Dumitru Crudu « Oameni ai nimănui » , Editura Cartier, 2007

Intro
Dumitru Crudu s-a născut la 8 noiembrie 1967, în satul Flutura, din judeţul Ungheni, Republica
Moldova.
Este absolvent al Universităţii "Transilvania" din Braşov. În anul 1999, împreună cu Marius Ianuş,
lansează un nou curent literar, fracturismul, printr-un manifest publicat în revistele "Paralela 45" şi
"Vatra". Membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), al Uniunii
Scriitorilor din Republica Moldova şi al Uniunii Teatrale din Republica Moldova. Comentator
cultural la Radio Europa Liberă, biroul din Republica Moldova.
Texte publicate: Falsul Dimitrie (poezie), Editura Arhipelag, Tîrgu-Mureş, 1994; E închis vă rugăm
nu insistaţi (poezie), Editura Pontica, Constanţa, 1994; Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze
apartamente (poezie), Editura Paralela 45, Piteşti, 1996; Falsul Dimitrie Crudu(poezie), Editura
Vinea, Bucureşti, 2003; Pooooooooooate (poezie), editura Vinea, Bucureşti, 2004; Crima
sîngeroasă din staţiunea violetelor (teatru), Editura Arc, Chişinău, 2001; Salvaţi Bostonul (teatru),
Editura Cartier, Chişinău, 2001; Alegerea lui Alexandru Suţo (teatru), Editura UNITEXT, Bucureşti,
2004; Duelul şi alte texte (teatru), Editura EIKON, Cluj, 2004; Le septième kafana (coautori
Nicoleta Esinencu şi Mihai Fusu), Editions L'espace d'un instant, Paris, 2004;Un concert la violă
pentru cîini, Editura XEROX, Chişinău, 2004; Steaua fără... Mihail Sebastian, Editura Cartea
Românească, Bucureşti, 2006.

*****
Notă: Îi mulţumesc în mod special regizorului spectacolului Oameni ai nimănui, Vitalie Drucec,
care m-a ajutat să îmbunătăţesc textul şi să-i găsesc actuala structură. Îmi exprim recunoştinţa faţă
de trupa Teatrului "Eugene Ionesco" pentru aportul pe care l-a avut la crearea spectacolului şi, în
acelaşi timp, la îmbogăţirea textului. Cîteva replici din piesă aparţin actorilor şi actriţelor care au
jucat în spectacol. De asemenea, îi mulţumesc lui Andrei Sochircă pentru traducerea în italiană a
unor fragmente din text.
Personaje:
ALEXANDRU
MARCO
MARIA
PRIMA FEMEIE
A DOUA FEMEIE
A TREIA FEMEIE
A PATRA FEMEIE
SIGNORAELISA (bătrîna care nu vrea să se întoarcă acasă)
ADOLESCENTUL
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE
SILVIA
VITALIE
SCENA l
O piaţă din faţa autogării. Aut obuzele pornesc unul după altul. Lumea ia cu asalt un autobuz care
pleacă la Roma. Printre pasageri e şi Alexandru.

ALEXANDRU (arată spre cei din jurul său): Nimeni nu mai vrea să mai stea în ţara asta. Nimeni.
Nimeni nu mai vrea să aştepte timpuri mai bune. Toţi se duc. Pur şi simplu fug. Toată lumea îşi face
bagajele. Se depărtează bărbaţi, femei, tineri, bătrîni, medici, ingineri, agronomi, arhitecţi, vînzători,
şoferi. Pleacă prietenii mei din şcoală, amicii mei din facultate, colegii mei de serviciu, verii şi
surorile mele. Nici măcar nu mai am cu cine ieşi la o cafea, în Flutura nu a mai rămas nici un
prieten de-al meu sau vreo rudă de-a mea mai apropiată.

Autobuzul goneşte pe şosea. Alexandru arată spre ceea ce vede afară.

Sînt atîtea localităţi în care au rămas doar bătrînii. în curînd, am putea ajunge o ţară fără locuitori.
Toţi ştiu lucrul ăsta, dar toţi se evaporă de aici, inclusiv eu. Treaba asta o repetă aproape zilnic cei de
la radio şi televiziune, dar şi ei ar rupe-o din loc, dacă li s-ar ivi ocazia, aşa cum am făcut şi eu. Cîţi
bani se fac pe seama noastră, a celor care urcăm în autobuzele astea aglomerate, în trenurile cenuşii
sau ne înghesuim în containerele camioanelor. Sînt unii cares-au ajuns pur şi simplu făcînd
paşapoarte false, vize la negru, contracte de muncă inexistente, transportîndu-ne, ilegal, în Europa.
La mulţi le convine că noi o luăm la sănătoasa. La foarte mulţi le surîde că noi o tăiem din gară, că
ne cărăm de aici anume noi, care votăm mereu contra, care sîntem nemulţumiţi şi ne revoltăm, care
vrem să schimbăm ceva, care gîndim şi vrem să trăim cit de cit omeneşte, care sîntem bolnavi de
tuberculoză, care nu avem dinţi în gură, care avem acasă părinţi bătrîni, care avem soţii şomere, care
avem copii mici, care nu avem unde munci şi care nu ştim unde vom dormi la noapte. Cuiva îi pică
bine la stomac că noi o ştergem de aici. Pentru că vă amintiţi vorba aia (oare cine-a spus-o?): nu
există omul,nu-i nici problema.

