Sunteți pe pagina 1din 66

Microbiologie

Anul II
Anul II Microbiologie - cursul 1

Microbiologie
Curs 1
1.X.2007

Microbiologia
ƒ este stiinta a studiului vietii;
ƒ are ca obiect de studiu microorganismele;
ƒ aplicatii practice - tehnici de lucru care permit izolarea si identificarea agentilor
patogeni;
ƒ virusurile nu pot fi vazute la microscopul optic (10-9 m) si nu sunt celule;
ƒ bacteriile:
- sunt unicelulare si pot fi vazute la microscopul optic (10-6 m);
- nu exista diferentiere tisulara dar exista diferentieri celulare:
*celula vegetativa (activa metabolic);
*sporul – forma rezistenta (inactiva metabolic).

Paradigma = (model) trebuie sa explice starea de boala sau sanatate prin tratament diagnostic.
o anatomo-functionala
*se refera la organism ca ansamblu si structura
*perturbarile de structura si functie se evidentiaza prin diagnostic clinic
o chimica
*se refera la organism ca ansamblu de substante chimice
*modificarile calitative sau cantitative ale unei substante se evidentiaza prin diagnostic de
laborator
o genetica = bio - moleculara

Unelte medicale:
Seruri terapeutice – ser imun
- ser antitetanic – bacilul tetanic produce o toxina
- serul contine anticorpi fata de toxina tetanica (neutralizeaza toxina)
- ser antidifteric – ramane in faringe unde elibereaza toxina
- serul contine anticorpi de neutralizare
ex. Botulism
• toxiinfectie alimentara de tip particular
• spre deosebire de restul – constipatie in loc de diaree
• se trateaza doar cu ser antibiotic
• bacilul botulinic: 8 tipuri (la om 4) – ser specific

Vaccinuri – in scop profilactic


- primul vaccin = BCG impotriva TBC (bacilul Calmette-Guerin)
Antibiotice (chimioterapice)
EX: -penicilina are ca tinta o proteina din celula procariota pe care
eucariotele nu o au (deoarece proteina se gaseste in peretele celular,
prezent doar la procariote)

Microorganismele
ƒ au rol si in sanageneza nu doar in patogeneza
" Streptococcus viridans = sanogen (bacterie comensala din faringe)
" Streptococcus piogenes (β-hemolitic) = patogen
ƒ lumea microorganismelor este ubivitara, evolutiva si diversificata (complexa)
ƒ Microbiocenoza = ansamblu organizat de microorganisme (care se opun microorganismelor
patogene), gasit pe suprafata sau in interiorul organismului (colon, cavitatea bucala)
ƒ organismul uman contine
- 1013 celule eucariote
- 1014 celule procariote
ƒ au efecte favorabile in: dospirea painii; fermentatie; putrefactie
1.
Anul II Microbiologie - cursul 1

ƒ bolile infectioase se caracterizeaza printr-o morbiditate si mortalitate crescuta


ex:
- infectii respiratorii
- hepatite virale (A, B, C, D, E)
- hepatite - epidemice (A, E)
- cronice (B, C)
- boli cu transmitere sexuala (BTS): sifilis, gonoreea, SIDA

Istoricul microbiologiei

Fracastoro
- notiunea de carantina (boala se ia prin contagiune)

Antonie van Leeuwenhoek


- primul care a evidentiat microorganismele (animalicule) la un microscop construit de el

Karl Linne

Edward Jenner
- introduce vaccinarea antivariolica fara a cunoaste agentul etiologic al variolei (virusul)
- laptarii care aveau contact cu ugerul vacii (deci cu Vaccina) nu dezvoltau boala
- preleveaza substanta de pe ugerul vacii si o inoculeaza oamenilor ⇒ succes
- 1978 – variola considerata eradicata

Louis Pasteur
- a aratat ca viata ia nastere din viata
- studiaza procesul de fermentatie provocat biologic sau chimic si demonstreaza specificitatea de
substrat a acesteia
- a gasit primele posibilitati de sterilizare
Sterilizarea = distrugerea tuturor microorganismelor vii (minim 30 minute)
Dezinfectia = distrugerea microorganismelor patogene
- a izolat bacterii pe mediu de cultura
- a dovedit ca o activitate metabolica se poate dezvolta si in conditii de anaerobioza
- a descoperit vaccinul antirabic

Robert Koch
- a descris pentru prima data bacilul carbunos (antrax): Baccilus antracis
- a descoprit agentii etiologici ai tuberculozei
- scrie „postulatele lui Koch” despre etiologia bolilor infectioase = reguli ce stabilesc specificitatea
etiologica a unei infectii
- determina aparitia chimioterapiei
- bacilul Koch

Paul Ehrlich
- întemeietorul chimioterapiei
- descopera substantele care sunt active pe procariote dar nu si pe eucariote = substante
antibacteriene
- principiul toxicitatii selective

Gerhard Domagk – 1935 – sulfamidele (sulfamida rosie).

Alexander Fleming
- 1929 - descopera penicilina ce se utilizeaza in terapie din 1940.
- realizeaza diversificarea microbiologiei desprinzandu-se o serie de discipline ce acopera un
camp larg: bacteriologia, virusologia, parazitologia, micologia, algologia, helmintologia,
imunologia.
2.
Anul II Microbiologie – cursul 2

Microbiologie
Curs 2
8.X.2007

Istoricul microbiologiei romanesti

Victor Babes - a scris primul tratat de microbiologie valabil si azi „Bacteriile si rolul lor in
anatomia si histologia bolilor infectioase”
- a descris niste protozoare „babesia”
- anatomo-patolog la Budapesta
- a descoperit incluziunile intracitoplasmatice
- s-a ocupat de vibrionul holerei si de antagonismul microbian
- a fost profesor la facultatea de medicina din Cluj (1919-1920)
- profesor de morfopatologie si microbiologie la Bucuresti (din 1887)
- primul care asociaza vaccinul antirabic si seroterapia antirabica (turbare)

Ioan Cantacuzino
- studiaza la Paris
- probleme de imunitate dobandita (de contact)
- introduce vaccinul BCG (Bacil Calmette-Guérin)
- intemeiaza laboratorul de microbiologie si institutul care ii poarta numele
- s-a ocupat de vibrionul holerei si scarlatinei

Microorganismele
Evolutia microorganismelor = este un rezultat al interactiunii dintre modificarile materialului genetic
(prin mutatii, duplicare, transfer de material genetic) si presiunea selectiva
a mediului inconjurator (pastreaza in evolutie acele molecule cu
proprietati ale microorganismelor)
ƒ MACROEVOLUTIA – se refera la aparitia de noi genuri, specii, clase determinand diversificarea
formelor de viata
ƒ MICROEVOLUTIA – se refera la aparitia unor componente si proprietati noi in interiorul unei
specii. Ex: evolutia mecanismului de rezistenta la antibiotice

Microorganismele sunt cofactori ai unor boli tumorale, degenerative cu mecanism umoral.

" Oraganism imun-competent – organismul normal la care mecanismul de aparare functioneaza la


un anumit nivel
" Organism imun-compromis – la el au acces si alte bacterii nu numai cele patogene

BACTERII
- patogenice de ordin I = bacterii patogene care produc imbolnaviri
- comensale (patogenice de ordin II) = pot produce infectii la organismul imun-
compromis (ex: Escherichia coli)
Clasificarea patogenilor in functie de:
Riscul de infectie = probabilitatea ca intr-o situatie de intalnire dintre microorganism si om sa apara
infectia.
Riscul biologic (biohazard) = grad de periculozitate pe care un microorganism il are fata de
organismul uman.
Criterii pentru gradul de periculozitate (risc):
• este patogen pentru om (infectia se manifesta ca boala)
• risc pentru omul de laborator
• risc de raspandire in colectiv
• exista mijloace de tratament si profilaxie
1.
Anul II Microbiologie – cursul 2

Grupa I
- microorganisme putin patogene
- au o probabilitate scazuta de a produce îmbolnavirea

Grupa II
- microorganisme patogene pentru om
- pot produce imbolnavirea cand exista in cantitati crescute
- risc pentru omul de laborator
- pericol scazut de raspandire
- exista mijloace de tratament si profilaxie
- ex: Stafilococcus; Bacillus cereus; Bordetella pertussis ( ⇒ tusea convulsiva), unele Salmonelle,
Treponema palidum ( ⇒ sifilis); Nisseria meningitidis, virusul gripal, virusul herpetic,
Klebsiella

Grupa III
- pot produce boli grave
- risc crescut pentru omul de laborator
- se raspandesc usor in populatie
- exista mijloace de tratament si profilaxie
- ex: bacilul carbunos (antrax), bacilul tuberculos, Brucella, Salmonella typhi, virusul hepatitei B,
HIV, virusul rabic, taxoplasma, Rickettsia typhi ( ⇒ tifos)

Grupa IV
- produc boli grave pentru care gradul de mortalitate e mare
- risc crescut pentru omul de laborator
- raspandire foarte mare
- de obicei nu exista mijloace de tratament iar mijloace de profilaxie sunt putine
- ex: arbovirusuri (care produc encefalite virale), virusul Ebola, virusul Marburg

Organisme acelulare (fara structura celulara):


• virusuri: segmente de acid nucleic intr-o capsida de natura proteica cu capacitate de infectie
• viroizi: nu au capsula protectoare (numai ARN) ⇒ produc boli la plante
• prioni
- proteine infectioase
- nu exista acizi nucleici
- boli ale SNC (boala vacii nebune)
• plasmide
- dupa Monod sunt niste organisme vii deoarece au:
*emergenta (reproductibilitate, variabilitate)
*teleonomie (capacitatea de a reactiona chimic dupa un anumit program)
- molecule de acizi nucleici; au ca mediu de viata citoplasma bacteriana („cromozomi
facultativi”)

Organisme celulare:
• unicelulare cu celula :
- de tip procariot: bacterii
- de tip eucariot: fungi, protozoare, alge
• pluricelulare, dintre care pentru medicina prezinta interes: - helminti
- artropode

Regnuri – incadrarea se face in principal dupa:


ƒ tipul de celula
ƒ nutritie-prin difuziune
-prin endocitoza
ƒ tipul de energie utilizata-chimica
- radianta

2.
Anul II Microbiologie – cursul 2

ƒ Animal
ƒ Vegetal
ƒ Protista
- organisme unicelulare de tip eucariot
- alge unicelulare, protozoare
ƒ Miceta (Fungi)
- masa de filamente  se inlantuie ⇒
hife
- fungi inperfecti (nu formeaza hife)
ƒ Procariota
- Cyanobacteria (alge albastre-verzi)
- Archaebacteria (bacterii metanogene,
extrem halofile, termoacidofile)
- Eubacteria (toate bacteriile care
paraziteaza omul = chimiosintetice)

Bacteriile se clasifica pe baza structurii peretelui celular in:


• Gram +
• Gram –
1. Gracillicutes
- perete celular subtire, gracil (fragil)
- Gram –
2. Firmicutes
- perete celular ferm, puternic
- Gram +
3. Tenericutes
- fara perete celular
- Mycoplasma (gen din clasa Molicutes)
4. Mendosicutes
- perete celular imperfect (un peptidoglican modificat)
- incluse in Archaebacteria

Obs. Bacteriile se impart pe baza ARN 16S in 10 grupe.

Deosebiri intre celula eucariota si celula procariota:


Eucariota Procariota
Nucleu • adevarat • zona nucleara - nucleoid – echivalent
• are membrana (mb) nucleara, nucleoli nuclear, genofor
• nu exista membrana nucleara sau
nucleoli
Organizarea • cromozomi (cu ADN si histone) • cromozom reprezentat de ADN dublu
genomului • perechi de cromozomi ⇒ informatia catenar circular, unic – informatia
celular genetica este diploida genetica haploida
• material genetic extranuclear • materialul genetic exista si
- in cloroplaste extranuclear-plasmid
- in mitocondrii -profag
• elemente genetice mobile
Biosinteza • genele – sunt alcatuite din introni si • genele de structura – fara introni
produsilor exoni • transcriere + traducere  etape
genici • etapele sintezei proteice concomitente  ARNm –
- transcriere primara policistronic, viata scurta
- prelucrarea prin splicing

3.
Anul II Microbiologie – cursul 2

- traducere-succesiva in
compartimente diferite
• ARNm – monocistronic si cu viata
lunga
Citoplasma • compartimentata: RE, Ap Golgi, • necompartimentata – absenta
citoschelet organitelor celulare si a
• ribozomi 80S (60S + 40S) citoscheletului
• ribozomi 70S (50S + 30S)
Invelis • mb lipoproteica + colesterol • mb nu contine steroli, cu exceptia
(mb, perete) • nu exista perete celular bacteriilor din genul Mycoplasma
• unele celule au perete rigid format din • peretele celular = obliagatoriu, contine
celuloza sau chitina peptidoglican – mureina
Multiplicare • diviziune sexuata • diviziune amitotica, prin sciziparitate,
• mitotica sau meiotica condusa de un fisiune binara, nu exista apartat
aparat de diviziune celulara mitotic
• uniunea a doua celule germinative • apare fenomenul de sexualitate
haploide conduce la formarea unui primitiva – conjugarea bacteriilor
ou (zigot) diploid

Morfologie bacteriana
• frotiu – germeni omorati, se coloreaza  examinare prin imersie
• preparat nativ – contine germeni vii, nu se coloreaza  se
examineaza la microscopul optic (MO) ⇒ ne da informatii in
special despre mobilitate

Forme fundamentale de bacterii:


• coci – sferici
• bacili – alungiti, bastonas
• spirili – forma spiralata

1. Coci
 bacterii sferice
 diametru de 1 μm

ƒ pot fi asezati in diplo:


" in varf de lance (flacara de lumanare) ⇒
pneumococi (Streptococcus
pneumoniae)
" forma reniforma ⇒ meningococi,
gonococi (Neisseria meningitidis,
Neisseria gonorrhoeae)
ƒ pot fi asezati izolat
ƒ pot fi asezati in gramezi ~ ciorchine:
Staphylococcus aureus, epidermidis
ƒ pot fi asezati in lanturi: Streptococi 
Streptococcus pyogenes, viridans
ƒ pot fi asezati in tetrade (cate 4): Micrococcus
ƒ pot fi asezati in colturile unui cub (cate 8):
Sarcina

4.
Anul II Microbiologie – cursul 3

Microbiologie
Curs 3
15.X.2007

2. Bacili
• dimensiuni
bacili mici: 2-4 μm; 0,4-0,8 μm
bacili mari: 7-11 μm; 0,4-1,2 μm
• forma variata
ƒ rotunjite: E. coli
ƒ taiate drept: Bacillus anthracis/Bacillus cereus
ƒ ascutite: bacilul fusiform
ƒ deformate (cu spor sau incluziuni)
*in forma de bat de chibrit: Clostridium tetani
*in forma de racheta de tenis (spor subterminal) :
Clostridium botulinum
*in forma de barcuta (spor central) : Clostridium
sporogenes
• asezare
ƒ izolati - enterobacterii
ƒ in lanturi - genul Bacillus (antracis, subtilis, cereus)
ƒ litere chinezesti (bete de chibrit): Corynebacterium
diphtheriae
ƒ in diplo
ƒ litere majuscule (pot ramane agatati dupa diviziune):
X, Y, M, L, N, V: Mycobacterium tuberculosis
Cocobacilii au dimensiunea lungimii apropiata cu cea a
latimii ⇒ ex: Brucella, Bordetella, Haemophilus
• antropozoonoze = boli care apar la animale dar care pot trece la om in mod accidental:
*boli profesionale cum ar fi antraxul (bacilul carbunos)

3. Spirili
Pot fi cu :
• o singura tura de spira: virgula – Vibrio (cholerae)
• mai multe ture de spira:
ƒ spirili adevarati: celula rigida, citoplasma septata
ƒ spirochete
*citoplasma neseptata, celula flexibila, mobilitate
accentuata: rotatie, translatie, flexiune
*ex. Treponema, Leptospira, Borrelia
burgdorferi ( ⇒ boala Lyme)
La bacteriile fara perete celular (Mycoplasma) ⇒ forma variaza in
functie de conditiile de mediu
Exista bacterii:
ƒ lipsite in mod natural de perete celular (Mycoplasma)
ƒ care iau nastere din coci si bacili prin actiunea
factorilor chimici/fizici (ex. antibiotice, detergenti); dupa disparitia factorilor isi pot
reforma peretele ⇒ formele L (Lister)
ƒ fara perete celular obtinute in laborator
*din Gram + ⇒ protoplasti (sub actiunea lizozimului)
*din Gram - ⇒ sfereoplasti (sub actiunea lizozimului si EDTA)
ƒ Pleomorfism = fenomen de schimbare a aspectului morfologic la bacterii in functie de
conditiile de mediu

1.
Anul II Microbiologie – cursul 3

Structura celulei bacteriene


Date obtinute prin:
• microscopie electronica (ME)
• studii histochimice
• tehnici de dezintegrare celulara – radiatii, lizozim
• marcare radioactiva – ex: a acizilor nucleici
Formatiuni:
ƒ obligatorii: nucleoid, citoplasma, mb, perete celular
ƒ facultative: capsula, glicocalix, cili, pili, spori

Streptococcus mutans (in cav bucala) – are glicocalix ⇒


caria dentara (cea mai frecventa boala infectioasa)

Formatiuni obligatorii

1. Nucleoidul
• greu de evidentiat datorita bazofiliei citoplasmei
• Acridine-orange, Feulgen, microscopie in contrast de faza,
microscopie electronica (structura fibrilara)
• nu are mb nucleara
• nu are nucleoli si aparat mitotic
• 1 molecula de ADN dublu catenar, circulara, inchisa covalent, cu
GM = 2,8x109 D, L =1000 μm
• molecula de ADN este suprahelicoidala, suprarasucita
• este compact, legat de mb citoplasmatica prin structuri derivate
din mb: mezozomi (implicati in diviziunea celulara)
• celulele in curs de diviziune - au mai multi nucleoizi (2-4)
• NUCLEOIDUL ESTE: * unicul cromozom ⇒ bacteria este o celula haploida
* sediul ereditati- cromozomul detine informatia genetica pt specie
* exista plasmide – ereditatea extracromozomiala
• Exista antibiotice care actioneaza asupra moleculei de ADN: nitrofuran,
imidazol, rifampicina, quinolone.

2. Citoplasma
• nu e compartimentata datorita absentei organitelor celulare
• are aspect fin granulat datorita prezentei numarului mare de ribozomi – 20.000-40.000/cel:
ƒ subunitatea 30S: ARNr 16S + 21 molecule proteice
ƒ subunitatea 50S: ARNr 5S + 23S + 34 de molecule proteice
• ARN citoplasmatic – 90% ARNr + ARNm +ARNt
• exista antibiotice care actioneaza asupra ribozomilor: aminozide (ex. Streptomicina), tetracicline,
macrolide (ex. Eritromicina), fenicoli (ex. Cloramfenicol).
• mai contine 3-5000 molecule diferite (de la H2O la acizi nucleici) = lotul celular
• incluzii = depozite de material de rezerva (mai ales la cele mature)
ƒ polimetafosfat (Corynebacterium diphtheriae) ⇒ corpusculi metacromatici care
deformeaza capetele bacilului
ƒ glicogen – enterobacterii
ƒ amidon – Clostridium
ƒ vacuole – sferice, cu substante lichide/gazoase
ƒ plasmide („cromozom facultativ”) – molecule de ADN mai mici decat cromozomul
ƒ mezozomi, lipide si corpusculi Babes-Ernst

2.
Anul II Microbiologie – cursul 3

3. Membrana citoplasmatica
• strat subtire care înconjoara citoplasma (10-15 nm)
• in celulele bacteriene exista o presiune ridicata ce impinge membrana celulara si o face sa devina
aderenta de peretele celular astfel ca e greu de evidentiat
• metode de evidentiere :
1. prin plasmoliza celula se suspenda in solutii hipertonice astfel ca apa iese din celula,
citoplasma se retracta si membrana se desprinde de pe peretele celular putand fi
evidentiata
2. prin indepartarea peretelui celular prin tratare cu enzime:
ƒ gram + : lizozim ⇒ protoplasti
ƒ gram - : lizozim + EDTA ⇒ sferoplasti
3. prin microscopie electronica (ME)- membrana apare ca fiind formata din straturi
intunecoase dense separate printr-un strat
transparent, mai putin opac
• din punct de vedere chimic:
o proteine 60-70%
o lipide 40-30% ( glicolipide, fosfolipide)
o nu contine steroli (exceptie Mycoplasma)
• modelul structural Singer  membrana celulara =
fluid fosfolipidic in care plutesc proteinele sub
forma unor insule, care se gasesc fie pe partea
externa, fie pe partea interna a membranei sau
in grosimea ei. Este un model dinamic care
explica functiile membranei.
• din citoplasma pleaca prelungiri ce leaga nucleoidul de mb = mezozomi: au rol functional (in
diviziunea celulei)

Functiile membranei:
1. bariera osmotica
ƒ permeabilitate selectiva: nu permite patrunderea unor molecule cu greutate
moleculara (GM) mai mare decat GM a glicerolului
ƒ patrunderea substantelor se face prin:
i. difuziune simpla: se desfasoara lent; fara consum de energie; e folosita pentru
metaboliti cu GM mica si pentru substantele liposolubile
ii. difuziune facilitata: intervin proteine membranare numite carausi; fara
consum de energie
iii. transport activ: cu consum de energie; intervin permeaze care ajuta la
transportul nutrientilor impotriva gradientului de concentratie
iv. translocatie: modificarea chimica a substantelor transportate; are loc cu
ajutorul unor transferaze; are loc unidirectional
2. sediul unor procese bioenergetice – preia functiile mitocondriei
3. intervine in diviziunea celulara (prin mezozomi)
4. sediul proceselor de biosinteza = sediul enzimelor ce intervin in sinteza ADN-ului si in
sinteza peretelui celular
5. functie de secretie-excretie a enzimelor hidrolitice (scindeaza macromoleculele)
o la bacterii Gram +: enzimele sunt secretate in mediul inconjurator
o la bacterii Gram - : enzimele sunt secretate in spatiul periplasmic (intre mb celulara si
mb externa)
6. sediu de actiune -pt. detergenti utilizati ca dezinfectanti (altereaza structura si functia mb)
-pt. unele antibiotice : polimixine, gramicidina
7. sediul unor reactii chemo-tactice la nivelul mb exista receptori chemotactici cu rol de
atractie a unor substante (atractanti) sau respingere (repelenti)
8. motor ciliar = la bacteriile mobile, in membrana se gaseste motorul ciliar
9. membrana asigura transportul unor molecule de ADN cu GM mica permitand transferul de
material genetic intre 2 celule prin fenomenul ce se numeste transformare
10. sediul unor purtatori lipidici (carrier) si ai unor metaboliti esentiali ce intrevin in sinteza
peretelui celular
3.
Anul II Microbiologie – cursul 4

Microbiologie
Curs 4
22.10.2007

4. Peretele celular
• structura de suprafata ce se gaseste peste membrana
• 15-50 nm grosime
• relativ rigid ⇒ mentine forma celulei impotriva presiunii osmotice din celula care variaza intre
5-20 atm
• toate bacteriile au perete celular cu exceptia Mycoplasmei
• evidentiere
ƒ plasmoliza
ƒ fragmentarea celulei bacteriene cu agenti fizici si chimici; centrifugare  studiu la
microscopul electronic (ME)
ƒ indepartarea peretelui celular cu ajutorul enzimelor

Structura: peptidoglican (mureina) – numai la bacterii; diferentiaza celulele procaiote de cele


eucariote
• heteropolimer repetitiv cu GM mare, care inconjoara celula bacteriana, avand forma
aproximativa de sac ⇒ sac de mureina
• peptidoglicanul este alcatuit din 2 componente
a) componenta glican (glucidica)
- este aceeasi la toate bacteriile
- formata din lanturi in care se repeta N-acetil-glucozamina legata prin legaturi
1-4 - β-glicozidice (desfacute de lizozim) de acidul N-Acetil-Muramic
1.
Anul II Microbiologie – cursul 4

b) componenta peptidica
- difera cu specia
- formata din lanturi de L si D-aminoacizi legati de acidul N-acetil-Muramic:

monomerul
peptidoglicanului

• legarea unitatii monomer se face intre diaminoacidul 3 de pe o catena si D-Ala din 4 a


catenei urmatoare (cu indepartarea D-Ala 5)
• pozitia 3 are cea mai mare variabilitate:
la bacterile: Gram - : in pozitia 3 = acid diaminopimelic
Gram +: in pozitia 3 = Lys, Hys, ornitina, acid diaminobutiric
• legarea se face prin interventia unor enzime: transpeptidaze si carboxipeptidaze
ƒ direct la bacteri Gram (-) cand peptidoglicanul are o structura bidimensionala
ƒ indirect la Gram (+),
stafilococi printr-o punte
penta-glicinica
• in formarea puntilor intervin enzime
(transpeptidaze, carbozipeptidaze)
care fac parte din clasa PLP
(proteine de legare a penicilinei ←
care inhiba formarea peretelui –
engl. PBP)

Streptococcus viridans este foarte sensibil la


penicilina; dar s-ar putea sa existe in faringe si un
stafilococ (S. aureus) care sintetizeaza o penicilinaza
astfel ca streptococul nu este afectat.

