IONA

Cartea profetului Iona a fost cea mai batjocorită carte a Bibliei. Elementele
de intervenţie supranaturală din conţinutul ei au fost ţinta ironiilor şi
discreditărilor din partea oamenilor de pseudo-ştiinţă. Cei care au cercetat
însă cu atenţie şi cu credinţă această carte o aşează printre cele mai
frumoase cărţi care s-au scris cîndva.

Titlul: Cartea poartă numele autorului ei. „Iona” se traduce prin „porumbel”,
un nume potrivit pentru un crainic divin destinat să fie purtător de veşti către
oameni.

Autorul: Iona, fiul lui Amitai, s-a născut în Gat-Hefer, o cetate aflată la 5
kilometri nord de Nazaretul Galileii. Singura referinţă despre el pe care o mai
găsim în Vechiul Testament este un text din 2 Împăraţi 14:25.

Data: Textul din 2 Împăraţi fixează activitatea proorocului Iona în timpul

domniei lui Ieroboam al doilea (782-735 î.Cr.). Iona a fost un urmaş al
profetului Elisei şi un precursor al profeţilor Amos şi Osea.

Contextul istoric: Timpul în care a trăit Iona a fost un timp de relativă

prosperitate în Israel. Imperiul Asirian intrase pentru o vreme în declin, astfel
că Ieroboam al doilea a recucerit unele teritorii şi a reîntors bunăstarea în
ţară. Teama de cruzimea şi puterea asiriană persista totuşi în întreaga lume
civilizată de atunci.

