Versiune imprimabila: Fata de împarat si fiul vaduvei Page 1 of 3

Imprima povestea!

Fata de împarat si fiul vaduvei

A fost odata ca niciodat a; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când facea
plopsorul pere si rachita micsunele; de când se bateau ursii în coade; de când se
luau de gât lupii cu mieii de se sarutau, înfratindu-se; de când se potcovea puricele
la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca în slava cerului de ne
aducea povesti;
De când se scria musca pe parete,
Mai mincinos cine nu crede.
A fost odata un împarat foarte bogat si puternic. Acest împarat avea un fecior
si o fata. Întâmplându-se sa-i moara feciorul, îl îngropa cu mare cinste si alai ca pe
un împarat. Când fu a duce mortul la biseric a, fata împaratului ceru a merge si dânsa
sal petreaca. Asa de pazita era fata aceasta de tata-sau, încât pâna atunci nici
soarele nui vazuse fe tisoara, nici v ântul nu -i batuse parisorul. Ea se îmbraca în negru
si-si lasa parul despletit (pe) spate, si asa merse de petrecu pe frate-sau la groapa.
Si asa gatita îi sedea si mai bine decât altminteri. Caci, nu e vorba ea era foarte
frumoasa. Crinii si viorelele ramasesera pe jos si nici la degetul cel mic al ei nu le
punea.
Când o vazu asa de gingasa si de plapânda, ramase cu ochii zg âiti la dânsa. Si
asa de putintica si dragalase mai era, încât s-o sorbi într-un pahar cu ap a. Lumea
uitase si mort si tot uitându-se la dânsa. Atunci veni un vântisor lin si usor, de-i
resfira pletele; iara ea simti ca un fior rece i se strecoara prin inima.
Cum, cum, îngropara mortul si toata lumea se întoarse acas a.
Tot pe atunci în cetatea aceea se afla o vaduva saraca. Ea avea un fiu. El era
de treaba, smerit si sfiicios ca o fata mare. Toti feciorii de boieri aveau pizma pe
dânsul si-i pusesera gând rau. Nu-i gasea însa nici o pricina, ca sa puie mâna pe
dânsul. Fiul vaduvei întrecuse pe toti boierii si împaratii la boi si la stat. El era aratos
nevoie mare. Ai fi pus ochii pe dânsul d-ar fi fost într-o mie. S-apoi era dulce la
cuvântare. Curgea graiul din gura lui ca mierea. Nu se mai satura cineva de dânsul
ascultândul.
De la moartea fratelui sau, fata nu se prea simtea bine. Ba c-o fi una, ba c -o fi
alta, ba c-o fi deochi, ba c-o fi saget atura, si toate desc ântatoresele si vracii nu-i
putura da de leac.
Ma-sa baga de seama ca fie-sa era însarcinata. În zadar se jura fata ca nu stie
la sufletul ei nimic cu prihana. Cine sa o creaza? Burta o da de gol. Ea însa nu
spunea minciuni, se pomenise si ea a sa. D-apoi când afla tata-sau c a fie-sa are sa fie
muma, fara sa fi pus pirostriile pe cap? se facu foc si pârjol. Nu mai asculta nici
rugaciuni, nici nimic. A se dezvinovat i înaintea lui nu era cu putinta. Porunci deci ca
numaidecât sa se adune Sfatul împaratiei în taina, ca sa ot arasca pedeapsa ce s -ar
cuveni fie-sei pentru o asa nelegiuire si ca sa se spele rusinea ce adusese ea parului
caruntit al tatalui sau.
Sfatul împaratiei gasi cu cale c a spre a se spala o asa grozav a necinste, fata cu
moarte sa se omoare. Unii ziceau ca sa se arza de vie. Altii ca sa-i scoata ochii si s a
se goneasca în pustietat i spre a fi m âncata de fiare salbatice. Altii iara ziceau ca sa i
se lege o piatra de gât si sa se dea pe Dun are.
Tocmai pe atunci, din pacate, iata ca si feciorul vaduvei trecea pe acolo în
treaba lui. Cum îl vazura boierii, numaidecât se învoira, si hotarârea fu gata, cam ce,
adica, sa fac a cu fata împaratului.

