Sabin Preda
t r e b u i e să a ib ă şi a r e în to t d ea u na
Despre muzica psaltică în general
şi despre felul în care s-a cântat
şi se cânta ea la români.
C â nd v or b im d e s pr e m uz i c a p s a l t i că tr e b u ie să
a v e m î n ve de r e f ap t u l că n u vo r b im de sp r e un sist e m d e
n o t aţ i e a mu z i c i i e x i s t en t e , c i v or b im d e s pr e un s i s t e m
complex care expr im ă o s p i r it u a l it a te – c ea ort od o x ă . Ş i
acest lu cru sper să î l lă m ur im câ t d e cât în ace a st ă
p r e ze n tar e , p e n tr u că poa t e că u n i i din t r e du m ne av o a s tr ă
a ţ i l ua t co n ta c t şi su n te ţi implicaţ i în s t u d ier e a ace s t e i
muzici, dar cr ed că fo a r t e p uţ i n i a ţ i a v u t v r e od a tă
e x p er i e nţ a tră irii continue, într-o or to do xie e xpr imat ă , pr i n
aceas tă mu zică .
D o uă su nt dir e cţ i i le p e c a r e ar tr eb u i să m er ge m
p e n tr u a a v ea o i m ag i n e c â t d e c ât c la r ă asupra muzicii
p s a l t i c e:
1 . Pr i m a e s te c e a istorică , p en tr u a în ţ e l eg e c um ,
c â n d şi un de a ap ăr u t, s- a dezvolt at şi s-a tr ansf o rm at
acest sistem muzical, care sunt ţăr i l e şi p o p o ar e l e c a r e l-
a u p ă str at după că de r e a C o n s ta n t in op o l u l u i şi , pe n tr u că
g r up u l p e car e l-a ţ i a s c u lt a t e s t e d i n R om â n i a, c ar e e s t e
s p e c i f i c u l p e c a r e a c ea s tă m u z i că l- a avu t şi î l ar e.
2 . C e a d e- a d o u a d ir e c ţ ie, şi c ea m a i i m p or ta n tă în
o p i n i a me a , e s t e f u nd ame n t u l t eo l o g ic a l a c e s t e i fo r m e d e
m u z i că , p en tr u că or i ce l uc r u car e e x i st ă în Biser ică
1 2
o f un d am e nta r e t eo l o g i că f o ar te
p r e c i să . M a i e x a c t , e s te vo r ba
d e s pr e î n tre bă r i l e : D e ce c â n t ăm
î n b i se r i că ? D e ce mu z i ca p s a lt i că ,
d e s pr e car e n o i s u sţ inem c ă e s te
sistemul muzical car e expr im ă la
m o d u l c e l m ai a u te n t i c s p ir i t ua l i-
t a t ea or to d o xă , se cânt ă la m od u l
î n c ar e s e cân t ă ? C ar e s un t e le -
m e n te l e e i co n s t i tu t i v e? C e a d e vă r
d e cr e d in ţ ă exp r im ă a c e s te e l e-
m e n te c on s t it u t i v e a l e m uz i c i i p s a l t i c e? Cu m r e u şeşt e
m u z i c a b i zan t i n ă să î ntre ţ in ă o l e găt ur ă şi cu ce lelalte
e l e m en t e ca r e a p ar în B i s e r i că : i c o a n a , arh i t e c tu r a
b i s e r i ce a s c ă, ve şm i n t e le p r e oţ i l or , lu m â nar e a, ş. a . m. d .
D e s pr e t oa te a c e s te l uc r ur i a ş d or i să discută m în
a c e a s tă întâlnire, pentru c ă c e e a c e a m v r u t să vă
a d u c em pr i n p r e ze n ţa n oa s t ră a i c i n u e s t e o i n c er c ar e a
n o a s tr ă d e a vă i m p r e s i on a pr i n c a l i ta t e a s au fr um use ţe a
m e l o d ie i , cum s e î n tâ mp lă d e o b i ce i câ n d m er ge ţ i la vreun
concer t oarecar e, ci am vr ut să vă f ac e m p ăr ta şi la ceea
c e n o i tră i m şi m ăr t ur isim d e spr e Hr ist o s, du p ă cum zice
şi S f â nt u l I oa n T e o lo g u l la î n ce p ut u l pr i me i l u i e p i st o l e :
“ C e ea c e era d e l a î n c ep u t , ce am a u z i t , ce am
vă zut cu ochii noşt r i, c e a m p r i v i t şi m â i n i l e noastr e au
p i p ă i t d e sp r e C u v ân t u l vie ţ ii….vă v e st i m şi vou ă , ca şi
voi să ave ţ i îm p ăr tă şi r e cu n o i.
