COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Trainer: Ing.drd. Petru Bulai

Cuprins

Introducere......................................................................................................... 3

1
 Capitolul I
Comunicarea
I.1. Ce este comunicarea umană?..................................................................... 4
I.2. Procesul de comunicare ............................................................................. 6
I.3. Comunicare verbala si comunicare non-verbala......................................... 9
I.4. Surse de gafe interculturale ........................................................................ 11
I.5. Comunicarea - termen de referinţă în relaţiile publice................................. 12
Capitolul II
Relaţii publice
II.1. Relaţii publice - cadru general.................................................................... 13
II.1.1 Definiţii bazate pe activităţile din relaţii publice................................. 15
II.1.2 Definiţii bazate pe efectele relaţiilor publice...................................... 15
II.1.3 Obiectivele relaţiilor publice............................................................... 16
II.1.4 Categorii de public vizate ................................................................ 17
II.1.5 Informaţii interne şi informaţii publice. Ştiri.Zvonuri.......................... 18

II . Conceperea şi punerea în practică a unei campanii de relaţii publice......... 20

II.1. Tipuri de abordări şi campanii de relatii publice.................................... 20

II.2. Planul unei campanii de 2

relaţii 2
publice................................................
..
31

III. Tehnici şi mijloace de relatii publice.............................................................

III.1 Tehnici scrise de relaţii publice............................................................. 31
III.2 Tehnici verbale de relaţii publice.......................................................... 34
III.3 Tehnici vizuale de relaţii publice........................................................... 36

Capitolul III
III. Rolul strategic al Relaţiilor Publice în Turismul Transfrontalier Durabil 37
.............................................................................................................
Bibliografie

Introducere

2
Încredere, responsabilitate, sprijin, noutate. Iata mesajele pe care orice organizaţie
doreşte să le transmită clienţilor şi partenerilor săi de afaceri.

La baza creării şi promovării unei identităţi puternice se află sistemul de relaţii publice
pe care organizaţia îl dezvoltă, comunicarea din interiorul său ori cea implicată în
derularea relaţiilor sale de afaceri.

Cum trebuie sa fie construit un astfel de sistem, prin raportare la specificul activităţii şi
al mediului economic în care organizaţia funcţionează? Care sunt principalele tehnici de
promovare a imaginii organizaţiei? Care este rolul relaţiilor publice într-un domeniu in
plină dezvoltare - turismul transfrontalier?

La toate aceste întrebări încercăm să dăm un răspuns în acest curs.

Capitolul I Comunicarea

I.1.Ce este comunicarea umană?

3
 Comunicarea este asemenea funcţionării unei orchestre fără dirijor, în care
fiecare interacţioneaza cu toţi şi toţi interacţioneaza între ei, iar acest proces de
interacţiuni continue creează realitatea socială, care este o realitate socio-
comunicaţională.
Niciun fel de activitate, de la banalele activităţi ale rutinei cotidiene şi până la cele
mai complexe activităţi desfăşurate la nivelul organizaţiilor, societăţilor sau culturilor, nu
mai pot fi imaginate în afara procesului de comunicare.
Dar comunicarea a devenit, de asemenea, şi unul dintre cuvintele „la modă“, ale
vremurilor noastre, ce multiplică activităţile sau evenimentele pe care le reprezintă şi
care tinde să-şi lărgeasca aria de semnificaţii tocmai datorită interesului de care se
bucură. Comunicarea modernă pare a se adresa, din această perspectivă, tuturor în
special şi nimănui în general.
Aparent paradoxal, în tot acest ocean de comunicare ce ne înconjoara, simţim
mai peste tot absenţa unei comunicări reale: aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru
interlocutori deosebiţi ca pregătire şi experienţă; stările emoţionale, sentimentele şi
intenţiile cu care interlocutorii participă la comunicare deformează mesajul; ideile
preconcepute şi rutina influenţează receptivitatea; diferenţele culturale par a fi, mai mult
ca niciodata, obstacole de netrecut.
Dincolo de aspectele mai puţin plăcute ale comunicării se dezvaluie însă o
certitudine: epoca modernă reprezintă apogeul comunicării. Progresul tehnico-ştiintific a
favorizat apariţia telegrafului, a telefonului, a trenului, a automobilului, intensificând
comunicarea între indivizi, comunităţi, culturi.

Câteva dintre particularităţile comunicării:

• comunicarea are rolul de a pune in legătură oamenii, în mediul în care aceştia
evoluează;
• orice proces de comunicare este contextualizat, el având loc într-un anumit
spatiu psihologic, fizic, temporal, social şi cultural;
• în procesul de comunicare, prin conţinutul mesajului se urmăreşte realizarea
scopurilor şi transmiterea semnificaţiilor;
• procesul de comunicare are un caracter dinamic, orice comunicare are, după
momentul iniţierii, o anumită evoluţie, se schimbă şi schimbă persoanele
implicate în proces;

4
 • orice mesaj are un continut manifest si unul latent, uneori acesta din urma fiind
mult mai semnificativ;
• procesul de comunicare are o dimensiune multiplă: comunicarea exteriorizată
(acţiunile verbale ăi non-verbale ce pot fi observate de către interlocutori),
metacomunicarea (ceea ce se poate întelege dincolo de cuvinte),
intracomunicarea (realizată la nivelul sinelui, de către fiecare individ în forul său
interior);
• semnificaîia dată unui mesaj poate fi diferită atât intre partenerii actului de
comunicare, cât şi între receptorii aceluiaşi mesaj;
• în situatii de criză procesul de comunicare are un ritm mai rapid şi o sferă mai
mare de cuprindere.

Funcţiile jucate de comunicare în relaţiile sociale :

• funcţia informativă - de a face cunoscut ceva (fapte, evenimente, trairi

personale);

• funcţia emoţionala – de a prezenta altora propriile trăiri emoţionale sau reacţii

afective;

• funcţia motivaţionala – de a motiva, stimula;

funcţia de control – de a verifica, a controla, a observa propriul comportament sau al

altora.

Pentru adâncirea domeniului ne vom opri in continuare asupra procesului de comunicare.

I.2. Procesul de comunicare

Care sunt principalele elemente ale unui proces de comunicare?

5
  Cel puţin doi parteneri (transmiţător şi destinatar / emiţător şi receptor)
între care se stabileşte o anumită relaţie(Exemplu: in turism emiţătorul poate fi
agenţia de turism, administratia publica, organizaţii non-profit, Minister, ANTREC,
etc. Receptor poate fi turistul, comunitatea locală, etc.
 Cod - cunoscut de ambii parteneri (de menţionat faptul ca, în general în orice
proces de comunicare pertenerii „joacă” pe rând rolul de emiţător şi receptor);
 Mesajul – dorit a fi lansat . Daca ne referim la turism acesta poate fi format
din: calitatea ofertei turismului rural, atractivitatea ţării de destinaţie, justul raport
preţ/calitate, disponibilitatea de conlucrare cu asociaţiile de turism rural europene
Pentru a fi siguri ca mesajul nostru este bine recepţionat, trebuie să încercăm să ne
punem în pielea receptorului şi să ne imaginăm cum poate percepe el mesajul. În
acest sens mesajul va prezenta noutăţi interesante/inedite pentru viitorii parteneri în
formule simnple şi directe , informaţii clare şi cât mai concise, conform principiului
KISS: Keep it short and simple (scurt, simplu şi răspunzând la întrebările: cine, când,
ce, unde, cum, de ce?).
Dat fiind faptul că mesajele destinate urechii şi ochiului sunt cu 68% mai eficiente
decât cele destinate numai urechii, mesajele sonore (discursuri/comentarii) sunt
însoţite / sprijinte de proiecţii video, vizite la obiective şi materiale grafice (postere,
broşuri, cataloage, dosare de presă, etc).
Mesajul trebuie să informeze, să convingă, să impresioneze, să obţină o reacţie
pozitivă.
Comunicarea eficientă este comunicarea interpersonală care să utilizeze un model
orchestral, la care sa participe simultam mai mulţi emiţători . De exemplu, în turism
aceştia pot fi reprezentanţi ai ANTREC, ai Ministerului Turismului, administraţiei
publice locale, organizaţii nonprofit si de afaceri). Un mesaj obţinut din conlucrarea
reprezentanţilor având un subiect unic (expl. promovarea destinatiilor turistice) va fi
perceput ca un mesaj unitar.

 Mijloc de transmitere a mesajului; Alegerea corectă a mijlocului de comunicare

este deosebit de importantă. Dintre principalele mijloace de comunicare în masă,
amintim: discuţia de la om la om, , interviuri (radio, tv, presa scrisa), conferinţe de
presă, materiale publicitare pe diverse suporturi (postere, autocolante, mape, pliante,
cataloage).

6
  Limbaj – Comunicarea umană nu se rezumă la rostirea cuvintelor şi la
transmiterea informaţiilor de la un interlocutor la altul. Dincolo de cuvinte şi peste ele
intervin vocea şi tonul cu care sunt rostite. Apoi la cuvinte şi ton se adaugă limbajul
trupului, fizionomia, mimica, postura, gestica şi înfăţişarea , chiar şi culoarea hainelor.
Apoi mai comunică şi amenăjrile interioare, casa , maşina, biroul, anturajul în care
trăim.