Exista diferente intre peretele celular la Gram + si Gram –

La bacteriile Gram (+) = peretele celular este foarte gros 40-50 nm


Straturile peretelui:
1. Peptidoglicanul – multistratificat - pana la 40-50 de straturi de peptidoglicani
2. Acizi teichoici – polimeri de ribitol-fosfat sau glicerol-fosfat
pot fi: - de perete: polimeri de ribitol-P (la suprafata peptidoglicanului)
- de membrana: acizi lipoteichoici  polimeri de glicerol-fosfat care fac legatura
intre peptidoglican si membrana celulara
Acizii teichoici participa la cresterea, diviziunea si functionarea celulei bacteriene; stabilizeaza suprafata
celulei bacteriene si au rol de antigen pentru ca uneori pot determina un raspuns imun in organism;
intervin in functionarea suprafetei bacteriei si capteaza unele molecule si ioni din mediu (Mg2+) ; in
mediu cu PO43- scazuti nu se sintetizeaza acizi teichoici ci acizi teichuronici.
3. Polizaharide – nu in cantitate mare, dar la unele bacterii, polizaharidele atasate de acizii teichoici
pot conduce la aparitia unor polizaharide de perete:
Ex: la streptococi: polizaharidele duc la formarea carbohidratului C care duce la clasificarea pe baza
antigenica a streptococilor
4. Proteine – in cantitate mica, cu exceptia unor bacterii ce au in peretele celular proteina A sau
stafilococul care are proteina M
5. Lipide: - in cantitate foarte mica (sub 1%)
- exceptie face genul Mycobacterium care are lipide in peretele celular in cantitate mare
2.
Anul II Microbiologie – cursul 4

(30%). Acidul mycholic confera acestui gen caracterul de acido-alcoolo-rezistenta. Se evidentiaza


prin coloratie Zeihl-Nielsen.
- Corynebacterium dyphteriae are mai multe lipide (dar nu atat de multe ca Mycobacterium)

La bacteriile Gram (–) = peretele celular mai subtire (10-20 nm)


1. Peptidoglican are doar 1-2 straturi
2. Strat lipoproteic - reprezentat de molecule lipoproteice care pornesc din membrana si prin
componenta proteica se leaga de peretele celular (de acidul diaminopimelic), iar prin componenta
lipidica patrunde in stratul urmator al peretelui celular, care e reprezentat de membrana externa.
3. Membrana externa – structura asemanatoare cu membrana citoplasmatica (masa fosfolipidica in care
plutesc insule de proteine:
*proteine majore = 70%
a) Matrix-proteine: se asociaza in
triplete (cu alte molecule lipoproteice)
si formeaza niste canale (pori) care
strabat peretele celular pana la mb
citoplasmatica permitand trecerea
unor molecule si a unor nutrienti cu
greutate moleculara mai mica.
b) Inductibile: induse in anumite
situatii; pot actiona fie ca receptori
pentru bacteriofagi fie ca receptori
pentru pilul sexual (aspect important
in fenomenul de conjugare a
bacteriilor); uneori pot functiona ca
transportori pentru unii nutrienti.
*proteine minore = 30%
Intervin in transportul unor metaboliti cu
GM mica (ex. Viamina B12, exista proteine
numite siderofori cu rol de captare a Fe
din mediu). Unele au si rol de enzime hidrolitice sau muralitice (autolizine capabile sa desfaca
anumite legaturi din peretele celular si sa creeze niste locuri in care se inclaveaza monomeri nou
sintetizati permitand cresterea peretelui), iar altele au rol de legare a penicilinelor (PBP).
Obs: celulele sistemului RE au proprietatea de a sechestra Fe in caz de boli infectioase ⇒ in bolile
infectioase apare anemia

4. Stratul lipopolizaharidic (LPS) - Strat de suprafata identic cu endotoxina si cu antigenul „O” ale
bacteriilor Gram (–). Este alcatuit din:
ƒ lipidul A care e responsabil de toxicitatea pentru organism a
endotoxinelor carora le confera termostabilitate
ƒ un polizaharid complex organizat care proemina pe suprafata celulei
format dintr-o portiune centrala (sambure, core) de care se leaga
componente formate din unitati oligozaharidice care se repeta la
suprafata bacteriei (trizaharide liniare; tetra sau pentazaharide
ramificate); unitatile repetitive confera specificitatea antigenului O

Intre mb citoplasmatica si mb externa se gaseste spatiul periplasmic cu:


• enzime hidrolitice ⇒ scindare a macromoleculelor din mediu in fragmente care pot
patrunde in celula bacteriana
• proteine neenzimatice ⇒ transportul unor metaboliti spre interiorul celulei
• oligozaharide ⇒ reglare osmotica la bacterii
Exista bacterii fara perete celular: Mycoplasma, protoplasti (Gram +), sferoplasti (Gram -)
Enzime care actioneaza asupra peretelui celular:
ƒ lizozim - indeparteaza peretele celular la Gram (+)
- la Gram ( –) doar impreuna cu EDTA (si nici atunci complet)
ƒ autolizine

3.
Anul II Microbiologie – cursul 4

Rolul peretelui celular:


1) mentine forma bacteriei
2) bariera osmotica ce permite trecerea moleculelor cu GM mica
3) receptor pentru bacteriofagi si pilul sexual (intervine din diviziunea sexuala)
4) tinta de actiune pentru antibiotice
5) protectie mai ales la bacteriile intestinale fata de enzimele digestive si sarurile biliare
6) permit impartirea in Gram + si Gram -
7) sediul enzimelor hidrolitice ce degradeaza macromoleculele in fragmente ca sa poata fi
introduse in celula
8) sediul antigenului O la Gram (–) (care prin aglutinare permite identificarea bacteriilor)
9) serveste ca matrice (primer) in propria sinteza

Formatiuni facultative
- bacteriile ce le au nu le sintetizeaza tot timpul-

1. Capsula
• Strat superficial peste peretele celular, ce inconjoara bacteria
a. Capsula propriu-zisa: e reprezentata de o structura compacta, densa, bine organizata ce
inconjoara strans corpul bacteriei.
ƒ evidentiere:
 coloratii speciale: Burri (cu tus de China, capsula nu se coloreaza), Muir
 prin coloratie Gram: daca frotiul este realizat direct din produsul patologic
capsula apare ca o zona necolorata (se decapsuleaza prin coloratie); iar in
caz de frotiu cu o cultura pura, capsula nu se evidentiaza prin coloratie Gram.
 tehnici imunologice: utilizare seruri cu anticorpi care reactioneaza cu
antigenele din capsula ⇒ impingerea capsulei: „fenomen de umflare a
capsulei”
ƒ natura chimica
• polizaharidica: Pneumococcus, Klebsiella, Haemophilus (cocobacili),
Bordetella
• proteica: bacilul carbunos (B. antracis) capsula e un polimer de acid D-
glutamic; iar la streptococul β-hemolitic de acid hialuronic
ƒ rolul
*factor de patogenitate/virulenta (pneumococii decapsulati nu mai sunt patogeni)
*protectie fata de actiunea combinata litica a anticorpilor si a complementului
*sediul unor antigene (ex. la pneumococ polizaharidul capsular permite
clasificarea pneumococilor in 80 de tipuri antigenice) [pneumococul este pe
locul 2 in etiologia meningitei la copii]
*identificarea pneumococilor  ser
anti pneumococic ⇒ umflarea
capsulei
b. unele bacterii pot prezenta un strat mucos format
dintr-o substanta capsulara produsa in cantitate
crescuta in general mai solida si care inconjoara multe
bacterii avand rol de aderare de diferite suprafete.
Unele bacterii au drept invelis un antigen= K/Vi: la
unele Salmonelle

4.
Anul II Microbiologie – cursul 5

Microbiologie
Curs 5
29.10.2007

2. Glicocalixul
• Este o formatiune pe care bacterile o secreta numai in mediul lor de viata (nu si in laborator)
• Reprezentat de o retea de fibre polizaharidice forte lungi care inconjoara bacteria
• In aceasta retea pot fi captate si alte bacterii (alte specii decat cea care elibereaza glicocalixul)
• nu poate fi vazut la microscopul optic, ci doar la cel electronic prin coloratii speciale: rosu de
ruteniu
Roluri:
™ in aderarea bacteriei de diferite suprafete in organism
¾ aderenta nespecifica: aderarea la diferite tipuri de suprafete
¾ aderenta specifica: aderarea numai la suprafata anumitor tipuri de celule
ex: Streptococcus mutans (din cavitatea bucala) are proprietati de a elibera glicocalix cu ajutorul
caruia adera de smaltul dentar. El are enzime speciale cu care formeaza glicocalix sub 2 forme:
ƒ prin actiunea glucozil-transferazei se obtine un polimer de glucoza ⇒ dextran
ƒ prin actiunea fructozil-transferazei se obtine un polimer de fructoza ⇒ levan

prin aceste structuri Streptococcus mutans adera de smaltul dentar unde formeaza
colonii de bacterii (pot fi incluse si alte bacterii) incluse in dextran sau levan rezultand palca dentara.
Bacteriile care se gasesc in glicocalix au activitate metabolica si produc pH acid (prin anumiti metaboliti
care acidifica mediul) avand actiune distructiva la nivelul smaltului si determinand aparitia cariei
dentare.
™ Unele bacterii se pot atasa prin intermediul glicocalixului pe diferite catetere vasculare, pe sonde
sau proteze.

3. Flageli (cili) – apar ca niste prelungiri


filamentoase, foarte lungi subtiri fragile ce asigura mobilitatea
bacteriei.
Evidentierea :
ƒ La microscopul optic cilii pot fi evidentiati doar prin
coloratii speciale: impregnari cu saruri de Ag (maresc
dimensiunile lor)
ƒ Prin metoda tuburilor in „U”

- daca bacteria e mobila se gaseste si la


celalalt capat
- daca bacteria nu e mobila se gaseste la
un singur capat

In functie de numarul si prezenta cililor bacteriile pot fi: Examples of bacterial flagella arrangement schemes. A-
o monotriche= cu un flagel la un capat Monotrichous; B-Lophotrichous; C-Amphitrichous; D-
Peritrichous;
o amfitriche= cu 2 flageli (cate unu la fiecare capat)
o lofotriche =cu un manunchi la un capat
o peritriche= cu flageli pe toata suprafata
o atriche= fara flageli (sunt imobile)
• Bacteriile cu multi cili prezinta fenomenul de invazie (ex. Proteus) fiind extrem de mobile.
• Din punct de vedere chimic flagelii sunt de natura proteica = flagelina (asemanatoare miozinei)
= proteina contractila alcatuita din subunitati proteice care agrega si conduc la aparitia unei
structuri tubulare, rasucita helicoidal; (prezinta antigenul H)
• La microscopul electronic a fost observata ultrastructura cilului acesta fiind format din 3 componente:

1.
Anul II Microbiologie – cursul 5

1. corpuscul bazal (cilindru proteic delimitat de 2 perechi de discuri: una ancorata


in peretele celular, asigurand stabilitatea cilului, iar una in membrana
citoplasmatica, asigurand energia necesara miscarii cilului)
2. carlig- manson incurbat
3. filament axial care strabate carligul

• Rolul cililor:
1. asigura mobilitatea bacteriei = in sens orar
(rostogolire) si antiorar (in linie dreapta)
- combinata cu chemotaxia = miscare dirijata
intr-un gradient de
concentratie a substantelor chimice
- fototaxia; aerotaxia (spre concentratie
crescuta de O2, la aerobe)
2. la nivelul cililor se gaseste antigenul H ciliar
(flagelar) care ne ajuta la identificare
3. poate fi receptor pentru bacteriofagi
*Treponema, Leptospira, Borrelia = genuri fara cili/flageli
dar cu mobilitate foarte mare datorita unui aparat
locomotor intracelular (rotatie/translatie).

4. Pili: formatiuni de suprafata prezente mai ales la bacilii Gram (-) dar si la bacteriile Gram (+).
Sunt prezente atat la bacteriile mobile (patogene) cat si la cele imobile (nepatogene).
Sunt de 2 categorii:
a) sexuali
- prelungiri mai lungi decat pilii comuni, flexibili, se termina in buton
- natura proteica
- numar mic pe celula (1-4)
- au determinism plasmidic: informatia genetica ce codifica acesti pili se gaseste in
plasmide
b) comuni (fimbrii)
- prelungiri foarte scurte (apr0x. 1 μm),
drepte, rigide, vizibile la ME
- se gasesc in numar mare pe celula
bacteriana (100-200)
- informatia genetica pentru sinteza lor
e detinuta in special de cromozomi
- natura proteica: pileina = proteina
formata din subunitati mici care
agrega
- rol: aderare de diferite suprafete in
special epitelii – gonococ,
meningococ
- de multe ori fimbriile se pot prinde de receptorii zaharidici (proteine care au ca ligand o
structura polizaharidica si care au caracter de lectine)
- o specie bacteriana poate avea fimbrii care sa permita aderarea de diferite tipuri de celule
Ex:*mai multe forme de E. coli:
o ETEC = E. coli enterotoxigen care elaboreaza o toxina responsabila de diaree
masiva cu caracter apos, adera de epiteliul intestinal cu ajutorul pililor
o EIEC = E. coli enteroinvaziv
o EHEC = E. coli enterohemoragic
o EPEC = E. coli enteropatogen

2.
Anul II Microbiologie – cursul 5

5. Spori: formatiuni endocelulare, greu colorabile care mai apoi sunt eliberate ca exospori
- sunt o forma de rezistenta a bacteriei (atunci cand o celula vegetativa ajunge in conditii
nefavorabile de mediu, celula trece intr-un spor, care atunci cand ajunge in conditii favorabile redevine
celula bacteriana). Spre deosebire de forma vegetativa (activa metabolic) sporul este inactiv metabolic
aflat in stare latenta (stare criptobiotica).
• 2 genuri cu spori cu importanta medicala: Clostridium (tetani, botulinum) si Bacillus (anthracis,
cereus)
• sporul poate avea diametrul
- mai mic decat al celulei si nu deformeaza celula (Bacillus)
- mai mare decat al celulei pe care o deformeaza (Clostridium)

Clostridium botulinum Bacillus cereus

• Evidentierea:
- coloratii speciale (pentru microscopul optic): verde malaki
si safarina
- in coloratie Gram sporul nu se coloreaza
- microscopie electronica
- microscopie in contrast de faza (preparate native)

• Ultrastructura
o portiunea centrala (core) =protoplastul sporal format
din: nucleoid, citoplasma, mb citoplasmatica; reprezinta
50-70% din substanta uscata a sporului

o peretele sporal – peptidoglican care va da


nastere peretelui celular pentru celula vegetativa
cand sporul trece in bacterie (va germina)
o cortex – strat voluminos format de un
peptidoglican cu structura laxa datorita unui
numar mai mic de legaturi incrucisate intre
componente (mai gros)
o invelisuri sporale: strat intern + strat extern
o uneori la unele bacterii peste cele 2 straturi
exista si un exosporium

• Compozitia – se caracterizeaza printr-un continut redus


de H2O libera (aceasta gasindu-se numai legata) astfel ca toate reactiile metabolice sunt reduse,
aproape inexistente. In invelisurile sporale se gasesc proteine cu sulf iar in cortex se gaseste un
constituent particular cu rol in metabolismul Lys: dipicolinatul de Ca. La nivelul sporului o serie
de enzime dispar sau isi reduc activitatea, dar pot aparea altele noi pe care nu le gasim la celula
vegetativa: dipicolinat sintetaza, alanin-racemaza. La nivelul sporului nu se detecteaza
ARN mesager pentru ca sinteza proteica este aproape inexistenta.

3.
Anul II Microbiologie – cursul 5

Capacitatea unei celule de a sporula (de a forma spori)

Sporogeneza = este un proces complex ce se desfasoara in mai multe etape fiind implicate
aproximativ 200 de gene.

Germinarea = capacitatea sporului de a trece in celula vegetativa cand ajunge in conditii


favorabile.

Sporii pot rezista mai multi ani pana la germinare. Germinarea este un proces complex ce se desfasoara
in mai mute etape:
1. incepe cu activarea sporului = aparitia unor mici leziuni pe invelisurile sporale determinate
de aciditatea mediului, de temperaturi crescute si elemente abrazive.
2. initierea germinarii se face datorita factorilor nutritivi din mediu care stimuleaza activitatea
unor autolizine ce actioneaza asupra cortexului, si il indeparteaza (dispare si dipicolinatul de Ca).
Bacteria se imbiba cu apa (rehidratarea sporului) si activitatea metabolica este reluata.
3. cresterea celulei bacteriene cu reluarea activitatii enzimatice (metabolice)

aprox.
80
gene
⎯⎯ ⎯ ⎯⎯→
SPORULARE
spor ⎯⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯→
GERMINARE (in conditii favorabile) celula
vegetativa

ROLURI:
• forma de rezistenta la diferiti factori chimici si fizici
• termorezistenta e datorata deshidratarii sporului sau cantitatii mari de dipicolinat de Ca
• rezistenta la alti factori fizici (radiatii, presiune) si factori chimici asigurata de abundenta
proteinelor cu sulf din invelisuri.
• are importanta in clasificarea bacterilor-exista in 2 genuri sporulate
• reprezinta o forma primitiva de evidentiere celulara
• unele specii de bacterii sporulate pot elibera niste produsi extracelulari folositori (ex: antibiotice)
S-a demonstrat ca productia de antibiotice e controlata de gene implicate in etapele initaiale ale
sporularii; aceste gene in celula vegetativa sunt represate.

4.
Anul II Microbiologie – cursul 6

Microbiologie
Curs 6
5.XI.2007

Metabolismul bacterian
Bacteriile sunt organisme unicelulare capabile de o activitate metabolica neintrerupta. Ele cresc,
se divid, isi obtin energia si se diferentiaza spre forme de rezistenta (sporuleaza), se misca si se
adapteaza la mediu. La baza acestei activitati sta metabolismul bacterian reprezentat de toate reactiile
care se desfasoara intr-un organism (o celula).
Microorganismele sunt sisteme vii, deschise, complex organizate, specifice care schimba cu
mediul substante si informatii. Metabolismul celulei bacteriene se suprapune cu metabolismul celorlalte
forme de viata. Bacteriile se incadreaza in unitatea biochimica a lumii vii pentru ca au o unitate de
structura chimica identica cu restul celulelor (aminoacizi, nucleotide, acizi grasi, polizaharide) si pentru
ca au si o unitate de procese metabolice (reactii biochimice).
Metabolismul bacterian poate fi primar si secundar: metabolism secundar
• Metabolismul primar este reprezentat de o succesiune de reactii
chimice necesare cresterii si dezvoltarii unui organism (celula bacteriana).
• Metabolismul secundar este reprezentat de ansamblul de reactii care
duc la formarea unor compusi care influenteaza unele organisme din jur
(le stimuleaza, le inhiba sau le distruge). ex: sub nuc nu creste nimic
Metabolismul este reprezentat de o serie de reactii chimice, catalizate de enzime,
care se desfasoara intr-o anumita succesiune. Este reprezentat de o serie de cai si
cicluri metabolice ce formeaza o retea complexa si variata si care functioneaza metabolism primar
perfect datorita unui control extrem de riguros.
Metabolismul se caracterizeaza prin diversitate determinata de factori fizici, chimici si
substante nutritive foarte diverse care se gasesc in habitatele in care traiesc bacteriile.

Trasaturi particulare ale metabolismului bacterian:


1. metabolismul bacterian → se desfasoara intr-o singura celula; fiecare celula este capabila sa
isi sintetizeze toti constituentii necesari fara sa fie influentata de produsii altor celule specializate.
2. este necompartimentat ca urmare a necompartimentarii structurale (a citoplasmei) →
reteaua metabolica e completa si complexa
3. este teleonomic: in cursul evolutiei bacteriene s-au selectat acele cai metabolice ce au o
eficienta maxima (nimic nu se sintetizeaza in exces)
4. este foarte flexibil → bacteriile sunt capabile sa utilizeze un numar foarte mare de substante
nutritive (ca urmare a adaptarii la diferite conditii de mediu) ex. bacilul piocianic (Pseudomonas
aeruginosa) utilizeaza 70-100 nutrienti diferiti
5. este intens – schimbul dintre celula bacteriana si mediul inconjurator este foarte intens, celula
bacteriana creste foarte repede iar raportul dintre suprafata si volum se schimba. De asemenea
diviziunile celulare sunt foarte dese (timpul dintre 2 diviziuni = timp de generatie = 20 minute)
6. este foarte riguros controlat → exista control cibernetic → sintetizeaza ce au nevoie si cat le
trebuie

In celula bacterina au loc 4 tipuri de reactii:


1) catabolice: implicate in degradarea nutrientilor din mediu cu eliberare de energie (exergonice)
2) anabolice: asigura formarea intermediarilor cheie pentru sinteza monomerilor → se face cu
consum de energie
3) amfibolice: functioneaza atat in anabolism cat si in catabolism
4) cai auxiliare = cai anaplerotice, ce asigura refacerea compusilor cu 3-4 atomi de C plecand de
la compusi cu 1 atom de C care altfel s-ar pierde sau s-ar consuma

1.
Anul II Microbiologie – cursul 6

Schema metabolismului bacterian


O celula bacteriana pusa intr-un mediu cu nutrienti isi foloseste enzimele hidrolitce pentru a degrada
polimerii organici din mediu ( ⇒ digestie) rezultand molecule mai mici (cu numar mic de atomi de C si
cu eliberare de energie) ce pot fi transportate in celula.

1. reactii de clasa I sunt reactii degradative si duc la formarea de substante cu 3 pana la 7 atomi de C
= intermediari cheie = schelete de C, energizate de la care se porneste sinteza monomerilor
2. reactii de clasa II → reactii anabolice → conduc la sinteza monomerilor, substante cu un numar
mai mic sau egal cu 60 atomi de C pe molec ⇒ aminoacizi, monozaharide, acizi grasi, nucleotide
3. reactii de clasa III – reactii de polimerizare → conduc la formarea polimerilor biologici
homopolimeri si heteropolimeri :
• periodici/repetitivi: peptidoglicanul (levan → glicocalix)
• aperiodici/nonrepetitivi (proteine, acizi nucleici)

O celula bacteriana este alcatuita din: apa 70%, ioni anorganici: Na+, K+, Ca2+, Mg2+, Fe, P, S;
cataboliti si precursori, lipide si precursori, enzime si vitamine, proteine, ADN (cromozomi)

Nutritia bacteriana - se refera la capacitatea unei bacterii de a folosi substante nutritive din
mediu pentru a creste. Nutritia se refera la sursele de substante
nutritive, energia folosita de bacterie si la modalitatile prin care
substantele ajung in celula bacteriana.

