Sunteți pe pagina 1din 14

1.

În cazul unui partid politic la alegere, investigaţi existenţa celor trei premise pentru construirea
credibilităţii, şi exemplificaţi diferenţa între credibilitate şi încredere.
Încrederea în partidul Democrat din republica Moldova a crescut considerabil, comparativ cu anii precedenți.
Acest fapt este susținut și de cel mai mare sondaj de opinie făcut vreodată în Moldova, pe un eşantion de 12 332
de subiecţi, cu o marjă de eroare de doar 0,8 la sută. Studiul a efectuat Lake Research Partners, o companie
prestigioasă din SUA. În urma sondajului reiese că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, doar
cinci partide ar accede în Parlament, printre care și Partidul Democrat.
Premisele pentru construirea, de fapt ar fi mai potrivit cuvântul reconstruirea încrederii, după o amplă campanie
de denigrare din partea oponenților, se bazează pe o serie de aspecte esenţiale în construirea încrederii:
 Expertiza
 Benevolența
 Integritatea
Expertiza. Influența Președintelui Partidulu Democrat, Vlad Plahotniuc, în diferite sfere a vieții politie, este
incontestabilă. Partidul Democrat este principalul partid de la Guvernare iar Vlad Plahotniuc este și coordonatorul
Coaliției de Guvernare. Coaliția de guvernare se sprijină pe o majoritate parlamentară formată din 65 de deputați
din cei 101 din Parlamentul Republicii Moldova. De la formare în ianuarie 2016 și până în prezent, Coaliția de
guvernare a reușit să asigure stabilitatea politică și a adoptat mai multe legi de reformă - pentru combaterea
corupției, pentru controlul averilor mari, pentru consolidarea sistemului bancar, pentru reformarea sistemului de
pensii, pentru reformarea administrației publice centrale etc. Influența lui se deontă și prin acuzația care i se aduce
permanent, faptul că R. Moldova este un stat capturat de către Partidul Democrat. Deși, același sondaj a scos la
iveală faptul că oamenii din țara naostră nu își doresc democrație totală, de fapt nu sunt gata pentru ea. Dacă
oamenii numesc stat capturat faptul că nu se mai poate trece contrabanda prin vamă, nu se mai permite ca copii
să piardă toți banii din casă în aparatele de joc, nu se mai permite ca judecătorii să își mai bată joc de oameni în
ședințele de judecată, nu se mai permite ca poliția rutieră să abuzeze, estorcând bani de la oameni, dacă stat
capturat înseamnă că facem ordine și disciplină în instituțiile statului, atunci oamenii îl pot numi cum vor,
contează că partidul democrat face ceea ce vor oamenii și influența lui în fiecare domeniu este evientă și pozitivă.
Lucrurile menționate mai sus au fost posibile datorită reformelor promovate de Partidul Democrat: Reforma
Sectorului Bancar - Privind corupția și furtul celor 600 de milioane, au fost începute procese imediat după
instalarea Guvernului, pentru ca banii să fie găsiți. Privind spălarea banilor din Rusia, fiind vorba de aproximativ
20 miliarde de dolari proveniți din Rusia, au fost arestați judecătorii implicați, lucru fără precedent. S-au făcut
reforme importante pentru securizarea sectorului bancar. Reforma Justiției- Legea Procuraturii a fost adoptată
de Parlament în baza recomandărilor Comisiei de la Veneția și Consiliului Europei și a intrat în vigoare. A fost
adoptată Legea cu privire la reorganizarea sistemului instanțelor judecătorești (harta judecătorească), în baza
căreia va fi reformat sistemul judecătoresc din țara noastră. Anticorupție-Guvernul a aprobat proiectul Legii cu
privire la cele două procuraturi specializate – se instituie Procuratura anticorupție și Procuratura pentru
Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale. Acestea permit o ofensivă a luptei împotriva corupției.
Combaterea fraudelor din fonduri europene - De la Guvern au fost introduse prevederi noi în Codul Penal, privind
răspunderea pentru fraudele comise în gestionarea Fondurilor Externe, modificări ce vor face posibilă
interacțiunea dintre organele de drept ale RM cu cele europene. Reforma Administrației Publice Centrale -
Guvernul a venit cu un concept de reformă a Executivului, pe care îl vom discuta și armoniza la nivelul Coaliției
de guvernare. Deja PDM a propus soluția reducerii numărului de ministere de la 16 la 9, precum și comasarea
unor agenții guvernamentale, precum și multe alte reforme, care deseori nu sunt populare, dar atît de necesare
pentru modernizarea statului.

Benevolența. Cred că benevolența Partidului Democrat se reflectă cel mai bine tot prin intermediul reformelor
promovate de partid. Cea mai recentă de acest gen este Reforma Sistemului de Pensii care asigură corectitudinea
în sistem și crează resursele pentru a-l susține pe termen lung. Prin această reformă, se dorește eliminarea
inechitățile din sistemul de pensii, care a făcut ca pensia unor categorii de pensionari să constituie 75% din salariul
mediu, în timp ce la marea majoritate a pensionarilor această rată de înlocuire să fie de trei ori mai mică, de doar
26%. Ministrul Muncii, protecţiei sociale şi familiei, tot membru PD, Stela Grigoraş, a anunţat că vârsta de
pensionare va creşte la 63 de ani pentru bărbaţi către 1 ianuarie 2019, iar pentru femei către anul 2028. Totodată,
stagiul de cotizare va fi unificat la 34 de ani. Ea a dat asigurări că reforma va schimbe în bine viaţa celor pensionaţi.

Integritate. În martie 2017, a fost instituit un cod de etică și integritate al membrilor partidului, ceea ce este o
premieră pentru partidele din republca Moldova. Astfel va fi analizată activitatea fiecărui ministru, deputat sau
director de agenții guvernamentale, care face parte din Partidul Democrat. Președintele Parlamentului, Andrian
Candu, membru PD, a subliniat faptul că Partidul Democrat va înceta să sprijine și va sancționa membrii de partid
care sunt condamnați pentru conflicte de interese sau în cazul în care instanța judiciară a decis confiscarea averii
nejustificate a acestora, a membrilor ce sunt informatori ai serviciilor de informare străine. Partidul va sancționa
și membrii ce sunt provocați de conflicte de interese, pe cei care și-au angajat soțul, soția sau alte rude pe nedrept.
Aceste reguli sunt prevăzute de noul cod de etică și integritate semnat astăzi în cadrul Consiliului politic.

