Ministerul Educației din Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice
Departamentul Contabilitate

Referat
La disciplina Cultura Comunicării Interpersonale și
Organizaționale
„Comunicarea organizațională externă”

Nume Prenume
Barcaru Anastasia
Gr. CON 161

A verificat:
Toma N.

Chişinău, 2018
 Cuprins
1. Comunicarea organizaţională...........................................................................3

2. Comunicarea organizațională externa..............................................................4 2.1

Tipuri de comunicare externă……………………………………………4

2.2 Canalele de comunicare externă………………………………………….6

2.3 Difuzarea informaţiei…………………………………………………….7

Concluzie…………………………………………………………..……………….9

Bibliografia………………………………………………………………………..10
 1. Comunicarea organizaţională
Comunicarea este un proces bidirectional intre oameni aflati la diferite nivele
ierarhice, in cadrul tuturor functiunilor care are loc in sus, in jos sau pe orizontala.
Comunicarea trebuie inteleasa ca un proces deosebit de complex, in aparenta simplu
dar care trebuie tratat ca un factor vital in atingerea obiectivelor organizationale si
individuale.
Comunicarea se poate analiza atat din perspectiva mediului extern organizatiei
(clienti, parteneri, autoritati si institutii publice) cat si din perspectiva mediului intern
intre resursele umane ale organizatiei.
Pentru a putea fi caracterizată drept organizată, comunicarea organizaţională
trebuie să prezinte următoarele caracteristici:
• să fie orientată spre finalitate (scop), adică să reflecte un plan de ansamblu
şi obiectivele pe care şi le asumă organizaţia
• să fie multidirecţională, adică să se realizeze de sus în jos, pe orizontală,
pe verticală etc.
• să fie instrumentală, adică să se sprijine pe o varietate de suporturi în
funcţie de obiectiv
• să fie adaptată, adică să folosească sistemele de informare specifice
fiecărui sector de activitate şi să concorde cu cultura organizaţională promovată
• să fie flexibilă, pentru a integra comunicarea informală şi pentru a crea
structurile care o favorizează.

Drept urmare, comunicarea organizaţională nu este un proces spontan şi natural.

