Pustnicul Proclu Nicau - Cuvinte din pustia Neamtului

Cuvînt Înainte

De existenta Parintelui Proclu, sihastrul din Muntii Neamtului, cel ce, în bordeiul sau de lînga
satul Metcoul Balan ne învata pe viu lucruri ce numai în Pateric mai putem întîlni, de
existenta sa deci am aflat acum cîtiva ani, purtînd o convorbire cu una din multele maici ce-l
vizitau.
Aceeasi maicuta mi-a transmis, ceva mai tîrziu, cîteva rînduri menite a-mi lamuri întrebarile
mele privitoare la acest renumit sihastru.
Redau mai jos un fragment din aceasta scrisoare:
„Ai adus vorba deci de un Parinte ce traieste retras la marginea satului, într-o casuta mica,
modesta si, poate, prea murdara pentru timpurile de azi.
În ceea ce-l priveste el este un simplu monah, traitor cîndva în Sihastria. Lumea a prins
evlavie pentru batrîn si numai ce vezi cete–cete de maici si calugari toate ducîndu-se, sau
întorcîndu-se de la el.
Caci este, într-adevar, o mare bucurie sa-l asculti si o mult mai mare satisfactie sa-l întelegi.
Este un Parinte ce nu are facultati si doctorate, este un OM simplu, dar daca inima îti este
curata si neatinsa de viermele trufiei si al altor vicii vei pleca de la el zburînd de fericire.
Caci cum te poti simti altfel vazînd ca te întelegi minunat cu Parintele, fara cuvinte, fara
întrebari, doar cu acea taina nestiuta a mintii si a inimii?!”
Desigur, aceste rînduri m-au facut imediat sa pornesc în cautarea Parintelui Proclu. Si, dupa o
calatorie de aproape 8 ore, dupa încurcate drumuri, într-o minunata seara de aprilie, am reusit,
alaturi de dînsul, sa punem bazele acestui prim volum, în folosul credinciosilor ortodocsi
români.
Iata deci ca, pentru prima data în peisajul editorial ortodox din România un sihastru,
venerabilul Parinte Proclu cel atît de iubit, cautat si respectat în Muntii Neamtului, se
destainuie în paginile unui volum.
Dupa o viata petrecuta în pustie, prin pesteri si paduri, doar cu rugaciunea inimii în minte,
sihastrul Proclu adreseaza tuturor cuvînt de folos.
Ne întrebam ce oare l-a facut sa vorbeasca pe acest minunat Parinte.
Nu cumva drumul fara de întoarcere pe care a pornit România?!
Fabian Anton
Metocul Balan
mai 2002

Începutul

Dragii mei, as vrea sa încep acest volum cu cîteva amintiri de altadata, amintiri din tineretea
mea, de cînd m-am hotarît sa ma duc la manastire cautînd prin muntii acestia minunati, munti
ai Neamtului, si gasind o serie de pustnici de la care am avut, mai apoi, enorm de învatat.
Parintii aceia mi-au dat atunci multe cuvinte de folos si asa mi-au spus:
„Frate, pentru a pune bun început, daca vrei sa stai linistit si viata retrasa sa ai mereu vei fi
nevoit sa te duci întîi într-o Sfînta Manastire si acolo sa te supui, sa faci ascultare atît cît va fi
nevoie!”
Si au mai grait ei apoi catre mine:
„Iata, Sfîntul Vasile cel Mare asa glasuieste: macar trei-patru ani calugarul începator va trebui
sa faca ascultare într-o Sfînta Manastire, un bun duhovnic sa aiba si, cît în Sfînt lacas de
închinaciune va sta, sa puna în practica viata de liniste.”
Astfel facînd si eu am învatat ca, daca m-o ocarît vreodata careva, aminte sa-mi aduc ca
trebuie sa pot birui toate patimile trupesti si sufletesti ce ma încearca.
Despre calugarii de altadata

Cele ce vi le voi spune mai jos sînt învatate de mine, de-a lungul anilor mai de sihastrie, de pe
la calugarii înduhovniciti care erau pe vremuri si care amu, ne asteapta si pe noi la Vesnicie.
