Experimente

E1. STUDIUL SEDIMENTĂRII SUSPENSIILOR

ÎN COLOANĂ STAŢIONARĂ

E1.1 OBIECTIVELE EXPERIMENTELOR

Experimentele au următoarele obiective:

- să permită studierea într-o manieră simplă şi sugestivă a fenomenului de sedimentare a
particulelor solide dintr-o suspensie aflată într-un sistem static (de exemplu: coloană staţionară);
- în timpul experimentelor se vor face măsurători pe baza cărora se vor ridica curbe de
variaţie specifice sedimentării şi se va prezenta maniera de utilizare a acestor grafice pentru
determinrea unor parametri importanţi, necesari proiectării decantoarelor şi îngroşătoarelor de
nămol din instalaţiile de tratare a apelor uzate;
- se va determina cantitatea specifică de material sedimentat din coloana staţionară şi se
va pune în evidenţă modul de variaţie al acesteia în funcţie de dimensiunile particulelor solide,
de densitatea şi de concentraţia acestora.

E1.2 ASPECTE TEORETICE

Studiul fenomenului de sedimentare a particulelor solide din ape este deosebit de

important, atât pentru proiectarea şi exploatarea echipamentelor de separare a impurităţilor
decantabile sau de îngroşare a nămolurilor din cadrul instalaţiilor de tratare a apelor, cât şi pentru
o administrare eficientă a cursurilor naturale de ape.
Sedimentarea este fenomenul de separare a particulelor solide aflate în suspensie într-o
masă de lichid prin depunere gravitaţională.
Dacă într-o coloană de sticlă se introduce o anumită cantitate de suspensie diluată,
formată din apă şi particule solide decantabile şi se lasă în repaus, se observă, după trecerea unei
perioade de timp, apariţia a trei zone distincte şi anume: o zonă cu apă limpezită la partea
superioară a coloanei, o zonă cu apă în care se găsesc suspensii solide în plin proces de
sedimentare la partea de mijloc a coloanei şi o zonă cu nămol concentrat sedimentat la partea
inferioară a coloanei, (vezi figura E1.1).

Fig E1.1 Decantarea unei suspensii diluate în coloană staţionară [5]

9
 Studiul sedimentării suspensiilor în coloană staționară
Aceste trei zone sunt separate de două interfeţe şi anume: o interfaţă apă limpezită –
suspensie şi o interfaţă suspensie - nămol concentrat sedimentat. Se menţionează că zona de apă
cu suspensii solide este de regulă stratificată pe verticală, în funcţie de concentraţia particulelor
în suspensie care se decantează.
În timp interfaţa apă limpezită – suspensie coboară, iar interfaţa suspensie – nămol
concentrat sedimentat se ridică, iar la un moment dat aceste interfeţe ajung la aceeaşi înălţime şi
se suprapun, în colonă rămânând doar două zone: una de apă limpezită şi una de nămol
concentrat sedimentat. Punctul în care cele două interfeţe se suprapun poartă numele de punct
critic al procesului de decantare, corespunde volumului maxim de material sedimentat şi se
constituie într-o măsură a înălţimii acestuia.
Dacă observarea continuă, se remarcă că interfaţa apă limpezită – nămol concentrat
sedimentat coboară foarte lent în timp (cu viteze mult mai mici decât viteza de coborâre a
interfeţei apă limpezită – suspensie din prima parte a procesului) şi se stabilizează după o
perioadă lungă de timp la o anumită înălţime care nu se mai modifică.
În urma studiilor efectuate de cercetătorii Camp şi Fitch asupra decantării diverselor
tipuri de suspensii, aceştia au clasificat fazele procesului de decantare în funcţie de concentraţia
suspensiilor şi natura particulelor solide, astfel: clarificarea de tipul I, clarificarea de tipul II,
sedimentarea în masă şi compactarea sedimentului (vezi figura E1.2).