Ea trebuie proiectată în aşa fel încât să permită:
coordonarea: proces ce are în vedere atingerea unui obiectiv prestabilit, necesar
pentru realizarea scopului final al organizaţiei.
armonizarea : activitate ce are drept scop definirea unui obiectiv comun.
2. Comunicarea organizațională externa cuprinde relatiile firmei cu piata, cu
furnizorii, clientii.
- Cu furnizorii se poate negocia incheierea unor colaborari pe termen lung sau scurt.
- Cu clientii pot initia actiuni de cercetare a pietii, reclama, publicitate, vanzare,
negociere.
Obiective ale comunicarii externe:
-informarea corecta si constanta a partenerilor externi cu privire la activitatea
organizatieirespective
-indeplinirea cu profesionalism a angajamentelor asumate
-construirea unor relatii de colaborare reciproc avantajoase-formarea si
mentinerea unei imagini positive pe piata.
2.1 Tipuri de comunicare externă
Annie Bartoli menţionează existenţa a trei tipuri de comunicare externă:
• Comunicarea externă operaţională, realizată între membrii organizaţiei cu
interlocutori din exteriorul organizaţiei
• Comunicarea externă strategică, care constă în construirea sau extinderea
unei reţele de comunicare
• Comunicarea externă de promovare (publicitate, relaţii publice)
Comunicarea externă operaţională se referă la faptul că mare parte din salariaţi
întreţin relaţii profesionale cu persoane din mediul extern al organizaţiei. Fiecare din
aceşti angajaţi sunt deci, obligaţi să comunice, în calitate de reprezentanţi ai organizaţiei
cu partenerii externi ai acesteia: clienţi, furnizori, contractanţi, autorităţi publice,
eventuali concurenţi.
Astfel, fiecare vehiculează o anumită imagine şi anumite mesaje din partea
organizaţiei şi primesc în acelaşi timp informaţii pe care le retransmit în interiorul
organizaţiei. Aceste schimburi sunt vitale pentru activitatea pe termen scurt a
organizaţiei.
Comunicarea externă strategică îmbracă două forme de bază: dezvoltarea de relaţii de
comunicare cu mediul extern şi previzionarea evoluţiei şi schimbărilor care se pot
produce în exteriorul organizaţiei şi care pot afecta activitatea acesteia. Organizaţia
încearcă să reziste în mediul extern, în mod necesar concurenţial prin construirea de
relaţii profitabile cu actorii cheie ai acestuia: autorităţile locale, directori ai altor
organizaţii, în general cu persoanele care sunt considerate a fi influente. La momentul
iniţierii acestor reţele de comunicare, acestea nu sunt cu adevărat indispensabile. Cu
toate acestea, ele sunt proiectate în ideea că se pot dovedi utile în cazul unei crize sau a
altui eveniment neaşteptat.
Observarea atentă a mediului extern şi previzionarea evoluţiei acestuia se realizează
prin intermediul unor anumiţi membri ai organizaţiei care captează toate informaţiile
considerate strategice. O atenţie deosebită este acordată activităţilor concurenţei,
evoluţiei suporturilor tehnice, noilor norme şi reglementări legislative care pot afecta
organizaţia şi transforma mediul său extern, evoluţiei situaţiei locurilor de muncă,
eventualelor mişcări sociale etc. Aceste informaţii sunt foarte utile în luarea de decizii,
în alegerea strategiilor şi în opţiunea pentru o anume politică.
Comunicarea cu rol de promovare reprezintă în realitate un caz aparte, pentru că,
deşi literatura de specialitate o consideră fără excepţie ca făcând parte din comunicarea
externă, ea se desfăşoară unilateral, dinspre organizaţie către mediul exterior al acesteia.
În această situaţie, nu mai sunt membrii organizaţiei cei care întreţin legătura cu
exteriorul, ci organizaţia ca instituţie. Ea dă informaţii despre produsele sau serviciile pe
care le oferă, încearcă să-şi amelioreze imaginea de ansamblu sau pur şi simplu vrea să
se facă cunoscută şi să-şi promoveze valorile.
 Formele principale prin care se concretizează acest tip particular de comunicare
sunt:
• publicitatea – prin mass media sau prin propriile materiale publicitare
• promovarea vânzărilor
• sponsorizărilor – finanţarea activităţilor culturale sau sportive
• mecenatul – ajutor financiar sau logistic acordat artiştilor, organizaţiilor
umanitare sau non-profit
• articole care prezintă organizaţia în publicaţii de specialitate
• organizarea de standuri la târguri şi forumuri
• organizarea de zile ale porţilor deschise
• acţiuni de consiliere şi ajutorare a altor instituţii similare (dar care în mod real
nu sunt concurenţiale) prin detaşarea temporară de personal.
2.2 Canalele de comunicare
În plan extern:
- Contactele personale (de la un individ la altul sau de la persoană la grup)
- Audiovizual (filme, diapozitive, filmări, media, medii specializate disponibile
audienţelor externe, cum ar fi prezentările de slide-uri etc.)
- Publicaţii (de masă şi specializate, incluzând publicitatea controlată şi cea
