Prevenirea şi corectarea conduitelor greşite ale copiilor

Eforturile de prevenire şi corectare a conduitelor greşite ale copiilor trebuie să vizeze, în

ultimă instanţă, formarea la aceştia a capacităţii realizării unor conduite cu caracter de integrare
socială, familială şi şcolară, caracterizate prin colaborare şi încredere reciprocă. Altfel spus, copilul
trebuie ajutat să-şi formeze, treptat, reacţii cu caracter predominant intelectual şi obiective, care se
întemeiază pe un mod adecvat de interpretare a eventualelor situaţii contrariante şi frustrante apărute
în realitatea vieţii. Copilul frustrat va fi, în această situaţie, capabil de a aprecia că, în contextul
situaţiei concrete respective, obţinerea satisfacerii dorinţei sale de moment sau nu este posibilă,
datorită unor cauze obiective, sau nu are dreptul la ea.
În a doua alternativă, copilul respectiv, înţelegând just raportul dintre drepturile şi îndatoririle
ce-i revin, nu mai este înclinat să considere că are numai drepturi, că i se cuvine totul. Un astfel de
copil, care a fost educat în sensul realizării stăpânirii de sine, al înfrânării unor tendinţe şi amânării
satisfacerii unor dorinţe imediate, care a fost ajutat să-şi formeze capacitatea de transpunere în
situaţia altuia, de înţelegere a trăirilor şi motivaţiilor semenilor, de a renunţa la propriile opinii în
favoarea altora mai juste, mai raţionale, reuşeşte să realizeze, chiar şi atunci când el apreciază că
bunul râvnit poate fi obţinut, că i se cuvine, dar nu i se dă, conduite cu caracter de integrare socială,
evitând reacţiile subiective şi ostile, de răzbunare revendicare agresivă.
Reuşita integrării, a adaptării copilului la exigenţele societăţii, depinde atât de capacitatea
acestuia de a dovedi o corectă înţelegere şi apreciere a propriilor dorinţe şi aspiraţii în raport cu
specificul cerinţelor şi normelor exterioare, ale societăţii, cât şi de atitudinea lui deschisă faţă de
viaţă, care implică deprinderea de a lua o atitudine obiectivă, imparţială, faţă de împrejurările
mediului, de a se orienta nu numai după dorinţe, ci şi după realităţi.
Un rol nu mai puţin important îl deţine capacitatea de a trata cu semenii, de a realiza şi
menţine raporturi corecte cu aceştia, de a prezenta toleranţă şi maleabilitate în relaţiile cu cei din jur,
de a manifesta o înţelegere corectă a raportului de permanent echilibru care trebuie să existe între
propriile dorinţe şi aspiraţii, şi îndatoririle care-i revin fată de colectivitatea în care trăieşte şi
activează. Viaţa afectivă interioară bine ordonată şi echilibrată, liniştea sufletească, stăpânirea de
sine, încrederea, optimismul, reprezintă, de asemenea, condiţii psihologice indispensabile unei efi-
ciente adaptări la cerinţele mediului. Familia, şcoala trebuie să joace un rol important în instaurarea
acestor factori de ordin subiectiv. Sunt situaţii în care familia şi şcoala constituie, atunci când
activitatea lor prezintă unele carenţe de ordin educativ, un factor care nu ajută sau chiar perturbă
procesul normal de maturizare afectivă şi moral-volitivă a copilului, influenţând defavorabil
integrarea socială a acestuia.
1. În aceste condiţii este evident că măsurile de prevenire a repetării şi stabilizării unor abateri
de conduită la copii, trebuie să constea în acţiuni de sporire a toleranţei individuale a copilului la
situaţii contrariante, conflictuale şi frustrante, de fortificare a disponibilităţilor intelectuale, afective şi
moral-volitive ale copilului şi ale colectivităţii din care face el parte, cât şi în acţiuni care să asigure
un stil şi un, regim de viaţă adecvat trebuinţelor bio-psiho-sociale ale copilului, precum şi condiţiile
unei optime realizări a procesului instructiv-educativ în familie şi în scoală. .
În mediul familial, măsurile de prevenire trebuie să înceapă încă din primii ani de viaţă ai
copilului, pentru a se asigura o bună dezvoltare a funcţionării intelectuale, cultivarea legăturilor
afective pozitive şi a lărgire treptată a cadrului social necesar formării sociabilităţii copilului şi
spiritului său de întrajutorare cu ceilalţi.
Este cunoscut faptul că în primii şase ani de viaţă ai copilului, familia pune bazele trăsăturilor
sale de caracter: unele abateri de conduită întâlnite mai târziu la copii (negativismele active,
minciuna, fuga şi vagabondajul etc.) îşi au originea tocmai în această perioadă, când ar fi putut atât
de uşor să fie prevenite. Asupra necesităţii efectuării unei educaţii la timpul potrivit, insistă A.