Fig E1.2 Diagrama fazelor decantării [1]

Clarificarea de tipul I apare în cazul sedimentării particulelor pur granuloase în suspensii

diluate. În acest caz, sedimentarea este considerată nestânjenită, fiecare particulă deplasându-se
individual, pe traiectoria proprie, caracteristicile mişcării particulei depinzând numai de
proprietăţile lichidului şi ale particulelor solide. În acest caz, viteza de sedimentare ws [m/s] se
poate stabili cu bună aproximaţie pe baza Legii lui Stokes (în cazul regimurilor de decantare
laminare):

ws 
 
d 2p  ρ p  ρ  g
(E1.1)
18  η
în care: dp [m] – diametrul particulelor solide;
ρp [kg/m3] – densitatea particulelor solide;
ρ [kg/m3] – densitatea lichidului;
g [m/s2] – acceleraţia gravitaţională;
η [kg/m·s] – vâscozitatea lichidului.
Acest tip de decantare se întâlneşte în practică în cadrul deznisipatoarelor.
Clarificarea de tipul II apare în cazul sedimentării particulelor floculoase în suspensii
diluate. În acest caz, particulele mai grele, cu viteze de sedimentare superioare ajung din urmă şi
ciocnesc particule mai uşoare, cu viteze de sedimentare inferioare, formând agregate cu viteze
crescute de depunere. Probabilitatea formării de agregate creşte pe măsură ce adâncimea stratului
de apă este mai mare. Datorită complexităţii procesului, nu a fost elaborat încă un model

10
 Experimente
matematic complet justificat de stabilire a vitezei de sedimentare pentru clarificarea de tipul II.
În acest caz, în practică, viteza de sedimentare se determină prin metode experimentale pentru
tipuri particulare de suspensii.
Acest tip de decantare se întâlneşte în zona superioară de lucru a decantoarelor.
Sedimentarea în masă apare în cazul sedimentării particulelor în suspensii cu
concentraţie crescută. În acest caz, în funcţie de valoarea concentraţiei, se formează zone cu
compoziţie uniformă, în care toate particulele acţionează colectiv, rezultând o depunere cu viteză
mai redusă decât în cazul clarificării. În aceste zone, viteza de sedimentare poartă numele de
viteză de sedimentare stânjenită, se notează cu ws’ [m/s], valoarea acesteia fiind în funcţie de
concentraţie şi se determină de obicei pentru cazuri particulare pe cale experimentală.
Acest tip de decantare se întâlneşte în zona mediană de lucru a decantoarelor.
Compactarea sedimentului este un proces extrem de lent care presupune dislocarea
lichidului din stratul de sediment care se compactează, deci printr-un mediu a cărui porozitate
este în continuă reducere. În acest caz, valoarea vitezei de compactare se reduce în timp datorită
creşterii rezistenţei la curgere a lichidului. Viteza de compactare se poate aprecia teoretic cu
relaţia:

 i  H  H 
dH
 (E1.2)
dt
în care: H [m] – înălţimea stratului de sediment la momentul de timp t [s];
H∞ [m] – înălţimea finală a stratului de sediment;
i [s-1] – constantă a procesului de compactare a sedimentului în funcţie de
suspensia supusă procesului de decantare.
Timpul t [s] necesar pentru coborârea nivelului stratului de sediment de la înălţimea Hc
[m] corespunzătoare punctului critic al procesului de decantare la înălţimea H, se poate
determina prin integrarea relaţiei E1.2, atunci când se cunoaşte înălţimea finală H∞ a stratului de
sediment.
1  H  H 
t    t c  ln c  (E1.3)
i  H  H  

în care: tc [s] – perioada de timp în care procesul de decantare ajunge la punctul critic.
De menţionat că o agitare lentă favorizează procesul de compactare a sedimentului care
se formează pe radierul decantoarelor.
Dacă în condiţii de laborator, într-o coloană cilindrică gradată de sticlă se introduce o
anumită cantitate de suspensie formată din apă şi particule solide decantabile şi se înregistrează
în timp atât coborârea interfeţei apă – suspensii, cât şi ridicarea nivelului sedimentului, se obţin
curbe de variaţie tipice cu aluri similare cu cele prezentate în figura E1.3, în care sunt
reprezentate familii caracteristice de curbe de variaţie în timp ale poziţiei interfeţei apă –
suspensii, respectiv ale nivelului sedimentului pentru suspensii formate din particule argiloase şi
apă la diferite concentraţii.
Dacă se analizează curbele de variaţie în timp a înălţimii interfeţei apă – suspensii din
figura E1.3 se remarcă că, în perioada iniţială a procesului, acestea au o alură cvasiliniară şi,
după o anumită perioadă, alura devine neliniară, intensitatea de coborâre a poziţiei interfeţei apă
– suspensii micşorându-se progresiv. Mai mult, se poate observa că abaterea de la linearitate a
curbelor survine cu atât mai devreme cu cât concentaţia suspensiilor solide este mai ridicată.
Cantitatea specifică de material sedimentat în perioada iniţială a procesului ms [g/cm2·h], se
poate calcula cu următoarea relaţie:
tgαi  mp
ms  (E1.4)
60  V

11
 Studiul sedimentării suspensiilor în coloană staționară
în care: tgαi [cm/min] – panta curbei de variaţie în timp a înălţimii interfeţei apă –
suspensii în zona de linearitate;
mp [g] – masa totală a particulelor solide din suspensie;
V [cm3] – volumul iniţial de suspensie din coloana gradată.