Conţinutul: Cine citeşte pentru prima dată cartea lui Iona îşi pune foarte
repede întrebarea: „Este această carte înregistrarea unei întîmplări reale sau
este o alegorie poetică?” Pentru noi, autoritatea comentariului pe care-l face
Domnul Isus despre cartea lui Iona este de ajuns să ne convingă că Iona a
existat în realitate şi că păţania lui a fost reală: „Un neam viclean şi
preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decît semnul
proorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pîntecele
chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pămîntului”
(Matei 12: 29-40). Cineva va putea spune că Domnul a citat
această întîmplare tot aşa cum citează cineva o ilustraţie dintr-o carte de
ficţiune ca să exemplifice un lucru real, dar această neîncredere în realitatea
istorică a întîmplării este spulberată de un alt comentariu al Domnului:
„Bărbaţii din Ninive se vor sculă, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta,
şi-l vor osîndi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici
este Unul mai mare decît Iona” (Luca 11:32; Matei 12:41). Mulţi s-au poticnit
pentru că în cartea lui Iona scrie că profetul a fost înghiţit de un peşte mare şi
că a ieşit de acolo după trei zile viu. Arhivele navale dau însă dovezi clare că
astfel de întîmplări sînt posibile şi că s-au repetat chiar de mai multe ori
în decursul vremii. Ziarul „Daily Mail”, apărut la Londra în 14 Decembrie
1928, descrie dimensiunile unui soi de peşte marin adus împăiat la o
expoziţie. Oamenii erau îndemnaţi să urce o scară şi să se caţere prin gura
peştelui în stomacul lui spaţios. Sir Francisc Fox scrie în cartea sa: „63 de ani
de inginerie” despre cazul unui caşalot în stomacul căruia s-a găsit scheletul
unui rechin lung de nu mai puţin de 5 metri. Domnul M. de Parville, editorul
ştiinţific al ziarului francez „Journal de debats”, povesteşte cum, în timpul
vînării unui caşalot, doi marinari au căzut în apa oceanului. Unul a fost salvat,
în timp ce celălalt dispăruse fără urmă. Cînd au reuşit să tragă în sfîrşit
uriaşul caşalot pe punte şi i-au despicat stomacul, spintecătorii l-au
găsit înăuntru pe Bartley, marinarul dispărut. Pielea lui fusese arsă de acidul
sucului gastric, dar el şi-a revenit repede la viaţă. Medicul a constatat că
Bartley leşinase de frică, nu din pricina lipsei de aer. În luna Noiembrie,
ziarul „Mail” din Madras, India, relata despre prinderea unui rechin de
dimensiuni uriaşe în pîntecele căruia a fost descoperit scheletul unui om şi
hainele care-i atîrnau încă pe oase. S- a făcut precizarea că rechinul fusese
prins la 50 de kilometri de Bombei, iar victima fusese probabil unul dintre cei
dispăruţi recent într-un taifun. Exemplele ar putea continua, dar ce rost au ele
în contextul unor afirmaţii atotsuficiente ale Domnului Isus Cristos, stîlpul şi
temelia adevărului? Revenind la cartea lui Iona, este bine să spunem că ea
ne vorbeşte despre două teme paralele: (1) un profet aflat în şcoala lui
Dumnezeu şi (2) un Dumnezeu căruia îi place să se îndure de
oameni. Întîmplarea este simplă, dar grăitoare: Iona este trimis cu un mesaj
de pocăinţă la cetatea păgînă Ninive. Profetul cunoştea însă răutatea
asirienilor şi pericolul potenţial pe care-l constituiau ei pentru evrei (Isaia
profeţise cu aproximativ 30 de ani mai înainte despre nenorocirile pe care
asirienii le vor aduce asupra celor din Israel – Isaia 7:17-25) şi din această
cauză el refuză să plece la Ninive şi fuge „departe de faţa Domnului” cu o
corabie care se îndrepta spre Tars. Dumnezeu îl opreşte din fuga
lui răzvrătită prin intermediul unei furtuni stîrnită pe mare, trimite un peste să-l
scape pe Iona de la înec şi să-l întoarcă pe ţărmul mării şi-l trimite pe profet a
doua oară la Ninive. Rezultatul propovăduirii lui Iona este pocăinţa
ninivenilor, dar şi mînia profetului, care-i vede pe duşmanii poporului său
scăpaţi de pedeapsa divină. Urmează o lecţie plină de tact pe care
Dumnezeu i-o dă lui Iona, ca să-l facă să cunoască ceva din dragostea pe
care Creatorul o simte pentru toate creaturile Sale. Naţionalismul profetului
este înnecat în imensitatea iubirii divine. Iona acceptă noua revelaţie a lui
Dumnezeu şi se aşterne la scris pentru a ne lăsa nouă această extraordinară
lecţie de disciplinare a unui profet, care şi-a iubit prea mult neamul şi prea
puţin pe Dumnezeul său şi pe oamenii din popoarele înconjurătoare. Cele 4
capitole ale cărţii sînt tot atîtea scene care ar putea purta nişte titluri de
sine stătătoare: (1) Iona şi furtuna, (2) Iona şi peştele, (3) Iona şi oraşul
Ninive şi (4) Iona şi Domnul. Rînd pe rînd îl vedem pe Iona fugind departe de
faţa Domnului, rugîndu-se Domnului, predicînd în numele Domnului şi
învăţînd de la Domnul. Cele 4 capitole ne arată succesiv: neascultarea,
recuperarea, folosirea şi educarea lui Iona.

