ALIENAREA PARENTALĂ:

CONSIDERENTE ŞTIINŢIFICE ŞI IMPLICAŢII LEGALE

ALE UNUI

CONCEPT CONTROVERSAT

Conceptualizare: definiții, modele, termeni...

Legitimitate științifică
Context legal: evoluție internațională și actualitate în țara noastră...
Implicații practice
Recomandări
1. Alienare parentală: dificultăţile de contact părinte-copil

2. Aplicabilitate practică - fundamentare științifică

Dovezile ştiinţifice furnizate de comunitatea ştiinţifică constituie sigurul reper autentic referitor la validitatea unui fenomen.
- ”Dovezi”: studii de caz, liste de ”simptome”, observații clinice, opinii personale.
- multă confuzie, discuţii polarizate, atacuri personale, lipsa dialogului între diverşi actori, lipsa cercetărilor riguroase.

Nu există un consens în cadrul comunităţii ştiinţifice referitor la etiologia fenomenului, manifestările acestuia (atât în cazul
copiilor, cât şi al părinţilor), metodele sau instrumentele de identificare, consecinţele pe termen lung sau intervenţiile terapeutice
sau juridice cele mai potrivite (Saini, Johnston, Fidler şi Bala, 2016).

Confuzie

Implicaţii legale nu întotdeauna în legătură directă cu interesul superior al copilului

(utilizare defectuoasă în instanțe ca strategie legală, scindare/ conflict practicieni – cercetători;
intensificarea conflictului dintre părinți!).
Părinții influențează atitudinile copiilor: societate, prietenie, ecologie, bunătate, răzbunare, religie, ...... celălalt părinte

Voluntar sau involuntar, conştient sau inconştient, sistematic sau sporadic

Părinții manifestă comportamente care pot influenţa

negativ/ pozitiv
percepţia copilului asupra celuilalt părinte

ECONOMIA FIREASCĂ A VIEȚII DE FAMILIE (cv, di, fi)

 BACKGROUND

Denumiri care descriu o relaţie dificilă părinte-copil: Sindromul Alienării Parentale (Gardner, 1985), alienare
parentală (Darnall, 2010), copil alienat (Kelly şi Johnston, 2001), respingere nejustificată (Fiedler şi colab., 2013),
denigrare parentală (Rowen şi Emery, 2014), alienare patologică (Warshak, 2003).

Asumpții de bază:

- Comportamentele denigratoare ale unui părinte subminează relația copilului cu celălalt părinte.

- Copilul va fi mai atașat de părintele alienator, va coaliza cu acesta

- Cel mai frecvent, părintele alienator este mama

- Cel mai adesea, alienarea este unilaterală

- Părintele respins este un părinte obișnuit, competent, căruia nu i se pot reproșa prea multe, dar
nedreptățit
Sindromul Alienării Parentale. Gardner, R. 1985
Campania de denigrare; Raţionalizări inconsistente, ilogice sau absurde; Lipsa ambivalenţei; Fenomenul gânditorului
independent; suport emoțional părintelui alienator; Absenţa vinei sau remuşcărilor; prezenţa scenariilor împrumutate de la
părintele alienator; atitudinea negativă faţă de părintele ţintă se generalizează.

Critici:
- părintele alienator: agent etiologic exclusiv.
- auto-publicarea

- Peste 90% vs. 1,9%: 9000 de cazuri în care au existat dispute referitoare la custodie sau vizitare. Acuzaţii de abuz sexual au
fost avansate în doar 1,9% (169 de cazuri).

- Faller (1998) Child Maltreatment: componentele SAP nu sunt susţinute de date ştiinţifice şi nu poate fi considerat un
sindrom.

- Walker, Brantley şi Rigsbee (2004): SAP nu îndeplineşte criteriile necesare pentru a fi considerat o teorie şi nici nu oferă
răspunsuri la problemele dificile care apar atunci când un copil refuză contactul cu un părinte.

