TEORIA MUZICII

PSALTICE
PENTRU S E M IN A R IIL E T E O L O G IC E

Ş l Ş C O L IL E DE C Â N T Ă R E Ţ I

S f t v e a t / e c t . cir.
 Preot lect. dr. St ei ian I onaşcu

T E O R IA M U Z IC II P S A L T IC E
PE N T R U S E M IN A R IIL E T E O L O G IC E
ŞI Ş C O L IL E D E C Â N T Ă R E Ţ I

L ucrare tip ărită cu b in ecuv ântarea

P r e a F e r ic i t u l u i P ă r i n t e P a t r ia r h
t TEOCTIST

B ucureşti, 2006
(O E d itu rii S o p h ia , p e n tr u e d itiii p r e z e n tă

D e sc r ie r e a C IP a B ib lio te c ii N a ţio n a le a R o m â n ie i

IO N A Ş C U , ST E L IA N
T e o r ia m u z ic ii p s a lt ic e p e n tr u s e m in a r ii le t e o l o g ic e şi
ş/ c o l i l e d e c â n t ă r e t/ i /i p r e o t le c t. d r . S t e l i a n l o n a s/ c u . - B u c u r e ş/ t i :
E d itu r a S o p h ia , 2006
ISBN1 (10) 9 7 3 -7 6 2 3 -7 2 -X ; ISB N (13) 9 7 8 -9 7 3 -7 6 2 3 -7 2 -0

7 S 3 .2 7 (0 7 5 .3 5 )
 C U V Â N T ÎN A IN T E

F ă c â n d p a r te d in p a tr im o n iu l m u z ic a l n a ţio n a l, m u zica
p s a ltic ă e ste d e o p o triv ă ş i em b lem a o r to d o x ie i n o a stre a lă tu r i
de litu rg ic ă ş i în v ă ţă tu ra d e c re d in ţă (d o g m ă ); m u zica p s a ltic ă
este, aşadar, via ţa B is e r ic ii n o a stre s tr ă m o ş e ş ti.
P e n tr u a c ea sta e ste n e c e s a r ca m u zica p s a ltic ă să nu fie
d o a r un o b ie c t d e c e r c e ta r e p e n tr u un n u m ă r r e s tr â n s de
p e rs o a n e , ci ea să f i e c u n o s c u tă su b to a te a s p e c te le d e că tre
to ţi p r e o ţii, câ n tă re ţii, d e că tre c ă lu g ă rii ş i m a ic ile din S fin te le
M ă n ă stiri, ş i c h ia r de m ir e n i cu râ v n ă ş i cu v o c a ţie p e n tr u
c â n ta re a n o a s tră b is e ric e a sc ă .
A m d o r i ca n o ta ţia lin ia r ă (o c c id e n ta lă ), în c a re s -a u
tr a n s c r is m a jo r ita te a c â n tă r ilo r n o a s tr e b is e r ic e ş ti, să nu
„ is p ite a s c ă “ o c h iu l u c e n ic ilo r ca re d o re sc s ă -ş i în s u şe a sc ă
n o ta ţia n e u m a tică .
A şa d a r, s e im p u n e - p e n tr u e le v ii s e m in a r iş ti ca re su n t
v iito r i p r e o ţi ş i p e n tr u c â n tă re ţi - ca n o ta ţia p s a ltic ă să f i e
în s u ş ită c â t m a i e xa c t ş i te m e m in ic p e n tr u ca nu cu m va în tr-
un v iito r nu p re a în d e p ă rta t, m u zica p s a ltic ă s ă a ju n g ă o b ie c t
d e c e r c e ta re d o a r p e n tr u s p e c ia liş ti.
P e n tr u a c e a s ta r e c o m a n d ă m c u t o a t ă d r a g o s t e a ş i
în c re d e re a lu c ra re a tâ n ă r u lu i p r o fe s o r d e m u zică , pr. S te lia n
Io n a şcu , care c o n ţin e te o ria m u zicii p s a ltic e ş i care reîn n o ieşte

5
tr a d iţia te o r e tic o a n e lo r m a i vechi, p recu m c e l a l lu i M a ca rie
Ie ro m o n a h u l, A n to n P ann, lo a n P o p e scu -P a să re a , T h eo d o r V.
S t lipcanii, N ic o la e S e ve rea n u , A m filo h ie Iq rd ă n e sc u , O prea
D e m e tre sc u ş.a.

Cu binecuvântări,

+ T E O C T I S T

Patriarhul Bisericii O rtodoxe R om âne

 RECOM ANDARE

Adept constant şi hotătât al curentului m odem şi benefic de transcriere

a cântărilor bisericeşti psaltice pe notaţia liniară şi redactarea lo rp e am bele
notaţii m u z ic ale paralel sau su p ra p u se, aşa cum p ro p u n e G ram atica
muziciipsalticc-studiu comparativ cu muzica liniară - alcătuită şi tipărită
la Bucureşti la Editura Institutului Biblic, cu binecuvântarea vrednicului de
pom enire, Patriarhul Justinian, în 1950, ca şi toate celelalte cărţi de m uzică
bisericescă, apărute de atunci până astăzi şi care constituie rodul m uncii
fără preget a înaintaşului nostru, profesorul, dirijorul şi com pozitorul Nicolae
C. L ungu, în colaborare cu proto psaltu l G rigore C ostea şi c o m p o zito ru l
Ion C roitoru, cărora li s-au adăugat cu vrem ea şi alţi ostenitori d in ogorul
m u zicii b isericeşti, toţi d e o p o triv ă teologi şi m u z ic ien i c o n sa c ra ţi şi
recunoscuţi, de care au beneficiat peste cincizeci de serii de sem inarişti şi
studenţi şi care au deprins foarte b in e am bele notaţii m uzicale, nesim ţin d
niciun fel de greutate în însuşirea concom itentă a acestora, cu excepţiile de
rigoare, trebuie să fiu totuşi echilibrat şi raţional şi m ai ales înţelegător faţă
de unele ten d in ţe m ai noi - şi totuşi foarte vechi - de p ro p u n ere a teoriei
m uzicale bisericeşti num ai cu sem nele psaltice (neum e, cum te h n ic sunt
num ite), crezându-se că m etoda este m ai eficientă pentru deprinderea m ai
te m ein ică a acesto ra şi, d eci, a cântărilor. S ă dea D u m n ezeu s ă fie aşa!
Poate că şi generaţiile tinere sunt altfel decât cele ce au trecut p rin greutăţi
de tot felul şi care erau obişnuiţi cu m unca şi disciplina şi de ce nu, cu felul
extraordinar întru deprinderea cunoştinţelor teologice, lingvistice, m uzicale
etc.
Prin urm are, nu trebuie să ne îm potrivim predării notaţiilor m u zicale
separat, fiindcă, în fond, scopul trebuie să fie acela de însuşire a unui num ăr

7
c â t m ai m a re de c ân tă ri b is e ric e ş ti, cât m ai c o re c t p o sib il şi de către
cât m ai m u lţi subiecţi (cân tăreţi, sem in arişti, teologi, p reo ţi, laici etc.)
d a r m ai ales a d ep rin d e rii d e o p o triv ă a am b elo r no taţii m u zicale, aşa
cu m de altfel se p ro ced ează în şco lile teo lo gice din P rin cip ate.
D e a c e e a re c o m a n d ă m tip ă rir e a , p e n tru u z u l S e m in a riilo r
T e o lo g ic e , a s tu d iu lu i d e Teoria m u zicii p s a ltic e , a lc ă tu ită şi
experim entată deja cu elevii S em inarului Teologic-Liceal din Bucureşti,
a p re o tu lu i le cto r u n iv ersita r dr. S telia n Ionaşcu. P recizăm că această
re c o m a n d a re iz v o ră şte d in tr-u n se n tim e n t d e p rie te n ie şi a p re c ie re
d e o se b ită p e care p o a te să-l n u tre a sc ă un p ro fe so r u n iv e rsita r faţă de
u cen icu l şi co laboratorul său.
P ă rin te le S te lia n Io n a şcu , te o lo g şi m u z ic ian c o m p le t (p ro feso r,
d irijo r, c o m p o z ito r şi c e rc e tă to r), de c u râ n d şi m e m b ru al U n iu n ii
C o m p o z ito rilo r şi M u z ic o lo g ilo r din R om ânia, a d o ved it, p rin tot ce a
re a liz a t p â n ă acum , m ai ales p rin su sţin e re a unui stră lu c it d o c to ra t în
T eo lo g ie, sp ecia lita tea M uzică bisericească şi ritual , sub co n d u ce re a
ş tiin ţific ă a su b se m n a tu lu i, c ă e ste cu a d v ărat un c ad ru d e n ă d ejd e al
m u zicii n o astre bisericeşti. îi urăm d in toată inim a succes.

Pr. Prof. U niv. Dr. N ic u M o ld o v ea n u

d e la F a cu lta tea de T eo lo g ie O rto d o x ă
a U niversităţii B ucureşti

1 octo m b rie 2006,

de ziu a S fâ n tu lu i R om an M elo d u l
 IN T R O D U C E R E

T răin d d e o p o triv ă e x p e rie n ţa d e elev se m in a rist şi m ai apoi de

p ro feso r, am g ăsit d e c u v iin ţă să în to c m e sc o c arte de m u z ic ă b is e ri­
cească în care să îm pletesc cunoştinţele personale cu experienţa m arilor
noştri înaintaşi, titani ai m uzicii bizantine: M acarie Ierom onahul, A nton
Pann, D. S u cev ean u , I. P o pescu P asărea, N. S ev erean u ş.a., precum şi
a c elo r m ai apro ap e de noi ca tim p: Gr. C ostea, I. C ro ito ru , N. Lungu -
referin d u -m ă la „ G ra m a tic a m u zicii p sa ltic e “ , P ro fe so r Dr. S ebastian
B arbu-B ucur, „Exerciţii de p aralaghie“ sau V ictor G iuleanu - „M elodica
bizantină“.
F ără a nega v alo area deo seb ită a tuturor „G ram aticilo r“ anterioare,
în a ceastă carte vom în c e rc a o îm p letire între te o ria şi p ra c tica m uzicii
psaltice m ai vechi şi m ai noi, în să d u pă n o rm e d id actice şi p edagogice
m odem e. Astfel, dorim să înlesnim însuşirea tem einică, rapidă şi de durată
a notaţiei psaltice de către toţi elevii sem inarişti şi cântăreţi, facându-i să
înţeleagă toate „m ecanism ele“ şi „tainele“ cântării bisericeşti, asigurând
totodată şi m aterialul d idactic n ecesar pentru anii I şi II de studiu.
în p re fa ţa „ G ra m a tic ii“ d in 1969, p rof. N. L un g u a d u ce c âtev a
îm b u n ătăţiri de n a tu ră p ra c tică şi p ed ag o g ică, care au fost de un m are
folos:
a) Paralaghia (solfegierea) se face eficient d in Ni (scara lui Ni fiind
asem ănătoare structurii gam ei D o M ajo r în sistem tem perat), faţă de Pa
(gl. I, un glas m inor), folo sin d u-n e astfel de cu n o ştin ţele anterioare ale
elevilor, dobândite în clasele prim are.
b) Structura glasurilor, diastem atica intervalelor şi caracteristicile lor
m inore, m ajore sau crom atice sunt specificate cu claritate.

9
 A m o b s e rv a t în să , a tât ca e le v c ât şi ca p ro fe so r, că u tiliz a re a
notaţiei du ble pentru iniţierea elevilor în m uzica psaltică este ineficientă,
a c e ştia fiind tentaţi să facă a n alo g ia sila b elo r p saltice (N i, Pa, Vu, Ga
...), cu n o ta ţia lin ia ră o c c id e n ta lă şi să nu -şi în s u şe a sc ă cu c la rita te
n o ţiu n ile d e b a z ă (sem n e v o c alice, tim p o rale , c o n so n a n te şi lucrarea
a c e sto ra ).
A tâta tim p cât elevul sem inarist păşeşte în anul I cu noţiuni m inim e
d e m u z ic ă lin iară, p ed ag o g ic este să nu ne folosim d e câ t foarte ra r de
sim ilitudini în tre notaţia p saltică n eu m atică şi cea liniară occidentală.
C u sig u ran ţă că pentru un ab so lv ent de liceu, şcoală d e m uzică sau
C o n se rv a to r este ch iar indicat să fo lo sim p ara lelism u l n o taţiei pentru
in iţie re a a c e s tu ia în m u z ic a p s a ltic ă , p e n tru că se face p o rn in d d e la
n işte p re m iz e , de la cev a ce ştie fo arte bine.
C a rte a d e faţă - sp e c ia l p e n tru e le v ii se m in a rişti şi c â n tă re ţi îşi
p ro p u n e o e x p u n e re s iste m a tic ă , c la ră , cu e x e m p lific ă ri p ra c tic e şi
a m ăn u n te teoretice, fără să a p elăm în exerciţii !a notaţia liniară. A co lo
unde am p rezen tat scara un o r glasuri în notaţie o c cid en tală am facut-o
pentru că explicaţiile respective privesc nişte cazuri particulare ale unor
scări au x ilia re u tilizate în m u z ic a b isericească g recească, grecii având
octava, d iv izată în şaptezeci şi d o u ă de secţiuni şi astfel am sim plificat
te o re tiz are a lor.

A utorul
 C a p ito lu l 1
S E M I O G R A F I A N O T A Ţ IE I B I Z A N T I N E

M u zica b izan tin ă s-a form at, s-a d e zv o ltat şi a e v o lu at în cadrul

Im periului Bizantin. B izanţul a fost o entitate istorico-socială extrem de
frăm ân tată şi de z b u ciu m ată a evului m ediu , d a că n e g ân d im la cele
aproxim ativ douăsprezece veacuri cât a durat Imperiul R om an de Răsărit,
întem eiat de C onstantin cel M are la anul 330 d. Hr. şi şters apoi definitiv
de p e harta politică a lumii la 1453, prin ocuparea lui de către turci.
Şi totuşi, ca entitate artistică , deci în dom eniul artelor, plăm ădite sub
egida imperiului, dăinuie şi astăzi, după aproape două m ilenii - bineînţeles
cu evoluţiile şi transform ările de rigoare.
Bizanţul a fost un teren deosebit de prielnic pentru toate artele timpului:
sculptură, pictură, arhitectură, gravură în m etale preţioase, m ozaic policrom
şi implicit muzică. Prototipul artei bizantine era ilustrat în arhitectură şi pictură
prin im p un ăto area catedrală S fânta S ofia d in C o n stan tin o p o l, zidită pe
tim pul împăratului Justinian (527-565).
C ântul bizantin prinde form e în am bianţa cultului creştin ortodox, nu
m ult după căderea civilizaţiei antice greceşti, cu elem ente provenind din
lum ea greco-rom ană, ebraică şi arabo-siriană, la care se v o r adăuga, în
m od fieresc, structuri consistente din m uzica laică orientală. Se adaugă la
origini şi m elodiile poem elor de cerem onial care erau executate în cinstea
îm păraţilor bizantini, a fam iliilor im periale, transferate m ai târziu în zona
liturgică în imne la închinarea arhierei lor înainte de începerea Sfintei Liturghii
şi în polichronii (urări de "mulţi ani!"), în diverse ocazii.
Sem iugrafia c o n stitu ie a n sa m b lu l de sem n e u tiliz a te p en tru
reprezentarea în scris a operelor m uzicale de artă (sem eion=sem n; grafo=a
scrie).

11
 Fixarea m uzicii prin m odalităţi grafice - ca de altfel a oricărui limbaj,
fie el vorbit sau artistic - datează din timpuri străvechi, utilizându-se procedee
v a ria te, în c ep â n d cu în scrierile cu n eiform e co n sem n a te la popoarele
orientale antice şi continuând cu literele alfabetului - cum întâlnim la vechii
greci, care atribuiau fiecărei litere, din cele alese pentru redarea m uzicii, o
sem nificaţie concretă (m elografia antică).
Aşadar, în zona şi perioada de început a muzicii bizantine, principalul
procedeu de grafie m uzicală era cel cu ajutorul alfabetului elin.
B izantinii au m ers însă pe altă cale decât vechii greci în elaborarea
sistem elor semiografice pentru muzica lor, ajungând la soluţii originale bazate
p e p rin cip iu l scrierii diastem atice.
C o n fo rm acestu i p rin c ip iu , fiecare sem n g rafic - în sp eţă fiecare
n e u m ă - rep rezin tă un inteval m elo d ic oarecare, a scen d en t sau d escen ­
dent, iar n u un sunet fix ca în n o ta ţia o ccid e n ta lă cu portativ.
A ceasta explică faptul că no taţia bizantină n-a av u t nevoie şi nu va
utiliza în evoluţia sa portativul m uzical - elem entul principal de referinţă
pentru întreaga sem iografie occidentală.
M uzicologii bizantinişti, rom âni şi străini, recunosc cinci etape sau
p e rio a d e p rin cip a le a le sistem u lu i sem io g ra fie g ru p a te în s c rie re a
p a leo -, m edio- şi neo-bizantină.
a) M u zica paleo-bizantină foloseşte două sistem e prim are de notaţie,
atingând şi spaţii concom itente în timp:
- n o ta ţia ecfonetică, pe parcursul secolelo r V-XII;
- notaţia lineară , în uz între secolele IX-XJ V.
b) M uzica medio-bizantină utilizează, de asem enea, două sistem e de
notaţie, venind însă în ordine cronologică:
- notaţia hagiopolită, în vigoare între secolele XII-X V;
- notaţia cucuzeliană , în uz între secolele X V şi XV III.
c) M u zica m odernă ( neo-bizantină) se op reşte la un sin g u r sistem
sem iografie, durând de la începutul secolului XIX şi până astăzi - sistem
realizat prin refom ia condusă de H rysant de M adytos (notaţia luysantică).

12
 D in i s t o r ic u l n o t a ţ i e i b i z a n t i n e

C reştin ism u l a îm p ru m u ta t - cum era şi firesc - în p rim ele veacuri

creştine, m uzica psalm ilo r din sinagoga iudaică, ce co nstituie iară dubii
elem entul prim ordial, esenţial şi fundam ental în originea cântărilor noastre
bisericeşti. R ăspândirea creştinism ului în lum ea greacă şi rom ană ne face
să credem că elem entului m uzical prim ordial de la sinagoga iudaică i se
va a d ă u g a a m p ren ta c u ltu rii elin e şi a ra b o -sirie n e, c are îm p reu n ă v o r
constitui plăm ada m uzicii Bisericii Creştine.
N u ştim însă cum era (cum „suna“ ) această cântare a prim ilor creştini
pentru că nu ni s-a transm is nici un docum ent m uzical, care să ne pună la
curent cu m elodiile religioase ale vechilor evrei, m aniera lor de învăţare
fiind exclusiv orală. Cei ce se pregăteau să d evină „solişti“ la tem plu sau
sinagogă m em orau după auz form ulele m uzicale, mai mulţi ani şi le aplicau
la rândul lor în cult.
M ai târziu, s-a introdus obiceiul de a indica pe text, locurile de cadenţă,
prin nişte sem ne ce atrăgeau atenţia solistului, ex ecutând aici o form ulă
m elodică m ai amplă, mai bogată din punct de vedere m elism atic. Sem nele
erau foarte sim ple (punct, virgulă, accent grav, accent ascuţit sau apostrof).
Ele stau la baza scrierii sau notaţiei ecfonetice, prim a form ă sem iografică
întâlnită în m uzica bizantină.
A şadar, de o notaţie propriu-zis m uzicală putem vorbi m ai cu seam ă
în vrem ea Im periului B izantin; ea s-a form at, a funcţionat şi s-a dezvoltat
în cadrul Im periului pe o anum ită perioadă de tim p, dar nu s-a confruntat
cu e v o lu ţia isto rică a Im periulu i, care la 1453 d isp are. C ân tarea, ca şi
c e le la lte arte, se tra n sfe ră în s p a ţiile v e cin e , în sp ec ia l la p o p o a re le
ortodoxe; astfel şi m uzica noastră bisericească este o m uzică de „sorginte“
b iz a n tin ă c are v a c ă p ă ta p a rtic u la rită ţi p ro p rii p o p o ru lu i ro m ân p rin
,,amprenta“ geniului rom ânesc im pusă de mari psalţi: Macarie ieromonahul,

13
A n to n P a n n , D im itrie S u cev ean u , Ş tefan ach e P opescu, Ioan Popescu
P asărea ş.a.
S istem ul de notare a m uzicii derivă din prosodia grecească (greutatea
silab elor accentuate) şi nevoia de a conduce corul cântăreţilor; la acestea
se m ai adaugă şi necesitatea păstrării în scris pentru posteritate a lucrărilor
m uzicale.
N otaţia m uzicii bizantine constă într-un sistem de sem ne care se scriu
deasupra unui text din Sfânta Scriptură (Apostol, Evanghelie) sau textelor
litu rg ice a lcă tu ite de S finţii P ărinţi. A ceste sem ne se n u m esc neume.
Sistem ul de notaţie a evoluat în decursul tim pului, perfecţionându-se până
la actualul sistem d e notaţie din B iserica O rtodoxă.
a) D in punct de vedere cronologic, prim a notaţie m uzicală este notaţia
eckfonetică (citire cu voce tare) folosită în secolele V-XII, pentru citirea
solem nă a pericopelor din Evanghelie, a Apostolului şi a textelor din profeţi
(Parem ii). A cest sistem constă din sem ne de culoare roşie scrise deasupra,
dedesubtul sau între cuvintele textului, precum şi la sfârşitul textului. Form a
lor e diferită: linii sim ple, duble, drepte, oblice, curbe, zig-zag, grupuri de
trei p u n c te şi o cruce au rită la sfârşitul frazelor. E ste o sem io g rafie
apro x im ativ ă care nu explică cu exactitate înălţim ile sunetelor, derivând
din sistem ul prosodiei greceşti, atribuit lui A ristofan din Bizanţ.
S e p ă s tr e a z ă p â n ă a stă z i u n m a n u s c ris în n o ta ţie e c fo n e tic ă :
„ L e cţio n aru l ev an g h elic g rec esc “ (m s. 160) din B ib lio tec a C e n trală a
U niversităţii de la Iaşi, cercetat d e arhid. prof. Grigorie Panţiru şi analizat
în lucrarea: „L ecţio n aru l E vang h elic d e la Iaşi“ - B u cu reşti, 1983.
b) A l doilea m om ent al evoluţiei sem iografiei bizantine îl reprezintă
notaţia paleobizantină fo lo sită în tre sec. IX -X II. E ste o n o taţie m ai
ev oluată decât cea eckfonetică in dicând şi cev a din „m işcarea m elodiei“
ci vagi ap ro x im ări ale în ălţim ii re d a te p rin sem ne. A c eastă n o taţie se
îm p arte în trei perioade:
1) notaţia „esphigm eniană“ , după un m anuscris de la M untele A tho
din M ănăstirea Esphigmenion.

14
 2) n o ta ţia c h a rtre s, d u p ă c â te v a foi a le u n u i alt m a n u s c ris d e la
M untele A th o s, aflate în b ib lio te c a C h artre s, d istru se în să în al Il-lea
Război M ondial.
3) n o taţia andreatică, d u p ă co d ex 18 al S ch itu lu i Sf. A n d rei de la
M untele Athos.
U ltim a perioadă a acestei epoci (sfârşitul sec. XI, îrtceputul sec. XII)
scoate la iveală n o taţia C o islin , d u p ă un co n d ice (2 2 0 ) al B ibliotecii
N aţionale din Paris. A cu m ap are p rim a o ară iso n u l ( k ) p entru
indicarea unei note repetate.
c) Perioada sec. X II-X IV este a unor prefaceri d eo seb ite în Im periu
şi care vor afecta pozitiv şi m uzica bizantină. C ercetătorii num esc notaţia
sp ecifică acestei p erioade: hagiopolită, rotundă sau m edie bizantină.
D enum irea de rotu n dă vin e de la faptul că foloseşte s em n e rotunde. In
n o ta ţia ace stei p e rio a d e m e d io b iz a n tin e s e m n e le c a p ă tă p re c iz ie
definitivă. La clarificarea liniei m elodice m ai contribuie acum şi folosirea
unor sem ne num ite „m ărturii“ , care indică precis ehul sau m odul (glasul),
llind aşezate la început, în cuprinsul şi la sfârşitul m elodiei.
Se găsesc acum trei sem ne foarte clare (ison, oligon şi o variantă mai
veche num ită „oxia“ = ascuţit) pe care le putem num i „sem ne fundam en­
tale“ - cu sem nificaţii asem ănătoare dom eniului teologiei (Treim ea) - care
vor sta la baza celorlalte sem ne (petasti, ham ilii, epistrof) şi a com binaţiilor
dintre ele care generează in tervale m uzicale de terţă, cvartă, cv in tă etc.
d) N otaţia sec. X V -X IX este num ită „notaţia lui C ucuzel“ . Tradiţia îi
aco rd ă acestu ia un m are rol c re ato r în c o m p o z iţia şi n o taţia m u zic ală
bisericească, aşa cum în trecut i s-a acordat lui Ioan D am aschin. Sem nele
v o c a lic e (d e în ă lţim e )ră m â n şi în a c e a s tă e p o c ă , a v â n d acee aşi
întrebuinţare. Totuşi, ca o caracteristică, desprindem eno rm a înm ulţire a
sem nelor dinam ice şi expresive num ite „sem ne (hironom ice)“ sau „m arile
hipostase“ . Se presupune că cel c are conducea corul d esen a cu m âna în
aer form a lor, in d icând astfel ritm ica, d in am ica, te m p o şi ex p resia
m elodică. A ceste sem ne h iro n o m ice se scriau cu roşu d e asu p ra sau sub

15
sem nele vocalice. în perioada cucuzeliană num ărul acestor sem ne variază
între 35 şi 45 d e sem ne expresive şi 15 sem ne vocalice (astăzi sunt doar
10 sem ne vocalice).
P e rio a d a sec. X IV p â n ă la 1814, anul re fo rm e i Ş c o lii d e la
C o n stantinopol este una de constanţă a sem iografiei, d ar înlăuntrul ei au
apărut acele m om ente de „exighisire“ (tălmăcire, retraducere a unei tradiţii).
A cest lu cru s-a d ato rat m o m en tu lu i istoric 1453 (c ăd erea Im periului
B izan tin de R ăsărit), când s-a p ro d u s o dispersie a m arilo r personalităţi
ale m uzicii bizantine spre ţările orto d o x e din ju r (Ş coala d e la P utna din
Ţ ara noastră - sec. XV-X VI, şcolile din Serbia, A thos, G recia sau Rusia); ,
în această perioadă tradiţia bizantină suferă; m uzica nu se putea învăţa din
cărţi ci era nevoie de un „m aestru“ - aşa cum se nu m ea şi C ucuzel - acest
tennen având o conotaţie mai largă: profesor, dar şi relaţie ucenic-duhovnic
sau „în d rep tar“ din toate punctele de vedere.
Prin căderea Constantinopolului se creează un „hiatus“, tradiţia se rupe
şi atunci, ceilalţi m aeştri de pe la 1650-1660 sunt nevoiţi să reactualizeze
m u z ic a scrisă în ain te de C ăd erea C o n stan tin o p o lu lu i. Ei „ e x ig h ise sc “
(tălmăcesc) m uzica şi se înmulţesc sem nele „negre“ (vocalice)în defavoarea
celor „roşii“ (sem ne expresive, hironom ice). |
Printre aceştia am intim pe la anul 1671 pe Balasie Preotul Nom ofilax,
de la c are se p ă strează un m a n u sc ris de la M u n tele A th o s în care se
tălmăcesc cântările lui Cucuzel, Glichis, Agalianos, Agathon ş.a. D upă 1750,
Petre Protopsaltul din Peloponez - Grecia, a reactualizat şi el cântările mai
vechi în notaţia contem porană lui.
Pentru că tradiţia m ai veche se pierdea treptat - fiind puţini cei care să
m ai tălm ăcească sem nele lui Ioanis C ucuzel - şcoala din C onstantinopol
va lua o m ăsură radicală - aceea a reform ei - asem ănătoare cu cea a Papei
M arcelus în A pus (sec. X V ) care ordo n ă unei m ari personalităţi a vrem ii,
G iovanni Pierluigi da Palestrina, să reform eze m uzica gregoriană.
A ceeaşi m ăsură o iau şi bizantinii prin m itropolitul H risant, îm preună
cu psalţii H unnuziu Hartofilax şi Grigorie Levitul, la începutul sec. XIX.

16
 N o t a ţ ia a c t u a lă a m u z ic i i b i z a n t i n e

V echea no taţie m u zicală, d esp re care am vo rb it m ai în ain te, a fost

folosită până la începutul sec XIX, când M itropolitul H risant, îm preună cu
H unnuziu Hartofilax şi Grigorie Levitul au purces la reform a ei. Deşi această
reform ă avusese loc în 1814, ea s-a concretizat printr-o lucrare teoretică:
„Introducere în teoria şi practica m uzicii ecleziastice“ tipărită la Paris în
1821.
La această lucrare se m ai ad au gă şi „M arele teoretico n al m u zicii“ ,
editat laT riest în 1832, care sintetizează istoric şi practic scopul reform ei:
- re fo rm a intro d uce un sistem de so lfeg iere (p aralag h isire) ca în
A pus, cu ajutorul denum irii înălţim ii su n ete lo r- Pa, Vu, Ga, Di, Ke, Zo,
N i, P a - în lo cu in d paralaghia po lisilab ică (ananes, neanes etc.)
- reduce num ărul sem nelor ascendente şi descendente;
- reduce num ărul sem nelor dinam ice şi expresive;
- fixează tactul (tem poul) cân tărilo r şi scările celo r o pt glasuri.
La noi în ţară v orbim d e o m u zică p saltică d e so rg in te b izantin ă,
care în sea m n ă o „ro m ânire“ a m uzicii care se cânta în im periu şi apoi o
d ezv oltare cu nuanţe proprii, prin pu n ereap e ce tei „geniului ro m ân esc“
autentic. „R om ânirea“ cântărilor psaltice începe odată cu Filotei M onahul,
p salt la cu rte a lui M irc e a c e l B ătrân, Filotei sin A găi Jip ei, M ih alach e
M o ld o v lah u l, Ş erban P ro to p saltu l şi co n tin u ân d cu o pleiad ă de psalţi
rom âni care v o r desăvârşi acest p ro ces, dând m u zicii b izan tin e n o ta
caracteristică în limba română: M acarie Ieromonahul, A nton Pann, Dimitrie
Suceveanu, Ş tefanache Popescu, Ioan P opescu-P asărea.
înnoirile m uzicii bizantine prin „sistem a cea nouă“ - cum este num ită
într-o expresie a tim pului refo rm a actuală efectuată d e H rysant, episcop
de M ad y to s - pătrund astfel, începând cu p rim a ju m ă ta te a a secolului al
X lX -lea, şi în Ţ ările R om âne; d e fapt, M acarie Ierom onahul traduce şi

17
tip ăreşte la V iena în 1823, la d o a r 2 ani lucrarea teoretică a lui H risant,
sub d en u m irea de „T heoreticon“ . La aceasta se m ai adaugă o altă lucrare
de pro p ag are a principiilo r com p on istice ale noului stil: „B azul teoretic
şi practic“ al m uzicii bisericeşti, elaborat şi publicat la B ucureşti în 1845,
d e c ă tre A n to n Pann.
A u u rm at d e-a lungul an ilo r o seam ă de lucrări teo retice pe care le
v o m m e n ţio n a la B ib lio g ra fie , G ra m a tic i c a re au a v u t m e n ire a să
p ă s tre z e tra d iţia d e v e a c u ri a B ise ric ii n o a stre s tră m o şe ş ti: m u z ic a
b iserice a sc ă .

C a r a c t e r is t ic il e g e n e r a le a le m e lo d ic ii b iz a n t in e

N o taţia m uzicii psaltice are la bază „relaţionarea“ şi „relativizarea“

dintre sun etele vocalice. în m od obligatoriu trebuie să cunoaştem glasul
în care n e aflăm , să intonăm o „fo rm u lă de aco rd aj“ sp ecifică glasului,
să p o rn im d e la o „m ărturie“ iar sem nele ne ajută să conducem m elodia.
S em n e le n u se v iz u alize a ză pe un p o rtativ ca în m u z ic a o cc id e n ta lă şi
de ac e e a cât m ai m u lte exerciţii tre b u ie să creeze elev ulu i deprin d erea
de a in to n a in terv alele cu e x actitate.
M u z ic a p s a ltic ă e ste e m in a m e n te m e lo d ic ă , b e n e fic iin d d e o
d ezv o ltare o rizo n tală bogat o rn am en tată şi cu un am b itu s considerabil,
p u tâ n d fi în s o ţită de o p e d a lă (iso n ), o notă lu n g ă ţin u tă pe c o a rd a de
recitare, b a z a scării glasului respectiv.
Deşi caracterul dinam ic şi agogic al cântărilor nu e consem nat grafic,
acesta este detectat direct la fiecare m elodie din dialectica d e construcţie
a fra z e lo r d iscu rsu lu i m u zical şi, de asem en ea, d in în săşi su b sta n ţa şi
structura m elodiei, unde acţionează în m od legic principiile de dinam ică
e x p resiv ă cunoscute în lim baj o ccidental de „an teced en t - c o n secv en t“
iar o rien tal: „an ab a sis - c a ta b a sis“ şi „ p ro tasis - a p o d o sis“ .

18
 M o d u laţia în m u z ic a p sa ltică se face cu m are u şu rin ţă cu ajutorul
floralelor, putându-se face inflexiuni m odulatorii în cele trei genuri: dia­
tonic, enarm onic şi crom atic, fară pregătiri cum sunt necesare în m uzica
a p useană.
D e asem en ea, am u rm ărit să p re z en tă m m ai în d etaliu sistem ul de
c a d e n ţe al f ie c ă r u i g la s , n e c e s a r e a tâ t în c â n t a r e a p r a c t i c ă
(im provizatorică), d ar m ai ales pentru sesizarea „ p arfu m u lu i“ deosebit
al fiecărui glas în parte.
 C a p ito lu l 2
T E O R I A , P R A C T I C A ŞI M E T O D I C A P R E D Ă R II
M U Z IC II P S A L T IC E

C o m p a rativ cu m u zica occidentală, cân tarea p saltică bisericească

fo lo seşte o n o taţie d eoseb ită: nu se fo lo seşte portativ, c h eie, valori de
note ci, cu ajutorul unor sem ne (neum e) care deţin câte un „cod“ încărcat
de a n u m ite sem n ific a ţii, fo rm ăm m elo d ii care se în c a d re a z ă în stilul
bizantin-oriental.
Sub aceste sem ne sunt scrise silabele unor texte religioase necesare
practicării serviciilor liturgice.
N e u m e le in d ic ă a n u m ite in te r v a le şi n u s u n t s u n e te fix e ; în
g e n e ra l ş tim g la su l şi n u m e le n o te i d e la c a re p o rn im ia r s e m n e le
a ra tă m e rsu l m e lo d ic (a s c e n d e n t, d e sc e n d e n t, sa lt sau m e rs tre p ta t,
v a lo r i m a i lu n g i sau m a i s c u r te ) , p â n ă la s f â r ş itu l u n e i fra z e
m e lo d ic e u n d e v o m a v e a o c a d e n ţă p e r f e c t ă s a u im p e r f e c tă
m a rc a tă p rin tr-o „ m ă r tu rie “ .
In m u z ica bisericească d eo seb im cinci feluri de sem ne neum atice:
vocalice , timporale, consonante, flo ra le şi mărturii.

I. S e m n e v o c a lic e s im p le şi c o m p u s e
A c este sem ne au o „ a n u m ită lu crare“ (m ers trep tat sau p rin salt,
ascendent sau descendent), deci se referă strict la „înălţim e“ .
I. 1) Semnele vocalice simple. în m uzica bisericească sunt 10 sem n
vocalice; 8 dintre ele sunt sim ple, adică lucrarea lor este constantă.