Fig E1.3 Familii caracteristice de curbe de variaţie în timp ale poziţiei interfeţei apă – suspensii,
respectiv ale nivelului sedimentului pentru suspensii formate
din particule argiloase şi apă la diferite concentraţii [5]

Dacă se reprezintă grafic variaţia cantităţii specifice de material sedimentat în funcţie de

concentraţia suspensiei supuse procesului de sedimentare se va obţine o curbă de variaţie
similară celei din figura E1.4 (graficul din figură a fost ridicat pe baza curbelor din figura E1.3
pentru suspensii formate din particule argiloase). Din grafic se observă că odată cu creşterea
concentraţiei de particule solide din suspensie, cantitatea specifică de material sedimentat creşte
rapid până se obţine o valoare maximă pentru o anumită concentraţie a suspensiei, după care,
dacă concentraţia suspensiei creşte în continuare, cantitatea specifică de material sedimentat va

12
 Experimente
începe să scadă. Totuşi, scăderea va fi de o manieră mult mai lentă decât creşterea. Cantitatea
specifică maximă de material sedimentat, obţinută pentru o anumită concentraţie se constituie ca
o importantă dată de intrare pentru dimensionarea decantoarelor continue din instalaţiile de
tratare a apei.

Fig E1.4 Curba de variaţie a cantităţii specifice de material sedimentat în funcţie

de concentraţia suspensiei supuse procesului de sedimentare [5]

Revenind la analiza curbelor de variaţie în timp a înălţimii interfeţei apă – suspensii, se

remarcă faptul că după o perioadă de timp acestea devin nelineare datorită faptului că odată cu
coborârea interfeţei apă – suspensii concentraţia suspensiei creşte, iar sedimentarea particulelor
îşi schimbă caracterul din sedimentare nestânjenită în sedimentare stânjenită. Dacă pentru zona
curbei corespunzătoare compactării sedimentului se trasează un grafic de variaţie al log(H-H∞) în
funcţie de timp, atunci se obţine o alură a curbei ca în figura E1.5, în care sunt prezentate curbele
obţinute pentru diferite concentraţii ale unor suspensii formate din particule argiloase şi apă, în
zona de compactare a sedimentului.

Fig E1.5 Curbe logaritmice de variaţie ale poziţiei interfeţei apă – suspensii pentru diferite
concentraţii ale unor suspensii formate din particule argiloase şi apă, în zona de compactare a
sedimentului [5]

13
 Studiul sedimentării suspensiilor în coloană staționară
Dacă se analizează curbele din figura E1.5, se observă că acestea sunt cvasilineare, iar
pantele acestora reprezintă chiar constantele i ale procesului de compactare a sedimentului,
pentru diferite concentraţii ale suspensiilor procesate (vezi relaţia E1.2). De menţionat că H∞ [m]
este înălţimea finală a stratului de sediment.
Pentru ca experimentele să se desfăşoare în condiţi optime (adică interfeţele apă
limpezită – suspensie şi suspensie - nămol concentrat sedimentat, descrise în figura E1.1, să fie
clar definite, iar zona de apă cu suspensii solide în decantare să fie stratificată) trebuie neapărat
ca gama de valori ale dimensiunii particulelor solide din suspensie să nu fie mai mare ca 6:1, iar
valoarea raportului dintre dimensiunea maximă a particulelor solide şi diametrul coloanelor
cilindrice să nu fie mai mare de 1:100.
Ridicarea curbelor de variaţie în timp a înălţimii interfeţei apă – suspensii (denumite şi
curbe de sedimentare) pentru anumite variante concrete de suspensii supuse procesului de
sedimentare are şi o însemnată importanţă practică în proiectarea echipamentelor de decantare şi
îngroşarea nămolurilor.
Astfel, având curba de sedimentare pentru o anumită suspensie, se pot determina cu bună
aproximaţie printr-o metodă grafică viteza us [cm/min] a particulelor în momentul sedimentării şi
concentraţia limită minimă Clim [%] a sedimentului în următorul mod (vezi figura E1.6):
- se duc tangente la ramurile perioadei iniţiale şi de compactare a sedimentului ale curbei
de sedimentare, care se intersectează;
- se construieşte bisectoarea unghiului format de cele două tangente, care va intersecta
curba sedimentării într-un punct ce corespunde punctului critic Cc descris anterior;
- prin punctul critic se duce tangenta la curba de sedimentare care intersectează ordonata
sistemului de axe în punctul Hc*[cm];
- panta tangentei la curba de sedimentare prin punctul critic reprezintă viteza us a
particulelor în momentul sedimentării;
- concentraţia limită minimă Clim rezultă din următoarea expresie:
Clim · Hc* = C0 · H0 (E1.5)
în care: C0 [%] – concentraţia iniţială a suspensiei supusă procesului de sedimentare;
H0 [cm] – înălţimea iniţială a interfeţei apă – suspensii, în fapt înălţimea coloanei
de suspensie supusă procesului de sedimentare.
Cunoscând valoarea determinată a vitezei us a particulelor în momentul sedimentării se
pune condiţia ca aceasta să fie mai mare sau cel puţin egală cu valoarea încărcării hidraulice a
decantorului pe care dorim să-l proiectăm.

