Universitatea “Dunărea de Jos”, Galați

Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Prezintă trei modalități de îmbunătățire a sistemului educational în

învățământul primar și preșcolar

Studentă: Druță (Cusutură) Luiza

După Revoluția din 1989 sistemul de învățământ din România parcă este an de an în
schimbare, și nu ar fi rău acest lucru dacă măcar s-ar realiza schimbări constructive, în
beneficiul atât a cadrului didactic cât și a eleviilor, părinților și chiar a societății. Ba din
contra, fiecare ministru al învâțământului care s-a perindat la conducere, a uitat de proiectele
promovate de predecesorul său, și parcă din orgoliu, să se facă remarcat în istoria sistemului
educational al României a adus la diferite schimbări, uneori dezastruoase, din care au avut de
suferit de la elevi până la cadre didactice, părinți, iar cel mai bine se vede în comunitate
noastră , și anume că avem mai mulți șomeri decât personae care lucrează.
Sistemul de învățământ al alternativelor educaționale au acum și ele o tradiție
arhicunoscută pe tot mapamondul international, îmsă ce o diferențiază ce sistemul traditional
este că , ea se focusează mai mult de a oferi părinților libertatea de a alege parcursul
educational al propriului copil “Gradul libertăţii de opţiune poate fi foarte diferit, la fel ca şi
criteriile după care se face alegerea, strategiile promovate de fiecare sistem de învăţământ
pentru armonizarea cererii şi ofertei educaţionale. Într-o perioadă în care şcoala nu mai este
singurul furnizor de educaţie şi problema individualizării în educaţie se pune din ce în ce mai
acut, sistemele europene de învăţământ renunţă tot mai mult la eşafodaje comune şi caută
soluţii pentru a răspunde nevoilor particularizate ale copiilor şi comunităţilor educaţionale
din care aceştia fac parte.”1 Astfel, aceste alternative educaționale, vin cu ceva inovator și
oarecum nepermisibil în sistemul traditional, aceea că sunt flexibile, se pune mare accent pe
comunicarea și colaborarea cu toți partenerii educaționali, inclusive cu părinții, încurajând
dezvoltarea unor relații armonioase și sănătoase între aceștia, procesul de învățământ este

1
Monica Cuciureanu (coord.), Punți de trecere între învățământul traditional și cel bazat pe modele pedagogice
alternative în sistemul românesc de învățământ, Institutul de Științe ale Educației, București, 2011, p. 6;

1
adaptat la nevoile fiecărui elev în parte, deci este individualizat, se promovează o dezvoltare a
potențialului la maximu și holistic al copiilor “existent diferitelor alternative este benefic
pentru un sistem de învățământ dinamic și deschis, ele punând în evidență și valorificând,
într-o perspectivă proprie, specifică, aspect mai puțin vizate în învățământul traditional. (…)
ele promovează modalități de realizare a procesului educational care oferă alte variante
organizatorice și funcționale decât acelea proprii școlii tradiționale, ca urmare a unor
viziuni de ansamblu diferite asupra marilor sisteme pedagogice contemporane, precum și
asupra practicilor școlare actuale din lume.”2
Sistemul traditional ar putea “fura” câteva activități, informații, dar și moduri de
abordare, pentru a depăși pragul monoton și separator atât pentru elev, cât și pentru părinte.
Din punctual meu de vedere aș schimba foarte multe lucruri în sistemul de educație din
România, l-as simplifica, l-as decătușa pe cadrul didactic de hârțogăraia prea multă pe care o
are de făcut și –as oferi timp să se concentreze și să lucreze mai mult pe nevoile individuale și
diferențiate ale copiilor, pe lângă asta as propune la clasa mai puțini elevi, astfel încât fiecare
elev să se poată afirma și dezvolta armonios, fără a acumula frustrări și nemulțumiri de tot
felul.
Din alternative Waldorf aș lua câteva lucruri interesante, importante și care s-au pus în
discuție și în sistemul traditional să fie practicate spre folosul elevului, însă din neștiute
pricini acestea au fost date uitării.
În primul rând as scoate folosirea manualelor școlare, piața Românească abundă de
cărți, manual și caiete auxiliare, care mai de care, as da mai degrabă cadrului didactic la
începutul fiecărui an o sumă de bani, ca să-și achiziționeze el documentele necesare pentru
realizarea unui manual diferențiat și individualizat pentru fiecare copil de la clasă. “Absenţa
manualului unic contribuie la creşterea respectului faţă de cărţi şi la întărirea autorităţii
profesorului, care are astfel o legătură directă în comunicarea cu elevii. Pe de alta parte,
elevii se obişnuiesc să se documenteze din cât mai multe surse în studiul unei teme. De
asemenea, profesorul poate astfel introduce în cadrul procesului de învăţământ noi
informaţii sau materiale apărute în domeniul respectiv, şi are posibilitatea de a adapta
nivelul predării şi al cerinţelor la nivelul clasei. Formarea unei păreri cât mai obiective,
antrenamentul pentru facultate şi viaţa de autodidact sunt calităţi evidente pe care le
dobândesc elevii astfel şcolarizaţi.”3