20
 ison (nu urcă, nu co b o ară)

descendente: ascendente:

e p istro f(c o b o a ră — . o ligon (u rcă o treaptă

o treaptă)
i iporoi (co b o ară două
trepte consecutiv)
v elafron (co b o a ră două
trepte prin salt)
ham ili (cob o ară patru
trepte p rin salt)
nea ccen tu a tă , de o b icei
pe o silab ă c o n so n an tă)
»_ / p etasti (u rcă o treaptă
a ccen tu a tă , num ai
pe co n so an ă)
« d o u ă k e n tim e (u rcă o
treaptă n ea ccen tu a tă ,
m o ale, p e o p relu n g ire
d e v ocală)

C adrul vocal necesar: G am a Do M ajo r = scara lui Ni

Ni z D o'
Zo ^ Si

Ke L La

Di r Sol

Gafe Fa
Vu r Mi
i
i
Pa r Re

Ni - Do

21
 Exerciţii:
a) P ro feso ru l p lim b ă un a ră tă to r pe această scară, pentru început
treptat, apoi prin salt, crescând gradul de dificultate, iar elevii intonează cu
silabe psaltice (Ni, Pa, Vu ...), tactând m ăsura.
A c este exerciţii de v izu aliza re pe scara lui „ N i“ sunt necesare în
p rim u l rân d p en tru c u n o şte re a un o r deprin d eri de in to n a re co rectă; de
asem enea, trebuie însuşită şi p aralag h iap saltică(N i, Pa, Vu ...), intonând
ascendent şi descendent, treptat sau prin salt, mai ales că înălţim ea notelor
nu se citeşte pe portativ ci trebuie calculată m atem atic.
N .B .: în c ep â n d cu silab isirea p saltică şi in to n area pe scara lui Ni,
elevul trebuie obişnuit să tacteze metrul, lovind uşor cu m âna sau cu degetul
în b ancă. P ro priu -zis se arată că fiecare silabă se p ro n u n ţă sim ultan cu
bătaia în bancă: nu mai devrem e, nu m ai târziu: de exem plu, la intonarea
g am ei:^Ji, ^a, Vu, da e tc .... sunetul coincide cu bătaia.

b) E xerciţii de paralaghie cu sem ne vocalice sim ple:

22
 2. Ni

/. 2) Sem ne vocalice com puse (semne com binate, sprijinite şi

înlănţuite).
A lături de sem nele sim ple în v ă ţa te , se m ai adaugă urm ătoarele:
- w okentimăi. N-o întâlnim niciodată singură ci num ai în combinaţie
cu o lig o n şi petasti sau sprijinită pe acestea. P rin d e fin iţie, urcă două
trepte prin salt.
- <SipsiU . întâlnit doar în combinaţie cu oligon şi petasti sau sprijinit
pe acestea. Prin d efin iţie urcă patru trepte prin salt.
a) S em n e co m b in ate. A n u m ite sem ne se com bină cu oligonul sau
petasti-ul. (Deosebirea când folosim oligon sau petasti rezultă din accentul
sau n o n accen tu l silab ei re sp ectiv e . S p u n eam că două sem ne sunt
combinate dacă valoarea oligonului sau a petastiului (1 treaptă) se adaugă
(se adună) sem nului cu care se com bină.
Ex.: o kentim ă, prin definiţie urcă două trepte, dar când e aşezată pe
o lig on astfel: ea se c o m b in ă cu acesta şi atunci sem nul d evine un

23
întreg (2+1 =3 trepte prin salt; în acest caz am socotit olig o n u l) sau
(oligon co m binat cu petasti 1+1=2 trepte prin salt).
b) Sem ne sprijinite. O ligonul sau petasti-ul poate să sprijine anum ite
sem ne şi atunci valoarea lor (o treaptă) nu se ia în consideraţie.
D e exem plu: ipsili prin definiţie urcă patru trepte. A şezat pe dreapta
oligo n u lu i este sprijinit, deci acest sem n — urcă patru trepte prin salt.
c) Sem ne „înlănţuite“ , (n.n.) în urm ătoarele variante, oligonul şi cele
d o u ă kentim e nici nu se com bină, nici nu se sprijină, ci sunt „în lănţuite“ .

+ v» (oligon + d o u ă k en tim e)

1. (fiecareurcă 1 tre a p tă )-c itim întâi oligonul şi apoi kentim ele

2. . (fiecare urcă 1 treaptă) - citim întâi kentim ele şi apoi oligonul.

Exemple:

m- Vu ^
1. Nl — Ga Ga
Pa

Ni JilL Ga
Pa

în leg ătu ră cu sem n ele v o c alice elevul treb u ie să ştie c ă în n o taţia

p saltică (hrisantică) se folosesc zece sem ne, dintre care opt le-am num it
sim ple (vezi explicaţiile p. 18) şi două (kentim a şi ipsili, care nu se folosesc
niciodată singure, ci com binate sau sprijinite) le-am num it sem ne vocalice
c o m p u se (vezi p. 21).
A c este d o u ă sem ne p ă strea ză p rin d e fin iţia lo r o a n u m ită lucrare:
k e n tim a u rcă d o u ă trep te p rin salt, ipsili urcă patru trep te prin salt, dar
n u m ai c ân d sunt sp rijin ite p e o lig o n sau p etasti; d acă se c o m b in ă cu
oligonul sau petasti-ul, atunci lucrarea lor va fi alta (vezi tabloul general

24
al seninelor până la octavă, p. 25), putând să urce şi 3 ,4 , 5 etc. trepte prin
salt.
Sem nele înlănţuite au în com ponenţa lor oligonul şi două kentime. Le-
am n um it aşa deoarece ele nici nu se com bină, nici nu se sprijină, având
fiecare lu crarea d ată prin d efin iţie, fiind u tilizate co m p o n istic pentru
prelungirea unei vocale.

E x e r c iţii s u p lim e n ta r e p en tru c a p ito lu l I:

l . N i s ___ c____ ___ c___ ___ . * ----- ----- <----- ----- %

Ni.

<___ Ni’ ^ <___ <___ Zo '----Ke <----- %

Di ^ . Ga Vu . Pa

3. Ni Vu — . Ga ^ Di

Ke v» — . Zo — Ni' . / Ke
\\

25
 * Prin convenţie, elevii vor tacta două bătăii pe semnul dinaintea fiecăr
m ărturii, până la învăţarea clasm ei.
 T a b lo u l g e n e r a l a l s e m n e lo r v o c a lic e p â n ă la o c ta v ă

descendente ascendente

ison

1 treaptă

1 treaptă

/ - 2 trepte co n secu tiv

- 2 trepte prin salt > 2 trepte

- 3 trepte
3 trepte

- 4 trepte
f 4 trepte

- 5 trepte
S j 5 trepte

- 6 trepte
- 1
^ > 6 trepte

- 7 trepte i
'S > 1 trepte

27
 S e m n e v o c a lic e p e s te o c ta v ă
(facultativ)

ascendent

8 trepte: N i-► P a '

10 trep te N i-* -G a '

11 trepte: : N i-► D i'

12 trepte: Ni -► K e'

13 trepte: Ni -► Zo'

14 trepte: N i-► N i"

15 trepte: N i-► P a"

descendent
E x e r c iţii d e p a r a lig h ie c a r e fo lo s e s c
se m n e le v o c a lic e p â n ă Ia o c ta v ă :

29
30
 /. 3) Sprijinirea sem nelor p e oligon şi petasti
A tu n ci când p e o lig o n sau p e tasti se sprijină un se n in sau d o u ă,
o lig o n u l şi p e tasti-u l nu se iau în consideraţie (răm â n m u te ) şi c itim
d o a r se m n e le (sem n u l) d c d e a su p ra . O ric e sen in sp rijin it se câ n tă cu
accent.
Exem ple:

Di ■
' —— N i.

Exerciţii:

Ni Pa
 E x e m p le m u z ic a le cu tex t

M u zic a b isericească este o m u zică vocală, având un te x t adecvat

p e n tru slu jb ele din B iserica noastră. De aceea, în v ed erea pregătirii
intonării glasurilor, ne propunem să-i pregătim pe elevi cu câteva exem ple
d e cân tări p ro p riu -z ise care să c reeze acesto ra d e p rin d e rile d e a cân ta
cu tex t (p e cuvinte). C ântări de acest fel pot fi dictate (cu text sau note)
d e către p ro feso r şi elevii să scrie d u p ă auz.

E ctenia M are
k ..
g la su l VIII. Jitii, yv/
M elodie tradiţională, uniform izată

T v © „ - v

A m in . Doam ne mi Iu ie ş te .

32
Doam ne mi Iu ie ş te . Doam ne mi Iu
-> -> - 4 ? ©
— cr u — '— ^ ^ cA, ^ ^
ie ş te . Doam ne mi Iu ie ş te . D oam ne mi
^ V» ţ ^ ^ ^

Iu ie ş te . Doam ne mi Iu ie ş — te .

P re a S fâ n tă Năs că to a re de Dum ne
^ ^ ^ ţ ^ ^ ^ ^ £ ____

zeu mi Iu ie ş te - n e p re n o i. Ţi
V
^ c A .

e D o a m ----------------- ne.

Fie num ele Domnului

k ..
g la su l l III, ncA- Ni
M elodie uniform izată

^ ^ ^ _________ ^ ^ ^ ^

Fi e nu — me le Dom nu lu i bi

33
ne cu vân ta t, de a cum şi p â n ă -n v e a c !

de două ori, apoi:

V
cn.
Fi e nu me le Dom nu lu i bi
V
\\ ^ ^ ^
ne cu vân ta t, de a cum şi pâ
, v
w "> — — v ^
V »
veac, de a cum Şi pâ n ă -n v e a c !

C atavasiile înălţării sfintei Cruci

k ..
g la s u l V W , m o. Ni

d u p ă A. P a n ii ş i
/. P o p e sc u -P a să re a
( d i n C at a v a si er u l u n i f o r m i z at )

*ru s----- ----- ----- ------- <-----

C ru ce în sem nând _ Mo i si d e -a
* P
--- ----------------- ^ ^ cO, —
V *

d re p tu l cu to ia g u l, Ma re a Ro Şi
Jh
% % "k ——^ ----- ■ ——- — -
■ tf i, *-----
e a des păr ţit lu i Is ra el ce lu i ce

34
 "> — K C/ Î ^ ‘

cu pi c io ru l a tre cu t-o , ia r d e - a cur me

z iş Io v in du - o, a îm
TÎ
c il,

îm po tri va oş ti lo r lu i

<------ <------- w

în s e ri in d dea su p ra ne

V
c il .
V —
m ă. Pen tru a ceas

^ V ^ ^ —

D um ne zeu - s ă -l cân tă m , că
V
c il.
r it .

I I S e m n e t im p o r a le

M uzica bisericească psaltică este predom inant m onodică (m elodică),

desfaşurându-se pe orizontală într-o succesiune ritm ică deosebit de bogată
şi variată.
Exerciţiile efectuate până acum au avut o singură unitate ritm ică (fiecare
sem n o bătaie).

35
 V arietatea ritm ică din m uzica psaltică se realizează folosind semnele
timporale. A cestea se aşează deasupra sau sub sem nele vocalice şi rolul
lor este e x clu siv ritmic, deci nu se referă la înălţime.
Prin definiţie, un anum it sem n tim poral poate să m ărească cu o bătaie
sau m ai m u lte durata unui sem n, iar altul poate d eterm in a ca m ai m ulte
sem n e v o calice să se cânte într-o singură bătaie (un tim p).
1) C la sm a p relu n g e şte d u ra ta sem nului cu în că o b ătaie, dec
sem n ul sub (pe) care se aşează c lasm a va d u ra d o u ă bătăi (tim pi).
A p li * - are acelaşi efect ca şi clasm a (d o u ă bătăi);
D ip li - n o ta pe care se a şe a ză d u rează 3 bătăi;
T ripli — - no ta pe care se aşează d u rează 4 bătăi.

Exemplu:

2) G orgonul D efiniţie : a) îm p arte tim pul în două ju m ă tă ţi; b) ar

efect a su p ra a d o u ă sem ne; cel pe care se aşează şi sem n u l dinain te;
c) g o rg o n u l (sem nu l p e care se aşează) se ia întotdeauna la rid ica re de
m ână. N u se aşează niciodată pe petasti ( « ^ ) .

a) N i N i.
\ /
/ " \

b ) ‘ * '«¿vv. (în acest caz, gorgonul se referă la ken tim e şi acestea se

^V" J
iau îm preu na cu sem nul dinainte; * = orice sem n vocalic)

E x em p lu: N i ^ ■
— - f ' '- i l J

36
 N i.

3 )C la s m a u rm a tă d e g o rg o n :
- d u p ă d efin iţie, c lasm a ne c ere să b atem d e 2 ori
- după definiţie, gorgonul ne cere să luăm nota dinaintea lui odată cu
a cesta, deci: vom bate de două ori şi la ridicarea de mână cântăm
nota cu gorgonul.
Exemplu: . Ga
V u-u X ^ Di

N i * ___ ___ Di ^ f 'A ~C ' < N i.

C a z p a r tic u la r : C o m b in a ţii a le g o r g o n u lu i c u a p li:

a) ( p r i m a n o t ă e s t e m a i lu n g ă , a d o u a m a i s c u r t ă ) . D e r e ţin u t,

c ă a m â n d o u ă s e c â n tă în tr -o b ă ta ie .

Ni ^ ~ 7» -> N i.

E x e m p lu : N i ^ Ga ^

____________ c__ Di ___ ^

___ c__ N i.

b) ( a d o u a n o t ă e s t e m a i lu n g ă , p r i m a m a i s c u r t ă ) .

37
 Exemplu: Di Ni __

—_ ^ «1. ->Di —i~ C^L. S>* -» ^ Vu yJL>

ţj- ™ -> ^ < Ni.

4) Petasti cu clasm ă:
- d u p ă definiţie, c lasm a ne cere să batem de două ori (2 tim pi);
- în plus, când e aşezată sub petasti, realizăm o „ondulaţie“ , atingând
nota su p erio ară şi revenind.
Exemple:

) Di * Di Ga Dl/ 1 -* N-

- în cazul de m ai sus, nota su p erio ară este Ke, dar nu ca n o tă reală şi

de aceea nu-1 pronunţăm pe Ke, deşi îl intonăm ca înălţim e;

V u /U xu
b) N i <___ ___ ^ N i.
Ni Pa

C a z p a r t i c u l a r : p e t a s t i c u c l a s m ă ( _ __ •■) u r m a t tic g o r g o » ( *~)

Ni Ni.

2X
* * / şi
1 1.

38
 5) întâlnirea dintre epistro f şi clalron:
a) * (unde * = orice sem n vocalic)
A tunci când epistroful se întâlneşte cu elafronul, epistroful şi nota dc
d in ain te m erg îm p reu n ă, iar elafro n u l nu m ai c o b o ară d o u ă trepte ci o
singură treaptă.

E xem ple: D i N i.
Di VGa Vu> Pa
v /

> < N i.

b) * ^ (unde * = o ric e sem n vocalic)

A tunci când epistroful este despărţit printr-o virg ulă d e elafron, sau
când acestea sunt m ai d istanţate ( <-~-), epistroful şi n o ta dinainte nu
se m ai cântă îm preună, iar elafronul coboară d o u ă trepte prin salt.

. _ . „D i Ke Di
E x em plu : D l W Vu.

E x e r c iţii d e p a r a la g h ie :

1) Clasmă, apli. dipli, tripli

39
^ Ga w ^ N i.

2) Gorgon şi clasm ă

"* s___ % -L Di < J L ^ ^ N i s___

3) C lasm ă urmată de gorgon

a) N i W

Di ^ ^ ^ Ke ^ ^ Zo ^ ^

N i' f Ke f Di f Ga f Vu

f Pa ^ f s___ <___________________ ^ N i.

j i ~~* ^ ^ Di %— -K <— ^
r

40
4) P e tas ti cu clas mă

—> —>

•— Ni ^ K ^

—^ f -> — k N i.

5) întâlnirea dintre ep istro f şi elafron

E x e r c iţii su p lim e n ta r e
 N i.

2. N i

N i.

3. N i W

N i'

N i.

4. N i

Ga U L -> / Di

"* N i* %— . / U l, -> Di _ k /

42
 N i.

Di

II. 2) Sem ne tim porale derivate ale gorgonului

D igorgonul: f
- îm p arte tim pul în trei părţi egale;
- a re e fe c t a su p ra n o tei p e c a re se a şe a ză , u n a d in a in te şi una
d u pă;
- cele trei note (sem ne) se c ân tă to ate trei într-o bătaie.

Exem ple:

✓ ‘ ‘ \

b) N i <------ ^ « ___ f ) ____ < N i.

N ___ y'
^ ------ N ' '
c) N i *------ . *------^ D ii^— ^ f ) ~
^ ____ ^ s /

N.

44
 Trigorgonul: f
- îm parte tim pul în patru părţi egale;
- are efect asupra a patru sem ne: cel pe care se aşează, unul dinainte
şi d o u ă după;
- toate cele patru s em n e se cân tă într-o bătaie.

C a z p a r tic u la r : C o m b in a ţii a le d ig o r g o n u lu i cu a p li

a) c - ( p r i m a n o t ă e m a i lu n g ă , u r m ă t o a r e l e d o u ă s c u r t e ) .

D e r e ţin u t: c e l e tr e i s e m n e s e c â n t ă în tr - o s i n g u r ă b ă t a i e :

E x: N i . u i. N i.

b) N i c OL. ^ - ( u l t i m a n o t ă e m a i lu n g ă , p r i m e l e d o u ă s c u r t e )

E x: N i __ <__ J L ---- ^ —
II
W D i.

c) N i ~ * - ( p r i m a ţ i u ltim a s c u r t e , c e a d e la m i j l o c l u n g ă )

45
 Argonul - 1
A re efect d e clasm ă pentru sem nul pe care se aşează (olig o n ) şi de
gorgon pentru sem nele anterioare. îl întâlnim numai în urm ătoarea formulă
ritm ico-m elodică:
2 bătăi
/ ~<v
' ' ( unde* = o rice sem n vocalic)

1. 2 .

1 .2 > -)rş i 1 .

N i.

D iargonul ^
Întâlnit în aceeaşi form ulă ritm ică, are efect de dipli asupra oligonului:

3 bătăi
(unde* = orice sem n v o calic)
 E x erciţii:

Argon, diargon:

___ ' « ^ N i'

~>v* N i.
^ W Vu —
V

Digorgon, trigorgon:

<■ w D i^ r
N i c------ <------ - 2 - / —

s
« < * Ni Ni

w » ^ « n .... —. * n >

f
^ ^ ___ W N i ' *------ I w

/• /■
/ « f n

N i’.

Tactarea în m uzica psaltică se face diferit de tactarea în m uzica liniară.

Astfel, în m uzica psaltică, m etrica reprezintă un sistem extrem de sim plu,
red u cân d u -se la măsura de un tact (o bătaie).

47
 Ipotetic, un tact (tim p) echivalează cu o bătaie uniform ă a m âinii de
jo s în sus. „Tactul - spune A nton Pann - este purtarea m âinii în sus şi în jo s
sau ardicarea şi lăsarea m âinii până la desăvârşita ardicare, de unde începe
m â n a să se cob o are către a d o u a lăsare, se n u m ără tim p de un ta ct.“
(A n to n P a n n „ P rescurtare din B a zu l m u zicii b ise ric e şti ş i din
A n a stasim atar", B ucureşti, 1845, p. 9).
D a c ă tem p o u l (v iteza) câ n tă rilo r variază, atunci şi v ite z a cu care
tactăm se m odifică, însă nu şi m etrul (num ărul de bătăi).

Ni JÎL Ni.
• • • • •

(S e ex ecu tă exerciţiul d e sus m ai rar , apoi repede, d a r n u m ăru l de

bătăi va răm âne acelaşi. Astfel, se evită confuzia term enilor: viteză (tem po)
şi ritm care va răm âne acelaşi.)

E x e r c iţii s u p lim e n ta r e

1. Ni <___
V\ « « « \\ V»

N i' f~ f~

2. N i ^ J~| ^
W ^ %>
49
 T a b lo u l c o m b in a ţiilo r p rin cip a le
în tr e a p li, g o r g o n şi d e r iv a te le lo r

patru b ă tă i:

trei bătăi:

d o u ă bătăi

o bătaie

d o u ă sem n e la bătaie

. trei sem ne la b ătaie

k W patru sem ne la b ătaie

k cinci sem n e la b ătaie etc.

.C
^ p rim a lungă, a d o ua scurtă într-o sin g u ră bătaie

p rim a scurtă, a doua lungă în tr-o sin g ură bătaie

prim a lungă, a doua foarte scurtă într-o singură bătaie

prim a foarte scurtă, a doua lungă într-o singură bătaie

* p rim a lungă, două scurte în tr-o sin g u ră bătaie

rr*
%— k d o u ă scurte, ultim a lungă în tr-o singură bătaie
V*
W prim a şi ultim a scurte, a doua lungă într-o singură
bătaie

51
 E x e m p le m u z ic a le cu tex t:

C âţi în H ristos

d u p ă I. B u n e sc u

*
e fl,

C â ţ*i în H r is to s v - a t»i bo te z a t ,7 in

ca,
H r is to s — v -a ţi — ş i-m — b ră — c a t,

li Iu i a.

H ristos a înviat
X „
g l a s u l VIII, Jl c A . Ni

d u p ă G . M u sic e se u

v T _» V
cA , - ^ cA ,

H r is to s a în - vi at -— d in m o r ţti,7
x

cu m o a r te a p re m o a r te căi când şi ce lo r d in m o r

V
cA ,
m â n tu ri vi — a tă dă ru in d u - le .

52
 Heruvic
X „
g l a s u l VIII. Jltfi. Ni
d u p ă I. P o p e s c u - P a s ă r e a
( d i n C ân t ăr i l e Sf . L i t u r g h i i u n i f o r m i z at e)

------------- re , ca ----------- re p re He ru v im i,

-> —- ^ ^

— p re — H e ----- r u --------v im i, cu ta i -------- n ă

<-
<-
< -N * n
-> . % w

cu ta i n11 i j în chi pu im , cu
x~
r- ţ; V\ « * w

ta i n1ICI
ă îIII
n cwh111
i pu im , — în

v V _>
— V c/1> V '—

chi pu — im ; Şi fă că to a -----
-> «-
* * ------
x~ —

re i de vi a — t* ă T re im i, — fă că

•i stavros = resp iraţie scurtă

 to a re i de vi a
x~ £ x~
-> cA ,

ţă T re im i, în tre it — s fâ n — tă
«- r
v»
- — f
cân ta re a
d du cem , cân ta
•F - T- -> - - . V
•- ----- . w ^ — V cn. _*

--------- r e , c â n ta re a du — cem . Toa tă

V* -» P ~>v\
f —*
g ri — ja Iu m eas că, g ri ------ ja , g ri ja —
r A

cea Iu m eas ----------- că să ------------ o --------------

le ------------- pă dăm , să o le — pă —
v v
— v ^
dăm .

C a p r e îm p ă r a tu l

g la s u l l l l l , ncT. Ni

Ca p re îm pă ra tu l tu tu ro r ---------

54
 V» x~
\ \

m im , p re îm pă ra tu l, îm pă

V\
w

tu l tu tu ro r

vă zut in con ju ra t

<- V ^
de ce te le în ge - r e ş t i.
*
«^ 'V ¡ i

A li Iu --------- i ia , a li Iu — i

ia
£ a li I u ------------- i ia .
V
cA,

C atav a sia a 6 -a la 14 sep tem b rie

k ..
g l a s u l l I I I , Jiciî- N i
(din C ' a t a v a si c r u l u n i f o r m i / au

V
cA ,
în pân te ce le f ia re i ce le i d in ma
^ t

re în t in z â n d u -ş i pal me le I o na
P

în chi pul c ru c ii m ân tu i to a re a

55
 p —>
—
■
■ w -------

pa ti mă lă mu r it - a — p re în

~ « ■< cit w . _>

chi pu ii t-o , de un de a tre ia zi

— A W ^

ie ş in d a în sem nat în vi e re a cea

P
<-
m a i p re sus de Iu me a lu i H r is to s D u m
P A
TT?
■> ^ J î. % CTU
\

ne zeu Cel — ce S -a ră s t lg n it cu T ru pul

Şi cu în vi e --------------- re a cea de a
V
^ ^ ^ « c fU
tre ia zi Iu m ea a Iu mi n a t.

R e a m in t im c ă e le v ii p o t p r im i o d ic ta re - d in a c e s t e f r a g m e n te sa u d in
a lt e le - d u p ă a u z , n o te ş i/s a u c u v in t e . D ic ta r e a se v a fa c e c u v o c e a , n u cu
in s tr u m en tu l.

56
 III O r n a m e n te ( s e m n e c o n s o n a n te sa u m e lis m e )

D u p ă cum se cu n o aşte d in estetica g en erală a artelor, elem en tele

o rn a m e n tale c o n stitu ie d etalii im p o rtan te de stilistică; de aceea în
arh itectu ră, scu lp tu ră, p ictu ră, ceram ic ă etc. - ca şi în m u z ic ă - ele
c ara c te riz e a z ă ep o ci, c u re n te artistic e, şcoli d e in te rp re ta re şi alte
asem enea aspecte ce d efinesc un stil de creaţie sau altul.
în stadiul din urm ă al d ezvoltării m uzicii bizantine - stil neo-bizan-
tin - asistăm la o reconsiderare a stilului ornam ental, conform noii orientări
fixate acestei arte de către m arii ei reform atori de la în ceputul secolului
al X lX -lea: H risant de M adytos, H urm uz H artofilax şi G rigorie Levitul.
Schim bările revin ca o reacţie firească la hiperom am entarea m elodiei
din p erio a d a a n terio ară, şi co n stau în o rien tarea m e lo d ic ă spre un stil
ornam ental m ai liniştit şi m ai ponderat. M ulţim ea de neum e din sistem ul
a n te rio r (cel c u cu zelian ) se va redu ce la cinci sem ne: varia, om alon,
antichenom ă, psifiston şi eteron.
1. Varia y (în lim b a g recească „varis“ = accent grav: greu, apăsat)
S e scrie înaintea isonului , înaintea unui sem n coborâtor ,
sau a d o u ă sem ne co b o râto are y .
a) accentu are şi o m a re u şo ară cu o ap o g iatu ră scu rtă su p erio ară
sem nului d e după varie, d acă se desfăşo ară p e o bătaie:

Di k s s N i.

G a •___ , V G a.

- accentuarea sim plă a sem nului de după varie dacă se desfăşoară

durate scurte.

Ga — ^ ^ G a.

57
 b) rol m elism atic în câteva situaţii speciale şi în cadenţele stihirarice
după cum urm ează:

Di \ \ , V u -► D i Vu.

-w -* • 'r
Di -► D i N i.

Di y f P a -► Di Pa.

Pa ~ > P a -^ P a

y Pa.

N i <------ ------ J L y ^ f w N i -*■ N i s___

------ J L y -> N i.
f'
N i <------ ^ ^ N i -► N i <___ ^

N i.

c) rol de p au ză în co m b in aţie cu apli:

y p a u ză de 1 tim p;

\^ . p a u ză de 2 tim pi;

\^ .. p a u ză de 3 tim pi;
 2) Omalonul — p ro d u ce glasul alu n ecăto r şi neted, adică prici-
nuieşte un val în gâtlej cu o arecare ascuţim e, repede crescând şi dom ol
(treptat) d cscrescând “ (M . Ierom onahul, Teoreticon, p. 10).
Om alonul e un ornam ent fin, constând într-o uşoară unduire (ondulare)
la treapta superioară a sunetului de referinţă - deci o urcare şi o coborâre
a vocii în form ula unei broderii superioare; om alon = unit, neted, egal.
a) aşezat sub o notă cu clasm ă:

Ni N i.

b) aşezat sub două sem ne (al d o ilea ison):

V u/U '(u) Vu (Vu)

Ni Ni -► N i

N i.

c) aşezat sub două sem ne (al doilea ison cu gorgon):

Ni N i-^ N i

N i.

d) aşezat sub trei sen in e (u ltim ele două ison şi go rg o n pe prim ul

ison):

Ni Ni Ni

59
 A lte variante interpretative ale om alonului:

a) Ni Ni - ^ N i A . Ni —► Ni
y 1___________________________________ 1
^ < Ni.

b ) Ni W -¿ r ^ Ni -► Ni JL

^ ^ Ni

3) Antichenom a -— >; antichenom a cu apli —^

S e a şe a z ă în to td ea u n a sub un sem n vocalic urm at d e un sem n
descendent.
„Produce cu ton sunetul lui oligon, ca şi când ar deşerta sau ar răsturna
glasul, ardicându-1 şi în condrăîntorcându-1 treptat la locul său.“ (A. Pann,
,,B azul teoretic şi p ra ctic", p. 58).
a) are ca efect o a p o g iatu ră sc u rtă p o sterio ară d acă v izea ză sune
de d urate m ici:
 b) A n tich en o m a cu apli — re alize ază o o n d u la ţie scu rtă p e nota
superioară, asem ănător cu urm at de gorgon:

4) P s ifis to n u l ---- se scrie sub ison, o lig o n şi p etasti, u rm ate de

sem ne co b o râto are şi „ p ro d u ce glasul sem nului cu a p ăsa re p u te rn ic ă “
(S uceveanu, Teoreîicon , p. 20). E ste o apogiatură anterioară sim plă.

a) Di Ni Di

" iii N i.

b) un rol, im portant îl are psifistonul în urm ătoarea form ulă: /

Ni <___ ^ ^ f ___ Ni -► Ni <___ J2L.

61
 ^ Ni.

Alte interpretări alepsifistonului:

I Ni Ni Ni — k \ — '
\ %%

► -^ N i.

Ni

Ni.
/
2. G a ^ f — k V u -► G a

_ V u.

3. Ni ^ Ni - ► N i ___ ___

^ ^ Ni.

4. Ni ^ V u -► Ni <___ ___

. ~S, Vu.

5. Ni —^ f Ni -► Ni — ^ / Ni.
V

6 Ga
. ^ 1. Di — ► Ga Di.

5) Eteronul ------ - este un o rn a m e n t indicând c ân tarea legată şi

expresivă a sunetelor cuprinse în cadrul desenului său neum atic.

62
a) rol dc legato de expresie:

Di N i ', (prelun g irea silabei „i“ )

Că tre T i _______ ne.

b) rol m elism atic (o apog iau tră superioară sau echapee):

-> -> N i.

sau: N i Ni Ni ^
 E x e r c iţii

1. Eteron

Di *___ ■ Di

~>V»
Vu

Di Di

Ni.

2. Omalon

N i <___ , Di

Di

N i.

3. Antichenom ă

Ni D i'
 5. P s i f i s t o n

> <___ W Ni.

E x e r c iţii s u p lim e n ta r e
 2. N i

66
67
 E x e m p le m u z ic a le cu te x t

A părătoare D oam nă
X „
g l a s u l VIII, JitA, N i

M e lo d ie tr a d iţio n a lă , u n if o r m iz a tă

V
c/U *

A pă ră to a re Doam nă, pen tru

&

bi ru in tă m ul tu m i ------------ re ,

iz bă v in du - ne d in ne v o i, a du cem

ti ------------ e, Năs că to a re de Dum ne

_» V
cfW <------ ^ <------ s

z e u , n o i, ro b ii tă i. C i, ca u na ce ai
_*
' ------ ------ - A
— —
s tă pâ ni — re ne bi ru i --------- tă ,

<___ ___ <------ - <------ V— * ^ %■

%

iz bă veş te - ne d in to a ---------- te ne

V —
A *
cA , w w c il,
vo i le , ca să s tri găm ţi e:

69
„B u cu ră - te , mi re a sa, pu ru re a Fe
X- _* V
^ %—». cA>
c io a ră !“

C e vă vom num i?
X
g l a s u l VIII, 3i cfi. Ni
(din Podobierul uniformizat)

Ce vă vom nu mi p re — voi s f in ţi
V
cA,

lo r ? He ru v im i, c ă în tru v o i S -a — o — d ih
. -> V r
y - > - > - » c a , <— . ^ —

n it H ris to s . Se ra f im i, ca ne in ce

- V *
cA .^ 5
ta t L -a ţi p re a mă r i t p r e E l. în — g e r i,
^ r ^ ^ V
cA»
că de tru p v -a ţi le pă d a t. Pu t e r i,
V
cA,
că Iu c ra ti cu mi nu ni le .

70
 *
.___ ¿2? cAt

M ul — te sunt nu mi ri le voas tre ,

àT i \
■> J L '— .. ç fl, ' ------ ^»

te da ru ri le . Ru ga
T?
V '— ^ v ~ »

ţi - vă să se m ân tu ia s că su
V
V ^ -
fle te le noas tre .
 V a r ia n te m e lis m a t ic e în s fe r a s e m n e lo r v o c a lic e şi a
s e m n e lo r d in „ s is te m a v e c h e “

C ercetăto rii bizantinologi m ai noi (în special greci, şi aici m ă refer

la lu c rarea c ita tă în bib lio g rafie a lui G h eo rg os K o n stan tin u ) care au
studiat m ai atent „sistem a veche“ , au ajuns la concluzia că unele form ule
m elodice în n otaţie hrisantică păstrează în m od „ascuns“ - transm is prin
tradiţie - lucrarea unor sem ne din vechea notaţie (cum ar fi piesma, lighisma,
o x ia ş.a.) şi c are gen erează o seam ă d e m elism e. D e fapt, p rin reform a
hrisantică se elim ină aceste semne, însă ele erau interpretate „din m em orie“
de urm aşi; cu tim pul însă, tradiţia s-a pierdut.
a) petasti

1. N i ^ N i -► N i ^ N i.

2. D i Vu - ► Di J L Vu.

3. D i w V u -^ D i — ^ ^ ->
_>

4. D i w -k V u -► Di

Vu.

5. D i ^ V u -*-D i ^

< Vu.

6. D i C i-* P a -► D i Pa.

72
 7. D i V u -^ D i Vu.

• r1"
8. D i < . V u -► Di V* kV u .

9. N i ^ W Pa -»-Ni c___

Pa.

b ) p ie sm a (*rj n iz a \ia )

'V
/
Di Pa v -► Di Pa.
'V

Di Pa
J

2.P a ► ^ Pa -► Pa ^ y

> Pa.
V
c) lig h ism a ( t o A,uyia(j.a) (în co v o iere, m lăd iere)

1. D i Ke = Di ^ Di ^ ¡ î ^ Ke.
_ V» V»

2. D i Di Di ^2-

Di.

73
 d) t rom icon ( t o xp 0| ai K 0) ^ (t rem olo)

1. Ni -- ^ Ni - ► Ni ___ ^ ~ ^

Ni.
/
2. Ga ^ Vu - ► Ga ^ 2Î ^

___ Vu.

3 Ni <-- -- Ni - ►Ni ^ ^ ^ -> ^ Ni.

e ) str e p to (xo' a x p e 7 ix o ) “ * \ _

Di -- " ^ ^ ^ Di - ► D i ___
*>JC u

^ Di.

0 o x ia (r) o ^ t a ) (accen t ascuţit)

A num ite oligoane din notaţia hrisantică ar fi fost de fapt oxii ( ^ * ^ )
cu un rol expresiv distinct de oligonul propriu-zis:

1. Ni <- - -- ^ ^ ^ Ni — Ni <___ ___ __ . ^

^ Ni.

2.a. Ni - - 2Z- - » Ni —►N i ___ . ___ ___ ^

*

"* Ni.

74
 2.b. Ni ___ ^ ^ Ni-^ N i ---- JL _ ^

^ Ni.

2.C. Ni ___ ^ ^ Ni -*-N i ----. --- . -I.

> ^ Ni.

5. V u Vu - ► V u % — K ~JL ~>

W Vu.

7 ,
g) „m icroisonul“ (xo iow ki ) *—

1. Ni ^ ^ ___ < < Ni - ► Ni

< < . Ni.