Schimbare de cadru. E tot o autogara, dar, de data aceasta, o autogara din Roma în care sosesc
zeci de autobuze din Republica Moldova. Lumea coboară uşor speriată, dar şi fericită în acelaşi
timp. Se îmbrăţişează. O femeie îmbrăţişează un stîlp de la ieşirea din autogara.

ALEXANDRU : Vă spun foarte sincer, ai mei nici nu ştiu că am plecat, şi unde anume. Dar eu m-
am pornit spre Italia. Mi-am făcut viza la negru şi, iată-mă-s, în Italia. Sînt în Italia!

Se aude sirena unei maşini de poliţie. Alexandru se uită speriat înjur.

Deocamdată însă, nu am putut face nici măcar un ban.

SCENA 2
O piaţă din Roma. Un bărbat între două vîrste împinge un cărucior în care e un bătrîn îmbrăcat în
pijama şi în papuci de casă.

ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Allora, ragazzi! Questo è il mio padre. Signori, attenzione,
questo è il mio padre. Ho bisigno di qualcuno per curarlo.
PRIMA FEMEIE: Ce zice?
A DOUA FEMEIE: Ce îndrugă ăsta?
A TREIA FEMEIE: Ştie cineva de aici ce vrea ăsta sau nu?
VITALIE: Mi se pare că...
A PATRA FEMEIE: Ce ţi se pare?
VITALIE: Nu, nu mi se pare nimic.
A DOUA FEMEIE: Hai vorbeşte, că numai tu înţelegi ce spune.
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Questo è il mio padre. Signori, attenzione, questo è il mio
padre. Ho bisigno di qualcuno per curarlo.
A PATRA FEMEIE: Zi mai repede ce-a croncănit.
VITALIE: Zice că ăsta este tatăl lui şi că are nevoie de cineva care să-l... îngrijească,pare-mi-se, asta
a spus.
MARIA: Dar nu eşti sigur?
VITALIE: Nu prea sînt.
PRIMA FEMEIE: Dar eu cred că anume asta a spus. Signori, eu vreau să-l îngrijesc pe tatăl
dumneavoastră.
A DOUA FEMEIE: Signori, pot să stau eu cu tatăl dumneavoastră!
SILVIA: Signori, luaţi-mă, vă rog, pe mine!
A TREIA FEMEIE: Mai bine luaţi-mă pe mine! Eu mă pricep la bătrîni. Eu am experienţă. Eu l-
amîngrijit pe tatăl meu, care nu se mişcă din pat şi care, acum, a rămas singur acasă şi mă aşteaptă să
mă întorc.
A PATRA FEMEIE: Eu ştiu cum să-i fac pe bătrîni să uite că sînt bătrîni!

Toată lumea îl asaltează pe italianul între două vîrste.

ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Calmi, calmi, ragazzi! Abiate pazienza! Pagherò molto bene.
PRIMA FEMEIE: Ce-a zis? Am impresia că a spus ceva al dracului de important!
A DOUA FEMEIE: Mi se pare că vorbea despre mine.
A TREIA FEMEIE: Ce-a zis? Spune mai repede ce a zis?
VITALIE: A zis că plăteşte...
PRIMA FEMEIE: Şi mai departe şi-a mai grăit?
VITALIE: Numai atîta a spus.
A DOUA FEMEIE: Ba a mai bolborosit ceva.
A TREIA FEMEIE: Şi eu parcă am auzit că a mai debitat ceva.
PRIMA FEMEIE: Dumneata încerci să ne duci cu preşul.
A DOUA FEMEIE: Dumneata ascunzi ceva de noi.
A PATRA FEMEIE: Ştiind că noi nu înţelegem italiana.
VITALIE: Eu nu încerc să tăinuiesc nimic.
A TREIA FEMEIE: Domnule, ai să-ţi găseşti naşul cu mine.
VITALIE: A zis că plăteşte foarte bine.

Toată lumea îl asaltează pe italianul între două vîrste.

ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Calmi, calmi, ragazzi! Abiate pazienza! Purtroppo, io devo
partire per un anno per i problemi di lavoro.
A PATRA FEMEIE: Şi acum ce-a mai cîntat?
PRIMA FEMEIE: Nu încerca să ne bărbiereşti, Vitalie, că va fi rău de dumneata.
VITALIE: A zis că va sta un an de zile în Spania, cu serviciul...
A DOUA FEMEIE: Să stea şi zece.
A TREIA FEMEIE: Ce-mi pasă mie unde o să se care? S-o întindă măcar şi în Africa!
VITALIE: Zice că nu ar vrea să-şi lase tatăl, singur, în Roma, pentru că ţine foarte mult la babacul
său.
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Non posso lasciarlo da solo, gli voglio molto bene. Per me i
soldi non contano un cazzo.
PRIMA FEMEIE: Şi acuma ce-a mai cîrîit? Ce-a mai croncănit acuma?
VITALIE: A zis că, pentru el, lovelele nu sînt o problemă.
PRIMA FEMEIE: Signori, luaţi-mă pe mine!
A DOUA FEMEIE: Mă ofer eu să-l îngrijesc pe tatăl dumneavoastră, signori!
A TREIA FEMEIE: Mai bine ca mine nimeni nu o să-l îngrijească pe tatăl dumneavoastră! Eu amsă-
i spăl picioarele în fiecare seară!

Toată lumea îl asaltează pe italianul între două vîrste.

ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Ma c'è un problema: lui è pazzo...

PRIMA FEMEIE: Îl va angaja doar pe cel care ştie să facă pizza? Eu ştiu să gătesc pizza, signori!
Eu ştiu să prepar pizza!
A DOUA FEMEIE: Tu nu ştii să prepari pizza, Vera! Pe cine încerci tu să tromboneşti? Signori, eu
mă descurc la pizza!
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Non pizza, lui è pazzo, lui è malato di mente, poverino. Si
può buttare dai balcone in ogni momento, oppure ti puoi trovare improvvisamente con una sedia in
testa.
PRIMA FEMEIE: Şi acum ce trăncăneşte?
VITALIE: Spune că tatăl lui e nebun. Spune că este cam violent şi că poate sări în orice clipă de pe
balcon sau îşi poate trage un scaun în cap cînd nici nu te aştepţi la una ca asta.
PRIMA FEMEIE: Cum, e nebun?
VITALIE: Da, Vera, e nebun. A luat-o pe arătură.
A DOUA FEMEIE: Signori, luaţi-mă pe mine, că eu am fost infirmieră la Costiujeni!
A TREIA FEMEIE: Nici măcar în Italia nu pot scăpa de nebuni!
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Ci vuole un bel cane da guardia per lui.
VITALIE: El caută un cîine. Atunci de ce dracului pierdem timpul degeaba?

Lumea dă să se împrăştie.

ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Ho bisigno di qualcuno per curarlo, per fare un bel cane da
guardia per lui.
VITALIE: Ba nu, lui nu-i trebuie un cîine. El are nevoie de cineva care să-l îngrijească la fel ca un
cîine.
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Mio padre. Lui è pazzo. Lui è malato di mente, poverino.
Allora, ci sono dei volontari? Nessuno?
ALEXANDRU: Domnule, eu vreau să-l îngrijesc pe tatăl dumneavoastră!
PRIMA FEMEIE: Cum? Tu? Signori, eu m-am oferit prima. Signori, eu am fost infirmieră la
Costiujeni! Luaţi-mă pe mine, signori!
ALEXANDRU: Vera, mii de scuze, dar eu am fost primul. Domnule, eu vreau să-l îngrijesc pe tatăl
dumneavoastră!

Toată lumea dispare. Italianul între două vîrste împinge căruciorul spre Alexandru. Se uită
precipitat la ceas.

ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Benissimo. Sono molto contento. Mă c'è ancora un altro
problema: con lui è meglio din non comunicare. Non reagisce a nessuna parola, ora non capisce
neanche l'italiano, anche se tempo fa parlava perfettamente quattro lingue.
ALEXANDRU: Ce zici? Ce ai vrea să fac? Cum să-l îngrijesc? Cînd ai să mă plăteşti?
ITALIANUL ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE: Reagisce solo alia frequenza della voce: guando la voce è
alta vuol dire che non sei contento di lui, quando e bassa, invece, vuol dire che sei contento. L'ultimo
infermiere ha finito in ospedale - gli ha lanciato una bottiglia in testa. Vi lascio qualche soldo per la
spese. Lo stipendie vi lo mando ogni mese. Buona fortuna e molta pazienza. Ciao! Abbiate cura di
voi! Ci sentiamo per telefono.
ALEXANDRU: Din păcate, n-am înţeles nici o boabă. Ce vrei de la mine? Ce ai vrea să fac? La ce
te aştepţi de la mine? Nu înţeleg nimic. Da' parcă-i pe asta, important e că mi-am găsit de lucru!