- Puncte de vedere similare: Emery, Otto, şi O’Donohue, (2005, p. 10): „statutul ştiinţific al SAP este, franc spus, nul.”
(Gould, 2006; Johnston şi Kelly, 2004b; Myers şi colab., 2002; Smith şi Coukos, 1997; Wood, 1994).
 UN CONTINUUM AL RELAŢIILOR PĂRINTE-COPIL DUPĂ SEPARARE ŞI DIVORŢ

Relaţii pozitive cu ambii părinţi. La capătul cel mai sănătos şi benign al acestui continuum se află majoritatea copiilor, aceia
care au relaţii pozitive cu ambii părinţi.

Afinitate cu un părinte. Aceşti copii se simt mai apropiaţi de un părinte din motive de temperament, sex, vârstă, interese,
preferinţele fraţilor, practici parentale, timp dedicat etc.

Copilul aliat. Pe timpul mariajului sau separării aceşti copii demonstrează o preferinţă consistentă pentru un părinte şi adesea
doresc un contact limitat cu celălalt părinte. În general nu resping complet părintele faţă de care nu sunt apropiaţi, nici nu
doresc să întrerupă orice contact şi adesea exprimă ambivalenţă faţă de acesta: furie, dezamăgire, dragoste şi o oarecare
rezistenţă la vizitare. Aceste alianţe îşi pot avea rădăcinile în disfuncţionalităţi familiale care au precedat divorţul: copiii
poate au fost încurajaţi activ să ia partea unuia sau a altuia dintre părinţi, poate au trebuit să transmită mesaje ostile de la unul la
altul etc.

Copilul înstrăinat. Copii înstrăinaţi în mod realist de un părinte datorită comportamentului inadecvat al acestuia: violenţă,
abuz, neglijare. Din acest grup fac parte copiii care au asistat la violenţe repetate sau izbucniri explozive ale unui părinte pe
timpul mariajului/ după separare, sau au fost ei înşişi victima violenţelor sau a comportamentului abuziv.

Copilul alienat. La capătul extrem al acestui continuum se află copiii alienaţi faţă de un părinte. Aceşti copii resping părintele
1) strident, 2) fără semne de vină sau ambivalenţă şi 3) rezistă sau refuză complet orice contact.
Perspectiva sistemelor ecologice: influențe reciproce persoană-mediu. Polak & Saini, (2015)
- studiile referitoare la conflictul parental,
- cele referitoare la închiderea porţilor (engl. gatekeeping, măsura în care părintele rezident interferează cu accesul părintelui ne-
rezident la contactul cu copilul) şi
- literatura referitoare la alienarea parentală.

1. Scindarea/ disocierea datorată conflictului intens (engl. high-conflict splitting).

- copiii aflaţi în situaţii conflictuale ajung să disocieze foarte clar relaţia cu un părinte faţă de cea cu celălalt părinte,
- fiecare relaţie este separată şi privată în mare măsură; copilul nu detaliază nu oferă informaţii despre relaţia cu celălalt părinte
- ambii părinţi presupun că copilul este aliniat cu celălalt părinte
- mecanism de coping prin care copiii încearcă să se protejeze de conflict (Buchanan şi colab., 1991; Grych, 2005; Johnston şi
Roseby, 1997; Johnston şi colab., 2009).

2. Cazurile hibride.
Situaţiile de alienare pură sau de respingere justificată pură sunt puţine (Friedlander şi Walters, 2010, 2014).
Mai frecvent se întâlnesc cazurile mixte, în care se poate observa o combinaţie de: comportamente alienatoare, carenţe parentale
sau parenting compromis al părintelui respins, respingere din partea noilor parteneri, fuziunea emoţională (engl. enmeshment).

85%!!!
 Principala problemă:
Relația directă, cauzală între comportamentele alienatoare și reacția de respingere a unui părinte.

SUPRASIMPLIFICAREA UNEI REALITĂȚI COMPLEXE

CA nu sunt nici necesare, nici suficiente.

