Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”

FACULTATEA MEDICINĂ 1

Catedra Filosofie și Bioetică

Teza de licență
ASPECTELE BIOETICE ȘI MEDICO-SOCIALE ȘI
AFECȚIULE SEXUAL TRANSMISIBILE

Studenta: Trinchineț Doina, anul VI, grupa

Conducător științific: Ojovanu Vitalie, dr.hab.în filos., conf.univ.,

șef catedră Filosofie și Bioetică

Chișinău, 2018
1
 DECLARAȚIE

Prin prezenta, subsemnata Trinchineț Doina, declar pe propria răspundere, că teza de

licență cu tema ,,Aspectele bioetice și medico-sociale și afecțiule sexual transmisibile” este
elaborată de către mine personal, materialele prezentate sunt rezultatele propriilor cercetări, nu
sunt plagiate din alte lucrări științifice și nu a mai fost prezentată la o altă facultate sau instituție
de învățământ superior din țară sau străinătate.
De asemenea declar, că toate sursele utilizate, inclusiv din Internet, sunt indicate în teza
de licență, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
 toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă, sunt
scrise cu referința asupra sursei originale;
 reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori deține referința asupra sursei
originale;
 rezumarea ideilor altor autori deține referința exactă la textul original;
 metodele și tehnicile de lucru preluate din alte surse dețin referințe exacte la sursele
originale.

Data ________________________

Absolventa ______ Trinchineț Doina ________ _______________________

(semnătura)
Conducător științific _____ doctor habilitat în filozofie, conf. universitar__________
_____________ Ojovanu Vitalie ______________ __________________
(semnătura)

2
 CUPRINS

INTRODUCERE ..............................................................................................

I.ANALIZA BIBLIOGRAFICĂ A TEMEI......................................................

II. MATERIALE ȘI METODE..........................................................................

III. REZULTATE PROPRII ȘI DISCUȚII.......................................................

3.1.

3.2.

3.3.

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI.............................................

BIBLIOGRAFIE................................................................................................

ANEXE..............................................................................................................

3
 INTRODUCERE

Actualitatea și gradul de studiere a temei investigate. Opțiunile fiecărui individ sunt

probleme private, dar conduita sexuală are uneori importanță semnificativă pentru sănătatea
publică.
Scopul sănătății publice este de a promova sănătatea persoanelor pentru binele lor. Deși,
aceasta este o intenție simplă, în practica sănătății publice, generează în mod regulat dileme etice
care rezultă în primul rând prin existența conflictelor între interesele individuale și cele ale
comunității.
Principiile etice ale sănătății publice sunt diferite de cele aplicate în bioetica modernă.
Principiile bioetice au fost dezvoltate la nivel clinic sau microetic, afectând relațiile dintre
indivizi, în timp ce etica sănătății publice se aplică la nivel populațional sau macroetic.
Rezolvarea acestor principii, cum e de exemplu cel al respectării dreptului la intimitate, este
diferită în domeniul sănătății publice față de cel al medicinii clinice.
Ceea ce se referă la sănătatea sexuală, aspectele etice ale sănătății publice sunt complexe,
condiționate de comportamentul sexual al persoanelor și stigmatul social asociat cu multiple
practici sexuale și bolile cu transmitere sexuală (IST).
Lucrarea noastră oferă o prezentare a aspectelor etice și medico-sociale, care apar în IST,
pentru a spori conștientizarea și înțelegerea acestor aspecte.
Am studiat etica prevenirii și controlului IST atât în practica sănătății publice cât și în
furnizarea asistenței medicale, inclusiv utilizarea screening-ului, testelor de diagnostic și punerea
în aplicare a programelor de vaccinare.
(Kass N. An ethics framework for public health. American Journal of Public Health.
2001;91:1776–1782.//// Gostin LO. Public health law in a new century, part II: public health
powers and limits. JAMA. 2000;283:2979–2984.)
Scopul lucrării constă în abordarea complexă contemporană a aspectelor bioetice și
medico-sociale în cazul infecțiilor sexual transmisibile.
În baza scopului propus, ne-am propus realizarea anumitor obiective:
- analiza elaborărilor publicate la subiectul aspectelor bioetico-sociale ale afecțiunilor
sexual transmisibile;
- caracteristica actuală a abordării polidisciplinare ale afecțiunilor sexual transmisibile;
- investigarea rolului eticii medicale și al bioeticii în actul medical venerologic;
- configurarea rolului bioeticii în optimizarea terapiei medico-venerologice.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării constă în câteva aspecte: 1)
sistematizarea materialelor publicate referitor la acest subiect important din medicină și
4
societate; 2) evidențierea aspectelor bioetico-sociale ale infecțiilor sexual transmisibile; 3)
relevarea constituentelor eticii medicale și al bioeticii ce ar optimiza actul medical și terapia
medico-venerologică.

5
 I. ANALIZA BIBLIOGRAFICĂ A TEMEI
Aspectele bioetice în cadrul infecțiilor sexual transmisibile sunt prezentate în mai multe
materiale științifice: elaborări metodice și didactice, statistice, bioetice. Pentru a prezenta
complexitatea problemei IST a fost necesară o sinteză a materialelor literaturii de specialitate.
Sursele teoretice naționale referitor la IST din perspectiva medicală și bioetică [....] precum și
sursele internaționale [....] oferă o informație amplă referitor la managementul acestor infecții și
impactul relației medic-pacient asupra eficacității tratamentului și profilaxiei răspândirii
acestora.
În sursele citate IST sunt abordate din mai multe aspecte: epidemiologic, medical, social,
bioetic. Problema IST este studiată multiaspectual: din punct de vedere social, moral, clinic etc.
Scopul tuturor organizațiilor care se ocupă de profilaxia IST și managementul acestora este de a
promova un mod sănătos de viață, de a reduce impactul IST asupra sănătății reproductive a
populației. În pofida campaniilor de informare a populației, testelor de screening a infecției HIV
gratuite precum și a politicii de confidențialitate existente la momentul actual în Republica
Moldova precum și în aproximativ toate țările democratice ale lumii rata de IST rămâne ridicată
în contextul unei adresabilități reduse la medic și a impactului negativ asupra stării reproductive
a populației cu consecințe grave pe termen lung ca: infertilitate primară sau secundară, sechele
organice în cazul infecțiilor sexuale transmisibile ca sifilisul care poate evolua spre sifilis terțiar
cu afectare neurologică, gonoreii cu formare de aderențe la nivelul bazinului mic și sterilitate
tubară. Alte IST ca HIV poate evolua spre SIDA cu deces ulterior al pacientului în caz de
asociere a complicațiilor infecțioase. O problemă stridentă este răspândirea infecțiilor sexual
transmisibile în rândul adolescenților care sunt cei mai vulnerabili.
În studiul nostru am utilizat surse teoretico-medicale referitor la IST, etiologie, căi de
transmitere, patogenie, clinică, teste utile în diagnostic și tratament (.....).
Sursele referitor la cadrul legislativ util în gestionarea cazurilor de IST (....).
Ghiduri, protocoale clinice naționale și internaționale referitor la IST (....).
În literatura de specialitate ce se referă la aspecte bioetice în cadrul IST [.....] sunt abordate
problemele eticii și bioeticii cu direcționare asupra calității vieții bolnavilor, necesitatea unei
relații medic-pacient eficace pentru inițierea tratamentului IST, problemele de confidențialitate și
informare a partenerilor sexuali.
Aspectele bioetice a relației medic pacient tot timpul au prezentat interes pentru
specialiștii în domeniu din Republica Moldova, România, Federeția Rusă și alte state. Bioetica în
occident a accesionat foarte rapid editându-se manuale, monografii, prin organizarea de
conferinte, construirea și organizarea institutelor de bioetică, comitetelor de bioetică.

6
 În Republica Moldova implimentarea ideilor de bioetică și materializarea lor într-un
tempou mai rapid, are loc în anul 1995. O piatră în temelia bioeticii în instituțiile de sănătate de
la noi din țară, privitor la relația medic-pacient au contribuit următorii autori: T.N. Țîrdea, V.I.
Ojovanu, R. Gramma care în lucrările sale au pus accentul pe scopul bioeticii în medicina
contemporană. O mare valoare în studierea problemei descrise în lucrare o au sursele
bibliografice științifice, publicate de către colaboratorii catedrei de ,,Filosofie și Bioetică” din
cadrul USMF ,,Nicolae Testemițanu”.
Cadrele medicale se întîlnesc cu multe probleme de ordin etic, avînd o importanță majoră
și pregătirea lor în domeniul dat, pentru a face față în acordarea unui sprijin persoanelor
seropozitive precum și celor cu alte IST, care în mare parte au și alte probleme cum ar fi starea
social vulnerabilă, consumul de droguri injectabile.