75
 2. N i

3. N i Ni

O b se rv ă m că interpretarea sem n elo r consonante (o rn am en tale) nu

este constantă; de la epocă la epocă există m ici diferenţe. A ceste diferenţe
se sim t şi la nivel de B iserică naţională (Greacă, Rom ână, Sârbă, Bulgară,
R usă) în cad ru l aceleeaşi perio ad e stilistice, dar şi la nivel de interpreţi
(m aeştri) ai aceleeaşi ţări ortodoxe.
D e aceea, sem nele co n so n ante nu po t fi învăţate iară ex p licaţiile şi
ex em p lificarea profesorului. E le nu trebuie să fie însă ignorate, căci dau
to a tă fru m u se ţe a m u zicii b iz an tin e; am ven it în aju to ru l e le v ilo r cu
încercarea d e a „traduce“ lucrarea sem nelor consonante p e b a za sem nelor
v o c alice şi tim p o rale. R olul p ro feso ru lu i nu este în să d e n eg lijat în
a p rofundarea acestui capitol.
In u ltim a p arte a capito lu lu i am în cercat să ex tin d em p u ţin raza de
a cţiu n e a sem n e lo r expresive, în să capito lu l poate să răm ân ă facultativ
p â n ă c ă tre anii III-IV de stu d iu , c ân d elevii sunt d eja b in e an co raţi în
cân tarea şi interpretarea glasurilor bisericeşti.
 IV A lte s e m n e d in n o ta ţia n e u m a tic ă
F to ra le şi m ă rtu rii

Toate sem nele m uzicii bizantine au un fond arhaic, în interiorul căruia

au apărut o seam ă de m utaţii trans-m elodice, trans-ritm ice şi chiar trans-
modale. în exem plele de m ai jo s putem observa aceste transform ări de tip
anam orfotic care nu au alterat însă fondul arhaic:

M ss. M area M oartă:

(se m n e d e r iv a te (lin n o ta ţia m a so re tic ă )

? 3 0 2 Z. - o -

M ss. paleobizantine:
(im itaţii ale seninelor m asoretice
tn sistem ul sem iograflc proto-creştin)

Y' f 0 ti# -_ 0 -

M utaţii către sistemul notaţiei hrisantice:

1 T f £ L

H f f 'v - c c n .

77
 D ezvoltându-se num ai în plan linear (orizontal) - deci m elodic - varie­
tatea sc h im b ă rilo r m o d a le c are a p a r în m u z ic a b ise rice a sc ă v in e ca o
co m p en sa ţie a acestui neajuns. A ceastă libertate a m işcării m elod ice în
cad ru l m o d u rilo r (glasu rilo r) b isericeşti se num eşte modulaţie.
A c e s t lu cru se re a liz e a z ă p rin se m n e g ra fic e c are p o a rtă n u m e le
d e flo r a le , c are in d ic ă tre cerea în n o u l m o d (g las), („ fto ra “ , în greacă
= stric a re , alte rare).
F to ra lele su n t în n u m ă r d e 2 0 şi se îm p art în:
a) prin cip ale (m odulatorii);
b) se c u n d a re (alteraţii).
a) In s c o p u l d e a in d ic a p u n c tu l în c a re firu l m e lo d ic p ă ră se ş
g la su l in iţia l şi tre c e în a ltă z o n ă m o d a lă , se în tre b u in ţe a z ă „ fto ra le “
p e n tru fiecare d in cele trei genuri d e cântări:

1. d iato n ice ( 8); 2. crom atice (5); 3. enarm onice (5).

1. F torale diatonice:
2 ? e <}> X 6 & £
ni pa vu ga di ke zo ni'

2. F torale cromatice:

glasul II: - p en tru di J efect: K e ifes şi Pa grav ifes: P a

] acut natural;
- p en tru k e F I

g la su l VI: - p en tru p a O’
(pasaje m elodice ascendente) J efect: Vu if e s ; G a diez; Zo ifes; N i'
_/ | diez;
g la su l VI: - p entru di "
(pasaje m elodice descendente)

78
 - m u ştar P (pentru di), efect: ga diez şi pa diez;

3. Ftorale enarmonice:
agem ul $ (pentru zo), efect: zo ifes şi vu ifes;
nisaburul S> (pentru di), efect: ga diez, vu diez d u p ă varianta lui
M acarie şi, ga diez vu natural, d up ă greci;
general ifes Ş(pentru ke), efect: zo ifes p e tot p arcu rsu l m elodiei
până la apariţia unei noi ftorale;
general diez 6 (pentru ga), efect: vu aproape de ga p e tot parcursul
m elodiei, p ân ă la apariţia unei noi ftorale;
h isaru l (p en tru k e), efect: di diez şi zo ifes.

D e reţinut că aceste ftorale săvârşesc aceeaşi „lucrare“ (m odulaţie),

şi c ân d se a şe a z ă p e o ric a re a ltă tre a p tă a scării u nui g la s, m o d u lâ n d
sim ilar, d u pă stru ctu ra originară.

E x.: glasu l II: Di Di.

Ga ^ J L < G a.

b) Fîoralele secundare su n t d iezu l ( d ) şi ifesul ( -0), care au co res

p o nd en t în m u z ic a liniară d ie zu l (#) şi b em o lu l (t). A c e ste a alterează
ascendent, respectiv d escendent, cu un sem iton în ălţim ea sunetului sub
care, resp ec tiv p e care se aşează:

Ex.: Di ~ Di.
d
D i *___ ___ < Di.

A m p re z e n ta t fto ra le le c a fă c â n d p a rte d in c a p ito lu l d e sp re

sem iog rafia b izan tin ă p en tru că ele sunt in tr-ad ev ăr sem n e (neum e) cu
conotaţii foarte precise întâlnite p e lângă sem nele vocalice.

79
 „ L u c ra rea “ lor în detaliu se va face la flecare glas în parte şi într-un
capitol separat - la sfârşitul analizei morfologice a tuturor glasurilor - intitulat:
„ M o d u la ţia în m u zica p saltică“ .
M ă r tu r iile . Partiturile cân tărilo r bisericeşti utilizează şi o seam ă de
sem n e orientative , p entru co n tro lu l intonării co recte a diastem aticii,
den u m ite mărturii.
O m ărturie este concepută ca un sim bol grafic alcătuit din două sem n
suprapuse:
- u nul d easu pra, re p rezen tân d in iţiala unui sunet an u m e p e scara
m uzicală;
- celălalt dedesubt, reprezentând încadrarea sunetului respectiv într-
unul din nodurile unui gen (diatonic, crom atic sau enarm onic).

n i • 01 ~ 'n 't 'a la sunetului Pa

e exem p u. 4 sem nul distinctiv al scării diatonice
J l -iniţiala sunetului Pa
sau ' > . sem n distinctiv al scării crom atice

S em n e le iniţiale ale su n e te lo r p ro v in din d e n u m irile lo r în lim ba

greacă: V (N i) n ( P a ) 6(V u) T (G a) A (D i) K (K e) Z (Z o ) v ’(N i)'
M ă rtu riile astfel co n cep u te su n t n u m ite şi „ch e i“ ; ele se aşea ză la
în ceputul cântărilor, pentru a indica glasul şi sunetul d e p ornire, precum
şi p e parcurs, la pu n ctele unde se te rm in ă o frază sau în cep e alta.
în felul acesta - p rin m ărtu rii - in terp retu l p artitu rii are un control
perm anent şi o atestare exactă atât a sunetului pe care se află cu intonaţia,
cât şi a g lasu lu i în care este scrisă cân tarea; în c o n se cin ţă ea co n firm ă
corectitudinea execuţiei.
a) m ărturii diatonice:
v ji j r a $ 'ty v»
CJ/y> cn, t v.

80
b) m ărturii cromatice:
V j i 0 r * 'Z t V*
1. glasul II: f} <-11, fi <-îi, fi «-îi, ^
JI 6 r ^ TC 'Z ’ v» Ol»
2. g lasu l Vi. '— i ^ '— > // '— i fi 1 fi

c) m ărturii enarmonice:
ji 6 r -fc £ 'x ' V' ax»
t /l, c| ”V \ t iu 0( ^ <1
 R ed ăm m ai jo s diagram a cu prin zând m ărturiile utilizate în scrierea
psaltică:

M ă rtu riile
M ă rtu riile c ro m a tic e M ă rtu riile e n a rm o n ic e
N u m e le d ia to n ic e
tre p te lo r S c a ra
E h u rile 1 ,4 ,
şl n o te lo r Eh 2 Eh 6 .M u ş ta r" .A g e n f „ N is a b u r " „H tsa r"
5 ,8
E h 3,7

Jt ca în j i TI c a în
P a (R e ) Ji ta .
$ Pf '— > d ia to n ic C fV d ia to n ic

6 6 8
id e m id e m
V u ( M i)
A f 11

c a în
G a (F a ) r r id e m
d ia to n ic X
"V \ fi
A, c a în A
D i ( S o l) •N id e m
CfV, P d ia to n ic

X X c a în c a în
K e (L a ) id e m id e m
A d ia to n ic d ia to n ic
°( f*

t. .
C i / y d e jo s
Z o ( S i) X l id e m x ’ id e m •z »

•z t ,
V \ \ \ \
3< de sus

V
v j
c f V d e jo s d e jo s
c a în c a în
N i (D o ) V , id e m id e m
d ia to n ic d ia to n ic
V I V i
T V de sus pf de sus

P a (R e )
V J l*
pi de sus
pi
sus
de id e m id e m id e m id e m
 C a p ito lu l 3
A N A L IZ A G L A S U R IL O R B IS E R IC E Ş T I
D e s p r e m o d u r i (g la su r i). G e n e r a lită ţi

A rta n o a stră m u z ic a lă b ise ric e a sc ă este d e so rg in te b izan tin ă, de

esenţă m onodică şi factură m odală, utilizînd structuri şi fizionomii m elodice
p ro p rii, c are o d ife re n ţia ză d e o ricare a ltă artă so n o ră to n a lă sau tono-
m o d ală din creaţia universală.
M odul sau glasul (ehul) presupune un ansam blu de form ule şi structuri
m elodice cu o configuraţie artistică specifică şi o funcţionalitate distinctă
de m u zica occidentală.
F iecărui glas îi c o re sp u n d e o scară m odală ce rep re zin tă relaţiile
stru ctu ra le ale glasu lu i p rin d isp u n erea su n ete lo r sale c o m p o n en te în
ordinea înălţim ii.
în zo n a bizantină, în n u m irea glasurilor bisericeşti s-au im pus două
term inologii: una greacă care denum eşte cu term enul de ehuri şi una slavă
care d en u m eşte cu glasuri ; astfel în variantă g recească nu putem spune
d ecâ t ehul 1, 2, 3 ,4 şi ehul 1 plagal, 2 plagal, 3 p lag al, 4 plagal, iar în
term in o lo g ia slav o n ă spune glasul 1, 2 , 3 , 4 , 5 , 6 ,7 , 8 .

Autentice:

a’ fi' f S’
8 1 <H ¡ i
alfa „dorios“ v ita„lid io n “ gam a „frigios“ delta „m ixolydios“

83
P la g a le :

XQ' hR> Xy> XR'

n n°
p la g h io s p lag h io s p lag h io s p lag h io s
„ a lfa “ „ b eta “ „g am a “ „ d elta“

G lasu l I - d o rio s - of (Ila )

G la su l II - lid ios - (Ai)

ff
G lasu l III - phry g io s - 'W (ya)
✓
G lasul IV -m ix o ly d io s - ţ/i, (B o u )

G la su l V - h y p od o rio s - 3l°l ( I la )
X
G lasu l V I - h y p o lid io s - j i <A ( I la )

G lasu l V II - hypo frig io s - (Z o)

* ”
G lasu l V III-h y p o m ix o lid io s - 3HA, (N i)
 S is te m e m u z ic a le

G am ele apusene se form ează cu ajutorul tetracordurilor (o succesiune

de p a tru trepte). în m u z ic a b iserice ască se folosesc p atru feluri de
succesiuni num ite sisteme.
1. Sistem ul difoniei este alcătu it din d o u ă d istan ţe (in terv ale) - d
unde şi num ele de difonie - şi trei sunete num ite tricord, care se înlănţuiesc
într-o notă com ună. Terţele înlănţuite, după tratate, ar fi egale, în realitate
însă sunt neegale.
ni pa vu ga di ke zo ni pa

I d if o n ie II III IV V

2. Sistem ul trifoniei este alcătu it d intr-o în lăn ţu ire d e tetracordur

fiecare tetracord c o nţin ân d trei intervale de secundă ( trifonie ) sau patru
sunete (tetracord). Sunt trei feluri de înlănţuiri de tetracorduri sau trifonii:
a) P rim a tri fonie, cu b a za p e ke (la ) şi sem itonul aşezat la m ij locu 1
tetracordului.
ke zo ni pa vu ga di ke zo ni

t ~ o ^ 0 - • X *

I II III

b ) A d o ua trifonie, cu b a za pe zo (si) şi sem iton u l la capătul de jo s

al tetracordului.

85
 zo ni pa vu ga di ke zo ni pa

iz : r f = f e = U L . i -z*:

c) A treia trifonie, cu baza pe di (sol) şi sem itonul la capătul superio

al tetracordului.
di ke zo ni pa vu ga di ke zo

ZZ-

~u~ -+■

3. Sistemul roţii sau al tetrafoniei conţine patru intervale (tetrafoni

sau cinci sunete (pentacord). Este o înlănţuire de m ai m ulte cvinte unite
p rin n o te co m u n e. P rim a tetrafo n ie are b aza pe di (sol), a d o u a p e pa
(re), a tre ia p e k e (la) şi a p atra pe vu (mi).
di ke zo ni pa vu ga di ke zo ni pa vu ga di ke zo

III IV
4. Sistem ul octavei sau al diapasom ilui conţine opt su n ete şi şapt
distante sau intevale de secunde.

ni pa vu ga di ke zo ni

86
 5. Sistemul disiliapasomilui este o înlănţuire de d ou ă octave, pornin
de la di (sol).

di k e zo ni p a vu g a di ke zo ni pa vu ga di

S istem ele m u zicale ("peri sistem aton") rep rezin tă - în accepţiunea

g reacă - o co m b in aţie de m ai m u lte sunete d isp u se în o rdine succesivă
ascendentă sau descendentă.
Tetracordul, ca o fo rm aţiu n e n eau to n o m ă şi elem en t co n stitutiv al
tu tu ro r scărilor m odale, este cel mai important sistem, fiind alcătuit din
patru sunete, a căror dispunere într-un interval de cvartă determ ină caracterul
d iato n ic, cro m atic şi en arm o n ic. M o d urile g receşti se form au prin
ju x tap u n erea de tetracorduri, num ite de ei "echoi". S unetele extrem e ale
tetracondurilor erau imuabile (fixe) şi se numeau "estotes", formând coloanele
d e n eclin tit ale c o n stru cţiei m elo d ice, iar su n ete le in term ed iare ale
tetracordurilor erau considerate m obile şi se num eau "m etaboles", putând
schim ba înălţimea:

T e tr a c o r d I
 G e n u r ile m u z ic ii b ise r ic e şti
T a ctu l c â n tă r ilo r . C a d e n ţe le

U n p rim factor ce deosebeşte între ele glasurile m uzicii bisericeşti îl

c o n stitu ie g en u l m elo d ic c ăro ra ap arţin , în care acestea se div ersifică,
astfel că m u z ic a bisericească apare m ult m ai variată în plan structural.
E xistă trei genuri m elodice:
a) g en u l diatonic - g lasu rile 1 ,4 , 5, 8 şi se c arac te rizea ză practi
p rin fo lo sirea în cadrul scărilo r g la su rilo r a to n u rilo r şi sem itonurilor.
T eo re tic, p le c â n d de la fap tu l c ă m u z ic a b iz a n tin ă este o m u z ic ă
netem p erată, scara diato nică are în structura sa: tonuri m ari, tonuri m ici
şi tonuri m ai m ici (sem itonuri).
A stfel, scara lui N i s-ar p u tea p rezen ta astfel:

12 9 7 12 12 9 7

N r i B r A K Z N '

P riv ită astfel, scara este în tr-a d e v ă r „ d ia-to n ic ă“ ; resp ec ta rea în

interpretare a diferenţei dintre tonul m are şi tonul m ic răm âne o problem ă
deschisă şi puţin rezolvată într-o zonă a muzicii temperate în care ne mişcăm,
vrând-nevrând.
b) genul cromatic - glasul 2 şi plagalul său, glasul 6 , precum şi scara
m u ştar ( P \ utilizând secundele m ărite, de un ton şi ju m ătate (practic) şi
chiar m ai m ari (teoretic).
c) genul enarmonic - glasul 3 şi glasul 7 precum şi scara agem , nisabur
şi h isar, u tiliz â n d te o re tic m ic ro to n iile , in te rv ale d e sfert d e ton.
In m o d practic, genul enarm onic s-a redu s la un gen d iatonic tem perat.

88
P entru că M acarie Ierom onahul şi A nton P an n p re z in tă teo retic aceste
g en u ri, fară să facă referiri la m o d ifica re a in to n aţio n a lă a glasurilor,
considerăm că pe vrem ea lor se cânta încă netem perat cu m icrointervale,
ton m are şi ton m ic şi cu intervale m ai m ari decât secunda m ărită.
Percepţia actuală a m uzicii bizantine în context universal depinde m ult
de zona istorică şi geografică a popoarelor ortodoxe care o practică atunci
când vorbim despre această lum e a m icrotoniilor.
O c o n tro v ersă în ceea ce p riv e şte crom atism ul bizantin a apărut
prin negarea existenţei acestuia înainte de reform a hrysantică. Teoria este
su sţin u tă de I.D. P etrescu şi m ai apoi de Titus M oisescu. I.D. P etrescu,
în lucrarea „ Transcrierea muziciipsaltice în Biserica Ortodoxă Româna \
a p ăru tă în 1937 p ro p u n e a la nivel d e au to ritate b ise ric e a sc ă (sinod)
im punerea unor m ăsuri: textele vechilor ducum ente liturgice-m uzicale să
fie declarate norm ative, d iato nicizarea m uzicii bisericeşti care ar aduce
purificarea în însăşi fiinţa ei, în lăturarea tu turor elem entelor străine ş.a.
V. G iuleanu, î n , M elodica bizantină “, (p. 46) se în treab ă şi el d acă
în m u z ic a b izan tin ă au ex istat d in to td eau n a cântări cro m atice; to t el
a rg u m e n te a z ă că, d a că m u z ic a a p u se a n ă a fo st p ro fila tă d o a r pe
diato n ism - I.D. Petrescu prin studiile sale la Paris fiind şi el influenţat de
diatonism ul apusean - m uzica bizantină a utilizat de la începuturile sale şi
crom atism ul m odal. în p rim ul rând, m uzica bizantină m o şten eşte direct
m ijlo acele d e lucru evreieşti, d a r şi eline - la v echii greci, se ştie, genul
crom atic a fost clar reprezentat. C h iar S eptim iu B oetius (sec. V I d. Hr.),
te o re tic ian al m u zicii m e d iev ale apusene, în tratatu l său ,J )e musica “
v o rb eşte de existen ţa celo r trei genuri - diato n u m , chro m a, charm onia.
P etre V intilescu în „Poezia imnogrcifică şi cântarea bisericească “
pom eneşte de existenţa genului cromatic în perioada lui Ioan Dam aschinul.
La aceasta se adaugă irezistibila influenţă a m elosului popular din regiunile
răsăritene.
E ste adevărat că ne lipsesc do cu m en tele m u zicale d e ep o că pentru
c o n firm a re a acestei realităţi, d a r nici nu se p o a te acred ita id e ea că, în

89
m uzica bizantină, crom atism ul a apărut m ai târziu, venind din influenţele
m e lo su lu i tu rco -a ra b d u p ă căd erea Im periului bizan tin , de la 1453. Se
afirm ă ch iar că genul crom atic a fost introdus prin reform a hrysantică de
la începutul secolului al X lX -lea.
A a c c e p ta o ase m e n ea idee în se a m n ă a ad m ite un „ h ia tu s“ de
cincisprezece secole între crom atism ul elin şi cel bizantin sau, d acă ar fi
pus pe seam a reform ei hrysantice ar trebui să negăm total conservatorism ul
d o g m atic răsăritean , g ân d in d u -n e că p este noapte, cin ev a ar fi p u tu t să
in tro du că în cân tarea bisericească o aşa „n o u tate“ lipsită de orice tem ei
tradiţional.
C o n sid e ră m , aşadar, in ad ecvate şi fară finalitate în cercările un o r
bizantinologi contem porani de a „diatoniza“ în întregim e m uzica bizantină,
elim in ân d d in corpul ei crom atism u l m o d al, ca unul ce nu i-ar ap arţine
organic.
D e asem enea,am intim că în gram atica lui G. K onstantinou (citată de
noi), se a m in teşte evaziv de genul en arm o n ic, glasurile en arm o n ice (în
special gl. III şi V II) fiind de fapt glasuri „diatonice“ cu scări echivalente
d iatonism ul egal tem perat (vezi m ai detaliat la „Scărileglasurilor“).
 T a ctu l c â n tă r ilo r b is e r ic e ş ti (te m p o , m işc a r e )

în m uzica bisericească există un strâns raport între tem poul sau viteza
de d esfăşu ra re a c ân tă tilo r şi fo rm ele lor ritm ice, d e term in ân d u -se
c aractere şi structuri sp ecifice p en tru fiecare din cele patru grade de
m işcare (tacturi) cu care se lu crează această m uzică:
a) tactul recitativ T , p resu p u n e o m işcare lib eră, declam ato rie,
ap rop iată de cadenţa vorbirii (parlando).
A cest tact se utilizează în cântarea liturgică a preotului sau diaconului
la ecteniii, ecfonise, citirea A postolului şi a Sfintei E vanghelii, la citirea
acatistelor sau în recitativul stihurilor care introduc o stihiră.
tr
b) tactul irmologic T (tropăresc) presupune o m işcare vie, anim ată,
ce se d esfăşo ară cursiv, fiind, în tr-o v ite ză c o n sta n tă g iu sto -silab ică,
fiecărei silabe repartizânbdu-i-se o singură durată de etalon.
A cest tact se u tiliz ează în cân ta re a stih u rilo r de la v ecern ie, a
stih o av n ei, troparelor, a n tifo a n elo r d e la U tren ie şi S fân ta Liturghie,
sedelnelor Utreniei, binecuvântărilor învierii, catavasiilor, a doxologiilor.
c) tactul stihiraric T - o m işc are lin iştită, m o d erată, calm ă; acest
tact d e zv o ltă pe lângă fo rm ele d e tip silab ic, o sea m ă de form e de tip
m elism atic, cu prelungiri decente ale vocalelor, făcând textul înţeles. In
sp ecial, tactul stihiraric aduce în plu s faţă d e tactu l irm olo g ic, cadenţe
specifice într-un ritm m elism atic de genul:
V . r -> V
cil, ~ V ^ / ^ ^--- - cfl,

A cest gen de cadenţă îl întâlnim la toate glasurile, în tactul stihiraric,

pe treptele specifice ale galsului respectiv.
E xem plu de cântări în tactul stihiraric: D oam ne strigat-am , stihirile,
dogm aticile glasurilor, laudele, slavele laudelor ş.a.

91
 d) tactulpapadic ţ - presupune o m işcare rară, uneori gravă, aşezată.
In c â n ta re a pap ad ică, d esp ă rţirea de ritm ica p ro z o d ic ă este totală;
te x tu l d e v in e p retex t, iar m u zica text; m elo d ia se d e sfăşo ară p e lungi
v o c alize in d ep en d e n te de tex tul literar. D e aceea genul acesto r cântări
p e rm ite o ritm ică b o g ată cu to ate c o m b in a ţiile p o sib ile de gorgoane,
trigorgoane ş.a.
C ântările cele m ai uzitate în acest tact sunt chinonicele şi heruvicele.
 D e s p r e c a d e n ţe

C a o rice altă p iesă m u z ic a lă (p o pu lară sau cultă, o m o fo n ă sau

p o lifo n ă) şi cântările din m u z ic a biserice a sc ă d e b u tea ză în tr-u n tip ar
ritm ico-m elodic de deschidere şi se term ină form ând o turnură conclusivă.
Intre aceste două poluri - incipit şi finis - pot fi cuprinse diferite m om ente
care m archează un popas vrem elnic sau un nou avânt spre punctul conclusiv
al linie m elodice ("răzim ări", cum le spune M acarie Ieromonahul).
C a şi în limbaj ul vorbit, linia m elodică com portă, aşadar, pentru logica
sa de construcţie form ală, o serie de întreruperi strâns legate de punctuaţia
g ram aticală, întreruperi d e n u m ite generic cadenţe. A cest sen tim en t de
p u n c tu aţie şi susp en sie se rea lizea ză în m u z ică nu p rin în treru p erea
d iscu rsu lu i m u zical cu aju to rul pauzelor, ci prin înto rsătu ri caden ţiale
specifice pe care le vom an aliza la fiecare glas în parte.
C a apect general în să - pentru toate m odurile - cadenţele sunt de trei
feluri:
a) cadenţe im perfecte, situ ate de regu lă la ju m ă ta te a unei fraze
m uzicale, cerând continuarea ideii m uzicale; textul literar este sem nalat
cu v irg u lă, uneori p u n ct şi virg u lă, co n ju n cţia „ şi“ care face legătura
propoziţii lor în frază;
b) cadenţe perfecte , situate de regulă la sfârşitul unei fraze m elodice,
e x p rim ân d în m od co m p let id eea sau un şir de idei m uzicale. T extual o
cadenţă perfectă este consem nată cu punct, punct şi virgulă, două puncte,
sem nul exclamării etc.;
c) cadenţe fin a le, sunt cad en ţe perfecte m arcân d sfârşitul cântării.
La textul literar poate ap ărea d o a r punct.
N .B .: A c este ca d e n ţe d ife ră de la un g las la altu l p rin în c a d ra re a
s p e c ia lă în tr-o sca ră s p e c ific ă fie c ăru i g la s şi d ife ră în fu n c ţie de
ta c tu l c ân tă rii (irm o lo g ic , s tih ira ric sau p a p a d ic ). E le v ii tre b u ie să

93
d ifere n ţie ze - mai ales când vor învăţa să cânte practic - m odul de cântare
irm ologic (si labic) de cel stihiraric (cu cadenţe melismatice, specifice), mai
ales când scara glasului este identică pentru am bele tacturi.

E xem plu de cadenţe în cântarea stihirarică:

11

glcis VIU C/V Vi

V T |_ _

tfU K ------ - V ^ ^ ------ - ------ ■

Lă u d a ţi p re El to ţi în
cadenţă imperfectă (Di)
‘ 1 £ I

ge r ii L u i, lă u d a ţi p re El to a te
cadenţă perfectă (Ni)
— —- ~ ”
'— — ~ ^ w y ca,
pu te ri le L u i.
R i n ----------------- cadenţă imperfectă (Vu)

Ţi e se cu vi ne cân ta re ,
cadenţă perfectă fifinală
—- —^ ~
—> \ 1 >
Dum ne ze u le .

în acest fragm ent din Laudele gl. VIII (N. Lungu), sunt două fra ze
melodice cu câte două cadenţe (două im perfecte şi două perfecte); cele două
fraze alcătuiesc îm preună o perioadă. M ai m ulte perioade alcătuiesc o
secţiune. în general, sfârşitul secţiunilor este m arcat cu o „coda“, pentru a
„anunţa 4‘preotul să intervină cu replica specifică, după rânduielile tipiconale.

94
 Exem plu („Dogmatica“ glasului VIII):

*
su fie te le noa s tre ,
coda
----- — w V tfU
su fie te le noa s tre .

Exem plu de cadenţe într-o cântare irm ologică

fragm ent din D oxologia glasului VIII

X ^ * t ^> _
cadenţă |_^ u dă m u -T e , bi ne Te cu vân
imperfectă (Di) cadenţă perfectă (Ni) ____
^ ^ ^ ^ ^ ^ c i t ^
tă m , în chi nă m u - ne Ţi e. Te
cadenţă imperfectă (Iii),_____________ cadenţă imperfectă (Di)

___________ <1 ________ < ‘ 5 ,

s lă v im pe Ti ne. îţi m ul ţu m im Ţi e
^ ______________________ cadenţă perfectă şi fin a /ă (Ni)

pen tru s la va Ta cea ma re .

în e x e m p lu l d e m ai su s a v e m o p e rio a d ă m u z ic a lă a lc ă tu ită din

d o u ă fraze m elo d ice, p rim a cu o c a d e n ţă im p e rfe ctă şi una perfectă, a
d o u a cu d o u ă c a d e n ţe im p e rfe c te (V u şi D i) şi o c a d e n ţă p e rfe c tă
finală.

95
 S c ă r ile g la su r ilo r : a n a liz ă c o m p a r a tă

Scara m odală ech iv a le n tă în c o n cep tu l tonal cu gam a co n stă din

reprezentarea relaţiilor structurale ale unui glas prin dispunerea sunetelor
sale c o m p en e n te în o rd in ea în ălţim ii. S cara m od ală d eriv ă d in glasul
respectiv şi nu invers; ea reprezeintă de fapt schematic fenom enul artistic
com plex cuprins în noţiunea de eh (m od, glas). D e obicei, scara răm âne
la stadiul orientativ; sunt câteva sunete „pilon“ , iar celelalte îşi m odifică
foarte uşor în ălţim ea prin m ersul m elodic, ñ o rale etc.
S cara unui glas constituie sistem ul de abstractizare şi, totoddată, de
singularizare, printr-un şir de trepte, a raporturilor generate d e sunete în
cadrul glasului.
D upă dimensiunea sau spaţiul lim ită p e care-1 cuprind diferite scări
m odale, acestea se îm part în :
- scări octaviante, u tilizân d to a te c ele şap te trepte ale unui glas,
deci cu a lcă tu ire co m p letă, n u m ite şi scări „ diapasón “ („ d ia “ = prin;
„ p a so n “ = to a te = scară care cu p rin d e to ate sunetele).
- scări infraoctaviante, utilizând 3 ,4 ,5 sau 6 trepte, după principiul
„roţii“ sau scările generate de anum ite ftorale care nu sunt specifice unui
m od, cum ar fi: hisar, nisabur, m uştar ş.a.
- scări supraoctaviante, de form a d ublei o ctav e (d isd iap aso n ),
pentru cântări cu am bitusuri largi.
O problem ă controversată în dom eniul scărilor m uzicale din m uzica
bizantină e reprezintă sistem ul de divizie acustică a octavei bizantine, prin
diferenţierea care apare la nivel de Ton m are şi ton m ic:
- octava bizantină după Euclide, preluată de elini are 36 de secţiuni;
- octav a lui H elm otz, 54 de secţiuni',
- o ctav a unei C om isii in te rn aţio n a le din 1881, m e n ţio n a tă de
Jaques C h ailley şi folosită de G. K o n stan tin o u are 72 de secţiuni;

96
 - octav a lui H rysant d e M adith o ss, ad o p tată şi d e M acarie
Ierom onahul are 68 de secţiuni;
- octava lui A nton Pann, 22 de secţiuni (v ersiu n e rom ânească);
- octava tem perată 12 secţiuni egale (sem itonuri).
N oi vom face un m ic studiu com parativ la ultim ele patru variante din
enu m erarea de m ai sus şi vom o b serv a rap o rtu rile acu stic e ale acesto r
scări:
1. „Scara m odală“ după H rysant şi M acarie Ierom onahul cu diapa
sonul îm părţit în 68 de secţiuni, având urm ătoarea variantă diastem atică:

T m are = 12 secţiuni "I

T m ic = 9 secţiuni în genul diatonic
T m ai m ic (se m ito n ) = 7 se cţiu n i J
—s.
T c ro m atic ~ 2 + = 14 secţiu n i
T m are = 12 secţiuni (ton de legătură) ^glasul II cromatic
se m ito n crom atic = se m ito n d ia to n ic = 7 secţiu n i J

T cro m atic ~ 2 + = 18 secţiu n i

T m are (de legătură) = 12 secţiuni glasul VI
S em iton crom atic descendent (prin ifes) = 7 secţiuni crom atic
Sem iton cromatic ascendent prin (prin diez) = 3 secţiuni

T enarm onic = 13 secţiuni

T m are = 12 secţiuni ^ genul enarm onic
sem iton enarm onic = 3 secţiuni

2. „Scara m odală“ după A nton Pann cu diapasonul îm părţit în 22 d

secţiuni, având urm ătoarea variantă diastem atică:

T m a re = 4 se c ţiu n i 1
T m ic = 3 se c ţiu n i > în g en u l d ia to n ic
T m a i m ic (se m ito n ) = 2 se cţiu n i J

97
 T c ro m atic ~ 2 + = 5 secţiuni
T m are (de legătură) = 4 secţiuni laşul II crom atic
sem iton crom atic = sem iton diatonic = 2 secţiunij

T c ro m a tic ~ 2 + = 6 secţiuni
T m a re (de legătură) = 4 secţiuni [g la s u l VI
S em ito n crom atic descendent (prin ifes) = 2 secţiuni \ crom atic
S em iton crom atic ascendent p rin (prin diez) = 1 secţiune

T m a re = t m ic = 4 secţiuni I genul enarm onic

S em ito n enarm onic = 1 secţiune]

3. „ S c a ra m o d a lă “ d u p ă c o m isia in te rn a ţio n a lă şi a d o p ta tă d
G heorgos K onstantinou, cu diapasonul îm părţit în 72 de secţiuni, având
u rm ătoarea variantă diastem atică:

T m a re = 12 secţiuni
T m ic = 10 secţiuni în genul diatonic
T m ai m ic (sem iton) = 8 secţiunij

T cro m atic ~ 2 + = 16 secţiuni

T m are (de legătură) = 12 secţiuni ^ glasul II crom atic
Sem iton diatonic = 6 secţiuni
sem iton diatonic = 8 secţiuni

T cro m atic ~ 2 + = 18 secţiuni

T m are (de legătură) = 12 secţiuni S- g lasu l V I
sem iton crom atic ascendent şi descendent = 7 secţiury crom atic

T m are = T m ic = 12 secţiuni
-gen „en a rm o n ic 4
sem iton = 6 secţiuni

98
 4. „S cara egal tem p erată“ , cu diapasonul îm p ărţit în 12 sem itonuri
egale, echivalentă gam elor occidentale:

T = 1 secţiune
genul diatonic şi crom atic
sem itonul = 1/ 2 secţiune

T crom atic = 1 1 / 2 secţiunii

T = 1 secţiune > gen crom atic
sem itonul = 1/ 2 secţiune

A n a liz a g r a fic ă a „ sc ă r ilo r

D e o s e b ir i d e s tr u c tu r ă şi in to n a ţie

G la su l V III (d ia to n ic )

68s. 2 2 s ___ 72s. 12s

■N r ------ Ni NF > lî’
2 1/ 2
7
Z a -------------- a .— -* Zo Zo
3 1
9 10
K e -------------- rK e Ke Ke
12 4 12 1
D i - -------------- D i- ---------- Dt Di
12 4 12 1
Ga - - - - - - - - - - - -
G ă ------------; G a ------------ Ga
2 1/ 2
7 Vu
- V u -------------- V u --------- ^ Vu
3 1
9 10
----------
P a -------------- Pa Pa
12 4 12 1
Mi _ N i _______ Ni Ni
..Scară" după „Scară" „Scară" după Comisia „Scară"
Hrysant şi Macarie după A. t’ann internaţională şi G.Konstantinou egal temperată

99
 C u e x c e p ţia scării tem perate c are n u face d istin cţie în tre ton m are
şi to n m ic , c e le la lte scări c u tra d iţie o rie n ta lă se s iz e a z ă a c e a stă
d e o se b ire .
în sc a ra d u p ă A nto n Pann T m a re - T m ic - ST (4 -3 -2 ) se p rezin tă
în tr-o p ro g re s ie a ritm ic ă c u p ro p o rţia 1; d u p ă G. K xm stantinou
p ro g re s ia a ritm ic ă are p ro p o rţia 2 ( 12 - 10 - 8 ).
C o n clu zia ar fi c ă d iato n ism u l m odal bizantin este (teoretic) diferit
d e d ia to n ism u l to n a l din m u z ic a o c cid e n ta lă .
O a se m ă n a re în tre siste m u l te m p e ra t şi n e tem p era t vom o b serv a
m ai d e g ra b ă în cadrul g enului en arm o n ic.
C re d e m că d ia to n ism u l b iz a n tin cu Tonuri m ari şi m ici a rez u ltat
din a tracţia su n ete lo r în sens ascendent spre „p ilo n ii“ de bază ai scării
m o d a le : E x.: în g lasu l V III „ p ilo n ii“ su nt N i, Vu, Di şi N i'. M e lo d ic a
a tra g e p e Z o sp re N i', pe Pa sp re V u şi pe G a sp re D i cu se m id ie z
( f f ) m o d ific â n d p ro p riu -z is d ia s te m a tic a în T o n uri m a ri, m ici şi
sem itonuri:

P r iv ită d in a c e a s tă p ris m ă , o s c a ră m o d a lă fo rm a tă n u m a i
d in to n u ri - m a ri, m ici şi „ m ai m ic i“ (în g rea că: m iz o n , e la s s o n ,
e la h is to s ) - îşi m e rită p e d e p lin n u m e le de sc a ră „ d ia - to n ic ă “ şi nu
m ai a re n e v o ie d e o d e m o n stra ţie te o re tic ă s p e c ia lă care să ju s tific e
n o ţiu n ea d e diato n ism .