Bacteriile au nevoie de sursa de C, N, S, H2O, saruri minerale; altele de factori de crestere


Sursa de C – dupa sursa de carbon bacteriile pot fi:
• bacterii carbon-autotrofe (importante in circuitul C in natura): utilizeaza CO2 ca sursa de C
• bacterii carbon-heterotrofe (de importanta medicala pentru patologie): utilizeaza C din
substantele organice
• carbon-mixotrofe: utilizeaza in mod obisnuit sursa anorganica dar pot folosi si subst. org.
Sursa de N
• bacterii care utilizeaza N din atmosfera - poate fi fixat cu ajutorul enzimelor = nitrogenaze
- au importanta in agricultura
• utilizeaza N din compusi anorganici (nitrati, nitriti) – bacterii patogene pentru om
• pot utiliza N din compusi organici (ex. N aminic)
Sursa de S
• poate fi utilizat sub forma oxidata (sulfat, sulfit)
• sau sub forma de H2S
Apa – este un constituent obligatoriu
Saruri minerale - necesare pentru activitatea enzimelor
- anioni (de S, P)
- cationi (Na+, K+, Ca2+)
- microelemente (Cu, Mg, Co, Fe – catalizeaza reactiile enzimatice)
Factorii de crestere: substante ce sunt necesare pentru dezvoltarea bacteriilor in cantitati
foarte mici, μg/ml, dar pe care bacteriile nu le pot sintetiza
Exemple: vitamina B, K, aminoacizi, baze azotate, colesterol (pt Mycoplasma), acizi grasi (pt Leptospira)
- recent genul Haemophilus (de tip β-capsulat) a fost delimitat de restul familiei prin necesarul
de factor de crestere: factorul X =Hemina, si factorul V = Nicotinamid Adenin Dinucleotid (NAD)
Sursa de energie
ƒ bacteriile fototrofe - folosesc lumina
ƒ bacteriile chimiotrofe - folosesc energia rezultata din degradarea substantelor:
o chimiolitotrofe (implicatii medicale) – degradeaza substantele anorganice
o chimioorganotrofe - degradeaza substantele organice
ƒ bacteriile prototrofe se dezvolta pe medii de cultura simple (necesitati minime)
ƒ bacterii paratrofe - determina parazitismul intracelular
2.
Anul II Microbiologie – cursul 7

Microbiologie
Curs 7
12.11.2007

Factorii fizici care influenteaza dezvoltarea bacteriilor


1. Temperatura – pentru fiecare bacterie exista o relatie intre
viteza de multiplicare si temperatura
• graficul temperatura/viteza de crestere (multiplicare): pentru fiecare
specie exista o temperatura maxima, o temperatura minima si o
temperatura optima pentru dezvoltarea bacteriei:
- temperatura minima - la care bacteria nu se mai multiplica
- temperatura optima - la care viteza de multiplicare este maxima
- temperatura maxima - la care bacteria nu se dezvolta
• in functie de temperatura, bacteriile se clasifica astfel:
- b. criofile (psihrofile): Tmin = 0 °C, Tmax = 15-20 °C, Toptima = 10-15 °C
- b. mezofile (implicatie medicala): Tmin = 10-15 °C, Tmax =45 °C, Toptima = 30-40 °C
- b. termofile (din ape termale, gunoaie): Tmin > 50 °C, Tmax = 80-100 °C, Toptima = 60-70 °C
• unele bacterii se dezvolta numai la 37 °C (interval de multiplicare foarte strans). Aceste bacterii se
numesc stenoterme.
Ex: de bacterii stenoterme (mor sub 30°C): Neisseria meningitidis/ Neisseria gonorrhoeae
• Unele bacterii se multiplica bine la 4°C: Ex: Listeria monocytogenes (infectii cu transmitere
digestiva)
• La unele bacterii, pentru alte functii biologice, temperatura poate fi alta decat cea pentru
multiplicare datorita faptului ca exista operoni termoinductibili ce functioneaza doar daca
temperatura creste peste 30°C.
Ex: bacilul Shigella (dizenterie) prezinta proteine responsabile de capacitatea acestuia de a
patrunde in celula si de a se multiplica, si prezinta operoni termoinductibili. In acest caz,
temperatura este un semnal in activarea sau dezactivarea exprimarii fenotipice.
• temperaturi < decat tmin – efect bacteriostatic (opreste multiplicarea)
• temperaturi > decat tmax – efect bactericid - se folosesc pentru sterilizare
(autoclavare la 120°C, 1 atm, 30 min – distruge si sporii)

2. pH –ul
• majoritatea se dezvolta la pH - 7,2-7,4
• bacterii acidofile - se dezvolta la pH acid (pana la pH= 1)
- ex: Archaebacteria, lactobacilii-pH = 1-5
- fara importanta in patologie
Archaebacteria

• bacterii alcalofile - se dezvolta la pH alcalin (pana la pH= 9-10)


- ex:Vibrionul holeric - pH = 9,2

vibrionul
holerei

• bacterii acidurice - se dezvolta la pH neutru, dar in urma activitatii metabolice produc acizi care
scad mult pH-ul (<5) si continua sa se dezvolte si la acel pH (Streptococcus
mutans)

Streptococcus
mutans

1.
Anul II Microbiologie – cursul 7

3. Presiunea osmotica
BACTERIILE SUNT OSMOTOLERANTE:
• bacteriile sunt tolerante la variatii mari de presiune osmotica deoarece peretele celular
permite dezvoltarea unei presiuni ridicate
• pentru bacterii cu perete celular subtire Gram (–) presiunea osmotica = 10 atm
• pentru bacterii cu perete celular gros Gram (+) presiunea osmotica = 20 atm
• pentru bacterii fara perete celular (Mycoplasma) presiunea osmotica = 1-2 atm

4. Puterea ionica (concentratia de saruri)


a. Exista bacterii halotolerante care suporta concentratii de NaCl 7,5% (stafilococul)
b. Exista bacterii halofile pentru care concentatia de NaCl 7,5% este obligatorie (Vibrio
parahaemolyticus)
Ex: concentratii crescute de sare sau zaharuri au efect bacteriostatic (folosite la muraturi sau dulceturi)

Exista un interval de permisivitate pentru fiecare factor (care permite multiplicarea bacteriei), in afara
acestui interval efectele pot fi bacteriostatice sau bactericide. La limita superioara a intervalului, bacterile
elibereaza proteine de stres utilizand alte cai metabolice (ex: HSP=Heat Shock Proteins)

5. CO2
• Exista bacterii care izolate din organism necesita cantitati de CO2 mai mari decat cele
produse - bacteriile capneice

6. Radiatii
• UV – efect bactericid - nu au capacitate de penetrare si se folosesc la sterilizarea aerului
si suprafetei de lucru
• γ –se folosesc la sterilizarea instrumentelor de unica folosinta (seringi)

7. O2
• necesar pentru dezvoltarea bacteriilor strict aerobe (acceptor final de electroni)
• toxic pentru bacteriile strict anaerobe

Metabolismul bioenergetic
REACTII DE CLASA I

Metabolismul energetic este reprezentat de reactii de oxidoreducere care au la baza transportul de


electroni pornind de la un substrat care se oxideaza (cedeaza electroni) pana la un substrat care se reduce
(acceptor final de electroni). In functie de natura substratului care cedeaza sau accepta electroni, avem
mai multe modalitati de eliberare a electronilor:
a. respiratia aeroba: donatorul de electroni este o substanta organica, de regula glucoza.
Acceptorul final de electroni este O2. De la glucoza la O2 electronii sunt transportati prin lanturile
sistemului transportor de electroni reprezentat de o serie de componente gasite in membrana
citoplasmatica. In acest tip de respiratie cantitatea de energie eliberata este mai mare pentru ca
substratul care cedeaza electronii se oxideaza complet.
b. respiratia anaeroba: donatorul este reprezentat de substante organice. Acceptorul final de
electroni este o substanta anorganica diferita de O2 : nitrat, nitrit, sulfat, carbonat, fumarat. Si in
acest proces functioneaza lantul respirator, partial sau integral. Se poate ajunge la oxidari
complete de substante si se elibereaza o cantitate destul de mare de energie.
c. fermentatia: este o restructurare moleculara si nu se ajunge niciodata la oxidarea completa a
substratului, cantitatea de energie eliberata fiind mult mai mica. Atat donatorul cat si acceptorul
sunt substante organice iar in mediu se acumuleaza o serie de produsi finali cu natura diferita.

2.
Anul II Microbiologie – cursul 7

In functie de natura produsilor finali:


1) fermentatie lactica
a) homolactica - asemanatoare cu fermentatia care se produce in timpul travaliului muscular
- exista la unii lactobacili
b) heterolactica - alaturi de acidul lactic se acumuleaza si alti produsi acizi (ex: acetat; etanol)
- exista la unii streptococi si la unii lactobacili
2) fermentatie alcoolica : se acumuleaza alcool etilic (ex: S. cerevisiae -fara implicatii medicale)
3) fermentatie acida mixta:duce la acumularea de acid acetic, acid formic, acid succinic, CO2, H
liber care duc la scaderea pH-ului sub 5 (la unele enterobacterii care se evidentiaza prin testul
rosu-metil)
4) fermentatia acetoinica
- se acumuleaza in mediu acetil-metil carbonilul sau acetoina si butinil-
glicolul
- caracteristica pentru unele enterobacterii: Klebsiella
- se pot evidentia in laborator prin testul Voges-Proskauer
5) fermentatie butirica: rezulta acid butiric si este prezenta la unele Clostridii (Clostridium tetani)
si la unele sporulate, sau la unii bacili: ! strict anaerobe
6) fermentatie propionica: se acumuleaza in mediu acidul propionic, acetic, succinic, si este
caracteristica pentru bacteriile anaerobe (Propionibacterium sp., si unele clostridii)
In cazul bacteriilor anaerobe diversitatea tipurilor de fermentatie este mult mai mare iar spectrul
substantelor care rezulta reprezinta o caracteristica de gen si specie.

In functie de necesitatea prezentei O2 si efectul toxic pe care acesta il poate avea, bacteriile pot fi:

1. aerobe obligatorii
- se multiplica in prezenta O2 si folosesc respiratia
- in absenta O2 este posibil ca unele bacterii sa se multiplice cu conditia sa existe un
acceptor final de electroni (oxigenul nu este toxic) ex: Pseudomonas
2. microaerofile
- se multiplica la concentratii mici de O2 (5%) si folosesc respiratia
- in absenta O2 nu se multiplica
- O2 poate fi toxic in concentratii mari
- ex: Campylobacter, Helicobacter
3. aerobe – anaerob facultative
- in prezenta O2 – folosesc respiratia si se multiplica
- in absenta O2 – folosesc fermetatia
- O2 nu este toxic
- cele mai multe se gasesc la om (ex: enterobacterii, stafilococul)
4. anaerobe – aerob tolerante
- se multiplica atat in prezenta O2 dar si in absenta O2 folosind fermentatia
- ex: Streptococcus
5. anaerob obligatorii
- nu se multiplica in prezenta O2 si folosesc fermentatia
- O2 este toxic
*Clostridium Gram+ (sporulate)
*Bacteroides Gram- (in colon)
- Metronidazol– actioneaza pe b. anaerobe

REACTII DE CLASA II – reactii de biosinteza (anabolice cu consum de energie)

Reactia de sinteza a acidului folic:

Sulfamidele (analogi ai PABA) se leaga competitiv si inhiba dihidropteroat sintetaza.


Trimetoprimul se leaga de dihidrofolat reductaza, inhiband-o.

3.
Anul II Microbiologie – cursul 7

REACTII DE CLASA III


ƒ reactii anabolice de polimerizare
ƒ folosesc monomerii obtinuti in reactiile de clasa II si sintetizeaza polimeri
- homopolimeri
- heteropolimeri (repetitivi sau nerepetitivi)
Homopolimeri
- din acelasi monomer care se repeta liniar sau ramificat
- pot fi extracelulari: ex: glicocalix
- sau pot fi intracelulari: ex: incluzii, amidon, lipide, proteine
- pentru sinteza lor au nevoie de un numar mic de enzime de polimerizare si de un
substrat care pentru unii homopolimeri poate fi sintetizat in celula, alteori poate fi
preluat din mediu
Heteropolimeri
- periodici sau repetitivi = ansamblu de substante cu greutate moleculara mica care se
repeta si formeaza retele bidimensionale sau tridimensionale ex: peptidoglican; ac.
teichoici
- aperiodici sau nerepetitivi: formati din mai multe substante care de obicei apartin
aceleiasi clase chimice dar de-a lungul polimerului nu exista nici o secventa care sa
se repete identic ex: proteine, ADN, ARN
- pentru sinteza este nevoie de multe enzime de polimerizare, dintre care unele sunt
organizate in structuri supramoleculare

Biosinteza peptidoglicanuilui: are loc in citoplasma celulei, la nivelul membranei si se ajunge pe acel
primer = peretele celular (peretele celular este primer in propria sinteza)

UDP – N-Ac-Glu
fosfo enol piruvic (PEP)

UDP – N-Ac-Glu piruvat enol eter


+ 2H

UDP – N-Ac-Mur acid - aminoacizii din pentapeptid sunt


ATP L-Ala adaugati secvential si fiecare aditie
este catalizata de o alta enzima
ADP + Pi
D-Glu implicand scindarea ATP in ADP si Pi
CICLOSERINA - inhiba aceasta etapa (impiedica
formarea unui pentapeptid
complet pentru ca nu permite
UDP – N-Ac-Mur acid - pentapeptid atasarea ultimelor doua D-Ala)
BP-UDP
BACITRACINA - trecut pe membrana, la acest nivel monomerul astfel
-impiedica reciclarea format trece de pe UDP pe un alt
BP-ului BP – N-Ac-Mur acid - pentapeptid transportor BACTOPRENOLUL si i
-monomerul gata + N-Ac-Glu se adauga N-Acetil-Glucozamina
format trece la nivelul
peretelui celular VANCOMICINA - inhiba trecerea monomerului la
nivelul peretelui celular
PG – N-Ac-Mur acid - pentapeptid
+ N-Ac-Glu
PENICILINE

PG – N-Ac-Mur acid - tetrapeptid


+ N-Ac-Glu

4.
Anul II Microbiologie – cursul 8

Microbiologie
Curs 8
19.XI.2007

Metabolismul ADN-ului
Molecula de ADN participa la multe cai metabolice ce formeaza metabolismul ADN-ului. Acesta
este matrice pentru exprimarea fenotipica a informatiei genetice.
Metabolismul ADN-ului cuprinde:
• replicarea
• repararea
• restrictia si modificarea
• recombinare genetica
• transcrierea
Structura ADN-ului:
1) Structura primara
• heteropolimer aperiodic si nonrepetitiv
• molecula flexibila care ia diferite forme in spatiu: pliere/rasucire
• format din doua catene polinucleotidice = dublucatenar (la bacterii si
eucariote), dar poate fi si monocatenar (la unele virusuri)
• contine baze - purinice (A; G)
- pirimidinice (T; U - in ARN; C)
• catenele au un capat 5’ cu grupari fosfat si un capat 3’ cu grupari OH libere
• nucleotidele se ataseaza la capatul 3’ deci lantul creste in directia 5’→ 3’
2) Structura secundara
• catene antiparalele (anticomplementare)
• au sens opus

• stabilitatea este mentinuta prin legaturi de H intre


A=T si G≡C
• exista forme liniare si forme circulare (cromozomul
bacterian si unele virusuri)
• capetele pot fi libere sau legate (covalent sau prin
legaturi de H) ⇒ capete coezive/adezive/
lipicioase
• starea ADN-ului poate fi superhelicoidala
sau relaxata; trecerea dintre cele doua
stari se face cu ajutorul unor enzime
Proteine implicate in metabolismul ADN-ului
1. ADN-ligaza
2. helicaza – care separa catenele
3. ADN polimeraza III – fuctioneaza cu mare precizie: cu rol in alungire si corectare
4. ADN polimeraza I – cu rol in refacerea golurilor
5. exonucleaze – actioneaza pe capetele libere ale moleculei de ADN→ desfac legaturile
fosfodiesterice
6. endonucleaze – ce actioneaza in interiorul catenelor → desfac legaturile fosfodiesterice
7. ligaze – refac continuitatea catenei de ADN; actioneaza indiferent de secventa
a) secvente palindromice (4-6-10 nucleotide)
GAATTC capete coezive
CTTAAG
b) secvente repetative
- directe: ATTC – ATTC
- inverse: ATTC – CTTA
1.
Anul II Microbiologie – cursul 8

1. Replicarea AND-ului bacterian


Replicarea este semiconservativa = o molecula bicatenara de ADN va forma doua molecule
noi (identice intre ele, precum si cu molecula “parentala”) fiecare formata dintr-o catena veche si o
catena “nou-sintetizata”. Replicarea poate interesa o molecula intreaga (cromozom sau plasmida) sau
doar o parte a acesteia (reparare, recombinare).
Etapele replicarii: initiere, alungire, terminare

a) Initierea
Incepe la locuri bine determinate, recunoscute de enzime implicate in acest proces (helicaza,
topoizomeraze, ARN-primaza) numite originile replicarii si notate cu „ORI”. Se caracterizeaza prin faptul
ca sunt bogate in A=T. Din acest punct porneste “furculita de replicare”.
Cuprinde mai multe momente :
- este necesara desfacerea duplexului parental pe anumite zone prin ruperea legaturilor de
hidrogen stabilizatoare.
- pe lanturile izolate de ADN se fixeaza imediat proteine de destabilizare a helixului care impiedica
refacerea legaturilor de hidrogen si a structurii dublu helicoidale.
- se realizeaza stabilizarea furcii prin interventia topoizomerazelor (produc o superspiralare)
- asamblarea-proteinelor de replicare (replizom): helicaza
-proteinelor de stabilizare (primazom): primaza, ARN-polimeraza, ADN-polimerazaB
Pentru plasmide si bacteriofagi o molecula de ADN serveste ca matrice pentru sinteza mai multor
molecule. Este posibil la bacterii sa se replice numai o portiune din molecula de ADN.
Replicarea poate fi - bidirectionala (modelul θ – la E. coli) –pentru diviziunea celulei
- unidirectinala (modelul σ) – in transfer (conjugare) la plasmide si cromozomi
b) Elongarea (alungirea)
Reprezinta progresia furcilor pana se parcurge intreaga matrice (punctul terminus situat la 180º
fata de ORI). In timpul elongarii, pe o catena sinteza se face in directia 5’-3’ lantul nou format numindu-
se lant conducator sau director, iar pe cealalta catena sinteza se face tot in directia 5’-3’ dar nu continuu,
lantul nou format numidu-se lant succesor sau intarziat.
c) Terminarea
Se produce atunci cand cele doua furculite de replicare se intalnesc intr-o regiune opusa regiunii
ORI (punctele terminus).Are loc separarea cromozomilor si plasmidelor.

2. Repararea ADN-ului: constitutiva sau inductibila; specifica sau nespecifica


Modificari ale ADN-ului
1. Erori de replicare: citire gresita a matritelor, sau greseli de incorporare a monomerilor in
catenele care se sintetizeaza
2. Leziuni independente de replicare
a. modificari ale bazelor azotate:
- prin agenti alchilanti, ce determina metilarea bazelor azotate care nu mai pot face perechi
corecte (se imperecheaza gresit)
2.
Anul II Microbiologie – cursul 8
- dezaminari spontane (citozina ⎯⎯ ⎯ ⎯→ uracil; adenina ⎯⎯
dezaminare
⎯ ⎯→ hipoxantina)
dezaminare

- formarea de dimeri pirimidinici prin actiunea razelor UV (ex: dimeri de timina)


- scindari ale purinelor prin radiatii sau agenti chimici
- depurinari (la caldura sau la pH acid)
b. sectionari ale scheletului zahar-fosfat: intreruperea legaturilor fosfo-diesterice pe o catena sau
pe ambele catene prin radiatii ionizante sau prin tratare chimica (deletii, insertii)
c. legari covalente: intre cele doua catene sau intre baze din aceeasi catena, determinand
perturbarea replicarii sau a functiei de matrice.
Exista doua categorii de sisteme de reparare (prereplicativa, in timpul replicarii, postreplicativa):
a) reparare constitutiva, specifica, directa, tintita la leziune
b) reparare inductibila, nespecifica care recunoaste o varietate de leziuni
a) Repararea constitutiva (specifica)
Fotoreactivarea = sistem capabil sa desfaca legatura covalenta care apare intre dimerii de timina
rezultand reversia lor. Se datoreaza unei enzime fotomonomerizante/fotoreactivatoare numita fotoliaza,
inactiva la intuneric. Fotoliaza se leaga de dimerii de timina si la intuneric, dar pentru clivarea si
monomerizarea lor are nevoie de lumina (λ=300-600). Enzima recunoaste leziunea din ADN, se leaga de
dimer iar dupa absorbtia energiei luminoase este activata si desface dimerul apoi este eliberata pentru ca
ADN-ul revine la forma initiala.
Exista si alte enzime implicate in repararea specifica:
• glicozilaze de reparare – indeparteaza gruparea metil mai ales de pe adenina
• metil-transferaze – indeparteaza gruparea metil mai ales de pe guanina
b) Repararea inductibila (nespecifica)
1. excizia si resinteza: se bazeaza pe faptul ca informatia genetica este prezenta in doua catene
complementare. Leziunea este sesizata de cel putin trei proteine dupa care se produce scindarea
leziunii (catenei) si indepartarea ei ⇒ exonucleaze. Catena este refacuta prin actiunea
polimerazelor care vor insera bazele corecte datorita catenei complementare.
2. replicarea recombinationala (reparare postreplicativa): ARN-polimeraza sare peste leziune
ramanand astfel o breşă
3. sistemul S.O.S – sistem inductibil de reparare ce intervine cand toate celelalte sisteme de reparare
nu au reusit sa repare leziunile. Actioneaza postreplicativ. Se gaseste in forma inactiva fiind format
din 20 de gene represate. Este predispus la erori si face parte din grupul sistemelor de raspuns al
celulelor bacteriene la stress. Are caracter de urgenta. Este responsabil de supravietuirea celulei.
Ex: in boala ereditara Xeroderma pigmentosum – pielea este inchisa la culoare (expunere la UV ⇒
cancer cutanat); nu sunt reparate leziunile din ADN cauzate de razele UV.

3. Restrictia si modificarea
Fenomene complementare care permit recunoasterea ADN-ului propriu (care va fi protejat si
conservat) de ADN-ul strain (care va fi sectionat si eliminat din celula).
ƒ Modificarea: metilarea in anumite locuri a ADN-ului propriu imediat dupa replicare (modifica
baze la locul sau langa locul cu potential de clivare). ADN-ul metilat in pozitii caracteristice este
recunoscut ca propriu.
ƒ Restrictia: fenomen complementar la care participa enzime speciale numite endonucleaze de
restrictie; acestea recunosc ADN-ul
nemetilat ca strain si il degradeaza in
fragmente mai mici facandu-l
nefunctional. Endonucleaza de restrictie
este o enzima care recunoaste anumite
secvente de baze azotate (4-8 baze) la
nivelul carora actioneaza = secvente
palindromice (se citesc la fel si de la
stanga si de la dreapta); au capetele
coezive/adezive/lipicioase. Impiedica
invazia ADN-ului strain si este folosita in
clonarea moleculara (tehnologia ADN-
ului recombinant).
Ex: endonucleaza de restrictie EcoR1

3.
Anul II Microbiologie – cursul 8

4. Recombinarea
Reprezinta interactiunea intre doua molecule de ADN care fie provin fie din aceeasi celula
bacteriana fie din doua celule diferite.
Intervine in:
o repararea leziunilor acizilor nucleici
o integrarea sau excizia de plasmide sau genom fagic in/din cromozomul bacterian
o transpozitia elementelor mobile
Consecinte:
• integrarea unei secvente (in intregime) in alta; pentru moleculele de talie aproximativ
egala cu plasmidele se numeste cointegrare
• excizia este un proces invers prin care se face separarea plasmidei din cromozom =
rezolvarea integrarii

Recombinarea poate fi:


ƒ omoloaga (legitima)
ƒ situs specifica
ƒ situs nespecifica (ilegitima)

1. Recombinarea omoloaga (dependenta de proteina RecA)


- intre segmente omoloage aproape identice intre care nu exista decat mici modificari la
nivelul unor perechi de baze
- au regiuni capabile sa formeze perechi complementare pe zone extinse
- are loc intre molecule diferite de ADN sau secvente de pe acelasi ADN
Mecanism molecular:
- ruperea si reuniea catenelor insotita de sinteza partiala de ADN
- exista mai multe modele de recombinare moleculara rezultand formarea unui
heteroduplex, structura dublu catenara formata din catenele celor doua molecule
care se recombina
Recombinarea omoloaga are loc numai intre specii apropiate, inrudite. Intervine in repararea
prin recombinare in fenomenul de transfer de ADN = transductie, transformare si in recombinarea intre
rezerva de gene si caseta de expresii fenotipice (la gonococi).

2. Recombinarea situs-specifica
Are loc intre molecule total diferite ca secvente cu exceptia unui anumit loc unde secventa este identica.
Exista mai multe mecanisme moleculare cum ar fi integrarea si excizia plasmidelor si profagilor.
Ex: bacteriofagul λ ce paraziteaza E. coli – se integreaza in cromozomul bacteriei intotdeauna intr-o
pozitie caracteristica, intre genele GAL si BIO. Desprinderea se poate face corect sau incorect.
Recombinarea situs-specifica e intalnita si la elementele genetice mobile (EGM) sau transpozabile
(EGT). Acestea sunt molecule de ADN care nu se pot replica singure si au capacitatea de a se deplasa de
pe o molecula pe alta sau in diferite locuri in cadrul aceleiasi molecule. Transpozitia este asigurata de
enzime numite transpozaze, si poate fi replicativa sau nonreplicativa.