 Feedback (mesajul specific prin care emiţătorul primeşte de la destinatar un

anumit răspuns cu privire la mesajul comunicat);
Dacă un mesaj nu este primit corect, este de preferat să nu-l transmitem.
Receptarea este cel puţin la fel de importantă ca şi transmiterea; citirea fiind la fel de
importantă ca şi scrierea, iar ascultarea este la fel de importanta ca şi vorbirea.
Pornind de la cele de mai sus, pentru a comunica mesajul corect este necesară
realizarea unei analize a receptorului. În cadrul acestei analize trebuie găsit răspuns
unor întrebări de genul:
I: Ce motive ar avea receptorii pentru a asculta ?
R: Curioziatea celor aflaţi în Romania sau Republica Moldova, originalitatea mesajelor,
obligaţiile de a transmite informaţii către organizaţiile pe care le reprezintă (asociaţiile
de turism, touroperatori, presă, etc)
I:Ce cunosc ei deja despre subiect?
R: Informaţiile din materiale şi cataloage, materiale promoţionale, mituri , legende .
I: La cine vrem să ajungă mesajul? Cât de mulţi sunt aceştia?
R: Mesajul se adresează touroperatilor, leaderilor de opinie, mass-mediei şi are drept
principală ţintă publicul (turişti)

 Canale de comunicare: reprezintă „drumurile”, „căile” urmate de mesaj (canale

formale, canale neformale);

 Mediul comunicării este influenţat de modalităţile de comunicare; există mediu

oral sau mediu scris, mediu vizual, etc.; Evaluarea contextului comunicării comportă cel
puţin patru dimensiuni care, deşi sunt relativ distincte, se influenţează şi se
condiţionează una pe alta:
• contextul fizic se referă la mediul fizic concret, imediat tangibil şi anume la incinta
sau spaţiul deschis, la microclimatul , ambianţa sonoră , lumina şi culoarea în
care are loc. O întâlnire în cadrul Rezervaţiei paleontologice Repedea Bîrnova
7
 sau Rezervaţiei Naturale Plaiul Fagului va fi diferită de o întâlnire în cadrul unui
amfitreatru sau restaurant.
• contextul cultural priveşte mentalităţile, valorile, credinţele, tradiţiile, tabuurile şi
stilurile de viaţă împărtăşite de comunicatori. Morala şi legea, ca şi oricare alte
reguli după care se stabileşte ce este bine şi ce este rău, ce este permis şi ce
este interzis influenţează profund comunicarea. Nu se cade să vorbim de
necuratul în biserică sau de porc în casa unui islamist.
• contextul social si psihologic se referă la statutul social al partenerilor, la
caracterul oficial sau informal al relaţiilor dintre ei, la situaţia concretă şi la
instanta psihică în care are loc comunicarea.
• contextul temporal priveşte momentul si ordinea cronologică în care este plasat
mesajul, într-o secvenţă de alte mesaje succesive.

 Barierele (filtrele, zgomotele) reprezintă perturbaţii ce pot interveni în procesul de

comunicare.

Responsabilitatea în comunicare se împarte între:

 Emiţător care trebie să exprime exact ceea ce intenţionează;

 Receptor care trebuie sa decodeze corect mesajul şi să ofere feedback
asupra celor inţelese.

Schema comunicării

semna receptar
Sursa de Transmitato l e Destinata
Receptor
informatie r r
semna
l

Sursa de
zgomot

Modelul de baza al comunicarii – Shannon & Weaver

Practic, procesul comunicării este unul tranzacţional, prin care cei doi actori –
transmiţător şi destinatar (emiţătorul şi receptorul) – schimbă informaţii într-un anumit
context, informaţii atenuate sau distorsionate de către factorii perturbatori. Informaţiile

8
 sunt codate într-un mesaj – set de simboluri de comunicare verbală şi nonverbală –
care este transportat de la transmiţător către destinatar printr-un anumit canal.

Rezumând cele de mai sus şi punând accent pe modificările pe care le poate

suferi mesajul, obtinem următoarea schemă:

Filtre:
Zgomot, Mesaj 3 Mesaj 4
Mesaj 1 Mesaj 2 Lumina, Ce primeste Ce intelege
Ce doresc sa Ce transmit Caldura, destinatarul destinatarul
transmit (limbaj, Context, etc
experienta
anterioara)

Comunicarea ideala: Mesajul 1 = Mesajul 4. In transmiterea de informatii simple acest

lucru este posibil, dar cu cat mesajul este mai complex, cu ata este mai dificil ca
Mesajul 1 sa fie egal cu Mesajul 4.

I.3. Comunicare verbala si comunicare non-verbala

Unde există viaţă, există şi comunicare. Prin limbaje mai mult sau mai puţin
evoluate plantele şi animalele comunică între ele.Ca şi animalele, oamenii comunică
între ei prin semnale sonore, simple manifestări ale vocii cum ar fi mormăiturile, ţipetele,
urletele, oftaturile, gemetele, fluierăturile etc.

Semnalele sonore ale vocii şi tonul vorbirii sunt mai importante decât inţelesul
cuvintelor. Conform specialiştilor în comunicare, cuvintele însemnă 7% din comunicarea
interumană , iar tonul însemnă 38%. Restul de 55% vine din limbajul trupului. În timp ce
vorbeşte omul dezvăluie o anumită cantitate informaţii despre sine, dar nu atât prin
cuvinte cât prin voce şi limbajul trupului.

Atunci când comunicăm cu cineva cuvintele transportă idei, noţiuni şi concepte

iar tonul vocii şi mesajele trupului transmit atitudini, emoţii şi sentimente. Cuvântul
înseamnă limbaj verbal, simbolic, indiferent dacă este rostit sau scris. Din acest punct

9
de vedere, comunicarea scrisă este tot comunicare verbala, pentru că se bazează tot
pe limbajul cuvintelor. Expresia sonoră din oralitate este înlocuită cu expresia grafică a
cuvântului scris.

Ceea ce se transmite prin tonalitatea vocii, prin volumul ei, prin ritmul vorbirii,
prin accente şi prin pauze, prin gestică, prin poziţia trupului reprezintă comunicarea
non-verbală.

Comunicarea non-verbala are doua componente:

• Limbajul paraverbal : exista numeroşi stimuli asociaţi vorbirii, care, dincolo de
sensul cuvintelor, provoacă reacţii afective şi emoţionale. Între aceştia pot fi
identificaţi : volumul vocii, tonul, ritmul vorbirii, pauzele , accentele, zâmbetul,
oftatul, geamătul, plescaitul din limba. Mânuit cu abilitate mesajul paraverbal
devine un instrument eficace în influenţarea şi controlul persoanelor din jurul
nostru. Mesajul paraverbal încurajează, intimidează, menţine presiunea sau
cedeaza controlul.

• Limbajul trupului: trupul si gesturile „spun” ceea ce tu nu spui . Limbajul trupului

transmite mesaje mai uşor şi mai rapid decât cuvintele. O face prin postură,
fizionomie, mimică, gestică, distanţe .Limbajul trupului exprimă atitudini, emoţii şi
sentimente mai curând decât concepte şi idei.
Limbajul trupului leagă limbi şi culturi diferite , în sensul că are adesea aceleaşi
semnificaţii aproape oriunde în lume. Expresia corporală a fericii sau a tristeţii, a
ssatisfacţiei sau a maniei, a acordului sau dezacordului transcede culturile şi limbile
pamântului.

I.4. Surse de gafe interculturale

Gafe amuzante, penibile, regretabile se petrec frecvent în relaţiile
transfrontaliere. De regulă, originea lor se află în erorile de comunicare datorate
diferenţelor dintre culturi.
Limba vorbită de interlocutori, de pildă, stabileşte o legătură dar ridică şi o barieră între
culturi, mai ales atunci când cuvinte similare au înţelesuri diferite. Oameni din culturi
diferite au opinii contradictorii asupra a ceea ce înseamnă comportament corect, onest

10
şi adecvat. Aceasta dincolo de diferenţele de limbaj, obiceiuri sau etichetă şi protocol în
afaceri.

a. Cultura de schimb
Atunci când se îintâlnesc două sau mai multe persoane aparţinând unor culturi diferite
(etnii, religii, arii geografice distincte), în comunicarea lor apare ceva nou, ceva diferit de
cultura fiecăruia . Apare o zonă a comunicării de graniţă, numită ”cultură de schimb”.
Cultura de schimb se manifestă ca un spaţiu tampon, în care culturile aflate în contact
se amestecă mereu, dar şi se separă una de cealaltă. În interiorul acestei zone nu
există reguli sau norme obligatorii.
b. Surse de neînţelegeri şi gafe
Există douăsprezece surse concrete de neînţelegeri şi gafe în comunicarea inter-
culturală:
• Tabuuri : se referă la diverse interdicţii cu caracter sacru, a căror încălcare atrage automat
sancţiuni severe. Pot fi tabuuri persoane , obiecte şi cuvinte sau expresii a căror discutare este
interzisă. Prin extensie de la tabuul religios se poate admite şi existenţa unor tabuuri morale şi
sociale, ce privesc obiecte, culori, numere, cuvinte, expresii verbale, gesturi, daruri şi
comportamente, variind de la o cultură la alta.
• Condiţia femeilor : statutul social al femeilor şi relaţiile femeie – bărbat comportă abordări
specifice în culturi şi religii diferite. În multe ţări arabe, străinii sunt consideraţi necuviincioşi dacă
se adresează direct femeilor arabe, în prezenţa unui bărbat musulman. În Europa Occidentală,
teoretic, nu mai există diferenţe de condiţie socială în raport cu sexul. Egalitatea sexelor ridică
însă altă categorie de probleme.De pildă, sărutul mâinii femeilor într-o relaţie profesională sau de
afaceri nu ţine de eticheta curentă. Comportamente simple, precum maniera de a privi femeile ,
presupun alte riscuri.
• Maniera de a indica respect : problema care se ridică este aceea de a cunoaşte modurile în care
se manifestă respectul faţă de partener, în aria sa culturală. Respectul poate fi indicat prin vârstă,
sex, statut social, rang ierarhic, titluri , daruri, şi onoruri, punctualitate, tăcere, îmbrăcăminte,
păstrarea distanţei, atenţia acordată zilelor de sărbătoare, orelor de rugăciune sau de siestă, prin
gesturi specifice de plecăciune, contact vizual moderat, postura trupului în picioare etc. Maniera
de a saluta poate deveni o problemă.
• Percepţia timpului şi spaţiului personal : un minut, o oră sau o zi nu au aceeaşi semnificaţie în
toate culturile. Problema timpului priveşte punctualitatea, amânarea, graba sau răbdarea şi
ordinea sosirii la întruniri de afaceri. Acolo unde punctualitatea este considerată o virtute, timpul
este considerat scurt şi scump. Întinderea spaţiului personal variază relativ mult în funcţie de
psihologia şi temperamentul persoanei, dar şi funcţie de factori demografici şi culturali.
• Eticheta afacerilor: prezintă suficiente particularităţi culturale pentru a da naştere la confuzii şi
gafe.
11
 • Limbajul trupului : gestul de a da din cap poate avea semnificaţii contradictorii în ţări şi culturi
diferite. În Bulgaria şi Albania , spre exemplu, a da din cap de sus în jos înseamna NU, iar a
clătina din cap la dreapta la stânga înseamnă DA. Gestul degetelor „inel” pentru OK-ul american
are în unele ţări mediteraneene semnificaţia homosexualităţii, în Franţa înseamnă „zero”, iar în
Japonia înseamnă „bani”
• Limbajul şi translatorul: problema se ridică atunci când nu se cunoaşte limba partenerului străin,
dar şi atunci când din raţiuni tactice nu se doreşte a se vorbi în limba partenerului de discuţie. În
general, se cer scuze partenerului pentru faptul ca nu-i vorbeşti limba oricât de neînsemnată ar fi
aceasta.
• Îmbrăcămintea : ca regulă generală, ţinuta conservatoare şi protocolară în stil occidental nu ridică
probleme aproape nicăieri în lume.
• Contextul tehnic, religios şi politic: în comunicarea interculturală este obligatoriu să se caute
răspunsuri la cel puţin cateva întrebări simple: care sunt zilele de sărbătoare din ţara sa? care
sunt orele de rugăciune ? care sunt reperele cheie ale religiei sale? ce sistem politic este
dominant în ţara sa?
• Prejudecăţile : problemele care se ridică se referă la faptul că adesea la începutul discuţiilor
poate fi necesar şi oportun să luptăm pentru a demonta sau a corecta părerile pe care alte
popoare şi culturi şi le-au format.