7
 II. MATERIALE ȘI METODE
Pentru a realiza scopul lucrării și obiectivele propuse, materialele utilizate au fost cele
naționale și internaționale. Informația utilizată este sub formă de monografii, cărți, publicații
științifice, broșuri, ghiduri naționale și internaționale, cadrul legislativ al Republicii Moldova
referitor la infecțiile sexual transmisibile. Au fost utilizate și surse didactice și metodice
referitoare la particularitățile actuale de diagnostic și tratament al infecțiilor sexual transmisibile.
Sursele teoretice au fost din trei domenii importante: ginecologie, bioetică și statistică, care deși
sunt diferite, însă în problema infecțiilor sexual transmisibile oferă date importante care fiind
sistematizate ne oferă o imagine de ansamblu asupra managementului corect al acestora.
Datele statistice se referă la incidența, prevalența IST în Republica Moldova și în întreaga
lume. Aceste date sunt importante și necesare pentru elaborarea diferitor strategii naționale și
internaționale pentru profilaxia primară a răspândirii infecțiilor sexual transmisibile. Ginecologia
ne oferă date teoretice și practice referitor la aceste infecții: etiologia, patogenia, modalitatea de
transmitere, contagiozitatea, simptomatologia clinică, metodele de diagnostic existente și cele de
tratament, consecințele pe termen lung cauzate de aceste infecții și metodele de profilaxie a IST.
Paralel cu celelalte două domenii bioetica vine cu informații utile necesare medicului pentru
comunicarea informației pacientului precum și în managementul acestor patologii contagioase
periculoase pentru partenerii sexuali ai individului infectat și oferă soluții în gestionarea unor
situații dificile ce pot genera diverse conflicte, stabilește relația medic-pacient și are un rol
important în conduita IST. Bioetica deține un rol important în acordarea ajutorului medical, și
prin sinteza mai multor discipline medico-bioetice și filosofo-umanistice, bazată pe respectarea
valorilor morale și principiilor fundamentale referitoare la viață, sănătate, libertate soluționează
problemele de ordin etic și moral în activitatea medicală.
La structurarea informației pe marginea subiectului respectiv și formularea concluziilor
reieșind din tematica abordată am utilizat diverse metode teoretice cum ar fi generalizarea și
sistematizarea părerilor și propunerilor relatate de către autori, remodelarea și abstractizarea
ideilor, inovațiilor din literatura de specialitate.
În lucrarea noastră este reprezentat studiul practic propriu efectuat pe un grup de 132
pacienți chestionați în cadrul CMC și Spitalului Clinic Municipal Nr.1 cu vârsta cuprinsă între
18-45 ani, din mediul rural și urban. Cercetarea a fost realizată în perioada septembrie-noiembrie
2017.
Ca metode de cercetare am utilizat metoda istorică, social-psihologică, sociologică și
structural-funcționalistă. Metoda istorică a fost utilizată pentru studierea evoluției metodelor de
diagnostic și tratament al infecțiilor sexual-transmisibile pe parcursul anilor, în anumite perioade
de timp. Metoda structural-funcționalistă a fost utilă în stabilirea rolului bioeticii în
8
managementul infecțiilor sexual transmisibile ca patologii contagioase cu răspândire rapidă.
Metoda sociologică include metode și tehnici de culegere a datelor empirice, a servit la
colectarea și prelucrarea datelor, corelarea acestora precum și la stabilirea semnificațiilor
teoretice ale acestora. Metodele principale de investigare au fost: metoda retrospectivă, metoda
interpretativă, metoda abstractizării, metoda comparativ – istorică, metoda istorico – medicală,
unele metode concrete cum ar fi: dialectica, inducția, deducția, analiza și sinteza.
Programele și mijloacele folosite pentru prelucrarea și redarea datelor au fost Excel,
Microsoft, Internet Explorer, grafice, diagrame și tabele.

9
 III. REZULTATE PROPRII ȘI DISCUȚII
3.1. Date statistice actuale referitor la infecțiile sexual transmisibile în Republica Moldova

Morbiditatea populației prin boli venerice, numarul de cazuri

Bolnavii aflați la 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
evidență în instituțiile
curativ-profilactice
Sifilis 3170 3342 2881 2932 2732 2848 2638
Gonoree 118 116 124 89 67 86 62

4000

3500
3342
3170
3000 2932
2881 2848
2732 2638
2500

2000 Sifilis
Gonoree
1500

1000

500
118 116 124 89 67 86 62
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Fig. Bolnavii aflați la evidență în instituțiile curativ-profilactice cu sifilis și gonoree, nr.

cazuri

Morbiditarea populatiei pe boli venerice, numărul de cazuri

Bolnavii luați sub 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
supraveghere cu diagnosticul
stabilit pentru prima dată
Sifilis 2505 2262 2298 2269 1855 1912 1578
Gonoree 1283 1241 1137 969 1004 940 787
Trihomonas 14138 12272 11135 11675 8994 7901 7116
Infectia cu Chlamydia 2351 3556 3148 5921 2364 2318 2082
Infecții anogenitale prin virus 2357 2802 1525 4745 1977 2034 1612
herpetic

10
 16000

14000

12000

10000
Sifilis
8000
Gonoree
6000 Trihomonas

4000

2000

0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Fig. Bolnavii luați sub supraveghere cu diagnosticul stabilit pentru prima dată de sifilis,
gonoree, trihomonas, nr. cazuri
7000

6000 5921

5000
4745

4000
3556
3000 3148 Infecția cu
2802 Chlamidia
2357
2351 2364 2318
2000 1977 2034 2082 Inf.anogenitale
1612 prin herpes
1525
1000

0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Fig. Bolnavii luați sub supraveghere cu diagnosticul stabilit pentru prima dată: infecții cu
Chlamidia și infecții anogenitale prin virus herpetic

Morbiditatea prin HIV/SIDA (numărul de cazuri)

Infecția HIV (SIDA) 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
152 253 153 176 88 131 241

11
 Infecția HIV/SIDA
300

250 253
241
200
176
150 152 153
131
100
88
50

0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Fig. Infecția HIV/SIDA, nr. cazuri

Purtători HIV (numărul de cazuri)

Purtători HIV 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
457 494 483 467 586 574 603

Purtători HIV
700

600 586 603

574
500 494 483
457 467
400

300

200

100

0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Fig. Purtători HIV, nr. cazuri

12
 3.2. Afecțiunile sexual transmisibile – subiect de abordare multiaspectuală

3.2.1. Infecțiile sexual transmisibile, noțiuni generale

Populaţia lumii cuprinde mai mulţi tineri decât oricând, din care aproape jumătate sub
vârsta de 25 de ani. Milioane indivizi ajung în fiecare an la ,,vârstă reproductivă”. Tinerii
realizează actul sexual într-un mod sigur, controlat şi reuşesc să stabilească un echilibru între
ţeluri, educaţie şi maturitatea lor sexuală, drept elemente esenţiale, sigure ale vieţii umane. Cu
toate acestea, în ţările în curs de dezvoltare, mulţi tineri sunt expuşi riscurilor crescute ale
practicilor sexuale neprotejate, cum sunt infecţia HIV sau alte boli cu transmitere sexuală. Unii,
în special cei săraci şi needucaţi, ajung să fie angrenaţi în activităţi sexuale fără o informare
corectă şi fără să aibă acces la metode de protecţie [Coleman C., Lohan M. Sexually acquired
infections: do lay experiences of partner notification challenge practice? Journal of Advanced
Nursing, Blackwell Publishing 2007; 58(1), 35- 43,
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17394614, accesat 01.07.2017]. Există unele justificări
de ordin cultural şi moral pentru această lipsă de informare. În întreaga lume sunt dovezi care
arată că tinerii informaţi au un comportament mult mai precaut decât cei neinformaţi.
Infecțiile sau bolile sexual transmisibile (ITS) constituie un grup de afecțiuni de etiologie
bacteriană, virală, fungică sau parazitară care se transmit prin contact sexual și ale căror
manifestări primare apar mai ales la nivelul ano-genital.
Prin afectarea grupelor de vârstă tinere, prin complicațiile acute (boala inflamatorie pelvină,
epididimita, prostatita etc.) sau tradive (neurosifilisul sau sifilis cu afectarea cardiovasculară,
sarcina ectopică, sterilitate, neoplasme ano-genitale, stricturi uretrale etc.), dar prin posibila
afectare a produsului de concepție (sifilis congenital etc.), ITS reprezintă o importantă problemă
de sănătate publică. Spectrul lor se extinde continuu, ITS ,,clasice” sau majore (sifilisul,
gonoreea, șancrul moale, limfogranulomatoza veneriană benignă, granulomul inghinal) la care se
adaugă noi afecțiuni. Se descriu cel puțin 50 de sindroame clinice distincte, determinate de peste
25 agenți infecțioși.
Clasificarea OMS divizează ITS în 3 grupe:
1. Boli sexual transmisibile ,,clasice” (bacteriale):
- sifilisul;
- gonoreea;
- șancroid;
- limfogranulomatoza inghinală;
- granuloma venerologică.
Alte infecții, cu transmitere pe cale sexuală:
13
 A. cu afectarea preponderent a organelor sexuale
- chlamidioza urogenitală (bacterială);
- trihomonaza urogenitală (protozoică), 10% din populația lumii este afectată de
trihomoniază, zilnic se înregistrează aproximativ 170 mln.
- Vulvovaginita candidozică și balanopostitele – fungice.
- Herpes genital. Gradul de infectare a populației cu virusul herpes atinge 65-90%.
- condiloame acuminate etc.
B. Cu afectarea preponderentă a altor organe
- Virusul imunodeficienței umane (HIV/SIDA)
- Hepatita B;
- Amebiază ( preponderent la homosexuali);
- Lamblioz;
- Sepsisul nou-născuților.
ITS sunt cele mai răspândite de pe glob, în țările dezvoltate reprezintă 1% din consultații,
iar în țările în curs de dezvoltare se situaează între primele 5 cauze de morbiditate.
Infecţiile transmise sexual (ITS) au un potenţial endemic/epidemic, și impun abordarea
unei probleme, ce este comună tuturor maladiilor endemice și anume a conflictului între
necesitatea protecţiei populaţiei în ansamblul său şi necesitatea de a proteja persoana, ca individ
liber, posesor al anumitor drepturi.
Multe ITS se transmit mai frecvent de la bărbați la femei, posibil și datorită faptului că
vaginul reprezintă un rezervor care prelungește expunerea la secrețiile infecțioase. De obicei,
femeile fac mai frecvent decât bărbații infecții asimptomatice, solicitând mai târziu îngrijiri
medicale. Complicațiile și sechelele ITS sunt mai severe la femei.
În pofida progreselor obținute în domeniul diagnosticului și tratamentului (care vindecă
boala sau/și întrerup transmiterea infecției), în multe țări (inclusiv Republica Moldova), incidența
ITS rămâne ridicată sau este în creștere. Printre factorii ce contribuie la acest fenomen se află:
modificarea comportamentului sexual, care are ca rezultat creșterea promiscuității sexuale
(sexualitatea precoce și liberă, societate mai permisivă, autonomia economică și sexuală a
adolescenților și femeilor, impactul mass-media), un nivel scăzut de educație pentru sănătate
(ignorarea pericolului ITS, nefolosirea mijloacelor de protecție, prezentarea tardivă la medic
etc.), prostituția necontrolată, degradarea continuă a condițiilor social-economice etc.
Diseminarea tulpinilor bacteriene rezistente la antibiotice, favorizată de populațiile mobile,
denotă utilizarea neargumentată a antibioticelor.
În faţa unei epidemii de tipul celei de holeră sau tuberculoză, autorităţile sanitare instituie
în general reglementări cu privire la izolarea persoanelor contagioase pentru a evita
14
contaminarea întregii populaţii. Aceste măsuri sunt admise pentru că epidemia este cunoscută,
izolarea nefiind considerată discriminatorie. În plus, persoana izolată se ştie bolnavă şi vrea prin
toate mijloacele să-şi vindece infecţia. Nu există probleme de nerespectare a drepturilor omului
în această situaţie pentru că legătura între infecţia care afectează individul şi epidemie este clară.
În cazul ITS prevenirea contaminării prin depistarea persoanelor infectate este mult mai dificilă
şi mult mai puţin acceptată deoarece acestea sunt uneori aparent sănătoase, muncesc, au
responsabilităţi familiale şi sociale.
Pe de altă parte, persoana cu o ITS are unele drepturi, care trebuie respectate conform
Declaraţiei Drepturilor Omului. Autorităţile publice trebuie să evite instituirea unor măsuri
discriminatorii, care ar întări tendinţa naturală a fiecăruia dintre noi în situaţii de criză, aceea de a
căuta un „responsabil” asupra căruia să aruncăm toată vina situaţiei, să ne manifestăm frustrarea
şi mânia. De aceea, în cazul ITS, unde există deja o tendinţă generală de a respinge un astfel de
bolnav, de a-l considera „impur” în familie sau în grupul de prieteni, colegi etc, autorităţile
publice trebuie să apere drepturile individului şi să evite discriminarea.
Drepturile individului sunt de două tipuri: 1) drepturile pacienţilor, stabilite prin
deontologia medicală şi bioetică: dreptul la informare, la confidenţialitate, la tratament; 2)
drepturile omului (Declaratia Universală a Drepturilor Omului) – dreptul la mişcare, la muncă, la
educaţie, la alegere liberă, la sociere etc.
Protecția și controlul ITS depind de: crearea unei rețele accesibile de diagnostic și
tratament; identificarea și tratamentul bolnavilor cu ITS și a contacților acestora; urmărirea
posterapeutică a bolnavilor pentru a verifica vindecarea acestora; evaluarea, tratamentul și
consilierea partenerilor sexuali ai bolnavilor cu ITS; promovarea măsurilor de educație pentru
sănătate a populației. Măsurile profilactice, diagnosticul și tratamentul precoce, aplicate
consecvent, și-au dovedit eficiența în reducerea morbidității, complicațiilor și a costurilor
medicale și sociale cauzate de ITS.
Cea mai importantă direcție de acțiune pentru profilaxia și combaterea ITS este
reprezentată de măsurile de educație pentru sănătate în vederea formării unui comportament
sexual sigur (monogamie sau un număr redus de parteneri sexuali, folosirea mijloacelor de
protecție etc.). Educația pentru sănătate va fi orientată în special spre grupele tinere de vârstă și
cele cu risc crescut. Prezervativele atunci, când sunt utilizate corect, asigură protecția eficientă
față de transmiterea unor ITS (gonoreea, infecțiile chlamidiene și infecția HIV) prin intermediul
mucoaselor; pentru alte ITS, ca sifilisul, infecția herpetică, ce se pot transmite prin intermediul
tegumentelor, protecția este mai redusă.
Deoarece, de multe ori la același bolnav pot coexista mai multe ITS, cei cu ITS vor fi
testați serologic și pentru infecția HIV și sifilis.
15
 Tratamentul va fi instituit numai după stabilirea diagnosticului.

