VISUL LUI SHARON

SANDRA BROWN

CAPITOLUL 1
Avionul se învârtea deasupra aeroportului,în aşteptarea permisiunii de
aterizare.De pe locul său de la geam,Sharon MAine zări un şir de clădiri
albe,nişte străzi largi şi o vastă întindere de apă.Pilotul execută o ultimă manevră
şi avionul coborî pe pistă cu o uşoară zdruncinătură.Sharon se simţea foarte
tulburată la gândul că va începe o nouă viaţă în Australia şi când,după câteva
minute,părăsi avionul şi puse piciorul pe pământ,încă nu-i venea să creadă că se
afla acolo,în Adelaide.Se uită în jur,încercând s-o zărească pe sora ei Julie,
ignorând privirile admirative pe care i le aruncau bărbaţii din personalul
aeroportului.
Sharon era întruchiparea frumuseţii şi sănătăţii aşa cum se îndrepta cu mersul ei
unduitor spre clădirea aeroportului,cu geanta pe umăr.Părul ei lung,blond
argintiu,flutura în briza răcoroasă care adia,domolind puţin căldura toridă ce
învăluia pista.Ochii ei albaştri străluceau plini de interes,iar pe chipul ei juca un
zâmbet fermecător.Termină repede cu formalităţile vamale şi merse să-şi
recupereze restul de bagaje.
-Shah! Shah! strigă o voce.Sharon se întoarse şi o văzu pe sora ei Julie alergând
spre ea,toată numai zâmbete.Îşi lăsă bagajele din mână jos şi cele două surori se
îmbrăţişară,fericite.
-Shah,ce bine-mi pare că te văd! Ce faci? Ai călătorit bine? Ce mai face tata?
Sharon izbucni în râs.
-Nu te-ai schimbat deloc,Julie.Vorbeşti la fel de mult şi de repede.
-N-am ce să fac,răspunse Julie zâmbind.Pur şi simplu,aşa sunt eu.Ţi-ai recuperat
bagajele? Da? Bine.Să mergem,atunci.O să vorbim pe drum. Astea sunt ale tale?
adăugă ea,arătând spre valizele de la picioarele lui Sharon.Sharon încuviinţă din
cap.Julie înhăţă două valize şi porni grăbită spre ieşire,lăsând-o pe Sharon
năucită în urma ei.Realizând că o va pierde din vedere pe sora ei dacă nu se
grăbea,Sharon luă celelalte valize şi fugi după ea.
„Julie nu s-a schimbat deloc”,se gândi Sharon cu afecţiune.Ea fusese
întotdeauna cea energică şi plină de viaţă,iar Sharon cea tăcută şi serioasă.La cei
douăzeci şi şase de ani ai săi,cu patru ani mai mare decât Sharon,Julie arăta ca o
adolescentă zvăpăiată.Sharon o prinse din urmă pe sora ei exact când aceasta
ieşea pe uşa aeroportului.
-Opreşte-te o clipă,Ju,se plânse ea.Nu uita că eu nu ştiu drumul.
-Ce?Ah!Merg prea repede pentru tine?Te mişti la fel de încet ca o trăsură veche.
Sharon râse.
-Hei nu sunt atât de veche şi nici atât de înceată.Însă tu goneşti de-a dreptul.
-Bine,bine,spuse Julie.O să merg în ritmul tău de melc.Maşina e parcată acolo.
Zicând acestea,Julie ţâşni din loc,uitând complet de promisiunea făcută.Sharon
n-avea de ales,aşa că o luă la goană după ea.Când,în fine,ajunseră la maşină,
Sharon de-abia mai putea respira,iar fruntea îi era acoperită de transpiraţie.
-Mă bucur tare mult că am ajuns,spuse ea,prăbuşindu-se pe scaunul din faţă al
Holden-ului verde închis.Sunt frântă de oboseală şi mă simt îngrozitor de
lipicioasă.
-Pentru că nu eşti obişnuită cu căldura de aici,replică Julie zâmbind înţelegător.
O să fii,în curând,o asigură ea.
-Nu numai,cu căldura va trebui să mă obişnuiesc,mormăi Sharon.
Julie izbucni în râs.
-Te-ai dezobişnuit să ţii pasul cu mine.N-am mai mers undeva împreună de o
veşnicie.
„Da”,se gândi Sharon,”de trei ani”.Trecuseră trei ani de când Julie se măritase
cu Colin Martin,un inginer de mine venit din Australia,pe care-l întâlnise la
Londra.Erau împreună numai de trei luni când Colin trebuise să se întoarcă în
Australia,aşa că se căsătoriseră şi Julie părăsise Anglia împreună cu el.
Din tonul radios al scrisorilor lui Julie,Sharon dedusese că aveau o căsnicie
fericită şi aproape îi invidiase pentru acest lucru.Bineînţeles,Sharon avusese
mulţi prieteni.Datorită aspectului ei încântător,atrăsese atenţia multor bărbaţi,
însă nu-l găsise încă pe acela alături de care să dorească să-şi petreacă tot restul
vieţii.Julie îi spusese întotdeauna că,atunci când ea, Sharon, va ajunge să se
îndrăgostească,va fi definitiv şi total,fără jumătăţi de măsură.Realizând că Julie
vorbea cu ea,Sharon se smulse din reverie.
-Poftim? întrebă ea.
-Erai dusă departe,Shah.La ce te gândeai?Sharon ridică din umeri.
-A,la nimic improtant.Mă întrebam dacă eu voi avea norocul să fiu atât de
fericită cum eşti tu cu Colin.
-Fără îndoială,răspunse convinsă Julie.La felul în care arăţi,vei avea o mulţime
de bărbaţi dintre care să alegi.Nu ca mine,adăugă ea strâmbându-se.L-am
acceptat pe primul bărbat care m-a cerut,de teamă că nu mi se va oferi altă
şansă.
-Ei,lasă,nu-i chiar aşa,o contrazise Sharon.Ştim amândouă că niciodată n-ai dus
lipsă de curtezani şi că,de fapt,te-ai îndrăgostit până peste cap de Colin.
-Ei bine,el consideră că sunt frumoasă oricum,spuse satisfăcută Julie,cu un
zâmbet tainic în colţul gurii.
-Păi eşti,încuviinţă Sharon,privind spre sora ei.Era ceva mai înaltă decât ea
însăşi,cu un trup subţire şi mlădios.Părul,cu câteva nuanţe mai închis decât al lui
Sharon,îi era tuns scurt şi ondulat.Julie invidiase dintotdeauna silueta bine făcută
şi rotunjimile lui Sharon şi obişnuia să-i spună-uitându-se dispreţuitor la propria
ei slăbiciune-că probabil ea hoinărea în ziua în care se împărţiseră sânii.
-Nu fi fraieră,îi răspunsese Sharon.Dacă ai fi avut un bust voluminos,ai fi fost
prea grea în partea de sus şi ai fi căzut tot timpul în nas.Discuţia se încheiase în
hohotele de râs ale amândurora,provocate de imaginea grotească sugerată de
Sharon.Între timp,Julie condusese lin pe străzile liniştite ale oraşului Adelaide
şi,în scurtă vreme,parcă maşina în faţa unui bloc de locuinţe.
-Am ajuns acasă,Shah,spuse Julie.Scoaseră bagajele lui Sharon din portbagaj,
apoi urcară la etajul al treilea.
Julie descuie uşa,o invită pe Sharon înăuntru şi strigă:
-Colin,eşti acasă?Nu primi nici un răspuns.
-N-a venit încă,adăugă ea în mod inutil.Hai să ducem valizele în camera ta şi
apoi vom bea o minunată ceaşcă de ceai.Sharon o urmă pe sora ei de-a lungul
culoarului şi intră într-un dormitor spaţios.
-Oh,este încântător! exclamă ea involuntar.Dormitorul era mobilat cu o masă de
toaletă din lemn de pin şi câteva corpuri de dulap.Perdelele,dintr-un material
înflorat,se potriveau perfect cu cuverturile care acopereau cele două paturi şi cu
mocheta pufoasă,de un portocaliu stins.
-Mulţumesc pentru compliment,răspunse Julie zâmbind.Ne-a făcut o mare
plăcere să aranjăm apartamentul acesta.Se îndreptă spre uşile duble,vopsite în
cafeniu.
-Dulapurile sunt încastrate în perete,ca să ocupe mai puţin loc,explică ea.
Oricum,poţi să despachetezi şi mai târziu.Acum,hai să mergem să bem ceaiul
acela.Sharon îşi privi disperată taiorul bleu din in în care era îmbrăcată.
-Trebuie să-mi schimb hainele astea,spuse ea.Arată la fel de mototolite ca şi
mine.Şi am neapărată nevoie să fac un duş.
-Nici o problemă,Shah.Baia este vizavi.Du-te şi aranjează-te şi te strig când e
gata ceaiul.Rămasă singură în cameră,Sharon îşi desfăcu valizele şi scoase o
pereche de blugi albastru-deschis şi un tricou alb cu mânecă scurtă.Apoi îşi
adună obiectele de toaletă şi intră în baie.Numai în alb şi nuanţe de albastru,
aceasta era plăcută şi răcoroasă.Bleu-ul pal al căzii contrasta minunat cu faianţa
albastru închis.Sharon privi cu nesaţ la duşul din colţul încăperii.
Ieşind pe coridor,strigă:
-Ju,am timp să fac un duş?
-Te rog,îi răspunse Julie din celălalt capăt al coridorului.Nu-i nici o grabă.Ceaiul
poate să aştepte.Câteva minute mai târziu,sub duş,Sharon începu să reflecteze
asupra schimbărilor care interveniseră în viaţa ei în ultima vreme.”Dacă tata nu
s-ar fi hotărât subit să se recăsătorească”,se gândi ea,”probabil că acum aş fi fost
încă acolo,lucrând la biblioteca locală şi având grijă de casă”.
Mama ei şi a lui Julie murise în urmă cu şase ani şi,după ce Julie se căsătorise,
Sharon rămăsese singură cu tatăl ei.Erau foarte apropiaţi şi se înţelegeau bine,
dar Sharon se bucurase când tatăl său îi mărturisise sfios că făcuse cunoştinţă cu
o altă femeie,întrebând-o apoi dacă era de acord s-o aducă la ei la cină într-o
seară.Louise se dovedise a fi o văduvă fermecătoare,cu numai câţiva ani mai
tânără decât domnul Maine,iar ea şi Sharon se plăcuseră de la prima vedere.Cu
timpul,Sharon observă că cei doi deveniseră din ce în ce mai apropiaţi şi nu fu
surprinsă când domnul Maine o anunţă că o ceruse pe Louise în căsătorie.
Sharon primise vestea cu mare bucurie,fiind de acord cu tatăl ei că era timpul
să-şi refacă viaţa,apoi îi scrisese imediat lui Julie.
Julie îi răspunsese în scurt timp la scrisoare,felicitându-l pe tatăl ei şi invitând-o
pe Sharon în Australia,fie să petreacă o vacanţă mai lungă,fie pentru a se stabili
acolo,după cum dorea.Sharon,împărtăşind părerea lui Julie că tatăl lor are nevoie
să fie singur cu noua lui soţie,îi comunică acestuia că se hotărâse să vadă şi alte
părţi ale lumii,iar Australia era un loc minunat cu care să înceapă.După ce se
opusese cam cu jumătate de gură,tatăl ei fusese în cele din urmă de acord,iar
Sharon ştia că,de fapt,îşi dorise şi el acelaşi lucru.
Toate se întâmplaseră cu două luni în urmă.Apoi,după nuntă,Sharon plecase.Şi
acum era aici,în Australia.Nu ştia exact pentru câtă vreme,depindea de cum se
aranjau lucrurile.În timp ce se îmbrăca,îl auzi pe cumnatul ei strigând:
-Ju,unde eşti? Am o veste extraordinară.
Peste câteva minute,Sharon se simţea,în fine,răcorită şi proaspătă.Ieşi din
camera ei şi o luă de-a lungul coridorului spre bucătărie,unde Julie şi Colin
discutau cu însufleţire.
-Bună,Colin,ce mai faci? întrebă ea.Colin se opri din vorbă şi o cuprinse pe
Sharon într-o îmbrăţişare de urs.Apoi se îndepărtă puţin şi o privi cercetător de
sus până jos,ţinând-o de mână.
-Mă bucur să te revăd,spuse el.Eşti mult mai frumoasă decât îmi aminteam.Dacă
n-aş fi fost deja pus în lanţuri de frumuseţea aia de-acolo,te-aş fi cerut în
căsătorie.Sharon râse şi intră în joc:
-Nu prea eşti genul meu.Eu prefer bărbaţii bruneţi.Colin îşi trecu o mână prin
părul lui blond.
-Ei,asta este,spuse el,prefăcându-se dezamăgit.Totuşi,nu te-ai da în lături să
flirtezi puţin cu mine,nu-i aşa? adăugă,luând-o din nou de mână.
-Dă-i drumul surorii mele,ceru Julie pe un ton imperativ.
-Of,Doamne,aş fi vrut să fiu burlac,continuă el să glumească.Îmi strici toată
distracţia.
-Nu chiar toată,răspunse Julie tărăgănat,cu o sclipire poznaşă în ochi.
-Mai târziu,iubito,promise Colin,zâmbind ştrengăreşte.Deci,unde este ceaiul
meu? Aş putea să mor de sete,după grija pe care mi-o porţi.
Julie aruncă în el cu prosopul,spunându-i că,dacă era atât de disperat,să-şi ia
singur ceai şi,dacă tot făcea asta,putea să le toarne şi lor două câte o ceaşcă.
-Haide,Sharon,vino să ne instalăm în sufragerie.O să fie deosebit de plăcut ca,de
data asta,să fiu eu cea servită.
Îi aruncă o privire ironică şi ieşi din bucătărie.Colin făcu o mutră amărâtă spre
Sharon,ridicându-şi mâinile în semn de implorare.
-Nu-ţi e milă de mine,Sharon? se văită el.Sora ta îmi face viaţa amară.
Sharon izbucni în râs.
-Nu,nu-mi e milă,îi răspunse ea,plecând după Julie.Ştii foarte bine că te răsfaţă.
-Ceaiul este servit,înălţimile voastre,spuse Colin intrând în sufragerie,peste
câteve minute.Puse tava pe măsuţa joasă şi se trânti în fotoliu.Acum trebuie să
mă întind jumătate de oră.Treaba asta m-a obosit îngrozitor.
-Taci din gură şi bea-ţi ceaiul,îi aruncă Julie.
-Da,şefa,se supuse Colin.
-Ai venit la momentul oportun,Sharon,spuse Julie.Dacă soseai peste două
săptămâni,nu ne mai găseai aici.Sharon se întoarse uimită spre sora ei.
-Adică ce vrei să spui? întrebă.
-Explică-i tu,Colin.Aşa o să înţeleg şi eu mai bine despre ce e vorba.
-Sigur,iubito.Ne mutăm în nord pentru un an,lângă Darwin,explică el.
-Dar n-ai spus nimic despre asta în scrisoare,Ju,interveni Sharon.Julie râse.
-Nici eu nu ştiam până acum câteva minute.Sunt la fel de surprinsă ca şi tine.O
să fie destul de amuzant,totuşi,nu? Mă întreb,unde o să locuim? Sper să ne
înţelegem cu vecinii.
-De ce plecaţi,Colin? întrebă Sharon,întrerupând-o pe sora ei din pălăvrăgeală.
-Dacă scumpa mea nevastă o să-mi permită,îţi voi spune,răspunse el privind
resemnat spre Julie.Ai cuvântul,propuse Julie.Voi fi la fel de tăcută ca un
şoarece.Colin scoase un sunet foarte asemănător unui sforăit.
-Să dea Domnul! mormăi el.Julie îi trase,în joacă,un pumn,spre amuzamentul lui
Sharon.„Sunt într-adevăr un cuplu minunat”,se gândi ea,apoi se concentră la
ceea ce spunea Colin.
-După cum ştii,eu ţin cursuri despre tehnicile de minerit la universitate.
Sharon încuviinţă din cap.Colin era un adevărat specialist în domeniul său,chiar
dacă avea numai treizeci de ani.
-Ei bine,continuă el,mi s-a oferit posibilitatea să lucrez la un centru de cercetări
în industria minieră din Teritoriul de Nord.Este o mare şansă pentru mine.
Aflasem că există un post vacant acolo şi îl solicitasem în scris,însă nu speram
să-l obţin.Am fost foarte surprins când unul dintre directori a venit să-mi ofere
postul.Se pare că fostul ocupant,care trebuia să iasă în curând la pensie,se
îmbolnăvise subit.Aşa că suntem aşteptaţi peste două săptămâni.
-Felicitări,Colin.Meriţi şansa asta,spuse cu sinceritate Sharon.Dar,adăugă ea
uşor dezamăgită,sper că nu vreţi să mă căraţi şi pe mine cu voi.Pot să rămân aici
în apartament şi să-mi iau o slujbă,nu-i aşa?
-Nu,răspunseră în cor Julie şi Colin.Doar nu crezi că te lăsăm aici singură,
adăugă Colin.Sper că n-ai aşa o părere proastă despre noi.
-O,nu,n-am vrut să spun asta,răspunse repede Sharon.Numai că veţi primi un
apartament doar pentru voi doi,nu-i aşa? Ei nu ştiu că vin şi eu.
-Atunci o să găsim altul,spuse Julie.N-am de gând să mă despart de tine atât de
curând.Colin puse mâna sa puternică peste a lui Sharon.
-Vrem să vii cu noi,ai înţeles? Gata cu discuţia.Sharon încuviinţă din cap,
impresionată până la lacrimi de sinceritatea care răzbătuse din vocea lui.
-Deci s-a aranjat,spuse Julie,oftând uşurată.Ei,gata cu vorba.Am o mulţime de
treburi de făcut,printre care şi să fac ceva de mâncare,înainte să murim cu toţii
de foame.Următoarele două săptămâni fură pline de diverse activităţi.Sharon se
oferi să aibă ea grijă de menaj pentru a-i da lui Julie posibilitatea să se ocupe cu
pregătirile de plecare.După un mic efort de convingere,propunerea fu adceptată.
Colin avu norocul să găsească un chiriaş pentru apartament,un tânăr de la
universitate care dorea să se căsătorească.Colin îl cunoştea bine şi ştia că-şi lasă
casa pe mâini bune.În cele din urmă,toate pregătirile fură gata şi sosi timpul să
plece.Se urcară în avion foarte bine dispuşi şi peste patru ore aterizară la
Darwin.Coborâră din avion pe o pistă udă.Aflară că fusese o ploaie tropicală
înainte de sosirea lor,însă pământul se usca rapid,ridicând aburi în atmosferă.
Un reprezentant al Centrului de Cercetări veni să-i întâmpine.De vârstă mijlocie,
cu părul grizonat,se prezentă ca fiind Jim Davies.
Colin i le prezentă pe Julie şi pe Sharon,iar Jim le zâmbi jovial.
-Norocosule,îi spuse lui Colin,făcându-i cu ochiul.Ai două fete aşa frumoase să
aibă grijă de tine.
-Să mă bată la cap,mai degrabă,răspunse Colin râzând.Da,e minunat să le
priveşti dar,Dumnezeule,ştiu să şi vorbească,adăugă el ironic.
-Cum îndrăzneşti? sări Julie indignată,dar nu se putu abţine să nu izbucnească
într-un râs răsunător.
-Sunteţi gata? întrebă Jim chicotind.Compania v-a rezervat locuri la hotelul
„Queen” pentru câteva zile.Sper că nu vă deranjează,este doar temporar,vă
asigur,până când bungalow-ul voastru se va elibera.
-Nu ne trebuie decât un loc în care să ne putem odihni şi ceva de mâncare,
răspunse Julie.Nu suntem pretenţioşi.Îl urmară pe Jim la maşina decapotabilă de
culoare gri.Jim arătă spre ea.
-Vreţi să cobor acoperişul?
-Nu,mulţumesc,răspunse Colin în numele tuturor.
Puţin aer proaspăt ne va face bine.
-Nu-i aşa că e minunat? întrebă Sharon arătând spre străzile largi şi luminoase
pe care treceau.Ochii îi străluceau de încântare.Nu am văzut niciodată ceva
asemănător,aşa-i,Ju?Lucru rar,Julie părea că nu-şi găseşte cuvintele,spre marea
distracţie a lui Colin.Fu însă şi el de acord că Darwin era un oraş încântător.
Totul era o explozie de culoare.Oriunde îşi îndreptau privirea,dădeau peste flori
în toate nuanţele curcubeului,înconjurate de tufe de un verde intens şi strălucitor.
Grădinile din faţa clădirilor atrăgătoare şi moderne erau pline de plante exotice
ca poinsettai şi fragipani şi peste tot creşteau palmieri.
-E superb,suspină Julie încântată.Dar ce spuneţi de parfumul acesta îmbătător?
Aerul era ameţitor,parfumurile diferitelor flori se amestecau cu mirosul sărat al
oceanului într-un buchet de neuitat.Jim le spuse că se povestea despre marinarii
din Darwin că puteau simţi mirosul portului natal de la mile întregi depărtare pe
mare.
-Aţi prins momentul cel mai potrivit,spuse Jim.De obicei,în acest anotimp sunt o
mulţime de furtuni.Sunt foarte puternice,dar nu durează mult şi sunt benefice
pentru vegetaţie.În curând,totul va înflori din nou.
-Este într-adevăr minunat,spuse Julie.Sunt convinsă că o să ne placă aici.
Cu siguranţă, doamnă Martin,răspunse Jim.
-Te rog să-mi spui Julie.Mă simt îngrozitor de bătrână când cineva mi se
adresează cu „doamnă”,adăugă ea zâmbindu-i soţului ei.
-Atunci trebuia să fi rămas celibatară,dragă,replică Colin,dacă nu voiai să ai
asemenea problemă.
-S-ar putea să te simţi aşa,Julie,spuse Jim galant,dar în mod sigur nu arăţi deloc
bătrână.De-abia dacă pari de vârsta măriţişului.Lui Julie îi sclipiră ochii şi
izbucni în râs.
-Eşti tare iscusit la complimente.Sunt convinsă că,dacă toţi bărbaţii sunt la fel de
fermecători ca tine,îmi va plăcea foarte mult aici,îi spuse Julie,făcându-l să
roşească uşor.
-Suntem chiar vestiţi pentru asta,replică el pe un ton nonşalant care contrasta cu
roşeaţa din obraji.Ajunseră cu bine la hotelul „Queen” şi Jim îi conduse în hol.
După ce le înmână cheile camerelor,îi întrebă dacă ar vrea să ia cina cu el în
acea seară,propunere care fu acceptată cu bucurie.
Camera lui Sharon se afla vizavi de cea a lui Julie şi Colin.Era plăcută,cu
perdele de culoare deschisă asortate cu cuvertura de pe pat şi o mochetă pufoasă
care acoperea podeaua lustruită din lemn.Baia era micuţă,însă Sharon se bucură
la vederea duşului.După ce se spălă,îşi puse un chimono de mătase imprimat cu
bleu şi diferite nuanţe de verde,apoi se îndreptă spre fereastră.Cuprinse cu
privirea clădirile albe cu grădini superb colorate şi apa albastră a oceanului,în
care se reflectau razele strălucitoare ale soarelui.
Deodată avu senzaţia că este privită.Se uită în jos,spre grădina din faţa hotelului
şi observă expresia amuzată a unui bărbat înalt,cu faţa bronzată şi părul negru,
care stătea şi fuma exact sub fereastra camerei ei.Întâlnindu-i privirea,străinul
ridică batjocoritor dintr-o sprânceană.Sharon roşi şi se retrase grăbită.
„Obraznicul”,se gândi ea,”stătea acolo şi se uita fix la mine.Probabil e vreun
obsedat”.Ridică din umeri şi,rezistând unui impuls subit de a vedea dacă e tot
acolo,începu să se îmbrace pentru cină.
Alese o rochie lungă din mătase vaporoasă albastru-Închis,a cărei croială lejeră
nu reuşea însă să-i ascundă rotunjimile.Se fardă uşor,apoi îşi strânse părul într-
un coc şic.Când se privi în oglindă,înainte să iasă din cameră,fu mai mult decât
mulţumită de rezultatul final.Chiar atunci se auzi o bătaie în uşă şi vocea lui
Julie:
-Eşti gata,Shah?
-Vin imediat,răspunse Sharon luându-şi poşeta şi ieşind.Când ajunseră în hol,
Jim Davies era deja acolo.Le veni în întâmpinare zâmbind încântat.
-A,iată-vă,spuse el.Ce spuneţi de ceva de băut?
Încuviinţară din cap şi Jim propuse ca fetele să meargă înainte să găsească o
masă,în timp ce el şi Colin vor aduce băuturile de la bar.Peste câteva minute,toţi
patru sporovăiau veseli.
Jim îi povesti lui Colin câte ceva despre Centrul de Cercetări,comunicându-i cu
entuziasm că se găsise uraniu în Rum Jungle,nu departe de-acolo.
Julie ştia din experienţă că,odată ce bărbaţii se apucă să discute chestiuni
profesionale,cu greu mai pot fi opriţi.
-Aşa se întâmpla de fiecare dată când ieşeam în oraş cu cineva de la universitate,
îi explică ea lui Sharon.Bărbaţii susţin că ne iau cu ei pentru a ne distra,dar,până
la urmă,ajungem să stăm pe scaune ca fetele bătrâne la bal,până când unul dintre
ei îşi aduce aminte de noi.Sharon izbucni în râs.
-Ei,nu poate fi chiar aşa de rău.
-Ştii,uneori e atât de rău încât mă gândesc că dacă am fi nişte bucăţi de metal am
duce-o mai bine.
-Ai spus ceva,Ju? întrebă Colin.Fetele se priviră una pe alta râzând.
Julie îşi puse o mână pe braţul lui Colin,spunându-i:
-Nu,dragul meu,doar admiram decorul.
-Atunci e bine,îi zise Colin şi se întoase la discuţia cu Jim.
Julie ridică semnificativ din sprâncene.
-Acum înţelegi ce-am vrut să spun? Sharon încuviinţă din cap.
-Poate chiar ar fi fost mai bine să fii o bucată de metal,îi spuse ea lui Julie.
Julie zâmbi ştrengăreşte.
-Măcar aşa ar mai da din când în când peste mine.Câteva minute mai târziu,li se
aduse mâncarea şi discuţia deveni generală,Jim povestindu-le despre locurile
cele mai interesante pe care le puteau vizita.
-Ce-ai spune de un dans,Julie? o întrebă Jim când terminară de mâncat.
-Încearcă doar să mă opreşti,răspunse Julie zâmbind.
-Eu nu sunt foarte îndemânatic la dans,i se adresă Colin lui Sharon cu
dezamăgire în glas,dar,dacă eşti dispusă să rişti nişte vânătăi pe picioare,hai să
încercăm şi noi.
-Îmi asum riscul,răspunse amuzată Sharon,sperând să nu fie chiar aşa.
Se dovedi că Shraon îşi făcuse degeaba griji în privinţa asta.Colin se mişca uşor
şi galant iar lui Sharon îi făcu plăcere să danseze cu el.Se întoarseră la masă toţi
patru deodată şi hotărâră de comun acord să mai comande ceva de băut.
-Ce mai faci,Jim? întrebă o voce.Sharon privi în sus şi văzu un bărbat înalt stând
în picioare în dreptul lui Jim,cu o mână pe umărul lui.Străinul îşi petrecea,în
mod sigur,cea mai mare parte din timp în aer liber,judecând după pielea
bronzată a feţei,mâinile puternice şi trupul atletic,pe care Sharon nu se putu
abţine să nu le admire.
-Pete,strigă bucuros Jim.Ce faci aici? Ţi-a mai dat drumul din zgardă?
Pete rânji.
-Nu,este şi el cu mine aici.Am venit în primul rând pentru a asista la o conferinţă
şi,în al doilea rând,să găsim o agenţie prin care să angajăm o secretară la fermă.
-Mă bucur că te văd,spuse Jim.Hai să-ţi prezint lumea.Colin Martin,noul nostru
coleg de la Centru,soţia sa Julie şi sora ei Sharon,care tocmai a sosit din Anglia.
El este Pete Weston,playboy,mare amator de femei şi de băutură când este
departe de casă,dar serios şi harnic în restul timpului.Observând confuzia de pe
chipurile oaspeţilor săi,Jim izbucni într-un hohot de râs.
-Mi-ai făcut o prezentare pe cinste,Jim,spuse Pete zâmbind.O să fac şi eu la fel
pentru tine într-o zi.
-Vino şi aşeză-te lângă noi,Pete,îl invită Jim.Ce vrei,o bere?
-Da,mulţumesc,răspunse Pete trăgându-şi un scaun.
-De fapt,Pete nu e chiar aşa cum v-am spus eu,se simţi Jim obligat să explice.Ar
fi bine să vă lămuresc,ca să nu vă faceţi o părere greşită.Familia lui Pete are una
dintre cele mai mari ferme de vite,”Weston Downs”,în Teritoriul de Nord,mai
jos de Alice.
-Alice? întrebă nelămurită Sharon.
-Alice Springs,explică Pete.Inima Australiei,centrul continentului.Cel mai
minunat loc din lume,adăugă el cu mândrie.
-Vă vorbeşte unul dintre descendenţii primelor familii din Outback,spuse Jim.Ce
face mama ta,Pete?Chipul lui Pete se întristă uşor.
-Nu se simte prea bine în ultima vreme,răspunse el grav.Ea spune că e din cauza
vârstei,dar eu cred că mai e şi altceva.Problema e că nu vrea să meargă la doctor.
-Vrei să spui că Nat n-a reuşit s-o convingă? întrebă mirat Jim.
-Mama este singurul om în faţa căruia nu-şi impune propria lui voinţă,îi
răspunse Pete.Se poartă total altfel cu ea,foarte delicat.Jim explică celorlalţi:
-Nat este fratele mai mare al lui Pete şi el conduce ferma.Este un om dur,dar nu
cere niciodată nimănui să facă un lucru pe care el însuşi nu e capabil să-l facă.
Cei care se ocupă de îngrijirea vitelor la fermele din Outback sunt cam aprigi de
felul lor şi e nevoie de o mână de fier pentru a-i ţine în frâu.Nat pretinde tuturor
să-l respecte.
-Pare a fi tiranul perfect,comentă sarcastic Sharon.La fel se comportă şi cu
propria lui soţie?
-Nu e căsătorit,îi răspunse Pete.Rânji ironic.Să fiu sincer,de-abia aştept ziua în
care o femeie va reuşi să-l îngenuncheze.Singura femeie pe care o respectă este
mama lui.Au încercat multe să pună mâna pe el,iar el ia tot ce i se oferă.Care
bărbat în situaţia lui n-ar face la fel? Pe de altă parte,el nu oferă nimic.
-Fratele ăsta al tău pare egoist şi înfumurat,spuse Sharon fără să se gândească.
-Mă vorbeşte cineva de rău? întrebă o voce aspră şi groasă,care venea de undeva
din spatele lui Sharon.Sharon privi în sus şi simţi că i se opreşte respiraţia,
deoarece bărbatul din spatele ei nu era altul decât „obsedatul” care o privise fix
din grădina hotelului,în urmă cu câteva ore.