În Sfînta Manastire Sihastria erau pe timpuri foarte multi calugari îmbunatatiti.
Poate nu toti erau de la bun început frati foarte sporiti dar acolo, în Sfînta Manastire, stiau toti
si ascultau, pazeau cele patru reguli principale:
– Biserica,
– Chilia,
– Marturisirea,
– Ascultarea.
Fiecare din ei cauta sa îndeplinesca aceste reguli asa cum putea iar, pentru cei care aveau mai
multa putere trupeasca, parintele staret mai dadea si alte reguli.
Acestea erau:
– Biruirea pîntecelui (care mai este numita si „Înfrînare”),
– Postul,
– Rugaciunea.
Majoritatea fratilor ce ce erau pe atunci în Sfînta Manastire considerau poate aceste ascultari
destul de usoare si tocmai asta îi facea sa ajunga, pîna la urma, calugari foarte sporiti
duhovniceste.
Iata ce am învatat eu de la calugarii îmbunatatiti de demult:
– În Pateric un frate întreaba pe un Sfînt Parinte:
„Avva, ce sa fac sa ma mîntuiesc?”
Iar Parintele îi raspunde:
“Sa faci pîntecele tau mic si lucrarea ta usoara!”
– Înfrînarea trebuie facuta dupa anumite reguli:
Cei ce nu sînt ori nu se simt în putere trebuie sa aiba acceptul staretului pentru a putea sa
primeasca mîncare caci altfel se pot pierde.
Sa faca deci ascultare, sa-si spuna rugaciunea în gînd, dar sa si manînce.
Iar în clipa în care simt ca nu mai pot rezista fizic calugarii trebuie sa se duca la duhovnic sau
la Parintele staret si sa le spuna ca atîta pot duce cu înfrînarea.
Atunci, Duhul Sfînt, vazînd rîvna lor si faptul ca s-au nevoit, ca nu au stat degeaba în Sfînta
Manastire, îi va binecuvînta.
– Tot de la calugarii de altadata am mai învatat ca trebuie sa le spui tuturor celor care fac
ascultare:
„Parintilor si Fratilor, cei care cauta sa pastreze puterea acela sa stie ca înselat de diavol va
fi!”
Acest lucru vrea sa spuna ca întotdeauna diavolul se poate folosi de puterea lor iar calugarii,
prin ascultare, trebuie sa-si biruie firea pentru ca Duhul Sfînt sa descopere apoi duhovnicilor
cît mai trebuie sa le mareasca sau sa le scada munca si ascultarea.
– Sincer va spun:
Nu va speriati, nu deznadajduiti, caci Duhul Sfînt va da tuturor celor merituosi putere de a
ajunge la un progres si la un anumit spor duhovnicesc.
Ma mai uit uneori la cei din Sfintele Manastiri... Mai gasesti cîte un calugar sau cîte o maica
ce nici nu deschide gura, nu cîrteste. Doar spune mereu „Doamne Iiuse”.
Aceste persoane, cîte mai exista, sînt de foarte mare valoare pentru Sfintele Manastiri caci
numai ele stiu cel mai bine ce înseamna si ce putere are adevarata Rugaciune.
Doar aceste persoane, prin nevointa lor, vor putea birui primele duhurile cele rele.
– Daca vom reusi sa ne unim smerenia cu pocainta Duhul Sfînt se va lasa simtit, va coborî
asupra noastra si întotdeauna ne va ajuta.
Despre Pocainta
Daca cineva spune ca duce viata de pocainta dar, în acelasi timp, nu are ochi sa-l vada pe
fratele sau cazut în suferinta si durere acela sa stie atunci ca ceea ce face el este orice dar nu-i
pocainta.
Mai sînt deci si asemenea persoane care se culca întotdeauna pe urechea aceea ca duc o viata
buna si placuta lui Dumnezeu. Asa li se pare lor.
Însa acei oameni sînt în prapastie fara sa stie, fara sa realizeze, pe aceia îi pîndeste mereu cîte
o mare nenorocire.