Ca să definim diferența dintre credibilitate și încredere, trebuie să înepem de la definiția conform DEX:
ÎNCREDERE s.f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință
sau sinceritate a cuiva; credință.
CREDIBILITÁTE s.f. Însușire a unui lucru de a putea fi crezut; însușirea de a fi credibil.
De aici deducem că încrederea este o acţiune, credibilitatea este mai curând o însuşire, este condiția construirii
încrederii într-o relație. Deși se asemănă cu încrederea, credibilitatea este în mintea receptorului, nu a
emiţătorului.
Încrederea cetățenilor în cei pe care-i votează se bazeaza pe previziuni, ca parte importantă a condiției umane.
Bazându-se pe propria experineță, precum și pe ceea ce le spun alții, oamenii își creează modele interioare ale
lumii înconjurătoare, încercând să intuiască ce se va întâlmpa în viitor. Încrederea înseamnă posibilitatea de a
previziona ce vor face alții și ce situații vor apărea, prin conturarea amenințărilor pentru a se pregăti de ele.
Credibilitatea însă se referă la calitatea percepută a unei surse, care poate duce sau nu la încredere, respectiv la
convingerea că mesajul este corect sau nu. Competența și integritatea sunt atributele care contează cel mai mult,
atunci când vrem să obținem credibilitatea. Competenta inseamna cunostinte tehnice, aptitudini si know-how, iar
integritatea inseamna onestitate, responsabilitate morala si bune intentii. Amindoua sunt obligatorii pentru a
considera o sursa credibila, adica demna de incredere. În cartea Second-hand Knowledge: An Inquiry into
Cognitive Authority 1983, Patrick Wilson și-a lansat teoria autoritatii cognitive. Conceptia fundamentala a teoriei
autoritatii cognitive este ca oamenii dobindesc cunoastere in doua moduri distincte: fie pe baza propriei
experiente, adica “la prima mina”, fie din ceea ce au aflat de la altii, adica “la mina a doua”. Oameni si/sau
informatii percepute a fi credibile, demne de incredere, adica oneste si competente in domeniul respectiv, sunt
numiți autorități cognitive.

„Astfel, cetatenii pot avea încredere în politicienii aleși, care capată credibilitate prin faptul ca iau decizii pe
baza autoritatilor cognitive recunoscute.”
2. În cazul unui actor public la alegere, analizaţi existenţa celor opt caracteristici asociate cu
autenticitatea.
claritatea, eficienţa, consistenţa, accesibilitatea, sinceritatea, empatia, respectul pentru interlocutori şi oferirea
de feed-back.

