Sunteți pe pagina 1din 26

1. Prezentaţi cel puţin 7 caracteristici ale auditului statutar care-l deosebesc de auditul contractual.

Audit statutar Audit contractual


1 Numirea se face de către AGA Numire de către management
2 Misiunea este plurianuală sau recurentă Misiune cel mult anuală
3 Se emite un raport de audit Se pot emite diferite rapoarte
4 Se supune anumitor prevederi din Codul Reglementările etice nu sunt la fel de restrictive
etic al profesiei
5 Misiunea este permanentă Misiune punctuală
6 Misiunea se efectuează prin sondaj din Misiunea poate presupune verificări totale
cauza multitudinii de operaţiuni ce trebuie
verificate
7 Nu poate avea imixtiuni în gestiunea unităţii Poate avea natura unei consultanţe

2. Prin ce se deosebeşte o misiune de audit bazată pe proceduri convenite de o misiune de audit


statutar?

Misiune de audit pe bază de proceduri Audit statutar


convenite
1 Nici o asigurare Asigurare ridicată, dar nu absolută
2 Procedurile puse în lucru de auditor sunt Procedurile sunt standardizate, clientul ne având
definite de către auditor de comun acord cu nici un rol în stabilirea lor
clientul şi cu toţi beneficiarii rezultatelor
acestei lucrări
3 Destinatarii sunt exclusiv părţile care au Destinatarii sunt AGA şi alţi terţi
convenit procedurile puse în lucru

3. Care sunt caracteristicile unei misiuni de compilare?

Misiune de compilare Audit statutar


1 Nici o asigurare Asigurare ridicată, dar nu absolută
2 Auditorul pune în aplicare cunoştinţele sale Serviciul este un audit
de contabilitate şi nu pe cele din domeniul
auditului
3 Scopul este acela de a strânge, a grupa şi a Scopul este emiterea raportului de audit
sintetiza informaţiile prin elaborarea
situaţiilor financiare

4. Care este sfera de cuprindere a misiunilor de audit speciale?


Misiunile de audit speciale pot avea ca obiect:
• situaţiile financiare stabilite după un referenţial contabil diferit de standardele internaţionale de raportare
financiară şi de normele naţionale;
• conturi sau elemente de bilanţ sau rubrici din situaţiile financiare (denumirea acceptată e de „rubrică din
situaţiile financiare);
• respectarea clauzelor contractuale;
• situaţiile financiare condensate (rezumate).

5. Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra respectării clauzelor contractuale?

Raportul său se referă exclusiv la respectarea clauzelor care vizează aspecte contabile şi financiare (de
exemplu, metode de evaluare şi de prezentare).

6. Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra situaţiilor financiare condensate?

Este emis numai în cazul în care anterior a fost emis, de către acelaşi auditor, un raport de audit asupra
situaţiilor financiare în ansamblul lor. Raportul trebuie să permită identificarea situaţiilor financiare auditate din
care s-au născut situaţiile financiare condensate. Trebuie făcută referire la data raportului de audit asupra situaţiilor
financiare în ansamblul lor şi la tipul de opinie exprimată în acel raport. Este necesară menţiunea că, pentru o bună
înţelegere a rezultatelor şi situaţiilor financiare ale entităţii, situaţiile financiare condensate trebuie citite împreună
cu situaţiile financiare în ansamblul lor şi cu raportul de audit asupra acestora.
Opinia auditorului, în acest caz, poate face obiectul unui raport distinct sau poate fi inclusă în raportul
auditorului.

7. Care sunt elementele de bază ale unui raport asupra situaţiilor financiare condensate?
- titlul;
- destinatarul;
- identificarea situaţiilor financiare auditate din care s-au născut situaţiile financiare condensate;
- o referire la data raportului de audit asupra situaţiilor financiare în ansamblul lor şi la tipul de opinie
exprimată în acel raport;
- o opinie care să indice dacă informaţiile cuprinse în situaţiile financiare condensate sunt în
concordanţă cu situaţiile financiare auditate din care s-au născut;

1
- dacă auditorul a emis o opinie modificată asupra situaţiilor financiare în ansamblul lor, raportul
trebuie să menţioneze că, deşi situaţiile financiare condensate sunt în concordanţă cu situaţiile
financiare în ansamblul lor, acestea provin din situaţii financiare care au făcut obiectul unui raport
de audit modificat;
- menţiunea că, pentru o bună înţelegere a rezultatelor şi situaţiilor financiare ale entităţii, situaţiile
financiare condensate trebuie citite împreună cu situaţiile financiare în ansamblul lor şi cu raportul
de audit asupra acestora;
- data raportului; adresa auditorului şi semnătura lui.

8. Raportul asupra unor rubrici din situaţiile financiare.

Acest raport nu se referă la situaţiile financiare în ansamblul lor, ci doar la una sau mai multe rubrici din
situaţiile financiare (creanţe, stocuri, constituirea unui provizion etc.). În consecinţă, opinia auditorului se va referi
numai la rubrica sau la rubricile auditate.
Raportul trebuie să menţioneze referenţialul contabil pe baza căruia a fost auditată rubrica respectivă din
situaţiile financiare.
Atunci când auditorul a formulat o opinie defavorabilă sau o imposibilitate de exprimare a opiniei asupra
situaţiilor financiare în ansamblul lor, el poate emite o altfel de opinie în raportul asupra unei rubrici numai dacă
această rubrică nu constituie o parte semnificativă a acestor situaţii financiare

9. Misiunea de examinare a informaţiilor financiare previzionale: caracteristici.

- o astfel de misiune nu trebuie acceptată sau continuată de auditor decât atunci când este evident că
ipotezele sunt realiste sau când informaţiile financiare previzionate sunt adecvate scopurilor pentru care au fot
pregătite;
- auditorul şi clientul trebuie să convină termenii misiunii fiind indicată existenţa unei scrisori de misiune
sau a uni contract cu clauze clare;
- auditorul trebuie să se asigure că au fost avute în vedere toate ipotezele semnificative pentru pregătirea
informaţiilor financiare previzionate; de fapt, el va emite o opinie asupra caracterului rezonabil al ipotezelor reţinute
de conducere, opinie care are un nivel de asigurare moderată
- auditorul trebuie să stabilească în ce măsură informaţiile financiare istorice sunt fiabile;
- este obligatorie obţinerea unei scrisori de afirmare din partea conducerii cu privire la: utilizarea
informaţiilor previzionate, exhaustivitatea ipotezelor reţinute, acceptarea responsabilităţii pentru informaţiile
financiare previzionate;
- raportul trebuie să conţină, pe lângă elementele valabile şi în cazul altor tipuri de rapoarte: referirea la
gradul de difuzare a acestor informaţii, exprimarea unei asigurări negative că ipotezele constituie o bază rezonabilă
pentru informaţiile financiare previzionate, că informaţiile...au fost corect pregătite, un avertisment asupra riscurilor
de nerealizare a rezultatelor prezentate prin aceste informaţii previzionate.

10. Explicaţi termenii de previziuni şi proiecţii în audit.

Previziunile desemnează informaţiile financiare previzionale elaborate pe bază de ipoteze referitoare la


evenimente viitoare pe care contează conducerea şi în funcţie de care aceasta a stabilit acţiunile întreprinse pentru
pregătirea acestor informaţii (ipotezele sau estimările cele mai plauzibile).
Proiecţiile desemnează informaţiile financiare prospective bazate pe ipoteze referitoare la evenimente
viitoare şi la acţiuni ale conducerii care pot sau nu să se producă, precum şi pe combinarea estimărilor celor mai
plauzibile cu ipotezele.

11. Obiectivul şi principiile generale ale unei misiuni de examen limitat (revizuire).

Obiectivul unei misiuni de examen limitat este să permită auditorului să concluzioneze – pe bază de
proceduri care nu pun în lucru toate diligenţele necesare pentru un audit – că nici un fapt semnificativ nu a fost
descoperit care să-l facă să creadă că situaţiile financiare au fost stabilite în toate aspectele lor semnificative
conform unui referenţial contabil identificat (asigurare negativă).
Auditorul trebuie să respecte regulile de etică înscrise în Codul etic, şi anume: independenţa, integritatea,
obiectivitatea, competenţa profesională, confidenţialitatea, profesionalismul şi respectul faţă de normele tehnice şi
profesionale.
Auditorul trebuie să planifice şi să execute examenul limitat fiind conştient că pot exista anumite
circumstanţe care să conducă la anomalii semnificative în situaţiile financiare.
Pentru a exprima o asigurare negativă în raportul său asupra situaţiilor financiare (examen limitat),
auditorul trebuie să reunească elemente probante suficiente şi adecvate în vederea fondării concluziilor folosind în
mod esenţial proceduri constând în cereri de informaţii sau de explicaţii, precum şi proceduri analitice.
O misiune de examen limitat furnizează un nivel de asigurare moderată că informaţiile examinate nu
conţin anomalii semnificative; asigurarea este negativă.
Termenii şi condiţiile realizării unei misiuni de examen limitat se convin de auditor şi de clientul său;
aceştia se înscriu într-o scrisoare de misiune sau în contractul de prestări servicii de audit.

12. Proceduri de realizare a unei misiuni de examen limitat.

- cunoaşterea activităţilor întreprinderii şi ale sectorului din care face parte;


- analiza principiilor şi practicilor contabile urmate de întreprindere;
- analiza procedurilor practicate de întreprindere pentru contabilizarea, clasificarea şi întocmirea
documentelor de sinteză, strângerea informaţiilor ce vor fi înscrise în notele anexe şi pregătirea
situaţiilor financiare;
- aplicarea procedurilor analitice destinate identificării variaţiilor, tendinţelor şi elementelor
neobişnuite, constând în mod deosebit în:

2
• compararea situaţiilor financiare cu cele ale exerciţiilor precedente;
• compararea situaţiilor financiare cu situaţiile bugetare ale perioadei şi cele previzionale;
• studiul diferenţelor dintre cifrele înscrise în situaţiile financiare pentru anumite rubrici şi cele
planificate cu cele realizate de alte întreprinderi din acelaşi sector.
În cazul în care auditorul consideră că informaţiile supuse examenului limitat pot conţine anomalii
semnificative, el trebuie să pună în lucru proceduri complementare sau mai extinse.

13. Norme de raportare în cazul unei misiuni de examen limitat (revizuire).

Raportul de examen limitat trebuie să conţină o concluzie scrisă, clar exprimată, sub forma unei asigurări
negative, în sensul că auditorul trebuie să precizeze că nu a descoperit fapte care să-l facă să gândească că
situaţiile financiare nu dau o imagine fidelă conform unui referenţial contabil identificat.
Dacă auditorul a descoperit fapte care afectează imaginea fidelă conform referenţialului contabil
identificat, el trebuie să descrie aceste fapte şi, în măsura în care este posibil, să cuantifice incidenţele asupra
situaţiilor financiare şi, în acest caz:
- fie însoţeşte asigurarea negativă de o rezervă;
- fie pune o concluzie nefavorabilă indicând că situaţiile financiare nu dau o imagine fidelă
conform.....(dacă faptele descoperite au o incidenţă atât de semnificativă asupra situaţiilor
financiare încât o rezervă nu este suficientă pentru a califica natura incompletă sau înşelătoare a
situaţiilor financiare).
Dacă există o limitare importantă a întinderii examenului limitat, auditorul descrie această situaţie şi:
- fie însoţeşte asigurarea negativă de o rezervă privind eventualele ajustări care ar fi trebuit făcute
dacă nu ar fi existat limitarea respectivă;
- fie nu furnizează vreo asigurare, dacă incidenţele limitării întinderii examenului limitat sunt
semnificative şi privesc mai multe rubrici ale situaţiilor financiare.
Raportul trebuie să descrie întinderea misiunii permiţându-i celui care îl citeşte să înţeleagă natura
lucrărilor realizate şi că opinia nu este una de audit.

14. Raportarea unei misiuni de compilare.

Raportul asupra unei misiuni de compilare trebuie să conţină următoarele elemente:


- titlul;
- destinatarul;
- o menţiune confirmând că misiunea s-a derulat conform cu Standardele Internaţionale de Audit
aplicabile misiunilor de compilare sau normelor şi practicilor naţionale;
- dacă este cazul, indicarea faptului că auditorul nu este independent de întreprindere;
- identificarea informaţiilor financiare cu precizarea că ele rezultă din detaliile furnizate de
conducerea întreprinderii;
- o menţiune indicând responsabilitatea conducerii întreprinderii pentru informaţiile financiare
compilate de către auditor;
- o menţiune că misiunea de compilare nu reprezintă nici un audit, nici un examen limitat şi, în
consecinţă, nici o asigurare nu este furnizată;
- dacă este cazul, un paragraf asupra diferenţelor semnificative menţionate în anexe faţă de
referenţialul contabil utilizat;
- data; adresa şi semnătura auditorului.
Pe fiecare pagină a informaţiilor financiare compilate sau pe prima pagină a situaţiilor financiare compilate
se face na din menţiunile: „neauditate” sau „compilate fără audit, nici examen limitat”.

15. Cum explicaţi necesitatea unui Cod etic în audit?

Necesitatea unui Cod etic constă în:


- necesitatea garantării unei calităţi optime a serviciilor;
- menţinerea (conservarea) încrederii publicului în profesie;
- asigurarea protecţiei, atât a profesionistului contabil cât şi a terţilor beneficiari sau utilizatorilor ai
serviciilor acestuia;
- confirmarea autorităţii lucrărilor efectuate de profesioniştii contabili;
- necesitatea asigurării apărării onoarei şi independenţei profesionistului contabil şi a organismului
din care face parte.

16. Care sunt principiile fundamentale ale eticii în audit, înscrise în Codul etic?

Integritate, obiectivitate, competenţă profesională şi prudenţă, confidenţialitate, profesionalism, respect


faţă de normele etice şi profesionale.

17. Explicaţi principiul integrităţii şi obiectivităţii în audit.

Integritatea presupune ca profesionistul contabil să fie drept şi onest în toate relaţiile profesionale şi de
afaceri.
Obiectivitate presupune ca profesionistul contabil să fie imparţial, fără prejudecăţi, să nu se afle în situaţii
de incompatibilitate, de conflict de interese sau în alte situaţii de natură a determina un terţ să pună la îndoială
obiectivitatea lui. Profesioniştii contabili trebuie să garanteze integritatea lucrărilor lor şi să rămână obiectivi în
judecata şi raţionamentul lor, oricare ar fi natura activităţilor lor.

3
Pentru aceasta, profesioniştii contabili trebuie să evite situaţiile care îi expun la riscuri susceptibile de a le
pune în discuţie obiectivitatea sau cele care implică prejudecăţi. În plus, ei trebuie să se asigure că personalul care
efectuează lucrări în numele lor respectă principiile de obiectivitate. De asemenea, profesioniştii contabili nu
trebuie să accepte cadouri sau alte avantaje care le pot influenţa semnificativ şi negativ raţionamentul, judecata lor
profesională sau a colaboratorilor lor.

18. Explicaţi principiul competenţei în audit.

Profesionistul contabil trebuie să furnizeze servicii profesionale cu competenţă şi prudenţă, fiind obligat să-
şi menţină un nivel ridicat de cunoştinţe şi competenţă profesională, care să justifice aşteptările unui client sau ale
angajatorului. Aceasta presupune ca el să fie la curent cu ultimele evoluţii şi noutăţi din practica profesională, din
legislaţie şi tehnici de lucru.
Profesionistul contabil nu trebuie să pretindă că are competenţe sau o experienţă pe care nu le are.
Competenţa profesională are în vedere:
- obţinerea competenţei profesionale, care se dovedeşte prin studii, vechime, examen de acces,
examen de aptitudini;
- menţinerea competenţei profesionale, care presupune ţinerea la curent cu evoluţiile în profesie
(normele naţionale şi internaţionale în domeniul contabilităţii, auditului), cu legislaţia şi adoptarea
unui program de control de calitate a serviciilor în concordanţă cu normele naţionale şi
internaţionale în materie.