Cuvinte cheie şl teme caracteristice: Există 5 lucruri pe care le

foloseşte Dumnezeu pentru educarea spirituală a profetului: (1). furtuna
stîrnită pe mare, (Iona l:4) (2). un peşte mare, (Iona 1:17) (3). umbrarul de
curcubete, (Iona 4:6) (4). un vierme mic, (Iona 4:7) (5). un vînt uscat şi
firbinte din răsărit, (Iona 4:8) Păţania lui Iona intră în categoria „tipurilor”
profetice. Iona simbolizează trei lucruri: a. Destinul şi atitudinea Israelului în
planul lui Dumnezeu de mîntuire a întregii lumi. În peripeţiile lui Iona vedem
simbolic peregrinările evreilor. Şi ei au fost neascultători de Dumnezeu în
împlinirea chemării lor de a fi lumina neamurilor. Şi ei au cautat
scăpare printre neamuri. Şi ei au adus nenorocirea asupra neamurilor, aşa
cum Iona a atras furtuna asupra marinarilor. Şi ei L-au vestit pe Dumnezeul
lor în mijlocul crizelor produse între neamuri, tot aşa cum Iona L-a vestit pe
Dumnezeu marinarilor. Şi ei au fost pedepsiţi de neamuri fiind consideraţi
mereu un fel de pricină a tuturor răutăţilor şi calamităţilor. Şi ei au fost păstraţi
în mod miraculos de Dumnezeu. Şi ei îşi vor relua curînd misiunea lor, care
va produce pocăinţa şi mîntuirea neamurilor (Zaharia 8:13, 20 şi mai ales 23:
„În zilele acelea, zece oameni din toate neamurile vor apuca pe un iudeu de
poala hainei, şi-i vor zice: „Vrem să mergem cu voi; căci am auzit
că Dumnezeu este cu voi.”) b. Înmormîntarea şi învierea Domnului Isus.
Lucrul acesta s-a văzut clar în declaraţiile Domnului Isus înregistrate de
Evanghelii. De ce a trebuit ca Iona să stea neapărat trei zile şi trei nopţi în
pîntecele peştelui? Pentru că atît era plănuit să stea Domnul Isus în mormînt
înainte de înviere. c. Viaţa şi propovăduirea Domnului Isus însuşi. Textul din
Evanghelia lui Matei ne spune că Iona a fost un semn pentru Niniveni. Fără
îndoială că el le-a spus ceva despre fuga lui de Domnul şi de întîmplarea cu
peştele. Se prea poate că pielea de pe trupul lui să fi vorbit de la sine
dovedind veridicitatea spuselor profetului. Impresia pe care a produs-o Iona
asupra poporului din Ninive a fost copleşitoare. Tot aşa şi Domnul Isus este
astăzi un semn pentru mîntuirea neamurilor.
Mesajul peste veacuri: Capitolul 4 al cărţii este şi momentul ei culminant.
Pentru cititorul neavizat, cartea lui Iona se întrerupe abrupt şi nenatural.
Pentru cel familiarizat cu tehnica literaturii ebraice însă ştie că versetele din
final sînt de fapt tema întregii cărţi şi că de fapt pentru enunţarea lor a fost
clădit întregul eşafodaj al cărţii: „Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care
nu te-a costat nici o trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o
noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit. Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive,
cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de
oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stînga lor, afară de o
mulţime de vite!” (Iona 4:10-11). Această descoperire a lăuntrului inimii lui
Dumnezeu se ridică mai sus decît majoritatea documentelor sfinte din
arhivele evreilor, atingînd culmea Nou Testamentală a afirmaţiei din Ioan
3:16: „Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său
Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. În
misiunea lui Iona recunoaştem prefaţarea misiunii pe care o vor avea peste
veacuri ucenicii Domnului Isus: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi
Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar
cine nu va crede va fi osîndit” (Marcu 16:15-16).

SCHIŢA CĂRŢII I. FUGA LUI IONA a. Motivele fugii lui, 1:1-2 b. Itinerarul
fugii lui, 1:3 c. Rezultatul fugii lui, 1:4-17 II. RUGĂCIUNEA LUI IONA a.
Conţinutul rugăciunii lui, 2:1-9 b. Consecinţa rugăciunii lui, 2:10 III. PREDICA
LUI IONA a. Trimiterea divină, 3:1-3 b. Mesajul predicat de Iona, 3:4 c.
Efectul predicării lui Iona, 3:5-10 IV. LECŢIA PRIMITĂ DE IONA a.
Nemulţumirea lui Iona, 4:1-3 b. Explicaţia pe care i-o dă Domnul, 4:4-11

