Biserica din Moldova sub

domnia Movileştilor
- Lucrare de seminar la disciplina
Istoria Bisericii Ortodoxe Române -
I Introducere

Istoria Moldovei din jurul anului 1600 stă sub semnul

familiei Movileştilor. Strămoşul lor este un sfetnic al lui
Ştefan cel Mare, numit Moghilă. Un nepot al acestuia, Ioan,
şi o fică a lui Petru Rareş, Maria, vor fi familia în care se vor
naşte doi domni, Ieremia şi Simeon, şi un mitropolit al
Moldovei, Gheorghe Movilă.
Movileştii au sprijinit multe biserici şi mănăstiri, în
Moldova, la Athos şi in alte părţi supuse turcilor ori în
Polonia dominată de catolicism. Tot ei au dorit să revigoreze
viaţa socială, economică şi religioasă din Moldova dar
contextul politic de atunci a făcut ca în continuare Moldova
să se afle prinsă la mijloc între cele mari trei puteri ale
vremii: Imperiile Otoman şi Habsburgic şi Polonia.
În aceasta lucrare voi încerca să prezint cât mai succint
famila Movileştilor, legăturile lor cu biserica Moldovei şi
relaţiile lor cu marile forţe politice ale vremii.

II Cuprins
 Despre Ieremia Movilă s-a spus că era " om întreg la
toate, nerăpitor, nemândru, nevărsător de sânge, blând,
dumnezeiesc".
Ieremia Movilă a reprezentat maximul ascensiunii
familiei Movileştilor în Moldova. Domn al Ţării pentru 11 ani,
el a avut de dus o luptă aprigă, nu neapărat cu arma în
mână, pentru menţinerea independenţei ţării faţă de
Imperiul Otoman, faţă de Imperiul Habsburgic şi faţă de
Polonia, aceasta din urmă fiind aliată, dar având şi dorinţa
de a include Moldova în graniţele ei.
Lupta politică, diplomatică şi militară a lui Ieremia
Movilă a fost sprijinită de demersurile lui în plan bisericesc. A
ctitorit, a imbunătaţit organizarea structurilor bisericeşti
înfiiţând Episcopia Huşilor, a năzuit la acordarea unui statut
internaţional pentru Mitropolia Moldovei care să reflecte
corect situaţia Bisericii din ţară.
Nu în ultimul rând, a sprijinit ortodoxia acolo unde era
în pericol, fie în Sfântul Munte, în Constantinopol şi în
celelalte scaune arhiereşti aflate sub stăpânire turcească, fie
în Polonia, unde era ameninţată de greco-catolicism.
Fiu al marelui logofăt Ion Movilă şi al Mariei, Ieremia s-
a căsătorit cu Elisabeta de Lozna, fiica lui Gheorghe,
pârcălab de Hotin şi au avut opt copii: trei fii şi cinci fiice.
Ieremia Movilă va ajunge domn al Moldovei, cu sprijinul
polonez, în împrejurări grele pentru ţară, deoarece turcii
hotărăsc în jurul anului 1595 transformarea Moldovei în
paşalâc. Acest lucru ar fi fost deosebit de periculos pentru
Polonia, aşa că nobilii polonezi îl conving pe Ieremia Movilă
să accepte domnia Moldovei şi, la 4 septembrie 1595, acesta
este investit domn "în numele sultanului, al regelui polon, şi
al hanului tătar".
După doi ani, atât polonii, cât şi turcii îl recunosc domn
pe viaţă, acceptând, datorită respectului pe care domnul a
ştiut să şi-l câştige, ca şi urmaşii lui să fie domni ai
Moldovei. Acest fapt, deosebit în conjunctura internaţională
a veacului al XVII-lea, va pătrunde în cronici, care vor aminti
de " uricele ce avea, de domnie vecinică, lui, feciorii lui şi
nepotii lui".
Fiind o fire paşnică, Ieremia Vodă nu a fost un luptător
cu arma, preferând să folosească arma mai abilă a tratatelor
diplomatice. Va domni între 1595 şi 1606, cu o întrerupere
între lunile mai şi septembrie 1600, când Mihai Viteazu
realizează unirea Ţărilor Române, iar Ieremia se retrage din
Moldova.
Ieremia Movilă trece la cele veşnice pe 30 iunie 1606
fiind înmormântat în ctitoria familiei sale, mănăstirea
Suceviţa.
În urma morţii fratele său Ieremia Movilă, Simion îi ia
locul pe tronul Moldovei în iulie 1606. Făcând daruri bogate,
Simion reuşeşte să fie recunoscut şi de sultan. Cât timp a
fost domnitor în Moldova, a avut relaţii de duşmănie cu
polonezii, care, încercând zadarnic să-l detroneze prin
intermediul turcilor, reuşesc să-l otrăvească în 1607. A fost
înmormântat şi el la Mănăstirea Suceviţa.
Din 1607 până în 1611 domn al ţării va fi Constantin
Movilă, fiul cel mare al lui Ieremia, iar fratele său mai mic,
Alexandru, reuşeşte să se impună din 1615 până in august
1616. Domnia sa vremelnică se încheie cu înfrângerea oştilor