 I ar î m p ărt ă şir e a n o a s tr ă e cu
T ată l şi cu Fiul Să u, Iisus Hristos.
Ş i ace s t e a n o i v i l e s cr i em c a b u c u-
r ia noastră să fie deplină”
(I Ioan 1, 1.3-4).
D i n a c ea st ă cauză şi “co n cer t u l”
n o st r u n u a f o s t u n c on c er t pro p r iu-
zis, ci o slujbă de vecernie, pentru că
n u vă p ut e am v or b i d e s pre
sp i r i t u a l i ta t ea ort o d o xă fă ră să vă
lă să m să tr ă iţ i, s ă sim ţ iţ i , să
î n ţele g e ţ i a l tf e l de c â t r aţ ional
a c ea s tă sp i r it u a li t a t e; nu vă pu t e am
v o r b i d e s pre c u m e xpr i mă e a leg ă t ur a o mu lu i c u
D um n e z eu fă r ă să vă ch e m ăm c u no i î n r ug ă ciune, ca
d u m ne a v oa s tr ă în şivă să f iţ i î n r ug ă c iu n e şi să con st a ta ţ i
d a că acea st ă m u z i că e s t e s a u n u r ug ăc i u n e . P en tr u că î n
B i s e r i că toa t e g e s tu r i le şi cu vint e le , d a că n u se
transform ă în ru g ă c iu n e, r ăm ân fă ră valoar e. Noi speră m
să f i f o s t…
Vă voi prezenta mai întâi câteva date istorice legate
de muzica psaltică şi, în special, de muzica psaltică din
România. Dar pentru că sunt teolog şi nu muzicolog am am
apelat la informaţiile pe care studiul istoric al părintelui
diacon Gabriel Oprea mi le-a pus la dispoziţie. Părintele
este cel care a înfiinţat şi condus acest grup de 10 ani, sub
conducerea lui grupul a imprimat numeroase casete, CD-uri
şi a participat la concerte în ţară şi străinătate. De la el am
învăţat cu toţii, şi în primul rînd eu, şi lui i se datorează
multe din ceea ce este acest grup.
3 4
Sper ăm ca în tr -o zi s ă vă p u te m v i z it a d i n n o u în
va r i an t a „ e xt in s ă ” împr eună c u Păr i n te le G a br i e l O pr e a.
Arhid. lect. univ. Gabriel Constantin Oprea
Muzica bisericească în România
Domeniile de cunoaştere a muzicii bisericeşti româneşti
sunt variate şi diversificate, iar izvoarele acestei muzici sunt,
de asemenea, mult mai îndepărtate în istorie decât le-am fi
bănuit, purtându-ne cercetările mult mai adânc în timp, pe
măsură ce se iveau noi mărturii ale existenţei ei milenare.
Ortodoxia românească a avut acel rol pe care noi îl
considerăm a fi de excepţie, acela de a păstra şi a perpetua
dezvoltarea culturii şi în special a muzicii bizantine.
Care sunt domeniile de manifestare ale muzicii
bisericeşti (în afară de caracterul cultic), care sunt izvoarele,
de când, de unde şi prin ce se concretizează acestea, sunt
întrebări ce încă nu şi-au găsit răspunsuri definitive.
Bizantinologii continuă a le căuta, documentele apărând
mereu, chiar şi acolo unde te poţi aştepta mai puţin.
Legăturile canonice cu Patriarhia de la Constantinopol
au avut ca rezultat înscrierea spiritualităţii româneşti pe filonul
Ortodoxiei, astfel cultul devenind bizantin.
Aflându-ne aşezaţi din punct de vedere geografic la
marginea Imperiului bizantin, dar şi la graniţa cu lumea
catolică (după anul 1054), acest lucru va influenţa pe români
să folosească în cult limba slavonă în care se vor practica şi o
p a r t e a c â n t ă r i l o r b i s e r i c eş t i .