I.5. Comunicarea - termen de referinţă în relaţiile publice

În societatea modernă , organizaţiile au conceput sisteme specializate de
supraveghere a mediului, pe baza cărora au lansat diverse strategii de adaptare la
mediu. Relaţiile publice ăi strcturile instituţionale prin care ele se concretizeză reprezintă
o modalitate privilegiată a comunicării dintre organizaţie şi mediu şi, respectiv,
subsistemul organizaţiei care îndeplineşte această funcţie.
Majoritatea specialiştilor din relaţiile publice consideră comunicarea eficientă
drept cheia succesului în relaţiile dintre organizaţie şi publicurile ei. Ei susţin ca aceasta
implică crearea unor fluxuri de comunicare bidirecţionate dinspre mediu spre
organizaţie în beneficiul reciproc.
O organizaţie trebuie sa fie un bun ascultător, sensibil la interesele şi valorile
publicului, un bun comunicator, capabil să convingă publicul să îi asculte mesajele, să
le înţeleagă şi să accepte punctul de vedere respectiv.
Comunicarea umană poate să fie verbală sau non-verbală, interpersonală sau
intrapersonală. La rândul ei, comunicarea interpersonală poate sa fie directă sau
mediată de un anume suport (canal, media) .
Relaţiile publice se folosesc de mai multe forme de comunicare: ele fac apel la
comunicarea interpersonală (în conferinţe de presă, spre exemplu), la comunicarea
12
mediată tehnologic (scrisori) şi la comunicare de masă (comunicatele sau înregistrările
video).

Capitolul II Relaţii publice

II.1 Relaţiile publice - cadru general

Pentru a se impune în mediul lor, organizaţiile, indivizii, ideile trebuie să se

sprijine pe diverse strategii, acestea fiind elaborate de diverşi consilieri , specialişti într-o
activitate anume. Din ce în ce mai mult, relaţiile publice se dovedesc un instrument
original şi eficace pentru a răspunde provocărilor cu care ne confruntăm.
Relaţiile publice pot ajuta la rezolvarea unei probleme, lansarea unei idei,
evitarea unei catastrofe dar mai ales la câştigarea încrederii publicului ţintă.
Relaţiile publice se concentrează pe reputaţie - rezultatul a ceea ce face
organzaţia, a ceea ce spune si a ceea ce alţii spun despre aceasta.
Există un număr mare de definiţii ale relaţiilor publice. Acest lucru îşi are
explicaţia în faptul că activităţile de relaţii publice se desfăşoară în organizaţii extrem de
diverse şi cunosc forme de lucru variate. În plus, relaţiile publice implică numeroase
tipuri de activiăţi:
- scrierea si editarea de mesaje: comunicate, ştiri de presă scrisă, radio şi televiziune,
scrisori, anunţuri, cuvântări, rapoarte de activitate, newsletter, etc.
- relaţiile cu presa: contactarea jurnalistilor, plasarea unor materiale în presă,
menţinerea legăturilor cu jurnaliştii, distribuirea promptă a informaţiilor cerute de
gazetari, înlesnirea legăturii între jurnalişti şi liderii sau specialisâştii din organizaţie,
verificarea informaţiilor;
- cercetarea: identificarea categoriilor de public care interfereaza cu organizaţia,
strângerea informaţiilor în interiorul organizaţiei şi din afara acesteia referitoare la opinia
diferitelor categorii de public, situaţia politică, materialele apărute în presă, atitudinea
grupurilor cu interese specifice
- activităţille de management: programarea şi planificarea activităţilor în colaborare
cuconducerea organizaţiilor; stabilirea bugetelor si programelor de lucru;
- consilierea: specialiştii în relaţii publice formulează recomandări pentru liderii
întreprinderilor, oamenii politici, alte persoane cu funcţii de conducere, în ceea ce

13
priveşte atitudinile publicului, comportamentul organizaţiilor, răspunsurile adecvate în
situaţii de criză ;
- organizarea de evenimente speciale: pregatirea şi coordonarea conferinţelor de
presă, inaugurărilor unor obiective sau lansărilor de programe, aniversãrilor ,
campaniilor de strângere de fonduri, vizitelor, concursurilor, etc
- cuvântările in public: specialiştii in relaţii publice apar în faţa unor publicuri interne
sau externe, ori pregatesc liderii organizaţiilor pentru asemenea apariţii publice ;
- producţie: crearea unor produse de comunicare pe baza tehnicilor tipografice,
fotografice, de radio si televiziune , de design clasic sau multimedia;
- pregătire profesională: specialiştii în relaţii publice execută activităţi de pregătire
pentru comunicare cu liderii organizaţiilor, cu personalul din subordine, cu purtătorii de
cuvânt, cu alţi membri ai organizaţiei
- contacte : crearea de legături cu reprezentanţii comunitătii, ai presei, ai lumii politice
sau de afaceri, cu membrii organizaţiei , cu cei care vizitează organizaţia.

II.1.1 Definiţii bazate pe activităţile din relaţii publice

Numeroase definiţii se concentrează asupra a ceea ce fac specialiştii din relaţii publice.
În acest sens, cea mai importantă definiţie este cea propusă de Asociaţia Internaţională
a Relaţiilor Publice , cu ocayia Convenţiei anuale din 1978 :

Practica relaţiilor publice este arta şi ştiinţa socială a analizării unor tendinţe, a
anticipării consecinţelor lor, a sfăturii liderilor unei organizaţii şi a implementării unor
programe de acţiune care vor servi atât interesele organizaţiei, cât şi interesele
publicului.

De asemenea relaţiile publice mai sunt definite ca:

Ansamblul acţiunilor desfăşurate de o organizaţie (grup, în general) în vederea
stabilirii şi menţinerii unor relaţii bune între membrii orgnizaţiei (grupului) şi diferitele
sectoare ale opiniei publice (organizaţii, guvern, presă, mare public, instituţii financiare)

14
 Procesul prin care se comunică noutăţile companiei către publicul ţintă vizat
printr-o multitudine de canale atent selecţionate încât să aibă un impact cât mai
puternic.

Relaţiile publice vizează în special imaginea organizaţiei şi actionează pe termen lung.

Există însă controverse semnificative privind încadrarea relaţiilor publice în funcţiile
întreprinderii : comercială-marketing sau management ?

II.1.2 Definiţii bazate pe efectele relaţiilor publice

Există şi definiţii focalizate pe efectele relaţiilor publice :

Relaţii publice = Reputaţie: ceea ce face organizaţia, ceea ce spune si ceea ce spun
altii despre aceasta;

Relaţii publice = Iniţiative ce merită a fi popularizate şi cunoscute de publicul larg şi

care îmbunătăţesc percepţia asupra organizaţiei.

Rolul asumat de relaţiile publice este acela de a contribui şi de a păstra reputaţia

influenîând opinia şi comportamentul celor din jur. Practic, relaţiile publice ajută
organizaţia să construiască încrederea în sursă si în mesaj iar increderea este arma
victoriei . Realizarea unei strategii de relaţii publice este esenţială pentru reputaţia unei
companii lucrând direct cu percepţia publicului larg.
Rolul relaţiilor publice în cadrul organizatiilor a evoluat semnficativ. Profesionistul
de PR nu mai este simplul purtător de cuvânt al organizaţiei, ci persoana implicată
direct în managementul organizaţiei. Firmele recunosc nevoia crescută de a comunica
eficient şi rapid cu un număr cât mai larg de persoane. De asemenea pe perioada
oricărei situaţii de criză, relaţiile publice sunt un element principal în depăşirea cu calm
a dificultaţilor întalnite.

Prin relaţii publice nu vindem nimic ci construim o relaţie, construim încredere şi

fidelitate.

II.1.3 Obiectivele relaţiilor publice

Obiectivele relaţiilor publice sunt pe termen lung iar beneficiile obţinute sunt majore
15
6 obiective primare pentru relaţii publice:
• Promovarea bunăvoinţei. Există o funcţie de construire a imaginii de relaţii
publice. Evenimentele din industrie şi activităţile comunitare care sunt reflectate
favorabil într-o firmă sunt scoase în evidenţă corespunzator.
• Promovarea unui produs sau a unui serviciu. Comunicatele de presă sau
evenimentele care cresc media de cunoscători ai acţiunilor firmei pot fi
accentuate prin relaţii publice. Firmele mari elaborează comunicate de presă ori
de cate ori noi produse sunt vandabile.
• Pregătirea comunicării interne. Răspândirea de informaţii şi
corectarea/îndreptarea acţiunilor de dezinformare în cadrul unei firme pot reduce
impactul zvonurilor şi pot creşte sprijinul angajaţilor. Pentru evenimente ca
reducerea de forţe de muncă sau fuziunea de firme, comunicarea internă poate
face multe pentru a alunga zvonurile ce circulă printre angajaţii firmei sau în
comunitatea locală.
• Contracararea publicităţii negative. Aceasta este funcţia de controlare a
eşecurilor relaţiilor publice. Nu se incearcă muşamalizarea evenimentelor
negative, ci mai degrabă prevenirea publicităţii nocive pentru imaginea publică a
unei firme.
• Organizarea de lobby-uri. Funcţia de relaţii publice poate ajuta o firmă în
negocierea cu reprezentanţii guvernului.
• Oferirea de sfaturi. Echipele de manageri ajută la luarea deciziilor privind
poziţiile ce trebuie adoptate în faţa publicului, pregătesc angajatii pentru apariţia
în public şi ajută conducerea să anticipeze reacţiile publice – toate acestea sunt
parte a funcţiei de oferire a sfaturilor.