3.2.2. Infecțiile sexual transmisibile ca problemă de sănătate publică

Infecţiile transmise sexual reprezintă una dintre cele mai comune cauze de îmbolnăvire a
populaţiei de vârstă tânără. Ele au consecinţe negative majore asupra stării de sănătate a
indivizilor afectaţi, a potenţialului lor reproductiv şi a colectivităţilor din care aceştia provin. În
plus, ITS au şi importante implicaţii sociale şi economice. Apariţia şi ulterior extinderea infecţiei
HIV şi a SIDA a avut un impact major asupra măsurilor de prevenire şi combatere a ITS şi a
complicat îngrijirile medicale asigurate pacienţilor cu ITS. Este recomandabilă testarea pentru
sifilis şi consilierea şi testarea voluntară pentru infecţia HIV la toţi pacienţii care solicită consult
pentru ITS; în toate cazurile este recomandabilă consilierea în probleme de ITS (inclusiv infecţie
HIV) şi prezentarea modalităţilor de prevenire a acestor infecţii. Rezistenţa la antibiotice a unora
dintre agenţii patogeni implicaţi în ITS este în creştere şi complică suplimentar managementul
acestor cazuri. Acordarea de îngrijiri medicale adecvate cazurilor de ITS rămâne cel mai
important element în controlul răspândirii acestora, întrucât previne apariţia complicaţiilor şi
sechelelor şi reduce transmiterea în colectivitate [Ghidul Național de conduită a infecțiilor sexual
transmisibile. Ministerul Sănătății 2015; 134 p. http://e-
dermatologie.md/chestiute/uploads/2016/12/Ghid-ITS-PDF.pdf , accesat 12.06.2017].
Opţiunile fiecărui individ sunt probleme private, dar conduita sexuală are uneori
importanţă semnificativă pentru sănătatea publică.
Aspectele sexualităţii umane cu importanţă pentru sănătatea publică sunt reducerea
morbidităţii şi a mortalităţii prin ITS în special în regiunile defavorizate economic şi social,
înlesnirea accesului la mijloacele de protecţie existente, evitarea infertilităţii provocate de ITS
etc. Problemele etice generale pe care le ridică infecţiile transmise sexual sunt legate de
prevenirea lor, de depistarea şi tratarea persoanelor infectate şi a contacţilor, de informarea şi
consilierea pacienţilor cu privire la diagnostic, tratament, evoluţie, complicaţii, precum şi la
mijloacele de prevenire.
Un alt aspect important în practică este acela al secretului medical versus
inconştienţa/lipsa de responsabilitate a unor pacienţi. Prevenţia ocupă un loc foarte important în
etica infecţiilor transmise sexual, fapt explicat de absenţa posibilităţii de vaccinare împotriva
unor astfel de boli (sifilis, gonoree) pe de o parte, şi de absenţa terapiei curative în afecţiuni
precum hepatitele virale B şi C sau infecţia HIV, pe de altă parte. Nevoia de a asigura o
profilaxie cât mai eficace în acest domeniu capătă importanţa etică a unei obligaţii sociale. Nu
trebuie să uităm niciodată că infecţiile sexual transmise, cu gravitatea şi impactul lor asupra vieţii
sociale, nu pot fi aşezate în acelaşi plan cu alte maladii infecţioase şi contagioase deoarece ele
16
pot fi perfect şi complet prevenite. Toţi indivizii activi sexual trebuie corect informaţi, consiliaţi
adecvat şi încurajaţi de autorităţile medico-sanitare şi de mass-media, astfel încât să renunţe la
anumite tipuri de comportament sexual despre care se ştie că favorizează transmiterea unor
infecţii. În practică, profilaxia utilizează mai multe metode, diferite ca nivel de eficienţă şi de
moralitate: informarea, educarea, modificarea comportamentului, prezervativul. În timp ce
prezervativul este doar un mijloc paleativ, destinat pur şi simplu încetinirii transmiterii diverselor
infecţii sexuale, adevăratele măsuri de prevenire vizează modificarea comportamentului sexual
prin informare. Dar chiar şi în acest context al profilaxiei radicale, propuneri concrete sunt
diferite. Informarea este redusă de către unii medici la o simplă comunicare a datelor, în special
despre modurile de transmitere a infecţiilor sexuale şi despre protecţia prin prezervativ, ceea ce
înseamnă educaţie pentru un ,,sex protejat” (safe sex). Modificarea comportamentului sexual
însă vizează reducerea numărului de parteneri sexuali precum şi selectarea acestora.
Prin informare şi prin modificarea comportamentului se urmăreşte scăderea numărului de
cazuri de ITS, dar şi educarea populaţiei tinere în special cu privire la respectul pentru
sexualitatea umană. Notificarea partenerilor este procesul prin care partenerii sexuali sau alte
persoane expuse la infecţii cu transmitere sexuală sunt identificate, localizate, evaluate, testate şi
tratate şi consiliate în legătură cu prevenţia.
Contacţii sunt reprezentaţi de toţi partenerii sexuali, de părinţii nou-născuţilor infectaţi,
utilizatorii de droguri intravenoase care împărtăşesc aceeaşi seringă sau ac şi indivizii care ar
putea fi implicaţi în cazurile de abuz sexual. Informarea partenerilor, tratarea şi consilierea
acestora este indicată în toate cazurile de infecţie sau de sindrom cu transmitere sexuală. Aceste
măsuri au un impact pozitiv nu doar asupra sănătăţii publice (supraveghere şi luptă împotriva
bolii), ci contribuie semnificativ şi la reducerea riscului de reinfecţie a pacientului.
Legile sau reglementările din orice ţară obligă medicii să raporteze anumite boli. Deşi
informarea partenerilor este uneori privită ca o măsură de protecţie a drepturilor societăţii mai
curând decât a drepturilor individuale, scopul său este, evident, acela de a ajuta oamenii să
respecte drepturile individuale de partenerilor lor: dreptul de a fi informaţi, dreptul de a alege,
dreptul la sănătate şi în unele cazuri, la viaţă.
Autorităţile sanitare sunt obligate să realizeze anchete epidemiologice pentru a defini
riscul de epidemie şi pentru a depista persoanele infectate (bolnave sau doar purtătoare) şi
contacţii. Identificarea sistematică a acestora e cu atât mai importantă cu cât propagarea ITS este
legat de comportamentul celor infectaţi. Pentru a întrerupe lanţul de transmitere, este util ca
aceste persoane să fie recunoscute, tratate în centre specializate şi educate cu privire la
modificarea comportamentului sexual. În cazul ITS ancheta epidemiologică porneşte de la
persoana care solicită consultaţie şi permite ulterior identificarea sursei de infecţie. Ambii
17
parteneri vor fi trataţi şi îşi vor întrerupe activitatea sexuală până la atestarea vindecării prin
probe de laborator. Uneori există o anumită rezistenţă a pacienţilor în realizarea anchetei
epidemiologice, legată de modul specific de transmitere al acestor infecţii [Boyd KM. HIV
infection and AIDS: the ethics of medical confidentiality. J Med Ethics. 1992;18(Suppl 4):173–
179., https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1376138/, accesat 20.11.2017).
Colaborarea pacientului înseamnă recunoaşterea apartenenţei la un grup de risc sau
implicarea la un nivel sau altul, ca verigă în lanţul de transmitere. De fapt, grupurile cu risc de
îmbolnăvire prin ITS sunt deja supuse discriminării, respingerii, marginalizării sociale, tocmai
datorită comportamentului sexual. Acesta este şi motivul pentru care pacienţii refuză de multe
ori să ofere date anamnestice utile anchetei epidemiologice.