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=012.php 7/12/2003
Versiune imprimabila: Fata de împarat si fiul vaduvei Page 2 of 3

Toti fura într-o glasuire ca fata sa se dea pierzarii. Însa ca una ce este fata de
împarat, si ca una ce trebuie sa fi savârsit nelegiuirea cu un om, carele si acela
trebuie sa piara, acel om sa fie fiul vaduvei, deoarece fata nu vrea sa spuie pe
adevaratul nelegiuit, si pentru ca Sfatul împarat iei nu poate sa-l ghiceasc a. Cum
hotarâra, asa si facur a.
Împaratul porunci, si numaidecât se aduse un boloboc mare; puse de-l smoli
si, bagând într-însul pe fata de împarat cu fiul vaduvei, porunci de înfunda bolobocul
bine, si îl dete pe Dunare.
Pe când însa dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împarat, mai
miloasa la inima, se strecura prin calabal âc si le dete pe sub ascuns o copaie de
mere, doua azime si un fedeles cu ap a. Noroc c a nu o vazu nimeni.
Se duse butoiul pe Dunare trei zile si trei nopti, fara a se opri undeva.
Merindea din butoi se ispravise. Biata fata îsi plângea nevinovatia cu niste graiuri de-
ti rupea baierile inimei, iara bietul baiat, si el nevinovat ca si dânsa, o mângâia si nu
o lasa sa-si piarz a nadejdea de la Dumnezeu. Când, ce s a vezi dumneata? A patra zi,
disdedimineata, bolobocul se loveste de un bustean si se sparge. Pasamite bolobocul
ajunsese la margine, adus fiind de talazurile Dunarii, si-l ciocni de busteanul pe care
tot apa îl dase la margine.
Iesira deci la uscat dosaditii de ei, si dara multumira lui Dumnezeu ca le-a
scapat zilele, si-i facura sa mai vaza o dat a lumina.
Apucara pe o poteca si intrara într-un bunget de padure. Aci o luara apoi pe o
pârtie, si merse, si merse, pâna ce vazu ca se deschide o poienita. În asta poienita
dete de niste case foarte frumoase, batatura carora era câmpul cu florile. Toate
lucrurile în aceasta casa erau cu sart. Nimic nu lipsea. Toate catrafusele îsi aveau
vataful lor si nimic nu era nerostit. Când voiai ceva, era destul numai sa poruncesti si
îndata se facea. Aci era în adevar: pune -te masa, ridica-te masa.
Trecura multi ani de la aceasta întâmplare. Împaratul îsi uitase de fiica sa. Fata
de împarat si fiul vaduvei se învoisera si se înso tisera. Nici unul din amândoi nu s-a
cait mai în urm a pentru aceasta. Vezi ca el în viata lui nu alunecase pâna atunci, era
curat, cum îl facuse ma-sa; si pe fata împaratului o gasise acas a. Copilul cu care era
însarcinata fata când o goni tata-sau se nascu, si se facuse un baiat de sa nu te
înduri de el. Iara ei petrecând bine, îsi uitasera de necazurile cele trecute. Puterea lui
Dumnezeu îi ocrotea si-i ferea de rele. Atâta numai ca p-acolo nu se vedea nici pui
de om. Parc-ar fi fost la sfârsitul pamântului.
Într-una din zile, împaratul, tatal fetei, pleca la vânatoare. El se încumese a
razbi mai înauntru padurei decât alta dat a. S i, din vânat în vânat, el se rataci.
Orbacai în sus, cauta în jos si peste poteca pe care sa iasa la lumina nu putea sa
dea. Se luase de gânduri. C ând, iaca da în poienita cu casele. Vazu si casele. El se
minuna când v azu asa casa frumoasa într-o astfel de s albaticime de padure. De voie,
de nevoie, trebui sa se duca acolo, c aci ochii nu-i dase în geana de nu stiu cât timp.
Mai întâi îsi trimise sluga care nu se despartise de dânsul nici cât ai scapara. El
se întoarse si spuse împaratului ca este priimit a gazdui acolo cu draga inima.
Intrând împaratul, îsi trimise sluga la bucatarie sa-i friga doua potârnichi din cele ce
vânase el. Dupa ce a sez a potârnichile în frigare si le puse la foc, acolo le uita: caci ce
vazu si auzi îl buimacise.
Toate lucrusoarele vorbeau în casa aceea, pâna si oalele si vatraiul.
La vatra aceea erau doua oale puse la foc. Aceste oale se certau. Sluga
împaratului auzi cu urechile sale cum se ciorovaiau aceste oale.
- Fa buzato, da-te la o parte ca tu ai fiert destul.
- Ba, da-te tu mai la o parte, scurto ce esti, ca au fiert si matele din tine.