moldo-polone de către turci. Doamna Elisabeta şi fii ei cad
prizonieri în mâinile turcilor şi după ce sunt duşi la Istambul,
urmele li se pierd pentru totdeauna.
Soarta familiei lui Simeon Movilă a fost mai puţin
zbuciumată. Astfel fiul cel mai mare, Mihail, a plecat în
decembrie 1607 în Ţara Românească, unde moare, fiind
îngropat la Mănăstirea Dealu. Ceilalţi fraţi, împreună cu
mama lor, Doamna Marghita, au plecat pribegi în Polonia, iar
peste aproape zece ani, în 1618, Gavril Movilă a primit
domnia Ţării Româneşti. În anul 1620, a fost înlocuit, familia
sa stabilindu-se în Transilvania la Satu Mare.
Doamna Marghita şi Gavril au fost îngropaţi amândoi la
Suceviţa, în 1622 şi 1635. Moise şi Ion s-au stins şi ei din
viaţă, unul în Polonoia în 1663, celălalt în Transilvania în
1644. Petru s-a călugărit, sjungând stareţ al Lavrei Pecerska
din Kiev şi apoi, în 1633, mitropolit al Kievului, unde a şi
trecut la cele veşnice în anul 1646.
În continuarea lucrării voi vorbi despre doua figuri
marcante din neamul Movileştilor, şi anume Mitropolitul
Gheorghe Movilă şi Mitropolitul Petru Movilă.
In 1588 domnitorul Petru Şchiopul a ridicat în scaunul
mitropolitan pe episcopul Gheorghe Movilă al Rădăuţilor.
Acesta făcea parte din cunoscuta familie boierească a
Movileştilor, fiind fiul logofătului Ioan Movila (călugărit sub
numele de Ioanichie) şi frate cu viitorii domni Ieremia şi
Simion. Se pare că a învăţat carte în Polonia. S-a călugărit
de tînăr la mînăstirea Probota.
De aici, a trecut ca egumen la mînăstirea Suceviţa, pe
atunci o aşezare monahală neînsemnată. Către sfîrşitul
anului 1577, a ajuns episcop la Rădăuţi. In această calitate
este întîlnit în cîteva acte de danie ale iui Petru Şchiopul şi
Iancu Sasul. Mult mai numeroase sînt însă actele domneşti
prin care se întăreau felurite danii făcute de episcopul
Gheorghe mînăstirii Suceviţa. Se pare că încă din vremea
egumeniei sale, începuse ridicarea unei biserici aici, cu
hramul Botezul Domnului, dăruindu-i mai multe sate.
Ca episcop, ajutat de familia sa, a început ridicarea
unei noi biserici, cu hramul Învierea Domnului. Este biserica
monumentală care se vede şi azi la Suceviţa, împodobită cu
picturi în interior şi exterior de către Ieremia Movilă.
Gheorghe Movilă a fost zugrăvit pe peretele de nord-
vest al naosului, în genunchi, îmbrăcat în sacos şi omofor,
avînd pe cap mitra, iar în mînă, crucea. Are o faţa lungă şi
subţire, încadrată de o barbă neagră. Gheorghe Movilă a dă-
ruit ctitoriei sale şapte sate şi alte proprietăţi, încît Suceviţa
a devenit una din cele mai înzestrate aşezări monahale şi un
centru cultural-artistic de seamă, precum şi gropniţă a
familiei Movileştilor.
Episcopul Gheorghe a păstorit la Rădăuţi pînă pe la
începutul anului 1588, cu o întrerupere în 1581—1582, cînd
s-a refugiat în Polonia, împreună cu mitropolitul Teofan şi cu
unii boieri, din pricina domniei tiranice a lui Iancu Sasul
(1579—1582).
 Ca mitropolit a păstorit, pentru prima dată, pînă în
august 1591. In acest timp a fost cercetat, la reşedinţa sa
din Suceava, de cîteva înalte feţe bisericeşti de peste
hotare : patriarhul ecumenic Ieremia II, însoţit de
mitropolitul Ierotei al Monemvasiei, care erau în drum spre
Rusia (1588—1589), patriarhul Sofronie al Ierusalimului şi
fostul patriarh ecumenic Teolipt II .
Mitropolitul Gheorghe Movilă a întreţinut corespondenţă
cu unele cercuri oficiale catolice, mai ales din Polonia, dar şi
cu unii papi.
Legăturile acestea cu inalţi prelaţi catolici au avut un
singur scop, acela de a-l menţine în scaunul Moldovei pe
fratele său Ieremia.
În luna august 1591, domnitorul Petru Şchiopul,
constrîns de nemulţumirile şi răscoalele izbucnite din cauza
dărilor impuse poporului, a părăsit Moldova, luând drumul
pribegiei. Odată cu el au plecat şi câţiva boierii devotaţi,
între care se aflau şi Movileştii, inclusiv mitropolitul
Gheorghe, precum şi ieromonahul Teodosie Barnovschi,
viitor episcop de Rădăuţi şi apoi mitropolit. Amîndoi au
însoţit pe domnul pribeag la Bozen în Tirol. În 1594 s-au
stabilit în Polonia, unde o parte din rudele şi prietenii lor, au.
În august 1595, cînd Ieremia Movilă a ajuns domn al
Moldovei mitropolitul Gheorghe s-a întors în ţară,