Respingerea unui părinte: cel mai adesea motive multiple!
- Parenting-ul inadecvat: abuz fizic, emoțional, amenințări, comportament exploziv/ volatil/ inconsecvent
- Neglijare,
- Expunerea la informații inadecvate (extrase din dosar, citit mesaje)
- Conflict deschis - dorința de a se proteja de un context exploziv,
- Judecăți de valoare asupra comportamentelor părinților, atribuirea vinei pentru despărțire
- Loialități implicite, copiii cameleon
- Preferințe personale, stadii de dezvoltare, alianțe
- Protejarea/ favorizarea părintelui pe care îl percep ca fiind mai vulnerabil (emoțional, social, material etc.)
- Enmeshment
- Tulburări psihice (e.g. personalitate narcisistă)
- Comportamente alienatoare
Asumpții de bază vs. Ce știm de fapt:

- Comportamentele denigratoare subminează relația copilului cu ambii părinți

- Copiii se simt mai distanți față de părintele care denigrează cel mai intens

- Ambii părinți se angajează în comportamente alienatoare; ușoară supra-reprezentare a mamelor

- Cel mai adesea, există un număr de motive pentru care un părinte e respins

- Este mai probabil ca denigrarea să apară în cauzele intens conflictuale

 STUDII ŞTIINŢIFICE REFERITOARE LA ALIENARE

Domeniu volatil, cu încărcătură emoţională mare, în care “cercetători, practicieni sau actori legali pot – conştient
sau nu – să fie seduşi în a deveni propunătorii unor politici sau susţinătorii unor programe de intervenţie, în loc să
devină consumatorii obiectivi şi echilibraţi ai rezultatelor cercetării”

“Literatura” referitoare la alienarea parentală constă în principal în studii de caz, observaţii clinice,
conceptualizări teoretice insuficient fundamentate sau opinii ale „experţilor„ (adesea prezentate în instanţele de
judecată).

Deşi sunt foarte importante pentru identificarea unui fenomen (adesea esenţiale) observaţiile clinice sau
studiile de caz nu constituie dovezi ştiinţifice solide şi suficiente pentru a evalua şi analiza riguros un
fenomen în complexitatea lui.
45 articole și 13 teze de doctorat. 8 criterii după care au evaluat calitatea studiilor (Saini şi colab., 2016)

Studiul a utilizat un grup de control sau de comparaţie care ajută la verificarea precondiţiilor presupuse sau prezenţei
efectului? Alternativ, s-au efectuat comparaţii intragrup sistematice pentru a verifica ipotezele?
Studiul a utilizat metode uniforme şi consistente de colectare a datelor? Au fost aplicate sau dezvoltate măsurători
standardizate cu proprietăţi psihometrice (validitate de construct, concurentă, predictivă, fidelitate test-retest etc.)
menţionate pentru variabilele dependente şi independente?
Datele au fost colectate din surse multiple pentru ca perspectivele diferiţilor observatori să poată fi luate în
considerare (mame, taţi, copii, clinicieni etc.)? Acest pas este esenţial când există perspective foarte discrepante
asupra aceleiaşi probleme.
Studiul a controlat sistematic variabilele externe care pot afecta mărimea efectului (influenţa fraţilor, vârsta, genul,
severitatea alienării etc.) şi/ sau factorii explicativi alternativi (conflictul parental sau parenting-ul abuziv)?
Design-ul studiului a stabilit o ordine temporală între variabilele dependente şi independente pentru a testa direcţia
efectului sau cauzalitatea? Studiile longitudinale.
Au fost definite explicit şi explicate criteriile de selecţie şi excludere, rata de răspuns, moartea experimentală
pentru ca să fie clar pentru ce tip de eşantion sunt relevante datele?
Studiul a utilizat o metodă de selecţie randomizată care să permită generalizarea rezultatelor?
Mărimea eşantionului: este suficientă pentru a evidenţia date robuste (consistente de-a lungul testărilor repetate),
semnificative statistic (nu au apărut datorită şansei) şi importante clinic (suficient de amplu pentru a fi relevant
pentru factorii de decizie)?
IMPLICAȚII PRACTICE