necontrolată, precum şi reclamele instituţionale şi comerciale)
-Poşta tradiţională, Fax, CDRom-uri, listserv-uri
- Internet
Acest gen de comunicare este redusă de obicei la comunicarea de tip managerial.
Managerul este considerat veriga de legătură între organizaţie şi mediul său extern în
general şi publicul specific în particular. El nu este sigurul purtător de imagine al
organizaţiei.
Managerul este într-adevăr purtătorul principal de imagine al organizaţiei pe care o
conduce. Cu toate acestea, legăturile sale cu mediul extern sunt mai degrabă oficiale,
comportamentul şi atitudinile sale sunt predictibile. El nu face altceva decât să se
conformeze unor prescripţii de rol şi cel mult de status.
Activitatea şi legăturile sale externe sunt proiectate în aşa fel încât să reitereze şi să
întărească imaginea creată prin intermediul relaţiilor publice şi a publicităţii.
Managerul are mai degrabă rolul de simbol al organizaţiei, mai ales în contextul pe
care îl avem în vedere (organizaţii care trec de la sistemul centralizat de conducere şi de
luare a deciziilor, la sistemul privat caracterizat de deplasarea importanţei managerilor
către Adunarea Generală a Acţionarilor).
Managerul are un rol deosebit în contextul interferenţelor cu organizaţii similare, dar
care se caracterizează printr-o cultură organizaţională diferită, el fiind obligat să ţină
cont de specificitatea acestei culturi pentru a putea comunica eficient şi pentru a nu intra
în conflict cu organizaţia parteneră. În realitate, comunicarea externă îmbracă şi alte
forme, diferite de comunicarea de tip managerial.
2.3 Difuzarea informaţiei
În cadrul campaniilor de comunicare integrate, informaţia se poate difuza prin diverse
canale ca, de exemplu: publicaţii (buletine informative, broşuri, pliante), afişe şi panouri
publicitare, ateliere şi seminare, turnee, centre şi reţele de informare.
Diverse mijloace de campanie:
Televiziunea
Emisiuni de informare publică – realizate de un organism guvernamental, destinate
difuzării informaţiilor despre noua legislaţie sau despre obligaţiile prevăzute de lege.
De regulă, emisiunea durează maximum cinci minute şi anunţă că va reveni cu noi
informaţii pe aceeaşi temă.
Documentare TV – Atunci când oferă informaţii relevante şi nu au tente
propagandistice, documentarele constituie un beneficiu de importanţă publică.
Programe de dezbateri curente – Este utilă participarea purtătorului de cuvânt al
campaniei la diferite programe TV, talk-show-uri, în care publicul are posibilitatea de a
pune întrebări, fie direct din studio, fie la telefon. Este vital însă ca purtătorul de cuvânt
să fie foarte bine informat.
Spoturile publicitare – Acestea sunt, adeseori, cea mai bună cale de a atinge cel mai
mare grad de audienţă, dar sunt, în majoritatea cazurilor, descurajant de costisitoare.
Este un domeniu foarte specializat şi este recomandabil să se recurgă la o companie de
advertising profesionistă pentru realizarea, producerea şi plasarea spoturilor.
Radioul
Telefonul ascultătorilor şi dezbateri în direct (talk-shows) –În Occident aceste programe
sunt din ce în ce mai des difuzate, mai ales de staţiile de radio locale. Formatul acestor
programe dă posibilitatea publicului să telefoneze şi să facă comentarii sau să pună
întrebări în direct; de aceea, acest tip de programe se bucură de popularitate în rândul
ascultătorilor şi poate atrage audienţă mare.
Programe de dezbateri şi interviuri – Responsabilul pentru relaţiile cu massmedia
trebuie să se asigure că purtătorii de cuvânt ai campaniei participă la cele mai potrivite
emisiuni.
Spoturi publicitare radio –pot fi foarte eficiente în emiterea unui mesaj percutant potrivit
pentru menţinerea atenţiei asupra subiectului campaniei .
Presa
Conferinţe şi lansări – Organizaţi o conferinţă de presă numai dacă informaţia are
consistenţă şi relevanţă pentru publicul interesat. Lansarea unui nou poster, de exemplu,
poate fi o ocazie legitimă de organizare a unei reuniuni foto cu participarea presei şi ea
trebuie anunţată public.
Interviuri – Responsabilii pentru relaţia cu mass-media trebuie să creeze ocazii pentru
intervievarea purtătorilor lor de cuvânt.
Informaţii – Articolele informative trebuie pregătite şi distribuite publicaţiilor
săptămânale şi periodice.
Publicitate în presă – Pe cât posibil şi în limita bugetului, pentru a menţine atenţia
asupra subiectului campaniei.
Publicitatea stradală
Campanie de afişaj – Transmiterea de informaţii publicului prin intermediul afişelor
amplasate în diverse locuri care asigură vizibilitate (circa financiară, birourile
administraţiei locale, sediile de bănci, biblioteci, oficii poştale, autobuze, staţii de cale
ferată etc.) Vizibilitatea este elementul cheie.