Fig E1.6 Deteminarea grafică a vitezei particulelor în momentul sedimentării şi

a concentraţiei limită minimă a sedimentului [5]
14
 Experimente
De menţionat că procedura de determinare grafică a valorilor vitezei de sedimentare şi
concentraţiei suspensiei nu este valabilă doar pentru punctul critic Cc al curbei de sedimentare, ci
pentru orice punct al acesteia. Astfel, dacă se duce tangenta într-un punct oarecare al curbei de
sedimentare, panta acesteia reprezintă valoarea vitezei u [cm/min] de sedimentare a particulelor
corespunzătoare poziţionării interfeţei apă – suspensii la înălţimea corespunzătoare punctului
considerat. Dacă se prelungeşte tangenta la punctul considerat până intersectează ordonata
sistemului de axe într-un punct notat cu H*[cm], atunci concentraţia C [%] a suspensiei aflate sub
interfaţa apă – suspensii poziţionată la înălţimea corespunzătoare punctului considerat se poate
determina din relaţia:
C · H* = C0 · H0 (E1.6)

E1.3 APARATURA ŞI MATERIALELE UTILIZATE

- Aparat pentru studiul sedimentării [5] (vezi figura E1.7);

- Balanţă electronică 0 – 5000 g;
- Praf de cretă sau var stins;
- Apă de la reţeaua de alimentare urbană.

Fig E1.7 Schema aparatului pentru studiul sedimentării [5]

E1.4 MODUL DE LUCRU

Pentru studiul sedimentării suspensiilor în coloană staţionară se vor face trei tipuri de
experimente, şi anume:

Experimentul 1.1 [5]

- se prepară volume de cca. 1,5 l de suspensii de praf de cretă în apă, cu concentraţiile

masice de 2,5%, 5%, 7,5%, 10% şi 12,5% (gama de valori ale dimensiunii particulelor de praf de
cretă nu trebuie să fie mai mare de 6:1, iar raportul între dimensiunea maximă a particulelor de
praf de cretă şi diametrul coloanelor cilindrice nu trebuie să fie mai mare de 1:100);

15
 Studiul sedimentării suspensiilor în coloană staționară
- se desprind din cleme cele 5 coloane cilindrice gradate ale aparatului pentru studiul
sedimentării, se introduc separat în acestea suspensiile de apă şi praf de cretă cu concentraţii
diferite, se pun dopurile de cauciuc şi se agită energic în vederea unei bune amestecări;
- se fixează coloanele cilindrice gradate umplute cu suspensii pe suportul aparatului şi se
aprinde corpul de iluminat;
- se porneşte cronometrul şi se înregistrează la intervale regulate de timp poziţiile
interfeţelor apă limpezită – suspensie, respectiv suspensie - nămol concentrat sedimentat
(înregistrările se vor face în timpul celor 2 ore ale lucrării, urmând ca înălţimea finală a
sedimentului să se înregistreze după 24 de ore);
- se vor trasa curbele de variaţie în timp ale poziţiilor interfeţelor apă limpezită –
suspensie, respectiv suspensie - nămol concentrat sedimentat;
- se va trasa curba de variaţie a cantităţii specifice de material sedimentat în funcţie de
concentraţia suspensiei în perioada iniţială a procesului de sedimentare;
- se vor trasa curbele logaritmice de variaţie în timp ale poziţiei interfeţei apă – suspensii
pentru diferitele concentraţii ale suspensiilor în zona de compactare a sedimentului.