Numai atunci cînd acele persoane vor reusi sa uneasca într-adevar smerenia cu pocainta vor
putea stii ca ceea ce fac ele are, cu adevarat, o mare însemnatate, o mare valoare pentru cei
din jur.
Fratilor, de-a lungul vietii mele am observat asa:
Cine are cainta în suflet acela va avea întotdeauna si smerenie.
Fratilor, asa sa stiti:
Radacina smereniei din cainta se naste.
În minunata clipa în care gasesti pe cineva care duce o viata de pocainta se va putea vedea
cum plînge inima în acea persoana.
Acel fericit om nu va mai vrea de atunci sa judece pe nimeni, nu va mai vrea sa osîndeasca pe
altii, va cauta – în loc sa judece, sa osîndeasca sau sa vorbeasca de rau pe cineva – mai mult
sa-si poata folosi mila, sa doreasca mîntuirea tuturor, sa ierte des si, atunci cînd se va pune la
rugaciune, sa nu aiba nimic cu nimeni. Iar daca are altul cu el aceea sa nu fie treaba lui.
Astfel ne învata deci Duhul Sfînt si se poate lesne observa ca oricine are lucrarea aceasta
minunata va avea pururea asupra lui si ocrotirea extraordinara a Duhului Sfînt.
Daruruile Rugaciunii
Fratilor, asa sa stiti:
Pe masura ce Duhul Sfînt se lasa simtit fiecare din noi poate vedea ca, odata ce ne vom pune
la rugaciunea cea adevarata, nici macar nu vom mai dori sa auzim de veacul acesta îngrozitor.
Acestea sînt daruri cu adevarat mari si cunosc calugari sau crestini care au o lucrare atît de
minunata încît, de cîte ori îsi aduna mintea în Rugaciune, ori de cîte ori spun Rugaciuni, ei
odihnesc pe Duhul Sfînt.
Iar Duhul Sfînt, cel atît de plin de mila pentru omenire, ne poate descoperi tutror Vesnicia pe
masura în care fiecare si-a curatit inima de rautate si de invidie.
Acelea sînt momente cu adevarat extraordinare, clipe în care sufletul nu mai este cazut, nu
mai boleste ci este plin de bucurie simtind din strafunduri ca Dumnezeu este cu el.
De-a lungul timpului am observat ca toti acei care rabda pentru Dumnezeu, toti acei ce nu
cîrtesc, au si multe momente în care socot ca sînt distrusi, ca ei ar fi cei mai pacatosi si mai
nevrednici oameni de pe fata pamîntului.
Însa tocmai aceste persoane, cei care se feresc din calea oamenilor, cei care stiu sa se roage în
singuratate, nevazuti de nimeni, nu se mai pot opri din plîns si din adîncul suspin al inimii.
Lacrimile izvorîte din suspinul inimii sînt cauzate de raza Duhului Sfînt ce s-a atins de cei
îmbunatatiti duhovniceste si de inima lor.
De aceea oamenii aceia se vad mici si neînsemnati, de aceea ei vad doar mila lui Dumnezeu si
multele lor scaderi.
Fratilor, asa sa stiti:
Atunci cînd esti umbrit de Duhul Sfînt nu mai vezi si nu ai realizezi nici macar faptele bune.
În acea minunata clipa stii doar de unde vii, unde trebuie sa mergi si ceea ce trebuie sa faci
pentru a ajunge la desavîrsire.
La Rugaciunea Inimii nu ajung decît anumite persoane. De obicei aceia sînt cei ce biruiesc cu
adevarat patimile trupesti si cele sufletesti.
Aceste persoane, avînd în ele darul minunat al Rugaciunii adevarate, au momente în care
Duhul Sfînt le descopera Vesnicia.
Ma mai întreaba cîte unii:
„Cuvioase Parinte, oare mai sînt asemenea persoane în zilele noastre?”
Iar eu stiu si le raspund ca sînt sigur mai sînt astfel de oameni, ca ei mai exista desi sînt
acoperiti de smerenie.