3.3. Rolul studierii aspectelor social și etic în manifestarea afecțiunilor sexual

transmisibile

3.2.1. Aspecte etice în prevenirea și controlul infecțiilor sexual transmisibile

Cele trei principii etice ale respectului, bunăstării și justiției, sunt în general recunoscute
și relevante pentru practica de sănătate publică, servicii clinice și cercetări în domeniul sănătății.
Mai mult de 20 de ani, aceste trei principii etice, formulate în raportul de referință Belmont, au
ghidat cercetarea medicală și practica clinică. (The national commission for the protection of
human subjects of biomedical and behavioral research. The Belmont report: Ethical principles
and guidelines for the protection of human subjects of research. Washington, DC: U.S.
Government Printing Office; 1978. Report No.: DHEW Publication No. (OS 78-0012).,
https://videocast.nih.gov/pdf/ohrp_belmont_report.pdf, accesat 20.10.2017) Raportul Belmont
solicită cercetătorilor și furnizorilor de asistență medicală, de a trata autonomia oamenilor cu
respect, de a maximaliza beneficiile potențiale și a minimaliza posibilele daune și să fie echitabili
în acordarea asistenței medicale (justiție). Un rol important în evidențierea implicării bioeticii în
acordarea asistenței medicale îl au principiile acesteia.
Principiul respectului autonomiei pacientului, presupune tratarea participanților și
pacienților ca indivizi autonomi și obținerea acordului informat înainte de a primi îngrijiri
medicale. Consimțământul informat semnifică că pacientul a acceptat în mod voluntar, pe baza
cunoașterii și înțelegerii informațiilor despre serviciile de îngrijiri medicale și poate alege din
metodele de tratament alternative.
Principiul binefacerii și non-dăunării constă în faptul că riscul pentru participanți sau/și
pacienți să fie rezonabil în raport cu beneficiile anticipate ce vor fi dobândite.

18
 Principiul echității și justiției impune excluderea discriminării pe bază de rasă, gen, etnie,
vârstă, condiții sociale, orientare sexuală, religie, apartenență politică, criterii subiective,
patologie.
În timp ce etica medicinei clinice și a cercetărilor științifice au fost bine descrise și
studiate, principiile etice specifice practicii sănătății publice au fost dezvoltate mai recent.
(Roberts MJ, Reich MR. Ethical analysis in public health. Lancet. 2002;359:1055–1059,
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0140673602080972, accesat 10.09.2017)
Aceste principii etice diferă de cele specifice medicinii clinice și cercetării științifice. (Callahan
D, Jennings B. Ethics and public health. American Journal of Public Health. 2002;92:169–176,
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1447035/, accesat 28.08.2017) Principalele
diferențe constau în accentuarea rolului practic al sănătății publice în prevenirea și controlul
bolilor comunitare și în echilibrarea necesității de a proteja libertățile individuale, concomitent
servind bunăstării comunității. (Thomas JC, Sage M, Dillenberg J, Guillory VJ. A code of ethics
for public health. American Journal of Public Health. 2002;92:1057–1059.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1447186/, accesat 24.08.2017//// Bayer R,
Fairchild AL. The genesis of public health ethics. Bioethics. 2004;18:473–492.
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1467-8519.2004.00412.x/full, accesat 12.10.2017)
Codul de etică în domeniul sănătății publice a fost adoptat recent de diverse organizații de
sănătate publică, inclusiv Asociația Americană de Sănătate Publică. (Thomas JC, Sage M,
Dillenberg J) Acest cod are 12 principii etice ale practicii de sănătate publică.
Adăugător teoriilor, principiilor, codurilor etice, practica sănătății publice și acordarea
îngrijirilor în domeniul sănătății sunt reglementate de legi și regulamente de stat, care de
asemenea dețin coduri de etică. (Gostin LO. Public health law in a new century, part II: public
health powers and limits. JAMA. 2000;283:2979–2984.,
https://pdfs.semanticscholar.org/e11b/3f36d668c59307bfad8e9d57340bc5be8a3c.pdf, accesat
21.11.2017)
Asociația Medicală Americană recomandă ca membrii săi să discute cu pacienții
următoarele aspecte: descrierea procedurii, riscurile, beneficiile, incertitudinile, alternativele și
consecințele dacă nu este ales un tratament; să se asigure de faptul că pacientul a înțeles și
acceptă intervenția. Elementele specifice includ diagnosticul pacientului, dacă este cunoscut,
natura și scopul tratamentului propus, riscurile și beneficiile efectuării unei proceduri propuse
sau alternative sau acestea în caz de refuzul acestui tratament (indiferent de costul lor sau de
măsura în care opțiunile de tratament sunt acoperite de asigurările de sănătate). Un pacient cu
IST, care trebuie să fie supus unui test diagnostic sau unui tratament ar trebui să fie conștient de

19
relevanța argumentelor pentru și contra acestui test sau tratament, discutat în termeni pe înțelesul
pacientului.

