TEORIA PRIVIND MANAGEMENTUL PUBLIC

Managementul public ca domeniu distinct al stiintei managementului a aparut în deceniul al optulea al

secolului trecut, în principal ca urmare a situatiei critice în care s-au aflat sistemele administrative din
majoritatea statelor dezvoltate. Deficientele majore ale acestor sisteme au creat disfunctionalitati
devenite cronice care, în timp, au exercitat o presiune puternica, greu de suportat de catre cetatenii
tarilor respective si au alimentat efectele unei crize în domeniul administratiei. A fost necesara aparitia
unei astfel de situatii, pentru ca liderii statelor dezvoltate sa traga un semnal de alarma asupra
pericolului iminent în care se afla omenirea la acea vreme, daca teoriile clasice traditionale aveau sa
continue sa domine modul de organizare si functionare a institutiilor, sistemelor administrative, în
general si din tarile lor, în special. A fost "o lectie a istoriei" pentru care unele state, chiar din grupa celor
dezvoltate, mai "platesc" si astazi.

1.1 Necesitatea aparitiei managementului public ca domeniu distinct al stiintei managementului

Greselile trecutului, pe de o parte, si ritmul foarte lent în care au început în ultimii douazeci de ani ai
secolului trecut schimbarile majore în procesele de management si de executie din institutiile publice si
în comportamentul organizational, au efecte majore si astazi în sistemele administrative din tarile
dezvoltate. De altfel, la vremea respectiva analistii pentru sectorul public au aratat în lucrarile lor
dimensiunile crizei si implicatiile pe care aceasta le-ar putea avea pe termen mediu si lung asupra
sistemului administrativ.

A aparut astfel nevoia de schimbari majore în sectorul public, în general si în modul de administrare a
institutiilor statului, în special, astfel încât acestea sa fie eficiente si sa satisfaca deplin interesele
cetatenilor, asteptarile lor, nevoile lor.

Grupuri reprezentative de cercetatori din tarile dezvoltate au considerat ca a sosit momentul ca

rezultatele investigatiilor si studiilor elaborate de ei în ultimul deceniu sa fie publicate. Au sperat ca liderii
interesati ai administratiilor occidentale vor aprecia efortul lor si vor întelege de ce sistemul trebuia
schimbat si cum ar trebui sa aiba loc schimbarile necesare. În acea perioada s-a declansat o strategie
ofensiva a specialistilor în domeniul managementului public asupra marilor conducatori ai
administratiilor din tarile dezvoltate. Rezultatul confruntarii a fost aparitia unui nou domeniu al stiintei
managementului, managementul public si a unui nou mod de perceptie si abordare a aparatului
administrativ dintr-o tara. Mai concret, aparatul birocratic, care a functionat mai bine de 50 de ani,
trebuia orientat potrivit unor noi principii.[1]

Mutatii fundamentale nu puteau fi facute de aceiasi teoreticieni si practicieni care aveau un mod de
gândire si comportamen 22522y2423w t traditional, rigid, bazat pe principiile birocratice ale gândirii
formaliste promovate de binecunoscutul sociolog german Max Weber. Atunci, în fata argumentelor
specialistilor în domeniul managementului public, practicienii au înteles un adevar esential si elementar,
anume faptul ca un sistem nu poate deveni functional si eficient în acelasi timp si nu-si poate realiza
misiunea pentru care a fost creat doar pe baza unui pachet de legi, a unor reguli, norme si regulamente
elaborate de juristi, aplicabile si/sau aplicate în baza unor perceptii oarecare de catre persoane cu
pregatire generala. Era nevoie de orientarea sistemului catre noile valori ale managementului public,
care sa asigure functionarea eficienta a structurilor administrative create pentru a satisface nevoile
cetatenilor, interesele generale si individuale ale membrilor comunitatii, perceputi drepti clienti ai unei
imense piete reprezentate de societate în ansamblul ei si de fiecare unitate administrativ teritoriala în
parte.