Caci numai Dumnezeu trebuie sa cunoasca lucrarea fiecaruia.
Cu cît ne vom spune mai des, mai mult, Rugaciunea Inimii, cu cît vom reusi sa ne adunam
mintea si sa nu mai stam de vorba cu duhurile cu atît vom putea odihni în noi pe Duhul Sfînt
iar el va putea izgoni acele duhuri ce cauta sa ne tulbure.
Despre smerenie, lauda si rabdare
Fratilor, asa sa stiti:
Pe masura ce vom rabda boala, toate cele rînduite, pe masura ce nu vom mai cîrti, pe masura
ce nu vom mai da vina pe ceilalti, vom putea atinge cu adevarat Rabdarea si Smerenia.
A venit odata un calugar la mine si mi-a spus:
„Cuvioase, ia uite cum te ocaraste persoana aceea, ia uite ce zice de fratia ta...”
Si eu i-am raspuns calm:
„Frate, ce zice zice putin! Daca ar fi venit la mine i-as fi spus mult mai multe despre mine!”
Atunci calugarul acela s-a întors catre acea persoana si a spus:
„Uite frate, Parintele Proclu a spus ca ai zis putin, ca nu l-ai ocarît cum trebuia!”
În clipa aceea omul cela s-a linistit.
Spune un Sfînt Parinte:
„Cînd vei vedea ca diavolul te va încolti din toate partile aminteste-ti ca singura ta arma pe
care o ai la îndemîna si care te va putea scapa din mîinile lui este Rugaciunea Inimii!”
Frate, asa sa stii:
Atunci cînd te vei simti încoltit de oameni sa te bucuri, caci este un chin floare la ureche.
De greu vei da cu adevarat abia atunci cînd te va încolti diavolul personal!
Acolo va trebui sa-si dovedesti puterile cele bune!
Toate ispitele care vin prin oameni sînt foarte usoare, sînt nimica-tot.
Cele mai greu de biruit sînt însa ispitele satanei!
Cînd cineva va veni la tine si îti va spune:
„Uite frate ce a zis despre tine persoane cutare!”
tu sa-i raspunzi:
„Numai atît a zis? Ia sa-l trimiti sa vina la mine, sa-i spun eu mai multe!”
Un Parinte înduhovnicit îmi spunea odata:
„Frate, daca vreodata te va napadi gîndul de a spune ceva rau cuiva tu sa spui asa:
Îi voi spune ce am de spus dar nu azi. Îi voi spune mîine! Mîine îi voi spune si pentru azi!”
Sa rabdam deci pentru Dumnezeu, macar pîna mîine!!!
Filosofii de pe timpuri si Parintii cei sporiti de altadata daca îi ocara cineva taceau din gura, îl
lasau asa.
Astfel se smereau, spunîndu-si ca ei sînt cei mai pacatosi oameni de pe fata pamîntului.
Iar noi sa le urmam de acum exemplul.
Numai daca vom avea rabdare vom fi spre cîstig.
Fara rabdare omul va fi mereu spre paguba.
Daca cineva vine si ma lauda eu trebuie sa ma gîndesc, sa-mi întreb constiinta de este bine ca
sînt laudat.
Atunci voi vedea ca nu mai am nevoie de lauda aceea si nici de altele.
Caci constiinta este glasul lui Dumnezeu.
Despre încercari si ispite
Dragii mei, asa sa stiti:
În viata cea mai importanta clipa este clipa aceea în care poti spune ca ai învata sa ierti.
Frate, cînd vei vedea ca apare vrajmasul, diavolul, si ca te tulbura, cînd vezi ca te
îmbolnavesti, cînd nu te vei mai putea ruga asa cum trebuie, cînd toate acestea le vei vedea tu
asa sa te gîndesti:
„Frate, daca eu mor acum ma mîntuiesc oare? Oare îi place lui Dumnezeu cum traiesc eu
acum?”
Si atunci Duhul lui Dumnezeu te va mustra si deodata vei vedea ca, de exemplu, noaptea ai
dormit si nu ti-ai facut canonul asa cum trebuie sau ca a fost la tine mai stiu eu care persoana
ce, îti pare tie, a plecat înapoi jignita.
