NATURA ÎN POEZIA ROMÂNEASCĂ – de Georgeta Antonescu

 În Antichitate și în manifestările clasiciste, natura se confundă în primul rând cu

sentimentul de „confort spiritual, de liniște sufletească pe care îl dă viața la țară”. Cadrul
natural apare ca „de la sine înțeles” și posedă câteva trăsături stereotipizate, sintetizate
în conceptul de „locul amoenus”.
 Natura devine obiect al artei și al literaturii abia odată cu secolul al XVIII-lea –
emergența preromantismului, dar își cucrește locul prim-plan odată cu romantismul.
 Modalitățile de absorbție evoluează în 3 direcții principale:

1) Descriptivă (poezia descriptivă – ce la noi va deveni în secolul al XIX-lea „pastel”)

2) Meditativă (contemplarea naturii devine ăunct de plecare a unei reflecții asupra
omului și a istoriei – concretizarea cea mai frecventă este meditația pe ruine)
3) Fantezistă (exprimă vocația supremă de libertate și originalitate creatoare a
romantismului)

 Cele mai vechi tradiții ale sensibilității față de natură se regăsesc, desigur, în folclor –
reflexe ale lor pătrund și în poezia cultă, încă de la începuturile ei (ex.: Nicolae
Văcărescu)
 Primii noștri poeți moderni – natura e rareori prezentă în text pentru ea însăși:
evocarea ei e o secțiune (uneori semnificativă) a unui text a cărui temă este cu totul alta
(ex.: Iancu Văcărescu, Ion Heliade Rădulescu), fie e prezentă ca pretext sau cadru
declanșator al unei stări sufletești, nelegate direct de natură (ex: C.Conachi, Vasile
Cârlova).
 Natura ca temă principală se emancipează odată cu operele pașoptiștilor, prin
Alecsandri – text care vor deveni adevărate prototipuri.
 Natura va juca un rol important și în poezia autorilor de sfârșit de secol XIX –
personalitatea fiind tot mai distinctă: M.Eminescu (tema naturii e îngemănată cu cea
erotică), Alexandru Macedonski (colorează această temă cu vitalismul romantic, etc.)

Teme li motive în poezia românească a naturii

 Imaginea dealului sau a muntelui – aspirație spre verticalitate cu simbolistică

morală sau chiar religioasă (ex.: I.H.Rădulescu, M.Eminescu, etc.)
 Copacul – element vegetal, animant, afirmarea vitalității și a puterii de rezistență
în fața vicisitudinilor (ex: Vasile Alecsandri) sau a legăturii indestructibile cu
pământul
 Motivul pădurii – loc al manifestării forței vitale și al varietății pitorești a
vegetației, ocrotitoare a îndrăgostiților (ex.: M.Eminescu)
 Dimineața și seara – teren de luptă între întuneric și lumină (ex.: I.H.Rădulescu)
 Vara și iarna – vara poate fi anotimpul cel mai favorabil jubilației vitaliste și al
dispoziției ludice ale autorilor; iarna – poate stârni admirația temătoare (ex.:
V.Alecsandri) sau bucuria albului curat ce îmbracă totul, dar poate evoca și
singurătatea, înstrăinarea și suferința.
 Asocierea naturii cu satul