II.1.4 Categorii de public vizate

Categoriile de public pot fi clasificate în funcţie de criterii ce vizează apropierea
faţă de organizaţie şi gradul de cunoaştere a organizaţiei. Astfel, se pot distinge patru
categorii de public

 public nr. 1 – totalitatea persoanelor din afara organizaţiei care cunosc organizaţia
respectivă. Exemplu: pentru promovarea Biroului de Informare în turism transfrontalier
Bârnova acest public ar putea fi reprezentat de pensiuni, mânăstiri, biserici, organizaţii
non-guvernamentale, fabrici din zona transfrontalieră România-Republica Moldova .
16
 publicul nr. 2 – totalitatea celor care lucrează în organizaţie (publicul intren) .
Exemplu: pentru promovarea Biroului de Informare în turism transfrontalier, publicul
intern poate fi reprezentat de angajaţii Consilului Local Bârnova şi ai asociaţiilor
partenere la crearea Centrului pentru Dezvoltarea în Parteneriat a Turismului
Transfrontalier Durabil România-Republica Moldova.

 publicul nr. 3 - totalitatea persoanelor ca nu cunosc organizaţia . În cazul prezentat

mai sus în acest tip de public poate fi incluşi turiştii.

 publicul nr. 4 – totalitatea persoanelor care ar putea vorbi despre organizaţie . În

cazul Biroului de Informare în turism transfrontalier acest public ar putea fi reprezentat
de mass media locală (ziare, radio, TV), agenţiile de turism din zona transfrontalieră
România-Republica Moldova, asociaţii profesionale, şcoli, pensiuni.

Informaţiile transmise trebuie să fie, întotdeaua, adaptate fiecărei categorii de

public în parte.

II.1.5 Informaţii interne şi informaţii publice. Ştiri. Zvonuri

. Fără informarea publicului intern (angajaţi), orice campanie de relaţii publice îşi
pierde din eficienţă, iar în cazul unor crize, este chiar sortită eşecului . Se şi spune, ca
începem curăţenia cu propria curte, ori că relaţiile publice încep cu propria casă.

Informarea internă corectă şi detaliată, este necesară pentru formarea unei

culturi organizaţionale, dezvoltarea sentimentelor de securitate şi apartenenţă ale
angajaţilor, punerea la punct a unor programe de marketing intern, de gestiune a
resurselor umane, de relaţii publice. Mesajele importante ale organizaţiei se transmit
oficial, prin purtătorul de cuvânt şi echipa managerială, dar şi neoficial, prin fiecare
angajat al organizaţiei respective.

Principalele informaţii interne vizează:

• Misiunea şi viziunea organizaţiei;

• Funcţiile şi perspectivele de evoluţie ale organizaţiei;
• Atribuţiile fiecărui angajat;

17
 • Evenimente importante în care organizaţia a fost , este sau va fi implicată.

Toate aceste informaţii interne pot deveni informaţii publice, ele nu intră în
categoria informaţiilor clasificate sau confidenţiale.

Pentru ca o informaţie să devină ştire şi să capteze interesul jurnaliştilor şi

publicului, ea trebuie să întrunească un număr de caracteristici :

• sa aibă caracter de noutate, sa fie recentă;

• sa aibă un impact potenţial cât mai mare;
• să fie cât mai originală, neobişnuită, ieşită din comun;
• să se afle în zona rezidenţială a publicului vizat;
• să reflecte subiecte de interes uman general, adaptate culturii locului.

Considerate a fi unul din cele mai vechi mijloace de comunicare în masă,

zvonurile sunt dificil de definit , clasificat şi gestionat. Cercetările au relavat faptul că, cel
mai adesea , oamenii pun semnul egal între zvon şi informaţie neverificată în care nu
cred.

Sursele şi motivaţiile apariţiei zvonurilor sunt multiple:

• lipsa unor explicaţii oficiale;

• incapacitatea de a înţelege un anumit fenomen sau întelegerea greşită a
acestuia;
• publicarea dezinteresată, accidentală, a unor fapte neverificate;
• publicarea interesată a unor fapte neverificate, din dorinţa de manipulare,
intoxicare, dezinformare;
• scurgeri de informaţiişi confidenţe involuntare;
• ”confidenţe” planificate;
• Existenţa unor mituri, legende locale, etc;
• Exagerarea sau denaturarea „în lanţ” a unor evenimente din dorinţa oamenilor
de a se simţi importanţi.
Caracterul vag, atmosfera misterioasă creată în jurul lor, imposibilitatea
controlului fac din zvonuri elemente al politicii de comunicare extrem de dificil de
gestionat şi care trebuie tratate cu seriozitate.
18
 O posibilă startegie de gestionare a zvonurilor trebuie să ţină cont de
următoarele aspecte :

• înainte de a reacţiona, este nevoie de o analiză a situaţiei : seriozitatea zvonului

şi a surselor, influenţele posibile ale inacţiunii asupra imaginii organizaţiei;
• uneori este preferabilă ignorarea zvonului, deoarece încercarea de contracarare
nu face altceva decât să amplifice respectivul zvon („cine se scuză se acuză”);
• furnizarea rapidă a unor informaţii detaliate, complete poate duce la „uciderea”
eficientă a zvonului;
• adesea sunt eficiente acţiuni precum lansarea unor contra-zvonuri, prin persoane
de încredere sau crearea unor diversiuni, pentru abaterea atenţiei de la zvonul în
cauză;
• apelarea la sprijinul unor unor lideri de opinie sau persoane publice influente şi
respectate, pentru dezbaterea şi clarificarea situaţiei
• comunicarea permanentă cu jurnaliştii, clienţii, opinia publică, în dublu sens
(transmitere de informţii şi ascultare), ne poate poate feri de pericolul apariţiei
zvonurilor.

II . Conceperea şi punerea în practică a unei campanii de relaţii publice

II.1. Tipuri de abordări şi campanii de relaţii publice

Au fost dezvoltate de-a lungul timpului mai multe modele de relaţii publice, pentru
a descrie seturile de valori şi tiparele comportamentale corespunzătoare
departamentelor sau practicienilor de relaţii publice. Aceste modele diferă în special
prin sensul acordat pentru două concepte cheie, şi anume direcţia şi scopul relaţiilor
publice.

Direcţia descrie măsura în care comunicarea dintre organizaţie şi publicul ei se

desfăşoară într-un singur sens (monolog) sau în dublu sens (dialog) .

Scopul descrie funcţia pe care o îndeplinesc relaţiile publice într-o organizaţie, în

termeni de comunicare simetrică sau asimetrică. O comunicare asimetrică este
neechilibrată, deoarece aşteaptă schimbarea doar din partea publicului, nu şi din partea

19
organizaţiei. O comunicare simetrică este echilibrată, încercând să ajusteze relaţiile
dintre organizaţie şi public prin schimbări în ambele componente (organizaţia şi
publicul).

Specialiştii în relaţii publice susţin că există patru modele de bază ale activităţii
de relaţii publice caracterizate astfel :

MODEL/ Publicitate – Informare Dublu sens - Dublu sens -

CARACTERISTICI birou de presă publică asimetrie simetrie
(ideal)

Scop Propagandă Diseminarea Persuasiune Înţelegere

informaţiilor ştiinţifică reciprocă

Natura Sens unic, Sens unic, Dublu sens, Dublu sens,

comunicării adevărul nu adevărul este efecte efecte
este esenţial important neechilibrate echilibrate

Modelul Sursă  Sursă  Sursă GrupGrup

comunicării Receptor Receptor Receptor
Feedback
Feedback

Natura cercetării Lipseşte sau Sumară, mai Formativă, Formativă,

este extrem de ales teste de evaluarea evaluare şi
sumară uşurinţă a citirii atitudinilor înţelegere

Exemple din Promovare Guvern, Asociaţii Agenţii Agenţii

practica curentă produse, non-profit, concurenţiale reglementate
Sponsorizări afaceri

Cercatările de piaţă au arătat că modelul informării publice este foarte mult

aplicat de organizaţiile din sectorul public. În firmele comerciale este utilizat modelul cu
dublu sens asimetric, în timp ce modelul dublu sens simetric apare mai des în cazul
organizaţiilor guvernamentale.

În general, organizaţiile pot opta pentru folosirea alternativă a mai multor modele,
în funcţie de tipul problemelor cu care se confruntă.

20
II.2. Planul unei campanii de relaţii publice
Derularea unei campanii de relaţii publice se face pe baza unui plan, prin
parcurgerea următoarelor etape:

Etape: Succes
Efecte:

1. Definirea problemei
2.Analiza situaţiei
3. Definirea obiectivului (obiectivelor) campaniei
4. Alegerea ţintelor (categoriilor de public vizate)
5. Stabilirea strategiilor
6. Stabilirea tacticilor
7. Fixarea calendarului Supravieţuire
8. Stabilirea bugetului
9. Evaluarea campaniei de relatii publice

1. Definirea problemei

Acţiunile de relaţii publice pot viza trei mari tipuri de probleme:

• atingerea unui obiectiv unic şi bine definit
• menţinerea sau ameliorarea unei situaţii pozitive deja existente
• corectarea unei situaţii negative

2. Analiza situaţiei
21
 Această etapă presupune acumularea detaliată a tuturor datelor cunoscute
referitoare la problema în cauză: istoricul ei, părţile implicate, efectele ei. Analiza
situaţiei sepoate materializa într-un dosar de lucru care cuprinde două secţiuni:

• Analiza factorilor interni:

În această etapă se trec în revistă imaginile şi acţiunile persoanelor importante din
organizaţie, structurile şi procesele relevante pentru problema în cauză, istoricul
implicării organizaţiei în acea problemă. În acest scop se pot organiza întâlniri şi
forumuri de discuţii cu membrii organizaţiei, se pot studia documentele organizaţiei sau
se pot întreprinde cercetări riguroase (chestionare, focus-grup, interviuri semi-
direcţionate, etc) pentru a afla opiniile personalului, sistemele lor de valori, normele şi
direcţiile de comportament semnificative. De asemenea, în urma acestei evaluări se
poate afla cum, ce şi cui se transmit mesajele organizaţiei.