Trebuie deci mereu sa te gîndesti la toate acestea pentru a birui diavolul.
Eu cred ca atunci cînd vine cineva la un Preot, la un duhovnic, nu este atît de important cum
vine, în ce stare, ci mai important este cum pleaca.
Daca acea persoana va pleca fara a se folosi de cuvîntul ce i l-a dat duhovnicul atunci sa stiti
ca mult a pierdut si el si ea.
Pe masura ce ne vom duce la biserica, pe masura ce ne vom marturisi, pe masura ce ne vom
scula noaptea la rugaciune, pe masura ce avem o cugetare sfînta, pe masura ce cautam a nu
mai sta de vorba cu gîndurile, pe masura ce mintea noastra cugeta la moarte atunci Duhul
Sfînt ne va ajuta si, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate pacatele le vom putea birui.
Spune în Pateric un Sfînt Parinte cuvînt de folos pentru toti:
„O, moarte, mai bine te-as numi viata!!!”
Sa luam deci aminte!
Fratilor, asa sa stiti:
Numai prin cugetare la moarte sufletul nostru se trezeste si numai prin împrastierea mintii noi
murim în pacate si în gînduri rele.
Fratilor, mereu sa ne întrebam :
„Daca eu mor acum oare ma voi mîntui? Oare îi place lui Dumnezeu modul în care traiesc eu
acum?”
Si atunci, daca vom vrea sa nu ne paraseasca Duhul Sfînt, va trebui sa învatam sa vedem si sa
stim ca toti sînt mai buni decît noi.
Faptele Mîntuirii
Fratilor, fiecare din noi sa împlineasca acel cuvînt din Pateric al unui Sfînt Parinte.
Caci zice Parintele:
„Fratilor, strigati la Dumnezeu prin fapte bune!”
Numai asa, doar facînd faptele bune, fie ca esti în manastire ori fie ca esti în lumea cea
învolburata, Duhul Sfînt va aprinde în inima ta dragostea de Dumnezeu si numai astfel multa
bucurie vei avea si vei simti.
Toti acei care au inima plina de dorul de Dumnezeu trebuie sa stie ca în ei salasluieste Duhul
Sfînt însusi.
Iar dorul de Dumnezeu îl vei putea capata doar împlini cuvîntul acestui Sfînt Parinte:
„Striga la Dumnezeu prin fapte bune!”
Deci, pe masura ce noi ne vom duce la Sfînta biserica, pe masura ce vom face fapte bune, pe
masura ce ne vom învata a ierta, Duhul Sfînt ne va aprinde inima de dorul de Dumnezeu iar,
cînd sufletul ne va parasi saracul trup, acel dor ne va odihni Dincolo.
Parintele Cleopa asa grai odata catre mine:
„La Judecata, în Rai ori în Iad, astfel sînt asezati: cei asemenea cu cei asemenea.”
Adica cei aprinsi de dorul de Dumnezeu îl vor slavi si se vor bucura de slava Lui si alaturi vor
sta cum la fel va fi cu cei ce au pierdut slava Domnului!
Despre Marturisire
Mi-a zis odata cineva, o maicuta care mai vine pe la mine:
„Cuvioase, iata, cunosc un caz, o maicuta, care de trei ani nu poate spovedi un pacat, o patima
ce nu-i venita din voia ei, ci pe cu totul alta cale. Ea nu se poate spovedi caci nu mai are
încredere în duhovnic iar la alti duhovnici nu are voie sa se duca!”
M-a întrebat ce poate sa faca pentru a o ajuta si atunci m-am gîndit si i-am raspuns:
„Uite ce este... Un duhovnic adevarat nu trebuie sa fie niciodata zgîrcit. Iar, daca se dovedeste
astfel atunci acela orice este numai duhovnic adevarat nu.
Cea mai mare patima draceasca, patima de la diavol venita, este aceea cînd cineva aude ca
altcineva a capatat mîntuirea!