CAPITOLUL 2
-Oh,nu,murmură ea.
-Nat,mă bucur că te văd,spuse Jim,făcându-l să-şi ia privirea de la Sharon,spre
marea ei uşurare.Cei doi bărbaţi se salutară şi Jim o luă de la capăt cu
prezentările.Când ajunse la Sharon,Nat îi strânse mâna mai tare decât era
necesar,făcând ca stânjeneala ei să se transforme în adevărată furie.Îi aruncă lui
Nat o privire sfidătoare.
-Ce faceţi,domnule Weston? întrebă cu o voce dulce,dar lăsând să se vadă foarte
clar că puţin îi păsa.
-Din câte am auzit un minut,răspunse el calm,mai bine decât v-ar plăcea
dumneavoastră.Sharon făcu ochii mari.
-Nu înţeleg despre ce vorbiţi,spuse ea pe un ton inocent.
-Hei,ce tot şuşotiţi voi doi acolo? întrebă Pete bănuitor.
-Tocmai o invitam pe domnişoara...Sharon...la dans,răspunse suav Nat.
Haide,Sharon,a început să cânte muzica.
-Nu cred că-începu Sharon,dar Nat o şi apucase de umăr.Se gândi că n-ar fi fost
indicat să facă o scenă în faţa tuturor,aşa că se ridică încet de pe scaun şi se lăsă
condusă de el spre ringul de dans.Înainte de a se îndepărta,îl auzi pe Pete
spunând:
-Ce spuneţi de asta? Ce l-o fi apucat pe Nat?Sharon era furioasă la culme.
Niciodată nu fusese tratată astfel de către cineva.”Cum îndrăzneşte?” se gândi
ea.Nat o cuprinse cu braţele şi începu să valseze.Sharon îşi încordă trupul,
încercând din răsputeri să stea la distanţă de el şi să-şi păstreze calmul.
-Relaxează-te,draga mea,îi şopti Nat la ureche.
-Eşti insuportabil,îi spuse Sharon printre dinţi.
-Aşa crezi? o întrebă el zeflemitor.Atunci trebuie să încerc să-ţi schimb părerea.
Cu un gest brusc,o trase mai aproape de corpul lui musculos.Sharon încercă să
se îndepărteze,dar fără succes.Braţele lui Nat erau ca de oţel.
-Dă-mi drumul,şuieră Sharon,fulgerându-l cu privirea,însă Nat se mulţumi să
zâmbească uşor.
-Nu înainte de a se termina dansul,spuse el.Ajungând în dreptul uşilor de sticlă
larg deschise,Nat schimbă brusc direcţia,conducând-o spre terasa învăluită în
întuneric.
-Ce vrei să faci? întrebă Sharon tăios.
-Să-ţi schimb părerea despre mine,răspunse el suav.N-ar fi trebuit să-ţi faci o
părere înainte de a cunoaşte toate aspectele.Înainte ca Sharon să-şi dea seama ce
se întâmplă,mâna lui Nat era deja în părul ei,în timp ce cu cealaltă îi trase capul
spre spate.Ţipătul îi fu curmat înainte de a-i ieşi din piept,deoarece gura lui
coborî fulgerător asupra gurii ei,într-un sărut dur şi apăsat.
Sharon încercă să se smulgă din îmbrăţişare,dar nu reuşi.Hotărând că ar fi mai
bine să-şi cruţe forţele,se lăsă moale în braţele lui.Aceasta îl determină pe Nat
să-şi schimbe tactica şi sărutul lui deveni tandru,încercând s-o facă să-i
răspundă.Când,în cele din urmă,buzele lui Nat reuşiră să le desfacă pe ale ei,
Sharon simţi că pluteşte în aer.Avea impresia că trupul ei devine fluid şi se
mulează pe silueta lui musculoasă.Braţele i se încolăciră parcă din propria lor
voinţă în jurul gâtului lui Nat.Totul se desfăşurase firesc şi parcă urmând un plan
dinainte stabilit,cu excepţia fiorilor de neaşteptată plăcere care o străbătură prin
tot corpul.Pe neaşteptate,Nat o îndepărtă de el cu o mişcare fermă şi chicoti
mulţumit.
-Aşa e mai bine,spuse el blând.Ştiam eu că-ţi pot schimba părerea despre mine
dacă mă străduiesc îndeajuns.Sharon nu se mai simţise în viaţa ei atât de umilită.
Şi-ar fi dorit ca pământul să se crape şi s-o înghită.Senzaţia plăcută din timpul
îmbrăţişării se transformă brusc în furie nestăvilită.Privi spre el,cu ochii
scânteind de lacrimi de mânie şi ruşine.
-Porcule,izbucni ea.Nu eşti decât un porc egoist şi îngâmfat.
Spre disperare ei,singura lui reacţie fu un zâmbet.
-Exact acelaşi lucru i l-ai spus şi fratelui meu despre mine,şi asta a fost înainte
de-a mă cunoaşte.Tocmai ţi-am confirmat părerea,deci ar trebui să fii mândră că
ai avut dreptate.Deşi acum câteva clipe mi s-a părut că gândeşti altfel.
Sharon se întoarse pe călcâie şi porni cu paşi apăsaţi şi cu capul sus în direcţia
sălii.Până când ajunseră din nou la masă reuşi să se calmeze,singurele semne ale
agitaţiei ei interioare rămânând cele două pete purpurii din obraji şi scăpărările
furioase ale ochilor ei albaştri.Julie o privi curioasă,însă nu spuse nimic.”O să
mă descoasă ea în amănunt ceva mai târziu”,se gândi Sharon.Pete fu cel care îi
întrebă unde fuseseră.
-Vă pierdusem din vedere şi am crezut că ne-aţi părăsit,adăugă el,zâmbind cu
subînţeles.Sharon nu spuse nimic,dar simţi cum se înroşeşte la faţă.Se simţea
stânjenită,ştiind ce credea Pete.Însă Nat nu părea deloc tulburat.
-Sharon se simţea cam ameţită,aşa că am ieşit puţin afară,să ia o gură de aer.
Nu-i aşa,Sharon? zise el strângând-o complice de mână în semn de avertisment.
-D-da,desigur,confirmă ea,privind în jos.
-Te simţi mai bine acum? întrebă Colin îngrijorat.Deşi lui Sharon îi displăcea
profund să mintă,reuşi totuşi să-i zâmbească lui Colin.
-Da,mă simt bine,spuse ea.A fost din cauza căldurii îngrozitoare de aici.
-O să te obişnuieşti repede şi cu asta,interveni Jim pe un ton jovial.Probabil că
te-a dărâmat de-a dreptul,după frigul din Anglia.Sharon murmură ceva în semn
de aprobare,apoi discuţia deveni din nou generală.Ea rămase tăcută,neîndrăznind
să se uite la Nat,de teama ironiei care se oglindea pe chipul lui.Adâncită în
propriile ei gânduri,Sharon nu observă privirile iscoditoare pe care i le arunca
Julie.Nu peste mult timp,masa luă sfârşit şi toţi se ridicară să plece.Jim îi
promise lui Colin că-l va duce să dea o raită pe la Centrul de Cercetări în ziua
următoare.Strângând mâna lui Sharon în semn de rămas bun,Pete se aplecă spre
ea şi o întrebă cu voce scăzută:
-Pot să te invit mâine la un tur al oraşului?
Sharon era pe punctul de a refuza,când zări expresia batjocoritoare de pe chipul
lui Nat.Se întoarse spre Pete şi-i adresă un zâmbet fermecător:
-Mi-ar face plăcere,Pete,îţi mulţumesc.Ne întâlnim mâine dimineaţă pe la zece,
dacă-ţi convine şi ţie.
-Desigur,Sharon,spuse el,luminându-se la faţă.Sharon aruncă o privire spre Nat
şi fu satisfăcută văzându-i expresia încruntată,expresie care se transformă
într-una curtenitoare imediat ce observă că este privit.
-Noapte bună,Sharon,spuse el.Ne mai vedem.
-Noapte bună,îi răspunse ea sec.Numai dacă vreau eu să te văd,adăugă ea cu
voce scăzută,ca pentru ea.Sharon tocmai se pregătea de culcare,când auzi o
bătaie în uşă.Tresărind,strigă pe un ton tăios:
-Cine e?
-Sunt eu,Shah,se auzi răspunsul lui Julie prin uşă.Pot să intru puţin?
Sharon deschise uşa şi Julie intră în cameră.
-Ce s-a întâmplat,Ju? întrebă ea.
-Exact asta vreau şi eu să ştiu,răspunse Julie.Ce s-a întâmplat între tine şi Nat
Weston atunci când aţi dispărut împreună în timpul dansului?Sharon simţi că
roşeşte,dar răspunse degajat:
-Nimic.Nu înţeleg ce vrei să spui.
-Încetează,Shah.Când v-aţi întors la masă,arătai de parcă erai gata să ucizi pe
cineva.Sharon ştia că Julie nu va renunţa prea uşor.
-Ei da,admise ea,m-a scos din fire.Este un porc îngâmfat.
Julie o privi şocată,apoi începu să râdă.
-Dumnezeule,ce limbaj!Trebuie să te fi enervat într-adevăr foarte tare.Dar ce-a
spus-sau ce ţi-a făcut? adăugă ea bănuitoare.
-Nimic,am schimbat doar câteva cuvinte,răspunse Sharon pe un ton plictisit,
rezistând tentaţiei subite de a-i spune lui Julie să-şi vadă de treaba ei.Acum sunt
foarte obosită.Aşa că,dacă nu te superi,vorbim mâine dimineaţă,bine?
Îi aruncă un zâmbet lui Julie care,după o uşoară ezitare,ridică din umeri.
-Bine,dacă aşa vrei tu.Noapte bună,Shah.Somn uşor.
-Noapte bună,Ju.Sharon scoase un suspin de uşurare când se văzu din nou
singură.”Ju nu este o fiinţă băgăcioasă”,se gândi ea.”Este doar îngrijorată pentru
mine”.Gândurile i se întoarseră la Nat Weston.Ce tupeu avea! Adevărul era că
ea nu mai întâlnise până atunci o persoană atât de arogantă.Chiar atunci îi veni
în minte scena sărutului şi i se făcu ruşine de felul în care reacţionase ea însăşi.
Oare cum era posibil ca un bărbat să-ţi fie profund antipatic şi totuşi să fii vrăjită
de sărutul lui?Fusese sărutată de mulţi bărbaţi până atunci,dar niciodată nu i se
întâmplase ca aceasta să aibă un efect atât de copleşitor asupra ei.De fapt,nu-i
făcuse prea multă plăcere să fie mângâiată sau sărutată,aşa că nu înţelegea ce se
întâmplase cu ea de data asta.
Îşi trecu o mână peste buze,reamintindu-şi ce simţise atunci când o sărutase
Nat.Se pomeni întrebându-se cum ar fi să faci dragoste cu un asemenea
bărbat.”Ar fi o experienţă de-a dreptul zguduitoare”,se gândi ea.Nat avea un sex-
appeal extraordinar.”Şi uite ce efect a avut asupra mea un simplu sărut.Dacă ar
fi mers mai departe...”Aici se smulse hotărâtă din visare.”Ce naiba se întâmplă
cu mine?” se gândi ea.”îl urăsc.N-am de gând să mă las prinsă într-o legătură
amoroasă cu el”.Cu mare dificultate,reuşi să pună capăt acestor gânduri şi se
ghemui în patul moale.Trecu totuşi destul timp până când,în fine,adormi.
A doua zi dimineaţă,când se trezi,Sharon se simţea odihnită.Gândurile îi zburară
din nou la Nat,dar imediat îl îndepărtă din minte şi îşi impuse să se gândească
doar la plimbarea în oraş cu Pete.Când li se alătură lui Julie şi Colin la micul
dejun,pe chipul ei nu se mai vedea nici un semn al agitaţiei de peste noapte.Fu
veselă şi zâmbitoare şi râse cu poftă de modul în care se tachinau cei doi.Julie o
privi iscoditoare o dată sau de două ori,dar nu aduse vorba despre ceea ce
discutaseră în seara precedentă.
-Oare la ce oră o veni Jim? întrebă ea.
-A spus că va fi aici foarte devreme,răspunse Colin zâmbind.De-abia aşteaptă să
ne ducă acolo.Julie râse.
-Iar tu de-abia aştepţi să mergi.Presupun că o să uiţi de mine în clipa în care vom
ajunge.
-Numai în timpul zilei,draga mea,răspunse repede Colin,aruncându-i o privire
pofticioasă.În ochii lui Julie se citi încântarea.
-Promisiuni,promisiuni,spuse ea râzând.
-Vezi ce trebuie să suport eu,Sharon? se plânse Colin.M-am însurat cu o femeie
de-a dreptul necuviincioasă.
-N-ai fi luat-o dacă nu era aşa,îi răspunse Sharon zâmbind.
-Asta aşa este,fu de acord Colin.A,iată-l pe Jim,adăugă el.
-Bună dimineaţa,fetelor,spuse Jim voios.Nu m-am înşelat,deci.Sunteţi într-
adevăr două splendori.Toată lumea râse.
-Eşti gata,Colin? întrebă el.Cu cât plecăm mai repede,cu atât ajungem mai
repede.
-Sigur,amice,răspunse Colin.Sunteţi gata,fetelor?Julie sări în picioare.
-De-abia aştept să văd viitorul nostru cămin.
Se uită la ' Sharon,care rămăsese aşezată şi o privea cu părere de rău.
-Ce s-a întâmplat,Shah? o întrebă ea îngrijorată.
-Îmi pare nespus de rău,Ju,răspunse Sharon.N-am crezut că vreţi să merg şi eu.
Am aranjat să fac o plimbare prin oraş.Julie ridică din sprâncene.
-Prin oraş? Cu cine,cu Nat Weston? Sharon scutură din cap.
-O,nu,bineînţeles că nu.M-a invitat Pete.
-A,înţeleg,spuse Julie.Nu-i nimic,poţi să vii altădată.Oricum,nu putem aranja
bungalow-ul acum.Mă duc numai să-i cunosc pe ceilalţi.Sharon îi zâmbi surorii
ei.
-Contramandez întâlnirea cu Pete dacă vrei să merg şi eu cu tine.Oricum,nu prea
aveam chef să mă plimb.Julie protestă:
-În nici un caz,Shah.Du-te şi distrează-te.Ne vedem diseară.
-Să nu faci nimic din ce n-aş face şi eu,o povăţui în glumă Colin pe Sharon,cu
ochii licărindu-i de neastâmpăr.Sharon ridică grăitor din sprâncene.
-Înseamnă că am o mulţime de posibilităţi,răspunse ea.
Ceilalţi izbucniră în râs şi ieşiră din cameră.Sharon nu avu mult de aşteptat
sosirea lui Pete.Văzându-l,realiză de ce avea el atâta succes la femei.Era într-
adevăr un bărbat bine.Corpul său atletic era minunat pus în valoare de pantalonii
cafenii şi bluza maro de bumbac.
-Bună,Pete,spuse Sharon.
-Bună, scumpo, răspunse el.Dumnezeule! Arăţi atât de bine încât îmi vine să
te mănânc.Păcat că am luat deja micul dejun.Văzându-i privirile admirative,
Sharon roşi,însă se simţi măgulită de compliment.Ştia că arăta foarte bine.
Pantalonii albi strâmţi pe coapse şi tricoul galben mulat îi scotea frumos în
evidenţă silueta,iar părul strâns într-o coadă de cal şi machiajul discret îi dădeau
un aer proaspăt şi tineresc.
-Unde mergem,Pete? întrebă ea nerăbdătoare,în timp ce ieşeau afară în lumina
orbitoare a soarelui.
-Păi,având în vedere că tu eşti nouă pe aici,m-am gândit că ne putem învârti prin
împrejurimi.Sunt câteva locuri interesante de văzut,răspunse el.
-Eşti sigur că n-o să te plictiseşti? întrebă Sharon şovăitoare.Sunt convinsă că tu
le-ai văzut deja de sute de ori.Pete îi cuprinse umerii cu braţul.
-Da,dar nu cu tine,scumpo.
-Linguşitorule,îi răspunse ea zâmbind,făcându-l şi pe el să zâmbească.
Pete se dovedi a fi un excelent însoţitor şi Sharon fu bucuroasă că nu-l
refuzase,aşa cum avusese de gând.Era vesel şi curtenitor şi Sharon petrecu
aproape toată ziua amuzându-se de glumele lui.”Ştie cum să distreze o femeie”,
se gândi ea. Atitudinea lui era deschisă şi prietenoasă şi nu cerea în schimb
decât o tovărăşie plăcută.Pete o duse mai întâi pe faleză,de unde se putea admira
priveliştea întregii zone.Sharon îşi ţinu respiraţia când privi în jos,spre portul în
care se vedeau ambarcaţiuni de toate formele şi mărimile,de la bărcuţe elegante
până la nave impunătoare.Albastrul strălucitor al cerului se amesteca în nuanţele
întunecate ale oceanului iar razele soarelui se reflectau în apele tremurătoare.
-Nu-i aşa că e splendidă,Pete? suspină Sharon,cu o expresie de fericire pe chip şi
cu ochii strălucind de încântare.
-Aşa e fetiţo,răspunse el.Oceanul este un lucru minunat,chiar şi pe vreme de
furtună.Toată acea energie clocotitoare,valurile înălţându-se în aer şi apa în mii
de culori sunt o privelişte extraordinară.
-Sper să văd şi eu astea înainte să ne întoarcem,spuse Sharon.
-Acum suntem la sfârşitul sezonului „umed”,dar o să mai fii aici spre sfârşitul
anului,nu-i aşa? Furtunile cele mai mari sunt între octombrie şi decembrie.
-Stăm un an aici,răspunse Sharon.Adică Julie şi Colin stau.Eu nu ştiu exact ce-o
să fac.Nu m-am hotărât încă.S-ar putea să mă duc să văd şi Noua Zeelandă.
-Stai,că n-ai văzut încă nimic din Australia.Ar trebui să petreci o vreme în
ţinutul meu natal.Nu există nimic mai frumos pe lume,adăugă el cu mândrie.
Outback este o lume aparte.Viaţa este destul de dură acolo,dar merită efortul.
-Nu se ştie niciodată,Pete.S-ar putea să vin şi să-ţi bat la uşă într-una din zilele
astea.Poate că-mi găsesc şi o slujbă acolo.
-Cu ce te ocupi? întrebă Pete.
-Sunt bibliotecară,de fapt,dar ştiu şi să stenografiez,să dactilografiez,să fac
fişe,ştii tu,treburi de genul ăsta.Pot oricând să-mi găsesc o slujbă într-un birou
dacă nu există posturi libere de bibliotecară.Sharon era prea adâncită în
contemplarea oceanului pentru a observa expresia gânditoare care se aşternu pe
chipul lui Pete.Acesta se mulţumi să răspundă:
-Sunt convins că oricui i-ar face plăcere să te aibă prin preajmă,indiferent dacă
ştii sau nu să baţi la maşină.
-O să mă faci să devin o înfumurată dacă mai continui aşa.
-Eu spun doar adevărul,scumpo,îi răspunse serios Pete.Acum,ce-ai zice să
înotăm puţin?
-Trebuie să trec pe la hotel să-mi iau costumul de baie.Avem timp?
-Bineînţeles,însă ştiu eu un loc retras în care n-ai nevoie de costum,răspunse
Pete,zâmbind cu subînţeles.Sharon îi dădu un pumn în joacă,simţind însă un val
de roşeaţă urcându-i în obraji.
-Mai bine lasă,răspunse ea râzând.Eu sunt fată bună.
-Bună la ce,exact aş vrea şi eu să aflu,răspunse prompt Pete.
Sharon îşi ridică mâinile în semn de disperare.
-Ce naiba e cu voi,australienii? Vorbeşti exact ca şi Colin.
-Ce? făcu Pete.Şi cumnatul tău vrea să afle la ce eşti bună? Cred că ar fi bine să
am o vorbă cu sora ta.
-Of,taci din gură,spuse Sharon.Hai la hotel să-mi iau costumul de baie.
-Vai de mine,spuse Pete,prefăcându-se dezamăgit.Iar am dat greş.Se pare că n-o
să reuşesc să te corup până la urmă.
-Ei,nu încă,spuse Sharon pe negândite,apoi îşi puse mâna peste gură,realizând
subînţelesul cuvintelor ei.
-Bine,rosti tărăgănat Pete.Atunci o să mai stau prin preajmă o vreme.Poate-mi
va surâde norocul.Sharon tresări speriată,apoi,văzând sclipirea jucăuşă din ochii
lui,izbucni în râs,savurând gluma.Se întoarseră la hotel ţinându-se de mână,
simţindu-se bine unul în compania celuilalt.
-Este extraordinar,exclamă Sharon.Florile au nişte culori de nu-ţi vine să crezi
până nu le vezi,iar parfumurile...Sharon îşi desfăta privirile cu vegetaţia
tropicală pe lângă care treceau.Plante superb colorate de poinsettia şi frangipani
înconjurau clădirile moderne,de un alb strălucitor.
Totul era o armonie de spaţiu şi lumină.Străzile erau largi,străjuite de palmieri
care îşi unduiau frunzele în briza răcoroasă.Pentru Sharon,care era obişnuită cu
străzile înguste şi aglomerate şi cu vremea mohorâtăa Londrei,era ca şi cum s-ar
fi aflat în paradis.Încercă să-i explice toate acestea lui Pete.
-Ţi se pare că aici este spaţios? o întrebă Pete.Aşteaptă să vezi cum este în
Outback.Acolo este ceea ce numesc eu spaţios.E ca şi cum ai fi singur pe lume.
Eu devin claustrofob dacă stau prea mult timp în oraş.Este minunat să vezi
luminile strălucitoare,dar tot mai bine este înapoi acasă.
Sharon nu-şi putea imagina ce era atât de special în Outback,de-i inspira lui Pete
acel entuziasm.Pete părea foarte acasă la el în oraş.Fără să-şi dea seama,scoase
un oftat.Pete se uită imediat la ea.
-S-a întâmplat ceva,scumpo? o întrebă.Sharon îşi stăpâni sentimentul de
melancolie care o cuprinsese subit,aparent fără nici un motiv şi zâmbi.
-Absolut nimic,răspunse ea veselă.Doar că nu sunt obişnuită cu toate astea,
adăugă,arătând cu mâna în jurul ei.
-O să te obişnuieşti în curând,promise Pete.Ah,am ajuns.Nu zăbovi mult,sunt un
om nerăbdător.
-Da,domnule,replică Sharon.Intrând în fugă în hol,se izbi de ceva care părea a fi
un zid.
-O,scuzaţi-mă,spuse ea automat,când două braţe puternice se repeziră s-o
sprijine.Privi în sus şi întâlni privirea ironică a lui Nat Weston.
-Tu! exclamă ea.
-Nu poţi rezista tentaţiei de a te arunca în braţele mele,nu-i aşa? o tachină el.
Chipul lui Sharon se coloră în roşu aprins şi ochii ei scăpărară furios.
-Aşteaptă tu ziua aia,i-o întoarse ea.Acum îmi dai drumul,te rog?
-Hei,Nat,ce faci acolo cu prietena mea? strigă Pete venind spre ei.Nat ridică din
sprâncene sesizând nuanţa posesivă care răzbătea din vocea lui Pete.
-M-am lovit de el din greşeală,se grăbi Sharon să-i explice.
-Şi a fost o experienţă plăcută,adăugă Nat zâmbind impertinent.
Sharon se îndepărtă de el,cu capul sus.
-Nu stau mult,Pete.Nu pleca.
-Nu plec până nu reuşesc să te corup,răspunse Pete.Sharon l-ar fi strâns
bucuroasă de gât pentru că spusese asta în faţa lui Nat.Îndepărtându-se,îl auzi pe
Nat întrebând furios:
-Ce naiba ai vrut să spui?Nu auzi răspunsul lui Pete,dar,dintr-un motiv
necunoscut ei,spera ca acesta să-i fi explicat lui Nat că fusese doar o glumă.De
ce anume nu voia ca Nat să-şi facă o impresie greşită,asta nu înţelegea.

CAPITOLUL 3
-Unde mergem? întrebă Sharon la un moment dat,în timp ce goneau pe şosea în
maşina sport decapotabilă.
-Mai erau câteva plaje frumoase prin împrejurimi,dar m-am gândit să mergem la
Casuarina,răspunse Pete.
-Se cheamă la fel ca pomii? întrebă Sharon zâmbind.
-Te-ai prins,răspunse Pete.De-acolo îi şi vine numele.Mă gândeam că înotăm
puţin,mâncăm ceva,apoi lenevim la soare tot restul zilei.
-Sună minunat,încuviinţă bucuroasă Sharon.Curând ajunseră la locul de parcare
şi Sharon aruncă o privire spre plajă.Era exact aşa cum îşi imaginase că arată o
insulă tropicală.O imensă suprafaţă de nisip argintiu,umbrită din loc în loc de
palmieri uriaşi,care se întindeau până la apele albastre ale oceanului.Valurile se
rostogoleau lent spre plajă,superbe în lumina strălucitoare a soarelui.
Sharon se întoarse spre Pete şi-l sărută uşor pe obraz.
-Oh,Pete,îţi mulţumesc că m-ai adus aici.Este minunat.
-La fel şi gestul tău de afecţiune,domnişoară.Dă-mi voie să-ţi întorc
complimentul.Pete o luă în braţe şi o sărută delicat pe gură.Sharon îi răspunse
apăsându-şi uşor buzele peste ale lui,apoi se desprinse din îmbrăţişare.Undeva,în
străfundurile minţii ei,apăru amintirea unui sărut complet diferit,dar o îndepărtă
imediat.
-Haide! strigă ea veselă.Să nu pierdem nici un minut!Îşi luă prosopul şi porni în
goană spre plajă.Aruncă prosopul şi rochia de plajă pe nisip şi se scufundă în
apa translucidă a oceanului.Pete o urmă imediat şi petrecură o oră minunată
bălăcindu-se şi stropindu-se unul pe celălalt ca nişte copii.Apoi îşi întinseră
prosoapele pe nisip şi se aşezară să se usuce.Au stat o vreme în tăcere,fiecare
fericit cu gândurile sale,când deodată Pete se aplecă spre ea şi o sărută uşor.
Sharon deschise ochii şi îi văzu faţa la câţiva centimetri de a ei.
-N-ar trebui să stai la soare atât de mult de prima dată,îi spuse el serios.N-aş
vrea să-ţi arzi corpul tău frumos.Sharon roşi când observă privirea lui Pete
coborând de-a lungul trupului ei,urmărindu-i curbele mlădioase,pe care
minusculul costum de baie nu reuşea să le ascundă.Privirea lui admirativă
deveni insistentă şi Pete se aplecă s-o sărute din nou.Sharon îi răspunse cu
plăcere la sărut,sperând însă că Pete se va opri aici.Spre dezamăgirea ei,sărutul
lui Pete deveni mai apăsat,iar mâinile lui alunecară pe trupul ei,oprindu-se pe
sâni.
-Nu! strigă Sharon,trăgându-se deoparte.Pete o privi uimit.
-Ce s-a întâmplat? Te-am lovit? întrebă el neliniştit.
-N-nu,răspunse Sharon,venindu-şi în fire.Nu ştiu ce m-a apucat.
-Este din cauză că te-am atins? insistă el.Îmi pare rău dacă te-am supărat cu
ceva.Majoritatea fetelor consideră asta ca ceva firesc şi am avut impresia că ţi-a
plăcut când te-am sărutat.Sharon încercă să-l liniştească,punându-şi o mână pe
obrazul lui.
-Nu mă înţelege greşit,Pete,te rog.Mi-a plăcut într-adevăr când m-ai sărutat,însă
eu nu sunt ca majoritatea fetelor,cum ai spus tu.Of,cum să-ţi explic? îmi placi
foarte mult,dar nu vreau să mergi mai departe.Cu niciunul dintre prietenii mei
dinainte n-am putut.Brusc,îşi ascunse faţa în palme şi începu să plângă.
-Nu-mi dau seama ce e în neregulă cu mine,oftă ea.Probabil că sunt frigidă sau
ceva de genul ăsta.Pur şi simplu nu-mi place să mă las mângâiată şi sărutată,aşa
cum fac toate fetele în ziua de azi.Pete îi cuprinse umerii cu braţele şi o trase
uşor spre el.
-Am impresia că tu eşti genul care iubeşte un singur bărbat.Când o să te
îndrăgosteşti cu adevărat,n-o să mai simţi ce mi-ai spus înainte.O să-ţi doreşti
din tot sufletul ca el să te atingă şi probabil o să tânjeşti după şi mai mult.
-Sper să ai dreptate,Pete,suspină ea.Tăcu câteva secunde,apoi îl privi cu ochii în
lacrimi.Eşti un tip extraordinar,Pete,şi chiar mi-aş dori să fii tu cel de care să mă

îndrăgostesc.Îi zâmbi şovăitoare,apoi îşi puse uşor buzele peste ale lui.
-Bun,acum ce urmează? întrebă ea veselă.Pete profită de ocazie şi schimbă
subiectul.
-Mie unul mi-e foame.Hai să mâncăm ceva,apoi lenevim puţin la umbra
palmierilor de-acolo.După aceea mai facem o baie şi pornim înapoi spre hotel.
Ce zici?
-Extraordinar,răspunse Sharon,sărind în picioare şi începând să-şi scuture nisipul
de pe ea.Astfel,nu observă privirea tristă pe care i-o aruncă Pete.Îşi petrecură
ziua întocmai cum propusese Pete şi se întoarseră la hotel la ora cinei.
Înainte de a se despărţi,Pete îi luă mâna într-ale sale şi o întrebă tandru:
-Nu eşti supărată pe mine,nu-i aşa,scumpo?
-Deloc,răspunse ea prompt.
-Mai vii şi mâine să ne plimbăm? întrebă el.Promit că mă voi comporta cum se
cuvine.
-Te cred,răspunse zâmbind Sharon,şi mi-ar face plăcere să vin.
-Ce-ai zice să mergem să vizităm „Rezervaţia aborigenă Wodlwonga” şi să
rămânem acolo peste noapte? Promit că nu te leg,adăugă el în glumă,observând
privirea îngrijorată a lui Sharon.Sharon şovăi,întrebându-se ce va spune Julie
auzind aşa ceva,apoi hotărî că subiectul acesta n-o privea deloc pe sora ei.
-De acord,Pete,mergem.Sună interesant.
-Bine,vin să te iau la nouă şi jumătate.Să fii gata,o avertiză el zâmbind.
-Mai vorbim la cină,spuse Sharon.Pe chipul lui Pete se citi regretul.
-Îmi pare rău,scumpo,dar nu pot rămâne la cină în seara aceasta.Nat şi cu mine
suntem invitaţi la nişte prieteni.
-Nu-i nimic,spuse Sharon,avem toată ziua de mâine.Ne vedem dimineaţă.
-Sigur,răspunse el şi se îndepărtă.Sharon intră în camera ei.De-abia apucă să-şi
scoată pantofii,că Julie apăru în prag.
-Cum te-ai distrat azi,Shah? o întrebă ea.Sharon răspunse zâmbind:
-Minunat,mulţumesc.Compania lui Pete este foarte agreabilă.Ţie cum ţi-a mers
la Centrul de Cercetări?
-Oamenii sunt foarte drăguţi şi prietenoşi.O să-mi placă acolo,spuse Julie.
-Ai fost să vezi şi bungalow-ul în care vom locui? întrebă Sharon.
Chipul lui Julie se întunecă şi păru deodată stânjenită.
-E foarte frumos,are tot confortul modern.
-Dar...? insistă Sharon.Văd că ceva nu-i în regulă.
-Nu prea ştiu cum să-ţi spun.
-Direct,e cel mai bine,zise prompt Sharon.
-E cam greu.Julie şovăi.N-are decât un singur dormitor,izbucni în cele din urmă
Julie.
-Şi ce dacă? replică Sharon,apoi realiză brusc ce încercase Julie să-i spună,
înţeleg.Înseamnă că nu am şi eu loc acolo?
-Nu-ţi face griji,Shah,spuse grăbită Julie.Vom sta aici până se eliberează un
bungalow mai mare.Nu e vina celor de la Centru,deşi Colin îi anunţase că vei fi
şi tu cu noi.Era singurul bungalow disponibil.
-Nici să nu-ţi treacă prin cap să-l refuzi,spuse Sharon pe un ton mustrător.Colin
are nevoie să fie aproape de servici,iar locul tău este lângă el.
-Nu te lăsăm aici singură,se încăpăţână Julie.Sharon ştia foarte bine că Julie îşi
dorea să plece cu Colin dar,în acelaşi timp,nu voia s-o părăsească pe ea.Deodată
îi veni o idee.
-De fapt,spuse Sharon veselă,s-ar putea să vă părăsesc eu pe voi.M-am gândit
să-mi iau o slujbă în Outback.Julie o privi uimită.
-Vrei să spui că pleci? De unde ţi-a venit ideea asta?
-Păi,începu nesigură Sharon,Pete mi-a vorbit atâta despre frumuseţile ţinutului
său natal,încât m-a fascinat.M-am gândit că,dacă îmi găsesc ceva de lucru acolo,
aş putea să le văd cu ochii mei.Julie o privi neîncrezătoare.
-Eşti sigură că n-ai luat hotărârea asta doar ca să nu mă faci pe mine să mă simt
vinovată?Sharon izbucni în râs.
-În nici un caz.De fapt,tocmai mă întrebam cum să ţi-o comunic.Nu voiam să
crezi că m-am plictisit de tine şi de Colin.Chipul lui Julie se însenină.
-N-aş fi gândit aşa.Ştii că noi te iubim mult,dar,dacă asta e dorinţa ta,n-avem de
gând să te împiedicăm s-o faci.Sharon o îmbrăţişă.
-Eşti cea mai bună soră de pe lume şi mă bucur că va fi bine pentru noi toţi.Du-
te cu Colin şi nu-ţi face griji pentru mine.
-Dar n-ai încă o slujbă,îi aminti Julie.
-Nu,dar asta nu e o problemă.Pete spune că se găseşte oricând ceva de lucru pe-
acolo.Oamenilor nu le place să stea prea mult timp degeaba.
-Şi crezi că o să reuşeşti să găseşti?
-Dacă nu reuşesc,mă întorc aici şi dorm în cada ta de baie,bine?
Julie izbucni în râs deodată cu Sharon.
-Bine,încuviinţă ea.Acum mă duc să mă schimb şi să-i spun vestea lui Colin.Ne
vedem la cină.După ce plecă Julie,Sharon se aşeză pe marginea patului şi începu
să se gândească la noua ei situaţie.Nu înţelegea de ce-i spusese toate acele
lucruri lui Julie.Fusese prima idee care-i venise în minte şi mersese.Julie se va
muta în bungalow cu sufletul împăcat.Şi de ce n-ar face exact cum spusese? Pete
îi vorbise foarte frumos despre Outback.Îşi va lua o slujbă acolo.Ideea i se păru
dintr-o dată foarte atrăgătoare.Nu ştia exact ce trebuie să facă pentru asta,însă
Pete ştia cu siguranţă.Îl va întreba a doua zi dimineaţă.La cină,Colin discută cu
ea,încercând să vadă cât de hotărâtă era să plece să lucreze în Outback.În cele
din urmă,reuşi să-l convingă că era ceea ce îşi dorea.Apoi trecu la următoarea
problemă.
-Mă duc mâine cu Pete să vizitez una dintre rezervaţiile aborigene,anunţă
Sharon pe un ton voit nepăsător.Vom rămâne peste noapte,ca să avem timp să
vedem totul.Două chipuri uimite se înălţară spre ea.
-Vorbeşti serios?o întrebă neîncrezătoare Julie.Sharon râse văzând disperarea de
pe chipul surorii ei.Nici Colin nu arăta mai bine.
-Ai încredere să-ţi petreci noaptea cu Pete? întrebă el.Din ceea ce ne-a povestit
Jim,Pete e destul de fustangiu.
-Nu trebuie să vă faceţi probleme în legătură cu asta,replică Sharon.Eu şi cu Pete
avem o...ăă...înţelegere.Lui Colin îi scăpărară ochii şi o întrebă rânjind:
-Vrei să spui că deja a încercat să se culce cu tine iar tu l-ai pus la punct?
-Zău,Colin,protestă Julie pe un ton afectat,însă nu se putu opri să zâmbească.
-Cât despre întrebarea ta,Colin,continuă Sharon,află că n-a fost chiar aşa.Să
spunem că doar ştim fiecare cum stăm unul faţă de celălalt.
-Acum înţeleg de ce Sharon vrea să plece la naiba-n praznic,comentă el ironic.
-Sunt curioasă cum o arăta rezervaţia,spuse Sharon,schimbând subiectul.Tocmai
îi trecu prin minte că,locuind în Outback,va fi mai aproape nu numai de Pete,dar
şi de Nat.Gândul acesta o tulbură.
Colin şi Julie schimbară între ei priviri pline de înţeles.Sharon avu impresia că le
citeşte gândurile.Amândoi erau convinşi că Sharon luase acea decizie datorită
lui Pete.Cu toate acestea,nu-i contrazise,ştiind că astfel vor fi mai liniştiţi în
privinţa excursiei de a doua zi.Discutară îndelung despre rezervaţie,aşa că era
destul de târziu când se ridicară să meargă la culcare.Sharon era obosită,însă
constată că somnul nu avea să vină atât de curând precum crezuse.
Se foia de pe o parte pe alta în patul ei confortabil,cu mintea chinuită de gânduri.
Făcea bine mutându-se în Outback,atât de aproape de casa fraţilor Weston? Oare
Pete n-ar putea crede că alerga după el şi că astăzi făcuse fasoane numai ca să-l
pună pe jăratic?O să-şi poată găsi o slujbă,la vreo fermă sau undeva în oraş şi un
apartament în care să locuiască?Cea mai mare problemă era: oare se va
descurca? întrebările păreau să nu se mai termine şi,până să adoarmă,nu reuşi să
găsească răspuns la nici una.
Nici somnul nu-i fu mai liniştit.Întâi visă că un călăreţ îmbrăcat în negru o
fugăreşte printr-un deşert.Apoi,se făcea că stătea întinsă la umbra unui copac cu
o formă ciudată şi Pete încerca să facă dragoste cu ea.Brusc,chipul lui Pete fu
înlocuit de cel al lui Nat,întunecat şi ameninţător.
Când,în sfârşit,se trezi,se simţea obosită şi fără chef.Nu ştia sigur care era cauza:
somnul agitat din acea noapte sau căldura înăbuşitoare.Nu-i venea deloc să se
dea jos din cap,însă îşi aminti deodată că trebuia să se întâlnească cu Pete.Se tărî
până în baie,sperând că un duş o va înviora.Speranţa i se împlinise şi acum,
îmbrăcată,pieptănată şi fardată uşor,se simţea mult mai bine.
Se îmbrăcase într-o pereche de pantaloni largi de culoare maro şi un tricou în
carouri cafeniu cu alb.Nu considerase că e cazul să aleagă ceva mai pretenţios.
Îşi puse câteva lucruri în geanta de voiaj şi o aşeză la îndemână,doar s-o ia când
va sosi Pete.Apoi strânse tot ce nu-i trebuia,pentru a-şi lăsa camera ordonată.
Când,în cele din urmă,coborî la micul dejun,constată că întârziase puţin,întrucât
Julie şi Colin începuseră deja să mănânce.
-Bună dimineaţa tuturor,spuse ea veselă.
-.Neaţa,Shah,răspunse Julie.
-Bună,rânji Colin.Cum se simte cea de-a doua frumuseţe a mea în dimineaţa
asta?
-Numai a doua? sări prompt Sharon.Sunt dezamăgită.Colin se întoarse spre
Julie.
-În mod sigur se simte bine,dacă mă ia deja peste picior.
-Aşa-ţi trebuie,i-o întoarse Julie.Colin scoase un oftat teatral.
-Vai,ce viaţă îngrozitoare am,se plânse el.Două femei împotriva mea.Nici nu
ştiu cum de mă descurc.Fetele izbucniră în râs.Amândouă ştiau cât de mult îi
plăcea lui Colin să facă haz de orice.Ironia făcea parte din personalitatea lui.
-Ei bine,până mâine n-o să ai de suportat decât una,îl linişti Sharon.
Chipul lui Julie se întunecă.
-Eşti convinsă că e bine ce faci,Shah? îl cunoşti prea puţin pe Pete.De unde ştii
că nu şi-a pus în gând să profite de tine în noaptea asta,când rămâi singură cu el?
Din ceea ce spunea Jim,femeile nu prea îl refuză când începe să-şi exercite
farmecele asupra lor.
-Oh,Ju,vorbeşti ca un tată din epoca victoriană,râse Sharon.
-Şi ce dacă? replică Julie.Mă simt responsabilă pentru soarta ta.
-Nu-i nevoie,crede-mă,o linişti Sharon.Sunt mare acum şi pot să am singură
grijă de mine.Am mai ieşit cu bărbaţi până acum şi n-am păţit nimic.
-Las-o-n pace,Ju,protestă şi Colin.Vrei să te grăbeşti? Trebuie să plecăm.
Peste câteva minute,Colin şi Julie plecară spre Centrul de Cercetări,lăsând-o să-
şi termine micul dejun în linişte.Spre marea neplăcere a lui Sharon,Julie
insistase s-o mai avertizeze o dată despre pericolele la care se expunea ieşind cu
un bărbat necunoscut.Sharon descoperi că sfaturile binevoitoare dar nedorite ale
surorii ei o cam enervaseră.Simţul umorului îi reveni însă când încercă să-şi
închipuie cum ar reacţiona Julie dacă ea,Sharon,ar fi rămas gravidă.”Probabil că
ar avea o mare satisfacţie spunându-mi: Ţi-am spus eu că aşa se va întâmpla!”
-Cât ai de gând să mai întârzii? întrebă subit o voce groasă,făcând-o pe Sharon
să tresară speriată.Privi în sus şi dădu cu ochii de Nat,sprijinindu-se de spătarul
scaunului ei.Culoarea îi năvăli în obraji şi rămase cu ochii pironiţi la el.
-Ce-ai păţit? continuă Nat.S-ar zice că nu m-ai mai văzut în viaţa ta.
-C-ce faci aici? se bâlbâi Sharon.Unde e Pete?
-Din nefericire,Pete are treabă în altă parte,răspunse el tărăgănat.Va trebui să
suporţi tovărăşia mea în schimb.Sharon avu un moment de confuzie,apoi îşi
reveni.
-Nu sunt nevoită să suport tovărăşia nimănui dacă nu vreau,spuse ea rece.
Pe chipul lui Nat apăru o uşoară încruntătură,apoi aceasta fu înlocuită de o
expresie de plictiseală.
-Uite ce-i,Sharon,n-am de gând să-mi pierd timpul discutând în contradictoriu cu
tine.Vrei sau nu să vezi rezervaţia aborigenilor?Sharon încuviinţă din cap,încă
buimăcită.
-Ei bine,atunci fii fată cuminte,ia-ţi câteva lucruri de care crezi că vei avea
nevoie şi hai să mergem,îi spuse el.Spre marea ei nedumerire,Sharon se trezi că
se supune comenzilor lui Nat.Nu voia să meargă cu Nat.Îi displăcea profund şi
nu agrea tovărăşia lui,însă era incapabilă să i se împotrivească.
Urcând scările să-şi ia geanta de voiaj,Sharon continua să se întrebe ce i se
întâmplă.Pleca să-şi petreacă ziua-şi noaptea-cu un bărbat pe care nu-l
plăcea.Suna absolut aiurea.În minte îi răsună un clopoţel de alarmă.Gândul că îşi
va petrece noaptea acolo şi amintirea sărutului lui Nat o făcură să se simtă
neliniştită.Cu Pete era totul în regulă,ştia cum să se descurce cu el,însă nu era
deloc sigură în privinţa lui Nat.Se scutură hotărâtă de asemenea gând,spunându-
şi că va vedea ea la faţa locului.Oarecum mai liniştită,se gândi cu ceva mai
multă plăcere la excursie.Decise că cea mai bună manieră de a se comporta cu
Nat era să adopte o atitudine prietenoasă,dar rece.N-avea rost să strice excursia
din cauza resentimentelor,aşa că şi le împinse undeva în străfundul minţii.
Dacă Nat era într-adevăr intrigat de schimbarea ei bruscă de atitudine,când ea
coborî din nou în hol,nu lăsa să i se vadă nimic pe chip.
CAPITOLUL 4
-Zburăm cu avionul până acolo? întrebă uimită Sharon.
-Bineînţeles.N-am de gând să pierd timpul parcurgând cu maşina o asemenea
distanţă,răspunse Nat zâmbind sarcastic.
-Dar Pete n-a pomenit nimic despre avion,spuse Sharon.
-Pentru că,dacă venea el,mergeaţi în mod sigur cu maşina,răspunse Nat.Pete nu
are brevet de pilot.Întotdeauna a spus că preferă să călătorească pe pământ.
Sharon rămase tăcută câteva clipe,privind fix pe geam la şoseaua care ducea la
aeroport.”Viaţa e un şir nesfârşit de surprize”,îşi spuse ea.
-De ce n-a putut Pete să vină? întrebă curioasă Sharon.
-Îi promise deja...ăăă...altcuiva,răspunse el şovăind.
Sharon înţelese imediat ce vrusese să spună Nat şi izbucni în râs.
-Adică avea o întâlnire cu o altă fată,întâlnire de care uitase atunci când mi-a
propus mie să mergem în excursia asta?Nat o privi,ridicând din sprânceană.
-Se pare că nu te deranjează.
-De ce m-ar deranja? întrebă ea prompt.Pete nu e obligat să-mi fie fidel mie.
Nat păru că nu înţelege atitudinea lui Sharon.
-Întotdeauna tratezi cu atâta uşurinţă relaţia cu un bărbat? întrebă el curios.
-Bineînţeles.Aş fi devenit probabil la fel de posesivă ca orice altă femeie,sau
bărbat,dacă aş fi fost îndrăgostită.Să fiu sinceră,n-am întâlnit până acum un
bărbat care să mă facă să fiu geloasă,în concluzie nu mă deranjează.
„Dumnezeule”,se gândi Sharon.”Ce m-o fi apucat să-i povestesc lui Nat despre
viaţa mea amoroasă?” Era prea prinsă de propriile ei gânduri pentru a observa
expresia de pe chipul lui Nat.Ar fi fost foarte surprinsă dacă ar fi văzut-o.
-Stai confortabil? o întrebă Nat.
Ajunseseră cu bine la aeroport şi acum se instalaseră în avion.
Sharon încuviinţă din cap,incapabilă să scoată vreo vorbă.Nat tocmai se aplecase
peste ea să-i verifice centura de siguranţă,ajungând cu faţa atât de aproape de a
ei încât îi simţise răsuflarea pe obraz.Dintr-o dată,corpul îi reacţionă ciudat.Un
fior o trecu de-a lungul şirei spinării şi simţi că i se pune un nod în gât.Oare ce
anume îi provocase această reacţie stranie?
Nat părea să nu fi observat nimic neobişnuit,de unde Sharon trase bucuroasă
concluzia că nici un semn al agitaţiei ei interioare nu răzbătea în exterior.
-Bun,spuse el scurt,terminând verificarea centurii.Continuă apoi cu celelalte
aparate din micul avion de două locuri.Constatând că toate sunt în regulă,luă
legătura prin radio cu turnul de control şi ceru permisiunea de decolare,apoi
porni în viteză de-a lungul pistei.
Sharon îşi ţinu respiraţia,ştiind că urma momentul desprinderii de sol.Era o parte
a zborului pe care o urâse întotdeauna,iar de data aceasta i se păru şi mai
îngrozitoare datorită dimensiunilor reduse ale avionului.Se apucă nervoasă cu
mâinile de scaun.
-N-ai de ce să te sperii,Sharon,spuse Nat calm şi Sharon fu surprinsă de
înţelegerea care răzbătea din vocea lui.Se aşteptase ca el să se arate intolerant
faţă de o asemenea dovadă de slăbiciune din partea ei.
Îi zâmbi pierdută,apoi simţi cum avionul se ridică uşor în aer.Sharon nu simţi
decât o uşoară senzaţie de gol în stomac,care dispăru aproape imediat.
-E mai bine acum? o întrebă Nat pe tonul lui obişnuit.
-Da,mulţumesc,răspunse Sharon.Scuze că m-am comportat aşa prosteşte.
-Nu te mai gândi la asta,îi spuse Nat.De fapt,hai să-ţi împărtăşesc un secret; şi eu
mă simt la fel de rău când sunt pasager.Presupun că,trebuind să mă concentrez la
comenzile avionului,uit să mai fiu nervos.
Sharon se bucură să audă asta,dacă într-adevăr era aşa şi n-o spusese numai ca
s-o liniştească pe ea.Îi zâmbi fericită.”Poate că l-am judecat greşit,totuşi”,se
gândi ea.Sub stratul superficial de nepăsare şi duritate,părea să se ascundă ceva
total diferit.Dintr-o dată,Sharon se simţi extraordinar de bine,gata să se distreze.
Privi pe geam în direcţia oraşului Darwin,deasupra căruia tocmai se înălţaseră.
Clădirile albe sclipeau în lumina strălucitoare a soarelui,înconjurate de pete
întinse de verdeaţă.Curând,toate acestea dispărură şi peisajul deveni fantastic.
Jungla tropicală era brăzdată de râuri argintii iar Nat îi povesti că în partea cea
mai nordică a Teritoriului de Nord existau şi nişte mlaştini imense,care însă nu
se puteau vedea din avion.
-În Rum Jungle se află una dintre cele mai mari mine de uraniu din lume,
continuă el.Probabil că şi cumnatul tău se va duce acolo.Face parte din serviciul
lui,nu-i aşa?Sharon încuviinţă din cap.
-Presupun că da,dar lasă-l pe Colin.Continuă ceea ce-mi spuneai despre zona
asta.Nat rânji văzându-i nerăbdarea,dar se simţi totuşi măgulit.
-Barajul Manton,care furnizează apa oraşului Darwin,se află de asemenea în
junglă.Mai sunt o mulţime de locuri frumoase de văzut: Lacul Crater,Defileul
Butterfly şi Laguna lui Knuckey.Nu mă întreba de ce-i spune aşa,adăugă el,
auzind-o pe Sharon izbucnind în râs.
-Totul este minunat,spuse Sharon cu un oftat.Sper să am ocazia să vizitez cât
mai multe din frumuseţile astea.Acum,ce poţi să-mi spui despre locul în care
mergem?
-Ţie nu-ţi trebuie un tovarăş de drum,ţie îţi trebuie un ghid,o tachină el.