Vlad Plahotniuc, Președintele Partidului Democrat este acel actor care întruchipează cele opt caracteristici
associate cu autenticitatea.
Claritatea: Cred că viziunea sa de țară îi denotă această caracteristică. Proiectul personal „Aici, Acasă, în
Moldova”, despre care, spune politicianul, că „trebuie să fie similar doctrinei de stat și la el pot să lucreze toate
formațiunile politice din țară” ne face să vedem cu claritate și încredere în ziua de mâine. Cum a declarat Vlad
Plahotniuc în discursul său susținut în momentul investirii în funcția de președinte PD, pe 24 decembrie: „Eu
consider că viziunea țării noastre poate fi definită pornind de la dorința cetățenilor de a avea o țară, în care să
dorească să trăiască, să învețe și să muncească, ei și copiii lor, fără necesitatea de a pleca și de a căuta un ban și
un rost prin lumea mare. Insist pe ideea că viziunea noastră trebuie să fie orientată mai mult spre interiorul țării,
decât spre exterior. Ea ar putea fi redată prin sintagmă „Aici, Acasă, în Moldova”. Este o viziune, de care are
nevoie nu doar fiecare cetățean, dar chiar statul nostru. Știu, din istoriile celor care au plecat, că ar fi preferat să
rămână acasă, în Moldova, dacă aici ar fi găsit condiții mai bune de trai și perspectiva unui viitor demn”. Cât
despre acțiunile pe care urmează să le interprindă, acesta a specificat că se vor îndrepta către mai multe domenii-
cheie. „Am decis să lansez o campanie, care să promoveze o viziune la scară națională, o viziune care să unească
doleanțele noastre ale tuturor, indiferent de etnie, vârstă, preferințe ideologice sau statut social. O viziune care să
ne insufle încredere că tot ce vom face în plan economic, politic sau social, tot ce vom face colectiv sau individual,
va rezulta într-un trai mai bun „Aici, Acasă, în Moldova”. Acțiunile concrete și constante întreprinse de la lansarea
campaniei, și razultatul simțit de fiecare cetățean, ne face să vedem cu claritate viziunea acestui actor politic.
Claritatea acțiunilor și faptelor sale se manifestă și prin declarațiile făcute pe parcurs ce se realizau îndată ce erau
făcute publice. Vlad Plahotniuc posedă calitatea gândirii, a exprimării, a stilului de a fi clar, deslușite, lămurite..
Eficiența: Acest actor politic a venit cu un concept de reformă a Executivului, prin care a propus soluția reducerii
numărului de ministere de la 16 la 9, precum și comasarea unor agenții guvernamentale.El este venit din lumea
business-ului, unde timpul însemna bani, iar fiecare secundă era eficientizată la maxim penstru a putea atinge
obiectivele propunse. Prin urmare în cadrul acestei reforme au fost instaurați miniștri și viceminiștri tehnocrați,
la fel ca și în cadrul Parlamentului. Prin urmare eficiența se denotă atunci când toate organelle politice conlucrează
între ele, ca în cazul Guvernului și Parlamentului în R. Moldova, iar garantul liniștii și stabilității este Vlad
Plahotniuc.
Consistența declarațiilor și vorbelor dlui Vlad Plahotniuc se manifestă acțiunile întreprinse imediat după
promisiuni politice. Dacă urmăriți pagina acestuia de pe facebook se developează faptul că acesta vorbește rar,
dar consistent, iar fiecare postare pe Facebook, personal sau profesionistă, devine îndată știre. Consistență
înseamnă lupta pentru un ideal și pentru cause nobile. Predomină consistența cu un grad de tărie, de soliditate.
Este ferm în ceea ce spune și solidar.
Accesibilitatea lui Vlad Plahotniuc se manifestă prin fundațiile create și patronate de către acesta. Edelweiss,
fundația de caritate a acestuia, are misiunea de a contribui la dezvoltarea societăţii prin elaborarea şi
implementarea unor proiecte în domeniul cultural, educaţional şi social. Asociația Oamenilor de Afaceri din
Moldova este o asociație obștească, neguvernamentală, non-profit, ce reunește oameni de afaceri având
convingeri comune de dezvoltare a societății prin sprijinirea mediului de afaceri și prin susținerea spiritului
antreprenorial pentru o creștere durabilă a economiei naționale, în contextul valorilor și standardelor Uniunii
Europene. Prin cadrul acestor fundații, Vlad Plahotniuc se întâlnește cu persoane din diferite domenii, reunind
acești oamenii sub umbrella de business sau caritate, astfel oamenii îl simt aproape și accesibil, adresându-I
solicitări prin fundații. Vizitele permanente în teritoriu de asemenea îl fac accesibil și aproape de oameni. Atunci
când merge prin sate la puncte medicale sau la un azil pentru bătrâni, îl fac foarte accesibilmpentru cei ce îl
îlnconjoară. Și limbajul folosit de acesta este accesibil pentru persoane din orice pătură social.
Sinceritatea, îi este caracteristică, fiindcă nu este un politician demagog, care odată ajuns la putere, uită de
promisiunile făcute, lansate fără nicio reţinere şi se comportă într-un mod realist, moderat. Această atitudine poate
să genereze chiar un bine public relativ. Dar Vlad Plahotniuc este mai mult populist, sincer. El chiar vrea să-și
relizeze programul anunțat (cu referiri exemplificatoare la recâştigarea suveranităţilor naţionale şi a
uneidemocratizări veritabile a vieţii publice, în sensul respectării voinţei populare printr-o democraţie cu un
caracter mai direct), caracterizat însă a fi “riscant, dezastruos şi pernicios pe termen lung”, căci „un bine moral –
sinceritatea – intră acum în rețeta unui mare rău public”.
Este empatic demonstrînd o formă de intuire a realității prin identificare afectivă, are capacitatea de a se pune în
pielea altor persoane. El identifică ușor emoțiile celorlalți, chiar și cele latent și înțelege exact ce simte acea
persoană, chiar dacă nu a trecut niciodată prin exact așa situație. El o face cel mai ușor prin fundațuia sa de caritate
“Edelweiss”,ajutând oameni nevoiași de orice vârstă și complexitate a problemei, inspirând și pe ceilalți să pună
umărul pentru a asjuta pe cineva, în așa fel, Moldova se ajută pe sine. V. Plahotniuc de asemenea constant se
întâlnește cu beneficiarii ca să se pătrundă de esența problemelor prin care trec. Prin urmare el gândește prea mult,
fiindcă îi place să rezolve probleme și nu adoarme noaptea până nu găsește o soluție.
Respectul pentru interlocutori se manifestă în orice apariție publică a sa, fiindcă nu vine cu discursuri
interminabile și promisiuni ireaslizabile, ci îi lasă pe cetățeni să vorbească despre problemele sale, ca mai apoi să
le răspundă prin fapte concrete. Respectul este atitudinea faţă de cei cu care colaborează, fie asta potențiali
alegători, sau oameni din business, atitudinea sa ia în considerare nevoile, aspiraţiile şi demnitatea celor cu care
interacţionează. Chiar și în raport cu angajații săi el manifestă respect, așa ca angajații săs e simtă utili. Nu este
“One man show”, ci cultivă valori în interiorul organizației, fabricând buni executanți.
Oferirea feedback-ului îi este carateristic, dat fiind faptul că posedă calitățile enumărate mai sus. Toate acestea
caraceristrici îl determină cuprindă elementul essential al unei guvernări rezultative și anume feed-back-ul.
Retroacțiunea pașilor săi care ar fi trebui să-l însoțească mereu. Este sincer, empatc și respectuos, astfel va reveni
mereu cu un răspuns consistent la orice acțiune sau cuvânt. Mai rar oferă feedback verbal, prin cuvinte, ci preferă
să o facă prin fapte. Fie este vorba de ei care l-au ales, aceștia vor simți feedback prin mărirea calității vieții lor,
prin implimentarea reformelor dorite de către cetățeni. Spre exemplu în urma unui sondaj unde se vede clar că
cetățenii vor schimbarea sistemului de vot, el a început deodată campania de promovare a sistemului de vot
uninominal. Și mediul de afaceri a simțit feedback-ul acestuia, atunci când a impus clar achitarea impozitelor, în
caz contrar se pedeprește cu închisoarea, dar în schimb a redus la maxim controalele care terorizează mediul de
afaceri.

3. Analizaţi influenţa pe care o are identitatea organizaţională asupra imaginii şi reputaţiei acesteia.

Identitatea este esența unei organizații, ce însumează conceptul de imagine, reputație și capital reputational. Într-
o accepțiune simplă, identitatea unei organizații reprezintă totalitatea modalităților prin care aceasta poate să se
identifice în fața diferitelor sale publicuri., reprezintă răspunsul la întrebarea “cine suntem noi”. Identitatea
transmisă publicului prin intermediul comunicării are ca rezultat imaginea și reputația, adică modul în care
publicul percepe organizația. Astfel imaginea și reputația oricărei organizații este direct proporțională cu
identitatea organizațională, de fapt cu comunicarea identității organizaționale. Acțiunile mebrilor organizației pot
influența identitatea organizațională, cât și imaginea, astfel ajungem la concluzia că identitatea și imaginea se
influențează reciproc, mai cu seamă odată granițele între organizație și mediul extern se dizolvă. Imaginea care
vuine dine xterior, poate influența identitatea, mai cu seamă când membrii organizației se regăsesc în proiecții
externe. Un rol important în această ecuație îl joacă cultura organizațională, care este și ea o component a imaginii
organizației. Atât managementul cât și angajații acționează în raport cu identitatea companiei, cee ace ne face să
înțelegem că identitatea reprezintă coloana vertebrală a reputației. Astfel comunicarea trebuie să se axeze nu doar
păe exterior ci și pe interior. Comunicarea organizațională joacă un rol primordial, având rept scop să asigure
relaționarea dintre identitate, imagine şi reputaţie, fiind “procesul prin care stakeholderii subînțeleg formarea
identităţii, imaginii şi reputaţiei”.
Când exprimăm identitatea organizației utilizăm simbolurile și cadrul cultural al acesteia pentru a exprima și
proiecta o imagine ce va fi interpretată de ceilalti. Insa, deși sursa imaginii proiectate are ca sursa cultura si
identitatea celui care o exprimă, interpretarea acesteia se face pe baza caracteristicilor culturale ale receptorului.

