CASA DE LOCUIT CU ANEXE,

STR. CONSTITUŢIEI NR. 22.

SIBIU

STUDIU ISTORIC ŞI RAPORT CERCETĂRI DE PARAMENT

Elaborat de:
dr. Kovács Zsolt, istoric de artă
Emődi Tamás, specialist atestat de MC

CLUJ-NAPOCA
2015

1
SIBIU, STR. CONSTITUŢIEI, NR. 22
STUDIU ISTORIC ŞI CERCETĂRI DE PARAMENT

PAGINA DE SEMNATURI

DR. KOVÁCS ZSOLT, istoric de artă

EMŐDI TAMÁS, arhitect specialist MC

2
 CUPRINS

INTRODUCERE ................................................................................................. 4
DESCRIEREA ANSAMBLULUI......................................................................... 5
DATE ISTORICE.........................................................................................…...... 13
RAPORT CERCETĂRI DE PARAMENT................................................................17
CONCLUZII...............................................................................…........................ 21
PROPUNERI ......................................................................….................................22
BIBLIOGRAFIE................................................................................................... 24
ILUSTRAŢII ...........................................................................................….......... 25

3
 INTRODUCERE

Studiul istorico-arhitectural al ansamblului arhitectural a „casei de locuit cu anexe”

situat în municipiul Sibiu, pe str. Constituţiei nr. 22, face parte din documentaţia necesară
proiectului de reabilitare al acestui edificiu şi amenajării Clinicii de fertilizare in vitro în
clădirea centrală a ansamblului şi schimbare de destinaţie din pod în spaţiu administrativ,
precum şi amenajări exterioare. Din acest ansamblu clasat în Lista Monumentelor Istorice
din România prin ordinul nr. 2030/2014 a ministrului culturii cu codul SB-II-a-B-21084 fac
parte următoarele clădiri: casa de locuit (SB-II-m-B-21084.01) prima anexă (SB-II-m-B-
21084.02) şi cea a doua anexă (SB-II-m-B-21084.03). Obiectivul principal al acestui studiu
a fost elaborarea unui studiu istorico-arhitectural cu principalele date istorice, cunoscute
despre acest ansamblu, descrierea arhitecturală a clădirilor, eventual delimitarea diferitelor
faze de construcţie ale monumentului, ale intervenţiilor ulterioare asupra acestor clădiri şi
documentarea elementelor de valoare istorică ale acestora. Pentru delimitarea fazelor de
construcţie şi verificarea existenţei eventualelor decoraţii parietale a fost necesară şi
verificarea straturilor de văruială şi tencuială, pe care am efectuat pe faţada principală a
clădirii principale şi în interioarele acesteia.

4
 DESCRIEREA ANSAMBLULUI

Imobilul cercetat se află în zona extra muros a centrului istoric al oraşului Sibiu, în
imediata apropiere a porţiunii zidului estic al incintei, fiind delimitat la nord de o parcare, la
est de str. Constituţiei, la sud de o parcelă pe a cărei capăt spre stradă se află biserica
ortodoxă cu hramul „Naşterea Domnului”, teatru de vară şi a Parcului Tineretului, iar la vest
de fosta grădină a mănăstirii ursulinelor, la ora actuală folosit ca teren de sport. Spre vest
parcela de formă dreptunghiulară este delimitată de un gard înalt turnat în 2012 din beton,
latura nordică de un gard recent de tip plasă, iar cea sudică în zona bisericii este fără gard,
iar pe o porţiune de după clădirea anexă a parcelei de un gard simplu din cărămidă. Aceasta
din urmă provine cu siguranţă de la una din intervenţiile din secolul XI-XXX, şi nu
reprezintă o valoare deosebită. În schimb parcela este delimitată spre strada principală cu un
gard valoros atât din punct de vedere istoric cât şi arhitectural, construit în perioada
interbelică, cu siguranţă imediat după finalizarea vilei. Gardul este susţinut de stâlpi zidiţi şi
tencuiţi. legaţi între ele cu o zidărie scundă. De aceasta din urmă şi de stâlpii prismatici sunt
fixaţi elementele din fier ale gardului, ale căror decoraţii alternează motive geometrice
(pătrate şi romboidale). Intrarea pe parcelă este asigurată de o poartă tripartită (două porţi
pietonale flanchează poarta carosabilă prevăzută cu două aripi) provenită din acelaşi
perioadă, şi cu structură şi decoraţii identice.
Accesul pe parcelă este asigurată de o alee dreaptă asfaltată, care străbate partea
nordică a lotului, fiind flanchată de copaci înalţi. Prin această alee amenajată la un nivel mai
înalt decât partea sudică a parcelei, se ajunge în faţa celor trei edificii amplasate pe partea
vestică al lotului. În axa centrală a parcelei se întinde clădirea principală a vilei, cu plan
dreptunghiular, aşezat cu latura lungă paralelă cu strada, iar pe laturile parcelei, în linia
clădirii centrale, se află cele două edificii anexă, cu un singur nivel, construite pe plan
dreptunghiular, alipite de aliniamentul parcelelor vecine.
Edificiul central al ansamblului este construit în stilul neo-românesc, de factură neo-
brâncovenească, caracterizată de o serie de elemente specifice, precum volumetria masivă,
accentuarea corpului central, deschiderile cu închidere semicirculară şi decoraţiile bogate
ajurate cu vrejuri şi cu diferite motive decorative de factură orientală. Volumetria edificiului
este caracterizată de suprafeţele mişcate, scoase în evidenţă sau construite în retragere,