19. Explicaţi principiul confidenţialităţii în audit.

Acest principiu presupune ca profesionistul contabil să respecte confidenţialitatea informaţiilor obţinute în


timpul misiunilor sale şi nu trebuie să le utilizeze ( în beneficiul său sau al unui terţ) sau să le divulge fără autorizare
scrisă, în afară de cazurile când obligaţia divulgării este prevăzută prin lege sau norme. Obligaţia se menţine şi
după terminarea relaţiilor între profesionist şi clientul sau angajatorul său. Profesioniştii contabili trebuie să se
asigure că acest principiu este respectat şi de către subalterni sau colaboratori.
Obligaţiile de confidenţialitate depind şi de legislaţia fiecărei ţări.
Profesionistul contabil nu mai este ţinut de secretul profesional:
- când divulgarea este autorizată de client sau de angajator; aici trebuie avute interesele terţilor, care
ar putea fi lezate;
- când divulgarea este cerută de lege sau când există obligaţia profesională de divulgare (furnizarea
de probe în cadrul unor proceduri judiciare, informarea autorităţilor competente despre încălcarea
legii, apărarea intereselor profesionale în cazul unei proceduri judiciare, auditul de calitate).
Înaintea divulgării unor informaţii, profesionistul contabil trebuie să decidă:
- care este tipul de informaţii care pot fi divulgate (dacă pot fi justificate);
- dacă persoanele care urmează să primească informaţiile sunt destinatarii corecţi ai acestora;
- dacă divulgarea informaţiilor atrage responsabilitatea sa.

20. Conceptul de independenţă în audit.

Componentele independenţei sunt:


- Independenţa de spirit (a raţionamentului profesional) caracterizată prin starea de spirit care
înlesneşte obţinerea unei opinii neafectate de influenţe care pot compromite raţionamentul
profesional, permiţând profesionistului contabil să acţioneze cu integritate, obiectivitate şi prudenţă
profesională;
- Independenţa în aparenţă (comportamentală) caracterizată prin evitarea faptelor şi
circumstanţelor care pot fi atât de semnificative încât o terţă persoană, logică şi informată
(deţinând toate informaţiile relevante şi aplicând toate măsurile de prevedere necesare), ar putea
ajunge la concluzia că integritatea, obiectivitatea şi prudenţa profesională ale cabinetului/societăţii
sau grupului sau ale unui membru al acestora au fost compromise.
Prin independenţă nu trebuie să se înţeleagă că o persoană care exercită un raţionament profesional
trebuie să fie izolată de relaţiile sale economice, financiare sau de altă natură, ci doar că importanţa acestor relaţii
trebuie evaluată şi din punctul unei terţe persoane, rezonabilă şi informată, care, având toate informaţiile
relevante, ar putea trage concluzia în mod firesc că sunt inacceptabile.

21. Prezentaţi 5 situaţii de ameninţare la adresa independenţei.

- interesul propriu;
- slăbirea autocontrolului;
- renunţarea la propriile convingeri;
- manifestările de familiarism;
- acţiunile de intimidare.

22. Interesul propriu – ameninţare la adresa independenţei.

Interesul propriu semnifică faptul că un cabinet, o societate sau membrii acestora ar putea beneficia de un
interes (participare) financiar din partea clientului sau un interes propriu al acestor cabinete intră în conflict cu
clientul respectiv. Exemple:
- participare financiară directă sau indirectă la capitalul propriu al clientului respectiv;

4
- un împrumut sau o garanţie la sau de la un client sau de la persoane care gestionează patrimoniu
clientului;
- onorarii totale provenind de la un singur client;
- preocupare cauzată de posibilitatea pierderii unui contract (misiune);
- relaţii de afaceri cu clientul (altele);
- potenţială angajare ca salariat al clientului;
- onorarii neprevăzute în contractul de audit sau de prestări de servicii profesionale;

23. Slăbirea autocontrolului - ameninţare la adresa independenţei.

Apare atunci când unul din membrii cabinetului/societăţii a fost anterior una din persoanele care a
gestionat patrimoniul clientului şi din această poziţie poate exercita o influenţă semnificativă asupra nivelului de
asigurare al angajamentului faţă de client. Exemple:
- un membru al cabinetului/societăţii este sau a fost recent una din persoanele care a gestionat
patrimoniul clientului;
- un membru al cabinetului/societăţii este sau a fost recent un angajat al clientului într-o poziţie din
care poate exercita o influenţă semnificativă directă asupra nivelului de certitudine – asigurare - a
contractului faţă de client;
- prestarea de servicii pentru un client al cărui contract de audit sau de non-audit poate afecta direct
nivelul certitudinii (asigurării) profesionistului faţă de client;
- pregătirea datelor originale utilizate la generarea situaţiilor financiare sau pregătirea unor
înregistrări care fac obiectul nivelului de asigurare a profesionistului contabil faţă de client.

24. Renunţarea la convingeri - ameninţare la adresa independenţei.

Apare atunci când cabinetul/societatea sau un membru al acestuia promovează sau poate fi perceput a
promova situaţia sau opinia unui client până în punctul în care obiectivitatea sa este sau poate fi înţeleasă ca fiind
compromisă. Acesta ar putea fi cazul în care cabinetul/societatea sau un membru al acestuia şi-au subordonat
raţionamentul profesional aceluia al clientului. Exemple:
- a se ocupa cu sau a fi promotor al acţiunilor sau al altor titluri de valoare ale clientului;
- a acţiona ca un avocat sau consilier al clientului în litigiile lui sau în rezolvarea neînţelegerilor cu
terţe părţi.

25. Manifestările de familiarism - ameninţare la adresa independenţei.

Au loc în virtutea unor relaţii mai strânse cu un client, când cu cei care gestionează patrimoniul sau
angajaţii acestuia, cabinetul/societatea sau membrul acestora devine prea înţelegător faţă de interesele clientului.
Exemple:
- un membru al cabinetului are un membru de familie (afin) sau o rudă apropiată care are o funcţie
de răspundere în întreprinderea client;
- un membru al cabinetului are un afin sau o rudă apropiată care, ca angajat al clientului, este în
măsură să exercite o influenţă directă şi importantă asupra realizării obiectului contractului încheiat
cu clientul;
- un fost partener al cabinetului/societăţii a devenit o persoană care gestionează patrimoniul
clientului sau este angajat al clientului, care ar putea exercita o influenţă directă şi importantă
asupra realizării obiectului contractului încheiat cu clientul;
- asociere de lungă durată a unui membru al cabinetului/societăţii cu un client al acestora;
- acceptare de daruri sau ospitalitate, în afară de cazurile când valoarea acestora este
nesemnificativă, de către membrii cabinetului/societăţii de la client.

26. Acţiuni de intimidare - ameninţare la adresa independenţei.

Au loc atunci când un membru al cabinetului/societăţii poate fi împiedicat să acţioneze obiectiv şi să


exercite prudenţa profesională, prin ameninţări reale sau percepute, de la persoanele care gestionează patrimoniul
sau de la angajaţii clientului. Exemple:
- cererea din partea clientului către cabinet de a înlocui un membru al acestuia, în cazul unui
dezacord de aplicare a unui principiu de contabilitate;
- presiunea din partea clientului de a reduce necorespunzător cantitatea de muncă executată de
membrii cabinetului, în scopul reducerii onorariilor.

27. Protejarea independenţei prin normele legale şi profesionale.

Măsurile de protecţie create de profesie, legislaţie sau reglementări includ, dar nu sunt limitate la:
- cerinţe educaţionale, de formare şi experienţă la intrarea în profesie;
- cerinţe de dezvoltare profesională continuă;
- reglementări de guvernare corporativă;
- standarde profesionale;
- proceduri disciplinare şi de monitorizare profesională;
- examinarea externă a rapoartelor, evaluărilor, comunicatelor sau informaţiilor unui profesionist
contabil de către o terţă parte împuternicită prin lege.

28. Protejarea independenţei prin cauze contractuale cu clientul.

5
Aceste măsuri constau în:
- aprobarea de către AGA clientului a numirii cabinetului, atunci când contractul a fost semnat de
persoanele împuternicite să administreze patrimoniul şi să-l reprezinte juridic pe client;
- nominalizarea angajaţilor competenţi ai clientului împuterniciţi a lua decizii manageriale;
- stabilirea de către client politicilor şi procedurilor pentru o raportare financiară (situaţiilor financiare)
corectă;
- stabilirea unor proceduri interne la client pentru asigurarea bunei gestionări a bunurilor şi valorilor;
- stabilirea structurii din cadrul clientului, inclusiv comitetul de audit, care asigură procesul de
validare a informaţiilor şi situaţiilor financiare şi legătura cu societatea/cabinetul de audit.

29. Protejarea independenţei prin măsuri interne cabinetului.

- importanţa pe care conducerea cabinetului/societăţii o acordă independenţei;


- politici şi proceduri de implementare şi monitorizare a controlului calităţii lucrărilor efectuate de
cabinet;
- identificarea ameninţărilor la adresa independenţei, evaluarea importanţei acestora, identificarea
măsurilor de eliminare sau de reducere a lor la un nivel acceptabil;
- politici şi proceduri interne de supraveghere a respectării politicilor şi procedurilor privind
independenţa;
- politici şi proceduri care să permită identificarea eventualelor interese sau relaţii dintre client şi
auditor care ameninţă independenţa;
- politici şi proceduri privind evitarea obţinerii de venituri de la un singur client;
- comunicarea modificărilor intervenite în politicile şi procedurile cabinetului tuturor angajaţilor şi
colaboratorilor;
- existenţa unui responsabil cu monitorizarea funcţionării adecvate a sistemului de protejare a
independenţei;
- existenţa unui mecanism disciplinar care să asigure conformarea cu politicile şi procedurile stabilite;
- politici şi proceduri de informare a nivelurilor superioare asupra problemelor care vizează
independenţa şi obiectivitatea;
- consultarea organismului profesional cu privire la independenţă;
- rotirea personalului cu funcţii de răspundere;
- eliminarea unor persoane din echipa de audit dacă acesteia îi este afectată independenţa;

30. Investigaţii şi sancţiuni pentru nerespectarea normelor de comportament.

Profesioniştii contabili trebuie deci să fie pregătiţi să justifice orice abatere, de la cerinţele etice.
Nerespectarea cerinţelor etice sau incapacitatea de a justifica abaterile de la acestea pot constitui abateri
profesionale care pot da naştere unor acţiuni disciplinare.
Puterea acţiunii disciplinare este stabilită prin reglementările C.E.C.C.A.R.
Măsurile disciplinare pot apărea, de obicei, în urma unor probleme ca:
- nerespectarea normelor generale de bază şi specifice aplicabile tuturor misiunilor profesioniştilor
contabili;
- nerespectarea regulilor de etică;
- conduită discreditabilă sau dezonorată.

Investigaţiile disciplinare vor începe, de obicei, ca rezultat al unor plângeri; structurile centrale şi locale ale
Corpului trebuie să ia în consideraţie toate plângerile. Investigaţiile pot, totuşi, să fie introduse din oficiu de
C.E.C.C.A.R. sau de către o entitate administrativă, fără să fie făcută o plângere. Investigaţiile pot fi făcute verbal
sau prin corespondenţă. Trebuie întotdeauna înştiinţat membrul împotriva căruia se face plângere, precum şi cel
care a făcut plângerea. Acolo unde există o dispută, se poate încerca o conciliere, fie prin comisiile de disciplină ale
filialelor, fie prin comisiile de arbitraj ale acestora.
Poate fi oportun să se facă publicitate procedurilor disciplinare şi de apel. Astfel, sunt informaţi atât
membrii, cât şi publicul larg. Totuşi, aspectele de confidenţialitate şi tipul încălcărilor trebuie să fie luate în
consideraţie atunci când se decide metoda de publicitate.

31. Care este structura Codului etic naţional al profesioniştilor contabili?

Partea A – aplicarea generală a codului;


Partea B – profesionişti contabili independenţi;
Partea C – profesioniştilor contabili angajaţi.

32. Obligaţiile etice ale experţilor contabili şi contabililor autorizaţi salariaţi.

Un profesionist contabil angajat are obligaţia profesională de a se conforma principiilor fundamentale


referitoare la: conflicte potenţiale, întocmirea şi raportarea informaţiilor, luarea de, măsuri în cunoştinţă de cauză,
interese financiare, stimulente.
1. De obicei, un profesionist contabil angajat trebuie să susţină obiectivele legitime şi etice enunţate de
către angajator şi regulile şi procedurile stabilite în sprijinul acestor obiective.
2. Un profesionist contabil angajat trebuie să întocmească sau să prezinte astfel de informaţii în mod
corect, just şi în conformitate cu standardele profesionale relevante astfel încât informaţiile să fie înţelese în
contextul lor. Un profesionist contabil angajat care are responsabilitatea de a întocmi sau aproba situaţii financiare
de uz general pentru o organizaţie angajatoare trebuie să se asigure că acele situaţii financiare sunt prezentate în
conformitate cu standardele aplicabile de raportare financiară. Dacă profesionistul contabil angajat este conştient
de faptul că emiterea unor informaţii eronate este fie semnificativă fie persistentă, acesta trebuie să aibă în vedere

6
informarea autorităţilor competente. Profesionistul contabil angajat poate, de asemenea, să facă apel la
consultanţă juridică sau să demisioneze.
3. Principiul fundamental al competenţei profesionale şi al prudenţei solicită ca un profesionist contabil
angajat să se implice doar în misiuni semnificative pentru care deţine, sau poate obţine, suficientă formare de
specialitate sau suficientă experienţă. Un profesionist contabil angajat trebuie să nu ducă în eroare, în mod
voluntar, un angajator cu privire la nivelul de pregătire şi experienţă, nici nu trebuie să omită să facă apel la
consilierea de specialitate adecvată şi asistenţă atunci când este cazul.
4. Un profesionist contabil angajat poate avea interese financiare, sau poate fi la curent cu interesele
financiare ale rudelor apropiate sau ale afinilor, care ar putea, în unele situaţii, să conducă la ameninţări generate
de conformitatea cu principiile fundamentale. De exemplu, ameninţările generate de interesul propriu la adresa
obiectivităţii sau confidenţialităţii pot fi cauzate de existenţa unui motiv sau a unei ocazii de a manipula informaţii
sensibile referitoare la preţ pentru a câştiga beneficii financiare.
5. Unui profesionist contabil angajat, unui afin sau unei rude apropiate i se poate oferi un stimulent.
Stimulentele pot lua forme diferite, incluzând cadouri, ospitalitate, tratamente preferenţiale şi solicitarea
necorespunzătoare de relaţii de prietenie şi loialitate. Ofertele de stimulente pot reprezenta ameninţări la adresa
conformităţii cu principiile fundamentale. Când unui profesionist contabil angajat sau unui afin sau unei rude afiliate
i se oferă un stimulent, situaţia trebuie atent evaluată.