Prin urmare, identitatea este perspectiva internă a angajaţilor, imaginea se referă la percepţia stakeholderilor
externi, iar reputaţia este o agregare a tututor percepţiilor. Prin urmare pentru construirea reputației, e nevoie ca
organizația să fie atractivă pentru potențiali candidați (sau orice stakeholderi externi) și trebuie dezvoltată
atmosfera internă pentru angajați ca să fie determinați să depună efort înspre binele companiei ( mai cu seamă
dacă ne asumăm că identitatea este interdependentă cu imaginea, influenţându-se reciproc).

4. Comparati între ele două reţele sociale online aşa cum sunt prezentate în momentul actual şi evidenţiaţi
avantajele şi dezavantajele participării, din punctul de vedere al unui simplu utilizator.
Facebook, cea mai puternică reţea socială la nivel modial, a început în 2003, când fondatorul său, Mark
Zuckerberg, a creat Facemash, o platformă deschisă numai studenţilor de la Harvard.
Punctul forte al Facebook este numarul mare al posibilităţilor de socializare accesibile oricărui utilizator ( peste
40 000 de aplicatii). Cele mai populare dintre acestea pot fi accesate chiar de pe prima pagină.
 Perete ( Wall )- este secţiunea unde proprietarul contului poate afişa mesaje publice
 Ciupitura ( Pokes ) – o modalitate de a atenţiona un alt utilizator
 Note ( Notes ) este un editor de text online similar celui de pe platformele de blogging, care permite şi
încărcarea fotografiilor
 Fotografii ( Photos ) utilizatorul poate încărca fotografii şi le poate aranja în album
 Live video - utilizatorul poate porni un filmuleț în direct.

Twitter este o platforma de microblogging ( provine din englezul Tweet – ciripit) ce poate fi accesată de pe
telefonul mobil sau de la orice terminal IT şi oferă posibilitatea iniţierii unor interacţiuni sociale pe baza unor
mesaje de cel mult 140 de caractere. Initial, serviciul a fost creat cu scopul de a raspunde unor intrebari simple
de genul ” Ce faceti in acest moment ? ” Cu timpul Twitter s-a transformat într-o comunitate virtuală, în care
utilizatorii schimbă informaţii, fotografii, leagă relaţii de prietenie şi de afaceri. Întrucat Twitter a înregistrat un
succes uriaş, multe reţele sociale, printre care Facebook şi Myspace , au inclus facilităţi de microblogging precum
„mesaje pe perete ” sau ” status update”.
Deşi este deschisă doar de câţiva ani marelui public, platforma Twitter există încă din 1992, sub forma
unui software de comunicare între soferii de taxi. Abia dupa 15 ani, acest serviciu de comunicare a fost deschis
marelui public sub denumirea de Twitter.
Twitter nu este o rețea de „prietenie” în sensul în care este Facebook. Nu, nu ne întâlnim pe Twitter ca să
ne arătăm ce-am mai făcut, ce-am mai cumpărat, ce-am mai vizitat. Twitter este o rețea socială cu caracter
informațional. Este o rețea news-oriented și ăsta i-a fost succesul. Pe Twitter s-au organizat mișcări sociale,
mișcări de stradă.
Pe Facebook e suficient să fii și vei fi găsit de branduri. Pe Twitter tu ești cel care trebuie să fie activ și să
găseasești conținutul pe care vrei să-l consumi. Dacă nu știi să cauți, nu găsești, te poți plictisi rapid de Twitter.
Succesul platformei twitter a fost depăşit pe plan mondial numai de Facebook.
Avantaje şi dezavantajele Twitter-ului:
Dezavantaje:
o Numărul limitat de caractere în limita cărora trebuie să-ți fomuleți ideea
o Twitter are o mulțime de conturi moarte, care nu se mai folosesc, fiindcă nu toți pot sdă se adapteze la
ideea de a formula gândurile în 140 de caractere.
o Sunt mai multe problem legate de confidențialitate și securitatea utilizatorilor pe această rețea de
socializare. Toate informațiile personale sunt împărtășite cu părți terțe. De asemenea sunt multe problem
legate de furtul de identitate, din cauza ca ipsei de confidenționalitate personală.
o Este foarte ușor să îți creezi un cont tweeter, astfel în fiecare secundă se alătură un nou utilizator. Acest
fapt supraîncarcă serverul, și se întâmplă să se deconecteze brusc.
o În twitter tu poți urmări pe oricine și oricine te poate urmări pe tine, astfel nu știi numărul de peroane care
de fapt sunt interesați de informeția pe care vrei să o transmiți.
o Spamul este unul din dezavantajele Twitter. Escrocii creează conturi Twitter pentru a efectua o varietate
de sarcini, cum ar fi postarea de linkuri cu tweet-uri independente, postarea de actualizări duplicate și
furnizarea de linkuri către site-urile web.
o Te indepărtează de viaţa reală
o Nu produce efecte de comunicare vizibile
o Există alte modalităţi de comunicare mai eficiente
o Este numai pentru cei care se pricep la online
o Facebook a avut mai mult succes în Romania decat Twitter
o Twitter te expune pe tine/ compania ta la critici