1. Schimbarea domiciliului. Argumente pro și contra.

Contra:
- ”diagnosticare” greşită - schimbarea domiciliului - copiii riscă să fie plasaţi lângă un părinte ce poate fi abuziv,
neglijent, inadecvat sau un străin pentru copil.
- este alterată relaţia de ataşament cu părintele preferat, ceea ce poate avea efecte negative. Chiar dacă există o
fuziune emoţională sau o legătură patologică cu părintele preferat, terminarea abruptă a acestor relaţii poate fi
traumatică şi poate precipita comportament necontrolat sau suicid.
- schimbarea domiciliului poate afecta relaţiile sociale şi şcolare ale copiilor, surse importante de stabilitate şi zone
fără conflict din viaţa lor.
- adolescenţii pot deveni furioşi, cinici şi îşi pot pierde respectul pentru o instanţă care îi ignoră arbitrar şi pare să se
focalizeze doar pe drepturile părinţilor.
- nu există date care să arate că schimbarea domiciliului la părintele respins va avea ca efect un copil sănătos, în
special dacă părintele respins s-a comportat inadecvat cu copilul sau cu alţii în faţa copilului.
- Unele studii arată că copiii se pot acomoda diferitelor forme de abuz fără a a manifesta efectele acestuia decât după
ce cresc şi părăsesc locuinţa familiei (Briere şi Elliot, 1997; Browne şi Finkelhor, 1986; Gold, 2000).
- faptul că un copil pare să se adapteze la schimbarea domiciliului la părintele respins nu demonstrează direct
succesul acestei măsuri, ci doar rezilienţa extraordinară a unor copii (Walker şi colab., 2004).
 UTILIZAREA CONCEPTULUI DE ALIENARE PARENTALĂ ÎN INSTANŢĂ

Introducerea prematură în instanţă a unor inovaţii ştiinţifice şi clinice netestate – CONSECINȚE

1. Inducerea în eroare a instanței; crearea unei aparențe de concept/ metodologie științifică.

2. Decizii eronate: plasarea unui copil lângă un părinte neglijent, dezinteresat etc.

3. Internarea copiilor într-o instituție psihiatrică sau casă de corecție

4. Obligarea familiei să urmeze intervenții psihologice nevalidate, adesea suportând cheltuielile.

5. Intensificarea conflictului dintre părinți.

6. Sinuciderea unor copii

SUA

American Psychological Association (1996, 2008), subliniază lipsa datelor care să susţină presupusul Sindrom al
Alienării Parentale şi îşi manifestă îngrijorarea faţă de utilizarea termenului.

American Psychiatric Association (2012) anunţă că PAD nu va fi inclus în ediţia a cincea a Manualului de
Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale, DSM - V.

Consiliul Naţional al Judecătorilor din domeniul Dreptului Familiei (National Council of Juvenile and Family
Court Judges) atrage atenţia asupra standardelor în stabilirea interesului superior al minorului, arătând rezerve cu
privire la alienarea parentală, iar probatoriile care se întemeiază pe acest fenomen nu pot fi luate in considerare de
către instanţă.
Jurisprudenţa Curţii Supreme, care în cauza Kumho Tire v. Carmichael, 526 U.S. 137 (1999), se pronunţă ferm
asupra probelor care nu se întemeiază pe standarde ştiinţifice riguroase şi pe teorii validate, conform cărora orice
pledoarie care invocă alienarea parentală va fi considerată ca inadmisibilă. Curtea de asemenea consideră că acest
fenomen nu are susţinere în realitate.
Insitutul de Cercetare al Procurorilor Americani (The American Prosecutors’ Research Institute) și
Asociaţia Naţională a Avocaţilor Districtuali (National District Attorneys’ Association) au respins de asemenea
utilizarea în instanţă a SAP (Ragland şi Field, 2003).
Centrul Naţional pentru Urmărirea Abuzurilor asupra Copiilor (National Center For Prosecution Of Child
Abuse - NCPCA): punct de vedere similar.

ANGLIA
Serviciul Consultativ pentru Instanţele Civile şi de Suport pentru Copii (The Children and Family Court
Advisory and Support Service, CAFCASS), din cadrul Ministerului Justiţiei, şi-a exprimat perspectiva referitoare la
alienarea parentală (Cafcass, 2014).
Ostilitate implacabilă (engl. implacable hostility). Descrie mai bine fenomenul, subliniază limitele SAP, perspectivă
sistemică (motive variate pentru acre un copil respinge un părinte).