100
 G la s II (c r o m a tic )
68s. 2 2 s. 7 2 s. 12s.
N ï- N i’ N i* N i’
7 6 1/ 2
Zo Za Zo
Zo
14 16 1 /2

Ke K e-
Ke
7 8 1/2
-Di Di b r- Di
12 1
12
Ga Kîér- ' 6 Ga -
1/2 Ga
7 Vu Vu Vu
16
14 î 1/2
Pa Pa Pa
8 Pa
7 Ni N i- N i-
1/ 2
Ni
„Scarâ" după „Scară" „Scară" după Comisia „Scară“
Hrysant şi Macarie după A. Panii internat, şi G.Konstantinou egal temperată

G la s V I (c r o m a tic )
6 8s. 2 2 s. 7 2 s. 12s.
N i’- Niî- Wt’ N i’
3 Zo Zo -6 ----------------t /t
Zo Zo
18
18 î 1/2
Ke- Ke Ke Ke
7 6 1/ 2
Oi D i- Di Di
12 12 1

3
< îa Ga Gfl Ga
Vu Vu -6* ----------------f (V
Vu Vu

18 18
1 1/2
|Pa Pa Pa
Pa
7 6 J f i i ------- i -1/j2— ^Nj
N i- Nh
„Scară " după ,,Scară " „Scară "după Comisia „Scară “
Hrysant şi Macarie după A. Panii internau şi G.Konstantinou egal temperată

101
 în g en u l cro m atic cea m ai in te re sa n ţă rem arcă este că în tradiţia
ro m â n e asc ă sem itonul crom atic este egal cu sem itonul diatonic; tradiţia
g re a că face distin cţie între cele do uă sem ito n u ri, astfel încât sem itonul
crom atic este m ai m are d ecât cel d iato n ic şi egal cu tonul mic în
diastem atica diatonică. Acest lucru a generat o intonaţie specială a glasului
II, p rin „ re lativ a “ d iato n izare a lui K e (care n u m ai e ifes) şi elim in area
2+ (K e'fes - Zo). A ceastă intonaţie se m ai întâlneşte şi la noi în m ănăstirile
din M oldova,lim itând însă varietatea acustică a glasului II printr-o oarecare
diatonizare.
în glasul VI (crom atic) însă, în tradiţia rom ânească asistăm la prezenţa
a d o u ă sem itonuri distincte: unul rezu ltat prin alterare descendentă între
( P a - W ; K e-Z o) (de 7 secţiuni la M acarie, respectiv 2 la A. Pann) şi altul
rezu ltat p rin alterarea ascendentă în tre (G a-D i; N i-P a') (de 3 secţiuni la
M acarie, respectiv 1 1/2laA . Pann). în trad iţia greacă în tâlnim un singur
sem iton crom atic, de 6 secţiuni.

Glas III (enarmonic)

68s. 22s. 12%.. 12s.
Ni’- Ni’- NF Ni’
13 12 1
Zo Zo Zo
3 1/2
Ke Ke Ke\ Ke
12 12 1
-Di Di- Di Di
12 12 1
Ga G a ------- Ga- - - - - - - - - - - -
3 \fti---------- 6 -
Ga
Vti Vu ------- W2- Vu
13 12 1
Pa P a Pa
12 12 1
Hi Nii-------- -I— Ni
Ni---------L—JN
„Scară " după „Scară" „Scară" după Comisia „Scară"
Hrysant fi Macarie după A. Pann internai, fi G.Konstantinou egal temperată

102
 în gra m a tic a lui Gh. K o n stan tin o u , citată de noi în b ib lio g rafie, se
pomenenşte tangenţial de genul enarmonic; singurele genuri analizate rămân;
cel diatonic şi cel crom atic.
O b serv ăm că „scara“ lui G h. K o n stan tin o u este id e n tic ă cu scara
„egal-temperată“. Aşadar, „enarm onism ul“ galsului 111 (variantă grecească)
poate fi catalogat ca un „d iatonism “ în intonaţie egal-tem perată.
M ac a rie şi A. P ann teo re tiz e a z ă en arm o n ism u l p rin ap ro p ierea la
sfert de ton între Vu şi G a prin atracţia ascendentă a lui Vu şi între Zo ifes
şi K e prin atracţia lui Z o la sfert d e ton către Ke.
în analiza m orfologică a glasurilor bisericeşti vom urm a firesc, tradiţia
rom ânească, abordând enarm onism ul ca gen distinct în m u zica psaltică
şi vom p rezen ta facultativ, cazuri particulare ale un o r scări derivate.
 G la su l I (D o r ia n )

în o rd in ea teoretică, glasul I reprezintă prim ul sistem de organizare

d iato n ică a cân tărilo r bisericeşti.
C ân tă rile g lasu lu i I folosesc, în prin cip al, o scar ă. diapasón (adică
cu d isp o zitiv u l intervalic co m ptet al c elo r 7 trepte) având b a za în Pa.
Sem nul glasului (cheia): oj Fia
Ftoraua specifică: ¿ , d e o b icei p en tru Ke.
Scara glasului:
Pa ’ Re Pa’ Re

ni do ni do
zo
1/2 si
zo si

ke la ke la

di sol
4 El • * di sol

ga fa ga fa
1/ 2
vu vu mi
mi

Pa Re Pa Re
Intonaţie autentică bizantină Intonaţie convenţională
(cu tonuri mari, mici şi semitonuri) (cu tonuri şi semitonuri)

A m p rezen tat scara glasului I în d o u ă variante (u n a cu to n u ri m ari,

m ici şi sem ito n u ri, care e ste a u ten tică de tip b izan tin , şi alta cu to n uri
e g ale şi se m ito n u ri, c o n v e n ţio n a lă d e tip o c c id e n ta l) c are te o retic
p resu p u n e că p recizia acu stică (in to n aţio n ală) firească este p rim a, d ar

104
practic intonaţia vrem urilor noastre este tem perată (tonuri egale). U n lucru
m enţionat de toţi cercetătorii m uzicii b izantine este că glasul I trebuie să
aibă în structura scării sale tot tim pul Z o natural (aproape de Ni); în practică,
atât în gram aticile de după l.Popescu Pasărea cât şi în cântările publicate),
m elodiile glasului I se intonează în urcare cu zo natural şi în coborâre cu Zo
ifes. A stfel, în unele cazuri, m aeştri contem porani ai cântului bisericesc,
folosesc şi colorarea frigică a glasului alterând descendent treapta a II-
a (Vu ifes). Im punerea intonaţiei cu Z o natural nu se poate face atâta tim p
cât cărţile de strană u tilizează scara gl. I alterată cu Z o ifes în coborâre.
A cest lucru în tăreşte şi m ai m u lt faptul că „practica“ d ep ăşeşte lim itele
stricte ale „teo riei“, în cazul n o stru „ sc a ra “ rep re zin tă d o a r sch em atic
fenomenul artistic complex.
Form ula clasică de intonare (acordaj) a glasului I:

A lte fo rm u le din gram atici m ai vechi:

 Cadenţe stihirarice:

Jl «-
( i l a ) p erfecte: 0{
5T __ .j Jl
-2 2 - -> i %— k q

( f ia ) p erfecte şi finale: *w "* ^

. _ _» r- Jl
V W / ^ -» W q

^ J-1
( r a ) im p erfecte: \*\ w

(f ia ) im perfecte: G| ^ W — L. «—- •»•* g(

Jţ _* > Jl
0( — ^ v» J i . C(

Jl „ r
q— ^ —

5T , Jl
J l. q

(Ai) im p erfecte (penultim a): 4 \ jL .

M__ ^ t -» ^

¥
(K e) im perfecte (penultim a): * \\ %— * ^.

x
r %

106
 Concluzie: perfecte şi finale pe Pa;
im perfecte pe Pa, G a, Di şi Ke.

Cadenţe irmologice:

& ji

ji A>
(Ai) im perfecte: c( ^

ji &

_> *
^ — cru

Concluzie: perfecte şi finale pe Pa;

im p erfecte d o a r pe Di.

Observaţii: în g ra m a tic ile m ai v e ch i a p a r d is e n s iu n i în c e e a ce

p riv e ş te sc a ra cu b a z a în Z o n a tu ra l d in grav. A n to n P an n şi T eo d o r
N. S tu p c a n u o c o n sid e ră o v a ria n tă a g la su lu i I (n u m ită „ v a ris “ sau
„ p ro to v aris“ = greu) iar I. P o pescu Pasărea co n sid eră că este o variantă
a glasului VII. închinăm să dăm dreptate lui P opescu P asărea deoarece
şi la greci se m ai u tiliz e az ă d o a r u rm ăto a re le scări ale g lasulu i I şi nu
se fac re fe riri la o sc a ră cu b a z a în Z o grav:

107
 g la su l I te tra fo n din K e (e^co 7tpa$T0 q), glasul I „ e x te rio r“ ; cheia
q K e i ; apechem a (form ula):

A na nes.

A m n o ta t în p ătrat Q cad e n ţa p erfectă şi în cerc Q cadenţele

im perfecte.
în m o d surprinzător, an um ite cân tări ale glasului I p ătrun d în sfera
c ro m a tic u lu i, cu m vom întâlni c â te v a sedelne de la U tre n ia gl. I (vezi:
,JM orm ântul Tău, M ântuitorul^“, „Pe cruce Te-ai pironit“ etc.). Este vorba
despre glasul I din K e crom atic m alakos (¡LiaXaKbq = liniştit) după difonie
cu c h e ia oj K e ^ t , transpu s în lu crările m ai noi în D i -0- p en tru a

uşu ra c itire a (g las II

 G la su l al II-le a (L id ia n )

P rim ul stu d iu de m elo d ică cro m a tic ă îl vom e fectu a prin cântările
glasului al 11-lea, având în stru ctu ra sa ca interval caracteristic secunda
m ărită (1 ,2).
do’ nr do’
1 /2
si zo si

1 /2

ke la “- ke l a 1’
1/ 2
Di Sol Di Sol

ga fa ga fa
1/ 2
vu mi vu mi

1/2

pa re° pa re’
ni do ni 1/ 2 do
Intonaţie autentică bizantină Intonaţie convenţională
(cu tonuri de 4 şi 5 secţiuni) (cu tonuri, secunde, mărite
şi semitonuri şi semitonuri

în p lan funcţional, divizarea scării m odale a glasului nu se face prin

tetracorduri, despărţite prin intervalul d e ton între G a şi Di, ci prin sistem ul
di foniei (vezi capitolu l „D esp re glasu ri“ ) care ex p lică şi de ce P a din
acut este n atural iar cel din grav este alterat descendent.
Sem nul glasului (cheia): ^ sau Ji,
Ftorale: a) p entru D i (sau Vu, N i, Zo', P a') cu efect a su p ra lui
Ke, care d evine ifes p ;

109
 b) -^pentru K e (sau G a, Pa şi N i') cu acelaşi efect.
„ L u c ra rea “ ace sto r florale cro m atic e p o ate fi an u lată de ftoralele
diatonice sau enarm onice.

M ărturiile cromatice ale glasului a l II-lea:

Jt a . X v»
►
Jt fi

Form ula clasică de intonare (acordaj) a glasului a l II-lea:

A lte fo rm u le din gram aticile m ai vechi:

Ne a ne e s.

110
 Cadenţe stihirarice:
Ai
(D i) p erfectă: . ■
— *

* V ^ ~ ^ £
(Vu) perfectă: ^ ^ ^ \

« f "* <A,
(D i) finală: .

<~ j Ai
M V ^ ^ ^ ' 1
£* <~
(D i) im p erfectă: <_!!_,■
— > >21. " *

_» A
u ~~k

A* -> ^
. i’ ___ •"* % _ ,”

0
r **

(Z o') im perfectă: ^ O v f —

«T 'Z*

111
 Concluzii: în tactul stihiraric cadenţele perfecte sunt pe Di şi Vu, cele
im p erfecte p e Di, Vu şi Zo, iar finale d o a r pe Di.

Cadenţe irmologice:

(V u ) p e r f e c t ă : tlL,

^ c/i»

(D i) im p erfectă: ^

(D i) fin a lă : ^ ->

C ad en ţele irm ologice sunt perfecte în Vu, im perfecte în Di şi finale

numai în Di.
Observaţii: glasul 11 irm ologic are o form ă specifică pentru cântările
stihoavnei, antifoanelor U treniei şi troparelor de la C anon, întrebuinţând
scara crom atică a glasului VI cu b aza în fia .

Cadenţe irm ologice după scara glasului VI:

_ a.
Ai (im perfecte): " -> ^

p * c jf

^ ^ 6 ^ _ j **
ţi ^ ^ ^ )f

a
f i a (perfecte): f$ u ^

112
 Jl

A lte fo rm e ale glasului II:

Şcolile din G recia prezin tă şi alte scări ale glasului II, p e care în să le
prezentăm cu titlu inform ativ şi facultativ:

b» ~ ( ^ ) ~
■ i

, Vu glas II cro m atic din Vu sau „m eso -u l, glasul m edian,

de m ijlo c“ al ehului II crom atic.
£* 6
F o rm a d e in tonaţie: c il, zS- V~* "» V' — '
,

Ne a nes —

glasul II liniştit (stea \m kaKcq) ^ Vu îl întâlnim doar prin m anus­

crise sau tipărituri m ai vechi, d a r el trebuie gândit astfel: ^ Vu
6 6
form ula (apechema): = > *V '— > ^
Ne a n e s -----

A c ea stă scară se tra n sfo rm ă în tr-o scară a lui f i a (■&), fragm ente
m od u lato rii în tâlnind şi astăzi p rin trecerea scurtă din glasul II în glasul
IV sp re b aza N i.|

113
 (Vezi D o gm atica glasului II şi stihira a IV-a din Vecernia glasului II,
N. Lungu)

3. G recii m ai folosesc pentru tactul papadic o scară a glasului al II-le

cu baza în Pa, num it şi „ehul al II-lea p rim “ .
diatonic

. »-
3 Éëï
V "

V '

în care tatracordul Pa-D i este diatonic.

 G la su l al I lI -le a (F r ig ia n )

Studierea glasului al M -lea prezintă unele dificultăţi, întrucât se face

d u p ă d ou ă concepte diferite:
- un c o n cep t o rigin al, p rin care m o d u l e c o n sid e ra t d e factură
enarm onică (cu sferturi de to n în com ponenţă);
- u n co n cep t co n v e n ţio n a l, p rin care m o d u l se c o n sid e ră diato n ic
p rin crearea unei scări alcătu ită din tonuri şi sem itonuri. A cest al doilea
c o n c e p t p ro v in e d in in flu e n ţa m u z ic ii te m p e ra te a p u se n e , d a to rită
căreia s-a ajuns la tratarea glasului III drept ech iv alen tu l unei tonalităţi
(fa m ajor).
Scara glasului:
nr do nr do

s>zo s i^ zo sib
ke la ke
1/2
la

di sol di sol
4 g şE iE ?
*Ga Fa Ga
T Fa
vu mi# 1 /2
vu mi

pa re pa re

ni do ni do
Intonaţie autentică Intonaţie convenţională
(bizantină, cu tonuri mari (cit tonuri ţi semitonuri)
fi sferturi de ton)

115
 Sem nul glasului: "vv (F a)
F torale specifice: a) 9 (agem u l); acesta coboară pe Z o ap ro ape
de K e la sfert d e ton şi în acelaşi tim p ridică pe Vu către G a la sfert de ton
(când se aşează pe Ga). în practică, glasul III nu se mai cântă enarm onic,
ci d iatonic, c u m am m ai spus:
t v T a ^ ; __ __ Ta);
b) se m ai fo lo se sc şi flo
g en eral i f e s t şi general diez $ .

F orm ula clasică de intonaţie (acordaj):

A lte fo r m u le din gram aticile m ai vechi:

 Cadenţe stihirarice:
X
(F ia ) p e r fe c te: oj ^

V w •» V '— * °t

X
11

3ţ

x11

117
 Cadenţe irmologice:
X
( f ia ) perfecte: q %■

X
11

_» Jt
-> <-~^s q

ji &
(K e) im perfecte: q ^ q

xn

X
- ------ q

°l
xii

*VV

Observaţii:
1. G lasu l al Ill-lea m ai în tre b u in ţe a ză o scară asem ăn ăto are celei
p ropriu-zise (em u), însă sunt „căutate“ m ult mai des cadenţele din n a :

118
 ( \"\ fa $ sau )

2 . 1. P opescu P asărea am in teşte că în A n astasim ataru l lui M acarie,

stihirile de la Laude sunt scrise în tactul irm ologic (excepţie de la regulă).
D e asem enea, şi stih irile d e la V ecernie treb u ie să se cânte în tactul
irm ologic (afară d e slave).
3. O bservăm că glasul al IlI-lea face excepţie şi de la tipul de cadenţă
m elism atică specifică stihiraricului; astfel, cadenţa de tipul:

X Jl
G| (incorect!)

este înlocuită cu:

0{ (corect!)
 G la s u l a l I V -le a (M ix o lid ia n )

C el de-al patrulea glas diatonic prezintă cântări m ult m ai diversificate

d ecât celelalte glasuri, pen tru fiecare din cele patru ipostasuri ale sale:
a) glasul al IV -lea irm ologic (leghetos)
b) glasul al IV -lea stihiraric
c ) glasu l al IV -lea papadic

a) G lasul a l IV-lea irm ologic

M elo d ica glasului IV leghetos fo lo seşte o scară diato n ică, cu b aza
peVu, cel m ai im portant sunet din scară.

Vu ’ Mi Vu ’ Mi

pa re
pa re

ni do
ni do
zo si iz r
1/ 2
zo si

ke la
ke la

di sol
di sol

ga fa
ga fa
Vu Mi 1/ 2
Vu Mi
Intonaţie autentică bizantină Intonaţie convenţională
(cu tonuri mari, mici şi semitonuri) (cu tonuri şi semitonuri)

120
 / <■
Sem nul glasului: Ji, Vu T

Ftoraua specifică: Vu
Form ula clasică de intonaţie (acordaj):

Ă <--- --- * -> ~ &

A lte form ule:

& ___ _ ■> -î ^

x O
6 -> 6
*
le ghe tos
Cadenţe irmologice:
0
(V u) perfecte: c/v, ^ K

£ ^ 6
tfU ' ----- ' ----- ^ ^ ^ ^ *

?<

(V u) finale: ^ ‘ "* 1* ^

*__ . < Ă
0
(D i) im p erfecte: K . ■
— » ~~

*
cA,

121
 6 6
(Vu) im perfecte: ?< ^ ?<

•fo ji
(r ia ) im p erfecte: J v , ■
— ». ___ . ' > ' > ' * o|

•fc , Jl
cfU ^ 0(

N .B . T rop arele şi C o n d acele g lasu lu i al IV-lea fac ex ce p ţie d e la

regulile tactului irm ologic propriu-zis; ele întrebuinţează scara glasului al
II-lea, cu cad en ţe perfecte şi finale în Vu, im perfecte în Di:

s
ţii, Vu

C âteva sedelne de la U trenia învierii (gl. IV) sunt în glasul al V l-lea

(podobia: „S păim ântatu-s-a I o s if ‘), de fapt foloseşte scara glasului II cu
o treaptă m ai jo s:

* % b . i

b) G lasul a l IV-lea stihiraric:

C â n tă rile g la su lu i IV stih ira ric fo lo se sc o sc a ră d ia p a s o n a-
v ân d c a b a ză sunetul Pa, ca şi scara g lasu lu i I d iato n ic. In to n aţia
com portă - asem enea celorlalte glasuri diatonice - două variante:

122
 pa re pa’ re

ni do ni do
1/2
zo si zo si

ke la ke la

di sol di sol

fa ga fa
ga 1/2
Vu Mi
Vu Mi

pa re pa re

Intonaţie autentică bizantină Intonaţie convenţională

(cu tonuri mari, mici şi semitonuri) (cu tonuri şi semitonuri)

D eosebirile de cântările glasului I vo r apărea în sistem ul de cadenţe

precum şi în repartizările funcţionale proprii glasului IV (baza principală
a glasului pe sunetul Vu; b ază secundară pe sunetul Pa).

Sem nul glasului: Ji. n a

F toraua specifică: n a ?
Form ula clasică de intonaţie (acordaj):

* .
^ ^ ^ ^ ^

A lte form ule:

Tj r r

123
 A ghi a.

Cadenţe stihirarice:

•k <-
( I la ) p erfecte:

— V - ^

X ^ "* ^ ^ —

V » j W 0(
A
(V u )fin a le :^ <—■'», j~ -* " -> u w

» v » —
* 6

(D i) im p e rfe c te: Oi *» ->

124
 (V u) im perfecte:

£
cA,

c) G lasul al IV-lea papadic (Aghia):

C ântările glasului al IV -lea papadic folosesc o scară proprie, diferită
de celelalte două variante, având centrul polarizator pe D i:

Di’ Sol Di’ Sol

ga fa ga fa
1/2
vu mi vu mi

pa re Pa re
- y ----------------------------- / \ . » » ~ -n
A
/m
_ q L

ni do ni do
1 /2
zo si zo si

ke la ke la

Di Sol Di Sol

Intonaţie autentică bizantină Intonaţie convenţională

(cu tonuri mari, mici fi semitonuri) (cit tonuri fi semitonuri)

125
 ✓
Sem nul glasului: Fia
Ftoraua specifică: ^
Form ula clasică de intonaţie (acordaj):
A. A
cA, *----- — ^ ^ cil,

A lte fo rm u le:

A ghi a

Cadenţe papadice:

(Di) perfecte: ^ ^ ^

126
 G l a s u l a l V - le a ( H i p o d o r i a n )

U n u l d in c e le m ai fru m o a se g la su ri b is e ric e ş ti - cu m e lo d ii de
a m p lo a r e şi in f le x iu n i m o d a le d e o s e b it d e e x p r e s iv e - e s te , fă ră
în d o ia lă , g la s u l V, p la g a lu l g la s u lu i I.
In m u z ic a g la su lu i V s p e c ific ă B ise ric ii n o a stre în tâ ln im d o u ă
s c ă ri p r in c ip a le c e c a r a c te r iz e a z ă c e le d o u ă ta c tu r i: s tih ir a r ic şi
irm o lo g ic.

a) C â n tă r ile în ta c tu l s tih ir a r ic :
U tiliz e a z ă o scară a sem ă n ăto a re g lasu lui I au ten tic av ân d în să pe
Z o a p ro a p e d e K e:

Pa ’ Re’

Ni Do

Zo Si
Ke La

Di Sol

Ga Fa
Vu Mi

Pa Re

128
Seninul glasului: ji°Î f i a
Ftoraua specifică: Fi a 9
Form ula clasică de intonaţie (acordaj):
^ Ji

A lte form ule:

Jl -> Jl
q ^ q

ne a nes.

Cadenţe stihirarice:
 A ceste cadenţe se întâlnesc la stihirile vecerniei şi ale laudelor, însă
slavele au urm ătoarea cadenţă finală:

(P a) finale: ^ \ f

(K e) im p erfecte: 0| ^ ^

130
 X
11

X
o[ * ^ J

X
11

X
11

Ti
cft*

h.
Ti
V ^ ~ cO,
J l /
(N i') im p erfecte: 0{ •— », .

v»
\\

A lte scă ri a le g la su lu i V stih ira ric:

a) s c a ra g la su lu i V :i<H i l a ? (trifo n o s) în c â n tă ri cu fin a la pe
Di (a s e m ă n ă to a r e cu s c a ra c la s ic ă a g la s u lu i V ); e x .: p o d o b ia
„ C u v io ase P ă rin te “
b ) sca ra g la su lu i V j i <4 f i a ? —^ ( te tr a f o n o s ) în cân tă ri cu finala
p e K e (a şa c u m se c â n tă „ P ro h o d u l D o m n u lu i“ , s tih u rile d e la
„D o am n e strig at-am “ , „B u cu ră-te căm ara...“ .

131
 c) scara glasului V !i<i ? (p entaph o n o s) în cântări cu caden
interioare pe Z o ifes şi cadenţa finală p e p a (enarm onic).

b) Cântările în tactul irmologic:

P entru cântările irm ologice, glasul V foloseşte o scară d iato nică cu
b a z a în K e, îm p ru m u tân d form u le d in glasul 1 pe care le tran sfe ră în
intervalica K e-fla.

Ke’ La ’ Ke’ La ’
4 1

di sol di sol

4 1

ga fa - 0 --------- î N -------- * ^ ,i ga fa
1/ 2
2 mi
vu mi -L iL . . ----- ------------- JJ
3 1
pa re pa re
4 1
ni do ni do
2 1/ 2
zo si 20 si
3 1
Ke La Ke La

Intonaţie autentică bizantină Intonaţie convenţională

(cu tonuri mari, mici şi semitonuri) (cu tonuri şi semitonuri)

¡U
Sem nul glasului: ji0! r ia 9
Ftoraua specifică: V - ¿ T
Form ula clasică de intonaţie (acordaj):
X X
11

132
A lte fo r m u le :

X #
q <------ ------ - ------ y ^ q

x
q ^ — <*

q” ,
w > ^ * ^ * *

x11 x11
q W ~> q

A ne a nes.

Cadenţe irmologice:

(K e ) p erfecte: T \ ^

X
q

xn
------ q
xnii
X
-. P
n

X
11

$ _» "Vt
(v i') im p erfecte: q %— * ’>— « rV*V

V' _> ^
T \ %— s ___ . -___ . ^ ^ ^ \\

133
(F ia) im p erfecte:

V
X
( K e ) f in a le : q '
 G la su l a l V I-le a (H ip o lid ia n )

C rom atism ul m odal bisericesc se reflectă, în chipul cel ,m ai deplin,

în m e lo d ia glasu lui al V I-lea; prin activ area m elo d iei prin cele două
secunde m ărite, prin form ulele m odale specifice şi prin cadenţe, precum
şi prin alte elem ente d e ordin m orfologic, glasul VI răm âne exponentul
principal al m odalism ului crom atic bizantin.
S cara p rin cip ală a g lasu lui V I este alcătu ită din d o u ă tetracorduri
crom atice identice unite de un ton de legătură stabil. B aza glasului este în
(Pa). A c ea stă scară este sp ec ific ă d o a r c ân tă rilo r stihirarice, cântările
irm ologice fiind transferate în spaţiul scărilor cro m atice ale glasului II,
după cum vom vedea:

Intonaţie autentică Intonaţie convenţională

(bizantină, cu tonuri de 4 şi 6 secţiuni, cu tonuri, secunde mărite
semitonuri şi sferturi de ton) şi semitonuri)

135
Sem nul glasului: ji>A Fia
F toraua specifică: * (Fia); ^ (D i)
F orm ula clasică de intonaţie (acordaj):

A lte fo rm u le:

Ne e (x)e a a nes.

Cadenţe specifice cântărilor stihirarice:

( f ia ) perfecte: ^ f
 A -* <_

-> y < f ^

pi «K v ^ 4^ %

v -» -» ^ -* - ,

__ \\
( l i a ) fin a le : <2^ ~> ~~» \\

^ Ji
V f

A
fi

Jl

Jl
(K e ) im p e r fe c te : '— >

.X
— — ^ ^ V
-C -X
V 1

137
 N.B.: Glasul VI stihiraric întrebuinţează uneori şi o scară m ixtă, având
tritonul (Ila -D i) cro m atic, iar al II-lea triton (D i-N i') d iato n ic, prin
inflexiunile m odulatorii ale ftoralelor diatonice ale lui (Di ^ ) şi (K e ¿).

Alte scări ale glasului VI:

G recii folosesc o scară a glasului VI pe care o n um esc tetra fo n o s
K e & cu baza în G a şi cadenţele finale m ereu G a; este echiv alen tă
cu scara glasului II (D i -^ ) sau (Vu J L ).

v l M / * (^ j>* ^ ^
A ceste cântări care u tilizează scara de mai sus, au fost tran scrise la
noi direct în glasul II, pentru a facilita citirea. Vor apărtea aşad ar cântări

138
în g lasu l VI în felul u rm ăto r: sed e ln ă gl. V I fo rm a glasului
/ v ,, _Q
a lll-le a di sau: pro ch im en gl. V I ^ di etc.
N .B .: C ântările în glasul VI care folosesc scara glasului II sunt doar
în tactul irmologic.
Putem astfel să tragem urm ătoarele concluzii:
a) T oate tro p arele glasulu i II, IV şi V I se c ân tă în form a glasului II
~o\ ; cad en ţele finale ale c ân tă rilo r în gl. IV şi VI su n t în Vu cele de la
glasul II în Di.
b) C ântările urm ătoare de la glasul VI se vor cânta în form a glasului
II: T roparele, Sedelnele, an tifo an ele utreniei, p rochim en u l şi stihoavna
vecerniei.
C ântările urm ătoare de la glasul II se vor cânta în form a glasului VI:
stihoavna vecerniei, antifoanele utreniei şi prochim enul.

C adenţele irm ologice ale glasului VI (forma glasului II o f ):

_» 6
, 11
(bu) perfecte:

(b u ) finale: ^ >—■* *

A «
(D i) im p e rfe c te: ^ s — .

139
 N .B . S tih u rile de la „D o am n e , strig a t-a m “ şi „ D o x o lo g ia“ gl. VI,
deşi su nt form e irm olo g ice de c ân tare, e le utilizează scara c ro m a tic ă a
glasului V I cu baza în f ia (excepţie de la regulă).
 G la su l al V ll- l e a (H ip o fr ig ia n )

G lasu l al V ll-le a cu p rin d e o m e lo d ic ă variată, cu p articu larităţi şi

dificultăţi de sintetizare a fenom enului m odal; o p rim ă particularitate a
glasului con stă în faptul că îl găsim în d o u ă ipostaze total distincte:
a) ca glas enarmonic, u tilizând scara glasului III, autenticul său;
b) ca glas diatonic, utilizând o scară total diferită, cu baza în Zo de jo s
îm prum utată din glasul I („protos“); aceste form e ale glasului VII diatonic
poartă generic num ele de „varis“ (greu, grav) prin prezenţa sunetului Zo
(Zo ifes) în registrul grav din octava m ică. Scările cântărilor în „varis“ sunt
diferite şi variate, cu particularităţi pe care le vom analiza la momentul potrivit.

a) G lasul VII enarm onic

M e lo d ica glasului V II, în fo rm a en arm o n ică, u tiliz e a z ă o scară
„ag e m “ , id en tică cu scara g lasulu i III, având b a za în G a; d istin c ţia de
autenticul III se face prin sistem ul m elodic şi de cadenţe specifice.
ni’ do ni’ do
4
9 zo $¡4 zo si L>
ke
1 la ke
1/2
la
4

di sol di sol
4 XL
5> Ga Fa Ga Fa
1 1/2
vu m i* vu mi
4
pa re pa re
4
ni do ni do

Intonaţie autentică (bizantină, Intonaţie convenţională

cu tonuri mari, mici fi semitonuri) (cu tonuri şi semitonuri)

141
 N .B .: A c e a stă scară este co m u n ă atât cân tă rilo r stih irarice cât şi
irm ologice ale glasului VII.

Sem nul glasului: V'V' Fa

F toraua specifică: 9 Z o; G a (p rin dia to n izare $ Ta)
Form ula clasică de intonaţie (acordaj):

A lte fo rm u le:

<— ■> ----- ----- —

W ----- ----- — • iv

—
> <~
• ív I • iv

• iv

A a n e s.

Cadenţe stihirarice:
Jtw
(G a) perfecte: ->

142
 "ív

Y
(N i) perfecte: TV '

(l a) fin a le: cf{, ^ ----- "> ^ ^ ^

y '* "* — TV

(D i) im p erfecte: TV ’>— * r>— - -—^ "

A
*Vî
ta ,
A
Ti

*
(P a) im perfecte: c({7 ^ V

143
Cadenţe irmologice.

( f a ) perfecte:

(D i) im p erfecte: *\\
 N .B .: în g la su l al V li-le a (c a şi în gl. al IlI-le a) stih irile d e la
„ D o am n e strig a t-a m “ şi de la „L a u d e “ se c â n tă în m o d e x ce p ţio n a l în
tactul irm ologic; S lavele se cân tă în să în tactu l stihiraric.

b )G la su la l Vli-lea ,,varis “
O a d o u a fo rm u lă a g la su lu i V II - c u to tu l in d e p e n d e n tă d e c ea
en arm on ică - p o artă num ele de „varis“ în trucât sunetele lui p o larizează
sp re „ b a z a “ Z o grav, c ea m ai d e jo s d in tre to a te s u n e te le d in scări
m odale b izan tin e; („v aris“ =- grav, greu).
S c a ra g la su lu i V II „ v a r is “ (d ia to n ic ) se c o n s tru ie ş te p e b a z a
Zo n a tu ra l, în tr-u n d is p o z itiv in te rv a lic d e fa c tu ră d ia to n ic ă (m o d
d iatonic):

zo’ si zo’ si

ke la
ke ia

di sol di sol

ga fa ga fa
zr 1 /2
vu mi vu mi

pa re
pa re

ni do ni do
1 /2
Zo Si Zo Si

Intonaţie autentică (bizantină Intonaţie convenţională

cu tonuri mari, (cu tonuri fi semitonuri)
mici fi semitonuri)

145
 Sem nul glasului: ^ Zo
Ftoraua specifică: u
F orm ula clasică de intonaţie (acrodaj)
'Z %
C ity k k-* CI t y

A lte fo rm u le:

'Z, _» 'L
C ity C ity

Z, 'Z
C ity — i C ity
Ne a nes.

? vS -z
C ity ■-— ** — k x Ci/y»

Cadenţele glasului V II,, varis ‘‘

D eoarece îm p ru m u tă şi cadenţe d in glasu l I (protos), acest glas VII
se m ai num eşte şi „protovaris“ (prim ul greu):

(Z o) p erfecte şi finale: *^\ ^ — 5» ^

------ ~T

\ "> S — K . CJty

ji „ p <- y <_

^ «" . r ^ _» "Zi
^ / V "* ^ C ity

(Z o ’) im p erfecte: j ^ 5^

146
 Observaţie: Practica actuală arată că întrebuinţarea scării „protovaris“
a glasului VII a devenit tot m ai rară; pe de o parte p en tru că in tonaţia nu
este la în d em ân a oricui (în scara g lasu lu i apărân d c â te v a intervale
m elo d ice caracteristice 5-, 4+ , glasu l fiind un „ lo c ric “ din m uzica
o ccid en tală, m od de „ S i“ ), p e d e a ltă p arte p en tru frecv en ţa redu să a
cântărilor în „varis“ : câteva axioane, heruvice, antifonul „U nule născut“
ş.a. în cărţile m ai vechi.

A lte variante ale glasului V II,, Varis “

a ) ,, Varis “ cu trepte mobile ( U'V Zo c „varis tetrafonos“ cu treapta
a V -a alterată su ito r G a rf(diez):

b ) ,, Varis " entafonos ( Zo c cu tre a p ta a V-a şi a V il-a

alterate suitor):

c) „ Varis “ agem enarm onic ( 9 ), cu b a za în „Z o ifes“ (grav), c

cad en ţe finale pe Z o ifes şi im p erfecte p e N i, P a şi D i.