Sharon se schimbă la faţă.

-Oh,îmi pare rău.N-am vrut să-ţi fiu o povară.Numai că totul este atât de nou
pentru mine şi mă interesează.
-Glumeam doar,explică Nat,punându-şi pentru o clipă mâna lui puternică peste a
lui Sharon.Sharon îşi înăbuşi un geamăt.Atingerea lui Nat semănase cu un şoc
electric.Fără să-şi dea seama,îşi puse cealaltă mână peste cea pe care o atinsese
el,ca şi cum ar fi vrut să oprească în loc momentul acela.Nat păru să nu observe
nimic şi începu să vorbească din nou,ceea ce îi dădu lui Sharon răgazul să-şi
vină în fire.Se strădui să se concentreze la ceea ce spunea el.
-Azi vom merge să vizităm una dintre taberele de vânătoare.Sunt o mulţime prin
împrejurimi,toate pe o rază de circa o sută cincizeci de mile de Darwin: Muirella
Park,Nourlangie,Collinda şi Patonga.Mă tem că n-o să avem timp să vedem prea
mult,însă o să-ţi poţi face totuşi o idee.
-De-abia aştept,spuse Sharon.În cât timp ajungem acolo?
-Cam o oră,răspunse Nat.Avionul ăsta e destul de rapid.
-Mai povesteşte-mi ceva,îi ceru Sharon.
-Nici vorbă,răspunse hotărât Nat.Am pălăvrăgit destul.Acum e rândul tău.
Spune-mi ceva despre tine.Sharon începu să-i spună povestea vieţii ei,
constatând că îi venea foarte uşor să-i vorbească.Îşi aminti de întâmplări pe care
credea că le uitase,făcându-l să râdă de câteva din isprăvile ei de la şcoală şi de
la colegiu.
-Ai adunat destule într-un timp aşa scurt,spuse zâmbind Nat.Câţi ani ai,
douăzeci?
-Douăzeci şi doi,îl corectă Sharon.
-Ţi-aş da bucuros zece din ai mei,spuse el.Mă faci să mă simt bătrân.
-Nu vorbi prostii,spuse Sharon pe negândite.Nu eşti bătrân.De fapt,eşti...
-Sunt cum? întrebă Nat,văzând că ea s-a oprit brusc la mijlocul frazei.
Sharon roşi,însă din fericire pentru ea nu fu nevoită să-i explice că voia să spună
chipeş şi viril,deoarece tocmai atunci ajunseseră la destinaţie.
-Ai scăpat,de data asta,râse Nat.Însă o să mai existe şi o altă dată şi atunci va
trebui să-mi explici.Sharon nu răspunse,absorbită de peisaj.
Avionul atinse pământul cu o uşoară zdruncinătură.Coborâră şi se îndreptară
spre un bărbat înalt,într-un costum kaki şi o pălărie cu boruri albe pe cap,care
vorbea cu un grup de aborigeni.Omul îi zări şi,după ce le spuse ceva celorlalţi,
veni spre ei doi.Faţa îi era toată numai un zâmbet când dădu mâna cu Nat.
-Ce bine-mi pare că te văd,Nat.Era şi timpul să mai ieşi din văgăuna ta şi să vii
pe la noi.Nat râse.
-Timpul înseamnă bani şi nu-l pot irosi.Omul se uită pieziş la Sharon şi faţa i se
lăţi într-un rânjet.
-Îţi place tipul ăsta? Cine-l aude vorbind crede că n-are un cent în buzunar şi,de
fapt,el este proprietarul celei mai mari ferme de vite de pe-aici.
Sharon râse şi ea,apoi privi întrebător spre Nat.El pricepu imediat.
-Scuză-mă,iubito.Acesta este Brad Martin,fostul meu coleg de cameră din
vremea colegiului,care îşi câştigă existenţa pretinzând că este şeful acestei
tabere de vânătoare.Brad,ea este Sharon Maine,de-abia sosită din Anglia.
-Încântat de cunoştinţă,domnişoară Maine.Sau pot să-ţi spun Sharon? întrebă
Brad,întinzând mâna spre ea.Mâna lui Sharon dispăru în palma uriaşă a lui Brad.
-Chiar te rog să-mi spui Sharon,răspunse ea zâmbind.
-Ce ne poţi oferi,Brad? întrebă Nat.
-Două căsuţe aflate chiar una lângă cealaltă,răspunse Brad.Deoarece sezonul
turisitic n-a început încă,sunt o mulţime de locuri libere.Peste două luni,nu va
mai fi aşa.
-Mersi,amice,spuse Nat.Urmărindu-l pe Brad înspre căsuţele lor,Sharon privi
atentă în jurul ei.Tabăra era mult mai întinsă decât se aşteptase,cu o mulţime de
construcţii de toate mărimile.Cu toate că,aşa cum le spusese Brad,sezonul
turistic încă nu începuse,se aflau acolo o mulţime de oameni.Unii dintre ei erau
albi şi purtau acelaşi gen de haine ca ele alui Brad,însă cei mai mulţi erau
aborigeni.Îi comunică lui Brad această constatare.
-De fapt,ai avut noroc că ai venit acum,Sharon,explică el.Aborigenii s-au întâlnit
aici pentru un „corroboree”. Un fel de dans improvizat,adăugă el văzând
expresia nedumirită a lui Sharon.
-O să-ţi placă,Sharon,spuse Nat.Este foarte primitiv,însă nu te poţi abţine să nu
intri în el.
-Toate triburile din împrejurimi s-au strâns aici,continuă Brad.Asta se întâmplă
foarte rar,aşa că ai venit la cel mai potrivit moment.
-Nu ştii dacă sărbătoresc ceva special? întrebă Sharon.
-Cine ştie,răspunse Brad ridicând din umeri.Poate că sărbătoresc încheierea
sezonului umed sau poate e ceva în legătură cu „Dream Time”,mitul lor despre
Creaţie.
-Nu cred că îi înţelege cineva cu-adevărat pe aborigeni,adăugă Nat.Sunt un
popor foarte enigmatic,cu secrete transmise de la o generaţie la alta.De pildă,la
un moment dat îi apucă o nevoie inexplicabilă de a colinda pe jos prin ţară,ceea
ce se numeşte „Walkabout”.Aşa că îşi părăsesc dintr-o dată slujbele şi pleacă să
se plimbe o perioadă,apoi se întorc şi muncesc în continuare ca şi cum nimic nu
s-ar fi întâmplat.
-Trebuie să le fie foarte greu şefilor lor,râse Sharon.Închipuie-ţi,să-ţi dispară
brusc toţi angajaţii.
-Din fericire,albii nu fac la fel,spuse Nat.Decât când se îmbată,adăugă el
zâmbind.Între timp,ajunseră la căsuţe.Nat o urmă pe Sharon până la a ei şi îi
duse geanta înăuntru.
-Dacă ai nevoie de ceva,strigă.Sunt doar la câţiva metri mai încolo.Sharon
zâmbi.
-Mulţumesc,Nat.
-Îţi dau cinci minute să te instalezi,apoi te strig.Dăm o raită prin tabără,apoi
mergem să mâncăm ceva.După masă,ne mai putem plimba pe-aici.
-În regulă,spuse Sharon,nerealizând cât de uşor acceptase planul lui Nat.
Rămasă singură,Sharon se învârti prin căsuţă.Era mică,dar frumos amenajată.
Consta dintr-un dormitor,o sufragerie,o baie şi o cămăruţă în care-ţi puteai
pregăti un ceai sau un sandviş.Sufrageria avea puţină mobilă: o masă din lemn
cu scaune,o canapea şi o măsuţă de toaletă.Podeaua de lemn era acoperită cu
nişte carpete aspre ţesute fiecare cu alt model,viu colorat.Sharon ştia că
aborigenii erau buni meşteşugari şi se întrebă dacă ei ţesuseră carpetele.
Sharon îşi duse valiza în dormitor şi o aşeză pe unul dintre cele două paturi.Şi
aici,mobila era foarte simplă.Câteva scrinuri cu sertare şi un dulap de haine se
înşirau de-a lungul pereţilor,iar podeaua era acoperită cu acelaşi gen de
carpete.Paturile erau gata făcute,iar cuverturile erau alcătuite din diferite bucăţi
cusute între ele.Sharon deschise valiza,îşi luă obiectele de toaletă şi se îndreptă
cu ele spre baie.Într-un colţ se afla o cadă joasă de culoare albă,cu o poliţă şi o
oglindă deasupra.Îşi aranjă lucrurile pe poliţă şi îşi atârnă prosopul de cuier.Apoi
se clăti cu apă rece pe faţă şi se fardă din nou.Îşi trecu de câteva ori pieptănul
prin părul ei lung şi fu gata când Nat o strigă.
Câteva minute mai târziu,se auzi o bătaie în uşă şi ea se grăbi să-i deschidă.
Nat păru plăcut impresionat de zâmbetul încântător cu care îl întâmpină Sharon,
însă nu spuse decât:
-Eşti gata?Trecură printre căsuţe şi Sharon observă că toate uşile şi ferestrele
aveau plase contra insectelor.Pe terasa fiecărei căsuţe se vedeau şezlonguri şi
măsuţe joase.La un capăt al taberei se găseau magaziile de provizii,iar în centru
sala de mese şi bucătăria.Nu departe de ele,se afla un bungalow,care se întindea
pe un spaţiu aproape de două ori mai mare decât cel ocupat de o căsuţă,pe a
cărui uşă se putea citi inscripţia „Birouri”.
-Cum probabil ai ghicit deja,aici stă Brad,spuse Nat.Ne-a invitat la el să bem
ceva înainte de cină.Sper că n-ai nimic împotrivă.
-Deloc,răspunse Sharon.Mi-a plăcut de el de la prima vedere.
-Nu prea mult,sper,spuse Nat.Sharon ridică întrebător din sprâncene.
-E deja logodit,explică el.Se căsătoreşte peste câteva săptămâni,înainte să
înceapă sezonul aglomerat.
-A,înţeleg,răspunse Sharon,uşor dezamăgită că acesta fusese singurul motiv al
remarcii lui Nat,neştiind însă prea bine de ce se simţea aşa.
Nat bătu la uşă,însă Brad apăru din cealaltă parte a verandei.
-Veniţi aici.Biroul îl folosesc doar pentru treburi oficiale.Necazul când locuieşti
la locul de muncă este că e foarte greu să separi viaţa privată de serviciu.
Îl urmară într-o sufragerie spaţioasă.Camera era mai bogat mobilată decât cele
din căsuţe,constată Sharon zărind câteva dulapuri mari şi o canapea.Pe
cuverturile de culoare deschisă erau răspândite o mulţime de perne.O mână de
femeie,decise ea.Un bărbat singur ar fi pus accentul mai mult pe rostul utilitar al
mobilei.În faţa unei imitaţii de şemineu,era întins un covor pufos.Sub ferestrele
înalte,care dădeau spre o pajişte plină de tufe frumos mirositoare,se găsea o
bibliotecă încăpătoare,ale cărei rafturi erau pline cu de toate,de la enciclopedii
până la cărţi apărute recent.De-a lungul unuia dintre pereţi era aşezat un bufet,iar
lângă el o masă cu un casetofon pe ea.Peste tot domnea o curăţenie sclipitoare
iar mobila era frumos lustruită.
-Oh,îmi pare rău,tresări ea cu un aer vinovat când Nat o apucă de braţ.Nu vreau
să par băgăreaţă.
-Nu-ţi face probleme,spuse zâmbind Brad.Îţi place umilul meu cămin?
-Da,foarte mult,răspunse cu sinceritate Sharon.Îţi faci singur menajul?
-Nu,râse el.Sunt de-a dreptul neajutorat în materie de menaj.De obicei,două fete
aborigene îmi fac curăţenie.Uneori,sunt cam neglijente.Acum arată atât de bine
pentru că Sue a stat aici câteva zile.
-Sue este logodnica ta? întrebă Sharon.
-Da.Cea mai frumoasă fată care există,cu excepţia persoanelor de faţă,adăugă el
galant.Sharon râse.
-N-o să te mai recunoşti pe tine însuţi,cu o nevastă alături.
-Este o gospodină desăvârşită,spuse Brad cu mândrie.A venit aici înarmată cu
perdele,cuverturi şi naiba mai ştie ce.Când a terminat de aranjat,credeam că am
greşit casa.
-Aşa sunt femeile cu care merită să te căsătoreşti,spuse Nat.Dă-le încolo de
prostii cu emanciparea femeii.Nevasta ideală este cea care are grijă de casă,îţi
creşte copii şi-l face pe bărbatul ei fericit.Sharon îl privi indignată.
-Porc misogin ce eşti,murmură ea.Nat se mulţumi să ridice din sprâncene,însă
Brad izbucni într-un râs zgomotos.
-Nu lua în seamă ce a spus Nat,Sharon.Dacă ar lua de nevastă o astfel de femeie,
s-ar plictisi de moarte după câteva săptămâni,după ce...ăă...atracţia iniţială se
stinge.Sharon roşi,iar de data aceasta Nat fu cel care râse tare.
-Mă cunoşti bine,amice,îi spuse el lui Brad.Însă,deoarece nu sunt genul care se
căsătoreşte,n-are a face,adăugă el,aruncându-i lui Sharon o privire piezişă pe
care ea n-o observă.
-Bun,deci ce vrei să bei,Sharon? întrebă Brad,îndreptându-se spre bufet,care se
dovedi a fi de fapt un bar.
-Numai un suc de fructe dacă se poate,te rog,răspunse ea.Brad îi aduse un pahar
mare cu limonadă şi-l aşeză pe măsuţa joasă din faţa canapelei.
-Aşteaptă puţin şi-ţi aduc şi nişte gheaţă.Pentru tine bere,Nat? strigă el din
bucătărie.
-Da,Brad,mulţumesc,răspunse Nat.Brad se întoarse cu o tavă pe care erau două
cutii de bere şi un bol cu cuburi de gheaţă.Puse câteva în paharul lui Sharon,îi
întinse lui Nat berea,apoi şi-o deschise pe-a lui.
-Ce faci tu aici cu Nat?o întrebă Brad pe Sharon.El nu obişnuieşte să aducă
femei cu el când vine în vizită.Sharon ştia că Brad nu voia să-şi bage nasul,ci era
pur şi simplu o întrebare prietenoasă.
-Păi,de fapt,a fost într-un fel nevoit s-o facă,răspunse ea zâmbind.Trebuia să vin
aici cu Pete,care a făcut nu ştiu ce încurcătură,aşa că m-a adus Nat.
-Nat nu poate fi forţat să facă aşa ceva,o asigură Brad.Dacă n-ar fi vrut să vină
cu tine,n-ar fi venit.Nu-i aşa,Nat?
-Nu-mi place să dezamăgesc fetiţele,răspunse el tărăgănat,ignorând întrebarea.
Sharon simţi cum sângele îi năvăleşte în obraji de furie.Fetiţele! „De parcă aş
avea cinci ani!” se gândi ea enervată.Brad sesiză tensiunea din atmosferă şi se
blestemă pentru ce spusese.Nu se ştie cum,atinsese un punct nevralgic la Nat,iar
cea care avusese de suferit represaliile fusese Sharon.Îşi bău repede berea,
gândindu-se că tot ce se întâmplase avea o semnificaţie mult mai adâncă decât
părea la prima vedere.
-Dacă voi sunteţi gata,haideţi să mâncăm,spuse Brad.Meniul nu e
nemaipomenit,dar umple burta.Prânzul se desfăşură într-o atmosferă la fel de
tensionată,Sharon fiind încă deranjată de remarca lui Nat.Îşi concentrase atenţia
asupra mâncării,lăsându-i pe cei doi bărbaţi să vorbească între ei.Brad plecă
imediat ce terminară de mâncat,iar Sharon şi Nat merseră pe jos în tăcere până la
căsuţe.Deodată,Nat îi cuprinse umerii cu braţul.
-Tot mai eşti supărată pe mine,iubito? întrebă el ironic.Trebuie să înveţi să
suporţi şi răutăţile.Face parte din maturizare.Sharon îi scutură braţul de pe
umerii ei şi nu spuse nimic.”Iar începe”,se gândi ea.
-O să mergem după-amiază să vizităm picturile din peşteră ale aborigenilor,
spuse el ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.Însă Sharon nu era de aceeaşi
părere.
-Nu,mulţumesc,răspunse ea rece.Nu-ţi place să fii plictisit de o fetiţă ca
mine.Cred că mai bine mă culc.Spunând acestea,Sharon urcă în goană treptele
căsuţei şi trânti uşa cu zgomot.I se păru că-l aude pe Nat strigând-o,însă nu-i
dădu nici o atenţie.Aproape că se aştepta să vină după ea,însă el nu veni.Peste
câteva minute,uitându-se pe geam,îl văzu îndreptându-se cu paşi mari spre
bungalow-ul lui Brad.Oftă şi se întrebă dacă într-adevăr avusese dreptate.Nu
reuşea să înţeleagă de ce devenea atât de ţepoasă când era vorba de Nat.
„Ar trebui oare să mă duc după el?” se întrebă ea,dar alungă imediat ideea.Nat
era şi-aşa destul de încrezut iar ea n-avea de gând să-i mai dea nas alergând după
el.”Dacă vrea să se bucure de tovărăşia mea,va trebui să alerge el după mine”,
decise ea.Se aşeză pe marginea patului,întrebându-se ce să facă tot restul după-
amiezii.Se gândi la cărţile din biblioteca lui Brad şi tare ar fi dorit să-i ceară una
cu împrumut,însă Nat o luase exact într-acolo,aşa că nu se putea duce şi ea.
Până la urmă,hotărî că ar putea chiar să doarmă puţin.Trase perdelele,îşi scoase
hainele şi se întinse,numai în chiloţi şi sutien,peste cuvertură.Nu se aştepta chiar
să adoarmă,dar n-avea ce face altceva.Oftă adânc şi închise ochii.”Ce mai
excursie”,se gândi ea dezamăgită.Putea la fel de bine să fi rămas acasă cu Julie
şi Colin.Cel puţin aşa ar fi avut cu cine sta de vorbă.
CAPITOLUL 5
Sharon se trezi cu senzaţia stranie că se află în pericol.Nu-şi dădea bine seama
dacă era real sau visa.Rămase câteva clipe nemişcată şi cu ochii închişi,
încercând să se liniştească.Deodată,o mişcare uşoară undeva lângă ea o făcu să
deschidă ochii.În semiîntunericul camerei se profila silueta înaltă a unui
bărbat.Sharon deschise gura să ţipe.O mână grea îi înăbuşi iute ţipătul şi bărbatul
se aşeză lângă ea pe marginea patului.
-E-n regulă,iubito,sunt eu,Nat,rosti liniştitor o voce groasă şi bărbatul îşi luă
mâna de pe gura ei.Teama din ochii lui Sharon se risipi,însă începu să tremure
din tot corpul,ca reacţie la spaima prin care tocmai trecuse.Nat murmură ceva şi
o luă în braţe.
-Îmi pare rău,iubito,spuse el.N-am vrut să te sperii.N-ai răspuns când te-am
strigat,aşa că am intrat să văd dacă totul e în regulă.Sharon rămase în braţele
lui,încă tremurând.Se simţea în siguranţă aşa,strâns lipită de pieptul lui.
Încet-încet,îşi veni în fire.Deodată realiză că era aproape goală,sutienul şi slipul
din nylon subţire nereuşind să ascundă aproape nimic.Se bucură că în cameră
era destul de întuneric,astfel încât Nat nu putea desluşi bine.
Încercă să se desprindă din îmbrăţişare însă,spre uimirea ei,braţele lui Nat,în loc
să se desfacă,se strânseră mai tare în jurul ei.
-Nat,lasă-mă...,începu ea.Desluşind expresia de pe chipul lui,simţi că i se taie
răsuflarea.Ochii lui Nat exprimau pasiune,însă şi ceva în plus,ceva tulburător pe
care Sharon nu-l putea descifra.
-Sharon,murmură el şi începu să o sărute cu o patimă pe care Sharon nu o mai
întâlnise până atunci.Buzele i se deschiseră involuntar şi răspunseră la sărutul
din ce în ce mai apăsat al lui Nat.Din acel moment,Sharon deveni incapabilă să
se mai gândească la altceva decât la ceea ce simţea.Nat o împinse pe spate şi se
întinse lângă ea pe pat.Buzele i se desprinseră de ale ei,se opriră câteva clipe pe
obraz,coborâră de-a lungul gâtului,apoi pe pleoape şi,în cele din urmă,îi luară
din nou în stăpânire gura.
Sharon întinse mâinile şi le strecură pe sub cămaşa lui Nat.Îi simţi muşchii
spatelui încordându-se la atingerea ei şi îl trase mai aproape de ea,dorindu-şi din
ce în ce mai tare ca el să meargă mai departe.Mâna lui începu să se plimbe pe
trupul ei,mângâind-o uşor,oprindu-i-se apoi pe sâni.
Sharon nu protestă când el îi desfăcu sutienul.Nu-i mai păsa de nimic altceva
decât de senzaţiile neobişnuite care îi făceau trupul să vibreze,ca şi cum ar fi fost
lovit de valuri succesive de plăcere.Suspină adânc când simţi buzele lui
atingându-i sânii,acum eliberaţi din strânsoarea sutienului.El îi gâdilă delicat
sfârcurile cu limba.Sharon îşi încolăci braţele în jurul gâtului lui,trăgându-l mai
tare spre ea.
-O,Nat,iubeşte-mă,strigă.Sunetul vocii ei îl făcu pe Nat să-şi vină în fire.Se
desprinse brusc de ea şi se aşeză pe marginea patului,răsuflând precipitat.
Îşi trecu o mână tremurătoare prin păr şi murmură:
-O,Doamne!Lui Sharon i se făcu dintr-o dată frig.
-Ce s-a întâmplat,Nat? întrebă ea în şoaptă.
-Ce s-a întâmplat? repetă el aspru.Tu îţi dai seama ce era să facem? Puteam să
mă culc cu tine fără măcar să opui rezistenţă.Sharon coborî brusc de pe culmile
pe care o înălţase pasiunea şi roşi instantaneu când realiză că,pentru prima dată
în viaţa ei,era să-şi piardă virginitatea.Partea cea mai îngrozitoare era că ea
însăşi dorise acest lucru,întinse mâna şi înşfăcă grăbită cuvertura pentru a-şi
acoperi goliciunea.Nat se ridică în picioare.
-Te las să te îmbraci şi vin să te iau la cină peste o jumătate de oră,spuse el,
evitând s-o privească.Când ajunse în dreptul uşii,se întoarse spre ea.Îmi pare
rău,Sharon,n-ar fi trebuit să se întâmple aşa.După ce el plecă,Sharon mai rămase
în pat câteva minute încă,într-o stare de agitaţie interioară.”Ce-o fi crezut Nat
despre mine?” se întrebă ea.”Dar eu însămi,ce cred despre mine?” Dintr-o dată,îi
reveniră în minte cuvintele lui Pete:„Tu eşti genul care iubeşte un singur bărbat.
Când te vei îndrăgosti cu adevărat,o să-ţi doreşti din tot sufletul ca el să te atingă
şi probabil o să tânjeşti după şi mai mult”.
„Aha,deci asta era”,se gândi,acoperindu-şi speriată faţa cu palmele.Se
îndrăgostise de Nat.Această descoperire nu avu însă darul s-o liniştească.Cu
siguranţă,Nat nu era îndrăgostit de ea.Da,o sărutase,o mângâiase,însă asta nu
însemna nimic pentru el.Ba chiar spusese că-i pare rău că făcuse toate astea.
Câteva minute mai târziu,stând sub duş şi încercând să-şi răcorească trupul
înfierbântat,tot nu reuşea să-şi revină din şocul provocat de recenta ei
descoperire.Cum o să mai dea ea ochii cu Nat,ştiind acest lucru? Trebuia să-şi
ascundă cu orice preţ sentimentele faţă de el.
Încă nu se hotărâse ce atitudine să adopte faţă de Nat când acesta o strigă.De
data aceasta,îl întâmpină pe verandă.Îşi ţinu răsuflarea,temându-se de ce-i va
spune el,dar îşi făcuse griji degeaba.Nat o salută firesc,ca şi cum nimic nu s-ar fi
întâmplat între ei.
-Cinăm cu Brad,apoi mergem la corroboree,o anunţă el.
Sharon răspunse pe un ton calm,care o miră chiar şi pe ea însăşi:
-De abia aştept.În timp ce se îndreptau spre sala de mese,Sharon se simţea parcă
sfâşiată de gânduri contrarii.Era bucuroasă că nu adusese vorba despre
interludiul pătimaş,însă se simţea în acelaşi timp iritată de faptul că el putea să
se comporte atât de firesc.Încercă să se stăpânească şi hotărî că trebuie să
uite.”Slabe speranţe”,o sâcâia parcă o voce din interiorul minţii ei.
Deşi Brad spusese că mâncarea nu era formidabilă,lui Sharon i se păru mai mult
decât acceptabilă.A mâncat cu poftă imensa friptură la grătar cu legume,apoi
savură o plăcintă cu mere şi frişcă.Reuşi chiar să facă loc la sfârşit şi pentru
câteva fructe proaspete.Brad adusese o sticlă de vin,pe care o împărţiră în trei.
După ce terminară de mâncat,Brad îi invită să mai bea un pahar în bungalow-ul
lui,înainte de a merge să privească dansul aborigenilor.Deşi vinul i se cam
urcase la cap şi se simţea uşor ameţită,Sharon acceptă bucuroasă propunerea.Nat
o privi straniu când ea ceru un gin tonic,însă nu spuse nimic.De-abia când îl ceru
pe al doilea,Nat reacţionă:
-Eşti sigură că n-o să păţeşti nimic de la atâta alcool?
-Bineînţeles,răspunse ea veselă.Nu sunt un copil,să stii.
-Ştiu foarte bine,murmură el,apoi luă o înghiţitură zdravănă din berea din faţa
lui.Îndreptându-se spre luminişul în care urma să aibă loc dansul,constată că
tabăra rămăsese complet pustie.Toată lumea se dusese să asiste la corroboree.
Sharon îi luă de braţ pe Brad şi pe Nat şi începu să meargă în pas de dans,foarte
veselă şi fericită.Datorită ginului,rezerva ei obişnuită dispăruse şi devenise mai
vorbăreţă.
-E minunat să am drept companie aşa nişte bărbaţi chipeşi,spuse ea,întinzându-
se şi sărutându-i pe amândoi pe obraz.
-Plăcerea e de partea mea,domniţă,replică galant Brad.Dacă m-ar vedea Sue a
mea acum...,adăugă el.Nat,care părea straniu de liniştit şi tăcut,murmură ceva
neinteligibil.Sharon ridică interogativ o sprânceană spre el,scutură din cap,apoi
începu să flirteze intenţionat cu Brad.El intră în joc,spunând că se bucură de
ultimele clipe de libertate,înainte de a se lega de o femeie pentru tot restul vieţii.
Sharon observase că lui Nat nu-i convenea deloc situaţia,însă un impuls pe care
nu şi-l putea stăpâni,accentuat probabil şi de alcool,o îndemnă să continue.Ştia
că Brad nu va interpreta greşit şi că,oricum,el n-avea ochi decât pentru Sue.Însă
Nat nu părea să gândească la fel.Când,în cele din urmă,ajunseră în luminiş,Nat
părea gata să omoare pe cineva.În străfundul minţii ei,Sharon realiză că propriul
ei comportament avea scopul de a-i atrage lui atenţia,chiar dacă motivul invocat
de ea era supărarea.Deodată,în faţa ei apăru o privelişte care o făcu să uite de
amândoi bărbaţii.O lună imensă,înconjurată de mii de stele,atârna pe cerul
catifelat de culoarea cernelii,aruncând o lumină argintie asupra întregului
luminiş.În centrul unui cerc larg de privitori,ardea un foc de tabără imens,
răspândind în jur un miros parfumat de lemn ars.
De o parte stătea un grup de aborigeni mai în vârstă,fiecare ţinând în mâini ceva
ce păreau a fi nişte tuburi din lemn,sculptate într-un mod straniu.
Alţi numeroşi aborigeni erau aşezaţi pe pământ,cu picioarele încrucişate sub ei şi
toţi priveau ţintă spre zona întunecată din exteriorul cercului de oameni.
Deodată,se lăsă o tăcere mormântală.Răsărind ca din pământ,o duzină de
aborigeni ţâşniră fulgerător în mijlocul cercului.Sharon tresări şi se agăţă
inconştient de braţul lui Nat.Era atât de concentrată la ceea ce se întâmpla în
jurul focului,încât nu observă reacţia lui Nat la atingerea ei.Tăcerea fu
destrămată brusc de o serie de sunete înăbuşite,care păreau a veni din direcţia
grupului mai vârstnic.Sharon privi într-acolo şi constată că aborigenii suflau în
acele tuburi stranii din lemn.
-La ce cântă oamenii aceia? întrebă ea în şoaptă.
-Se cheamă „didgeridoos”,explică Nat.Sunt nişte străvechi instrumente muzicale
de-ale lor.
-Ce ciudăţenii,murmură ea şi apoi nu mai rosti nici o vorbă pentru o bună bucată
de timp.Dansatorii începuseră să se rotească în jurul fotoliului,dansând în ritmul
cântecului şi al bătăilor din palme ale celorlalţi aborigeni.
Sharon privea fascinată spectacolul.Atenţia îi era concentrată asupra dansatorilor
care,îmbrăcaţi extrem de sumar doar cu o fâşie de piele în jurul coapselor,săreau
şi îşi roteau trupul şi braţele.La început,mişcările erau lente,apoi se iuţiră treptat
în perfectă concordanţă cu ritmul impus de didgeridoos şi de bătăile din palme,
ca într-o transă.Sharon simţi ritmul pătrunzându-i insidios în trup şi în creier şi
avu sentimentul că vibrează odată cu dansatorii.Dacă ar fi reuşit să-şi ia ochii de
la ei,ar fi observat că întreaga asistenţă părea să împărtăşească acelaşi sentiment.
Broboanele de transpiraţie de pe pielea dansatorilor străluceau în lumina focului,
sporind frumuseţea straniilor desene pictate pe trupurile lor.Dintr-o dată,se
opriră şi se aruncară la pământ.Se lăsă un moment de tăcere absolută,apoi
asistenţa izbucni în aplauze şi exclamaţii zgomotoase,făcând aerul să vibreze.
Sharon li se alătură entuziasmată.Dansatorii se ridicară în picioare,stătură câteva
clipe nemişcaţi,apoi dispărură din nou în întuneric.Sharon se întoarse spre Nat
cu o expresie de fericire întipărită pe chip şi cu ochii strălucind de încântare.
-Nu-i aşa că a fost absolut extraordinat? exclamă ea.Chiar dacă o să trăiesc o
sută de ani n-am să uit.Pur şi simplu nu pot exprima în cuvinte ce am simţit.
Nat zâmbi.
-Am mai văzut de multe ori asemenea dans,însă de fiecare dată mă
impresionează la fel de tare ca prima oară.
-O să mai danseze? întrebă nerăbdătoare Sharon.Brad fu cel care îi răspunse.
-Asta a fost o reprezentaţie pentru noi,albii.Acum se aşteaptă ca noi să plecăm şi
apoi vor începe din nou,cu toţi.Nu cred că se supără dacă rămânem,dar s-ar
putea să le stricăm astfel sărbătoarea.Îndepărtându-se,Sharon privi în urma ei şi
văzu o masă de trupuri negre.Noi bucăţi de lemn fuseseră puse pe foc şi acum
ardeau,aruncând scântei în aer,ca un joc de artificii.
Se întoarseră la tabără în tăcere,fiecare preocupat de propriile-i gânduri.Sharon
se trezise de-a binelea şi ameţeala plăcută dispăruse,fiind înlocuită de oboseală.
Brad le spuse „noapte bună” şi se îndepărtă.Nat intră în căsuţa lui Sharon,îi
aprinse lumina şi verifică dacă totul era în ordine.
-Vrei să bei ceva cald înainte să te duci la culcare? întrebă el,însă Sharon scutură
din cap.
-Nu,mulţumesc,Nat.Am să beau puţină apă,apoi mă bag în pat.Sunt absolut
dărâmată.
-Dansul acela te face întotdeauna să te simţi aşa,îi explică el.Bine,atunci eu te
las.
-Da,mulţumesc,Nat,spuse Sharon,de-abia înăbuşindu-şi un căscat.
Nat făcu un pas spre ea,apoi se răzgândi brusc.
-Noapte bună,Sharon.Somn uşor.
-Mulţumesc.Noapte bună,Nat.
Sharon era prea obosită ca să se mai gândească la altceva,aşa că se spălă pe dinţi
şi pe faţă,îşi puse cămaşa de noapte şi se băgă în pat.Adormi aproape imediat ce
puse capul pe pernă şi nu se mai trezi până dimineaţă.
Se sculă cu o uşoară durere de cap,pe care o puse pe seama amestecului nefericit
de vin cu gin din noaptea precedentă.Înghiţi două pastile analgezice pe care le
purta întotdeauna cu ea şi,după ce făcu un duş şi se îmbrăcă,durerea dispăru.
Nat nu se vedea pe nicăieri,aşa că Sharon merse şi-i bătu în uşă.Nu primi nici un
răspuns,însă se abţinu să intre,simţind cum sufletul i se strânge la amintirea celor
întâmplate în după-amiaza trecută.
Se îndreptă spre sala de mese,gândindu-se că probabil Nat i-o luase înainte.Însă
nu era aici,ca de altfel nici Brad,aşa că îşi comandă o cafea şi o bău în tăcere.Nu
trecu mult şi apăru şi Nat,însoţit de Brad,flecărind vrute şi nevrute.Brad fu cel
care o reperă pe Sharon şi îi spuse bună dimineaţa.
-Neaţa,Brad,neaţa Nat,răspunse ea veselă.Cei doi îşi luară ceştile de cafea şi se
aşezară lângă ea la masă
-Unde aţi fost? întrebă Sharon.Începusem să cred că m-aţi părăsit.
-În nici un caz,răspunse Brad râzând.Am fost la râu să vedem dacă găsim
vreunul din animalele din rezervaţie pe-acolo.
-Oh,trebuia să mă sculaţi şi pe mine,să vin cu voi,rosti dezamăgită Sharon.Mi-ar
fi plăcut să le văd şi eu.Iar voi,ce-aţi văzut?
-Nu mare lucru,răspunse Brad.Doar o pereche de bivoli şi câţiva crocodili.
-În drum spre râu am mai trecut pe lângă o raţă fluierătoare şi două gâşte
pestriţe,adăugă Nat.Am auzit şi un porc mistreţ guiţând în spatele unor tufişuri.
Cam asta a fost tot.
-Sunt multe animale şi păsări sălbatice pe-aici? întrebă Sharon.
-Sigur,răspunse Brad.Zona este practic neatinsă de mâna omului,aşa că
echilibrul natural este aproape perfect.
-Condiţiile sunt foarte bune şi,în plus,acesta este habitatul natural al multora
dintre vietăţile de-aici.
-Ca de plidă? sări Sharon sincer interesată.
-Lista este aproape nesfârşită.Găseşti aici bivoli,gâşte,pasărea-cangur,raţe,
lişiţe,prepeliţe,începu să turuie Brad.Plus o mare varietate de papagali superb
coloraţi,păsări-rinocer,cintezoi,vulturi,păsări emu şi sturzi dansatori.Dacă vrei să
le vezi pe toate,ar trebui să vii în timpul sezonului turistic,când se organizează
tururi de rezervaţie.Ghizii ştiu bine locurile şi sunt foarte amabili.Nat zâmbi
răutăcios.
-Sunt convins că Sharon n-are nevoie de toată pălăvrăgeala asta a ta,Brad.Parcă
citezi dintr-un ghid turistic.Brad râse.
-Nu mă mir,răspunse el.Le-am învăţat pe dinafară,ca să le pot debita turiştilor
interesaţi,dându-le impresia că le ştiu pe toate.
-Nu-mi pasă că le-ai învăţat dintr-o carte,ceea ce oricum,mă îndoiesc,declară
Sharon.M-ai convins şi,dacă toate o să iasă bine,mă voi întoarce în curând să le
văd cu ochii mei.
-Sper.Ai putea veni să stai la noi.Sunt convins că lui Sue o să-i pară bine.
-E foarte amabil din partea ta,Brad,răspunse Sharon zâmbind,gândindu-se în
sinea ei cât de proşti psihologi sunt bărbaţii.O femeie în luna de miere nu
doreşte să-şi împartă căminul cu altă femeie.Brad se întoarse spre Nat.
-La ce oră trebuie să pleci azi?
-Înainte de prânz.Mă întâlnesc cu nişte indivizi de la un centru de cercetare
pentru agricultură,care ţin o conferinţă despre noile descoperiri din domeniul
hrănirii vitelor.
-Oh,asta înseamnă că nu mai avem timp să mai vizităm şi altceva? se plânse
Sharon.
-Mi-e teamă că da,îmi pare rău.Dacă n-ai fi dormit toată după-amiaza de ieri,am
fi văzut mai multe,adăugă el rânjind răutăcios.Sharon se înroşi,ruşinată de
comportamentul ei copilăresc,însă răspunse prompt:
-A fost vina ta.Brad îi privi pe rând,observă obrajii în flăcări ai lui Sharon şi
expresia batjocoritoare de pe chipul lui Nat şi decise să schimbe subiectul.
-De ce n-o duci pe Sharon la magazinul de suveniruri? Poate găseşte ceva să ia
ca amintire.
-Da,da,sări bucuroasă Sharon.Sharon petrecu o jumătate de oră foarte
agreabilă în magazinul plin de obiecte lucrate de aborigeni.Nat o urmărea cu o
privire indulgentă cum trece de la un obiect la altul,scoţând exclamaţii de
uimire.Sharon alese o carpetă ţesută manual pentru bungalow-ul lui Julie,un
harpon pentru Colin şi un coş bogat ornamentat pentru ea însăşi.Nat se oferi să
plătească el,însă Sharon îl refuză.Până la urmă,ajunseră la un compromis:
Sharon plăti cadourile pentru Julie şi Colin,iar Nat pentru coşul cumpărat de
ea.Nat îşi privi ceasul.
-Ei,mi-e teamă că trebuie să plecăm,îi spuse el.Sharon oftă.Se simţea bine acolo
cu Nat şi şi-ar fi dorit să mai poată zăbovi puţin.Era convinsă că,odată ajuns la
Darwin,Nat nu-şi va mai pierde din timpul său cu ea.Acum fusese o situaţie în
care el intrase oarecum forţat de împrejurări şi,chiar dacă profitase o dată de
această situaţie,nu-i dăduse oricum mare importanţă.Pentru ea fusese o
experienţă într-adevăr tulburătoare,însă pentru Nat doar o comportare
instinctivă.Câţi bărbaţi,ţinând în braţe o fetişcană aproape goală,n-ar fi făcut la
fel în locul lui?
-Ţi-ai făcut valiza? o întrebă el,întrerupând-o din visare.
-Ăă...da,da,răspunse Sharon.E în căsuţă.
-Bine,atunci du-te şi ia-o şi vino să-ţi iei rămas bun de la Brad.
Brad îi conduse până la terenul de decolare.Nat aranjă lucrurile în avion,apoi
coborî şi dădu mâna cu Brad,spunându-i s-o aducă pe Sue în vizită la „Weston
Downs” cât de curând.
-Aşa o să fac,promise Brad.Eu n-o să pot pleca de-aici până la sfârşitul anului,
însă nimic nu te împiedică pe tine să vii să mă vizitezi.Şi adu-o şi pe Sharon.
-Bine,mai vedem noi până atunci,răspunse Nat pe un ton indiferent.Se întoarse
spre Sharon.Hai,să mergem.Brad îi strânse cu căldură mâna lui Sharon,apoi se
aplecă şi o sărută pe obraz.
-Oh,vai,mă simt onorată,glumi ea pentru a-şi ascunde stinghereala.Brad râse.
-Plăcerea e de partea mea,domniţă.Nu uita să mai vii.
-Nu uit,promise Sharon apoi,cu ajutorul lui Nat,urcă în avion.Simţindu-i mâinile
atingându-i talia,pe Sharon o trecură fiori de plăcere şi pe şira spinării.Intră
repede înăuntru,sperând că el nu-i remarcase reacţia.
Nat urcă şi el.Sharon se încordă,ştiind că urma să se aplece spre ea să-i verifice
centura de siguranţă.Însă el se mulţumi să-i arunce o privire şi s-o întrebe cu un
aer firesc:
-Ţi-ai fixat bine centura?Sharon încuviinţă din cap,neştiind bine dacă să fie
bucuroasă sau dezamăgită.
-Da,mulţumesc,îi răspunse.Nat verifică meticulos aparatura de bord,apoi,după
ce-i mai făcu o dată cu mâna lui Brad,decolă.Cufundată în gânduri,Sharon nu
mai simţi nici o emoţie şi chiar se miră cât de uşor fusese.
-Nu ţi-a mai fost frică la decolare de data asta? o întrebă zâmbind Nat.
-Probabil că m-am obişnuit,răspunse ea.
-Cu timpul te poţi obişnui cu orice,comentă Nat.
Sharon nu răspunse.În mod sigur,gândi ea,nu se va putea obişnui cu ideea că e
îndrăgostită de Nat.Altceva ar fi fost dacă sentimentul era reciproc.Aşa însă,
trebuia să încerce să uite.
Zborul fu liniştit şi timpul trecu repede.Schimbară doar câteva cuvinte,nici unul
din ei neavând prea mare chef de vorbă.Imediat ce aterizară,Nat îi duse lucrurile
lui Sharon la maşină,păstrând însă acelaşi aer absent.
O dată sau de două ori,Sharon fusese pe punctul de a spune ceva însă,văzând
încruntarea de pe chipul lui Nat,renunţase.Se simţea oarecum iritată de faptul că
el părea să fi uitat de ea,însă se gândi că,probabil,era preocupat de conferinţa la
care urma să participe.Oare cât de tare se înşela?
-Te superi dacă nu mai urc? o întrebă Nat când ajunseră în faţa hotelului.
-Nu,deloc,ştiu că te grăbeşti,răspunse Sharon.
Nat îi aruncă o privire fugitivă,încercând să verifice dacă intenţionase să fie
sarcastică,însă nu putu desluşi nimic de acest gen în expresia zâmbitoare a lui
Sharon.Îi zâmbi şi el,făcând-o să-i tresalte inima de bucurie.”Dumnezeule,cât de
frumos este”,se gândi ea.Nat îi făcu semn portarului să-i ia bagajele din maşină.
-Care e numărul camerei tale? o întrebă apoi pe Sharon.
-206,răspunse ea.Nat îi comunică portarului şi îi dădu un bacşiş generos.Omul
zâmbi şi începu să strângă cu mare entuziasm lucrurile lui Sharom
Nat părea nepăsător să plece.Îi deschise portiera maşinii,apoi rosti grăbit:
-Pe curând.
-La revedere,Nat,răspunse Sharon.Mulţumesc pentru excursie.Mi-a făcut mare
plăcere.Nat zâmbi.
-A fost o ieşire binevenită şi pentru mine,spuse el.Sharon rămase locului ţintuită
pe trotuar până când maşina lui Nat se pierdu în depărtare apoi,scoţând un oftat,
se întoarse şi intră încet în hotel.