33. Obligaţiile etice ale expertului contabil în cursul unei misiuni de consultanţă fiscală.

1. Un profesionist contabil nu trebuie sa dea unui client sau unui angajator asigurarea ca declaraţia fiscală
şi consultanţa în materie fiscală sunt dincolo de orice îndoială. Profesionistul contabil trebuie să se asigure ca
angajatorul sau clientul sunt conştienţi de limitele legate de serviciile şi consultanta fiscala şi ca nu interpretează
greşit exprimarea opiniei drept o afirmare a existenţei unui fapt real.
2. Un profesionist contabil care întreprinde sau asista la pregătirea unei declaraţii fiscale trebuie să
informeze clientul sau angajatorul că responsabilitatea pentru conţinutul declaraţiei revine în primul rând clientului
sau angajatorului. Profesionistul contabil trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că declaraţia fiscală
este corect întocmită pe baza informaţiei primite.
3. Consultantă fiscală sau opiniile referitoare la consecinţa materială date clientului ori unui angajator
trebuie să fie exprimate sub forma unei scrisori sau într-o nota în dosarul de lucru.
4. Un profesionist contabil nu trebuie sa fie asociat cu nici o declaraţie sau comunicare în care exista motiv
sa se creadă că:
a) ar conţine o declaraţie falsă sau înşelătoare;
b) ar conţine declaraţii sau informaţii furnizate neglijent sau fără nici o cunoaştere reală a faptului ca ele sunt
adevărate sau false,
c) ar omite sau ascunde informaţia cerută a fi prezentată şi o asemenea omitere sau ascundere poate induce în
eroare autorităţile fiscale.
5. Un profesionist contabil poate pregăti declaraţiile fiscale implicând folosirea estimărilor dacă o
asemenea practică este în general admisă sau dacă circumstanţele date nu permit obţinerea de informaţii exacte.
Atunci când sunt folosite estimările, ele trebuie să fie prezentate în aşa fel încât să nu lase impresia că aceste date
sunt exacte. Profesionistul contabil trebuie să fie convins ca sumele estimate sunt rezonabile în această situaţie.
6. Un profesionist contabil, în mod obişnuit, se poate baza în pregătirea unei declaraţii fiscale pe informaţia
furnizată de client sau angajator, în cazul în care informaţia pare rezonabila. Cu toate ca nu se cere examinarea sau
revizuirea documentelor, ori a altor evidente în sprijinirea informaţiei, profesionistul contabil trebuie sa încurajeze,
atunci când este cazul, furnizarea acestor date.
În plus, profesionistul contabil:
- trebuie sa folosească atunci când este posibil declaraţiile fiscale ale clientului din anii anteriori;
- este necesar să facă în mod rezonabil verificări, atunci când informaţia prezentata pare să fie incorectă sau
incompletă;
- este încurajat să facă referiri la registrele şi înregistrările operaţiunilor respective.
7. Când un profesionist contabil descoperă o eroare sau o omisiune în declaraţia fiscală a anului anterior
(cu care poate să fie asociat sau nu profesionistul contabil) sau că nu s-a completat sau nu s-a înregistrat declaraţia
fiscală cerută, el trebuie:
- să îl sfătuiască prompt pe client sau angajator în legătura cu eroarea sau omisiunea şi să recomande informarea
autorităţilor fiscale. În mod normal profesionistul contabil nu este obligat să informeze autorităţile fiscale, iar
aceasta nu poate fi făcută fără permisiunea clientului sau angajatorului;
- dacă clientul sau angajatorul nu corectează eroarea, profesionistul contabil:
0 • trebuie să informeze clientul sau angajatorul că nu este posibil să lucreze pentru ei în legătura
cu acea declaraţie sau cu alte informaţii prezentate autorităţilor; şi
1 • trebuie să ia în consideraţie dacă continuarea misiunii sale cu clientul sau angajatorul este în
concordanţă cu responsabilităţile sale profesionale.
- dacă profesionistul contabil ajunge la concluzia că poate fi continuată relaţia profesională cu clientul sau cu
angajatorul, trebuie luate toate măsurile rezonabile pentru a se asigura că eroarea nu este repetată în declaraţiile
fiscale viitoare;
- în împrejurarea în care profesionistul contabil a încetat să mai acţioneze pentru client sau pentru angajator el
trebuie să comunice decizia sa clientului sau angajatorului şi nu trebuie să dea informaţii terţilor, fără
consimţământul clientului sau al angajatorului, cu excepţia cazului în care aceasta i se cere prin lege.

34. Cum explicaţi responsabilităţile etice ale profesioniştilor utilizaţi în cadrul unei misiuni de audit de
bază?

Cerinţele etice aplicabile profesioniştilor contabili cer ca aceştia să asigure cea mai înaltă calitate prestării
serviciilor profesionale şi să menţină încrederea publicului în profesie.
Codul etic al profesioniştilor contabili recunoaşte că obiectivele profesiunii contabile sunt stabilite
astfel încât un profesionist contabil să îndeplinească cele mai înalte standarde de profesionalism, să atingă cele mai
înalte niveluri de performantă şi să răspundă cerinţelor interesului public. Realizarea acestor obiective presupune
satisfacerea a patru cerinţe de bază:

7
- Credibilitatea. În întreaga societate există nevoia de credibilitate în informaţie şi în sistemele de
informaţii.
- Profesionalism. Există o necesitate pentru clienţi, patroni şi alte părţi interesate de a putea fi clar
identificate persoanele profesioniste în domeniul contabil.
- Calitatea serviciilor. Este nevoie de asigurarea că toate serviciile obţinute din partea profesionistului
contabil, sunt executate la standardul cel mai ridicat de performanţă.
- Încredere. Utilizatorii serviciilor profesioniştilor contabili trebuie să se poată simţi încredinţaţi că există
un cadru al eticii profesionale care guvernează prestarea acestor servicii.
Necesitatea de a asigura apărarea onoarei şi independentei Corpului şi de a conferi lucrărilor membrilor
săi autoritate impune acestor profesionişti contabili să aibă calităţi esenţiale, cum sunt:
- ştiinţă, competenţă şi conştiinţă;
- independenţă de spirit şi dezinteres material;
- moralitate, probitate şi demnitate.
Se impune ca fiecare membru al Corpului sa facă efortul necesar dezvoltării acestor calităţi şi îndeosebi:
a) să îşi dezvolte necontenit cultura, nu numai profesională, dar şi cunoştinţele de cultură generală,
singurele capabile să-i întărească discernământul;
b) să acorde fiecărei tranzacţii şi situaţii examinate toată atenţia şi timpul necesar pentru a-şi fundamenta
o opinie personală, înainte de a face propuneri;
c) să îşi exprime opinia fără nici o reţinere faţă de dorinţa, chiar ascunsă, a celui ce îl consulta şi să se
pronunţe cu sinceritate, fără ocolişuri, exprimându-şi, dacă e nevoie, rezervele necesare asupra valorii ipotezelor şi
concluziilor formulate;
d) să nu dea niciodată ocazia de a se afla în situaţia de a nu putea să îşi exercite libertatea de gândire sau
de a fi supus îngrădirii îndatoririlor sale;
e) să considere că independenţa sa trebuie să îşi găsească manifestarea deplină în exercitarea profesiei şi
în protejarea ei, cu respectarea integrală a dispoziţiilor legale şi regulilor stabilite de Corp.

35. Prezentaţi pe scurt conţinutul secţiunii a 8-a din Codul etic naţional al profesioniştilor contabili.

Secţiunea a 8-a se referă la independenţa liber profesioniştilor contabili. Obiectivul acestei secţiuni
este de sprijini cabinetele/societăţile profesioniştilor independenţi şi pe membrii acestora în ce priveşte:
- identificarea ameninţărilor la adresa independenţei;
- evaluarea acestor ameninţări şi stabilirea importanţei lor;
- în cazul în care aceste ameninţări sunt importante, aplicarea măsurilor de prevedere
corespunzătoare în vederea eliminării sau reducerii acestora la un nivel acceptabil;
Pentru aceasta, sunt stabilite principiile pe care trebuie să le utilizeze profesioniştii contabili pentru
identificarea şi evaluarea acestor ameninţări, precum şi pentru a identifica, utilizând raţionamentul profesional,
măsurile ce se impun pentru eliminarea sau reducerea ameninţărilor la un nivel acceptabil.

36. Explicaţi scopul şi obiectivele controlului de calitate al serviciilor de audit.

Scopul controlului de calitate îl reprezintă analiza modului de organizare şi funcţionare a unui cabinet şi
aprecierea modului de aplicare în cadrul cabinetului a standardelor internaţionale şi a normelor emise de
organismele profesionale.
Obiectivele urmărite prin controlul de calitate sunt:
- să ofere publicului o bună percepţie despre calitatea serviciilor;
- să armonizeze comportamentele individuale ale membrilor;
- să contribuie la buna organizare a cabinetelor şi la perfecţionarea metodelor de lucru;
- să aprecieze modul de aplicare a regulilor şi normelor profesionale;
- să dezvolte solidaritatea în rândul profesiei (prin favorizarea contactelor între colegi), apropierea şi
respectul profesioniştilor faţă de organismul profesional.

37. Controlul de calitate la nivelul organismului profesional.

Principiile fundamentale care stau la baza organizării controlului de calitate sunt: universalitatea,
confidenţialitatea, colegialitatea, adaptabilitatea şi armonizarea. Recomandarea CEE din 15 noiembrie 2000
prevede că activitatea de control al calităţii poate fi organizată şi exercitată în două forme: control colegial şi
control prin personal angajat. În ambele forme trebuie asigurată calitatea controlorilor şi obiectivitatea lor.
Regulile aplicabile se referă la:
- cine poate fi controlat;
- selectarea auditorilor astfel încât la finele unei perioade toţi auditorii să fie controlaţi;
- efectuarea controlului la cât mai multe birouri ale societăţii de audit;
- perioada controlată, care nu poate depăşi 6 ani (10 ani la societăţile mici, la care nu s-au constatat
deficienţe);
- misiunile de verificare a situaţiilor financiare încredinţate cabinetelor respective, dar şi sistemul de
control intern din cadrul cabinetului;
- elementele pe care se sprijină controlorul în aprecierea activităţii cabinetului verificat: calitatea
elementelor probante, respectarea normelor de audit, respectarea normelor deontologice (mai ales
independenţa), calitatea rapoartelor;
- supravegherea publică a profesiei (prin reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice);
- aplicarea sancţiunilor disciplinare;
- confidenţialitate;
- experienţa şi formarea continuă a controlorilor de calitate;
- independenţa şi obiectivitatea controlorului de calitate.

8
38. Controlul de calitate la nivelul cabinetului de audit.

Obiectivele politicilor de control de calitate adoptate de către un cabinet sau o societate sunt următoarele:
- exigenţe profesionale: personalul cabinetului sau societăţii trebuie să se conformeze principiilor de
independenţă, integritate, obiectivitate, confidenţialitate şi profesionalism înscrise în Codul etic;
- aptitudini şi competenţe: nivelul de instruire şi formare a personalului cabinetului sau societăţii
trebuie să-i permită acestuia să se achite în mod corect şi complet de sarcinile pe care le primeşte
în cadrul unei misiuni de audit;
- repartizarea lucrărilor: lucrările de audit vor fi încredinţate personalului care dispune de pregătirea
şi experienţa necesare;
- delegarea: conducerea, supervizarea şi revederea lucrărilor realizate la toate eşantioanele permit
obţinerea unei asigurări rezonabile că lucrările efectuate răspund normelor de calitate stabilite;
- consultarea: de fiecare dată, când este necesar, vor fi consultate persoanele competente din
interiorul sau din exteriorul cabinetului;
- acceptarea şi păstrarea clienţilor: lista clienţilor potenţiali şi existenţi va fi revizuită periodic, sub
aspectele legate de independenţa cabinetului şi capacitatea sa de a satisface cererea clienţilor;
- control: eficacitatea şi adaptarea politicilor şi procedurilor de control de calitate trebuie controlate
periodic;
- coordonarea şi supravegherea lucrărilor: colaboratorii cărora li se încredinţează diferite lucrări
trebuie informaţi de responsabilităţile lor şi de obiectivele şi procedurile ce trebuie urmărite;
- revizuirea lucrărilor: lucrările realizate de fiecare colaborator sunt revăzute de către un profesionist
cu un nivel de competenţă cel puţin echivalent.
Nivelul, calendarul şi întinderea politicilor şi procedurilor de control de calitate ale unui cabinet depind de
factori ca: felul şi importanţa activităţii sale, dispersia geografică, nivelul de organizare, costuri etc.

39. Rolul şi importanţa dosarului exerciţiului.

Dosarul exerciţiului cuprinde toate elementele unei misiuni a căror utilitate nu depăşeşte exerciţiul
controlat; el permite asamblarea tuturor lucrărilor, de la organizarea misiunii la formularea raportului.
Dosarul exerciţiului este indispensabil pentru:
- mai buna organizare a misiunii şi controlul ei;
- documentarea lucrărilor efectuate, deciziilor luate şi asigurarea că programul s-a derulat fără
omisiuni;
- înlesnirea muncii în echipă şi supervizarea lucrărilor delegate colaboratorilor;
- justificarea opiniei emise şi redactarea raportului.

40. Rolul şi importanţa dosarului permanent.

Unele informaţii şi documente primite sau analizate în cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi folosite pe
toată durata mandatului. Clasarea lor într-un dosar separat – dosarul permanent – permite utilizarea lor ulterioară,
după aducerea lui la zi. Dosarul permanent permite evitarea repetării în fiecare an a unor lucrări şi transmiterea de
la un exerciţiu la altul a elementelor de cunoaştere a întreprinderii.

41. Structura dosarului exerciţiului.

Dosarul exerciţiului cuprinde 10 secţiuni (părţi) simbolizate de la A la J, astfel:


- EA (dosarul exerciţiului, secţiunea A) intitulată „Acceptarea misiunii”;
- EB (dosarul exerciţiului, secţiunea B) intitulată „Sinteza misiunii şi rapoarte”;
- EC (dosarul exerciţiului, secţiunea C) intitulată „Orientare şi planificare”;
- ED (dosarul exerciţiului, secţiunea D) intitulată „Evaluarea riscului legat de control”;
- EE (dosarul exerciţiului, secţiunea E) intitulată „Controalele substantive”;
- EF (dosarul exerciţiului, secţiunea F) intitulată „Utilizarea lucrărilor altor profesionişti”;
- EG (dosarul exerciţiului, secţiunea G) intitulată „Verificări şi informaţii specifice”;
- EH (dosarul exerciţiului, secţiunea H) intitulată „Lucrările de sfârşit de misiune”;
- EI (dosarul exerciţiului, secţiunea I) intitulată „Intervenţii cerute prin reglementări diverse”;
- EJ (dosarul exerciţiului, secţiunea J) intitulată „Controlul conturilor consolidate”.

42. Structura dosarului permanent.

Dosarul permanent se subdivide în 7 secţiuni pentru a facilita lectura şi controlul din partea organismului
profesional, după cum urmează:
- PA (dosarul permanent, secţiunea A) intitulată „Generalităţi”;
- PB (dosarul permanent, secţiunea B) intitulată „Documente privind controlul intern”;
- PC (dosarul permanent, secţiunea C) intitulată „Situaţii financiare şi rapoarte privind exerciţiile
precedente”;
- PD (dosarul permanent, secţiunea D) intitulată „Analize permanente”;
- PE (dosarul permanent, secţiunea E) intitulată „Fiscal şi social”;
- PF (dosarul permanent, secţiunea F) intitulată „Juridice”;
- PG (dosarul permanent, secţiunea G) intitulată „Intervenienţi externi”.

43. Elementele de bază ale raportului audit într-o misiune de audit statutar.

9
Raportul unei misiuni de audit de bază trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente de
bază: titlul, destinatarul, paragraful introductiv, paragraful cuprinzând natura şi întinderea lucrărilor de audit,
paragraful opiniei, semnătura, adresa şi data raportului.

44. Opinia defavorabilă: motive, mod de prezentare.

O astfel de opinie poate fi formulată din cauza dezacordului asupra principiilor contabile şi se poate
formula astfel:
„Cum este explicat în nota X, nu s-au constatat amortismente în situaţiile financiare. Această practică nu
este, în opinia noastră, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale. Cheltuielile
aferente, pe baza unui amortisment liniar şi a unei cote de......pentru clădiri şi ......pentru utilaje, trebuiau să se
ridice la suma de ......pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie......În consecinţă, amortismentele cumulate
trebuiau să se ridice la ......, iar pierderea exerciţiului şi pierderile cumulate la........
După părerea noastră, din cauza incidenţei faptelor menţionate în paragraful precedent, situaţiile
financiare nu dau o imagine fidelă a situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie ...., a contului de profit şi
pierdere, pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi nu sunt conforme cu prevederile legale şi statutare.”

45. Explicaţi semnificaţia datării raportului.

Raportul trebuie să poarte data de la sfârşitul lucrărilor de audit. Cititorul este astfel informat că auditorul
a apreciat efectele evenimentelor şi tranzacţiilor intervenite până la acea dată şi de care el a avut cunoştinţă
asupra situaţiilor financiare.
Întrucât responsabilitatea auditorului constă în emiterea unui raport asupra situaţiilor financiare pregătite
şi prezentate de conducerea societăţii, raportul său nu trebuie să poarte o dată anterioară celei la care situaţiile
financiare au fost aprobate.

46. Imposibilitatea exprimării unei opinii: motive, mod de prezentare

O astfel de opinie poate fi rezultatul limitării întinderii lucrărilor şi e poate prezenta astfel:
„Noi nu am fost în măsură să asistăm la inventarul fizic, nici să procedăm la confirmarea directă a
conturilor de clienţi, din cauza limitării întinderii lucrărilor noastre, impusă de către direcţiune.
Având în vedere importanţa faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimăm opinia asupra conturilor anuale.”

47. Opinia cu rezerve: motive, mod de prezentare.

Rezervele se prezintă înaintea paragrafului de opinie.