1.2 Managementului public pe plan mondial si în România

În prima jumatate a secolului al XX-lea, profesori celebri, cum au fost Lorenz von Stein, Charles-Jean
Bonnin si Alecsandre-François Vivien, Henry Fayol si Frederic Taylor de la mari universitati din Viena si
Paris, au adus noutati în managementul public si mai târziu, catre jumatatea secolului trecut, din SUA si
Marea Britanie, au dezvoltat stiinta managementului si stiinta administratiei, care au determinat aparitia
mai târziu, în câteva tari europene si în SUA, a managementului public.[2]

În acest context, ca raspuns la modelul traditional al administratiei, promovat de Max Weber, a aparut si
s-a dezvoltat managementul public, un nou domeniu al stiintei managementului, cu obiective clar
determinate, cu principii si legitati generale si specifice bine definite.[3]
Dupa aproape 10 ani de cercetari, specialistii în domeniul managementului public au sintetizat
rezultatele activitatii lor si astfel au aparut curente de gândire care au reunit valorile de baza ale
managementului public sub diferite forme de exprimare. [4]

Managementul public a aparut ca o necesitate si se dezvolta permanent ca unul dintre cele mai
importante domenii ale stiintei managementului care, prin rezultatele sale, poate avea un impact direct
asupra îmbunatatirii modului de viata al cetatenilor dintr-o tara.

Este unanim acceptat faptul ca schimbarea de conceptie în sectorul public si crearea noului sistem de
management public functional si eficient pentru structura administrativa reprezinta un proces de durata
care, însa, ar trebui intensificat în toate tarile ce doresc o orientare reala a serviciilor oferite de
administratie catre piata. De altfel, specialistii în domeniu, între care Isaac Henry-Kester, Chris Painter, în
lucrarea Management in the Public Sector: Challenge and Change si Kieron Walsh în lucrarea Public
Service and Market Mechanisms, au demonstrat necesitatea reformarii conceptiei manageriale în
sectorul public.

În deceniul opt al secolului trecut, s-a folosit pentru prima data conceptul de management în sectorul
public.

Structurile rigide, bazate pe ierarhie si forme birocratice diversificate, care au dominat institutiile din
administratia publica în cea mai mare parte a secolului douazeci, nu mai puteau raspunde pozitiv
problemelor majore cu care se confrunta administratia. În acest context a aparut managementul public,
ca un nou mod de perceptie asupra conducerii institutiilor publice si asupra misiunii acestora în sectorul
public.[5]

La începutul anilor 1990, un nou model de management pentru institutiile publice a fost conturat si
promovat în tarile dezvoltate (Farnham si Horton, 1996). Acesta reunea câteva concepte si abordari
moderne formulate de cercetatori:

. Managerialism (Pollitt, 1993),

. Noul management public (Hood, 1991),

. Administratia publica orientata catre piata (Lan, Zhizoung si

Rosenbloom, 1992),

. Paradigmele post-birocratiei (Barzelay, 1992),

. Guvern antreprenorial (Osborn si Gaebler, 1992).

Dincolo însa de terminologia diversa folosita, principiile si legitatile de baza erau aceleasi.

O acceptiune, de asemenea interesanta, apartine specialistilor americani Osborn si Gaebler. Autorii au

pornit de la premisa ca administratia guvernamentala "trebuie sa fie reinventata". Ei au aratat ca, desi
cred în administratia guvernamentala si considera ca guvernul poate avea initiative interesante, totusi
societatea civila, perceputa ca o imensa piata este întotdeauna aceea care determina continutul
activitatilor în cadrul unor astfel de structuri. Cei doi specialisti au elaborat un set de caracteristici pentru
ceea ce ei au numit guvernare antreprenoriala (Osborn si Gaebler, 1992, p.20). Ei considera ca principiile
si valorile de baza pentru managementul public la nivelul administratiei guvernamentale sunt[6]:

§ promovarea competitiei între furnizorii de servicii;

§ dezvoltarea dimensiunii participative a managementului public prin exercitarea controlului din

afara sistemului birocratic de catre membrii comunitatii, respectiv cetatenii;

§ masurarea performantei institutiilor publice în functie de rezultatele obtinute si nu de volumul si

valoarea intrarilor;
§ orientarea conducerii institutiilor publice catre realizarea obiectivelor derivate din misiune si nu
pentru aplicarea unor acte normative, regulamente si norme metodologice;