CAPITOLUL 6
Sharon şi Julie stăteau de vorbă în camera lui Sharon.În aşteptarea cinei,Sharon
îi povestea câte ceva despre excursia la rezervaţie.Nu avuseseră ocazia să
vorbească până atunci.Julie îşi petrecuse toată ziua aranjându-şi bungalow-ul de
la Centrul de Cercetare după placul ei.Era complet mobilat însă Julie,cu
abilitatea ei de a scoate maximum din orice,rearanjase în mod optim toată
mobila.Acum era gata de locuit,însă deoarece camerele de la hotel erau plătite
până la sfârşitul săptămânii,hotărâseră să mai rămână câteva zile cu Sharon.
Julie băgase capul mai devreme pe uşa camerei lui Sharon,să-i spună că se duce
să facă un duş,apoi vine să stea de vorbă cu ea.Sharon bănuise că va fi de fapt un
interogatoriu în legătură cu excursia,şi nu se înşelase prea tare.Imediat ce
intră,Julie începu:
-Te-ai distrat bine,Sharon? Cum arată rezervaţia? Pete s-a comportat bine?
Sharon râse şi se luă cu mâinile de cap în semn de disperare.
-Opreşte-te o clipă,Ju,protestă ea.Ia-o pe rând.Aşa,deci,să vedem.Da,m-am
distrat foarte bine.E un loc superb.Zborul a fost minunat şi n-am fost cu Pete,ci
cu Nat,răspunse ea,numărând pe degete întrebările.
-Te-ai dus cu Nat? exclamă Julie.Auzisem eu ceva despre o schimbare în ultimul
moment,dar asta-i prea de tot,
-Nu eu am aranjat aşa,Ju,se apără Sharon.
-Nici n-am spus asta,Shah.Dar de ce te-ai dus cu Nat? Ce s-a întâmplat cu Pete?
E cumva bolnav?
-Dacă mă laşi şi pe mine să vorbesc,o să afli tot,răspunse Sharon râzând.
Julie,perfect conştientă de faptul că întotdeauna vorbea prea mult,zâmbi cu un
aer uşor vinovat.
-Iartă-mă,Shah,continuă.De-abia aştept să-mi spui.
Sharon îi povesti cum Pete avusese treabă în altă parte şi Nat se oferise să o
însoţească el,apoi îi descrise zborul cu avionul şi îi vorbi despre tabără şi despre
Brad Martin.Sări peste episodul pasionat dintre ea şi Nat,considerând că era cel
mai bine aşa.În plus,nu voia ca Julie să afle cum reacţionase ea.Sora ei avea un
talent deosebit de a descoase oamenii,făcându-i să spună şi ce voiau să ascundă.
Julie se temuse că Pete va încerca s-o seducă,aşa că Sharon n-avea de gând să-i
mărturisească faptul că ea însăşi îl rugase pe Nat s-o facă şi că numai datorită lui
nu se întâmplase aşa.Discuţia dură destul de mult,deoarece Julie o tot întrerupea
punându-i diverse întrebări şi,de-abia când Colin băgă capul pe uşă să întrebe
dacă nu cumva soţia lui a uitat că există şi el,Julie se declară mulţumită.
Sharon răsuflă uşurată şi-l chemă înăuntru pe Colin să-i dea cadoul.Acesta se
arătă încântat de harpon şi o sărută zgomotos pe obraz în semn de mulţumire.
-O să-l agăţ pe peretele de deasupra patului,îi spuse el entuziasmat.Dacă
încearcă cineva să pătrundă pe furiş în bungalow,îl sfârtec cu el.
-Iar eu îl voi folosi pentru a te da jos din pat dimineaţa,îl tachină Julie.
Colin îi zâmbi ştrengăreşte.
-Ar fi mai bine dacă l-ai folosi pentru a mă face să rămân în pat.Urmarea ar fi
mai interesantăIzbucniră toţi în râs iar Julie scoase limba la Colin.
-Mă faci să roşesc de ruşine,spuse ea.Colin o trase spre el şi o sărută.
-Nu cred.
-Ei,nu chiar,încuviinţă ea râzând.După trei ani de căsătorie cu tine,nimic nu mă
mai poate face să mă simt jenată.
-Bine,o să regreţi remarca asta mai târziu,o ameninţă el.
-Promisiuni,promisiuni,răspunse Julie.Sharon îi privi cu drag.Erau cuplul ideal.
Gândurile îi zburară la Nat,la cum ar fi ca între el şi ea să existe o relaţie
asemănătoare celei dintre Julie şi Colin.”Ar fi minunat să împart viaţa cu el.Şi
patul”,se gândi ea,apoi imediat alungă aceste gânduri nebuneşti.
Julie se bucură şi ea de cadoul adus de Sharon şi hotărî imediat unde-l va
pune.Colin luă carpeta şi harponul şi le duse în camera lor,apoi coborâră cu toţi
la cină.
-Vii şi tu cu noi la Centru mâine,Shah? întrebă Julie.Discutaseră non-stop în
timpul mesei,despre excursia lui Sharon,despre bungalow,despre noul servici al
lui Colin.Era foarte entuziasmat şi le spuse că,dacă va face faţă cu succes până la
sfârşitul anului,va fi angajat permanent.Reprezenta un mare pas înainte în
profesiunea sa şi era hotărât să profite la maximum de şansa care i se oferise.
-Cu plăcere,răspunse Sharon la întrebarea lui Julie.Atât mi-aţi vorbit despre
el,încât am impresia că ştiu tot.
-N-ai aranjat nimic cu Nat pentru mâine? o întrebă insinuant Julie.
Sharon nu se putu stăpâni să roşească,însă reuşi totuşi să răspundă calm.
-Nu,bineînţeles că nu.Nat a mers cu mine la tabără numai pentru că îl rugase
Pete,N-are de ce să vrea să mă mai vadă.Lui Julie i se păru că distinge o nuanţă
de regret în vocea lui Sharon şi se întrebă dacă îi povestise totul despre excursie.
Nu era simplă curiozitate,ci grijă pentru sora ei.Dacă avea vreo problemă,Julie
ar fi vrut s-o poată ajuta.
-Bună,la toată lumea! strigă o voce veselă.Pete se apropie de masă şi-şi trecu un
braţ pe după umerii lui Sharon,care îi zâmbi fermecător,bucuroasă de
întrerupere.Pete fu uşor uimit de căldura cu care îl întâmpinase.Se aştepta să fie
supărată pe el pentru că nu se ţinuse de promisiune.
-Nu stai cu noi să bei o cafea? îl întrebă Colin.
-Nu,mulţumesc,răspunse Pete.Am trecut doar să văd dacă Sharon are chef să
ieşim puţin în oraş.
-Cu plăcere,spuse Sharon zâmbind.
-Nu veniţi şi voi?
-Nu,mulţumesc,răspunse Julie.Vreau să mă culc devreme,adăugă ea,înăbuşindu-
şi un căscat.
-Chiar te rog,îi spuse Colin,privind-o ştrengăreşte.
-Colin,zău,protestă Julie,roşind uşor.Ce-o să creadă Pete despre noi?Pete râse.
-Nu mă lua în seamă,răspunse el.Trăieşte şi lasă-i şi pe alţii să trăiască,
obişnuiesc eu să zic.Julie îi aruncă o privire recunoscătoare,apoi le spuse bună
seara.
-Unde mergem,Pete? întrebă Sharon când ieşiră din hotel.
-Mă gândeam să mergem la „Ace Club”,dacă eşti de acord.
-Minunat,încuviinţă Sharon.
-Sharon,îmi pare rău că n-am putut veni cu tine în excursie.N-am avut cum.
-Ştiu,mi-a spus Nat.
-Ce ţi-a spus? o întrebă el suspicios.
-Doar că aveai o întâlnire dinainte stabilită cu o anume domnişoară,răspunse ea
râzând.
-E o veche prietenă de familie,Sharon.Dacă aş fi putut,aş fi contramandat
întâlnirea.Pete părea stânjenit.Sharon se grăbi să-l liniştească:
-Nu-ţi face probleme.Eu nu-mi fac.Doar nu eşti proprietatea mea.Pete se relaxă.
-Îţi mulţumesc,Sharon.Eşti o adevărată prietenă.Îşi trecu un braţ pe după umerii
ei.
-Cum te-ai înţeles cu Nat? Trebuie să recunosc că a fost o surpriză faptul că s-a
oferit să vină el cu tine.Sharon binecuvântă în gând întunericul,care-i ascundea
roşeaţa apărută brusc în obraji.
-A fost foarte drăguţ din partea lui că s-a deranjat,spuse ea sec.
-A împuşcat doi iepuri dintr-un foc.Cu ocazia asta l-a văzut şi pe Brad.Sper că
nu s-a dat la tine,adăugă Pete râzând.
-Nu,bineînţeles că nu,răspunse grăbită Sharon.
-Nici nu credeam că o va face.Nu e stilul lui.El întotdeauna a preferat să lase
femeile să alerge după el şi nu invers.E prea ocupat cu administrarea pentru a
mai avea timp să alerge după femei,aşa spune el.Sharon se bucură să audă că
Nat nu avea obiceiul să se culce cu toate femeile pe care le întâlnea.Însă bucuria
îi fu spulberată de cuvintele următoare ale lui Pete:
-Bineînţeles,mai există şi Miranda.Sharon tresări.
-Cine e Miranda? întrebă ea pe cel mai indiferent ton cu putinţă.
-Miranda este fiica vecinului nostru de la Mc Millan Creek.Ea şi cu Nat au
copilărit împreună şi toată lumea se aşteaptă ca ei să se logodească.Cred că
Miranda s-ar fi măritat de mult cu Nat,însă el,din cine ştie ce motiv,a stat
deoparte până acum.Sharon simţi că se prăbuşeşte.Nat era aproape logodit,aşa că
nu era de mirare că se stăpânise să facă dragoste cu ea.Probabil se simţise
vinovat.Cuvintele lui Pete îi spulberaseră lui Sharon orice speranţă.Slavă
Domnului că Nat nu bănuia nimic din sentimentele ei pentru el.Ar fi fost destul
de jenant pentru amândoi.
-Cred totuşi că Nat va ceda în curând,continuă Pete,care nu observase reacţia lui
Sharon.Timpul trece şi în mod sigur îşi va dori un fiu care să-i urmeze.
-Da,bineînţeles,murmură Sharon.Încercă să-şi vină în fire,hotărând că n-avea
nici un sens să-şi facă sânge rău pentru ceea ce avea să vină.Reuşi să nu se mai
gândească deloc la asta şi petrecu o seară minunată cu Pete.Nefiind implicată
emoţional,fu capabilă să se relaxeze.Dansară toată seara,acordându-şi doar
câteva rare răgazuri pentru odihnă şi pentru a ciocni un pahar.
-N-o să pot ajunge înapoi la hotel,spuse râzând Sharon când plecară de la club.
Mă dor picioarele îngrozitor.
-Vrei să te duc în braţe? glumi Pete.
-Frumos am mai arăta,răspunse Sharon.Pot să-mi imaginez scena,tu mergând
clătinându-te cu mine în braţe,iar eu cu picioarele bălăbănindu-se în aer,lovind
pe toată lumea pe lângă care trecem.Oamenii o să creadă că suntem o beţi,ori
nebuni de legat.Porniră alături pe străzile oraşului,luminate de luna argintie care
atârna jos pe bolta întunecată,înconjurată de milioane de stele strălucitoare.
Sharon inspira cu nesaţ parfumul îmbătător al florilor tropicale.
-Şi încă n-ai văzut nimic.Trebuie să vezi cum e în Outback,spuse Pete.Kilometri
după kilometri de câmpie pustie.Este o lume aparte.Sharon îşi aminti că-şi
propusese să-i ceară sfatul.
-Să ştii că am vorbit serios,Pete,când am spus că intenţionez să vin să lucrez
acolo,iar acum e chiar necesar.Bungalow-ul în care vor locui Julie şi Colin este
prea mic pentru a mai avea şi eu loc în el.Poţi să-mi spui ce trebuie să fac pentru
a-mi găsi o slujbă în Outback?
-Păi,presupun că ai putea răspunde unei solicitări din ziare,răspunse Pete.Sau te-
ai putea duce la o agenţie de angajări.Este una în Darwin.În afară de faptul că
avem nevoie de o secretară,mama mea scrie un istoric al Outback-ului.Ceva
despre primele familii stabilite acolo,chestii de genul ăsta.
-Sună interesant,spuse Sharon.Pete se opri brusc,apoi o luă în braţe şi o învârti în
aer.
-Am găsit,scumpo! exclamă el.Vii să lucrezi pentru noi.Eu o să fiu acolo şi o
să-ţi arăt tot ce ţi-am povestit.
-Doar nu vorbeşti serios! strigă tulburată Sharon.Toată lumea o să creadă că
m-ai adus acolo pentru propriul tău interes.
-S-ar putea,admise Pete gânditor.Medită o clipă,încruntându-şi sprâncenele în
semn de concentrare.Deodată,pocni din degete.Am găsit! Tot ceea ce trebuie să
faci este să te duci la agenţia de angajări şi să spui că ai auzit de slujba asta.
Deoarece Nat de-abia a depus solicitarea în scris,e puţin probabil ca postul să se
fi ocupat deja.Sharon tăcu,cu gândurile în dezordine.Să îndrăznească să facă ce
sugerase Pete? Cum va reacţiona Nat? Şi,cel mai important,va reuşi să trăiască
în aceeaşi casă cu Nat fără să-şi deconspire sentimentele sau să înnebunească din
cauza frustrării?
-Ei,Sharon,ce părere ai? o întrebă nerăbdător Pete.
-Nu ştiu,Pete.Nu-mi plac lucrurile necinstite.
-Ce-i necinstit în asta? Poţi face faţă slujbei,nu-i aşa?
-Da,sigur că pot.
-Atunci,de ce mai eziţi? Tu ai nevoie de o slujbă,iar noi avem nevoie de un
ajutor.Nu trebuie să ştie nimeni de aranjamentul nostru.Din punctul lor de
vedere,va fi doar o coincidenţă.
-Nu pot să-ţi dau răspunsul acum,Pete.Lasă-mă să mă mai gândesc.
-Bine.Însă nu te gândi prea mult,căci s-ar putea să fie prea târziu,o sfătui Pete.
Între timp,ajunseră la hotel.Pete o însoţi pe Sharon până în faţa camerei ei.
-Mulţumesc pentru seara minunată,Pete,spuse Sharon zâmbind.O să-ţi comunic
curând ce-am hotărât în legătură cu slujba.
-Bine.Noapte bună,scumpo.Pete se aplecă şi o sărută delicat pe gură.Eşti o
frumuseţe,ştii asta? continuă el,privind-o ştrengăreşte.Presupun că nu ţi-e milă
de un tip singur ca mine şi să mă chemi înăuntru pentru câteva clipe,nu-i aşa?
-Nu,nu mi-e milă,răspunse Sharon râzând.Fii cuminte.Pete se încruntă.
-Vorbeşti ca o învăţătoare de şcoală primară.Pot să fiu elevul tău în particular,
atunci?Încercă s-o ia în braţe,însă Sharon îl împinse,râzând,la o parte.Nu-şi
făcea probleme că Pete flirta cu ea,deaorece aveau deja o înţelegere în legătură
cu asta.
-Tu n-ai ce să mai înveţi,i-o întoarse Sharon.Noapte bună,Pete.
Pete se strâmbă şi oftă adânc.
-Iar am dat-o-n bară,spuse el.Inima mea este de-a dreptul sfărâmată.
-Noapte bună,repetă Sharon.În fine,Pete înţelese.
-Noapte bună,scumpo.Măcar îmi dai un sărut?
-Nu renunţi uşor,nu-i aşa? răspunse Sharon râzând,apoi intră în cameră şi încuie
uşa.Tot timpul cât se pregăti de culcare,Sharon răsuci problema pe toate feţele.
Să se ducă sau nu,aceasta era întrebarea.O parte din ea ar fi dorit să se ducă
pentru a fi lângă Nat,oricare ar fi fcst consecinţele,celeilalte părţi îi era teamă să
rişte.Principala problemă o constituia reacţia lui Nat când o va vedea în pragul
uşii spunându-i că a venit să stea acolo.Va accepta politicos sau o va alunga?
Capul începuse s-o doară,aşa că luă nişte pastile şi se băgă în pat.
Era prea obosită şi confuză pentru a lua o hotărâre,aşa încât închise ochii,
sperând că va adormi curând.O să se decidă a doua zi de dimineaţă.
Când se trezi,gândurile îi zburară imediat la propunerea lui Pete.O răsuci în fel
şi chip în minte,cântărind toate aspectele.În cele din urmă,hotărî să încerce.
Tentaţia de a fi în preajma lui Nat era prea puternică pentru a o respinge,oricare
ar fi fost urmările.În plus,Julie ar fi mai liniştită dacă ar şti că are o slujbă
sigură.Ar putea rămâne cu soţul ei fără să se mai simtă vinovată că a lăsat-o
singură pe Sharon.Odată hotărârea luată,Sharon simţi că i s-a luat o greutate de
pe inimă.Sări din pat,nerăbdătoare să se ducă la agenţia de angajări.Acum,că ştia
exact ce vrea,n-avea de gând să rişte ca postul să se ocupe înainte de a ajunge ea
acolo.Cântă fericită sub duş,apoi se gândi cu ce să se îmbrace.Pantalonii nu
păreau potriviţi pentru o astfel de ocazie,însă nici nu voia să se îmbrace prea
sofisticat.În cele din urmă,alese o rochie din bumbac creponat,cu un imprimeu
verde pe fond alb.Se admiră mulţumită în oglindă.Rochia îi dădea un aer
proaspăt şi tineresc.Îşi strânse părul la spate,apoi alese o pereche de pantofi albi
şi o geantă asortată.Zâmbi imaginii din oglindă.”Exact ce trebuia”,se gândi.
Coborî bine dispusă pentru micul dejun.Julie îi observă imediat starea de spirit şi
comentă:
-Vizita la Centru îţi produce o asemenea bucurie,Shah,sau tocmai ai aflat că
moşteneşti o avere?Sharon îşi duse disperată mâna la gură şi se înnegură.
-Vai,Ju,îmi pare rău.Uitasem că trebuie să merg cu voi.Intenţionam să mă duc
la agenţie pentru o slujbă.Vreau să rezolv chestiunea aceasta cât mai curând
posibil.
-Mă gândeam că ar fi fost prea frumos să te îmbraci aşa repede de dragul meu,
spuse dezamăgit Colin.
-Of,taci din gură,îl repezi Julie cu o privire tandră,apoi se întoarse spre Sharon.
Dacă eşti convinsă că asta vrei,nu ţine cont de noi,spuse ea sincer.Recunosc că
m-aş bucura să te ştiu angajată.
-Mulţumesc,Ju.Ştiam eu că o să înţelegi,spuse recunoscătoare Sharon.De-abia
aştept să plec.
-Dacă nu-ţi place acolo,poţi oricând să ne suni şi rezolvăm noi cumva,îi spuse
Colin serios.
-Mulţumesc,Colin.Vă iubesc pe amândoi.Acum,sper că nu vă supăraţi dacă plec.
Sunt prea nerăbdătoare pentru a sta locului.O să mă plimb puţin până se
deschide agenţia.O oră mai târziu,Sharon se afla la agenţie,discutând cu o
femeie prietenoasă de vârstă mijlocie,care se prezentase ca fiind doamna Carter.
-Deci,draga mea,spuse doamna Carter,întâi completează fişa,apoi stăm puţin de
vorbă.În timp ce Sharon completa fişa,doamna Carter citi şi răspunse la nişte
scrisori.Apoi luă fişa şi o studie câteva clipe.Sharon aştepta neliniştită,jucându-
se nervos cu cureaua de la geantă.
-Ai o pregătire foarte bună,draga mea.Ai putea obţine o slujbă în orice oraş.De
ce vrei să te duci tocmai în Outback?Sharon se aştepta la această întrebare.
-Vedeţi,începu ea,am auzit atât de multe despre acest loc de când am sosit în
Australia,încât a ajuns să mă fascineze.Şi,întrucât nu am bani să-l vizitez ca
turistă,m-am gândit că singura soluţie ar fi să lucrez acolo.
Doamna Carter încuviinţă din cap.
-Înţeleg.Crezi însă că o să reuşeşti să fii atât de izolată? Şi ce te faci cu căldura
de-acolo? O să te obişnuieşti greu,fiind venită de atât de puţin timp în Anglia.
Sharon zâmbi.
-Îmi place căldura,doamnă Carter şi nu mă prea dau în vânt după activităţile
sociale.
-Există şi acolo destule,explică doamna Carter,însă majoritatea lor sunt un fel de
distracţii domestice,în familie.Nu există teatru sau mari magazine.
-Înţeleg şi sunt pregătită pentru asta,o asigură Sharon.
-Nu încerc să te fac să te răzgândeşti,spuse doamna Carter zâmbind.Numai că
trebuie să luăm toate precauţiunile necesare.Datorită distanţei enorme,trebuie să
fim siguri că cei pe care-i trimitem acolo nu vor dori să se întoarcă peste o
săptămână.Proprietarilor de ferme nu le place să schimbe personalul tot timpul.
-Presupun că au foarte mult de lucru,comentă Sharon.Această remarcă păru s-o
convingă pe doamna Carter,care îi spuse zâmbind:
-Pari o tânără foarte raţională,domnişoară Mâine.Cred că te pot angaja.
Sharon oftă uşurată.Nici nu-şi dăduse seama cât de încordată fusese până acum,
de teamă să nu-i fie respinsă cererea.
-Vă mulţumesc foarte mult,rosti ea.”Urmează cel de-al doilea obstacol”,se
gândi Sharon.Va reuşi să obţină slujba pe care o dorea?
-Cred că este un post liber la una din marile ferme de vite,spuse doamna Carter,
căutând prin dosarele de pe birou.Da,uite-o.De fapt,solicitarea a fost depusă
chiar săptămâna aceasta.Studie fişa.
-Numele fermei este „Weston Downs” şi ar avea nevoie de cineva pentru
secretariat,care să fie capabil,în acelaşi timp,să ajute la redactarea unui istoric al
regiunii.V-ar conveni?Sharon se stăpâni să nu sară în sus de bucurie,de teamă ca
nu cumva doamna Carter să devină suspicioasă.Nu reuşi,totuşi,să-şi ascundă
încântarea din privire şi roşeaţa din obraji.Doamna Carter observase,însă
probabil că nu i se păruse ceva neobişnuit,deoarece se mulţumi să spună:
-Se pare că am nimerit-o.Pari foarte bucuroasă.
Sharon se strădui să răspundă calm: Este exact ceea ce doream,mulţumesc.
-Pentru asta sunt aici,nu? spuse doamna Carter zâmbind.Apoi îi comunică
salariul,care era mult mai mare decât se aşteptase Sharon,şi îi aduse la cunoştinţă
că va locui cu familia Weston,unde nu va trebui să plătească nimic.
-Oh,exclamă Sharon ca şi cum atunci i-ar fi venit în minte.Dar cum ajung acolo?
-Nici o grijă,draga mea.Domnul Weston a aranjat totul,doar să ştie când vrei să
pleci.Vei lua avionul până la Alice Springs,drumul fiind plătit de ei,
bineînţeles.Acolo te va aştepta cineva şi vei zbura cu propriul lor avion până la
„Weston Downs”.Peste câteva minute,Sharon părăsea biroul agenţiei.Era atât de
bucuroasă,încât ar fi vrut să strige în gura mare.Obţinuse slujba,mai exact i se
oferise fără să ceară ea în mod explicit.