147
 Fragm ent de axion

H u rm u z iu H a r to f ila x
G I. v a r is e n a r m o n ic

S
^\ >

V re d ni că e ş ti — eu a de vă
•r 'Z-1 «-
n ’ 1 " r r - TV "
ra t să te fe ri
* 9
^ V ' ----- > cA> ^ / /
— c im — Năs că to a re de Dum

V— -aa £
ne ------- z e u -----------

A c e e a ş i s tru c tu ră m o d a lă o în tâ ln im la „ A x io n u l“ lui M a c a rie

Ie ro m o n a h u l - n u m it d e a c e s ta în g la s III G a ^ ^ „ a g e m s iria n “ .
D u p ă p ă re re a n o a s tră c o n sid e ră m c ă a c e s t A x io n e ste în g la s u l V II
„ v a ris e n a rm o n ic “ (v ezi - N. M o ld o v e a n u , „ C â n tă rile S fin te i L itu r­
g h ii“ , p. 142).
 G la su l al V lI I - le a (H ip o m ix o lid ia n )

G la su l V III e ste c el m a i a p ro p ia t ca fa c tu ră şi e th o s d e m u z ic a
e u ro p e a n ă o c c id e n ta lă , a so c iin d u -1 cu m a jo ru l n a tu ra l d in co n cep tu l
to n al d e cre aţie , în s p eţă cu „D o m a jo r“ .
P e b a z a a c e s te i „ a s e m ă n ă r i“ , am r e a liz a t c ă e x e r c iţi ile de
în v ă ţa re a n o ta ţie i b is e ric e ş ti s u n t b in e v e n ite în tr-u n „ m o d d e N i“ ,
p le c â n d d e la „ c e v a “ c u n o s c u t e le v ilo r , g a m a şi to n a lita te a „ D o
m a jo r“ .
P e d e a ltă p a r te , p r a c tic a p e d a g o g ic ă m a i n o u ă , p r o p u n e c a
în S e m in a r iil e T e o lo g ic e şi în Ş c o lile d e c â n tă r e ţi, p rim u l g la s
a b o rd a t să fie g la s u l V III, p la g a lu l g la s u lu i IV.
G la s u l V III n u e s te în s ă id e n tic c u t o n a lita te a „ D o m a jo r “ ,
c â n ta r e a b iz a n t in ă p ă s tr â n d u - ş i p a r t i c u l a r i t ă ţ i l e s a le , s is te m u l
d e c a d e n ţe , a n g re n a ju l fu n c ţio n a l m o d a l d e o s e b it, ia r p e
d e a s u p r a , d o u ă „ ip o s t a z e “ d is tin c te : u n a c u b a z a în N i, a lta cu
b a z a în G a.

a )C â n tă rile g la su lu i V III cu baza în N i

C u e x c e p ţia tro p a re lo r, c o n d a c e lo r şi a sed eln elo r, to a te celelalte
c â n tă ri stih ira ric e şi irm o lo g ic e îşi c o n d u c m e lo d ia d u p ă o sc a ră cu
b a z a în N i.
V om o b s e rv a că in to n a ţia p u r b iz a n tin ă p re s u p u n e trei felu ri de
in te rv a le : T o nu ri m a ri (4 se c ţiu n i), to n u ri m ic i (3 s e c ţiu n i) şi to n u ri
m ai m ici (sem ito n u ri - 2 secţiu ni):

149
 Ni’ Do Ni’ Do
1/2
zo si zo si

ke la ke la

di sol di sol
-V v
2 m
ga fa ga fa
1/ 2
vu mi vu mi

pa re
pa re

Ni Do Ni Do

Intonaţie autentică (bizantină, Intonaţie convenţională

cu tonuri mari, mici şi semitonuri) (cu tonuri şi semitonuri)

l „
Sem nul glasului: n ^ V i
Ftoraua specifică: 2
Form ula clasică de intonaţie (acordaj):
V
c/U

A lte fo rm u le:

V t- V
c/V, *----- «— / « — c/U

V „ V
c/U *----- ■ cA,

150
 Ne a a ghi e.

Cadenţe stihirarice:

(N i) perfecte: J v , ‘

— — ' ^ — V — ^ V ’
V
— K cA,

A K-
(N i) finale: "* ~~

_» V
^ ----- / — "> *----- cTVj

■fc W « -» V r
cA» ^ ^ ~> V -------

~ ^ ^ \ ^ ----- ~>
- v
cA ,

V
(D i) im perfecte: ţ/ i , ^ ■
— v ^

. *
- " ^ cA ,

v ^ 4* — ^

151
 •v! <r _» <■ <r 'h
cfi, — ^ ----

•vî <" r

*
CJ%

X ^ ~ ~ v < — ^
- _j A.
Ti
V W

¿ni, ^ ^ ^ — V — *
A

A t-
¿L ^ V
*

^ V - ^ ~ ^ ^ &

O bservaţie: u ltim ele d o u ă ex em p le d e m ai sus po t fi c o n sid erate şi

cadenţe perfecte.

■ţţ r _> r
(V u ) im p e rfe c te : ^ U I . ~> % ^ ~>
' T“>
r - J

A *- <~
n t •%
•% ^ <^w
efU -----• ^ ^ ^ ^

V *■ r -* Ji
"* ^ 5y

152
 Cadenţe irmologice:

(N i) perfecte: ^ %•

A
c/U

V
CÍU

*
cTU

V
cfl,

( N i) f in a le : %i

^ V
» ' ----- . c/U
"T>
V
(D i) im perfecte: c/U

A
ciU

A
Ti
«n»

*
c/U

(Vu) im perfecte:
 ji

b) Cântările glasului VIII cu baza in Ga

C um am m ai spus, câteva specii de cân tare (troparele, condacele şi
sedelnele) folosesc o scară diatonică specială, după sistem ul tri foniei, din
Ga.

Scara glasului:

Ga ’ Fa
Vu Mi

Pa Re

Ni Do

Zop Si ^
Ke La

Di Sol

Ga Fa

Sem nul glasului: ncfi, V i

Ftorale specifice: Zo p ; Ke Ga 2 c a de la Ni.
Form ula clasică de intonaţie (acordaj):
A lte fo r m u le :

Y *
— r
w \ \
Na a na.
_>
■ív 'iv

Cadenţe specifice:

(G a) p erfecte şi finale:

%
CÍU

Y
(G a) im perfecte: Y l
 E x e r c iţii d e in to n a r e a g la s u r ilo r b is e r ic e şti,
u r m ă r in d s iste m u l d e ca d en ţe:

G las I oj fia T (s tih ir a r ic )

a) 0| ^1 — . ■ ~ * i. . 0| ( im p .) w k . «

%% . ^ JV %
— 11 - V ^ 1im . 0[ ( per f.) * .__*

156
 G la s i q [la T (in n o lo g ic )

•b
b) q CTU Cmp.)'

Jl
q (perf.)

*
Cil, (,mP )

*
cf l , <imP )

Ji
q ( f in a lă ) .

G las II Ai T (stihiraric)

A.
f 11 (imp.)

V
(perf.)

(¡mp.) '

A
t i l , (perf.)
V '— ' - ,

(im p.)

157
 G las III Tv l 'a T (stihiraric)

a) TV ~ . ——< - > ' > ' > - > >— s

K *- x~
■Ţii... C | (imp.) g - " "> %« %i —. ■»■%

W « <^T , y * ----- ^ Q| (perf.)

«- «- «- K
^ ^ ^ ¿[ (imp.)

158
 G las III 'V\ n a T (irm ologic)

X
11

b) q (imp.

X
ii
q (imp.)

Jl
0{ (pcrf.)

X
H
U L q (imp.)

Cţ (imp.)

^ q (im p.)>^^

\ \ (fi n al ă)

G las IV I la T (stihiraric)

Jl %
a ) °( ~ -* —

_ -» cJT, O m p.)% ~ .

ji
q (perf.)
^ V^ ^
£
^ j L ^ JL c a , (,mP-

159
 </ r-
G las IV cHr Vu, l e g h e to s T ( ir m o lo g ic )
 ■ vi
cT U ( 'm p .)

* fi
cTU <>nip. •%

,6
Tţ ( f in a lă ) .
V

G las V q f ia T (stihiraric)

X
Jl 11

a) GI oţ ( im p )

X jb.
11
0 [ (imp.) cTU(imP ) '

V
X
11
— " V
v»
~>v» T V (imp.)

X
ii
q (pcrf.)

161
 tily ('m P )

v* — V ^
Jl
C( (p erf.)

X
11
Oţ (imp.)

A
T»1
ţ j l , (finală).

G la s V ¡cj -2 ^ fia T ( ir m o lo g ic )

X
n V
b) q TV ( i mp )

V»
TV (¡mp.)

(perf.) W
X~
X
k q (perf.)

v*
k T V (imp.)

X
q (penul.)
V - - —
X
✓ - ii
q (fin a lă ).

162
 G la s V I è .” fia T (s tih in ir ic )

t2 S , ( im p .) ~

V J~ (perf)

~> ^ ^ 1 . ff (im p .) "* '■■“ > ~

J iL y

^ K (, ^^ t X w ^ ^ -> J~ <~

t vv^
- Ş ^ 2 i V W ^ ( p cr f . )
v w

✓ -3^ t -» ,X
, ( im p .)
d N-

x~
w f " » ~> — «
< £ .
>

_> j i
'— > ( f in a lă ) .

163
 G la s V I I ci/ÿ. Fa T (s tih ir a r ic )

r
~* TV ( f in a lă ) ,
o
G las V II U'V' Fa T ( ir m o lo g ic )

G las V III cA. Vt T ( s tih ir a r ic )

 G las VIII cH, Vi T (stihiraric)

----- r >
■

166
 C a p ito lu l 4
M IJ L O A C E D E ÎM B O G Ă Ţ IR E A M E L O D IC II B IZ A N T IN E
I so n u l - a n g r e n a j s o n o r
d e îm b o g ă ţir e a c â n tă r ilo r b is e r ic e ş ti

Deşi m u zica bizantină po rn eşte de la un concept linear m elodic - pe

care -1 c u ltiv ă şi-l p ă strează p â n ă azi - în p ractică a apărut o referin ţă pe
verticală, p ro p rie acestei arte, u tiliz a re a isonului. A c esta c o n stă în
aco m p a n ie re a m elodiei d e c ă tre o a d o u a v o ce p rin tr-u n su n et p relung
ţin u t cu g u ra în ch isă, n u m it iso n (su n e t repetat, egal, u n ifo rm , drept).
Procedeul este sem nalat şi în form ele incipiente ale m uzicii gregoriene prin
aşa-num itul „acom paniam ent de bourdon“ .
Ţ inut în vechim e de cei care încă nu erau iniţiaţi în cântare (cei care
ţineau „bâzu l“), rosturile isonului astăzi n u m ai răm ân cele de rutină, ci
d ev in e o a u ten tică şi o rig in ală p e d a lă arm o n ică ce c o n fe ră un plu s de
expresivitate muzicii bisericeşti.
Pentru aceasta însă, isonul nu se va ţine la întâm plare, ci după câteva
reguli elem entare după cum urm ează:
a) O p rim ă co n d iţie a cân tă rii cu ison este ca ace sta să se p o arte pe
unul din sunetele principale ale m elodiei (bază şi uneori p e „dom inantă“ în
m om entul când m elodia se sch im b ă d u p ă principiul „roţii“). Se respectă
astfel şi principiul consonanţelor m odale, unde isonul trebuie să înceapă şi
să sfârşească pe o consonanţă; în tim p ce ea durează, se p o ate face auzit
orice alt sunet din acord, consonant ori disonant.
b) Isonul trebuie să preîntâmpine sau să coincidă cu „mutaţiile“ melodiei
pe alţi centri p o larizato ri (în cazu l m o d u la ţiilo r spre alt glas sau d up ă
principiul „roţii“ în cadrul aceluiaşi m od).

167
 în cazul cân tărilo r irm ologice se utilizează şi isonul „ostinat“ , adică
iso n u l se ţin e p e o p e d a lă ro stin d te x tu l sim u lta n cu cei ce in to n e a ză
m elodia.
c) S c h im b a re a iso n u lu i se face în g e n e ra l pe sila b a a c c e n tu a tă a
cuvântului.
d ) S u n t c a z u ri în c a re a n u m ite p ă rţi a le c â n tă rilo r nu „ s u p o r tă “
iso n u l, cu m su n t în c e p u tu rile c â n tă rilo r în reg istre jo a s e sau a n u m ite
c a d e n ţe fin ale. în acest caz cei c are ţin iso n ul îl p ărăsesc şi in tră pe
făgaşul vocii pu rtăto are a m elodiei.
A c ea stă re g u lă este în tă rită şi de fap tu l că un p rincipiu de bază al
is o n u lu i e ste c ă to t tim pul el se a flă su b lin ia m e lo d ic ă a c â n tă rilo r,
îm b o g ă ţin d cu arm o n ic e c ân tarea b isericească.
e) N u fară im p o rtan ţă este, de asem en ea, u tilizarea iso n u lu i în tr-o
n u a n ţă a d e c v a tă , p e u n p la n s o n o r c a r e să p e r m ită d in a m ic
in te lig ib ilita te a m e lo d ie i, s c o ţâ n d -o în r e lie f şi în s o ţin d d is c re t
m odulaţiile. Isonul să nu fie em is inestetic cu sunet „spart“ , „pe coardă“
sau „ d esch is“ , ci b in e „ im p o stat“ , o m o g en ca tim bru şi înălţim e.
U tilizarea cu m ăiestrie a isonului „p oten ţează“ frum useţea artistică
a cântării prin îm b og ăţirea sonoră, sen zaţia d e continuitate a rugăciunii,
iar înlănţuirile pedalei (isonului) cu diferitele sunete ale m elodiei sugerează
s u b stra tu l u n e i a rm o n iză ri m odale sp ecifice, ia r p e a lo c u ri şi a
heterofoniei. D e fap t, m u z ic a o m o fo n ă (c o ra lă ) c e a m ai a d e c v a tă şi
m ai p lă c u tă e ste c e a c are p o rn e ş te d e la m e lo d ia b iz a n tin ă şi d e la
refrenele arm onice pe care le dă înlănţuirea isonului cu sunetele m elodiei.
în B ise ric a g re a c ă n u este a c c e p ta tă n ic i o fo rm ă d e a rm o n iz a re
sau p o lif o n iz a re p ro p riu -z is ă a m e lo s u lu i b iz a n tin , s in g u ra fo rm ă
în so ţito are a m elo d iei fiind isonul cu fun cţie d e pedală.
Astfel, grecii pot fi acuzaţi, pe d e o parte de conservatorism exagerat,
lim itând posibilităţile de exprim are doar la dim ensiunea orizontală, dar şi
apreciaţi, pe de a ltă parte, p en tru co n secv en ţă. M uzica p rac ticată d e ei

168
(m o n o d ie a c o m p a n ia tă d e iso n ) a v ân d u rm ări d e o se b ite în p la n m e ­
lodic:
- m en ţin erea p ân ă în zilele n o astre a unei intonaţii netem p erate, cu
sfertu ri d e ton, ton m ic, ton m a re şi in te rv a le m ai m ari d e c â t sec u n d a
m ă rită ( 2 +) o b işn u ită în siste m u l tem p e rat; acest fel d e in to n a ţie m ai
era p ra c tica t în că la noi p e vrem ea lui M acarie şi A n to n P an n , astăzi în
cazuri cu totul ra re şi izolate;
- d ezv o ltarea m elosului pe o rizo n tală, într-o m are v arietate ritm ică
şi m e lo d ic ă , m e lis m a tic ă (v a la b ilă şi p e n tru c â n ta re a b is e ric e a s c ă
ro m ân ească);
- posibilitatea realizării cu m are uşurinţă, prin interm ediul floralelor,
a m odulaţiei dintr-un gen în altul, neîntâlnit în m uzica occidentală;
- iso n u l, gândit p e rm a n en t c u p ed ală (sub linia m elo d ică), aju tă la
in to n aţia d u p ă sistem ul lui Z arllin o , d e o arece a rm o n icele rezu ltate din
re z o n a n ţa n a tu ra lă a su n etu lu i fu n d a m e n tal, aju tă şi im p u n e m elo d ia
în tr-o in to n a ţie n etem p era tă .

R e g u li p ra ctice de utiliza re a isonului

în g e n e ra l, se ţin e s e a m a c a iso n u l să fie to t tim p u l cu fu n c ţie de

pedală , adică să se afle tot tim pul sub linia m elodică. U nele cărţi greceşti
de c ân tă ri b iserice şti c o n ţin şi iso a n e le cu toate sc h im b ă rile lor, după
reg u lile p e care le-am p rez en ta t şi n o i . C ărţile de m u z ic ă b isericească
în lim b a ro m â n ă (m ai vechi sau m ai no i) nu sp ecifică şi isoanele; acest
lucru p erm ite o anum ită lejeritate în alegerea variantei d e ison preferată
d a r şi n e s ig u ra n ţă şi in c o n se c v e n ţă . D e fap t, tra d iţia ro m â n e a s c ă a
iso n u lu i p re su p u n e o v arian tă m ai clară, aceea a su sţin erii ac e stu ia pe
treapta principală a glasului (baza scării) pe porţiuni întinse ale m elodiei,
fă ră „ s c h im b ă ri“ re p e ta te şi s u p ă ră to a re . Iso n u l tre b u ie să re d e a
c u rsiv ita tea şi rep etab ilitatea c o n secv en tă a rug ăciu n ii p rin cântare.

169
 R ed ă m to tu şi c â te v a v a ria n te d e „ s c h im b ă ri“ ale iso n u lu i c are
în so ţeşte m elo d ia, d u p ă regulile en u m erate m ai sus:

Isonul în glasul a l VUI-lea

G la su l al V U I-lea su p o rtă ison în special p e (N i), cu sch im b ări în,

(Di^, Di ) în funcţie de m ersul m elodic, p entru cântările cu b aza în (N i)
şi iso n pe (G a ) şi (N i), la câ n tă rile cu b a z a în (G a).

v (Ni)

^ ^^ ^ V ( D O , ^______

(Ni*) ^ ^ ^

(D ij) (Ni) v
^ _^ ^ j ţfVf

b) tH, ( f a ca de la V i)

______________

(I a) jj
— tiU

170
 Isonul în glasul al IV-lea
G lasul IV leghetos u tiliz e a z ă iso n (în m o d co rect) p e Vu, ca n o tă
specifică a glasului şi pe (Di), în funcţie de cursul ascendent al liniei melodice
(tetracordul Di-N i')

Jî, leghetos Vu

G lasul IV stihiraric, având cadenţe în Pa, şi isonul va m erge către (Pa)

(la cadenţe) şi în Vu pe parcursul m elodiei:
(Vu)

G lasul IV papadic (aghia) foloseşte ison p e (Di) şi (Vu).

^ ^ ^ , ___ f ________ ^ _____ /

^ ^ (Vii) -

171
 Isonul în g lasul I şi V
De p re fe rin ţă , isonul în g lasu l I şi V se ţin e pe treap ta p rin c ip a lă
(baza) glasului (Fia).
Fiind un glas cu „subton“ (Ni-Pa), poate apărea o schim bare a isonului
pe N i în urm ătoarele cazuri:
a) cân d m elo d ia cântă acest sunet (Ni):

b) cân d m e lo d ia cân tă Vu (m ai ales în cadenţe):

U nii te o retic ien i nu reco m an d ă u tiliz a re a isonului p e Ni în glas 1

a rg u m en tân d că treap ta Ni nu face p a rte din stru ctu ra glasului I (acele
sunete „ e sto te s“ ).
De asem enea, isonul se transferă p e (D i) sau (K e) în funcţie d e m ersul
m elodic, după principiul „roţii“ .
 Pentru glasul V irm ologic (ison pe K e şi Di):

$ »A
( 5 (D j) ^ ^

X V» pi)
\\
<*

(M)

X
11
-> -—

(M ) = M elos; m elodia este preluată şi de ison.

Isonul în glasurile III şi VII

G lasul al IlI-lea şi al V ll-le a au b a ză co m u n ă p e (G a) şi im plicit,
isonul v a fi prezent cel m ai m u lt p e sunetul (G a), d a r şi p e (N i) şi (Pa).
 G lasu l V II v aris su p ortă ison pe ( Z o j ), ( I la ) şi (D i) în funcţie de
mersul melodic:

c ^ S ______ ^ ^ ^ ^ d £ ) w w

(Zo) . r- «- 'Z
> -» y i x% -> Ci/y
d

Isonul în gla su l a l II-lea

G lasu l al II-lea su po rtă isonul în special p e (D i); el p o ate fi ţinu t pe
această treaptă a glasului p e spaţii largi m elo d ice, iară schim bare, dacă
este sub form ă de p e d ală (cu D i de jo s, din o c tav a m ică):

D e asem enea, folosindu-ne de regulile generale ale isonului, glasul

al II-lea suportă ison pe (Ga), fiind un glas „subton“ (G a-D i), pe Vu când
se c ad en ţează în V u şi m ai ra r p e (N i) c ân d m e rsu l m elo d ic îl cere:

174
 c)

Isonul în glasul al VI-lea

G lasul al V I-lea este glas crom atic, cu baza în (Pa); ca urm are, isonul
se ţine în special în (Pa), dar şi în (D i) sau (Ke), după principiul roţii sau în
cazul m odulaţiei spre un glas diatonic, iar p e cadenţa finală se schim bă pe
(Ni), fiind un glas cu „subton“ (Ni-Pa).

(na)

(na) (N i) (na)
Jl
b)
 M o d u la ţia în c â n tă r ile b is e r ic e ş ti

M odulaţia este un procedeu de înniore şi îmbogăţire a expresiei artistice

ce co n stă în p ărăsirea cadrului m odal iniţial şi angajarea într-un discurs
m uzical spre alte glasuri sau centre m odale.
E x istă şi cântări ce se desfăşo ară p e o linie m elo d ică unim odală, de
obicei cele scurte şi în tact irm ologic, în să cântările stihirarice şi papadice
perm it o seam ă d e digresiuni ce-şi găsesc exprim area deplină în fantezia
şi in ventivitatea psalţilor ce ştiu să conducă linia m elodică spre sinuoase
şi variate form e structurale.
D ezvoltându-se num ai în plan linear (orizontal), varietatea schim bă­
rilo r m o d a le n e apare, alături de u tiliz a re a isonului (p ed alei), ca o
com pensaţie a acestei lim itări sintactice.
G rafic, m odulaţiile se realizează prin interm ediul „floralelor“, p e care
le-am prezentat şi în cadrul sem iografiei; le vom reaminti pentru că acestea
constituie „m obilul“ realizării practice a „părăsirii“ şi „revenirii“ m odului
initial.
In m uzica bisericească sunt 20 de florale:
-d ie z u l: d
- ifesul: p
- 8 florale diatonice:
2 ? <!> X t. £ (efect: o scară diatonică
Ni P a V u G a Di K e Z o N i' cu tonuri şi sem itonuri)

- 5 florale crom atice:

gl. II 'd T; Ke(efect: 2+ K e ifes - Zo);

gl. V I ^ ; £ (efect: 2 + Vu if e s - G a d iez; Zo if e s - N i'd ie z )

176
 m uştar: ^ (efect: G a şi P a diez).

- 5 florale enarm onice:

agem ul: 9 (efect: Z o ap ro ape d e Ke, Vu ap ro ape d e G a);
Zo
G a,
nisaburul: jj? (efect: Vu şi G a diez);
hisarul: ^ (efect: di diez şi Z o ifes);
g eneral ifes: ^ (efect: Z o aproape de Ke);
general diez: (efect: Vu ap ro ap e de Ga).

Observaţie: In grafica grecească se m ai utilizează două sem ne grafice

dem ne de reţinut:

& (sem id iez, alterează ascen d en t cu 1/4 d e ton).

,p (sem iifes, alterează descen d en t cu 1/4 de ton).

Pentru a înţelege fenom enul acesta deosebit de com plex din m uzica
bizantină - m odulaţia - vom face o clasificare după anum ite criterii, care să
uşureze asim ilarea de către elevi:
I) După criteriul dim ensiunii modulaţiei:
a) inflexiunea;
b) m odulaţia propriu-zisă.
II) D upă criteriul direcţiei (contextului modal):
a) m odulaţie interioară, în cadrul aceluiaşi m od (după principiul roţii);
b) m odulaţie exterioară, către alte genuri şi m oduri:
1) de la autentic la plagal
2 ) în cadrul aceluiaşi gen
3) am estecul de genuri: diatonic -«-»cromatic;
d iatonic » e n a rm o n ic ;
enarm onic-«-*crom atic.

177
 I. D upă criteriul dimensiunii:
a) Inflexiunea modulatorie presupune trecerea, pentru scurt tim p, î
alte zone m odale, urm ată de revenirea im ediată la modul iniţial sau alterarea
pasageră a u n o r trepte din scara m odului respectiv:

gl v u * ^ g l. I I

Ex: Kt

P re ca re le ----------- ro a g ă -L , M a i că
Ag l v ,V
11 *“
d d
ne nun ti tă să se mi Iu

ia s ca

în exem plul de m ai sus (Dogm atica gl. VIII) asistăm la trecerea scurtă
în tr-u n g las c ro m atic (II) şi rev en irea p rin ftoraua sp ecifică glasu lu i
d iato n ic ( D ix ) .
- inflexiunea prin diez:

V _ ___ V
d d
gl. VIII____________________________ | | inflexiune
6 « " < - _ » V
K — K* / ~> tTl, etc.
d
pasageră I revenire la gl. VIII

b) M odulaţia propriu-zisă p resupune că m elodia se desfăşoară p e

durată m ai m are în noul glas, pe dim ensiuni m ai extinse, aşezându-se m ai
pregnant în param etrii specifici noului glas:

178
 vi ri-™
.) - t v s - W ^ V — ^ V — —
Năs că ------------- to a ------------------------------ re

~ ^ "* "* cil

de ---------- D u m --------- ne ------------ zeu
fiiT.
^ v — ^ V ------ --> V ~»
-& v v ------ 7 v ----- -r
cea pu ---------------------------------------------- ru -------------- re a
X~ m^— j*~ ^
" " ‘ ■»
fe ------ ri ------ ci --------------------------- = = i^ - tă şi p re a

J g T v m * «- r r ^ V
>— K -^ L , I w U I. y ~> ^ %— K TV etc.

ne vi no va ------------------------- tă

g i.v
b) 3 \
şi pâ ------ nă la ia d , T e -a i —
fiTvi
^ ^ ^ ...- »

p o ------------- go râ t; în tu ne ------- ri cul

, ji
^ ^ ^ ^ ^ C ,

cel de a co lo L -a i s tri cat

şi lu mi na în vi e rii

179
 II. M odulaţia după criteriul direcţiei (contextului modal):
a) m odulaţia interioară, în cadrul aceluiaşi glas, după principiul roţii:
A cest p ro ced eu constă în reeditarea p e alte înălţim i (pe alte centre),
a subm odurilor de cvintă sau cvartă a unui m otiv melodic în cadrul aceluiaşi
glas.

gl. VIII (Ni)

V 1
cTV, *

Pu teri, că Iu crati
v I gl. VIII (Ga)
v»
— V ^ c A ,1~ n
cu mi nu ni le. Mul — te sunt nu
| gl. VIII (Ni)

V c/U ’ ' ---- ---- • ete­

mi ri le voas tre, dar mai mul te

4
— y —
fr t\ -m V o - ----------------
O

O bservăm că centrul m odal se tran sferă de pe sunetul N i, p e sunetul

G a(d u p ătrifo n ie).
gl.V transferat pe Ke
gl.V centru de Pa
a) c(
Pen tru a ceas ta prea sfânt si cri

v» ţ V»
\\
ul moaş te lor ta le în con ju rând

180
 A m văzut cum se realizează o m odulaţie interioară după principiul roţii
(tetrafonie).

b) M odulaţia exterioară către alte genuri şi moduri:

1) d e la autentic la plagalul său şi invers:
S e re a lize a ză co n cret în tre g lasu rile 1 şi 5 ,2 şi 6 ,3 şi 7 şi m ai rar 4
şi 8 şi are la b a z ă apro p ierea fu n cţio n a lă în tre cele d o u ă g lasu ri, ce se
m anifestă prin „îm prum uturi“ reciproce de form ule m odale, uneori chiar
form ule de cadenţe. D e m u lte ori trecerea se face fară a fi sesizată,
elem entele m elodice fiind uneori insuficiente în argum entarea m odulaţiei
din autentic şi plagal (sau invers).
N u p u te m să nu a m in tim to tu şi - d u p ă cum am arătat în tratatrea
g lasurilo r - că uneori există cântări întregi preluate de plagalul său, cum
sunt cântările irm ologice în glasul 6 , form a glasului 2 ( D i ) şi invers.

P rez e n tăm un fragm ent în care din gl. I se m o d u le a z ă spre gl. V

(în cadrul genului diatonic).
 în că p u t , H r is to s

P re z e n tă m şi un fragm ent în care se m o d u le a ză din glasu l H spre

glasul V I (în cadrul genului crom atic):

£ 1^ ^ ţ ^ ^ w ^

Pu ne, D oam ------- ne, pa ză gu r ii

me — le şi u ------ şă de în g ră di

V '^ ^ ^ ^
* “0“1
re îm p re ju ru l

2) M odulaţia în cadrul aceluiaşi gen:

Presupune com binaţii de modulaţii între cele patru m oduri diatonice în
u rm ăto arele co m b in aţii p osibile: !*-► 8 ,
l-*->4,
4«-*-5,
5<*-*8.
U n m odel de m odulaţie de acest fel întâlnim în podobia glas VIII „O,
prea slăvită m inune!“ în care m elodia se „plim bă“ în cele patru câm puri
ale glasurilor 8 şi 1:

182
 O, prea slăvită minune!
g l a s u l VIU, JicA, Ni l'u

f 1 v ,n
V s
cfU w

0, p re a s lă vi tă mi i — ne! 0,
r~
-> w
w
 W

în fri co şa ~ tă ta i nă! Ce la ce

—>
w
■
- ----- .
V
es te d in fi re fă ră de

V III tn J ✓
_» A O-

m oar te , c u m spân zu ra p re le m n ; cum gus tă

------ — '

a cum im o a r te , cum se 0 sân deş --------- te

_> j i %•%
------ "------ .
Cel ne vi no v a t! As cun d e - t»i Iu mi

ji , ___ «-
w ->

na -— ta şi te în fr i co şea — ză —
«- w <-
c il y -* ^ v -
w
soa - re vă zând în d ră z —

183
nea lă , Fe c io a ra sus pi
J l 1 V III Cil,
- ^ o| ------- J l. % A

g ră y a , pe H r is to s ră s t ig n it vă

&
V
pe Ca — re L -a năs cut

3) M odulaţia care utilizează am estecul de genuri

P e lâ n g ă faptul că acest gen de m o d u laţie nu are nici o o p relişte în
cadrul glasurilor bisericeşti, se m ai adaugă şi m odulaţia prin interm ediul
floralelor ce nu fo rm ează propriu-zis o scară - hisar, nisabur, m u şta r - ci
acţionează pe anum ite pasaj e m elodice îm bogăţind şi mai m ult acest spectru
modulant.
O cân ta re c are u tiliz e az ă ap ro x im ativ to a te fto ralele şi sp ec iile de
m odulaţie posibile este „Vai m ie, înnegritule suflete!“ (gl. VIII) de M acarie
Iero m o n ah u l. N oi am o ptat ca ex em p lu p e n tru o p ie să m ai accesib ilă,
deo sebit de elocventă, însă: „A xio n gl. V III d e Ş tefanache P o p escu “ .

A xion G las VIII tfv. Ni

d e Ş te f a n a c h e P o p e s c u

V H Iy - ^

« -' V ■ ^ ^ j
Cu vi ---------------------- ne - se cu "—
A
^ <----- I vx ^ ^ ^ ^

a ---------- de — vă --------- ra t -------------

184
 V»
w

sa te fe — ri c im

<-
^ 5 ^ ^
-¿ r V — V -

Năs că ------- to a re ----------

V
c/l,
de ---------- Dum ne zeu,

ÿ v — - V n

cea pu ---------------------------------- ru re a fe

I I
ri CI tă şi p re a
vin
VI
v ~ * ^ \\
ne vi no va tă --------------
II (Ni)
, 11
¿ V V' - - V V'
Şl M ai ca

/ A
Dum ne ze u ----------------- lu i

nos tru . Ce ea ce e ş ti m ai

185
c in s ti tă
I V III
V*
\\

de cât He ru vi - m ii -----------
I (Di)
*
şi m ai mă ri -------------------------------- Şi
. V III
<- _ *■ * $
v» Q[

m ai — mă ri tă fă ră de
<- • r1- ■ f JV
v ~ * V Ol
-y
a se mă na re
X-
------ :\
de cât ------ Se ra fi
V III (tritonic)

- w i V ^ —

m u, ca

re a fă ră

s tri că c iu ne p re

186
Dum n e -------- zeu Cu vân --------------------- tu l

d u ---------- pă— a — d e -------- văr

<-------------- V --------------- -*» — ; f ^ V .D "» »

--------- D u m ------------ ne ---------------------- z e u te mă

în această cântare s-au întrebuinţat 11 florale:

Di (gl. II)

187
 ^ ( D i ) (gl. VIII - revenire)
fi
(P a ca d e la N i' - gl. II)

2 (N i - gl. VIII - revenire)

^ (N i' - gl. II)

^ (D i - gl. V III - revenire)

^ (D i - gl. I - prin cip iu l roţii (ca d e la "p a”)

^ (N i' - gl. V III - re v e n ire )

2 (G a ca d e la N i - d u p ă trifo n ie (gl. V III)

® (P a - gl. V I - tran sp u s p e D i)
£
(Ni - pentru verenire definitivă în gl. VITI)

Concluzii: U tiliz a re a cu d isce rn ă m â n t şi cu p ricep ere a p a sa je lo r

m o d u lan te în c ân tarea bisericească, a d u ce acesteia un p lu s de cu lo are,
b o g ă ţie d e fo rţă e x p re s iv ă şi de n o u ta te ; e ste n e c e s a ră în s ă o
b u n ă c u n o aşte re a lucrării ftoralelor, fan tezie şi c u n o ştin ţe teo re tic e şi
p ra c tice care să d ea fo rm ă lucrării şi să sa tisfa c ă cerin ţele este tic e ale
m uzicii bizantine în sine.
 U n ita te şi d iv e r s ita te în c â n ta r e a b is e r ic e a s c ă
„C onvieţuirea“ m uzicii psaltice m onodice şi a m uzicii corale
în B iserica O rtodoxă R om ână

N u este nevoie să frecventezi m ulte biserici din cap itală sau din ţară
c a să te convin gi că fiecare d in acestea - din p u n ct de v edere al cântării
practicate în cult, în special la Sfânta Liturghie - are n o ta sa specifică, fie
că ne referim la sintaxa muzicală abordată (m onodie, arm onie, polifonie),
fie la interpretarea de tip solistic, grup coral, co r bărbătesc, co r m ixt sau
co r de copii etc.
Unitatea cântării în B ise rica n o astră este p ă strată în să d e textul
liturgic care este acelaşi în toată O rtodoxia şi de melosul bizantin autentic,
fie sub form a explicită a monodiei psaltice, fie sub forma evoluată a polifoniei
sau armoniei.
în a b o r d a r e a te m e i p r o p u s e , tr e b u ie să a ră tă m c ă m u z ic a
b ise ric e a sc ă re p re zin tă h a in a d ia fa n ă cu care se îm b ra c ă C u v ân tu l, în
ro s tire a - d e c e le m ai m u lte o ri - a u n o r a d e v ă ru ri d o g m a tic e . A m
a p ela aici la sim ilitu d in e a şi ap ro p ie re a din tre m u z ic a b ise ric e a sc ă şi
te o lo g ia o rto d o x ă , g â n d in d u -n e c ă a m â n d o u ă s u n t su b a c e e a şi
„ u m b rire “ a S fâ n tu lu i D u h ; p u te m sp u n e că m u z ic a b is e ric e a s c ă se
află su b „ in cid en ţa “ dogm ei în sensul că, aşa cum definiţia dogm atică
n u p o a te fi sc h im b a tă , d a r în ju ru l a c e ste ia se p o a te te o lo g h is i, a şa
m u z ic a bisericească treb u ie să-şi p ăstreze n o ta sa sp ecifică, autentică,
d a r ea p o a te fi e x p rim a tă în lim b a ju l v re m u rilo r n o a stre (p o lifo n ic ,
a rm o n ic sau e tero fo n ic ); im p o rtan t este să n u ne d e p ă rtă m d e filo n u l
o rig in a l - m e lo su l b iz a n tin . A şa d a r, e v o lu ţia lim b a ju lu i în c a re se
e x p rim ă cântarea în B iserica noastră este ceva firesc, iar cei care critică,
n e în ţe le g â n d m u z ic a c o ra lă d in c ad ru l S fin te i L itu rg h ii, n u c u n o sc
p ro c e su l isto ric firesc c are nu p o a te fi evitat.

