Sunteți pe pagina 1din 9

OLIMPIADA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE

Etapa județeană/municipiul București


Martie 2018

DISCIPLINA CULTURĂ CIVICĂ


Clasele a VII-a şi a VIII-a

Varianta 1

• Timpul de lucru: 2 ore


• Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Membrii unui echipaj pot colabora pe parcursul întregului timp de lucru acordat.

SUBIECTUL

Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite la data


de 20 noiembrie 1989, prevede la articolul 27, aliniatul 1: Statele părţi recunosc dreptul oricărui
copil de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală,
morală şi socială.
Sunt cunoscute numeroase cazuri în care se încalcă copiilor acest drept.
Presupunând că există o situaţie în care unui coleg din şcoala voastră îi este încălcat acest
drept, elaboraţi un proiect în care să propuneţi rezolvarea acesteia.

Proiectul vostru va cuprinde:


a) prezentarea problemei identificate în școala voastră;
b) prezentarea cauzelor care, în opinia voastră, pot genera încălcarea acestui
drept;
c) identificarea și a altor drepturi ce pot fi încălcate prin nerezolvarea situaţiei
prezentate;
d) prezentarea a două soluţii posibile în vederea asigurării respectării acestui
drept;
e) analiza comparativă a celor două soluţii şi opţiunea argumentată în favoarea
uneia dintre ele;
f) un plan concret de acţiune care să includă:
- etape;
- acţiuni;
- persoane sau instituţii cu care puteţi colabora pentru rezolvarea
problemei.

1
OLIMPIADA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE
Etapa județeană/municipiului București
Martie 2018

DISCIPLINA ECONOMIE

Varianta 1
• Toate subiectele sunt obligatorii.
• Timpul de lucru: 3 ore
• Se acordă 10 puncte din oficiu.

SUBIECTUL I (30 de puncte)


Fie următorul text:
Întreprinzătorul, pentru a produce, combină factorii de producție și alege varianta de combinare
cea mai favorabilă. Pe lângă răspunsul la întrebările „ce să producă?”, „cât să producă?”,
întreprinzătorul trebuie să răspundă și la întrebarea „cum să producă?”. Economistul francez,
Jean Baptiste Say introduce noțiunea de întreprinzător. Întreprinzătorul este cel care „transferă
resursele dintr-o zonă cu productivitate mai scăzută într-una cu productivitate mai înaltă și cu
profit mai mare. […] Mulţumită întreprinzătorului, valoarea produselor se repartizează între
diferite servicii productive şi diferitele servicii se repartizează între industrii. Teoria distribuţiei se
coordonează astfel cu teoria schimbului şi a producţiei.”
Say, J.B., A Treatise on Political Economy or
The production, Distribution and Consumption of Wealth (1803)

Pornind de la acest text, evidențiați, în aproximativ o pagină și jumătate, faptul că modul de


combinare a factorilor de producție și efectele acesteia sunt influențate decisiv de abilitatea
întreprinzătorului. În realizarea prezentării, veţi avea în vedere următoarele:
- precizarea celor doi indicatori economici care reflectă eficiența combinării factorilor de
producție;
- menționarea a câte unei relații de tip cauză-efect ce vizează decizia întreprinzătorului, pentru
fiecare dintre cei doi indicatori economici precizați;
- prezentarea a doi factori sociali care conduc la modificarea nivelului și dinamicii productivității;
- exemplificarea modului în care natura activității economice condiționează combinarea factorilor
de producție;
- argumentarea unui punct de vedere personal referitor la impactul actual al neofactorilor de
producție în activitatea întreprinzătorului.
Notă! Pentru conținutul prezentării se acordă 25 de puncte. Pentru redactarea prezentării se
acordă 5 puncte, astfel: respectarea numărului de pagini precizat (1 punct), calitatea organizării
ideilor (2 puncte), demonstrarea abilităţilor de analiză şi de argumentare (2 puncte).