Italianul între două vîrste îşi cercetează grăbit ceasul, se întoarce, deschide uşa şi pleacă, fără a se
mai uita în urmă, la Alexandru si la tatăl său.
SCENA 3
Un palier de imobil la care se află mai multe apartamente, în unul dintre acestea se aud zgomote şi
ţipete. Cineva sparge tot ce găseşte în casă. Se aud scaune izbite de pereţi. Se aud foarte clar
sticlele aruncate în perete şi sunetele pe care le fac cioburile care sar în toate părţile. Apoi uşa se
deschide şi cineva ţîşneşte, speriat, afară.

ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Săriţi! Mă omoară!

Bate în uşa care se află în stingă, dar nu-i deschide nimeni, apoi bate în uşa din dreapta, dar nu
urmează nici un răspuns.

ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţa): Săriţi! Mă omoară!

Nici o reacţie pe scară.

ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă se adresează

spectatorilor):Ajutaţi-mă! Vă rog, ajutaţi-mă!

Se deschide uşa din stingă. Se iţeşte capul cuiva.

CINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ
ÎNCHIDĂ UŞA: Ce s-a întîmplat?
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid ): A aruncat cu un scaun în mine!
ALTCINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT
SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Şi noi cu ce te putem ajuta?
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): El vrea să mă ucidă!
ALTCINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT
SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Da, înţeleg, dar noi cu ce-ţi putem fi de folos? ALEXANDRU (bărbatul care
şchioapătă un pic şi este palid la faţă): El e nebun. E ţăcănit. E sonat. A căpiat. A turbat.
ALTCINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT
SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Intră încoace şi piteşte-te aici! Mai repede.
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Eu nu vreau să mă ascund
nicăieri.
CINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ
ÎNCHIDĂ UŞA: I togda şto tî hoceşi? (în română: Şi ce mai vrei?)
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Să interveniţi!
CINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ
ÎNCHIDĂ UŞA: Dar cum?
ALEXANDRU: Prego, faceţi ceva să-l potolesc ca să nu spargă tot ce e în casă şi, mai ales, lucrurile
de valoare. Fiul lui nu o să-mi ierte asta niciodată şi o să mă pună pe mine să plătesc daunele.
CINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ
ÎNCHIDĂ UŞA: Domnule, linişteşte-ţi descreieratul, ca să nu dea buzna aici sticleţii, căci acum nu
am stare să stau la poveşti cu poliţaii. Poate altă dată. Domoleşte-ţi zărghitul mai iute, că altfel o să
te calmăm noi pe tine. Dă-i un adormitor.
ALTCINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT
SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Intră la noi şi doseşte-te Mai repede. Vera, spune-i să intre la noi!
Apoi, abandonează-ţiţicnitul.
CINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT SĂ
ÎNCHIDĂ UŞA: Undi, la noi? Tu îţi dai sama şi vorgheşti?
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Eu nu vreau samă ascund
nicăieri şi nici nu vreau să-l părăsesc.
ALTCINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII ŞI CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT
SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: Te temi că o să te găsească?
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Nu, nu mă tem. Eu vreau
doarsă-l cuminţesc. Mie îmi zice Alexandru. Eu sînt din Moldova.
O FEMEIE (acum iese pe palier): Şi noi tot din Moldova sîntem. Mie îmi zice Vera. Eu am fost
infirmieră la Costiujeni. Am călătorit spre Roma cu acelaşi autobuz. Nu mai ţii minte?
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Ah, da, acum îmi amintesc.
Am venit cu acelaşi autobuz. Dumneavoastră stăteaţi lîngă şofer?
PRIMA FEMEIE (se apropie de Alexandru): Exact, stăteam lîngă şofer.
ALEXANDRU: Şi cochetaţi cu pilotul. PRIMA FEMEIE: Şi-ai zîs, blea?
A DOUA FEMEIE: Da nu te mai oftica aşa, Vera, că omul nu ţi-a zis nimic de rău.
ALTCINEVA CARE S-A IŢIT DIN SPATELE UŞII Şl CARE ESTE GATA ÎN ORICE MOMENT
SĂ ÎNCHIDĂ UŞA: De ce nu-l laşi naibii pe nebun?
ALEXANDRU (bărbatul care şchioapătă un pic şi este palid la faţă): Deoarece primesc bani,
pentru că e dus cu pluta.
A DOUA FEMEIE (cea de-a doua care se iţise în capul uşii, iar acum a ieşit afară, pe palier): Bun
serviciu ţi-ai mai găsit: să supraveghez un ţăcănit.
ALEXANDRU: Dar ce să fac, dacă nu mi-am găsit altceva, ce să fac?
PRIMA FEMEIE: Dar ţi-ai căutat altceva?
Alexandru ţine uşa cu spatele, ca să nu iasă nebunul afară.
A DOUA FEMEIE: Dar ai încercat să-ţi găseşti altceva?
ALEXANDRU: Sigur că da. Am mers peste tot, dar nimeni n-a vrut să mă angajeze.
A TREIA FEMEIE: Scuză-mă, dar eu nu prea am timp să stau la poveşti. Eu ar cam trebui să mă
retrag pentru că am atîtea de făcut.