5
precum şi de diferitele nivele ale axelor faţadelor, conferind dinamism edificiului.
Faţada principală a clădirii are o panoramă asupra întregii grădini ample, decorate în
centru cu un bazin ornamental, turnat din beton în formă de dreptunghi alungit, cu laturile
scurte ieşite. Faţada principală, cea dinspre est are acces spre terasa amplă, înconjurată de un
parapet din beton, prevăzut cu un şir de baluştrii, turnaţi din beton. Terasa conduce spre
grădină prin cele şase trepte amenajate în axa centrală a terasei, flancate pe laturi de parapete
elegante arcuite, executate tot din beton.
Faţada principală a clădirii este articulată de un soclu turnat din beton, imitând
blocurile de piatră, străpuns de gurile de aerisire ale subsolului. Partea centrală a faţadei este
accentuată la nivelul parterului şi la cel al etajului, suprafaţa acestuia fiind uşor ieşită faţă de
planul faţadei. Parterul este prevăzut în axa centrală cu o feresatră cu închidere
semicirculară, flancată cu câte o coloană adosată corintică, cu capiteluri pornite cu câte un
şir de astragal. Fereastra are un pervaz simplu, turnat din beton şi o sprânceană cu închidere
semicirculară, treptată, cu marginile superioare tratate în rustica. Sub fereastră se află un
panou dreptunghiular adâncit, decorat cu un motiv zimţat. Deasupra ferestrei parterul părţii
centrale al faţadei este decorat în colţuri cu câte o aplică romboidală, cu câte un relief
reprezentând compoziţii simetrice compuse din frunze de acant. Etajul părţii centrale este
cea mai accentuată porţiune a faţadei principale, scoasă în evidenţă printr-un balcon
reprezentativ, sprijinit pe patru console masive, decorate cu panouri adâncite ornamentate cu
arabescuri şi cu câte o aplică circulară, prevăzută cu un şir de funii răsucite, în partea
superioară a consolelor. Specificul balconului constă în loggia acestuia, deschisă prin trei
arcade trilobate înalte, sprijinite pe coloane aşezate pe un parapet zidit din cărămidă,
combinat cu grilaje scunde din fier forjat de forma unor cercuri îmbinate. Parapetul este
decorat în porţiunile dintre coloane cu nouă panouri adâncite, de forma unor cruci greceşti.
În porţiunile delimitate de console zidăria balconulul are închidere în formă de segment de
cerc. Arcadele balconului sunt susţinute de coloane corintice prevăzute deasupra bazei cu
câte un inel decorat cu şir de frunze de acant, scoase în relief. Arcadele sunt înconjurate de
chenare profilate, treptate. Suprafeţele faţadei din jurul arcadelor sunt decorate în întregime
cu o decoraţie exuberantă, alcătuită din vrejuri şi flori, combinate cu arabescuri, scoase în
relief. Balconul este încoronat cu o friză alcătuită dintr-un şir de denticuli alternat cu aplici
decorate cu câte o rozetă şi dintr-un şir de motive în zig-zag, combinate cu romburi şi cu un

6
şir continuu de astragal. Partea centrală a faţadei este mai înaltă faţă de celelalte părţi ale
faţadei, acest lucur fiind accentuat şi la nivelul acoperişului.
Partea din stânga a faţadei principale este dominată la nivelul parterului şi al etajului
de câte un balcon închis. Balconul parterului este de fapt o loggie închisă, alcătuită din patru
arcade cu închidere semicirculară, sprijinite pe un parapet zidit din cărămidă. Parapetul este
decorat în porţiunile dintre arcade cu trei panouri dreptunghiulare adâncite, având pe partea
lor superioară console stilizate, alternate cu motivul funiei răsucite, iar pe partea lor
inferioară apare motivul zimţat. Arcadele balconului de la parter sunt susţinute de coloane
adosate stâlpurilor dintre deschideri, cu capiteluri late, turtite, decorate cu relieful unor
vrejuri exuberante. Arcadele sunt înconjurate de chenare profilate, treptate, cu marginile
superioare tratate în rustica. Pereţii balconului de la etaj sunt într- uşoară retragere faţă de
suprafaţa parterului. Balconul este construit dintr-o structură compusă din coloane de lemn
grupate câte două şi decorate cu motive tradiţionale preluate din arhitectura populară.
Partea din dreapta a faţadei principale este articulată de trei axe de goluri, dintre care
cea de-a treia axă se află în retragere faţă de celelalte două, adăpostind la parter un portic, de
unde se deschide intrarea principală a edificiului. Primele două axe sunt penetrate le nivelul
parterului şi al etajului cu ferestre dreptunghiulare, fără chenare. Ferestrele de la parter sunt
prevăzute cu pervaze profilate simplu, din beton, cu sprâncene drepte, marcate în axa
centrală cu câte o consolă trapezoidală stilizată. La pornirea şi în partea superioară a
deschiderilor ferestrele sunt articulate cu bosaje dreptunghiulare din tencuială. Sub ferestrele
de la parter se află câte un panou dreptunghiular adâncit, decorat cu acelaşi motiv zimţat,
întâlnit şi la parterul celorlalte deschideri ale faţadei. Ferestrele de la etaj sunt prevăzute cu
jardiniere din fier forjat, executate în perioada interbelică. Suprafeţele de sub ferestre sunt
accentuate de un motiv de firide (format din trei arcade oarbe, cu închidere semicirculară).
În zona închiderii ferestrelor se află o friză decorativă, întreruptă de deschideri, decorată cu
vrejuri de acant scoase în relief. Ultima axă este dominată la parter de porticul compus dintr-
o singură arcadă cu închidere semicirculară, sprijinită pe coloana scundă de la colţul de
nord-est şi pe zidăria clădirii. Coloana are un capitel lat, turtit, decorat cu relieful unor
vrejuri exuberante, accentuat şi cu un şir de funii împletite. Arcada este înconjurată cu un
chenar profilat treptat, cu marginile superioare tratate în rustica. Porticul este încoronat cu o
friză alcătuită dintr-un şir dublu de denticuli şi dintr-un şir de motive în zig-zag, combinate

7
cu romburi şi cu un şir continuu de astragal. În axa a treia de la etaj se află o fereastră
dreptunghiulară, fără chenar. În zona închiderii ferestrei continuă friza decorativă, văzută
mai sus, întreruptă şi în acest caz de deschidere şi decorată cu vrejuri scoase în relief. Pe
faţada principală, pe suprafaţa delimitată de portic şi colţul de nord-est al clădirii apare o
suprafaţă ce imită o placă, executată în beton, pe aceasta fiind inscripţionat numele
arhitectului care a proiectat acest edificiu: ARCHITECT / ALFRED CERNEA.
La colţul de sud-est al clădirii se află braţul de fixare a unei lămpi din fier forjat. În
colţul de nord-est al edificiului, deasupra porticului intrării se păstrează întreaga structură a
lămpii originale, confecţionată din fier forjat, compus dintr-un braţ alungit, decorat cu o
rozetă, abajurul având o formă geometrizantă, hexagonală.
Faţada de nord a clădirii este articulată de un soclu turnat din beton, imitând
blocurile de piatră. Prima axă dinspre est este în retragere faţă de suprafaţa faţadei, fiind
dominată la parter de porticul intrării. Faţada de nord a porticului este aproape identică cu
faţada de est a acestuia, fiind alcătuit dintr-o singură arcadă cu închidere semicirculară,
sprijinită pe coloana scundă de la colţul de nord-est al clădirii. Coloana se sprijină pe un
parapet zidit. Arcada este înconjurată de un chenar profilat, treptat, cu marginile superioare
tratate în rustica. Porticul este încoronat cu o friză alcătuită dintr-un şir dublu de denticuli şi
dintr-un şir de motive în zig-zag, combinate cu romburi şi cu un şir continuu de astragal.
Faţada de nord este străpunsă de trei axe de goluri, acestea fiind ferestre dreptunghiulare,
înguste, fără chenare, de proporţii diferite, dispuse într-o ordine asimetrică. Toate sunt
prevăzute cu pervaze simple din beton. Fereastra din axa a doua de la etaj are o jardinieră
din fier forjat. Suprafaţa de sub fereastră este accentuată şi aici de către o firidă formată din
trei arcade oarbe, cu închidere semicirculară. Cele două ferestre din axa a treia sunt
delimitate de către un brâu simplu din tencuială, suprafaţa etajului fiind într-o retragere
uşoară faţă de cea a parterului. Această ultimă axă este diferită faţă de celelalte două şi în
ceea ce priveşte înălţimea nivelului de la etaj, fiind mai scundă faţă de celelte două axe, şi de
prezenţa în acest ax în linia închiderii ferestrei a unei frize decorat cu motiv zimţat, în timp
ce în cazul celorlalte două axe apare friza cu frunză de acant, continuată de pe faţada
principală a clădirii.
Faţada de vest a clădirii este articulată de soclul turnat din beton, imitând blocurile
de piatră şi o friză decorativă, în zona închiderii ferestrelor de la etaj. Faţada este străpunsă