3.2.2. Importanța confidențialității în IST

Orice fiinţă umană are dreptul la confidenţialitate şi la respect pentru său spaţiul privat.
Acesta este principiul etic al respectării intimităţii persoanei. În relaţia dintre medic şi pacient
acest principiu se concretizeză în ,,secretul profesional”, implicat de altfel în orice relaţie de
asistenţă medicală. Acest principiu cere profesioniştilor din domeniul sănătăţii să nu dezvăluie
nimic cu privire la istoricul, sănătatea sau tratamentele urmate de pacient, cu excepţia cazului în
care pacientul consimte. Orice violare a secretului medical de către un medic este susceptibilă de
urmărire penală şi de condamnare în instanţa de judecată [Sankar P., Mora S., Merz J.F., Jones
N.L. Patient Perspectives of Medical Confidentiality: A Review of the Literature. Journal of
General Internal Medicine, Blackwell Publishing 2003; 18 (8), 659-669,
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1494903/, accesat 12.12.2017].
Confidenţialitatea este o caracteristică fundamentală a relaţiei dintre medic şi pacient,
care este stipulată teoretic începând cu jurământul lui Hipocrate. Confidențialitatea în sănătatea
publică este un component obligatoriu. Secretul medical este considerat important de către
pacienţi şi că el se consideră ca face parte din actul medical. Pacienţii doresc ca informaţiile pe
care le dezvăluie medicului sau obținute în rezultatul obținerii datelor unor investigații de
laborator să fie în private şi consideră că consultația trebuie să fie confidențială. Medicii, ca şi
preoţii şi avocaţii, trebuie să fie capabili să păstreze secrete.
Pentru ca serviciile de asistenţă medicală să fie eficiente, pentru ca pacienţii să aibă
încredere în medicul lor, aceştia trebuie să fie convinşi că pot vorbi deschis cu el. Există dovezi
că încălcarea confidenţialităţii afectează nivelul informaţiilor oferite de pacienţi. Astfel,
pacientul va fi mai puţin sincer şi deschis cu privire la informaţiile pe care le divulgă
profesioniştilor în domeniul sănătăţii, ceea ce mai departe va avea un impact negativ asupra
nivelului de tratament şi consiliere pe care pacientul le primeşte [Holloway F., Confidentiality:
threats and limits. Psychiatry, Elsevier 2004; 3 (3), 11-13,
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1476179306700568, accesat
20.07.2017].
Confidenţialitatea este fundamentală din motive terapeutice pragmatice. Consecinţele
subminării acestei obligaţii ar fi nu doar dăunătoare abordării individuale a pacientului, dar şi
distructive în termeni de sănătate publică. Este general acceptat că respectarea autonomiei
individuale este un principiu moral fundamental, care permite indivizilor să aibă control asupra
propriilor vieţi. Aceasta este reflectat în justiţie şi în politica socială, precum şi în doctrina etică.
20
Tocmai principiul respectului pentru autonomia individuală este cel care face ca opţiunile
pacientului să fie esenţiale. Pacientul are dreptul să hotărască asupra tratamentului pe care să-l
urmeze, cu accent însă pe importanţa consimţământului informat şi a confidenţialităţii [Lehrer
J.A., Pantell R., Tebb K., Shafer M.A. Forgone Health Care among U.S. Adolescents:
Associations between Risk Characteristics and Confidentiality Concern. Journal of Adolescent
Health, Elsevier 2007, 40, 218-226.
http://www.jahonline.org/article/S1054-139X(06)00375-2/pdf, accesat 24.07.2017].
Pacienţii în general consideră că prezenţa unei infecţii cu transmitere sexuală are un
impact negativ substanţial asupra vieţii lor, idee oarecum neaşteptată din punctul de vedere al
venerologilor, care consideră majoritatea acestor infecţii drept curabile. Pacientul evaluează în
primul rând impactul unei astfel de boli asupra vieţii personale, mai mult decât asupra stării sale
de sănătate. În plus, o mare parte dintre cei infectaţi nu sunt conştienţi de faptul că unele ITS
sunt chiar uşor de diagnosticat şi tratat. Sunt necesare strategii care să încurajeze testarea pentru
ITS curabile şi noncurabile. Acestea trebuie să ţină cont de atitudinile şi credinţele fiecăruia în
legătură cu influenţa ITS asupra relaţiilor sexuale, precum şi de percepţia existentă asupra
metodelor de prevenire, diagnostic şi tratament. Spunem adevărul pacientului? Desigur. Dar sub
nici o formă nu trebuie adoptată o atitudine de indiferenţă. Orice diagnostic clinic trebuie imediat
însoţit de o propunere de asistenţă, sprinjin şi bineînţeles tratament. Pentru a evita acuzaţiile
nefondate între parteneri, uneori este bine să aşteptăm confirmarea paraclinică (rezultatele
investigaţiilor de laborator), în special în cazul soţilor / soţiilor infectate în cadrul cuplului
conjugal.
Importanţa confidenţialităţii este crescută în cazul infecţiilor cu transmitere sexuală,
aceasta fiind esenţială pentru a stabili o relaţie de încredere cu pacientul. De asemeni menţinerea
secretului medical favorizează conştientizarea pacientului cu privire la sănătatea proprie, precum
şi la cea a partenerului/ partenerilor. În plus, confidenţialitatea este o garanţie a colaborării dintre
medic şi pacient, a relaţiilor de încredere care vor duce la un management corect şi complet al
cazului (diagnostic, tratament, urmărire, consiliere).
Medicul trebuie să-l convingă pe pacient să comunice singur această informație
partenerului sexual, sau dacă sunt mai mulți la fiecare în parte (în spiritul respectării
imperativului autodeterminării persoanei), deoarece diagnosticului și tratamentului antiinfecțios
trebuie să fie supus fiecare individ. Deși, totuși acest acord ar putea să nu fie obținut, iar riscurile
pentru persoanele terțe sau sănătatea publică este semnificativ, medicul este obligat să încalce
dreptul la confidențialitate a pacientului deoarece interesul public este primordial comparativ
interesului individual. Această încălcare a dreptului individual la confidențialitate trebuie
efectuat numai după o analiză detaliată a factorilor pro și contra. Chiar și în condițiile de
21
existență a unei boli sexual transmisibile periculoase pentru răspândire, medicul va comunica
doar acele date care sunt necesare pentru a preveni răul previzibil, iar persoanelor cărora le va fi
comunicată informația trebuie să fie cele potențial afectate de o ascundere a situației periculoase.
Viaţa şi sănătatea sexuală reprezintă un domeniu deosebit de delicat pentru noi toţi astfel
că unii pacienţi ajung să se comporte într-o manieră iresponsabilă. Prima dovadă a atitudinii sale
este informaţia de care pacientul o oferă partenerului. Cel care a descoperit că este purtătorul
unei ITS are obligaţia de a-şi informa soţul/soţia, precum şi orice altă persoană cu care a avut
relaţii sexuale, asupra riscului la care aceştia au fost expuşi. Problema anunţului bolii către
soţ/soţie este importantă şi uneori dificilă. Sunt cazuri în care pacientul doreşte să păstreze
secretul faţă de soţ/soţie şi familie, mai dacă este vorba şi despre relaţii extraconjugale. Cu
răbdare, medicul trebuie să insiste asupra pacientului pentru ca acesta să mărturisească
partenerului. Sarcina medicului este aceea de a convinge pacientul că este obligat să-şi informeze
toţi partenerii sexuali, care la rândul lor vor hotărî dacă solicită sau nu o consultaţie medicală. În
cazul în care pacientul cu o ITS refuză să transmită informaţiile către soţ/soţie/partener, medicul
este confruntat cu o dilemă. Nu există nici o îndoială că o abordare persuasivă este de preferat
divulgării secretului profesional. Medicul trebuie să facă tot posibilul pentru a menţine legătura
cu pacientul şi a-l convinge să-şi informeze partenerul şi să adopte o atitudine responsabilă.
Această conştientizare poate lua timp. Medicul însuşi nu va avertiza o a treia persoană despre
diagnosticul unui pacient decât cu permisiunea explicită sau la cererea acestuia. În acest fel
sănătatea publică este mai bine protejată, mai ales că în ultimă instanţă comportamentul
responsabil al fiecăruia este cea mai sigură armă împotriva răspândirii ITS. Această soluţie, care
implică o aprofundare a relaţiei cu pacientul păstrează intactă încrederea acestuia în actul
medical.
O altă problemă referitoare la păstrarea secretului profesional este cea reprezentată de
informarea contacţilor pacientului, în special în cadrul unui grup de risc. Normele generale
impun păstrarea secretului dacă pacientul se comportă într-un mod responsabil şi adecvat. Dar
există şi limite ale confidenţialităţii, atunci când pacientul reprezintă un risc pentru cei din
anturajul său. Principiul care trebuie respectat în acest caz este cel al ierarhiei valorilor: viaţa
indivizilor este mai importantă decât dreptul la intimitate. Dacă păstrarea unui secret medical
pune în pericol viaţa sau sănătatea altor persoane, confidenţialitatea nu mai este obligatorie.
Secretul medical obligă, dar nu este absolut [Ţîrdea T., Gramma R. Bioetica medicală în
Sănătate Publică: Suport de curs. Chişinău: Bons Offices, 2007. 247 p]. El este delimitat de către
pacient pe de o parte şi de către binele public pe de altă parte. Dacă pacientul este purtătorul unei
maladii cu potenţial epidemic, boala trebuie raportată autorităţilor pentru că este vorba despre
sănătatea publică. În mod similar, dacă o boală ar putea avea consecinţe periculoase pentru
22
sănătatea şi viaţa altora, această boală trebuie să fie dezvăluită celor interesaţi. De exemplu, dacă
un medic află că o pacientă cu ITS este prostituată el trebuie s-o convingă să renunţe la
practicarea meseriei până la vindecarea completă, chiar sub ameninţarea dezvăluirii către poliţie,
deoarece este în joc sănătatea mai multor persoane.
În caz de ITS, păstrarea secretului profesional este tot mai important pentru că divulgarea
lor poate duce la dezmembrarea unei familii, la pierderea locului de muncă, la respingere din
partea anturajului. Dacă în plus, pacientul cu ITS adoptă o atitudine responsabilă faţă de boala sa
şi faţă de cei pe care i-ar putea infecta, nu există nici un motiv de a încălca secretul profesional,
ceea ar însemna o gravă greşeală deontologică [Singh P., Medicolegal issues and STIs,
Medicine, Elsevier, 33(9), 34-36
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1357303906002465, accesat
23.08.2017]. Într-o societate în care egoismul şi indiferenţa faţă de ceilalţi prevalează,
menţinerea secretului profesional este necesară pentru a proteja pacientul cu ITS.
În sănătatea publică în Republica Moldova, astfel de situații ar trebui să fie conform unui
cadrul legislativ. Din păcate, în țara noastră această situație nu este reglementată de lege, iar
medicul este în situația de a apela la propria moralitate, conform valorilor personale.

3.4. Posibilități de optimizare a tratamentului bolilor sexual transmisibile prin implicarea

reperelor bioetice
Infecțiile sexual transmisibile diferă după gravitatea sa, netratate la timp unele din ele pot
avea consecințe grave asupra funcției reproductive a individului, cel mai frecvent tânăr, iar
altele, de exemplu HIV imunocompromite organismul persoanei infectate și poate provoca
consecințe atât reproductive cât și generale.
Informarea și comunicarea unui bolnav seropozitiv HIV, a adevărului despre boala sa poate
avea un impact psihologic variat de la caz la caz. Pentru anumiți pacienți acest diagnostic poate
fi un șoc insurmontabil, care antrenează o stare de siderare, o negare a bolii sau o regresie de tip
infantil. Reacțiile pot fi mai puțin violente, dar să ducă la tulburări fiziologice sau psihologice
care afectează capacitatea de decizie a persoanei în cauză. O bună cunoaștere a pacientului
permite medicului să facă o previziune a riscurilor comunicării unui astfel diagnostic.
Informarea și comunicarea adevărului cu privire la boala pacientului este în legătură directă
cu decizia medicală. Cine decide în cazul unui pacient căruia nu i s-a comunicat adevărul despre
starea sa, și în consecință cine trebuie să intervină în decizia medicală referitoare la tratamentul
acestuia? Medicul? Pacientul? Decizie comună? Care este natura relației medic-pacient?
Literatura de etică medicală descrie această relație ca o relație amicală, una de parteneriat,