2
Ion Albulescu, Pedagogii alternative, Editura All, București, 2014, pp.12-13;
3
http://waldorf.ro/pedagogia-waldorf/o-scoala-fara-manuale/;

2
 În concepția pedagogică Waldorf se consideră că manualele în loc să fie benefice,
creative și promotoare de progres, mai mult zădărnicesc autoritatea cadrului didactic la clasă,
îl face să ajungă un slujitor depedent al manualului, când de fapt ar trebui să fie invers, drept
urmare în aceste școli s-a renunțat folosirea acestora, iar în locul lor se oferă atât pentru
cadrele didactice, cât și pentru elevi o bibliografie variată pentru parcurgerea, înțelegerea și
aprofundarea temelor studiate. Însă este posibilă folosirea manualelor, dar acestea sunt
realizate de însuși elevi în asa numitele «caiete de epocă» în care adună informațiile
importante în decursul perioadei de predare care au fost dictate sau prelucrate împreună la
clasă.“ Elevul învaţă de la cadrul didactic, care are la dispoziţie o multitudine de metode,
care îşi elaborează creativ predarea şi care îşi iniţiază copiii în toate marile domenii ale
cunoaşterii (predarea în epoci). Cadrul didactic, mai ales învăţătorul-diriginte, clădeşte cu
elevii (şi cu responsabilii pentru educaţia acestora) o relaţie autentică şi păstrează
caracterul creativ al predării, care devine tot mai formală pe măsură ce copiii cresc.
Standardele de performanţă reprezintă pentru învăţătorul-diriginte formularea şi realizarea
unor obiective de învăţare raportate la toate tipurile de inteligenţă din clasa sa (diferenţiere
internă).”4
O altă modalitate de îmbunătățire a sistemului de educație traditional ar fi ca elevii să
nu mai fie notați cu note, asemenea pedagogiei Waldorf. Astfel, consider că nu ar mai exista
o concurență negative, frici, teamă de eșec sau că colegii vor râde de neștiința elevului, ci
datorită faptului că orele se desfășoară liber, toți copii simt nevoia să se afirme, cer explicații
acolo unde nu au înțeles, fără teama de a supăra pe profesor, ori că râd colegii sau că va fi
certat fiindcă nu a învațat sau nu a înțeles material. Mai ales că în clasele primare se pun
bazele fundamentale dezvoltării cognitive ale copiilor, fiecare se dezvoltă în stil propriu și
unic. În pedagogia Waldorf, disciplinele școlare sunt private ca mijloace educaționale, care
nu dau note sau calificative, cu toate acestea ei sunt evaluate permanent, prin diferite
mijloace: teme, lucrări de control sau lucrări practice, “care au drept scop informarea lor
despre nivelul cunoștinţelor și aptitudinilor. Lipsa notelor exclude în mod firesc fenomenul
copiatului, demonstrînd că orice viciu este determinat de anumite circumstanţe.”5 Cu toate
acestea, există un fel de sistem de apreciere a performanțelor a elevului, la sfârșitul anului
școlar elevul primește un certificate în care este descrisă din toate punctele de vedere
activitatea acestuia, astfel încât să poată fi cuantificată în registrul matricol la fiecare materie