Un dosar de analiză a factorilor interni trebuie să conţină:

• Declaraţia de principii a oraganizaţiei, statut. Regulamente, istoric,

structură;
• Lista persoanelor importante din conducere, biografia lor, fotografii;
• Descrieri şi istoric al programelor, produselor, serviciilor sau altor
acţiuni importante;
• Statistici refritoare la resurse, bugete, vânzări, venituri, investiţii,
finanţări externe, salarii, etc.;
• Declaraţii de principii şi proceduri specifice în legătură cu situaţia în
cauză;
• Luări de poziţie şi declaraţii ale liderilor organizaţiei în legătură cu
situaţia respectivă;
• Descrieri ale modurilor în care organizaţia a gestionat sau
gestionează în mod curent asemenea situaţii;
• Liste şi prezentări ale publicurilor implicate interne ale organizaţiei;
• Liste ale sistemelor de comunicare interne ale organizaţiei.

• Analiza factorilor externi :

Se referă îndeosebi la segmentele de public implicate în sau afectate de acea
problemă. Diferitele categorii de publicuri implicate pot fi evaluate după gradul de

22
interdependenţă faţă de organizaţie şi mai ales faţă de situaţia analizată (cine sunt, ce
părere au despre organizaţie , cât de implicaţi sunt în acea situaţie, ce nevoi de
informare manifestă). Acest criteriu permite identificarea intereselor diferite ale fiecărui
public. Pe lângă acesta trebuie identificate cunoştinţele şi atitudinile lor despre situaţie,
căile prin care obţin informaţii. În funcţie de aceste date se vor fixa obiectivele de
comunicare specifice pentru fiecare grup în parte şi se vor planifica şi aplica strategii de
acţiune diferenţiate.

Dosarul ar trebui sa includă următoarele elemente:

1. Extrase din diferite publicaţii care se referă la organizatie şi la situaţia

în cauză;
2. Casete ale materialelor difuzate de radio şi televiziune şi transcrierile
acestor casete;
3. Analize de conţinut ale mesajelor mass-media;
4. Liste cu jurnaliştii care au abordat organizaţia şi problemele legate de
situaţia respectivă;
5. Rezultate ale sondajelor de opinie referitoare la organizaţie şi la
problema în cauză;
6. Calendare ale evenimentelor speciale sau altor manifestări importante
legate de organizaţie sau situaţia respectivă;
7. Liste cu oficialităţile sau instituţiile (guvernamentale, legislative,
administrative) care pot afecta prin deciziile lor organizaţia şi evoluţia
situaţiei,
8. Un dosar cu cele mai importante legi, hotărâri de guvern, reglementări,
rapoarte referitoare la situaţia în cauză;
9. Extrase din studiile ştiinţifice referitoare la sau cu relevanţă asupra
situaţiei respective;
10. Lista celor mai importante cărţi, înregistrări, surse de documentare
referitoare la acel tip de situaţie aflate la dispoziţie în organizaţie şi
locul unde se află ele;

Analiza detaliată a factorilor interni şi externi permite efectuarea unor evaluări de

tip SWOT, adică a punctelor tari (Strenght) şi slabe (Weekness) ale organizaţiei, ale
23
împrejurărilor favorabile (Opportunities) şi ameninţărilor (Threats) cu care ea se
confruntă.

Factorii implicaţi în analiza strategică pot fi combinaţi în mai multe feluri:

a) strategiile de tip SO se bazează pe utilizarea punctelor tari ale organizaţiei

pentru a se profita de oportunităţile din mediul extern;
b) strategiile de tip ST se bazează de asemenea pe utilizarea punctelor tari ale
organizaţiei pentru a se contracara ameninţările din mediul extern;
c) strategiile de tip WO încearcă să reducă punctele slabe ale organizaţiei pentru a
se profita de oportunităţile mediului extern;
d) strategiile de tip WT încearcă să reducă atât punctele slabe ale organizaţiei cât si
ameninţările din mediul extern.

3. Definirea obiectivului (obiectivelor) campaniei

Întrebarea cea mai importantă în cazul unei campanii de relaţii publice este : “Ce
dorim să realizăm?”. De la acest cadru general trebuie să coborâm cu întrebări
specifice, prin care, în funcţie de modul cum am definit problema/situaţia să putem
stabili obiective precise. De obicei, obiectivele specifice pot fi exprimate cantitativ şi pot
fi măsurate mai exact:

o definirea problemei/situaţiei:
Exemplu : Consiliul Local Bârnova, în parteneriat cu Asociaţiile “Alma Terra” Bârnova
România, “1AIM” Bârnova România, “Codrii Iaşilor” România , “Moştenitorul” Republica
Moldova, este beneficiar al proiectului “Centrul pentru Dezvoltarea în parteneriat a
Turismului Transfrontalier Durabil România-Republica Modova” ce are ca obiectiv
general dezvoltarea turismului transfrontalier durabil.

o Stabilirea obiectivelor :
Exemplu: campania de relaţii publice poate avea ca obiectiv promovarea “Biroului de
informare în turism transfrontalier durabil” din cadrul proiectului “Centrul pentru
Dezvoltarea în parteneriat a Turismului Transfrontalier Durabil România-Republica
Modova”.

24
4. Alegerea ţintelor (categoriilor de public vizate)

După ce a fost stabilit obiectivul campaniei, următorul pas constă în definirea

categoriilor de public cărora le sunt destinate mesajele campaniei. Identificarea
diferitelor categorii de public presupune cunoaşterea valorilor, normelor de
comportament, idelurilor, aşteptărilor, gradului de implicare în viaţa organizaţiei, a
comunităţii. Aceste trăsături pot fi identificate din faza de analiză a situaţiei. În plus ar
mai trebui căutate răspunsuri la întrebări precum : În ce fel sunt aceste publicuri vizate
sau implicate în acea problemă/situaţie ? Unde trăiesc ? Ce activităţi au ? Din ce
organizaţii fac parte sau cu ce organizaţii au legături? Pentru a face o segmentare mai
riguroasă a publicului ţintă.

5. Stabilirea strategiilor

În relaţiile publice, strategiile se referă la conceptul global, abordarea sau planul

general pentru programul desemnat să ducă la atingerea unui obiectiv. Tacticile se
referă la nivelul operaţional: evenimentele , mass-media sau metodele folosite pentru a
implementa strategia.

În alcătuirea unui plan de campanie de relaţii publice trebuie aleasă cea mai
bună strategie care să ducă la atingerea obiectivului propus. In acest scop se poate
alcătui o listă cu posibile strategii. Conţinutul listei depinde de creativitatea, cunoaşterea
problemelor (dobândită prin experienţă proprie sau prin studiu), judecata critică, bunul-
simţ ale specialiştilor în relaţii publice care lucrează la elaborarea planului.

5.1 Alcătuirea unei liste cu strategii posibile.

Listele cu posibile strategii pot fi alcătuite de un singur specialist sau de un grup.

Specialistul în relaţii publice R. Kendall propune următoarea listă de strategii:

1. Inactivitatea strategică - în anumite condiţii (exemplu: confruntarea cu o organizaţie

care are o reputaţie proastă) cea mai bună strategie este să o ignori şi să nu întreprinzi
nimic.

2. Activităţi de diseminare a informaţiei - acestea au ca finalitate distribuirea de mesaje

care prezintă organizaţia sau punctul ei de vedere . În aceste cazuri diseminarea
informaţiei poate lua mai multe forme :
25
 a) programul de informare publică - informaţia prezintă punctul de vedere al
organizaţiei care sponsorizează programul, susţinerea oficialităţilor, declaraţii,
etc;

b) conferinţele de presă - acestea oferă tuturor instituţiilor mass-media , simultan,

informaţii semnificative pentru organizaţie;

c) lobby – acesta oferă legiuitorilor informaţii fiabile despre organizaţie şi

transmite organizaţiei feedback-ul forului legislativ ;

d) apariţii publice ale unor personalităţi, turnee ale purtătorului de cuvânt –

acestea aduc în prim-plan nume de rezonanţă socială care pot promova
organizaţia şi pot distribui informaţii despre aceasta;

e) biroul de presă – acesta poate oferi, prin specialişti bine pregătiţi, asistenţă în
diseminarea informaţiei;

f) corectarea informaţiilor eronate sau răuvoitoare – această activitate conduce la

corectarea unor erori prin acţiuni care dovedesc falsitatea informaţiilor
respective;

g) expunerea de suporturi informative cu ocazia unor reuniuni publice.

3.Organizarea de evenimente - vizează transmiterea de informaţii prin:

a) evenimente neplanificate - mai exact reacţia la un eveniment relativ

neaşteptat: descoperiri, acte de eroism, numiri de noi lideri, fuziuni, etc ;
b) ceremonii – ocazii festive care marchează anumite evenimente din trecut sau
prezent: aniversări, comemorări, momente de pensionare, inaugurări, etc;
c) evenimente - puse în scenă pentru mediatizare - adică activităţi organizate
pentru a atrage atenţia presei şi a genera vizibilitate publică : acte de caritate,
gesturi simbolice (plantări de copaci, dezvelirea unei statui, inaugurarea unei
clădiri, etc ) ;
d) concursuri, competiţii - inclusiv momentele festive ale decernării premiilor.

4.Activităţi promoţionale - acestea au ca scop impunerea imaginii organizaţiei prin :

26
 a) actiuni de marketing - care încearcă să focalizeze atenţia asupra eforturilor de
satisfacere a consumatorilor : târguri, expoziţii, demonstraţii şi testări de produse,
lansări de noi produse, etc;
b) dramatizări - acestea vor să arate cum funcţionează un produs sau serviciu prin
prezentarea dramatizată a acestuia;
c) strângere de fonduri – eforturi destinate să colecteze bani pentru diverse
categorii de public ori diverse organizaţii sau pentru a completa bugetul unei
campanii;
d) descoperiri ştiinţifice – oferirea de informaţii privind o temă controversată sau
lansarea rezultatelor unor cercetari;
e) acţiuni civice – prin aceste activităţi organizaţia îşi arată preocuparea pentru
interesele comunităţii.

