Anaximandru

-Protocol seminar-
Constantin George – Gr.352

1. Data nașterii, operă, preocupări.

Anaximandru a fost prieten și concetățean al lui Thales, care spre deosebire de acesta din urmă,
se știe că a scris o carte. Câteva titluri ale operelor lui Anaximandru sunt: “Despre Natură”,
“Descrierea Pământului”, “Stelele Fixe”, “Sfera”. Este foarte probabil însă, ca acestea să fie
numai capitole a unei singure opere fără titlu (potrivit obiceiului epocii).

Asocierea informațiilor pe care le avea despre Anaximandru, i-a sugerat lui Heidel faptul că
acesta din urmă este mai degrabă un geograf decât un filosof. În continuare este prezentat un
exemplu al lui Strabon care consideră că “geografia este un studiu care merită numit filosofic”.
De ce crede Strabon acest lucru? Probabil pentru că în paralel cu cerințele practice privind
obiectul de studiu al geografiei, se dezvoltă și ideile filosofice care au implicit necesitatea
cunoașterii Pământului ca întreg planetar.(filosofia la acea vreme se ocupa cu toate domeniile
cunoașterii).

2. Nelimitatul ca arche
Din interpretarea lui Simplicius reiese că Anaximandru nu a considerat vreunul din elemente ca
fiind primordial, ci o substanță diferită care este nelimitată. Astfel, acesta a numit arche
“nelimitatul”( “aperion”) în care își au originea toate cerurile și lumile cuprinse în ele.
Anaximandru a respins ideea conform căreia un element precum apa (element fundamental
vizibil) poate fi un temei fundamental pentru începutul lumii. Conform lui Aristotel, “Altii
afirmă că opusele sunt unu și că sunt separate una de alta, așa cum spune Anaximandru”. De aici
rezultă că aceste elemente (apa, focul, vântul, pământul) sunt opuse și separate, dar fac parte din
întreg, din nelimitat, fiind regăsite în interiorul acestuia.

3. Contrariile
În momentul în care substanța și atributul sunt deosebite categoric de către Platon și Aristotel, s-a
spus că datorită atributelor opuse (cald, rece, umed, uscat), elementele aminite anterior sunt
întotdeauna într-o stare de conflict. Este de menționat faptul că pe vremea lui Anaximandru nu
era posibilă vreo distincție clară între substanță și atribut, astfel caldul, recele, umedul, uscatul
erau considerate lucruri. În completare, Aristotel prezintă un argument conform căruia un
element nu poate fi nelimitat, deoarece în acest caz celelalte ar trebui să dispară. Chiar dacă nu
este menționat numele lui Anaximandu, referirea este evidentă, iar acesta este un posibil motiv
pentru care Anaximandru a înțeles diferit originea lumii.

Anaximandru face referire la acest conflict astfel: “Ele trebuie să dea socoteală unele altora,
pentru nedreptatea făcută potrivit cu rânduiala timpului”. Putem spune că aici este vorba de un
echilibru, o continuă dispută în care nu contează dacă un contrariu câștiga teren, deoarece
urmează ca celălalt să recâștige terenul pierdut. Astfel, dacă apare un avantaj pentru foc de
exemplu, atunci apa va reapărea în altă parte, menținându-se, ori refacandu-se un echilibru.

4. Semnificația lui apeiron

“Apeiron” este acea stare inițială sau arche, numită de Anaximandru “nelimitat”, iar procesul
prin care a rezultat lumea este numit de acesta process de separare. Totuși, sunt diferite sensuri în
ceea ce privește conceptul de “apeiron” și este destul de greu de spus pentru care din ele a optat
Anaximandru.

Din punct de vedere temporal, apeiron-ul este similarizat și cu “nemurirea”, Anaximandru

numind arche-ul ca fiind “nemuritor și nepieitor”. Este de menționat că arche nu poate avea el
însuși un arche, un început, deoarece atunci nu e el, iar ceea ce nu are arche și nici sfârșit, este
apeiron, deoarece un arche ar construi o limită. E posibil ca Anaximandru să fi considerat
apeiron și ca infinit cantitativ (contrariile existente pier în mod repetat, deci conform
argumentului, este necesar ca izvorul (apeiron) să fie nesecat, infinit, ca furnizarea să se
mențină. Totuși, Aristotel spune că nu este necesar, deoarece “distrugerea unui lucru poate fi
generarea altuia”. Apeiron era utilizat și pentru a indica faptul ca nicio linie nu poate fi trasată
între părți în interiorul întregului.(noțiunea de nedeterminare).

Este puțin probabil ca Anaximandru să fi înțeles infinitul strict spațial sau cantitativ, dar cu
siguranță el a considerat apeiron ca fiind o masă enormă care înconjoară întreaga lume.

5. Divinul apeiron
Din scrierile lui Aristotel, pentru Anaximandru apeiron era în strânsă legătură cu divinul, acesta
din urmă fiind nemuritor și nepieitor. Nu numai atribuirea vieții, ci și puterile guvernoatoare
regăsite în arche sugerează statutul de divin. Chiar dacă nu avem mai multe informații referitoare
la acest aspect în ceea ce îl privește pe Anaximandru, filosofii moniști de mai târziu atribuie
conștiință și inteligență unicului lor arche material, acesta fiind începutul drumului pentru
separarea materiei de spirit.

6. Cosmogonia și cosmologia
Procesul prin care o ordine a lumii ia ființă, pentru Anaximandru, este unul de separare în
apeiron, produs de “o mișcare eterna”, în cuvintele lui Aristotel: “opușii sunt în unu și separați
unul de altul”. În continuare, este menționat faptul că Anaximandru și-a conceput cosmogonia pe
bază unei analogii timpurii referitoare la sămânța animalelor și dezvoltarea embrionului. Totuși,
trebuie să avem în vedere următorul lucru: chiar dacă Anaximandru respinge bază cosmogoniilor
mitice (“exemplificarea antropomorifcă a unirii sexuale”), pentru el este rațional să considere
matricea universului ca fiind însuflețita.

În ceea ce privește cosmologia, cel mai important lucru de menționat este că Anaximandru a
reușit să se desprindă de ideea că Pământul are nevoie de un suport material. Acesta, în teoria lui,
este posibil să fi avut intenția de a spune și Pământul este convex nu . Anaximandru pare spună
la un moment dat focul triumfa apei o totalitate, sugerând un sfârșit.

7. Originea vieții animale și umane

În urmă ordonării lumii prin separarea opușilor, următoarea etapă este apariția vieții, conform lui
Anaximandru. Credința acestuia, bazată pe observație, este una destul de radicală, opusă gândirii
religioase și mitologice. Anaximandru afirmă ca animalele au apărut din apa, dar în ceea ce
privește omul, acesta “s-a născut întru început din viețuitoare de altă specie”. La prima vedere
pare a fi o teorie evoluționista, însă Plutarh spune că oamenii la început s-ar fi născut în pește.
Astfel, teoria lui Anaximandru pare să fi fost aceea că embrionii umani au crescut în interiorul
peștilor, iar mai târziu, când au devenit capabili să ocupe pământul, au ieșit ca bărbați și femei
complet dezvoltați.

8. Meteorologia
Fenomenele meteorologice sunt un exemplu suplimentar al principiului de consecvență al lui
Anaximandru, din spusele autorului – elementele trebuie atribuite “actiunii permanente a
acelorași forțe care i-au determinat formarea la inceput” (Ex: Vântul pe care îl consideră un
curent de aer).