Exemplu (motiv) de rezerve datorate limitării întinderii lucrărilor:
„Noi nu am putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie...., căci noi am fost desemnaţi auditori ulterior
acestei date. Ţinând seama de natura documentelor contabile ale societăţii, noi am putut controla cantităţile prin
alte proceduri.
După părerea noastră, cu excepţia incidenţei ajustărilor care ar fi putut fi necesare, dacă noi am fi putut
efectua controlul fizic al cantităţilor, situaţiile financiare dau o imagine fidelă a poziţiei şi situaţiei financiare a
societăţii la 31 decembrie....., cât şi a contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată şi sunt
conforme cu prevederile legale şi statutare.

48. Opinia fără rezerve: semnificaţie, mod de prezentare.

Opinia fără rezerve semnifică faptul că situaţiile financiare dau o imagine fidelă a poziţiei, situaţiei
financiare şi rezultatelor obţinute (sau prezintă în mod sincer în toate aspectele semnificative) în acord cu
referinţele contabile şi, dacă este cazul, că ele sunt conforme cu prevederile legale.
„După părerea noastră, situaţiile financiare anuale dau o imagine fidelă (sau prezintă în mod sincer în
toate aspectele lor semnificative), a poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 2000, precum şi
rezultatelor acestor operaţii şi fluxurilor de trezorerie pentru exerciţiul încheiat la această dată, în conformitate cu
normele internaţionale (sau naţionale) de contabilitate.”

49 Opinia fără rezerve, dar cu un paragraf de observaţii: semnificaţie, mod de prezentare.

În unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat, adăugând un paragraf de observaţii al cărui obiectiv
este de a lămuri cititorul asupra unui punct privind situaţiile financiare anuale, expus de o manieră detaliată în
note. Adăugarea unui astfel de paragraf nu afectează opinia auditorului; aceasta se situează, de regulă, după
paragraful de opinie şi precizează, în general, că aceasta nu constituie o rezervă. Acest tip de opinie se formulează
atunci când apar elemente care nu afectează opinia auditorului.
„Fără să exprimăm o rezervă asupra situaţiilor financiare, noi atragem atenţia asupra notei „X” din anexă.
Societatea face obiectul unui proces în care este acuzată de infracţiune în utilizarea brevetelor şi în care i se
pretinde vărsarea redevenţelor şi daunelor de interese; societatea a angajat o contra-acţiune şi audierile
preliminare, cât şi procedurile juridico-administrative ale celor două acţiuni sunt în curs. Rezultatul final al acestei
afaceri nu poate, în prezent, să fie determinat şi, în consecinţă, nu au fost constituite provizioane pentru acoperirea
cheltuielilor care ar putea să rezulte.”

50. Paragraful opiniei: tipuri de opinie.

Raportul de audit trebuie să prezinte clar opinia auditorului asupra faptului de a şti dacă situaţiile
financiare dau o imagine fidelă a poziţiei, situaţiei financiare şi rezultatelor obţinute (sau prezintă în mod sincer în

10
toate aspectele semnificative) în acord cu referinţele contabile şi, dacă este cazul, dacă ele sunt conforme cu
prevederile legale.
Termenii utilizaţi pentru exprimarea opiniei auditorului sunt „dau o imagine fidelă” sau „prezintă în mod
sincer în toate aspectele lor semnificative.” Aceste două formulări semnifică, între altele, că auditorul nu ia în
considerare decât elementele semnificative privind situaţiile financiare.
În scopul de a aviza pe cititor asupra contextului în care noţiunea de fidelitate este exprimată, opinia
auditorului va preciza referinţa în raport de care situaţiile financiare sunt stabilite, utilizând termeni ca „în
conformitate cu IAS (sau cu normele naţionale)”.
În afara opiniei referitoare la imaginea fidelă, poate fi necesară includerea în Raportul auditorului a unei
opinii asupra faptului de a şti dacă aceste situaţii financiare sunt conforme cu alte prevederi legale sau statutare.
Tipuri de opinie:
- opinia fără rezerve;
- opinia fără rezerve, dar cu un paragraf de observaţii;
- opinia cu rezerve;
- imposibilitatea exprimării unei opinii;
- opinia defavorabilă.

51. Paragraful privind natura şi întinderea lucrărilor.

Acest paragraf cuprinde referenţialul de audit utilizat, respectiv Standardele Internaţionale de Audit sau
normele şi practicile naţionale, precum şi descrierea lucrărilor de către auditor.
„Întinderea lucrărilor” dă posibilitatea auditorului să pună în aplicare procedurile de audit judecate ca
necesare în condiţiile concrete date. Cititorul are în fapt nevoie să se asigure că auditul a fost făcut conform
normelor şi practicilor în materie; dacă acestea nu rezultă în mod clar, se presupune că normele şi practicile
utilizate sunt din ţara indicată prin adresa auditorului.
Raportul trebuie să precizeze că auditul a fost planificat şi executat de o manieră care să asigure în mod
rezonabil că situaţiile financiare nu comportă anomalii semnificative.
Raportul de audit trebuie să descrie auditul, arătând că el presupune:
- examenul, pe bază de sondaje, a elementelor probante care justifică sumele şi informaţiile
conţinute în situaţiile financiare;
- evaluarea principiilor şi metodelor contabile folosite pentru elaborarea situaţiilor financiare;
- evaluarea estimărilor semnificative făcute de conducere pentru a stabili situaţiile financiare;
- revederea prezentării de ansamblu a situaţiilor financiare.
Raportul trebuie să indice că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a expresiei de opinie.
„Noi am realizat auditul conform Standardelor Internaţionale de Audit (sau se poate face referire la
normele sau practicile naţionale).
Aceste standarde (nome) precizează că auditul nostru trebuie să fie planificat şi realizat în scopul de a
obţine o asigurare rezonabilă că situaţiile financiare nu comportă anomalii semnificative. Un audit constă în a
examina pe bază de sondaje, elementele probante care să justifice sumele şi informaţiile conţinute în situaţiile
financiare; el constă, de asemenea, în a evalua principiile şi metodele contabile folosite şi estimările semnificative
făcute de către conducerea entităţii pentru întocmirea situaţiilor financiare, cât şi în a efectua o revedere a
prezentării de ansamblu a acestora.
Estimăm că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a exprimării opiniei noastre.”

52. Paragraful introductiv al raportului de audit statutar.

Acest paragraf cuprinde identificarea situaţiilor financiare auditate, precum şi o menţiune a


responsabilităţilor conducerii entităţii auditate şi ale auditorului.
Raportul de audit trebuie să identifice situaţiile financiare care au făcut obiectul auditului, cât şi data şi
perioada acoperite prin aceste documente.
Raportul trebuie să menţioneze că situaţiile financiare sunt în sarcina (responsabilitatea) conducerii
entităţii şi că responsabilitatea auditorului este ca, pe baza auditului efectuat, să exprime o opinie asupra acestor
situaţii financiare. Situaţiile financiare constituie reprezentarea faptelor de către conducere. Pregătirea lor
presupune că direcţiunea face estimări contabile şi judecăţi care au o incidenţă semnificativă, că ea stabileşte
principiile şi metodele contabile potrivite, care trebuie să fie utilizate pentru pregătirea situaţiilor financiare.
Dimpotrivă, responsabilitatea auditorului este de a audita aceste situaţii financiare încât să poată exprima asupra
acestora o opinie.
„Noi am procedat la auditarea situaţiilor financiare ale societăţii „X”, încheiate la 31 decembrie 200..., aşa
cum sunt prezentate în anexele la prezentul Raport. Aceste situaţii financiare au fost stabilite sub responsabilitatea
conducerii entităţii. Responsabilitatea noastră este, ca pe baza auditului nostru, să exprimăm o opinie asupra
acestor situaţii financiare.”

53. Situaţii care conduc la formularea altei opinii decât opinie fără rezerve.

- apariţia de elemente care însă nu afectează opinia auditorului (se va formula o opinie fără rezerve,
dar cu un paragraf de observaţii);
- există limitări ale întinderii lucrărilor (opinie cu rezerve sau imposibilitatea exprimării unei opinii);
- există dezacorduri cu conducerea entităţii auditate (opinie cu rezerve sau opinie defavorabilă);

54. Cazuri de dezacord cu conducerea întreprinderii.

Dezacordul reprezintă o iregularitate contabilă pe care conducerea întreprinderii refuză să o corecteze. Pot
constitui dezacorduri:
- insuficienţa ajustărilor pentru deprecierile de stocuri şi de creanţe;
- stocuri supraevaluate sau subevaluate din cauza unor erori în calculul costurilor producţiei sau în
determinarea mărimii stocului (cantităţilor);

11
- nerespectarea principiului independenţei exerciţiilor;
- neluarea în considerare a evenimentelor posterioare închiderii exerciţiului care confirmă sau infirmă
o situaţie existentă la data închiderii exerciţiului;
- neluarea în considerare a principiului prudenţei prin supraevaluarea activelor;
- erori în clasarea terţilor (clienţi incerţi menţinuţi în categoria clienţilor obişnuiţi)

55. Conţinutul raportului de audit.

Raportul de audit trebuie să conţină:


- relaţia contractuală de executare a misiunii de audit;
- observaţiile reieşite din diverse verificări;
- informaţiile a căror menţiune în raport este prevăzută expres de lege;
- oferirea garanţiei pentru acţionai şi terţi că un personal calificat a obţinut asigurarea că situaţiile
financiare oferă o imagine fidelă, clară şi completă a poziţiei financiare, performanţelor şi situaţiei
financiare generale a întreprinderii;
- menţiunea că situaţiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit;
Din raportul de audit trebuie să rezulte în mod clar:
- responsabilităţile pentru auditor şi pentru conducerea întreprinderii;
- obiectivele şi natura misiunii de audit;
- situaţiile care fac să apară incertitudini;
- natura şi locul observaţiilor în raport.

56. Rolul raportului de audit.

Raportul de audit are un triplu rol:


- instrument de comunicare cu utilizatorii situaţiilor financiare emise de entitatea auditată, respectiv
cu publicul, precum şi cu acţionarii, pentru decizii economice;
- instrument de confirmare a încrederii publicului şi acţionarilor în situaţiile financiare prezentate de o
entitate;
- instrument de identificare a responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea entităţii
auditate.

57. Rolul şi conţinutul notei de sinteză.

Nota de sinteză are rolul de recapitula toate punctele importante ale lucrărilor efectuate, de la
cunoaşterea întreprinderii până la controlul conturilor, care pot avea o incidenţă asupra deciziei finale.
Nota de sinteză este întocmită pe o foaie de lucru care presupune:
- o referire la foaia de lucru în care punctul reţinut ca important este dezvoltat;
- o descriere sumară a punctului respectiv;
- poziţia auditorului (punctul său de vedere).
Descrierea punctelor respective se va referi la toate elementele importante ale desfăşurării lucrărilor şi în
special la:
- problemele tehnice întâlnite şi maniera în care au fost rezolvate;
- punctele în suspensie care necesită primirea unei informaţii complementare;
- domeniile care necesită o luare de poziţie şi o decizie finală a auditorului;
- o listă a modificărilor propuse, evidenţiindu-le pe cale care au fost contabilizate şi distinct pe cele
care încă nu a fost acceptate de întreprindere.

58. Rolul şi conţinutul chestionarului de sfârşit de misiune.

Chestionarul de sfârşit de misiune permite obţinerea asigurării că toate elementele necesare formulării
opiniei asupra situaţiilor financiare au fost reunite, că normele au fost respectate şi că dosarele de lucru sunt
complete. Fiind un document intern al auditorului, chestionarul de sfârşit de misiune poate conţine un număr de
întrebări care depinde de mărimea, structura şi experienţa cabinetului de audit, de natura misiunii, precum şi de
faptul de a fi vorba de o primă misiune de audit la acel client sau clientul este mai vechi.
Întrebările din chestionar trebuie să recapituleze toate lucrările ce trebuie efectuate potrivit standardelor,
normelor şi procedurilor interne ale cabinetului şi se pot grupa după cum urmează:
- întinderea lucrărilor;
- delegarea lucrărilor către membrii echipei şi supervizarea activităţii lor;
- conţinutul situaţiilor financiare;
- raportările;
- comunicările cu conducerea întreprinderii;
- latura administrativă.
Chestionarul va servi la elaborarea notei de sinteză a misiunii.

59. Rolul şi conţinutul scrisorii de afirmare.

Rolul scrisorii de afirmare este de a reduce riscul apariţiei unor neînţelegeri între auditori şi conducătorii
clientului, prin confirmarea de către aceştia din urmă a afirmaţiilor orale. De asemenea, scrisoare de afirmare are
rolul de a confirma afirmaţiile verbale primite de auditor cu privire la elementele semnificative ale situaţiilor
financiare, pentru care auditorul nu se poate aştepta în mod rezonabil să obţină elemente probante.
Tot prin intermediul scrisorii de afirmare auditorul obţine dovada că cei care conduc întreprinderea
recunosc responsabilitatea lor în întocmirea situaţiilor financiare pe care le-au aprobat. Scrisoarea de afirmare
permite înştiinţarea conducerii întreprinderii asupra modului de influenţare a situaţiilor financiare de către
informaţiile pe care numai ea le deţine.

12
Exemple de elemente declarate într-o scrisoare de confirmare:
- Nu avem cunoştinţă de nici o iregularitate privind conducerea sau salariaţii care prezintă un rol
important în definirea şi funcţionarea sistemului contabil şi de control intern, susceptibile a avea o
influenţă semnificativă asupra situaţiilor financiare.
- V-am prezentat toate registrele contabile, toată documentaţia aferentă şi toate procesele-verbale
ale AGA, ale consiliului de administraţie, respectiv cele care s-au ţinut la datele de.....şi.....şi..... .
- Confirmăm că situaţiile financiare nu conţin anomalii semnificative sau omisiuni.
- Societatea noastră s-a conformat tuturor prevederilor din acordurile contractuale a căror
nerespectarea ar fi putut avea o incidenţă semnificativă asupra situaţiilor financiare.
- Următoarele elemente au fost corect înregistrate şi, după caz, în notele la situaţiile financiare s-au
dat explicaţiile necesare: pierderi din operaţiuni de cumpărări şi vânzări, active date în garanţie
(ipotecate), active vândute.
- Nu avem nici un proiect sau intenţii susceptibile să altereze în mod semnificativ valoarea contabilă
sau clasificarea activelor şi pasivelor reflectate în situaţiile financiare.
- Nu avem nici un plan de abandonare a unor linii de fabricaţie şi nici un stoc nu este contabilizat la o
sumă superioară valorii sale nete de realizare.
- Societatea este proprietara tuturor activelor şi nici unul nu a fost ipotecat, cu excepţia celor
menţionate în nota.....la situaţiile financiare.
- Noi am înregistrat toate pasivele şi angajamentele sau am dat explicaţii în notele anexe, iar în nota
anexă Y am indicat toate garanţiile acordate terţilor.
- Cu excepţia evenimentului constând în ........ descris în nota anexă Z, nici un eveniment posterior
închiderii exerciţiului care să necesite o rectificare a situaţiilor financiare nu s-a produs sau aceste
evenimente au fost prezentate în notele anexate.
- Litigiul cu societatea K a fost reglat pentru o sumă de ....... lei, provizionată în situaţiile financiare.
Nici o altă reclamaţie privind un eventual contencios nu a fost depusă şi nu este prevăzută.

60. Utilizarea lucrărilor unui alt auditor.

Când auditorul principal utilizează lucrările unui alt auditor, auditorul principal trebuie să determine
incidenţa acestor lucrări asupra propriului său audit.
Auditorul principal este auditorul responsabil de examenul situaţiilor financiare ale unei entităţi care includ
conturile unuia sau mai multor subgrupuri auditate de un alt auditor. Expresia alt auditor desemnează auditorul –
altul decât auditorul principal – responsabil de examenul informaţiilor financiare ale unui subgrup, incluse în
situaţiile financiare auditate de către auditorul principal.
Auditorul trebuie să stabilească dacă participarea sa la lucrările de audit pe ansamblu este suficientă
pentru a-i permite să acţioneze ca auditor principal.
Atunci când utilizează lucrările unui alt auditor, auditorul principal trebuie să-i evalueze competenţa şi să
obţină elemente probante care să dovedească faptul că lucrările celuilalt auditor răspund obiectivelor auditorului
principal în cadrul misiunii sale de audit. Auditorul principal trebuie să-l informeze pe acest alt auditor în legătură
cu:
- obligaţiile de independenţă; va solicita o declaraţie scrisă care să ateste respectarea acestor
obligaţii;
- coordonarea lucrărilor şi a raportărilor; modalităţile de coordonare vor fi definite în etapa de
planificare a auditului;
- obligaţiile contabile, de control şi de raportare, obţinând o declaraţie scrisă în legătură cu
respectarea acestora;
- întreţinerea cu privire la procedurile de audit puse în operă; obţinerea unui rezumat scris al
procedurilor aplicate de către alt auditor sau consultarea dosarelor de lucru ale altui auditor.

