Sunteți pe pagina 1din 2

CÂTEVA DOCUMENTE ISTORICE

ALE
BISERICII DIN MARSILIENI

Prof.Dr.Ștefan Grigorescu

Satul Marsilieni are o istorie de cinci secole, iar biserica sa de zid a fost
ridicată în anul 1836, de către boieroaica Sultana Marsil, mai devreme existând
o biserică de lemn, a moșnenilor locali. Biserica Sfinții Împărați Constantin și
Elena păstrează în arhiva sa unele documente cu valoare istorică, îndeosebi din
perioada interbelică și din timpul celui de-al doilea război mondial. Astfel, două
acte din 30 aprilie 1939 menționează date despre bugetele anilor 1938-1939 și
1939-1940. Primul dintre ele, încheiat de către preotul paroh Vasile Voiculescu
(arestat apoi de către regimul comunist) și secretarul Stoian Cojocaru,
precizează următoarele:,,Proces-verbal, astăzi 30 aprilie 1939. Noi, membrii
Adunării parohiale din Parohia Sf.Împărați din com.Marsilieni, jud.Ialomița,
fiind convocați astăzi în sf. biserică, de către Prea Cucernicul Preot Paroh,
pentru aprobarea bugetului pe anul 1939-1940, întocmit de epitropie și aprobat
de Consiliul Parohial și fiind în majoritatea cerută de lege, am procedat la
alegerea Biroului, desemnând ca bărbați de încredere, din partea noastră, pe
domnii: 1.Meltiade Mihalea. 2.Ion Marin, secretar fiind d-l St.Cojocaru.
Prezentându-i-se bugetul și discutându-l articol cu articol, îl considerăm bine
alcătuit și pentru aceasta, hotărâm: se aprobă la venituri suma de lei 7 860, iar la
cheltuieli suma de lei 7 829, rămânând un sold de lei 31, adică treizeci și unu lei.
Pentru care am dresat prezentul, în dublu exemplar. Președinte, Paroh (Ss),
Pr.V.Voiculescu. Secretar (Ss), St.Cojocaru. Bărbați de încredere (Ss), Meltiade
Mihalea, Ion Marin.” Al doilea act din 30 aprilie 1939 menționează
următoarele:,,Noi, membrii Adunării parohiale din Parohia Sfinții Împărați,
com. Marsilieni, jud.Ialomița, fiind convocați astăzi în sf. biserică, de către Prea
Cucernicul Părinte Paroh, am procedat la alegerea Biroului, desemnând ca
bărbați de încredere, în persoana d-lor: 1.Meltiade Mihalea și [2.] Mistocle
Cincaș, secretar de ședință fiind d-l Stoian Cojocaru, [și] hotărâm: se aprobă
gestiunea pe anul financiar expirat 1938-1939, având la venituri suma de lei 8
628, iar la cheltuieli, suma de lei 8 368, rămânând un sold de 260 (două sute
șase zeci) lei, care se va trece în bugetul anului 1939-1940. Drept care am dresat
prezentul, în dublu exemplar. Președinte, Paroh (Ss) Pr.V.Voiculescu. Secretar
(Ss), St.Cojocaru. Bărbați de încredere (Ss), Meltiade Mihale, Mistocle Cincaș.”

Publicat în ,,Bărăganul Ortodox”.Periodic al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.[Slobozia],


XIV, nr.159, august 2016, p.21 și 23, cu note.
1
Un al treilea act vorbește despre stricăciunile suferite de biserică la
cutremurul din noiembrie 1940 și de aprobarea unor lucrări de reparații, în
valoare de 32 000 lei. Încheiat la 2 mai 1943, actul menționează necesitatea unor
lucrări de importanță redusă, precum tencuieli și văruire, de realizat de către un
meșter din sat. Demn de menționat este faptul că actul este semnat de către
locuitorii de frunte de atunci ai satului Marsilieni, care făceau parte din Consiliul
Parohial sau din Epitropia bisericii. Sunt precizate următoarele:,,Proces-verbal,
astăzi 2 mai 1943. Noi, epitropi și membri[i] ai Consiliului parohial ai Parohiei
Sf. Împărați din com.Marsilieni, ne-am întrunit astăzi, data de mai sus, ora 11
a.m., în lăcașul sf. biserici, fiind convocați verbal de către P.C. Preot Paroh,
pentru a hotărî reparația sf. lăcaș, la exterior.
Având în vedere observațiunile făcute de către d-l Prefect al jud.Ialomița,
inspecțiunile d-lui Prim Pretor al Plășii Dragoș Vodă și ale P.C. Protoereu, prin
care se pune obligațiunea ca îndată să se repare exteriorul sf. biserici, având în
vedere că reparațiunile nu necesită în mod expres om de specialitate, fiind numai
cazul de văruit și mici reparațiuni de tencuială,
Având în vedere întârzierea ce se provoacă din lipsa de personal al
Serviciului Tehnic Județean, care întârzie cu lucrările de deviz,
Având în vedere su[b]venția comunei, în valoare de 20 000 lei, acordată
pentru reparațiuni,
Având în vedere și alte sume ce au rezultat din economiile bugetare
parohiale, cifrate la 12 000 lei, cari au aceeași destinație,
Hotărâm. Cercetând cu de-amănuntul exteriorul sf. Biserici și interiorul
antreului, am constatat că se simte neapărata nevoie de a se repara. Aceste
reparațiuni se vor încredința pentru efectuare unei persoane care a mai executat
asemenea lucrări, care are garanții material și morale și care, cunoscut fiind de
majoritatea membrilor și cu prețul cel mai avantajos, prin buna învoială și în
prezența noastră. Cunoscând toți ca bun executor pe d-l Constantin Stănescu din
această comună, ca bun executor la asemenea lucrări, care ni s-a prezentat
pentru a angaja această lucrare și în urma discuțiunilor intervenite de o parte și
de alta și după ce de comun acord am fixat ceea ce trebue executat, am hotărât
prețul de 32 000 lei pentru toate cheltuielile necesare reparațiunilor. Lucrările se
vor începe pe data de 11 mai 1943. Toate cheltuielile privesc pe meșter. Acest
proces-verbal se va înainta spre aprobare și Sf. Episcopii.
Pentru care am dresat presentul proces-verbal. Președinte, Paroh
(Ss)Pr.V.Voiculescu. Epitropi (Ss), N.Oprea, Al.Petcu. Consiliul Parohial (Ss),
Petre Drăghicescu, Nae Cernea, Al.Vlad, Anton I.Petre, Anton Cojocaru, Panait
Chițoiu, Gh.I.Cernea, Cotea Manta, I.Drăghicescu, Petre Ilie.”

S-ar putea să vă placă și