Personaje:

Sufletul: Un copil, îmbrăcat în haine albe.

Minciuna, Frica, Lenea, Mândria,Tristeţea, Mânia - copii îmbrăcați în haine închise la culoare.
Bunătatea, Iubirea, Pacea, Curajul, Vorba bună, Rugăciunea - copii îmbrăcați în haine deschise la
culoare

Sufletul: Sunt un suflet de copil care vrea să vadă-n lume ce e rău şi ce e bine. Cine mă va îndruma,
Cine mă va învăţa?
(Intră încet Bunătatea şi se aşează pe un scaun, de-a dreapta lui.)
Bunătatea: Nu-ţi pot spune ce e rău pentru că nu ştiu nici eu.Dar pot să te-nvăţ de bunătate ca s-
ajungi om cu dreptate. Eu am mai multe surori Care-ţi vin în ajutor: Mila, pacea, modestia, Curajul,
prietenia, Rugăciunea şi iertarea, Vorba bună şi iubirea.
Sufletul: Ce înseamnă „bunătate"? Pot eu să fiu bun în toate ?
Bunătatea: Numai Unul Dumnezeu este bun şi drept mereu. Orice om mai şi greşeşte
În ceea ce-nfăptuieşte. Dar putere ţi s-a dat Suflete, ca ne-ncetat Să Îl chemi pe Dumnezeu Să te
ajute la greu, Să-ţi arate calea bună, Să te scoată din minciună Şi să te prefacă-n Sfânt, Luminând
acest pământ. Bun eşti când uiţi iute răul Ce îţi e făcut de altul; Când ajuţi pe cineva, Fără a te
enerva; Când nu îţi superi părinţii, Profesorii, nici pe alţii; Când nu te lauzi cu fapta Şi nu îţi aştepţi
răsplata, Când adevărul iubeşti, De minciună te fereşti. Când cauţi pe Dumnezeu Cu tot sufleţelul
tău!
Sufletul: Vai, nu pot să fiu perfect!

(Sufletul se întristează. Intră în scenă Minciuna, care se aşează pe primul scaun, de-a stânga
sufletului. Bunătatea stă pe scaunul ei, ca şi cum ar fi aţipit.)
Minciuna: Nu te întrista, băiete, ascultă-mă şi mă crede. Mi se spune „vorbă-n vânt", dar eu umblu
pe pământ. E drept, cu picioare scurte...Prea mult nu mă pot ascunde. Mi se mai spune „păcat"; Eu
pe mulţi am înşelat Cu vorbe ademenite, Cu vicleneli ticluite. Lumea-i plină de minciună, De
răutate, de ură; N-ai cum să nu fii şi rău, Să scapi din cârligul meu..
Sufletul: Du-te de aici, minciună, să vină vorba cea bună!
(Minciuna „adoarme" şi ea pe scaun. Intră vorba bună, o fetiţă veselă, care se aşează pe al doilea
scaun, de-a dreapta sufletului.)
Vorba bună: Sunt veselă şi voioasă, nimic rău nu mă apasă. Mângâi suflet speriat, gata sunt cu un
bun sfat, am multă înţelepciune, am puteri să fac minune cu oricine mă primeşte și-adevărul îl
iubeşte!
Sufletul: Parcă m-am înviorat, chiar am nevoie de sfat. Pân-acum mi s-a părut că-n lume traiul este
urât și că răul se răspândeşte. Că de-ncerci să fii mai bun, eşti considerat nebun. De e vreun om
credincios,totuşi, e neputincios... E prea multă răutate, întuneric, nedreptate...
Vorba bună: Nu grăi aşa, copile, vei vedea frumoase zile, dacă te vei strădui tu întâi şi vei iubi:
Soarele, copacii, viaţa, oamenii şi dimineaţa, animalele şi norii. Vei putea vorbi cu toate. Spune-le
cât le iubeşti, Domnului să-I mulţumeşti, că ţi-a dat dar să trăieşti!