5.Activităţi organizaţionale - acestea urmăresc promovarea organizaţiei în mediul ei

specific prin:

a) poziţionarea unei organizaţii – definirea celor care o sprijină şi crearea unui grup
pentru eforturi de cooperare;
b) constituirea coaliţiilor – realizarea de alianţe cu grupuri şi organizaţii care au
aceleaşi obiective şi împărtăşesc aceleaşi valori;
c) conferinţe, convenţii, seminarii – acestea permit diseminarea de informaţii,
schimbul de idei şi crearea prestigiului organizaţiei;
d) lobby indirect – acesta se realizează prin mobilizarea alegătorilor în jurul unei
anume probleme pentru a exercita presiuni asupra legislativului;
e) negocieri - intervenţia, ca autoriate dezinteresată, pentru a rezolva conflictele
dintre grupuri.

5.2 Construirea unei strategii

Ca parte a procesului de planificare a campaniei de relaţii publice, construirea

unei strategii implică următoarele elemente:

a) alegerea strategiei - care prin acţiunile implicate, să răspundă cel mai bine
obiectivelor campaniei şi să atingă categoriile de public ţintă. Alegerea unei
strategii este determinată de resursele organizaţiei, de gradul de accesibilitate al
27
 publicului, de scopurile campaniei, de circumstanţele concrete şi, nu în ultimul
rînd, de calităţile profesionale ale specialiştilor .
b) cercetarea şi testarea strategiei – aceasta este verificată prin confruntarea cu
standardele organizaţei sau prin testarea ei pe un grup reprezentativ pentru
publicul vizat;
c) stabilirea planului de comunicare – sunt precizate elementele de comunicare
care vor sprijini strategia , înainte, în timpul sau după fiecare activitate fixată;
d) fixarea calendarului pentru întreaga strategie – acesta va arăta modul în care
sunt coordonate toate elementele ;
e) fixarea bugetului pentru fiecare activitate – se vor preciza costurile pentru fiecare
element în parte şi pentru ansamblul activităţilor;
f) prezentarea planului în faţa conducerii organizaţiei.

6. Stabilirea tacticilor

În cadrul acestei etape se face o prezentare a tacticilor alese, fapt care

presupune descrierea pe scurt a acţiunilor prevăzute în cadrul strategiilor.

Pentru specialiştii în relaţii publice tactica este un instrument în procesul de

comunicare, instrument folosit cu scopul de a transmite, pe diferite canale, mesaje
pentru categoriile de public vizat. De aceea , pentru fiecare tactică trebuie să fie date
următoarele informaţii:

• o descriere pe scurt, incluzând numai ceea ce este esenţial pentru

acţiunea care trebuie executată;
• termenul limită de executare a acţiunii;
• cerinţe speciale (cum ar fi utilizarea unor echipamente aparte, închirierea
unor spaţii suplimenatre, invitarea unor personalităţi de vârf)
• numele persoanei care răspunde de respectiva acţiune.

Pentru transmiterea mesajelor, specialiştii în relaţii publie au la dispoziţie :

• Evenimentele speciale : sponsorizările, construirea unor facilităţi de

interes public, crearea de centre de training cimentează relaţiile dintre
organizaţie şi anumite categorii de public şi, simultan, aduc organizaţia în

28
 atenţia altor categorii de public (membrii comunităţii, oficialităţile,
reprezentanţii presei). Se recomandă ca evenimentele speciale să atragă
un număr cât mai mare de persoane şi să atragă prezenţa unor
personalităţi. În categoria evenimentelor speciale intră : aniversările,
comemorările, concertele, expoziţiile, festivalurile, conferinţele, dezbaterile
sau seminariile, decernările de premii, zilele “uşilor deschise”,
sponsorizările, vizitele la diferite obiective, lansările de produse/servicii,
prezentările unor rapoarte anuale, anunţurile privind numirea unoi noi
lideri, concursurile, inaugurările (de şcoli, spitale, obiective publice),
dineurile, evenimente sportive.
• Media controlate : acestea reprezintă canalele asupra cărora specialiştii în
relaţii publice îşi pot exercita controlul. În această categorie intră:
broşurile, site-urile Internet, cuvântările publice, scrisorile, rapoartele de
activitate, reclamele, etc.
• Media necontrolate: în această categorie intră întregul sistem mass-media
(agenţiile de presă, presa scrisă, radioul, televiziunea).
. 7. Fixarea calendarului

Un element important din cadrul campaniei de relaţii publice este fixarea

momentelor de începere şi încheiere a campaniei, precum şi a a datelor la care va avea
loc fiecare acţiune.

Calendarul are rolul de a indica data, ziua, ora la care va avea loc acţiunea
respectivă şi de a arăta timpul necesar pentru pregătirea şi desfăşurarea acesteia.

8. Stabilirea bugetului

În buget se includ toate costurile: tipărituri, închirieri de spaţiu, echipamente,

materiale, deplasări, hoteluri, mese, banner, panouri de reclame sau timp ori spaţiu de
reclamă cumpărate în mass-media, poştă, telefoane, costuri de personal, etc.

În calcularea bugetului specialiştii sunt de acord cu formula “Cere mai mult decât
ai nevoie” şi asta pentru a fi pregătit pentru neprevăzut.

9. Evaluarea campaniei de relaţii publice

Succesul sau insuccesul unei campanii trebuie estimate prin criterii realiste,
credibile, specifice şi acceptabile (în raport cu standardele organizaţiei).
29
 Se poate recurge, în principal, la trei mari tipuri de evaluări:

a) evaluarea comercială – are drept scop justificarea bugetului cheltuit;

b) determinarea eficienţei simple – se verifică dacă programul a funcţionat corect;
c) determinarea eficienţei în raport cu obiectivele – se verifică îndeplinirea
obiectivelor şi obţinerea efectelor dorite.

III. Tehnici şi mijloace de relatii publice

III.1 Tehnici scrise de relaţii publice

În redactarea diferitelor tipuri de materiale destinate consumatorilor de presă

scrisă, un dezavantaj căruia trebuie să-i facă faţă atât specialiştii în relaţii publice cât şi
jurnaliştii este imposibilitatea folosirii limbajului nonverbal. În cazul comunicării prin
scris, avantajele şi facilităţile oferite de limbajul nonverbal trebuie suplinite prin
claritatea, concizia şi logica mesajului, precum şi prin utilizarea de materiale ilustrative
adecvate (fotografii, grafice, scheme, desene, caricaturi etc) .

Dintre tehnicile scrie de realţii publice cea mai des utilizată este comunicatul de
presă. Comunicatul de presă este un text dactilografiat, de regulă, de mică întindere,
destinat jurnaliştilor cu scopul de a transmite informaţii specifice. Aceste informaţii
trebuie să fie interesante pentru a atrage jurnaliştii, ţinând cont că prezentarea este
gratuită. Informaţiile sunt prezentate sub forma unor articole de presă şi nu ca informaţii
publicitare.

Redactarea unui comunicat de presă trebuie să respecte câteva reguli de bază,

începând cu pregătirea şi continuând cu conceperea şi prezentarea şi terminând cu
verificarea, aprobarea şi dfuzarea materialului.

În etapa de pregatire se verifică în special caracterul de ştire al informaţiilor ce

urmează a fi trasmise. Ştirile pot fi voluntare şi involuntare. Cele voluntare sunt de
regulă, pozitive, planificate şi dirijate de către organizaţie, dar mai puţin “căutate” de
către jurnalişti. Ştirile involuntare sunt, de cele mai multe ori, negative, neprevăzute şi
necontrolate de organizaţie.

30
 În etapa de concepere şi redactare propriu-zisă a comunicatului se ţine cont de
convenţiile stabilite în branşă, potrivit cărora un comunicat de presă trebuie să aibă un
titlu, un anumit număr de intertitluri şi textul propriu-zis.

Titlul – trebuie să fie sugestiv, scurt (maxim 10-15 cuvinte, pe 1-2 rânduri),
simplu, pe cât posibil “percutant”, “acroşant”.

Intertitlurile – au rolul de a organiza mai bine materialul.

Textul comunicatului - trebuie redactat după prinicpiul “piramidei inversate” :

informaţiile se sctructurează în ordinea descrescătoare a importanţei, elementele de
impact aflându-se în prima frază.

INTRODUCERE

Primul paragraf. Răspuns la întrebările : Cine? Ce?

Unde? Când?

CUPRINS

Detalii despre cele relatate în introducere.

Răspunsuri la întrebări: Cum ? De ce?

ÎNCHIDERE

Date suplimentare

Figura: Regula “piramidei inversate”

31
 Prezentarea unui comunicat de presă se supune regulilor practicii în domeniu:

- format A4, redactare pe o singură parte a foii, dimensiune

preferabilă de o pagină ;
- spaţiere a textului la două rânduri, respectiv margini late (3 cm),
pentru a da jurnaliştilor posibilitatea de a face însemnaări;
- împărţire a textului pe aliniate, fără numerotări sau sublinieri;
- utilizarea unei foi cu antetul organizaţiei, cu datele persoanei de
contact, numărul de înregistrare al comunicatului, data emiterii
acestuia, precizări legate de momentul dorit al difuzării ( liber la
publicare, difuzare ori embargo până la data X)

Exemplu de prezentare a unui comunicat de presă:

Antet

logo+sigla companiei

Nume companie
Adresa sediu Persoană de contact
Tel-fax Tel
Adresa e-mail Mobil
Adresa pagina web Adresa e-mail

Bun pentru difuzare imediată

Titlul comunicatului de presă

................................................................................

Textul comunicatului de presă

Introducere .....................................................................................................................................
...
Cuprins
.......................................................................................................................................
Închidere
.....................................................................................................................................

Pagina 1 din 1
32
 Verificarea şi aprobarea sunt activităţi realizate de mai multe persoane : cei care au
furnizat informaţiile, cei care au redactat mesajul, persoanele implicate prin comunicat.

