Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
cibernetice. Modelel propuse în acest scop sunt utile atât pentru faza de analiză, dar
mai ales de proiectare şi optimizare a funcţionării sistemelor cibernetice, absolut
necesare pentru a asigura un cadru raţional şi conectat cu realitatea înconjurătoare
în ceea ce priveşte utilizarea metodelor şi modelelor cibernetice la nivelul acestor
sisteme.
anula tranzacţiile deja efectuate. Istoria acestor tranzacţii este, deci, ireversibilă. De
aceea, în mediul de afaceri al acestor economii persistă lecţiile deja invăţate de
agenţi în urma tranzacţiilor efectuate, nu numai de către ei, dar şi de către ceilalţi
agenţi în decursul timpului. În sfârşit, indiferent de prognozele care sunt făcute
privind evoluţia viitoare posibilă, agenţii sunt supuşi unor riscuri care sunt imposibil
de prevăzut în orice economie de piaţă, chiar şi într-una foarte bine organizată sau
consolidată.
S. A. Levin (2002) defineşte sistemul adaptiv complex pornind tot de la trei
proprietăţi ale acestuia:
(1) diversitatea şi individualitatea componentelor;
(2) interacţiuni localizate între aceste componente; şi
(3) existenţa unui proces autonom care utilizează rezultatele acestor
interacţiuni pentru a selecta o submulţime a acestor componente pentru replicare sau
consolidare (mecanism de adaptare).
Dacă primele două proprietăţi sunt uşor de înţeles şi acceptat, cea de-a treia
proprietate implică nenumărate discuţii, ea fiind însă cea care asigură unitatea de
vederi în ceea ce priveşte sistemele adaptive complexe. După cum arată Levin, este
esenţial să se facă distrincţie privind nivelul sau nivelele la care selecţia are loc.
Procesul de dezvoltare animală, de exemplu, este unul în care formele macroscopice
emerg din interacţiuni microscopice, astfel că un număr de celule stem se
diferenţiază printr-un proces orietat de interacţiunile locale, până când se obţin
organele şi celelalte componente ale organismului animal. Selecţia naturală este
bazată pe reguli locale de interacţiune, în concordanţă cu consecinţele pe care
diferitele reguli le au pentru fitness-ul organismului ca un întreg. În economie, un
exemplu de mecanism de selecţie îl reprezintă ,,mâna invizibilă” a lui Adam Smith,
care determină ,,o ordine socială binefăcătoare care emerge din consecinţele
neintenţionale ale acţiunilor umane individuale” (Levin, 1999).
Axelrod şi Cohen (1999), într-o lucrare ce a marcat în mod decisiv impunerea
Ştiinţelor Complexităţii ca un domeniu ştiinţific major al ştiinţelor secolului XXI,
propun o definiţie a sistemelor adaptive complexe utilizând trei teme: varietate,
interacţiune şi selecţie.
Toate CAS sunt alcătuite dintr-un număr mare de agenţi care interacţionează.
Într-o economie, de exemplu, aceşti agenţi reprezintă unităţile de bază, începând cu
firmele, gospodăriile, băncile comerciale ş.a. Aceşti agenţi sunt diferiţi între ei, deci
Introducere – Sistemul Adaptiv Complex (CAS) în Economie
Evident că aceste proprietăţi definitorii pot avea, în cazurile concrete ale unor
sisteme adaptive complexe din realitate, o multitudine de forme de manifestare, ceea
ce dă, de fapt, varietatea infinită de sisteme care alcătuiesc această realitate.
O ultimă definiţie pe care o vom aminti este cea dată de E. Mitleton-Kelly
(2003). Acesta consideră că un CAS este definit de zece caracteristici generice, şi
anume:
conectivitate;
interdependenţa;
co-evoluţia;
istoricitatea;
dependenţa de traiectorie;
funcţionarea departe-de-echilibru;
explorarea spaţiului posibilităţilor;
feedbackul;
auto – organizarea;
emergenţa.
