Tema şi viziunea despre lume într-o operă tradiţionalistă

Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat
- Comentariu -

Tradiţionalismul este un curent literar interbelic îndreptat către conservarea specificului naţional şi a
ortodoxismului. Acest curent susţine ideea potrivit căreia istoria, folclorul şi natura patriei sunt domenii
relevante ale specificului naţional, alături de credinţa ortodoxă. Prin urmare vor domina poemele cu
tematică religioasă în care natura este idealizată, pusă într-o lumină de o frumuseţe suprafirească.
Ion Pillat a fost un academician, poet şi publicist român susţinător şi reprezentant al tradiţionalismului
interbelic, dând o nouă viziune asupra acestui curent prin volumele sale „Pe Argeş în sus”, „Satul meu”,
„Biserica de altă dată” inspirat fiind de copilăria petrecută la moşiile Florica pe Argeş.
Operă a lui Ion Pillat, poezia „Aci sosi pe vremuri” identifică tainicele sentimente ale autorului, care
mânat de nostalgia vremurilor apuse evocă veşnicele amintiri prin care fundamentează tema, ideea
trecerii ireversibile a timpului, efemeritatea omului comparabilă cu eternitatea universului.
Tema poeziei priveşte mai multe aspecte, universului rural specific tradiţionalismului, fiindu-i asociate
două teme de largă circulaţie iubirea şi timpul. Universul rural este ales drept cadru al concretizării iubirii
care este trăită în două planuri temporale, trecutul iubirii bunicilor şi prezentul iubirii nepotului. Universul
rural este particularizat prin câteva motive specifice: casa, hornul, trecerea timpului, uitarea, satul. Două
motive romantice de largă circulaţie, (noaptea şi luna) sunt valorificate în manieră tradiţionalistă ca şi
motivul plopilor asupra căruia Ion Pillat are o viziune diferită de cea romantică : romanticii consideră
natura eternă opunându-se fiinţei umane efemere, în timp ce la Ion Pillat natura însăşi este afectată de
trecerea timpului "În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii".
În titlu regăsim forma arhaică, populară, a adverbului de loc „aici” care exprimă ideea de tradiţionalism
prin definirea universului poetic drept loc natal, spaţiu rural. Verbul la perfect simplu „sosi” exprimă o
durată absolută, situând planul sentimentelor enunţate într-un timp recent. Locuţiunea adverbială de
timp „pe vremuri” marchează momentul evocat. Astfel, prin titlul se încearcă revenirea în imaginaţie, în
planul copilăriei, revenire care determină sentimente de nostalgie, melancolie şi bucurie.
Încadrându-se în acest curent, poezia lui Ion Pillat propune în mod evident o viziune tradiţionalistă.
Universul rural este privit cu nostalgie, nefiind perceput ca un spaţiu intim de trăire în prezent, ci ca spaţiu
al recuperării tradiţiei. A iubi în viziunea lui Pillat înseamnă a retrăi ceea ce a fost trăit deja, ambele iubiri
fiind reflectări ale poveştilor de dragoste din cărţi.
Discursul liric se realizează în două registre, lirismul obiectiv cu elemente de naraţiune şi meditaţia cu
caracter general uman, iar cel subiectiv cu prezenţa eului liric şi comunicarea directă a trăirilor şi
sentimentelor la persoana I. Sentimentul meditativ are ca suport lirismul subiectiv, susţinut de prezenţa
mărcilor lexico-gramaticale specifice: pronume personale, adjective posesive şi verbale, elemente spaţio-
temporale.