Maica aceea, ca sa poata sa se descarce de pacatele ce le-a adunat, trebuie sa se duca deci la
un alt duhovnic, chiar daca nu i se va da voie sa faca acest lucru.
Caci, sa se stie, daca cineva este oprit sa se duca la alt duhovnic, la duhovnicul catre care îl
îndreapta inima, pacatele vor cadea în spinarea celui ce l-a oprit.
Am grait eu cîndva catre niste duhovnici:
„Fratilor, asa sa stiti, daca facea Iius Hristos ceea ce fac duhovnicii în ziua de astazi atunci nu
se mai putea mîntui nici un om!”
Stiu ca poate cîtiva din cei ce ma ascultau atunci spunînd acestea s-au suparat dar n-am ce le
face,caci stiu ca eu am spus numai adevarul.
Sa stiti deci ca un suflet trebuie sa se duca ca sa se marturiseasca numai acolo unde-l
îndeamna, unde îl cheama inima.
Eu am avut cîndva un duhovnic extraordinar, un Parinte ce statuse mult timp în pustie
împreuna cu Parintele Cleopa.
Duhovnicul meu era un Parinte foarte sporit caci, cînd plîngeam eu sub epitrahil pentru
pacatele mele, atunci si el plîngea.
Iata fratilor deci cîta deosebire între un fals duhovnic, între un duhovnic ce nu mai are rabdare
la spovedit, ce scrîsneste din dinti cînd îi spui pacatele ce le ai si acest mare Duhovnic de
nimeni stiut.
Fratilor, eu, pe cînd ma aflam în Sfînta Manastire, dupa ce gatam ascultarea la vite si ma
întorceam la Sfîntul lacas pateam tot felul de lucruri de la frati.
Fratii ma trageau de opinci, îsi rîdeau de mine ca eram mititel, ca îmi crescusera niste mustati
lungi si ma trageau si de mustati...
Si atunci m-am dus eu la duhovnic si i-am spus ce am pe suflet:
„Prea Cuvioase, uitati ce fac fratii aceia cu mine! Uite cum rîd de mine!”
Atunci, tot Duhovnicul meu mi-a dat un sfat foarte bun.
Mi-a zis el:
„Frate, uite ceva... Ca sa-i împaci sa faci astfel: cînd vezi ca mai rîd de tine atunci sa rîzi si tu
cu ei. Sa rîzi tot de tine! Sa nu care cumva sa faci altceva. Doar atît sa iei aminte: rîzi si tu
alaturi de ei, rîzi si tu de tine!”
Si, ce sa vezi, facînd eu astfel acei frati imediat s-au potolit. Gata cu batjocura!
Si, pîna atunci, cu cît ma suparam cu atît se agitau si ei asupra mea.
Fratilor, asa sa stiti:
Cea mai mare valoare o are marturisirea cea adevarata.
Mai sînt, din pacate, si unii duhovnici care, atunci cînd îti pun epitrahilul pe cap, îti spun asa:
„Numai eu si Dumnezeu stim pacatele tale!”
Iar, tot în aceeasi clipa, în gînd, îsi spun:
„Si tot satul!”
Vedeti deci, si din cauza aceasta oamenii nu se mai marturisesc asa cum trebuie, astfel
duhovnicii pierzînd multe suflete.
Am spus eu odata despre modul în care spovedeste Parintele Ioanichie Balan, cel de la
Sihastria.
Am zis:
„Parintele Ioanichie nu face niciodata cu masura spovedania: ori prea tare leaga, ori prea tare
dezleaga!”
Ca duhovnic trebuie deci sa faci în asa fel cu marturisirea încît sa alegi calea de mijloc.
Fratilor, asa sa stiti, cu mîntuirea este cel mai anevoie!!!
Duhovnicul bun este acela care nu spune nimic satului, un duhovnic care nu trebuie sub nici
un motiv sa traga clopotul pîna departe!