 Obişnuim să numim muzică bizantină tot ce s-a scris în
neumele vechii notaţii constantinopolitane şi atonite de la
început (adică secolele IV-V) şi până la reforma numită
hrisantică (denumire luată după numele unuia dintre cei trei
reformatori, Hrisant de Madit). De altfel noţiunea de muzică
bizantină nu este foarte veche, ea datând din secolul al
XIX-lea, când muzicologii occidentali şi-au îndreptat privirea
către spiritualitatea vechiului Bizanţ. Unii cercetători au limitat
perioada bizantină până în mai 1453, când imperiul Bizantin s-
a prăbuşit. După 1814, când s-a oficializat notaţia hrisantică,
s-au folosit diferite formulări care nu au reuşit să se impună ca
atare: muzică hrisantică, neobizantină, modernă şi chiar post-
bizantină.
La capătul unor susţinute şi îndelungate încercări, în
secolul al XVII-lea limba română îşi capătă legitimul statut de
limbă liturgică, astfel că muzica bisericească va fi cântată în
bisericile mitropolitane, episcopale, mănăstireşti şi chiar şi în
bisericile săteşti în limba credincioşilor. Intrarea limbii române
în drepturile ei fireşti se face prin intermediul manuscriselor şi
mai târziu a tipăriturilor, care conţin la început doar indicaţii
tipiconale şi datele esenţiale ale cântărilor: glas (mode), tact
(rithm), podobia (prosomia) ca model şi mai târziu, textele
cântărilor în limba credincioşilor. A existat un amplu proces al
dotării stranelor bisericeşti şi mănăstireşti cu cărţile necesare,
nu numai pentru desfăşurarea serviciilor divine, a învăţării
scris-cititului, dar şi practicarea primei faze a muzicii de cult,
şi anume cea orală.
Reforma hrisantică s-a dovedit a fi un bun prilej spre a
se definitiva amplul proces de ,,românire” a cântărilor
bisericeşti, după cum spunea unul dintre cei mai importanţi
reprezentanţi ai muzicii bisericeşti româneşti – traducător,
compozitor şi folclorist - , Anton Pann.
5 6
Ca urmare a organizării vieţii bisericeşti în ţara
noastră, prin apariţia a două mitropolii şi a mai multor
episcopii, cântarea bisericească intră într-o altă etapă. Ea
începe să fie practicată pe cărţi speciale, scrise manual,
cuprinzând pe lângă text şi neumele muzicale, fiind însuşită în
cadrul unor activităţi specifice şi de la surse care din ce în ce
mai mult încep să devină specializate. Trebuie să amintim
faptul că, acţiunea de traducere a cântărilor în limba română
din secolul al XVIII-lea a determinat apariţia primelor
manuscrise muzicale româneşti, realizate de Filotei Jipa (sin
Agăi Jipei), Mihalache Moldovlahul, Ioan Duma-Braşoveanul,
Constantin ftoripsalt Naum Râmniceanul, Iosif de la Neamţ şi
mulţi alţii.
Astfel vor apărea viitoareleşcoli şi în acelaşi timp încep
primele încercări de apariţie a manualelor, cu indicaţii
metodice rudimentare şi cele dintâi manuscrise psaltice scrise
de români pentru români.
Înfăptuită la Constantinopol şi desăvârşită în anul 1814
de către distinşii muzicieni Grigorie Levitul, Hurmuz Hartofilax
şi Hrisant, mitropolit de Prusa, teore-
tizarea muzicii bizantine a fost adusă la
români de către Petre Manuil–Efesiul
(+ 1840) care înfiinţează la Bucureşti o
şcoală de muzică bizantină la biserica
Sfântul Nicolae–Şelari, şi de la care
învăţau ,,noua sistimă” doi reprezen-
tanţi de seamă ai muzicii bisericeşti
româneşti, pe unul l-am amintit mai sus,
Anton Pann, şi celălalt, Macarie
Ieromonahul, care este viitorul traducă-
tor (tălmăcitor) în limba română al cân-
tărilor bisericeşti. Petru Efesiul s-a bu-
curat de sprijinul forurilor conducătoa-
re din acea vreme, înlesnindu-i des-
chiderea şcolii pentru predarea noii
notaţii, dar şi pentru înfiinţarea unei
tipografii.