SUBIECTUL al II-lea (15 puncte)


A. Să presupunem că sunteţi manager al firmei S.C. „Mondial” S.A. şi plătiţi un salariu lunar mediu
pe lucrător de 1500 lei. Pe baza acestei informații:
­ justificați, din punct de vedere economic, dacă satisfacerea revendicărilor angajaţilor firmei de a
primi 500 lei în plus la salariu este oportună, în situația în care productivitatea muncii a crescut cu
20%;
­ calculați explicit, în mărime absolută, sporul maxim al salariului lunar mediu pe care l-aţi putea
asigura angajaţilor firmei în aceste condiții, dar fără ca masa profitului să fie afectată. 6 puncte

Varianta 1 1
B. Scrieţi pe foaia de concurs cifra corespunzătoare fiecăruia dintre enunţurile de mai jos şi notaţi în
dreptul ei litera A, dacă enunţul este adevărat, sau F, dacă este fals, justificând totodată răspunsul.
1. Câștigul băncii și profitul bancar sunt mărimi egale.
2. În situația în care costul fix unitar crește cu 25%, atunci înseamnă că producția va scădea cu
20%.
3. Dacă viteza de rotație a capitalului crește de la 4 la 6 rotații pe an, atunci durata unei rotații se
reduce cu 1 lună. 9 puncte

SUBIECTUL al III-lea (20 de puncte)


A. Următorul grafic se referă la piața monetară, creditele fiind exprimate în mii de unități monetare.

a) Precizați rata dobânzii în situația de echilibru și valoarea creditelor acordate la această rată.
b) Calculați modificarea absolută și relativă a cantităților cerute și oferite pe această piață, față de
situația de echilibru, dacă rata dobânzii ar deveni 25%.
c) Determinați explicit tipul de elasticitate al cererii și ofertei de credite, în situația în care rata
dobânzii va scădea de la 25% la 5%. 16 puncte

B. Ilustrați, printr-un grafic al costului și venitului, construit pe baza unui exemplu cu valori
numerice fictive, situația economică în care producătorul se află la pragul minim de rentabilitate.
4 puncte

SUBIECTUL al IV-lea (25 de puncte)


Într-o firmă, aflată pe o piață concurențială, în T0, valoarea capitalului circulant a fost egală cu
consumul de capital fix. Din costurile de producție, cheltuielile materiale totale au reprezentat 40%,
iar profitul 25%. Prețul unitar a fost de 200 u.m., producția obținută și vândută integral fiind de
50.000 de bucăți. În T1, majorarea producției de 1,3 ori antrenează creșterea capitalului circulant cu
15% și a cheltuielilor salariale cu 10%.
Pe baza datelor de mai sus, determinați, scriind algoritmul folosit pentru efectuarea calculelor şi
precizând semnificația notațiilor din formulele utilizate:
a) valoarea vânzărilor în T0;
b) cheltuielile cu amortizarea în T1;
c) cheltuielile salariale medii în T1;
d) costul marginal, justificând totodată decizia producătorului privind volumul producției.
Notă: Calculele se efectuează cu două zecimale.

Varianta 1 2
OLIMPIADA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE
Etapa județeană/municipiul București
Martie 2018

DISCIPLINA FILOSOFIE

Varianta 1
• Toate subiectele sunt obligatorii.
• Timpul de lucru: 3 ore
• Se acordă 10 puncte din oficiu.

SUBIECTUL I (60 de puncte)


Elaboraţi un eseu filosofic, pe baza celor trei puncte de vedere exprimate în citatele de mai jos:

“Este clar că statul este din natură anterior individului, căci, întrucât individul nu-şi este suficient, el
este faţă de stat ca mădularele unui corp faţă de acesta, iar, pe de altă parte, dacă nu poate ori nu are
trebuinţă să se întovărăşească în societate din cauza suficienţei sale, atunci nu este membru al
statului, ci ori fiară, ori zeu. Aşadar, din natură există în toţi instinctul pentru o asemenea
comunitate; şi cel dintâi care a orânduit-o a fost autorul celor mai mari bunuri.” (Aristotel, Politica)

„Lăsând deci deoparte toate cărţile ştiinţifice care nu ne învaţă decât să vedem oamenii aşa cum
s-au făcut ei înşişi (...), cred că disting două principii anterioare raţiunii: unul, care ne face să fim
puternic interesaţi în bunăstarea şi conservarea noastră, şi altul, care ne inspiră o repulsie naturală în
faţa pieirii sau suferinţei oricărei fiinţe simţitoare şi, în primul rând, a semenilor noştri. Din unirea şi
îmbinarea pe care spiritul nostru este în stare s-o realizeze cu aceste două principii, fără a fi necesar
să fie introdus aici şi principiul sociabilităţii, ni se pare că decurg toate regulile dreptului natural;…”
(J. J. Rousseau, Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni)

