Regina Maria Ambasador Irezistibil

Regina Maria - ,,ambasador irezistibil” al României Mari
Argument
În anul Centenarului Marii Uniri, se cuvine să ne aducem aminte și de oamenii remarcabili

care au făcut posibilă Unirea și, implicit, să le cinstim memoria. Una din personalitățile
semnificative din galeria ctitorilor României Mari este nimeni alta decât Regina Maria, regina
consoartă a monarhului Ferdinand I, alături de care a vegheat asupra României și a poporului
român, fiindu-i sprijin de nădejde ,,în vremuri de restriște și vremuri de mari îndepliniri”.1
Eseul de față are în vedere activitatea diplomatică a Reginei Maria în contextul Conferinței de
Pace de la Paris, fiindcă, odată înfăptuită Marea Unire - prin alipirea Basarabiei, Bucovinei și
Transilvaniei la patria-mamă -, aceasta trebuia recunoscută la nivel internațional. Ceea ce
regina a și reușit, apelând încă o dată la descendența sa ilustră, la șarmul personal și la
abilitatea sa de a pleda în favoarea unei națiuni căreia îi devenise Mamă.
România vs Conferința de Pace de la Paris
Imediat după încheierea Marelui Război, au început la Paris lucrările Conferinței de Pace, sub
oblăduirea Celor Patru Mari (Georges Clemenceau, Lloyd George, Woodrow Wilson, Vittorio
Emanuele Orlando).
Regatul României era reprezentat de o delegație, în fruntea căreia se afla Ion I.C. Brătianu.
Încă de la început, încercările sale de a susține cauza românilor, și anume recunoașterea
Unirii, au fost întâmpinate de nemulțumiri clar exprimate de către Marile Puteri, pe a căror
lista de priorități și interese nu părea să se regăsească cererea României. Acesteia i se reproșa
semnarea dictatului de la Buftea-București (24 aprilie/7 mai 1918), o pace impusă în definitiv,
invalidă din punct de vedere juridic grație deciziei înțelepte a monarhului de a nu o ratifica
(influențat, în principal, de regina Maria).
Aparent, Aliații nu aveau de gând să-și respecte promisiunile, să îndeplinească clauzele

menționate în tratatul de alianță semnat la București la 4/17 august 1916. În aceste condiții,
dar și în contextul unei situații destul de complicate în țară - datorată penuriei accentuate, a
răspândirii bolșevismului în țările vecine -, Regele Ferdinand îi cerea Reginei Maria să
meargă, în chip neoficial, la Paris și la Londra, la îndemnul lui Brătianu și a lui Barbu Știrbey,
apropiați ai cuplului regal. Pretextul călătoriei era acela de a-i face o vizită Principelui
Nicolae, aflat la studii la Eton, în Marea Britanie.
În Capitole târzii din viața mea, regina Maria mărturisea: ,,El [Regele] a crezut în mine și a
considerat, ca și alții, că pot face treabă bună de pe urma căreia România ar putea profita de
popularitatea pe care o câștigasem în timpul războiului”.2 Regina a acceptat propunerea fără
șovăire, devenind peste măsură de entuziasmată, întrucât i s-a încredințat o misiune de o
importanță vitală pentru țara și poporul său și pe care și-a propus, de la bun început, să o ducă
la căpăt și să o încununeze cu succes.
1
Testamentul Reginei Maria.
2
Mandache Diana, Capitole târzii din viața mea: memorii redescoperite, Editura Allfa, 2011, București, p. 21
Regina Maria la Paris
La scurt timp, regina a plecat cu un tren special spre Occident, însoțită de fiicele sale. După
un drum lung, a ajuns în Orașul Luminilor. Înainte de aceasta, celebra scriitoare Collette
Willie s-a urcat în tren pentru a-i lua primul interviu Majestății Sale. Regina a îndrăgit-o și a
descris-o drept ,,un fel de vestitor a ceea ce avea să urmeze”.3
În dimineața zilei de 20 februarie/5 martie, trenul oprea în gara din Paris, ,,marele,
înnebunitorul și fermecătorul Paris”4, moment în care aventura diplomatică a reginei a
început. Cu dreptul.
Încă de la sosirea Mariei de România în capitala Franței și până la sfârșitul voiajului, au fost
nenumărate momente ce au contrazis vizibil caracterul ,,neoficial” al acestuia.
Regina a fost întâmpinată cu brațele deschise de demnitari, generali, ofițeri, prieteni, de un