Într-un sistem social, fiecare individ aparţine mai multor grupuri şi unor
contexte diferite şi contribuţia sa la fiecare context depinde parţial de alţi indivizi din
acel grup şi de modul în care ei sunt legaţi de individul în cauză. Un exemplu este
atunci când un nou membru se alătură unei echipe. Contribuţia acelui individ va
depinde de ceilalţi membrii ai echipei şi de spaţiul pe care ei îl creează pentru o
astfel de contribuţie, care este definit de coordonate cum ar fi îndemânarea,
expertiza, cunoaşterea etc. aduse de noul membru.
În sistemele adaptive complexe, conectivitatea dintre indivizi sau grupuri nu
reprezintă o relaţie constantă sau uniformă, ci variază în timp şi depinde de
diversitatea, intensitatea şi calitatea interacţiunilor dintre agenţii umani.
Conectivitatea poate fi, de asemenea, formală sau informală, desemnată sau
nedesemnată, implicită, cu conexiuni tacite, sau explicită.
Mai mult, gradul de conectivitate determină reţeaua de relaţii şi transferul de
informaţie şi cunoaştere şi constituie un element esenţial în formarea proceselor
feedback.
2.2 Co-evoluţia
Un alt concept cheie în definirea CAS este structura disipativă, care reprezintă
modalităţile prin care sistemele deschise schimbă energie, materie sau informaţie cu
mediile lor şi care atunci când sunt împinse, departe–de–echilibru” creează noi
structuri şi o nouă ordine.
Ilya Prigogine a luat în 1977 Premiul Nobel pentru chimie pentru lucrările sale
privind structurile disipative şi termodinamica dezechilibrului. Prigogine a dat o
interpretarea nouă celei de-a doua legi a termodinamicii. Disoluţia în entropie nu este
o fatalitate absolută, ci ,,în anumite condiţii, entropia însăşi devine generator de
ordine”. Pentru a fi mai precis ,,în condiţii de non-echilibru, cel puţin, entropia poate
produce, în loc de degradare, ordine (şi) organizare. Dacă este aşa, atunci entropia,
însăşi, îşi pierde caracterul său disipativ. În timp ce anumite sisteme dispar, alte
sisteme evoluează simultan şi cresc cu mai multă coerenţă” (Prigogine şi Stengers,
1985).
În structurile disipative apare tendinţe de a avea soluţii alternative care se
numesc bifurcaţii. Acest termen este nepotrivit, deoarece separarea poate să aibă
loc între mai multe soluţii posibile. O bifurcaţie poate conduce la mai multe traiectorii
posibile, unele dintre ele stabile, altele instabile. Ea apare într-un punct critic ce nu
Introducere – Sistemul Adaptiv Complex (CAS) în Economie
2.4 Explorarea–spaţiului–posibilităţilor
De fapt, există în teoria economică multe alte idei ca şi practici utilizate la nivel
micro sau macroeconomic care se dovedesc pe rând a fi eronate sau total
primejdioase pentru miile şi milioanele de oameni care îşi asigură existenţa prin
funcţionarea respectivelor sisteme economice. Aceste idei sunt promovate, în
particular, de economia neoclasică care se bazeazxă în principal pe următoarele
ipoteze:
ii. Participanţii la piaţă acţionează raţional pentru a-şi maximiza preferinţe cunoscute
şi fixate descrise prin funcţii de utilitate definite şi independente de timp.
vi. Există o lichiditate perfectă, astfel încât preţurile sunt bine definite şi toate pieţele
se golesc.
vii. Nu există importante diferenţe între pieţele care include puţini indivizi şi alte pieţe
care cuprind milioane de participanţi, astfel că modele simple sunt suficiente pentru a
elucida principiile care guvernează pieţele.
i. Reglarea este limitată sau nu este necesară deoarece pieţele îşi găsesc singure şi
rămân la echilibru stabil unde ele funcţionează cel mai eficient, conducând la
creşterea economică stabilă maximală, în timp ce reglarea conduce doar la o
creştere mai lentă. Dar putem avea un declin rapid al creşterii economice şi a
prosperităţii în ciuda unor dereglementări.