61. Utilizarea lucrărilor auditorului intern.

Printre activităţile auditorului intern care pot fi utile auditorului extern se pot menţiona:
- examenul sistemelor contabile şi de control intern;
- examenul informaţiilor financiare şi de gestiune;
- evaluarea costurilor, rentabilitatea şi eficienţa unor tranzacţii şi operaţiuni;
- examenul modului de respectare a textelor legislative, precum şi al politicilor şi directivelor stabilite
de conducerea întreprinderii.
Anumite mijloace puse în lucru pentru atingerea obiectivelor de mai sus sun similare, iar anumite
considerente ale auditului intern pot fi utile pentru a defini natura, calendarul şi întinderea procedurilor de audit
extern.
Auditorul extern are obligaţia să obţină o cunoaştere suficientă a activităţilor auditului intern pentru a
planifica şi aborda în mod eficient auditul; el poate constata că unele lucrări de audit intern permit modificarea
naturii şi calendarului auditului şi reducerea întinderii procedurilor puse în lucru de către auditorul extern.
Criterii avute în vedere de auditorul extern pentru evaluarea lucrărilor auditorului intern:
- statutul auditorului intern în cadrul întreprinderii;
- natura şi întinderea lucrărilor de audit intern efectuate;
- competenţele şi experienţa în calitate de auditor intern;
- organizarea profesională (planificarea, supravegherea, controlul şi documentarea corectă a
lucrărilor, existenţa manualelor de audit şi a dosarelor de lucru corespunzătoare;

62. Utilizarea lucrărilor unui expert.

Utilizarea lucrărilor unui expert se face în următoarele situaţii:

13
- evaluarea anumitor active;
- evaluarea stării fizice a unor active precum minereuri, zăcăminte petroliere sau stabilirea duratei de
viaţă rămasă a unor active corporale;
- evaluări actuariale;
- evaluarea stadiului de realizare a unor produse sau lucrări de construcţii;
- avize juridice în ce priveşte interpretarea unor acorduri, statute sau reglementări.
Când are în vedere să folosească lucrările unui expert, auditorul trebuie să ţină cont de:
- caracterul semnificativ al elementului respectiv din situaţiile financiare;
- riscul de eroare datorat naturii şi complexităţii elementului respectiv;
- volumul şi calitatea altor elemente probante disponibile.
Pentru a putea utiliza lucrările unui expert, auditorul trebuie să reunească elemente probante suficiente şi
adecvate care să demonstreze că pot fi utilizate lucrările unui anume expert în cadrul misiunii sale de audit. Apoi,
auditorul trebuie să verifice competenţa profesională a expertului şi obiectivitatea lui. În plus, auditorul trebuie să
strângă elemente probante suficiente şi adecvate care să demonstreze că întinderea lucrărilor expertului răspunde
obiectivelor auditului.
Auditorul trebuie să stabilească dacă lucrările expertului pot constitui un element probant cu privire la
aprecierea criteriilor ce trebuie îndeplinite de situaţiile financiare.
Când auditorul nu modifică raportul său, el nu trebuie să facă menţiuni despre utilizarea lucrărilor
expertului.

63. Elementele posterioare închiderii exerciţiului.

Standardul Internaţional de Contabilitate 10, „Contingenţe şi evenimente ulterioare datei bilanţului” se


referă la tratamentul contabil în situaţiile financiare al evenimentelor care au loc după data închiderii exerciţiului,
atât favorabile, cât şi nefavorabile, şi identifică două tipuri:
a) evenimente care furnizează probe suplimentare cu privire la condiţiile care au existat la data
închiderii exerciţiului şi care aduc o mai amplă confirmare a circumstanţelor existente la data închiderii;
b) evenimente care furnizează informaţii bazate pe fapte survenite după data închiderii exerciţiului,
indicând circumstanţe noi.

64. Fapte descoperite până la data raportului de audit.

Auditorul trebuie să pună în lucru proceduri care urmăresc strângerea e elemente probante suficiente şi
adecvate care să justifice faptul că au fost identificate toate evenimentele care pot necesita ajustări ale situaţiilor
financiare sau informaţii suplimentare în anexe, până la data raportului său.
Procedurile menite să identifice evenimentele care pot face obiectul unei ajustări a situaţiilor financiare
sau unei informaţii în anexe, vor fi puse în lucru la o dată cât mai apropiată de data raportului de audit. Dacă prin
aplicarea acestor proceduri auditorul descoperă că evenimentele posterioare au o incidenţă semnificativă asupra
situaţiilor financiare, el trebuie să determine dacă acestea au fost corect avute în vedere şi au făcut obiectul unei
informări corespunzătoare în notele anexe la situaţiile financiare.
Când un subgrup, filială sau sucursală face obiectul unui audit din partea altui auditor, auditorul va
examina procedurile acestui alt auditor referitoare la evenimentele posterioare, precum şi necesitatea de a-l
informa de data prevăzută pentru semnarea propriului său raport de audit.

65. Fapte descoperite după data raportului de audit, dar înaintea publicării situaţiilor financiare.

Auditorul nu este ţinut să aplice proceduri sau să facă investigaţii referitoare la situaţiile financiare, după
data raportului de audit. Conducerea întreprinderii, însă, trebuie să informeze auditorul asupra evenimentelor
survenite după data raportului de audit şi data publicării situaţiilor financiare şi care sunt susceptibile să aibă o
influenţă asupra acestora.
Când auditorul a luat cunoştinţă, după data raportului său, dar înaintea publicării situaţiilor financiare, de
evenimente care riscă să aibă o incidenţă semnificativă asupra acestora, auditorul trebuie să stabilească dacă
trebuie să ceară cercetarea situaţiilor financiare şi să discute aspectele în cauză cu conducerea întreprinderii pentru
a stabili măsurile care se impun.
Dacă responsabilii întreprinderii corectează situaţiile financiare, auditorul va pune în lucru procedurile
necesare şi va furniza conducerii întreprinderii un alt raport de audit; în nici un caz data noului raport nu va putea fi
anterioară datei semnării sau aprobării situaţiilor financiare şi, în consecinţă, procedurile menţionate mai sus se vor
prelungi până la data noului raport de audit.
Dacă responsabilii întreprinderii refuză să corecteze situaţiile financiare, iar auditorul consideră necesare
aceste corecturi, el trebuie să exprime o opinie cu rezerve sau o opinie defavorabilă; dacă raportul de audit
apucase să fie depus, auditorul cere conducerii întreprinderii să nu publice către terţi situaţiile financiare şi raportul
de audit, iar dacă aceasta decide totuşi publicarea, auditorul va lua măsurile adecvate pentru a evita ca terţii să
utilizeze raportul său.

66. Fapte descoperite după publicarea situaţiilor financiare.

După publicarea situaţiilor financiare auditorul nu este ţinut să procedeze la vreo investigaţie.
Dacă însă auditorul a luat cunoştinţă, după publicarea situaţiilor financiare, de existenţa unui eveniment
care, dacă ar fi fost cunoscut la data semnării raportului său, l-ar fi condus la modificarea opiniei, el trebuie să
stabilească dacă este cazul corectării situaţiilor financiare şi să discute aspectele respective cu conducerea
întreprinderii.
În cazul în care conducerea întreprinderii corectează situaţiile financiare, auditorul va controla măsurile
luate de conducerea întreprinderii pentru a se asigura că toate persoanele care sunt în posesia situaţiilor financiare
nemodificate au luat cunoştinţă de corectarea acestora şi va întocmi un nou raport asupra situaţiilor financiare.
Acest nou raport de audit trebuie să cuprindă un paragraf de observaţii făcând trimitere la o notă anexă la situaţiile

14
financiare care cuprinde motivele corecţiei situaţiilor financiare publicate anterior. Data noului raport va fi
anterioară celei de aprobare a situaţiilor financiare corectate.
În cazul în care conducerea întreprinderii nu ia măsurile necesare pentru a se asigura că toate persoanele
care au în posesie situaţiile financiare şi raportul de audit publicate anterior au fost corect informate de situaţie şi
nu corectează situaţiile financiare chiar dacă auditorul a solicitat corectarea, auditorul va face cunoscut conducerii
întreprinderii că va lua toate măsurile pentru a evita ca terţii să utilizeze raportul său.
Nu este necesară corectarea situaţiilor financiare şi stabilirea unui nou raport de audit atunci când
situaţiile financiare ale exerciţiului următor sunt pe punctul de a fi publicate, cu condiţia ca o informaţie
corespunzătoare despre situaţia existentă să fie furnizată în notele anexate la aceste situaţii financiare.

67. Examenul situaţiilor financiare: solduri de deschidere.

În misiunile iniţiale de audit, auditorul trebuie să găsească elemente probante suficiente şi adecvate care
să-i permită să se asigure că:
- soldurile de deschidere nu conţin anomalii care să aibă o influenţă semnificativă asupra situaţiilor
financiare ale exerciţiului în curs;
- soldurile de închidere ale exerciţiului precedent au fost corect preluate sau, în cazuri deosebite, au
fost ajustate retroactiv;
- politicile de închiderea conturilor şi metodele de evaluare folosite au fost aplicate în mod constant
sau modificarea acestora a fost corect înregistrată şi descrisă în notele anexe.
Elementele probante pe care le va reuni auditorul în legătură cu soldurile de deschidere depind de
următorii factori:
- politicile de închidere şi metodele de evaluare aplicate de întreprinderi;
- situaţiile financiare ale exerciţiului precedent, auditate sau nu, şi, în caz afirmativ, conţinutul
raportului de audit;
- natura conturilor şi riscul de anomalii existent în situaţiile financiare ale exerciţiului în curs;
- caracterul semnificativ al soldurilor de deschidere asupra situaţiilor financiare ale exerciţiului în
curs;
Când situaţiile financiare ale exerciţiului precedent au fost auditate de un alt auditor, auditorul actual
poate găsi elementele probante examinând dosarele de lucru ale auditorului precedent; în acest caz, noul auditor
va evalua competenţa profesională şi independenţa auditorului precedent. Dacă raportul de audit al exerciţiului
precedent a fost calificat, auditorul va acorda o atenţie particulară, în timpul exerciţiului în curs, faptelor care au
stat la originea opiniei calificate a auditorului precedent.
Dacă situaţiile financiare precedente nu au fost auditate sau auditorul nu este satisfăcut de rezultatul
aplicării procedurilor de obţinere a elementelor probante, acesta va pune în lucru alte proceduri, cum ar fi:
- pentru activele şi datoriile pe termen scurt, este posibil să obţină elemente probante prin punerea
în lucru a procedurilor pentru exerciţiul în curs;
- pentru activele şi datoriile pe termen lung, auditorul va examina documentele care justifică
soldurile de deschidere; se pot, de asemenea, obţine informaţii prin confirmarea soldurilor de
deschidere.
Dacă prin aplicarea procedurilor menţionate nu se obţin elemente probante suficiente şi adecvate cu
privire la soldurile de deschidere, auditorul trebuie să emită o opinie cu rezerve sau se va afla în imposibilitatea de
a emite o opinie.

68. Examenul situaţiilor financiare.

Auditorul îşi exprimă opinia asupra situaţiilor financiare. Dar, pentru a-şi putea exprima opinia, auditorul
trebuie să confirme că situaţiile financiare sunt în acord cu concluziile sale şi că ele reflectă corect deciziile
conducerii întreprinderii şi dau o imagine fidelă a activităţii şi situaţiei financiare a întreprinderii.
Examenul situaţiilor financiare are ca obiect verificarea:
- faptului că situaţiile financiare sunt coerente, concordă cu datele din contabilitate, sunt prezentate
conform principiilor contabile şi reglementărilor în vigoare şi ţin cont de evenimentele posterioare
datei de închidere;
- faptului că anexele conţin toate informaţiile de importanţă semnificativă asupra situaţiei
patrimoniale, financiare şi rezultatelor obţinute.
Tehnicile de examinare se sprijină în mod deosebit pe:
- stabilirea ratiourilor obişnuite de analiză financiară şi compararea lor cu cele ale exerciţiilor
precedente şi ale sectorului de activitate;
- comparaţiile între datele reieşite din situaţiile financiare şi datele anterioare, posterioare şi
previziunile întreprinderii sau ale altor întreprinderi similare;
- compararea în procent faţă de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit şi pierdere.
Acest examen analitic asupra documentelor finale permite actualizarea şi controlul concluziilor trase în
timpul examenului analitic efectuat în etapele anterioare.
Un obiectiv central al examinării situaţiilor financiare îl constituie verificarea dacă acestea dau o imagine
fidelă, clară şi completă a poziţiei, situaţiei financiare şi rezultatelor întreprinderii.

69. Particularităţi privind părţile afiliate (legate) în audit.

Auditorul trebuie să pună în lucru proceduri de audit în vederea reunirii de elemente probante referitoare
la identificarea de către conducerea întreprinderii a părţilor legate (afiliate), precum şi la informaţiile prezentate în
anexe privind efectele tranzacţiilor şi operaţiilor între părţile legate, care au influenţă semnificativă asupra
situaţiilor financiare.
În timpul lucrărilor de audit, auditorul dă atenţie operaţiilor care par neobişnuite şi care pot indica
existenţa părţilor legate până atunci necunoscute ca de exemplu:
- operaţiuni efectuate în condiţii comerciale anormale, mai ales în ce priveşte preţul, rata dobânzii,
garanţii şi condiţii de rambursare neobişnuite;

15
- operaţii a căror existenţă nu pare justificată pin nici o motivaţie logică;
- operaţii a căror substanţă diferă de forma acestora;
- operaţii efectuate pe căi neobişnuite;
- volum prea ridicat sau operaţii importante realizate cu unii clienţi sau furnizori, în raport cu alţii;
- operaţii neînregistrate.
Printre procedurile puse în lucru de auditor se pot folosi:
- controalele detaliate asupra unor operaţii, tranzacţii, rulaje sau solduri;
- consultarea proceselor-verbale ale AGA şi ale consiliului de administraţie;
- acordarea unei atenţii deosebite unor operaţii de la sfârşitul perioadei;
- acordarea contractelor şi convenţiilor de împrumut;
- examenul operaţiilor de cumpărări şi vânzări de părţi ale unei societăţi în participaţie;
- examenul operaţiilor şi tranzacţiilor între părţi legate identificate;
- obţinerea unei declaraţii de la conducerea întreprinderii prin care să se ateste că informaţiile
prezentate cu privire la identificarea părţilor legate sunt exhaustive şi au fost corect descrise în
anexele la situaţiile financiare.