reocupîndu-şi scaunul de la Suceava.
Numele său este întîlnit în mai multe acte de danie ale
fratelui său Ieremia. În cursul acestei noi păstoriri, a avut
loc un fapt de mare însemnătate în viaţa bisericii Moldovei,
şi anume : înfiinţarea Episcopiei Huşilor. Acest eveniment,
precum şi alegerea şi hirotonia primului ei titular, episcopul
Ioan au avut loc între 6 mai şi 15 decembrie 1598. Biserica
cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Huşi, ctitoria
lui Ştefan cel Mare a devenit catedrală episcopală.
Jurisdicţia noii Episcopii se întindea peste ţinutul Fălciului,
precum şi peste ţinuturile moldoveneşti Tigheciu, Lăpuşna,
Orhei şi Soroca.
În această perioadă, mitropolitul Gheorghe a întreţinut
legături cu patriarhul Meletie Pigas al Alexandriei, care era şi
locţiitor de patriarh ecumenic. În 1597 acesta i-a trimis
cîteva cărţi şi o mantie arhierească.
În mai 1600, s-a produs o nouă tulburare în viaţa
bisericească a Moldovei, după ce ţara a fost ocupată de
Mihai Viteazul. Odată cu Ieremia Movilă au plecat atunci în
Polonia şi vlădicii ţării : mitropolitul Gheorghe, episcopii
Agafton de la Roman şi Teodosie Barbovschi de la Rădăuţi,
Ioan de la Huşi rămânând în scaunul său.
Dar în septembrie 1600, Mihai a pierdut Moldova.
Ieremia Movilă, ajutat de poloni, şi-a reocupat scaunul
domnesc. Cum era şi firesc, odată cu el s-a reîntors şi
mitropolitul Gheorghe cu episcopii Agafton de la Roman şi
Teodosie Barbovschi de la Rădăuţi
Reocupând scaunul mitropolitan, Gheorghe Movilă a
păstorit pînă la moartea sa. În 1602 era pomenit în pisania
bisericii mînăstirii Secu, ctitoria lui Nestor Ureche şi a soţiei
sale Mitrofana, pe care probabil a şi sfinţit-o.
A trecut la cele veşnice în cursul lunilor ianuarie sau
februarie 1605. A fost înmormîntat la ctitoria familiei sale de
la Suceviţa.
Rezultă că mitropolitul Gheorghe Movilă a desfăşurat o
activitate bisericească rodnică, în cursul celor aproape 25 de
ani de păstorie efectivă la Rădăuţi şi la Suceava. Iar prin
ridicarea şi înzestrarea Suceviţei, poate fi aşezat alături de
marii ierarhi moldoveni ctitori de lăcaşuri sfinte.
Referitor la Mitropolitul Petru Movilă, s-a născut la 21
decembrie 1596, ca al treilea copil al lui Simeon Movilă.
Crescut într-un mediu duhovnicesc deosebit, copilul
petru va pribegi după moartea tatălui său în Tara
Românească, Transilvania, şi se va stabili în Polonia. În acea
vreme, ortodocşii din Polonia, ruteni, lituanieni şi ruşi, erau
supuşi la mari presiuni pentru a trece la catolicism. Sinodul
de unire de la Brest din 1595, aruncase practic în afara legii
OrtodoXia, în Polonia.
Ca nobil polon, calitate dobândită prin naştere,
deoarecetatăl său dobândise indigenatul polonez, tânărul
Petru avea datoria de a participa la campaniile militare ale
regatului. Participă la bătălia cu turcii de la Hotin, din 1621,
şi insistă pe lângă comandanţii poloni să nu le permită
ostaşilor să jefuiască Moldova. Este probabil rănit, căci,
peste ani, viitorul rege Vladislav al IV-lea va recunoaşte că
s-a distins în luptă şi " nu puţin a slujit Republicii, în paguba
sănătăţii lui.
În 1622 regele Poloniei Sigismund al III-lea îl
recomandă pentru a primi domnia Moldovei, dar Petru se
retrage în apropierea Kievului unde construieşte o biserica
cu hramul Sfântului Ioan cel Nou şi duce o viaţă de
retragere, întreruptă de pelerinaje anuale la Pecerska unde
are legaături strânse cu stareţul arhimandrit Zaharia
Kopistenschi un înverşunat apărător al Ortodoxiei.
La moartea stareţului, obştea Lavrei Pecerska ,
cunoscând viaţa aleasă a lui Petru, îl aleg stareţ al
mănăstirii, şi este călugărit în luna decembrie a anului 1627,
la 31 de ani.
În martie 1631 Petru Movilă este ales mitropolit al
Kievului şi pâna la trecerea lui la cele veşnice la 22
decembrie 1647,se va ocupa , în mod intensiv de
imbogăţirea şi infrumuseţarea vietii ortodoxe de aici.
De numele lui Petru Movilă se leagă numeroase
realizări ca : Sinodul panortodox de la Iaşi din 1642, dar şi
tipărirea a numeroase cărţi de cult şi de formare ortodoxă
ca: Mărturisirea ortodoxă, Molitfelnicul, Vieţile Sfinţilor (12
vol), Lithos sau Piatra din praştia adevărului sfintei Biserici şi
altele.
III Încheiere