CAPITOLUL 7
Sharon simţea din ce în ce mai tare un gol în stomac,pe măsură ce avionul se
apropia de Alice Springs.Începu din nou să se întrebe dacă fusese înţelept ceea
ce făcuse.Trecuseră doar patru zile de când fusese la agenţie şi iat-o acum aici,în
drum spre noua ei slujbă.Părea neverosimil.Gândurile îi zburară înapoi,la
ultimele patru zile.Nu-şi venise în fire deloc.Se comportase normal,spunând şi
făcând ceea ce trebuia-sau,cel puţin,aşa credea-Însă o parte a fiinţei ei fusese tot
timpul în al nouălea cer,gândindu-se la ce va urma.Nu ştia ce-i rezerva
soarta,însă era hotărâtă să-i dea o mână de ajutor dacă putea.
Pe Nat nu-l mai revăzuse,ceea ce o bucurase într-adevăr.S-ar fi simţit obligată
să-i spună despre slujbă,lucru de care se temea.Ar fi putut foarte uşor s-o refuze.
Cel puţin,odată ajunsă la fermă,ar fi avut mai multe şanse să fie acceptată.Ar fi
fost destul de complicat pentru Nat să se apuce să caute un înlocuitor.
Pete trecuse s-o vadă la scurt timp după ce sosise de la agenţie,s-o întrebe ce
hotărâre luase.Când Sharon îi comunicase că totul e deja aranjat,fusese de-a
dreptul bucuros.
-Aşa te vreau,îi spusese el zâmbind,strângând-o în braţe,în ciuda privirilor
aruncate de cei din jur.De-abia aştept să-ţi arăt locurile.Se simţise totuşi dator
s-o avertizeze.Orice ar fi,Sharon,nu-l lăsa pe Nat să-şi dea seama că eu ştiam
dinainte.O să mă prefac la fel de surprins ca el când vei apărea.Lui Sharon îi
displăcea să mintă,însă consimţise să facă întocmai.Era,probabil,cea mai bună
soluţie.Pete îşi privi ceasul.
-Nu pot să mai stau,scumpo.Plecăm înapoi la fermă peste câteva minute.Am
fugit o clipă de lângă Nat,special ca să te văd.
-Nu vreau să ai probleme din cauza mea,Pete.Du-te la Nat,îl rugă ea.
-Bine,răspunse el zâmbind.Ne vedem acasă,în curând.
„De ce nu m-am îndrăgostit eu de Pete?” se gândi Sharon după ce plecă el.
”Totul este atât de simplu cu el”.
În aceeaşi după masă,doamna Carter îi trimisese la hotel fişa de la agenţie şi
biletul de avion până la Alice Springs.O scurtă notă scrisă de mână îi comunica
data şi ora plecării şi se încheia urându-i noroc.”O să am mare nevoie” se
gândise ea neliniştită.Când Julie şi Colin veniseră înapoi de la Centrul de
Cercetare,Sharon îi întâmpinase cu vestea cea bună.Amândoi rămăseseră uimiţi
cât de repede se rezolvase totul.
-E incredibil,comentă Julie.Nu prea îţi dau timp să te răzgândeşti,nu-i aşa?
-E mult mai bine aşa,răspunse Sharon.Când le spuse pentru cine va lucra,
rămaseră cu gurile căscate.
-Cel puţin îi cunoşti,spuse Colin într-un târziu.O să-ţi fie mai uşor astfel.
-Pare o coincidenţă foarte ciudată,rosti suspicioasă Julie.
Sharon roşise,însă încercase să le explice.
-Aşa că,încheie ea,deşi Pete îmi spusese despre post dinainte,nu l-am cerut eu.
Doamna Carter,de la agenţie,mi l-a oferit pentru că era exact cel pentru care
eram pregătită.Julie fusese nevoită să se mulţumească şi cu atât.
-Sper numai să nu-ţi pară rău,spuse ea pe un ton grav.
-Termină,Ju,interveni Colin.E viaţa lui Sharon.Şi,de fapt,ce-i rău în faptul că
lucrează pentru familia Weston? Jim îi cunoaşte bine,îi place şi are încredere în
ei.Pentru mine,asta-i suficient.Julie mormări ceva ca pentru sine,însă încheie
subiectul spre marea uşurare a lui Sharon.Sharon şi Julie făcuseră o mulţime de
cumpărături a doua zi,îmbogăţind garderoba lui Sharon cu câteva perechi de
blugi,tricouri de bumbac şi rochii uşoare de vară.De asemenea,cumpăraseră şi o
groază de lucruri necesare pentru a termina de aranjat bungalow-ul lui Julie.
Când Colin se întorsese seara de la hotel,nu-i venise să-şi creadă ochilor.
-A mai rămas ceva în vreun magazin? o întrebă el ironic pe Julie.
Julie îl fulgeră cu privirea.
-Tu vei fi primul care se plânge dacă am uitat să cumpăr ceva,aşa că taci din
gură,îi spuse ea indignată.Colin rânji.
-Mă gândesc doar la contul nostru din bancă,în cazul în care mai avem aşa ceva.
-Şi dacă n-am mai avea,va trebui să-ţi iei o a doua slujbă pentru a-l face la
loc,nu-i aşa? întrebă mieroasă Julie.
-Of,ce viaţă îngrozitoare am,se plânse el.Sunt iubit doar pentru contul meu din
bancă.Julie îl lovi din joacă.
-Of,taci din gură.Nici nu-ţi dai seama cât de norocos eşti.
Următoarele zile le petrecuseră aproape în întregime la Centrul de Cercetare.Lui
Sharon îi plăcuse lumea de acolo,găsind-o prietenoasă şi de treabă.Observase cât
de bine se potriveau cu Julie şi Colin,cu care se împrieteniseră deja la
cataramă.”în mod sigur se vor distra bine împreună”,gândi ea.
Sărbătoriseră cum se cuvenea ultima lor seară împreună toţi trei,cu şampanie şi
cină excelentă.Timpul trecuse repede şi se culcaseră destul de târziu.
Sharon se sculase devreme în dimineaţa plecării pentru a definitiva bagajele.
Luase un mic dejun frugal şi plecase la aeroport,împreună cu Julie şi Colin.Julie
îi dăduse o mulţime de sfaturi în ultimul moment,aşa că Sharon răsuflase uşurată
când,în fine,se urcase în avion.
O voce,rugând pasagerii să-şi pună centura de siguranţă,o smulse pe Sharon din
gândurile ei şi o aduse înapoi în prezent.Avionul era pe punctul de a ateriza.
Simţi cum i se întoarce stomacul pe dos şi îşi legă centura cu mâini
tremurătoare.Cu o uşoară zdruncinătură,avionul atinse pământul.
Câteva minute mai târziu,Sharon se afla în clădirea aeroportului,cu valizele la
picioare,privind neliniştită în jur.Ştia că va veni cineva s-o întâmpine,dar nu ştia
cine anume.Spera să fie Pete,însă îşi dădu seama că acest lucru era imposibil,
Pete neştiind să piloteze un avion.I se părea că stă acolo de o oră,însă când se
uită la ceas constată cu surprindere că nu trecuseră decât zece minute.Începu să
se îngrijoreze.Dacă nu venea nimeni? Poate că doamna Carter încurcase datele.
Peste câteva clipe,o figură familiară îşi făcu apariţia înăuntru.Nat! Inima începu
să-i bată nebuneşte şi Sharon simţi că i se moaie picioarele.Trecuseră numai
cinci zile de când nu-l mai văzuse şi acum reacţiona ca un om pierdut în deşert
în faţa unui pahar cu apă.Nat nu o zărise încă,aşa că putu să-l mai privească
puţin fără ca el să-şi dea seama.”Oh,cât de mult îl iubesc”,se gândi ea.
Dintr-o dată,Nat se îndreptă spre ea.
-Sharon,ce cauţi aici? o întrebă el în culmea uimirii.
Sharon se întrebă dacă într-adevăr faţa lui Nat se luminase pentru o clipă la
vederea ei sau doar i se păruse.Acum nu mai exprima nimic altceva decât
surprinză totală.Sharon nu putu să răspundă imediat.Gâtul i se uscase dontr-o
dată.”Acum să vezi”,se gândi ea.Scoase din geantă cartonaşul pe care i-l dăduse
doamna Carter.Pe el erau scrise numele ei şi un număr de înregistrare,plus o
notă care confirma că este trimisă de agenţie.
Nat o studie o clipă,lăsând-o pe Sharon într-o aşteptare chinuitoare.Oare cum va
reacţiona? Ultimul lucru la care se aştepta era să-l vadă izbucnind în râs.Îl
fulgeră indignată cu privirea.
-Nu înţeleg ce e atât de nostim,spuse ea.
-E atât de caraghios încât nu se poate exprima în cuvinte,răspunse el.Aşa o
coincidenţă! Dacă nu mi s-ar fi întâmplat mie,nici n-aş fi crezut.
-Şi de ce nu? întrebă sec Sharon.E foarte simplu.Tu ai cerut o secretară şi mie mi
s-a oferit acest post.Ce altceva vezi în asta?
-Mai multe decât crezi,răspunse Nat cu un aer misterios.De-abia aştept să văd
reacţia lui Pete când vei apărea la „Weston Downs”.Nu încetează să te laude
toată ziua şi să se plângă că l-am îndepărtat de tine.Vocea lui Nat se înăspri,ceea
ce nu-i scăpă Sharon.Se înroşi,însă reuşi să spună pe un ton calm:
-Nu înţeleg de ce spune asta.Nici n-am fost vreodată prea apropiaţi.
-Poate din punctul tău de vedere,răspunse Nat.Însă nu sunt la fel de convins în
ceea ce-l priveşte pe Pete.A fost totdeauna foarte sensibil la farmecul unei fete
frumoase ca tine.Complimentul o enervă pe Sharon.
-O,nu fi ridicol! izbucni ea.Nu simţim nimic altceva unul faţă de celălalt decât
prietenie.
-S-ar putea ca ţie să ţi se pară prietenie,însă Pete e înnebunit după tine.O să-i
treacă,totuşi.Sharon nu apucă să întrebe ce voia să însemne această remarcă,
deoarece Nat vorbi din nou:
-Hai,de ce stăm aici?Să ne îndreptăm spre casă.N-am toată ziua la dispoziţie.
Ridică cele două valize de jos şi o luă spre uşă,lăsând-o să alerge după el spre
avionul care aştepta,acelaşi cu care zburaseră la tabăra de vânătoare.Lui Sharon
îi venea să zburde de bucurie.Totul avea să fie bine,întrucât Nat nu se supărase
când o văzuse acolo.Nici nu-şi dăduse seama până atunci cât de teamă îi fusese
că o va trimite înapoi.Acum tremura toată numai gândindu-se,aşa că fu
bucuroasă să se aşeze în avion.
-Te simţi bine? o întrebă Nat.
-Da,mulţumesc,răspunse Sharon fără a lăsa să se vadă nimic din agitaţia ei
interioară.Apropierea lui Nat îi producea o tulburare stranie a simţurilor şi de-
abia se abţinea să nu întindă mâna şi să-l atingă.Peste câteva minute,se aflau
deja în aer.
-Cât este până la ferma voastră,Nat? întrebă Sharon.
-Cam patru sute de mile.Oraşul cel mai apropiat de noi este Tennant Creek,însă
nu mergem acolo prea des.Producem cam tot ce avem nevoie,iar restul lucrurilor
ni se aduce cu avionul,ca şi corespondenţa,de altfel.
-Trebuie să le fi fost foarte greu oamenilor care trăiau acolo înainte de
inventarea avionului,comentă Sharon.
-O să afli tot despre asta când o să începi să lucrezi cu mama la istoricul
regiunii.Vocea lui Nat se îndulcise când rostise cuvântul „mamă”.Mă tem că
cea mai mare parte a lucrului la carte va cădea în seama ta.Mama nu se simte
prea bine şi nici nu vrea să facă nimic în sensul acesta.
-Pete spunea ceva despre asta,spuse Sharon,amintindu-şi subit nişte cuvinte pe
care le auzise mai demult: „Nat este dur cu toată lumea în afară de mama lui”.
-Dar cine conduce ferma,atunci?
-Eu,dar,dacă te referi la gospodărie,mama ţine încă frâiele în mâini.O ajută şi
trei „lubras”.
-Ce sunt alea „lubras”?
-Fete băştinaşe,răspunse Nat.Fac treabă destul de bună dacă le împinge cineva
de la spate.Sunt un popor minunat,însă au tendinţa de a lăsa lucrurile de pe o zi
pe altă.
-Atunci,de ce îi mai angajaţi? întrebă Sharon.
-Au şi ei dreptul să muncească undeva,spuse Nat aspru.Nu uita că aici a fost
pământul lor înainte să apărem noi.Sharon roşi.
-Îmi pare rău,spuse ea sec.N-am vrut să critic pe nimeni.
-Tu n-ai cum să înţelegi,spuse îngăduitor Nat.Dacă o să stai destul de mult aici,o
să te învăţăm noi.
-Vai,mulţumesc,de-abia aştept,răspunse ea sarcastic.Nat ridică o sprânceană.
-Ai o limbă cam afurisită,ştii? Nu-i nimic,o să te lecuim noi în curând.
Sharon nu spuse nimic,de teamă ca nu cumva să regrete mai târziu.Cât îl ura
când era sarcastic!„Nu,nu-l urăşti,îi şopti o voce din interiorul ei.S-ar putea să fii
furioasă,dar nu-l urăşti”.Stătea cu privirile aţintite pe geam,fără să vadă de fapt
nimic,înăbuşindu-şi lacrimile gata să izbucnească.În momentul acela îşi dorea să
nu-l mai iubească,pentru ca remarcile lui să nu mai aibă puterea s-o rănească.
Observând cât de supărată era,Nat reduse viteza şi puse o mână pe genunchiul
ei.Sharon sări ca arsă.
-Te rog să mă ierţi.N-aveam nici un drept să-ţi vorbesc aşa.
Sharon nu întoarse capul spre el,de teamă să nu-i vadă lacrimile din ochi.Însă el
nu se lăsă.O apucă de bărbie,forţând-o să-l privească în ochi.Apoi se aplecă spre
ea şi o sărută uşor pe gură.Gestul o luă prin surprindere,astfel încât nu reuşi să
ascundă reacţia pe care i-o provocase.Un fior îi străbătu trupul şi Sharon se
apropie involuntar de el.El se încordă,apoi o sărută din nou,mai apăsat de data
aceasta.Deodată,un zgomot venit de la motor îi atrase atenţia lui Nat,după ce
murmură un.”la naiba”,se îndepărtă de Sharon şi manevră ceva la bord.Apoi
acţionă o manetă.
-Pilotul automat,explică el,apoi o luă din nou în braţe.
-Nu!strigă Sharon,hotărâtă să se oprească înainte de a-şi da pe faţă sentimentele.
Nat îi aparţinea Mirandei.Nat păru o clipă nedumerit,apoi zâmbi.
-Ei,da,carlinga avion nu este locul cel mai comod pentru a face dragoste,trebuie
să recunosc,însă ar putea fi interesant.
-N-are nici o legătură cu avionul,spuse sec Sharon.
-Atunci,de ce nu? o întrebă Nat.Zâmbetul îi pălise.
-Pentru că nu vreau,răspunse Sharon.
-Parcă atunci,în tabără,nu te împotriveai,rosti Nat pe un ton răutăcios.
Sharon roşi,întorcându-şi capul în altă parte.Nu avea ce să răspundă acelei
acuzaţii,aşa că rămase tăcută.
-Aşa te comporţi cu toţi prietenii tăi? continuă Nat.Probabil le dai mult de furcă.
Sharon simţi cum o cuprinde furia şi întoarse capul spre el,fulgerându-l cu
privirea.
-N-ai dreptul să mă critici pe mine.Comportamentul tău lasă mai mult de
dorit.Cum rămâne cu Miranda?Nat tresări.
-Ce ştii tu despre Miranda?
-Doar că eşti aprope logodit cu ea.Uitaseşi asta,când ai vrut să faci dragoste cu
mine?Ochii lui Nat se întunecară.
-Pete a vorbit prea multe.Trebuie să am o discuţie cu el când ajungem.
-Nu-l băga pe Pete în treaba asta,ţipă Sharon.N-are nimic de-a face cu el.
-Ba are,mult mai mult decât îţi închipui,răspunse Nat.Hai să uităm ce s-a
întâmplat,îmi pare rău dacă săruturile,mele ţi se par dintr-o dată dezgustătoare.
-Dar...,începu Sharon,apoi se opri.Nu putea să-i explice nimic fără să se dea de
gol că-l iubeşte.Nat practic recunoscuse legătura sa cu Miranda şi ea nu avea de
gând să fie doar o distracţie pasageră.Timpul lâncezea.Privind afară pe geam,
Sharon văzu kilometrii întregi de câmpie roşiatică şi un lanţ de munţi în
depărtare,i-ar fi plăcut să ştie cum se numesc,însă nu-i venea să-l întrebe pe
Nat.Sharon îl privi de câteva ori pe furiş,sperând că expresia feţei i se mai
luminase,însă el rămânea încruntat,cu buzele strânse într-o linie subţire.
„Of,Doamne,se gândi ea.Ce diferit ar fi putut să fie totul,dacă el ar fi fost liber”.
Atunci n-ar fi deranjat-o să facă dragoste cu el.Ba chiar ar fi acceptat cu braţele
deschise.Ştia că,dacă el ar fi încurajat-o puţin,ea ar fi încercat să refacă o
aparenţă de prietenie,însă cum încurajarea nu venea,era nevoită să tacă.În acel
moment,îşi dorea să nu fi venit acolo.Ar fi fost mai uşor să nu-l vadă deloc pe
Nat decât să trebuiască să facă faţă prezentei lui atitudini.Oftă.Viaţa la fermă se
prevedea a fi deosebit de dificilă dacă se vor comporta în continuare ca doi
duşmani.Nu vor putea să locuiască şi să lucreze împreună în această atmosferă
ostilă.Probabil că Nat se gândise cam la acelaşi lucru,deoarece spuse deodată:
-Noi doi gândim foarte diferit în anumite chestiuni,însă nu vreau ca acest lucru
să-mi perturbe liniştea căminului.Mama va fi afectată de orice neînţelegere
dintre noi,şi nu este destul de puternică să reziste.De aceea,propun să ne limităm
strict la probleme profesionale când rămânem singuri şi să ne comportăm
politicos în rest.Aşa că va trebui să-ţi maschezi antipatia faţă de mine.
-Foarte bine,consimţi cu răceală Sharon,simţindu-se însă uşurată în sinea ei.Nu
era convinsă că şi-ar fi putut ascunde sentimentele dacă el s-ar fi apropiat de ea
când ar fi rămas singuri.Un simplu sărut sau o strângere cât de uşoară de-a lui ar
fi dat-o de gol.Îşi concentră atenţia asupra întinderii de pământ pe care o
survolau.Peisajul se schimba mereu; apăruse o vegetaţie mai bogată şi câteva
pâlcuri de copaci.Sharon privi nerăbdătoare în zare.În curând,se ivi ferma lui
Nat.Pe măsură ce avionul cobora,o putea vedea mai bine.Erau atât de multe
construcţii,încât părea un orăşel.O clădire mare,din piatră albă,cu două etaje şi o
verandă de jur împrejur se detaşa de celelalte clădiri şi Sharon bănui că aceea
trebuia să fie casa familiei Weston.Nat îndreptă avionul spre pista de aterizare
care se afla la o oarecare depărtare de celeilalte construcţii.Aterizară uşor în
dreptul unor barăci din lemn.Un camion se îndrepta deja spre ei,ridicând nori
denşi de praf.Se opri cu un scrâşnet de frâne şi din el coborî Pete.
-Sharon,strigă el,ce cauţi aici? O luă în braţe şi o învârti prin aer.
-Nu uita ce ţi-am spus,îi şopti el la ureche.
-Lasă-mă jos,nebunule,protestă Sharon râzând.
Observând privirea cercetătoare a lui Nat,Pete continuă:
-Nu înţeleg.Nat se duce s-o aducă pe noua secretară şi se întoarce cu tine.
Urmând instrucţiunile lui Pete,Sharon răspunse:
-Eu sunt noua secretară.Agenţia mi-a oferit postul şi iată-mă aici.
-E minunat,exclamă Pete.O să-ţi arăt locurile şi o să ne distrăm grozav de bine.
-Sharon a venit să lucreze,îl întrerupse cu răceală Nat,nu ca să te distreze pe tine.
Pete făcu o faţă serioasă,apoi rânji:
-Da,dar are şi ea dreptul la puţin timp liber,nu?
Nat nu răspunse şi se îndreptă spre avion să descarce bagajele lui Sharon.
-Fă şi tu ceva util.Pune astea în camion,i se adresă el lui Pete.
-Sigur,sefu,răspunse Pete,prinzând din zbor valizele pe care i le aruncă Nat.
Haide,Sharon,să mergem în casă.De-abia aştept să i te prezint mamei,i-am
povestit totul despre tine.Pete puse bagajele lui Sharon în partea din spate a
camionului şi o ajută să urce în cabină.Sharon se trezi aşezată la mijloc,între el şi
Nat.Simţi trupul lui Nat aproape de al ei şi se înfioră.
Coapsa lui puternică şi musculoasă o atingea pe a ei,balansându-se în ritmul
mersului camionului.
-Încetineşte,Pete,îi ceru Nat aspru.Nu suntem pe pista de alergare.
Pete se execută şi se scuză:
-Iartă-mă,Sharon,uitasem că tu nu eşti obişnuită cu genul acesta de drumuri.
Ochii îi sclipiră ştrengăreşte.Dacă te-ai lovit cumva,spune-mi şi frec eu să
treacă.Sharon râse.
-Bine,aşa o să fac.
-Termină,Pete,i-o reteză scurt Nat.
-O.k.,consimţi Pete,făcându-i cu ochiul lui Sharon.Încercam doar s-o fac pe
Sharon să se simtă ca acasă.
-Genul ăsta de remarci o s-o sperie mai degrabă,i-o întoarse Nat.
-Ba nu,se împotrivi Pete.Eu ştiu ce-ţi place,scumpo,nu-i aşa? o întrebă el
îndrăzneţ pe Sharon.Din fericire,Sharon nu trebui să mai caute un răspuns,
deoarece,în acel moment,Pete parcă în faţa clădirii albe pe care o văzuse din
avion şi care urma să fie viitorul ei cămin pentru o vreme.
Pete o ajută să coboare din camion.Nat intrase deja în casă.Sharon privi în jur,
întrebându-se cum va fi ca angajată a înstăritei familii Weston.

CAPITOLUL 8
-Oh,este superb!exclamă Sharon privind în jurui ei.Faţada albă a clădirii
strălucea în lumina soarelui.Veranda era înconjurată de nenumărate soiuri de
plante.Bunganviila roz şi mov se căţărau pe coloane până pe acoperiş,iar
straturile de flori erau o feerie de culori,pline de petunii albastre,frezii roz şi
chiar trandafiri.
-Grădina aceasta este mândria şi bucuria mamei,îi spuse Pete.Tata a construit
casa special pentru ea şi a plantat florile şi gazonul.Vechea casă se afla la circa
nouzeci de metri de aici.Bineînţeles,era aproape numai din lemn.Tata a
construit-o pe aceasta ca să dureze o veşnicie,aşa spunea el.
-Pete,cred că ar fi politicos să o inviţi pe Sharon înăuntru şi să o prezinţi mamei,
se auzi dinspre verandă vocea aspră a lui Nat.
-Da,desigur,spuse Pete,părând uşor ruşinat.Haide,Sharon.O să te înţelegi bine cu
mama,sunt convins.
-Sper,murmură Sharon.Intrară într-un hol spaţios,cu numeroase uşi de o parte şi
de alta şi o scară impunătoare din lemn sculptat.
-Nu fi speriată,îi şopti Pete.Mama e o drăguţă.Sharon nu ştia exact cum poate
arăta mama a doi fii atât de solizi şi bine făcuţi,însă fu oricum surprinsă la
vederea femeii fragile şi delicate care stătea aşezată pe un scaun,în faţa unor uşi
de sticlă.Pete o luă de mână pe Sharon şi o conduse într-acolo.
-Mamă,ea este Sharon Mâine.Doamna Weston zâmbi şi îi întinse o mână.
-Bine ai venit la noi,domnişoară Mâine.Nat mi-a explicat că eşti acea Sharon
despre care Pete nu mai încetează să-mi povestească de când s-a întors din
Darwin.
-Da,eu sunt,încuviinţă roşind Sharon.Îmi doream să vizitez Outback-ul şi,
deoarece nu aveam suficienţi bani să vin ca turistă,singura soluţie a fost să caut
o slujbă aici.Când doamna Carter,de la agenţia de angajări,mi-a oferit postul,nu
mi-a venit să cred.
-Într-adevăr,ce coincidenţă,aprobă doamna Weston.I-ai spus cumva că îi cunoşti
pe fiii mei?Sharon nu se aştepta la această întrebare.
-Ăă...,nu,nu i-am spus.
-Bravo,rosti veselă doamna Weston,făcând-o pe Sharon s-o privească
nedumerită.Nu era treaba ei,continuă ea.Sharon nu ştia ce să creadă despre
această femeie mărunţică.”Era o adevărată doamnă,asta-i sigur”,se gândi ea.
Părul ondulat al doamnei Weston era foarte aranjat,iar rochia albastru-Închis
bine croită şi,cu certitudine,scumpă.Gândurile îi fură întrerupte de glasul
doamnei Weston.
-Presupun că eşti obosită şi flămândă după atâta drum,draga mea.O să comand
să-ţi pregătească ceva de mâncare.Sună dintr-un clopoţel aflat pe măsuţa joasă
de lângă ea.O fetişcană aborigenă intră zâmbind în cameră.
-Da,doamnă Weston? întrebă ea politicoasă.
-Nell,condu-o,te rog,pe domnişoara Maine în camera ei,apoi întorce-te aici.
-Da,doamnă Weston.Se întoarse spre Sharon.Veniţi cu mine,domnişoară.
-Mulţumesc,răspunse Sharon zâmbind.
-Ne vedem mai târziu,domnişoară Maine,spuse doamna Weston.
-Desigur.Mulţumesc,doamnă Weston,răspunse Sharon.
Nell o conduse în sus pe scară,apoi de-a lungul unui coridor.
-Aici veţi locui,îi spuse Nell,deschizând o uşă din capătul culoarului.
Sharon intră într-o cameră spaţioasă şi aerisită,cu ferestre largi.Mobila era din
stejar,cu un imens pat dublu cu margini din alamă.Podeaua era acoperită cu un
covor verde,iar perdelele erau dintr-un material imprimat cu margarete galbene,
pe un fond alb.Cuvertura de pe pat se potrivea cu perdelele,întreaga cameră dând
impresia de „primăvară englezească”.
-Totul este în regulă? o întrebă Nell.
-Da,mulţumesc,răspunse Sharon.Oh,unde este baia?
-Acolo,pe coridor,explică Nell,arătând o uşă cu degetul.
„A vrut să spună vizavi”,se gândi Sharon.
-Mulţumesc.Ar fi bine să te întorci la doamna Weston,nu? îi sugeră Sharon.Nell
încuviinţă din cap şi plecă vioaie.Sharon constată că bagajele îi fuseseră deja
aduse în cameră şi depozitate lângă pat.Deschise o valiză şi scoase o rochie
albastră cu volane,dintr-un material neşifonabil.Îşi luă apoi obiectele de toaletă
şi ieşi să caute baia.Observă că erau două uşi vizavi de a ei şi se întrebă care era
baia.Se opri o clipă,nehotărâtă,apoi deschise una din ele la întâmplare şi
încremeni.
-Oh,îmi pare rău,bâgui ea,dând cu ochii de Nat,stând în picioare lângă pat,numai
în chiloţi.Nat ridică din sprâncene.
-Să nu-ţi pară rău,scumpo.Intră să terminăm ce am început în avion.În mod
sigur,e mai comod aici.Sharon roşi puternic,însă îşi ţinu firea.
-N...nu,mulţumesc,răspunse ea cu o voce uşor tremurătoare.C...căutam baja.
-Uşa următoare,îi explică Nat.Încă poţi rămâne aici,dacă preferi.
-Eşti un...începu Sharon,apoi ieşi repede din cameră,trântind uşa.Auzind râsul
batjocoritor al lui Nat,îşi acoperi faţa cu mâinile.Începu să tremure,întrebându-se
cum ar fi reacţionat Nat dacă i-ar fi acceptat propunerea.Nici nu ştia el cât de
aproape fusese să facă întocmai.Priveliştea trupului lui aproape gol,a pieptului
acoperit cu fire negre de păr şi a umerilor lui bronzaţi făcuse să i se moaie
picioarele.Oftă.Dacă n-ar fi fost Miranda,ar fi riscat să accepte,însă aşa n-avea
să se facă de râs pe degeaba.Venindu-şi în fire,deschise uşa camerei vecine cu
cea a lui Nat.De data aceasta nimerise,spre marea ei uşurare.Îi era cald şi se
simţea lipicioasă.Privi cu jind spre duş.Amintindu-şi însă că doamna Weston
pusese să i se pregătească mâncarea,renunţă cu părere de rău şi se spălă rapid cu
apă pe faţă şi pe gât.Privi în jurul ei.Cada albastru-deschis contrasta plăcut cu
faianţa albă de pe pereţi.Podeaua în alb şi albastru,acoperită cu un covoraş bleu,
completa impresia de răcoare.Realizând că stătea de destul timp acolo,se şterse
grăbită şi se întoarse în camera ei,răsuflând uşurată că Nat nu era pe coridor.
Îmbrăcă rochia,îşi perie părul,îşi dădu cu puţin ruj şi coborî în hol.
Când o văzu,Pete scoase un fluierat de admiraţie.
-Arăţi superb,scumpo.Sharon zâmbi.
-Mulţumesc.Unde trebuie să mă duc,Pete? Mama ta a spus că mi se va pregăti
ceva de mâncare.
-În salon,uite-acolo,îi arătă el.Ne vedem mai târziu,acum am nişte treabă.
Sharon intră în camera indicată de Pete.Spre disperarea ei,Nat se afla deja aşezat
la masă.
-Vino şi mănâncă,o invită el pe un ton firesc,ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic
cu câteva minute mai înainte.
-Mulţumesc, rosti Sharon sec,aşezându-se pe scaunul din faţa lui.
Pe masă se afla un platou cu carne rece şi salată şi un castron cu fructe.Sharon
îşi luă o bucată de carne şi nişte salată concentrându-şi atenţia asupra
mâncatului.Se simţea straniu,stând singură cu Nat la masă.Se gândi că ar trebui
să spună ceva,dar nu-i veni nimic în minte.Nat fu cel care vorbi primul.
-Ar fi mai bine ca azi să-ţi despachetezi lucrurile,să te instalezi ca lumea şi să
cunoşti puţin locurile.
-Pot să încep lucrul chiar acum dacă vrei,răspunse Sharon.
-N-are sens.Stăm fără secretară de câteva săptămâni,aşa că o zi în plus nu mai
contează.Sharon se simţi refuzată.Încercase doar să fie drăguţă,oferindu-şi
ajutorul,iar el i-l respinsese.Rămase cu privirea aţintită în farfurie,imaginându-şi
expresia de pe faţa lui Nat.
-Bine,deci s-a aranjat,spuse Nat.Eu am nişte treabă.După cină,o să te duc în
birou să-ţi arăt ce trebuie să faci mâine dimineaţă.Sharon ridică brusc capul.
-Tu n-o să fii aici cu mine? îl întrebă ea fără să vrea.
-Nu,am de făcut nişte drumuri.Sper că te descurci singură,nu? adăugă el ironic.
-Da,desigur,însă nu uita că e ceva nou pentru mine.
-O să înveţi repede,spuse el pe un ton mai amabil şi ieşi pe uşă.
Sharon lăsă cuţitul şi furculiţa din mână şi luă gânditoare un măr.Nu reuşea
deloc să priceapă schimbările de dispoziţie atât de rapide ale lui Nat şi nu era
sigură că se va descurca.
-Sper că cina a fost îndestulătoare,domnişoară Maine,se auzi vocea doamnei
Weston.Sharon se întoarse spre ea zâmbind.
-Da,mulţumesc,doamnă Weston,şi vă rog să-mi spuneţi Sharon.
-Bine,draga mea.Poate ţi-ar face plăcere să mă însoţeşti în camera mea,să-ţi
povestesc câte ceva despre istoricul pe care intenţionez să-l scriu.
-Desigur,răspunse nerăbdătoare Sharon.O plăcea pe doamna Weston şi de-abia
aştepta să lucreze cu ea.Urcară împreună la etaj,apoi o luară în direcţia opusă
camerei lui Sharon.Intrară într-o încăpere spaţioasă,aranjată într-un stil foarte
feminin,cu perdele de creton,scaune acoperite cu covoraşe brodate şi o masă de
scris aşezată sub ferestrele care dădeau spre o pajişte înflorită cu o stropitoare
automată în mijloc.Pe bufetul de lângă perete,se aflau diferite bibelouri şi o
mulţime de poze.
-Sunt o fanatică strângătoare de poze,explică doamna Weston,observând privirea
nedumerită a lui Sharon.Pe celălalt perete,deasupra şemineului,era agăţat
portretul unui bărbat masiv şi chipeş,care semăna izbitor cu Nat.Privirea ochilor
negri părea să sfredelească pânza.
-Acolo este domnul Weston? întrebă Sharon.
-Da,este soţul meu.A murit într-un accident de avion acum unsprezece ani,
continuă ea,şi-mi lipseşte enorm.
Sharon se simţi privilegiată,ca şi cum ar fi pătruns într-un secret adânc îngropat
în inima femeii.I se puse un nod în gât şi privi cu compasiune spre doamna
Weston,care stătea în faţa portretului iubitului ei soţ,cu lacrimi în ochi,arătând
subit obosită.
-Vă simţiţi bine,doamnă Weston? o întrebă ea neliniştită.
Doamna Weston făcu un efort să-şi vină în fire şi-i zâmbi vag.
-Da,Sharon,draga mea,răspunse ea.Îmi pare rău.Nu ştiu ce m-a apucat.
Îşi şterse lacrimile cu o batistă de dantelă,apoi spuse pe un ton mai vesel:
-Şi acum,la ce vrei să ne uităm mai întâi?Se îndreptă spre măsuţa joasă de lângă
canapea,pe care se afla un tenc de albume.
-Ţi-ar plăcea să te uiţi puţin la fotografiile mele?
-Da,vă rog,răspunse repede Sharon.Ador să privesc fotografii.Văzute în ordinea
cuvenită,ele pot descrie fără cuvinte viaţa unei întregi familii.
Doamna Weston încuviinţă din cap.
-Şi noi credem la fel,Sharon.O să mă simt bine în compania ta.
Sharon zâmbi,apoi se aşeză pe canapea,lângă doamna Weston,care luase deja în
braţe primul album.
-Acestea sunt cele mai vechi,îi explică doamna Weston,arătând spre forografiile
decolorate.Sharon simţi că timpul prezent dispare dintr-o dată,împins deoparte
de trecutul imortalizat pe pelicula fotografică.Bărbaţii în costume ţepene,cu
părul şi mustăţile pomădate şi femeile cu rochii lungi,cu trăsături exprimând
greutăţile pe care le înfruntaseră,reveneau la viaţă pe măsură ce doamna Weston
îi explica cine era fiecare.Erau şi fotografii înfăţişând vechea locuinţă,o clădire
din lemn cu un singur etaj.Nu se vedea nici una dintre minunatele plante de-
acum şi doamna Weston îi spuse cu mândrie că ea fusese cu ideea să-şi făcă o
grădină.Îi povesti cum venise la „Weston Downs” ca proaspătă mireasă,
îndrăgostită nebuneşte de frumosul ei soţ şi hotărâtă să facă tot ce-i stătea în
putinţă pentru a-l ajuta să construiască ferma.
-Eram o fată de la oraş,îi explică doamna Weston cu privirea întunecată de
amintiri.Locuiam în Sydney,iar Josh venise să discute afaceri cu tatăl meu.Ne-
am îndrăgostit la prima vedere,însă a mai trecut ceva timp până l-am convins pe
Josh că pot face faţă vieţii din Outback,aşa cum era pe-atunci.El spunea că nu
sunt suficient de rezistentă.
-Pot să-l înţeleg,o întrerupse Sharon zâmbind.Dacă-mi permiteţi s-o spun,arătaţi
de parcă cel mai mic vânt v-ar putea da jos.Doamna Weston chicoti.
-Aşa a crezut toată lumea la început,dar sunt mai puternică decât par.Vei fi
surprinsă de câtă voinţă pot da dovadă când vreau.Îi las pe fiii mei să mă alinte
şi să mă cocoloşească pentru că le face plăcere,însă nici măcar ei nu mă pot
determina să fac ceva dacă nu vreau.Sharon îşi aminti că Pete îi povestise cum
doamna Weston refuzase să-l primească pe doctor.Acum înţelegea perfect ce
voia să spună.
-În cele din urmă,continuă doamna Weston,Josh a fost de acord să ne căsătorim,
iar tatăl meu şi-a dat încuviinţarea fără să ezite.Cred că era bucuros să scape de
mine,pentru a se putea ocupa doar de fratele meu mai mic,James,favoritul său.
Sharon simţi tristeţea care răzbătea din cuvintele doamnei Weston.Fiind
înconjurată de dragostea tatălui său toată copilăria,Sharon înţelegea cum ar fi
fost dacă acesta ar fi respins-o,cum se părea că făcuse tatăl doamnei Weston.
Doamna Weston deschise al doilea album de fotografii.
-Acestea sunt făcute imediat după căsătorie,spuse ea.Fotografiile înfăţişau o
tânără femeie frumoasă,radiind de fericire.Cele ale lui Josh puteau la fel de bine
să fie fotografii actuale de-ale lui Nat,cu excepţia veşmintelor.
-Ne-am căsătorit cu zece ani înainte să se nască Nat,povesti doamna Weston.
Începusem să mă simt inutilă,nereuşind să-i dau lui Josh copilul mult dorit,însă
Josh nu şi-a pierdut niciodată speranţa.Spunea întotdeauna că,dacă Dumneazeu
vrea să ne binecuvânteze cu copii,îi vom avea,iar dacă nu,ne avem totuşi unul pe
celălalt.Sharon o invidia pentru încrederea în dragostea dintre ei.Ce mult şi-ar fi
dorit să existe ceva asemănător între ea şi Nat! Fără să-şi dea seama,oftă.
-Eşti obosită,Sharon? o întrebă imediat doamna Weston.Probabil că te-ai
plictisit,tot ascultându-mă depănându-mi amintirile.
-O,nu,negă repede Sharon.Mă interesează într-adevăr.Mă gândeam doar ce mult
mi-aş dori să fiu şi eu la fel de fericită cum aţi fost dumneavoastră cu Josh.
Doamna Weston o bătu uşor cu palma pe mână.
-Sunt convinsă că vei fi,draga mea.Eşti o fată drăguţă şi bună şi vei avea parte
de dragoste.„Ce femeie extraordinară”,se gândi Sharon.Era surprinzător că,deşi
erau de vârste şi educaţie diferite,părea să se fi înfiripat o adevărată prietenie
între eie.
-Am vorbit atât de mult că mi s-a făcut sete,spuse doamna Weston zâmbind.Vrei
te rog să tragi de şnurul acela? Este un clopoţel pe care mi l-a instalat Nat în caz
că doresc ceva.Bei un ceai cu mine,nu-i aşa,draga mea?
-Cu mare plăcere,răspunse Sharon,luând următorul album.
-A,acela este cu fotografii de-ale băieţilor,explică domna Weston.
Ambii băieţi erau înfăţişaţi la diferite vârste,însă Sharon privi mai cu atenţie
pozele lui Nat.Chiar şi în copilărie,chipul îi exprima acea aroganţă atât de
caracteristică lui.
-Erau nişte nebunatici când erau mici,îi spuse doamna Weston.Nat trebuia să-l
scoată mereu pe Pete din buclucurile în care intra.Nell îşi făcu apariţia în cameră
şi,câteva minute mai târziu,se întoarse cu tava cu ceai.Adusese şi nişte
prăjiturele în care Sharon se înfipse cu mare poftă.Turnă ceaiul,apoi doamna
Weston continuă:
-Pete a fost totdeuna mai uşuratic şi mai superficial decât fratele său.Aceasta
probabil pentru că Josh îl crescuse pe Nat în ideea că va fi stăpânul fermei într-o
zi.Parcă ştiuse dinainte ce se va întâmpla.Amândoi băieţii erau la facultate când
a murit Josh,însă Nat a abandonat-o imediat şi a venit să se ocupe de fermă.
Asta explică multe,se gândi Sharon.Nat avea pe cap o mulţime de
responsabilităţi,pe când Pete se putea bucura de o mai mare libertate.Nat nu
avusese deloc şansa să-şi dezvolte o personalitate la fel de extrovertită ca a lui
Pete.Doamna Weston zâmbi dintr-o dată.
-Le-am tot făcut băieţilor apropouri că ar fi timpul să-şi facă şi ei un cămin.
Mi-aş dori foarte mult să mă bucur de nepoţi înainte să mă duc lângă Josh.
-Dar mai aveţi mult timp pentru asta,răspunse Sharon,însă în sinea ei se îndoia.
Cearcănele întunecate din jurul ochilor doamnei Weston şi oboseala ei
permanentă indicau cu siguranţă o boală.Nu-şi dădea seama ce anume,însă se
decise să facă tot ce putea s-o ajute.
Mai discutară o bună bucată de vreme.Nell intră pe nesimţite şi luă tava.Doamna
Weston o întrebă pe Sharon despre familia şi copilăria ei,iar ea îi povesti până
când afară începuse să se întunece.Doamna Weston sări,exclamând:
-Vai,uite cât e ceasul! Sper că Minnie a pregătit deja cina.Cam uită,adăugă ea
râzând.Este totuşi o bucătăreasă foarte iscusită.
-Îmi pare rău că v-am ţinut atâta timp,se scuză Sharon.
-A fost vina mea,nu a ta,o linişti doamna Weston.Mi-ai făcut foarte mare plăcere
şi mulţumesc că ai avut răbdare să mă asculţi.
-A fost minunat,răspunse prompt Sharon,apoi se aplecă şi o sărută pe doamna
Weston pe obraz.Ne vedem mai târziu,adăugă ea,speriată de propria ei
îndrăzneală,însă,spre uşurarea ei,doamna Weston părea că apreciase gestul.
-Da,draga mea.Coboară în hol imediat ce eşti gata să bei ceva înainte de masă.
Doamna Weston rămase gânditoare după plecarea ei.Sharon ar fi fost de-a
dreptul şocată dacă i-ar fi putut auzi cuvintele,rostite cu voce tare:
-Trebuie să-mi iau gândul de la Miranda.Sharon e cu certitudine fata potrivită
pentru Nat al meu.