NAUM

Profeţia lui Naum este asemănătoare unui poem cinematografic. Cartea nu

transmite idei prin discursuri, ci printr-o succesiune ameţitoare de imagini.
Titlul: Numele lui Naum înseamnă în limba ebraică: „mîngîiere”. Numele
oraşului Capernaum, în care s-a stabilit pentru o vreme Domnul Isus se
traduce prin: „Cetatea mîngîierii”. Mesajul lui Naum a adus mîngîiere tuturor
celor ce trăiau sub groaznica dominaţie asiriană. Imperiul asirian a fost unul
dintre cele mai crude din istorie. Jupuirea oamenilor de vii, smulgerea limbii
său tăierea mîinilor şi picioarelor erau numai cîteva din pedepsele celor ce
îndrăzneau să nu se supună Asiriei sau care încercau să se răscoale. În
vremea lui Naum, Asiria era sinonimă cu teroarea. Vestea despre apropiata
ei pedepsire venea ca o briză răcoritoare peste inimile şi minţile arse de
teamă şi suferinţă.

Autorul: Singura informaţie despre Naum ne-o pune la dispoziţie textul din
prefaţa profeţiei lui: „Naum, din Elcoş” (Naum l:1). Nu se ştie cu siguranţă
unde s-a aflat această localitate.

Data: Textul din Naum 3:8-10 vorbeşte despre căderea Tebei (No-Amon) ca
despre un eveniment petrecut recent, deci cartea trebuie să fie scrisă cu
puţin timp după anul 664 î.Cr. Cetatea Teba a fost rezidită 10 ani mai tîrziu,
aşa că data scrierii nu poate fi plasată după anul 654 î.Cr.

Contextul istoric: Pocăinţa ninivenilor sub efectul propovăduiţii profetului

Iona nu a fost de prea lungă durată. Asiria s-a întors curînd la practicile ei
vinovate. În anul 722 î.Cr., teama lui Iona s-a dovedit a fi fost întemeiată, căci
Sargon al doilea a venit să cucerească şi să distrugă Samaria, ducînd în
robie cele 10 seminţii ale lui Israel. Pe vremea lui Naum (circa 660 î.Cr.),
Asiria s-a aflat la apogeul puterii şi dominării ei imperiale. Să prevezi în acel
moment sfîrşitul Asiriei, era un act de curaj şi de intuiţie pe care numai un om
cu acces la descoperirile dumnezeieşti asupra viitorului o putea face. Naum a
fost un astfel de om cu capacităţi supranaturale. Profeţii din vechime mai
erau numiţi şi „văzători”. Nimeni n-a purtat vreodată mai pe merit această
numire ca Naum. Vedeniile „cinematografice” primite de el de la Dumnezeu
au funcţionat ca un veritabil „tunel al timpului” prin care profetul a fost
proiectat ca martor ocular al unor evenimente istorice care urmau să se
desfăşoare peste alţi mulţi ani de zile. Sub Asurbanipal (669-633 î.Cr.) Asiria
şi-a atins gloria existenţei ei. Capitala imperiului, Ninive, devenise unul dintre
cele mai fortificate şi mai măreţe oraşe ale lumii. De jur împrejur, zidurile erau
înalte de 35 de metri şi îndeajuns de late pentru ca trei care de luptă să poată
trece în paralel. Din loc în loc, zidul era prelungit în înălţime cu turnuri de încă
30 de metri, în afara fortificaţiilor zidului, cetatea mai era înconjurată şi de un
şanţ de apă lat de 50 de metri şi adînc de 20 de metri. Ninive părea a fi
imposibil de cucerit. Între zidurile ei, populaţia acumulase provizii pentru
un asediu de 20 de ani de zile. La vremea apariţiei ei, proorocia rostită de
Naum părea un vis frumos, dar irealizabil. Totuşi, Dumnezeu a făcut întocmai
aşa cum anunţase prin vocea profetului. Naum anunţase că Ninive va pieri
din cauza unor „valuri ce se revarsă peste mal” (Naum l:8). Şi aşa a şi fost. În
timpul asediului aşezat de babilonieni, Eufratul s-a umflat din cauza ploilor şi
a rupt o parte din zidul pe sub care intra în cetate. Ostile cuceritorilor au intrat
prin gaura aceea, i-au nimicit pe locuitorii cetăţii, au jefuit tot ceea ce se
putea jefui şi apoi au pus foc (Naum 3:13, 15). Naum vestise de asemenea
că Ninive va fi „ascunsă” (Naum 3:11). Ruinele ei, uitate de timp, au fost
redescoperite abia în anul 1842 d.Cr., făcîndu-i încă o dată să tacă pe cei ce
timp de secole batjocoriseră competenţa istorică a Bibliei. ,