8
de şapte axe de goluri, dintre care cele două axe din centru sunt scoase în evidenţă prin
înălţimea uşor ridicată a acestei porţiuni, sesizată şi la nivelul acoperişului. Deschiderile din
axele laterale sunt delimitate de câte un brâu median profilat simplu, suprafeţele etajului în
aceste zone fiind într-o uşoară retragere faţă de parter. Friza faţadei în cele două axe centrale
este decorată cu aceleaşi vrejuri de acant scoase în relief, în axele laterale fiind prevăzută cu
o decoraţie cu motivul zimţat, văzut şi în cazul faţadei principale.
Faţada de sud a clădirii este articulată de soclul turnat din beton, imitând blocurile de
piatră şi o friză decorativă, în zona închiderii ferestrelor de la etaj. Faţada este străpunsă la
ambele nivele de câte trei axe de goluri, dispuse asimetric. În prima axă dinspre vest a
faţadei friza este decorată cu motivul zimţat, în celelalte axe fiind prevăzută cu vrejuri de
acant scoase în relief. Ferestrele acestei faţade sunt dreptunghiulare, fără chenar, unele dintre
acestea fiind prevăzute cu pervaze simple, din beton. Ultima axă este dominată la nivelul
parterului şi cel al etajului de faţada de sud a celor două balcoane închise. Între primele două
ferestre se deschide la parter intrarea în subsolul clădirii, adăpostit sub o încăpere de
dimensiuni reduse, prevăzut cu acoperiş în pupitru.
Edificiul este acoperit de un acoperiş în patru ape, învelit cu ţigle solzi rotunde,
având o structură deosebit de complexă datorită multiplelor planuri ale faţadelor, deschise pe
alocuri de lucarne. Sub acoperişul clădirii apare o streaşină tipică arhitecturii neoromâneşti,
cu o structură de grinzi cioplite cu motive tradiţionale, structură lăsată la vedere pe laturile
clădirii. Acelaşi structură este prezentă şi sub acoperişul separat al porticului. Acoperişul
este străpuns de coşurile decorative din cărămidă, prevăzute cu acoperişuri în două ape, şi în
axa centrală a faţadei principale este decorat cu o finială din tablă, compusă din sfere
suprapuse.
Accesul în clădire este asigurat de o uşă cu închidere trilobată, deschis în porticul
faţadei principale, prin care ajungem în casa scărilor, ce leagă cele trei niveluri ale clădirii.
Spaţiul porticului este boltit cu o boltă în cruce cu imitaţie de nervuri, sprijinite pe console
piramidale şi prevăzută cu cheie de boltă. Se păstrează şi podeaua din ciment cu prundiş de
marmură al porticului, decorat cu un chenar roşu, şi în centru cu motivul unei stele. Pe
ultima treaptă a porticului apare pe suprafaţa podelei anul construcţiei: 1929. Poarta
păstrează în totalitate cele două canaturi originale, şi fereastra fixă din arcul central al
trilobului, decoraţiile lor evocând diverse motive populare. Canaturile porţii au deschideri

9
vitrate goticizante (cu închidere ce aminteşte de cea cu lintel sprijinit pe console), prevăzute
cu grilaj decorat cu motive romboidale, ce amintesc de ornamentica broderiilor tradiţionale,
şi cu rozete. Acelaşi tip de grilaj apare şi pe supraluminator.
Casa scărilor amenajată în spaţiul dreptunghiular din colţul nordestic al clădirii
asigură accesul în subsol şi la cele două nivele ale clădirii, printr-o scară cu rampe drepte,
prevăzute cu podest la fiecare nivel. Pe suprafaţa treptelor şi a podestelor apare acelaşi strat
de ciment cu prundiş de marmură, văzut în cazul porticului. Structura scării este prevăzută
cu un parapet din fier forjat, ale cărei caracter e dat de alternanţa unor motive geometrice.
Planimetria clădirii este caracterizată de organizarea spaţiilor în două şiruri distincte,
accesibile ori din antreul de după casa scărilor, sau din încăperile învecinate. Organizarea
spaţială a parterului şi etajului, în afara unor recompartimentări ulterioare, este identică, doar
cea a subsolului diferă de cel al nivelelor superioare. Se observă şi în cazul subsolului
prezenţa a două şiruri de încăperi, principala diferenţă fiind lipsa subsolului din colţul
nordvestic al clădirii. Interioarele de dimensiuni mai mari ale subsolului (S1, S2, S5) sunt
caracterizate de prezenţa unor arce dublou în segment de cerc, care sprijină bolţile cilindrice
cu secţiunea de segment de cerc.
Pe ambele nivele din antreu se deschid spre est două încăperi de dimensiuni mai
mici, spre est prima încăpere reprezentativă spre stradă, prin care se ajunge în cea de a doua
şi a treia încăpere din axul acesteia, iar spre sud camera reprezentativă din spate. În colţul
sudvestic al planimetriei se află de asemenea o încăpere secundară (la parter
recompartimentată ulterior), iar în colţul sudestic cele două balcoane închise. Uşa dintre P04
şi P08 a fost deschisă ulterior, aceasta fiind singura intervenţie de acest gen, în rest
păstrându-se circulaţia originală a ambelor nivele. Atât încăperile de la parter, cât şi cele de
la etaj sunt tăvănite, iar podeaua lor, în afară de cele două băi, este din parchet. În cazul
antreurilor, a balconului principal şi a balconului închis de la parter tavanele sunt decorate
cu o compoziţie liniară din stuc, având în partea centrală un motiv circular accentuat.
Balconul închis de la etaj are un tavan casetat construit din lemn. O rezolvare elegantâ
întâlnim în cazul loggie închise de la parter, în peretele nordic al acestuia fiind aplicată în
grosimea zidăriei o nişă semicirculară.
Una dintre elementele cele mai valoroase ale interioarelor o reprezintă tâmplăriile
uşilor şi ferestrelor, păstrate aproape fără excepţie, şi cu mici deteriorări. Uşile au un