CAPITOLUL 9
Sharon spera că nu era în întârziere pentru cină.Doamna Weston nu-i spusese
exact ora la care va fi,ci să coboare atunci când va fi ea gata.Sharon făcuse
repede un duş,apoi deliberase îndelung ce rochie să aleagă.Nu ştia dacă ceilalţi
obişnuiau să se îmbrace special pentru cină,însă era convinsă că doamna Weston
va aprecia o ţinută ceva mai festivă.În cele din urmă,îşi puse o bluză portocalie
din bumbac şi o fustă neagră lungă.Nu se făcea să se îmbrace prea ţipător.Fu
satisfăcută de alegerea ei când o văzu pe doamna Waston ieşind din camera de zi
îmbrăcată într-o rochie lungă din mătase gri.
-Vreţi să coborâm împreună? o întrebă veselă Sharon,apoi realiză că ceva nu era
în regulă cu doamna Weston.Ridicându-şi cu mâna poalele rochiei,aceasta
înainta grăbită spre ea,arătând nefiresc de palidă şi de tulburată.
-Vă simţiţi bine,doamnă Weston? se repezi Sharon.Să-l chem pe Nat?
-Nu,nu face asta.Nu vreau să-l fac să se îngrijoreze,răspunse gâfâind doamna
Weston.O să-mi revin imediat.De obicei păţesc aşa dacă merg prea repede.
Sharon observă nuanţa albăstruie a pielii din jurul gurii doamnei Weston şi
imediat se gândi la o boală de inimă.Era îngrijorată din cauza ei.
-Vă rog,lăsaţi-mă să-l chem pe Nat,o imploră ea.
Doamna Weston îşi arătă ceva din voinţa despre care pomenise înainte.
-Nu,spuse ea pe un ton ferm,cu o voce puternică.Nat are destule pe cap deja.
Promite-mi că nu sufli o vorbă nici unuia dintre fiii mei.Sharon,ştiind că dădea
dovadă de slăbiciune,însă nedorind s-o supere pe doamna Weston,din cauza
inimii sale bolnave,promise că va face întocmai.
-Bine.Ştiu că te vei ţine de cuvânt,spuse doamna Weston.Arăta ceva mai bine,
nuanţa albăstruie dispăruse şi culoarea îi mai revenise în obraji.Se desprinse de
braţul lui Sharon şi îşi îndreptă ţinuta.
-Hai să coborâm.Băieţii pot crede că ne-am pierdut.Picioarele îi tremurară uşor
când începu să coboare scările şi Sharon o privi neliniştită.
-De ce nu vă întindeţi puţin în pat?sugeră ea.Găsesc eu o scuză pentru Nat şi
Pete.
-O să-şi dea imediat seama.Dacă-mi dai braţul să mă sprijin de el,mă descurc.
Când ajunseră în hol,doamna Weston îi lăsă braţul şi înaintă singură,cu capul
sus.Sharon se minună de voinţa de care dădea dovadă comportându-se atât de
firesc,fără nici o urmă din slăbiciunea anterioară.Nat şi Pete erau deja acolo şi le
turnară şi lor câte un pahar de sherry.Amândoi îşi schimbaseră hainele şi purtau
cravate,deşi nu aveau şi sacouri.Sharon îi studie pe rând în timp ce discutau cu
mama lor.Semănau cu tatăl lor,însă la Nat această asemănare era de-a dreptul
izbitoare.La un moment dat,Nat o surprinse privindu-l ţintă şi ridică ironic
dintr-o sprânceană în direcţia ei.Sharon roşi şi îşi mută privirea.Pete se aşeză
lângă ea pe canapea şi-i cuprinse umerii cu braţul.
-Eşti din ce în ce mai frumoasă de fiecare dată,scumpo,îi spuse.
-Cu linguşala poţi obţine orice,spuse în glumă Sharon şi începu să râdă.
Pete îi aruncă o privire ştrengărească.
-Asta e o promisiune? o întrebă el,dându-se mai aproape de ea.Ochii tăi sunt ca
două stele...Fu însă întrerupt de Nell,care intrase să anunţe că cina era servită.
-Mai târziu,făgădui Pete,ridicându-se de pe canapea.Sharon observă cu
surprindere expresia încruntată cu care îi priveau Nat şi doamna Weston.
”Dumnezeule”,se gândi ea,”n-ar trebui să flirtez cu Pete”.
-Îmi dai,te rog,braţul,Pete? întrebă doamna Weston.
-Sigur,doamnă,răspunse Pete făcând o plecăciune.Ce-am mai făcut de data asta?
întrebă el râzând.Îmi cere să-i ofer braţul doar atunci când e supărată pe mine,îi
explică el lui Sharon.
-O conduci tu pe Sharon,Nat? rosti doamna Weston,îndreptându-se spre salon.
Sharon se ridică în picioare şi acceptă şovăitoare braţul oferit de Nat.Inima îi
zvâcni cu putere când îi simţi atingerea şi Sharon se strădui să reziste tentaţiei de
a se apropia mai tare de el.
-Nu-l încuraja pe Pete în faţa mamei,îi şopti Nat.Observ că nu-i place şi nu vreau
s-o supere nimeni.
-Dar de ce ar deranja-o? îl întrebă,tot în şoaptă,Sharon,încercând să rămână
calmă.
-Deoarece,indiferent de ce ţi-a spus el,aparţine altei femei şi mama ştie foarte
bine acest lucru.Sharon îl privi surprinsă.
-Asta e prima oară când aud aşa ceva.
-O să-ţi povestesc mai târziu,îi spuse el şi amândoi intrară în salon.Doamna
Weston şi Pete se aşezaseră deja la masă.Nat îi trase politicos scaunul lui
Sharon,apoi luă şi el loc în capul mesei.Sharon se bucură să vadă că doamnei
Weston îi revenise veselia şi acum le povestea băieţilor cum petrecuseră după-
amiaza ele două uitându-se la fotografii.
-Sper că n-ai acaparat-o,mamă,comentă râzând Nat.I-am spus că nu va începe
lucrul decât mâine dimineaţă.
Doamna Weston se mulţumi să zâmbească,însă Sharon sări indignată.
-Bine zis,rosti aplaudând Pete.
-Îmi recunosc greşeala,spuse Nat ironic.
-S-ar putea să ai dreptate,Nat,însă sunt atât de pasionată de alcătuirea acelui
istoric,încât nu mai am răbdare,spuse doamna Weston.
-Mai daţi-mi amănunte şi în curând o să încep să-l scriu,o asigură Sharon.
-Problemele legate de fermă sunt pe primul plan,să ştii,o avertiză Nat.Sharon îl
privi enervată,dorindu-şi să-i poată arunca o farfurie în cap.
-Ştiu asta,Nat,spuse doamna Weston pe un ton conciliant,dar sunt convinsă că
Sharon va găsi timp să mă ajute şi pe mine.
-Cu siguranţă,o linişti Sharon zâmbind.
-Păstraţi-vă puţin timp şi pentru mine,spuse Pete,însă Sharon se făcu că nu-l
auzise.Nu voia s-o supere iar pe doamna Weston.”Sau pe Nat”,adăugă o voce
din interiorul ei.Imediat ce terminară de mâncat,Nat se sculă de la masă.
-Mamă,te rog,spune-i lui Nell să ne aducă,mie şi lui Sharon,cafeaua în birou.Mă
duc să-i arăt cam ce-ar fi de făcut pe acolo.
-Nu staţi mult,răspunse doamna Weston.Cred că Sharon e foarte obosită.
-Parcă spuneai că Sharon nu va începe să lucreze decât mâine,protestă iritat
Pete.N-am apucat să vorbesc ca lumea cu ea de când a sosit.
-Şi nici în seara asta n-o vei face,i-o întoarse Nat.Haide,Sharon,să mergem în
birou,apoi te poţi duce la culcare.Sharon murmură un „scuzaţi-mă” către
doamna Weston,apoi se ridică şi-l urmă pe Nat.Acesta o conduse de-a lungul
coridorului spre birou.Intrând înăuntru,Sharon făcu ochii mari.Era evident că nu
mai fusese aranjat de câteva săptămâni,cum îi spusese Nat mai devreme,
deoarece domnea un haos total.Atât biroul,cât şi fotoliile din piele verde erau
acoperite de hârtii,la fel şi rafturile bibliotecii.Sertarele dulapului nu se mai
puteau închide.De fapt,singurul obiect neinvadat de hârtii era aparatul de radio
care se zărea într-un colţ.Nat zâmbi ruşinat observându-i privirea.
-Mă tem că nu sunt o persoană” ordonată,spuse el dezamăgit.
-Nici n-aş fi spus asta văzând camera,i-o întoarse sarcastic Sharon.
Nat zâmbi şi Sharon simţi cum o cuprinde tulburarea.Cât de diferit era atunci
când se comporta natural? îi aruncă un zâmbet fermecător şi ceva sclipi în ochii
lui Nat.Sharon se întrebă dacă fusese într-adevăr admiraţie sau doar i se păruse.
”Aş vrea eu”,se gândi ea.Expresia de pe chipul lui Nat se înăspri.
-În primul rând,hai să punem la punct chestia cu Pete.Mi-ai spus chiar tu că nu
simţi nimic pentru el,aşa că n-ar trebui să te afecteze ce-ţi voi spune.Pete
este,sau mai exact a fost logodit cu o tânără pe nume Janie Dillman,fiica unui
vechi prieten,un bancher din Darwin.Sharon avu o intuiţie subită.
-Aceasta era fata cu care trebuia să se întâlnească în ziua în care plănuisem să
mergem la rezervaţie?
-Exact.Ei bine,Pete era tânăr şi necugetat şi,după câteva luni,Janie a rupt
logodna,lăsându-l să hotărască el momentul în care este pregătit să se însoare.
-Eu nu aş putea face asta,se trezi Sharon vorbind fără să vrea.Mai degrabă mă
căsătoream repede cu el.
-Ca după aceea să regreţi? o întrebă Nat.Janie este foarte matură şi a înţeles că
Pete nu se va însura până când nu va considera că şi-a făcut destul de cap.Nat se
încruntă.E adevărat că a durat destul de mult.A avut o mulţime de relaţii şi de
aventuri,însă de fiecare dată s-a întors la Janie.
Şi ea acceptă asta? întrebă neîncrezătoare Sharon.Eu,cu siguranţă,n-aş putea
suporta,i-aş spune să plece unde vrea el.
-Şi eu la fel,fu de acord Nat.Nici o femeie nu m-ar putea juca pe degete în felul
acesta,dar nu despte asta este vorba acum.Janie ştie că Pete se va maturiza în
cele din urmă şi va fi un soţ bun.Îl iubeşte foarte mult,de aceea aşteaptă.La un
moment dat,crezusem că Pete are de gând să termine cu prostiile şi să se însoare,
şi atunci ai apărut tu.I-ai căzut cu tronc,tocmai pentru că eşti atât de diferită.
-A,numai de-asta? glumi involuntar Sharon.
-Nu fi neserioasă,Sharon,i-o reteză scurt Nat.
-Scuză-mă,spuse Sharon,conştientă că greşeşte.Însă credeam,Nat,i-am spus că
nu simt nimic altceva pentru el decât prietenie şi că nu poate fi niciodată nimic
între noi.
-Atunci înseamnă că încă nu a înţeles,răspunse Nat.Mai încearcă,bine? Mamei
i-ar face bine să-l ştie însurat cu Janie.Aducându-şi aminte de doamna Weston,
Sharon se întristă subit.Uită de Pete,întrebându-se cum ar putea s-o ajute fără
să-şi calce cuvântul dat.
-Nu vreau s-o văd supărată,Nat.E o femeie minunată.Am petrecut mult timp
împreună azi. Nat zâmbi.
-Da,ştiu.Mama nu obişnuieşte să se împrietenească aşa repede cu cineva,însă se
pare că pe tine te-a plăcut din prima zi.Sharon simţi un val de plăcere.
-Mi-aş dori foarte mult să devenim prietene.Ezită un moment.Crezi că se simte
bine,Nat? Uneori arată obosită şi palidă.
„Aşa i-am sugerat doar,fără să-mi încalc promisiunea”,se gândi Sharon.
-Ştiu,Sharon,răspunse el grav.Arată aşa de câteva săptămâni,însă atunci când am
vrut să chem doctorul s-a opus,spunând că e doar din cauza vârstei.
-Dar nu poţi pur şi simplu să-l aduci pe doctor aici? Aşa în mod sigur n-o să-l
mai refuze.Nat râse scurt.
-Aşteaptă s-o cunoşti mai bine şi atunci nu mă vei mai întreba aşa ceva.Dacă ea
a hotărât că nu vrea,nimeni pe pământul acesta nu o poate face să se
răzgândească.E foarte încăpăţânată uneori.„Am observat şi eu”,se gândi
Sharon,însă nu-i putea spune lui Nat fără să-şi încalce promisiunea făcută
doamnei Weston.
-Acum,spuse Nat mai vesel,am să-ţi arăt câteva lucrări,apoi te poţi duce la
culcare.Se dovedi a fi destul de greu să găsească acele lucruri pe care voia să i le
arate.Sharon se minuna cum putea conduce el ferma atât de bine cu toată
harababura aceea.Pe măsură ce Nat îi vorbea despre scrisori la care trebuia un
răspuns şi despre fişe de completat,Sharon era tot mai convinsă că primul lucru
pe care-l va avea ea de făcut va fi să ordoneze totul în nişte dosare.
Nell adusese cafeaua,întrerupându-le discuţia.Sharon îi turnă o ceaşcă lui Nat,
însă el nu se opri să o bea,continuând explicaţiile.Prin urmare,Sharon se simţi
obligată să facă la fel,luând câte o înghiţitură când putea.
-Dimineaţa poţi lucra pentru mine,dar după-amiaza o vei ajuta pe mama.
Obişnuieşte să se odihnească puţin după amiaza,până la ora prânzului,aşa că,în
timpul acela,poţi face ce vrei.În limitele bunei-cuviinţe,se înţelege,adăugă el
repede,văzând sclipirea neastâmpărată din ochii lui Sharon.Dacă poţi să stai apoi
cu mama până aproape de cină,va fi mai mult decât mulţumită.Serile şi
weekend-urile sunt libere,fireşte.Îţi convine?
-Da,încuviinţă Sharon.Sună minunat.Nat râse.
-Atunci asta-i tot.Apropo,ştii să călăreşti?Sharon îl privi surprinsă.
-Nu foarte bine.N-am avut ocazia s-o fac prea des.
-Aici e esenţial să ştii să călăreşti dacă nu vrei să stai tot timpul în casă.Cred c-o
să-l rog pe Mitch să te înveţe.
-Cine e Mitch? întrebă Sharon.
-Cel mai bun îngrijitor de vite pe care-l avem,îi explică Nat.Ştie totul despre
ele.E la noi de douăzeci de ani.A venit aici într-o zi să caute de lucru şi n-a mai
plecat de atunci.
-Probabil îi place aici,comentă Sharon.Nat îi aruncă o privire rapidă,vrând să
vadă dacă nu cumva intenţionase să fie sarcastică,însă întâlni doar un zâmbet
deschis şi sigur.
-Asta-i tot,spuse el.Poţi să te culci acum,dacă vrei.Sharon părăsi biroul simţindu-
se ca o şcolăriţă trimisă la culcare.”Totuşi”,se gândi ea,”Nat a fost destul de
prietenos”.Această constatare o făcea să se simtă mai bine.”Numai de n-ar exista
Miranda”,îşi spuse.De-abia aştepta să se culce.Călătoria şi restul întâmplărilor o
obosiseră.Trecu prin salon,sperând s-o găsească pe doamna Weston ca să-i ureze
„noapte bună”.O găsi stând singură,la lumina unui lampadar.Perdelele trase şi
muzica lentă venită de la pick-up-ul aşezat într-un colţ creau o atmosferă plăcută
şi liniştită.
-Iertaţi-mă că vă deranjez,doamnă Weston,însă voiam să vă urez „noapte bună”.
Doamna Westonse se întoarse zâmbind spre Sharon.
-Vrei să-mi ţii companie pentru câteva minute,sau eşti prea obosită?
-Cu plăcere,răspunse prompt Sharon.E foarte plăcut aici,iar aceasta este muzica
mea preferată.
-Vino şi aşează-te lângă mine,draga mea,o invită doamna Weston,arătându-i
canapeaua de lângă ea.E minunat să mai am şi eu parte de o tovărăşie
feminină.Lipsa acesteia e lucrul cel mai rău în Outback; primim vizite,putem
discuta prin radio,însă nu e acelaşi lucru.Mi-ar fi plăcut să am o fiică,să pot
vorbi cu ea.Când Josh încă trăia,nu simţeam atât de tare lipsa unei fete.Pe el nu-l
vedeam prea des în timpul zilei,însă serile le petreceam totdeauna împreună.
-Dar Nat şi cu Pete? Ei nu stau cu dumneavoastră deloc?
-Nat mai stă uneori,când îi permit treburile.Însă,fiind ocupat toată ziua pe-
afară,seara trebuie să se ocupe de administraţie.
-Poate o să aibă mai mult timp să stea cu dumneavoastră când o să preiau eu
majoritatea treburilor la birou,spuse Sharon.
-Poate veţi putea sta amândoi cu mine.Pete preferă să se ducă să bea bere şi să
joace cărţi sau altceva cu îngrijitorii de vite.
-N-o să mai poată face asta după ce se va însura cu Janie,se scăpă Sharon.
-Ştii despre Janie? o întrebă doamna Weston surprinsă.
-Mi-a spus Nat în seara asta.Râse.M-a avertizat să mă ţin departe de Pete,însă nu
e nevoie.El ştie că nu simt pentru el nimic altceva decât prietenie.
Doamna Weston răsuflă uşurată.
-Oh,mă bucur s-aud asta.Nu mi-ar fi plăcut să văd cum îţi frânge inima,deoarece
în adâncul sufletului tot pe Janie o iubeşte.
-N-aveţi de ce să vă temeţi,o linişti Sharon.Ezită o clipă.Nat şi Miranda se vor
căsători curând? întrebă ea ca din întâmplare,apoi coborî privirea.
Nu observă astfel privirea cercetătoare pe care i-o aruncase doamna Weston.
-Pentru cineva care mi-a cunoscut familia doar cu câteva zile în urmă,eşti
surprinzător de bine informată.Sharon roşi uşor.
-Scuzaţi-mă,nu am vrut să fiu indiscretă.
-N-ai de ce să te scuzi,draga mea.Poţi să întrebi orice.Nu cred că Nat se va
însura cu Miranda.Dacă ar fi vrut într-adevăr,ar fi făcut-o mai demult.Nat se va
căsători numai din dragoste,ca şi taică-su şi sunt convinsă că n-o iubeşte pe
Miranda.Ştiu că ea s-ar fi măritat bucuroasă cu el şi ar fi foat o partidă bună,
deoarece a crescut tot la o fermă şi se pricepe la acest gen de treburi.Însă
dragostea e mult mai importantă decât toate astea,nu-i aşa?
-O,da,încuviinţă Sharon.Orice femeie,dacă-şi iubeşte cu adevărat soţul şi vrea să
fie cu el,va învăţa să-l ajute cât poate.Eu aşa aş face.Sharon se temea că spusese
prea multe,însă doamna Weston nu părea a fi observat nimic deosebit.
-Aşa am fost eu şi am fost fericită cu Josh până în ziua în care a murit.
-Se vede,murmură Sharon,cu o uşoară invidie.
-Vrei o ceaşcă cu ciocolată fierbinte sau un ceai înainte de culcare? o întrebă
doamna Weston.
-Aş bea cu plăcere un ceai,răspunse Sharon.Doamna Weston se ridică de pe
scaun.
-Mă duc să-l prepar.Fetele au plecat deja acasă.
-Dacă-mi spuneţi de unde să iau cele necesare,îl fac eu,se oferi Sharon.
-Mergem împreună.O să vezi unde sunt lucrurile necesare şi îl vei putea face tu
data viitoare.Bucătăria era spaţioasă şi foarte bine dotată cu diverse aparate
moderne.Peste tot domnea o curăţenie strălucitoare,fără nici o pată.
Sharon privi cu atenţie cum doamna Weston puse ibricul pe foc,apoi scoase
serviciul de ceai şi zaharniţa din bufet şi laptele din frigider.
-N-are sens să mai luăm şi tava,dacă nu te deranjează,spuse doamna Weston.
Ibricul începu să fluiere şi ea puse ceaiul.
-Totul era atât de diferit pe vremea când m-am măritat eu,îi spuse ea lui Sharon.
Nu aveam lumină electrică pe-atunci şi găteam pe o plită veche.
-Probabil că era foarte greu,spuse Sharon.Apropo,când am venit,n-am văzut
firele reţelei electrice.
-Pentru că nici nu există,se auzi vocea lui Nat dinspre uşă.E destul ceai şi pentru
mine,mamă?
-Sigur,răspunse doamna Weston,aducând încă o ceaşcă.
-Avem generatoare proprii de curent electric,îi explică Nat lui Sharon.Unul
principal şi încă unul de rezervă,în caz că se strică.
-Puneţi-vă singuri zahăr,îl întrerupse doamna Weston.Mergem?
-Da,răspunse Nat,luând două dintre ceşti.O poţi aduce tu pe cealaltă,Sharon?
-Desigur.Se aşezară în salon,iar Nat începu să-i povestească mamei sale despre
nişte răpitori de coconi care fuseseră văzuţi prin zonă.Sharon se înecă.
-Ce-s ăia „răpitori de coconi”? întrebă ea uluită,încă râzând.Nat zâmbi.
-Am uitat că eşti nou venită.Răpitorii de coconi sunt oameni care fură viţei
foarte tineri,nemarcaţi încă.Este o meserie profitabilă,deşi cam periculoasă.De
obicei,nu ne deranjează prea des,însă acum se pare că bântuie o mulţime pe-aici.
-Trebuie să fie foarte bine organizaţi,ţinând cont de distanţele enorme,comentă
doamna Weston.
-Se pricep al naibii de bine la ce fac,răspunse iritat Nat.Trebuie să-i avertizăm pe
toţi fermierii din zonă.Sharon de-abia îşi mai ţinea ochii deschişi.Îşi înăbuşi un
căscat.
-Du-te şi te culcă,Sharon,îi spuse Nat,pe un ton blând.Arăţi dărâmată.
-Trebuie să recunosc că sunt foarte obosită.Mă duc să spăl ceştile astea şi apoi
mă culc.
-Lasă-le,o opri Nat.Mă ocup eu de ele.Dacă nu te odihneşti,n-o să pot face nimic
cu tine mâine.Sharon îl fulgeră cu privirea,însă Nat zâmbea sincer,aşa că-i zâmbi
şi ea.
-Atunci mă duc sus,spuse Sharon.Noapte bună,doamnă Weston,noapte
bună,Nat.Doamna Weston adăugă:
-Mâine mă scol şi eu devreme.Sharon reuşi să se târască până la baie ca să se
spele pe dinţi.Era atât de obosită,încât adormi imediat ce puse capul pe pernă.
Dormi neîntoarsă până dimineaţă,când fu trezită de Nell care-i adusese o ceaşcă
de ceai.