Noua sistimă este caracteri-
zată în mod esenţial, şi o diferenţiază
în acelaşi timp de cea veche, în pri-
mul rând, prin simplificarea sistemu-
lui de notare, a semiografiei, renun-
ţându-se la o serie întreagă de semne
care îngreuiau cititul, cântarea pro-
priu-zisă. În al doilea rând, a fost sta-
tornicit un sistem modal mult mai
precis, care structura o teorie veche
destul de elastică, imprecisă şi pe care sumarele propedii
(propedias?, sau teoreticoane) nu au reuşit niciodată să le
prezinte cu claritate. De asemenea în domeniul metrico-ritmic
s-au adus numeroase clarificări, astfel încât şi acest important
capitol de teorie şi interpretare a semiografiei a fost limpezit.
Este remarcabil faptul că atât şcoala cât şi tipografia au
avut roluri foarte importante în aplicarea reformei: primul este
acela că a format primii specialişti în notaţia hrisantică, iar al
doilea este faptul că profesionalismul acestora a oferit
mitropolitului Dionisie Lupu – din momentul când a fost ales în
scaunul mitropolitan al Ţării Româneşti – posibilitatea
înfiinţării primei şcoli de muzică bizantină în limba română, şi
a unei comisii care să se ocupe de traducerea cântărilor
bisericeşti.
Anul 1820 reprezintă noua etapă de dezvoltare a
muzicii bisericeşti în România prin tipărirea la Bucureşti de
către Petre Manuil Efesiul a două cărţi de muzică bizantină:
Noul Anastasimatar şi Scurt Doxastar, fiind considerate de
7 8
muzicologi a fi primele cărţi de muzică bisericească tipărite din
lume. Aceste cărţi prezintă pentru noi un mare interes nu
numai din punct de vedere istoriografic, ci şi din acela al noii
notaţii muzicale, care a influenţat in mod hotărâtor evoluţia
muzicii psaltice româneşti.
Exemplul lui Petre Efesiul de a tipări muzică, precum şi
cărţile acestuia, care circulau de curând în Ţările Române, nu
l-au lăsat indiferent pe cel care, după cum am amintit mai sus,
este unul dintre reprezentanţii de seamă ai muzicii bisericeşti
româneşti, Macarie Ieromonahul. El a tradus (a românit )
întregul Anastasimatar care a fost tipărit de Efesiul la
Bucureşti, dar şi multe alte cărţi necesare serviciilor divine,
chiar dacă a întâmpinat multe greutăţi.
Aceste lucrări în domeniul muzical bisericesc au fost
continuate de psalţi şi compozitori care au avut un aport
deosebit în dezvoltarea cântării bizantine în România.
Din păcate începând cu a doua jumătate a secolului al
XIX-lea muzica bisericească intră într-o etapă critică acutizată
de reformele din timpul domniei lui Alexandru Ioan–Cuza.
Cauzele acestei decadenţe sunt multiple: odată cu
secularizarea averilor mănăstireşti, şcolile de cântăreţi de pe
lângă mitropolii şi episcopii au fost desfiinţate, muzica
bisericească rămânând a se preda numai în seminarii
candidaţilor la preoţie, care însă, devenind preoţi, nu mai
puteau cânta la strană; cântăreţii, care erau consideraţi
oameni distinşi şi erau plătiţi ca nişte adevăraţi artişti, de
acum nu-şi mai puteau asigura traiul astfel că trebuiau să-şi
câştige existenţa din alte domenii – trebuie să amintesc aici că
cel care a luptat pentru drepturile cântăreţilor, înfiinţând chiar
o asociaţie a cântăreţilor, a fost profesorul şi compozitorul Ion
Popescu–Pasărea la începutul secolului al XX-lea; au fost
înfiinţate corurile armonice, crezându-se că prin înlăturarea
muzicii bizantine din şcoli şi biserici se înlătură limba greacă
din cult (grecismele), un lucru total eronat. În anul 1864 se Începând cu anul 1990 se înfiinţează la Universitatea
înfiinţează la Bucureşti şi Iaşi Conservatoare de muzică, care de Muzică din Bucureşti secţia de Muzică bizantină sub
sunt incontestabil instituţii de o mare valoare culturală, însă conducerea părintelui Arhid. Prof. Univ. Dr. Sebastian Barbu–
nu au fost înfiinţate şi catedre pentru muzică bisericească Bucur, din anul 1997 eu devenind asistent al său. Această
bizantină. secţie pregăteşte viitorii profesori de muzică bizantină de care
Astfel, începând cu anul 1865 a început a se întrebuinţa au nevoie şcolile de cântăreţi şi seminariile teologice.