§ considerarea beneficiarilor de servicii drept clienti carora li se pune la dispozitie o oferta variata de
servicii de catre diversi furnizori;

§ accentuarea dimensiunii previzionale a managementului public de anticipare a continutului

serviciilor si de prevenire a aparitiei unor situatii problema;

§ concentrarea energiilor în atragerea si câstigarea de resurse si nu pentru consumarea acestora;

§ descentralizarea autoritatii si încurajarea managementului participativ;

§ promovarea mecanismelor de piata în locul celor birocratice;

§ coordonarea si integrarea elementelor sistemului de servicii publice furnizate de sectorul

public sau privat pentru a solutiona problemele specifice ale comunitatilor.

Cei doi autori includ în lucrare câteva exemple de practici inedite în managementul public din Statele
Unite ale Americii, unde s-au aplicat aceste valori, în special la nivelul administratiei locale.

Presedintii si sefii guvernelor din unele state dezvoltate au început sa înteleaga ca, de fapt, competenta
manageriala în administratia centrala si locala influenteaza semnificativ performantele obtinute în
sectorul public si au început sa colaboreze pentru a dezvolta si extinde principiile si valorile de baza ale
managementului public.[7]

Raportul pe anul 1990 al OECD, chiar pe prima pagina se mentioneaza ca cele mai multe tari dezvoltate
au trecut la schimbari radicale în valorile culturale ale administratiei publice, iar acest proces trebuie sa
continue într-un ritm accelerat.
Nu mai exista nici un fel de dubiu asupra faptului ca eficienta si eficacitatea în sectorul public trebuie sa
fie îmbunatatite, managementul public în institutiile publice trebuie orientat asupra obiectivelor si
rezultatelor, iar managerii publici trebuie sa fie apreciati în functie de capacitatea de a rezolva
problemele sociale generale si specifice.[8]

Desigur ca schimbarile radicale în managementul public, în general si în cultura organizationala din

institutiile publice, în special, implica o serie de costuri pe care administratiile din tarile dezvoltate au
înteles ca trebuie sa le suporte în timp pentru simplul motiv ca nu exista nici o cale de întors la modelul
traditional al administratiei publice.

Pornind de la acest context general al stiintei managementului public pe plan international, se poate
afirma ca si în tara noastra s-au realizat Noutati în managementul public primele cercetari teoretice si
practice începând din ultimul deceniu al secolului trecut. Desi în România exista mari reticente, din
motive diferite, în acceptarea principiilor si legitatilor generale ale managementului public în sistemul
administrativ si în celelalte domenii ale sectorului public în general, totusi începând din anul 1996 în
Academia de Studii Economice Bucuresti, la Facultatea Management, la specializarea Administratie
Publica, a fost introdus pentru prima data în România∗ un curs de Management Public în anul IV. Cursul
este orientat din punct de vedere valoric, principial si conceptual pe structura noilor curente în domeniu
aparute în Europa Occidentala si SUA si adaptat la specificul sectorului public din tara noastra.

În cursul anului 1999 au aparut în România si primele lucrari în domeniul managementului public[9] si
managementului public international[10].

Patru ani mai târziu a fost introdus un astfel de curs si la scoala Nationala de Studii Politice si
Administrative din Bucuresti, iar în anul 2001 a fost publicata lucrarea Management public, autor Lucica
Matei.

Apare însa, din ce în ce mai evident, nevoia de extindere a acestui domeniu în tara noastra. Lucru care se
si întâmpla de fapt prin cresterea numarului disciplinelor derivate din managementul public introduse în
universitatile si centrele regionale de perfectionare care pregatesc viitorii functionari publici.
În ultimii ani, la Congresul Autoritatilor Locale si Regionale din Europa, la Summit-ul mondial din martie
2002 de la Barcelona al Primilor Ministri si la întâlnirea sefilor de state desfasurata la Washington în
primavara aceluiasi an, la care au participat sefi de state si guverne din toate tarile dezvoltate si în curs
de dezvoltare si numeroase personalitati marcante din structurile administrative nationale si
internationale, s-a sustinut nevoia de schimbari radicale în sistemele administrative ale statelor si
dezvoltarea unei alte acceptiuni asupra modului de conducere a sectorului public, care trebuie orientat
asupra unor valori ce situeaza în centru cetateanul, securitatea si siguranta acestuia, îmbunatatirea
nivelului de trai al populatiei, prin atenuarea diferentelor între statele bogate si cele sarace.

