Irina Codreanu

(Bucureşti, 1896 - Paris, 1970)

Prin anii ’90 ai veacului din urmă, Muzeul Național de Artă al

României începea să dea semne că ar vrea să aducă „acasă“
niște artiști din neamul nostru ignorați de prea de multă vreme,
oameni care-și luaseră lumea-n cap din felurite pricini și care
prin talentul lor s-au impus în lumea artelor fără frontiere. Un
astfel de artist a fost sculptorița Irina Codreanu, elevă a lui
Brâncuși în Parisul acela sofisticat de după Primul Război
Mondial, mereu prezentă în atelierul din Impasse Ronsin unde
fierbea ceaunul de mămăligă pe plita de fontă. Meșterul își
cioplea coloane dintr-un insațiabil dor de infinit ori își șlefuia
îndelung Măiastrele sale spre a face spațiile să cânte sub ochii
de cer ai Domnișoarei Pogany. Irina Codreanu învăța piatra să devină himeră, metalul să se
unduiască în trup de fecioară, lemnul să cânte.

Colaborează la revistele de avangardă din ţară („Contimporanul”, „Integral” etc.).

A studiat la Academia «La Grande Chaumière» din Paris, în 1919–1923, cu sculptorul Émile
Antoine Bourdelle, apoi în atelierul lui Constantin Brâncuşi, evoluând stilistic în spiritul maestrului.

A expus la Salon d’Automne, Salon des Indépendents sau Salonul artelor decorative din Paris,
oraş unde şi-a organizat prima expoziţie proprie la începutul anilor ’20. În 1928, lucrările sale au
putut fi admirate la Salon Triénal din Liège, unde Muzeul Municipal i-a achiziţionat Fecioara,
lucrată în bronz negru, dar şi la Bruxelles.

A continuat să producă şi să expună la Berlin, în 1927, şi la Bucureşti, în 1929, când Pinacoteca

i-a reţinut lucrările în bronz Chinezoaica şi Daria.

Până în anul 1934, când a renunţat la sculptură, din motive de sănătate, dedicându-se picturii, a
mai expus la Salonul Oficial din Bucureşti şi la mai multe expoziţii pariziene. Portretistica a deţinut
un loc de seamă în ansamblul operei sale.

„Irina Codreanu practică un modelaj diferit care mărunţeşte textura şi fărâmiţează epiderma de
parcă ar fi fost ciupită de vărsat. Nu se sfieşte să-şi urâţească modelele care îi pozează. Portretele
acestea modelate în pământ nu sunt complezente şi nici nu mai aspiră ca în portretele de
inspiraţie brâncuşiană (uneori şi modelul este acelaşi ca şi în cazul unor portrete ale lui Brâncuşi,
de exemplu Eileen) la efigii pure şi esenţializate” (Ioana Vlasiu).
A fost decorată cu:
Premiul Tinerilor Sculptori al UAP, București, 1971
Premiul de Onoare, Saar, RFG, 1974
Premiul Fundației Vocation, Franța, 1975

COMENTARIU CRITIC
Influenţa lui Brâncuşi este vizibilă în câteva lucrări de început (Eileen, Sirena, Fecioara, Pasăre,
câteva torsuri) care prezintă volume monolitice, stilizate. Treptat, artista acordă o mai mare
atenţie detaliilor fizionomiei şi drapajului, ceea ce ne aminteşte de anii săi de studiu cu
Bourdelle. Sculpturile sale dobândesc capacitatea de a reţine esenţialul într-o anume figură (Ion
Codreanu, Daria, Constantin Brăiloiu, Minou Drouet, Charles Munch) sau de a sesiza raportul
între mişcarea şi statismul corpului uman purtător, adeseori, al unei expresii alegorice (Graţie,
Orizont, Muzica, Persefona). Constantin Prut

Lucrari realizate

Titlu: Femeie Titlu: Studiu Titlu: Odihna

Titlu: Compozitie
Tanara de nud

Citat al ei
Ritmul este elementul primordial care-mi
calauzeste sensul unei sculpturi.Consider ca o
lucrare este finita numai atunci cand un anume
ritm,cel ce mi l-am propus initial,a fost
indelpinit.Fiecare opera are propriul ei
ritm,asemeni unei partituri care,in total si in
final,trebuie sa sustina intregul ansamblu.Nimic
nu poate desparti aceasta curgere cadentata
transmisa operei de arta de ritmul interior al
sculptorului,si numai o corelatie perfecta intre ritm
si opera conduce la desavarisrea cautata de artist
-Irina Codreanu

Titlu: Tors