fie direct, fie printr-un
reprezentant sau organ corespunzător, în conformitate cu legislaţia”.
“Statul garantează copilului, capabil să-şi formuleze opiniile, dreptul de a-şi

exprima liber părerile asupra oricărei probleme care îl priveşte. Opinia copilului
care a atins vîrsta de 10 ani va fi luată în consideraţie, în mod obligatoriu, dacă
nu contravine intereselor lui”

Totodată, standardele menţionate prevăd că victimele copii trebuie să fie tratate cu

compasiune, respect şi că copiii trebuie să aibă acces la: „justiţie, tratament corect,
restituire, compensaţii şi asistenţă socială”.

32
Prin urmare, mecanismul juridic trebuie să fie creat sau consolidat acolo unde este
necesar pentru a ajuta copiii - victime să se recupereze prin proceduri formale sau
informale, prompte, corecte şi accesibile.
Conform paragrafului 48 din Principiile de acţiune privind copii în sistemul penal,
adoptate în 1997 de Consiliul Economic şi Social al ONU, „trebuie să fie asigurat
accesul la compensaţii corecte şi adecvate pentru toţi copiii victime ale încălcării
drepturilor omului, în mod specific, în cazurile de tortură şi alte tratamente sau
pedepse crude, inumane sau degradante, inclusiv viol şi abuz sexual, privare de
libertate ilegală sau arbitrară, detenţie nejustificată sau incorectitudini juridice.
Copilul trebuie să beneficieze de reprezentare legală, necesară în instanţă, precum
şi de traducere în limba maternă, dacă este necesar”.
În cele din urmă, copiii - victime trebuie să fie informaţi „despre rolul lor în
proces, scopul acestuia, calendarul şi modul de desfăşurare a procesului, precum şi
despre deciziile adoptate, în special, în cazul infracţiunilor grave”

În conformitate cu legislaţia moldovenească, dreptul victimei la repararea

prejudiciului material şi moral este recunoscut (art.60, alin.1, CPP). Posibilitatea
reparării prejudiciului sau a compensării acestuia se examinează odată cu cauza
penală sau în mod separat (art. 219, CPP), victimei fiindu-i recunoscut dreptul de a
fi informată cu privire la toate deciziile şi hotărârile judecătoreşti adoptate care se
referă la drepturile şi interesele sale (art.60, alin.1, p.10, CPP).

Rezultatul şi succesul unei audierii personale a unui copil de către instanţa de

judecată depinde în mod esenţial de felul în care judecătorul şi procurorul care
prezintă probele sunt capabili să fie empatici şi să construiască o discuţie cu
copilul. Mai există câteva reguli şi standarde fundamentale de care judecătorul
trebuie să fie conştient şi pe care trebuie să le ia în consideraţie pentru a trata
corect copilul prezent în instanţă:

 Copilul (în special, victima unor rele tratamente sau care trebuie să depună
mărturie împotriva unui membru al familiei sau a unui prieten) poate deveni
33
 neliniştit, supărat sau speriat atunci când depune mărturie, în deosebi, în
prezenţa abuzatorului. Judecătorul are autoritatea de a întreprinde acţiunile
necesare pentru a oferi copilului - martor asistenţă în timpul procesului. În
mod special instanţa poate cere Biroului de avocaţi să numească un avocat
care va asista copilul gratis.
 Copilul se va simţi mai bine dacă sala de judecată va arăta mai puţin formală
şi nu va fi impunătoare. Spre exemplu, martorului i se poate oferi un scaun
pentru copii; mobila poate fi rearanjată; pe pereţi pot fi atârnate desenele
copilului.
 Copilul se va simţi mai confortabil dacă judecătorul şi ceilalţi participanţi la
proces vor purta haine obişnuite.
 Înainte de proces judecătorul poate să se prezinte copilului, să-i arate sala de
judecată, să –i permită să se aşeze pe scaunul martorului.

Principiile menţionate cu privire la implicarea minorilor în sistemul de justiţie

stipulează că procesul judiciar trebuie „ să încurajeze dezvoltarea modalităţilor de
pregătire a copiilor - martori, pentru a-i familiariza cu procesul justiţiei penale
înainte de a depune mărturii. De asemenea, se impune necesitatea întreprinderii
acţiunilor întru reducerea întârzierii examinării proceselor penale, protejând
intimitatea copiilor - victime”.
Curtea Europeană a subliniat în repetate rânduri că un proces penal trebuie adaptat
vârstei, gradului de maturitate, capacităţilor emoţionale şi intelectuale ale copiilor
implicaţi.