4
Forumul Internaţional al Şcolilor Waldorf/Steiner (Cercul de la Haga) din cadrul Secţiunii Pedagogice,
Dornach , 2009;
5
Otilia Dandara, Particularitățile organizării procesului educational în școala Waldorf, Didactica Pro, nr. 1
(17), 2003, p. 34;

3
cu o notă sau calificativ. Însă, “aprecierea rezultatelor ca măsură a performanțelor și drept
criteriu de selecție a elevilor conduce mai degrabă la exploatarea talentelor decât la
încurajarea lor”6

“La sfîrșitul anului școlar elevii primesc certificate de absolvire a clasei respective cu
o caracterizare a progreselor lui, la fi ecare obiect din planul de învăţămînt, și cu
schimbările în dezvoltarea intelectuală. Caracterizările anuale, discutate și aprobate de
Colegiul Profesoral al școlii, conţin:
• în clasele I-III – aprecierea dezvoltării generale a copilului (adresată părinţilor);
elevilor li se oferă o poezie individuală (“poezia sufletului“) sau o povestire scurtă în care se
propune, în mod artistic, un imbold pentru evoluţia lor ulterioară;
• în clasele IV-VIII – o caracterizare scrisă a rezultatelor la învăţătură cu un caracter
educativ și stimulator adresată elevului. Munca este apreciată doar în raport cu capacităţile
lui individuale;”7
Un alt factor care în sistemul traditional se pune accent pe cantitatea foarte mare de
informație pe care cadrele didactice trebuie să o parcurgă și să facă în așa fel încât până la
finele anului școlar toți copii în mare măsură să și-o însușească, din cauza aceasta este
stresant atât pentru cadrul didactic, care dorește să ofere cât mai multe explicații, fișe, teme,
exericitii pentru ca informațiile să fie însușite de către copii, dar frustrant este și pe copii
deoarece sunt indopați fără pauză de atâta materie, încât nu au timp să “digere” toate acestea,
astfel unii clachează, refuzând să mai asimileze informații, ori se nasc sentimente negative
față de materie, față de carul didactic și în general față de școală. Ce putem împrumuta de la
pedagogia Waltor este că aceasta e “centrata pe educarea în funcție de nevoile reale ale
copilului, văzut ca ființă în evoluție, ce trece prin anumite stadii ale dezvoltării sale, fiecare
având cerințele sale educaționale. Educația Waldorf respectă etapele de dezvoltare a
copilului, permițându-i să se manifeste precum un copil, neforțându-l să avanseze cu orice
preț, sărind peste etape, periclitând astfel baza pe care se construiește. De aceea, educația
Waldorf «clădeste» în ritmul copilului, ținând cont de ceea ce este specific fiecărei vârste și
folosind mijloacele de învațare potrivite acelei vârste.”8
În sistemul de învățământ preșcolar aș sugera câteva trăsături importante pe care
Maria Montessori le promovează. Încă de mici, copii doresc să fie integrați în lumea

6
Ion Albulescu, op. cit., p. 112;
7
Otilia Dandara, op. cit.,
8
https://www.scoalalibera.ro/pedagogia-waldorf/programa-waldorf/;