4.
Anul II Microbiologie - cursul 9

Microbiologie
Curs 9
26.XI.2007
5. Transcrierea
Este un proces ce se desfasoara in mai multe etape:
1. initierea - intervine enzima ARN-polimeraza ce recunoaste o anumita secventa (promotor)
2. alungirea - are loc citirea in sens 3’-5’ si sinteza in sens 5’-3’
3. terminarea - poate fi ρ-dependenta sau
- ρ-independenta (este implicata proteina ρ [„ro”])
Unitatea de transcriere este operonul, format din:
• gene de structura (detin informatia genetica pentru sinteza)
• secvente semnal = gene reglatoare ce codifica proteine de control
• operatori si promotori de care se leaga ARN-polimeraza (asigura transcrierea)
Gena reglatoare codifica proteine reglatoare (alosterice); acestea au doua locusuri:
- un locus activ - prin care recunoaste cu foarte mare specificitate un operator
- un locus efector - recunoaste si permite atasarea unor molecule mici din mediu (molecule efectoare)
ce are ca si consecinta schimbarea configuratiei proteinelor reglatoare modificandu-le afinitatea
pentru substrat.
Exista doua categorii de proteine reglatoare ce intervin in controlul activitatii operonului:
1. proteine de reglare care atunci cand se fixeaza de operon, inhiba functia ARN-polimerazei si astfel
si transcrierea informatiei pe ARN-ul mesager cat si sinteza de proteine. Sunt proteine
represoare ce exercita un control negativ asupra biosintezei proteice.
2. proteine reglatoare care cand se fixeaza pe regiunea operatoare, favorizeaza activitatea ARN-
polimerazei si implicit transcrierea informatiei genetice pe ARN-ul mesager cat si biosinteza
proteica. Sunt proteine activatoare ce exercita un control pozitiv asupra biosintezei proteice.
Ex: 1. operonul lactozei - are trei gene structurale (z, y, a) ce codifica enzime (vezi desen)
- gena operator si secvente adiacente
Desen foarte important! retineti toate detaliile!
Gena represoare (regulatory
gene) codifica o proteina ce
are afinitate pentru operon.
Dupa ce este sintetizata,
aceasta proteina reglatoare se
fixeaza pe operon, motiv
pentru care ARN-plimeraza
nu se mai poate lega de
promotor si nu se mai poate
deplasa de-a lungul genelor
structurale. Astfel sinteza
proteica nu are loc.

In momentul in care se
introduce LACTOZA in mediu
(inducer molecules) aceasta se
fixeaza de locusul efector al
proteinei reglatoare, care se
desprinde de pe operon. Se
formeaza complexul
represor - lactoza (inactive
represor) care ramane in
citoplasama. Operonul
ramane liber, ARN-
polimeraza se fixeaza pe
acesta si se deplaseaza de-a
lungul genelor structurale,
citeste informatia genetica si
determina sinteza proteica. Se
sintetizeaza β-galactozidaza,
permeaza si acetilaza.
1.
Anul II Microbiologie - cursul 9
ƒ Operonul este supus si altor mecanisme de control in care intervine proteina catabolit activatoare ce
functioneaza numai in prezenta ciclic AMP-ului cu care formeaza un complex. Acest complex permite
legarea ARN-polimerazei si deplasarea ei de-a lungul genelor structurale stimuland sinteza proteinei
respective.
ƒ Un alt mecanism este cel de represie catabolica a activitatii metabolice, efect datorat glucozei. Daca
glucoza este prezenta in mediu, bacteria nu isi sinetizeaza enzime degradative pentru alte zaharuri.
Pentru formarea acestor enzime este nevoie de ciclic AMP si de proteina catabolit activatoare. In
momentul in care glucoza este transportata in celula pentru a fi utilizata, formarea ciclic AMP-ului
este perturbata. Complexul ciclic AMP – proteina catabolit activatoare nu se mai formeaza astfel ca
este inhibat operonul lactozei si implicit sinteza enzimelor degradative.
2. operonul triptofanului
• este supus unui fenomen de atenuare datorat organizarii ADN-ului
• are gene de structura: se gaseste o proteina leader intre prima gena de structura si operator
• este un mecanism mai eficient

(sigma)

(1, 2, 3, 4)

In fenomenul de atenuare nu se impiedica initierea transcrierii


Reglarea : 1. se face in timpul transcrierii prin cooperare intre ARN polimeraza si ribozomi
2. nu necesita proteine reglatoare
2.
Anul II Microbiologie - cursul 9

Cresterea si dezvoltarea bacteriilor


Dezvoltarea unei bacterii reprezinta cresterea ordonata a tuturor componentelor bacteriene si
marirea volumului pana la dublare. De la o celula se ajunge la o populatie de celule. Dezvoltarea se face mai
ales pe medii lichide.
Daca se insamanteaza o specie bacteriana pe un mediu lichid si la diferite intervale de timp se iau
probe pentru a se urmarii dezvoltarea populatiei, inregistrand datele pe un grafic se obtine curba de
dezvoltare a unei populatii. Pentru o specie bacteriana curba este aceeasi in aceleasi conditii de mediu.

Etapele curbei de dezvoltare:

a. perioada de latenta
b. perioada logaritmica (de multiplicare exponentiala)
c. perioada stationara
d. perioada de declin (descendenta)

A. Perioada de latenta
• numarul de bacterii nu se modifica, fiind egal cu numarul
celulelor inoculate.
• au loc modificari metabolice, bacteriile programandu-si
metabolismul pentru a putea utiliza nutrientii din mediu
• a fost demonstrata de Monod prin fenomenul de
diauxie: a cultivat E. coli intr-un mediu care contine 0,01% glucoza si 0,1%
lactoza. Aspectul curbei de dezvoltare prezinta doua perioade de latenta (A)
demonstrand ca bacteriile sufera doua modificari: cresc pe glucoza iar dupa ce
aceasta se termina bacteriile isi reprogrameaza metabolismul si cresc pe lactoza.

B. Perioada logaritmica
• are o durata variabila influentata de bogatia mediului si de resursele nutritive
• in momentul in care resursele incep sa se reduca permit trecerea in etapa stationara
• caracterizata printr-o multiplicare accentuata a bacteriei
• numarul celulelor creste in progresie geometrica
• bacteriile sunt tinere, au un metabolism activ: sinteza proteica intensa, cantitati mari de ARN
• la microscopul electronic apar cu 2-4 nucleoizi datorita diviziunii rapide
• celulele au cele mai reprezentative proprietati ale speciei respective:
ƒ sunt cele mai sensibile la actiunea antibioticelor si a substantelor dezinfectante
ƒ au afinitate fata de coloranti
Timpul de generatie la bacterii = timpul ce se scurge intre doua diviziuni (aprox. 20 min)

C. Perioada stationara
• apare un echilibru intre numarul celulelor care se divid si numarul celor care mor
• celulele sunt de obicei mature cu proprietati alterate si morfologie aberanta
• se pot produce modificari ale afinitatii pentru coloranti
• celulele pot prezenta incluziuni in aceasta perioada putand elibera mari cantitati de toxine

D. Perioada de declin
• bacteriile mor la o rata accentuata
• putine celule supravietuiesc pe seama materiei rezultate din moartea celorlalte bacterii
• moartea se datoreaza epuizarii nutrientilor din mediu cat si interventiei enzimelor (autolizine)
• bacterile sunt batrane cu perete celular gros rezistente la factori fizici si chimici si la antibiotice
• au forme aberante iar proprietatile lor nu seamana cu cele ale speciei respective

3.
Anul II Microbiologie – cursul 10

Microbiologie
Curs 10
10.XII.2007

Genetica este stiinta care studiaza ereditatea si variabilitatea speciilor (caracterele speciei sunt
transmise de la parental la descendent). Dupa 1940, dupa descifrarea structurii bacteriene s-a
demonstrat ca intreaga informatie genetica este depozitata la nivelul acizilor nucleici si s-a
descifrat modul de replicare. Genetica se ocupa cu studiul ereditatii si variabilitatii.
Ereditatea studiaza mecanismele prin care sunt mentinute stabile caracterele de specie si prin
care sunt transmise de la parental la descendenti. Este determinata de structura dublu catenara a
ADN-ului si de modaliatea de replicare semiconservativa.
Variabilitatea = fenomen prin care se determina aparitia de noi caractere care permit ca celulele
fiice sa fie diferite de parental. Exista doua categorii de fenomene:
• Variatii genotipice = determinate de aparitia unei modificari in genomul bacterian si se
transmite la descendenti. Apar independent de factorii de mediu ce au rolul doar de a selecta
aceste variatii. Sunt stabile si se transmit la descendenti. Apar prin mutatie, sau transfer de
material genetic intre doua celule.
• Variatii fenotipice = nu apar modificari in genom, ci doar la nivelul caracterelor observabile.
Sunt determinate de factorii de mediu, nu sunt stabile si reprezinta o exprimare diferita
conditionata de mediu. Nu se transmit la descendenti.
Ex: bacilul tuberculos – prezinta in strucura peretelui celular un numar mai mare de lipide (30%)
= alcoolo-rezistenta
Genetica bacteriana studiaza organizarea si functionarea ADN-ului bacterian.
• Genotip = genomul bacterian = totalitatea materialului genetic dintr-o celula bacteriana.
• Fenotip = caracterele observabile = modul de exprimare a informatiei genetice
Avantajele modelului bacterian:
1. timpul de generatie foarte scurt = intr-un timp scurt poate fi urmarita transcrierea
caracterelor la mai multe generatii
2. bacteriile sunt celule haploide usor de analizat
3. pot fi cultivate pe medii de cultura sintetice ce au compozitie bine cunoscuta (cel mai
simplu mediu de cultura trebuie sa aiba o sursa de carbon una de azot si saruri minerale)
4. pot fi purtatoare de virusuri = bacteriofagi – pot fi studiate relatiile dintre genomul
bacteriofagului si genomul celulei.
5. in bacterii se gaseste si material genetic extracromozomial = plasmide si bacteriofagi
Organizarea materialului genetic la bacterii
• Material genetic cromozomial = este reprezentat de cromozom si este sediul ereditatii
cromozomiale care detine informatia genetica pentru caracterele esentiale vietii celulei.
• Material genetic extracromozomial = sediul ereditatii extracromozomiale care codifica
caracterele neesentiale pentru viata celulei dar uneori extrem de importante in patogenitate;
este reprezentat de plasmide si bacteriofagi. Exista elemente genetice mobile (transpozabile)
care au capacitatea de a se deplasa de pe un compartiment pe celalalt.
O parte din materialul genetic este dotat cu capacitatea de autoreplicare (repliconi) – cromozomi,
plasmide, bacteriofagi – in timp ce elementele transpozabile
nu sunt repliconi si se gasesc doar ca parte integranta dintr-un
replicon.
Cromozomul
ƒ molecula circulara de ADN bicatenar
ƒ GM = 2,8 x 109 Daltoni
ƒ 4000 perechi de gene (structurale, reglatoare, criptice)

1.
Anul II Microbiologie – cursul 10

Plasmidele
ƒ molecule circulare de ADN mai mici decat cromozomul
ƒ codifica informatia pentru caractere neesentiale vietii celulei
ƒ se numesc si cromozomi facultativi si se gasesc intracelular
ƒ exista plasmide cu rezistenta la antibiotice
ƒ se pot gasi:
- autonom in citoplasma: se replica independent de cromozom
- integrate in cromozom: se replica odata cu cromozomul
ƒ dupa capaciatatea de a media transferul de material genetic pot fi:
- Plasmide conjugante = sunt mari si in numar mic in celula, contin informatia genetica
pentru transfer prin conjugare si operonul TRA (de transfer) putand initia transferul
intre doua celule.
- Plasmide neconjugante = sunt mici si in numar mai mare de copii in celula. Nu pot
initia procesul de conjugare pentru ca nu au operonul TRA. Pot fi transferabile de la o
celula donatoare la una acceptoare prin fenomenul de transformare, transductie sau
prin cointegrare cu o plasmida conjuganta.
ƒ Principalele gene care se gasesc intr-o plasmida sunt:
9 gene de autonomie care asigura functiile existentei autonome a plasmidei in celula
bacteriana;
9 gene de excludere a altor plasmide sau a altor elemente extracromozomiale (excluderea se
poate face prin gene de incompatibilitate sau prin gene pentru enzime de restrictie si
modificare);
9 gene care asigura transferul si gene de fertilitate;
9 gene de interactiune cu alte molecule de ADN;
9 gene care codifica o serie de caractere fenotipice (observabile) si de patogenitate;
9 gene care codifica o serie de structuri bacteriene: pili;
Plasmida F = plasmida de fertilitate – se poate gasi autonom in citoplasma (se replica
independent), sau se poate gasi integrata in cromozom (replicarea se face odata cu acesta).
In functie de prezenta plasmidei F, in functie de raportul pe care il au cu cromozomul si de
capaciatatea de facilitare a transferului de gene, celulele se clasifica astfel:
- Celula F+ = are plasmida F in citoplasma (celula masculina – donatoare)
- Celula F- = nu are plasmida F (celula feminina – receptoare)
- Celula Hfr = are plasmida F integrata in cromozom
- Celula F’ = plasmida integrata initial in cromozom se desprinde si poate lua gene din
cromozom
Plasmidele R = plasmide de rezistenta la antibiotice
• conjugante = pot initia procese conjugante pentru ca au operonul de
transfer RTF (factor de transfer al rezistentei)
• neconjugante = nu au operonul RTF si pot fi transferate altor celule
prin transformare, transductie
Plasmidele R au determinanti de rezistenta „r” pentru un numar
variabil de antibiotice (max 8).
Ele reprezinta principalul mijloc de de transmitere a rezistentei la
antibiotice.
Ex: streptococul β-hemolitic a ramas fidel penicilinei = nu se
face antibiograma
Plasmide care codifica substante cu actiune antimicrobiana/antibacteriana (Klebsiella →
Klebocine, Piocianic → Piocine, Stafilococ → Stafilocine)
Plasmide bacteriocianogene – in ecologia microbiana (in alcatuirea microbiogenozei)
Plasmide de patogenitate (de virulenta)
- codifica toxine bacteriene = enterotoxina de la stafilococ; toxina exfoliativa
- codifica adezine – caracter de invaziditate
Plasmide metabolice – implicate in metabolism
Plasmide care produc tumori la plante
Plasmide care codifica serorezistenta bacteriana – rezistenta la actiunea bactericida a
serului
Plasmide criptice – nu codifica nici un caracter.

2.
Anul II Microbiologie – cursul 11

Microbiologie
Curs 11
17.XII.2007

Bacteriofagii – Genomul fagic


Bacteriofagii sunt virusuri care paraziteaza bacteriile. Un virus
bacteriofag
este alcatuit dintr-un singur tip de acid nucleic (ADN/ARN) si din
capsida (cutie proteica protectoare)
Exista bacteriofagi:
" eicosaedrici cu coada
" filamentosi
" cu coada contractila/necontractila; pe coada exista
receptori pentru bacteriofagi
In celula bacteriana poate patrunde doar acidul nucleic al
bacteriofagului (prin mecanism asemanator unei seringi = infectare),
restul elementelor raman afara.
Fibrile – capacitatea de a
Dupa ce a patruns in celula acidul nucleic poate lua doua cai: se fixa pe celula
1. ciclul litic
2. ciclul lizogen

1. Ciclul litic
ƒ la bacteriofagii salbatici
ƒ mecanism de liza asemanator lizozimului celular
ƒ dupa intrarea acidului nucleic in celula, acesta se exprima prin sinteza:
" acidului nucleic patogen
" proteinelor capsidale
ƒ proteinele capsidale se asambleaza (incapsidarea acidului nucleic) formand bacteriofagi maturi care
parasesc celula prin liza ei

1.
Anul II Microbiologie – cursul 11

2. Ciclul lizogen
ƒ la bacteriofagii temperati
ƒ informatia pentru multiplicarea vegetativa a bacteriofagului este represata de o proteina represoare
codificata de bacteriofag
ƒ segmentul de material genetic al bacteriofagului se insera in cromozomul bacteriei
Profag = bacteriofag integrat in bacterie (in cromozomul bacteriei)
- celula care poarta profagul se numeste celula lizogenizata
Ex: bacilul difteric = profagul β-TOX
- bacteriofagul se poate integra la intamplare in cromozom, sau poate
recunoaste o zona specifica din cromozom in care se va integra
Ex: bacteriofagul λ – paraziteaza E. coli si se integreaza intotdeauna intre
genele GAL si BIO
- bacteriofagul codifica o nucleaza capabila sa taie acidul nucleic al celulei in
segmente egale cu materialul genetic al bacteriofagului ⇒ celula lizogenizata
- la un moment dat se poate desprinde:
" corect = acidul nucleic al profagului trece in citoplasma unde se
multiplica vegetativ si apoi se elibereaza profagi prin liza celulei
" incorect = acidul nucleic al bacteriofagului ia o portiune din acidul
nucleic al celulei bacteriene

Transductia genei GAL

Bacteriofagul λ se desprinde incorect


luand cu el gena GAL din cromozomul
bacteriei E. coli

Transductie = transfer unidirectional de material genetic de la o celula donatoare la una receptoare


prin intermediul unui vector (acidul nucleic al bacteriofagului); ex: datorita faptului ca acidul nucleic al
bacteriofagului λ se integreaza intotdeuna intr-un anumit loc in cromozomul bacteriei E. coli se vor
transfera segmentele invecinate locului unde acesta se integreaza ⇒ transductia genelor GAL si BIO

Elemente genetice transpozabile/mobile (EGM)


ƒ sunt segmente de ADN cu lungime variabila de 70-80 de mii de perechi de baze si sunt dotate cu
capacitatea de deplasare (transpozitie), fie de pe un replicon pe altul fie in cadrul aceluiasi replicon
ƒ nu au capacitate de replicare si se gasesc doar ca parte integranta a unui replicon (cromozom,
plasmida, profag)
ƒ se pot gasi:
1. autonom
2. integrate in cromozomi = molecule cu comportament enzimatic = epizomi
ƒ prezinta o enzima capabila sa asigure deplasarea = transpozaza, care actioneaza la nivelul unor
secvente terminale repetate care sunt recunoscute de aceasta si care pot fi in ordine directa sau
inversa; secventele terminale pot fi de 2 feluri:
*de insertie (IS)
ƒ cele mai simple (nu sunt repliconi)
ƒ sunt segmente de ADN cu o lungime de 800-1400 pb (perechi de baze) dotate cu
capacitatea de transpozitie
ƒ in structura lor se gaseste doar gena ce codifica transpozaza
ƒ sunt marginite de secvente repetate directe sau inverse

2.
Anul II Microbiologie – cursul 11

*transpozonii (TN)
o EGM mai lungi si mai complexe care ajung pana la 80.000 pb si sunt flancate de
secventele de insertie
o prezinta si alte gene ce codifica anumite caractere fenotipice noi cum ar fi
rezistenta la antibiotice sau la unele metale grele
o sunt marginite de secventele de insertie (IS)

Transpozitie:
• replicativa – originalul ramane, copia se deplaseaza
• nereplicativa – originalul se deplaseaza

Clasificarea transpozomilor
1. Transpozoni de clasa I
ƒ se deplaseaza de la un loc la altul fara ca transpozitia sa fie precedata de replicare
ƒ Ex: transpozomii - simpli IS
- compusi: au gena pentru transpozaze dar si alte gene
2. Transpozoni de clasa II
• transpozitia se face cu replicare
• modalitate de amplificare a materialului genetic
• transpozonul ramane la locul initial si o copie a lui ajunge in alt loc
Enzime : transpozaza; enzime cu capaciatea de a media cointegrarea
in alta molecula = cointegrat-rezolvaza
3. Transpozoni de clasa III
ƒ secvente de nucleotide ce poarta un intreg genom de bacteriofag
ƒ de fiecare data cand apar, rezultatul transpozitiei este o mutatie
Importanta:
1. in variabilitate (EGM pot ingloba gene adiacente)
2. EGM pot functiona ca virusuri oncogene ce pot produce modificari genetice ce stau la baza
mutatiilor
3. fac sa nu mai existe delimitare neta intre cele doua componente, cromozom si material
extracromozomial

Mobile genetic elements in the Cell (left) and in what ways they can be acquired (right).

3.
Anul II Microbiologie – cursul 12

Microbiologie
Curs 12
07.I.2008

Modificarea materialului genetic


Principalele procese prin care materialul genetic poate fi modificat sunt:
• mutatiile
• transfer de material genetic

1. Mutatia: este o modificare in secventa de nucleotide care apare brusc, rar, spontan si se transmite
la descendenti.
Celula care sufera mutatia se numeste celula mutanta, fiindu-i afectata o parte din genom si
avand proprietati diferite fata de cea parentala. Mutatia poate sa apara in cromozom dar si in materialul
genetic extracromozomial si poate afecta orice proprietate a bacteriei. Dintr-o celula mutanta poate lua
nastere o populatie de celule mutante care poate supravietui cu celelalte celule, le poate inlocui sau poate
sa dispara datorita mediului nefavorabil. Mutatia este independenta de factorii de mediu care au doar rol
de selectie a mutantelor. Mutatia are un caracter spontan.
Caracterul spontan si rolul de selectie al mediului este demonstrat prin doua teste:
1. testul fluctuatiei populatiilor Luria-Delbrück
2. testul insamantarii replicative efectuat de sotii Lederberg
Din punct de vedere cantitativ mutatia poate fi caracterizata prin:
1. rata de mutatie: ce reprezinta probabilitatea ca o anumita mutatie care vizeaza un anumit
caracter sa apara intr-o celula bacteriana in timpul unei diviziuni. Poate fi de 1 x 10-7 pana la 1 x
10-8. Pare sa fie controlata genetic si adaptata la un anumit nivel optim de fortele evolutiei.
2. frecventa mutatiilor: este reprezentata de numarul sau cantitatea de celule mutante care se
gasesc intr-o populatie bacteriana privind anumite caractere fenotipice. Este raportul dintre
numarul de celule mutante si numarul total de celule din populatia bacteriana. Poate fi de 1 x 10-5
pana la 1 x 10-10. Este influentata de rata mutatiei si de momentul in care apare mutatia.

Mecanismele moleculare ale mutatiei


1. substitutia de baze azotate:
• Fenomenul de tranzitie: o baza purinica este inlocuita cu o alta baza purinica sau o baza
pirimidinica este inlocuita cu alta baza pirimidinica.
• Fenomenul de transversie: o baza purinica este inlocuita de o baza pirimidinica sau invers.
Poate fi afectat un codon (mutatie punctiforma) iar daca aminoacizii codificati se afla in centrul activ al
unei enzime va rezulta alta proteina (daca aminoacizii nu se afla in centrul activ nu se intampla nimic).
2. cresteri sau sectionari ale scheletului de zahar-fosfat: pot permite adaugarea sau
pierderea (deletia sau insertia) de baze azotate, ce pot duce la mutatii genice sau plurigenice =
mutatii extinse
3. rearanjari sau inversari de baze azotate: se datoreaza elementelor genetice mobile (EGM),
transpozonilor ce pot actiona pe acelasi element genetic sau pe elemente genetice diferite.

Mecanismul de aparitie a mutatiilor spontane


1. transformarile tautomere - bazele din strucura ADN-ului in mod normal se gasesc in forma
ceto (A=T; G≡C). Prin tautomerizare trec uneori in forma enol formandu-se perechi gresite (A=C).
2. gerseli ale ADN-polimerazei - mutatii in genele care codifica ADN-polimeraza, enzima care
odata modificata nu isi mai indeplineste corect functia de corectare sau de replicare;
3. modificari produse in genele care codifica alte enzime de replicare = metilaza ⇒ produce
metilari in alte pozitii astfel ca ADN-ul nu va mai fi recunoscut ca propriu.
4. greseli in genele care codifica nucleotidele: se poate produce excesul unor nucleotide,
perturband echilibrul dintre ele;
5. inserarea unor elemente genetice mobile sau profagi (insertii sau deletii de baze azotate)
6. radicalii activi de oxigen pot influenta secventele de nucleotide din acizii nucleici.