23
întâlnirea a doi străini etc. Medicul este descris ca un tehnician, un străin, un prieten, un partener
etc.
Asistența medicală personalizată permite pacienților să vorbească despre experiențele lor,
să-și exprime valorile proprii, să-și stabilească prioritățile, să fie conștienți de opțiunile lor, să-și
poată exercita preferințele, să fie educați în gestionarea condițiilor lor de sănătate. Acest fapt
semnifică finalul epocii numite paternalism medical.
Relația de tip participativ oferă posibilitatea de a respecta pacientul și opinia sa. Relația
pacient-medic construită pe schimbul de informații poate respecta temporalitatea și
individualitatea fiecărui pacient. Scopul este acela de a crea o alianță terapeutică pe bază de
încredere, schimb de cunoștințe și ascultarea celuilalt. În practică, anunțarea diagnosticului poate
fi ajustată în funcție de fiecare pacient, în mod progresiv, pentru ca acesta să poată să asimileze
și să înțeleagă condiția în care se află, să urmeze tratamentele propuse și să participe la luarea
deciziei.
Prezentând evoluția relației medic-pacient de la paternalism la autonomie și apoi la un fel
de parteneriat, remarcăm că toate aceste schimbări sunt pozitive. Ceea ce trebuie înțeles și
îmbunătățit sunt metodele de informare a pacienților și timpul pe care medicii trebuie să-l
găsească pentru a face eficient acest lucru, care în contextul altor țări europene a devenit o rutină.
Cum pacientul nu mai este un subiect pasiv, ci un interlocutor care trebuie să aibă la dispoziție
ansamblul de date necesare, aceste informații vin din partea medicului său, singura figură
profesională abilitată să facă acest lucru. Din punct de vedere legal și deontologic, informarea
pacientului este un drept al bolnavului și o obligație profesională a medicului. În unele țări
calitatea informației date pacienților este unul dintre criteriile de acreditare a instituțiilor
spitalicești.
Pentru a construi o relație eficientă și deschisă cu pacientul, este important de luat în
considerare câteva momente-cheie în comportamentul și atitudinea lucrătorului medical.
Există algoritmizarea relației cu pacientul (L.E.A.R.N. – eng.), care este format din
următoarele puncte:
1. LISTEN – ASCULTĂ cu bunăvoinţă şi empatie perceperea de către pacient a
problemei sale (medicale);
2. EXPLAIN – EXPLICĂ perceperea problemei (medicale) din punctul tău de vedere;
3. ACKNOWLEDGE – IDENTIFICĂ şi discută diferenţele şi asemănările (de percepere a
problemei de către pacient şi medic);
4. RECOMMEND – RECOMANDĂ tratamentul;
5. NEGOTIATE – NEGOCIAZĂ obţinerea consimţământului (faţă de schema
terapeutică).
24
3.5. Aspecte bioetice și legale ale asistenței medicale oferite pacienților diagnosticați cu
infecții sexual transmisibile
Fiecare pacient are dreptul la asistență medicală, accesul legal al persoanelor, fără
discriminare, la serviciile de sănătate, trebuie asigurat în baza principiului egalității tuturor
cetățenilor Republicii Moldova, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine, etnică, sex, opinie,
apartenență politică, avere sau origine socială, drept garantat de Consitutuția RM (art.16).
Legislația RM stipulează dreptul la accesul persoanelor la serviciile de sănătate. Nu se
admite refuzul internării, primirii, asigurării accesului la serviciile medicale a persoanelor în
baza statutului lor HIV pozitiv.
(Legea cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA nr.23-XVI din 16.02.2007, art. 25.)
Responsabilitatea lucrătorilor medicali de a informa pacienții este în concordanță cu
dreptul acestora de a primi informații (de a fi informați). Astfel, medicul este obligat să
informeze pacientul despre starea sa de sănătate, direct sau prin intermediul reprezentanților
legali. (Legea nr. 264-XVI din 27.10.2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic, art. 17,
lit. (k).) Pacientul, fără discriminare, are dreptul la informaţii privind prestatorul de servicii de
sănătate; serviciile propriu-zise, profilul, volumul, calitatea, costul şi modalitatea de prestare a
acestora; la informaţii exhaustive cu privire la sănătatea sa, metodele de diagnostic, tratament,
profilaxie aplicate, precum şi la riscul potenţial şi eficienţa terapeutică a acestora. (Legea nr.
263-XVI din 27.10.2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, art.9, pt.3, 5.)
Pacientul trebuie să primească informația într-un limbaj cât mai accesibil nivelului său de
înțelegere. Adolescenții au dreptul la informare și la acces la serviciile de ocrotire a sănătății
reproducerii adoptate nevoilor acestora. (Legea nr. 138 din 15.06.2012 cu privire sănătatea
reproducerii, art. 4, pt. 1, lit. (e), art.6, pt.1.)
Obligația de a obține acordul informat de la pacient este în legătură cu dreptul pacienților
de alegere asupra propriei sănătăți, care le oferă posibilitatea de a consimți, a refuza sau a alege o
altă opțiune din câteva oferite. Dreptul oferit de legislația națională prin care pacientul poate
refuza sau accepta un act medical. Nimeni nu poate fi supus nici unui tratament medical forțat,
decât în cazurile prevăzute de lege. (Constituţia Republicii Moldova, art. 24, 51.)
Pentru a exprima consimțământul, pacientul trebuie să fie capabil să gândească în mod clar
și cu discernământ. Consimțământul pacientului incapabil de discernământ este dat de
reprezentantul său legal. În caz de pericol de moarte iminentă sau de amenințare gravă a
sănătății, prestația medicală se poate desfășura fără consimțământul reprezentantului legal.
Medicul are obligativitatea de a cere consimțământul pacientului pentru orice prestare
medicală, conform legislaţiei, şi să consemneze refuzul pacientului pentru orice prestare
25
medicală, în cazul în care acesta este exprimat explicit, în bună cunoştinţă de cauză şi efecte
ulterioare. (Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic nr. 264-XVI din 27.10.2005, art.
17 lit. (h),(j).)
Dreptul la libera alegere include dreptul de a alege, în mod liber, diferite proceduri de
tratament, care reies din drepturile de a primi informații și de a oferi consimțământul informat
pentru tratamentele oferite. Raportul dintre medic şi pacient trebuie să se întemeieze pe dreptul la
opţiune al pacientului. (Legea nr. 264 din 27.10.2005 cu privire la exercitarea profesiunii de
medic, art. 18 pt. (1).)
Informaţiile despre solicitarea asistenţei medicale, despre starea sănătăţii sau situaţia
socială, diagnostic şi alte date obţinute de medic în examinarea şi tratamentul pacientului
constituie informaţii personale şi secretul profesional al medicului şi nu pot fi divulgate altei
persoane decât cu acordul beneficiarului/pacientului sau, în cazul copiilor, cu acordul
aparţinătorilor legali ai acestora.
Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată. (Constituţia Republicii
Moldova, art. 28.)
Furnizorii de informaţii, posesori de informaţie cu caracter personal, sunt obligaţi să
protejeze confidenţialitatea vieţii private a persoanei. (Legea nr. 982 din 11.05.2000 privind
accesul la informaţii, art.8.) Operatorii şi terţii care au acces la datele cu caracter personal sunt
obligaţi să asigure confidenţialitatea acestor date, cu excepţia cazurilor când prelucrarea se referă
la date făcute publice în mod voluntar şi manifest de către subiectul datelor cu caracter personal,
când datele cu caracter personal au fost depersonalizate. (Legea nr.133 din 08.07.2011 cu privire
la protecţia datelor cu caracter personal, art.3, 29.)
Divulgarea secretului informaţiilor referitoare la boală, viaţa intimă şi familială a
pacientului poate avea loc, doar în cazurile de pericol al răspândiri maladiilor transmisibile, la
cererea motivată a organelor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti. (Legea
ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.1995, art. 14, alin.1.)
Dreptul de a se plânge și/sau recursul în judecată este definit de legislația generală. Cu
toate acestea, acest drept se articulează în mod special și în contextul sănătății, de asemenea.
Constituţia Republicii Moldova (Art.20, 26, 52.) include un şir de articole care prevăd dreptul
cetăţenilor de a-şi manifesta nemulţumirea. Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă,
din partea instanţelor judecătoreşti competente, împotriva actelor, care violează drepturile,
libertăţile şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie. Cetăţenii au
dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor,
iar organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe
care le reprezintă.
26
 Rezultatele studiului propriu
Studiul nostru a fost efectuat pe 132 respondenți cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 ani.
Chestionarea respondenților a avut loc în incinta Spitalului de Dermatovenerologie și Maladii
Comunicabile or. Chișinau, în perioada 10 martie – 5 aprilie 2018.
Conform vârstei, lotul de studiu s-a repartizat în felul următor: în categoria 18-22 ani au
fost – 22 (16,7%) respondenți, 23-26 ani – 66 (50%) respondenți, 27-30 ani – 44 (33,3%)
respondenți. (fig.)
18-22 ani
16,7%
27-30 ani
33,3%

23-26 ani
50%

Fig. Repartizarea conform vârstei în lotul de studiu

Conform vârstei toți respondenții au fost selecționați ca fiind de vârstă fertilă cu viață
sexuală activă, atunci când este o mai mare probabilitate de existență a mai multor parteneri
sexuali. În lotul de studiu au prevalat respondenții în vârstă de 23-26 ani constituind 50%.
Conform genului 88 (66,7%) au fost femei, iar 44 (33,3%) bărbați. (fig.)

Genul
masculin
33,3%

Genul feminin
66,7%

Fig. Repartizarea conform genului

Deci, printre respondenți au fost mai multe femei decât bărbați.

27
 Conform vârstei de debut a vieții sexuale 66 (50%) din persoanele chestionate au început
viața sexuală la o vârstă ≤18 ani, 55 (41,7%) persoane la vârsta >18 ani, iar 11 (8,3%) persoane
nu au încă relații sexuale. (fig.)
nu au relații
sexuale
8,3%

≤18 ani
50%
>18 ani
41,7%

Fig. Repartizarea lotului de studiu conform vârstei de debut a vieții sexuale

Majoritatea persoanelor chestionate au relații sexuale, respectiv rata acestora a constituit

91,7%.
La întrebarea referitor la numărul partenerilor sexuali actuali, 110 (83,3%) persoane au
răspuns că au un singur partener sexual, 22 (16,7%) au doi parteneri sexuali și nici o persoană n-
a bifat existența a mai mult de doi parteneri sexuali. (fig.)

2 pateneri
sexuali
16,7%

1 partener
sexual
83,3%

Fig. Repartizarea lotului de studiu conform numărului actual de parteneri sexuali

Prezența unui singur partener sexual este importantă în menținerea unui echilibru
microbian normal, stabilitatea în relație este o modalitate de profilaxie a răspândirii infecțiilor
sexual transmisibile, iar modul de viață dezorganizat cu prezența a doi sau mai mulți parteneri
sexuali este un risc de transmitere a infecțiilor sexual transmisibile.

28
 Conform datelor colectate sunt informați despre infecțiile sexual transmisibile 121
(91,7%) respondenți și doar 11 (8,3%) au cunoștințe reduse despre infecțiile sexual transmisibile.
(fig.)
Nu sunt
informați
suficient
8,3%

Sunt informați
91,7%

Fig. Informarea persoanelor despre problemele de sănătate reproductivă, diagnosticul și

tratamentul infecțiilor sexual transmisibile și al infecției HIV

Cunoașterea problemelor de sănătate reproductivă cauzate de infecțiile sexual

transmisibile, diagnosticul și metodele de tratament ale acestora sunt o modalitate de profilaxie a
IST. Informațiile referitor la semnele clinice de debut ale acestor infecții crește rata de adresare
precoce la ginecolog cu inițierea rapidă a tratamentului și profilaxia apariției complicațiilor
cauzate de IST la nivel de tract urogenital, dar și sistemice (de ex. neurosifilisul).
Dintre cele 121 persoane informate despre IST, 55 (45,4%) persoane s-au documentat
personal din diferite surse (Internet, cărți de profil medical), 44 (36,4%) perosnae au fost
informate în cadrul vizitei la medicul ginecolog (Centrul Prietenos Tinerilor), 22 (18,2%)
persoane au asistat la ore gratuite în școală, liceu, universitate, efectuate de către voluntari, unde
le-au fost comunicate informații utile referitor la IST.