4
adulților, li se pare foarte interesant și distractive munca , de aceea “primele materiale pe
care le întâlneşte copilul în Casa Copiilor Montessori sunt activităţile ‘vieţii practice’.
Acestea sunt activităţi de zi cu zi, cu care copilul este familiarizat de acasă, precum a turna
un lichid, a curăţa o masă, a curăţa pantofii sau a încheia nasturi. Copilul este ajutat să
câştige independenţă prin achiziţionarea anumitor abilităţi şi, în acelaşi timp, principalul
scop al acestor activităţi este de a ajuta copilul să-şi dezvolte capacitatea de a se concentra
şi a-şi coordona mişcările.”9 Oferindu-i prilejul de a se simți folositor, copilului îi va crește
stima de sine, dar îi va dezvolta și forma numeroase abilități practice.
Un alt lucru interesant e că în clasele Montessori copii sunt cu vârste diferite “această
componenţă este mai apropiată de mediul social obişnuit, din familie, din societate, unde
comunitatea este formată din persoane de vârste diferite. Şi această situaţie creează
posibilitatea de a se stimula învăţarea, pentru că cei mai mici văd ceea ce realizează cei mari
şi sunt atraşi spre activităţi mai complexe, cei mari capătă responsabilitatea de a arăta o
activitate bine făcută, de a ajuta sau de a exersa împreună cu cei mai mici. Oricând ei pot să
refacă o activitate pentru a se antrena şi a căpăta siguranţă”.10 ceea ce în învățământul
traditional se mai găsește sporadic, în catunele îndepărtate și uitate de lume, deoarece
unitățile de învățământ nu au copii suficienți pentru a forma o clasă.
Dacă în sistemul traditional la grădiniță copilul are un orar fix stabilit al activităților,
educatoarea este în centrul atenției impunând sarcinile activității, în pedagogia Montessori i
se oferă libertatea de a alege ce activitate vrea, cât timp petrece să lucreze la acea activitate,
cu ce material lucrează, educatoarea intervine în activități doar când este solicitată “Când
educatorul întâlneşte la copil o anumită activitate în care se mobilizează cu tot sufletul, să se
bucure de ea ca de o comoară şi să se ferească de a o ucide prin intervenţia sa sau prin
tendinţa de uniformizare. Activitatea spontană aleasă de copil, nu cea impusă din afară să fie
preţuită în chip deosebit.”11
În concluzie, toate cele șase alternative educaționale au interesante și importante
caracteristici care , dacă fiecare cadru didactic al sistemului educational traditional ar încerca
să-și formeze timp de un semestru sau un an școlar o trăsătură a unei alternative, cred că
societatea românească ar avea de câștigat, elevii vor veni de drag la școală să învețe ceva nou,
iar profesorul nu ar mai pleca de la școală nemulțumit că elevii nu au fost atenți, nu au lucrat
sufficient sau nu și-au însușit informațiile în timp record.

9
Ce este educația Montessori? p. 3;
10
Dacia Popescu, Alternativa educațională Montessori, Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu
Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010, p. 7;
11
G.G Antonescu, Pedagogia generală, Editura Cultura Românească, Bucureşti, 1936, p 57;

5
 BIBLIOGRAFIE

Albulescu Ion, Pedagogii alternative, Editura All, București, 2014;

Antonescu G.G , Pedagogia generală, Editura Cultura Românească, Bucureşti, 1936;
Ce este educația Montessori? tradus și postat cu acordul Asociației Montessori
Australia ;
Dandara Otilia, Particularitățile organizării procesului educational în școala
Waldorf, Didactica Pro, nr. 1 (17), 2003, pp. 31-34;
Forumul Internaţional al Şcolilor Waldorf/Steiner (Cercul de la Haga) din cadrul
Secţiunii Pedagogice, Dornach , 2009;
Monica Cuciureanu (coord.), Punți de trecere între învățământul traditional și cel
bazat pe modele pedagogice alternative în sistemul românesc de învățământ, Institutul de
Științe ale Educației, București, 2011;
Popescu Dacia, Alternativa educațională Montessori, Analele Universităţii
“Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe ale Educaţiei, Nr. 2/2010, pp. 43-52;
http://waldorf.ro/pedagogia-waldorf/o-scoala-fara-manuale/;
https://www.scoalalibera.ro/pedagogia-waldorf/programa-waldorf/;