Concluzie
Cele mai multe companii considera ca pot rezolva problema comunicarii fara ca
abilitatile personale de comunicare sa fie puse in evidenta si fara a exista proceduri
organizationale care sa puna in valoare in sens pozitiv aceste abilitati.
 Lipsa comunicarii sau gestionarea necorespunzatoare a acestui proces duce la
alterarea mai multor componente ale managementului companiei iar pe de alta parte
lipsa unor abilitati si a culturii organizatiei privitoare la aceste componente invalideaza
constant procesul de comunicare. Problemele de comunicare nu se pot rezolva prin e-
mail sau telefon. Este nevoie de o comunicare fata in fata (individual sau prin sedinte)
pentru a intelege exact cum se manifesta toate elementele unei comunicari.
Ultimele studii efectuate pentru a disocia procesul de comunicare in elementele sale
esentiale au aratat ca: 55% din intelesul comunicarii il reprezinta mimica 38% este
transmis prin tonalitatea si modul in care comunicam 7% este comunicat prin cuvinte
Indiferent de modalitatea de comunicare pe care decidem sa o folosim, prin intalniri
directe, prin sedinte sau pur si simplu de la distanta, trebuie sa avem in vedere ca, bazata
pe respect reciproc, comunicarea este construita din cunostinte, abilitati, experienta si
fler.
Intotdeauna trebuie sa ne fie clar de ce comunicam, iar stilul de comunicare trebuie
adaptat la mediul in care lucram, intern si extern, si pana la urma la partenerul de dialog.
Cel mai important aspect al unui proces este informatia, iar comunicarea este
modalitatea prin care o obtinem.
Există o multitudine de forme de promovare a imaginii, valorilor, produselor sau
serviciilor specifice organizaţiei. Cea mai eficientă şi cea mai ieftină formă de
promovare este însă, cel mai adesea ignorată. Ea se află la îndemâna tuturor salariaţilor
şi constă în reliefarea permanentă a aspectelor pozitive ale organizaţiei din care fac
parte, cu ocazia tuturor contactelor cu mediul extern, fie acestea personale sau
profesionale. Ideea este că fiecare angajat îşi poate asuma fără probleme rolul de
comunicator extern, mesajul său fiind centrat pe seriozitatea, eficienţa şi calitatea de
care dă dovadă organizaţia.
Acest lucru presupune însă ca salariatul să ştie (ceea ce ţine de eficienţa comunicării
interne), să creadă (este vorba de coerenţa dintre discursul pe care îl afişează şi acţiunile
sale concrete) şi să vrea (adică să simtă nevoia să vorbească despre organizaţie, ceea ce
trimite la ideea de motivaţie).

Bibliografia:

 http://adaptabilitate.upm.ro/assets/cursuri/mops/CM/avram-
tripon/comunicare%20in%20organizatii.pdf
 Dan Cândea, Rodica M. , - Comunicarea managerială. Concepte. Deprinderi.
Strategie, Bucuresti, Editura Expert, 1996

 Chirica, Sofia – Psihologie organizațională. Modele de diagnoză și intervenție,

Cluj-Napoca, Editura SO, 1996

 Rosemarie Haineş - Tipuri si tehnici de comunicare in organizatii, Bucuresti,

Editura Universitara, 2009