public format din români, francezi, englezi care au asaltat-o cu flori. Plimbările sale prin oraș
au fost însoțite de aclamații, precum ,,Vive la Roumanie!” (Trăiască România!), ,,Vive la
Reine!” (Trăiască Regina!), de îmbulzeală pe străzile metropolei, întrucât mulți oameni,
indiferent de naționalitate, își doreau s-o vadă, să-și arate admirația față de această eroină care
nu s-a dat în lături de la nimic pentru a-și ajuta și salva supușii în timp de război.
,,Sunt atât de mult flatată și adulată! Pur și simplu sunt ridicată în slăvi. Sunt norocoasă că
am 43 de ani și aș putea să-mi imaginez că sunt irezistibilă; și așa cum sunt, simt gradul
magnetismului natural pe care-l posed, asta neavând de-a face cu vârsta. Pe lângă toate
acestea, francezii știu cum să aprecieze o femeie”,5 mărturisea regină în însemnările sale.
În tot timpul petrecut la Paris, jurnaliștii nu i-au dat pace. Fotografii, conferințe de presă,
apariții pe primele pagini ale ziarelor occidentale, toate acestea au transformat vizita
neoficială într-un eveniment de mare importanță. Atenția pe care i-o acorda presa reginei a
avut un rol benefic, întrucât cauza românilor, situația precară în care se regăseau ca urmare a
conflagrației și a ocupației străine erau promovate intens.
Cazată la Hotelul Ritz, regina își începea fiecare zi cu ,,o vizită din partea lui Brătianu și a lui
Antonescu [ministrul României la Paris], și adesea a lui Mișu [diplomat român, membru al
delegației participante la Conferință]”6, prilej cu care oamenii politici o instruiau pentru
evenimentele importante ale zilei. Maria nu și-a executat pașii strict după sfaturile acestora,
apelând adesea la o coregrafie proprie, dezvăluind o abilitate deosebită de a comunica, de a
susține interesele țării sale.
3
4
5
Maria, Regina României, Însemnări zilnice, Volumul I, Editura Albatros, 1996, București, p.77
6
Pe 22 februarie/7 martie a avut loc o întâlnire extrem de importantă pentru România și pentru
misiunea reginei, și anume aceea cu Georges Clemenceau, premierul Franței și președintele
Conferinței de Pace. După primirea oficială, cu onoruri militare și intonarea imnului, Maria și
Clemenceau s-au retras în biroul acestuia pentru ,,o convorbire tête-à-tête”.7
Pe parcursul schimbului de replici, Clemenceau și-a manifestat revolta față de pacea separată
a României cu Puterile Centrale, regina a încercat să justifice această acțiune prin situația
dificilă în care se găsea țara la începutul anului 1918, moment în care premierul riposta: ,,Ne
me racontez pas ces histoires là, vous étiez pour la résistance, vous!” (Nu-mi spuneți aceste
povești, chiar dumneavoastră ați fost pentru rezistență!).8 Se poate constata faptul că omul
politic era informat în privința opoziției pe care Maria a exprimat-o fățiș, motiv pentru care,
probabil, persoana ei îi câștigase într-o oarecare măsură respectul și aprecierea.
Discuția a continuat, regina fiind decisă să-i schimbe Tigrului, așa cum era poreclit, atitudinea
față de România, apelând, deopotrivă, la finul simț diplomatic și la farmecul ei de femeie și
regină. Se poate afirma că a și reușit, întrucât Clemenceau nu s-a grăbit să încheie
întrevederea, dar și pentru că a acceptat să îi mai acorde o șansă lui Brătianu. Regina
conchidea astfel: ,,Nu știu dacă am atins vreo coardă sensibilă a inimii sale, dar fața mea i-a
adus o imagine plăcută despre România, zâmbetul meu fiind mult mai convingător decât
dezbaterile politice obositoare. Mi-a fost confirmat sentimentul lui de simpatie prin ceea ce i-
a spus mai târziu lui Antonescu: <<O regină ca a voastră poate fi primită numai cu onoruri
militare, cu Mareșalul Foch în frunte!>>”.9
În ziua următoare, Maria a fost primită la Palatul Elysée de către președintele Poincaré. prilej
cu care ,,mi s-a făcut o onoare, niciodată făcută unei regine: am fost rugată să trec în revistă
trupele”10. Ulterior, i-a fost înmânat Marele Cordon al Legiunii de Onoare. Tot de la Poincaré
a aflat regina că premierul ,,Clemenceau s-a schimbat foarte mult în privința noastră de când
am <<dat față României>>”. 11
Săptămâna petrecută la Paris a fost marcată, de asemenea, de întâlnirea cu Lloyd George,