10
caracter unitar, prezentând aceleaşi rezolvări unitare, caracterizate de laturi decorate cu câte
trei baghete, colţurile superioare şi partea centrală a elementului orizontal accentuate prin
prezenţa unor motive piramidale ieşite în relief. Canaturile uşilor au o structură casetată (5
şiruri de casete). Cele mai reprezentative exemple ale canaturilor de uşi sunt intările dinspre
casa scărilor în cele două antreuri, unde găsim 2 straturi de uşi, la fiecare cu câte 2 aripi, şi
deasupra acestora s-a amenajat şi fereastră supraluminator. În ambele cazuri partea
superioară a canaturilor este decorat cu un elegant grilaj cu linii ondulate specifice
ornamenticii artei 1900 executat din fier forjat. Uşile dintre încăperile reprezentative sunt de
asemenea cu 2 aripi. Ferestrele edificiului sunt fără excepţie duble, cu toate canaturile
deschise spre interior, şi au o structură quadripartită. Cele mai elegante detalii ale acestor
ferestre este sistemul lor de închidere, rezolvat prin folosirea unor baghete verticale,
prevăzute cu bază, parte de mijloc cu mâner şi parte superioară decorată cu motive vegetale
executate din fontă. Din păcate cu excepţia a 2 exemple (din P08 şi E04), toate mânerele din
aramă au dispărut în ultimii ani. La fel s-a întâmplat şi cu clanţele uşilor, în acest caz
dispărând toate, fără nici o excepţie. În interioarele clădirii se mai păstrează trei dintre sobele
de teracotă vechi ale edificiului: în P10 se află într-o stare deteriorată o sobă mai scundă
smălţuită cu albastru(cu colţurile decorate prin motive pătrate adâncite, cornişa profilată prin
motivul de şir de mărgele), iar în E05 şi între E09 şi E08 găsim acelaşi tip de sobă de
culoare galbenă şi bej, decorat cu motive ovoidale tipice ornamenticii artei 1900 (ultima
dintre ele se păstrează doar fragmentar, fiind reconstruită în ultimele decenii). Pe lângă
acestea merită o atenţie deosebită aplicile din porţelan pentru iluminat (decorate cu diverse
motive aurite, ca de ex. volute, pictate cu mâna), păstrate pe tavanele din P09 şi P12(câte 2
în fiecare). În final trebuie să remarcăm că nu se mai păstrează nimic din mobilierul original
al ansamblului.
Pe cele două laturi ale parcelei în linia clădirii centrale se află două clădiri anexă cu
parter, construite probabil în acelaşi perioadă cu vila parcelei. Dintre cele două edificii cea
sudică, cu un plan dreptunghiular alungit compus dintr-o încăpere centrală de dimensiuni
mai considerabile, flancată pe ambele laturi de câte 2 mai mici (primele dintre ele
recompartimentate ulterior) urmăreşte şi stilistic limbajul arhitectural neoromânesc. În cazul
acestei clădiri elementele arhitecturale definitorii ale acestui limbaj sunt porticul cu o
structură de lemn din axul central al edificiului, decoraţiile unor frize cu motive zimţate

11
aflate la închiderea ferestrelor, cornişa formată dintr-un şir de motive în zig-zag, combinate
cu romburi şi cu un şir continuu de astragal şi streaşina cu capetele decorate ale căpriorilor.
Ultimele patru elemente, împreună cu prezenţa unor coşuri decorative din cărămidă, sunt de
fapt identice cu rezolvările clădirii principale. În cazul frizelor decorative ale faţadei izolarea
în ultima perioadă a suprafeţelor laterale compromite aceste elemente arhitecturale.
Structura porticului este susţinut de stâlpi de lemn decoraţi cu motive tradiţionale sprijiniţi
pe stâlpişori zidiţi. Parapetul dintre stâlpişori este zidit, dar în faţa acestuia este adosat şi un
parapet decorativ din lemn. Faţada principală a clădirii este străpunsă pe partea stângă a
porticului de 3 deschideri (2 ferestre şi o uşă între), în portic de 2 ferestre care flanchează
intrarea principală, iar la dreapta porticului de 4 deschider(2 ferestre, uşă, 1 fereastră). Uşile
laterale au fost deschise ulterior, ferestrele au un chenar din tencuială sprijinită pe un pervaz.
Interioarele sunt tăvănite, şi în afara tâmplăriei uşii principale, nu păstrează elemente istorice
valoroase.
Anexa nordică este aşezată simetric pe cealaltă parte a edificiului central şi are la fel
un plan dreptunghiular alungit, compartimentat în şapte încăperi, cu o serie de
recompartimentări ulterioare (după toate probabilităţile iniţial era format din 4 camere mai
mari). Faţada sa are un aspect mai simplu, fără nici o decoraţie, fiind articulată numai de
cele şase deschideri simple. Iniţial acestea aveau chenar din tencuială cu bolţarul median
marcat, păstrat numai în cazul ferestrelor celor două axe estice. Elementul arhitectural
principal al clădirii este frontonul zidit din partea sa estică, în care se deschide şi accesul în
pod, şi decorat pe partea sa superioară cu motive vegetale executate din scândură tăiată cu
fierestrăul.
Pe lângă cele două anexe parcela mai are o construcţie, aflată la nord de aleea
principală, în apropierea anexei nordice. Aceasta este o magazie cu un singur spaţiu, adîncită
în pământ şi acoperită cu o structură din beton armat. A fost construită cândva în ultimele
decenii ale secolului XX, prezenţa sa nefiind adecvată ambianţei monumentului.