Introducere – Sistemul Adaptiv Complex (CAS) în Economie
ii. Orice produs sau serviciu are o valoare sau preţ, în orice moment de timp, care
poate fi unic determinat printr-un anumit proces obiectiv. Acesta include contracte
care se referă la preţurile unor produse variabile la momente de timp viitoare. De
exemplu, contractele futures au preţuri care se stabilesc zilnic în timp ce ele sunt
tranzacţionate. Dar vedem acum că aceste valori se evaporează.
care tranzacţionează în anumite condiţii. Dar unele pieţe care au funcţionat în acest
fel au prezentat erori sau au oprit tranzacţiile.
i. Marile pieţe din economie apar ca nefiind la echilibru. Nu numai acum, dar
poate dintotdeauna. Fluctuaţiile în valoarea acţiunilor, valutelor şi bunurilor sunt
adeseori nealeatoare şi necorelate şi, după cum vedem acum, ele nu este necesar
să fie mici. O altă paradigmă este necesar să descrie modul în care funcţionează
pieţele reale.
ii. Mai general, teoria echilibrului general competitiv este bazată pe ipoteze
care apar mult prea idealizate. Acestea includ ipoteza că, la echilibru, preţurile sunt
stabilite astfel încât toate pieţele se vor curăţa nu contează cum.
vi. Aceasta are drept efect schimbări în convingeri care pot duce la prăbuşirea
pieţelor şi afecta oamenii chiar dacă multe dintre maşinile producătoare de bunuri şi
servicii funcţionează bine şi economia este îndestulată cu capital.
Totuşi, criza globală actuală a arătat clar că avem nevoie urgent de o nouă
concepualizare ştiinţifică a sistemului economic care să permită dezvoltarea unor
modele detaliate la nivcelul sistemelor economice având o complexitate suficientă
pentru a fi operaţionale. Componentele cheie ale acestei viziuni şi metodologii se
referă la următoarele:
5) În economia neoclasică cele mai multe concluzii sunt trase din studiul unor
situaţii care implică doi participanţi la piaţă şi două bunuri (sau simplificări similare).
Concluziile din modelarea acestor situaţii simplificate se aplică la pieţe care au
milioane de participanţi şi mii de bunuri. Complexitatea acestora face ca aceste
modele simple să nu poată surprinde caracteristicile calitative ale economiilor reale,
deoarece aceste caracteristici depind de mărimea şi complexitatea lor.
rezultatele dorite. Mai mult, sistemul economic însăşi este într-un proces profund şi
radical de schimbare care cuprinde treptat toate economiile şi va avea un efect uriaş
asupra tuturor aspectelor vieţii economice şi sociale. Un astfel de proces poate fi
comparat cu modernizarea economiei în urma revoluţiilor tehnologice care au avut
loc periodic în istoria omenirii. Dar acum asistăm la o revoluţie pe planul cunoaşterii
şi al informaţiei care întrece ca dimensiuni tot ceea ce s-a întâmplat în trecut.
În acest context, se ridică o serie de întrebări; la unele dintre ele vom încerca
să răspundem în acest curs, altele sunt încă departe de a avea un răspuns.
1) Ce efect vor avea “condiţiile iniţiale” asupra dezvoltării ulterioare a sistemelor
economice?
2) În ce sens sunt sistemele economice adaptive? Cum devin ele adaptive? Care
este rolul proprietarilor-managerilor şi altor acţionari în relaţie cu aceasta?
3) Similar, cum un sistem economic devine “potrivit” cu peisajul său fitness? Ce
atribute, capacităţi şi resurse sunt necesare pentru a optimiza fitnessul în cadrul unui
„peisaj” particular?
4) Ce grad de “conectivitate” are un sistem economic particular? Cât de important
pentru supravieţuire şi creştere este acesta, nu doar pentru sistemul respectiv dar
pentru întreg „ecosistemul” din care aceasta face parte? Există un grad optim de
conectivitate?
5) În ce sens sistemele economice co-evoluează cu alte sisteme din mediul său
înconjurător? Care este rezultatul acestei co-evoluţii?
6) Cum învaţă sistemule economic despre mediul său înconjurător? Cum utilizează el
ceea ce a învăţat pentru a efectua „mutări adaptive”?
7) Cum formează sistemele economice diferite tipuri de reţele? Sunt aceste reţele
continue sau discontinue?