Sunteți pe pagina 1din 20

CARACTERIZAREA GRUPEI MICI „FLUTURAȘII”

AN ȘCOLAR
2019- 2020

Grupa mică este compusă din 9( nouă) preșcolari, două fetițe și șapte băieți,
cu vârste cuprinse între 3 și 4 ani. Dintre aceștia o parte vin din învățământul de
masă fiind reorientați către învățământul special (Cinezan Zian, Radoviciu Ilinca,
Csani David, Viman Marius). Totodată, doi preșcolari sunt dați în plasament iar un
preșcolar provine dintr-o familie cu situație materială minime. Csani David are și
el o situație familială dificilă, mama diagnosticată cu depresie, tatăl abandonând și
apoi revenind în familie.

Cu excepția lui Siminic Luca și Rostaș Elisei, și parțial Preduca Mario și


Radoviciu Ilinca, ceilalți preșcolari sunt nonverbali, dar înțeleg 80% din cerințe.
Majoritatea preșcolarilor sunt diagnosticați medical cu diagnosticul de tulburări
hiperkinetice. Trei preșcolari au terapii la Centre în afara Grădiniței, doi în timpul
programului educațional.

Fiind grupă mică, pentru semestrul I ne-am propus următoarele obiective, în


concordanță cu „Programa școlară pentru învățământul special preșcolar”:

1.ACTIVITĂȚI DE AUTONOMIE PERSONALĂ ȘI SOCIALĂ.

 Să-și formeze rutinele prin respectarea programului zilnic al grupei:


reguli de igienă, de deplasare de la sala de mese- sala de grupă-baie,
prezența , calendarul naturii, etc.
 Să se orienteze în spațiul grădiniței sala de mese, sala de grupă,
dormitor.
 Să-și formeze deprinderi de spălare a mâinilor și a feței.
 Să folosească săpunul, periuța de dinți.
 Să stea pe toaletă/oliță, chiar dacă momentan au pampers.
 Să devină independenți în deplasarea pe scări, de la parter la sala de
grupă ( mansardă), și invers.
 Să-și recunoască colegii de grupă
 Să răspundă la nume când sunt strigați.
 Să-și recunoască obiectele personale, dulapul,cana și periuța de dinți,
locul în dormitor.

2.ACTIVITĂȚI DE DEZVOLTARE A COMPORTAMENTELOR


ADAPTATIVE.

 Să respecte reguli simple în activități.


 Să respecte reguli de așteptare a rândului.
 Să solicite ajutor la persoana adultă când întâmpină dificultăți.
 Să conștientizeze propriul corp,schema corporală.
 Să salute la venire / plecare atât părinții când se despart dar și colegii
când intră/pleacă din grupă.

3. ACTIVITĂȚI LUDICE.

 Să formăm conduite ludice elementare prin:

a.Jocuri senzorio- motorii

b.Jocuri de stimulare senzorială cu obiecte/jucării luminoase,sonore,vibratorii

c.Jocuri de descoperire de obiecte / jucării și de manipulare a obiectelor

d.Jocuri motrice și psihomotrice de imitație activă

e.Jocuri de sprijinire și încurajare a oricăror forme și modalități de comunicare a


preferințelor pentru joc/jucărie ale copilului.

 Să utilizăm achizițiile cognitive prin joc: asociere de formă/ contur,


obiect/ imagine, sortare după diferite criterii.

Nu vom neglija nici limbajul.

4.ACTIVITĂȚI DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI ORAL.

 Să executăm la întâlnirea de dimineață, în fiecare zi, exerciții specifice


actului vorbirii, prin „ Momentul logopedic”.
 Să executăm exerciții/joc pentru obținerea contactului vizual pe o
perioadă îndelungată.
 Să audiem diferite cântece pe care să încercăm să le interpretăm.
 Să imităm diferite sunete din natură, fără suport vizual.
 Să denumească/ indice părți ale corpului, obiecte de îmbrăcăminte,
membrii de familie.

5.ACTIVITĂȚI DE COMUNICARE ȘI INTERACȚIUNE ÎN DIFERITE


CONTEXTE.

 Să formăm abilități de ascultare activă a unui mesaj prin obținerea unui


contact vizual pe perioadă îndelungată.
 Să formăm abilitatea sesizării absenței/ prezenței unei persoane sau a
unei jucării prin exerciții- joc.
 Să indentifice un obiect prin indicare cu degetul (nonverbalii).
 Să pună în corespondență cuvântul auzit cu imaginea
 Să sorteze obiecte
 Să identifice obiecte folosind imagini
 Să reacționeze la strigarea numelui
 Să realizăm jocuri de „frământări de limbă” la anumite intervale de timp
 Să răsfoiască (citească) cărți

6.ACTIVITĂȚI DE EXPRESIE GRAFICĂ ȘI PLASTICĂ

 Să se familiarizeze cu instrumente specifice scrisului, coloratului


(creion, pensulă, cariocă)
 Să realizeze lucrări de dactilopictură, acoperire a diferitelor suprafețe
nelimitate cu culoare prin tamponare, stropire,ștampilare.
 Să modeleze prin rupere și aplatizare
 Să aplice cu pensula,buretele, palma, ghemotoc de hârtie, ștampile,
perii.

7. ACTIVITĂȚI DE DEZVOLTARE A MOTRICITĂȚII GROSIERE ȘI FINE.

 Să înșire, descheie, încheie, înșurubeze


 Să manipuleze obiecte mari
 Să arunce/prindă obiecte mari
 Să rupă/ preseze diferite materiale și plastilină/staniol
 Să urce/ coboare pe spaliere cu sprijin
 Să execute exerciții de lipire,de dactilopictură, ștampilare

8.ACTIVITĂȚI DE EXPLORARE A MEDIULUI.

 Să recunoască fructe, legume, flori.


.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
............................

S-ar putea să vă placă și