în Biserica Ortodoxă Română două feluri de cântare După căderea comunismului deosebit de importantă
bisericească: una folosind neumele bizantine, cântarea este înfiinţarea mai multor formaţii de muzică bizantină, între
monodică şi una armonică care folosea notaţia occidentală, ele şi Grupul Psaltic Stavropoleos.
guidonică. Părintele Iustin Marchiş a fost unul dintre puţinii care
Secolul al XX-lea aduce şi el pentru muzica bizantină o au sprijinit revigorarea tradiţiei cântării monodice cu ison. Un
cale destul de sinuoasă, cu multe probleme, atât din punct de lucru extrem de important pe care l-a făcut părintele Iustin a
vedere al predării ei în şcoli, dar şi din punctul de vedere al fost acela că, deschizând o bibliotecă în cadrul Aşezământului
cceptării ei în bisericile din România. Este adevărat faptul că Stavropoleos, a achiziţionat mai multe manuscrise şi tipărituri
muzica bizantină a fost acceptată în special în partea de sud a conţinând muzică bizantină, acestea devenind una dintre
României şi Moldova, însă în restul teritoriului şi mă refer la sursele din care alegem cântările pentru concerte şi chiar şi
partea de vest, a Banatului, centru, Transilvania şi Maramureş pentru strană. Aşadar, la Stavropoleos, încercăm a readuce în
a fost acceptată o altfel de exprimare muzicală, aceea numită cultul bisericesc tradiţia cântării bisericeşti vechi şi autentice.
muzică cunţană, după cel ce a teoretizat-o, Dimitrie Cunţan.
Este tot o muzică cu specific religios însă conţine eminamente
influenţe populare. De curând există tineri din aceste regiuni
care doresc să înveţe şi să practice în biserici muzica
bisericească bizantină pe care noi o considerăm a fi muzica
tradiţională a Bisericii de Răsărit şi care o reprezintă cel mai
bine.
Sfârşitul secolului al XX-lea devine destul de promiţător
şi acest lucru se întâmplă odată cu ieşirea de sub regimul
comunist care a ţinut în umbră muzica bisericească psaltică,
deşi existau profesori redutabili ca: Ion Popescu–Pasărea,
Chiril Popescu, părintele Sebastian Barbu–Bucur şi părintele
Alexie Buzera, ultimii doi fiindu-mi şi mie profesori.

9 10
 Î n a d ou a p ar te a a c e s te i p r e ze n tă r i vo m a bo r d a pe
scur t concep ţ i a te o l og ic ă car e stă la baza muzicii
p s a l t i c e. D e d a t a a ce as t a î n să, nu v o i m a i v o r b i
n u m a i e u, c i s p e r să î n c ep e m u n d i a l og p e t em a Mu z i că şi
T e o lo g i e. Pe n tr u î n c ep ut î n să , a ş vr ea să f a c c â t e va
p r e c i zăr i , ca r e să p o at ă pu n e b a z e le un u i d ia l o g.
Î n pr im u l r ând , c ân d vo r b im d e spr e m uz i c a p s a lt i că
n u a ve m î n ve d er e n um a i s i s t e m u l mu zic a l , ad i c ă ne u m e le
şi s u n et e l e. E l e s u nt f i in ţial le ga t e d e c e e a c e î n B i s e r i că
se cheam ă im n , cu to t ce e a ce i mp l ic ă a c e st a : cu v i n t e,
str u ct ur ă m et r i c ă, r it m, c o nţ i nu t t eo l og ic. Am pu te a , de
f a p t, să vor bim despr e psalmodie , p en tr u a c upr i nd e în tr-
un cuvânt într e g sistemul im no g rafic al Biser icii.