În perioada anilor 1570-1641 istoria Moldovei este

strâns legată de familia Movileştilor care a dat ţării domnitori
de seamă, iubitori de biserică şi credinţă, dar şi ierarhi de
seamă care au dus la înălţarea şi îmbogăţirea ortodoxiei
româneşti.
Astfel, drept mărturie stau ctitoria Movileştilor de la
Suceviţa, o operă arhitecturală de mare valoare naţională şi
internaţională, dar şi daniile către diferite mănăstiri şi
biserici din ţară, de la Muntele Athos, dar şi de la
Constantinopol, şi numeroasele tiparituri şi manuscrise cu
caracter religios ce ni s-au păstrat până în zilele noastre.
BIBLIOGRAFIE

Ştefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely (ed.),

Movileștii. Istorie și spiritualitate românească, vol. I, „Casa
noastră Movilească”, Sfânta Mănăstire Suceviţa, 2006;

Stefan S. Gorovei, Maria Magdalena Szekely (ed.),

Movilestii. Istorie și spiritualitate romanească, vol. II,
Ieremia Movila. Domnul. Familia. Epoca, Sfânta Mănăstire
Suceviţa, 2006.

Păcurariu Mircea, Pr. Prof. Dr., Istoria Bisericii Ortodoxe

Române, vol I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
B.O.R., Bucureşti, 1994.