70. Ipoteza continuităţii activităţii în auditul situaţiilor financiare.

În timpul planificării şi realizării misiunii de audit, auditorul trebuie să aprecieze temeinicia utilizării de
către conducerea întreprinderii a convenţiei contabile de bază a continuităţii activităţii la elaborarea situaţiilor
financiare.
Exemple de fapte sau evenimente care, luate izolat sau împreună, constituie semne de întrebare asupra
valabilităţii convenţiei contabile de bază de continuare a exploatării, fără a fi exhaustive, sunt:
- capitaluri proprii sau fond de rulment negative;
- împrumuturi care ajung la scadenţă, fără perspectiva de rambursare sau reeşalonare, ori
recurgerea excesivă la credite pe termen scurt pentru a finanţa active pe termen lung;
- indicii privind retragerea suportului financiar de către creditori;
- marja brută de autofinanţare negativă;
- indicatori financiari nefavorabili;
- pierderi din exploatare sau degradări importante ale activelor;
- stoparea politicii de distribuire de dividende;
- insuficienţa trezoreriei pentru a face plăţile la scadenţă;
- refuzul creditelor-furnizori;
- părăsirea întreprinderii de către cadrele de conducere;
- pierderea unor pieţe importante, a unor licenţe importante sau furnizori principali;
- mişcări sociale;
- lipsa materiilor prime de bază;
- proceduri judiciare în curs care, dacă sunt pierdute, pot avea consecinţe financiare grave;
- schimbări legislative sau politici guvernamentale care riscă să aibă efecte nefavorabile asupra
întreprinderii.
Responsabilitatea auditorului constă în aprecierea modului în care conducerea întreprinderii a utilizat
convenţia contabilă de bază a continuităţii activităţii şi dacă există incertitudini semnificative în ce priveşte
capacitatea întreprinderii de a continua activitatea şi care ar fi trebuit să fie prezentate în anexe. El trebuie să
colecteze elemente probante suficiente şi adecvate pentru a confirma existenţa unei incertitudini semnificative
referitoare la continuitatea exploatării.
Auditorul se poate găsi în una din următoarele situaţii:
a. A fost aplicată convenţia contabilă de bază a continuităţii activităţii, dar există o incertitudine
semnificativă. În acest caz, se verifică dacă în notele anexe au fost descrise corect faptele susceptibile de a pune în
discuţie continuitatea activităţii; în caz afirmativ, auditorul va emite o opinie fără rezerve, dar va introduce un
paragraf de observaţii; în caz negativ, va emite o opinie cu rezerve sau o opinie defavorabilă;
b. Situaţiile financiare au fost stabilite în condiţii de continuitate a activităţii, dar, în raţionamentul său
profesional, auditorul reţine că întreprinderea nu va fi în măsură să continue activitatea; în acest caz, el va emite o
opinie defavorabilă;
c. Conducerea întreprinderii refuză să facă sau să completeze analizele sale pentru a evalua de o manieră
complexă aspectele legate de continuitatea activităţii; auditorul poate introduce o rezervă în raportul său, ca
urmare a limitării întinderii lucrărilor sale.

71. Auditul estimărilor contabile.

Estimarea contabilă desemnează o evaluare aproximativă a sumei unui element în absenţa unei metode
precise de măsurare (determinare).
Auditorul trebuie să reunească elemente probante suficiente şi adecvate asupra estimărilor contabile
cuprinse în situaţiile financiare, respectiv să aprecieze caracterul rezonabil al acestor estimări şi corecta şi
completa prezentare a informaţiilor în anexe.
În aceste scop, auditorul poate:
- să examineze şi să testeze procedurile urmate de conducerea întreprinderii pentru efectuarea
estimării;
- să utilizeze o estimare independentă pentru a o compara cu cea efectuată de conducerea
întreprinderii;
- să revadă evenimentele posterioare închiderii exerciţiului pentru a stabili dacă estimarea se
confirmă.

72. Procedurile analitice în auditul situaţiilor financiare.

Procedurile analitice cuprind compararea informaţiilor financiare ale întreprinderii cu:

16
- informaţiile comparabile ale exerciţiilor precedente;
- rezultatele stabilite de întreprindere – bazate pe bugete sau previziuni – sau estimate de auditor
(cum ar fi cele privind cheltuielile cu amortizările);
- informaţiile similare din sectorul de activitate din care face parte întreprinderea.
-
Procedurile analitice sunt utilizate în diferite etape ale misiunii de audit şi anume:
- pentru a ajuta auditorul să planifice natura, calendarul şi întinderea altor proceduri de audit;
- în controalele substantive pentru găsirea elementelor probante;
- ca mijloc de revizuire a coerenţei de ansamblu a situaţiilor financiare.
Atunci când auditorul foloseşte procedurile analitice ca şi controale substantive, trebuie să ţină seama de
factori precum:
- obiectivele procedurilor analitice şi gradul lor de fiabilitate;
- disponibilitatea informaţiilor şi fiabilitatea lor;
- sursele informaţiilor disponibile (cele externe sunt cele mai fiabile);
- caracterul comparabil al surselor disponibile;
- cunoştinţele dobândite în misiunile anterioare.

73. Confirmarea externă (directă).

Este o procedură care constă în a cere unui terţ având legături de afaceri cu întreprinderea verificată, să
confirme direct auditorului informaţiile privind existenţa operaţiilor, a soldurilor etc. Auditorul are latitudinea de a
determina condiţiile şi întinderea acestei proceduri. Procedura demarează cu acordul conducerii întreprinderii
supusă controlului; dacă aceasta nu se arată favorabilă pentru o astfel de procedură, auditorul se poate găsi în una
din următoarele două situaţii:
- sau consideră că tehnicile compensatorii de control îi aduc elemente suficiente de probă;
- sau consideră că alte controale nu-l conduc la elemente probante faţă de limitele impuse de
conducerea întreprinderii, care va suporta consecinţele necesare cu privire la certificare.
Confirmarea directă este obligatorie pentru:
- confirmarea unor cauze în baza cărora s-au realizat unele tranzacţii;
- confirmarea de către bănci a soldurilor conturilor şi alte informaţii considerate necesare;
- confirmarea conturilor de clienţi şi debitori;
- confirmarea stocurilor din depozitele vamale, din consignaţie şi alte stocuri aflate la terţi;
- valori mobiliare cumpărate prin intermediari financiari;
- împrumuturi de la terţi;
- confirmarea soldurilor conturilor de furnizori şi creditori.
Confirmarea poate să fie pozitivă, atunci când terţul solicitat îşi exprimă acordul asupra informaţiei
primite sau furnizează chiar el informaţia, sau negativă, atunci când terţului solicitat i se cere să nu răspundă
decât în cazul în care nu este de acord cu informaţia care i s-a prezentat.
Auditorul trebuie să ia în considerare orice fapt de natură să pună în discuţie fiabilitatea răspunsului
obţinut la cererea de confirmare externă (directă).

74. Tehnica observării directe.

Observarea directă este mijlocul cel mai eficace de verificare a existenţei unui activ, însă ea nu aduce
decât o parte din elementele probante necesare şi anume numai existenţa bunului respectiv; celelalte elemente
probante ca: proprietatea asupra bunului, valoarea atribuită etc. trebuie verificate prin alte tehnici.

75. Tehnica sondajului.

Sondajul este definit ca o tehnică ce constă în selecţionarea unui anumit număr sau părţi dintr-o mulţime,
aplicarea la acestea a tehnicilor de obţinere a elementelor probante şi extrapolarea rezultatelor obţinute asupra
eşantionului la întreaga masă sau mulţime.
Sondajele sunt de două naturi diferite:
- sondaje asupra atribuţiilor, când auditorul caută să demonstreze că elementele care constituie
masa prezintă o caracteristică (trăsătură) comună;
- sondaje asupra valorilor, când auditorul caută să verifice valoarea dată unei mulţimi sau unei mase.
Auditorul poate folosi două tipuri de sondaje: statistice şi nestatistice, acesta din urmă bazat exclusiv pe
experienţa sa profesională. Sondajul nestatistic nu permite o extrapolare riguroasă a rezultatelor obţinute asupra
eşantionului la întreaga masă sau mulţime. Alegerea între cele două tipuri de sondaje depinde de pregătirea
profesională a auditorului şi de gradul de credibilitate pe care acesta doreşte să îl dea concluziilor sale.

76. Elemente probante: definiţie, rol, criterii de apreciere.

Elementele probante reprezintă informaţii obţinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe care îşi va
fonda opinia; aceste informaţii constau în documente justificative şi documente contabile care stau la baza
situaţiilor financiare şi care sunt coroborate cu informaţii din alte surse.
Rolul elementelor probante este acela de a-i furniza auditorului o bază rezonabilă pentru fundamentarea
opiniei sale.
Elementele probante trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii (criterii) de calitate pentru a putea
sta la baza fondării unei opinii: să fie suficiente şi să fie juste (adecvate).
Caracterul suficient se stabileşte în raport cu numărul de elemente probante colectate; caracterul just se
apreciază în raport cu gradul de adecvare, cu pertinenţa, fiabilitatea lor

77. Programul de control: rol, conţinut, forme de prezentare.

17
Nu există un program standard de control al conturilor deoarece acest program depinde exclusiv de
rezultatele etapelor precedente şi de caracteristicile fiecărei întreprinderi.
Etapa de cunoaştere a întreprinderii a permis determinarea domeniilor semnificative, a zonelor de risc şi a
naturii operaţiilor; în etapa de apreciere a controlului intern, auditorul a avut posibilitatea identificării existenţei
controlului intern pe care se poate sprijini şi verificării modului de funcţionare a acestuia. În funcţie de aceste
fluxuri de informaţii şi de gradul de fiabilitate al lor, auditorul îşi stabileşte programul de control al conturilor care
poate fi restrâns sau extins.
Aşadar, rolul programului de control este acela de a stabili care sunt controalele de efectuat, cât de
extinse vor fi acestea şi data la care ele vor fi efectuate.
Programul de control poate fi stabilit pe o foaie de lucru specială, care conţine următoarele rubrici:
- lista controalelor de efectuat, ordonată pe secţiunile situaţiilor financiare; aceste controale trebuie
să fie cât mai bine detaliate pentru a fi uşor de identificat documentele şi informaţiile necesare a se
solicita întreprinderii;
- întinderea eşantionului: ţinând seama de pragul de semnificaţie şi de eventualele erori ce pot fi
descoperite, este indicat ca în această coloană să se menţioneze volumul sondajelor de efectuat
pentru controlul respectiv;
- indicarea datei la care a fost efectuat controlul este foarte importantă, având în vedere că de data
la care s-a efectuat depinde calitatea unui control;
- o referinţă pentru foaia de lucru;
- probleme întâlnite: această coloană se foloseşte pentru supervizarea lucrărilor şi pentru a stabili
sinteza rezultatelor controlului.

Dosar Program de control Ref:


Pag:
Exerciţiu Auditor:
Viza responsabilului: Data creării: Data:
Data actualizării:
Controale de Mărimea Făcut de........ Referinţa Probleme întâlnite
efectuat eşantionului la data de....... (Foaia de lucru)

78. Conţinutul unui raport asupra controlului intern.

Conţinutul Raportului asupra controlului intern trebuie să respecte următoarele principii:


- prezentarea unei scurte sinteze asupra a ceea ce este esenţial pentru a folosi conducerii societăţii;
- prezentarea detaliată a problemelor pe servicii sau subunităţi ale întreprinderii pentru a putea fi
uşor difuzate;
- analiza fiecărei probleme în mod logic, de o manieră constructivă, pentru a permite societăţii să
utilizeze raportul ca un instrument de ameliorare a procedurilor în patru părţi: nota de introducere şi
sinteză, sumar, detalii şi anexe.
Nota de introducere şi sinteză poate cuprinde:
- o amintire rapidă a misiunii, a locului şi rolului activităţii de apreciere a controlului intern, condiţiile
de executare şi metodele utilizate;
- concluziile raportului (cu eventuale trimiteri la părţile din raport care detaliază problema);
- data şi semnătura.
Sumarul raportului poate figura imediat după nota de introducere şi sinteză şi poate fi prezentat în diferite
feluri: recapitularea diferitelor titluri şi puncte care vor fi reluate în partea de „Detalii”, reluarea rapidă a tuturor
slăbiciunilor constatate.
Detaliile raportului corespund cu ceea ce a fost anunţat în sumar; structurarea detaliilor se face
urmărindu-se anumite principii:
- prezentarea punctelor în ordinea importanţei;
- recapitularea punctelor pe secţiuni, funcţii sau grupe de conturi;
- o parte poate fi avută în vedere pentru recomandări mai puţin importante;
- o parte poate i destinată punctelor care pot avea o incidenţă semnificativă asupra certificării (însă
această parte nu poate să infirme opinia emisă asupra situaţiilor financiare în raportul general);
- recomandările date în cursul exerciţiului precedent pot fi reluate aici dacă acestora nu li s-a dat
curs.
Fiecare din punctele prezentate trebuie să conţină informaţiile următoare:
- descrierea punctelor slabe constatate;
- consecinţe şi incidenţe asupra situaţiilor financiare;
- sfaturi şi măsuri care permit ameliorarea situaţiei.

79. Ce sunt testele de conformitate?

Testele de conformitate presupun selecţionarea de către auditor a unui număr limitat de tranzacţii cărora
le urmăreşte circuitul pentru a reţine dacă toate controalele prevăzute au fost efectuate. Scopul nu este de
descoperi erori în funcţionarea sistemului, ci numai de a obţine o asigurare că sistemul descris este cel real şi că a
fost înţeles.
Modalităţi de realizare a testelor de conformitate:
- observarea directă;
- confirmarea verbală a celor ce utilizează procedura respectivă;

18
- existenţa mijloacelor utilizate (ştampile, vize, fişiere etc.);
- observarea ulterioară, constând în reluarea în întregime a circuitului, plecând de la origine, pentru
a-l testa.

80. Ce sunt testele de permanenţă?

Testele de permanenţă sunt verificări efectuate pentru a stabili dacă procedurile sistemului contabil şi de
control intern fac obiectul unei aplicări efective şi constante. Aceste teste trebuie să fie suficient de ample pentru
ca auditorul să se convingă în legătură cu faptul că procedurile controlate sunt aplicate într-o manieră permanentă
şi fără defecţiuni. Poate fi avută în vedere şi utilizarea tehnicilor statistice.

81. Evaluarea controlului intern: conţinut şi etape.

Evaluarea controlului intern vizează studiul şi evaluarea de către auditor a sistemelor considerate
semnificative în scopul identificării controalelor interne pe care doreşte să se sprijine, pe de o parte, precum şi a
riscurilor de eroare în tratarea datelor şi informaţiilor, pe de altă parte.
Toate acţiunile întreprinse de auditor în această etapă sunt concentrate asupra a trei întrebări care
furnizează baza de apreciere a sistemului de control intern:
- care sunt procedurile efective, în funcţiune, care au ca obiectiv realizarea unui control intern
eficient?
- aceste proceduri sunt aplicabile?
- în ce măsură aceste proceduri satisfac realizarea unui bun control intern şi pot conduce la
elaborarea de documente financiar-contabile corecte?
Auditorul nu trebuie să verifice ansamblul controlului intern, ci numai acele elemente ale acestuia pe care
vrea să se sprijine.
Etapele evaluării controlului intern sunt:
- înţelegerea şi descrierea sistemelor semnificative;
- confirmarea înţelegerii sistemului; testele de conformitate;
- evaluarea riscurilor de eroare;
- verificarea funcţionării controlului intern;
- evaluarea preliminară; testele de permanenţă;
- evaluarea finală şi incidenţa asupra misiunii.

82. Planul de misiune: conţinut şi rol.

Planul de misiune este în fapt programul general de muncă în care sunt sintetizate toate informaţiile
obţinute pe baza cărora să poată fi orientată şi planificată misiunea de audit. Este documentul care serveşte ca
instrument de bază pentru toţi intervenienţii de-a lungul întregii misiuni de audit.
Planul de misiune permite auditorului:
- să-şi stabilească natura şi întinderea controalelor în raport cu pragul de semnificaţie ales;
- să-şi organizeze lucrările de audit astfel încât să fie atins obiectivul de a certifica situaţiile financiare
în mod raţional, cu maximum de eficacitate şi în cadrul termenelor convenite cu clientul.
Planul de misiune este deci un instrument de lucru care permite luarea de decizii cu privire la: lucrările de
efectuat, mijloacele necesare, datele intervenţiilor în teren, rapoarte şi relaţii de stabilit, bugetul de timp şi costurile
angajate.
Din planul de misiune nu pot lipsi informaţii care se referă la: cunoaşterea activităţilor întreprinderii,
înţelegerea sistemului contabil şi a de control intern, riscul şi pragul de semnificaţie, natura calendarului,
întinderea procedurilor de audit şi coordonarea, conducerea, supravegherea şi revizuirea lucrărilor.
Conţinutul tip al unui plan de misiune este următorul:
I. Prezentarea întreprinderii;
II. Informaţii contabile;
III. Definirea misiunii;
IV. Sisteme şi domenii semnificative;
V. Orientarea programului de lucru;
VI. Echipa şi bugetul;
VII. Planificarea

83. Orientarea şi planificarea auditului.

În această etapă profesionistul contabil obţine informaţii cu privire la particularităţile întreprinderii, zonele
sale de risc, domeniile şi sistemele semnificative, informaţii care să-i permită orientarea şi planificarea controalelor
astfel încât să fie prevenite lucrări inutile sau care nu vor servi realizării obiectivelor misiunii de audit.
Tehnicile şi procedurile folosite pentru realizarea obiectivelor acestei etape sunt din ce în ce mai diferite. O
grupare a principalelor lucrări de efectuat în această etapă poate fi prezentată astfel:
- culegerea de informaţii generale despre întreprindere;
- identificarea domeniilor şi sistemelor semnificative;
- redactarea Planului de misiune (planului de audit);
- elaborarea Programului de muncă.