Conţinutul: Profeţia lui Naum este un reportaj la faţa locului despre

distrugerea cetăţii Ninive. Condamnarea şi pedepsirea ei pot fi o pildă pentru
judecata pe care a rostit-o Dumnezeu împotriva întregii lumi păcătoase şi
răzvrătite. Proclamaţia lui Naum despre soarta cetăţii Ninive, nu mai este o
chemare la pocăinţă, ca pe vremea lui Iona, ci publicarea unui verdict
ireversibil. Cartea lui Naum este un excelent studiu în caracterul lui
Dumnezeu. Atributele Lui sînt prezentate în toată splendoarea şi echilibrul
lor. În textul din Naum l:2, 3, 6, 7, găsim pe de o parte trăsăturile mîniei lui:
„Domnul este un Dumnezeu gelos şi răzbunător… plin de mînie… ţine mînie
pe vrăjmaşii Lui… cine poate sta împotriva urgiei Lui?” iar pe de alta
trăsăturile bunătăţii Lui veşnice: „Domnul este îndelung răbdător…
Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe
cei ce se încred în El”. Iona ne-a arătat un Dumnezeu al iubirii şi al harului,
Naum ne arată un Dumnezeu al sfinţeniei, „de o mare tărie, şi (care) nu lasă
nepedepsit pe cel rău” (Naum l:3).

Mesajul peste veacuri: „Ce seamănă omul, aceea va culege” spune

proverbul Biblic. Cartea lui Naum este un avertisment pentru toţi aceia care
se împietresc în timpul îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, crezînd că
pedepsirea lor nu va veni niciodată: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci
de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau de la începutul
zidirii!” (2 Petru 3:4). Ninive este un „tip” pentru toate acele neamuri care îi
întorc spatele lui Dumnezeu. Puternicii lumii şi-au închipuit mereu că pentru o
îndelungă dominaţie este nevoie de putere militară şi economică. Profeţia lui
Naum ne arată însă că Ninive s-a prăbuşit din cauza păcatului (Naum 3:1-7)
şi că în căderea ei, cetatea nu s-a putut sprijini nici pe bogăţia economică şi
nici pe tăria militară (Naum 3:8-19). Persoana sau naţiunea care în mod
deliberat şi hotărît îl refuză pe Domnul, se îndreaptă deliberat şi hotărît spre
distrugere. Mesajul acesta a fost necesar atunci şi rămîne necesar şi astăzi!

SCHIŢA CĂRŢII I. MĂREŢIA LUI DUMNEZEU a. Măreţia atributelor Sale,

1:2-8 b. Mărimea mîniei Sale, 1:9-14 II. JUDECATA DIVINĂ a. Provocarea,
2:1-2 b. Pustiirea, 2:1-3:19