189
 în prefaţa volum ului I din D ogm atica sa, părintele D um itru Stăniloae
spune: „ N e-a m c o n d u s în a ceastă stră d u in ţă (n.n.) de m o d u l în care
au înţeles în v ă ţă tu ra B isericii S finţii Părinţi d e odin io ară, d a r am ţinut
seam a în interpretarea de faţă a d o g m elo r şi de necesităţile spirituale ale
sufletului care-şi caută m ântuirea în tim pul nostru, după trecerea prin m ulte
şi n oi e x p erien ţe d e viaţă, în cu rsu l atâ to r seco le care ne d esp art de
epoca S fin ţilo r P ărinţi. N e-am silit să în ţeleg em în v ăţătu ra B isericii în
spiritul Părinţilor, dar în acelşai tim p să o în ţeleg em aşa cu m credem că
ar fi în ţeles-o ei astăzi. C ăci ei n -ar fi făcut abstracţie d e tim p u l no stru ,
aşa cum n-au făcu t de al lor.“
E xtrapolând cele spuse m ai sus în p lanul m u zicii b isericeşti, putem
afirm a că tot aşa nu putem face abstracţie de tim pul nostru şi de evoluţia
firească a m uzicii în Biserică; este suficient să am intim - cum vom vedea
şi m ai departe - că în p rim ele trei secole, creştinii interpretau psalm ii la
„ frân g erea p â in ii“ într-o fo rm ă simplă, a p ro p iată de recitativ, ia r d u p ă
secolul IV, cân d m u z ica a d e v en it m ai co m p licată, a fost n ev o ie d e
in terp reţi, d e cântăreţi cu a p re g ă tir e sp ecială; astfel, d e la cân ta rea în
com un s-a trecut la cântarea de tip solistic.
Pe d e altă parte, m u zica p saltică de sorginte bizan tin ă cân tată astăzi
în B iserica O rto d ox ă R om ână, în B iserica G reacă, Sârbă sau B ulgară, nu
m ai este aceeaşi cu cea din tim p u l lui C u cu zel - trad u cerile din sistem a
veche dovedesc acest lucru.
Iată că ev o lu ţia cântării în B iserică este firească, fie că n e referim la
aceeaşi sin tax ă m uzicală, fie la lim baje diferite, în cazul n o stru la o n o uă
d im e n siu n e artistică: înveşmântarea arm onico-polifonică a cântului
bizantin. Prin această formă, m uzica este exprim ată în lim bajul vrem urilor
noastre: „D acă în A pus, condiţiile istorice au fost altele decât la noi şi au
favorizat d ezv o ltarea polifo niei, şi c h ia r n o taţia care, c ăp ătân d un sens
mai artificial decât cea orientală bizantină, având totuşi avantaje prin poziţia
geografică (se puteau vedea m ai bine coincidenţele sonore sim ultane), la
noi m uzica a confirm at mai departe tradiţia şi caracterul m uzicii greceşti

190
prin m uzica bizantină, bineînţeles cu toate influenţele suferite, care nu s-au
rezolvat în polifonie ca în A pus, ci au dus m ai departe la ceea ce era spe­
cific ei, bogăţia melodică“ . O dată înţeles conceptul linear m elodic al muzicii
b iz an tin e, p re c u m şi stru ctu ra sa intim ă, acel sistem de relaţii son o re
com plexe care conferă „viaţă“ acesteia, com pozitorul Paul Constantinescu
îşi p un e p ro b lem a transform ării ei d u p ă nevoile actuale, „când urechea
nu se m ai m ulţum eşte cu o sim plă melodie, ci cere o adâncire sonoră,
o polifonie. “
A stăzi, în cultul Bisericii O rtodoxe R om âne, la Sfânta Liturghie sunt
folosite lim baje m uzicale diferite:
1) ccintarea in comun, prin p aticip area tu tu ro r cre d in c io şilo r la
cântare.
2) cântarea solistică, în m aniera psaltică, cu acom paniam ent d e ison
sau fară.
3 ) cântarea corală în d iferite v arian te, grup v o cal, c o r m ix t, co r
b ărbătesc, c o r de copii, cu u n reperto riu adecvat S fintei B iserici.
C o n sid e ră m că to a te aceste form e de ab o rd are a răsp u n su rilo r
liturgice sunt fireşti, nu contravin nici dogm elor Bisericii O rtodoxe şi nici
tradiţiei şi practicii B isericii d e la începuturi p ân ă astăzi.
A ceste tipuri de cântare bisericească îşi găsesc argum ente astăzi prin
utilizarea p ractică în istoria B isericii creştine, în anum ite p erio ad e fiind
m ai pregnant unul, alteori altul, alteori coexistând.

/. Cântarea in comun
T rad iţia m u z icală în B ise rică este atestată de S fan ta S crip tu ră a
V echiului şi N oului Testam ent şi de Sfinţii Părinţi. C ântarea în B iserică a
tu tu ro r c re d in c io ş ilo r a fo st c u ltiv a tă în B ise ric a p rim a ră p e n tru
consolidarea unităţii c reştin e, ca m ijlo c eficace de apărare a dreptei
credinţe în controversele doctrinare şi de răspândire a creştinism ului, fiind
tot tim pul, în să o form ă de seam ă de exprimare a iubirii lui Dumnezeu şi
adorării Lui.

191
 C â n ta re a a fost p rezen tă la p rim ii creştin i dintru început: Sfanţul
Evanghelist M atei am inteşte că la Cina cea de Taină s-au cântat psalm i din
Vechiul Testam ent (Mt. XXVI, 30) iar Sfinţii Apostoli, la„frângerea p âinii“
au în treb u in ţat şi ei cântarea p salm ilo r d u p ă exem plul M ântuitorului la
C in ă : „Ş i e ra u în to td e a u n a în te m p lu lă u d â n d şi b in e c u v â n tâ n d p e
D u m n e z e u “ (L c. X X IV , 53). M ai m u lt ei se adunau şi n o a p tea în case
p articu lare, u n d e în ălţau rugăciuni şi u n de cântau im ne şi laude (F. Ap.
1 ,9 ; III, 1; X V I, 2 5 ).
C um era acea stă c ân tare este greu d e sp us din lipsa d ov ezilor, d ar
p u tem spune c u certitudine că m elodia p salm ilo r cântaţi de M ântuitorul
îm p re u n ă cu u cen icii săi, era c ea d e la sin ag o g a iudaică. D in p u n ctu l
d e v ed ere al felu lu i in terpretării avem d o v e zi certe pentru cântarea în
comun; despre acest lucru ne încredinţează Tertulian: „fiecare poate cânta
lui Dum nezeu din Sfânta Scriptură, sau din propria lui imaginaţie“, iar Sfântul
lo an G u ră d e A u r spune: „din v ech im e toţi se adunau şi cân tau d ulce
îm p reu n ă; aceasta facem şi noi: fem ei, b ă rb a ţi, bătrâni şi tin eri, se
d e o seb esc p rin vârstă, nu în să d u p ă felul cân tării, căci spiritul cân tării
arm onizând v o cea fiecăruia, rezultă din toate o m elodie“ .
D e asem en ea, Sfântul Vasile cel M are, arătând felul în care cân ta u
creştin ii p e v re m e a lui, ne spune: „ei in to n e a ză toţi, ca d in tr-o sin g u ră
gură şi inim ă, psalm ul de pocăinţă“ .
Sfântul N iceta de Rem esiana, în lucrarea „D e psalm odie bono“, învaţă
că la cântarea bisericească trebuie să ia parte tot poporul drept credincios,
fară nici o d e o se b ire de sex, v ârstă sau stare socială. C ân tarea tre b u ie
să fie o m o fo n ă şi un ifo rm ă. P entru re a liz a re a unităţii de cân ta re este
n ev o ie to td e a u n a d e o an u m ită ed u caţie m u zicală,p en tru ca v o c ile să
form eze un to t arm o n io s, plăcu t la auz. Şi în acest caz, unii credincioşi
cu o v o ce m ai e v o lu ată, din d o rin ţa d e a-şi m an ifesta calităţile v o c ale
ieşeau din arm o nia corului, luând-o înainte sau prelungind nota finală.
Sfântul N iceta dă reguli precise pentru realizarea unei cântări plăcute:
„Vocea noastră a tuturor să nu fie discordantă, ci arm onioasă. N u unul să

192
o ia înainte în chip prostesc iar altul să răm ână în urm ă, sau unul să coboare
vocea iar altul să o ridice, ci fiecare este invitat să-şi încadreze vocea, cu
um ilinţă, între glasurile corului care cântă laolaltă; nu ca cei ce ridică glasul
sau o iau înainte să iasă în evidenţă în chip necuviincios, ca spre o ostentaţie
prostească în dorinţa de a plăcea oam enilor“ .
Din m ărturia acestor sfinţi părinţi rezultă că în prim ele 4-5 secole ale
cre ştin ism u lu i, în cadrul cu ltulu i cântau toţi creştin ii, bărbaţi şi fem ei,
tineri şi bătrâni, fie psalm i, fie cântări duhov n iceşti sau im n e de laudă:
„ U m p le ţi-v ă de D uhul S fân t, v o rb in d între voi în p salm i şi laude
d u h o v n iceşti, lăudând şi cân tân d D om nu lu i în in im ile v o a stre “ (E fes.
V, 1 8 ,1 9 ).
Iată cum cân tarea în co m u n îşi are rădăcini în în seşi în cep u tu rile
creştinism ului. C ântarea era sim plă, aproape recitativă, cu alternanţe de
secu n d ă ascendentă sau descendentă.
Isidor d e Sevilia ( f 636), un p ărin te b isericesc apusean, în lucrarea
sa in titulată „De oficiis “ ne spune în m od explicit cum a fost cântarea în
prim ele secole creştine: „B iserica la început întrebuinţa o cântare sim plă,
aproape de m ăsura glasului ce întrebuinţăm în vorbirea curentă“ .
O p rim ă e ta p ă în e v o lu ţia c â n tă rii în B ise ric ă e ste cântarea
antifonică, când credincioşii, îm părţiţi în două coruri, dădeau răspunsurile
alternativ, înfrum useţând cultul.
In tro d u ce re a acestei m a n iere de cânt este p u să pe seam a sfântului
Ignatie T eoforul, episcop al A n tioh iei, d u p ă cum m ărtu riseşte istoricul
S ocrat: „Ignatie, al treilea ep isco p de la A postolul P etru , care a trăit cu
înşişi A postolii, a avut o viziune de îngeri care cântau Sfintei Treim i im ne
antifonice şi au predat m odul viziunii B isericii din A ntiohia, de unde s-a
răsp ân dit această tradiţie în to ate părţile“ .
D e aceeaşi p ă rere sunt şi Fotie, P atriarhul C o n sta n tin o p o lu lu i
(„L a început, se zice că Ignatie Teoforul a făcut antifoanele“ ) şi N ichifor
C alist („... o b iceiul a n tifo a n elo r B iserica l-a p rim it, căci astfel zice
Ignatie Teoforul, care prim ul a dat m odul de cântare Bisericii Antiohiei...“).

193
 in secolul IV, S fanţul Vasile trim ite în N eocezareea o ep istolă prin
care se apără, acuzat fiind că a introdus m odul de cântare antifonic; rezultă
d in c o n ţin u tu l ep isto lei că acest m od d e c ân tare era m ai vechi, iar în
tim pul S fântului Vasile luase o am ploare deosebită.
A cest fel d e cântare este şi astăzi practicat în Bisericile noastre, cele
două străni fiind o rem iniscenţă, la fel „A ntifoanele“ de la începutul Sfintei
Liturghii.
A şa d a r, p e n tru b ise ric ile în c are se p ra c tic ă acest m od d e cân ta re
c o m u n a c re d in c io şilo r nu este altcev a d ecât un „ re to u r en c h re tie n e “,
cum o d efin eşte un liturgist, sau o revenire la trad iţia B isericii prim are.
E a re p re z in tă o tra d iţie c o m u n ă tip u r ilo r p rim a re c re ştin e , c a re ...
„ n - a f o s t n i c i o d a t ă i n te r z is ă c a p r in c ip iu şi n ic i d e s f i i n ţ a t ă
cu d e s ă v â rş ire în p ra c tic ă “ , d eşi în c u rs u l v re m ii a p u tu t fi u n e o ri
u m b rită sau c h ia r e clip sa tă de îm p re ju ră ri, d e n e v o ile c u ltu lu i sau de
e v o lu ţia m u z ic ii b iserice şti. P rec iz ăm că, în cee a ce p riv e şte obiectul
c â n tă rii c o m u n e a c re d in c io ş ilo r în B ise ric ă , (ce an u m e să se c â n te ),
no i n e g â n d im la c â n tă rile litu rg ic e , a d ic ă la ră s p u n s u rile s fin te lo r
s lu jb e în sc rise în că rţile de ritu a l p e se a m a stra n ii, a c â n tă re ţu lu i sau
a co ru lu i.
N e referim d eci la im n e cu tex t şi cu m elo d ie orto d o x ă (cân tate în
prim ul rând în tim pul serviciilor divine), iar nu la acele cântări extraliturgice
de pro v en ien ţă incertă, eterodoxă sau sectară, cu texte şi m elodii adesea
p ro fan e sau cu to tu l străin e d e sp iritu l d o ctrin ei o rto d o x e şi al m u zicii
noastre bisericeşti.
N u in trăm în ex p u n erea sau d iscu tare a am ăn u n ţită a p ro c e d ee lo r
teh n ic e de în su şire a rep erto riu lu i litu rgic de către c re d in cio şi, d ar
p recizăm că se v a în cep e cu cântările m ai sim ple şi m ai u şo r de în v ăţat
ca: „ S fin te D u m n e ze u le “ , răsp u su rile la ecten ii, a n tifo an e ş.s. şi se va
continua cu cele mai grele, cum ar fi, de pildă, Heruvicul şi Axionul. Un
rol principal îl are cântăreţul şi preotul pentru educarea m uzicală şi estetică
a enoriaşilor.

194
 C are ar fi avantajele cântării în com un la Sfânta L iturghie?
Liturghia este şi prilej de m anifestare a rugăciunii publice, comunitare;
de aceea la Sfânta Liturghie, toate în dem nurile la ru găciune au form a de
plural cantitativ, îndem nând la unison poporul: „D om nului să ne rugăm “,
„S ă zicem toţi, din to t s u f l e t u l î n B iserică se cu v in e „ cu o gură şi o
inim ă a slăvi şi a lăuda“ pe D um nezeu şi . ca într-un gând să m ărturisim
credinţa noastră“ .
P u terea rugăciunii în c o m u n este su p erio ară celei p a rtic u lare, deşi
sunt şi cred in cio ase care stau în gen u n ch i ore în tre g în faţa ico an elo r
împărăteşti în timpul Liturghiei, citind anum ite rugăciuni - la recom andarea
u n o r autori de tâ lcuiri litu rg ice p o p u la re - p en tru d ife rite m o m e n te ale
slujbei.
Bisericile în care se practică cântarea în com un sunt biserici vii, fiecare
cred in cio s are un rol activ, are im p o rtan ţă şi nu p o ate să se p lictisească
(L itu rg h ia nu m ai p a re a şa d e lu n gă) şi va reveni în fiecare d u m in ică
şi sărbătoare în S fânta B iserică; relaţiile dintre cred incio şi sunt strânse,
ei îşi îm părtăşesc, după slujbă, bucuriile şi necazurile şi se cunosc fiecare
d u p ă n u m e; a ce sta e ste e fe c tu l ro lu lu i e c le z io lo g ic c o m u n ita r al
Sfintei Liturghii.

2. Cântarea solistică (psalmodierea)

R â n d u ia la S fin te i L itu rg h ii în p rim e le 3 -4 sec o le , a ş a c u m n e-o
d e sc riu c ele m ai v ech i m ă rtu rii şi d o c u m e n te litu rg ic e c are au aju n s
p â n ă la n oi (P rim a a p o lo g ie a S fân tu lu i Iu stin M a rtiru l, R â n d u ie lile
b is e ric e ş ti ş .a .) se în fă ţiş e a z ă c a un c o n tin u u d ia lo g sa u sc h im b d e
ră sp u n su ri în tre p ro e sto su l - e p isc o p sau p re o t şi d ia c o n p e de o parte
şi c re d in c io ş i, p e d e a ltă p a rte . T o ate ru g ă c iu n ile sau m o litfe le - p e
c are p re o tu l le c ite şte astăzi în ta in ă - erau ro stite în în tre g im e cu glas
tare, ca şi ecteniile, iar credincioşii, care le ascultau cu a ten ţia cuvenită,
se a so c ia u to ţi, cu un s in g u r g la s, p rin ră sp u n su ri c a re d e a ltfe l erau
sc u rte şi p u ţin e la n u m ă r - fie c o n firm â n d sfâ rşitu l ru g ă c iu n ilo r p rin

195
A m in , fie d ân d u rm are în d e m n u lu i la rugăciune, cu fo rm u la,, Doamne
m iluieşte “ sau „Dă, D oam ne / " , după fiecare alineat al ecteniilor.
A şa se şi explică rolul limitat al psaltului, cântăreţului sau anagnostului
p ână în secolele IV-V.
C onsiderăm că dezvoltarea tipicului Sfintei Liturghii prin adăugarea
succesivă a un o r noi piese, im ne, ritm uri şi cerem onii a generat creşterea
rolului cântăreţului şi întărirea statutului acestuia de coordonator, dirijor,
d ar şi solist; form ularul liturgic căpătând în ochii poporului un aspect tot
mai com plicat, m ai ornamentat, a determ inat cu rugăciunile care până atunci
erau ro stite d e p ro esto s cu v o ce tare în întregim e, să fie citite în taină, în
tim p ce credincioşii sau cântăreţii execută im nele cele noi, introduse în cult.
N um ai sfârşitul acestor rugăciuni, adică ecfonisele (şi bineînţeles
şi ecteniile) precum şi rugăciunea finală a am vonului, au făcut excepţie de
la această regulă, răm ânând să fie rostite m ai departe cu glas tare, pentru
a orienta cântarea poporului.
D ezvoltarea repertoriului liturgic, atât cantitativ dar m ai ales calitativ,
c o n stitu ia o n e ce sita te p en tru că m u z ica laică, care nu le era străină
credincioşilor, era superioară muzicii bisericeşti simple, apropiată de recitativ.
„B iserica la început întrebuinţa o cântare sim plă, aproape de m ăsura
glasului ce o întreb u in ţăm în vo rb irea curentă, iar cântarea m eşteşu g ită
s-a in tro d u s p e u rm ă - spune Isidor de S ev illa - nu p e n tru creştin ii
duhovniceşti, ci pentru cei tmpeşti, pentru că aceştia nefiind sensibilizaţi de
obiectele cântării (text, n.n.), să fie m işcaţi cel puţin de sunetele plăcute“ .
O altă c au ză care a în d e m n a t p e p ărin ţii b isericeşti să în fru m u ­
seţeze c â n ta re a litu rg ic ă a fo st în c e rc a re a d e stă v ilire a p ro p a g a n d e i
ereticilor care prezentau învăţăturile lor false, prin interm ediul unor im ne
m elodioase.
A stfel, d e la cântarea sim plă şi antifonică a p rim e lo r trei secole,
s-a aju n s la cântarea responsorială, a m in tită de istoricul S ocrate:

196
„ câ n tăreţu l in to n a psalm ii şi im n ele în tr-o m elo d ie fo arte p lăcu tă, iar
preotul lua num ai partea finală: m ila Lui în veac, Aliluia“ .
Sfinţii Părinţi ai Bisericii su fost în acelaşi timp şi părinţi ai muzicii, fiind
com pozitori ai im nelor şi cântărilor din Biserică. A m intim doar pe Sfântul
Ignatie T eoforul, episcop al A ntiohiei ( | 107), Sfântul Iustin M artirul şi
F ilosoful ( f 163), C lem ent A lexandrinul ( f 220), Sfântul Efrem Şirul ( f
379), Sfântul A tanasie cel M are ( f 374), Sfântul G irgorie d e N azianz ( t
381), S fântul N iceta de R em esian a ş.a.
în lu p ta c o n tra e re tic ilo r, S fa n ţu l E fre m Ş iru l a r fi c o m p u s m ai
m u lt d e 12 000 de o d e, d in tre care p u ţin e au ajuns la noi: „... şi fiin d că
A n to n iu s a lu i B a rd e s a n e a c o m p u s în v e c h im e c â n tă ri p rin c are
ră s p â n d e a im p ie ta te a (...) d e a c e e a S fâ n tu l E fre m , lu â n d a rm o n ia
c â n tă rii, a in s p ira t p ie ta te a şi a p ro d u s a sc u ltă to rilo r m e d ic a m e n tu l
cel m ai p lă c u t şi m ai folo sito r. A c u m a ce ste c ân tă ri d e v in m ai v e se le
d ecât sărb ăto rile p en tru m artirii b iruitori.
F e ric itu l A u g u stin ara tă că p re o c u p are a p en tru o c ân ta re în g rijită
tre b u ie să fie p e rm a n en tă : „ C â n tă Iui D u m n e ze u , d a r să n u cânţi rău;
El n u v re a să-i superi auzul. C â n tă b in e fratele m eu ; tu trem u ri atunci
c â n d ţi se c e re să c â n ţi în a in te a u n u i b u n m u z ic ia n , te m â n d u -te ca
a rtis tu l să n u -ţi re p ro ş e z e lip s a ta d e c u n o ştin ţe ; d a r c â n d c â n ţi lui
D u m n eze u , tre b u ie să-i aduci o cân ta re atât de d e să v â rşită în cât să nu
d isp la ci u nui auz a şa d e p e rfe c t“ .
D e aceea cântăreţii nu m ai puteau veni în biserică nepregătiţi, sinodul
de la L ao d iceea (367), p rin can o n u l 15, instituind an u m ite p erso ane să
se o c u p e d e c ân tarea bisericească: „N u se cu v in e ca afară d e cântăreţii
canonici care au voie să urce la am von şi de acolo să cânte, alţii să înveţe
în B iserică“ .
D e asem en ea, se c erea o p reg ă tire m o rală sp ecială a c ân tă re ţilo r
care erau „coliturghisitori“ cu preotul. Se pare că în B iserica d in A frica,
instalarea cântăreţilor se facea de episcop prin urm ătoarele cuvinte: „Vide,
ut q u o d o re c an tu s, c o rd e cre d as; et q u o d co rd e c re d is, o p e rib u s

197
com probes“ (Vezi ca ceea ce cânţi din gură să crezi şi în inim ă, şi ce crezi
în inim ă, să confirm i şi în fapte)“ .
Din punct de vedere tehnic-interpretativ, iată ce se cerea unui cântăreţ
din vechime:
„V oim ca cei ce vin la B iserică spre a cânta, să nu întrebuinţeze nici
strigări necuviincioase, nici să silească firea spre răcnire, nici să zică ceva,
ce B isericii n u-i c o n v in e, ci cu m are aten ţie şi cu um ilinţă să ad u că lui
D um nezeu - privitorul celor ascunse - astfel de cântări“ .
A stăzi, cântarea d e sorginte bizantină - cu care se m ândreşte Biserica
rom ână, G reacă şi ch iar Sârbă, B ulgară şi ru să este prezentă în aceste
ţări p rin c o n se rv a re a scrisă a m uzicii p saltice făcută de p ro to p salţi de
renum e, dăruiţi sufleteşte pentruaceastă m uzică.
Istoria m uzicii bisericeşti, în şiră p entru ţara noastră num e ilustre de
protopsalţi: FiloteiM onahul, M acarie Ierom onahul, A nton Pann, D im itrie
Suceveanu, Ion P opescu-P asărea, Ş tefanache P opescu ş.a. S trana a fost
p rim a şco ală la noi în ţară, este cea care a d at p rileju l in trod u cerii şi
dezvoltării p rin citire şi cântare, a lim bii rom âneşti:
„C ântă, m ăi frate, rom âne,
P e glasul şi lim ba ta,
Şi la să cele streine,
E i d e a le şi c â n ta “ , z ic e A n to n P a n n , ia r M a c a rie
Ierom onahul spune în prefaţa „Irm ologionului“ , dedicată „C institului şi
în H ris to s iu b it P a trio t c â n tă re ţu lu i ro m â n “ , a c e st c re z m e m o ra b il:
„ P o d o a b a şi fe ric ire a u n u i n e am , iu b itu le , v in e din p a z a le g ilo r
s tră m o şe ş ti şi d in d ra g o s te a şi râ v n a c e a fie rb in te sp re s p o rire a
îm p o d ob irii n e am u lu i“ .
N u puţin a avut de înfruntat însă m uzica psaltică din Biserica O rtodoxă
rom ână la în cep u t prin co ncurenţa m uzicii corale, nu făcută de ea însăşi
cât de leg iu ito ri, ia r m ai apoi p erio ad a n e fa stă a co m u n ism u lu i care a
afectat, prin lipsa cântăreţului nepregătit, n u num ai cântarea de la strană,
dar şi cântarea în com un.

198
 P utem vorbi de o rev ig o rare a cântării în B iserica noastră, m ai ales
calitativ, prin reînfiinţarea Şcolilor de cântăreţi, astfel încât statutul lor să fie
m ăcar acela din tim pul lui I. Popescu-Pasărea.
La acestea se ad au g ă nu m ăru l m ai m are de S em inarii te o lo g ic e şi
Facultăţi de Teologic în care se p ăstrează cu fid elitate n o ta ţia orientală
şi o interpretare autentică, precum şi reinfiinţarea secţiei de m uzică bizantină
în cadrul A cad em iei de M u zic ă din B ucureşti (astăzi U n iv ersitatea de
Muzică).
R olu l c ân tă re ţu lu i în B ise ric ă e ste fo arte im p o rtan t: el p ă stre a z ă
tra d iţia b iz a n tin ă a c â n tă rii o rto d o x e , m ai ales la V ecern ie, U tre n ie ,
S fin te le T ain e şi Ierurgii, iar la S fân ta L iturghie este dirijo r, în v ăţăto r
şi în d ru m ăto r al poporului care cân tă îm preună cu e l.
Aşadar, nu găsim un lucru rău pentru tradiţia păstrată de unele biserici,
în care răspunsurile liturgice sunt date doar de cântăreţi consacraţi, bine
p regătiţi, la fel ca şi cân tarea în com un care-şi găseşte izv o are în istoria
sfântă a creştin ism ulu i, la fel şi c ân tarea solistică a cân tăreţilo r a avut o
lu ngă tradiţie în B iserica noastră.
C re d in c io şii c are fre c v e n te a z ă o a stfe l d e B ise ric ă su n t m ai
interiorizaţi, prim ind cuvântul şi cântarea din gura preotului şi cântăreţului,
iar participarea lor „activă“ se face prin rugăciunea sim ţită într-un fel m ai
mistic.
D ar şi aici, an u m ite ră sp u n su ri sunt cân tate d e către credincioşi:
A p ărăto are D o am n ă, S fin te D u m n ezeu le, Tatăl n o stru , F ie num ele
D om nului... ş.a.
M o n o d ia p sa ltic ă ch ry san tică, atât de sp ecifică o rto d o x iei, a fost
statornicită şi desăvârşită de M acarie Ierom onahul, A nton Pann, D im itrie
S u cev ean u , Ş tefan ach e P op escu , Ioan P o p escu -P asărea şi de m ulţi alţi
m uzicieni form aţi la şcoala acestor m aeştri, evoluând într-un autentic spirit
naţional. Şcoala de m uzică psaltică rom ânească a devenit autonom ă şi s-
a d ezv o ltat num ai în „lim b a p atriei“ , cum se exprim a M acarie prin anii
1821-1823. T oate oficiile liturgice au încep u t să b en eficieze de cântări

199
treb u in cio ase, astfel în cât nu m ai era n e ce sar ca p salţii să ap eleze la un
rep erto riu străin , ex p rim a t în tr-o a ltă lim b ă d ecât cea rom ână, iar p rin
d ecretul din 1863 al lui A lexandru lo an C uza, s-a sato m icit definitiv ca
în toate m ănăstirile şi bisericile de mir, „cultul cel atotputernic să se serbeze
num ai în lim ba rom ână“ .
A bia trecuse la cele veşnice Ierom onahul M acarie, în anul 1836 că a
şi ap ăru t o riv a lă p en tru m o n o d ia p saltică: cân tarea co ra lă relig io asă
arm onic-vocală şi polifonică. Era o nouă dim ensiune artistică ce s-a infiltrat
în o ficiu l re lig io s al B isericii O rto d o x e R o m âne. P recizăm în să de la
început, că această n ou ă form ă artistică s-a m anifestat în general, do ar în
cadrul Sfintei Liturghii, celelalte slujbe religioase im portante - Vecernia,
M iezo no p tica, U tren ia, C easurile etc. -- desfaşu rând u -se în so norităţile
m o n o d iei p saltice. D eci arta co rală re lig io a să a in terv en it n u m ai la
liturghie, corul dând răspunsurile liturgice în locul psaltului, al cântăreţului.
In istoria m u zicii corale liturgice d in B iserica O rto do x ă R o m ân ă se
disting trei m ari curente sau perioade stilistice:
- curentul datorat influenţei ruse;
- curentul datorat influenţei gem ano-austriece;
- curentul tradiţionalist.
A m c o n sid e ra t de a ctu alitate acest cap itol, fiin d n ece sar şi ca un
răspuns la glasurile ridicate împotriva m uzicii corale în B iserică şi chiar
la p ro blem ele cu care se con fru n tă cântarea m onodicăpsaltică.
îm potriva muzicii corale se ridică acuzaţii fie din partea oamenilor lipsiţi
de o cultură m uzicală adecvată (şi este firesc să nu înţeleagă m esajul artis­
tic exprim at într-un limbaj m ai com plex), iar m uzica psaltică rom ânească
este în lo c u ită - în a nu m ite cercuri - d e o m u z ic ă cu acute in fluenţe din
m u zica g recească co n tem p o rană, fie c â n ta tă d irect în lim b a greacă, fie
prin „traduceri“ şi „adaptări“ m elodice p e text rom ânesc, fără a respecta
m ereu accentele fireşti din lim ba rom ână, cu m elism e şi prelungiri de vocală
necontrolate şi m ai ales cu o interpretare (din punct de v edere al em isiei
vocale) defectuoasă şi deranjantă.

200
 Prin acest capitol am dorit să scoatem în re lie f atât caracterul unitar
al muzicii din Biserica noastră (prin textul liturgic unic şi m elosul bizantin,
aşa cum am arătat) dar şi caracterul divers prin sintaxa m uzicală (m onodie,
arm onie, polifonie) şi prin m aniera de cântare: solistică, co r sau cântare la
unison a credincioşilor.
Prin caracterul unitar încercăm să ţinem stavilă grupărilor eterodoxe
şi altor grupări centrifuge care pe texte de provenienţă incertă şi o m uzică
lipsită de orice iz ortodox şi mai ales bizantin îşi „împlinesc“ nevoia spirituală
de a „lăuda“ pe Dum nezeu. Este drept - pe de altă parte - cu m ici excepţii,
co n certele de la ch in o nic pe care le avem noi su n t in ab o rd a b ile p entru
credincioşi, fie datorită am bitusului larg, fie a dificultăţii m elodice.
Prin diversitate, ortodoxia rom ânească dovedeşte în plan teologic, şi
prin aceasta o deschidere şi o toleranţă specifică poporului rom ân. Pe de
altă parte, diversitatea tem perează tendinţele conservatoare ale cercurilor
de „ p sa lţi“ care v o r să în to arcă cu rsu l m uzicii bisericeşti cu un secol şi
jum ătate în urmă, undevaînanite de procesul de „rom ânire“ ca acest proces
să fie realizat astăzi de ei, copiind cântările grecilor contem porani.
C ân tare a co rală tre b u ie să p ă strez e în să filonul p saltic care să fie
„ în v e şm â n ta t“ a rm o n ic o -p o lifo n ic, aşa cu m au făcu t c o m p o zito rii
D .G . K iriac, N. L ungu, I.D. C hirescu, P. C onstantinescu ş.a.
 în Ioc d e în c h e ie r e
(cuvânt testam entar către cântăreţi)

P rin c a rte a d e faţă ne-am p ro p u s să o ferim o m eto d ă eficien tă,

p ra c tic ă şi cu e fe c te de d u ra tă în în ţe le g e re a şi în v ă ţa re a m u z ic ii
p s a ltic e , d e e x e c u ta re c o re c tă a s e m n e lo r v o c a lic e , tim p o r a le ,
c o n s o n a n te şi fto ra le fară „a tra g e cu o c h iu l“ la n o ta ţia lin ia ră , şi în
fin al d e in te rp re ta re a o ric ă re i c â n tă ri p s a ltic e în to a te g la su rile şi
g e n u rile m u z ic ii n o a stre bisericeşti.
A m în cercat, d e asem enea, să p rezen tăm în detaliu m o rfo lo g ia
glasurilor bisericeşti prezentând scările, form ulele de acordaj şi cadenţele,
cu scopul vădit de a „percepe“ exhaustiv glasul respectiv cu toate aspectele
sale te o re tic e şi practice, acu stice şi in ton aţio n ale. P arcu rg ân d p artea
teoretică şi practică a fiecărui glas în parte, va fi foarte uşoară abordarea
oricărei cân tări cât de d ificilă ar fi.
In u ltim ul capitol am teoretizat şi câteva problem e practice care
există în cântarea noastră bisericească, stabilind câtevajaloane în folosirea
isonului ca m ijloc de îm bogăţire a cântării bisericeşti şi po sibilităţile de
m odulaţie d in c ân tarea noastră bisericească.
In final am în cercat să stab ilim n işte raporturi în tre m u z ic a
bisericească de factură m onodică, într-un spaţiu deosebit de variat sintactic
al cântării în B iserica O rtodoxă R om ână (ne referim la cântarea în com un
a credincioşilor, la cântarea solistică sau grup vocalpsaltic şi la cântarea
corală).
A m a ră ta t şi te n d in ţe le „ c e n trifu g e “ a p ăru te în p ra c tic a şi
teo retizarea m uzicii p saltice, fie că ne referim la im itarea ex acerb ată a
cân tăreţilor şi cân tărilo r greceşti co n tem p o ran e fie la negarea cântărilor
actuale în notaţia şi teoria hrysantică şi aplecarea spre m uzica mai veche
a sec. X III-X V I, sau la respingerea cântării corale în B iserica noastră.

202
 C onsiderăm că m u zica actuală a B isericii noastre este o m u zică de
sorginte bizantină în care notaţia specifică a păstrat tradiţia ei peste veacuri;
d iferen ţele apărute d e la o e p ocă la a lta nu sunt de fond ci d e form ă, ea
răm ânând peste tim p în esenţă aceeaşi. M uzica bisericească d e azi este
m uzica din veacuri le trecute, a părinţilor Bisericii, a m elozilor şi m elurgilor
din vechim e în care însă nu se face abstracţie de tim pul în care trăim , aşa
cum aceştia n-au făcut abstracţie de tim pul în care ei au trăit.
O ric e te o re tiz a re c a re în c e a rc ă să c o n tra z ic ă p re z e n tu l p rin
întoarcerea la o epocă trecută înseam nă ignorarea unor secole de m uzică
şi a unei tradiţii, prin care s-ar escalada nejustificat în „vid istoric m uzical“ .