CAPITOLUL 10
Sharon o găsi pe doamna Weston deja în bucătărie când coborî să aducă ceaşca.
-Bună dimineaţa,doamnă Weston,spuse ea veselă.
-Bună dimineaţa,Sharon,îi răspunse doamna Weston zâmbind.Nu trebuie să te
deranjezi s-o aduci,o lua Nell mai târziu,adăugă ea,văzând ceaşca din mâna lui
Sharon.
-Nu-i nici un deranj,o linişti Sharon.Oricum,nu mă aşteptam să mi se aducă
ceaiul la pat.
-M-am gândit că aşa le place englezilor,explică amabilă doamna Weston.I-am
spus lui Nell să ţi-l aducă în fiecare dimineaţă.
-E foarte drăguţ din partea dumneavoastră,răspunse Sharon plăcut impresionată
de gest.
-Ce-ai dori să mănânci la micul dejun? o întrebă doamna Weston.
-Doar nişte pâine prăjită,apoi mă duc să aranjez biroul,răspunse strâmbându-se
Sharon.Nici nu ştiu de unde să încep.Sunt hârtii peste tot.
-Sunt convinsă că te vei descurca.Doamna Weston se întoarse spre una
dintre aborigene.
-Minnie, pregăteşte-i domnişoarei pâinea prăjită şi nişte cafea.
Minnie se îndepărtă zâmbitoare.
-Ne vedem mai târziu,Sharon,continuă doamna Weston.Mă duc să văd ce face
fetiţa unuia dintre îngrijitorii noştri aborigeni.Mama ei mi-a spus că nu se simte
prea bine şi vreau să verific dacă nu cumva trebuie să cheamăm doctorul.
„Ce grijă are familia Weston de angajaţii lor”,se gândi Sharon,ronţăindu-şi
pâinea prăjită,doamna Weston era într-adevăr îngrijorată de starea fetiţei,ca şi
cum aceasta ar fi făcut parte din familie.Termină de mâncat,apoi se îndreaptă
spre birou.”Va fi destul de dificil să aranjeze totul”,se gândi ea.Se hotărî să
înceapă cu dulapul cu fişe şi etichetarea dosarelor,ca să aibă apoi unde pune
hârtiile.Presupuse că scrisorile venite primiseră deja un răspuns,aşa că le puse în
raftul cel mai de jos,lăsând deoparte toate celelalte hârtii nesemnate de
Nat.Aşeză materialele despre agricultură pe un raft,iar devizele de contabilitate
pe altul.Pe la ora zece,Nat intră aducând o tavă cu biscuiţi şi cafea.
-Cred că,în curând,n-o să mai recunosc locul,comentă el,observând progresele
evidente făcute de Sharon.Luată prin surprindere,Sharon nu reuşi să-şi ascundă
expresia de bucurie de pe chip.Nat o privi intrigat,însă ea se mulţumi să spună:
-Nell tocmai voia să-ţi aducă ţie cafeaua,aşa că am cerut şi eu o ceaşcă.
Sharon făcu un efort să-şi revină,blestemându-se în gând că lăsase să-i scape
acea expresie.
-Nu mă aşteptam să te văd în dimineaţa asta,rosti ea.Observă că blugii şi jacheta
lui Nat erau stropiţi de noroi şi se întrebă unde fusese până atunci.
-Alerg pe afară cu treburi de la şapte dimineaţa.N-aş fi venit înapoi dacă nu mi-
ar fi transmis mama că unul dintre copii este bolnav şi vrea să cheme doctorul.
Cred că are apendicită,adăugă el încruntat.
-O,săracul,spuse Sharon.Câţi ani are?
-E o fetiţă de nouă ani.O voce izvorâtă subit din aparatul de radio o făcu pe
Sharon să tresară.
-Iată-l,spuse Nat,”Doctorul zburător” are o emisiune în fiecare dimineaţă,îi
explică el.Oamenii îi comunică prin radio problemele lor,iar el le indică
tratamentul sau stabileşte o întâlnire dacă crede că e cazul.Suntem nevoiţi să ne
cam doftoricim singuri,locuind atât de departe,de aceea fiecare are o trusă
medicală completă de prim-ajutor.Sharon ascultă,fascinată,diverse voci care îţi
descriau simptomele,iar doctorul le dădea sfaturi.Părea să-i cunoască pe toţi şi
întreba de sănătatea fiecăruia.Veni şi rândul lui Nat,care se prezentă şi dădu
codul radiofonic al fermei.
-Salut,Nat,se auzi vocea doctorului.Ce pot să fac pentru tine?
-Bună,doctore.Avem o fetiţă aborigenă suspectă de apendicită.
-Ce simptome are?
-Vomită şi are dureri în partea dreaptă.
-S-ar putea să fie apendicită,răspunse doctorul.Poate fi şi o formă de intoxicaţie
alimentară.Copiii bagă în gură tot felul de prostii.
-Ştiu,răspunse râzând Nat.
-În orice caz,cred că ar fi bine să iau avionul şi să vin s-o văd.În două ore sunt
acolo.
-Mulţumesc,doctore,spuse Nat,apoi se întoarse spre Sharon.E mai bine să fim
siguri,nu?
-Desigur,încuviinţă Sharon.Ştii,mă gândeam că aici oamenii nu prea au cum să-
şi ţină secrete problemele de sănătate.Toată lumea află ce ai când îi explici
doctorului.
-Asta aşa e.Toată lumea înţelege,însă,situaţia şi există şi avantajul că,atunci când
se află că eşti bolnav,toţi îţi dau ajutor.Odată,un vecin a venit de la depărtare de
cinci sute de mile pentru a prelua conducerea unei ferme al cărei stăpân era grav
bolnav.Sharon era de-a dreptul impresionată.
-Cuceririle ştiinţei vă ajută foarte mult.
-Bineînţeles.Îţi poţi imagina cum era cu ani în urmă,înainte de a putea comunica
prin radio? Dacă cineva se îmbolnăvea,era nevoit să călătorească sute de mile
prin deşert până la cel mai apropiat oraş pentru a căpăta ajutor medical.
-Nici nu vreau să mă gândesc cum era,spuse înfiorată Sharon.Probabil că rata
deceselor era foarte ridicată.
-Nu ştiu exact,răspunse Nat.Poate că oamenii erau mai rezistenţi pe vremea
aceea.Trebuiau să fie,ca să supravieţuiască.
„Nat este un supravieţuitor din fire”,se gândi Sharon.Probabil că i-ar fi plăcut
viaţa plină de greutăţi din trecut,considerând-o ca pe o provocare.Caracterul său
puternic şi hotărât l-ar fi ajutat să răzbească acolo unde alţii ar fi dat greş.
-Gata,s-a terminat „Doctorul zburător”? întrebă Sharon,sesizând că radioul
tăcuse.
-Da.Acum urmează emisiunea „Şcoala aerului”,aşa că îl închid,ca să nu te
deranjeze.Totuşi,fă-o pe mama să-i dea drumul în jurul orei şase,când este o
emisiune de discuţii radiofonice între femei.Poţi să afli aşa toate bârfele,adăugă
el zâmbind ironic.
-De obicei,bărbaţii sunt mai bârfitori decât femeile,protestă indignată Sharon.
-Nu-i adevărat,răspunse râzând Nat.Bărbaţii spun doar ce au de spus.Femeile
discută despre ce vorbesc alţii.Hotărând că nu e cazul să înceapă o discuţie în
contradictoriu cu Nat,Sharon se ridică de pe scaun.
-Ei,eu am treabă acum,rosti ea apăsat.Nat rânji.
-Iar eu îţi stau în drum,nu? Am priceput aluzia.Plecă lăsând-o să continue cu
aranjatul biroului.Ceva mai târziu,Sharon auzi zgomotul unui motor de avion şi
ieşi pe verandă.Zări un avion care se învârtea prin aer,pregătindu-se să aterizeze.
Camionul familiei Weston se opri brusc în faţa ei,scrâşnind din frâne.
-Vrei să vii şi tu? o întrebă Nat dinăuntru.
-Da,te rog,răspunse ea fără să stea pe gânduri.Nat deschise portiera şi-i întinse o
mână să urce.Scara era înaltă,aşa că Sharon se felicită că se îmbrăcase în
pantaloni.Nat îi ţinu mâna într-a lui ceva mai mult decât era necesar,făcând să-i
tresalte inima lui Sharon.Totul nu durase decât câteva secunde,dar ea mai simţi
un timp atingerea mâinii lui.Ajunseră exact când avionul ateriza şi se îndreptară
spre el.Scara fu lăsată şi pe ea coborâră un bărbat şi o femeie.
-Bună, doctore, îl salută Nat,strângându-i mâna.
-Salut,Nat.Ce mai faci?
-Bine,mulţumesc,răspunse Nat.
-O cunoşti pe asistenta mea? Ea este Lorna Brent.
-Bună ziua,soră,spuse Nat.Ia spune,nu cumva eşti dumneata aceea care a fost
infirmieră particulară la Parker Ridge?Femeia,o brunetă drăguţă,izbucni în râs.
-Ba da.Se pare că pe-aici nu se poate păstra nici un secret.
Sharon observă privirile piezişe pe care i le arunca doctorului şi îi ghici imediat
secretul:era îndrăgostită de el.”De aceea a şi rămas să lucreze cu el”,se gândi
Sharon.”Sper să fie mai norocoasă decât mine”.
-Sharon,îi întrerupse Nat gândurile.Acesta este „Doctorul zburător”,Steve Carey,
şi sora Lorna Brent.Ea este Sharon Maine,noua secretară de la fermă.
Sharon dădu mâna cu tânărul doctor,pe care-l plăcu instantaneu,apoi îi zâmbi
sorei Brent.
-Bună ziua,le spuse ea.
-Accentul acesta este cu siguranţă englezesc,spuse Steve zâmbind.Eşti cam
departe de casă,nu?„Casa mi-e acolo unde mi-e şi inima”,se gândi Sharon în
sinea ei,apoi rosti cu voce tare:
-Am plecat să văd şi eu puţin lumea.
-Nu te pot condamna pentru asta,răspunse glumeţ Steve,apoi se întoarse spre
Nat.Unde mi-e pacienta?
-O să fie cam înghesuială înăuntru,spuse Nat când ajunseră la camion.
-Nu-ţi face probleme pentru mine,răspunse Steve.Eu mă duc în spate,ia-o pe
Lorna în faţă,lângă voi doi.Steve îşi aruncă geanta în remorcă,apoi sări şi el
înăuntru şi se aşeză pe margine.Sharon fu nevoită să se dea mai aproape de Nat
pentru a-i face loc sorei.Apropierea fizică de el îi dădea nişte senzaţii ciudate,aşa
că se concentră asupra discuţiei cu Lorna.Drumul nu era atât de accidentat ca cel
pe care venise de la aeroport cu o zi înainte.Spre uşurarea ei,nici camionul nu se
mai balansa ca atunci,înghesuind-o în Nat.În cele din urmă,se opriră în faţa unei
căruţe.În prag apăru doamna Weston,care-l întâmpină bucuroasă.
-Bine că aţi venit,se adresă ea lui Steve.Săraca micuţă,îi e mult mai rău.Cred că
are şi febră.Intră grăbită în casă,urmată de doctor,de soră şi de Nat.Sharon
rămăsese lângă uşă,simţindu-se străină.Privi înăuntru şi ochii i se umplură de
lacrimi la vederea fetiţei zăcând pe un pat pliant.Steve o examina uşor cu palma,
spunându-i ceva liniştitor din când în când.Fetiţa avea ochii strălucitori de febră
şi plângea în tăcere.Mama ei o privea pierdută,frângându-şi mâinile de
disperare.Peste câteva minute,ieşiră cu toţi şi Sharon se uită neliniştită la Steve.
După expresia pe care o avea,Sharon se aştepta la ce-i mai rău.Steve îşi trecu
nervos mâna prin păr.
-Aşa este,Nat,ai avut dreptate.E apendicită,şi încă un caz grav.De ce oare lasă
oamenii ăştia totul până în ultima clipă? Mai are puţin şi perforează,iar eu n-am
timp s-o duc până la spital.Va trebui s-o operez aici.
-Aici? strigă involuntar Sharon.Dar nu poţi opera aici!
-Vrea să spună la spitalul local,o apostrofă Nat.Văzând însă expresia chinuită de
pe chipul lui Sharon,vocea i se mai îndulci.Am uitat că încă nu cunoşti
locurile.Spitalul nostru este clădirea aceea de acolo.În realitate,are doar câteva
paturi şi o masă de operaţie,însă ne-a fost suficient în majoritatea cazurilor
-Îmi pare rău,Nat,se scuză Sharon,gata să plângă.Nu trebuia să spun nimic.
-Nu-ţi face probleme,spuse Nat,apoi se întoarse spre Steve.Hai să ne
organizăm.Ce vrei să facem,Steve?
-Trebuie dezinfectată masa şi pus în funcţiune sterilizatorul.Am nevoie şi de
restul de aparate din avion,inclusiv instalaţia portabilă de anestezie.
-Le aduc eu,se oferi Nat.
-Du-te să-l ajuţi,Lorna.Şi nu uita mănuşile.
-Bine,Steve,răspunse Lorna pe un ton liniştit,făcând-o pe Sharon să se întrebe
cum reuşea să rămână atât de calmă.
-Doamnă Weston,continuă Steve,dumneavoastră şi cu Sharon aţi putea veni cu
mine,la spital.Sharon era bucuroasă că face ceva.Observă că doamna Weston
arăta cam palidă şi o rugă să intre înapoi în casă.
-După ce fac tot ce pot aici,răspunse ea pe un ton hotărât.
Sharon fu surprinsă la vederea spitalului.Clădirea era foarte modern dotată şi
totul era curat şi strălucitor.Doamna Weston umplu cu apă sterilizatorul şi-l
conectă la priză,în timp ce Steve verifică dulapul cu medicamente,apoi plecă să
aducă aşternuturi de pat din casă.
Urmând indicaţiile doctorului,Sharon dezinfectă masa şi aduse un cărucior
pentru instrumente.Între timp,Nat şi Lorna se întoarseră de la avion,aducând
restul de aparate.Lorna puse instrumentele în sterilizator iar Nat montă instalaţia
de anestezie la capătul mesei de operaţie.Steve verifică totul cu atenţie.
Când totul fu gata,Lorna şi Steve se dezinfectară pe mâini şi-l rugară pe Nat să o
aducă pe fetiţă.
-Am instrumentele la îndemână pe cărucior,aşa că supraveghează tu anestezia,îi
spuse Steve,Lornei.Nat,împreună cu o aborigenă,aduseră fetiţa înăuntru şi o
depuseră cu grijă pe masă.
-Sharon,vezi ce poţi să faci cu mama fetei,o rugă Nat.E de-a dreptul isterizată.
Sharon se îndreptă grăbită spre sărmana femeie,care stătea pe jos şi plângea în
hohote.Îngenunche lângă ea şi-i puse o mână pe umăr.
-O să fie bine,o asigură ea.Doctorul şi sora sunt foarte pricepuţi şi o s-o facă
bine imediat.Sharon se rugă,în sinea ei,să aibă dreptate.Ştia că,dacă apendicita
se perfora,devenea extrem de riscant,mai ales în condiţiile acelea.
-Cum o cheamă pe fetiţa dumitale? o întrebă Sharon.
Femeia se opri o clipă,doar cât să îngăime „Emily”,apoi continuă să plângă.
Sharon îi vorbea mereu pe un ton liniştitor,spunându-i că şi ea fusese operată de
apendicită în copilărie şi nu era mare lucru.Răsuflă uşurată când văzu că femeia
se mai potolise,suspinând doar din când în când.Sharon avu deodată senzaţia
unei prezenţe în spatele ei.Se întoarse şi dădu cu ochii de Nat.Fu surprinsă să
constate că acesta o privea cu compasiune,sau poate cu tandreţe.Nu ştia nici ea
dacă fusese ceva real sau doar îşi imaginase.Se ridică şi se întoarse spre Nat.
-Ce se întâmplă? îl întrebă ea în şoaptă,atentă să nu audă mama fetiţei.
-Au început,răspunse Nat tot în şoaptă.Dacă totul mege bine,n-o să mai dureze
mult.Rămaseră amândoi tăcuţi,cu gândul la fetiţa a cărei viaţă era în primejdie.
-O cheamă Emily,spuse deodată Sharon.
-Ştiu,răspunse Nat,cuprinzându-i umerii cu braţul.O să fie bine,continuă el.Steve
este un doctor foarte bun.Ar fi putut lucra cu succes în orice mare oraş,însă el a
ales să-şi dedice viaţa Outback-ului.Lui Sharon îi făcea bine atingerea
liniştitoare a lui Nat,care nu avea nici o nuanţă sexuală,ci era doar plină de
căldură sufletească şi înţelegere.Nu ştiu exact cât stătuseră aşa,când fură
întrerupţi de un zgomot şi se întoarseră amândoi deodată,neliniştiţi.Steve stătea
în pragul uşii,scoţându-şi masca de operaţie.Arăta obosit,însă mulţumit.
-Gata,spuse el calm.O să-şi revină curând.Sharon simţi că i se moaie genunchii
de emoţie.
-Oh,slavă Domnului,rosti ea,cu ochii în lacrimi.
-Mă ajuţi s-o duc în pat,Nat? întrebă Steve,apoi se întoarse spre Sharon.Spune-i
mamei că poate intra să stea cu ea cinci minute.Sharon încuviinţă din cap şi se
îndreptă spre femeia care stătea nemişcată,părând să nu observe nimic din ce se
întâmpla în jurul ei.Sharon îngenunche lângă ea şi o atinse uşor cu mâna pe
umăr.Femeia tresări şi îndreptă spre Sharon o privire înfricoşată.Sharon zâmbi.
-Gata,s-a terminat.Emily o să se simtă bine în curând.
Femeia părea că nu îneţelege,aşa că Sharon repetă.
-Emily e bine.Pe chipul femeii apăru o expresie de fericire pe care Sharon gândi
că n-o s-o uite multă vreme.Femeia îi mulţumi de câteva ori la rând,ceea ce o
făcu pe Sharon să se simtă stânjenită.Ea nu făcuse nimic,de fapt.
-Doctorului trebuie să-i mulţumiţi,nu mie.A spus că vă puteţi duce la Emily
acum,însă ea va mai rămâne adormită câtva timp.Femeia nu ţinu cont de asta.
Sări în picioare,apoi se uită întrebătoare spre Sharon,cerându-i s-o îndrume într-
acolo.Sharon o luă de mână şi o conduse spre uşă.Nat tocmai ieşea.
-Poate să intre? îl întrebă.El încuviinţă din cap şi Sahron o duse înăuntru.Trecură
prin camera în care avusese loc operaţia.Lorna dezinfecta totul şi le zâmbi
încurajator.Steve stătea pe marginea patului şi-i lua fetiţei pulsul.Le zâmbi şi
trase un scaun pentru mamă.
-Se simte foarte bine,îi spuse el zâmbind,arătându-i să ia loc.
Femeia începu din nou cu mulţumirile,însă Steve o întrerupse.
-Puteţi sta cu ea câteva minute,apoi să vă întoarceţi mai târziu.E foarte obosită şi
are nevoie de odihnă.Înţelegeţi?Femeia încuviinţă din cap,apoi păru să uite de
prezenţa lor şi privirea i se concentră pe chipul imobil al fetiţei ei.
-Mă tem că va fi destul de dificil s-o mai urnim de aici,îi spuse Steve lui Sharon
în timp ce se îndepărtau.Singura şansă este să vină soţul ei s-o ia.
-Dar el unde este? întrebă Sharon.Ar fi fost normal să fie aici.
-Nat a zis că a trimis pe cineva să-l cheme,însă va dura până să ajungă,deoarece
lucrează destul de departe.Sharon se bucură.Era evident că femeia avea nevoie
de ajutorul cuiva pentru zilele următoare şi spera că Nat îl va lăsa pe tatăl fetiţei
să stea acasă un timp.Nat şi doamna Weston îi aşteptau afară.Steve se scuză că
trebuie să plece.Sharon era îngrijorată de mina obosită a doamnei Weston,însă
nu putea spune nimic de faţă cu Nat.Discutară despre Emily,despre cât de
norocoasă fusese.Doamna Weston le spuse că se duce înainte să supravegheze
pregătirea prânzului.În vâltoarea evenimentelor,nimeni nu se mai gândise la
mâncare.Părea foarte grăbită să plece şi Sharon îşi dădu deodată seama din ce
motiv.Nu voia ca doctorul să aibă timp s-o privească mai atent.Sharon îşi muşcă
buze,dorindu-şi să nu fi promis doamnei Weston să tacă.Ar fi fost ideal ca Steve
s-o examineze atunci,dacă tot venise la fermă.Când Steve şi Lorna ieşiră din
clădire,doamna Weston plecase deja.
-O mai las liniştită o oră,să fiu sigur că starea ei e stabilă,apoi o urc în avion şi o
duc la spitalul central,le spuse Steve.Are nevoie de o supraveghere atentă câteva
zile,cel puţin până-i scot firele.
-Merge şi mama ei? întrebă Sharon.
-În nici un caz,răspunse Steve.O să fie greu s-o convingem s-o lase pe micuţă să
plece.Sper să vină soţul ei cât mai repede.
-O să ajungă înainte să pleci tu,îl asigură Nat.Vii să iei prânzul cu noi?
-Te deramjează dacă rămânem să mâncăm aici? întrebă Steve.Nu putem să ne
părăsim pacienta.
-Scuză-mă Steve,nu m-am gândit la asta.O să vă trimit aici mâncarea şi ne
vedem mai târziu.Sharon privi în urmă,exact la timp pentru a-i zări pe Steve şi
pe Lorna intrând înăuntru,ţinându-se de talie.Deci nu se înşelase în privinţa
Lornei.Ce noroc avea Lorna,deoarece se părea că Steve îi împărtăşeşte
sentimentele.
-Azi o să muncesc şi în timpul liber,îi spuse ea lui Nat când se apropiau de
casă.Am pierdut deja o groază de timp.
-În nici un caz,se împotrivi Nat.Eu ţi-am cerut să vii,aşa că iau vina asupra
mea.Oricum,am aranjat cu Mitch să înceapă lecţiile de călărie cu tine,chiar din
această după-amiază.Du-te şi caută-l la grajduri şi o să-ţi găsească el o iapă
liniştită.
-N-ar fi mai bine să amânăm,având în vedere ce s-a întâmplat?
-Nu-i nevoie,răspunse Nat.Steve o s-o ducă pe Emily la spital în curând şi totul o
să reintre în normal.„Sper”,îşi spuse Sharon,gândindu-se la figura palidă a
doamnei Weston.

CAPITOLUL 11
Sharon avea mâinile reci şi transpirate când ajunse la grajduri.Nu ardea deloc de
nerăbdare să se urce din nou pe un cal,după ce făcuse o pauză atât de
mare.Luase lecţii de călărie pe vremea când era la şcoală,însă nu fusese
niciodată bună la aşa ceva.Luase prânzul cu doamna Weston şi cu Nat,apoi
apăruse Pete,alergând.
Auzise ce se întâmplase,însă nu părea prea interesat de soarta micuţei Emily,
spre dezgustul lui Sharon.Pete nu avea faţă de oameni aceeaşi atitudine ca
Nat,căruia îi păsa într-adevăr de ei.Janie va avea nevoie de multă voinţă şi
răbdare pentru a-l face pe Pete să-şi asume vreo responsabilitate.
Pete se oferise să o însoţească el pe Sharon la călărie,însă Nat îi reamintise că
avea alte treburi de făcut.Pete stătuse o vreme îmbufnat,apoi îşi revenise la
normal.Sharon se duse şi ea cu Nat să asiste la plecarea lui Emily.Micuţa fu dusă
la avion fără o problemă,spre marea mulţumire a lui Steve.El şi Lorna se urcară
în avion,asigurându-i că le va da periodic de ştire prin intermediul radioului.
Sharon fu surprinsă de noua atitudine a mamei lui Emily,acum,când copilul ei
era acolo.Era calmă şi stăpână pe sine şi o lăsase pe Emily să plece fără să se
împotrivească,deşi chipul îi trăda neliniştea.După ce avionul decolă,Nat îi
explică lui Sharon cum să ajungă la grajduri,spunând că va trece şi el pe-acolo,
ca să vadă cum merg lucrurile.Sharon spera din tot sufletul ca el să nu vină,
deoarece ştia că prezenţa lui o va tulbura,cel puţin până mai câştiga ceva
încredere în ea în materie de călărie.Un bărbat de vârstă mijlocie,cu o faţă
bronzată şi ridată,îi ieşi în întâmpinare.Îi zâmbi,ducându-şi mâna la pălărie.
-Ziua,domniţă,o salută el tărăgănat.Eu sunt Mitch.Şefu' mi-a spus să-ţi dau o
mână de ajutor la călărie.
-Da,aşa este,îi răspunse Sharon întorcându-i zâmbetul.Simţi imediat că se va
înţelege bine cu el.N-am mai călărit de foarte multă vreme,aşa că sper să ai un
cal liniştit pentru mine.
-Nu te speria,domniţă,spuse Mitch.Şefu' mi-a pus în vedere să am mare grijă de
tine.Sharon se bucură.”Drăguţ că Nat a spus asta”,se gândi ea.
-Vino să faci cunoştinţă cu Daisy,continuă Mitch.E una dintre cele mai bune
iepe pe care am avut-o vreodată,însă acum,deoarece a îmbătrânit,stă acasă.
O conduse pe Sharon în padocul fermei,unde un animal maroniu stătea
liniştit,privind cu interes apropierea lor.Acesta scoase un nechezat când ajunseră
lângă el şi începu să adulmece mâna pe care i-o întindea Mitch.
-Eşti o doamnă pe cinste,îi spuse Mitch,mângând-o cu afecţiune pe bot şi
scoţând o bucată de zahăr din buzunarul cămăşii.Sharon râse.
-Se pare că ştie la ce să se aştepte de la tine,spuse ea.
-E normal,după atâta timp,răspunse Mitch.Am petrecut multă vreme împreună.
Uite,dă-i şi tu o bucăţică de zahăr şi las-o să te cunoască.Vorbeşte-i tot timpul şi
mângâi-o pe bot,îi place foarte tare.Sharon îi întinse precaută zahărul,sperând că
nu va păţi nimic.Daisy îl luă delicat,abia atingându-i mâna.Sharon căpătă
încredere şi începu să-i mângâie botul.
-Eşti o fată bună,Daisy,îi spuse ea.O să fim prietene bune,nu-i aşa?
În semn de aprobare,Daisy îşi frecă botul de umărul lui Sharon,care îi simţi
răsuflarea delicată pe gât.
-Gata,v-aţi împreietenit deja,rosti Mitch cu accentul său tărăgănat.Niciodată nu
i-a plăcut atât de repede de cineva.
-Oh,chiar aşa? întrebă ea încântată.Şi,te rog,spune-mi Sharon.Mitch zâmbi.
-Mulţumesc,domniţă,vreau să spun Sharon.Acum,dacă eşti gata,hai să încaleci.
Lucru destul de curios,lui Sharon nu-i fu teamă când se văzu urcată în şa.
Mitch îi ajustă scările şi strânse mai tare chinga.O luă apoi pe Daisy de căpăstru
şi dădu o tură padocului,pentru ca Sharon să se obişnuiască.
-O.k.,Sharon,acum porneşte.Doar o uşoară plimbare,la început.Nu-ţi face griji,o
să stau lângă tine.Sharon trase de frâu şi-şi înfipse genunchii în burta iepei.Daisy
se cambră şi se opri brusc,gata s-o dărâme din şa.Din fericire,Mitch o struni
imediat.
-Mulţumesc,Mitch,rosti ea precipitat.Nu ştiu ce s-a întâmplat.
-Ai strâns-o prea tare,îi replică Mitch.Ţine minte,Daisy o fi ea la pensie,însă este
o iapă de rasă,învăţată să răspundă la comenzi delicate.Acum încearcă din
nou,mai uşor.Sharon îşi ţinu răsuflarea şi strânse uşor din genunchi.De data
aceasta o nimerise,căci Dausy porni lin din loc.Mitch o ghidă din căpăstru şi se
făcu de câteva ori înconjurul padocului.
-Acum încearcă s-o duci la trap,o îndemnă Mitch.Daisy urmă ascultătoare
comanda lui Sharon,iuţind pasul.Mitch o opri imediat.
-Ce-am mai greşit? întrebă nedumerită Sharon.
-Stilul acesta de călărit o fi bun pentru o plimbare de câteva minute într-un parc
exglezesc,însă nu aici,unde eşti uneori nevoită să stai ore întregi în şa.În plus,
luiDaisy nu i-a plăcut.Uite,mişcă din urechi.Sharon privi uimită la urechile lui
Daisy.
-Chiar poţi să ştii ce gândeşte uitându-te la urechile ei?Mitch izbucni în râs.
-Sigur.Dacă sunt ţepene şi ridicate,înseamnă că-i place.Dacă mişcă din ele,ceva
o cam nemulţumeşte.Iar dacă sunt pleoştite de tot,trebuie să fii atentă.Înseamnă
că e într-adevăr nervoasă şi în stare de orice.Sharon privi cu respect la urechile
lui Daisy.
-Atenţionează-mă să sar din şa dacă vreodată i se pleoştesc,îi spuse lui
Mitch,care îi zâmbi admirativ.Mai exersă de câteva ori trapul,simţind că i se
dislocau parcă toate oasele şi spre sfârşit,când nu se mai aştepta,se trezi că se
mişcă în ritmul lui Daisy.Mitch o privi aprobator şi-i ceru să încerce şi
galopul.Acesta nu fu o problemă şi,când Mitch îi spuse că era de ajuns,Sharon
alergă spre el,radiind de bucurie.
-Îţi mulţumesc foarte mult,Mitch,îi rosti Sharon zâmbind.M-ai ajutat enorm.Am
învăţat mai multe în două ore decât în toate lecţiile de călărie pe care le-am luat
la şcoală.Mitch păru uşor stânjenit de compliment.
-N-o uita pe Daisy.S-a comportat extraordinar.Sharon se aplecă şi o mângâie pe
Daisy pe urechi.
-Îţi mulţumesc şi ţie,Daisy.Eşti o doamnă admirabilă,apoi Sharon descălecă.
-Azi mă ocup eu de Daisy,spuse Mitch,însă de mâine va trebui să ai grijă de
ea,s-o perii şi,de asemenea,să-ţi aranjezi singură şaua.
Sharon îi răspunse că n-o deranjează câtuşi de puţin,apoi se întoarse în direcţia
din care se auzea apropiindu-se un tropăit de copite.Era Nat,călare pe un armăsar
mare şi negru.Sharon nu încercă să-şi ascundă încântarea că îl vede.
-Pari nemulţumită de tine,îi spuse el lui Sharon.
-S-a descurcat foarte bine,şefule,zise Mitch.O mai scot şi mâine la o
plimbare,dacă eşti de acord.
-Cum să nu,aprobă Nat.În ritmul ăsta,o să poată călări de-adevăratelea foarte
curând.Sharon îi spuse încântată că totul i se datora lui Mitch şi lui Daisy.Mitch
chicoti.
-Aşa crede ea,mormăi el.O luă pe Daisy de căpăstru şi se îndepărtă.Sharon
rămase privind la Nat,gândindu-se cât de bine ştia el să călărească.Armăsarul
începu să fornăie şi să frământe pământul cu copitele,vădit deranjat de
inactivitate,însă Nat îl ţinu în frâu.
-Am venit să-ţi spun că mama te aşteaptă să iei ceaiul cu ea,zise Nat.Ne vedem
la cină.Îşi bătu uşor armăsarul cu palma peste coapse şi acesta o porni din
loc.Sharon îl privi pe Nat îndepărtându-se.Dintr-o dată,îşi aminti că visase cum
o urmărea un om în negru,călare pe un cal uriaş.O trecură fiorii,dându-şi seama
că ar fi putut fi Nat.Peste câteva minute,Sharon bătu la uşa camerei doamnei
Weston şi intră.Doamna Weston stătea în fotoliu.Tava cu ceştiie de ceai se afla
deja pe măsuţa din faţa ei.
-Te-am văzut venind,îi spuse ea lui Sharon.Am comandat ceaiul astfel încât să ai
timp să te speli puţin după călărie.Cum a fost?
-Dar stai jos,draga mea.Sharon se aşeză şi luă ceaşca pe care i-o întindea
doamna Weston.
-Sunt foarte mulţumită de mine,răspunse ea.N-am căzut nici măcar o dată.
-Mă bucur să aud asta.Ei,acum îţi pare bine vă Nat ţi-a propus să iei lecţii de
călărie?
-Oh,da,răspăunse Sharon.Mitch mă va scoate mâine la o plimbare adevărată.
De-abia aştept.
-O să-ţi placă,spuse doamna Weston zâmbind.Sper că o să mai găseşti puţin
timp să mă ajuţi şi pe mine.Sharon păru surprinsă.
-Bineînţeles că da,răspunse ea.Chiar dacă nu reprezintă atribuţia mea
principală,tot vreau s-o fac.
-Îţi mulţumesc,draga mea,spuse doamna Weston bătând-o uşor cu palma peste
mână.După ce ne bem ceaiul începem.În primul rând,trebuie să punem în ordine
hârtiile şi scrisorile aflate în cutia din dulapul de acolo.
Vocea doamnei Weston suna obosită şi Sharon îi aruncă o privire mai
atentă.Odihna de după-amiază nu o ajutase prea mult,deoarece arăta tot palidă şi
slăbită.
-Sigur vă simţiţi în stare? o întrebă Sharon.Păreţi cam obosită.
-Sunt convinsă,draga mea,răspunse hotărâtă doamna Weston.E din cauză că n-
am prea dormit după amiază.M-am gândit la biata Emily,atât de departe de
mama şi tatăl ei.
-Nu trebuie să vă faceţi griji în privinţa ei.Copiii sunt foarte optimişti.În curând
o să considere că trăieşte o aventură interesantă şi se va întoarce acasă ţopăind.^
-Sper să ai dreptate.În orice caz,o să primim cu siguranţă veşti în seara asta şi îi
vom linişti şi pe părinţii ei.Trebuie să fie foarte îngrijoraţi.
îşi băură ceaiul şi începură treaba.Sharon era neliniştită de felul în care arăta
doamna Weston,aşa că se bucură când se priră din lucru ca să se pregătească
pentru cină.Poate că Nat,văzând-o cât de palidă era,va insista să-l cheme pe
doctor.Nu se întâmplă însă nimic,deoarece doamna Weston apăru la cină abil
macheată,reuşind să-şi ascundă paloarea şi comportându-se absolut firesc.
Sharon fu singura care observă că i se întunecau ochii,ca şi cum ar fi avut
spasme de durere.Sharon se scuză şi se retrase imediat după cină,spunând că se
duce să se odihnească după oboseala călăriei.Planul ei funcţionă.Doamna
Weston se ridică şi ea de la masă şi le spuse că se duce la culcare.Sharon ştia că
doamna Weston nu se va retrage ea prima,de teamă ca nu cumva Nat sau Pete să
bănuiască ceva,şi de aceea îi dăduse ea ocazia s-o facă fără ca cineva să-şi dea
seama că se simţea rău.
-Sigur vă simţiţi bine? o întrebă Sharon pe scări.Vreţi să vă ţin companie câteva
minute?
-Eşti o fată foarte bună,răspunse ea zâmbind.O să mă culc imediat şi mâine o să
fie totul în regulă.Mulţumesc,oricum.Când ajunseră la etaj,doamna Weston de
abia mai răsufla şi fu nevoită să stea câteva clipe pentru a-şi veni în fire.Sharon
nu ştia ce să facă.
N-avea nici un drept să-i impună ceva doamnei Weston,însă îşi dorea din tot
sufletul să nu-i fi promis că nu-i spune lui Nat.
Decise să mai citească puţin înainte să adoarmă.Găsise un roman de aventuri în
biblioteca din birou.Făcu un duş şi îmbrăcă o cămaşă bleu de nylon cu un capot
din acelaşi material,apoi se sui în pat.O cam dureau muşchii din cauza călăritului
şi se gândi că dimineaţa va fi mai rău,după ce va sta toată noaptea nemişcată.
Peste o jumătate de oră,cineva ciocăni la uşa ei şi o auzi pe doamna Weston
strigând-o în şoaptă.Azvârli cartea din mână se repezi la uşă şi fu îngrozită de
priveliştea care o întâmpină.Doamna Weston arăta de-a dreptul bolnavă.Avea
buzele vinete şi ochii adânciţi în orbite.Stătea în prag,cu o mână strânsă ca un
cleşte în dreptul inimii.
-Dumnezeule! exclamă Sharon.Ce s-a întâmplat?
-Am o durere îngrozitoare în piept,răspunse doamna Weston cu o voce pierdută.
Mă simt foarte rău şi mi-e teamă că o să mor.Sharon o sprijini cu braţul şi o
ajută să se întindă pe pat,acoperind-o cu cuvertura.
-Îmi pare rău,doamnă Weston,dar trebuie să-l chem pe Nat.Sunt nevoită să-mi
calc promnisiunea pe care v-am făcut-o,însă nu vă pot lăsa să suferiţi aşa.
-Bine,draga mea,încuviinţă slab doamna Weston.Când Sharon ajunse la uşă,o
strigă.Mai promite-mi ceva,Sharon,o rugă ea cu privirea înţeţoşată.
Sharon îngenunche lângă pat şi o luă de mână.
-Ce anume?
-Să ai grijă de Nat dacă mi se întâmplă ceva.Îl iubeşti,nu-i aşa?Sharon ezită o
clipă.
-Da,din toată inima,recunoscu ea.
-Mărită-te cu el,copila mea,continuă doamna Weston.Cred că şi el te iubeşte.Nu
o lăsa pe Miranda să se bage între voi.Ea nu…Se întrerupse,simţind că o durere
atroce îi sfâşie pieptul,apoi închise brusc ochii.Sharon îşi înăbuşi un suspin şi
alergă pe hol.
-Nat,Nat,vino repede,ţipă ea,cu ochii şiroind de lacrimi.Nat veni în fugă din
salon,urmat îndeaproape de Pete.Văzând starea lui Sharon,îi cuprinse umerii cu
braţul şi o întrebă repezit:
-Dumneazeule,ce s-a întâmplat?
-Mama ta,Nat.La mine în cameră,îngăimă ea incoerent.Nat se albi la faţă.
-Vino,arată-mi.Se repeziră în camera lui Sharon,unde doamna Weston zăcea în
aceeaşi poziţie în care o lăsase Sharon.Nat îngenunche lângă pat,în timp ce Pete
rămase lângă uşă,nedorind sau nefiind capabil să intre.
-Ce s-a întâmplat? întrebă scurt Nat,luându-i mamei sale pulsul.
Are un puls foarte slab.Sharon simţi că leşină.
-Ce s-a întâmplat? repetă Nat.
-Cred că a avut un atac de inimă,bâigui într-un târziu Sharon.
-Pete,du-te şi anunţă-l urgent pe Steve,ordonă Nat.Pete stătea împietrit,părând că
nu înţelege.Nat mormăi ceva,apoi sări în picioare.
-Stai cu ea,Sharon.Mă duc eu,spuse el.Sharon îngenunche în locul lui Nat lângă
pat.
-Pete,du-te şi vezi dacă-l poţi ajuta cu ceva pe Nat,îi sugeră ea.Pete n-o auzi.
-Trebuie s-o sun pe Janie,spuse el,apoi se întoarse şi plecă.
Sharon nu-şi mai bătu capul cu el.O apucă strâns de mână pe doamna Weston.
-Vă rog,treziţi-vă,suspină ea.Nu vă las să muriţi.Şi Nat,şi Pete şi eu avem nevoie
de dumneavoastră.Cum rămâne cu nepoţii?Cuvintele lui Sharon părură să
răzbată până la doamna Weston,deoarece deschise ochii,exact când Nat intră din
nou în cameră şi îngenunche lângă Sharon.
-N-am nimic,rosti ea în şoaptă.Mă bucur să vă văd împreună.De ce n-o săruţi,
Nat?Sharon roşi şi înălţă capul spre Nat.”Te rog,fă-i pe plac”,îl imploră ea din
ochi.Nat încuviinţă din priviri şi se aplecă spre ea.Preocupată de starea doamnei
Weston,Sharon uită să se stăpânească,astfel încât se pierdu în momentul în care
Nat îşi puse gura peste a ei.Buzele i se întredeschiseră involuntar şi i se
abandonă total lui Nat.Când,în cele din urmă,buzele li se dezlipiră,se uitară
amândoi la doamna Weston,cu un aer vinovat.Însă ea zîmbea,cu lacrimile
şiroindu-i pe obraji.
-La fel îl iubeam şi eu pe Josh al meu,rosti ea în şoaptă,apoi închise ochii din
nou.Nat îi luă imediat pulsul,apoi oftă uşurat.
-E constant,slavă domnului,spuse el.
-Nat,eu...Începu Sharon.Nat o opri,punându-i un deget pe buze.
-Vorbim mai târziu,iubito.Am o mulţime de lucruri de făcut.Steve e deja pe
drum şi trebuie să-i luminez cumva pista de aterizare.Slavă Domnului că e un
avion nou,echipat pentru zborul nocturn,că altfel nu ştiu ce ne făceam.Unde e
Pete? adăugă el tăios.De ce nu-i aici când e nevoie de el?
-Nu ştiu,răspunse Sharon.A mormăit ceva,că trebuie s-o sune pe Janie,apoi a
dispărut.Nu fi prea aspru cu el,Nat,te rog.Era şocat şi el nu are tăria ta.
Nat se încruntă o clipă,apoi încuviinţă din cap.
-Ai dreptate,iubito.Bine că i-a trecut măcar prin cap s-o sune pe Janie.Poate că
întâmplarea asta îl va maturiza,în fine.
-Mama ta s-ar bucura foarte tare,rosti Sharon,privind spre chipul imobil al
doamnei Weston.
-Să nu pleci de lângă ea,bine? îi spuse el,ridicându-se să plece.Nu vreau să
rămână singură.
-Ai încredere în mine,îl rugă Sharon.
-Am,răspunse Nat,cu o sclipire stranie în ochi.Rămânând singură cu doamna
Weston,Sharon începu să se gândească la noua situaţie.Întrezări o speranţă.Oare
doamna Weston avea dreptate? Nat chiar o iubea? Îşi impuse să-şi stăpânească
emoţiile şi să nu se mai gândească la asta.N-ar fi putut îndura ca visurile să-i fie
destrămate.Cu ochii în lacrimi,îngenunche lângă doamna Weston,neţinând cont
de durerea care-i străbătea muşchii gambelor.Închise ochii şi se rugă la
Dumnezeu să aibă grijă de femeia aceea,pe care o iubea ca pe o mamă,şi pentru
împlinirea propriilor ei visuri.Zgomotul unui motor de avion o făcu să tresară.
Nu-şi dădea seama cât stătuse acolo,ştia doar că viaţa doamnei Weston atârnă de
un fir de păr şi că,în fine,doctorul ajunsese.Scoase un oftat de uşurare.Acum va
primi un ajutor calificat.Ea se simţea de-a dreptul inutilă,nefiind în stare decât să
stea la căpătâiul unei femei,care nici măcar nu era conştientă de prezenţa ei
acolo.Zgomotul unor paşi urcând în grabă scara o făcu să sară în picioare.Nat
năvăli înăuntru,urmat de Steve şi Lorna.
-E vreo schimbare? întrebă el.Sharon clătină din cap în semn că nu,
apoi le făcu loc lui Steve şi Lornei să îngenuncheze lângă pat.Steve o examină
atent pe doamna Weston,apoi se ridică în picioare,cu o expresie gravă.
-Aţi avut dreptate.A avut un atac de inimă.Trebuie s-o duc de urgenţă la spitalul
central.N-am echipamentul necesar cu mine.li fac acum o injecţie,apoi o duc
imediat la avion.Nat dădu aprobator din cap.
-Merg şi eu,dacă nu te deranjează.Îl las pe Pete să aibă grijă de fermă şi vin să
stau cu mama.
-Foarte bine,încuviinţă Steve.Hai să o ducem la avion.
Aduseră o targă,o întinseră uşor pe doamna Weston pe ea şi o înveliră.Apăru şi
Pete,care se calmase între timp şi-l ajută pe Nat să care targa.
Sharon îi însoţi până pe verandă.Se aplecă şi o sărută pe doamna Weston pe
obraz,înainte ca targa să fie aşezată în partea din spate a camionului.Pete se urcă
la volan şi demară.Vestea stării doamnei Weston se împrăştie cu iuţeala focului
şi se părea că toată lumea din împrejurimi se strânsese să asiste la plecarea
ei.Albi şi aborigeni stăteau adunaţi în grupuri mici,unii murmurând,alţii complet
tăcuţi.Printre clădiri,Sharon zări lumina reflectoarelor de pe pista de
decolare,care împrăştia umbre stranii în jur.Huruitul camionului se distingea clar
în liniştea nopţii cu lună.„Probabil că Nat îi va da câteva sfaturi de ultimă oră lui
Pete,înainte de a se urca în avion” se gândi Sharon.
În cele din urmă,avionul se ridică în aer,strălucind în lumina reflectoarelor.Inima
lui Sharon şoptea în urma lui Nat: „Dumnezeu să te aibă în pază,ai grijă,te
iubesc”.
CAPITOLUL 12
Sharon se trezi din somn cu o senzaţie de ameţeală.O durea capul şi o usturau
ochii.Dormise prost,tot întorcându-se de pe o parte pe aita,cu gândul la Nat şi la
doamna Weston.Când,în sfârşit,adormi,visă din nou călăreţul îmbrăcat în negru
care o urmărea,apoi că stătea sub un copac în braţele unui bărbat.De data
aceasta,bărbatul era,cu certitudine,Nat.Discutase îndelung cu Pete când acesta se
întorsese,după ce asistase la plecarea avionului în care se afla mama sa.Sharon
făcuse un ceai şi îl băuseră în bucătărie.Pete devenise dintr-o dată alt om.Şocul
provocat de boala mamei sale,apoi responsabilitatea de a conduce ferma în
absenţa lui Nat scoseseră la iveală partea serioasă a firii sale.
O sunase pe Janie,întrebând-o dacă putea să vină să stea la „Weston Downs”
pentru o vreme,iar ea spusese că va sosi a doua zi.
-Deci,te-ai hotărât în privinţa ei? îl întrebă Sharon.Pete răspunse,oarecum
ruşinat.
-Mă simt dintr-o dată dornic să mă căsătoresc şi să mă instalez la „Waringa
Station”.Este o veche proprietate a noastră,iar Nat a spus întotdeauna că va fi a
mea când mă voi căsători.Sharon îi spuse că se bucură pentru el,adăugând:
-Nu înţeleg de ce-ai amânat atâta timp.
-Nici eu nu ştiu,răspunse el.Am vrut doar să mă distrez.Viaţa e atât de scurtă,iar
căsătoria e ceva pentru totdeauna.
-Asta explică de ce ai flirtat cu mine şi cu toate celelalte fete,îi spuse glumeţ
Sharon.Pete păru stânjenit.
-Uite,Sharon,îmi pare rău.Vorbesc serios şi să ştii că mi-ai plăcut şi îmi placi în
continuare la fel de mult.
-Nu-ţi face probleme,înţeleg,îl asigură ea.Vreau doar să fii fericit cu Janie.
Pete o sărută pe obraz.
-Mulţumesc,eşti o scumpă.Sharon se dusese la culcare,lăsându-l pe Pete să
supravegheze radioul,în caz că primea vreo veste despre starea doamnei
Weston,punându-l să-i promită că o va înştiinţa imediat şi pe ea.”S-ar putea să
nu fi fost nici o schimbare în cursul nopţii”,se gândi ea dimineaţă,în timp ce se
îmbrăca.Observă că,în absenţa doamnei Weston,Nell nu-i mai adusese ceaşca de
ceai la pat.Coborî în fugă scările,intrând apoi direct în birou.Spera să-l găsească
acolo pe Pete să-I întrebe dacă avea vreo veste.
Îl găsi dormind lângă aparatul de radio.Îl scutură uşor.
-Pete,trezeşte-te.Pete tresări.
-Oh,tu erai,rosti el somnoros.Credeam că e la radio.
-Ai stat aici toată noaptea? îl întrebă ea uimită.Ai aflat ceva?
Exact atunci se auzi un pârâit în aparatul de radio şi Sharon auzi vocea lui Nat,
care chema „Weston Downs”.Începură să-i tremure mâinile şi simţi că i se usucă
gâtul.
-Repede,Pete,spuse ea neliniştită.Pete n-avea nevoie de îmboldiri.Dăduse
deja codul fermei şi acum se identifica.
-Nat,cum se simte mama? întrebă el repezit.
-Nu e nici o schimbare,îi răspunse Nat cu o voce obosită.Steve spune că s-ar
putea să treacă o săptămână până vor şti ceva sigur.S-a făcut tot ce era posibil
pentru a o ajuta.N-avem decât să aşteptăm şi să sperăm.Cel puţin,n-a mai făcut
încă un atac.Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru asta.
-Să ne anunţi imediat ce ştii ceva,bine? Mai stai acolo? întrebă Pete.
-Câteva zile,oricum.Dacă se iveşte vreo problemă pe care n-o poţi rezolva,
anunţă-mă.Pete se îmbăţoşă.
-N-o să fie nevoie,răspunse el mândru.
-Ştiu,îl linişti Nat.A...ce face Sharon? adăugă el.Pete îi zâmbi lui Sharon,apoi
răspunse:
-Este bine.E aici,lângă mine,dacă vrei să vorbeşti cu ea.Sharon roşi şi evită să se
uite la Pete.Expresia de pe chipul lui era neutră,însă Sharon ştia ce e în mintea
lui.
-Sharon,eşti în regulă? se auzi glasul lui Nat.Sharon nu ştia exact ce să creadă,
însă vocea lui Nat nu exprima decât prietenie.Fu uşor dezamăgită,apoi realiză că
Nat era nevoit să fie rezervat,deoarece ştia că tot Outback-ul ascultă conversaţia
lor.Aşa că răspunse pe un ton calm:
-Sunt bine,mulţumesc.Nu-ţi face griji,Pete are grijă de tot.
-Asta-i bine.Mai dă-mi-l puţin,te rog.Vorbim mai târziu,promise el,cu ceva mai
multă căldură în glas.Sharon îi întinse microfonul lui Pete.Inima îi bătea să-i
spargă pieptul.Să îndrăznească să spere ceva din ultimele lui cuvinte? îi arătă
prin semne lui Pete că se duce să pregătească ceva de băut,iar acesta încuviinţă
din cap.Făcu un ibric de cafea,apoi aduse tava în birou,unde Pete tocmai termina
de vorbit cu Nat.Arăta destul de deprimat.
-Nu prea sunt grozave veştile despre mama,nu-i aşa? remarcă el mâhnit.
-Calmează-te,Pete.Cel puţin ştim că nu i s-a înrăutăţit starea.E şi asta ceva,
încercă ea să-l liniştească.
-Presupun că da,răspunse el nu foarte convins.
-Trebuie să mă duc să mă înviorez puţin,spuse el după ce termină de băut
cafeaua.Am o mulţime de treburi şi am întârziat.
-N-aveai încotro,răspunse Sharon.Mă duc să-ţi pregătesc micul dejun şi apoi mă
apuc şi eu de lucru.
-Fă-ţi treaba ca şi cum Nat ar fi aici şi să sperăm că nu va interveni nimic
neprevăzut.Dar avură loc două evenimente în acea zi.Au primit două vizite,una
plăcută şi cealaltă neplăcută,din punctul de vedere al lui Sharon.Prima sosi
Janie,înainte de prânz,cu avionul particular al tatălui său.Pilotul o lăsă acolo şi
plecă imediat la Darwin.
Pete era plecat când apăru Janie şi Sharon fu nevoită s-o întâmpine ea.Era uşor
îngrijorată că Janie putea crede că ea este unul din flirturile lui Pete,însă până la
urmă se dovedi că n-avea de ce.Janie era o fire deschisă şi prietenoasă şi cele
două fete se plăcură de la prima vedere.Pete se întoarse la prânz.Ochii îi sclipiră
când o văzu pe Janie şi deschise larg braţele s-o întâmpine.Sharon consideră că
era cazul să se retragă şi îi lăsă singuri.La masă,Pete fu deosebit de vesel şi
glumi cu Janie,care era evident fericită.Purta pe deget inelul de logodnă şi părea
că ştie că de data aceasta e pentru totdeauna.Sharon se bucura pentru amândoi,
întrebându-se dacă va simţi şi ea în curând aceeaşi bucurie.Îi va spune Nat că o
iubeşte sau nu? Până acum,nu-i dăduse vreo speranţă în acest sens,însă ultimul
sărut o făcuse să creadă că o iubea.Încrederea îi fu zdruncinată de apariţia,
imediat după prânz a unei maşini de teren prăfuite,care opri exact în faţa casei.
Din ea coborî o fată în pantaloni maro,cu părul negru prins într-o eşarfă.Sharon
se îndreptă zâmbind spre ea.
-Bună ziua,îi spuse.Vă pot ajuta cu ceva?
-Dumneata trebuie să fii noua secretară,îi răspunse obraznic o voce aspră,care
contrasta puternic cu frumuseţea delicată a fetei.Eu sunt Miranda McMilIan.Nat
mi-a spus să vin să am grijă de gospodărie.De fapt,probabil că mă voi muta aici
definitiv,indiferent de ce s-ar întâmpla cu doamna Weston,deoarece Nat şi cu
mine ne vom căsători în curând.Lui Sharon îi pieri zâmbetul şi faţa i se făcu
palidă.Nu ştia ce să-i răspundă acestei fete dure şi directe.De fapt,se părea că
aceasta nici nu aştepta vreun răspuns.Miranda trecu pe lângă ea,spunându-i:
-Vezi să-mi fie aduse bagajele înăuntru şi cheamă un om să ia maşina de-aici.
Am eu grijă ca băştinaşele alea leneşe să pregătească prânzul.Sharon rămase
pironită pe verandă,cu gândurile învălmăşindu-i-se în cap.Deci aceasta era
Miranda! Nat îi ceruse să aibă grijă de gospodărie şi,mai mult,se vor căsători în
curând.Făcând abstracţie de propria ei amărăciune,lui Sharon îi părea rău pentru
Nat.Miranda nu-l putea face fericit.Cu ochii în lacrimi,se îndreptă spre grajduri.
Trebuia să se întâlnească acolo cu Mitch pentru lecţia de călărie şi nu vedea nici
un motiv pentru a-şi schimba planurile datorită Mirandei.”Să se ocupe singură
de bagajele ei,ticăloasa”,se gândi ea.”Mă voi muta aici definitiv,indiferent de ce
se întâmplă cu doamna Weston”,aşa spusese.Cum îndrăznea să vorbească aşa
despre biata femeie?Tristeţea lui Sharon se transformă curând în furie.Nu ştia ce
văzuse Nat la Miranda,şi nici nu-i păsa.Lasă-l să se însoare cu ea! O să regrete
după cinci minute.Era convinsă că Miranda nu-i arătase lui Nat adevărata ei
faţă,altfel el ar fi trimis-o la plimbare.Nat era,într-un fel,o fire dură,ca de altfel
toţi cei care aveau astfel de responsabilităţi însă,în sinea lui,era sentimental şi
cinstit.Acceptase chiar s-o sărute pentru a-i face pe plac mamei sale şi probabil
că-l deranjase că fusese nevoit să se prefacă.Mitch îi întrerupse gândurile.
-Nu ştiam dacă vii sau nu,domniţă,vreau să spun Sharon.Cum se simte doamna
Weston?Chipul său ars de soare exprima îngrijorare şi Sharon îl luă involuntar
de mână.
-Nici o schimbare,răspunse ea.Îţi voi spune imediat ce aflu veşti noi.
-Foarte frumos din partea ta.Doamna Weston a fost foarte bună cu mine,la fel şi
domnul Weston bătrânul,când trăia.Şi Nat,acum.
Mitch păru,pentru o clipă,cufundat în amintiri,apoi întrebă:
-Ce face fetiţa operată?
-Se însănătoşeşte rapid.Nat i-a comunicat azi lui Pete,ca să le poată spune
părinţilor.
-În fine,nişte veşti bune.Ei,eşti gata s-o înşeuezi pe Daisy?
Se îndreptară spre padoc,unde Daisy îi întâmpină nechezând.Sharon îi dădu o
bucăţică de zahăr şi o mângâie pe bot.Continuă să-i vorbească în timp ce o
înşeuă,bucuroasă că nu uitase cum se face.Mitch verifică totul,apoi îi spuse lui
Sharon să încalece până îşi aducea şi el calul.
Când se întoarse,plecară împreună la trap.Sharon îşi impuse să nu se mai
gândească la nefericirea ei şi se concentră asupra călăritului.Se plimbară
îndelung,croindu-şi drum printre smocuri ţepoase de plante furajere care
împânzeau locul,trebuind să aibă grijă de cai,să nu alunece pe suprafeţele
stâncoase pe care le străbăteau.
La un moment dat,Mitch îi arătă cu degetul o herghelie de cai sălbatici,
”brumbies” le spuse el,explicându-i cum,în fiecare an,prindeau câţiva şi-i
foloseau ca animale de povară.Sharon ar fi preferat ca ei să rămână liberi şi
sălbatici în continuare,însă avu inspiraţia să nu-i spună lui Mitch ce gândea.Nu
prea se obişnuiau astfel de deiicateţuri prin acele locuri.
Ferma nu se mai vedea de mult şi ajunseră la albia secată a unui râu,străjuită de-
o parte şi de alta de nişte copaci ciudaţi,cu rădăcini lungi şi adânc înfipte în
pământ.Apa provenită din ploi se evapora repede de la suprafaţă,dar se strângea
în straturile mai profunde,asigurând hrana acestor copaci uriaşi.
Mitch îi propuse lui Sharon să se odihnească,apoi scoase din traistă o cutie
metalică turtită.
-Bine,încuviinţă Mitch.Ne întoarcem pe un drum mai lung.O să ajungem exact
înainte să apună soarele.Eşti sigură că te descurci?
-Da,răspunse Sharon,mai sigură pe ea decât era de fapt.Dar orice era mai bine
decât să dea ochii cu Miranda.Făcură drumul înapoi mergând încet,în tăcere.
Trecură printre afiorimente stâncoase şi bolovani de gresie,rămaşi de pe vremea
când pe acolo trecea un râu.În depărtare,Sharon zări turme de vite păscând
liniştit.După peisajul aproape deşertic de până atunci,Sharon fu surprinsă când
ajunseră la ceea ce ar fi numit o oază.
-Acesta este unul din puţurile naturale de apă,îi spuse Mitch.Cea mai mare parte
a apei pe care o folosim noi vine din adâncurile pământului.Există câteva
izvoare arteziene în jurul fermei şi câteva puţuri săpate de noi pentru adăparea
vitelor.Oaza crea o atmosferă paradisiacă.Apa era înconjurată de un crâng
format din diferite soiuri de copaci.Sharon zări palmieri şi pini,precum şi arbori
de eucalipt,iar Mitch îi spuse că ceilalţi erau arbori de santal şi de cauciuc.
Stătură puţin la umbră,lăsând caii să se adape din apa rece ca gheaţa.
Soarele începuse să apună când ferma le apăru la orizont.Sharon se extazia în
faţa frumuseţii apusului de soare,făcându-l pe Mitch să zâmbească indulgent.
Cerul era o feerie de culori,care variau de la roşu şi portocaliu puternic,cu
sclipiri aurii,la nuanţe diafane de mov,roz deschis şi verde pal.
Sharon avu ocazia să vadă cu ochii ei cât de brusc cădea noaptea în acele
ţinuturi.Culorile se schimbară întâi în gri şi maro,apoi cerul deveni brusc
albastru închis şi apărură stelele.Se întorse spre Mitch,radiind de plăcere:
-Mulţumesc că ai avut atâta răbdare cu mine.Presupun că ai obosit tot
aşteptându-mă.
-Nidecum,domniţă,răspunse el sincer,încântarea de pe chipul tău a fost
odihnitoare pentru bătrânii mei ochi.Sharon roşi.Era ceva neobişnuit.Suna
straniu un compliment venit din partea acestui om din Outback.Caii deveniseră
nerăbdători,aşa că Sharon şi Mitch porniră,ajungând în curând la grajduri.Sharon
o perie pe Daisy și-i dădu să mănânce.
-Pe mâine,Mitch,spuse ea când termină.Mulţumesc încă o dată.
Mitch îşi duse mâna la pălărie,zâmbind ca pentru sine,apoi se apucă să-şi
îngrijească propriul cal.Când intră în casă,Sharon simţi că i se încordează
muşchii stomacului la gândul că o va vedea din nou pe Miranda.Din fericire,
dădu cu ochii de Jaine şi Pete.
-Salut,plimbăreaţo,o întâmpină Pete zâmbind.Aveam de gând să trimit o
expediţie în căutarea ta dacă n-aş fi ştiut că eşti cu Mitch.Dar am avut încredere
în el că te va aduce teafără înapoi.Sharon se strădui să zâmbească.
-A fost foarte frumos,iar Mitch a stat cu mine să privesc apusul de soare.
-Superb,nu-i aşa?spuse Janie.Cred că n-o să mă plictisesc niciodată să-l admir.
Tocmai voiam să vorbim cu Nat prin radio.Vii şi tu?
-Nu acum,mulţumesc,răspunse Sharon,mirându-se cât de calmă îi era vocea.Mă
duc să-mi alin durerile.Mi-a amorţit îngrozitor spatele.Pete şi Janie izbucniră în
râs,apoi plecară spre birou.Sharon urcă scările şi înţepeni când dădu cu ochii de
Miranda care ieşea din camera doamnei Weston.
-Unde ai fost? o întrebă aspru Miranda.Eşti plătită să faci o treabă,nu să te
plimbi toată după-amiaza.Şi de ce nu ai avut grijă de bagajele mele,cum ţi-am
cerut? A trebuit să o pun pe una dintre aborigene s-o facă.Apropo,eu locuiesc în
camera doamnei Weston,adăugă ea.Mă voi muta dacă se va întoarce.
Sharon simţi că clocoteşte de furie.O fulgeră cu privirea pe Miranda şi rosti
răspicat:
-În primul rând,află că Nat mi-a dat permisiunea să iau lecţii de călărie după-
amiaza.În al doilea rând,nu m-am ocupat de bagajele tale pentru că nu e treaba
mea să te servesc pe tine.Şi în ultimul rând şi cel mai important,cine naiba te
crezi,să te instalezi în camera doamnei Weston? Nu eşti încă stăpână aici.
Miranda se făcu roşie ca focul.
-Voi fi în curând,îi şuieră ea printre dinţi,însă tu nu vei mai fi aici să vezi.Eşti
concediată.Sharon îi râse în faţă.
-Nat m-a angajat şi deci numai Nat mă poate concedia.Până când va face el
asta,îmi văd de treabă.Spunând aceasta,Sharon o porni înainte cu paşi apăsaţi,cu
obrajii în flăcări şi tremurând de nervi.Miranda strigă după ea:
-O să mai vedem noi.Îi voi spune lui Nat mâine dimineaţă.Sharon o ignoră şi
intră în camera ei.Se aruncă în pat,tremurând din tot corpul.Se simţea satisfăcută
de ceea ce făcuse,însă era conştientă că se terminase cu şederea ei la „Weston
Downs”.Îşi va pierde cu siguranţă slujba când se va întoarce Nat,dacă nu cumva
Miranda o va alunga ea mai-nainte.Era mult prea mult pentru ea.Îşi îngropă faţa
în palme şi începu să plângă în hohote.După un timp,reuşi să se târască jos din
pat şi să se ducă la baie.Ştia că întârziase deja la cină,dar nu-i păsa.
Tocmai îşi peria părul,când auzi o bătaie în uşă.
-Intră,strigă ea şi,spre surprinderea ei,apăru Nell,cu o tavă în mâini.
Părea foarte amărâtă şi îi spuse lui Sharon:
-Domnişoara Miranda v-a trimis cina.Le-a spus celorlalţi că sunteţi prea obosită
pentru a coborî la masă.„Deci aşa stau lucrurile”,se gândi Sharon.”Nu mai stau
la masă cu familia”.Ei îi convenea.Cel puţin nu era nevoită s-o suporte pe
Miranda.
-Mulţumesc,Nell.Las tava afară,lângă uşă,după ce termin.E bine?
-Da,domnişoară Sharon,răspunse Nell.Sunteţi mai bună ca stăpână decât ea.
Sharon zâmbi,bucuroasă de complimentul făcut de Nell.Ciuguli câte ceva din
mâncare şi tocmai avea de gând să pună jos tava,când Nell apăru din nou,
aducându-i cafeaua.
-Ea nu ştie,şopti Nell,să nu mă spuneţi.Sharon izbucni în râs şi făcură schimb de
tăvi.Dintr-o dată,îşi simţi sufletul împăcat.Miranda nu putea face ce voia ea cu
personalul băştinaş.Nu le conveneau manierele brutale şi poruncitoare ale
Mirandei.Fetele puteau fi puse să facă ceva,dar nu forţate.Comportamentul lui
Nell dovedea că,indiferent de cât de stăpână şi respectată se credea Miranda,în
realitate nimeni n-o agrea şi îşi băteau joc de ea pe ascuns.Era singurul lucru
plăcut pe lângă gândurile amare şi supărarea lui Sharon.Această constatare n-o
împiedică însă să plângă până adormi.