Avantaje
o este cea mai accesibilă platforma social media
o sistemul Twitter este foarte deschis. Oricine îl poate accesa, de pe oricare platformă social media, chiar
şi de pe platformele online concurente.
o Twitter este util pentru construirea unei opinii consensuale, a unei comunităţi de suporteri.
o Utilizatorii consideră că pe Twitter se scrie mai onest decat pe bloguri
o Twitter te ajută să organizezi evenimente interesante, multe dintre ele spontane
o Pe Twitter poţi găsi informaţii interesante, multe dintre ele cu scop educativ.
o Twitter este un loc unde poţi să-ţi găseşti un loc de muncă
o Twitter te expune criticilor, dar iţi oferă posibilitatea de a-ţi studia adversarii.
o Este un loc potrivit pentru a anunţa vânzări şi oferte.
o Twitter este un mediu de comunicare foarte rapid.
o Pe Twitter poţi folosi listele pentru a filtra informaţiile importante. Poţi urmări sute de persoane, dar dacă
vrei să te concentrezi asupra ceea ce este cu adevărat important, creează o listă în care să adaugi acele
persoane care îţi oferă informaţii de interes.
o În acest fel, eviţi să pierzi timp pentru a citi sute de mesaje. Folosind listele pe Twitter, poţi acorda atenţia
doar informaţiilor interesante, atunci când te presează timpul.
Avantaje și dezavantaje Facebook:
Dezvantaje:
o Pe Facebook te poţi trezi că te adaugă ca prieten persoane pe care nu le cunoşti şi cu care nu ai nimic în
comun. Aceştia, de obicei, nu urmăresc decât să ajungă la un număr mare şi artificial de prieteni.
Acceptând cererile unor astfel de persoane, vei ajunge să-ţi inunzi feed-ul de Facebook cu mesaje inutile.
Informaţia care nu te interesează este doar o pierdere de timp.
o Și-a simplificat setările de confidențialitate, astfel utilizatorul nu se simte în siguranță. Este vulnerabil la
atacuri, iar câțiva hackeri modifică în mod activ informațiile despre profilul oamenilor, în fiecare zi. Există
sute de exemple de acest lucru. Mulți utilizatori Facebook și ex-Facebook pot să vă spună că au observat
modificări ale informațiilor despre profilul lor în timp ce nu au fost conectați.
o Sunt multe profile false, care deseori nu au scopuri nobile, ci doar analizează lista de prieteni și informația
ta personală.
o La fel ca și twetterul, îți consumă foarte mult timp, fiind una dintre cele mai bune modalități să fii la curent
ce fac prietenii, de asemena oferă multe aplicații și jocuri de divertisment, asftel oamenii petrec prea mult
timp pe această rețea de socializare.
Avantaje:
o Poți folosi FB pentru a ține legatura cu familia, prietenii, colegii de școală, chiar șic ei acre sunt peste
hotare.
o Este ușor să identifici oameni și grupuri care gândesc la fel ca tine.
o Este foarte comod pentru afacere, poți vinde sau promova diferite produse, targhetând audiența cu mare
exacticitate, astfel poți găsi noi clienți.
o Recent, Facebook a implementat funcția de video chat, în parteneriat cu Skype. Acum putem efectua
apeluri video către prieteni, utilizând serviciul de video chat.
o Putem utiliza Facebook ca un site pentru a stoca imagini și videoclipuri. Putem seta nivelurile de
confidențialitate pentru albumele individuale pentru a controla cine poate vedea ce distribui. În plus, putem
descărca întotdeauna colecția completă de fotografii și videoclipuri de pe Facebook utilizând funcția de
copiere de rezervă Facebook.
o Avantajul real al Facebook este că este un site de social networking în timp real. Aceasta îl face să fie una
dintre cele mai bune surse pentru a rămâne la curent cu cele mai recente știri și informații. Știrile majore
sunt de obicei virale pe Facebook, iar cele mai multe mărci o folosesc pentru a anunța lucruri importante
cu privire la produsele / serviciile lor.

5. Realizaţi evaluarea în cazul unei strategii de comunicare în mediul online pe care aţi implementat-o.
O componentă esențială care precede evaluarea și care trebuie prevăzută în program este monitorizarea.
Aceasta este o componentă continuă a evaluării, care oferă o imagine a implementării programului pe tot parcursul
său (implementarea trebuie să dureze minim şase luni pentru a înregistra rezultate).
Pentru monitorizare poate fi găsită o formulă flexibilă, care poate cuprinde statistici pe tema audienţei
blogului personal şi a paginilor din reţelele sociale, calitatea receptării în media scrise şi audio-vizuale. O ultimă
precizare la capitolul monitorizare este că imaginea şi reputaţia nu pot fi evaluate parţial, şi nici de către persoane
care nu sunt experţi în domeniul comunicării. Chiar şi în contextul generării unor instrumente online extrem de
puternice (şi de care unele firme de servicii online deja dispun) pentru selecţia informaţiei la zi privind o persoană
publică sau companie, reputaţia are nuanţe calitative care nu se pot calcula automat - deci, intervenţia oricât de
sumară a unui analist nu poate fi evitată.
Dar fiind faptul că mă ocup de elaborarea și implimentarea planului de PR personal a dlui. Vlad Plahotniuc, o să
analizez succint strategia acestei persoane. De fapt startegia online a pornit de la strategia generală de PR persoanl
a acestui actor politic.. În elaborarea strategiei am pornit de la sondaj de opinie, care a identificat cele mai negative
părți ale acestei persoane. Pentru toate caracteristicile negative au fost identificate sinonimele, iar comunicarea a
fost împărțită pe 3 mari categorii: Politic 60%, Business 15%, Personal 25%. Antonimele identificate, în baza
cărora se realiza comunicarea online sunt următoarele: 1. Rezultate concrete, 2. Sincer, 3. Aproape de oameni, 4.
Leadership/ Viziune, 5. Diferit, 6. Ambițios, 7.Patriot. Pentru fiecare caracteristică a fost identificată câte o
acțiune, de exemplu politic -ambițios, apoi o acțiune pentru business -ambițios și în final personal-ambițios, astfel
se făcea pentru fiecare domeniu și caracteristică în parte. După ce au fost identificare acțiunile,a cestea erau
implimentate iar apoi comunicate pe rețelele de socializare. Făceam cross promotion pe toate rețelele de
socializare. La început posatrea apărea pe Facebook, și în dependență de caracterul postării, erau targhetate
persoanele din categoriile respective, conform criteriilor de sex, vârstă, interese. Postările apoi erau traduse în
engleză și după ce erau adaptate, se postau pe Twitter și linkedin, apoi traduse în rusă și postate pe
odnoklassniki.ru. Orice filmare video era subtitrată în engleză și plasate pe canalul de youtube. Dat fiind faptul
că am început să postez constant și calitativ pe Facebook-ul dlui V. Plahotniuc, au început să crească și numărul
like-urilor la pagină, timp de 2 luni cu aproximativ 13.000. Desigur este necesar de gestionat toate canalele unitar
și de sincronizat toate rețelele de socializare active, spre exemplu prin încărcarea unei poze de profil la fel pe
toate rețelele.
Mai jos fac un scurt raport a paginii de FB a Dlui V. Plahotniuc, pentru luna aprilie.