Nicolae Iorga spunea că: „Taina existenţei umane nu stă în a trăi, ci în a şti
pentru ce trăieşti”. Dintre toate cărţile lumii, Biblia este cartea care dă cel mai
bun răspuns pentru cine vrea să afle rostul vieţii. „Pentru mulţi, Biblia este o
carte plicticoasă. Textele ei vechi sună ca paginile unui testament scris de
multă vreme. Nu uita că este totuşi un testament şi testamentul vorbeşte
despre o moştenire. Cînd numele meu este pus alături de o moştenire
urechile mele devin dintr-o dată interesate. Oare ce are Dumnezeu în cartea
aceasta pentru mine? Nu ştiu cum o vei citi tu, dar eu cel puţin mi-am găsit
numele scris în textul din Ioan 3:16: „Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu
lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară,
ci să aibă viaţă veşnică”…Vezi dacă nu cumva este pomenit şi numele tău în
cuprinsul textului acesta”. Acestea sînt cuvintele lui C. H. Spurgeon, socotit
de mulţi: „prinţul predicatorilor din veacul modern”. Entuziasmul acestui om,
care a găsit sensul vieţii în paginile Bibliei, l-a făcut să fie toată viaţa un
înfocat vestitor al ei. Cel care apucă să citească Biblia măcar o singură dată
nu o va mai părăsi nicicînd.
Măreaţa capitală a unui mare imperiu Imperiul Asirian, cu capitala la Ninive, a apărut invincibil
la vremea sa. James Muir descrie grafic imperiul acesta în vremea profetului Naum (668 B.C.):
„Expansiunea Asiriei peste Asia Occidentală s-ar putea compara cu o caracatiţă a cărei tentacule
se întind dela Golful Persic la Nil, şi al cărei cap era Ninive. La vremea aceea, Ninive a fost
considerat unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume. Recent, trei din regii ei îşi decoraseră
oraşul cu bogăţia cuceririlor lor şi construiseră palate fabuloase. Acestea au fost făcute din
cărămizi, şi pe pereţii palatelor au fost desenate cu mare fineţe basoreliefuri care descriau marile
lor victorii. Zidurile mari care înconjurau oraşul au măsurat 12 mile (cca 20 km.) în
circumferinţă” (Arheologia şi Scripturile [Archeology and the Scriptures], 1965, pp. 182- 183).
În pofida măreţiei oraşului Ninive, Naum a prezis nu numai distrugerea oraşului dar a prezis că
nu va fi reconstruit niciodată. „Iată, am necaz pe tine, zice Domnul oştirilor îţi voi ridica poalele
peste cap, ca să-ţi vadă neamurile goliciunea, şi împărăţiile, ruşinea. Voi azvârli cu murdării
peste tine, te voi înjosi, şi te voi face de ocară. Toţi cei ce te vor vedea vor fugi de tine, şi vor
zice: „Ninive este nimicită!” (Naum 3:5-7). The Bible and Archeology 13-24 - Biblia şi
Arheologia - Partea 2.doc - 5 - După distrugerea ei, în 612 B.C., această metropolă măreaţă a
lumii antice a dispărut din vedere. „Ninive a dispărut atât de repede din vedere,” conform unui
alt autor, „încât, când generalul grec Xenofon şi cei zece mii de soldaţi ai lui au trecut peste acel
loc în faimoasa sa recunoaştere a Imperiului Persan, el nu şi-a dat seama că ruinele Ninivului se
aflau sub picioarele sale. Ce se întâmplase? Când i s-a dat foc Ninivului totul a ars gradat şi ceea
ce a rămas a devenit treptat un deal artificial acoperit de iarbă” (Arnold Brackman, Norocul
Ninevului [The Luck of Nineveth], 197 8, p. 21). Deşi puţini ar fi crezut-o la vremea aceea,
predicţia remarcabilă a lui Naum s-a îndeplinit întocmai cum o prezisese el. Ninive a fost
redescoperit numai în 1845 de arheologul Englez, Austen Henry Layard. Ca rezultat, multe din
tezaurele ruinelor sale decorează galeriile marilor muzee în multe ţări.

 The Bible and Archeology 13-24 - Biblia şi Arheologia ==Aceasta este o compilare a
unei serii de 24 de părţi prezentată în revista Veştile Bune (The Good News) în cursul
ultimilor câţiva ani. Documentul acesta este disponibil numai ca o fişă electronică. În
momentul acesta nu este disponibil ca tipăritură sau copie pe hârtie