Experimentul 1.2 [5]

- se prepară un volum de cca. 1,5 l de suspensie de praf de cretă în apă cu concentraţia

masică de 5% (gama de valori ale dimensiunii particulelor de praf de cretă nu trebuie să fie mai
mare ca 6:1, iar raportul între dimensiunea maximă a particulelor de praf de cretă şi diametrul
coloanelor cilindrice nu trebuie să fie mai mare ca 1:100);
- se procedează exact ca la experimentul 1.1 folosindu-se doar o coloană cilindrică
gradată a aparatului pentru studiul sedimentării, se înregistrează la intervale regulate de timp
poziţiile interfeţei apă limpezită – suspensie (înregistrările se vor face în timpul celor 2 ore ale
lucrării, urmând ca înălţimea finală a sedimentului să se înregistreze după 24 de ore) şi se va
trasa curba de variaţie în timp a poziţiei interfeţei apă limpezită – suspensie (curba de
sedimentare);
- se determină concentraţiile suspensiei şi vitezele de sedimentare pentru diferite puncte
ale curbei de sedimentare;
- pe baza valorilor determinate se va trasa curba de variaţie a vitezei de sedimentare în
funcţie de concentraţia suspensiei supuse procesului de decantare.

Experimentul 1.3 [5]

- se prepară un volum de cca. 5 l de suspensie de praf de cretă în apă cu concentraţia

masică de 5% (gama de valori ale dimensiunii particulelor de praf de cretă nu trebuie să fie mai
mare de 6:1, iar raportul între dimensiunea maximă a particulelor de praf de cretă şi diametrul
coloanelor cilindrice nu trebuie să fie mai mare de 1:100);
- se procedează exact ca la experimentul 1.1, folosindu-se toate cele 5 coloane cilindrice
gradate ale aparatului pentru studiul sedimentării, care se umplu cu suspensie până la înălţimi de
30 cm, 40 cm, 50 cm, 60 cm, şi respectiv 70 cm, după care se înregistrează la intervale regulate
de timp poziţiile interfeţelor apă limpezită – suspensie (înregistrările se vor face în timpul celor 2
ore ale lucrării, urmând ca înălţimea finală a sedimentului să se înregistreze după 24 de ore) şi se
vor trasa curbele de variaţie în timp ale poziţiilor interfeţelor apă limpezită – suspensie (curbele
de sedimentare);
- se determină concentraţiile suspensiei şi vitezele de sedimentare pentru diferite puncte
ale curbelor de sedimentare;
- pe baza valorilor determinate se vor trasa curbele de variaţie a vitezei de sedimentare în
funcţie de concentraţia suspensiei supuse procesului de decantare pentru cele 5 curbe de
sedimentare, după care se vor compara între ele (în mod normal nu trebuie să apară diferenţe).

16
 Experimente

E1.5 ÎNREGISTRAREA ŞI PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE

Înregistrarea atât a datelor experimentale, cât şi a celor calculate, se va face în

următoarele tabele, pe baza cărora se ridica curbele de variaţie indicate:

Tabelul E1.1
Concentraţia
suspensiei 2,5 5 7,5 10 12,5
Parametrul [%]

Masa particulelor solide [g]

Masa apei [g]
Diametrul interior al coloanelor [cm]
Volumul iniţial de suspensie [cm3]
Volumul suspensiei în punctul critic [cm3]
Volumul final al sedimentului [cm3]

Tabelul E1.2
Poziţia interfeţei apă limpezită- apă cu
suspensii la diferite con- 2,5 5 7,5 10 12,5
Timpul [min] centraţii [%]

Observaţie: În tabelul E1.2 înregistrările poziţiilor interfeţei apă limpezită – apă cu suspensii se vor face la
intervale regulate de timp (cu durată aleasă corespunzător procesului analizat) şi se vor indica explicit momentele şi
poziţiile interfeţei corespunzătoare punctului critic şi sedimentului final.

17
 Studiul sedimentării suspensiilor în coloană staționară
Tabelul E1.3
Poziţia interfeţei apă cu suspensii –
nămol sedimentat la diferite 2,5 5 7,5 10 12,5
concentraţii
Timpul [min] [%]

Observaţie: În tabelul E1.3, înregistrările poziţiilor interfeţei apă cu suspensii – nămol sedimentat se vor
face la intervale regulate de timp (cu durată aleasă corespunzător procesului analizat) şi se vor indica explicit
momentele şi poziţiile interfeţei corespunzătoare punctului critic şi sedimentului final.