P s a l m od i a se c o n s t i tu i e î n t r - u n t ot u n i t ar d i n t r e i e l e -
m e n te d if er i te , a c ăr or coe xi st e nţ ă se f a c e s im ţ ită o m u l u i,
î n pr in cip a l pr in sim ţu l auzu l u i . A ce s t e e l e me n te – c u v â n-
t u l , m e lo d i a şi r i tm u l - s un t
n a t ur a le şi înn ă s c u te om u lu i ,
f i i n d f o l o s it e d e to a te po po a r e l e
şi r e l ig i i l e ca m i j l o a ce d e e x p r i-
m ar e , p en tr u a în d up l e c a, a r u ga
şi a slă v i d um n e z e ir e a î n c a r e
a c e s t ea cr e de a u .
P s a l m od i a cre şt i n ă, mo şte -
nind d i n r e l igi i l e pre e x i sten t e şi
d i n i ud a i s m m a t er ia l u l e se n ţ i a l
p r eg ă t it , l-a p r e lu cr a t şi recreat
p r i n n o i e l eme n t e şi forme.
C u v ân t u l, mel o d i a şi r it mul a u
11
f o s t fo l o s i te d e p s a lm o d ia c r e şt i n ă în vechime, dar acum
a u pr im it o f or m ă şi u n c o nţ i nu t d i fer i t . C u v ân t u l
p s a l m od i e i V e c h i u l u i T e s t a me n t, de e x e mp l u , e r a î n
p r i n c ip a l a po c a l i p t i c şi i s t o r i c , în t i m p c e al N o u l u i
T e s ta me n t est e tr i a do l og i c , e c l e s i o lo g i c şi hristologic,
f ăr ă să lipsească r e fer i r i le cu ca ra ct er m or a l.
M u z i c a V e c hi u l u i T e s ta me n t e r a i n str um e nt a l ă şi
f o ar t e p uţ in vocal ă , î n t im p c e a N ou l u i T e s ta m en t e s te
n u m a i v o c a lă şi cuviincioas ă . Î n s fâr şit, ritmul Ve chiului
T e s ta me n t, da t or i t ă folo sirii inst rument e lor , er a mu lt ma i
zg o m ot o s , de c â t l in i şt i t şi vr ednic de sfinţ e n ie ca c e l a l
p s a l m od i e i N o u l u i T e st ame n t 1 .
Cuvântul omului către şi despre Dumnezeu a primit
numele de teologie. Majoritatea rugăciunilor din Biserică
sunt pline de teologie, pentru că, după Sf. Dionisie
Areopagitul, orice nume, orice numire a lui Dumnezeu este o
teologhisire despre Dumnezeu în vorbire directă. În acest
punct teologia psalmodiei se deosebeşte fundamental de
teologia de şcoală: în timp ce prima stabileşte relaţia directă
eu-Tu, sau noi-Tu, cea de-a doua vorbeşte despre
Dumnezeu la persoana a III-a, fără a lăsa vreo impresie de
implicare. Aşadar, ceea ce propune psalmodia este
convorbirea cu Dumnezeu într-o relaţie directă, minunarea
de El şi lauda Lui, nu în multe vorbe, ci în forma cea mai
concisă şi mai minunată a exprimării, poezia 2 .
M e lod i a, d ep a r t e de a f i n u ma i o h a i nă car e
î m br a că c u vâ n t u l, ar e m a i mu l t e roluri: prin felul ei
a r m o n io s d e a f i , e a p r o pu n e o s t ar e , o a n u m it ă star e. În
muzica psaltic ă , me l o d ia n u e st e f or ma t ă d i n a r m on i z a r e a
12
m a i m u lt or l in i i m e l od i c e a r m o n i ce , c a î n m u z i c a co r a lă , c i
s e c o n s t it u i e d i n d ou ă ele m e nt e : i socr a t im a şi m e l o s u l
p r opr i u- z i s . Iso c r at i ma e st e s u ne t u l c ar e în v ă luie melodia
şi î i cre e a ză f u nd am e ntu l p e ca r e e a s e d e z v ol t ă . D e
o b i c e i , i so c r a t i m a se ţ i ne p e n ot a de b a z ă a g lasului. De
aici şi r o lu l e i d e fu n da me n t . Me l o s u l, e s t e me l o d ia c e s e
c r e ea ză î n f un cţ i e d e cu v ân t .