Daca în acest context invocam afirmatia lui Richard Farmer potrivit caruia: "Managementul explica de ce
o tara este bogata sau saraca", atunci fara nici un fel de dificultate deducem care este misiunea complexa
ce revine sefilor de state si de guverne si managerilor publici, în egala masura, în acest început de secol
XXI.

Este nevoie de schimbari radicale de mentalitate, de perceptie si de comportament, care trebuie sa

înceapa cu popularizarea ideilor despre noul management public si despre necesitatea transformarii si
adaptarii sistemelor administrative în functie de noile principii si legitati fundamentale ale acestuia.[11]

1.3 Continutul managementului public

Desi atât în teorie, în literatura straina de specialitate, cât si în practica din tarile dezvoltate, se face o
distinctie clara între continutul administratiei si cel al managementului public, totusi modelul
traditionalist, consacrat în ultimii cincizeci de ani ai secolului trecut, exista, în special în tarile în curs de
dezvoltare si slab dezvoltate. Acesta genereaza dificultati semnificative în întelegerea si acceptarea atât
de catre teoreticieni cât si de practicieni a diferentelor majore de continut între cele doua domenii. În
continuare insistam pe clarificarea unor astfel de probleme pornind de la sensul de baza al administratiei
si managementului.
1.3.1 Administratia vis-à-vis de management

Administratia este un domeniu cu un caracter teoretic si un continut limitat la aspectele ce tin de

structura unui sistem administrativ si legile, regulile si regulamentele pe baza carora acesta este
organizat si functioneaza într-o tara, în timp ce managementul are un caracter practic si un continut
multidimensional.

Administratia reuneste un aparat format din institutii ale statului create pentru a aplica regulamente,
proceduri si politici, acte normative etc. iar managementul ansamblul proceselor si relatiilor de
management din cadrul unei organizatii prin care se urmareste realizarea unor obiective definite. Cu alte
cuvinte, managementul într-o organizatie este reprezentat de un grup de persoane responsabile pentru
realizarea unor obiective, iar administratia este reprezentata de structuri institutionale distincte prin care
se exercita puterea statului.[12]

1.3.2 Administratia publica vis-à-vis de managementul public

Fara îndoiala ca între cele doua concepte, asa cum acestea sunt particularizate în sectorul public,
respectiv administratie publica si management public exista diferente majore de continut.

Administratia publica este reprezentata de un aparat în care se desfasoara un ansamblu de activitati

pentru elaborarea si aplicarea de acte normative, norme metodologice, regulamente si programe
politice.

Managementul public include administratia publica (Mullins, 1996) si, în plus, urmareste crearea
sistemului de management în cadrul institutiei publice pentru realizarea obiectivelor cu maximum de
eficienta, în conditiile asumarii responsabilitatii pentru rezultatele obtinute. Aceste doua elemente de
baza nu au fost în mod necesar integrate în sistemul administrativ traditional.[13]

Administratia publica este orientata asupra proceselor, procedurilor si proprietatii, în timp ce

managementul public implica mult mai mult decât instructiuni, managerul public îsi orienteaza
activitatea pe obtinerea de rezultate si preia toate responsabilitatile derivate din propria misiune.

1.3.3 Managementului public

stiinta managementul public studiaza procese si relatii de management existente între componentele
sistemului administrativ dar si în cadrul acestora în vederea descoperirii de principii si legitati generale,
de metode si tehnici pentru îmbunatatirea previziunii, organizarii si coordonarii, administrarii resurselor
si control-evaluarii activitatilor cu scopul cresterii gradului de satisfacere a interesului public.