„Considerând că este esenţial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul
să nu fie silit să recurgă, ca soluţie extremă, la revoltă împotriva tiraniei şi asupririi, (...)
ADUNAREA GENERALĂ proclamă prezenta DECLARAŢIE UNIVERSALĂ A DREPTURILOR
OMULUI ca ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele şi toate naţiunile …”
(Preambulul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului)

Eseul va viza următoarele:


- menţionarea temei filosofice în care se încadrează textele
- precizarea explicită a unei probleme filosofice pe care o abordează cele trei texte
- analizarea celor trei perspective filosofice asupra problemei precizate, ilustrate prin citatele
date
- formularea explicită a tezei eseului
- argumentarea tezei eseului

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)


Fie textul:

„Concepţia asupra dreptăţii pe care vreau să o dezvolt poate fi rezumată în următoarele două
principii: mai întâi, fiecare persoană care participă la o practică (instituţie socială - n.n.) sau care e
influenţată de aceasta are un drept egal la cea mai largă libertate care e compatibilă cu o libertate de
acelaşi fel pentru toate persoanele; şi, în al doilea rând, inegalităţile sunt arbitrare în măsura în care

1
nu ne vom putea aştepta ca ele să conducă la avantajul tuturor şi nu ne vor garanta că posturile şi
funcţiile de care sunt legate sunt deschise tuturor. Aceste principii formulează dreptatea ca un
compus cuprinzând trei idei: libertatea, egalitatea şi recompensa pentru activităţile ce contribuie la
binele public. (…). ” (J. Rawls – Dreptatea ca echitate)

a) Analizaţi perspectiva filosofică exprimată în textul dat.


b) Menţionaţi explicit o altă perspectivă filosofică, realizând totodată analiza comparativă a
celor două perspective.
c) Formulaţi un punct de vedere personal referitor la problema filosofică vizată în textul dat.

2
OLIMPIADA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE
Etapa județeană/municipiul București
Martie 2018

DISCIPLINA LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE

Varianta 1
• Toate subiectele sunt obligatorii.
• Timpul de lucru: 3 ore
• Se acordă 10 puncte din oficiu.

SUBIECTUL I (25 de puncte)


Fie termenii A, B, C, D și E, astfel, încât:
Termenul A este supraordonat termenului B. Termenul C este specie a termenului A și se află în
raport de contrarietate cu termenul B. Termenul D este subordonat termenului C, iar termenul E
este în raport de subordonare față de termenul A și în raport de încrucișare cu termenul C, și se
află în raport de contrarietate atât cu termenul D, cât și cu termenul B.
A. Reprezentați grafic, cu ajutorul unei singure diagrame Euler, raporturile precizate între termenii
A, B, C, D și E;
B. Identificați (dați exemplu) de cinci termeni care să corespundă raporturilor precizate între
termenii A, B, C, D și E.
C. Precizați, pe baza diagramei Euler, valoarea de adevăr a următoarelor propoziții:
a. Toţi B sunt A;
b. Niciun E nu este D;
c. Toți D sunt A;
d. Unii E nu sunt A;
e. Unii C nu sunt D.
D. Reprezentați grafic și precizați formula corespondentă utilizând metoda Venn pentru fiecare
dintre propozițiile precizate la punctul C.

SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)


1. Fie termenul definiție.
A. Caracterizați din punct de vedere intensional și din punct de vedere extensional acest
termen.
B. Construiți o definiție a termenului definiție reală, care să încalce, în același timp, oricare
două reguli ale definiției. Precizați cele două reguli încălcate și explicați în ce constă
încălcarea lor.
2. Pe aceeaşi treaptă de clasificare, noţiunea „definiție” este clasificată după cum urmează:
definiție prin gen proxim și diferență specifică, definiție reală, definiție nominală.
A. Precizați dacă această clasificare este sau nu corectă din punct de vedere logic.
B. Dacă o apreciați ca fiind corectă, precizați forma de clasificare în funcție de numărul de
clase. Dacă o apreciați ca fiind incorectă, precizați o regulă încălcată, arătând prin ce
anume clasificarea propusă încalcă respectiva regulă.