1.
Anul II Microbiologie – cursul 12

Mecanismul de aparitie a mutatilor induse (determinate de agenti mutageni chimici sau fizici)

Factori fizici - razele UV ce pot determina formarea dimerilor de timina


- razele X ce pot rupe legaturile dintre bazele complementare rezultand deletii
Factori chimici
¾ analogi de baze azotate care se incorporeaza in ADN in timpul replicarii, in locul bazelor normale
(ex: 5-brom-uracilul care seamana cu timina, 2-brom-deoxiuridina)
¾ substante care produc dezaminarea bazelor din molecula de ADN favorizand erori de
impachetare (ex: acidul nitros) - prin dezaminarea adeninei se formeaza hipoxantina care se
leaga de citozina ⇒ tranzitia de la timina la citozina
¾ agenti alchilanti: (etil-metan sulfonatul, metil-metan sulfonatul) metileaza la intamplare unele
baze care vor face perechi gresite ex: metil-guanina face perche cu timina
¾ colorantii acridinici (acridin orange) se pot intercala intre doua nucleotide adiacente iar dupa ce
se desprind lasa un loc liber unde se poate insera o alta baza formandu-se perechi gresite

Tipuri de mutatii:
1. dupa modul de aparitie pot fi: spontane sau induse
2. dupa marimea leziunii pot fi: - punctiforme (prin tranzitie sau transversie)
- extinse (genice sau plurigenice) prin deletie, inversie, insertie
3. dupa efectul mutatiei asupra traducerii in proteine:
¾ mutatie cu sens gresit – sinteza unui alt aminoacid decat cel initial, rezultand alta proteina
¾ mutatie cu acelasi sens – nu apare o modificare in structura proteinei (un aminoacid
poate fi codificat de mai multi codoni astfel ca schimbarea unei baze poate duce la
formarea unui codon ce codifica acelasi aminoacid)
¾ mutatie non sens – codoni non sens ce determina oprirea sintezei proteice (codon STOP=
UGA, UAG, UAA)
4. in raport cu exprimarea fenotipica:
¾ mutatie perceptibila = schimbari de diferite grade ale caracterelor fenotipice (observabile)
¾ mutatii silentioase = nu se exprima fenotipic
¾ mutatii letale
5. in raport cu parentalul salbatic (cu informatia initiala):
• mutatii inainte: celula mutanta castiga, pierde sau isi modifica o functie in raport cu
parentalul (difera de parental printr-o proprietate)
• mutatii inapoi: readuc parentalul salbatic prin:
o reversmutatie (numai in cazul mutatiilor punctiforme)
o mutatii supresoare - intragenice sau intergenice

Tipuri de mutante
Oricare dintre proprietatile unei bacterii poate fi modificata:
9 mutante morfologice – ex: dintr-o celula cu capsula se poate forma una acapsulara iar dintr-una
cu cili se poate forma una fara cili
9 mutante biochimice – utilizeaza sau nu un anumit substrat
9 mutante metabolice
ƒ de virulenta (3 colonii foarte virulente = Bacilul tuberculos, Bacilul difteric, Bacilul
carbunos)
ƒ de patogenitate
ƒ de cultura
9 mutante conditionat letale: al caror caracter letal nu se exprima decat in anumite conditii de
mediu (de regula stabilite de catre experimentator)
Ex: mutantele termosensibile: folosite in prepararea vaccinurilor – virusul gripal are mutante ce
se replica la 300

2. Transferul de material genetic


Patrimoniul genetic al unei bacterii poate fi modificat si prin transfer de material genetic intre
doua celule: una donatoare si una receptoare. Transferul este unidirectional si nu are loc schimbul
reciproc de materal genetic.

2.
Anul II Microbiologie – cursul 12

Materialul genetic al celulei receptoare se numeste endogenom iar cel care provine din celula
donatoare se numeste exogenom.

Exista trei mecanisme ale transferului de material genetic:


1. Transformarea
2. Transductia
3. Conjugarea

1. Transformarea = transfer de ADN liber (rezultat din liza celulei sau extras chimic) intre o
celula donatoare si o celula receptoare. Este cel mai vechi mecanism descoperit (in 1928) de Griffith
printr-un experiment. A inoculat la soarece (pneumococul S = capsulat - produce imbolnaviri; R=
necapsulat):
• pneumococ S III care va
produce pneumonie si moartea
soarecelui
• pneumococ R II care nu omoara
soarecele
• pneumococ S III omorat prin
caldura care nu omoara soarecele
• pneumococ S III omorat +R II
viu – omoara soarecele, de la
care se va recolteaza pneumococ
S III capsulat ⇒ se observa
transformarea tipului R in S
care produce imbolnavirea

In 1944 Avery, MacCarthy si


McLean au adaugat componente ale
unui pneumococ S III la un mediu de cultura pe care a fost insamantat pneumococul R II. Din acest
mediu au izolat apoi pneumococ S III cu capsula. Acest fenomen are loc deoarece ADN-ul extras chimic
din pneumococul S III a fost preluat de pneumococul viu R II. ADN-ul aduce informatia genetica
necesara pentru sinteza polizaharidului capsular.
Transformarea are mai multe etape :
a. adsorbtia materialului genetic la suprafata celulei receptoare
b. penetrarea acidului nucleic prin membrana celulara
c. integrarea ADN-ului exogen in cromozomul celulei
Daca ADN provine din bacteriofag sau plasmide = transfectia.

2. Transductia = proces de transfer al ADN-ului de la celula donatoare la celula receptoare prin


intermediul bacteriofagului. Exista doua tipuri de transductie:
• GENERALIZATA (nespecifica): fiecare segment din ADN-ul celulei donatoare poate fi
preluat si transferat cu sanse egale la o celula receptoare. Bacteriofagul codifica nucleaze ce fragmenteaza
cromozomii bacterieni in fragmente egale cu acidul nucleic al bacteriofagului. In cursul fazelor de
maturare, in bacteriofag se poate incorpora un fragment din acidul nucleic al celulei donatoare,
realizandu-se un transductant. Acest acid nucleic, preluat cand bacteriofagul paraziteaza alta celula, va fi
transferat celulei receptoare. Acidul nucleic din bacteriofag se poate integra in cromozom sau poate
ramane liber in citoplasma.
• LOCALIZATA (specifica): se transduc doar acele fragmente de ADN din imediata vecinatate
a locului unde se integreaza bacteriofagul.
Ex: bacteriofagul λ- intre genele Gal si Bio (preia sau gena Bio sau gena Gal)
Transductie – conversie lizogena = simpla prezenta a unui bacteriofag integrat in cromozom poate aduce
caractere importante pentru bacteria respectiva.
ex: bacteriofagul β-TOX se integreaza in cromozomul bacilului difteric si influenteaza gena
necesara pentru sinteza toxinei.

3.
Anul II Microbiologie – cursul 13

Microbiologie
Curs 13
14.I.2008

3. Conjugarea bacteriana = fenomen de transfer al materialului genetic intre doua celule (donator
si receptor), ce se face prin intermediul unor punti de legatura realizate intre pilii sexuali.
Pilii pot fi :
• comuni – ce au proprietati de aderare
• sexuali (in numar de 1-4) – ce au un determinism plasmidic (plasmida poate fi in citoplasma
sau integrata in cromozom)
Celula donatoare Celula receptoare

F+ sau Hfr F−

Operonul Tra este operon de transfer. Plasmida ce contine operonul Tra initiaza fenomenul de conjugare
= plasmie conjugante. Plasmidele mici ce nu contin operonul Tra; se numesc plasmide neconjugante care
pot fi transferate prin fenomenele de transformare si transuctie.

Conjugarea:

Etapele conjugarii F+ → F-:


1. formarea perechilor specifice (o celula donatoare se apropie de o celula receptoare si se formeaza
o punte de legatura)
2. formarea perechilor efective (cele doua celule se apropie foarte mult si puntea se micsoreaza-
retractia pilului)
3. transfer de material genetic (proces caracteristic de replicare a ADN-ului: molecula de ADN
plasmidic se liniarizeaza si incepe replicarea semiconservativa, o catena trece in celula receptoare
iar alta ramane in cea donatoare)
4. stabilizarea materialului genetic (pe fiecare catena se resintetizeaza catena complementara)

Exista plasmide R = cu rezistenta la antibiotice.


RTF = factor de transfer al rezistentei

1.
Anul II Microbiologie – cursul 13

Conjugarea Hfr → F-:


Parcurge aceleasi etape. Replicarea ADN incepe in locul unde se insera plasminda. Pentru a trece tot
cromozomul celulele trebuie sa ramana in contact aproximativ 120 de minute.

Fenomenul de conjugare intrerupta a permis cunoasterea hartii cromozomiale de la E. coli.


Replicarea ADN plasmidic se produce odata cu cromozomul.

La bacterile Gram (+) conjugarea este diferita. Are loc transferul de material genetic fara puntea de
legatura formata de pilii sexuali. Celulele receptoare nu au plasmida; ele secreta substante numite
feromoni de sex cu rol de atractie. Nu s-a observat formarea unei punti de legatura.

Antibiotice
Antibioticele = chimioterapice
Antibioticele sunt obtinute pe cale naturala in timp ce chimioterapicele sunt obtinute prin sinteza dar au
acelasi mecanism de actiune si acelasi spectru de actiune.
Denumirea provine de la antibioza = fenomen de antagonism bacterian (bacterii care secreta
substante ce omoara alte bacterii)
PAUL EHRLICH:
ƒ Este parintele chimioterapiei ca stiinta
ƒ A observat ca unii coloranti se fixeaza selectiv pe bacterii. A studiat 10.000 de substante pentru
actiunea antibacteriana si a descoperit o substanta activa (606 = Salvarsan) care s-a dovedit a fi
toxica pentru Treponema pallidum.
ƒ Introduce principiul toxicitati selective - un chimioterapic trebuie sa fie toxic pentru celula
bacteriana si mai putin toxic pentru celula eucariota (sa nu atace celula eucariota).
ƒ A descris aparitia fenomenului de rezistenta al bacteriei fata de antibiotice.

2.
Anul II Microbiologie – cursul 13

DOMAGK:
ƒ Introduce sulfamidele (cele rosii); Prontozilul – pentru tratamentul infectiilor cu streptococ
ƒ Este intemeietorul chimioterapiei moderne si influenteaza evolutia imbolnavirilor scazand
mortalitatea.

FLEMING:
ƒ Descopera penicilina in 1929 pe cultura de stafilococi; aceasta a fost purificata abia in 1940 de catre
Florey si Chain.

Rezistenta la un antibiotic se refera la tulpina nu la specie.

Pentru orice antibiotic exista:


Indice terapeutic = raport intre concentratia de substanta care este toxica asupra organismului si
concentratia efectiva antibacteriana. Cu cat intervalul dintre cele doua este mai mare cu atat prezinta mai
multa siguranta in a fi folosit.
concentratie
efectiva

concentratie
toxica pentru
organism

antibiotic

Spectru de actiune = totalitatea speciilor asupra carora antibioticul este activ


Poate fi :
• Larg = antibiotic activ pe mai multe specii, inclusiv pe bacteriile cu multiplicare intracelulara
ex: tetraciclina, sulfamidele, cefalosporinele
• Restrans = ex: eritromicina, polipeptidele ciclice

Antiseptice (dezinfectante) = substante active asupra microorganismelor si care nu se supun


principiului toxicitatii selective. Nu au o tinta precisa de actiune in celula bacteriana putand sa atace mai
multe tinte. De aceea se folosesc numai in aplicatiile externe, ca dezinfectante pentru obiectele din
mediul inconjurator.

Antibiotic = substante cu actiune antibacteriana ce se exercita la nivel molecular (inhiba o cale


metabolica care fie nu se gaseste la celula eucariota, fie nu e influentata datorita unor particularitati
structural-functionale.

Antibioticele pot avea efect:


• Bacteriostatic = inhiba dezvoltarea bacteriei, si poate fi reversibil
• Bactericid = omoara bacteria, este ireversibil
Pentru ca un antibiotic sa fie eficient el trebuie:
1. sa ajunga la celula bateriana
2. sa penetreze celula bacteriana
3. sa se lege de molecula tinta pe care sa o inhibe
4. sa o inactiveze si sa o distruga

Penicillin culture
3.
Anul II Microbiologie – cursul 14

Microbiologie
Curs 14
26.02.2008

Clasificarea antibioticelor • peniciline cu spectru larg (active pe


anumiti bacili Gram (-), dar sensibile
la actiunea diverselor β-lactamaze)
Familii: ¾ Aminopenicilinele (Pen A)
9 Ampicilina si derivatii
I. β-Lactamine (Bacampicilina,
Talampicilina,
Metampicilina)
9 Amoxicilina
¾ Carboxipenicilina (Pen C)
9 Carbpenicilina
9 Ticarcilina
9 Temocilina
A) Derivati ai acidului 6-amino- ¾ Ureidopenicilinele
penicilanic 9 Azlocilina
Subgrupe: 9 Mezlocilina
1) Penami (peniciline) = inelul lactam 9 Piperacilina
este asociat cu un ciclu imidazol ¾ Amidinopeniciline
9 Mecilinam
9 Pivmecilinam

Penami inhibitori de β-lactamaze=Sulbactam


2) Peneni = au o dubla legatura in ciclul
adiacent 2) Penemi (produsi aflati in studiu)
3) Carbapenemi
• Imipenem
• Meropenem (are spectru larg si
3) Carbapeneni = au o dubla legatura, stabilitate la β-lactamaze)
dar in loc de sulf au carbon 4) Oxapenami (clavani)
Acidul clavulanic (inhiba β-lactamaza,
dar nu are actiune antibacteriana – se asociaza
cu Amoxicilina sub forma de Augmentin, sau cu
Ticarcilina ca Timentin)
4) Oxapenani (clavani) = sulful este
inlocuit cu oxigen B) Derivati ai acidului 7-amino-
cefalosporanic
o Cefemi = inel β-lactan + ciclu
dihidrotiazinic
1) Penami (peniciline)
• penicilina G (benzilpenicilina –
injectabila)
• peniciline orale o Oxacefemi = sulful este inlocuit cu un
¾ PV fenoximetilpenicilina atom de oxigen
¾ feneticiclina
¾ clometocilina
• peniciline M (antistafilococice)
¾ Meticilina
¾ Izoxazolilpeniciline: Cefemii si Oxacefemii corespund
9 Oxacilina Cefalosporinelor:
9 Cloxacilina ¾ generatia I: Cefalexin, Cefazolin, Cefadroxil,
9 Dicloxacilina Cefalotin, Cefacetril, Cefaclor;

1.
Anul II Microbiologie – cursul 14

¾ generatia II: Cefamandol, Cefuroxim, ¾ inhiba sineza de proteine


Cefoxitin; ¾ au efect bacteriostatic inclusiv pe bacterii
¾ generatia III: Ceftazidim, cu multiplicare intracelulara
Cefotaxim,Ceftriaxon (Rocephine), ¾ au o absorbtie partiala in intestin ⇒
Latamoxef (Moxalactam), Ceftizoxim; distrug bacteriile normale din intestin
¾ generatia IV - active pe enterobacterii ¾ pot afecta tesutul osos in dezvoltare astfel
rezistente: Cefepim si Cefpirom ca nu se administreaza la gravide si copii
9 Oxitetraciclina
C) Monobactami 9 Metaciclina
- nucleu limitat la inelul β-lactam 9 Minociclina
- spectru restrans pe bacterii Gram 9 Doxiciclina (Vibramicina)
negative
- ex: Azthrenam V. Fenicoli
Cloramfenicolul – prescris cu prudenta datorita
In ultimii ani: γ-Lactamine (inel γ-lactamic): toxicitatii hematologice
¾ Lactovicin (produs natural) ¾ Thiamfenicolul – toxicitate mai redusa, cu
¾ Pirazolidinon indicatii in infectii urinare, oculare, sau de
cai respiratorii cu bacterii ce prezinta
II. Aminozide-aminociclitoli rezistenta la alti produsi antibacterieni.
(AMAC)
¾ au in structura mai multe cicluri glicozidice VI. Quinolone
legate de un aminociclitol (streptidina sau ¾ actioneaza la nivelul aparatului genetic
dezoxi-streptamina) • Acidul nalidixic
¾ au spectru larg de actiune (cu exceptia • Acidul oxolinic ⇒ acestea au
streptocococilor si a bacteriilor anaerobe) spetru limitat la bacterii Gram (-) cu
¾ au actiune bacteriostatica sau bactericida exceptia Bacilului piocianic
¾ inhiba sinteza proteinelor • derivatii fluorurati cu spectru larg
¾ au un grad de toxicitate pentru celula obtinuti prin sinteze chimice
eucariota (neurotoxicitate si nefrotoxicitate) (fluoroquinolone):
I) Streptomicina 9 Norfloxacin
II) Neomicina, Kanamicina, Gentamicina, 9 Enoxacin
Tobramicina, Sisomicina, Netilmicina, 9 Ofloxacin
Amikacina. 9 Ciprofloxacin
Spectinomicina si Kasugamicina au 9 Pefloxacin
numai efect bacteriostatic.
VI. Rifamicine
III. MLS ¾ obtinute prin semisinteza
(Macrolide–Lincosamide–Sinergistine) ¾ actioneaza la nivelul aparatului genetic
Sunt antibiotice cu structura diferita dar ƒ Rifamicina SV – cu spectru restrans
cu acelasi mecanism de actiune, spectru de ƒ Rifampicina – spectru larg; actioneaza
actiune si aceleasi mecanisme de rezistenta. chiar si pe Mycobacterium tuberculosis
• Macrolide
¾ Eritromicina
¾ Oleandomicina
VII. Sulfamide
¾ Josamicina ¾ spectru larg, obtinute prin sinteza chimica
¾ Spiramicina ¾ bacteriostatice
¾ Midecamicina ¾ se poate instala rapid rezistenta fata de sulf
• Lincosamide 9 Sulfadiazina – se poate administra pe
¾ Lincomicina cale ganerala
¾ Clindamicina 9 Sulfatiazol – utilizat mai ales in
infectii digestive
9 Sulfafurazol – (Neoxazol) – in infectii
• Sinergistine (streptogramine)
urinare
¾ Pristinamicina
9 Sulfametoxazol – asociat cu
¾ Virginiamicina
Trimetoprine se comercializeaza sub
forma de Cotrimoxazol (Biseptol)
IV. Tetracicline
¾ au spectru larg
2.
Anul II Microbiologie – cursul 14

VIII. Polipeptide ciclice Chimioterapice antifungice


¾ spectru foarte restrans (antimicotice)
¾ active numai pe bacili Gram negativi cu • unii Imidazoli – interfereaza cu sinteza
exceptia genurilor: Proteus, Providencia, ergosterolului din membrana celulara a
Serratia si Bacteriodes fungilor:
¾ au actiune bactericida, tinta = MC 9 Metronidazolul
9 Polimixina B 9 Clotrimazol
9 Polimixina E (Colistin) 9 Miconazol
9 Ketoconazol
IX. Nitroimidazoli • Griseofulvina (in micoze cutanate)
¾ se obtin prin sinteza chimica • 5-Fluorocitozina
¾ sunt active pe bacterii anaerobe • Poliene:
9 Metronidazolul – are si actiune 9 Amfotericina B
antiparazitara 9 Nistatin
9 Ornidazolul
9 Tinidazolul (Fasigin) Chimioterapice antiparazitare
• Metronidazolul - pentru Giardia si
X. Nitrofurani Trichomonas
¾ spectru destul de larg • Clorochin – pentru malarie
¾ actioneaza la nivelul aparatului genetic • Sulfamida + Pirimetamina – in infectie cu
9 Nitrofurantoin – se administreaza in Taxoplasma (taxoplasmoza)
infectii urinare
9 Furazolidon – se administreaza in
infectii digestive
Antivirale
ƒ putine
ƒ influenteaza celula eucariota
XI. Glicopeptide
™ Televancina – activa pe tulpini MRSA si
pe bacili Gram (-)
Lantibiotice
™ antibiotice peptidice care contin unii
™ Vancomicina – (foarte activa pe
aminoacizi rari (lantionina si
stafilococi rezistenti la alte antibiotice si
metillantionina)
pe enterococi)
™ altereaza structura si functiile membranei
™ Teichoplanina – asemanatoare cu
(cea energetica)
Vancomicina
™ active pe bacili Gram (+) iar pe cele Gram (-)
sunt slab sau deloc active
XII. Alte antibiotice - Nisina (conservant)
1. Acidul fusidic = antibiotic de natura - Subtilina
sterolica – are spectru restrans - Duramicina
2. Fosfomicina = are spectru larg, are efect
bactericid actionand la nivelul peretelui Defensine
celular o eliberate de organime; la adult = 2g/24
3. Cicloserina ore
4. Novobiocina o prezente in granulatiile azurofile din
polimorfonucleatele neutrofile
o sunt peptide formate din circa 30
aminoacizi
Chimioterapice antituberculoase Antibioticele actioneaza asupra:
1. cu actiune bactericida:
9 HIN A. PERETELUI CELULAR
9 Rifampicina 1. β-LACTAMINE au ca tinta de actiune PBP
9 Streptamicina (protein-binding-peniciline), care functioneaza
9 Pirazinamida in mod normal ca transpeptidaze,
2. cu actiune bacteriostatica: carboxipeptidaze, transglicozilaze, sau mentin
9 Etanbutol forma celulei. Permit sinteza subunitatii de baza
9 Tiosemicarbazona din PG dar perturba legarea subunitatilor pentru
a forma sacul de mureina.
3.
Anul II Microbiologie – cursul 14

2. CICLOSERINA impiedica sinteza Streptomicina intra in celula prin transportul


subunitatilor de baza prin lipsa de formare a activ cu consum mare de energie-modifica
dipeptidului terminal D-Ala-Ala. Inhiba functionarea sistemului de transportori de e-
activitatea a doua enzime Alaninracemaza si D- acceptor final de O2.
Alanyl-alaninsintetaza. NU SE DA PENTRU BACTERII ANAEROBE!!!
3. BACITRACINA se combina cu lipidul Tetraciclinele blocheaza faza de elongare,
transportor al nucleodidelor precursoare cand strabat membrana celulara prin difuziune sau
traverseza membrana celulara. Bacteriile Gram transport activ si se acumuleaza (creste
negative sunt rezistente datorita concentratia) in celula bacteriana. Pot strabate si
impermeabilitatii membranei externe pentru membrana celulara a celulei eucariote.
antibiotice.
4. FOSFOMICINA actioneaza in etapa Pe 50S – CLORAMFENICOL – afecteaza
intracitoplasmatica a sintezei PG = inhiba peptidiltransferaza, enzima importanta pentru
piruviltransferaza (enzima care asigura alungirea lantului polipeptidic. Are efecte toxice
combinarea fosfoenolpiruvatului cu UDP-N- hematologice.
Acetil-glucozamina). MACROLIDELE impiedica atat formarea
5. VANCOMICINA si TEICOPLAMINA complexului de initiere cat si elongarea lantului
impiedica fixarea N-acetilmuramylpenta- polipeptidic. Eritromicina se leaga de ARN-ul
peptidului pe PG in formare. Tinta este ribozomal 23 S.
transglicozilaza necesara fixarii.
6. HIN (tuberculostatic major) inhiba sinteza D. APARATULUI GENETIC
acidului micolic. Rifampicinele – se fixeaza pe ARN-polimeraza
ADN dependenta, bacteria isi blocheaza sinteza
B. MEMBRANEI CELULARE si mARN si se impiedica transcrierea informatiei
MEMBRANEI EXTERNE de la bacteriile genetice. Nu au actiune in faza de elongare.
Gram negative Quinolonele – blocheaza ADN-giraza.
1. Polimixinele B si E actioneaza la nivelul Imidazoli – necesita mai intai o reducere
membranei externe se combina cu LPS si partiala a gruparii nitro care se realizeaza in
fosfolipidele dezorganizand substanta si prezenta feredoxinelor, prezente doar la
determina aparitia veziculelor la suprafata anaerobi. Dupa reducere se fixeaza pe ADN mai
bacteriei. Ajung si la nivelul membranei celulare ales la nivelul regiunii bogate in timina si
unde se leaga de fosfatidiletanolamina si adenina determinand rupturi.
perturba functia de bariera osmotica si Nitrofuranii – necesita reducere partiala
semipermeabila determinand iesirea realizata de nitroreductaze ale bacteriei aerobe.
metabolitilor esentiali din celula. Derivatii redusi reactioneaza cu ADN
2. IMIDAZOLII se fixeaza la nivelul lipidelor si determinand leziuni la nivelul acestuia.
blocheaza sinteza lor la nivelul membranei
celulare. E. ANTIBIOTICE CARE INHIBA SINTEZA
3. CHIMIOTERAPICELE ANTIFUNGICE se ACIDULUI FOLIC
fixeaza la nivelul colesterolului din membrana Sulfamidele – sunt analogi structurali ai PABA si
celulara (Mycoplasma, fungi) si perturba functia intra in competitie cu PABA pentru locul activ al
de bariera. folatsintetazei. In aceeasi cale metabolica
intervine Trimetoprimul (+Sulfametoxazol =
C. SINTEZEI PROTEICE inhiband-o: Cotrimoxazol) care interactioneaza cu folat-
chimioterapice antiribozomale: reductaza.
La bacilul tuberculos intervine alt analog al
Pe 30S – AMINOZIDE – STREPTOMICINA – PABA = PAS cu afinitate pentru folat-sintetaza.
se leaga de proteinele S12 determinand Pirimetamina are actiune pe folat-reductaza si
modificari conformationale si perturba formarea este utilizata in tratamentul unor infectii cu
coplexului de initiere a sintezei proteice, protozoare.
perturba citirea mesajului genetic din ARN-
mesager si astfel se incorporeaza aminoacizi
eronati in lantul polipeptidic formandu-se astfel
proteina nefunctionala. Rolul de legare il are
ARN-ul 16S (configuratia este asigurata de mai
multe proteine S12, S4, S5).
Aminozidele intervin in stabilizarea
monomerilor (nu se mai formeaza polisomii)

4.
Anul II Microbiologie – cursul 15

Microbiologie
Curs 15
04.III.2008

Rezistenta bacteriana la antibiotice


Rezistenta poate fi naturala sau dobandita:
1. Rezistenta naturala = toti reprezentantii unei specii sunt
rezistenti fata de un antibiotic.
Rezistenta se poate produce prin
ƒ lipsa tintei de actiune (Mycoplasma – nu are perete celular);
Mecanisme de
ƒ lipsa sistemului de transport (bacteriile anaerobe sunt rezistente rezistenta la
la aminozide pentru ca nu le pot transporta in interiorul celulei) antibiotice
ex: in TBC nu se da penicilina pentru ca bacilul are in perete acid mycholic
2. Rezistenta dobandita = apare doar la cateva tulpini ale unei specii care in mod normal e sensibila la
acel antibiotic. Este o propietate de tulpina NU de specie.
Definitie:
1) atunci cand concentratia de antibiotic pe care o suporta o bacterie e semnificativ mai mare decat
cea care poate fi atinsa in vivo.
2) atunci cand concentratia de antibiotic pe care o suporta e semnificativ mai mare decat
concentratia capabila sa inhibe dezvoltarea majoritatii celorlalte tulpini din aceeasi specie

Rezistenta unei tulpini – se determina prin antibiograma (rezistenta la antibiotice)


o Metoda dilutiei – se determina concentratia minima inhibitorie = concentratia cea mai mica de
antibiotic ce impiedica dezvoltarea bacteriei
o Metoda difuzimetrica – se inhiba dezvoltarea culturii de catre antibiotic conform unui gradient
de concentratie, si se determina rezistenta ⇒ o tulpina bacteriana poate fi sensibila sau
intermediar sensibila la un antibiotic.
o Metoda E-test – combina primele doua metode

Rezistenta poate sa apara prin mecanisme genetice:


ƒ Cromozomiale = modificari in informatia genetica endogena. Modificarile apar in genele
cromozomiale care controleaza sensibilitatea la antibiotice. Mecanismul prin care apare este mutatia.
ƒ Extracromozomiale = achizitionarea de material genetic exogen (de gene) care asigura caracterul
de rezistenta. Mecanismul are loc prin interventia plasmidelor si transpozonilor.