Date Statistice

Pagina VP Total Perioada raportata Perioada precedenta Delta


Like-uri 41.287 +1.087 +811 +276
Contacte (Reach) 252.551 247.161 +23%
Interacțiuni 147.352 141.780 +16%
Promovare 440 USD 470 USD -30 USD

Contacte - persoane care au văzut ceva pe Facebook legat de VP


Interacțiuni- Likes, shares, comentarii totalizate

Raport Promovare

Postări VP Contacte Like Share Comentarii Promovat$


Politica mai aproape de oameni, 54.292 855 96 14 100 USD
politicieni mai
Pe blog, despre inițiativa PSRM 48.506 560 90 38 100 USD
privind sistemu
Mă bucur că, în cadrul întrevederii pe 69.880 1500 125 30 75 USD
care am
Încă un PAS înainte al guvernării 93.086 565 74 30 165 USD

Total 440 USD


 Pagina facebook VP, are o creștere permanentă în baza conținutului postat. Spre exemplu o postare de interes
major, sponsorizată, pe lângă like-urile la postare adună și like-uri la pagină între 50 și 100 per postare.
 Odată ce postările se opresc numărul fanilor scade.
 Eficienta promovării plătite depinde mult de conținut: link-urile ce fac trimitere la site-uri externe scad
considerabil numărul de like-uri sau comentarii directe pe pagină. Postările cu conținut media(poze, video)
adună mai mulți fani la pagină dar și crește numărul celor care interacționează(comentarii, like-uri, ditribuire)
direct cu postarea.
 Promovarea conținutului ce vine din viața personală VP, trezesc un interes major al fanilor prin mod organic.
 Cheltuielile mai mult de 100$ pe promovare sunt necesare doar la postările greu de înțeles (exemplu creditul
FMI)

Concluzie: Pentru a majora in mod organic numărul de like-uri este necesar să avem câte mai multe postări cu
viața personală și nu doar profesională a lui VP. Acestea trezesc cel mai mare interes din partea utilizatorilor de
facebook din Moldova, mai ales că s-a format o legendă de enigmă despre viața privată a lui VP.

6. Pentru un caz cunoscut de organizaţie cu imagine negativă, propuneţi măsuri de gestionare şi


îmbunătăţire a conturilor social media
Organizația X cu reputația negativă în mediul social on-line , nu s-a așteptat să fie nevoie sa petreacă așa
mult timp pe retelele de socializare online în scopul corectării imaginii sale. După o incursiune incorectă în
procesul activității sale a aflat că trebuie să iși creezi o reputatie pe platformele online si sa țină legătura zilnic cu
fanii și clienții săi.
Majoritatea managerilor ai organizațiilor au introdus marketingul prin social media ca parte din strategia
lor de piata. Ca manager, este o responsabilitate de a ține legatura cu actualii si potentialii clienti si de reprezentat
produsele intr-o maniera eficace. Aceste instrumente ajută la corectarea și dezvoltarea unei campanii online mult
mai productivă.
Deci în cazul unei imagini negative obținute, Organizația X își poate îmbunătăți situația prin folosirea
următoarelor surse de media:
PIXABAY. Utilizatorii de social media sunt atrasi de continutul vizual, asa ca trebuie de postat zilnic
imagini creative. Asta nu inseamna ca o trimitere la o preluarea a imaginilor de pe Google; un antreprenor serios
trebuie sa ia in considerare drepturile de autor. Pixabay.com este un website unde poti sa gasesti imagini de
calitate gratuite si pe care le poti folosi in orice mod doresti. Dar și respectiv ținînd cont de creativitatea activității
sale.
ELANCE.Daca se publică articole sau blog post-uri legate de activitatea organizației, activitatea pe
retelele de socializare va deveni mult mai productivă. Cand nu este timp sufficient de creat conținut unic, e posibil
de angajat cu ușurință scriitori cu experienta pe platforma Elance.
SWAYY APP. Pe lîngă imagini, ar trebui de postat și diferite articole asociate cu domeniul activității
sale. Cu ajutorul aplicatiei Swayy pe posibil de găsit conținut interesant care va fi distribuit cu siguranță de
cititorii săi.
BUFFER. Prezența pe diverse rețele de social media poate ocupa o mare parte din timp. Cu ajutorul
aplicatiei Buffer e posibil de ridicat traficul, si de economisit timp prin programarea posturilor care vor fi
publicate pe rețelele de social media. Buffer ajută în crearea unei prezențe constante în online fara de a depune
prea mult efort pentru acest aspect al campaniei de marketing.
LIKEALYZER. Cu acest instrument e posibil de analizat și monitorizat pagina de Facebook si e posibil
de folosit informatiile adunate pentru a creste traficul paginii sale. În plus, e posibil de folosit Likealyzer pentru
a analiza paginile competitorilor săi ca mai apoi de avut posibilitatea de a compara rezultatele cu cele ale paginii
proprii. Aceste informații ajută la explorarea diferitor posibilitati si creșterea eficacității prezenței sale pe retelele
de social media.
CANVA. E posibil de capturat cu ușurinta atentia fanilor prin reprezentări grafice asociate cu afacerea ta.
Nu trebuie de avut nici un fel de pregatire în domeniul graficii pentru asta; Canva te va ajuta să creezi imagini
pentru pagina ta de Facebook, invitații, cărți de vizită, pliante si prezentari fara nici un efort.
TWTRLAND. Twitter define tot mai influent pe zi ce trece asa ca este necesar de făcut simtita prezenta
și de creat o baza solida de cititori. Cu Twtrland e posibil de descoperit utilizatori de Twitter influenti care vor
promova afacerea.
MENTION. Aceasta aplicatie de monitorizare în timp real va arăta unde este menționată afacerea pe
internet. Daca cineva lasa un comentariu pozitiv sau negativ despre imaginea organizației, e posibil de reacționat
repede și de întors situatia in favoarea organizației în cauză.
TOPSY. Cu ajutorul acestei aplicatii analitice, pe posibil de căutat, monitorizat și analizat post-urile,
pozele, link-urile sau videoclipurile postate pe Twitter de un anumit utilizator sau pe o anumită temă.
RIGNITE. Aceasta unealtă pentru monitorizare ajută de a tine evidența tuturor conturilor de social media
pe care le are organizația. E posibil de asemenea de monitorizat VIP-urile, persoanele influente sau competitorii
din domeniu pentru a se angaja în discutii productive.
Folosing uneltele enumerate mai sus, organizația X din social media va putea să-și îmbunătățească situația
on-line și va deveni mult mai eficientă și eficace pentru utilizatori.