Contact şi violenţă domestică: Raportul curţii de experţi (engl. Contact and domestic violence: The experts court
report) realizat la solicitarea Ministerului Justiţiei (prin Official Solicitor, 2000)
ROMÂNIA

Institutul de Psihologie Judiciară- IPJ (asociație) şi

Asociaţia Română pentru Custodie Comună – ARPCC (ONG), prin protocolul încheiat la data de 1 februarie
2016, fac referire la fenomenul de alienare parentală ca o forma de abuz emoţional deosebit asupra copilului.

Colegiul Psihologilor din România - CPR, luând act de protocolul mai sus menţionat, dispune prin hotărârea
preşedintelui Comitetului Director al Colegiului Psihologilor din România recunoaşterea fenomenului alienării
parentale/ părinteşti ca formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, hotărâre publicata in Monitorul
Oficial al României nr. 144/ 25.02.2016.

Universităţile din Consorţiul Universitaria, contestă prevederile hotărârii CPR privind recunoaşterea fenomenului
de alienare parentală.
(profesori din cadrul Universitatăţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universităţii din Bucureşti, Universităţii A. I.
Cuza din Iasi, Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi Universităţii de Vest din Timişoara).
Peste 230 de hotărâri judecătoreşti în care alienarea parentală a fost menţionată într-o formă sau alta.
Numeroase denumiri:
- tulburare la limită cu relaţia de tip alienare parentală, sindromul alienării parentale, o condiţie mentală, o problemă
de relaţionare, proces atitudinal manifestat de minor, abuz emoţional şi sindrom de alienare parentală, alienare
parentală ca formă de abuz emoţional, comportament alienator activ, sindromul Stockholm care reprezintă reflexia
asupra copilului a fenomenului de alienare părintească etc.

Inflație terminologică, confuzie, insuficientă documetare.

În aceeași hotărâre diferiți termeni.
Copy-paste.
Unii psihologi realizează evaluări ale copiilor şi/ sau părinţilor (presupunem, însă metodologia nu este specificată în
hotărârile judecătoreşti) şi formulează concluzii de alienare parentală. Credibilitatea profesiei?
Informaţii fără acoperire. Astfel, într-un dosar s-a susţinut că manifestările sindromului de alienare parentală pot
conduce la tulburări identitare la vârsta adolescentei.
Erori grave: Richard Gardner – profesor de psihiatrie american, PAD in DSM-V.

Ce dovedește menționarea alienării parentale într-o hotărâre judecătorească?

Concluzii
1. Respingerea unui părinte: motive multiple, nu doar alienare (perspectivă simplistă).
2. Copiii resping sau refuză contactul cu un părinte chiar şi în familiile intacte, separate, divorţate sau aflate în
dispute legale (Moné şi Biringen, 2006).
3. Nu există suport ştiinţific referitor la definirea, etiologia, manifestările, consecinţele pe termen lung şi
intervenţiile terapeutice sau legale adecvate.
4. Cazurile alienare „pură” sunt rare. Efect de bumerang.
5. Comportamentele/ atitudinile alienatoare: nici necesare, nici suficiente.

Implicații legale
1. Utilizarea cu precauţie doar a acelor metode sau instrumente validate şi acceptate de comunitatea ştiinţifică,
fără a depăşi limitele cunoaşterii actuale.
2. Introducerea în instanţele de judecată a alienării parentale poate avea ca efect intensificarea conflictului şi
tensiunilor dintre părinţi, ceea ce subminează şi mai mult capacitatea acestora de a colabora pe viitor în interesul
copilului.
3. Investirea de timp, resurse şi energie în cercetarea fenomenului este mai potrivită decât în
legiferarea lui în stadiul actual imatur al cunoaşterii.
 Majoritatea copiilor sunt influențați de părinți; unii mai mult, alții mai puțin.

Conceptualizarea acestor influențe în termeni de alienare parentală este,

în stadiul actual al cunoșterii, o eroare.

Studierea fenomenului, nu legiferarea lui. Limitarea utilizării în instanța de judecată.

 „este absolut remarcabil faptul că atât de puţini copii ajung să respingă un părinte, având

vedere expunerea lor la comportamentele şi atitudinile negative ale părinţilor unul faţă de celălalt. Aceasta

sugerează că legăturile preadolescenţilor cu ambii părinţi sunt foarte rezistente chiar și în contextul

conflictului şi divorţului” (Walters şi Olesen, 2004, p. 206).