premierul britanic, dar și de diverse alte evenimente, de încercările - reușite, de altfel - ale
reginei de a obține ajutoare materiale extrem de necesare românilor.
În vizită la Londra
,,Marea prietenă a Franței”,12 așa cum a fost numită Maria, și-a continuat misiunea, de data
aceasta în Marea Britanie, la regele George și regina Mary, rudele sale de la Palatul
Buckingham.
7
8
9
10
11
12
Apelând la vărul George și la prietenii din țara natală, regina a intrat în legătură cu nenumarați
oameni politici, cu magnați, practicând un lobby intens pentru România.
,,Zilele mele deveneau din ce în ce mai încărcate. Mi-am făcut drum și am simțit valuri de
simpatie îndreptându-se spre mine din toate părțile. Pledoariile mele n-au fost în van. Din
adâncul inimii știam că poporul meu nu și-a pus speranța în mine fără un scop. Știam cum să
vorbesc pentru ei - și cum <<să-i așez pe hartă >>”,13 așa nota Maria în jurnal.
Într-adevăr, mai bine de două săptămâni, cât a stat în Anglia, a luat parte la nenumărate
dineuri, recepții, conferințe de presă, întâlniri cu englezi și nu numai. Prin intermediul
colonelului Joe Boyle, ,,canadienii au fost nerăbdători să ajute România prin Regina ei”14, la
fel și americanii, al căror ambasador a invitat-o pe Maria în vizită în Statele Unite. Munca pe
front i-a fost premiată printr-o medalie de Crucea Roșie Britanică.
Din nou pe malul Senei
La 16/29 martie, regina Maria se regăsea din nou în capitala Franței, unde afla de la Brătianu
că prim-miniștrii Franței și Marii Britaniei și-au schimbat punctul de vedere față de România,
motiv pentru care regina afirma: ,,Să dau României fața mea nu a fost o idee rea!”.15
În cele aproape trei săptămâni pe care le-a mai petrecut la Paris, Maria a continuat să participe
la evenimente oficiale, să interacționeze cu diplomați, cu militari, cu orice om dornic să ofere
o mână de ajutor României sau, pur și simplu, s-o întâlnească pe ea, o veritabilă eroină în
viziunea publicului. A obținut semnificative donații, echipamente militare, de care armata
română mobilizată încă avea nevoie pentru a lupta contra bolșevismului instalat la Budapesta.
În acest context, se justifica necesitatea unei Românii Mari, sprijinite de Aliați, căci ea
reprezenta o stăvilă în calea extinderii ,,ciumei roșii”.
În zilele de 10 și 11 aprilie, regina l-a întâlnit pe Woodrow Wilson, ,,cel mai mare Arbitru al
Păcii”16. Președintele american s-a dovedit însă a fi o personalitate dificilă, fapt ce nu i-a
permis Mariei să exploateze la maximum întrevederile.
Întreaga misiune a reginei s-a încheiat în ziua de 16 aprilie, moment în care Parisul i-a oferit
,,un rămas bun fascinant”17, însoțită la gară de oficialități, de multe persoane dornice s-o
conducă pe această regină remarcabilă. După mai bine de o lună, Maria avea să revină în țara
sa, unde era așteptată cu mare nerăbdare. Timp de săptămâni bune și-a dat silința să susțină
cauza României, să influențeze părerile Marilor Puteri, să obțină ajutoare materiale și sprijinul
a numeroase organizații.
Astfel caracteriza regina retrospectiv călătoria sa:
13
Mandache Diana, Capitole târzii din viața mea: memorii redescoperite, Editura Allfa, 2011, București, p.56
14
15
16
17
,,Mi-am făcut mulți prieteni, am câștigat multă simpatie în multe locuri, am dat fiecare
picătură din puterea mea pentru a îndeplini misiunea care mi-a fost încredințată. Eram
obosită, dar am simțit că am făcut tot ce era mai bun, cu mult curaj, bazându-mă în totalitate
pe intuiția mea. Nu am precupețit niciun efort, nu am lăsat nicio îndoială sau descurajare să-
mi vlăguiască energiile, am încercat să înțeleg situațiile, să fac față dificultăților, câteodată
chiar ostalităților, cu intenția de a diminua orice prejudiciu care ar putea fi adus României.
Am prezentat nevoile și aspirațiile poporului meu. Am pledat, am explicat, am rupt nesfârșite
lănci în apărarea lui. Am dat țării mele o imagine energică, vie, și mulți au înțeles și mi-au
susținut eforturile, înțelegând entuziasmul care mi-a dat putere.”18
Concluzii
Fără doar și poate, înfăptuirea idealului secular al poporului român, Marea Unire, a fost
posibilă și datorită reginei Maria. Dând la o parte activitatea sa din timpul războiului, ea și-a
obținut titlul de ctitor al României Mari, cu precădere, datorită participării la Conferința de
Pace, unde a contribuit, în mod determinant, la recunoașterea internațională a Unirii.
Fiind un ambasador ,,irezistibil” și neobișnuit, datorită poziției sale de regină și femeie, a