84. Programul de muncă.

Pentru realizarea prevederilor Planului de misiune, auditorul trebuie să elaboreze şi să documenteze un


Program de muncă în care sunt definite natura, calendarul şi întinderea procedurilor de audit necesare.

19
Programul de muncă este un ansamblu de instrucţiuni puse în atenţia tuturor participanţilor la misiunea de
audit care permit controlul bunei execuţii a lucrărilor pe tot parcursul misiunii de audit. Programul de muncă poate
să detalieze obiectivele auditului, precum şi bugetul de timp pentru fiecare rubrică şi pentru fiecare procedură de
audit folosită.
Pentru elaborarea programului de muncă, auditorul va aprecia evaluarea specifică a riscurilor inerente şi a
riscurilor legate de control, precum şi nivelul de asigurare care ar urma să fie furnizată de controalele substantive
(controalele proprii ale auditorului).
Altfel spus, Programul de muncă este o detaliere a tuturor elementelor conţinute în Planul de audit
(misiune), în vederea asigurării îndeplinirii acestuia din urmă.

85. Faze şi etape în executarea unei misiuni de audit de bază.

Faze Etape
Faza iniţială • Acceptarea mandatului şi contractarea lucrărilor de audit
• Orientarea şi planificarea auditului
Faza executării lucrărilor • Aprecierea controlului intern
• Controlul conturilor
• Examenul situaţiilor financiare
Faza finală • Evenimente posterioare închiderii exerciţiului
• Utilizarea lucrărilor altor profesionişti
• Alte lucrări necesare închiderii
• Raportul de audit
• Documentarea lucrărilor de audit

86. Acceptarea mandatului şi contractarea lucrărilor de audit.

Înainte de a contracta o lucrare de audit a situaţiilor financiare ale unei entităţi, auditorul trebuie să
aprecieze posibilitatea de a îndeplini această misiune, ţinând seama de unele reguli profesionale şi de deontologie.
Acţiunile întreprinse în această etapă permit auditorului să colecteze informaţiile necesare fundamentării
deciziei de acceptare a misiunii, şi acestea se referă la:
- cunoaşterea globală a întreprinderii;
- examenul de independenţă şi de absenţă a incompatibilităţilor;
- examenul competenţei;
- contactul cu fostul auditor sau cenzor;
- decizia de acceptare a mandatului;
- fişa de acceptare a mandatului.

Contractarea lucrărilor presupune stabilirea de către auditor şi client a termenilor şi condiţiilor de


realizare a misiunii de audit. Aceste elemente trebuie consemnate într-o scrisoare de misiune sau în orice alt tip de
contract adecvat.
Normele legale româneşti prevăd obligaţia ca activitatea profesioniştilor contabili să se desfăşoare pe bază
de contracte de prestări servicii fără a se face vreo distincţie între misiunile de audit legal – care presupun
desemnarea acestor profesionişti de către AGA a întreprinderii auditate şi misiunile de audit contractual.

87. Ce este şi ce conţine scrisoarea de misiune (de angajament)?

Scrisoarea de misiune este documentul în care sunt consemnaţi termenii şi condiţiile de realizare a
misiunii de audit. Dintr-un astfel de document nu trebuie să lipsească:
- obiectivul auditului situaţiilor financiare;
- responsabilitatea conducerii întreprinderii cu privire la pregătirea şi prezentarea situaţiilor
financiare;
- întinderea lucrărilor de audit, făcând referire la legislaţia aplicabilă, la reglementările sau
recomandarea organismelor profesionale al căror membru este auditorul;
- forma oricărui raport sau alte comunicări în legătură cu rezultatele misiunii de audit;
- riscul inevitabil de nedetectare a unor anomalii semnificative, ca urmare a sondajelor şi a altor
limite inerente oricărui sistem contabil şi de control intern;
- necesitatea de a avea acces fără restricţii la orice document contabil, piese justificative sau alte
informaţii solicitate.
Auditorul poate să dorească să introducă în Scrisoarea de misiune prevederi referitoare la:
- planificarea auditului;
- descrierea altor scrisori, corespondenţe sau rapoarte pe care el prevede să le trimită clientului;
- baza de calcul a onorariilor şi condiţiile de facturare;
- dorinţa de a primi o confirmare scrisă din partea conducerii întreprinderii-client cu privire la
declaraţiile făcute de aceasta cu diferite ocazii în legătură cu auditul;
- cerere de confirmare a termenilor şi condiţiilor din scrisoarea de misiune.
Auditorul poate decide să nu trimită o nouă scrisoare de misiune pentru fiecare din exerciţiile viitoare. La
primirea solicitării din partea întreprinderii-client, auditorul trebuie să aprecieze dacă unii termeni din scrisoarea de
misiune ar trebui modificaţi ţinând seama de evoluţia semnificativă a naturii sau importanţei activităţilor clientului
său.

88. Care sunt prevederile de bază ale contractului de prestări de servicii de audit?

- obiectivul auditului situaţiilor financiare;


- responsabilitatea conducerii întreprinderii cu privire la pregătirea şi prezentarea situaţiilor
financiare;

20
- întinderea lucrărilor de audit, făcând referire la legislaţia aplicabilă, la reglementările sau
recomandarea organismelor profesionale al căror membru este auditorul;
- forma oricărui raport sau alte comunicări în legătură cu rezultatele misiunii de audit;
- riscul inevitabil de nedetectare a unor anomalii semnificative, ca urmare a sondajelor şi a altor
limite inerente oricărui sistem contabil şi de control intern;
- necesitatea de a avea acces fără restricţii la orice document contabil, piese justificative sau alte
informaţii solicitate.

90. Care sunt normele de referinţă în auditul situaţiilor financiare?

În auditul situaţiilor financiare sunt folosite două categorii de norme: norme contabile şi norme de audit.

91. Ce sunt şi ce rol joacă normele de audit?

Normele de audit reprezintă un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesională la care se referă
auditorul pentru calificarea muncii sale.
Acestea pot fi: Standardele internaţionale de audit (ISA), Practicile Internaţionale de Audit (IAPS),
Standardele Internaţionale privind Angajamentele de Revizuire (ISRE), Standardele Internaţionale pentru Misiuni
Conexe (ISRS); normele naţionale emise de un organism profesional recunoscut ca fiind autoritate în domeniu.
Normele de audit se clasifică în trei categorii, acoperind întreaga activitate a auditorului:
- norme profesionale de lucru se referă la: orientarea şi planificarea misiunii, aprecierea controlului
intern, obţinerea elementelor probante, documentarea lucrărilor etc.;
- normele de raportare se referă la opiniile care pot fi emise într-o misiune de audit;
- norme generale de comportament profesional vizează respectarea principiilor de independenţă,
competenţă, secret profesional, competenţă profesională, integritate, obiectivitate, comportare
deontologică.
Normele de audit oferă terţilor asigurarea că opinia auditorului va fi emisă în funcţie de criterii de calitate
omogene; ele permit, de asemenea, auditorului să definească scopurile pe care le are de atins prin punerea în lucru
a celor mai potrivite tehnici.

92. Ce sunt şi ce rol au normele contabile?

Normele contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilităţii. Ele sunt
comune şi obligatorii pentru toţi cei care stabilesc, controlează şi utilizează situaţiile financiare. Cei care
controlează situaţiile financiare sunt prevăzuţi prin legislaţia fiecărei ţări (auditori, cenzori) şi au ca referinţă în
activitatea lor normele contabile.
Situaţiile financiare ce fac obiectul auditului trebuie întocmite potrivit uneia sau mai multora din referinţele
următoare:
- Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS);
- standardele sau normele contabile naţionale;
- alte referinţe contabile bine precizate şi recunoscute, aplicate pentru elaborarea şi prezentarea
situaţiilor financiare.
În paragraful opiniei, auditorul precizează referinţa contabilă în raport de care situaţiile financiare sunt
stabilite, utilizând termeni ca „în conformitate cu IAS (sau cu normele naţionale).

93. Ce este şi cum se determină pragul de semnificaţie?

Prin prag de semnificaţie se înţelege nivelul, mărimea unei sume peste care auditorul consideră că o
eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea şi sinceritatea situaţiilor financiare, precum şi
imaginea fidelă a rezultatului, a situaţiei financiare şi a patrimoniului întreprinderii. Altfel spus, pragul de
semnificaţie reprezintă ceea ce în contabilitatea anglo-saxonă poartă denumirea de materialitate, adică nivelul de
eroare sub care înţelegerea şi interpretarea situaţiilor financiare nu vor fi afectate semnificativ.
Pentru determinarea pragului de semnificaţie este necesară parcurgerea a două faze, cuprinzând, în total,
cinci etape, după cum urmează:
1. Faza de planificare a profunzimii testelor, cu două etape:
a. Fixarea valorii preliminare a pragului de semnificaţie;
b. Repartizarea valorii preliminare a pragului de semnificaţie pe segmente (eroare tolerabilă).
2. Faza de evaluare a rezultatelor, în care se disting trei etape:
c. Estimarea valorii totale a prezentărilor eronate din segment;
d. Estimarea valorii cumulate (combinate) a prezentărilor eronate;
e. Compararea estimării valorii cumulate cu valoarea preliminară sau revizuită a pragului de semnificaţie.

95. Ce este şi cum se calculează eroarea tolerabilă?

Eroarea tolerabilă este eroarea maximală într-o populaţie selecţionată pe care auditorul poate să o
accepte trăgând concluzii că rezultatele sondajului au atins obiectivul auditului. Ea se determină pe bază de
raţionament profesional, ţinând cont de pragul de semnificaţie global calculat de auditor, ca procent din acesta.
Eroarea tolerabilă poate fi:
a. nulă sau mică, atunci când contul poate fi auditat în întregime cu cheltuieli mici şi nu aşteaptă
descoperirea nici unei erori;
b. mare, atunci când contul este mai mare şi necesită o eşantionare de proporţii pentru a putea fi auditat;
c. mare ca pondere în totalul contului, atunci când contul poate fi verificat cu cheltuieli extrem de mici,
probabil prin proceduri analitice, în cazul în care eroarea tolerabilă este de proporţii;

21
d. redusă ca pondere în soldul total al contului, atunci când cea mai mare parte a acelui sold a rămas
neschimbat şi contul nu trebuie să mai fie auditat;
e. moderat de mare, atunci când se aşteaptă să existe un număr relativ mare de erori.

96. Riscul de audit: componente şi relaţiile între acestea.

Riscul de audit constă în faptul că auditorul exprimă o opinie incorectă din cauza faptului că în situaţiile
financiare sunt erori semnificative.
Riscul de audit se divide în trei componente: riscul inerent, riscul legat de control şi riscul de nedescoperire
(nedetectare).
Există o relaţie de inversă proporţionalitate între riscul de nedetectare şi nivelul cumulat al riscului inerent
şi al riscului leat de control. De exemplu, dacă riscurile inerente şi cele legate de control sunt ridicate, trebuie fixat
un nivel al riscului de nedetectare redus, astfel încât să fie redus cât mai mult riscul de audit şi invers, dacă riscurile
inerente şi cele legate de control sunt slabe, auditorul va accepta un nivel al riscului de nedetectare mai ridicat.

97.Ce este riscul legat de control?

Riscul legat de control constă în faptul ca o eroare semnificativă într-un cont sau într-o categorie de
operaţiuni, izolată sau împreună cu alte solduri de conturi sau categorii de operaţiuni, să nu fie nici prevenită, nici
descoperită şi corectată prin sistemul contabil şi de control intern utilizate.

98. Ce este riscul inerent?

Riscul inerent constă în posibilitatea ca soldul unui cont sau ca o categorie de operaţiuni să comporte erori
semnificative, izolate sau împreună cu erorile din alte conturi sau categorii de operaţiuni, din cauza unui control
intern insuficient.

99. Ce este riscul de nedetectare?

Riscul de nedetectare (nedescoperire) constă în faptul că toate procedurile de control puse în lucru de
auditori nu reuşesc să descopere o eroare semnificativă în soldul unui cont sau într-o categorie de operaţiuni,
izolată sau împreună cu alte solduri sau categorii de operaţiuni.

100. Ce este şi ce semnificaţie are importanţa relativă?

Importanţa relativă este un factor care permite auditorilor să aprecieze amploarea diferitelor categorii de
riscuri. Ea se defineşte în raport cu valoarea sau cu natura unei iregularităţi sau inexactităţi care figurează în
informaţia financiară (inclusiv o omisiune) şi care, singură sau adăugată altora, ţinând seama de circumstanţele
specifice situaţiei respective, ar putea avea drept consecinţă influenţarea raţionamentului sau deciziei unei
persoane rezonabile care se sprijină pe această informaţie.

101. Daţi definiţia auditului în general şi elementele principale ale acestuia.

Prin audit, în general, se înţelege examinarea profesională a unei informaţii în vederea exprimării unei
opinii responsabile şi independente prin raportarea la un criteriu (standard, normă) de calitate.
Principalele elemente care definesc auditul sunt:
- examinarea unei informaţii trebuie să fie exclusiv o examinare profesională;
- scopul examinării unei informaţii este acela de a exprima o opinie asupra acesteia;
- opinia exprimată asupra unei informaţii trebuie să fie responsabilă şi independentă, ceea ce
presupune că persoana care face această examinare are anumite responsabilităţi pentru activitatea
sa şi trebuie să fie independentă;
- examinarea trebuie să se facă după reguli dinainte stabilite, cuprinse într-un standard sau normă
legală sau profesională care constituie criteriu de calitate.

102. Daţi definiţia auditului statutar şi elementele principale ale acestuia.

Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi independent
asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare
şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare, precum şi a rezultatelor (performanţelor) obţinute de aceasta.
Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează (verifică)
şi certifică în totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specifice
întreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale, ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor
întreprinderii.
Elementele de bază ale auditului statutar sunt:
- profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană fizică sau juridică;
- obiectul examinării efectuate de profesionistul contabil îl constituie situaţiile financiare ale entităţii,
în totalitate lor: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare, în
funcţie de referenţialul contabil aplicabil;
- scopul examinării îl constituie exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi
completă a poziţiei financiare (patrimoniului), a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de
entitatea auditată;
- criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprimă opinia îl constituie
standardele (normele) de audit şi standardele (normele) contabile.

103. Ce este auditul financiar? Dar auditul statutar?

22
Denumirea de audit financiar poate fi folosită pentru a desemna numeroase misiuni, cum ar fi:
- auditul financiar al procedurilor informatizate de ţinere a contabilităţii;
- auditul financiar al operaţiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentară a acestora
în situaţiile financiare;
- auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea legislaţiei sociale;
- auditul financiar asupra situaţiei fiscale;
- auditul financiar asupra conturilor de clienţi pentru a verifica dacă evaluarea creanţelor îndoielnice
s-a făcut de o manieră prudentă.
Altfel spus, orice analiză, orice control, orice verificare şi orice studiu supra unei secţiuni sau părţi din
contabilitate sau din situaţiile financiare ale unei entităţi poate fi calificată ca audit financiar.
Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi
independent asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii
fidele, clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare, precum şi a rezultatelor (performanţelor) obţinute de
aceasta.
Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează (verifică)
şi certifică în totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specifice
întreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale, ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor
întreprinderii.