Tabelul E1.4
Concentraţia
suspensiei 2,5 5 7,5 10 12,5
Parametrul [%]

Panta curbei de sedimentare în zona

iniţială (de linearitate) [cm/min]
Cantitatea specifică de material sedimentat
în perioada iniţială ms [g/cm2·h]

Observaţie: Cantitatea specifică de material sedimentat în perioada iniţială se calculează cu relaţia E1.4.

Tabelul E1.5
log (H-H∞) la suspensii cu
diferite concentraţii[%] 2,5 5 7,5 10 12,5
Timpul [min]

18
 Experimente

Tabelul E1.6
Punctul de pe curba de sedimentare
luat în considerare 1 2 3 4 5
Parametrul
Viteza de sedimentare [cm/min]
Punctul de intersecţie al tangentei la curba de
sedimentare cu ordonata sistemului H* [cm]
Concentraţia suspensiei aflată sub interfaţa apă
limpezită-suspensii poziţionată în punctul considerat
C [%]

Tabelul E1.7
Poziţia interfeţei apă limpezită - apă cu
suspensii pentru diferite înălţimi 30 40 50 60 70
ale coloanei de apă
Timpul [min] [cm]

Observaţie: În tabelul E1.7 înregistrările poziţiilor interfeţei apă limpezită – apă cu suspensii se vor face la
intervale regulate de timp (cu durată aleasă corespunzător procesului analizat) şi se vor indica explicit momentele şi
poziţiile interfeţei corespunzătoare punctului critic şi sedimentului final.

19
 Studiul sedimentării suspensiilor în coloană staționară
Tabelul E1.8
Poziţia interfeţei apă cu suspensii –nămol
sedimentat pentru diferite înălţimi 30 40 50 60 70
ale coloanei de apă
Timpul [min] [cm]

Observaţie: În tabelul E1.8, înregistrările poziţiilor interfeţei apă cu suspensii – nămol sedimentat se vor
face la intervale regulate de timp (cu durată aleasă corespunzător procesului analizat) şi se vor indica explicit
momentele şi poziţiile interfeţei corespunzătoare punctului critic şi sedimentului final.

Tabelul E1.9
Punctul considerat de pe curba de
sedimentare (30 cm) 1 2 3 4 5
Parametrul
Viteza de sedimentare [cm/min]
Punctul de intersecţie al tangentei la curba de
sedimentare cu ordonata sistemului H* [cm]
Concentraţia suspensiei aflată sub interfaţa apă
limpezită-suspensii poziţionată în punctul considerat
C [%]

Tabelul E1.10
Punctul considerat de pe curba de
sedimentare (40 cm) 1 2 3 4 5
Parametrul
Viteza de sedimentare [cm/min]
Punctul de intersecţie al tangentei la curba de
sedimentare cu ordonata sistemului H* [cm]
Concentraţia suspensiei aflată sub interfaţa apă
limpezită-suspensii poziţionată în punctul considerat
C [%]

20
 Experimente

Tabelul E1.11
Punctul considerat de pe curba de
sedimentare (50 cm) 1 2 3 4 5
Parametrul
Viteza de sedimentare [cm/min]
Punctul de intersecţie al tangentei la curba de
sedimentare cu ordonata sistemului H* [cm]
Concentraţia suspensiei aflată sub interfaţa apă
limpezită-suspensii poziţionată în punctul considerat
C [%]

Tabelul E1.12
Punctul considerat de pe curba de
sedimentare (60 cm) 1 2 3 4 5
Parametrul
Viteza de sedimentare [cm/min]
Punctul de intersecţie al tangentei la curba de
sedimentare cu ordonata sistemului H* [cm]
Concentraţia suspensiei aflată sub interfaţa apă
limpezită-suspensii poziţionată în punctul considerat
C [%]

Tabelul E1.13
Punctul considerat de pe curba de
sedimentare (70 cm) 1 2 3 4 5
Parametrul
Viteza de sedimentare [cm/min]
Punctul de intersecţie al tangentei la curba de
sedimentare cu ordonata sistemului H* [cm]
Concentraţia suspensiei aflată sub interfaţa apă
limpezită-suspensii poziţionată în punctul considerat
C [%]

21