Desi exista importante similaritati de continut cu stiinta managementului general, fapt de altfel absolut
normal, managementul public are coordonate de continut clar definite prin care se distinge semnificativ
de acesta si de alte domenii ale stiintelor economice si sociale. De asemenea, este important de
remarcat ca la o analiza atenta se pot identifica importante interdependente între managementul public
si alte domenii ale stiintelor economice si sociale, cum ar fi managementul general, marketingul public,
dreptul administrativ, administratia publica, informatica administrativa, psihologia sociala etc.[14]

Pentru o delimitare corecta a continutului managementului public, sunt prezentate în continuare câteva
coordonate esentiale.

Managementul public studiaza procese si relatii de management identificate în sectorul public pe patru
niveluri:
Ø în afara sistemului administrativ dintr-o tara, în relatiile internationale: interstatale si
interinstitutionale, Fundamentele managementului public;

Ø între componentele-institutiile existente în structura sistemului administrativ dintr-o tara grupate pe

cele trei ramuri ale autoritatii: legislativa, executiva, juridica;

Ø în cadrul autoritatilor administrative ca entitati distincte ale structurii unui sistem administrativ;

Ø în cadrul organizatiilor publice care desfasoara activitati de interes public si nu fac parte din
structura sistemului administrativ.

stiinta managementului public urmareste identificarea principiilor si legitatilor generale si specifice,

pentru sectorul public în general si pentru institutiile publice în special, care, prin continutul lor, sa
asigure fundamentele necesare satisfacerii interesului public.

Principiile si legitatile managementului public sunt de fapt o rezultanta a proceselor de analiza si sinteza
a unui numar reprezentativ de situatii practice identificate în sectorul public, care au fost generalizate si
considerate ca având influenta determinanta asupra modului de desfasurare a activitatilor în sectorul
public.

stiinta, în general, prin continutul ei, are caracter teoretic si este reprezentata prin principii si legitati cu o
orientare specifica, data de domeniul pentru care acestea sunt definite. Valoarea acestor principii si
legitati este demonstrata în practica si se masoara prin gradul în care fundamentul teoretic are o
contributie semnificativa la realizarea obiectivelor domeniului respectiv.

Managementul public are un set de principii si legitati specifice[15] care determina semnificativ
continutul proceselor si relatiilor de management din sectorul public influentând realizarea obiectivului
fundamental pentru acest domeniu.

Obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de satisfacere a interesului

public, fiind determinat de nevoile generale si specifice. Sistemul de nevoi sociale generale si specifice
determina în totalitate continutul interesului public. În vederea realizarii obiectivului fundamental,
managementul public, prin exercitarea functiilor sale de catre managerii publici, asigura o previzionare
realista a întregului sistem de obiective. În functie de acesta, reprezentantii managementului public
creeaza o structura adecvata a sistemului administrativ în ansamblu si a fiecarei institutii publice în parte,
în care coeziunea sa fie data de coordonarea excelenta la nivel de sistem si componente si de motivarea
adecvata a resurselor umane în functie de gradul de realizare a obiectivelor previzionate pentru sectorul
public si pentru fiecare entitate institutionala existenta si comunitate locala distincta.

Realizarea obiectivului fundamental al managementului public implica din partea titularilor de posturi si
functii publice de conducere si executie în acest domeniu un plus de responsabilitate în gestionarea
tuturor categoriilor de resurse de care dispune sectorul public, respectiv resurse umane, informationale,
materiale si financiare. Toate acestea sunt utilizate în procesele de management si de executie din
institutiile publice pentru satisfacerea nevoilor sociale si, implicit, realizarea obiectivului fundamental al
managementului public. Cunoasterea modului în care resursele atrase în sistem sunt utilizate si
identificarea gradului în care nevoile sociale generale si specifice sunt satisfacute determina o
monitorizare permanenta prin control si evaluarea nivelului performantelor obtinute în sectorul public în
general si de fiecare institutie publica în particular. Informatiile rezultate din controlul si analizele
efectuate în cadrul sistemului administrativ si în fiecare institutie publica reprezinta baza pentru
îmbunatatirea nivelului performantelor manageriale obtinute în procesul de realizare a obiectivului
fundamental al managementului public.