Sufletul: Mare taină tu mi-ai spus, dezghiocând lucru ascuns. Pot vorbi cu lumea toată! Bucurie
necurmată, viaţa pentru asta-i dată!
(Intră Tristeţea, la braţ cu Mânia. Se aşează la locurile lor.)
Tristeţea: Cât e mărul de frumos, înăuntru-i viermănos! Cât e cerul de senin, O grămadă de nori vin!
Nu e bucurie mare fără-o lungă aşteptare! Când te crezi mai fericit, cineva te-a şi mâhnit! Nimeni
nu poate scăpa de „prietenia" mea!
Sufletul: Tu de unde-ai răsărit? Ce vrei? De ce ai venit?
Tristeţea: Nu poţi să mă ocoleşti. Pierzi ceva, te-ai întristat; cineva te-a supărat sau vreun plan ţi-a
eşuat, gata, m-ai îmbrăţişat!
Mânia: Şi atunci apar şi eu, să te întărât mai rău, să-ţi fac viaţa chinuită, să te frământ în ispită...
Să te-ndemn la vorbe grele, la certuri şi îndoieli; te transform în şarpe surd, de răutate flămând,
suflete nepriceput.
(Intră Curajul şi Pacea).
Curajul: Îndrăzneşte şi te-avântă suflet de copil, la luptă! Nu sta în ademenire, scutură-te de
mâhnire și de neagră sfătuire; zboară sus, spre mântuire! Lasă mânia sau ura ele mult nu vor dura;
Ai curajul să fii bun!
Sufletul: Doamne, m-am îmbărbătat, spre Tine, Doamne, tresalt, nu-mi mai e frică deloc...Totul e
frumos, e joc!
Pacea: Aşa, suflete voinic, linişteşte-te un pic. Fii calm şi echilibrat, cu răbdare înarmat. Vei mai
primi lovituri, ei mai avea să înduri multe rele trecătoare, multe zile fără soare. Dar odată, va sosi
Ziua ce nu va pieri; va veni eternitatea, fericirea-n bunătate, ce nu va avea sfârşit pentru omul
mântuit. Suflete, te-ai liniştit?
Sufletul: Parcă-ncep să înţeleg, cinele din rău s-aleg. Lumea e plină de toate. Mulţi oameni nu
îndrăznesc buni să fie, nu iubesc. Le e frică sau ruşine Dar acei ce au curaj și-s de Dumnezeu atraşi
Pot răzbi înspre lumină, spre fericirea străină de tot ce e trecător; binele-i nemuritor!
Frica (intrând şi aşezându-se pe scaunul ei, din stânga sufletului):
Care-i omul fără frică? De râs, gura mi se strică! Teamă de oameni, de noapte, de vorbe, de răutate.
Eu am multe, multe feţe, Îmbibate în ... Tristeţe! (Tristeţea dă mâna cu Frica). Mulţi ar vrea să fie
buni, sar se tem că sunt nebuni
Sufletul: Ce vânt rece îmi aduci, frică, tu de-aicea fugi!
Iubirea (intrând şi ea): Suflete, alungă-ţi teama și înspre mine ia seama. Îţi voi da leacul de frică:
Iubeşte fără hotar; ia Adevărul de mână și de Bine te atârnă; nu te bucura de rău, ci numai de
Dumnezeu...
(Intră Lenea şi Mândria.)
Lenea: Toate-ar fi aşa de bune, de nu le-am lăsa pe mâine... Toate-ar fi strălucitoare, de n-aş fi eu
în lucrare... Suflete, te odihneşte, binele te oboseşte! La prea multe te gândeşti și prea te
nelinişteşti. Răul, binele nu sunt decât vorbe fluturând. Bine e ce ţie-ţi place; rău - doar ce nu îţi dă
pace. Nu-ţi mai pune întrebări, Ai prea multe cugetări!
Sufletul: Simt în tine viclenie și deloc prietenie. Nu-ţi place că mă trudesc spre lumină să răzbesc?
Mândria: Suflet înfrumuseţat, tu eşti demn de lăudat! Ai ajuns la înălţime, fiind plin de agerime!
Nu mai poţi fi înşelat sau în lene afundat. Mă plec înaintea ta, ca tine nu-i nimenea!
Sufletul (uimit): Tu mă lauzi în zadar, de multe eu n-am habar. Sunt mic şi începător, în multe
neştiutor; Doamne, vino-n ajutor, în mândrie mă cobor!
Rugăciunea (intrând bucuroasă): Armă-ţi sunt, nimeni nu te clatină! Pot înfrânge orice rău, cu mâna
lui Dumnezeu! Oglindeşte-te-n icoană, Suflete, şi orice rană se va-nchide prin iubire. Tu dă-I
Domnului cinstire! Când mai ai vreo întrebare grea sau prea încuietoare, tu prin rugă s-o dezlegi.
(Cele şase personaje din stânga încep să se retragă, pe rând, în timp ce Sufletul rosteşte
„Rugăciunea copilului nevinovat", de mai jos, înaintea icoanei. Cele şase personaje din dreapta s-
au ridicat şi ele, în timpul rugăciunii, îngenunchind spre icoană, cu mâinile împreunate.)
Sufletul: Doamne, Dumnezeul meu,
Ai grijă de fiul Tău,
Abate-mă de la rău
Înspre Adevărul Tău.
Biserică să mă fac,
În păcate să nu zac,
În iubire să păşesc,
În fiece zi trăiesc;
Spre Împărăţia Ta,
Care e dorirea mea!
În veci fie slava Ta!