7. În cazul unui actor public care nu are medii online de reprezentare (site sau conturi social media)
propuneţi-i un plan de lansare al acestor canale, incluzând ordinea de lansare, şi argumentaţi ierarhia
propunerilor.
În cazul unui actor public pasiv, fără medie on-line de reprzentare este nevoie de un stimul penru a-l motica și
argumente pro creării unui site care să-i ridice rating-ul. Atingerea obiectivelor strategiei de relaţii publice în
mediul online depinde de mai mulţi factori. O serie de factori sunt strategici şi se referă fie la mediul real (cum ar
fi imaginea şi notorietatea din spaţiul public, tipul de acţiuni întreprinse de personajul public) fie la mediul online
(existenţa prealabilă a unor medii de reprezentare, existent unor stakeholders notorii în mediul online care pot
ajuta la integrarea canalelor de comunicare într-o reţea). Alţi factori sunt operaţionali şi se referă la: frecvenţa
acţiunilor şi informaţiilor despre acţiunile subiectului, eficienţa circulaţiei informaţiei în interiorul echipei de
comunicare, respectarea principiilor stabilite şi a unităţii de acţiune între mediul real şi mediul online.
Planul online, atât de lansare cât și de implimentare ulterioară depinde foarte mult de țara în care își dorește
promovarea actorul în cauză. O să analizez din perspectiva Rep. Moldova, prin urmare, spațiul social media în
Moldova arată în felul următor:
1. Odnoklassniki - 1.168.000 Utilizatori
2. Facebook - 760.00 Utilizatori
3. Instagram - 250.00 Utilizatori
4. Linkedin - 141.800 utilizatori
5. Twitter - 25.000 utilizatori
6. Vkontacte - 250.000 utilizatori
Ordinea creării acestor conturi de asemenea ține și de strategia și ideologia actorului politic. Dacă este pro-rus
atunci evident aș începe cu crearea contului pe odnoklasniki, unde sunt reunite toate țările din spațiul post-sovietic.
Dar, voi prioritiza crearea conturilor pe rețele de socializare din perspectiva unui actor politic pro-european din
Republica Moldova. Aș începe cu facebook, fiindcă aici este în mare parte audiența care va percepe și va susține
mesajele politice pro europene. Prin crearea unei pagini autorizate aș posta mesajele dorite, targhetând persoanele
ce fac parte din același grup de interese. În al doilea rând aș crea un cont pe twitter, pentru a comunica pe extern,
dat fiind faptul că orientarea acestui actor este pro-europeană, avem nevoie de susținerea partenerilor externi (
FMI, SUA..) pentru susținerea reformelor și parcursului european. Aș posta semnale politice în limba engleză
pentru a obține legitimitatea mesajului prin intermediul partenerilor externi. În al treilea rând aș crea cont pe
odnoklassniki, unde aș posat mesaje în limba rusă, fiindcă majoritatea utilizatorilor acestei rețele de socializare
sunt vorbitori de limba rusă. De asemena aș actualiza mesajul ca să fie accesibil pentru acel pubil caracteristic
acestei rețele de socializare (majoritatea sunt din zona rurală, fără studii complete). Prin adaptarea mesajului la
percepțiaa cestui public, aș încerca să atrag noi simpatizați, pentru a extinde aria de influență. În ultimul rând aș
crea un cont de Instagram, pentru a dezvălui latura umană prin postări cu familia, cățelul, hobby…
Menționez că mesajele vor fi adaptate în conformitate cu aduiența fiecărei rețele de socializare.

8. Realizaţi un plan de obiective şi metode pentru antrenamentul angajaţilor în cazul unei crize de
comunicare. Cum i-aţi instrui să intervină în spaţiul online?
Angajații unei organizați necesită în permanență instructaj adecvat referitor la prevenirea situațiilor conflictuale
și de criză. Proiectarea şi dezvoltarea adecvată a canalelor de comunicare proprii în social media (blog şi cont în
reţele sociale) reprezintă un element de prevenire implicită a crizelor, asigurând un capital de simpatie (care
previne impactul unei crize) şi, pe de altă parte şi mult mai important, un canal pe care se poate transmite versiunea
proprie, înaintea promovării altor versiuni în spaţiul public. Rapiditatea de intervenţie şi volumul mare al audienţei
pot, în aceste condiţii, ajuta la stingerea unei crize încă din faza acută (curând după declanşare). Social media,
prin rapiditatea difuzării ştirilor, dar şi prin posibilitatea să se transmită versiunea proprie prin canale controlate,
reprezintă un mediu particular şi binevenit pentru practicienii care gestionează o criză.
Însă, înainte de gestionarea unei crize, prevenirea este o activitate importantă, căreia i se acordă prea puţină
atenţie. Activitatea de prevenire vizează două niveluri de manifestare ale crizei: criza de comunicare cu toate
implicaţiile ei (criza mediatică fiind aspectul cel mai dăunător) şi criza de imagine. Al doilea nivel, criza de
imagine, poate fi corelat cu o criză de comunicare sau poate evolua singur, în timp, aşa cum s-a arătat în
subcapitolele anterioare. Pentru aceste două niveluri există activităţi specifice: pentru primul nivel, monitorizarea,
cu o frecvenţă zilnică (cu rolul de a supraveghea spaţiul online şi de a semnala eventualele crize) iar pentru al
doilea nivel, analiza periodică de imagine (frecvenţa – la 3-6 luni) pentru evaluarea îmbunătăţirilor sau
dimpotrivă, afectării profilurilor. Tot în activităţile de prevenire se înscriu şi evaluarea riscurilor de producere a
crizelor de comunicare, a impactului potenţial şi publicurilor afectate (parte a planului de gestionare a crizei,
despre a cărui elaborare s-a vorbit în capitolul şase). Evaluarea riscului este însoţită şi de acţiuni proiectate special
pentru acest segment al gestionării riscurilor şi situaţiilor de urgenţă (de exemplu, dacă un risc ridicat să se producă
o criză în viitorul apropiat, este preferabil ca actorul public/instituţional să pregătească publicurile
prin acţiuni şi mesaje corespunzătoare). Este bine de asemenea să se distingă între crizele individuale şi cele
instituţionale (care au un alt nivel de impact şi moduri de gestionare diferite).

Pași în gestionarea crizelor cu integrarea componentei online. Pentru prezentarea succesiunii gestionării
crizelor în mediul online, am ales tipologia lui Steven Fink în ce priveşte etapele de evoluţie ale unei crizee:
1. pregătirea crizei;
2. criza acută, momentul declanşator;
3. faza cronică a crizei: este o etapă de reacţie;
4. finalul crizei.
Deci comunicarea internă este foarte importantă la aceastăî etapă, pentru a explica angajaților importanța
gestionării situațiilor de criză pe rețalele de socializare. Un trainig în acest sens ar fi binevenit, iar la finalul lunii
aș impune completarea unui chestionar de autoevaluare prin care să evalueze prestația sa online. Aceste
chestionare vor fi reverificate de către o persoană competentă în domeniu, iar la sfârșitul lunii va fi premiat un
angajat, care atins cele mai bune performanțe. Acest chestionar va avea primordial scopul ca viecare angajat săs
e autoevalueze, să-și pună întrebări, să se gândească care sunt punctele sale slae și cele forte.

9. Identificaţi, prin Search pe Google, profilul reputaţional online personal. Ce puteţi observa? Câtă
vizibilitate aveţi şi cât control?