Alexandru ţine uşa cu spatele, ca să nu iasă nebunul afară.

ALEXANDRU: Vă rog, nu vă îndepărtaţi. Prego, nu mă lăsaţi singur. El împinge uşa. N-omai pot
ţine. Mă tem că va ţîşni afară.
A PATRA FEMEIE: Nici eu nu am cînd sta la taclale.
ALEXANDRU: De faţă cu fiul lui, acum zece minute, s-a aruncat asupra mea cu un scaun. Mă tem
să nu se arunce şi acum. Mă tem să nu aibă şi acum ceva în mînă. Poate, un cuţit.
PRIMA FEMEIE: Ce tot vorbeşti acolo? Dumnezeule!
ALEXANDRU: El e dus cu sorcova. El e dement.

Nebunul împinge uşa. Alexandru cade. Cele două femei ţipă. Nebunul aleargă spre ieşirea din bloc.

ALEXANDRU: Nu-l lăsaţi să iasă din bloc. înşfăcaţi-l de un picior. Dacă dispare, nu ştiu cum şi
unde l-aş mai putea găsi şi o să rămîn şomer. Prindeţi-l! Îngrădiţi-i calea! Nu-i daţi voie să iasă din
bloc! În Italia e atît de greu să-ţi faci rost de un job. Nu vreau să-mi pierd obiectul muncii mele.
Dacă rămîn fără acest serviciu, cine o să mă ia în altă parte? Cine o să-l angajeze altundeva pe un
individ venit din Moldova, despre care aici nimeni n-a auzit nimic, nici măcar unde e pe hartă?

Se mai deschid două uşi. Apar un bărbat şi o femeie.

ALEXANDRU: Baraţi-i calea şi vă fac cinste după aia cu colţunaşi cu brînză şi cu un Negru de
Purcari de la mama lui.

Toţi aleargă în urma nebunului să-l prindă. Aleargă pe scările blocului.

ALEXANDRU: Prindeţi-l. Prego, nu-l lăsaţi să iasă din bloc.

SILVIA: Închideţi uşa de la intrare
VITALIE: L-am găbjit. Să-i ard una?
ALEXANDRU: Nu trebuie. Mai bine ajutaţi-mă să-l duc în casă.
PRIMA FEMEIE: Dar el nu vrea să meargă nicăieri.
SILVIA: El se împotriveşte.

Nebunul dă din mîini şi din picioare şi vrea să se rupă din mîinile lor. Pe rînd, se întredeschid uşile
şi lumea îi urmăreşte pe furiş.

ALEXANDRU: Să-l luăm pe sus.

VITALIE: Apucaţi-l de mîini şi de picioare. Acum să-i plesnesc una?
ALEXANDRU: Nu, prego, nu. Nu-mi molestaţi obiectul muncii mele.

Alexandru deschide uşa apartamentului şi toată echipa intră înăuntru.

VITALIE: Îl lăsăm aici?

ALEXANDRU: Mai bine să-l ducem în camera de oaspeţi şi să-l lăsăm acolo.
PRIMA FEMEIE: Aşa, liber?
A DOUA FEMEIE: S-ar putea să se arunce şi asupra noastră sau să încerce să fugă din nou.
ALEXANDRU: Uşa am încuiat-o.
PRIMA FEMEIE: Dar dacă ne atacă şi pe noi?
SILVIA: Să-l legăm de braţele căruciorului.
VITALIE: E o idee bună.

Cel de-al doilea bărbat îl leagă pe nebun de braţele căruciorului. Acesta deja nu se mai mişcă. S-
acuminţit.

VITALIE: Ei, unde sînt colţunaşii şi vinul promis?

ALEXANDRU: Vi-i aduc imediat.
SILVIA: Şi chiar vrea să te omoare, zdreanţă asta?
ALEXANDRU: încă nu mi-am dat seama ce vrea.
PRIMA FEMEIE: Şi des păţeşti aşa?
A DOUA FEMEIE: În fiecare zi îţi face asemenea spectacole?
ALEXANDRU: Nu. Doar înainte sau după ce-l vizitează fiul lui. Nu ştiu care-i legătura, dar este
una.
SILVIA: Stranie coincidenţă.
VITALIE: Şi mai poţi?
ALEXANDRU: Altceva ce-mi mai rămîne să fac? Pur şi simplu nu am încotro. Dacă aş avea o altă
ofertă, l-aş lăsa dracului chiar în clipa asta, dar o altă propunere n-am şi nici nu se zăreşte nimic la
orizont. Astăzi e foarte greu să-ţi găseşti un serviciu la Roma.

Vitalie vrea să-i tragă o palmă. Alexandru îl înşfacă de braţ.