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=012.php 7/12/2003
Versiune imprimabila: Fata de împarat si fiul vaduvei Page 3 of 3

Si cascând gura la dânsele, sluga uita si potârniche si tot. Când se destepta

sluga împaratului, friptura se facuse scrum.
Se bocea biet si se tânguia de-i plângeai de mila.
Fata împaratului îl linisti spuindu-i c a o sa roage pe împaratul sa-l ierte pentru
aceasta greseala.
Apoi trimise si pofti pe împaratul în casa cea mare. Aci, stând de vorba,
stapânul casei porunci sa se puie masa. Ramase împaratul stâlpit când vazu masa
viind singura, talerele, lingurile si celelalte tacâmuri cu vata sii lor si le asezau caresi
pre unde. Venira bucatele si mâncara. Dupa ce sfârsira de mâncat sedeau la vorba,
când în loc de a se str ânge masa, vazura ca lingurile încep a salta pe masa. Vataful
le suduia, dara ele nu ascultau de cuvântul lui. Împaratul nu baga de seama, caci
vorbea cu fiul gazdei, un copilandru dezghetat si sfatos, de te tr agea inima s a stai cu
dânsul de vorba.
Atunci gazda, ca sa fac a pace, zise:
- Nu se poate ca împaratul sa fi facut o asemenea fapta.
- Ca n-are la cine altul sa fie, raspunse vataful lingurilor. Trebuie sa-l cautam.
- Nu mai trancani, îi mai zise gazda. Aide, ridica masa si te cara de aci.
Auzind împaratul cele ce se vorbira, ceru s a fie c autat, ca sa-si iasa din
banuiala, caci el nu se stia vinovat.
Atunci, tragându-i încaltamintea, îi cazu lingura pe care o cautau din cizma
împaratului.
Pasamite gazda se vorbise cu vataful lingurilor ca sa-i joace renghiul asta.
Împaratul se facu ca sfecla de rosu de rusinea ce pat i si zise încâlcindu-se de
ciuda:
- Arata-ti, Doamne, minunea ta! Nu stiu la sufletul meu de nici un furt. N-am
bagat eu lingura în cizm a.
- Cum nu stii dumneata, zise si gazda, despre lingur a, asemenea nu stiu nici
eu pâna în ziua de azi cu cine am facut copilasul asta.
Atunci, cunoscându-se, se îmbrat isara s i se iertara unul pe altul.
Fata de împarat multumi apoi împaratului ca i-a dat Dumnezeu în gând de a
pus în boloboc împreuna cu dânsa pe junele cu care ea s-a înso tit mai pe urma; caci
el sa îndragostit de dânsa, a iubit-o si a îngrijit-o ca pe o sotie credincioasa.
Împaratul nu stia cum s -o mai mângâie, cunoscându-i nevinovatia. Lauda si pe
sotul ei pentru buna sa purtare de grije, si cu totii împreuna se întoarsera la scaunul
împarat iei, dând marire lui Dumnezeu ca nevinovat ia a iesit dasupra ca untul de
lemn.
Iara eu încalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastr a asa.

Închide fereastra

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=012.php 7/12/2003