L e g ăt ur a lor e s t e a şadar indisolubil ă , d e vr em e c e
cuvân tu l creează me l o d ia i a r me l o d ia e x p r im ă şi tra n sm ite
c u v â n tu l . Exi s t e n ţa celo r dou ă e le m e nt e e s t e s tr â n s
le g a tă de teo lo g i a u n ir i i i p o s t at i c e , co r e sp u n ză t oa r e c e le
d o u ă f ir i ale l u i H r i st o s , sa u exp r im ă m o du l d e
m a n i fe s t are a l l u i D um neze u î n l um e ( o par t e ne vă zut ă şi
o p a r t e vă zută ); e a s e l e ag ă , d e a se me n e a, f o ar te m u l t şi
c u i c o a n a, o f o r m ă d e art ă b i d i me n s io n a l ă; c u l um â n ar e a
d e c e ar ă cura t ă de a l b ină , e t c. A s t fel, i s o n u l, c a s e m n u l
car e conţ i n e t o at e su n ete l e şi ca ce l ce ap ar e t ot d e au n a
ca un fon d , e x pr i mă d um ne ze i r ea n e c up r i n să ,
n e î nţ elea sc ă şi inexpr imabil ă , d ar at o t pr e ze n tă şi care
m i n u ea ză pr in î n să şi t a i na e i . A ce l a şi r o l î l ar e şi f o n du l
d e a ur a l i c o a n e i, a ur u l f i i n d m e t a lul c a r e c o n ţ ine t o a te
c u l o r ile .
R it mu l e s te e l e m en t u l c ar e dă via ţ ă în tr e g u lu i . El
e s t e i n im a c a r e d ă for ţă mesa ju l u i şi c a r e d ă s t a r e a
s u f l e te a s c ă b u n ă s au m ai p u ţ in bun ă . Î n f u n cţ ie de s t a r e a
p e c ar e o imp r im ă , p s a lmo d i a e s t e ju de c a t ă d e Părin ţ i ca
f i i n d b u nă sau r e a 3 . U n a lt a s pe c t a l r e l a ţ iei dintre Muzică
şi T eo l o g ie c e p o at e f i l u a t în d i s cu ţ ie por n e şte d e la
c o n c e pţ i a Sfâ n t u lu i D i o n is i e p ot r i v it că r e ia în B i ser i că
13
t o a te c e le văz u t e su n t c h ip a l c e l or n ev ă z u t e, pr in u r m ar e
şi m u z i c a oa m e n i lor e s te o i m a g i ne s l a b ă a muzi ci i
î n g er i l or . T e o l o g ia S fâ n t u lu i D ion i s i e ar a tă via ţ a
cr e şt in u l u i îm pr e un ă c u t o a tă creaţ ia, î n a c ea s t ă r e l aţ ie
c u D um n e zeu . T o a tă z i d i r ea : îng er ii, o a me n i i , f ă p tu r a
n e c u v ân t ăt o ar e şi c e a n e în s u f l eţ it ă, î şi p r im e s c e x ist e n ţa
d e l a D um neze u şi se tr ansfi g ur ea ză p r i n l u cr ar ea D uh u l u i
Sf â nt , un in du - se î nt r-o sin g ur g las şi lă u dâ nd - L p e
D um n e z eu , Z i d i tor u l a to a t e. I lu m i nă r i l e c e se t r a n s m it
p r i n i er ar h ia c e r e a s c ă şi p r in ce a p ăm â n te a s că nu a u a l t
s c o p d e câ t a c e l a de a d a u n it a te f ă pturii şi d e a o
t r a n s f igur a , d e a o f a c e s ă c î nt e m a i p r e s u s d e gr a i , s ă
s a l t e , să se b u c ur e , să te o l o ghisească p e C e l ma i p r e su s
d e f i i nţ ă în , , p ământul celor vii” - χώρα τω ν ζώ ντω ν 4 .