50% 45,4%

40% 36,4%

30%
18,2%
20%

10%

0%
S-au documentat De către ginecolog, De către voluntari
personal urolog

29
 Fig. Sursele de informare a celor 121 respondenți care dețin date referitor la
particularitățile infecțiilor sexual transmisibile

Metodele de protecție eficace în prevenirea infectării cu boli venerologice sunt: după

părerea a 110 (83,4%) respondenți prezervativele, 11 (8,3%) sunt de părerea că coitusul întrerupt
este o metodă de protecție împotriva IST, 11 (8,3%) respondenți cred că spermicidele sunt o
metodă de protecție. (fig.)

83,4%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
8,3% 8,3%
20%
10%
0%
Prezervativele Coitus întrerupt Spermicidele

Fig. Metodele de protecție contra infecțiilor sexual transmisibile

Despre modalitatea de testare la markerii HIV 88 (66,7%) persoane au răspuns că testarea

se efectuează obligator la toți pacienții fără ca aceștia să știe, 33 (25%) persoane au răspuns că
testarea la markerii HIV se face doar în baza consimțământului informat, benevol și scris al
pacientului, iar 11 (8,3%) persoane au răspuns că la noi în republică testarea HIV nu se
efectuează. (fig.)

66,7%
70%
60%
50%
40% 25%
30%
8,3%
20%
10%
0%
Testare Testare doar Nu se
obligatorie cu acordul efectuează
pacientului

30
 Fig. Părerea respondenților referitor la modalitatea de testare la HIV în Republica
Moldova

În cazul în care un pacient a fost diagnosticat cu HIV, conform 11 (8,3%) persoane

informația este confidențială, iar 77 (58,4%) persoane consideră că informația este comunicată
cadrelor medicale, organelor de stat, poliție în caz de necesitate, iar 44 (33,3%) persoane
consideră că la această informație are acces liber pentru oricine o solicită (de ex. membrii
familiei, partenerul sexual). (fig.)
Conform majorității respondenților 121 (91,6%) cunoașterea infectării HIV a unui pacient
antrenează consecințe negative și anume: izolare și excudere socială în 87 (71,9%) cazuri și/sau
discriminare 34 (28,1%) cazuri și doar 11 (8,4%) consideră că cunoașterea de către societate a
informației referitor la infectarea unui individ cu HIV nu antrenează nici o consecință negativă.
(fig.)
70% 65,9%
60%
50%
40%
30% 25,7%
20%
8,4%
10%
0%
Izolare și excudere Discriminare Nu antrenează
socială consecințe

Fig. Consecințele cunoașterii de către membrii societății a informației referitor la

infectarea unui individ cu HIV/SIDA

Deci, conform majorității 91,6% cunoașterea informației referitor la infectarea unui

individ cu HIV/SIDA antrenează consecințe asupra calității vieții acestuia și perceperea sa
socială.
Conform respondenților, referitor la calitatea serviciilor medicale acordate, în 55 (41,7%)
cazuri, respondenților li s-a comunicat informația detaliat referitor la metodele de investigare,
diagnosticul stabilit, conform a 11 (8,3%) respondenți, aceștia au au participat la selectarea
metodei de tratament, în 66 (50%) cazuri informația referitor la starea sa de sănătate li s-a
comunicat personal, fără prezența unei persoane terțe, în 77 (33,4%) cazuri, persoanele nu au
fost satisfăcute de nivelul asistenței medicale acordat, iar dreptul la confidențialitate nu le-a fost
respectat. (fig.)

31
 Nu li s-a respectat dreptul la 33,4%
confidențialitate

Informația comunicată personal, fără o 50%

persoană terță

Au participat la selectarea metodei de 8,4%

tratament

S-a comunicat informația referitor la 41,7%

diagnostic

0% 10% 20% 30% 40% 50%

Fig. Părerea respondenților referitor la calitatea acordării ajutorului medical în instituțiile

medicale

Majoritatea pacienților nu sunt satisfăcuți de nivelul acordării ajutorului medical în

instituțiile medicale.
Conform 121 (91,6%) respondenți, pe parcursul aflării internați în staționar au semnat
acordul informat și doar 11 (8,4%) au răspuns că nu au semnat acord informat pe durata
spitalizării. (fig.)
Nu au semnat
acord informat
8,4%

Au semnat
acord informat
91,6%

Fig. Semnarea acordului informat pe parcursul aflării internați în staționar, în opinia

respondenților

Astfel, majoritatea respondenților au semnat acordul informat pe parcursul aflării în

staționar. În prezent, în cadrul staționarelor pacienții sunt obligați să semneze un acord informat

32
care se referă la toate procedurile și investigațiile medicale la care este supus un pacient pe
durata spitalizării.
În cazul în care respondenții au avut probleme de sănătate reproductivă și s-au adresat
medicului ginecolog sau urolog, în opinia a 110 (83,3%) respondenți le-a fost păstrat secretul
medical, iar în 2 (16,7%) cazuri nu a fost păstrat secretul medical. (fig.)

N- fost
păstrat
secretul
medical
16,7%

A fost
păstrat
secretul
medical
83,3%

Fig. Respectarea secretului medical de către medicul ginecolog/urolog în caz de probleme

de sănătate reproductivă în opinia respondenților

Majoritatea respondenților 83.3% sunt de părerea că secretul medical este respectat de

către medici.
În opinia a 99 (75%) respondenți, dacă aceștia ar avea o problemă de sănătate
reproductivă (o infecție sexual transmisibilă) s-ar adresa la un medic ginecolog/urolog, pe care l-
ar selecta după reputație, iar 33 (25%) respondenți n-ar alege medicul în mod special. (fig.)

NU
25%

DA
75%

Fig. Selectarea medicului ginecolog/urolog va avea loc în funcție de reputație?

33
 Majoritatea respondenților preferă să se adreseze la medic conform reputației acestuia.
În opinia respondenților, dacă cineva ar fi diagnosticat cu o infecție sexual transmisibilă,
medicul trebuie să comunice informația unor alte persoane (parteneri sexuali, poliție): 77
(58,3%) respondenți sunt de părerea că nu, deoarece are dreptul la confidențialitate, ar trebui să
păstreze secretul medical, 33 (25%) respondenți sunt de părerea că nu, personalul medical ar
trebui să-l convingă să comunice singur partenerului informația, și 22 (16,7%) respondenți sunt
de părerea că da, medicul nu trebuie să manifeste încredere și să comunice informația
partenerului de viață. (fig.)

ar trebui să
comunice
partenerului de
viață informația
16,7%

ar trebui să-l
convingă să trebuie să
comunice info păstreze
partenerului secretul medical
25% 58,3%

Fig. Repartizarea conform opiniei respondenților referitor la necesitatea comunicării

informației referitor la diagnosticarea unei IST la partenerul sexual

În cazul în care partenerul sexual, ar fi infectat cu o infecție sexual transmisibilă 110

(83,3%) respondenți ar dori să fie informați despre acest lucru de către partener, iar în 22
(16,7%) de către medicul ginecolog. (fig.)

Ginecolog/Ur
olog
16,7%

Partener
83,3%

34
 Fig. Repartizarea conform opiniei respondenților referitor la persoana care ar trebui sa
comunice despre IST partenerului sexual.

Conform 88 (66,6%) respondenți, pacientul are dreptul la alegere liberă a procedurii

medicale și la o opinie medicală alternativă, iar conform a 44 (33,4%) respondenți medicul este
cel care decide care este procedura medicală și tratamentul pe care-l necesită pacientul. (fig.)

NU
33,4%

DA
66,6%

Fig. Părerea respondenților referitor la faptul dacă pacientul are dreptul la alegere liberă a
procedurii medicale și la o opinie medicală alternativă

În opinia respondenților 55 (41,7%) sunt de părerea că infecțiile sexual trasmisibile sunt o

problemă de sănătate publică, iar 77 (58,3%) respondenți sunt de părerea că infecțiile sexual
transmisibile nu sunt o problemă de sănătate publică. (fig.)

DA
42%

NU
58%

Fig. Părerea respondenților referitor la faptul dacă infecțiile sexual trasmisibile sunt o
problemă de sănătate publică

35
BIBLIOGRAFIE

1. Allen S, Meinzen-Derr J, Kautzman M, et al. Sexual behavior of HIV discordant couples

after HIV counseling and testing. AIDS. 2003;17:33–740.
2. Astarastoae Vasile, Scripcaru Gheorghe. Bioetica, științele vieții și drepturile omului.
Iași: Ed. Polirom, 1999. 240 p.
3. Beauchamp, T.L., Childress, J.F. Principles of biomedical ethics. 5th ed. Oxford
University Press, New York, NY; 2001.
4. Bernheim G, Neiburg P, Bonnie R. Ethics and the practice of public health. In: Goodman
et al, ed. Law in Public Health Practice, 2nd Ed. Oxford University Press; 2006;43–62.
5. Brody H., Family medicine, the physician-patient relationship, and patient-centered care,
Am J Bioeth. 2006; 6: 38-9.
6. Brock DW, Wikler D. Ethical challenges in long-term funding for HIV/ AIDS. Health
Aff (Millwood) 2009; 28:1666–76.
7. Callahan D, Jennings B. Ethics and public health. American Journal of Public Health.
2002;92:169–176
8. Codul cadru de Etică (Deontologic) al lucrătorului medical şi farmaceutic. Chişinău,
2007. 12 p.
9. Coleman C., Lohan M., Sexually acquired infections: do lay experiences of partner
notification challenge practice? Journal of Advanced Nursing, Blackwell Publishing
2007; 58(1), 35- 43.
10. Coutinho RA. Needle exchange, pragmatism, and moralism. American Journal of Public
Health. 2000;90:1387–1388.
11. Daghie Viorel. Etică și deontologie medicală. București: Editura Național, 2000. 296p.
12. Dawson A, Jennings B. The place of solidarity in public health ethics. Public Health
Reviews. 2012;34(1):65–79.
13. Doherty IA, Padian NS, Cameron M, Aral SO. Determinants and consequences of sexual
networks as they affect the spread of sexually transmitted infections. Journal of Infectious
Diseases. 2005;191:42–54.
14. Duggan P.S., Geller G., Cooper L.A., Beach M.C., The moral nature of
patientcenteredness: is it "just the right thing to do"? Patient Educ Couns. 2006; 62: 271-
6.
15. Ebrahim SH, McKenna MT, Marks JS. Sexual behaviour: related adverse health burden
in the United States. Sexually Transmitted Infections. 2005;81:38–40.