Mecanismele cromozomiale:
Mutatia = modificare in secventa de nucleotide a ADN-ului cromozomial care apare rar, spontan,
brusc, se transmite la descendenti, e stabila iar factorul de mediu are rol de a selecta mutanta.
Rezistenta determinata de mecanismele cromozomiale se raspandeste lent. Prin mutatie apare rezistenta
la un singur antibiotic = monorezistenta. Poate sa apara fata de orice antibiotic si la aproape toate
speciile. (pentru unele bacterii reprezinta principalul mecanism prin care se dobandeste rezistenta –
ex:bacilul tuberculos)

Mecanisme extracromozomiale:
Plasmidele R
9 molecule circulare de ADN mai mici decat cromozomul = cromozom
facultativ
9 conjugante care au determinanti de rezistenta (1→ 8), pot media procesul de
transfer prin conjugare si au un factor de transfer al rezistentei RTF
9 neconjugante nu au capacitatea de a media transferul prin conjugare, ele se
transmit prin transductie
9 se pot transmite (castigarea rezistentei) - orizontal (la specii neinrudite)
- vertical
9 se raspandesc epidemic

1.
Anul II Microbiologie – cursul 15

Indiferent de mecanismul genetic prin care este gastigata rezistenta la antibiotice, din punct de vedere
chimic aceasta e asigurata prin trei mecanisme:

1. Secretia de enzime care degradeaza/inactiveaza antibioticul, astfel incat acesta nu isi mai
poate desfasura activitatea. A fost evidentiat pentru β-lactamine, aminozide, macrolide, cloramfenicol si
este principalul mecanism de rezistenta. Enzimele eliberate de bacterie actioneaza asupra antibioticelor
aflate inafara bacteriei.
Ex: β-lactamazele secretate de bacteriile gram (-) si gram (+) desfac inelul β-lactam ce
determina inactivarea medicamentului
ƒ Bacteriile gram (+) = elibereaza β-lactamazele in afara bacteriei si vor actiona asupra
antibioticelor inainte ca acestea sa ajunga la bacterie; ex:penicilinazele hidrolizeaza penicilinele
In faringe se poate cantona streptococul β-hemolitic sensibil la penicilina, si deasemenea se poate
cantona stafilococul aureus care elibereaza penicilinaze ce inhiba antibioticul inainte sa ajunga la
streptococ. La bacterile gram (+) enzimele sunt codificate de plasmid.
ƒ Bateriile gram (-) elibereaza enzime in spatiul periplasmic astfel ca antibioticul trebuie sa ajunga
in spatiul periplasmic pentru a fi inactivat. Enzimele au determinism cromozomial.
Fenotip de rezistenta = comportamentul unei tulpini bacteriene fata de un ansamblu de antibiotice
care se testeaza simultan si care apartin unei singure familii.
Ex: aminoglicozidazele – actioneaza asupra aminozidelor si au determinism plasmidic.
Exista trei tipuri: aminozid transferaze, aminozid acetil transferaze, aminozid nucleotidil transferaze;
Ex: cloramfenicolul – inactivat de acetil-transferaza care produce acetilarea lui in prezenta acetil-CoA;
Ex: macrolide – inactivate de esteraze (pentru eritromicina) si acetil-transferaze (pentru alte macrolide);

2. Modificari de permeabilitate si transport


ƒ Modificari de permeabilitate:
La bacteriile Gram (+) datorita structurii peretelui celular este permisa trecerea mai usoara a
antibioticelor, dar poate sa apara o modificare de permeabilitate prin mutatie (mecanism cromozomial).
La bacteriile Gram (-) la nivelul membranei externe exista proteine majore (matrix-proteine) = porine.
Modificarile ce apar la nivelul acestora impiedica trecerea nu numai a unei singure familii de antibiotice,
aparand rezistenta la mai multe familii de antibiotice.
ƒ Modificari de transport:
Ex: rezistenta la tetraciclina = are determinism plasmidic (plasmida R) care codifica proteine
membranare ce determina un eflux accentuat, o eliminare a tetraciclinei din celula bacteriana. Astfel se
impiedica realizarea unei concentratii active in celula bacteriana. Exista mai multe gene care codifica
aceste proteine de eflux (TET).
Ex: rezistenta la streptomicina = apare datorita unor mutatii care afecteaza proteinele implicate in
transportul activ al streptomicinei (streptomicina ajunge in celula prin transport activ)

3. Modificarea tintei de actiune pentru antibiotice = modificare cromozomiala


Tinta pentru β-lactamine = PBP
pentru quinolone = subunitatea A a ADN-girazei
pentru aminozide = proteina S12 din subunitatea 30S
pentru rifampicine = ARN polimeraza
pentru nitrofurani = reductazele
pentru sulfamide = foalat sintetaza, reductaza
Triunghi
Asocieri de antibiotice :
terapeutic
ƒ pentru a acoperii mai multe tinte de actiune (efect sinergic)
ƒ pentru a largi spectru de actiune (in infectiile plurimicrobiene)
ƒ pentru a evita selectarea de variante rezistente.

Antibioticele antibacteriene au efecte secundare mai scazute decat chimioterapicele antivirale


1. fenomene de hipersensibilitate = de tip imediat ex: β-lactamazele (urticarie, soc anafilactic)
2. fenomene toxice = medulotoxice (merg pana la anemie plastica) ex:cloramfenicolul
= neurotoxice (pot da surditate) ex: aminozidele, sulfamidele
= nefrotoxice ex: aminozidele, sulfamidele
3. selectarea de variante rezistente = actioneaza asupra florei bacteriene intestinale

2.
Anul II Microbiologie – cursul 16

Microbiologie
Curs 16
11.III.2008

Virusologia
Au adus contributii importante in domeniul virusologiei: Löeffler – Frosch, Twort – d’Hérélle,
Rous. Parintele virusologiei este considerat Ivanovski care in 1892 descrie boala frunzelor de tutun si
demonstreaza ca agentul infectios nu este o bacterie.
Virusurile participa in oncogeneza, au efecte teratogene, sunt agenti etiologici ai unor infectii
permanente, infectii virale ce se pot transforma in infectii cronice.
Trasaturi generale:
ƒ nu au organizare celulara
ƒ au un singur tip de acid nucleic (ADN sau ARN – niciodata ambele tipuri) ce alcatuieste genomul
viral. Genomul viral este sediul informatiei genetice virale ce se adauga in celula parazitata sau o
inlocuieste complet = virusurile realizeaza un parazitism la nivel genetic. Virusurile cu ARN sunt
singurul caz in care depozitul informatiei se face la nivelul ARN-ului.
ƒ sunt paraziti obligatorii ai celulelor vii
ƒ sunt lipsiti de activitate metabolica = inerte din punct de vedere metabolic, nu au enzime si nu dispun
de sisteme energetice proprii astfel ca nu pot realiza activitate metabolica proprie.
ƒ virusul aduce in celula parazitata informatia necesara pentru sinteza componentelor virale iar celula
parazitata pune la dispozitie precursorii si energia necesara sintezei.
ƒ odata intrat in celula parazitata virusul se poate integra in cromozomul acesteia sub forma de
provirus si poate ramane sub aceasta forma vreme indelungata. Uneori informatia genetica din
provirus se poate exprima si poate duce la transformarea tumorala a celulei
ƒ se multiplica doar in interiorul celulei
Virionii = particule virale mature extracelulare, libere, cu toate caracterele morfologice, structurale si
biochimice. Sunt un pachet de gene responsabile de persistenta virusului in natura si de transmiterea lui
de la o persoana la alta. Sunt particule virale inerte metabolic, incapabile de multiplicare. Pentru
multiplicarea in celula, virionii se dezagrega, si elibereaza in celula molecula de acid nucleic, care detine
informatia necesara pentru sinteza de noi virioni.
Virus = notiune mai larga, cuprinde virionii dar si stadiile intracelulare ale multiplicarii virale
Viroid = a fost descris la plante in 1971 = molecula de acid nucleic (ARN) cu caracter de infectiozitate
Prioni = proteine cu caracter de infectiozitate (nu s-au descoperit molecule de acid nucleic atasate);
produc boli degenerative ale SNC (boala vacii nebune – encefalopatia spongiforma bovina).

Plan general de organizare a virusurilor


Structura virusurilor a fost evidentiata prin microscopie electronica.
Particula virala este formata din:
1. molecula de acid nucleic = genomul viral
2. capsida virala, cu rol de protectie a acidului nucleic viral. Capsida
este formata din subunitati proteice si se dispune in jurul acidului
nucleic dupa un tip de simetrie. Acidul nucleic si capsida
formeaza nucleocapsida virala.
3. unele virusuri au peste capsida un invelis = anvelopa = peplos de natura proteica si se numesc
virusuri invelite. Peplosul este format dintr-o proteina codificata de virus (proteina M = de
membrana), din lipide preluate de virus din celula parazitata iar la unele virusuri sunt prezente
proeminente (ca niste spini) numite peplomere. Ex: la virusul gripal H5N1 (Hemaglutinina si
Neuraminidaza sunt peplomere ale virusului gripal si au rol de antigene ce stimuleaza aparitia
anticorpilor specifici in organism; produc imbolnaviri pandemice; variatiile mionore ale
proteinelor duc, la inceput, la apritia epidemiilor.

Compozitia chimica a virusurilor


1. Acidul nucleic viral – reprezinta genomul viral si este responsabil de infectiozitatea virusurilor.
Poate fi o molecula de ADN sau de ARN. Majoritatea virusurilor au o singura molecula de acid nucleic,
exceptand virusul HIV si unele Retrovirusuri care prezinta doua molecule de ARN. Molecula de ADN
1.
Anul II Microbiologie – cursul 16

este de obicei dublu catenara (exceptie: la parvovirusuri = Parvoviridae – monocatenara); ARN-ul este
monocatenar (exceptie: reovirusuri = Reoviridae – dublu catenar). Acizii nucleici se afla in cantitati
reduse la unele virusuri (virusul gripal - 1% ARN) fata de altele (virusul poliomielitei - 50% ARN). Tipul
de acid nucleic este criteriu major utilizat in clasificare. Acidul nucleic poate fi linear, circular sau
superhelicoidal. Poate fi nesegmentat (format dintr-un singur segment) sau poate fi segmentat (in 8
segmente la virusurile gripale, in 10-12 segmente la reovirusuri si din 5 segmente la arenavirusuri).
Polaritatea catenei:
9 de polaritate pozitiva = cand patrunde in celula parazitata e recunoscut functional ca
ARN-mesager si poate fi tradus in proteine
9 de polaritate negativa = catena fara sens = nu va fi recunoscut astfel ca in prima etapa trebuie sa se
sintetizeze o catena complementara de polaritate pozitiva
Acidul nucleic prezinta infectiozitate numai dupa eliberarea din particula virala.
2. Proteine virale: sunt in numar variabil (3 pana la 30-40) in functie de virus.
Proteine majore:
ƒ Proteine capsidale – alcatuite din formatiuni structurale sau biochimice identice numite protomere.
Aceste protomere sunt formate dintr-un singur tip de polipeptid sau uneori din 3, 4 tipuri de
polipeptide. Nu se vad la microscopul electronic. Protomerele se asociaza si formeaza capsomere =
unitati morfologice care se vad la microscopul electronic. Numarul lor este acelasi pentru oricare
specie a unei familii.
ƒ De invelis - proteina M formata din subunitati repetitive
- glicoproteiene din peplos (peplomere)
ƒ Din core (sambure)
Proteine minore: sunt enzime virale care intervin in replicarea virala: transcriptaze si replicaze virale,
proteine
3. Lipide virale: sunt prezente la virusurile invelite. Sunt preluate din membranele (citoplasmatica sau
nucleara) ale celulei gazda. Sunt glicolipide sau fosfolipide.
4. Carbohidratii se gasesc in cantitate mica in peplomerele virale, au caracter de antigenitate.

Arhitectura – doua tipuri de simetrie (al doilea criteriu major de clasificare)


1. Simetrie Helicoidala
Protomerele se dispun in asociere stransa, in contact direct cu helixul de acid nucleic.
Ele se dispun simetric in jurul axei de simetrie care strabate centrul helixului de acid
nucleic. Pe fiecare tura a helixului de acid nucleic exista un numar de protomere, care
variaza in functie de lungimea helixului. La unele virusuri helixul are o forma rigida (la
virusul mozaicului tutunului = VMT, sau la unii bacteriofagi, particula virala avand
aspectul de bastonas sau bat), iar la alte virusuri helixul nucleoproteic este lax, putand fi
pliat (la virusurile invelite: Orthomyxovirusuri, Paramyxovirusuri, Coronavirusuri).
Simetrie helicoidala la VMT
2. Simetrie Cubica = Icosaedrica
Protomerele se asociaza in capsomere. Capsomerele pot rezulta din asocierea:
- a 5 protomere (capsomere pentamerice sau pentoni)
- a 6 protomere (capsomere hexamerice sau hexoni).
Icosaedrul este un corp geometric format din 12 varfuri, 20 de fete triunghiulare, si 30
Orthomyxovirusuri
de laturi. Are trei axe de simetrie (de rotatie):
- axe de rotatie de ordinul 5: unesc doua varfuri opuse si exista 6 astfel de axe
- axe de rotatie de ordinul 3: unesc mijlocul a doua fete opuse si exista 10 astfel de axe
- axe de rotatie de ordinul 2: unesc mijlocul a doua laturi opuse si exista 15 astfel de axe
Ordinul axei de simetrie este numarul care arata de cate ori, in cursul unei rotatii complete de 360o,
particula virala ajunge intr-o pozitie identica cu cea initiala. Numarul total de capsomere (caracteristic
fiecarei familii) = 10 (n-10)2+2, unde n reprezinta numarul de capsomere care se vad la ME pe o latura.

Dimensiunile virusurilor
Virusurile au dimensiuni mici, de ordinul nanometrilor. Exista virusuri:
• mici = 20-27 nm (Parvoviridae, Picornaviridae)
• medii = 40-70 nm (Togaviridae)
• mari = 150-300 nm (Paramyxoviridae, Arenaviridae, Poxviridae)

2.
Anul II Microbiologie – cursul 16

Forma virusurilor – deriva din arhitectura virala (tipul de simetrie si prezenta sau absenta invelisului
viral). Formele pot fi variate:
¾ sferice : virusuri gripale
¾ aspect nisipos: Arenaviridae
¾ roata cu spite: Reoviridae
¾ obuz/glont: virusul rabic
¾ coroana solara: Coronaviridae
¾ caramida/piscot: Poxviridae

Clasificarea se face dupa sistemul LHT (Lwoff, Horne, Tournier) care cuprinde toate virusurile
Criterii majore de clasificare: Criterii minore de clasificare:
1. tipul de acid nucleic (ADN/ARN); 1. ARN segmentat sau nu
2. tipul simetriei (helicoidala/cubica); 2. numarul capsomerelor
3. prezenta sau absenta invelisului 3. diametrul helixului
4. ARN-ul/ADN-ul dublu sau mono catenar
Prin sumarea criteriilor majore se delimiteaza:
Virusuri cu ADN Virusuri cu ARN
invelite invelite
Virusuri cu simetrie cubica Virusuri cu simetrie cubica
neinvelite neinvelite
invelite invelite
Virusuri cu simetrie helicoidala Virusuri cu simetrie helicoidala
neinvelite neinvelite
In cadrul acestor grupe se delimiteaza:
• Familii de virusuri: desemnate prin sufixul „–viridae”
• Subfamilii de virusuri: desemnate prin sufixul „–virinae”
• Genuri de virusuri: desemnate prin sufixul „–virus”
• Specie de virusuri: desemnate prin denumire binominala internationala (ex: Paramyxovirus influenzae)
1. Virusuri cu ADN
Virusuri cu simetrie cubica invelite Virusuri cu simetrie cubica neinvelite
Herpetoviridae: ADN dublucatenar, 162 capsomere Parvoviridae: ADN monocatenar 32 capsomere,
- virus herpes simplex tip 1 (oral) si 20nm. Ex: virusuri adenoasociate (AAV); B19 (ce
tip 2 (genital) produce eritem infectios = boala eruptiva)
- virusul varicella zoster: varicela la Papovaviridae: ADN dublucat. 72 capsomere, 50nm
copii respectiv zona zoster la batrani - virusuri ale papiloamelor (negi; veruci)
- virusul Epstein Barr (EB) – - virusuri ale poliomei
mononucleoza infectioasa - virus vacuolizat (SV40) = virus simian
- virusul citomegalic – citomegalia
- la om: v. JC→encefalopatia multifocala progresiva
- virusul herpes 6, 7, 8 virusul varicella v. BK→izolat din urina la persoanele cu
- virusul herpes simian zoster transplant renal
Reprezentanti oncogeni:
- virusul Luke: adenocarcinom renal la broasca Acum exista o alta impartire:
- virusul neurolimfomatozei Marek la pui Papilomaviridae – virusuri ale papiloamelor
- virusul Hinze: limfom la iepure Poliomaviridae – virusul SV40: produce vacuole in
culturi celulare, tumori la animale
Hepadnaviridae: - virusul polioma-like
- virusul hepatitei B (HBV) 42 nm, Adenoviridae:ADN dublucat. 252 capsomere,80nm
ADN partial dublucatenar; singurul - dau infectii ale cailor respiratorii
virus cu ADN al hepatitelor; poate - febra faringoconjunctivala
produce cancer hepatic primitiv. - faringita acuta febrila
- exista peste 47 de tipuri antigenice dintre care
tipurile 40, 41, 42 produc boli diareice, altele
HVB
conjunctivita hemoragica.
Virusuri cu simetrie helicoidala invelite Virusuri cu simetrie helicoidala neinvelite
Poxviridae: sunt cele mai mari (100-300 nm) -nu prezinta interes in patologia umana
Gen orthopoxvirus - v. variolei (vaccinabil) = sunt bacteriofagii
Gen parapoxvirus - v. nodulilor laptarilor
- v. variolei la vaci
Neclasificati:
- virusul Molluscum contagiosum care cauzeaza tumori
cutanate benigne
- v. simian IABA car poate trece la om
3.
Anul II Microbiologie – cursul 16

2. Virusuri cu ARN
Virusuri cu simetrie cubica invelite Virusuri cu simetrie cubica neinvelite
Togaviridae:ARN monocatenar nesegmentat; 40- Picornaviridae: ARN monocat. 32 capsomere, 27 nm
70 nm; 32 capsomere Gen enterovirus – rezistent la pH acid
Gen Alfavirus- encefalite ce se transmit prin tantar -v. poliomielitei 1, 2, 3
Gen rubovirus- v. rubeolei se transmite pe cale -v. Coxsackie B: 6 tipuriantigenice - determina
respiratorie pleurodinia si encefalomiocardita la nou-nascuti
Flaviviridae -v. Coxsackie A:24 tipuri antigenice - determina
-v. febrei galbene herpangina=faringe eritematos (la copil mic) si boala
-v. bolii Denga mana-picior-gura
-v. encefalitogene transmise de tantar sau capusa Ambele tipuri (A si B) produc pareze, paralizii si
-v. hepatitei C (VHC) apartine genului Hepacivirus meningite asepice.
-v. hepatitei G (VHG) -v. Echo: 32 de tipuri
-enterovirus 68 si 71
Retroviridae contin reverstranscriptaza atasata Gen Hepavirus
genomului viral si doua catene de ARN identice; -enterovirus 72=VHA ⇒ hepatita A
Trei subfamilii: Gen Rhinovirus - peste 120 de tipuri antigenice
- Oncovirinae: v. leucemiei/sarcoamelor aviare - produc guturai, rinita, corize
- Lentivirinae: v. imunodeficientelor bovine (BIV), Gen Cardiovirus si genul Aphtovirus nu produc infectii
simiene(SIV) si umane (HIV1 si HIV2) la om
- Spumavirinae Caliciviridae: 30-40nm, aspect de caliciu
-v. hepatitei E (VHE)
-v. Norwalk like produce boli diareice la copii
Astroviridae: ARN monocatcatenar, dimens. mici
- v. gastroenteritelor
Reoviridae: ARN dublucat. segmentat, capsida dubla
Gen Reovirus 1, 2, 3 – produc enterite la sugari si
infectii respiratorii (faringita, rinita)
Gen Orbivirus (arbovirusuri)
Gen Rotavirus
Gen Coltivirus – v. febrelor de Colorado

Virusuri cu simetrie helicoidala invelite Virusuri cu simetrie helicoidala neinvelite


Orthomyxoviridae: ARN monocat. segmentat – 100 Nu prezinta interes in patologia umana
nm; diametru helix = 9 nm - v. mozaicului tutunului (VMT)
- virusuri gripale A, B, C
Paramyxoviridae: ARN monocat. nesegmentat – 200
nm – sens (-); diametru helix = 18 nm
Gen Paramyxovirus -v. paragripale 1, 2, 3, 4
-v. urlian (parotiditis)
Gen Morbillivirus -v. rujeolei
Gen Pneumovirus -v. respirator sincitial (VRS)

Rhabdoviridae: ARN monocat. nesegmentat, sens-


Gen Vessiculovirus – v. stomatitei veziculare
Gen Lyssavirus – v. rabic si virusuri rabic-asociate
Coronaviridae: 80-130 nm
Arenaviridae: genom segmentat, 50-300 nm
-v. coriomeningitei limfocitare
-v. Lassa (febre hemoragice), Junin, Machupo, Pichinde VMT - structura
Filoviridae: produc febre hemoragice africane si
prezinta pleomorfism accentuat
-v. Murburg
-v. Ebola – febra hemoragica
Bunyaviridae: ARN segmentat, monocat. 70-90nm,
sunt Arbovirusuri
1. Gen Bunyavirus – v. encefalitelor de capuse
2. Gen Phlebovirus – v. Papatassi –febra Papatassi
3. Gen Nairovirus – v. febrei hemoragice de Crimeea VMT – la ME
4. Gen Hantavirus – v. febrei hemoragice Coreene
5. Gen Unkuvirus

