TOTI ROMANII CANTA „HORA UNIRII”

de Dumitru Almas

Dragii mei , azi vreau sa va povestesc ceva despre un cântec. Adica despre „Hora
Unirii”, din care doresc sa întelegeti cum un cântec a reusit sa însufleteasca lupta
pentru Unire a românilor – din mai multe tarisoare mici – într-o singura tara.

Dar mai întâi trebuie sa va amintesc ca cele trei tarisoare române: Ţara Româneasca,
Moldova si Transilvania, dupa uciderea lui Mihai Viteazul, au fost despartite.

Cântecul despre care e vorba începe asa:

„Hai sa dam mâna cu mâna

Cei cu inima româna…”

Dar aflati, dragii mei , ca mai multi boieri se împotriveau Unirii. Ei nu sufereau sa
auda asemenea cântec. Un astfel de boier, era chiar stapânul mosiei ( tuturor
pamânturilor) dintr-un sat care se numea „Câmpuri” si era satul lui mos Ion Roata ,
din Judetul Vrancea – un sat moldovenesc.

În schimb , taranii din acel sat, ca si din toata tara, asteptau Unirea ca pe o
binefacere. Printre cei mai înfocati luptatori pentru Unire se numara si mos Ion
Roata – care era un taran întelept, sfatos la vorba, dârz, neînfricat – curajos. De
aceea, consatenii voiau sa-l aleaga în înaltul sfat menit sa hotarasca Unirea.

Dar stapânul mosiei si al satului Câmpuri racnea clocotind de mânie ( tipa suparat):

„Nici un supus de al meu sa nu cuteze a pomeni de Unire. Sa stiti, ca pe acel care-l

aud ca striga pentru Unire, îl gonesc din sat!”

De mai multe ori, mos Ion Roata a urcat la conacul boierului si l-a rugat sa nu-i mai
asupreasca pe prietenii Unirii. Dar degeaba a vorbit mos Ion Roata cu toata caldura
inimii. Degeaba a aratat ca, asa despartiti si calcati în picioare de fiece dusman,
românii nu mai pot trai, ca boierul o tinea tot pe a lui. „Daca îndraznesti sa te alegi în
sfatul Unirii, sa sti ca te arestuiesc ! Sa-ti putrezeasca oasele în închisoare”.

Cum sa se apere mos Ion Roata de mânia si ura boierului cel rau? S-a dus la
învatatorul din sat si i-a spus ce nenorocire îl ameninta.

„Mos Ioane, a zis învatatorul, eu am învatat copiii sa cânte , frumos si cu mare

însufletire, cântecul „Hora Unirii”. Eu zic sa facem în felul urmator: când o veni
boierul cu jandarmii sa te aresteze, mata sa te închizi în casa. Eu, cu copiii pe care-i
învat a citi si a scrie, o sa ne suim pe prispa si n-o sa-l lasam sa intre”.

„Dar cum vor pute înfrunta niste bieti copii pe jandarmi ?” a întrebat mos Ion Roata.
„Pai, o sa cântam, cu totii, din rasputeri, „Hora Unirii”. Auzindu-ne, oricât o fi
dumnealui , boierul, de rau si de dusmanos Unirii, nu se poate sa nu i se cutremure
sufletul si sa nu i se înmoaie inima”.

Dupa ce a chibzuit o clipa , adica s-a gândit cum o sa fie, mos Ion Roata a grait:

„Frumos gândul matale, draga învatatorule: vrei sa ma scapi de napasta (necaz). Dar
oare bine mi-ar sta mie, cât mi ti-i mosneagul, sa ma ascund în spatele unor
copilasi ?. Mai bine primeste-ma în rândul lor, sa cântam cu toti hora pe care o cânta
acum toti românii. Ca eu pentru asta traiesc si ma zbat: sa vad pe români adunati, toti,
laolalta, uniti si frati”.

Peste câteva zile , boierul a venit în satul Câmpuri, într-o trasura mândra, trasa de
patru cai. si a oprit drept la casa lui mos Ion Roata. Îl însoteau doisprezece jandarmi.

Cum a auzit ca boierul a intrat în sat, copiii s-au strâns fuguta la casa lui mos Ion
Roata. S-au urcat pe prispa. Au poftit gazda în mijlocul lor:

„Cântati cu noi mos Ioane?”

„Cânt, voinicilor, cât m-o tine glasul”, a zis batrânul. Si au început , cu toata puterea
si din toata inima sa cânte:

„Hai sa dam mâna cu mâna

Cei cu inima româna…”

Vizitiul a oprit trasura în fata casei. Jandarmii si-au strunit caii si au înconjurat pe
boier, ca si cum ar fi trebuit sa-l apere de cine stie ce primejdie.

Boierul, batrân , cu barba mare, sura, si cu un anteriu lung, cu guler de jder, s-a
ridicat în picioare, a privit cu ura si a poruncit: „Jandarmi , goniti-i !” si toti
jandarmii au întors caii cu fata catre casa lui mos Roata.

Dar copiii, învatatorul si mos Ion Roata nu s-au înspaimântat – au cântat înca mai
tare si mai cu foc. Ba mai mult , din casele vecine si de pe ulite, au venit, cârduri –
cârduri: copii, barbati, femei , fete. Toti si toate cântau „Hora Unirii”. Înca mai
furios, boierul mai racni odata la jandarmi: „ Întepati-i cu baioneta , mai, ce
mai stati ?”

Dar jandarmii parca nici n-ar fi auzit; cascau gura la satenii care se tot adunau,
cântând. Apoi, încetul cu încetul, s-au prins de mâna si au jucat hora, ca în zi de
sarbatoare.. Apoi, cu hora, înconjurara trasura boierului si pe cei doisprezece
jandarmi. Cântau si dantuiau (dansau ) cu atâta îndârjire, daruire si veselie, încât
unul câte unul, jandarmii au descalecat de pe cai si se prinsera si ei în hora. Boierul,
se lasa pe pernele trasurii, galben si pierit la fata, facându-se parca, mic si nevazut

Ţaranii, l-au tinut asa pâna au cântat de trei ori cântecul si l-au dansat împreuna cu
jandarmii.
Atunci, de pe prispa, din mijlocul copiilor, mos Ion Roata a întrebat:

- „Ei , ce zici, marite boier, nu-i asa ca-i mândra „Hora Unirii ?” si o cânta, azi, toti
românii, de pretutindeni. Asa ca, rogu-te , nu te mai împotrivi”.

„Iarba rea din holde piara

Piara dusmanii din tara…”

Otravit de ciuda si de mânie, boierul si-a zburlit barba si a soptit ciudat vizitiului:

„Da bice cailor!”. Strunind haturile, vizitiul pocni din bici si facu semn cântatorilor
sa rupa cercul horei si sa lase boierului cale sloboda (libera). Oamenii i-au împlinit
voia, lasându-l sa plece . În urma-i, hora s-a jucat din nou, înca mai vesela si apoi s-a
încheiat:

„Între noi sa nu mai fie

Decât flori si armonie…”

Nu stiu ce a mai facut boierul, dar stiu bine ca n-a cutezat (îndraznit ) a se împotrivi
ca mos Ion Roata sa fie ales în sfatul cel mare care a hotarât Unirea dintre Moldova
si Ţara Româneasca. Si iaca asa s-a sfârsit si povestea mea.