2.3 Rolul pedagogului sau psihologului în protecţia copilului - victimă a

abuzului şi neglijării

În conformitate cu prevederile art., art. 481 si 480, CPP, la audierea minorului în

calitate de bănuit, învinuit, inculpat, parte vătămata sau martor este obligatorie

34
participarea pedagogului sau a psihologului. Pedagogul sau psihologul care
participă la audiere are rolul de a stabili un contact psihologic cu copilul şi de a
asigura o intervievare corectă a acestuia. În timpul audierii pedagogul sau
psihologul este în drept, cu consimţământul persoanei care efectuează audierea, să
adreseze copilului întrebări şi să facă observaţii în scris referitor la corectitudinea
efectuării audierii (art.479, alin.3, CPP).
Calitatea procesuală a acestor persoane este de specialist. Potrivit
art. 87, CPP specialist este persoana invitată pentru a participa la efectuarea unei
acţiuni procesuale în cazurile prevăzute de cod şi care nu este interesată de
rezultatul procesului penal. Specialistul trebuie să posede suficiente cunoştinţe şi
abilităţi pentru acordarea sprijinului necesar organului de urmărire penală sau
instanţei de judecată. Opinia expusă de specialist nu substituie concluzia
realizată de un expert judiciar (art.87, alin.2, CPP). Specialistul este invitat în
instanţă sau la organul de urmărire penală pentru a face concluzii directe.
Atragerea specialistului în proces se efectuează la cererea organului de urmărire
penală sau de către instanţa de judecată şi este obligatorie pentru instituţia la care
este angajat specialistul.

Legea nu conţine alte norme speciale cu privire la persoana pedagogului sau a

psihologului. Din această cauză, în practică moldovenească, de multe ori prezenţa
acestuia este o simplă formalitate respectată, pedagogul fiind o persoană străină
copilului, care nu a stabilit din timp contactul cu copilul, nu a discutat cu el, nu ştie
care sunt temerile copilului şi ce nivel de dezvoltare intelectuală are acesta. Mai
mult, în unele cazuri, la desfăşurarea diferitor acţiuni procesuale efectuate cu
acelaşi copil (audierea în cadrul urmăririi penale, audierea în instanţa de judecată)
se admite prezenţa diferitor pedagogi sau psihologi care nu cunosc copilul.

Recomandabil în acest sens ar fi ca legea să prevadă în mod expres neadmiterea la

audierea copilului, în calitate de pedagog sau psiholog, a persoanelor care nu au
stabilit contacte cu copilul din timp şi, de asemenea, a persoanelor care au studii în
pedagogie sau psihologie, dar nu activează în acest domeniu. Pedagogul sau

35
psihologul citat trebuie, conform specificului activităţii sale, să presteze muncă de
educaţie, instruire sau consiliere a copiilor de aceeaşi vârstă cu cel audiat.

Participarea pedagogului sau a psihologului la audierea minorului este determinată

de necesitatea de a utiliza datele cu anumite realizări ale pedagogului şi
psihologului referitor la pregătirea, efectuarea şi fixarea declaraţiilor.
Aceste drepturi sânt explicate pedagogului sau psihologului înainte de începerea
audierii minorului, acest lucru fiind menţionat în procesul-verbal al audierii
copilului.

Concluzii

Copilul este un subiect al drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Acţiunile care îl

privesc trebuie să fie călăuzite, în primul rând, de interesul superior al copilului.
Standardele internaţionale cât şi cele naţionale sunt instrumente pentru promovarea
drepturilor copilului, în general şi în particular, pentru a asigura respectarea
drepturilor acelor copii care sunt afectaţi de procesul judiciar sau de proceduri
penale. Ele trebuie să se axeze pe nevoile şi interesele specifice ale copiilor, care
diferă în numeroase situaţii de cele ale adulţilor şi care e necesar să fie
implementate în practică.
Însă, în pofida gamei largi de instrumente ce reglementează drepturile copilului, în
numeroase aspecte aceste drepturi nu sunt întotdeauna respectate sau luate în
calcul. Uneori copiii sunt calificaţi drept „cetăţeni mici cu drepturi mici”, iar
nevoile lor specifice sunt, pur şi simplu, ignorate.
În acest studiu am încercat să descriem pe larg aspectul accesului copiilor la
procedurile legale de depunere a plângerilor şi a dreptului acestora la consiliere
juridica gratuită. O atenţie aparte am acordat statutului legal al copilului abuzat
intr-un proces penal, modalităţilor specifice de audiere a copilului în scopul
asigurării protecţiei acestuia de toate situaţiile traumatizante şi rolului specialiştilor
implicaţi în administrarea procedurilor legale (poliţişti, procurori, judecători) ce