4.
Anul II Microbiologie – cursul 17

Microbiologie
Curs 17
18.III.2008
Multiplicarea virusurilor
Virusurile sunt paraziti obligatorii ai celulelor vii. Multiplicarea lor are loc numai in celula vie.
In celula infectata de virus patrunde numai acidul nucleic, capsida ramanand la suprafata celulei. O
celula in care patrunde un virus este diferentiata biochimic, si uneori morfologic, datorita faptului ca
se pot induce o serie de stari: producerea de virioni si distrugerea celulei; integrarea genomului viral in
cel al celulei (ceea ce cauzeaza infectii persistente). Multiplicarea are loc numai dupa dezorganizarea
virionului cu eliberarea acidului nucleic care patrunde in celula si aduce informatia genetica necesara
pentru sinteza componentelor virale (proteinele capsidale si acidul nucleic viral), iar celula parazitata
este cea care pune la dispozitie aparatul de sinteza, energia si precursorii necesari sintezei. Virusurile
nu se multiplica, ele sunt replicate in celula. Genomul viral directioneaza metabolismul celular spre
producerea de noi virioni, numiti virioni progeni. Se realizeaza astfel un metabolism viral.
Virusul care infecteaza celula poate fi:
• virus complet: are gene structurale, gene pentru multiplicare, gene de control ale replicarii virale, gene care
nu sunt absolut necesare replicarii (are informatia genetica necesara desfasurarii tuturor etapelor replicarii);
• virus defectiv: nu are sau nu functioneaza genele de replicare (nu contine tot pachetul de gene pentru
multiplicare fie natural fie in urma unor fenomene de rezistenta
Celula gazda poate sa fie:
• sensibila: celula prezinta receptori pentru virus si va putea fi infectata de acesta
• rezistenta: celula nu prezinta receptori pentru virus si nu va putea fi infectata
Tropismul unei celule (este conditionat de prezenta sau absenta receptorilor pentru virusuri)
• celula permisiva: permite derularea tuturor etapelor de multiplicare virala (virusul se poate atasa de celula,
patrunde in celula iar celula infectata asigura virusului toate procesele metabolice necesare multiplicarii).
• celula nonpermisiva sau celula nonrepetitiva care nu permite derularea tuturor etapelor de replicare virala.
Producerea de noi virioni = infectie. Poate fi:
• productiva rezultand virioni progeni (celula este susceptibila, permisiva, iar virusul e complet);
• abortiva cand nu rezulta virioni progeni (celula este susceptibila, permisiva, iar virusul defectiv) sau (celula
este susceptibila, nonpermisiva, iar virusul este complet).
Multiplicarea virala este un aspect al relatiei dintre virus si celula si relatia dintre virus si organism
reprezentata prin imunitate (mediata celular).
Multiplicarea virala:
Etape: 1. initiale: (de initiere a infectiei): atasare, penetrare si decapsidare
(dezvelire) = eliberarea acidului nucleic din invelisul viral;
2. faza de eclipsa - biosinteza componentelor virale (ADN, proteine)
- in celula parazitata nu se poate detecta nimic
3. faze terminale - asamblarea = maturarea particulei virale
- eliberarea virionilor progeni din celula infectata
1. Faze initiale - chimioterapicele antivirale trebuie sa ajunga in celula ele actionand in aceste etape.
a) Atasarea – se face daca celula are receptori (are tropism) iar daca celula este rezistenta nu poate
fi infectata. La inceput atasarea se face intamplator prin legaturi slabe. Apoi se realizeaza o legatura
stransa datorita unor straturi de suprafata ale celulei si virionului si datorita unei complementaritati
intre structurile membranei si structurile virale.
Exisa receptori specifici:
Ex: - virusul HIV → receptorul = CD4 de pe limfocitul T-helper (dar si alte celule pot fi infectate)
- virusul gripal→ receptorul = glicoproteine
- virusul poliomielitei → receptorul = proteine aflate numai pe celulele de la om si maimuta
Virusurile pot folosi si receptori utilizati in alte scopuri:
- virusul rabic → foloseste receptorii pentru acetilcolina din SNC
- virusul Ebstein-Barr → care foloseste receptorii pentru complement de pe limfocitul B
- virusul HIV, Rhinovirusurile → au ca receptor o molecula de adeziune intercelulara (ICAM)

1.
Anul II Microbiologie – cursul 17

b) Penetrarea - la virusurile neinvelite se face prin vezicule = endocitoza = viropexie


- la virusurile invelite are loc fuzionarea invelisului viral cu lipide din membrana
celulei infectate
c) Decapsidarea = eliberarea acidului nucleic viral (poate fi completa sau partiala)
Dezvelirea pentru virusurile invelite. eliberare faza initiala
2. Faza de eclipsa – esentiala este transcrierea informatiei
genetice din acidul nucleic viral intr-un ARNmesager (intervine
transcriptaza). Transcrierea se poate face in nucleul celulei gazda (cand
virusurile nu prezinta enzima) sau in citoplasma celulei (cand virusul este
mai mare si are enzima proprie). ARN-ul mesager este tradus la nivelul
asamblare
ribozomilor in proteine virale:
• de replicare – necesare pentru replicarea acidului nucleic viral
(ADN-polimeraza, ARN-polimeraza ADN-dependenta); penetrarea
• de control a metabolismului celulei si al replicarii virale;
faza de eclipsa
• de structura = capsidale (peplomerele);
La virusurile mici cu ARN transcrierea si traducerea au loc aproape
concomitent. La cele cu ADN, faza de eclipsa se desfasoara sub forma unor programe:
- precoce = timpuriu → informatia genetica din anumite zone ale acidului nucleic este transcrisa pe
un ARNmesager precoce care la nivelul ribozomilor se traduce in proteine timpurii necesare
replicarii si controlului acesteia.
- tardiv → transcrierea altor gene din genomul viral rezultand ARN-ul mesager tardiv care este
transportat in citoplasma si este tradus in proteine de structura si de asamblare.
3. Faze terminale
a) Asamblarea: se ajunge la o particula virala matura; se poate realiza spontan (autoasamblare), sau
se poate realiza cu ajutorul proteinelor de asamblare (ex: la virusurile mari = poxviridae).
b) Eliberarea → virionilor progeni din celula infectata se realizeaza prin liza celulei infectate
(citoliza) sau prin inmugurire la virusurile invelite. Pot ramane si capside goale (in functie de
multiplicare, in nucleu/citoplasma) aparand ca niste incluzii intranucleare/intracitoplasmatice.
STRATEGII DE MULTIPLICARE
Se refera la modalitatea de sinteza a ARN-ului mesager si la natura indicilor de replicare. Indiferent
daca ADN-ul, ARN-ul este dublu sau monocatenar, segmentat sau nesegmentat, replicarea se face
datorita unor intermediari dublucatenari. Exista opt strategii de multiplicare pentru virusuri cu:
1. ARN monocatenar, cu catena (+) cu sens – in momentul in care patrunde in celula este
recunoscuta functional ca ARNmesager. ex: Picornaviridae, Togaviridae, Flaviviridae care se
multiplica in citolplasma.
2. ARN monocatenar, catena (-) – se multiplica in citoplasma. ex: Paramyxoviridae (rujeola,
Pneumovirus = VRS, paragripale, urlian); Rhabdoviridae; Ortomyxoviridae ( v. influenzae
tipuri antigenice A, B, C)
3. ARN dublucatenar – se multiplica in citoplasma. ex:Reoviridae (au capsida dubla, acid nucleic
segmentat = 10 segmente)
4. ARN monocatenar – 2 molecule de ARN identice. ex: Retroviridae - familia lentivirinae = HIV
5. ADN dublucatenar – determina formarea incluziunilor in nucleu. ex: Adenoviridae,
Herpetoviridae, Papovaviridae.
6. ADN dublucatenar cu transcriptaza proprie, se multiplica in citoplasma. ex: Poxviridae
7. ADN monocatenar, cu catena (+) sau (-). ex: Papovavirusuri
8. ADN dublucatenar cu o catena mai scurta (partial dublu catenar). ex: Hepadnaviridae (Hep B)
EFECTELE MULTIPLICARII ASUPRA CELULELOR GAZDA
¾ transformarea tumorala a celulelor infectate: Retroviridae, Papovaviridae, Herpetoviridae, Hep B
¾ proliferari celulare: Poxviridae, Papovaviridae
¾ modificarea antigenitatii prin modificarea peplomerelor, ceea ce conduce la distrugerea celulelor
infectate prin limfocite „natural killer”
¾ fuzionari intre celulele in care se multiplica virusul sau intre cele cu virus si cele din jur:
Ex: Paramyxoviridae, HIV
2.
Anul II Microbiologie – cursul 17

In culturile celulare virusurile induc un efect citopat (ECP), citocid sau noncitocid:
A) Efect noncitocid
• formarea de sincitii (celule gigante multinucleate) = sincitiile au rol in diagnosticul infectiilor virale
Ex:Paramyxoviridae, HIV si uneori Herpetoviridae
• formarea de incluziuni celulare (intracitoplasmatice sau intranucleare) datorate unei sinteze in
exces a componentelor virale care raman neasamblate
Ex: pentru virusul rabic → incluziuni patognomonice – virusul se multiplica in nucleu
incluziuni intracitoplasmatice = corpii Babes-Negri – in neuroni;
pentru Herpeto-, Papova-, Adenovirusuri → incluziuni intranucleare
B) Efect citocid = litic –determina liza celulelor infectate: Picornaviridae, Poxvirusuri, unele herpetice

CHIMIOTERAPICE ANTIVIRALE
Actioneaza in diferite etape ale multiplicarii virale, si nu respecta principiul toxicitatii selective
actionand atat asupra strucurilor virale cat si asupra celulei gazda motiv pentru care in prezent exista
un numar mic de chimioterapice antivirale.
1. Chimioterapice care actioneaza in fazele initiale:
- AMANTADINA si derivatul metilat RIMANTADINA pentru virusul gripal A
efecte secundare: cefalee, varsaturi
- OSELTAMIVIR, ZANAMIVIR – inhibitori ai neuraminidazei
2. Chimioterapice care actioneaza in faza de eclipsa:
A. Chimioterapice care inhiba sinteza acizilor nucleici: B) Chimioterapice care inhiba
Pentru a deveni activi trebuiesc fosforilati de catre enzime (kinaze)
celulare/virale si inhiba replicarea Herpetoviridaelor (HSV, VZV)
sinteza proteinelor:
Analogi de baze
purinice
Ara-A = Vidarabina (adenozin arabinozid) • in etapa de transcriere =
Analogi de baze azotate

Acyclovir (Zovirax) – se administreaza in herpesul oral sau genital


Gancyclovir – inhiba ADN-polimeraza Herpetoviridaelor RIBOVIRIN (VIRAZOLE)
AZT= Azidomidina (Zidiviudina) – activa pe reverstranscriptaza • in etapa de traducere
Analogi de baze virusului HIV - prelungind viata
pirimidinice DDC= Dideoxicitidina – se alterneaza cu AZT - INTERFERONII = α, β, γ-
DDI= Dideoxiinozina (Didanozina) – efecte secundare majore
IUDR= ioddeoxiuridina – se aplica local (keratita herpetica)
interferon comun = citochina;
Analogi halogenati
de baze azotate
TFT= triflorotimidina – pentru grupul herpes - inhibitori proteazici:
Bromvinildeoxiuridina – HSV, VZV
Inhibitori nucleozidici ai Lamivudin = 3-TC = 3 Tiocitozina
INDINAVIR, RITONAVIR,
reverstranscriptazei Stavudin = d-4T = derivat de timidina NELFINAVIR, SAQUINAVIR.
Inhibitori nenucleozidici Nevirapin
ai reverstranscriptazei Delaviridin
Analogi de pirofosfat Fosfonoformat = Fosfocarnet
3. Chimioterapice care actioneaza in etapele terminale:
- 2-DEOXIGLUCOZA = utiliza in terapia hepatitei cronice cu HBV
- derivati de tiosemicarbazona = MARBORAN (v. variolei), METISOZONA
- derivati de rifampicine
INTERFERONII
Sunt glicoproteine cu efect antiviral sintetizate de celulele infectate cu virus. Informatia genetica pentru sinteza interferonului
exista in celula eucariota dar este represata. Derepresarea genelor este posibila datorita unor inductori:
• Inductori virali: virusuri, forme de ARN dublucatenar
• Inductori nevirali: poliribonucleotide sintetice, bacterii cu multiplicare intracelulara, endotoxinele bacterilor Gram (-),
polizaharidul capsular de la pneumococ, paraziti intracelulari (toxoplasma), mitogeni specifici: concanavalina A,
hemaglutinina
ƒ Interferoni de tip I
¾ α- leucocitari = peste 20 de tipuri antigenice
¾ β- fibroblastici = aproximativ 5 tipuri antigenice
ƒ Interferoni de tip II - γ- imun = sintetizat de limfocitele T (CD4, CD8)
= sintetizat de macrofagele stimulate antigenic
ACTIUNI BIOLOGICE:
• Toti au actiune antivirala foarte puternica, specifica in functie de specie (un interferon de la soarece este activ doar la
soarece). Mecanismul de actiune antivirala este cunoscut. Induc sinteza unor proteine antivirale dintre care unele cu
functie de oligonucleotidil-sintetaze care sunt utilizate ca si cofactori ai unor endoribonucleaze ce scindeaza ARN-ul
mesager viral (actioneaza in etapa de traducere in proteine). Altele actioneaza ca si kinine (proteinkinaza) care
fosforileaza un factor necesar pentru initierea traducerii (nu mai are loc traducerea in proteine).
• Unii sunt utilizati in tratamentul diferitelor boli chiar si in tumori (carcinoame; dar nu si in sarcoame).

3.
Anul II Microbiologie – cursul 18

Microbiologie
Curs 18
25.03.2008
Relatiile ecologice ale microorganismelor
Ecologia este ramura biologiei ce studiaza relatiile dintre organism si microorganisme si relatiile
acestora cu mediul inconjurator. Exista 60 de genuri bacteriene cu importanta in patologia umana.
Biocenoza = ansamblu de specii bacteriene care se gasesc intr-un
sector.
Biotop = sector ocupat de o biocenoza.
Ecosistem = ansamblu dintre biocenoza si biotop.
1. Relatii intre microorganisme
de indiferenta
de sinergism (potentarea efectelor pe care le au impreuna)
de simbioza (isi potenteaza efectele unele altora)
de antagonism
2. Relatii intre microorganisme si mediu
Simboza ☺
3. Relatii intre microorganisme si organismele superioare:
Exista 2 categorii de microorganisme:
• Saprofite = traiesc utilizand materia moarta si anorganica si nu au actiune nociva asupra organismului
• Parazite = traiesc in stransa legatura cu materia vie, sunt strict parazite si se dezvolta numai pe seama
organismelor vii si pot merge pana la parazitism obligatoriu intracelular (Ricketsiile, Clamydiile). Pot fi
facultativ parazite, putand folosi si materie moarta.
Pentru relatia principala care duce la infectii, microorganismele parazite sunt de doua feluri:
• Bacterii cu patogenitate certa = patogene de ordin I – prezenta lor in organism determina aparitia bolii
(Bacillus anthracis, Treponema pallidum) si pot depasi rezistena naturala;
• Bacterii oportuniste = patogene de ordin II – sunt conditionat patogene si se gasesc in mod normal in
diferite locuri in organism dar daca parasesc locul pot produce infectii fie prin scaderea rezistentei
organismului fie isi depasesc rezistenta. Astfel produc imbolnaviri cand gasesc conditii propice.
Bacteriile au evolutie rapida deoarece au material genetic extracromozomial.
Organismul are mecanisme de aparare impotriva bacteriilor ce produc infectii:
• Mecanismele de rezistenta naturala (nespecifice si innascute)
• Mecanismele de imunitate dobandita = actioneaza asupra agentului care a deteriminat-o
- Umorala = anticorpi = imunglobuline;
- Celulara = limfocite T, limfokinele, macrofagele;
Bacterii comensale = folosesc aceleasi resurse nutritive ca si organismul
organizate in ansamblu fiind in echilibru dinamic perfect (ocupa cavitaiile naturale; pe piele:
Comensalism ☺
Staphylococcus epidermidis);
formeaza microbiocenoze: ex: nazala, bucala, faringiana, vaginala, uretrala (bacterii de vecinatate), la
nivelul colonului unde este diferita in functie de varsta si alcatuita din bacterii anaerobe nesporulate,
Gram(-) Ex: genul Bacteroides (90-95%), E. coli, Candida, Proteus.
Starea normala se numeste eubioza iar cand intervin modificari apare starea de disbioza.
Rol:
- Mentinerea starii de sanatate – demonstrat pe animale aseptice
- Dezvoltarea organelor limfoide
- Dezvoltarea tractului digestiv
INFECTIA - totalitatea proceselor ce apar (la nivelul homeostaziei) ca urmare a patrunderii agentului
infectios
- conflict intre microorganisme care intervin prin factori de patogenitate si organism care se
apara prin mijloace de aparare (rezisenta naturala, imunitatea dobandita). Infectia poate fi data de bacterii cu
patogenitate certa sau de bacteriile comensale. Poate sa se manifeste clinic (apar simptome, semne = boala
infectioasa) sau poate evolua fara simptome, inaparenta clinic (ex: hepatita A). Nu toate bolile infectioase
sunt transmisibile (ex:botulismul).
INFECTIA → SPECIFICITATEA ETIOLOGICA = legatura dintre un microorganism si o infectie
(o anumita boala e produsa de un microorganism)
Posulatele lui Koch (sunt valabile si azi cu mici exceptii)
1. un agent infectios trebuie sa fie prezent la persoana infectata si trebuie sa lipseasca de la persoanele
sanatoase. Leziunile produse sunt in concordanta cu prezenta bacteriei in diferite teritorii ale org.

1.
Anul II Microbiologie – cursul 18
CRITICA: agentul infectios nu poate fi evidentiat la toate cazurile de boala
ex: infectii persistente lente → purtator sanatos (Staphylococcus aureus);
2. agentul etiologic trebuie sa poata fi izolat in laborator si sa poata fi intretinut prin treceri succesive
prin medii de cultura;
CRITICA: nu toti agentii infectiosi au putut fi cultivati in laborator → ex: bacilul leprei
3. agentul infectios izolat de la bolnav trebuie sa reproduca infectia umana la
animale de laborator si de la animal sa poate fi din nou izolat.
CRITCA: nu toti agentii infectiosi pot sa reproduca boala la animale
ex: scarlatina, rujeola, gonoreea, febra tifoia;
- unii agenti infectiosi pot sa reproduca boala la animale ex: → difteria Mycobacterium leprae
4. trecerea prin infectii trebuie sa fie urmata de instalarea unei imunitati specifice fata de agentul
infectios care a dat imbolnavirea;
CRITICA: trecerea printr-un abces, flegmon nu determina instalarea imunitatii → ex: gonoreea;

Caractere generale ale infectiei


1. Evolutia stadiala – in mai multe etape
a) perioada de incubatie = intervalul de timp care se scurge intre patrunderea agentului infectios in
organsim si aparitia primelor semne de boala; poate fi variabila:
• ore = toxiinfectie alimentara (stafilococ), gripa
• zile = febra tifoida (14 zile)
• luni= hepatita B (3 luni) Salmonella typhi
• ani = infectii persistente
b) perioada de debut = aparitia primelor semne de boala, necaracteristice (greturi, cefalee)
- se poate instala: brusc (in gripa - prin frisoane), sau insidios (in 2-3 zile).
c) perioada de stare = se instaleaza tabloul clinic si are durata variabila pentru diferitele boli infectioase
(apar semne caracteristice);
d) perioada de vindecare (uneori spre exitus = moarte)
e) perioada de convalescenta
2. Febra = boala infectioasa
= determinata de interleukina I = citokina eliberata de macrofage ce este transportata la
nivelul hipotalamusului determinand febra;
3. Modificari sangvine – calitatea si cantitatea tabloului leucocitar
• leucocitoza = cresterea leucocitelor carateristica pentru infectiile bacteriene
• leucopenia = in infectii virale (dar si in febra tifoida)
Cresc neutrofilele = infectii bacteriene
Limfomonocitoza = boli virale
Eozinofilia = boli parazitare
4. Mecanism de transmitere – agentul infectios trebuie sa patrunda in organism pe la nivelul unei
porti de intrare. Unii raman cantonati la poarta – perioada de incubatie e scurta; elibereaza toxine care
difuzeaza in organism, apar primele semne de boala (ex: bacilul difteric).
Agentul infectios poate migra spre diferite tesuturi, organe pentru care are tropism (pe celulele sangvine
sau de-a lungul filetelor nervoase). Agentul infectios se elimina din organism prin calea de eliminarea
(uneori identica cu cea de intrare). Ca sa ajunga de la un organism la altul trebuie sa existe o cale de
transmitere.
• Patogenitatea = capacitatea unui agent infectios de a produce o infectie (este o proprietate
calitativa). Initial – proprietate de specie, dar in aceeasi specie unele bacterii sunt mai patogene iar
altele mai putin patogene (specie patogena = Staphylococcus aureus). Scara de patogenitate (DL50
= doza letala, DI50 = doza infectioasa, DLM = doza limita mortala).
• Virulenta = masoara patogenitatea (este o proprietate cantitativa)
Factori de patogenitate = bacteriile pot produce leziuni (celulele au receptori specifici – de
complementaritate, si alti receptori).
Principalele strategii:
• Toxinogeneza = proprietatea de a elibera exo/endotoxine.
• Invazie
Factorii de patogenitate = structuri celulare
= produsi de metabolism eliberati de structura – toxici/netoxici;
1. Adezine: permit aderarea bacteriilor de suprafete (pilii comuni);
2. Invazine: permit patrunderea in celula;
3. Toxine: endotoxine si exotoxine;
4. Impedine (agresine): factori care permit bacteriilor sa scape de sub controlul mecanismelor
de aparare antiifectioasa.
2.
Anul II Microbiologie – cursul 19

Microbiologie
Curs 19
1.IV.2008

Factori de patogenitate (continuare)


Unele bacterii au un singur factor de patogenitate (ex: b. botulinic, b. difteric, b. tetanic). Totusi,
patogenitatea este multifactoriala (ex: stafilococul = are multi factori de patogenitate ceea ce explica tabloul
variat al infectiilor)
1. Adezine = factori de patogenitate ce permit atasarea de celulele
susceptibile aflate la poarta de intrare (suprafete epiteliale); bacteriile
pot ramane la poarta sau se poate generaliza in organism. Principalele
structuri cu rol de adeziune sunt pilii couni.
Ex: gonococ, meningococ, E. coli (mai multe serotipuri: EHEC, EIEC,
EPEC, ETEC).
Aderarea se mai poate face prin capsula, glicocalix, proteine de
membrana externa sau prin structuri de aderare complexe intalnite la
vibrionul holerei, salmonele sau la stafilococul β-hemolitic (determina
angina) care adera de epiteliul faringian prin proteina M care se
asociaza cu acidul hialuronic.
2. Invazinele = asigura patrunderea si mentinerea bacteriilor in tesut.
Baceriile pot patrunde prin leziuni sau chiar prin pielea intacta (ex:
Leptospirele). Pot fi:
1. Enzime bacteriene (precursori de enzime) sau activatori de
enzime bacteriene (ex: colagenaze, fibrinolizine, kinaze, hialuronidaza (la stafilococ si streptococ)
proteaze, lipaze, nucleaze)
2. Structuri care se opun fagocitozei: capsula, proteina A (la stafilococ), proteina M (la streptococ)
3. Factori care se opun mecanismelor bactericide din fagocite: leucocidine, catalaze, peroxidaze.
3. Toxinele = pot fi exotoxine si endotoxine
A. Exotoxinele: eliberate de bacterii in afara celulei (cea mai cunoscuta este toxina difterica);
• in special de catre bacteriile Gram (+): ex: bacilul difteric, bacilul tetanic, bacilul botulinic, stafilococul,
streptococul (eritrotoxina DICK→ infectii streptococice = scarlatine), b. carbunos (mai are si alt factor de
patogenitate – capsula);
• dar si de catre bacteriile Gram (-) : bacilul dizenteric Shiga elibereaza toxine (este o exceptie – deoarece
bacilul dizenteric actioneaza de obicei prin enteroinvazie).
Caractere generale ale exotoxinelor:
9 sunt proteine;
9 au greutate moleculara variabila
9 sunt termolabile (distruse la 600-700); exceptie face toxina stafilococica (care rezista 30 min la fierbere);
9 sunt otravuri foarte puternice: toxina botulinica – nociva in cantitati de μg/ng (cea mai puternica toxina,
cu 3 kg se poate omari toata populatia globului!!!).
9 produc anticorpi neutralizanti pentru ca sunt antigene puternice;
anatoxina = toxina deoxifiata ce isi pastreaza numai proprietatile antigenice
– este folosita in vaccinuri
– se obtine prin tratare cu formaldehida 4‰ timp de 40 de zile la 400 din exotoxine;
9 sunt influentate de pH (inactivate la pH acid – exceptie facand cea botulinica);
9 au mecanisme de actiune specifice (au determinism extracromozomial – plasmide, bacteriofagi);
Clasificare:
• Toxine cu actiune intracelulara:
Toxine bimodale - fragment B – se prinde de celula susceptibila
- fragment A – patrund in celula: inhiba sinteza proteica in celula eucariota, inhiba
cAMP si cGMP (ex: toxina difterica= inhiba sinteza proteica in celula
eucariota)
• Toxine cu actiune membranara
• Enterotoxine – eliberate de vibrionul holeric (dar si de b. piocianic, b. cereus, si de Salmonellae);
enterotoxina: modifica functia celulei intestinale care din celula absorbanta devine celula secretorie de apa
si elemente; se evidentiaza prin testul ansei ligaturate de intestin de iepure.