Desi managementul public, asa acum s-a aratat, este un domeniu nou al stiintei managementului, în
tarile dezvoltate exista deja convingerea ca extinderea principiilor si abordarilor specifice lui nu este doar
o chestiune relativa, ci devine o necesitate imperativa, care determina coordonatele majore ale reformei
în sectorul public. Altfel exista riscul alunecarii Fundamentele managementului public spre formalism
accentuat, schimbând câteva acceptiuni generale si neesentiale în detrimentul celor fundamentale,
reunite în noul managementul public.[16]

Prin urmare este necesara renuntarea la tiparele vechi clasice de percepere a sistemului administrativ, în
general si a institutiilor publice în special ca fiind aparatul administrativ birocratic în care se elaboreaza
norme, regulamente, legi si prin care acestea sunt aplicate si trecerea la noile principii si legitati generale
ale managementului public, prin care sistemul administrativ în ansamblu si fiecare institutie publica prin
managerii publici urmaresc obtinerea unui nivel determinat al performantei manageriale reflectate în
cresterea gradului de satisfacere a interesului public general si a nevoilor sociale specifice.[17]
În România, reforma administrativa nu poate fi realizata fara schimbari majore de conceptie în ceea ce
priveste managementul public, valorile si principiile fundamentale ale acestuia[18], pentru fiecare din
cele patru niveluri mentionate mai sus si fara pregatirea resurselor umane din institutiile publice pentru
a întelege necesitatea, continutul schimbarilor reformei, rolul si responsabilitatea fiecarui functionar
public si reprezentant ales. Altfel se va continua plasarea formei înaintea esentei; or realitatea a
demonstrat ca cele doua nu pot exista una în afara celeilalte ci, dimpotriva, esenta determina continutul
obiectivelor reformei, în functie de care se identifica formele, modalitatile de realizare si finalitatea
acestui proces complex.

Prin noul management public se urmareste proiectarea si implementarea sistemului de management

care satisface cel mai bine, prin activitatile desfasurate, nevoile sociale determinate si sintetizate în
continutul interesului public, obiectivul fundamental al acestuia.[19]

Se poate afirma fara nici un fel de îndoiala ca managementul public ofera coordonatele unei reforme
reale în sectorul public din tarile dezvoltate.

1.4 Caracteristicile managementului public

Multidimensionalitatea si specificul managementului public atrag, în mod evident, o serie de

caracteristici, care, prin continutul lor, faciliteaza întelegerea si asimilarea conceptelor fundamentale ale
acestui domeniu nou al stiintei managementului.

Caracteristicile managementului public trebuie abordate în interdependenta lor, pornind de la premisa

ca ceea ce determina continutul managementului public este tocmai efectul sinergic rezultat din
combinarea optima a acestora.[20]
Ø Caracterul integrator, de sinteza, al managementului public rezulta din sfera foarte larga de
delimitare a obiectului de activitate pentru sectorul public.

Caracterul politic al managementului public este determinat de influenta pe care reprezentantii

politicului, integrati în structura organizatorica a institutiilor publice, o au asupra continutului proceselor
de management si de executie.

Ø Caracterul complex al managementului public poate fi explicat luând în considerare mai multe
aspecte si apare, fara îndoiala, ca un corolar al precedentelor caracteristici.

Managementul public are un caracter complex datorita sferei foarte largi de delimitare a sectorului
public. Managementul public este practicat în toate institutiile din sectorul public, care reuneste în
structura sa domenii distincte. Prin urmare, complexitatea este data de varietatea nevoilor sociale din
fiecare domeniu si a variabilelor organizationale specifice institutiilor publice în care managerii publici îsi
exercita functiile de conducere.

Caracterul de diversitate al managementului public este o consecinta directa a numarului mare de

domenii din sectorul public, pentru care se definesc aceleasi legitati generale si principii a caror aplicare
este puternic influentata de specificul lor.[21]

1.5 Principiile si legitatile specifice managementului public

stiinta managementului public reuneste o serie de principii considerate fundamentale pentru ca

procesele de management si de executie din institutiile publice sa aiba clar precizate coordonatele de
baza si sa se poata realiza o coeziune între conceptie, decizie si actiune.