SUBIECTUL al III-lea (20 de puncte)


Fie date următoarele raționamente:

1. O propoziție universală afirmativă falsă este un temei suficient pentru falsitatea contrarei
obversei supraalternei obversei unei propoziții particulare afirmative.
2. O propoziție universală afirmativă adevărată este un temei suficient pentru adevărul
conversei supraalternei conversei contradictoriei unei propoziții universale negative.
3. O propoziție universală afirmativă adevărată nu este un temei suficient pentru adevărul
obversei subalternei obversei supraalternei unei propoziții particulare negative.

1
4. O propoziție universală afirmativă falsă nu este un temei suficient pentru falsitatea
supraalternei obversei subcontrarei obversei unei propoziții particulare afirmative.

Formalizând demersul vostru, precizați în fiecare caz dacă raționamentul este corect sau nu este
corect.

SUBIECTUL al IV-lea (25 de puncte)


Fie un mod silogistic valid a cărui premisă minoră este o propoziție particulară negativă.
A. Identificați și precizați, printr-un demers logic explicit, modul silogistic despre care este vorba.
B. Oferiți un exemplu în limbaj natural pentru modul silogistic identificat.
C. Verificați validitatea modului silogistic prin utilizarea a două metode distincte de verificare a
validității.
D. Pornind de la exemplul construit în limbaj natural la punctul B, construiți în același limbaj o
entimemă, precizând explicit gradul acesteia.

2
OLIMPIADA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE
Etapa județeană/municipiul București
Martie 2018

DISCIPLINA PSIHOLOGIE

Varianta 1
• Toate subiectele sunt obligatorii.
• Timpul de lucru: 3 ore
• Se acordă 10 puncte din oficiu.

SUBIECTUL I (25 de puncte)


Logica te poartă din punctul A în punctul B, însă imaginația te poartă pretutindeni.
(Albert Einstein)
Pornind de la textul de mai sus:
a. definiți trei operații ale gândirii;
b. ilustrați, prin câte un exemplu, două procedee imaginative;
c. prezentați, în aproximativ o jumătate de pagină, relația dintre imaginația creatoare și strategia
euristică.

SUBIECTUL al II-lea (35 de puncte)


Pornind de la definirea atenției și a voinței, caracterizați aceste două procese/fenomene
psihice. Determinați rolul atenției și al voinței în cunoaștere, activitate și în construcția personalității
și analizați corelațiile dintre atenție și voință.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)


Analizați, în limbaj de specialitate, profilul de personalitate prezentat în textul de mai jos:

În viziunea noastră, Napoleon apare ca cea mai complexă personalitate istorică, cea mai greu
de definit și poate cea mai originală. Dotat cu o inteligență vastă, cu o imaginație rece și totuși
vulcanică, cu o putere de muncă și o voință care n-au fost egalate de niciun predecesor, despot și
din necesitate și din temperament, el a exercitat dictatura fără excese, fără fanatism și fără
cruzime. Dominator, el a umilit în anticamerele lui monarhi de drept divin, aristocrați infatuați,
politicieni prezumțioși, dar niciodată nu a umilit oameni simpli, nevoiași. Sever și distant cu cei
mari, familiar cu cei mici; econom până la avariție cu banul public, generos până la risipă cu al
lui; bun până la slăbiciune în viața privată, necruțător în cea politică, a iubit puterea cu pasiunea
marilor artiști pentru arta lor și tot ca ei a tins spre perfecțiune. A abuzat de această putere, dar a
făcut-o în scopuri mari. A făcut marea, funesta greșeală de a socoti monarhia ca pe cel mai bun
sistem de guvernare, dar nu a privit tronul ca un izvor de plăceri, paradis al trândavilor,
favoritelor și camarilelor. A fost obsedat de locul pe care-l va ocupa în istorie, dar a fost lipsit de
măruntele vanități omenești. Față de aceia care l-au trădat, l-au insultat și calomniat, atitudinea lui
a fost disprețul, el nu s-a coborât niciodată până la răzbunare. Apărut pe scena istoriei într-un
moment în care se prăbușeau idolii vechi și începea o nouă eră, ajutat de împrejurări pe care
istoria nu le repetă, el a putut să-și valorifice până la abuz excepționalele lui facultăți. Cauzele
prăbușirii lui Napoleon au dat naștere la mii de explicații și păreri. Unii o atribuie greșelilor
politice, alții celor militare; noi credem că a existat o singură cauză, încercarea de a realiza
imposibilul.