Pentru evenimente de amploare, care necesită transmiterea unor informaţii

complexe, se pot utiliza instrumente de tip “dosar de presă” :

• dosar de presă de tip eveniment – redactat cu ocazia unor evenimente ca

inaugurarea unei locaţii, lansarea unui produs/serviciu, noi parteneriate de
afaceri, etc)
• dosar de presă pentru prezentarea organizaţiei
• dosar de presă ce susţine un comunicat de presă – este cel mai agreat de
jurnalişti . Dosarul conţine o detaliere a informaţiilor din comunicatul de presă ,
precum şi informaţii supliementare.
• dosar de presă pregătit pentru conferinţa de presă – oferă minimul de informaţii
necesare jurnaliştilor înaintea conferinţei, pentru a veni cu întrebări pertinente.

În general, un dosar de presă conţine:

• un cuprins, poziţionat la început ;

• un comunicat – sinteză asupra temei tratate ;
• documente grupate pe capitole de mică întindere ce tratează principalele
aspecte ale evenimentului;
• imagini, fotografii însoţite de explicaţii;
• anexe cu alte materiale ajutătoare (broşuri, articole anterioare, rapoarte anuale
de activitate, etc).

III.2 Tehnici verbale de relaţii publice

Tehnicile verbale de relaţii publice utilizează acelaşi material ca şi tehnicile scrise

– cuvintele – plus elemente nonverbale şi paraverbale care potenţează mesajul.
Acestea sunt : interviul, conferinţa de presă, vizite organizate pentru jurnalişti.
33
Interviul – nu este o tehnică de realţii publice exclusiv verbală . În funcţie de specificul
mass-mediei pentru care este acordat acesta poate fi : pentru presa scrisă, pentru
radio, pentru televiziune. Regulile de bază ale interviului sunt:

• modalitatea de atribuire a informaţiilor (on-the-record, off-the-record etc) –

această regulă determină conduita intervievatului pe timpul interviului;
• ziua, ora, locul în care urmează să aibă loc interviul ;
• durata interviului;
• subiectul interviului, limitele acestuia, eventual şi întrebările care vor fi adresate;
• eventuala participare a altor persoane la interviu şi identitatea acestora
• întrebările la care nu se va putea răspunde pe parcursul interviului;
• avertizarea jurnalistului de a nu se aventura în speculaţii tendenţioase;
• anunţarea reporterului de la bun început că se face şi o înregistrare proprie a
interviuluiui.

Conferinţa de presă este una dintre cele mai complexe activităţi desfăşurate în relaţiile
cu mass-media . De regulă o conferinţă de presă este necesară pentru :

• a anticipa un eveniment de interes major;

• a focaliza atenţia presei asupra unui obiectiv ;
• a economisi timp, preîntâmpinând un numar mare de interviuri individuale;
• a furniza simultan, mai multor instituţii media, date despre un eveniment, un
proiect;
• a crea interes asupra unui subiect major despre care mass-media şi opinia
publică nu au cunoştinţă;
• a da explicaţii despre un eveniment produs în viaţa organizaţiei;
• a evita acuzaţiile de favoritism sau părtinire în relaţiile cu mass-media;
• a câştiga un plus de publicitate.

Gestionarea unei conferinţe de presă presupune parcurgerea următoarelor etape :

a) Pregătirea şi lansarea invitaţiilor. Se răspunde la întrebări precum: cine este

invitat? ; când se lansează invitaţiile? ( cu 12-14 zile în avans); relansarea
invitaţiei şi verificare delicată. Invitaţia se scrie pe hârtie cu antet şi conţine :
34
 numarul de înregistrare, data trimiterii; titlul “Invitaţie” + titlul explicativ, sugestiv;
numele invitatului; tema reuniunii; evenimentul; data ora locul reuniunii;
programul detaliat pe ore; cine va mai participa; cupon de răspuns (cu precizarea
termenului limită de răspuns).

b) Pregătirea intervenţiilor şi documentelor. În categoria documentelor şi

materialelor necesare intră: broşura de întreprindere, dosarul de presă, discursul
directorului, fotografii, diapozitive, slide-uri, pliante, afişe pentru prezentare,
obiecte personalizate cu sigla organizaţiei (pixuri, agende, ceasuri de birou, port-
documente etc. ). Trebuie să se raspundă la întrebări precum: cine vorbeşte? Ce
se spune? Cum se spune? (vocabular uzual, termeni scurţi, debit normal 140 –
170 cuvinte/minut, folosirea anecdotelor, simplificarea mesajului).

c) Controlul derulării. Se acordă atenţie următoarelor aspecte: organizarea locului

de desfăşurare; existenţ un birou de primire a jurnaliştilor şi invitaţilor , pe tot
parcursul derulării conferinţei; oferirea de ecusoane de identificare; oferirea mici
cadouri, eşantioane, obiecte cu logo; distribuirea de dosare de presă.

Vizite organizate pentru jurnalişti (tururi de presă)– se organizează pentru a facilita

participarea directă a jurnaliştilor la un eveniment, pentru a face o demonstraţie sau
pentru a le da posibilitatea de a judeca sau aprecia la faţa locului un fapt anume.
Motivul vizitei va fi făcut cunoscut în avans.

III.3 Tehnici vizuale de relaţii publice

Identitatea unei organizaţii se construieşte şi se diferenţiază şi prin elemente vizuale

(logo, denumire, siglă, stil arhitectonic, culori specifice, amplasarea facilitaţilor într-un
anumit cadru geografic etc.) , elemente precizate riguros în manualul de identitate al
organizaţiei şi la a căror promovare contribuie din plin specialistul în relaţii publice.
Pe lângă tehnici vizuale deja consacrate ce ţin de mass-media audiovizuală (radio,
televiziune) , alte mijloace comode, rapide şi vizuale de a transmite informaţie, de a face
promovare şi diseminare sunt pagina web şi blog-ul.

35
III. Rolul strategic al Relaţiilor Publice în Turismul transfrontalier
Generând venituri publice considerabile, Turismul transfrontalier este unul din
sectoarele cele mai importante şi cu cea mai rapidă dezvoltare din economia mondială.
Ramura turismului transfrontalier se identifică cu cazările: lanţuri hoteliere
naţionale şi internaţionale precum şi o mulţime de firme mici, majoritatea afaceri
familiale, operatori turistici profesionişti, destinaţiile turistice cu ofertele şi cu bogăţiile lor
naturale şi culturale . IMM-urile reprezintă peste 90% din firmele de turism europene.

Turismul transfrontalier durabil este un produs special.

Turismul transfrontalier durabil înseamnă abilitatea destinaţiei turistice de a

rămâne competitivă împotriva tuturor problemelor apărute, de a atrage vizitatorii pentru
prima oară şi să-i fidelizeze ulterior, de a rămâne unică din punct de vedere cultural şi a
fi într-un permanent echilibru cu mediul ambiant.
Turismul transfrontalier durabil trebuie să echilibreze balanţa între satisfacerea a
două tipuri de nevoi:
• dezvoltarea economică a ţării:
• protecţia potenţialului natural, a mediului înconjurător, în ansamblul său.
Se impune, în acest context, analiza interacţiunii dintre integritatea culturii
comunităţilor locale, beneficiile angajaţilor si nevoia de a înţelege impactul schimbărilor
asupra destinaţiilor de vacanţă. În acest context, Organizaţia Mondială a Turismului
(OMT), Consiliul Mondial pentru Călătorii si Turism (WTTC), Uniunea Internaţională de
Conservare a Naturii (UICN), Federaţia Mondială pentru Ocrotirea Naturii (WNF) şi
Federaţia Europeană a Parcurilor Naţionale şi Naturale (PNABE) se numără printre
organizaţiile internaţionale care dezvoltă politici şi linii directoare cu privire la
conservarea şi protejarea resurselor naturale.

Turismul secolului XXI se confruntă cu două mari probleme:

1) o mare responsabilitate şi un respect profund pentru populaţiile destinaţiei gazdă şi
pentru cultura lor. Aceasta rezultă dintr-o recunoastere sporită a faptului că turismul
poate si, deseori, are si efecte negative asupra populaţiei – gazdă şi a mediului lor
înconjurător;

36
2) o mare responsabilitate a celor ce călătoresc, reflectă noi modalităţi de consum şi o
atenţie în creştere acordată de către turiştii educaţi.
De aceea, strategia turismului transfrontalier durabil implică trei aspecte importante:
• calitate. Turismul transfrontalier durabil asigură o experienţă valoroasă pentru
vizitatori, îmbunătăţind în acelasi timp calitatea vieţii comunităţii – gazdă si
protejând mediul.
• continuitate. Turismul transfrontalier durabil asigură continuitatea resurselor
naturale pe care se bazează şi continuitatea culturii comunităţii – gazdă cu
experienţe satisfăcătoare pentru vizitatori.
• echilibru. Turismul transfrontalier durabil asigură un echilibru între nevoile
industriei turistice, ale ecologiştilor si comunităţii locale.

De aceea, planificarea, amenajarea si exploatarea turistică trebuie să facă parte

integrantă din strategia de dezvoltare durabilă a zonei, regiunii sau ţării. Provocarea
industriei turistice este să dezvolte turismul si calitatea produselor sale fără a afecta
mediul fizic si mediul uman care le susţine şi le hrăneşte.
Globalizarea, proliferarea de noi destinaţii, noile tehnologii au schimbat mediul
competitiv al ţărilor europene. Astăzi instrumentul cel mai puternic în promovarea
turistică transfrontalieră îl reprezintă imaginea unei ţări, a unei regiuni sau a unui produs
turistic. Dacă ne concentrăm asupra dimensiunii transfrontaliere, strategiile de
construire a imaginii sau de promovare turistică sunt:
• crearea unei noi imagini turistice,
• re-poziţionarea unei destinaţii turistice tradiţionale,
• crearea unui grad de conştientizare într-un cadru competitiv,
• procesul de creare a brand-ului (brandul care acopera nivelul regional/naţional).

