Sunteți pe pagina 1din 1

Anaximen

Idei filosofice:
1. El considera că aerul, cu conținutul său variat, prezența sa universală,
asociațiile sale, în credințele populare, cu fenomenul vieții și al creșterii, este
sursa a tot ce există. Totul e aer la diferite niveluri de densitate și, sub influența
căldurii, care produce dilatație, și a frigului, care produce contracția volumelor,
acesta dă naștere la diferitele forme ale existenței. Procesul are loc în două
direcții, în funcție de predominarea căldurii sau a frigului. Astfel s-a format un
disc de pământ, care plutește într-un aer ce îl înconjoară. Condensări similare
au produs Soarele și stelele, iar starea de combustie pe care o au aceste
corpuri este datorată vitezei cu care se produc mișcările lor. Pe baza aerului ca
element primordial, Anaximene a dat o explicare pentru circuitul apei. Aerul
este deci principiul tuturor lucrurilor, substrat unic și infinit al lor (dar nu
indefinit), element primordial nelimitat ca mărime. Rarefiat, devine foc;
comprimat,devine apă, nor, pământ. Zeii înșiși s-au născut din aer iar sufletul
provine la rândul lui din aer. Aerul este divinitatea, perfecțiunea deci, ceea ce
cuprinde în sine totul și la care revine totul.

2. Anaximene reconfirmă ideea comună a milesienilor că nimic nu se naște din


nimic. Filosofic, aceasta înseamnă: principiul este veșnic și nimănui dator.

3. Anaximene a fost primul care a formulat teoria saltului calitativ în urma


acumulărilor cantitative. Concepând sufletul ca o boare de aer, Anaximene
abordează astfel tema raportului dintre conștiință și materie, dintre om și
cosmos. Potrivit tradiției, el a fost primul om de știință care a recunoscut că
luna nu posedă o sursă de lumină, ci o reflectă doar pe cea a soarelui și a
explicat originea curcubeului.

S-ar putea să vă placă și