Gheorghe Eminescu, Napoleon Bonaparte

1
OLIMPIADA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE
Etapa județeană/municipiului București
Martie 2018
DISCIPLINA SOCIOLOGIE
Varianta 1
• Toate subiectele sunt obligatorii.
• Timpul de lucru: 3 ore
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Fie următorul text:
„Inegalităţile economice reprezintă o caracteristică persistentă a tuturor sistemelor sociale, cu
excepţia societăţilor de vânători şi culegători, în care se produceau puţine bogăţii. Diviziunile de
clasă formează miezul inegalităţilor economice în societăţile moderne. Clasa exercită o puternică
influenţă în vieţile noastre. Dar activităţile noastre nu sunt complet determinate de diviziunile de
clasă: mulţi oameni demonstrează un anumit grad de mobilitate socială.” (A. Giddens, Sociologie)
Pornind de la textul dat, elaboraţi o analiză, de aproximativ patru pagini, a problematicii sociologice
abordate. În realizarea analizei veţi avea în vedere următoarele repere:
­ precizarea înțelesului noțiunilor sociologice de inegalitate economică și de mobilitate socială;
­ explicarea, pe baza teoriilor stratificării sociale elaborate de către Karl Marx şi Max Weber,
enunțate explicit, a faptului că diviziunea de clasă este generată de inegalitatea economică;
­ argumentarea unui punct de vedere personal referitor la faptul că stratificarea socială reprezintă
o diferențiere a inegalităților în funcție de criterii specifice fiecărei societăți.
Notă! Pentru conținutul analizei se acordă 26 de puncte. Pentru redactarea analizei se acordă
4 puncte, astfel: încadrarea în limita de spațiu precizată (1 punct), calitatea organizării ideilor (3 puncte).

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)


Interacțiunea socială presupune existența unui acord tacit sau explicit al actorilor sociali cu privire
la regulile care reglementează raporturile interpersonale sau intergrupale, prin socializare, sinele
învață să intepreteze valoarea simbolică a gesturilor semnificative ale altora.
A. Prezentați conceptul de interacțiune socială, pe baza caracteristicilor interacționismului simbolic.
8 puncte
B. Pornind de la prezentarea modelului mecanicist, argumentați pro sau conta afirmației potrivit
căreia într-un context social dat, actorul social nu poate divaga de la standardizarea sinelui, în
procesul de raportare la valorile impuse de rolul social. 10 puncte
C. Ilustrați, printr-un exemplu de la nivelul vieții de licean, o situație în care existența acordului
tacit este decisivă în respectarea regulilor impuse de raporturile interpersonale. 6 puncte
D. Detaliați modul în care, prin socializare, sinele învață să interpreteze valoarea simbolică a
gesturilor semnificative ale altora. 6 puncte

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)


La inițiativa inspectoratului școlar, elevii de la profilul umanist - considerați sociologii liceului -
inițiază o anchetă sociologică privind Motivația pentru învățare a elevului de liceu. Această
cercetare îşi va propune să surprindă factorii motivaționali, dar și tehnicile/strategiile prin care
profesorii pot crește gradul de interes al elevilor pentru școală.
În realizarea anchetei sociologice veţi avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea succintă a unei trăsături a cunoașterii comune și a unei trăsături a cunoașterii științifice;
- construirea a două ipoteze de lucru, folosind modalități distincte de formulare;
- stabilirea explicită a universului cercetării, menționând totodată modalitatea de eşantionare în
alegerea grupului țintă;
- elaborarea unui chestionar care să cuprindă 10 întrebări (5 închise și 5 deschise), urmate de 3
întrebări de identificare.
Varianta 1 1

S-ar putea să vă placă și