Analiza comparativă a unui fragment de lege

Paczilinecz Erika

După Revoluția Română din 1989, când s-a pus capăt regimului comunist, s-au clarificat
18 culte religioase recunoscute legal și de autorități. Dacă perioada comunistă a fost caracterizată
de o campanie de secularizare, încercând să transforme România într-un stat ateu, dupa
Revoluție s-a încercat din greu introducerea educației religioase în școlile publice. În primă
instanță, biserica a înregistrat un succes major în intervenția religioasă post-comunistă în școli,
dar, în final, această disciplină a rămas o disciplină opțională.

Chiar dacă sub îndrumarea comunistă, România era un stat ateu, in ianuarie 1990, la
aproximativ o lună după uciderea liderului Nicolae Ceaușescu, autoritățile române au modificat
sistemul educațional, noul secretar de stat, sprijinit de sutructura de conducere colectivă a BOR,
a promis sa vină în ajutor acestei instituții clerice prin introducerea disciplinei Religie în școlile
publice, la toate nivelurile în învățământul pre-universitar.

Articolul 9 din Legea Învățământului 1995, alin. (1), menționa că „Planurile-cadru ale
învatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ Religia ca disciplina scolara, parte
a trunchiului comun. Elevul, cu acordul parintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru
studiu religia si confesiunea.” Totodată, excepția cu privire ala frecventarea acestei discipline se
clarifica prin alin. (2) astfel: „La solicitarea scrisa a parintilor sau a tutorelui legal instituit, elevul
poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz situatia scolara se incheie fara aceasta
disciplina. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au
asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina.”

Curtea Constituțională a României a modificat această lege la 12 noiembrie 2014 pentru

ca dispozițiile prezentate in Legea Învățământului nr. 84 din anul 1995 și în Legea Educației
Naționale nr 1/2011, conform cărora „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a
părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele
de religie” sunt neconstituționale. Argumentul care s-a adus pentru această modificare a fost
faptul că ar fi normal ca cel care dorește să frecventeze această disciplină să scrie o astfel de
solicitare scrisă, nu și cel care nu vrea. Rezumatul argumentului adus în față de Curtea
Constituțională a fost că înscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie încalcă dreptul
fundamental al omului, dreptul la libertatea conștiinței. Schimbarea a constat în faptul că părinții
care vor ca elevul să participe la materia Religie trebuie să depună o cerere scrisă, materia
nemaifiind obligatorie. Pentru elevii minori părinții sau tutorii legali sunt cei care iau decizia
participării la această disciplină. Cu toate acestea, conform Codului Civil Român, minorul care a
împlinit vârsta de 14 ani au capacitate restrânsă de exercițiu, confrom cart. 498 alin. (1) „Copilul
care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere părinților să își schimbe felul învățăturii sau al
pregătirii profesionale ori locuința necesară desăvârșirii învățăturii ori pregătirii sale
profesionale.”. Totodată legea din 2014 clarifică faptul că, prin Art. 491 alin. (2), „Copilul care a
împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să iși aleagă liber confesiunea religioasă”. Această decizie a
venit ca o neplăcere la adresa BOR, considerând decizia Curții Constituționale “discriminatorie
si umilitoare pentru ora de religie".

O altă schimbare privind disciplina Religie în școli a constat în faptul că pe lângă religia
creștin-ortodoxă, celelalte religii minoritare au început să pună în aplicare educația lor religioasă
în școli 6% aparțin Bisericii Catolice, 3% Biericii Penticostale, 1% musulmani și evrei).

Așadar, dacă după o perioadă istorică tumultoasă în ceea ce privește îngrădirea dreptului
oamenilor la credință, în 1995 religia a fost introdusă în școlile de stat precum materie
obligatorie, odată cu avansarea luptei pentru drepturile omului, în 2014 Curtea Constituțională a
definit această decizie ca fiind una care nu dă dreptul oamenilor la libera conștiință. Astfel că,
dacă până in 2014 cei care nu doareau să participe la ora de religie din motive întemeiate,
trebuiau să înainteze o cerere scrisă pentru a reglementa această dorință, odata cu anul 2014, cei
care doreau să participe trebuiau să înainteze această cerere, elevii nemaifiind înscriși din oficiu
la această materie, care devenit opțională.
Bibliografie:

Legea Învățământului din 1995.

Legea Educației Naționale nr. 1/2011.

Lucian Turcescu and Lavinia Stan, "Educația Religioasă în România," Studii Comuniste și Post-
comuniste 38, 2005, paginile 381-401.