ALEXANDRU: Prego.
VITALIE: Dar ăsta a vrut să-ţi izbească un scaun în cap.
ALEXANDRU: Nu-l atinge.
VITALIE: Ar trebui să-l punem la punct.
ALEXANDRU: Lasă-l în pace.
VITALIE: Nu te înţeleg.
ALEXANDRU: Totuşi, doar datorită lui am şi eu de lucru.
VITALIE: Dar tot el a vrut să te ucidă.
ALEXANDRU: Pentru că e nebun.
VITALIE: Ei,vezi?
ALEXANDRU: E bine că nu e zdravăn la minte, pentru că aşa am şi eu de lucru.
SILVIA: Dar de ce totuşi a vrut să fugă în oraş?
ALEXANDRU: Habar n-am Fără nici o pricină.

Alexandru îi serveşte cu vin şi colţunaşi.

SILVIA: Eu cred totuşi că ar trebui să-l părăseşti.

VITALIE: Dă-l dracului de fraier.
ALEXANDRU: Dar unde să mă duc? Aici de bine, de rău am unde locui, în primele zile cînd am
venit în Italia, dormeam într-un autobuz abandonat, într-o bună zi însă, autobuzul ăla s-apornit şi
eu m-am trezit la mama dracului. A doua zi m-au dat afară de la cafeneaua unde lucram ca paznic
fiindcă n-am ajuns la timp în tură.
VITALIE: Înseamnă că ai mai avut un servici?
ALEXANDRU: Da, dar l-am pierdut chiar a doua zi. Şi altceva nu mi s-a mai propus după aceea
decît să stau cu acest nebun.
PRIMA FEMEIE: Dar de ce ai uşchit-o de acasă?
ALEXANDRU: Ca să fac bani. Şi voi, de ce aţi spălat putina?
A DOUA FEMEIE: Tot din cauza asta ne-am cărăbănit şi noi.
ALEXANDRU: Şi ce faceţi aici?
PRIMA FEMEIE: Eu o îngrijesc pe grăsana de dedesubt.
A DOUA FEMEIE: Eu sînt chelneriţă, iar în blocul ăsta închiriez o garsonieră.
A TREIA FEMEIE: Eu sînt croitoreasă.
A PATRA FEMEIE: A ia bezrabotnaia! (în română: Iar eu sînt şomeră!)
VITALIE (arată spre Silvia şi el): Iar noi am ajuns abia astăzi. Vom locui la familia de la parter.
Silvia le va face de mîncare şi le va spăla hainele. Iar eu... Eu încă nu am nici o slujbă.
Toată lumea bea vin.

PRIMA FEMEIE: Să-i dăm şi lui un pahar.

Alexandru îi dă un pahar cu vin nebunului.

A DOUA FEMEIE: Cum îl cheamă?

ALEXANDRU: Marco.
A TREIA FEMEIE: Marco, hai să ciocnim!

Ciocnesc. Nebunul îl bea pînă la fund.

SILVIA: Încă mai ştie să ciocnească şi să bea.

A PATRA FEMEIE: Nu ştiam că nebunilor le place să pilească.
SILVIA: Iar eu nu ştiam că se dau în vînt după vinul nostru.

Alexandru îl dezleagă pe nebun.

SILVIA: Dar nu vă temeţi că v-ar putea din nou izbi cu ceva în cap?

Nebunul se uită spre o fotografie înrămată, de pe perete.

ALEXANDRU: Nu, gata, s-a potolit. Atunci cînd se uită la fotografia aia de pe perete, este un semn
clar că s-a liniştit.
A DOUA FEMEIE: Da ce-i cu fotografia aia?
ALEXANDRU: Este fotografia soţiei lui, care l-a părăsit acum patru ani.
PRIMA FEMEIE: Acum şi eu ar cam trebui să plec, ca să văd ce-mi face grăsana.
A DOUA FEMEIE: Nici eu nu mai pot rămîne mai mult.
SILVIA: Dacă o să mai ai nevoie de noi, cheamă-ne. Cu toate că, acum, sper că n-o să mai încerce
să te pocnească. Mi se pare că acum pur şi simplu vrea să mănînce.

Toată lumea pleacă. Rămîn singuri Alexandru şi bătrînul italian nebun.

SCENA 4
Alexandru ii da nebunului sa manince coltunasi. Il hraneste cu furculita.