Judecând după primul idicator, vizibilitatea online, indicatorul este ridicat, din cauza ca nu sunt competitori cu
același nume și de asemena există canale proprii de comunicare. Primele 4 pagini, din 5, sunt cu infoermații
despre mine, ultima pagină sunt articole indirect legate cu activitatea mea.
Controlul online: Pe prima pagină apare contul meu de instagra, facebook, google și link-ul la blogul meu
personal, ceea ce denotă un bun nivel de control, în proporție de aproximativ 20%.
Balanța reflectării negative: Balanța negativă este parctic nulă, fiindcă nu sunt articole care atacă direct persoana
mera, însă sunt articole care cumva mă dezavantajează, careva interviuri mai vechi cu niște declarații și opinii,
însă viziunea mea s-a mai schimbat pe parcurs, iar acum mă dezavantajează puțin declarațiile de atunci.
Intensitatea acoperirii nefavorabile: (0.25) – adjective la superlativul negativ la adresa subiectului; comentariu
extrem de critic la adresa unor fapte sau declaraţii ale purtătorului de imagine, conflicte interne;
(0) – comentarii negative, relatări despre implicări ale subiectului în scandaluri
publice, fără a fi centrul evenimentului; opinii de genul „corupţie generală”;
(0) – evaluări negative sau prezentarea unor acţiuni cu consecinţe negative asupra publicurilor, relatări despre
presiuni şi suspiciuni asupra organizaţiei;
(0.75) – aprecieri ironice de genul „încă nu s-a întors din vacanţa parlamentară”, relatări umoristice, caricaturi;
(0.5) – ştiri informative, relatări obiective;
(0.25) – articole care conţin aprecieri ca „este un semn bun pentru începutul anului”;
(0.5) – relatări despre acţiuni ale organizaţiei cu impact pozitiv sau succes;
(0.6) - comentariu pozitiv asupra unor acţiuni ale purtătorilor de imagine ai organizaţiei sau asupra rezultatelor
acesteia, aprecieri pozitive;
(0.75) – aprecieri la superlativ privind eficienţa şi competenţa; articole care relatează despre contribuţia
organizaţiei la rezolvarea unor probleme de interes social sau naţional;
Deși importanța sursei nu contează atât de mult î definireas acestei caracteristici, dar putem identifica climatul
general, astfel reflectarea negativă nu este semnificatovă comparativ cu cea pozitivă.
Amplitudinea: Valoarea acestui indicator este 1.5, din cauza că nu sunt prea multe media centrale implicate în
cosntruirea vizibilității mele online.
Rankingul: 2.1 - cu cât poziția intrării negative este mai sus, cu atât atât cresc șansele de a fi citite și de a ave
aimpact asupra cititorilor.
Scorul reputaţiei online conform formulei ORSI = [Σ (i1 * n) x 2 + Σ (i2 * n)]/3 = -85
10. Oferiţi cinci argumente pro şi cinci argumente contra ghostwriting-ului. Este o practică corectă sau
incorectă în spaţiul românesc actual?

Un șir de dezbateri profesionale şi academice au identificat o serie de practici care aveau loc în
comunicarea social media, atât printr-un comportament individual, cât şi colectiv (corporativ). Unele dintre ele
continuă să fie un subiect de dezbatere (ca ghostwriting-ul), în timp ce altele sunt cu siguranţă considerate ca
lipsite de etică.
Ghostwriting-ul în social media a fost asociat, iniţial, cu tehnica de scriere a discursurilor (speechwriting),
această ultimă practică fiind des întânită între atribuţiile specialiştilor în relaţii publice şi considerată legitimă de
o serie de cercetători şi practicieni. Însă, cum au arătat o serie de practicieni, scrierea sub o altă identitate pe un
blog sau un cont de reţea social media online implică relaţionare şi interacţiune cu cititorii blogului, şi o nuanţă
mult mai personală (prin urmare, gradul de iluzionare şi denaturare a adevărului în acest proces de comunicare
cu publicurile sub o altă este mai mare decât în cazul scrierii de discursuri).
Însă, atunci când practica ghostwriting-ului a început să se răspândească, a început o dezbatere persistentă
în ceea ce priveşte aspectele sale etice, atât în jurnale academice, cât şi în blogosfera engleză. Totuşi, după cum a
reieşit din cercetări, majoritatea practicienilor aprobau practica ghostwriting-ului pe un blog organizaţional, cu o
singură condiţie: conţinutul să vină de la executiv sau să fie aprobat în prealabil de către acesta, Ghostwriting-ul
se referă la publicarea de texte de către autori anonimi (de obicei, practicieni în social media), sub numele
titularului de cont (un CEO sau o figură publică). Dacă ghostwriting-ul este o practică controversată, existând o
serie de dezbateri atât printre practicieni, cât şi la nivel academic, alte practici sunt considerate, fără îndoială,
negative.
Argumente pro:
-obiectivitatea lucrurilor;
- primirea unei plăți mai bune prin folosirea ghostwriting-ului;
-punctualitatea și acuratețea scrierii lucrurilor pe față;
-veridicitatea lucrurilor menționate în text
-sinceritatea lucrurilor scrie în text.

Argumente contra:
-Intimidarea lucrurilor
- persoana asupra cărei se produc texte nu este în drept să decidă;
- incorectitudine din punct de vedere etic și moral;
- sfidarea persoanei în cauză.
- renunțarea la dreptul de autor.
În opinia mea ghostwriting-ul este o practică incorectă ceea este contra eticii și moralei- de a lua decizia
pentru altcineva și pe lângă toate fără drept de autor.
Sursele:

1. SUPORT DE CURS RELAŢII PUBLICE ÎN MEDIUL ONLINE. Autori: Conf. univ. dr. Diana-Maria
Cismaru Drd. Raluca Silvia Ciochină
2. https://books.google.md/books?id=YVm2BQAAQBAJ&pg=PA223&lpg=PA223&dq=Callison+(2001)
&source=bl&ots=s6ybxEmZAn&sig=ljmoTM6hwVPAU3OyP2_63XPjSjs&hl=ru&sa=X&redir_esc=y
#v=onepage&q=Callison%20(2001)&f=false
3. Public Relations in the Nonprofit Sector: Theory and Practic, Redactor: Richard D. Waters
4. http://www.contributors.ro/administratie/despre-incredere-credibilitate-si-codul-fiscal/
5. https://dexonline.ro
6. http://www.andyszekely.ro/credibilitate-vs-incredere/
7. http://www.scritub.com/diverse/IDENTITATEA-unei-organizatii12756.php
8. http://www.trafic.ro/
9.

S-ar putea să vă placă și