Diplomaţia domnilor români în Evul Mediu viza crearea de alianţe cu statele vecine, în

vederea într-ajutorării în lupta împotriva Imperiului Otoman, aflat în expansiune.

Mircea cel Bătrân (1386-1418), domn al Ţării Româneşti, se orientează spre o alianţă

antiotomană cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Aceasta se încheie la Braşov în 1395, pe

picior de egalitate. Acest prim tratat de alianţă antiotomană din SE Europei încheiat de pe poziţii

egale ne arată importanţă pe care o avea Ţara Românească în această regiune.

Pe aceeaşi politică de alianţe împotriva otomanilor merge şi Mihai Viteazul (1593-1601),

domn al Ţării Româneşti. Acesta porneşte răscoala antiotomană în 1594, iar în 1595 încheie un

tratat de alianţă cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory la Alba Iulia. Prin aceasta Mihai

devenea vasalul lui Sigismund şi beneficia de sprijin armat în cazul unui eventual atac otoman. În

plus, biserica română din Transilvania intra sub controlul Mitropoliei din Ţara Românească şi Mihai

putea trimite boieri munteni în Dieta Transilvaniei. În 1595 are loc lupta de la Călugăreni, când

Mihai învinge avangarda otomană dar nu are suficiente forţe pentru a-i alunga pe turci din ţară.

Datorită acestui fapt el se retrage în munţi şi solicită sprijinul lui Sigismund Bathory, care trimite

armată şi prin urmare îl ajută pe Mihai să-i învingă pe turci.