36
16. Ellen JM, Wallace M, Sawe FK, Fisher K. Community engagement and investment in
biomedical HIV prevention research for youth: rationale, challenges, and approaches. J
Acquir Immune Defic Syndr. 2010; 54(1): S7-11. doi: 10.1097/QAI.0b013e3181e25779.
17. Fantus S., Souleymanov R., Lachowsky N.J., Brennan D.J. The emergence of ethical
issues in the provision of online sexual health outreach for gay, bisexual, two-spirit and
other men who have sex with men: perspectives of online outreach workers. BMC
Medical Ethics 2017; 18:59.
18. Folayan M.O., Haire B., Harrison A. et al. Beyond Informed Consent: Ethical
Considerations in the Design and Implementation of Sexual and Reproductive Health
Research Among Adolescents. African Journal of Reproductive Health September 2014
(Special Edition); 18(3):118
19. Gramma R., Bebeicu R. Aplicarea drepturilor omului în sănătatea publică. Drepturile
consumatorilor de droguri injectabile şi ale persoanelor care trăiesc cu HIV: Ghid pentru
lucrătorii medicali. F.E.-P. ,,Tipogr. Centrală” Chișinău 2010; 72 p.
20. Haire B, Kaldor JM. Ethics of ARV based prevention: treatment-as-prevention and PrEP.
Dev World Bioeth 2013; 13:63–9.
21. Jones, R.K., Boonstra, H. Confidential reproductive health care for adolescents. Current
Opinion in Obstetrics and Gynecology. 2005;17:456–460.
22. Kulczycki, A. Ethics, ideology, and reproductive health policy in the United
States. Studies in Family Planning. 2007;38:333–351.
23. Macklin R, Cowan E. Given financial constraints, it would be unethical to divert
antiretroviral drugs from treatment to prevention. Health Aff (Millwood) 2012; 31:1537–
44.
24. Mincă D., Marcu M. Sănătate publică și managmentul sanitar. București: Editura
Universitară Carol Davila, 2005. 200 p.
25. Lehrer J.A., Pantell R., Tebb K. and Shafer M.A., Forgone Health Care among U.S.
Adolescents: Associations between Risk Characteristics and Confidentiality Concern,
Journal of Adolescent Health, Elsevier 2007; 40: 218-226.
26. Pellegrino E.D. Toward a Reconstruction of Medical Morality*, American Journal of
Bioethics. 2006; 6: 65-71.
27. Pellegrino E.D., The internal morality of clinical medicine: a paradigm for the ethics of
the helping and healing professions, J Med Philos. 2001, 26: 559-79.
28. Potterat JJ. Partner notification for HIV: running out of excuses. Sexually Transmitted
Diseases. 2003;30:89–90.
29. Popuşoi E., Eţco C. Valori morale în medicină. Chișinău: CEP Medicina, 1999. 216p.
37
30. Rennie S. Ethical use of antiretroviral resources for HIV prevention in resource poor
settings. Dev World Bioeth 2013; 13:79–86.
31. Ruger PJ. Ethics of the social determinants of health. Lancet. 2004;364: 1092–1097
32. Sankar P., Mora S., Merz J.F., Jones N.L. Patient Perspectives of Medical
Confidentiality: A Review of the Literature. Journal of General Internal Medicine,
Blackwell Publishing 2003; 18 (8), 659-669.
33. Sheykh Talimi M, Shariati Nasab S, Omani Samani R. Comparative study on medical
confidentiality in sexually transmitted diseases. Med Ethics J 2015; 8(3): 87-97.
34. Sood N, Goldman D. HIV breakthroughs and risky sexual behavior. Q J Econ. 2006;
121:1063–102.
35. Spinei A. Comunicare şi comportament. Chişinău: Medicina, 2005. 215 p.
36. Ţîrdea T. Bioetică: origini, dileme, tendinţe. Suport de curs. Chişinău: Medicina, 2005.
233 p.
37. Ţîrdea T. Elemente de bioetică. Chişinău: Univers Pedagogic, 2005. 176 p.
38. Ţîrdea T.N. Strategia supraviețuirii din perspectiva bioeticii, filosofiei și medicinei.
Chișinău: CEP ,, Medicina”, 2014. 314 p.
39. Ţîrdea T., Berlinschi P., Nistreanu D. Dicţionar de Filosofie şi Bioetică. Chişinău:
Medicina, 2004. 441 p.
40. Ţîrdea T., Gramma R. Bioetica medicală în Sănătate Publică: Suport de curs. Chişinău:
Bons Offices, 2007. 247 p.
41. UNAIDS/WHO. Ethical considerations in biomedical HIV prevention trials. Geneva:
UNAIDS. Available at:
http://www.unaids.org/en/media/unaids/contentassets/documents/unaidspublication/2012/
jc13 99_ethical_considerations_en.pdf. accesat 22.04.17.
42. Woodward Z., Argent VP. Patient confidentiality. Current Obstetrics & Gynaecology,
Elsevier 2005; 15, 211–214.
43. Yazdanian A, Abdolahzade M. Confidentiality; Right of patient and civil responsibility
of the doctor. Med Ethics J 2016; 10(35): 199-227.
44. Zanc I., Lupu I. Bioetică Medicală: Principii, Dileme, Soluţii. Cluj-Napoca: Ed. Med.
Univ. „Iuliu Haţieganu”, 2006. 191 p.
45. Аксененко, В. А. Медико-социальные аспекты охраны репродуктивного здоровья
молодежи / В. А. Аксененко, Ф. Ю. Арутюнов [и др.] ; под ред. В. Н. Муравьевой //
Пособие для врачей, педагогов, психологов. – Ставрополь, 2004. – С. 4–24

38
46. Алексеев, В. Медико-социальные проблемы заболеваемости сифилисом детей и
подростков в Москве / В. Алексеев, И. Шурандина, А. Панченко // Врач. – 2008. –
№ 1. – С. 79–81.

39
 ANEXA 1
Chestionar

1. Care este vârsta dvs.?

o 18-22 ani
o 23-26 ani
o 27-30 ani
2. Genul dvs.?
o Feminin;
o Masculin;
3. Vârsta de debut a vieții sexuale:
o <18 ani;
o ≥18 ani;
o Nu am relații sexuale;
4. Care este numărul de parteneri sexuali în prezent?
o 1 partener;
o 2 parteneri;
o >2 parteneri.
5. Sunteți informat despre problemele de sănătate reproductivă, diagnosticul și
tratamentul infecțiilor sexual transmisibile și al infecției HIV?
o Da;
o Nu;
6. Dacă da, atunci de unde ați aflat această informație?
o M-am documentat singur (Internet, cărți de profil medical);
o Am fost informat în cadrul vizitei la medicul ginecolog (Centrul Prietenos
Tinerilor);
o Am asistat la ore gratuite în școală, liceu, universitate, efectuate de către
voluntari.
7. Ce metodă de contracepție protejează persoana de infecțiile sexual transmisibile?
o Contraceptive orale;
o Prezervativele;
o Coitusul întrerupt;
o Spermicide;
8. Cunoașteți modalitatea de testare la markerii HIV?
o Testarea se efectuează obligator la toți pacienții fără ca aceștia să știe;

40
 o Testarea la markerii HIV se face doar în baza consimțământului informat,
benevol și scris al pacientului;
o La noi în republică testarea HIV nu se efectuează.
9. În cazul în care un pacient este diagnosticat cu HIV?
o Informația este confidențială;
o Informația este cu acces liber pentru oricine o solicită.
10. Ce consecințe antrenează depistarea infecției HIV la un pacient?
o Izolare și excludere socială;
o Discriminare și stigmatizare;
o Nu antrenează consecințe negative.
11. În cazul în care ați mai avut adresări în anumite situații în care ați avut nevoie de
ajutor medical care a fost calitatea deservirii?
o S-a comunicat informația detaliat referitor la metodele de investigare,
diagnosticul stabilit;
o am participat la selectarea metodei de tratament
o informația mi-a fost comunicată personal, fără prezența a unor careva
persoane terțe;
o nu am fost satisfăcut de nivelul asistenței medicale, drepturile la
confidențialitate nu a fost respectat.
12. În situațiile în care ați avut internări în spital ați semnat acordul informat?
o Da;
o Nu;
13. În cazul în care ați avut probleme de sănătate reproductivă și v-ați adresat la medicul
ginecolog/urolog, a fost respectat secretul medical?
o Da;
o Nu;
14. În cazul în care ați avea o problemă venerologică (infecție sexual transmisibilă)
pentru un tratament ați alege medicul după reputație?
o Da;
o Nu;
15. Considerați că dacă cineva ar fi diagnosticat cu o infecție sexual transmisibilă,
medicul trebuie să comunice informația unor alte persoane (parteneri sexuali,
poliție)?
o Nu, deoarece are dreptul la confidențialitate, ar trebui să păstreze secretul
medical;
41
 o Nu, ar trebui să-l convingă să comunice singur partenerului informația;
o Da, medicul nu trebuie să manifeste încredere și să comunice informația
partenerului de viață.
16. Dacă partenerul dvs. ar fi diagnosticat cu o infecție sexual transmisibilă ați dori să fiți
informat și de către cine?
o Da, de către partener;
o Da, de către medicul ginecolog/urolog;
o Da, de către medicul de familie;
o Nu, această problemă nu mă vizează.
17. Considerați că pacientul are dreptul la alegere liberă a procedurii medicale și la o
opinie medicală alternativă?
o Da;
o Nu;
18. Considerați că infecțiile sexual trasmisibile sunt o problemă de sănătate publică?
o Nu consider că este o problemă personală;
o Da, este o problemă de sănătate publică.

42