Sunteți pe pagina 1din 3

CARACTERIZAREA GRUPEI

(REZULTATELE EVALUĂRII INIȚIALE)

Grupa la care ne vom desfăşura activitatea instructiv educativă în anul şcolar 2018-2019,
este de nivel I,
mai precis grupa mică, având ca denumire distinctivă „ Grupa Buburuzele”.
Acestă grupă de copii este formată dintr-un efectiv de 26 de preşcolari înscriși, dintre
care 14 fete şi 12 băieţi. Majoritatea preșcolarilor din grupă sunt născuți în anul 2015,
excepție făcând 4 preșcolari născuți în anul 2016.
Pentru a cunoaşte nivelul de dezvlotare intelectuală, socială, psihologică, motrică, etc., în
primele două săptămâni ale semestrului, pe parcursul evaluării inițiale am efectuat, observat
preșcolarii în timpul jocurilor liber alese, aplicat probe de evaluare prin întrebări orale,
jocuri, comunicări libere dar şi pe anumite teme. Acestea au fost aplicate unui număr de 21
de preșcolari prezentați până la data curentă, aceștia fiind născuți în anul 2015.
Majoritatea copiilor vin direct din mediul familial, excepție făcând o fetiță care a fost la
creșă și doi preșcolari care au frecventat grădinița din semestrul al II-lea al anului școlar
trecut.
Adaptarea la mediul grădiniței s-a realizat în parametri normali, preșcolarii întâmpină
greutăți la deprinderile de autonomie.25% din efectivul de copii interacţionează cu colegii
lor în timpul activităților liber alese, restul de 75% preferă să se joace singuri manipulând
diferite obiecte sau jucării. Apar probleme în împărţirea jucăriilor deoarece majoritatea nu
ştiu cum să se adreseze când doresc o jucărie.
S-a observat că din punct de vedere al dezvoltării limbajului, majoritatea au dificultăți în
a formula propoziţii simple, însă reuşesc să se facă inţeleşi atât de către colegi cât şi de
către cadrele didactice. Doar câţiva preșcolari reușesc să pronunțe corect toate sunetele. Dată
fiind vârsta şi dezvoltarea incompletă a aparatului fono-articulator nu considerăm aceste
deficienţe ca fiind o problemă, însă ne propunem să insistăm asupra exerciţiilor de educare
și dezvoltare a limbajului prin diferite jocuri și activități. Nu se va evidenţia defectul
individual ci se va lucra în grupuri mici încurajând copiii pentru a nu se instala procesul de
blocaj în comunicare.
Din punct de vedere fizic şi psihic toţi copiii sunt normal-dezvoltaţi, în parametrii
specifici vârstei, provenind din familii echilibrate, unii dintre aceştia având un frate sau o
soră.
Din punct de vedere cognitiv, majoritatea copiilor cunosc pozițiile spațiale, recunosc și
denumesc diferite obiecte din sala de grupă, însă doar câțiva copii cunosc culorile primare și
folosesc formule de politețe.
Din punct de vedere al motricității fine, doar câțiva dintre copii reușesc să rupă hârtia
fără ajutor și să țină creionul în mod corect în mână, reușind să traseze diferite linii pe foaia
de hârtie.
Primele zile de grădiniţă reprezintă primii paşi ai copilului într-un colectiv nou şi sunt
încărcate de emoţii şi teamă de adaptare la un mediu diferit de cel familial. Prin urmare
grădiniţa prin activităţi de joc va încerca să înlocuiască teama, refuzul, furia copiilor cu
atitudini de manifestare a interesului pentru activitate, cu organizarea unor jocuri de
socializare prin intermediul cărora copiii să se cunoască mai bine şi să vină cu plăcere la
grădiniţă.
Pe parcursul anului școlar vom urmări dezvoltarea nivelului intelectual, stimularea
interacţiunilor socio-afective, dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii, îmbogăţirea
vocabularului, precum și îmbogățirea cunoștințelor în toate domeniile experiențiale
prevăzute în programă prin diferite activități de joc, activități comune, activități integrate, pe
grupuri, dar și individual, ținându-se cont de ritmul de dezvoltare al fiecărui copil.

Prin orele de consiliere dar şi în cadrul discuţiilor ocazionale cu părinţii li se va atrage


atenţia de a oferi suport copiilor şi li se va cere să fie extrem de răbdători în prima perioadă
rugându-i să nu întrerupă prin absenţe îndelungate ale copilului frecventarea grădiniţei
deoarece acest aspect va prelungi procesul său de adaptare pereturbând şi bunul mers al
activităţii din grădiniţă.

Succes în noul an școlar!

ului vo

S-ar putea să vă placă și