104. Auditul contractual: caracteristici şi obiect.

Auditul contractual se realizează la cererea unui client şi nu în virtutea unei obligaţii legale. Numirea
auditorului se face de către management, obiectivele fiind stabilite prin contract în funcţie de aşteptările clientului
şi pot fi foarte diferite de la un audit la altul. În aceste condiţii, se pot emite diferite rapoarte ţinând cont de
cerinţele clientului. În cazul auditului contractual, cerinţele etice nu sunt atât de restrictive ca în cazul auditului
statutar, misiunea putând avea natura unei consultanţe. (a se vedea şi răspunsul la întrebarea 181)

105. Enumeraţi şi explicaţi 8 diferenţe între auditul extern şi auditul intern.

1. Statutul: auditorul extern este un prestator de servicii independent din punct de vedere juridic, în timp
de auditorul intern face parte din personalul întreprinderii.
2. Beneficiarii: auditorul extern auditează conturile pentru toţi cei care au nevoie, de regulă terţii, iar
auditorul intern lucrează în folosul responsabililor întreprinderii.
3. Obiectivele: auditul extern certifică imaginea fidelă, clară şi completă a poziţiei şi situaţiei financiare,
precum şi a rezultatelor (performanţelor) obţinute de o entitate, în timp ce auditul intern apreciază bunul mers al
procedurilor de control intern şi recomandă acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea acestora.
4. Domeniul de aplicare: în cazul auditului extern este tot ceea ce participă la elaborarea situaţiilor
financiare, în sensul că auditul extern vizează sistemele de informare; auditul intern are ca domeniu de aplicare
toate funcţiile întreprinderii.
5. Prevenirea fraudei: auditul extern se preocupă de fraudă în măsura în care aceasta are sau se
presupune că are legătură cu situaţiile financiare, în timp ce auditul intern se preocupă de orice fraudă.
6. Independenţa: auditorul extern trebuie să fie independent faţă de client, în timp ce auditorul intern
este angajat.
7. Periodicitatea: auditul extern este o activitate intermitentă, în timp ce auditul intern este o activitate
permanentă.
8. Metoda: auditorii externi lucrează după metode verificate (prevăzute în standarde, în timp ce auditorii
interni au o metodă de lucru specifică.

106. Care sunt principalele lucrări de efectuat când examinaţi conturile de imobilizări corporale?

1. Dacă toate imobilizările corporale intrate sunt contabilizate.


2. Dacă toate ieşirile de imobilizări corporale sunt înregistrate.
3. Dacă toate amortizările sunt contabilizate.
4. Dacă toate veniturile şi toate cheltuielile privind imobilizările corporale sunt înregistrate.
5. Dacă imobilizările corporale înregistrate există şi aparţin întreprinderii.
6. Dacă nici o cheltuială curentă nu este înregistrată la imobilizări corporale.
7. Dacă limitările dreptului de proprietate sunt înregistrate (de ex. ipotecile).
8. Dacă preţul de înregistrare a imobilizărilor corporale este corect calculat.
9. Dacă documentele sunt corect înregistrate.
10. Dacă sistemul informaţional permite contabilităţii să cunoască mişcările imobilizărilor corporale atunci
când acestea au loc.

107. Prezentaţi 10 lucrări de efectuat atunci când examinaţi conturile de imobilizări financiare.

1. Dacă toate imobilizările financiare intrate sunt contabilizate.


2. Dacă toate ieşirile de imobilizări financiare sunt înregistrate.
3. Dacă toate deprecierile sunt contabilizate.
4. Dacă toate veniturile şi toate cheltuielile privind imobilizările financiare sunt înregistrate.
5. Dacă imobilizările financiare înregistrate se află în portofoliu întreprinderii.
6. Dacă nici o cheltuială curentă nu este înregistrată la imobilizări financiare.
7. Situaţia garanţiilor pentru împrumuturile acordate.
8. Dacă preţul de înregistrare a imobilizărilor financiare este corect calculat.
9. Dacă documentele sunt corect înregistrate.
10. Dacă sistemul informaţional permite contabilităţii să cunoască mişcările imobilizărilor financiare atunci
când acestea au loc.

23
108. Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de stocuri.

1. Dacă toate stocurile sunt inventariate.


2. Dacă stocurile inventariate sunt contabilizate.
3. Dacă toate mişcările stocurilor sunt înregistrate.
4. Dacă în lista stocurilor figurează numai cele aparţinând întreprinderii.
5. Dacă a fost stabilit costul stocurilor.
6. Dacă stocurile care au suferit deprecieri sunt corect identificate.
7. Dacă toate ajustările pentru depreciere au fost corect contabilizate.
8. Dacă mişcările de stocuri au fost contabilizate la data efectuării lor.
9. Dacă stocurile sunt înregistrate în conturile corespunzătoare.
10. Dacă valoarea stocurilor din bilanţ corespunde cu inventarul.
(11. Dacă listele de inventar sunt corect totalizate.)

109. Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de trezorerie.

1. Dacă toate sumele datorate întreprinderii au fost încasate.


2. Dacă toate sumele încasate au fost contabilizate.
3. Dacă toate sumele plătite au fost contabilizate.
4. Dacă toate „descărcările” clienţilor corespund unor încasări efective.
5. Dacă efectele remise spre încasare au fost corect evaluate.
6. Dacă încasările sunt contabilizate la suma reală.
7. Dacă încasările şi plăţile sunt înregistrate în perioada în care au avut loc.
8. Dacă încasările şi plăţile sunt imputate corect în conturi.
9. Dacă operaţiile de încasări şi plăţi sunt justificate şi autorizate.
10. Dacă jurnalele (registrele) sunt corect totalizate şi centralizate.

110. Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de capitaluri proprii.

1. De analizat operaţiunile de creştere a capitalului social.


2. De analizat modul în care s-a calculat valoarea de emisiune a noilor acţiuni.
3. De verificat existenţa hotărârii AGA pentru orice modificare a capitalului.
4. De verificat concordanţa informaţiilor obţinute de la întreprindere cu cele de la Registrul comerţului.
5. De verificat preţul de răscumpărare a acţiunilor proprii.
6. Dacă există restricţii în distribuirea profitului.
7. De analizat justificarea acoperirii pierderilor reportate din capitalul social.
8. De analizat contul de rezultate şi de comparat rezultatele curente cu cele ale perioadelor anterioare.
9. De verificat modul în care s-a făcut distribuirea dividendelor.
10. De verificat respectarea dispoziţiilor legale şi statutare privind rezervele.

111. Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de vânzări şi clienţi.

1. Dacă toate mărfurile expediate sunt facturate.


2. Dacă au fost făcute stornările pentru toate mărfurile returnate şi pentru toate litigiile cu clienţii.
3. Dacă toate facturile anulate sunt contabilizate.
4. Dacă toate facturile emise corespund mărfurilor expediate.
5. Dacă toate anulările de facturi corespund unor returnări sau litigii.
6. Dacă facturile sunt emise cu preţuri corecte şi sunt corect calculate.
7. Dacă sunt rapid identificate facturile a căror încasare este incertă.
8. Dacă facturile sunt contabilizate în perioada livrărilor.
9. Dacă facturile şi anulările sunt imputate în conturile corespunzătoare.
10. Dacă jurnalele sunt corect totalizate şi centralizate.

112. Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de cumpărări şi de furnizori.

1. Dacă toate stocurile primite sunt facturate.


2. Dacă s-au făcut stornările pentru toate bunurile returnate şi pentru toate litigiile.
3. Dacă sunt contabilizate toate documentele care atestă cumpărările.
4. Dacă toate facturile primite corespund unor bunuri efectiv cumpărate.
5. Dacă toate stornările corespund unor bunuri returnate sau unor litigii.
6. Dacă preţurile de pe facturile primite sunt corecte.
7. Dacă au fost corect făcute conversiile pentru facturile în valută.
8. Dacă facturile sunt contabilizate în perioada corectă, adică în perioada primirii efective a mărfurilor.
9. Dacă facturile sunt înregistrate în conturile corecte.
10. Dacă jurnalele sunt corect totalizate şi centralizate.

113. Enumeraţi 8 diferenţe între auditul extern şi auditul intern.(288)

1. Statutul: auditorul extern este un prestator de servicii independent din punct de vedere juridic, în timp
de auditorul intern face parte din personalul întreprinderii.
2. Beneficiarii: auditorul extern auditează conturile pentru toţi cei care au nevoie, de regulă terţii, iar
auditorul intern lucrează în folosul responsabililor întreprinderii.
3. Obiectivele: auditul extern certifică imaginea fidelă, clară şi completă a poziţiei şi situaţiei financiare,
precum şi a rezultatelor (performanţelor) obţinute de o entitate, în timp ce auditul intern apreciază bunul mers al
procedurilor de control intern şi recomandă acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea acestora.

24
4. Domeniul de aplicare: în cazul auditului extern este tot ceea ce participă la elaborarea situaţiilor
financiare, în sensul că auditul extern vizează sistemele de informare; auditul intern are ca domeniu de aplicare
toate funcţiile întreprinderii.
5. Prevenirea fraudei: auditul extern se preocupă de fraudă în măsura în care aceasta are sau se
presupune că are legătură cu situaţiile financiare, în timp ce auditul intern se preocupă de orice fraudă.
6. Independenţa: auditorul extern trebuie să fie independent faţă de client, în timp ce auditorul intern
este angajat.
7. Periodicitatea: auditul extern este o activitate intermitentă, în timp ce auditul intern este o activitate
permanentă.
8. Metoda: auditorii externi lucrează după metode verificate (prevăzute în standarde, în timp ce auditorii
interni au o metodă de lucru specifică.

114. Care sunt principalele obiective ale controlului intern ale unei entităţi?

1. Protejarea activelor întreprinderii;


2. Asigurarea fidelităţii şi exactităţii informaţiei contabile;
3. Asigurarea respectării dispoziţiilor întreprinderii;
4. Promovarea eficacităţii exploatării.

115. Care sunt elementele de bază ale controlului intern al unei entităţi?

a. Existenţa unui plan de organizare care să cuprindă:


- definirea cât mai precisă a sarcinilor (fiecare trebuie să ştie ce trebuie să facă);
- definirea limitelor de competenţă şi a răspunderilor, ceea ce presupune stabilirea unei ierarhii a cărei
autoritate este indiscutabilă;
- circulaţia informaţiilor: circulaţia documentelor trebuie să fie suficient de precisă şi elaborată pentru a
exclude neglijenţa şi fantezia.
b. Competenţa şi integritatea personalului sunt esenţiale, mai ales la nivelul direcţiunii; deciziile pe care le
iau responsabilii compartimentelor, bune sau rele, se repercutează asupra compartimentelor pe care le conduc.
c. Existenţa unei documentaţii satisfăcătoare se referă la:
- producerea informaţiilor: este recomandată existenţa unor instrucţiuni scrise sub forma unui manual de
proceduri;
- arhivarea informaţiilor: „memoria” unei întreprinderi este un element esenţial al controlului intern care
condiţionează toate controalele ulterioare.

116. Explicaţi importanţa separării sarcinilor în organizarea controlului intern al unei entităţi.

Separarea sarcinilor este necesară pentru a permite controlul reciproc al execuţiei lor. În acest fel se evită
ca o persoană să poată comite o eroare sau o iregularitate, având posibilitatea de a o ascunde sau fără ca o altă
persoană să aibă posibilitatea de a o descoperi.

117. Definiţi auditul intern şi controlul intern şi relaţia dintre acestea.

Auditul intern este un compartiment din cadrul unei întreprinderi care efectuează verificări pentru aceasta;
face parte din controlul intern al entităţii şi are ca obiective de bază verificarea sistemelor contabile şi de control
intern. Auditul intern se poate realiza şi pe baze contractuale cu o firmă de audit, alta decât cea care efectuează
auditul asupra situaţiilor financiare ale acelei entităţi.
Sistemul de control intern reprezintă un ansamblu de politici şi proceduri puse în aplicare de conducerea
unei entităţi în vederea asigurării, în măsura posibilului, a unei gestionări riguroase şi eficiente a activităţilor
acesteia.
Controlul intern al unei entităţi se referă la totalitatea procedurilor şi la realizarea lui participă întreg
personalul entităţii respective.
Auditul intern al unei entităţi se referă la controlul existenţei şi aplicării procedurilor din entitatea
respectivă.

118. Care sunt principalele obiective ale auditului intern?

Obiectivele auditului intern sunt:


a. verificarea conformităţii activităţilor din entitatea auditată cu politicile, programele şi managementul
acesteia;
b. evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi nefinanciare dispuse şi efectuate
de către conducerea unităţii în scopul creşterii eficienţei activităţii entităţii;
c. evaluarea gradului de adecvare a datelor/informaţiilor financiare şi nefinanciare destinate conducerii
pentru cunoaşterea realităţii din entitate;
d. protejarea elementelor patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere şi identificarea metodelor de prevenire
a fraudelor şi pierderilor de orice fel.

119. Care sunt cele patru categorii de audit intern în funcţie de natură?
1. auditul de conformitate/regularitate
2. auditul de eficacitate
3. auditul de management
4. auditul strategic

120. Prezentaţi o clasificare a misiunilor de audit intern.

Misiunea de audit intern (MAI) poate îmbrăca, după caz, următoarele forme:
1. după sfera de cuprindere materială:

25
-MAl globală: se referă la ansamblul unei activităţi, acţiuni sau operaţiuni;
-MAI parţială: se referă doar la o parte (aspect, segment etc.) dintr-o activitate, acţiune sau operaţiune;
2. după sfera de cuprindere teritorială:
-MAI simplă: obiectul auditat sau obiectivul misiunii de audit intern sunt limitate la teritoriul administrativ în
care structura de audit intern are competenţă teritorială;
-MAI mixtă: obiectul auditat sau obiectivul misiunii de audit intern se extind asupra unor teritorii
administrative care depăşesc competenţa teritorială a structurii de audit intern respective;
3. după orizontul de timp în care se desfăşoară:
-MAI subanuală: calendarul misiunii de audit intern cuprinde o perioadă de timp mai mică de un an
calendaristic;
-MAI anuală: calendarul misiunii de audit intern cuprinde o perioadă de timp de un an calendaristic;
-MAI multianuală: calendarul misiunii de audit intern cuprinde o perioadă de timp mai mare de un an
calendaristic;
4. după orizontul de timp supus auditării:
MAI statică (fenomenală): orizontul de timp supus auditării permite doar o diagnosticare spot a obiectului
auditat;
MAI dinamică (procesuală): orizontul de timp supus auditării permite o evaluare a desfăşurării relevante a
obiectului auditat;
5. după periodicitatea auditării aceluiaşi obiect:
MAI ciclică: misiunea de audit intern se reia asupra aceluiaşi obiect auditat la anumite intervale, cu o
frecvenţă stabilă;
MAI aleatoare: misiunea de audit intern nu urmăreşte realizarea unei anumite periodicităţi de auditare a
aceluiaşi obiect al auditului;
6. după gradul de cuprindere a obiectelor auditate de acelaşi fel:
-MAI exhaustivă: cuprinde toate obiectele de acelaşi fel, în legătură cu care se auditează o anumită
activitate, operaţiune sau acţiune;
MAI selectivă: cuprinde un eşantion din obiectele de acelaşi fel la care
se auditează o anumită activitate, operaţiune sau acţiune;
7. după stadiul obiectului auditat:
-MAI ex post: obiectul auditat şi-a încheiat activitatea, operaţiunea sau acţiunea care constituie obiectivul
misiunii;
-MAI concomitent: activitatea, operaţiunea sau acţiunea care constituie obiectivul misiunii din cadrul
obiectului auditat sunt în curs;
8. după gradul de complexitate al misiunii:
- MAI omogenă; misiunea de audit intern cuprinde o singură pistă de audit intern;
-MAI eterogenă: misiunea de audit intern cuprinde mai multe piste de audit intern;

121. Care sunt principalele etape de realizare a unei misiuni de audit intern?

Etapele de realizare a unei misiuni de audit intern sunt:


1. Etapa de pregătire
2. Etapa de realizare propriu-zisă
3. Etapa de încheiere ( evaluare şi raportare)

122. Conţinutul şi structura planurilor de control al conturilor.

Programul (planul) de control poate fi stabilit pe o foaie de lucru specială, care conţine următoarele rubrici:
- lista controalelor de efectuat, ordonată pe secţiunile situaţiilor financiare; aceste controale trebuie
să fie cât mai bine detaliate pentru a fi uşor de identificat documentele şi informaţiile necesare a se
solicita întreprinderii;
- întinderea eşantionului: ţinând seama de pragul de semnificaţie şi de eventualele erori ce pot fi
descoperite, este indicat ca în această coloană să se menţioneze volumul sondajelor de efectuat
pentru controlul respectiv;
- indicarea datei la care a fost efectuat controlul este foarte importantă, având în vedere că de data
la care s-a efectuat depinde calitatea unui control;
- o referinţă pentru foaia de lucru;
- probleme întâlnite: această coloană se foloseşte pentru supervizarea lucrărilor şi pentru a stabili
sinteza rezultatelor controlului.

26