Ø Principiul conducerii unitare consta în definirea si aplicarea de catre toti factorii de decizie a
conceptelor fundamentale de management public, pornind de la aceeasi perceptie reflectata într-o
viziune comuna, unitara, clara asupra sectorului public, asupra fiecarui domeniu si fiecarei entitati
organizationale distincte în parte.

Exista o logica elementara potrivit careia un sistem nu poate sa functioneze eficient decât daca partile
sunt armonios integrate si coordonate si în acest spirit trebuie perceput si implementat principiul
conducerii unitare.

Prin urmare, cunoasterea de catre toti factorii de decizie a continutului principiului conducerii unitare si
implementarea corecta a acestuia nu este doar necesara, ci devine, în contextul noului management
public, absolut esentiala.[22]

Ø Principiul conducerii autonome consta în particularizarea continutului managementului public, în

functie de domeniile în care se aplica si de diversitatea intereselor publice generale si specifice
identificate. Prin urmare, principiul conducerii autonome consta în acordarea unui grad corespunzator de
autonomie manageriala si financiara institutiilor publice, pentru satisfacerea intereselor publice generale
si specifice.[23]

Daca în cele mai multe tari autonomia legislativa nu este considerata ca oportuna într-un stat unitar, în
ceea ce priveste autonomia manageriala, practica din toate tarile democratice dezvoltate a confirmat
necesitatea stringenta de a conferi reprezentantilor managementului public acea independenta de
actiune stimulativa pentru a obtine performante si a deveni responsabili pentru nivelul acestora.[24]

Ø Principiul perfectionarii continue ca principiu al managementului public, consta în abordarea

într-o dinamica permanenta a sistemului de management public, în functie de schimbarile aparute în
mediul intern si international dar si în sistemul de interese publice generale si specifice.

Ø Principiul administrarii eficiente consta în realizarea, prin intermediul proceselor si relatiilor de

management din sectorul public, a gestionarii eficiente a tuturor categoriilor de resurse atrase si
destinate realizarii obiectivelor previzionate, astfel încât sa se poata respecta o concordanta esentiala si
necesara între nivelul performantelor economice si sociale obtinute în institutiile publice de titularii
posturilor si functiilor publice de conducere si de executie si cheltuiala cu care acestea sunt oferite.
Ø Principiul legalitatii consta în dimensionarea, structurarea si combinarea proceselor si relatiilor
manageriale, prevederile legislative considerându-se ca o baza legala de luat în considerare si nu ca un
scop în sine.

1.6 Functiile managementului public

Pentru a întelege continutul functiilor managementului public, este important sa luam în considerare cel
putin doua aspecte. Primul este determinat de faptul ca managementul public, desi un domeniu distinct
al stiintei managementului, este puternic influentat de acesta, din al carui trunchi comun s-a desprins si
particularizat în institutiile din sectorul public. Argumentele pe care se bazeaza astfel de similaritati sunt
destul de usor de identificat si înteles. Câteva dintre acestea sunt prezentate în continuare:[25]

- institutia publica este tot o organizatie care se supune unor reguli de baza asemanatoare pentru
constituire si pentru functionare;

- institutia publica are o misiune si un sistem de obiective clar determinate de nevoi specifice,
identificate în domeniul din care face parte;

- conducerea institutiei publice este asigurata de o persoana sau un grup de persoane,

- în orice institutie publica exista un sistem de management format din cele patru subsisteme de baza:
organizational, decizional, informational si metodologic,

- fiecare institutie publica dispune de toate categoriile de resurse proprii si atrase, pe care le utilizeaza în
procesele de management si de executie pentru realizarea obiectivelor,
- în fiecare institutie publica moderna pot fi identificate, cu ponderi diferite însa, cele cinci domenii de
activitate din organizatiile sectorului privat, respectiv: cercetare-dezvoltare, comercial, productie de
bunuri si servicii, resurse umane si financiar-contabil.