36
vin să instaureze practici prin care copilul să fie tratat în cele mai bune condiţii şi
să se simtă respectat.
Considerăm că acest subiect este de o importanţă primordială, deoarece
judecătorii, procurorii, poliţiştii şi avocaţii au un rol esenţial în asigurarea aplicării
legii şi în asigurarea respectării tuturor garanţiilor procedurale existente pentru
protecţia drepturilor copilului.
Aşadar, dezvoltarea cunoştinţelor, convingerilor şi abilităţilor reprezentanţilor
instituţiilor de drept cu privire la realizarea audierii legale a copilului - victimă sau
martor este de o importanţă majoră în acest context.
Iar profesioniştii competenţi şi bine informaţi din domeniul juridic vor putea să
contribuie la crearea unui sistem judiciar echitabil pentru toţi cetăţenii şi, în
special, pentru copii.

Recomandări:

- Este important ca legislaţia în vigoare să prevadă expres obligaţia raportării

cazurilor de abuz şi neglijare comise faţă de copil din partea profesioniştilor
(medici, asistenţi sociali, pedagogi, instructori, etc.), precum şi din partea
cetăţenilor simpli. Pentru cazurile în care persoanele au aflat despre abuzul faţă de
copil, însă nu au comunicat despre aceasta autorităţilor abilitate, legea trebuie să
prevadă unele responsabilizări;

- Este important, de asemenea, ca actele normative să prevadă în mod expres

proceduri şi metode speciale privind comunicarea şi primirea informaţiilor despre
abuz sau neglijare direct din partea copilului. în acest sens, este necesară crearea
liniilor de telefon ( mediatizate ), la care copiii ar putea să apeleze singuri în
cazurile de abuz (în familie, în instituţii, în comunitate); persoanele şi serviciile
care acordă consiliere legală confidenţială şi advocacy, serviciile sociale trebuie să
fie capabile să intervină în scopul protecţiei imediate a copilului aflat în situaţia de
abuz.

- La nivelul poliţiei locale şi al Direcţiilor de asistenţă socială privind protecţia

familiei şi a copilului (Autoritatea tutelară ) trebuie să existe un mecanism de
intervenţie şi acţiune comună în toate situaţiile de abuz faţă de copii.
- Este necesar ca Autoritatea tutelară să prevadă instituirea personalului specializat
(asistenţi sociali - tutori sociali ) care vor veni în sprijinul copiilor implicaţi în
procedurile judiciare pentru: pregătirea copilului către procesul penal; consultarea
şi asistarea copilului în exercitarea drepturilor sale procesuale speciale; cooperarea
cu reprezentanţii legali ai copilului şi avocatul acestuia; referirea copilului către
37
servicii specializate destinate recuperării psihologice şi fizice; orientarea
persoanelor implicate (ofiţer de urmărire penală, procuror, judecător ) spre nevoile
copilului şi contribuirea la asigurarea respectării intereselor copilului pe durata
procesului penal.

- Legea trebuie să prevadă că în toate cazurile în care victima unei infracţiuni

(indiferent de tipul infracţiunii) este un copil, acesta va beneficia de asistenţa unui
apărător. In cazurile în care reprezentanţii copilului nu au posibilitate materială de
a angaja un apărător, reprezentantul organului de urmărire penală, procurorul,
judecătorul vor decide atragerea unui apărător din oficiu;

- Legislaţia trebuie să prevadă expres că: în scopul evitării eventualelor traume

ale copilului, audierea unui copil - victimă a infracţiunii va avea loc în săli special
adaptate şi amenajate; audierile repetate ale copilului - victimă (în cadrul urmăririi
penale, în judecată) sunt limitate, pentru a asigura evitarea audierii repetate, în
situaţiile posibile, se va admite utilizarea înregistrărilor video iniţiale; la audierea
copilului - victimă participă în mod obligatoriu pedagogul sau psihologul care,
conform specificului activităţii sale, prestează o muncă de educare sau instruire a
copiilor de aceeaşi vârstă ca şi cel audiat; la audieri şi la alte acţiuni de anchetă cu
participarea copilului va asista acelaşi pedagog sau psiholog care a participat iniţial
şi care a stabilit deja contactul şi o relaţie de încredere cu copilul; punerea copilului
- victimă faţă în faţă cu infractorul nu se admite, etc.

38