12
 DATE ISTORICE

Ansamblul cercetat se află în afara centrului istoric înconjurat de incinta fortificată

medievală a oraşului Sibiu, în imediata apropiere a porţiunii zidului estic al incintei, care
leagă bastionul de colţ renascentist, denumit după numele judelui primar al oraşului, care a
demarat construirea sa, bastionul Haller, de turnul bărbierilor, aflat lângă ansamblul
mănăstirii ursuline. Incinta fortificată a oraşului are trei faze medievale importante, zidul din
apropierea parcelei noastre făcând parte, din cea de-a treia incintă medievală, care
înconjoară centrul istoric actual al urbei. Această incintă fortificată, care a asigurat timp de
mai multe secole cadrul bine definit al vieţii cotidiene a locuitorilor oraşului, a fost
construită în primele decenii ale secolului al XV-lea, şi modernizată de mai multe ori în
următoarele două secole. Cea mai importantă intervenţie asupra incintei fortificate
medievale a fost în perioada de după răspândirea tunurilor în primele decenii ale secolului al
XVI-lea, când pentru contracararea puterii acestor arme de foc, colţurile sale au fost întărite
cu mai multe bastioane moderne de tip italian. Prima dintre acestea a fost edificată după
1551 tocmai în zona parcelei noastre, în colţul de sud-est al incintei oraşului, la comanda lui
Petrus Haller, judele primar al oraşului.
O caracteristică importantă a sistemului de apărare a oraşului Sibiu a constituit
prezenţa unui şir de lacuri şi mlaştini în jurul incintei fortificate, acestea sporind forţa de
apărare a fortificaţiei, şi astfel şi importanţa strategică a localităţii. Primele informaţii
istorice concrete despre zona parcelei noastre ne sunt date începând de la sfârşitul secolului
al XVII-lea de seria bogată de izvoare cartografice ale oraşului. Prima dintre ele, care
documentează pentru prima oară şi şirul de lacuri în zona dintre bastionul Haller şi turnul
bărbierilor este harta arhitectului militar Giovanni Morando Visconti, executată în anul 1699
(şi editată în acelaşi an la Braşov de Stephan Welzer). Pe aceasta se observă patru lacuri
întinse perpendicular pe linia incintei fortificate. Aceste lacuri se întindeau până în linia
bastionului Haller, între lacuri şi zidul incintei medievale existând un perimetru neconstruit,
lăsat liber din considerente militare. Aceeaşi situaţie este ilustrată şi de hărţile din secolul al
XVIII-lea ale oraşului, cum ar fi cea din 1735, executată de Johann Conrad Weiss,1 sau cea

1
Borbély Andor, Erdélyi városok képeskönyve 1736-ból, în Erdélyi Múzeum, 1943, fig. 2.

13
din anul 1749 sau 1751.2 Lacurile respective sunt documentate şi de prima ridicare
topografică militară a Transilvaniei, executată între 1769 şi 1773.
În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea incinta fortificată a oraşului îşi pierde
treptat rolul ei defensiv, urmând ca terenurile din jurul zidurilor să capete diverse funcţii
recreative (parcuri, grădini) sau de habitat. Primul semn al acestui fenomen este faptul, că în
anul 1771 oraşul permite construirea unui manej acoperit pe bastionul Haller, iar în 1781
dispune secarea şi umplerea lacurilor aflate în jurul oraşului.3 Harta cadastrală a oraşului
întocmit în anul 1845 ilustrează şi grafic prezenţa unor parcuri, lângă zidul incintei dintre
bastionul Haller şi turnul bărbierilor documentând deja prezenţa unei grădini, folosite de
către călugăriţele ursuline (Nonnen Garten). Această grădină era legată cu un pasaj de
trecere boltit de clădirea mănăstirii, după toate probabilităţiile fiind amenajată deja în secolul
al XVIII-lea.
Situaţia zonei parcelei noastre este documentată cel mai amănunţit de prima hartă
cadastrală a oraşului, elaborată în anul 1875. Pe această hartă poate fi observată deja Piaţa
Verzelor (Krautmarkt), formată în faţa bastionului Haller (în locul actualului Parcul
Tineretului) cu edificiul şcolii militare de călărie, construit în anul 1864 în partea vestică a
pieţei. Grădina călugăriţelor se întinde în spatele parcelei, între bastion şi cvartalul de la
estul bisericii. În ceea ce priveşte parcela de la nr. 22 (cu nr. 20 pe hartă), poate fi observat
că la această dată era împărţită în două parcele distincte, şi avea două clădiri: un edificiu cu
plan dreptunghiular se afla în locul aproximativ al casei actuale, iar o altă clădire, de
dimensiuni mai mici şi cu plan dreptunghiular alungit, se afla spre stradă, alipită de parcela
de la nord (nr. 18). Pe harta cadastrală a oraşului din 1911, apare doar primul edificiu dintre
cei doi de mai sus, una dintre aceştia fiind demolat între timp.4
Despre construcţia şi istoria ulterioară a actualei clădiri principalele informaţii ne
sunt furnizate de datele extrasului de carte funciară in extenso.5 Conform acesteia în 1909
parcela aparţinea lui Henrik Baumann, în 1929 fiind întabulat dreptul de proprietate,
probabil după moartea acestuia, în favoarea Luizei Baumann şi al lui Friedrich Baumann.
Henrik Baumann apare la adresa str. Sării (Salzgasse) nr. 20 şi în lista locuitorilor oraşului

2
Emil Sigerius, Cronica orașului Sibiu, 1100-1929, Editura Honterus, Sibiu, 2011, il. 2.
3
Ibidem, anii 1771 şi 1781.
4
Amplasamentul edificiului reprezentat diferă de cel de pe harta cadastrală din anul 1875, fapt datorat,
probabil, caracterului mai sumar al noii hărţi.
5
Aceasta ne-a fost pusă la dispoziţie de Dna arh. Raluca Şoaită.

14
din anul 1901, editată de către primărie. După aceeaşi sursă ocupaţia lui era de antreprenor
constructor (Baumeister),6 în alte locuri fiind denumit arhitect, ceea ce presupune că a
terminat studii de specialitate de acest gen.7
După mărturia inscripţiei de pe podeaua porticului şi de pe faţada alăturată, clădirea
actuală a fost construită în anul 1929, după proiectele arhitectului Alfred Hugo Cernea. În
lipsa unor izvoare scrise nu ştim, în ce măsură au refolosit părţi din vechile clădiri ale
parcelei, şi nici cercetările de parament nu au depistat elementele unei clădiri mai vechi.
Caracterul stilistic unitar al edificiului întăreşte de asemenea faptul, că edificiul actual e
rezultatul unei singure faze de construcţie.
Arhitectul Alfred Hugo Cernea (1883-1968) este unul dintre arhitecţii cunoscuţi ai
perioadei interbelice din oraş, cu mai multe edificii proiectate şi în alte localităţi din sudul
Transilvaniei. S-a născut într-o familie de imigranţi cehi (tatăl lui, Josef Czernil este originar
din Boemia) la Călimăneşti, şi după studii medii la Râmnicu Vâlcea, urmează cursurile
Şcolii de Arhitectură din Salzburg şi ale Academiei de Arhitectură din Viena. După ce
participă la primul război mondial, în 1919 se stabileşte definitiv la Sibiu, unde primeşte o
serie de comenzi importante în perioada interbelică, pe lângă aceasta activând şi ca profesor
la Şcoala Industrială din Sibiu. Cele mai cunoscute clădiri ale carierei sale de arhitect sunt
bisericile ortodoxe din Făgăraş, Hunedoara, Târnăveni, Tălmaciu, Cisnădie, Sadu, casele
parohiale din Sibiu, Prejmer, Nucet, Cristian, Şeica Mare, Marpod, Tălmăcel, şcolile din
Nocrich, Gârbova, Răşinari şi căminele culturale din Sălişte, Răşinari sau Poiana Sibiului.8
Limbajul arhitectural al acestor edificii proiectate pentru nevoile unor comunităţi româneşti
sau în cadrul unor programe naţionale, este cel al arhitecturii neoromâneşti, răspândită deja
în primul deceniu al secolului XX în vechiul regat, şi devenit după primul război mondial,
un fel de arhitectură oficială a României Mari. Şi în noile provincii ale ţării, cum ar fi
Transilvania şi Bucovina, edificiile publice construite în perioada interbelică urmăresc
acelaşi limbaj arhitectural neoromânesc,9 inspirat mai ales din arhitectura brâncovenească,