1.
Anul II Microbiologie – cursul 19

B) Endotoxinele:
9 sunt legate de celula bacteriana iar evidentierea se poate face prin distrugerea celulei sau prin extractie
chimica;
9 sunt lipopolizaharide asemanatoare antigenului O;
9 sunt termorezistente (stabile);
9 actioneaza in cantitati de mg;
9 nu induc anticorpi neuralizanti;
9 nu se transforma in anatoxine;
9 au mecanism de actiune nespecific (acelasi mecanism de actiune)
9 in doze mici determina aparitia unor fenomene iar in doze mai mari a altor fenomene ca de exemplu
CID = coagulare inravasculara diseminata.
Autovaccin: in infectiile urinare cu E. coli.
4. Agresinele (impedinele) – permit bacteriei evadarea de sub controlul mecanismelor de aparare
antiinfectioasa.
Mecanisme de scapare de sub control:
1. structura cu actiune antifagocitara
2. exista bacterii serorezistente
3. rezistenta metabolica = capacitatea organismului de a sustrage unele oligoelemente de care au nevoie
bacteriile (ex: Fe)
4. bacteriile au capacitatea de a se opune si mecanismelor de imunitate dobandita prin eliberarea de
proteaza care degradeaza IgA secretorii de la nivelul mucoaselor.
5. variatia antigenica (ex: gonococ)
Apararea antiinfectioasa = prin doua categorii de mecanisme
1. rezistenta naturala
2. imuntatea dobandita - umorala = anticorpi
- mediata celular = limfocitele T, limfokinele, macrofagele;
1. Rezistenta naturala – mecanism genetic innascut caracteristic de specie (are determinism genetic)
Sunt boli care le fac - numai oamenii = antroponoze: gonoreea, scarlatina;
- numai animalele
- si omul si animalele = antrax
2. Mecanisme de rezistenta naturala
• Bariere anatomice: cutanate, mucoase – prima linie de aparare care impiedica patrunderea µorg.
- se opun mecanic prin pastrarea integritatii
- se opun chimic prin enzime (mucoasa conjunctivala – lizozim, cavitatea bucala – saliva);
• Varsta: mecanisme de rezistenta naturala;
• Factorii hormonali: infectii mai frecvente la persoanele cu diabet zaharat;
• Rezistenta nutritionala: redistribuirea oligoelementelor (sechestrarea Fe);
• Factori celulari si tisulari: proteine, acizi grasi, enzime lizozomale;
• Fagocitoza;
• Inflamatia;
FAGOCITOZA = capacitatea de digestie ce apare in
urma patrunderii unui agent infectios in organism;
descrisa de Metchnikoff (1900);
Celule implicate in fagocitoza:
• fagocitele profesioniste = factorii principali de
inglobare si digerare a particulelor straine
-ex: PMN-neutrofile, celulele sistemului
mononuclear fagocitar (SMF)
- migreaza dirijat spre locul unde sunt prezente
particulele straine
- au receptori pentru fragmentul C al
complementului si pentru Ig G
- au pe suprafata lor receptori pentru fragmentul
C3 si C1 al complementului
- sunt capabile de mecanisme puternic microbicide
• fagocitele amatoare = neprofesioniste
- nu au capacitatea de a ingloba si a digera; nu au capacitatea de migrare; nu au pe suprafata receptori;
sunt reprezentate de celulele reticulocitare, endoteliale, fibroblastice.
2.
Anul II Microbiologie - cursul 20

Microbiologie
Curs 20
8.IV.2008
Etapele fagocitozei
1. chemotaxia – influentata de factori ce tin de bacterie sau factori ce tin de organismul gazda
2. atasarea – este intamplatore
– bacteriile au structuri ce impiedica atasarea astfel ca ele trebuiesc pregatite pentru fagocitoza,
proces numit opsonizare – prin mecanisme specifice sau nespecifice.
3. inglobarea = emiterea de pseudopode formandu-se vezicule in care ajunge agentul infectios. Acest proces
se desfasoara cu consum de energie.
4. digerarea: fagozomul + lizozomii → fagolizozomi → are loc digestia.
Mecanismele microbicide
a) dependente de O2
1. mieloperoxigenaza (enzima stocata in PMN neutrofile)
in prezenta H2O2 si a pH-ului acid determina formarea
de compusi halogenati cu efect bactericid;
2. explozia respiratorie = cale metabolica de respiratie
dormanta → formarea de compusi cu efect bactericid;
b) independente de O2
1. proteine bazice = antibiotice eliminate in organismul
uman (= defensine) – in granulatiile PMN de origine
animala;
Rezultatele fagocitozei:
a) digerarea particulelor straine;
b) initiaza raspunsul imun;
c) fagocitele sunt distruse uneori – cand numarul de bacterii inglobat este prea mare, sau cand bacteriile au factori
de patogenitate;
d) bacteriile pot supravietui – determinand infectii cronice (ex: Mycobacterium tuberculosis, Brucella).
INFLAMATIA
- modificari vasculare, celulare, umorale;
- semne Celsiene (rubor, color, tumor, dolor si functio leza);
• reactia de aparare defensiva;
• procese care incearca sa blocheze agentul infectios acolo unde a patruns (reactie locala);
• uneori leziunile pot depasii limitele (apar si fenomene generale nervoase sau endocrine);
1. inflamatie acuta (de scurta durata) – aglomerarea la locul infectiei a neutrofilelor, cu acumulare de puroi;
2. inflamatie cronica (de durata) – celulele se acumuleaza (celulele sistemului mononuclear fagocitar dupa
care apar granulocitele).
Modificari vasculare:
ƒ Vasodilatatie;
ƒ Staza circulatorie – cu modificarea dispozitiei celulelor endoteliale, cresc permeabilitatea vasculara cu
extravazarea plasmei in tesuturi (= aparitia tumorului). Mai trec si:
9 fibrinogen → retea de fibrina ce izoleaza agentul infectios;
9 factori bactericizi: complementul, ce este activat pe cale clasica sau alternativa amplificand
reactia inflamatorie;
9 anticorpi, care impreuna cu complementul => eliminarea agentului infectios.
Modificari celulare:
- aderenta celulelor leucocite de endoteliul vascular = marginatie leucocitara;
- primele celule care ajung la locul inflamatiei sunt PMN neutrofile;
- ajung si celule din SMF, mastocite, bazofile, trombocite care fuzioneaza, si o serie de mediatori ai inflamatiei
care se gasesc in stare inactiva in celule sau se gasesc ca precursori. Unii mediatori actioneaza local sau la
distanta: - histamina, serotonina
- derivati ai acidului arahidonic activati pe doua cai: ciclooxigenaza → prostaglandine, tromboxani
lipooxigenaza → leucotriene
Fenomene generale (cunoscute sub numele de sindrom umoral al inflamatiei):
- aparitia unei proteine, proteia C reactiva;
- creste VSH-ul;
- hiperfibrinemie;
- distribuirea diferita a electrolitilor
Apararea antiinfectioasa: - rezistenta naturala nespecifica
- sistemul imun

1.
Anul II Microbiologie - cursul 20

SISTEMUL IMUN
Specificitate: capaciatatea de a raspunde specific la antigene diferite ca structura (cu mici diferente);
Memorie: odata ce a intalnit un antigen, sistemul imun isi aduce aminte, si la o noua intalnire raspunde diferit.
Sistemul imun face diferenta dintre self si non-self:
• in cursul dezvoltarii face cunostinta cu structurile proprii organismului si nu mai raspunde la acestea:
- raspunde negativ = toleranta imunologica;
- daca raspunde pozitiv = boli autoimune (nu recunosc structuri proprii organismului);
• este stimulat in prezenta antigenului
Antigenul = substanta straina care e capabila sa determine un raspuns imun umoral (anticorpi) sau celular.
Imunogenul = are doua proprietati:
ƒ Imunogenitate – capacitatea de a declansa un raspuns imun
ƒ Specificitate – capacitatea de a reactiona cu efectorii imunitari
Antigen complet = are ambele proprietati
Jumatate de Antigen = haptena = nu are decat una din proprietati – specificitatea. Substantele cu rol de
haptena reactioneaza cu anticorpii dar nu genereaza un raspuns imun (ex: hormonii steroizi, sulfamidele). In
organism se cupleaza cu o proteina cheie si formeaza un antigen complet ce determina un raspuns imun.
¾ Imunogenitatea este conditionata de o serie de factori:
Conditii - filogenetice: cu cat o substanta este mai indepartata taxonomic de organism cu atat e mai imunogena;
- fizico-chimice: ◘ GM – ca sa fie antigen trebuie sa aiba GM>10.000 daltoni (exista unele exceptii);
◘ Complexitatea structurala (chimica) – cele mai bune antigene sunt proteinele, dar si
polizaharidele pot fi antigene (ex: polizaharidul capsular de la pneumococ; antigenul O din peretele celular la
bacteriile Gram (-); antigenul H – in cili, flageli; acizii theicoici la bacteriile Gram(+)); lipidele nu pot fi antigene.
◘ Remanenta in organism – antigenul trebuie analizat de sistemul imun
- de gazda – imaturitatea sistemului imun (la nou-nascut sist. imun nu are capacitatea de a raspunde fata
de bacteriile capsulate, de aceea sunt frecvente infectiile produse de pneumococ sau de Haemofilus inluenzae;
- calea de patrundere (subcutanata, intravenoasa, parenterala, digestiva)
- doza: prea mare => instalarea tolerantei / prea mica => nu exista raspuns
- administrarea de adjuvanti = substante minerale.
¾ Specificitatea = complementaritatea intre epitop si paratop
Epitop = parte a unui antigen; are conformatie spatiala perfecta pentru a se lega de anticorpi;
Paratop = parte a unui anticorp care recunoaste un epitop.
Un antigen are un numar variabil de epitopi: (pana la zeci de epitopi diferiti)
ex: la moleculele proteice = 5-7 aminoacizi (epitopi secventiali, epitopi de contiguitate)
la polizaharide = 4-6 zaharuri
Exista epitopi comuni ai unor antigeni diferiti. Calea Clasica Activarea complementului Calea Alternativa
Prezenta epitopilor comuni explica reactiile
incucisate. Complexe imune Activatori nespecifici
Superantigen = antigen care spre Ag-Ac
deosebire de antigenele conventionale are
proprietati de a se lega direct de moleculele de
C1 C3b + B + D
MHC de clasa 2 de la suprafata APC (celule
prezentatoare de antigen), realizand o punte de
C1
unire cu limfocitele T. Superantigenul C3bBb
C3
stimuleaza eliberarea unor citokine care C44a C2 (C3 convertaza)
C2b
amplifica raspunsul imun. ex: toxinele (7 toxine +P
ale stafilococului, exfoliativa). Antigenul este C4b2a C3
C3 b Bb P
(C3 convertaza)
preluat in organism de APC-uri dar C3 convertaza
stabila
superantigenul nu are nevoie de preluare, C 3a + C 4b2a3b C5 C 3bBb (C )
3b n P
(C5 convertaza) (C5 convertaza)
determinand raspunsul imun (se leaga direct de Mb. celulara
MHC II de la suprafata APC-urilor → punte de C5a C5b
scindarile enzimatice inceteaza

legatura cu limfocitele T → eliberarea citokinelor


ce determina amplificarea raspunsului imun.
C6 C7
Complementul = complex de proteine ce se C5b67
gasesc in serul mamiferelor cu rol de a amplifica C8 C9
raspunsul imun. Fiecare fractiune actioneaza C5b6789 (MAC)
asupra fractiunii dinainte si este suport pentru
cea care urmeaza. Se poate activa pe cale clasica liză
sau pe cale alternativa. In cursul activarii fiecare
fractiune este scindata in doua fragmente – unul C3b + B → C3bB ⎯⎯ Mg + + D
⎯ ⎯→ C3bBb → C3bBbP → C3bBb(C3b)n
cu greutate moleculara mare, instabil ce se Activator c C3a C3a
ataseaza de membrana celulei, si altul cu C3 C3b C3 C3b C5 conv.
C5a
greutate moleculara mica ce ramane in ser. C5
Rol: citoliza, proinflamator, aderenta, memorie C5b
imunologica.
2.
Anul II Microbiologie - cursul 21

Microbiologie
Curs 21
15.IV.2008

Antigenul este caracterizat prin imunogenicitate si prin specificitate. Poate fi Ag complet sau haptena.
Moleculele naturale precum proteinele, polizaharidele, GP, GL, mai slab si acizi nucleici, sunt Ag. Intre
aceste grupe de Ag exista doua deosebiri importante care se refera:
• la varietatea, diversitatea de epitopi (determinanti antigenici);
• la numarul de copii ale unui epitop pe molecula.
1) Moleculele polizaharidice sunt:
9 monodeterminante (varietate mica de E = 2-3);
9 polivalente (numar mare de copii);
9 sunt Ag timoindependente, pentru care raspunsul in Ac nu necesita cooperarea limfocitelor B
(LB) cu limfocitele T – helper (LTH) deoarece Ag polivalent este capabil sa stimuleze singur
expansiunea clonala a LB (expansiune clonala = multiplicare si diferentiere a unor clone).
2) Moleculele de proteine sunt:
9 multideterminante (varietate mare de determinanti de specificitate);
9 monovalente;
9 sunt Ag timodependente – raspunsul in Ac necesita cooperarea intre clona de LB stimulata de Ag
pe deoparte si LTH pe de alta parte.
Epitopii pot fi:
• de continuitate (secventiali), recunoscuti de LT si
LB;
• de contiguitate (conformationali) recunoscuti de LB
dar nu si de LT!!!

Ig = Ac = efectori ai imunitatii umorale


Anticorpii pot fi prezenti:
• in ser (umori) ≈ 20% din proteinele plasmatice
• pe suprafata unor celule – Ig membranare de pe LB
Structura de baza:
• 4 lanturi polipeptidice: 2 H (heavy) si 2 L (light)
• punti disulfurice intre lanturile H dar si intre un lant
H si un lant L; confera stabilitate moleculei de Ig;
• pentru fiecare lant exista o parte variabila si o parte
constanta;
• lanturile nu sunt liniare, se pliaza si pliurile duc la
formarea unor bucle in interiorul lanturilor =
domenii:
9 pentru L = 2 → VL si CL
9 pentru H = 4 → VH, CH1, CH2, CH3, iar la unele
clase de Ig (IgM si IgE) si CH4;
• intre CH1 si CH2 = regiune balama ⇒ T, Y;
• papaina – actioneaza la nivelul lanturilor H, mai sus
de legatura S-S ⇒ 2 fragmente identice Fab (format din lantul L si o portiune a lantului H) si un
fragment Fc;
• papaina lasa intacte legaturile S-S care unesc lanturile grele ⇒ F(ab)2 care contine ambele brate ale
monomerilor legate.
1.
Anul II Microbiologie - cursul 21
Functiile Ig:
1. de recunoastere si de legare a Ag;
2. functii efectoare prin Fc
Clasele de Ig se deosebesc prin: GM, constanta de sedimentare, lant H (γ, μ, α, σ, ε), valenta, gradul de
glicozilare, proprietatile farmacodinamice (timp de injumatatire, concentratie in ser, functie).
IgG:
• principalul tip de Ig din ser (70-75%); GM = 150000 D, constanta
de sedimentare = 7S;
• 4 subclase IgG1-IgG4;
• monomeri → bivalente;
• singura clasa care traverseaza placenta asigurand protectia n-n;
• caracterizeaza Raspuns imun secundar(RIS)
• cele mai importante opsonine (favorizeaza fagocitoza);
• intervin in fixarea complementului.
IgM:
• reprezinta 5-10%; GM = 900000 D; constanta de sedimentare = 19S;
• sunt Ig polimerice => forma de stea => valenta 10; 5 monomeri legati prin
punti S-S si piesa J, de legatura, sintetizata de LB;
• fiecare monomer are un domeniu in plus;
• apar primele in Raspunsul imun primar (RIP);
• sub forma de monomeri se gasesc la suprafata LB;
• rol in aparare – principalele Ig aglutinante, in reactia de
citoliza, fixeaza C’, in opsonizare indirect – activeaza C’.
IgD:
• monomeri; GM=180000 D, constanta de sedimentare = 6,5S
• titru seric scazut 0,2% < 1% din totalul Ig serice;
• foarte sensibile la actiunea proteazelor;
• reprezinta marker al LB (Ig membranare);
• rol mai putin cunoscut.
IgA:
• serice sub forma de IgA monomerice 80% si IgA
dimerice 20%; ≈16% din totalul Ig din ser; GM =
160000 D; constanta de sedimentare = 7S; rol in
apararea antivirala; exista 2 subclase α1 si α2 (in ser mai
mult α1; in secretii ambele);
• secretorii: in secretii salivare, lacrimale, nazale, bronsice,
lapte, colostum, genito-urinare; GM = 400000 D;
constanta de sedimentare = 11S; structura diferita de IgA
serice; dimerice – 2 monomeri legati prin piesa J – au in
plus componenta secretorie sau piesa de transport T care
este secretata de celula epiteliala la nivelul RE, glicozilata la nivelul aparatului Golgi. Protejeaza IgA
secretorii de activitatea proteazelor. Piesa T este secretata independent de IgA! IgA sunt secretate de
plasmocite, componenta secretorie serveste ca receptor dimerilor IgA la suprafata celulelor epiteliale
(la polul lor bazal). Urmeaza endocitarea, apoi ansamblul, prin endocitoza, traverseaza aceste celule
pentru a fi secretate la polul apical si tapeteaza lumenul digestiv sau bronsic. Rol in imunitatea
locala!
IgE:
• in ser sunt prezente in cantitati f. mici (ng/ml); GM=190000; constanta de sedim=8S; monomeri;
• au un domeniu in plus pe H → CH4;
• au proprietati de citofilie pentru mastocite si bazofile;
• sunt responsabile de fenomene de hipersensibilitate(HS) imediata
• au rol in imunitatea antiparazitara – impotriva helmintilor;
Izotipurile sunt:
• Clasele – determinanti antigenici de pe lantul greu;
• Subclase – epitopi prezenti pe lanturile grele: IgG → γ1, γ2, γ3, γ4; IgA → A1 si A2;
• Tipuri – determinanti antigenici situati pe portiunea constanta a lanturilor usoare. k ≈ 70%; λ ≈
30%; in molecula de Ig ambele lanturi sunt fie k fie λ!!!
2.
Anul II Microbiologie - cursul 21
Allotipuri – determinanti antigenici (fie pe lant H fie pe lant L);
• sistem Gamma markeri (marker allotipic) pentru IgG ≈ 25 markeri; determinanti antigenici pe lantul
H;
• sistem Am (2 markeri tot pe lantul H);
• sistem Kappa markeri (Inv!!!) – 3 markeri pe lantul L.
Idiotipuri – determinanti antigenici ce se gasesc in regiunile variabile ale lanturilor H si L (aa din
structura pozitiilor de combinare).

Heterogenitatea Ig – baze genetice atribuite lui Tonegawa (1987 – Nobel). Organizarea genelor Ig in
AND germinal este discontinua: (desen)

Anticorpi monoclonali (Köhler si Milstein – 1984 – Nobel)


• au o singura specificitate fata de un epitop; elaborati de o clona de celule.
Celule mielomatoase + LB separate din splina de soarece imunizat cu un Ag care prezinta interes, in
prezenta de polietilenglicol care favorizeaza formarea mb => celule hibride care prezinta:
9 de la celula mielomatoasa capacitatea de a se multiplica nedefinit in vitro, dar si
capacitatea de a secreta cantitati mari de Ig omogene;
9 de la LB – capacitatea de a secreta Ac specifici.
Prin multiplicare, celulele hibride se divid => descendenti care formeaza o clona care secreta Ac cu
specificitatea dorita + pastreaza imortalizarea. Utilizare: in diagnostic de infectie, in terapie, in
biotehnologie, pentru studiul si caracterizarea diferitilor markeri de pe suprafata LB si LT.

Ag de HC se deosebesc prin :
1) determinism genic:
Molecule de clasa I: Molecule de clasa a IIa: codificate de
codificate de genele HLA-A, HLA-C, HLA-B; genele DR DQ DP, subregiuni plasate pe
regiunea HLA-D.

3.
Anul II Microbiologie - cursul 21
2) structura biochimica
- heterodimeri compusi din lant greu - heterodimeri formati din 2 lanturi α si β legate
(transmembranar) si lant usor; β2 microglobulina necovalent;
(este aceeasi pe toate celulele; numai extracelular). - ambele lanturi sunt transmembranare;
Are 3 domenii extracelulare (α1, α2, α3) cu domenii - fiecare lant are 2 domenii extracelulare α1, α2 si
variabile care formeaza locul de prezentare al Ag la β1, β2.
T cell receptor(TCR). Este ancorat in celula prin
portiunea transmembranara

3) repartitia pe celule
- pe suprafata tururor celulelor nucleate din - se gasesc numai pe suprafata celulelor implicate
organism cu exceptia: celulelor musculare striate, in RI si pe cele care prezinta Ag;
celulelor hepatice, celulele SN (pe care sunt fie - in procesele inflamatorii si alte celule pot exprima
absente, fie exprimate in cantitate foarte scazuta; Ag HLA clasa aIIa.
in stari inflamatorii si aceste celule pot exprima
cantitati crescute de Ag HLA clasa I
4) functia lor
- sunt asociate cu LTCTX CD8+ (sunt tinta pentru - sunt asociate cu LT CD4;
CD8 care distrug celulele care au pe suprafata Ag - au rolul de a prezenta Ag LTH CD4+ care va
clasa I; recunoaste Ag exogen numai daca este cuplat cu o
- au rol in respingere a grefelor (recunosc Ag proteina de clasa a IIa;
endogene); - au rol in cooperarea celulelor in RI.
MHC(Major Histocompatibility Complex) sunt:
• molecule esentiale pentru recunoasterea si prezentarea Ag => rol in elaboarea RI;
• au importanta in transplanturi;
• restrictia MHC – diferenta esentiala intre LT si LB in modul de recunoastere a Ag! LB! LT!
• asociere intre anumite Ag si predispozitia spre diverse boli.

Molecule de adeziune = molecule de la suprafata celulei care mediaza:


• contactul dintre celule;
• contactul dintre celulele circulante si moleculele din substanta fundamentala.
Adeziunea intercelulara se realizeaza intre celule de acelasi tip sau celule diferite.
Moleculele de adeziune: una = receptor, iar alta = ligand al receptorului.
Familii:
1) integrine = heterodimeri alcatuiti din 2 polipeptide α si β transmembranare – 3 subfamilii β1,
β2, β3. LFA-1 (leucocyte function associated antigen-1 – antigen asociat functiei limfocitare-1) este
exprimata pe toate leucocitele.
2) selectine = molecule de adeziune pe suprafata leucocitelor si a endoteliilor care se leaga de
carbohidrati:
• selectina L = exprimata pe leucocite;
• selectina E = endoteliala;
• selectina P = exprimata pe plachete.
3) molecule de adeziune care apartin superfamiliei de gene a Ig (Intercellular Cell
Adhesion Molecule) ICAM-1, ICAM-2
LFA-2 exprimata pe LT si NK(Natural Killer)
LFA-3 exprimata pe toate tipurile de celule
4.
Anul II Microbiologie - cursul 21
VCAM (molecule de adeziue vasculara)
4) caderine – molecule esentiale pentru dezvoltarea unor tesuturi. Sunt P, L, N, E.
5) alte CAM(Cell Adhesion Molecule) – CD44 CD15 CD38
Toate intervin in recircularea Ly, in cooperarea celulelor in RI, in procesele inflamatorii, in aderarea
plachetelor de endotelii.

Limfocite T Limfocite B
Celula precursoare Aceeasi
Maturare timus Bursa F + echiv (maduva osoasa
hematogena)
% in sange 70-80% 30-20%
Markeri prezenti pe suprafata CD2 + CD3 pe toate CD19 CD20 CD21
Iar CD4 si CD8 – caracterizat
subpopulatiilor
Receptorul pt Ag este format din Lanturi α si β IgM si IgD monomeri
O populatie redusa γ, σ
Expansiunea clonala in prezenta Prezenta in ambele cazuri
Ag specific recunoscut de
receptori
Actiunea mitogenilor nespecifici (PHA)phytohaemagglutinin (LPS)Lipopolysaccharide
(substante ce pot determina (ConA)concanavalin A (PPD)Purified Protein Derivative
proliferarea nespecifica a
populatiilor de limfocite)
Functia populatiilor de limfocite - LTCD4 intervin in special in - eliberarea de Ac cu functii
HTT si in stimularea RI, functie diferite;
helper; - opsonizante.
- LTCD8 cu functii citotoxice si
functii supresoare ce pot duce
la blocarea imunitatii umorale
si a imunitatii mediate celular.

Ag care stimuleaza Raspunsul Imun sunt:


• in sange → sunt captate de splina;
• in tesuturi → sunt captate de ggl limfatici
• la nivelul mucoaselor → MALT =Mucosa-associated lymfoid tissue-(GALT, BALT)(Gut/Brochus
associated lymfoid tissue)

In realizarea RI participa LT, LB, celulele SMF prin interrelatii directe (cel-cel) si indirecte (produsi
solubili).

5.