Al doilea aspect, cel putin la fel de important ca si primul, deriva din particularitatile sectorului public,
care influenteaza semnificativ continutul managementului public si modul de exercitare a acestora.
Câteva aspecte sunt esentiale[26]:

. obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de satisfacere a intereselor

publice generale si specifice,

. exercitarea functiilor publice de conducere si de executie se face de catre membri ai corpului

functionarilor publici si reprezentanti ai partidelor politice câstigatoare în scrutinul electoral,

. influenta majora a cadrului legislativ asupra continutului proceselor de management si de executie si

asupra unor componente importante ale sistemului de management din institutiile publice,

. existenta unui cadru legislativ unic care precizeaza drepturile si obligatiile functionarilor publici de
cariera într-o tara, indiferent de domeniul în care acestia activeaza,

. existenta unei ierarhii bine determinate pentru functionarii publici integrati în sistemul carierei etc.

Exista doua categorii de functii ale managementului în institutiile din sectorul public: functii ale
managementului public general valabile si functii specifice pentru fiecare domeniu distinct al sectorului
public: administratie, sanatate, învatamânt, asistenta sociala, cultura etc.
Functia de previziune consta în ansamblul proceselor de management desfasurate în institutiile publice
prin care se determina principalele obiective ale acestora în strânsa interdependenta cu cele ale altor
institutii din sectorul public si în functie de nevoile publice generale si specifice, modalitatile de realizare
si resursele necesare. În ceea ce priveste functia de previziune, specialistii în domeniul managementului
public au un punct de vedere comun: toti considera aceasta functie ca una din cele mai importante
functii ale managementului public.

Functia de organizare-coordonare a managementului public consta în ansamblul proceselor de

management prin care se proiecteaza si se armonizeaza componentele cadrului organizatoric intern
necesar realizarii obiectivelor previzionate în institutia publica si în domeniul în care aceasta se
încadreaza.

Functia de administrare a managementului public consta în ansamblul proceselor de management prin

care se gestioneaza resursele umane, materiale, financiare si informationale existente si atrase în
institutia publica în procesul de realizare a obiectivelor previzionate.

Functia de motivare consta în ansamblul proceselor de management prin care resursele umane din
institutiile publice sunt stimulate sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate.

Functia de control-evaluare a managementului public consta în ansamblul proceselor de management

prin care se compara rezultatele obtinute cu obiectivele previzionate, se verifica legalitatea activitatilor
desfasurate în cadrul si în afara institutiei publice, se masoara si analizeaza abaterile si se identifica
modalitatile de corectare sau amplificare a cauzelor care le-au determinat.

[1] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.66-80

Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.79

[2]Alexandru, Structuri, mecanisme si institutii administrative, Editura Szlvi, Bucuresti, 1996,pag.54-64

[3] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.65-68

[4] Matei Lucica - Servicii publice, Ed. Economica, 2004,pag.34-46

[5] Matei Lucica - Servicii publice, Ed. Economica, 2004,pag.45-50

[6] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.80-89

[7] Alexandru, Structuri, mecanisme si institutii administrative, Editura Szlvi, Bucuresti, 1996,pag.90-114

[8] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.34-67

* Conferentiar universitar dr.Armenia Androniceanu în anul 1996 a introdus primul curs de management
public în învatamântul superior din tara noastra.

[9] Androniceanu, A., Management public, Bucuresti, Editura Economica, 1999

2 Androniceanu, A., Management public international, Bucuresti, Editura Economica, 1999

[11] Androniceanu A., Management public,Ed.Economica,Bucuresti 1999,pag.214

[12] Androniceanu A., Management public,Ed.Economica,Bucuresti 1999,pag.100-134

Androniceanu A., Management public International,Ed.Economica,Bucuresti,1999,pag.123-214

[13] Androniceanu A., Management public,Ed.Economica,Bucuresti 1999,pag.89

[14] Androniceanu A., Management public International,Ed.Economica,Bucuresti,1999,pag.34-67

[15] Androniceanu, A. op. cit. p. 25

[16] Androniceanu A., Management public,pag.142

[17] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.67-87

[18] Negoita Al., Ìtiinta administratiei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977,pag.111-124

[19] Androniceanu A.,Noul management public,2006,pag.88-94

[20] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.93-124

[21] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.56-60

[22] Androniceanu A., Management public,pag.142

[23] Negoita Al., Ìtiinta administratiei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977,pag.111-124
[24] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.67-87

[25] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.24-68

[26] Matei Lucica - Servicii publice, Ed. Economica, 2004,pag.77-115