6
Adressbuch der k. freien Stadt Hermanstadt und deren Umgebung, Hermannstadt, 1901, p. 5, 94.
7
http://www.landesmuseum.at/pdf_frei_remote/VerhMittNaturwissHermannstadt_57_I-X.pdf Primele
informaţii despre activitatea lui de arhitect le avem din anul 1891. El a proiectat în 1909 clădirea neogotică de
pe str. Constituţiei nr. 2, iar în 1912 a elaborat un proiect pentru construire şcolii primare din Şeica Mică.
8
Cornel Lungu, Alfred Hugo Cernea (1883-1968), o viaţă sub semnul artei, In: Transilvania, nr. 5, 2008, pp.
93-95
9
Carmen Popescu, Le style national roumain: construire une nation à travers l’architecture: 1881-1945,
Presses Universitaires de Rennes - Ed. Simetria, Bucureşti-Rennes, 2004, pp. 205-283.

15
dar şi cu elemente din arhitectura populară sau orientală. Pe lângă edificiile enumerate mai
sus, arhitectul Cernea a avut importante comenzi şi în oraşul Sibiu. Vila de pe strada
Constituţiei nr. 22 este una dintre cele mai importante clădiri ale lui din oraş, conceput tot în
spiritul arhitecturii neobrâncoveneşti. Aceleaşi caracteristici stilistice se pot întâlni şi pe
monumentul din str. Al. Papiu Ilarian nr. 8, ridicat de Ilie Floaşiu în 1932, care prezintă
rezolvări şi detalii asemănătoare cu vila de pe strada Constituţiei, fiind proiectat probabil tot
de către Cernea, dar câteva exemple de la sfârşitul anilor 30, demonstrează că arhitectul
sibian, membru de altfel a celei mai importante asociaţii vieneze ale arhitecturii vremii,
Asociaţia Arhitecţilor Wiener Bauhütte, lucra şi în limbajul Art Déco, specific arhitecturii
europene ale perioadei. Exemplele cele mai cunoscute, care demonstrează totodată şi
caracterul complex al operei arhitectului Cernea, sunt blocurile ASTRA de pe str. Andrei
Şaguna nr. 8, construite în 1939 şi blocul de locuinţe Floaşiu de pe str. G-ral Magheru nr.
52.10
Vila de pe str. Constituţiei nr. 22 a fost construit în 1929 după toate probabilităţiile la
comanda Dr-lui Liviu Turcu. Această afirmaţie se bazează tot pe informaţiile extrasului de
carte funciară, în care în anul următor se intabulează dreptul de proprietate pe numele dr.
Liviu Turcu. Deşi, ca program arhitectural se înscrie în caracteristicile locuinţei urbane de
tip vilă, construit pe o parcelă cu un parc în jurul edificiului principal, şi cu această funcţiune
a şi fost construită, după informaţiile literaturii de specialitate, edificiul cercetat a avut ca
primă funcţiune Sanatoriul Dr. Bolintineanu, iar în noiembrie 1936 devine Clinica „pentru
naşteri şi boli de femei” dr. Antal. A fost naţionalizat în anul 1948 cu această funcţiune, la
acea dată clinica având 8 paturi,11 dar între timp, probabil din cauza morţii proprietarului, în
1945, pe baza certificatului de moştenire, ajunge în proprietatea Mariei Xenia Turcu.
Imediat după naţionalizare a fost schimbată şi destinaţia imobilului devenind în anul 1948
sediul Inspectoratului General Sanitar Sibiu,12 după care a fost transformată în grădiniţă.
Această funcţie l-a păstrat până în anii 1990. În anul 2000 vila şi parcela au fost retrocedate
familiei Turcu.

10
Vezi: www.patrimoniu.sibiu.ro
11
Documente privind politica sanitară în România (1948-1964), Coord. Elena Bărbulescu, Cluj-Napoca,
Editura Mega, 2009, p. 172.
12
Ibidem, p. 188.

16
 RAPORT CERCETĂRI DE PARAMENT

Din cauza provenienţei ansamblului dintr-o perioadă istorică mai apropiată

cercetările de parament efectuate pe faţadele şi în interiorul clădirii au vizat în primul rând
verificarea existenţei eventualelor decoraţii parietale prin şi verificarea straturilor de văruială
şi tencuială, în acest caz delimitarea fazelor de construcţie fiind de importanţă secundară.
Faţadele exterioare
În cazul faţadei sondajele noastre s-au concentrat asupra celei mai importante părţi
ale clădirii, faţada importantă. În mai multe locuri ale faţadei, ca de exemplu pe colţul
nordestic, pe zona axei centrale imediat deasupra soclului, dar şi pe faţadele secundare ale
clădirii, am putut observa în zonele cu tencuială exfoliată existenţa unui singur strat de
tencuieli pe bază de nisip şi ciment, de culoare gri, peste care se suprapunea un strat de
văruială gri, care determină şi înfăţişarea actuală a clădirii. În sondajele orizontale efectuate
la parterul porţiunii dintre axa centrală şi portic am detectat însă prezenţa unei tencuieli mai
vechi cu var, şi cu văruială albă, ceea ce denotă, că actuala cromatică a clădirii se datorează
unei reparaţii ample. Sondajele noastre au scos la iveală pe suprafaţa acestei tencuieli mai
vechi prezenţa unei decoraţii striate, executate în tencuială. Aceste striaţii apar atât în
sondajul de la sud de prima fereastră, cât şi între cele două ferestre şi la nord de fereastra a
doua. În datarea tencuielii gri ne ajută prezenţa pe suprafaţa sa a inscripţiilor electorale
pictate cu şabloane Votaţi Soarele! BPD, inscripţii ale Blocului Partidului Democrat folosite
în campania electorală din anul 1946 de către comunişti.