În caest context, relaţiile publice oferă constant şi regulat informaţii intermediarilor,

comunităţii locale, turiştilor, presei şi sectorului privat pentru a obţine pe termen lung o
imagine pozitivă şi o atitudine favorabilă faţă de destinaţia de turism.
În cazul destinaţiilor consacrate, promoţia turistică transfrontalieră este
planificată şi finanţată prin colaborare si parteneriat între sectorul public si cel privat.
Acest lucru aduce garantat, înainte de toate, mai multe resurse pentru promovare, care
pot fi alocate printr-o strategie pe termen lung şi dintr-o perspectivă de marketing şi
comunicare, în care obiectivele şi ţintele sunt foarte bine definite. Parteneriatul public -

37
privat în promovarea turistică transfrontalieră este o problemă importantă, deoarece
firmele de turism sunt în majoritatea lor mici şi au tendinţa să-şi fixeze orizonturi de timp
mai scurte şi să ia decizii individuale, în timp ce obiectivul ar trebui sa fie acela de a
privi turismul într-o manieră de ansamblu. Acesta este un punct important în implicarea
în activităţile de promovare şi în întărirea colaborării dintre diverşii actori astfel încât să
se asigure participarea tuturor părţilor în acest proces.
Scurta analiză de mai sus evidenţiază importanţa investiţiei în relaţiile publice
prin strategii de comunicare care pot contribui la dezvoltarea turismuluitransfrontalier
durabil.
Relaţiile publice în industria turismului trebuie să facă faţă unei realităţi
complexe. Dacă nu există o strategie de dezvoltare a implementării unui turism de
calitate bazată pe o dezvoltare susţinută, incluzând o construcţie selectivă şi planificată
de locuri de cazare şi reconstruirea şi îmbunătăţirea celor deja existente, dezvoltarea
treptată a unei oferte suplimentare (cultură, sport, bunăstare, divertisment, recreere
etc.), dezvoltarea turismului familial, organizaţional şi de afaceri, activând potenţialul
întregului teritoriu, atunci nu vor exista rezultate de succes.
De asemenea cum poate o strategie de turism transfrontalier să promoveze
interesele tuturor participanţilor pe baza unor avantaje reciproce, să-şi permită
provocările globalizării, să planifice strategii noi, de succes pentru IMM-urile din turism?

Cum ar trebui sa fie un proiect de promovare a imaginii unei ţări sau a unei
destinaţii turistice din zona transfrontalieră?
1. Un proiect de relaţii publice trebuie să ia în considerare toate entităţile
interesate de ramura turistică. Publicul vizat este reprezentat de asociaţii turistice,
asociaţii profesionale, sindicate, municipalităţi, agenţii locale de turism care lucrează
pentru corpurile publice, cazări Ministerul şi/sau Comisia Naţională de Turism, Oficiile
Naţionale de Turism, Uniunea Europeană. Fără o conştientizare a relaţiilor dintre
antreprenori, instituţii şi public, este imposibil de iniţiat o planificare a unei strategii de
comunicare eficiente.

2. Analiza factorilor interni şi externi este un instrument esenţial care aduce

informaţii specifice. Aceasta oferă o imagine clară a stării de fapt şi posibilitatea de a se
recurge la cercetările cantitative şi calitative ale sectorului turistic transfrontalier şi a
trendurilor din turism în general. Analiza SWOT nu poate să lipsească din planul de

38
relaţii publice pentru turismul transfrontalier. Pentru a înţelege mai bine, vă prezentăm
mai jos un exemplu de analiză SWOT pentru turismul transfrontalier România-
Republica Moldova .
Puncte Tari (Strenghts)
• Regiunea beneficiază de monumente
istorice ;
• Oferta culturală diversificată: festivaluri,
spectacole de teatru, concerte, expoziţii,
obiceiuri şi tradiţii;
• Existenţa unui număr mare de arii protejate
(parcuri naţionale, naturale şi rezervaţii) ;
• Structuri de cazare diverificată: hoteluri,
pensiuni, cabane, camping;
• Diversitatea produselor alimentare ecologice;
• Bucătărie tradiţională şi specialităşi regionale.
Oportunităţi (Opportunities)
• Restaurarea/renovarea/reabilitarea
obiectivelor turstice din patrimoniul cultural-
istoric;
• Crearea de Centre pentru Dezvoltare în
parteneriat a turismului transfrontalier durabil;
• Posibilitatea dezvoltării turismului de afaceri;
• Interes internaţional crescut pentru turismul
cultural, balnear, eco-turism, agroturism,
turismul de aventură;
• Oportunităţi de finanţare a turismului prin
fonduri publice;
• Existenţa Master Planului de Dezvoltare a
Turismului atât pentru Romania cât şi pentru
Republica Moldova;
• Implementarea de proiecte de infrastructură
turistică de către administraţiile locale;
3. Planul strategic:.
Primul pas, comunicarea internă: informarea actorilor asupra planului strategic şi
asupra obiectivelor precum si indicarea aspectelor sale pozitive pentru participanti şi
consolidarea culturii de parteneriat.
39
Punct slabe (Weeknesses)
• Insuficienta dezvoltare a infrastructurii
de agrement. Infrastructura de transport
si utilităşi slab dezvoltată în mediul rural;
• Lipsa unui sistem organizat de
indicatoare pentru obiective şi trasee
turistice în gări, aerogări, autogări şi
drumuri europen;
• Lipsa unui sistem de rezervare on-line;
• Transportul public către obiectivele
turistice este slab organizat şi promovat;
• Insuficienta punere în valoarea a
monumentelor turistice prin amenajări
arhitecturale specifice;
• Ineficienta ecologizare a zonelor
turistice.
Ameninţări (Threats)
• Competiţie puternică la nivel de
destinaţie;
• Imaginea deficitară a celor două ţari;
• Continuarea procesului de migrare a
forţei de muncă calificată;
• Urbanizarea populaţiei rurale implicând
pierderea autenticităţii şi specificului
local;
• Neconştientizarea importanţei
introducerii sistemului de management
al calităţii în sectorul turistic;
• Condiţii meteo nefavorabile , calamităţi
naturale (inundaţii, alunecări de teren)
 Al doilea pas, apelarea la instrumentele de relaţii publice, începând de la relaţiile
cu mass-media prin tururi de presă, pâna la tururi de studiu pentru agenţii de turism,
colaborarea cu Consiliul Naţional de Turism, promovarea conferinţelor despre turism,
organizarea de întrevederi şi de evenimente, în special, la cele mai importante târguri
de vacanţă şi de turism, participarea la activităţi promoţionale alături de operatori
turistici, susţinerea de campanii de publicitate pe imaginea turistică în general şi pe
produse specifice. Promovarea unor etichete de calitate si etichete ecologice pentru o
creştere a responsabilităţii de afaceri şi de consum (turismul este o activitate economică
în care exista o strânsă relaţie între furnizorii de servicii şi consumatori).

4. Ultimul, dar nu în cele din urmă, este crearea unui sistem de monitorizare şi
evaluare cu scopul de a verifica daca performanţele şi obiectivele au fost atinse.

În cadrul Centrului pentru Dezvoltarea în Parteneriat a Turismului Transfrontalier

Durabil România-Republica Moldova, un obiectiv al unei campanii de relaţii publice ar
putea fi Biroul de Informare în turism transfrontalier cu locaţia în centrul cultural
Bârnova. Renovarea şi repoziţionarea centrului cultural pe coordonate transfrontaliere
va avea ca efect creşterea fluxurilor turistice, creşterea economică a zonei, un important
aport în schimburile interculturale şi un plus de imagine administraţiei publice locale.

40
Concluzii

În loc de concluzii, vom răspunde printr-o analiză SWOT la întrebarea de ce sunt

necesare comunicarea şi relaţiile publice în turismul transfrontalier durabil România
-Republica Moldova.

Puncte Tari (Strenghts) Punct slabe (Weeknesses)

• Promovarea imaginii şi a brandului
de ţară;
• Informarea corectă publicului ţintă
(membrii comunităţilor locale,
turişti, reprezentanţi ai
administraţiei publice, etc) şi
câştigarea încrederii acestuia;
• Gradul redus de penetrare a
relaţiilor publice în rândul
companiilor de turism ;
• Lipsa specialiştilor în relaţii publice
din administraţiile locale

• Transferul de informaţii privind

potenţialul turistic din Romănia şi
Republica Moldova, legislaţiile in
domeniul turismului din cele două
ţări, se promovează patrimoniul
cultural-istoric, tradiţiile
etnofolclorice - prin şedinţe/ateliere
de lucru;
• Plus de imagine pentru
adminstraţiile locale din zona
transfrontalieră România-
Republica Moldova
Oportunităţi (Opportunities)
• Existenţa Master Planului de
Dezvoltare a Turismului atât
pentru Romania cât şi pentru
Republica Moldova şi încurajarea
promovării ţărilor prin campanii de
realţii publice ;
• Intrarea Romaniei în Uniunea
Europeană ceea ce determină
intensificarea schimburilor
comerciale şi de servicii cu ţările
vecine;
Ameninţări (Threats)
• Criza din Caucaz care poate
genera în viitorul apropiat o
restângere a schimburilor dintre
România , ca ţară membra a UE şi
ţările membre a fostei Uniuni
Sovietice;
• Exsitenţa unui puternic curent
antiromânesc existent la nivelul
autorităţilor centrale din Republica
Moldova care pot afecta
schimburile culturale şi comerciale
• Bugete restrânse prevăzute pentru
campaniile de relaţii publice;
• Insuficienta cooperare a domeniilor
public-privat pentru atragere de
fonduri

41
Bibliografie

1. Zaiţ, Adriana – Relaţii Publice, Editura Sedcom Libris, 2003

2. David, George - Tehnici de relaţii publice.Comunicarea cu mass-media, Editura
Polirom, 2008
3. Coman, Cristina – Relaţiile publice . Principii şi strategii , Editura Polirom 2001
4. Prutianu, Ştefan – Manual de comunicare şi negociere în afaceri , Editura
Polirom,2000
5. Dagenais, Bernard – Campania de relaţii publice, Editura Polirom 2003
6. Henche, Blanca Garcia – Marketing în turismul rural , Editura Irecson, 2004
7. http://www.praward.ro/resurse-pr/articole/turismul-rolul-strategic-al-relatiilor-
publice.html
8. http://www.turism.md
9. http://wwwmdlpl.ro
10. http://www.mturism.ro

42