R ăm â nâ n d î n s t ar e a l or pr o pr ie , a c e ea a cr ea t u lu i, d ar î n
c a r e D u m ne ze u l u cr ea ză p r i n e ne r g i i le S a l e n e cr ea t e , e l e
o s c h i m b ă, pr i n pr i m ire a h a r u l u i , în ace l „ păm ân t a l c e l o r
vii” în care tot ce viază şi s e m işcă se î n su f leţ e şte , ad ică
f a c e o m işc ar e u n i ta r ă ( un i t ar ă p r in fa p t u l că s u nt u n i te
t o a te de a cela şi Duh spre acela şi sco p ) de a- l lău d a p e
D um n e z eu . Ast f e l , t ot u l se , ,p r in d e î n h o r ă” şi în câ n t ar e,
d ă n ţu i e şte şi c â n tă l a C i na c e a ma r e a D o mn u l u i, l a C in a
la care toat ă f ă p tur a e s te c h e ma t ă să se împ ăr tăşe a s că
d e D u mn e z eu . A c ea s t a est e i m ag inea ,,litur g ică” re zu l t ată
d i n s c r ier i l e S f â n tu l u i D i o n i s ie Ar eo p a g it u l , con c e p ţ ia
t e o l og ică a Sfântului Dionisie pr ivind folosirea muzicii în
r e l aţ i a c u D um n e z eu , a f os t p r im i t ă şi folosită d e Bis e r i că
î n a l că t u ir ea c u l t u l u i e i .
1
Vezi Athanasios Vourlis, ∆ογµατηκες οψεις περι της ψαλµοδιας, omului, prin observarea practicii muzicale şi explicarea lui in
Αθηνα 1998 cadrul sistemului filosofico-etic. Concepţia etică a modurilor
muzicale şi ideea despre originea ei divină nu este specifică numai
2
„Dumnezeu este atât de mare, spunea Părintele Stăniloae, că singură muzicii antice greceşti. Ea se află de asemenea în tratatele despre
poezia poate încerca să-L exprime. Nu avem limbaj pentru măreţia lui muzică chineze, indiene sau arabe. Fiecare mod (raga) indian, de
Dumnezeu. Bogăţia poeziei, mai complexă decât limbajul logic, exemplu, este pus în legătură cu un zeu sau o zeiţă, şi imagini ale
distinctiv, limitativ, a fost întotdeauna folosită pentru a-L exprima pe zeităţilor reprezentând diferite raga sunt un subiect favorit în
Dumnezeu [...]. Poezia utilizează limbajul simbolic, analogic. miniaturile indiene. Regulile din Cartea Ceremoniilor din cultura
Dumnezeu este ca un munte înalt. Este ca un foc: îl încălzeşte pe om, şi chineză sunt chiar mai rigide decât cele din Republica lui Platon:
omul trebuie să se păzească ca să se încălzească, fără să fie mistuit. anumite melodii trebuie cântate dimineaţa, altele numai seara,
Dumnezeu este apa vie; apa dătătoare de viaţă. Dumnezeu este vin: El altfel acestea produc dezordine. Anumite instrumente pot fi
dă beţia spirituală, entuziasmul. Nu ne putem lipsi de acest limbaj în folosite numai de un număr restrâns de persoane de rang înalt.”
teologie”. Pr. D. Stăniloae, Mica dogmatică vorbită, Ed. Deisis, Sibiu
4
1995, p. 143 Ep. IX § 5, p. 268.
3
Vezi legat de problema ritmului şi a legăturii acestuia cu starea
sufletească, mărturiile filosofilor antici, concepţia etică a antichităţii
privind relaţia dintre muzică şi molară. Vezi Isobel Henderson,
„Ancient Greek Music”, în The New Oxford History of Music, edited
by Egon Wellesz, vol. I Ancient and Oriental Music, Oxford
University Press, London, 1976, p. 376. „Ideea de muzică a
îmbrăţişat nu numai o doctrină cosmologică ci crezuri morale şi
medicale. Muzica a fost de timpuriu practicată ca un ingredient al
medicinei magice; ocaziile sale festive de manifestare şi convenţiile
formale erau adesea religioase; dar graniţa dintre religios şi secular
era diferit trasă în antichitate. Avem aşadar o încercare a anticilor de
a face o teorie a muzicii sub îndoit aspect: unul teoretic, de a încadra
teoria muzicii într-un sistem cosmologic şi unul „practic”, să-i
spunem aşa, de a vedea cum acest sistem are influenţă asupra
15 16