Casa scărilor
Cel mai importan rezultat a sondajelor deschise în acest spaţiu a fost detectarea unei
benzi decorative pictate la înălţimea mânei curente a scării. Această bandă a fost detectată în
mai multe sondaje, la diferite nivele ale spaţiului respectiv. Decoraţia compusă din două
motive ca caracter art deco (cea de jos prin alternarea unor motive vegetale şi geometrice cu
cromatică gri şi albastru închism iar ce ade sus un motiv ce aminteşte de motivele de
meandru, conceput pe alternanţa unor suprafeţe de verde deschis şi cărămizii) este pictată cu
şablon.

17
 Interioare
P02
Pe pereţii laterali nu am depistat tencuieli şi văruieli vechi, pe tavan sub 2 straturi
de văruială albă apare un strat de văruială bej, care nu reprezintă nici o valoare istorică.
P03
Pe pereţii laterali sub 2 straturi de văruială apare o văruială de verde deschis, fără
valoare istorică.
P04
Pe pereţii laterali în mai multe sondaje apar sub 2-3 straturi de văruială suprafeţe de
culoare albastru gri, închise în colţuri şi pe partea superioară a pereţilor de benzi de culoare
marou închis şi bej. Acelaşi cromatică de albastru deschis domina şi aspectul tavanului,
având un chenar de culoare verde oliv închis, încadrat de două benzi marou închise. În
sondajul din colţul sudvestic al tavanului a apărut o decoraţie de colţ cu motivul unei
palmete albastru închis. Din cauza stării precare de conservare nu se pot distinge decoraţiile,
probabil vegetale, din jurul acestei palmete.
P05
Pe pereţii laterali nu am depistat tencuieli şi văruieli vechi, pe tavan sub 4 straturi
de văruială albă şi gri apare un stratul de văruială originală a tavanului cu o suprafaţă de
marou deschis, şi un chenar gri închis de o linie roşie.
P07
Nu am depistat tencuieli şi văruieli cu valoare istorică.
P08
Din văruielile exfoliate şi pe baza sondajelor noastre am putut stabili că pereţii
acestei încăperi aveau iniţial o cromatică bordo, închise lângă uşi şi pe partea superioară a
pereţilor, şi probabil în colţuri, de benzi de culoare albastră şi bej. În sondajele efectuate pe
tavanul camerei a apărut în mai multe locuri, sub 2-3 straturi de văruială albă, un chenar
decorativ pictat. În acest chenar flancat pe laturi de dungi cărămizii, apare pe un fundal
închis motivul vrejului de acant. Cele mai frumoase detalii ale acestor vrejuri sunt rozetele
roşii ale florilor şi figurile unor păsări ascunse printre vrejuri. Am putut stabili, că suprafaţa
tavanului are o cromatică bej, şi este prevăzut în centru cu un decor circular, păstrat în stare

18
degradată. Chenarul decorat cu vrejuri de acant, un motiv identic cu cele văzute pe frizele
faţadelor, este mărginit spre interior de diverse motive decorative clasice imitând o
profilatură arhitecturală (astragal şi, probabil, meandru). În sondajul din colţul nordestic am
putut identifica şi motivul de colţ al chenarului, aceasta fiind o decoraţie de rozetă, aflat pe
acelaşi fundal închis.

P09
Sondajele din acest spaţiu au stabilit că primul strat păstrat al încăperii este un strat
de culoare albastru deschis, peste care se suprapune o văruială bordo. Aceleaşi straturi am
putut găsi nu numai în diverse sondaje din interior, dar şi în interiorul nişei peretelui nordic.
Trebuie să subliniem, că în sondajul efectuat sub chenarul din ghips al tavanului decorat cu
motive geometrice am putut stabili, că stratul albastru deschis intră sub acest chenar, ceea ce
înseamnă că această concepţie cu tavan decorat trebuie să fie ulterioară primei faze al
clădirii.

P10
În sondajele deschise pe pereţii laterali sub 2 straturi de văruială albă a apărut o
văruială bej deschis, care suprapune una marou deschis şi cea originală albastru deschis. În
unele locuri peste primul strat se suprapune o văruială verde oliv închis. Acelaşi cromatică
veche de albastru deschis a ieşit şi pe partea superioară a pereţilor şi pe suprafeţele
tavanului. Pe tavan pe acest fundal apare, aşa cum demonstrează sondajul efectuat în colţul
nordestic al camerei, un chenar decorativ complex, pictat cu şablon pe un fundal gri, şi care
alternează motive florale tipice artei 1900 cu elemente decorative clasice (de ex. palmete,
volute). Cromatica acestui chenar este caracterizat de prezenţa unei cromatici dominate de
albastru deschis şi de verde oliv deschis. În unele locuri se par, că sub această pictură
decorativă se mai află un strat mai vechi decorat de asemenea cu picturi decorative.
P11
În sondajele din această cameră sub 2 straturi de văruială albă apare un strat de
văruială galben auriem care suprapune cel mai vechi strat al pereţilor de albastru închis. Pe
suprafaţa tavanului din colţul nordvestic a apărut pe un fundal alb o elegantă decoraţie
florală, a cărei motiv central, înconjurat de vrejuri verzi cu trei rozete aurii, este un buchet de

19
flori (viorea?) legat cu o panglică albastră. Compoziţia dinamică şi cromatica sa echilibrată
conferă acestui fragment un farmec aparte fiind printre cele mai frumoase picturi decorative
găsite în interioare.

P12
Pe baza sondajului practicat pe partea centrală a tavanului decorat cu profilaturi din
ghips, care a detectat urmele circulare ale unei decoraţii centrale, putem afirma, că iniţial şi
acest tavan avea o decoraţie centrală circulară, cum au şi celelalte astfel de tavane ale
clădirii.
Etaj
În sondajele din încăperile de la etajul clădirii au ieşit la iveală puţine rezultate.
Pereţii laterali ale încăperilor păstrează doar 2-3 straturi de văruială, fără nici o valoare
istorică. Singurul mai special este cea din E07, unde pe un fundal albastru deschis sunt
pictate cu şablon motive geometrice simple. Pe baza faptului, că nu păstrează deloc straturi
vechi de văruială şi tencuiala e de factură mai nouă, putem concluziona, că tavanele de la
etaj au fost retencuite cu ocazia unei renovări mai ample din deceniile trecute.