Cuvînt de folos

Întîi de toate as dori sa închei aceste rînduri cu un cuvînt de folos catre familiile de tineri
casatoriti, fie ca au copii fie ca nu. Va graiesc:
„Daca diavolul va necajeste prin aprige tulburari si necazuri ori daca va vedeti vedea sotul ori
sotia suparata, sa stiti ca nu trebuie sa-l luati la rost atunci. Trebuie spuneti asa cum am spus si
eu mai sus: Lasa, nu îi spun acum nimic. Îi voi spune eu mîine ceea ce am de spus!”
Doar asa veti reusi sa nu va mai agitati nici unul din voi, doar asa va veti linisti si nu veti mai
ajungeti la lucruri pe care multi le cunoasteti mai bine decît mine.
Spuneti deci numai atît:
„Lasa, îi voi spune mîine ceea ce am de spus. Însa, pîna mîine voi rabda pentru Dumnezeu!
Iar mîine, de este linistit, vom sta si vom discuta, îi voi spune unde a gresit si cine are
dreptate.”
Fratilor, este o vorba dreapta si înteleapta în popor si este bine sa o cunoasteti. Spune ea asa:
Mînia barbatului nu lucreaza niciodata dreptatea lui Dumnezeu!
Sa stiti ca, într-o familie numai pe masura ce se vor marturisi la duhovnic, la biserica, toti ai
casei vor avea pace în casa.
Iar de nu se vor marturisi ori de nu o vor face des sa stie aceia ca mai multe cazne vor avea.
Spune cineva cuvînt drept:
O femeia poate face barbatul bun sau îl poate face rau.
O femeie înteleapta este aceea care îl poate duce pe barbat la spovedanie, care poate sa se
scoale noaptea la rugaciune alaturi de el, care îl poate învata a nu mai judeca gresit pe nimeni
ci si aceea care îl poate duce pe barbat la mîntuire.
Fratilor, trebuie sa ne învatam apoi sa iertam, sa nu mai tinem ura în noi, sa nu ne mai sfadim
atît...
Mai auzi si astazi pe cîte unii spunînd la „Tatal nostru”:
„Si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri!”
Drept va spun si asa sa stiti: tocmai aceia sînt cei ce se sfadesc, cei ce nu iarta si nu realizeaza
nu numai ca-s în pacat ci si ca, astfel spunînd, mai fac înca un pacat: mint la rugaciune!
Stiu ca sînt multi, foarte multi, care au credinta pe vîrful limbii si care numai prin marturisire
se pot ajuta.
Doar asa pot înainta spre cele sfinte.
Vin multi si ma întreaba tot felul de lucruri si eu le spun:
„Frate, atunci cînd te culci fa de cîteva ori semnul sfintei cruci, apoi fa de cîteva ori semnul
sfintei cruci si pe perna si spune în gînd, încet, asa:
„Doamne, ajuta-ma si primeste-ma în pocainta, nu ma lepada Doamne!
Maicuta Domnului, primeste te rog rugaciunea Bisericii si a tuturor care se roaga pentru noi!”
Fiecare sa faca deci, din toata inima sa, o rugaciune fierbinte catre Domnul Dumnezeul
nostru, o alta catre Maica Domnului, o alta catre Sfîntul Neculai si o alta catre Sfîntul Mina,
cel ce ne pazeste pe toti de necazuri si de furturi.
Asa sa stiti, pe masura ce veti avea cainta Duhul Sfînt va va ajuta si va va descoperi doua
drumuri:
Primul drum, cel mai drept, va fi un drum catre prapastie si spre cele rele iar altul, ceva mai
greoi, va fi drumul catre Cer.
Caci Duhul Sfînt nu ne forteaza, Dumnezeu nu vrea sa-l iubim fortat.
Dumnezeu este atît de bun, de sfînt si de minunat încît ne face constienti pe fiecare din noi ca
avem întotdeauna de ales între aceste doua cai.
Sa stiti un lucru:
Iadul este plin de copii si de oameni rai.
Nu ne scapam familia de diavol si de ispitele vietii decît printr-o viata curatam, pura, cu
marturisire, cu pocainta, cu mers la biserica...
Astfel facînd veti vedea singuri ce usor veti putea învinge.