1
 Tema şi viziunea despre lume într-o operă tradiţionalistă

Poezia este formată din 19 distihuri, strofe alcătuite din două versuri, şi un vers cu rol de concluzie fiind
împărţită în patru secvenţe lirice.
Prima secvenţă conturează spaţiul natal prin metafore precum „casa amintirii” ce sugerează locul ce va
fi rememorat, loc supus trecerii timpului („păienjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor”). Este rememorată
perioada copilăriei din perspectiva maturităţii.
A doua secvenţă surprinde în imaginaţie povestea de iubire dintre bunicul şi bunica, poveste situată în
planul trecutului. În această secvenţă sunt descrise măştile lirice, adică imaginea bunicii : „subţire, o fată în
largă crinolină”, „cu ochi de peruzea” dar şi a bunicului, fiind veşnicul îndrăgostit ; „îi recită Le Lac” (operă
a lui Lamartine, poet romantic francez).
Tematica trecerii ireversibile a timpului este fundamentată în această secvenţă pe motive precum
„clopotul”, „turnul vechi”, acestea reprezentând singurele elemente ce nu sunt dominate de efemeritate.
În opoziţie cu motivele enunţate anterior, „bunicul şi bunica” sunt supuşi efemerităţii, trecerii timpului
(„de mult e mort bunicul, bunica e bătrână”).
Secvenţa a treia reprezintă o meditaţie asupra trecerii timpului, lucru marcat prin exclamaţia retorică
„Ce straniu lucru – vremea!” care sugerează neputinţa omului definit de efemeritate în faţa timpului
veşnic. Sunt reliefate efectele trecerii timpului asupra omului, şi este lansată ideea conform căreia
singurele elemente ce pot asigura eternitatea sunt amintirile („Te vezi aievea numai în ştersele portrete”).
Secvenţa a patra reprezintă planul prezentului, povestea de dragoste dintre eul liric şi iubita sa. Este o
analogie cu secvenţa a II a, păstrându-se imaginea idealizată a satului, cadrul şi atmosfera. Totodată
menţine legătura cu planul trecutului prin elementele recurente care asigură veşnicia : clopotul şi turnul
vechi.
Trăsături tradiţionaliste în operă observăm, pe lângă elementele de prozodie, specificul ortodox ilustrat
prin motivele clopotului, nunţii, morţii, turnului vechi dar şi idealizarea spaţiului rural prin imagini artistice
precum „sub lună câmpia ca un lac”, „în noapte câmpul fu lac întins sub lună”.
Ca particularitate a stilului beletristic remarcăm eufonia realizată prin asonanţe („Ca ieri sosi bunica”)
dar şi aliteraţii („Căci trupul tău te uită”). Totodată este prezentă şi variaţia stilistică realizată prin
utilizarea arhaismelor („berlină”) şi a regionalismelor(„aci”).
O particularizare a nivelului lexical este folosirea cuvintelor cu tentă arhaică şi regională în evocarea
trecutului,” haiduc”, „poteră”, „berlină”, „ pridvor”.
Muzicalitatea este alcătuită din elemente prozodice clasice, rima împerecheată, ritmul iambic, măsura
de 13-14 silabe.
Nivelul lexico-semantic dominant este marcat de câmpul lexical al satului prezentat într-o notă idilică.
Din punct de vedere stilistic predomină varietatea imaginilor artistice , imagini vizuale, auditive dar şi a
figurilor de stil metafore şi epitete care asigură expresivitatea limbajului poetic.
Poezia „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat aparţine esteticii tradiţionaliste prin temele specifice
desprinse la nivelul discursului liric cât şi prin descrierea spaţiului, limbajul poetic care îmbină mai multe
registre, idilizarea trecutului, cadrul rural, respectarea elementelor prozodice tradiţionale cu elemente de
pastel şi elegie.

2
 Tema şi viziunea despre lume într-o operă tradiţionalistă

Astfel, tradiţionalismul lui Ion Pillat este îmbinat cu tematica efemerităţii omului în încercarea acestuia
de a găsi drumul către eternitate rezultând o operă ce surprinde continuitatea spaţiului rural, dar şi a
iubirii, sentiment perpetuu ce aparţine veşniciei, manifestându-se atât la generaţiile trecute cât şi la cele
prezente.