Alexandru: Numai sa nu te arunci de pe balcon, Marco, altfel ramin fara lucru. In Roma asta este
atit de dificil sa-ti gasesti un serviciu, Marco!
Alexandru ii da nebunului sa manince coltunasi. Il hraneste cu furculita.
Alexandru: Oare de ce ai avut aceasta criza, Marco? Oare ce ti-a provocat-o? Mi se pare ca
iepurele. De fiecare data, cind te servesc cu carne de iepure ai asemenea iesiri. Alaltaieri, cind ai
vazut cum hacuiam un iepure ai vrut sa arunci in mine cu o sticla de lapte. Ai reactii de furie cind
vreau sa te servesc cu carne de iepure. Nu suporti carnea de iepure? Nu suporti sa vezi un iepure
mort? Nu stiu, poate ar trebui sa-l recitesc pe Freud, poate el ma va ajuta sa te inteleg. Stiu ca toata
viata ai fost avocat si nu ai avut nici o legatura cu iepurii. Sotia ta te-a parasit, dar nu cu un crescator
de iepuri. Nu, nu stiu care-i legatura dintre viata ta si iepuri. Pentru ca, in rest, esti un om normal.
Bine, mai mult nu am sa-ti propun sa maninci carne de iepure. Dar poate altceva e la mijloc,
deoarece crizele tale se declanseaza inainte de venirea fiului tau. Astazi ti-ai dat drumul de fata cu el,
atunci cind imi platea salariul. Ai explodat doar atunci cind el a venit. Pina atunci erai calm. Sa-ti fi
pricinuit vreun rau fiul tau? Parca nu cred. Nu, nu cred. Fiul tau tine la tine. Altfel, de ce m-ar fi
angajat sa am grija de tine?
Alexandru se plimba in jurul nebunului care tine in miini fotografia sotiei sale.
Alexandru: Poate, ma urasti pe mine. Ma urasti? Spune-mi deschis: ma urasti, cu toate ca nu vad ce
motiv ai putea avea pentru asta.
Alexandru se plimba in jurul nebunului care tine in miini fotografia sotiei sale.
Alexandru: Te rog, intelegi-ma si pe mine. Crezi ca eu de zile bune am plecat de acasa? Pe dracu.
Crezi ca eu nu as vrea sa stau acum linga nevasta-mea si linga baiatul meu? Bineinteles ca as vrea.
Aici nimeni nu stie de ce am venit in Italia. Tie insa am sa-ti spun pentru ca tu nu intelegi nimic.
Alexandru se plimba in jurul nebunului care tine in miini fotografia sotiei sale.
Alexandru: Eu am plecat atunci cind am aflat ca sunt bolnav, cind am aflat ca sunt bolnav de...
Alexandru se plimba in jurul nebunului care tine in miini fotografia sotiei sale.
Alexandru: Eu am plecat cind am inteles ca nu mai eram bun de nimic, atunci cind medicii mi-au
interzis sa car pina si o caldare cu apa. Trebuia sa stau la pat, Marco, iar ai mei sa ma ingrijeasca: sa-
mi dea de mincare si sa-mi cumpere medicamente. Toata dragostea pe care mi-o purta sotia mea
atunci s-a evaporat, Marco. Ea, bineinteles, nu mi-a cerut sa plec, dar imi facea zilnic scandal si eu o
intelegeam: exact in perioada aia ramasese somera.
Eu aveam doua variante de ales: sa devin o povara pentru familia mea sau sa incerc sa-mi port
singur de grija. Am ales a doua varianta.
Eu am plecat atunci cind am aflat ca sunt bolnav, Marco, si cind am ajuns o povara pentru familia
mea.

Alexandru se plimba in jurul nebunului care tine in miini fotografia sotiei sale.
Alexandru: Am venit sa muncesc la negru in Italia, Marco, ca sa-mi port singur de grija. Ma
intelegi? Nu intelegi tu nimic, de aia iti povestesc toate astea tie. Am venit sa muncesc la negru in
Italia ca sa-i absolv pe ai mei de cheltuieli in plus. La inceput, ma gindeam sa rup orice legaturi cu
ei.
Alexandru se plimba in jurul nebunului care tine in miini fotografia sotiei sale.
Alexandru: Dar dupa ce mi-am gasit acest servici am inceput sa-i ajut ( tuseste). Le trimit in fiecare
luna bani sotiei mele care e somera si baiatului meu care e elev la scoala si care locuiesc intr-un
camin nenorocit de linga fabrica de ciment unde toate ferestrele de pe coridoare sunt sparte si unde
podele sunt acoperite de un praf plumburiu. Cu toate ca stiu ca pot muri in orice clipa, vreau sa-i ajut
sa iasa din mizerie si s-o duca bine. Vreau sa-i ajut sa-si cumpere un apartament. Crezi ca mie imi
face mare placere sa ingrijesc un nebun? Dar ce sa fac altceva? Spune-mi ce sa fac altceva? De ce
taci? Spune-mi? Vorbeste si tu o data si o data si nu mai tacea tot timpul de parca ti-as fi cu ceva
dator. Eu nu-ti sunt dator cu nimic. Cu nimic. Intelegi?
Alexandru il zgiltiie de umeri.
Alexandru: Tu dormi. Ai adormit. Foarte bine ca ai adormit. Cum sa nu obosesti dupa o zi ca
aceasta? Am sa te mut in pat. Hai sa te asez in pat si sa te invelesc. Noapte buna, cu toate ca afara e
ziua.
Alexandru il inveleste pe nebun. Se aud batai in usa. Alexandru se apropie de usa. Se vede ca e
foarte tensionat. Bataile se repeta. Alexandru priveste prin vizor. Este foarte speriat. Totusi,
deschide usa. Se vede un baiat trecind pe o bicicleta.
Baiatul: Tata, mama a inceput sa bea si mai tare de cind tu ai plecat. Astazi, cind m-am intors de la
scoala am gasit-o dormind in mijlocul curtii, cu capul pe bordura de ciment. Afara ploua, tata. Am
incercat s-o tirii in casa si nu am putut, tata. Ce sa fac, tata? De ce taci, tata?
SCENA 5
In fata blocului. Igor si doi amici de-ai sai il bat pe Vitalie.