Autorul
 C in s titu lu i şi în H r isto s iu b it p a tr io t c â n tă r e ţu lu i ro m â n
c e a în H r is to s îm b r ă ţiş a r e

P o d o a b a şi fe ric ire a u n u i n e a m , iu b itu le , v in e d in p a z a le g ilo r

s tră m o ş e ş ti şi d in d ra g o s te a şi râ v n a c e a fie rb in te sp re s p o rire a
îm p o d o b irii neam u lu i. P entru că legile, ca nişte izvoară adapă sufletul,
în m u lţe s c şi h ră n e sc a c e a s trâ n s ă le g ă tu ră a d ra g o stii şi a râ v n ii de
carea sp ân zu ră sp o rirea şi fericirea, lucrează şi în m ulţesc ştiinţele, care
atât de trebu incioase sunt în viaţa oam enilor, încât un neam nebăgătoriu
d e seam ă, călc ăto riu de legile străm o şeşti, fără d ragoste, u răto riu spre
cei de un neam , şi fără râvna faptei b u n e şi a îm podobirii n eam ului său,
cad e în c ea m ai ja ln ic ă n efericire şi să su rp ă în tru adâncul n esim ţirii şi
al ticăloşiei.
Şi aceasta, iubitule, întocm ai o am p ătim it noi R om anii, neam ul cel
m ai slăvit al lum ii oarecând, cel m ai iscusit şi m ai înţelept întru ştiinţe, şi
cel m ai p u tern ic şi n eb iru it întru arm e(...)
P entru acestea d ar toate iubitule, adevărul iaste că p ân ă în zilele lui
P etru M oraitu l o aşăzare de cântare se cânta în toate p ărţile lu m ii, iar el
pu ţin ieşind d in d ru m u l c e lo r vechi, şi o a re şic a re strein sem ă n â n d în
m athim ile lui, cei după dânsul puţini de nu toţi, nu num ai că cu totul le-au
dejghinat, d ar şi schim onosituri, din cap şi din trup au început a face când
cântă în sfânta biserică, şi de la aceştia, şi în coace au început a se urî cele
aşăzate, şi bisericeşti, şi pre ceale de Preasfântul D uh insuflate, a le num i
greţoase şi plicticoase, şi cu un cuvânt, au început să cânte cântece lumeşti,
şi de m u lte ori a să auzi în sfânta biserică ch iar acelea care le cântă turcii
în cafenele şi prin adunările lor , şi pretu tin d e n ea a să auzi şi a să striga
cântări noao, şi pro fora de Ţari grad, cântări noao şi ifos Ţari grad.
Şi de nu v a c â n ta c in ev a câ n te c e şi a m e ste c ă tu ri d e p e stre fu ri în
sfânta biserică nu iaste priim it, nici dascăl, iar de va cânta ch iar alcătuiri

204
tu rc e şti, m ă c a r că nu ştie n im ic b is e ric e s c , a c e la ia ste şi p riim it, şi
lău d at, şi d e să v â rşit, şi cu ifo s tu rc e sc de Ţ ari grad.
O neruşinare! O neevlavie! O cu m plită cădere! O ja ln ic ă depărtare
a lui D u m n e z e u ! D e ar fi cel din n e a m u l a c e la c â t de tic ă lo s , de ar
c â n ta c ă p re şte , d e ar g o n g o n i ca d o b ito a c e le , d e s-a r s c h im o n o si cât
d e m u lt, p e n tru că ia ste d in n e a m u l a c e la , în d a tă ia ste şi d a sc ă l, şi
d esăv ârşit, şi cu ifos de Ţari grad. Iar ro m ân u l de ar a v ea m eşteşu g u l şi
iscusinţa lui Orfevs, şi glasul nu al lui Cucuzel, ci al Arhanghelului Gavriil,
pentru că iaste rom ân, îndată îi dau titlul că nu iaste nim ic, cântă vlahica,
n -are p ro fu ra de Ţ ari grad, şi-i îm p lete sc m ii d e d efăim ări.
V ă z c ă un d e şă rt d in tr-a c e ia , p â n ă a c o lo să su ie cu n e sim ţire a ,
încât în d ră z n eşte de scrie că „to t cel ce va voi să în v eţe această sistim ă
să caute şi să o înveţe de la dascăl elin, pentru că toate celelalte neam uri
u rm â n d e u ro p e ilo r, nu p o t să-şi a d u c ă glasu l p e tre p te le sc ă rilo r“ , şi
m -am m ira t d e sata n icea sca lo r m ândrie.
D ar de vo iesc ei fară cu v ân t, n u m ai d in p a tim ă, şi d in z av istie , să
întunece lum ina, defăim ând pre toate neam urile, şi dim preu n ă cu acelea
şi p e n o i, c a c u m a r fi lu c ru m a re d e a n e a d u c e g la su l p re sc ă ri p re
care noi fireşte le avem , adevărul străluceşte ca soarele, şi p o ate să-l ju ­
d e ce şi cel cu sim ţiri şi în ţelep t, şi cel fară sim ţiri, şi cu totul orb (...)
Ia a m in te m ă ro g în s u ţi d ra g o s te a ta, d ă a s c u lta re şi tu tu ro r
rom ânilor, ce aţi învăţat sistim a de lad ân şii, ju d ecă cu dreaptă socoteală,
şi v e z i, o a re n u c ălc a ţi m ai b in e , d e c â t d â n şii p re tre p te lş e scă rilo r?
O are to a te alcătu irile şi to a te c â n tă rile nu le cân taţi m ai fru m o s şi m ai
d u lc e d e c â t d â n şii? Şi lângă a c e ştia d ă a sc u lta re şi c e lo r ce n im ic nu
ştiu, o are în cân tările lor, fireşte, nu glăsu iesc trep tele scărilo r cu to ată
în tre g im e a ? Şi o a re fireşte n -a u o m in u n a tă şi p a trio tic e a s c ă d u lc e
glăsuire, m ai m ult decât dânşii, încât să atinge de inim ile ascultătorilor?
P en tru a cestea dar to ate te rog, iu b itu le p atrio t c ân tă re ţ ro m ân , ca
de acum în ain te să te faci ad ev ărat slăvit rom ân, şi cu râv na şi cu fapta,
să te faci iubitoriu de neam şi folositoriu Patriei. C ântă de acum în ainte

205
vitejeşte şi cu în d răzneală orice cântare în lim ba Patriei tale, cu m inunata
firesca dulce glăsuire a Patriei tale, cu înţelegere, cu evlavie, cu dragoste
către m ilo stiv u l D u m n ezeu , şi către P reac u rata M aica lui. C ân tă lui
D um nezeu, cu proforaoa cea iubită lui, cu duhul cel um ilit şi cu zdrobirea
inim ii. C alcă glasurile bine în locul lor, atât pre ceale suitoare, cum şi pre
ceale pogorâtoare, lucrează bine floralele, şi nu-ţi m ai întoarce auzul spre
cei ce n eav ân d în ce m ai m u lt a se lăuda, se fălesc num ai în tru o d eşartă
profora şi cu vicleşug te sfătuiesc ca să nu întrebuinţezi cântările în lim ba
patriei tale, pentru că aceia pizm uind sporirea ta voiesc ca niciodată să nu
te trezeşti din vătăm ătoarea nesimţire, şi pentru ca totdeauna având trebuinţă
d e dânşii, totd eaun a să te aibă supus în tru călcarea picioarelor(...)
Deci leapădă departe de la tine necuvioasa ruşine şi m ârşava sfiială, şi
cu îndrăzneală cân tă cântările, şi D oam ne m iluieşte, rom âneşte, în graiul
patriei tale, fa-te iubitoriu de N eam , şi folositoriu Patriei, şi p re aceia, de
acum lasă-i să se tot laude cu pro fo raoa lor. Fă-te râvnitoriu silindu-te şi
dragostea ta în tot chipul şi cu toată fierbinţeala, ca din înţelegerea, şi din
dorul ce ţi-au dat m ilostivul D um nezeu, dătătoriul darurilor şi a talanturilor,
să nu te len ev eşti d e a te nevoi şi a p re face d ra g o stea ta o rice în graiul
Patriei, a p u ru rea de acum slujindu-te precu m şi alte neam uri, cu cărţile
lim b ii tale, şi arătân d în d o ită o sârdie sp re a-ţi îm p o d o bi şi a-ţi îm b o g ăţi
N eam ul cu a cestea d u p ă putere. P entru ca şi dragostea ta să te num eri în
rândul fericiţilor bărbaţi, carii cu fierbinte râvnă, cu osârdie, şi cu răbdare
în toată viaţa lucrând, şi aici pre păm ânt num e nem uritoriu şi-au lăsat, şi în
vecinica viiaţă cununa dreptăţii au m oştenit.

A l d r a g o s t e i ta le d e a m â n d o a o f e r i c i r i l e d o r ito r iu
M a c a r ie I e r o m o n a h u l
P o r t a r i e a l s f in te i M i tr o p o lii a B u c u re ştilo r ,
d a s c ă lu l Ş c o a l e i d e m u s ic h ie .

( p r ef aţ ă l a fn iio lo g /rio n sa u C a ta v a sie riu m u s ic e s c , V i en a 18 2 3 )

 C ă tr e c în tă to ri

C hilă, m ă i fr a t e ro m âne, p e g r a iu l f i lim b a la

Ş i la să celc strein e ei d e a şi le cinta.
C iută să -n ţe le g i şi în su ţi şi c iţi la tin e ascult.
C in steşte ca fie ş c a r e lim b a şi n e a m u -ţi m a i m ult.
N u f i în ţa ra -ţi ca u n u l din n em ern ici, venetici.
C a c în d n u ş tii ro m â n eşte şi-n lim b a ca re p o ţi zici.
M a i d e m u lt a v e a i d re p ta te să te p o c e şti, vrînd, n evrîn d .
C u p r o n u n ţia stre in ă , tă lm ă c ite n ea vîn d .
A c u m în să -m b r ă ţiş e a ză p e a c e s te ro m â n eşti.
P e lim b 'a ta tii ş i-a m am ii, p e c a r e o ş i vorbeşti.
Şi c în d le slu je şti cu ele ş - îţi p a r e că vezi greşeli.
D e tiu p o ţi f a c e m a i b u n e a h u li să nu te-nşeli.
C h ia r şi să f a c i n u te-n c re d e la a le la ie p lă ceri.
C i le d ă în ju d e c a tă a o m ie d e p ă reri.
Ş i vei a u zi în d o su -ţi cu m le ju d e c ă un p rost.
Z icîn d : aici, colea, iacă: a şa şi-a şa să f i fo st.
Ş i c â n d le m u şcă un şa r p e n u -ti e ste n e c a z atît.
C i c în d m o ri d e o şo p îrlă în ze cii e şti am arii.
Vorba m ea e d ar: d e -ţi p la c e c a să te d e sc în te alt,
D escîn tă şi tu p e a ltu l cit p o ţi c u g la s m a i înalt.
Ia r d a c ă nu a i p u te r e d e n ic i u n e le să fa c i.
Te sfă tu iesc, fră ţio a re , că e m a i b in e să Iaci.
E u p e c it a m p u tu t f a c e ş i p e c îte le-a m fă c u t,
la tă le d a u la lu m in ă p e n tr u c e i c e le-a u p lă cu t.
M ultor, a m b ă g a t d e se a m ă , c în la re a c în d o p r iv e s c
Ş i o v ă d in g o rg o n a tă le p la c e d e -n n e b u n e sc ,
N e ştiin d că m e ş te şu g u l n u stă -n sc r is u l g o rg o n a t.
C i în b u n a p o triv ir e şi în s tilu l lum inat.
E u d a r d e m u lte g o rg o a n e a m f u g i t cît a m p u tu t
Ş i am u rm a t cu viin ţei, p e s te r e g u li n -a m trecut.
A m lîlm âcit, însă a sfe l n u lu în d to a te d e rînd.
C ît să nu sc a z un olig o n , p re c u m văz a lţii fă c în d .
C i a m că u ta t la to n u l zic e rilo r ro m â n e şti
Şi-a m p o tr iv it g lă su ire a ca -n vo rb irile fire ş ti.
C ă ci în a lt ch ip d e a f a c e a r f i c u to tu l p ro ste sc
Ş i a p ro a p e d e n im ica , c a lu c r u c o p ilă re sc.
A ş m a i zice, d a r d e su rd ă o să -m i p ie r z sc u m p u l m eu cea s
Îm i p re ru p a ic i c u v ln tiil ş i în vo ie-vă vă las.
Că c e lu i ce în ţeleg e ţîn ţa ru -i e Irîm b iţa i:
Ia r c e lu i c e n u -n ţe le g e to a b e. su r le -s in zadar.

( A n t o n Pan n , C ă tre căutători.

Din H eru vico -C liin o n ic a r, I . B u c . , 18 4 6 )

207
 D ic ţio n a r

a lt e r a ţie = în n o taţia o ccid e n ta lă a lteraţia este un sem n care

indică urcarea sau coborârea unui sunet muzical: diezul Halterează ascendent
cu un sem iton, d ublu diez x cu un ton, bem olul \>alterează descendent cu
un sem iton, dublu bem ol tt>cuun ton; becarul \ anulează efectul bem olului
şi al diezului; în notaţia bizantină alteraţiile sim ilare sunt: diezul d espectiv
ifesul p la care se adaugă în extensie floralele cu lucrarea lor modulatorie.
(vezi: fto ra , modulaţie).
a n a b a s is - c a t a b a s is = (gr. „ a n a b a sis“ = u rcare p ro g resiv ă,
d ezv oltare şi „katabasis“ = coborâre), principiu de construcţie m elodică
în care sen su l ascen d en t al frazei este d u b la t de un c re scen d o d in am ic
ia r p a rte a a d o u a a lin ie i m e lo d ic e a re u n sen s d e s c e n d e n t c u e fe c t
d in a m ic „ d e s c re s c e n d o “ . P u n c tu l c u lm in a n t al c e lo r d o u ă fra z e se
n u m e şte „ e m p h a sis“ = em fa ză , ev iden ţă, (vezi: antecedent - consec­
vent; p ro ta sis - apodosis).
a n t e c e d e n t - c o n s e c v e n t = o id e e m u z ic a lă c u d o u ă
fra z e d is tin c te , p rim a (a n te c e d e n t), o fra z ă d e în tre b a re ia r a d o u a
(c o n s e c v e n t), fra z ă d e ră sp u n s, d e s p ă rţite d e o c a d e n ţă im p e rfe c tă .
(vezi: a nabasis-catabasis; protosis-apodosis).
a n t if o n ie = p ro c e d e u de in te rp re ta re e x is te n t d in V e ch ea
G re cie şi to to d a tă de c re aţie care c o n stă în îm p ă rţire a co ru lu i în d o u ă
g ru p e ce in te rp re te a z ă alte rn a tiv secţiu n i d in tr-o lu crare. în c â n ta re a
bisericească antifoanele sunt stihuri cântate alternativ la strană în cadrul
U treniei, la începutul Sfintei Liturghii şi în Jo ia S fintelo r Patim i (D enia
c e lo r 12 E v a n g h e lii), (vezi: cântec, imn, m elodie).

208
 a r m o n ia = d isc ip lin ă te o re tic ă m u z ic ală , d e fa c tu ră clasică
o c c id e n ta lă, care se o c u p ă cu stu d iu l re la ţiilo r v e rtic a le re a liza te prin
îm b in area sunetelor în acorduri, a în lănţuirii şi rela ţiilo r ce se stabilesc
în tre ele; sintaxa m uzicală cu p rin de patru form e ireductibile: m onodia,
a rm o n ia , p o lifo n ia , e te ro fo n ia . M u z ic a b is e ric e a s c ă p s a ltic ă este
e m in a m e n te m o n o d ic ă . (vezi: polifonie, eterofonie, m onodie).
a r m o n ic e , s u n e t e a . = în s o ţin d su n etu l fu n d a m e n ta l, ele
determ ină tim brul specific aşa cum îl percepem în em isia unui instrum ent
sau al unei v o c i; fe n o m e n u l d e re z o n a n ţă n a tu ra lă a u n u i su n et
fu n d am e n tal g e n erea ză a. (vezi: timbru).
a p e c h e m a = (gr. „ a p ih im a “ = ră su n e t e c o u ); fo rm u lă de
in to n aţie a unui glas b isericesc în m u z ic a b iz an tin ă v e ch e prin m o tive
m e lo d ic e sim p le , d e c o n tu r re s trâ n s c u p rin z â n d c a ra c te ris tic ile
stru c tu ra le d e b a z ă ale m o d u lu i re sp ec tiv ; ex.: n e an e s, an an es; aghia,
an es, n a a n a etc. (vezi: p a ra la g h ie, solm izaţie).
b iz a n t in ă ( m u z ic ă ) = îm p ă rţire a p o litic ă d in a n tic h ita te a
ro m a n ă a d a t n a ş te re c e lo r d o u ă im p e rii: u n u l d e R ă s ă rit, c a p ita la
fiin d B iz a n ţu l, şi al d o ile a d e A p u s , c a p ita la ră m â n â n d „ c e ta te a
e te rn ă “ R o m a. A cest fapt a d e te rm in a t d e z v o lta re a u lte rio a ră a d o u ă
c u ltu ri d e sin e stă tă to a re e v id e n t, şi în sp aţiu l m u z ic a l. „ D e n u m ire a
d e m u z ic ă b iz a n tin ă n u e s te v e c h e (s e c . X IX ); în a in te v re m e se
sp u n e a : p s a ltic h ie , p a p a -d ic h ie , m u z ic ă e c le s ia s tic ă e tc. te rm e n u l
d e m u z ic ă b iz a n tin ă s-a g e n e ra liz a t o d a tă cu d e z v o lta re a in teresu lu i
p e n tru c u ltu ra b iz a n tin ă în g e n eral, c are şi-a făcu t a p a riţia în secolul
tr e c u t “ (G h . C io b a n u , „ M u z ic a b iz a n t in ă “ în S tu d ii d e m u zic o ­
lo g ie, v o i. 6 , p. 7 1 -7 2 ). P r e c iz ă m în s ă c ă , in d if e r e n t d e a p a r iţia
n o ţiu n ii de m .b ., ea a ex istat ca atare în cadrul im periului (vezi: grego­
rian, stil).

209
 c a d e n ţ ă = (lat. c ad o ,-e re = a căd e a , a fi la sfârşit, a apu n e);
fo rm u lă m e lo d ic ă şi ritm ic ă d e în c h e ie re a unei idei sau d e sfăşu ră rii
m u z ic a le , p u tâ n d c re a im p re sia de o p rire p ro v iz o rie sau d e fin itiv ă ;
c. s u n t im p e rfe c te , p e rfe c te şi fin a le . M a c a rie Ie ro m o n a h u l n u m e a
su g estiv c a d e n ţe le p en tru cân ta re a p sa ltic ă , prin ex p resia „ ră z im ă ri“ .
(vezi: cezură).
canon = 1. regulă, în d rep tar; 2 . în im nografie c. este un po em
relig io s de m a ri d im en siu n i, alcătu it d e reg u lă din n ouă cântări, şi face
parte din slujba U treniei; 3. polifonie la două, trei sau patru voci, fiecare
v o c e in te rp re tâ n d aceeaşi m e lo d ie în să v o c ile in te rv in d ia c ro n ic , la
in te rv a le de tim p d ife rite una faţă d e c ea la ltă, (vezi:polifonie).
c e lu lă = c ea m ai m ic ă u n itate în alcătu irea m u zicală; c. stă la
b a z a a lc ă tu irii m o tiv e lo r m u z ic a le , fra z e lo r, p e rio a d e lo r etc. (vezi:
motiv, fr a ză , secţiune).
c e z u r ă = în m u z ic ă c. e ste o p a u z ă (re s p ira ţie ) în tre d o u ă
fragm ente m u zic ale m ai m ici (m o tiv e) sau m ai am ple (fraze, perioade,
secţiu n i); în m u z ic a b isericea sc ă stav ro s Î (vezi: cadenţă).
c â n te c = n o ţiu n e largă ce îm b răţişe az ă o m ultitud ine de piese
v o c ale , d ife rite ca exp re sie ; în m o d c u re n t c. d e se m n e a z ă o m e lo d ie
în s o ţită d e te x t (vezi: melodie, imn).
c o d ă = (c o d a = co ad ă, sfâ rşit); c a d e n ţă fin ală de în c h e ie re a
unei lucrări; c. conţine elem ente tem atice din piesa respectivă: în m uzica
b isericească, c. m archează sfârşitul unei secţiuni la strană şi n ecesitatea
intervenţiei preotului.
c o m ă = în siste m n e te m p e ra t c. e ste a n o u a p a rte d in tr-u n
ton d iato n ic şi este d iferenţa in to n a ţio n a lă între sem itonul cro m a tic şi
cel d ia to n ic ; se c re ează astfel o d ife re n ţă in to n a ţio n a lă sesiz ab ilă faţă
d e in to n a ţia te m p e ra tă cu o c tav a îm p ă rţită în 12 sem ito n u ri eg ale; în
m u z ic a b is e ric e a s c ă c. a r fi s e c ţiu n e a d in c ad ru l scă rilo r. M a c a rie

210
Iero m o n ah u l: 68 s e c ţiu n i;; A. Pann: 22; G. K o n stan tin o u : 72 secţiuni
ş.a. (vezi: octavă, mod).
c o n s o n a n ţă - d is o n a n ţ ă = în arm o nie, în sen s restrân s, prin
c. se în ţe le g e o s o n o rita te „ p lă c u tă “ fa ră a sp e rită ţi cu o o a re c a re
s ta b ilita te a u n u i a c o rd sau in te rv a l; p rin d . se în ţe le g e o s o n o rita te
a sp ră, in sta b ilă, „ n e p lă c u tă ‘Y vezr interval, diastem atică).
c o r ( a n s a m b lu c o r a l) = (gr. „ c h o ro s “ ); c â n ta tu l în grup la
unison sau pe m ai m u lte voci; div ersificarea în c o r m ix t (S-A -T -B ), cor
de co p ii, c o r d e fem ei, c o r d e b ărb aţi (generic: c o r p e vo ci eg ale), co r
d u b lu c â n d a n sa m b lu l se d iv id e în d o u ă g ru p e , g ru p c o ra l. D a c ă n u
e ste a c o m p a n ia t d e o rc h e stră c. ia d e n u m ire a d e „ a c a p p e lla “ (vezi:
unison, om ofonie).
c r o m a t is m = (gr. c h ro m a = c u lo a re ); p rin c. se în ţe le g e
a lte ra re a su ito a re sau c o b o râ to a re a u n o r s u n e te iz o la te sau a u n o r
frag m en te m u zicale. G a m a c ro m a tic ă e a lcă tu ită d in 12 se m ito n u ri: 7
d ia to n ic e şi 5 c ro m a tic e . în m u z ic a b is e ric e a sc ă g la su rile 2 şi 6
su n t g lasu ri cro m a tic e la care se ad au g ă şi efectu l c ro m a tic al floralei
„ m u şta r“/ .
d ia p a z o n = (gr. „d ia“ = prin; „pason“ = toate); 1. Spaţiu sonor
p ro p riu u n ei v o ci sau u n u i in stru m e n t, a d ic ă to a te su n e te le cu p rin se
între cel m ai grav şi cel m ai acut. Scările glasu rilo r b isericeşti utilizând
c ele 7 trep te sunt n u m ite „scări o ctav ian te “ sau „ d iap a so n “ ; 2. D. este
de asem enea un m ic instrum ent ce redă înălţim ea sunetului „la“ = 440H z
fo lo s it p e n tru a c o rd a re a in s tru m e n te lo r şi d e d irijo rii d e c o r p e n tru
„ lu a re a “ to n u lu i (vezi: mod, tetracord).
d ia t o n is m = (gr. „ d ia to n ik o s “ = tre c e re a d e la un su n e t la
a ltu l). D. p re su p u n e în lă n ţu ire a su n ete lo r p rin su cce siu n i d e to n u ri şi
s e m ito n u ri c are să p ă s tre z e n e a lte ra te e le m e n te le scă rii m u z ic a le
n a tu ra le . în m u z ic a b is e ric e a s c ă g la su rile 1, 5, 4 şi 8 su n t d ia to n ic e.

211
C rom atism ul, opus d. im plică tocm ai alterarea treptelor scării diatonice;
ex. g l. 6 (c ro m a tic ) u tiliz e a z ă s c a ra g l. 5 (d ia to n ic ) cu tr. a 11-a şi
a V l- a a lte ra te c o b o râ to r şi tr. a IlI-a şi a V il- a a lte ra te su ito r.
E lem en tul c aracteristic este 2 + (secu n d a m ărită). D iatonism ul bizantin
p re su p u n e e x iste n ţa to n u lu i m are, to n u lu i m ic şi a sem ito n u lu i, (vezi:
crom atism , enarm onic).
d ia s te m a tic ă = (gr. „diastem a“ = interval); intervalica folosită
în m u zica bizantină; fondul uzual de intervale ale m uzicii b izantine este
a lc ă tu it d in d o u ă c a te g o rii d is tin c te : in te rv a le o b iş n u ite în m u z ic a
a p u se a n ă şi in te rv a le „ m ic ro to n ii“ c a u rm a re a fo n d u lu i d ia ste m a tic
n etem p erat ce sep ară arta o rien tală de cea o ccidentală, (vezi: interval).
d in a m ic ă = p rin d . te o ria m u z ic ii în ţe le g e v a ria ţiile d e
in ten sitate în tr-u n fragm ent sau p ie să m u z ic a lă într-o g am ă ex trem de
v a ria tă - c e a m ai sc ă z u tă (p p p p ) p â n ă la so n o rita te a c e a m ai a m p lă
( f f f s a u tutta fo r z a ).
e n a r m o n ie = (gr. „en arm o n io s“ = în concordanţă, arm onios);
In a ccep ţiu n ea o ccidentală, d o u ă elem en te m u zicale (sunete, intervale,
a c o rd u ri, g a m e) c are au a celeaşi s o n o rită ţi ca în ă lţim e d a r cu fu n cţii
deoseb ite, ev id en ţiate astfel p rin scris sau denum ire, sunt enarm o n ice;
ex.: sol diez - la bem ol sunt sunete enarm onice. în m u zica bisericească
e n a rm o n ia n e in tro d u c e în sfe ra „ m ic ro to n iilo r“ a s fe rtu rilo r de to n ,
sp ecifică g la su rilo r 3 şi 7 p re c u m şi a m o d u laţiilo r g enerate de ftorale:
hisar, agem , nisabur. „ M ic ro to n iile “ p re su p u n ap ro p ierea foarte m are
în tre sunete, d a r nu co n fu n d a rea lor; ex.: fto rau a agem apro p ie la sfert
d e to n p e zo d e k e. (vezi: diatonism , crom atism )
e t e r o fo n ie = (gr. „ h ete ro s“ = altul şi „p h o n e “ = su n et, v oce);
o v arian tă de po lifo nie, specifică m uzicii populare, instrum entale d ar şi
b ise ric e şti. E a p ro v in e d in în so ţire a u n ei voci care c â n tă m e lo d ia cu
alta (altele), care o du b lează la unison, d a r o şi co m p letează cu variante
m e lo d ice o rn am en tale, de m ic ă în sem n ătate, care apar ca „ab ateri“ de

212
la lin ia m e lo d ic ă p rin c ip a lă . Se în tâ ln e şte la c â n ta re a în g ru p co ra l a
p sa lţilo r cu p erso n alitate în voce ce aduc „ facerile“ lo r în evidenţă.
e t o s = (gr. „ e th o s “ = m o rav , c a rac te r, o b ic e i). A n tic h ita te a
e lin ă a e la b o ra t o în tre a g ă te o rie a e. P ita g o ra , P la to n , A risto te l,
A risto x e n e ş.a. c o n sid e ra u că fiecare m o d (g las) era apt să re d e a p rin
m u z ic a sa un a n u m it carac ter, o a n u m ită stare; ex.: P la to n c o n sid e ra
m o d u l d o ric e x c e le n t în re d a re a u n e i a tm o sfere fe stiv e , a v â n ta te , în
tim p ce frigicul crea o atm osferă de blân deţe şi duioşie, (vezi: tradiţia).
fo r m ă - în teoria şi practica m uzicală, term enul de f. m uzicală
c u p rin d e în sin e d o u ă în ţe le s u ri: a) u n ul re s trâ n s, se re fe ră d o a r la
s tru c tu ra un ei p ie se m u z ic a le (fo rm ă de so n a tă , ro n d o , lied etc.); b)
a ltu l, m a i c u p rin z ă to r, are în v e d e re su m a m ijlo a c e lo r d e e x p re sie
(m elodie, ritm, arm onie, polifonie etc.), inclusiv structura unei com poziţii,
cu c are c o m p o z ito ru l, fo lo sin d u -le în tr-u n to t u n itar, re d ă un a n u m it
conţinut, esenţa m uzicii. E lem entele form ale în m uzică se po t asocia cu
e lem en te le n ecesare în c o n stru cţia unei case.
fr a z ă = (gr. „ p h rasis“ = expresie); noţiunea d e frază m uzicală
este fo lo sită atât în d o m en iu l in terp retării, cât şi al fo rm elo r m uzicale.
1. m u zicien ii interpreţi c o n sid eră f. un fragm ent m u zical cu p rin s între
două cezuri. 2 . în dom eniul form elor m uzicale, f. este alcătuită din două
sau m ai m u lte m o tiv e şi e ste d e lim ita tă d e c ad e n ţă . D o u ă m o tiv e cu
d o u ă a cc e n te p rin c ip a le se c o n stitu ie în tr-o frază; d o u ă sau trei fraze
g e n erează o p erio ad ă (id ee m u zicală); m ai m u lte p e rio ad e fo rm ează o
se c ţiu n e , (vezi: temă, a n a b a sis - catabasis).
fto r a = (gr. ftora = alterare, schim bare); f. e un sem n grafic în
notaţia bizantină ce indică „m utaţia“ m elodiei spre un nou centru m odal
cu to a te c a ra c te ristic ile d ia ste m a tic e ale acestu ia. In m u z ic a p sa ltic ă
su n t 2 0 d e ftorale: 8 d ia to n ic e , 5 c ro m a tic e , 5 e n a rm o n ic e , d ie z u l şi
ife su l. (vezi: alteraţie, m odulaţie).

213
 g a m a = (gr. T = sol din octav a m are în Evul M ediu); sunetele
scării m u z ic a le c u p rin se în cadrul unei o ctav e au prim it n u m ele de g.;
su cc e siu n e tre p ta tă de sunete (a sc e n d e n tă şi d escend en tă) c u p rin se în
lim itele unei octave. D upă num ărul trep telo r pot fi şi gam e pentato nice
(5 s u n e te ) h e tp a to n ic e (7 su n e te ) sau o lig o c o rd ii (cu m ai p u ţin de 4
s u n e te ); (vezi: mod, tonică, treaptă).
g r e g o r i a n ( c â n t ) = c â n ta r e e c l e s i a s t i c ă în B is e r i c a
R o m a n o -c a to lic ă im p u să în ţă rile o c cid e n ta le . D e n u m ire a v in e de la
P a p a G rig o re cel M are (+ 6 0 4 ) care a im p u s re o rg a n iz a re a ritu a lu lu i
litu rg ic p rin g ă sirea c ân tă rilo r care să a ib ă filiaţie e v id en tă cu tra d iţia
B isericii de A p u s; el n-a fost c o m p o z ito r şi intenţia sa a dat ro ade abia
d u p ă sec. X -X I. C â n tu l g re g o ria n are d re p t c o re sp o n d e n t, c â n tu l
b iz an tin în sp a ţiu l d e R ăsărit al Im p eriu lu i cu caracteristici d istin c te,
cu m era şi firesc , (vezi: m uzică bizantină).
h ir o n o m ie = (gr. „ h iro n o m e o “= a m işca b raţele sau m â in ile
în cad en ţă, a gesticula). H . este arta de a gesticu la în cadenţă. E x p resia
n e d u c e la p rim e le m a n ife stări de artă d irijo ra lă su g erate de sc rie re a
b iz a n tin ă în c ă din etapa sec. X II-X V (m ed io -b izantin ă).
im ita ţie = m ijloc de expresie folosit curent în m uzica polifonă,
c o n stâ n d în re p e ta re a la o a ltă v o ce a unui fragm en t m u z ic a l (m o tiv ,
fra z ă etc .). F ra g m e n tu l c are se im ită e ste d e n u m it „ p ro p o s tă “ sau
„ an teced en t“ iar repetarea lui se n u m eşte „rispo sta“ sau „co n secv en t“ .
R e p e ta re a la aceeaşi voce, d ar pe a ltă tre a p tă a fragm en tu lu i m u zical
se n u m e şte sec v e n ţă . F rag m en tu l care p ro p u n e se n u m e şte „ m o d e l“
ia r cel re p e ta t p e a ltă treap tă, „ s e c v e n ţă “ .
im n = (gr. h y m n o s = c â n te c ) 1 . în c ă d in a n tic h ita te , i. - ca
gen m uzical - a avut un rol im portant în practica de cult, în cerem onialul
d e cu rte, în să rb ăto rirea v ic to riilo r a rm a te şi a c o n d u c ă to rilo r de oşti.
în p e rio a d a b iz a n tin ă (sec. V I-V III) c re a ţia de i. a c u n o sc u t o am p lă
d ezv o ltare atât în cadrul bisericii cât şi în cântările de slavă (eu fem id e)

214
la a d re sa îm p ă ra tu lu i sau a m a rilo r d e m n ita ri; 2 i. p a tristic , i. de stat.
(vezi: cântec, m elodie).
in te r v a l = (lat. in te rv a llu m = d ista n ţă), ra p o rtu l de în ă lţim e
în tre d o u ă su n ete ; c â n d c e le d o u ă su n e te se c â n tă sim u lta n , i. este
arm onic; cântate seccesiv (diacron), cele d o u ă sunete dau un i. m elodic.
S u n etu l g ra v e baza, iar cel a c u t- v â r f u l. I. sim p le (p â n ă la octavă); i.
c o m p u se (p e ste o c ta v ă ); i. d ia to n ic e şi i. c ro m a tic e , d is o n a n te şi
c o n so n a n te , i. e n arm o n ice etc. In m u z ic a b iz a n tin ă in te rv a lic a p o artă
n u m e le d e d ia ste m a tic ă : i. o m o fo n e (c u a c e la şi su n et): o c ta v a şi
unisonul; i. sim fone (se acordă bine îm preună): cvinta, cvarta; i. em m eles
(arm o n io s, bine reglat): to n u l m are şi m ic, sem ito n ul şi terţele (m ari şi
m ici); i. e k m eles (d iso n a n t, în o p o z iţie cu em m e les): sex te, septim e,
in te rv a le m ărite şi m ic şo rate, (vezi: diastematică).
in to n a ţie = tu rn u ră m elodică caracteristică unui stil, unui gen
(intonaţii bizantine). Prin i. se în ţelege, de asem en ea, procesul cântării
in te rv a le lo r u n ei lin ii m e lo d ic e : a c u ra te ţe a , a d ic ă p re c iz ia re d ă rii
intervalului este o co ndiţie esenţială a justei intonaţii.
is o n = 1. sem n m u z ic a l în n o ta ţia b iz a n tin ă c a re se m n ific ă
rep etarea sunetului anterior; p rim ă perfectă. în teo ria veche grecească,
d o u ă su n e te de a c e e a şi în ă lţim e p u rta u n u m e le d e „ is o to m ii“ sau
„ o m o to m ii“ , iar două sunete de înălţim i diferite se nu m eau „diastem a“ .
2 . p e d a lă , sunet continuu p e treptele principale ale unui glas ce însoţeşte
lin ia m e lo d ic ă a c â n tă rilo r b ise ric e şti, (vezi: interval, diastem atică,
unison, p edală).
m e lis m ă = o rn a m e n ta ţie care c u p rin d e u n u l sau m ai m u lte
sunete alăturate unui sunet principal. O rnam entele în m u zica b izantină
sunt: om alonul (gr. unit, neted, egal), varia (gr. greu, accent grav, apăsat),
p s ifis to n (gr. a face z g o m o t, a re z o n a ), a n tik e n o m a (gr. îm p o triv a şi
gol, vid) şi eteronul (altul, altfel).
m e lo d ie = (gr. „ m e lo s “ = c â n te c ); p rin tr e e le m e n te le
c o n stitu tiv e ale m uzicii m . o c u p ă un loc p rim o rd ial, ind iferen t de gen

215
(v o c a l, in stru m e n ta l, o rc h e stra l) sau fo rm ă d e e x p u n e re (m o n o d ic ă ,
arm o n ică, polifo nică, eterofonică). M . este sinonim ă cu linia m elodică,
a d ic ă ra p o rtu l d e în ă lţim e s u c c e siv ă a s u n e te lo r (în c h e g a te p e b a z a
unui ritm şi a unei m etrici) care exprim ă o stare de spirit sau un conţinut
specific. C reaţia p o p u lară m ilenară a m uzicii bisericeşti şi cea a m uzicii
c u lte (d e la p reclasici p â n ă în zile le n o a stre) co n stitu ie o c o n firm a re a
c e lo r sp u se m a i sus. (vezi: cântec, imn).
m o d = (la t. m o d u s = fel, c h ip ); siste m d e o rg a n iz a re a
m aterialu lu i m u zical so n o r în scări şi gam e, cu p rin zân d o sferă diferită
d e s tru c tu ra g a m e lo r m a jo re şi m in o re p ro p rii siste m u lu i to n a l. M .
p o p u la re , m . b iz a n tin e , m . a lc ă tu ite d e c o m p o z ito ri, m . d ia to n ic e ,
m . c ro m a tic e , m . c u o p t sau m a i p u ţin e tre p te . D e n u m iri: eh, mod,
g la s - m u z ic a b iz a n tin ă ; raga - a rta h in d u s ă ; m aquam - în m u z ic a
a r a b o - tu r c e a s c ă , to n u s şi m o d u s - a r ta m e d ie v a lă g re g o ria n ă ;
arm onia şi tonos la elini (v e c h ii g reci) (vezi: gam ă, tonică, treaptă).
m o d u la ţie = (lat. „ m o d u la tio “ ); te rm e n u l, fo a rte fre c v e n t
fo lo s it în m u z ic ă , d e fin e şte tre c e re a d in tr-o to n a lita te în a lta , p rin
stabilirea unui n ou centru de gravitate tonală. în cazul m uzicii bizantine,
m o d u la ţia c o n s tă în p ă ră s ire a c a d ru lu i m o d a l in iţia l şi a n g a ja re a
d isc u rsu lu i m u z ic a l sp re alte cen tre m o d a le , (vezi: a lteraţie,ftora).
m o n o d ie = (gr. „m o n o s“ = unu; „o d e “ = cântec); o u n ică linie
m e lo d ic ă , c e p o a te fi sau n u în s o ţită d e a c o m p a n ia m e n t; (d a c ă e ste
în so ţită d e in stru m e n te se n u m eşte „m . aco m p a n ia tă “). Se o p u n e ideii
d e p o lifo n ie , c a re p re s u p u n e c â te v a lin ii m e lo d ic e in d e p e n d e n te şi
d is p u s e d ia c ro n (vezi: om ofonie, p o lifo n ie, eterofonie).
m o tiv = alcătu it d in cel p u ţin d o u ă celule m elo d ic e, m o tiv u l
d e v in e cea m ai m ic ă u n ita te ritm ico -m elo d ic ă a ideii m u z icale, cu un
p ro fil şi u n se n s p ro p riu , s u fic ie n t d e p re g n a n t p e n tru a p u te a fi
recunoscut p e parcursul unei desfăşurări, (vezi: celulă, secţiune, frază).