CAPITOLUL 13
În dimineaţa următoare,prima persoană văzută de Sharon fu Pete,care băgă capul
pe uşa biroului.Sharon sări imediat în picioare şi alergă după el pe hol.
-Ce s-a întâmplat,Pete? întrebă ea repezit.E vorba despre mama ta?
-Nu,ea e în aceeaşi stare.L-am chemat pe Nat prin radio acum câteva minute.
Voiam doar să vorbesc ceva cu tine.Janie m-a întrebat brusc dacă te cunoşteam
înainte să vii aici.Pariez că intriganta aia de Miranda i-a spus ceva.Nu voiam ca
Janie să afle că noi am aranjat să obţii slujba asta,aşa că i-am spus că ne-am mai
întâlnit înainte,însă că eşti prietenă cu Nat,nu cu mine.
Sharon nu răspunse imediat deoarece atenţia îi fu atrasă de un zgomot din
spatele ei.Se întoarse şi privi spre uşa întredeschisă,exact la timp pentru a o
vedea pe Miranda dispărând în salon.„Oh,nu”,se gândi ea.”O fi auzit ce-a spus
Pete? Şi dacă da,avea vreo importanţă?” Ei nu-i păsa însă îşi făcea griji pentru
Pete.Dacă voia,Miranda îi putea face necazuri,lui Nat şi lui Janie de asemenea.
Nici unul dintre ei nu va fi încântat să afle că Pete o adusese acolo.”Dar nu el a
făcut-o”,se contrazise ea singură.Pete doar i-a spus despre post.Doamna Carter,
de la agenţie,i-l oferise.Răsuflă uşurată.
-Sharon,ce faci? întrebă nerăbdător Pete.
Sharon se întoarse în cameră,cu o expresie gânditoare.
-Pete,tu te înţelegi bine cu Miranda? îl întrebă.
-Mă urăşte de moarte,răspunse el fără ocolişuri.Am văzut-o prea des
comportându-se urât,ceea ce Nat nu observă.Are ea grijă de asta.De ce mă
întrebi?
-Cred că era la uşă acum un minut şi deci a auzit tot ce-ai spus.Pete păli.
-Oh,Doamne,nu,se plânse el.Dacă-i spune lui Janie,mă va părăsi.Ştia despre
prietenele mele,însă nu va suporta ideea că am adus una aici.Cât despre Nat,va fi
furios ca dracu.Urăşte minciuna şi înşelătoria şi crede că prezenţa ta aici a fost
doar o coincidenţă.
-Dar aşa a şi fost,Pete,îi răspunse Sharon.Când m-am dus la agenţie,n-am cerut
postul,aşa cum m-ai sfătuit tu.Nici mie nu-mi plac minciunile.Doamna Carter mi
l-a oferit.Dacă mi-ar fi propus altceva,m-aş fi dus.N-am venit aici pentru a fi cu
tine.Am vrut doar să văd Outback-ul.”Şi pe Nat”,adăugă ea în gând.
Privise chipul lui Pete cât timp vorbise.Expresia i se schimbase de la disperare la
uimire,apoi la uşurare şi bucurie.
-Adevărul e întotdeauna cel mai bun,încuviinţă el.Fă ce ai de gând,Miranda,şi îţi
arăt eu ţie.Chiar în acel moment,uşa se izbi de perete şi Jaine apăru în prag,
palidă şi cu ochii scăpărând de furie.”Deci Miranda a auzit”,se gândi Sharon „ şi
n-a pierdut nici o clipă să agite lucrurile”.Era într-adevăr o ticăloasă.
-Presupun că trebuia să mă aştept să vă găsesc împreună,după cele ce mi-a spus
Miranda,izbucni Jaine.Foarte bine,distracţie plăcută.Am de gând să-l sun pe tata
să vină să mă ia acasă.Pete alergă spre ea şi o opri,luând-o de braţ.
-Jaine,ascultă-mă puţin,te rog.Nu crede ce ţi-a spus Miranda.Nu e nimic
adevărat.
-Lasă-mă-n pace,Pete.M-am săturat.Sharon consideră că era cazul să intervină.
-Pete spune adevărul,Jaine.N-am aranjat între noi să vin aici.Agenţia din Darwin
mi-a oferit postul.Jaine păru să creadă,însă nu era pe deplin convinsă.
-În mod sigur,faptul că eşti aici reprezintă ceva mai mult decât o simplă
coincidenţă.L-ai cunoscut pe Pete la Darwin,o acuză ea.Sharon luă brusc o
hotărâre.
-Da,dar acolo l-am cunoscut şi pe Nat.
-Şi ce legătură are asta? întrebă răspicat Jaine.
-Are,răspunse Sharon.Eu şi cu Pete suntem prieteni,e adevărat,însă acest fapt nu
m-ar fi făcut să vin în Outback.Am venit pentru un singur motiv,şi anume să fiu
mai aproape de Nat.Înţelegi,îl iubesc. O tăcere mormântală urmă vorbelor ei şi
două perechi de ochi o priviră fix.Pete,nevenindu-i să creadă,iar Janie de-a
dreptul fericită.Ea simţea că Sharon spusese adevărul.Se vedea pe chipul şi în
glasul ei.Janie se aruncă în braţele lui Pete şi începu să plângă.
-Îmi pare rău,Pete,suspină ea.Iartă-mă,te rog.
Pete o strânse mai tare în braţe şi Sharon consideră că e cazul să-i lase singuri.
Ieşi din birou,închizând uşor uşa în urma ei,îndoindu-se totuşi că Janie şi Pete ar
fi auzit dacă ar fi trântit-o.Erau prea ocupaţi cu altceva.
Era bucuroasă ca răutatea Mirandei nu stricase relaţia dintre cei doi şi avea de
gând să-i spună ce crede despre ea când o va vedea.Se îndrepta spre bucătărie
să-şi facă o cafea şi să prăjească nişte pâine,însă se lovi de Nell,care tocmai
ieşea.
-Acum veneam să v-o aduc,spuse Nell arătând spre tava pe care o ţinea în mâini.
Sharon îi mulţumi zâmbind,apoi se aşeză la masă şi începu să mănânce.Miranda
nu apăru şi nici Janie cu Pete nu erau de găsit nicăieri,aşa că Sharon se hotărî să
nu se întoarcă în birou,în caz că erau încă acolo.
Ieşi afară,să se plimbe puţin la soare.Nu se uitase prea atent prin preajmă până
acum şi decise că acesta era un moment foarte bun pentru asta.”S-ar putea să nu
mai am ocazia”,se gândea ea cu mâhnire.”în curând va trebui să plec”.Gândul
acesta o făcu să-i dea lacrimile.„Cum va fi viaţa fără Nat,fără să-l vadă şi fără
să-i audă vocea?” Gândurile îi zburară înapoi în timp,la seara în care îl
cunoscuse şi îl crezuse dur şi arogant.În seara aceea,pe terasă,el o sărutase
pentru prima oară.În mod firesc,asta îi aminti de scena de la tabăra de vânătoare.
Trupul i se înfioră de dorinţă,pe măsură ce retrăia acele momente.
Reveni cu gândul în prezent,cu mare greutate.”Ce rost avea să se chinuie
amintindu-şi cum fusese sau imaginându-şi cum ar fi putut fi?” se întrebă ea
retoric.Îşi impuse să fie atentă la ceea ce vedea,lată casele locuite de îngrijitorii
de vite cu familiile lor,uşor de recunoscut după rufele atârnate afară,iată şi
cantina şi casele în care locuiau ceilalţi angajaţi ai fermei.Copiii se jucau în
ţărână,iar femeile stăteau adunate în grupuri mici,întrerupându-şi conversaţia din
când în când pentru a saluta pe cineva sau pentru a zâmbi cuiva.Sharon trecu pe
lângă spital şi prin dreptul magazinului,de unde se putea cumpăra orice,de la
haine până la cele de gătit.Memoră fiecare imagine,pentru a o putea evoca
vreodată în viitor,când se va afla undeva în alt loc de pe pământ.Nu ştia exact
unde se va duce,ştia doar că trebuia să părăsească Australia.Se duce să-i vadă pe
Julie şi Colin,le va spune că,până la urmă,nu-i plăcea acolo şi apoi se va muta,
poate în Noua Zeelandă.
Tot frământând în minte asemenea gânduri,Sharon făcuse înconjurul şi ajunsese
din nou în faţa intrării.Prima persoană pe care o întâlni fu Miranda care o
întâmpină cu o expresie de ură întipărită pe chip.
-Cercetezi împrejurimile? o întrebă ea pe Sharon.S-ar putea să fie pentru ultima
oară.Pregăteşte-te să pleci imediat ce se întoarce Nat.Probabil că Pete va pleca şi
el,când îi voi spune lui Nat ce aţi pus la cale voi doi.Janie nu s-a pregătit încă de
plecare? Sharon îşi ieşi din fire.
-Nu,şi nici n-o va face.Intrigile tale răutăcioase n-au funcţionat.Ea şi Pete sunt
încă împreună şi,când o să-i spun lui Nat adevărul,vor rămâne aici amândoi.N-o
să reuşeşti să-i aţâţi pe Nat şi pe Pete unul împotriva ceiluilalt ţi-o promit eu.
-Nimic din ce vei spune tu nu va schimba situaţia,replică Miranda sigură pe ea.
Acum dă-te din calea mea.Sharon o urmări îndepărtându-se furioasă apoi,
zărindu-i pe Janie şi pe Pete ieşind din birou,se decise să-şi continue treaba.Voia
cu orice preţ să lase biroul ordonat şi curat înainte de a pleca.
Pete şi Janie o salutară când trecură pe lângă ea.Sharon se puse pe lucru cu
străşnicie.Puţin înainte de prânz aproape terminase.Mâncă singură în birou,
spunându-i lui Pete că va rămâne acolo până la ora de călărie.
Nici măcar Miranda n-o va opri să călărească.Era hotărâtă să n-o lase să-i
comande în nici un fel.Sharon mai avea destul timp până să plece la întâlnirea cu
Mitch.Îşi aminti cu mândrie opera.Biroul era perfect ordonat,fără nici o hârtie
răzleţită.În afară de actele care nu ştia exact ce sunt şi pe care le prinsese laolaltă
şi le pusese pe masa lui Nat,toate celelalte erau îndosariate în ordine alfabetică şi
aranjate în sertarele dulapului,pe care lipise etichete corespunzătoare.
Orice ar fi gândit Nat despre ea,cel puţin nu-i putea critica munca,ceea ce
reprezenta însă o slabă consolare.
În timp ce călărea împreună cu Mitch,luă hotărârea să nu se lase călcată în
picioare de Miranda în puţinul timp pe care-l mai avea de petrecut la „Weston
Downs”.O să-i încalce toate ordinele,în primul rând acela de a mânca în cameră,
şi o va lăsa să-şi arate adevărata faţă.Ştia că,dacă se va ajunge la o confruntare
directă între ele,Pete şi Janie vor fi de partea ei,ceea ce avea darul s-o
liniştească.
Îi venea să râdă în hohote de mutra pe care o făcu Miranda când o văzu
coborând în salon pentru a bea un pahar înainte de cină.Sharon o anunţase din
timp pe Nell ce are de gând să facă,spre încântarea acesteia.
Când apăru Sharon,toată lumea îşi terminase deja aperitivele din pahare.Pete sări
în picioare şi o întrebă ce vrea să bea,iar Janie o invită să se aşeze lângă ea.
Chipul Mirandei,pe care se citea o expresie de uimire produsă de îndrăzneala lui
Sharon de a veni acolo,se întunecă şi mai tare când văzu cum se purtau ceilalţi
cu ea.Înţelese că toţi trei sunt împotriva ei şi se înfurie.Ştia foarte bine că acum
nu putea spune nimic,însă de abia aştepta să-şi ia revanşa când se va întoarce
Nat.Cu puţin noroc,ceea ce avea ea să-i spună o va ajuta să scape de toţi trei
deodată.În timpul cinei,continuară s-o enerveze pe Miranda.Janie îi cântă de
minune în strună lui Pete,repetând că n-au de gând să se despartă şi toţi trei o
lăsară deliberat înafara conversaţiei.Chiar şi Nell intră în jocul lor,servind-o pe
Miranda ultima,ceea ce puse capac la toate.Miranda îşi azvârli şervetul,ieşi ca o
furtună din cameră şi nu se mai întoarse în acea seară.
Sharon discută o vreme cu Janie şi Pete după cină apoi,simţind că vor să rămână
singuri,chiar dacă ei susţineau contrariul,se scuză şi se duse în bucătărie să stea
de vorbă cu Nell şi Minnie.În loc să plece acasă la ora obişnuită,cele două fete
pălăvrăgeau şi Sharon le convinse să bea un ceai cu ea.Îi puseră întrebări despre
Anglia şi ascultară în tăcere,fascinate,ceea ce le povesti ea.
Era destul de târziu când Sharon se duse la culcare,însă îi putu auzi pe Pete şi
Janie discutând în salon.Se simţea bine în seara aceea,în ciuda celor întâmplate
şi de abia când se băgă în pat o cuprinse din nou amărăciunea şi plânse până
adormi.Nu mai avură prilejul s-o enerveze pe Miranda la cină în următoarele trei
zile.Pete şi Janie aveau treabă pe afară toată ziua şi îşi luau mâncarea la
pachet,iar Miranda mâncă în camera ei,mai exact a doamnei Weston.
Gândurile lui Sharon zburau de la Nat la doamna Weston şi înapoi.Nat le vorbea
în fiecare zi prin radio la o oră dinainte stabilită,iar Miranda avea grijă să fie
totdeauna în birou la acea oră.Prin urmare,Sharon nu avu nici măcar ocazia să-i
audă vocea lui Nat,deoarece nimic n-ar fi putut-o convinge să se ducă şi ea în
birou atunci.Sharon era convinsă că Miranda nu va cuteza să spună nimic despre
ea şi Pete prin radio.Ştia prea bine că Nat s-ar fi supărat să audă toată lumea
problemele sale de familie.Era clar că Miranda îl va aştepta să se întoarcă acolo
pentru a-i spune.Următoarele trei zile după acea cină de neuitat se scurseră greu
pentru Sharon,care se simţea din ce în ce mai nefericită.Atmosfera întregii case
se schimbase.Părea nenatural de liniştită fără chicotelile vesele le lui Nell şi
Minnie.Se auzea doar vocea Mirandei,ţipând mereu la ele.
Fără orele de călărie în compania lui Mitch,Sharon ar fi înnebunit.Mitch bănuise
că ceva nu era în regulă şi o întrebase de câteva ori ce se întâmplase.Însă ea
răspunsese de fiecare dată: „Nimic”.
În cea de-a patra zi,Sharon era într-o dispoziţie mai proastă ca oricând.Când se
întâlni cu Mitch pentru ora de călărie,supărarea şi nopţile nedormite i se puteau
citi pe faţă.Amabilitatea lui Mitch o făcu să se simtă de-a dreptul stânjenită şi
izbucni în hohote de plâns.
Cuvânt cu cuvânt,Mitch scoase de la ea adevărul despre ceea ce făcuse Miranda
şi chiar mărturisirea dragostei ei pentru Nat.
-Şefu' o s-o alunge când s-o întoarce,o asigură Mitch.
-Nu înţelegi,Mitch.El şi cu Miranda se vor căsători în curând.Mi-a spus ea mie.
Mitch păru dezorientat.
-Înseamnă că totuşi m-am înşelat,spuse el gânditor.Puteam să jur că Nat are alte
gânduri.
-Ce vrei să spui?
-Nimic,răspunse repede Mitch.Ştiu totuşi un lucru.Dacă ea rămâne,eu plec,şi
probabil şi ceilalţi.Sper că şefu' vine destul de repede,altfel rămâne fără angajaţi.
Înălţimea sa i-a supărat pe mulţi pân-acum,ştiu sigur.Deodată,se auzi motorul
unui avion şi amândoi îşi îndreptară privirile în sus.Mitch îşi puse mâna
streaşină la ochi.
-Seamănă cu avionul doctorului,spuse el.Mă întreb ce-o căuta aici.
-Poate o aduce acasă pe micuţa Emily,presupuse Sharon.Continuară să
călărească încă vreo oră,apoi se înapoiară la grajduri.Sharon păli când îl văzu pe
Nat aşteptându-i,cu o expresie furioasă.
-Vreau să-ţi vorbesc, Sharon,rosti el tăios.Sharon nici nu voia să audă.O întoarse
pe Daisy şi o porni în galop înspre râul secat la care fusese cu Mitch.
-Vino înapoi,prostuţă mică,strigă Nat în urma ei.Sharon privi în spate şi îl văzu
pe Mitch braţ la braţ cu Nat,cu o expresie încruntată,apoi îşi concentră toată
atenţia asupra călăritului.Constată că lui Daisy îi plăcea,galopul,deoarece avea
urechile ridicate şi ţepene.Câteva minute mai târziu,Sharon auzi tropotul de
copite în spatele ei şi îl văzu pe Nat călare venind ca un fulger,gata s-o ajungă.
”Călăreţul în negru care mă urmărea în vis”,se gândi ea,dându-i pinteni lui Daisy
să alerge mai repede.Albia râului secat se întindea în faţa lor.Brusc,Daisy se
împiedică într-o crăpătură şi Sharon fu azvârlită din şa,aterizând nevătămată sub
copacul visurilor sale.
Dintr-o dată,Nat apăru lângă ea,o luă în braţe şi începu s-o sărute cu ardoare.
-Oh,iubita mea,şopti,te iubesc,te iubesc!Sharon se întrebă dacă nu cumva se
lovise la cap în cădere şi totul nu era decât în imaginaţia ei.Alergarea,arborele de
coolibah şi Nat sărutând-o.Probabil că iar visa.
-Sharon,spune ceva,rosti repezit Nat.
-Cum rămâne cu Miranda? fu prima întrebare care-i veni în minte.
-O să plece în curând,iubito,pentru totdeauna,răspunse Nat.Îmi vine s-o strâng
de gât pentru ce-a făcut.
-Cine ţi-a spus? întrebă uimită Sharon.
-Mitch mi-a povestit totul,răspunse el încruntat.Sharon îşi veni dintr-o dată în
fire.
-Nat,ce face mama ta?
-E în afară de orice pericol şi va fi bine dacă va sta liniştită.Mi-a spus să mă
întorc şi să mă căsătoresc cu tine.Vrei?
-Ce? întrebă ameţită Sharon.
-Să te măriţi cu mine,desigur,răspunse tandru Nat.Te iubesc.
Mai rămăseseră o mulţime de întrebări de pus,însă Sharon ştia că va avea timp
pentru toate.Chipul îi radia de fericire şi izbucni:
-Şi eu te iubesc,Nat şi vreau să mă mărit cu tine.Însă repede,n-am răbdare
s-aştept.Ochii lui Nat străluciră de pasiune.
-Nici eu n-am răbdare,iubito,şi nici nu intenţionez să am,rosti el cu vocea
tremurând de emoţie,apoi începu s-o sărute năvalnic,mângâindu-i trupul.
Sharon mai încercă pentru ultima oară să se împotrivească:
-Şi dacă ne vede cineva,Nat?
-Nu-mi pasă,răspunse Nat şi se grăbi să i-o dovedească.Fericirea lui Sharon nu
cunoscu limite alături de Nat,împlinindu-şi dragostea la umbra arborelui de
coolibah.

SFARSIT