S.Makarenko : „O educaţie justă din cea mai fragedă copilărie nu e a sarcină atât de grea cum ar
părea. Dar oricât de grea ar fi, ea nu depăşeşte puterile oricărui om, oricărui părinte. Fiecare poate,
uşor, fără oboseală, să-şi crească bine copilul, numai dacă doreşte într-adevăr. Cu totul altceva este
reeducarea. Dacă copilul n-a fost bine educat, dacă aţi neglijat ceva, v-aţi preocupat prea puţin de el
sau din întâmplare v-aţi lăsat pe ,tânjală şi aţi uitat de copil, atunci multe vor trebui refăcute,
îndreptate. Această muncă de îndreptare, de reeducare nu mai e un 1ucru tocmai atât de uşor.
Sfătuim pe părinţi să nu uite niciodată aceasta şi să se silească să facă educaţia în aşa fel încât să
nu fie de refăcut mai târziu nimic, adică totul să fie bine făcut de la început.” Dezvo1tarea
creativităţii, a spiritului de organizare şi de ordine, a independenţei moral-volitive a copi1ului,
reprezintă factorii psihologic hotărâtori pentru efectuarea unei activităţi sistematice şi pentru
exercitarea şi coordonarea propriilor posibilităţi şi capacităţi neuropsihice, în raport cu exigenţele
socio-profesionale de mai târziu.
Apariţia unor tensiuni şi conflicte psihice la copii poate fi prevenită prin înlăturarea
eventualelor contradicţii dintre posibilităţile lor psihice şi formele vechi de activitate şi interacţiune
cu mediul înconjurător. Aceleaşi efecte de hipersensibilizare, de modificări profunde în sfera vieţii
afective a copilului (concretizate în stări de irascibilitate, încăpăţânare, temeri, nelinişte, nesiguranţă
etc.) pot fi determinate şi de atitudinile de neîncredere, admonestare şi interdicţii nejustificate
manifestate de părinţi, sau de răsfăţul şi îngrijorările excesive ale acestora.
Exigenta educativă neraţiona1ă, aflată în dezacord cu capacităţile copilului de a le înţelege şi
de a le traduce în faptă, determină la copil sentimente de nesiguranţă şi neîncredere care se adâncesc,
pe măsura lărgirii contactelor extrafamiliale ale acestuia, conducând la devieri de conduită. De aici
rezultă necesitatea ca părinţii şi educatorii să se identifice cu nevoile şi aspiraţiile copilului pentru a
le dirija cu tact, înţelegere şi dragoste spre un scop cu finalitate socială pozitivă; în caz contrar,
copilul va căuta să găsească la prima persoană venită din exterior împlinirea dorinţelor şi aspiraţiilor
nesatisfăcute în cadrul familiei.
O cale eficientă de prevenire a conduitelor dezadaptative la copil rezidă în acţiunea de
facilitare a procesului identificării copilului cu modelele (imaginile) familiale pozitive. Vorbind
despre cunoscuta dorinţă a copilului de a semăna cu părinţii, Andre Berge precizează: „Elementul cel
mai pozitiv al întregii sale formaţii morale este imaginea pe care el o admiră şi căreia vrea să-i
semene... Personalitatea copilului nu se identifică întotdeauna integral cu aceea a unuia sau a altuia
dintre părinţi. Uneori, anumite trăsături de caracter ale tatălui sau mamei par a fi selecţionate. Sunt
copii care copiază, de preferinţă defectele, alţii calităţile. Evident, odată cu vârsta, alte imagini vor
provoca alte identificări capabi1e să orienteze dezvoltarea personalităţii. După ce s-a identificat
modelelor familiale, copilul găseşte alte modele la şcoală, în societate, în viată”
(Defectele copilului... p. 158_159).
Rezultate negative în acţiunea de prevenire a tulburărilor de conduită la copii obţin acei
părinţi care nu reuşesc să exercite a autoritate autentică asupra copiilor lor. Pentru ca autoritatea
părintească să aibă efecte educative autentice, trebuie ca ea se întemeieze pe respect şi dragoste faţă
de copil şi pe înaltul prestigiu moral al părinţilor.
Un rol deosebit în prevenirea conduitelor greşite ale copiilor îl are descoperirea de către
părinţi a mobilurilor activităţii copilului, a cauzelor afective ale comportamentului său deviant. Dar,
acest lucru trebuie realizat cu tact, discreţie şi delicateţe, pentru a nu răni sensibilitatea copilului sau a
înăbuşi elanurile fireşti ale acestuia.
Aducerea copilului în situaţia de a înţelege şi respecta în mod conştient normele de
convieţuire socială, desigur nu - prin discursuri şi predici plictisitoare de etică, ci prin angajarea
activă a copilului la îndeplinirea cerinţelor vieţii în familie, şcoală şi societate, reprezintă o altă cale
eficientă de prevenire a conduitelor greşite la copii. Participarea afectivă a copilului la aspiraţiile
grupului familial are menirea de a-l face pe acesta să le considere ca fiind propriile sale dorinţe şi
aspiraţii, trăindu-le ca pe nişte cerinţe interioare (ceea ce va face ca atitudinile sale să izvorască din
convingere şi nu din constrângere). Aşadar, înţelegerea conştientă a îndatoririlor şi exerciţiul practic
de comportare morală, reprezintă două modalităţi principale de dezvoltare a unei personalităţi
echilibrate şi de prevenire prin însăşi crearea acestei personalităţi, a conduitelor necorespunzătoare.