216
 n a ţ io n a l ( s p e c if ic n .) = c a p a c ita te a m u z ic ii d e a su g era
ap arten e n ţa ei la fizio n o m ia sp iritu ală a unui popor. R ealiz a b il adesea
p rin c ita re a u n o r in to n a ţii, fraz e sau în treg i m e lo d ii p o p u la re sau
religioase; specificul naţional are însă şi form e m ai indirecte, m ai discrete,
m ai stilizate în m an ifestare în o p erele culte ale c o m p o z ito rilo r rom âni
(M a c a rie Ie ro m o n a h u l E n e s c u , R C o n sta n tin e s c u , D .G .K iria c ş.a.)
(vezi: tradiţie).
n o ta ţia m u z ic a lă = în lu m ea o ccid en tală p rim ele form e ne n.
s-au b azat pe literele alfabetului fixate de B oetius (480-524), care utiliza
p rim ele 15 litere ale alfab etu lu i. în vrem ea papei G rig o re cel M are, n.
lui B o etiu s a fost p e rfe cţio n a tă p rin red u cerea nr. lite re lo r la şapte. C u
tim pul, litera b indică sunetul si bem ol, iar si natural capătă reprezentare
prin litera h. U n rol im portant în precizarea n .m . l-a avut G uido d ’A rezzo
(9 9 2 -1 0 5 0 ) te o re tic ia n ita lia n sta b ilit la P aris. P o rn in d d e la sch e m a
c o ard elo r p e chitară, el a in v entat portativul cu patru linii la în cep u t şi a
in tro d u s şi a teo retizat so lm iz aţia (solfegierea): ut, re, m i, fa, sol, la. In
sec. X V I s-a in tro d u s şi a şap tea n o tă (treap tă) în g a m ă - si, ia r în sec.
X V II G io v ann i M aria B o n on cin i a înlocuit silaba ut cu do. U n nou pas
în în tre g ire a n .m . l-a c o n stitu it n . m e n su rata, care d ă d e a p o sib ilita te a
de a fixa, pe lângă în ălţim e (d eja stabilită) şi rap o rtu rile de d u ra tă între
su n ete (m axim a, longa, brevis, fusa, sem ifusa etc.) p recu m şi alteraţii is
= d ie z , es = b e m o l, n o ta ţie c a re v a e v o lu a p â n ă la fo rm a p e c are o
c u no aştem astăzi în m uzica liniară sau occidentală. In paralel cu această
n o taţie, se va form a şi d ezv o lta o n o taţie sp ecifică în cadrul Im periului
B izantin, d en u m ită notaţie b izan tin ă neum atică. S em iog rafia bizantină
are m ai m u lte e tap e d e e v o lu ţie : e cfo n etic ă , p a le o b iz a n tin ă , m e d io -
b iz a n tin ă , n e o b iza n tin ă (sec. V III-X V III) şi siste m a n o u ă (h risan tică,
sec. X IX ). S istem u l n o taţiei, teoriei şi practicii m u z ic ii b iz an tin e este
d eo seb it de com plex şi face subiectul cărţii de faţă. (vezi: semiografie).

217
 o c ta v ă = interval m uzical ce cu p rin d e opt trepte, u ltim a fiind
re p e ta re a p rim e i, d a r în tr-u n alt re g is tru ; a se m ă n a re a sau a p a re n ta
s im ilitu d in e s o n o ră p e c a re o în re g is tre a z ă u re c h e a se d a to re a z ă
raportului m atem atic ce se stabileşte în tre vib raţiile celo r d o u ă sunete:
2 /1 :1 /2 . S c a ra m u z ic a lă g e n erală cu p rin d e n o u ă o. (cel m ai g rav do =
16,6 vibraţii (H z) cel m ai acut do = 8448 v ibraţii); singurul in stru m en t
care c u p rin d c to a te sunetele scării m u z icale generale (D o2 - D o 6 ) este
o rg a m a re (vezi: gam ă).
o c t o ih = (gr. = o p t; ih o s = to n , m o d ); c a rte p rin c ip a lă de
cântări a cu ltu lu i o rtodox (bizantin), ce cu p rin d e organizarea m u z ic ală
p e c e le o p t g la su ri a d ife rite lo r slu jb e re lig io a s e c a re au lo c în tr-o
săptăm ână. O . este considerat ca o p rim ă codificare a cântului bizantin ,
d a to rită lui lo a n D am asch in ( |7 4 9 ) , al căru i nu m e a fost d e sc o p e rit în
a c ro stih u l s la v e lo r de sâm b ă ta seara a c e lo r op t glasuri.
o m o f o n ie = (gr. h o m o s = e g a l, p h o n e = su n et, v o c e ); în
G re cia A n tică, p rin o. se în ţeleg ea in te rp re tarea co rală sau in stru m e n ­
ta lă a u n ei m e lo d ii la u n iso n sau o c ta v ă . N u m a i p e b a z a a c e ste i
a c c e p ţiu n i, c â n ta re a c re d in c io ş ilo r în c o m u n în B ise ric a n o a s tră
p o ate fi c o n sid e ra tă „cân tare o m o fo n ă “ . D e fapt, o. d efin eşte astăzi un
stil m u z ic a l o p u s p o lifo n ie i, c o n fu n d â n d u -s e cu a rm o n ia , c o ra lu l
şi alte form e şi genuri evoluate (lied, sonată, sim fonie etc.) (vezi: armonie,
p o lifo n ie, m onodie, eterofonie).
p a r a la g h ie = so lfe g ie re în n o ta ţie bizan tin ă: N i, Pa, Vu, G a,
D i, K e, Z o . (vezi: apechem a, solm izaţie).
p e d a lă = 1. P ârghie specială la u n ele instrum ente m u zicale şi
care acţionează pentru a prelungi, estom pa, colora sau a schim ba tim brul
unui su n et (la pian, orgă, harpă, tim p an ) ş.a. 2. P o rn in d de la efectul p e
c a re -1 a re p . în c a z u l in s tru m e n te lo r (c o lo ris tic ), ea se fo lo s e ş te în
c o m p o z iţiile a u to rilo r p rin m e n ţin e re a u n u i su n e t lu n g p e tre p te le
principale ale tonalităţii conco m iten t cu desfăşu rarea m elodiei la o altă

218
voce. P. este singura form ă „arm o n ică“ utilizată în m u zica ecleziastică
g re c ea sc ă , p u rtâ n d d e n u m ire a de ison. (vezi: ison).
p e n ta to n ie = (gr. pen te = cinci, tonos - sunet); sistem sonor,
izv o rât din o lig o c o rd ie (su n ete p u ţin e), ce cu p rin d e d o a r cinci sunete
în c ad ru l o c tav e i, (vezi: g a m ă , treaptă).
p la g a l = denum ire dată unor m oduri atât în m u zica gregoriană
cât şi în cea bizantină, derivate şi înrudite cu m odurile autentice; M acarie
şi A. P ann, num esc g lasu rile p. „ lă tu raşe “ . în m u zic a b izan tin ă sunt 4
glasuri autentice şi 4 glasuri plagale.
p o lif o n i e = (gr. p o li = m ai m u lte , p h o n e - v o c e); sin ta x ă
m u z ic a lă d is tin c tă de o m o fo n ie , m o n o d ie şi e te ro fo n ie . P resu p u n e
c â n ta re a p e m ai m u lte voci cu in trări d ia cro n e, ţin â n d u -se seam a de
relaţiile „arm onice“ pe verticală să se supună norm elor esteticei m uzicale
şi le g ilo r c o n tra p u n c tu lu i. P o lifo n ia c u n o aşte d o u ă p erio a d e m ari de
d e z v o ltare şi teo retizare: R en aşterea (sec. X V -X V I) în m u zic a v o cală
„ a c a p e lla “ în creaţia lui Pierluigi d a P alestrina (15 2 5 -1 5 9 4) şi B arocul
re p re z e n ta t d e Jo h a n n S e b a stia n B ach (1 6 8 5 -1 7 5 0 ) în p o lifo n ia
in stru m e n ta lă (vezi: monodie, armonie).
p s a lm o d ie = (gr. psalm os = psalm ; odie = cântec); constituie-
după m odelul celei vechi ebraice - un gen de declam are (citire) a textului
biblic, fară pregnanţă m elodică; sinonim cu „litania“ (term en slav) - ru­
g ă c iu n e lu n g ă , m o n o to n ă , ro s tită a lte rn a tiv d e p re o ţiş i c re d in c io şi
(c a ra c te r a n tifo n ic ), (vezi: recitativ).
p r o t a s is - a p o d o s i s = (gr. p ro ta sso = a râ n d u i în a in te ;
p ro ta s is = p rim a p a rte a unei p e rio a d e ; p ro p o z iţie te m ă şi a p o d o ­
sis =■a p o d o ză , p ro p o z iţie răsp u n zâ n d p ro ta z ei; re stitu ire ). P rin cip iu l
fo lo sit în m u z ic a b iz a n tin ă ce p re su p u n e e x is te n ţa u n o r fraze sau
p ro p o z iţii te m ă ce c o n ţin prem iza unui ra ţio n a m e n t o a re ca re şi fraze
m enite să răspundă raţionam entului form ulat. Principiul are ca efect un
a s c e n d e n t c re sc e n d o , c e z u ră şi d e sc e n d e n t m e lo d ic d e sc re sc e n d o .
(vezi: an teced en t - consecvent).

219
 r e c ita tiv = m od de ex p rim are m u zicală subordonat cerinţelo r
vorbirii, o pu s ideii d e m elodie, arie, cantilenă (ceea ce nu i-a îm piedicat
p e u n ii c o m p o z ito ri să c a u te o s in te z ă în tre a c e s te a m e lo d iz â n d
recitativ u l sau recitativ izân d m elodia). în tâln it în m u zica cu ltă (operă,
oratoriu) şi în m u zica b isericească în citirea A postolului, E vangheliei, a
ecten iilo r şi ecfoniselor, precu m şi în recitativul stih u rilo r ce însoţesc o
s tih iră (vezi: p salm odie).
r itm = (gr. rith m o s = curgere); m u z ic a fiind o form ă artistică
ce se d e s fa ş o a ră în tim p (a rtă te m p o ra lă ), ea nu p o a te e x is ta fa ră o
o rg a n iz a re a d u ra te lo r. R . d ă p u ls a ţie , v ita lita te şi e ste e le m e n t
in d isp e n sa b il co n tu rării ideii m u zicale. F ără ritm nu se p o ate co n cep e
nici m u z ic a d a r nici po ezia şi dansul. D ivergenţele p riv ind teo retizarea
ritm u lu i a p a r a tâ ta v re m e cât ritm ul şi m elodia v o r fi g ân d ite sep arat.
R itm u l este co n sid era t ca o „corelare intre tim p ii a ccen tu a ţi şi
n e a c c e n tu a ţi“. D e a se m e n e a , d e fin iţiile p o t fi c o n tra d ic to rii p rin
m ultip lele relaţii ce se pot stabili cu alte noţiuni: r. - tem po, r. - durată,
r. - notaţia valorilor, r. m uzical, r. - psihologic, r. - dinam ică interioară,
r. - form ă m u z ic ală etc.
s e c ţ i u n e = su p ra fa ţă în d e s fă ş u ra re a u n ei p ie se sau a u n ei
părţi de ciclu , rep rezen tân d o a n u m ită etap ă a d ev en irii m u zicale, m ai
m ult sau m ai pu ţin lim pede delim itată de context. Partea I a unei sim fonii
p o a te av ea u rm ă to a re le s.: in tro du cere, e x p o ziţie, d ezv o ltare, rep riză,
co d a. L itu rg h ia c a te h u m e n ilo r are u rm ă to a re le s.: E c te n ia m a re ,
A ntifonul I, A ntifonul II, A ntifonul I I I , V ohodul, „S finte D um nezeule“,
A p o sto lu l, E v a n g h e lia , E c te n ia în tre ită , E cte n ia ce lo r c h e m a ţi (vezi:
motiv, fra ză ).
s e m io g r a fie = (gr. sem ion = sem n, grafo = a scrie); co n stitu ie
an sam b lu l d e sem n e utilizate p e n tru re p re ze n ta re a în scris a o p e re lo r
m u zicale d e artă. S. b iz an tin ă şi s. o ccid e n ta lă (cântul g reg o rian ) au la

220
b a z ă e lem en te co m u n e din g ra fia m u z ic a lă a v e ch ilo r greci (alfab etu l
elin ), (vezi: notaţia m uzicală).
s o lm iz a ţie = m e to d ă de so lfe g ie re pe p o rta tiv in tro d u să de
G u id o d ’A re zz o in sp ira t d e a n a liz a m e lo d iei unei in v o c aţii ad resate
S fa n ţu lu i Ioan; el a o b se rv a t c u m fiecare v ers se c ân ta cu un to n m ai
sus faţă d e cel preced en t:

„ U tq u e a n t laxis
R e so n a re fibris
M ira g esto ru m
F am uli tuorum
S o lv e poluti
L a b iir e a tu m , S a n c te J o h a n e s “ .(vez/': n o ta ţia
m uzicală, apechem a, p a ra la g h ie).
s til = to ta lita te a e le m e n te lo r (fo rm ă şi c o n ţin u t) p rin care se
c a ra c te riz ea z ă c reaţia unui autor, şco ală ori cu ren t co m p o n istic sau al
unei epoci (baroc, c lasicism , ro m an tism , im presionism ). S tilu rile sunt
m o m e n te de sin teză, p u n c te c a rd in a le în e v o lu ţia şi d e z v o ltare a unei
a rte, a p ro c e d e e lo r şi a m ijlo a c e lo r sale de ex p rim a re .
te m ă = idee p reg n an t pro filată, alcătu ită d in câtev a m o tiv e şi
servind ca bază a discursului m uzical. în structura tem atică a unei lucrări
se concentrează esenţa m esajului com ponistic, sinteza sonoră a gândirii
şi sensibilităţii unui com pozitor, (vezi: fraza).
t e m p e r a r e = e g alizare arb itrară a c elo r d o u ă sp rez ec e su n ete
ale g a m ei, im p u să d e d e z v o lta re a in stru m e n te lo r cu c la p e şi care a
fav orizat afirm area sistem ului tonal. M om ent m arcat de J.S. B ach cu al
său „ Clavecin bine t e m p e r a t T . este o in te rv e n ţie de o rd in raţio n al,
atâta vrem e cât tim p gam a n etem p erată cu p rin de sem iton u ri diato n ice
şi c ro m atice, interv ale care nu sunt eg ale în tre ele.

221
 te m p o = grad u l d e m işc are - m ai rară sau m ai accelerată - al
u n u i frag m e n t sau al unei lucrări m u z icale . T. este ex p rim a t g rafic de
c ă tre a u to r la în c e p u tu l sau p e p a rc u rsu l u n ei p iese, fie p rin in d ic a ţii
m etronom ice, fie prin inserarea unor term eni de m işcare (lento, adagio,
allegro, vivo, m oderato, p resto etc.). în m u z ic a b iz a n tin ă te m p o -u l
e ste m a rc a t p rin lite ra T în c o m b in a ţie cu un sem n tim p o ra l: f -
irm o lo g ic,T - stih ira ric , Í - recitativ, T - p a p a d ic .
t e tr a c o r d = o gam ă sau o scară m o d a lă de o pt trep te se po ate
îm părţi în d o u ă tetracorduri: p rim u l - in ferio r alcătuit d in trep tele I-IV,
al d o ile a - su p e rio r, a lc ă tu it d in tre p te le V -V III (vezi: gam ă).
t im b r u = caracteristica unui su net (cu loarea) d e term in a tă de
n atura in strum entului sau vocii înţelese ca sursă de em itere. D eosebirea
unei voci d u p ă su rsa c a re -1 em ite d e riv ă d in n u m ăru l de a rm o n ice ale
su netu lu i fu n d am n etal al a cestu ia (vezi: armonice).
t im p = în m u z ic a m ă su ra tă , t. p o a te fi a c c e n tu a t, d e n u m it
thesis şi n e a c c e n tu a t, d e n u m it arsis.
t o n a lita te = prin cip iu d e o rg an izare a su n etelo r p e b a za u n o r
afinităţi n aturale şi constând din polarizarea celor şapte sunete ale gam ei
d iato n ice în ju ru l unui sunet central d en u m it tonică. lo g ica in terio ară a
tonalităţii se b a ze a ză pe ierarhia trep ttelo r ei, cele m ai im p o rtan te d u p ă
to n ică fiind d o m in a n ta (V ) şi su b d o m in a n ta (IV). T. îşi ia n u m ele de la
tonică, prin p re c iza re a m od u lu i care g u v ern ează în lăn ţu irea sunetelor:
R e m a jo r, so l m in o r etc. (vezi: tonică, treaptă).
t o n ic ă = tre a p tă p rin c ip a lă , s ta b ilă , a u n u i m o d sau a u n e i
g a m e , c ă tre c a re g ra v ite a z ă c e le la lte tre p te a le g a m e i sa u m o d u lu i
resp ectiv . O ric e p ie să to n a lă , de fa c tu ră c u ltă c a d e n ţe a z ă fin al p e t.,
b in e în ţe le s d a c ă nu a v e m d e -a fac e cu o p a rtitu ră m o d a lă (vezi:
tonalitate).
t r a d iţ ie = an sam b lu l p rin c ip iilo r p erm an en t v a lab ile care se
desprind din experienţa creatoare a înaintaşilor. C um în să sup rem a lege

222
c are i-a c ă lă u z it pe a c e ştia a fost să sp u n ă „ c e v a n o u “ faţă de trecu t
(a ltm in te ri m u z ic a a r fi b ă tu t pasu! pe loc), re z u ltă că in o v a ţia e ste
„ tra d iţia “ m a jo ră , fu n d a m e n ta lă a m u zicii. V ia b ilita tea unei in ovaţii
d ep in d e de o rg an ic ita tea cu care ea se integ rează p ro cesu lu i evolutiv.
A titu d in e a n ih ilis tă faţă de t. d u ce la a v e n tu ră , la e x tra v a g a n ţă
perisabilă; fetişizarea tradiţiilor naşte academ ism , epigonism (vezi: stil).
t r e a p t ă = su c c e su in e a trep ta tă a sc e n d e n tă sau d e sc en d en tă
a sunetelor unei gam e; spaţiul intervalic octaviant sau a unui m od (poate
fi şi m ai restrâns decât octava), se num eşte scară m uzicală. R aporturile
de în ă lţim e ître su n ete le scării m u z ic ale p o a rtă d e n u m irea de t. (vezi:
mod, gam ă).
u n is o n = o c ân ta re sim u lta n ă la aceeaşi în ă lţim e a d o uă sau
m ai m u lte v o c i; c a in te rv a l, u. e ste p rim ă p e rfe c tă (vezi: m onodie,
m elodie).
 B ib lio g r a fie

1. S e b astian B arbu B ucur, Teoria, practica şi m etoda predării

m uziciipsaltice. Exerciţii deparcdaghie, E ditura A cadem iei de M uzică,
B ucureşti, 1991.

2. Idem , L e x ic o n , A cadem ia de M uzică, B ucureşti, 1994.

3. G eorge B ălan, S e n s u r ile m u z ic ii. B ucureşti, 1964

4. D um itru B ughici, D ic ţio n a r d e f o r m e ş i g e n u r i m u z ic a le . B ucureşti,

1976.

5. O p rea D em etrescu, Principii elementare ale m uzicii bisericeşti ,

B ucureşti, 1859.

6 . V ictor G iuleanu, Metodica bizantină , B ucureşti 1981.

7. G h e o rg h e C. lo n escu, Studii de m uzicologie şi bizantinologie,

B ucureşti, 1997.

8 . A m filo h ie Iordănescu, Buchet de muzică (psaltichie) - în p rim a

parte este prezentată „Teoria muzicii bisericeşti“, extrasă din „Teoreticonul“
cel m are întocm it de A nton Pann, B ucureşti, 1934.

9. r e c o p y i o q N . K c o v q x a v -n v o u , Oscopia tcai r r p a ţtţ vrţq

£KKÂ.t]<7ia<TTiKrigMouoik'rjg, A B iv a , 1998 (251 pagini)

10. N icolae Lungu, G rigore C ostea, 1. C roitoru, Gramatica muzicii

psaltice , ed iţia a Il-a, B ucureşti, 1969.

224
 1 î . M acarie Ierom onahul, Antologie (Tom I, II, III), B uzău, 1856.

12. T itus M o isescu , M uzica bizantină în evul m ediu românesc,

E dituraA cadem iei R om âne, Bucureşti, 1995.

13. Idem , M onodia bizantină în gândirea unor m uzicieni români,

E ditura M uzicală, B ucureşti, 1999.

14. N icu M oldoveanu, Izvoare ale cântării psaltice în Biserica

Ortodoxă Română: manuscrise muzicale vechi bizantine, Bucureşti, 1974.

15. Cântările Sfintei Liturghii, colinde şi alte cântări bisericeşti,

ed. revăzută, adăugită şi îng rijită de pr. prof. dr. N icu M odoveanu, Ed.
Institutului Biblic şi de M isiune al B.O.R., Bucureşti, 1999.

16. Catavasier, ed. îngrijită, diortosită şi co m p letată de pr. prof. dr.

N icu M o ld o v ean u şi pr. lect. drd. Victor Frangulea, B ucureşti, 2000.

17. G a v riil M u sic e sc u , G h e o rg h e D im a, G rig o re G h e o rg h iu ,

Anastasim atar: cele opt glasuri prelucrate şi scrise p e notaţia liniară,
Iaşi, 1884.

18. Idem , Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti, B ucureşti,

1845.

19. Idem , Prescurtare din Bazul teoretic, B u cu reşti, 1847.

20. A nton Pann, Gramatica muzicală teoretică şi practică, Bucureşti,

1854.

2 1 . 1. P o p escu P asărea, Principii de bază în muzica bisericească

orientală (psaltică), B ucureşti, 1939.

225
 22. G rig o re Panţiru, Notaţia şi ehurile muzicii bizantine, B ucureşti,
1971.

2 3 . I. D . P e tre sc u , Transcrierea m uzicii p sa ltice în B iserica

O rtodoxă Rom ână, B ucureşti, 1937.

24. N ifon Ploeşteanu, Carte de muzică bisericească, Bucureşti, 1902.

25. D im itrie C . Popescu, Gramatica şi N oul Anastasim atar, ediţia

I, B ucureşti, 1908.

2 6 . N ic o la e S e v e re a n u , Curs elem entar de m uzică orien ta lă

(bisericească), e d iţia a 11-a, B uzău, 1926.

27. T h e o d o r V. S tu p c a n u , M etodă p en tru a învăţa p sa ltich ia

(cântările bisericeşti) după vechea notaţie orientală, e d iţia a Il-a,
B ucureşti, 1932.

28. D im itrie Suceveanu, Theoreticon, Iaşi, 1848.

29. M arin Velea, „O riginea şi evoluţia sem iografîei cântării bisericeşti

de la în ceputuri p ân ă în zilele noastre“. S. T.Bucureşti an X V II (1965), nr.
9 -10, p. 5 9 3 -6 2 0 .

30. P etre V intilescu, Despre poezia imnografică în cărţile de ritual

şi cântarea bisericească, B ucureşti, 1937.
 C u p rin s

C u v â n t î n a i n t e ......................................................................................................................... 5
R e c o m a n d a r e .......................................................................................................................... 7
I n t r o d u c e r e .............................................................................................................................. 9

C a p it o lu l 1. S e m io g r a fia n o ta ţie i b iz a n t in e .................................................................. 11

D in isto ric u l n o ta ţiei b iz a n t in e ..................................................................................... 13
N o ta ţia a ctu a lă a m u z ic ii b iz a n t in e ............................................................................. 17
C a r a c te r istic ile g e n e r a le a le m e lo d ic ii b iz a n t in e ..................................................... 18

C a p it o lu l 2 . T eo ria , p r a c tic a şi m e to d ic a predării m u z ic ii p sa ltic e .......................2 0

I. S e m n e v o c a lic e sim p le şi c o m p u s e ......................................................................... 2 0
1.1. S e m n e v o c a lic e sim p le ; e x e r c i ţ i i ..........................................................................2 0
1.2. S e m n e v o c a lic e c o m p u s e (s e m n e c o m b in a te , sp r ijin ite şi în l ă n ţ u i t e ) ..... 2 3
E x erciţii su p lim e n ta r e pen tru ca p ito lu l 1 ................................................................... 2 5
T a b lo u l g en era l al se m n e lo r v o c a lic e p ână la o c t a v ă ........................................... 2 7
S e m n e v o c a lic e p e s te o c t a v ă ........................................................................................2 8
E x erciţii d e p a r a la g h ie ca re f o lo s e s c s e m n e le v o c a lic e p ân ă la o c t a v ă .........2 9
1.3. S p rijin irea se m n e lo r p e o lig o n şi p e t a s t i............................................................ 31
E x e m p le m u z ic a le cu t e x t .............................................................................................. 3 2
II. 1. S e m n e tim p o r a le ........................................................................................................ 3 5
1. C la s m a .......................................................................................................................... 3 6
2 . G o r g o n u l......................................................................................................................... 3 6
3. C la sm a urm ată d e g o r g o n ......................................................................................... 3 7
4 . Petasti cu c la s m ă ......................................................................................................... 3 8
5. în tâ ln irea d in tre e p is tr o f şi e la f r o n ......................................................................... 3 9
E xerciţii d e p a r a la g h ie ...................................................................................................... 3 9
E xerciţii su p lim e n ta r e .................................................................................................... 41
II.2 . S e m n e tim p o r a le d eriv a te a le g o r g o n u lu i........................................................ 4 4

D ig o r g o n u l....................................................................................................................... 4 4

227
 T r ig o r g o n u l........................................................................................................................ 4 5
A r g o n u l............................................................................................................................... 4 6
E x e r c iţ ii...............................................................................................................................4 7
E x erciţii su p lim e n ta r e ...................................................................................................... 4 8
T a b lo u l c o m b in a ţiilo r p r in c ip a le în tre a p li, g o r g o n şt d e r iv a te le l o r .................. 51
E x e m p le m u z ic a le c u t e x t ................................................................................................ 5 2
LII. O r n a m e n te (s e m n e c o n so n a n te cu m e l i s m e ) ...................................................... 57

1. V a r ia .................................................................................................................................5 7
2 . O m a lo n u l........................................................................................................................5 9
3 . A n t ic h e n o m a ................................................................................................................. 6 0
4 . P s if is t o n u l.......................................................................................................................61
5. E te r o n u l.......................................................................................................................... 6 2

E x e r c iţii............................................................................................................................... 6 4
E xerciţii s u p lim e n ta r e ...................................................................................................... 6 5
E x e m p le m u z ic a le cu t e x t ................................................................................................ 6 9
V aria n te m e lis m a tic e în sfe r a s e m n e lo r v o c a lic e
şi a se m n e lo r din „ s i s t e m ^ e c h e “ ........................................................................ 7 2
IV. A lt e s e m n e d in n o ta ţia n eu m a tică . fto r a le şi m ă r tu r ii........................................ 7 7

F to r a le ..................................................................................................................................77
M ă rtu rii............................................................................................................................... 80

C a p it o lu l 3 . A n a liz a gla su rilo r b is e r ic e ş t i...................................................................... 83

D e sp r e m o d u ri (g la su ri), g e n e r a lită ţi............................................................................ 83
S is te m e m u z ic a le ...............................................................................................................85
G en u rile m u z ic ii b is e r ic e ş t i.............................................................................................88
T actu l câ n tă rilo r b is e r ic e şti (te m p o , m iş c a r e ) ............................................................ 91

D esp re c a d e n ţ e .................................................................................................................. 93
S c ă r ile gla su rilor: an a liză c o m p a r a tă ........................................................................... 9 6
A n a liz a g r a fic ă a „ scă rilo r“ , d e o se b ir i d e stru ctu ră şi in t o n a ţ ie ..........................9 9

G lasu l 1 ............................................................................................................................ 104

G lasu l al I I -le a ................................................................................................................ 109
G lasu l al II I-le a ............................................................................................................... 115

228
 G lasu l al IV -le a ................................................................................................................. 120

G la su l al V - le a ...................................................................................................................128
G lasu l al V l - l e a .............................................................................................................. 135
G lasu l al V ll - l e a ................................................................................................................ 141

G lasu l al V lI I -le a ........................................................................................................... 149

E x erciţii d e in to n a re a g la su r ilo r b is e r ic e şti,
urm ărind siste m u l d e c a d e n ţ e ............................................................................. 156

C a p it o lu l 4 . M ijlo a c e d e îm b o g ă ţir e a m e lo d ic ii b iz a n t in e ....................................... 167

Iso n u l - angrenaj so n o r d e îm b o g ă ţir e a câ n tă rilo r b i s e r i c e ş t i .......................... 1 67
M o d u la ţia în câ n tă rile b is e r ic e ş t i.................................................................................1 76
U n ita te şi d iv e r sita te în câ n ta r e a b is e r ic e a s c ă .......................................................... 1 89
î n lo c d e î n c h e i e r e .......................................................................................................... 2 0 2
F r a g m e n t d in p r e f a ţ a la I r m o lo g h io n sa u
C a ta v a s ie r iu m u s ic e s c a lu i M a c a r ie I e r o m o n a h u l............................................ 2 0 4
C ă tr e c î n t ă t o r i ................................................................................................................ 2 0 7
D i c ţ i o n a r ......................................................................................................................... 2 0 8
B i b l i o g r a f i e .....................................................................................................................2 2 4
T ehnoredactare com puterizată:
pr. F lo rin D r ă g o i
C ulegere text:
p rezb . S ilv ia -L o r e n a D r ă g o i
Grafică m uzică liniară:
M a r ia n -D a n ie l Sr te fă n e sc u
Copertă:
M o n a V e lc io v
 DIFUZARE:
S.C . S U P E R G R A P H S.R .L.
Str. Ion M inulescu nr. 36, sector 3,
031216, Bucureşti
tel. 021-320.61.19, fax 021-319.10.84
e mail: editura@ sophia.ro
w w w .sophia.ro

Societatea de D ifuzare SUPERGRAPH

vă oferă posibilitatea de a prim i p rin poştă cele m ai b u n e cărţi
de spiritualitate,
teologie, cultură religioasă, artă, filosofie
ap ăru te la edituri de prestigiu.
Plata se face ram burs la prim irea cărţilor; taxele p oştale su n t
suportate de Supergraph.

Vă aşteptăm la
L IB R Ă R IA S O P H IA
str. Bibescu Vodă nr. 24,
040152, Bucureşti, sector 4
(lângă Facultatea de Teologie)
tel. 0722.266.618

Sacrifică puţ ină vreme

pent ru a răsfoi cărţ ile noastre:
este cu neput inţ ă să nu găseşt i ceva
pe gust ul şi spre folosul tău!

T iparul ex ecu tat la S.C. LU M IN A T lP O s.r.1

str. L uig i G alv an i nr. 20 b is, sect. 2, B ucureşti
tel./fax 211 .3 2 .6 0 ; tel. 212.29.27
E -m ail: o ffice@ lu m in a tip o .c o m
www.luminatipo.com
 ăcând p a rte din pa trim o n iul m uzical n a ţiona l, m uzica

F p s a ltic ă e s te d e o p o triv ă şi em blem a o rto do x ie i

n o a s tre (a lă tu ri de litu rg ic ă ) şi în v ă ţă tu ra de c r e ­
dinţă (dog m ă). M uzica p s a ltic ă e s te , a ş a d a r, v ia ţa B is e ric ii
n o a s tre s tră m o ş e ş ti.
P e n tru a c e a s ta e s te n e c e s a r c a m uzica p s a ltic ă s ă nu fie
d o a r un o b ie ct de c e r c e ta r e p e n tru un n u m ă r r e s tr â n s de
p e rs o a n e , c i s ă fie cunosc ută sub to a te a s p e c te le de c ă tr e
to ţi p re o ţii, c â n tă re ţii, c ă lu g ă rii şi m aicile din S fintele M ă ­
n ă s tiri, şi c h ia r de m ire n ii cu râ v n ă şi cu v o c a ţie p e n tru
c â n ta re a n o a s tră b is e ric e a s c ă .

P re a F e ric itu l P ă rin te

t TE O C TIS T,
P a tria rh u l B is e ric ii O rtodox e Rom âne