izbutit să realizeze mai multe decât orice diplomat de carieră, ba chiar într-un timp relativ
scurt. Nu s-a lăsat pradă oboselii sau emoțiilor de tot felul, acționând cu tact pentru a-și atinge
obiectivul. Ceea ce a și reușit.
Prin urmare, în 2018, când celebrăm 100 de ani de la Marea Unire, o sărbătorim și pe Maria,
Regina tuturor românilor.
Bibliografie:
Botoran C., Calafeteanu I., Campus E., Moisuc V., România și Conferința de Pace de la Paris
(1918-1920). Triumful principiului naționalităților, Editura Dacia, 1983, București
Bulei Ion, Regina Maria, Editura Meteor Publishing, 2016, București
Mandache Diana, Capitole târzii din viața mea: memorii redescoperite, Editura Allfa, 2011,
București
Maria, Regina României, Însemnări zilnice, Volumul I, Editura Albatros, 1996, București
Moșneanu Cristian, Regina Maria, Editura Librex, 2018, București
18

Regina Maria Ambasador Irezistibil

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Regina Maria Ambasador Irezistibil

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Regina Maria - ,,ambasador irezistibil” al României Mari

În anul Centenarului Marii Uniri, se cuvine să ne aducem aminte și de oamenii remarcabili

România vs Conferința de Pace de la Paris

Aparent, Aliații nu aveau de gând să-și respecte promisiunile, să îndeplinească clauzele

Regina a fost întâmpinată cu brațele deschise de demnitari, generali, ofițeri, prieteni, de un

Săptămâna petrecută la Paris a fost marcată, de asemenea, de întâlnirea cu Lloyd George,

Din nou pe malul Senei

Astfel caracteriza regina retrospectiv călătoria sa:

Fiind un ambasador ,,irezistibil” și neobișnuit, datorită poziției sale de regină și femeie, a

Bulei Ion, Regina Maria, Editura Meteor Publishing, 2016, București

Moșneanu Cristian, Regina Maria, Editura Librex, 2018, București

S-ar putea să vă placă și