20
 CONCLUZII

În urma documentării ansamblului la faţa locului, a cercetărilor de parament şi pe

baza informaţiilor istorice accesibile, putem concluziona că ansamblul cercetat a fost
construit în anul 1929 după proiectele arhitectului Alfred Hugo Cernea, unul dintre arhitecţii
activi pe plan local şi în localităţiile din zona Sibiului în perioada interbelică, pe o parcelă
formată în prima jumătate a secolului al XIX-lea, după pierderea rolului militar a incintei
medievale fortificate a oraşului. După mărturia izvoarelor cartografice, în jurul anului 1875
deja a existat o clădire pe locul actualului edificiu central. Din punct de vedere arhitectural
ansamblul se înscrie printre exemplele exigente ale vilelor urbane construite după limbajul
arhitectural al stilului neoromânesc, considerat în perioada interbelică stilul oficial al
României Mari. Ca şi în cazul edificiului cercetat, acest stil reia o serie de elemente
arhitecurale şi decorative din arhitectura epocii brâncoveneşti, inspirându-se totodată şi din
formele tradiţionale ale arhitecturii populare. Ansamblul cercetat păstrează până astăzi
aproape fără transformări aspectul său iniţial, conceput de arhitectul Cernea. Cele mai
valoroase elemente arhitecturale ale acestuia sunt volumetria monumentală caracterizată prin
suprafeţele mişcate, variatele decoraţii ale faţadelor, cu accent pe faţada principală. Un
element important al ansamblului, observat atât la clădirea principală cât şi la anexa sudică,
este prezenţa unor structuri din lemn cioplit, cu decoraţii ce se inspiră din arhitectura
populară. Trebuie să remarcăm că interioarele edificiului central păstrează aproape integral
tâmplăria lor originală. Cercetările de parament ale clădirii au depistat o serie de picturi
decorative pe tavanele a trei încăperi reprezentative de la parterul clădirii, care ne indică
faptul că exigenţa cu care a fost concepută ansamblul arhitectural, era prezentă şi în
decoraţia spaţiilor interioare. Ansamblul păstrează pe lângă cele trei clădiri şi o serie de
elemente ce ţin de asemenea de o concepţie arhitecturală unitară, cum ar fi gardul dinspre
stradă împreună cu poarta sa principală, aleea străjuită de copaci, balustrada, scara şi bazinul
din faţa clădirii principale.

21
PROPUNERI

Înfăţişarea actuală a faţadelor păstrează în linii mari aspectul original al

edificiului. Se impune păstrarea acestui aspect, cu următoarele intervenţii:
ferestrele de la parter aveau original un chenar în rustică (ca de ex. şi la alte
clădiri ale arhitectului). Propunem revenirea la chenarele originale ale acestor
ferestre.
Din cauza faptului că accesul dinspre sud în subsol a fost practicat ulterior,
propunem demolarea încăperii care adăposteşte intrarea în subsol, aceasta
denaturând şi caracterul unitar al faţadei.
Unul dintre elementele valoroase ale faţadelor o constituie structurile din
lemn ale streaşinei şi a balconului de la etaj. Se impune păstrarea şi
restaurarea acestor structuri, cu schimbarea locală a elementelor deteriorate.
Păstrarea elementelor decorative din fier forjat ale faţadei (jardiniere, cele 2
lămpi).
Inscripţiile Votaţi Soarele! BPD ale faţadei principale merită păstrate şi
prezentate ca mărturii istorice ale unui eveniment important din istoria
României, alegerile din 1946, care au schimbat soarta următoarelor decenii
ale istoriei ţării.
Păstrarea podelei din ciment a porticului şi a casei scărilor. În cazul acestuia
din urmă e important şi păstrarea structurii scării, împreună cu parapetul din
fier forjat.
Propunem înlăturarea compartimentărilor ulterioare, atât în cazul clădirii
centrale cât şi în cazul celor două anexe.
Propunem păstrarea tâmplăriilor şi elementelor de feronerie originale ale
clădirii principale.
Picturile decorative ale tavanelor sunt elemente importante ale aspectului
original al interioarelor, şi ar merita puse în valoare şi datorită faptului că în
majoritatea cazurilor aceste elemente decorative nu s-au păstrat până în zilele
noastre. În consecinţă propunem decaparea şi restaurarea de către restauratori
specialişti atestaţi a picturilor decorative apărute în încăperile P08, P10, P11.

22
Se impune păstrarea şi restaurarea de către specialişti a gardului şi a porţii
dinspre str. Constituţiei.
Gardul din cărămidă dinspre sud nu reprezintă o valoare arhitecturală sau
istorică, în consecinţă se poate demola, dacă considerente structurale o
solicită
În cazul anexei sudice să se păstreze decoraţiile faţadelor şi elementele din
lemn cioplit ale porticului şi streaşinei, cât şi coşurile clădirii.
În cazul axei nordice să se păstreze decoraţiile vegetale ale frontonului
clădirii şi coşurile sale specifice. În cazul deschiderilor să se păstreze
chenarele din tencuială şi pentru aspectul unitar al faţadei, la cele lipsă să se
refacă acest tip de chenar pe baza celor păstrate.

dr. Kovács Zsolt, istoric de artă

23
 BIBLIOGRAFIE

Adressbuch der k. freien Stadt Hermanstadt und deren Umgebung, Hermannstadt,

1901.
Almanahul municipiului Sibiu, Întocmit de Josef Schochterus, Sibiu, 1933.
Petre Beşliu-Munteanu, Săpătura arheologică de salvare de pe strada Manejului din
Sibiu (zidul incintei de apărare), In: Studia Universitatis Cibiniensis. Series Historica, VI,
2009.
Borbély Andor, Erdélyi városok képeskönyve 1736-ból, în Erdélyi Múzeum, 1943, 2.
Cornel Lungu, Alfred Hugo Cernea (1883-1968), o viaţă sub semnul artei, In:
Transilvania, nr. 5, 2008, pp. 93-95.
Carmen Popescu, Le style national roumain: construire une nation à travers
l’architecture: 1881-1945, Presses Universitaires de Rennes - Ed. Simetria, Bucureşti-
Rennes, 2004.
Roth, Harald, Hermannstadt. Kleine Geschichte einer Stadt in Siebenbürgen, Böhlau
Verlag, Köln, 2006.
Ruxandra, Nemţeanu, Vila în stil neoromânesc. Expresia căutărilor unui model
autohton în locuinţa individuală urbană, Editura Simetria, Bucureşti, 2014.
Ruxandra, Nemţeanu, Stilul neoromânesc, un stil regional european, Editura
Renaissance, Bucureşti, 2010.
Emil Sigerius, Cronica oraşului Sibiu, 1100-1929, Editura Honterus, Sibiu, 2011.
Ada Stefănuţ, Stilul naţional românesc: arhitectură şi proiect naţional, Editura Noi
Media Print, Bucureşti, 2010.
Topografia monumentelor din Transilvania: municipiul Sibiu, centrul istoric.
Denkmaltopographie Siebenbürgen. Stadt Hermannstadt: Die Altsatdt, Rheinland Verlag,
Köln, 1999.

24