Igor ( lovindu-l): Credeai ca nu o sa te gasesc la Roma?

Vitalie: Nu, nu credeam asta.
Igor ( lovindu-l): Da de ce atunci nu te grabeai sa-mi dai banii? De ce nu-mi raspundeai la telefon
cind te sunam? Credeai ca n-o sa dau de tine. Dar te-am gasit. Acum nu am sa te las in pace pina nu
am sa-mi vad banii. Nu. Nu-mi trebuie bani straini, vreau sa-mi dai inapoi banii mei.
Vitalie: Dar inca nu mi-am gasit un servici, Igor. Te rog, mai pasuieste-ma macar o luna.
Igor ( lovindu-l): Dar si eu am nevoie de bani. Ca sa-i bag in alte afaceri. Eu ti i-am imprumutat,
dar nu ti i-am dat pentru totdeauna. Eu te-am imprumutat doar pentru trei luni, iar de atunci a trecut
o jumatate de an.
Vitalie: Doar o luna mai asteapta-ma si ti-i dau pe toti.
Igor ( lovindu-l): Nu, o luna e foarte mult. Eu vreau sa-mi dai miine tot malaiul pe care mi-l
datorezi. Miine la ora noua am sa vin dupa graunte. Daca nu ai sa mi-i dai pe toti, atunci am sa
vorbesc altfel cu tine.
Igor si amicii sai il doboara la pamint lovindu-l cu picioarele. Apoi, Vitalie se tiriie spre
apartamentul in care sta cu Silvia. Suna la usa. Ii deschide Silvia.
Silvia: Intra mai repede ca sa nu ne vada Italo.
Ei merg grabiti spre o camera din fund. Silvia inchide, nervoasa si alarmata, usa.
Silvia: Te-ai batut cu cineva?
Vitalie: Probabil.
Silvia: Esti plin de vinatai.
Vitalie: Da, m-au batut...
Silvia: Cine?
Vitalie: Igor de la care am imprumutat bani ca sa venim incoace.
Silvia ii sterge singele de pe fata cu o batista uda.
Silvia: Dar pentru ce?
Vitalie: Pentru ca, inca, nu i-am intors banii inapoi.
Silvia: Dumnezeule, Igor a venit la Roma!
Vitalie: Da, a venit la Roma. A venit dupa bani.
Silvia: Dar noi nu avem nici un sfant. Salariul am sa-l iau abia peste o luna.
Vitalie: Dumnezeule, cine m-a pus sa te ascult cind imi spuneai sa imprumutam bani de la Igor si sa
venim incoace. Cine?
Silvia: Dar tu singur imi spuneai ca nu mai suporti gazda aia nenorocita. Tu singur imi spuneai ca
vrei sa scapi de gazda aia unde aveam o singura bucatarie si o singura baie pe tot etajul. Tu singur
imi spuneai ca te-ai saturat sa locuiesti toata viata la gazda.
Vitalie: Da, iti spuneam. Insa tu ai fost cea care ai insistat sa plecam. Tu imi spuneai ca vom sta doar
citeva luni la Roma, vom face bani cu care o sa ne cumparam o casa, o casa cu bucatarie si baie, o
casa cu gradina. Tu m-ai convins sa vin la Roma, dar daca stiam ce ne asteapta aici nu as fi venit
pentru nimic in lume.
Silvia: Dar si tu te plingeai ca nu puteam merge in oras, seara, fiindca niciodata nu aveam bani
destui si tu mi te vaitai ca nu poti bea o bere atunci cind vrei sa o bei pentru ca, altfel, am ramine
fara cina. Tu insuti in fiecare zi ma intrebai cind vom avea si noi un apartament al nostru? Cind vom
trai si noi ca oamenii daca nu acum? Cind vom putea minca si noi salamDoctorscaia daca nu astazi?
Cind? Peste doauzeci de ani cind vom fi niste bosorogi care nu se vor mai putea misca de pe scaun?
Acestea erau intrebarile tale. Ce, ai uitat?
Vitalie: Da, am uitat. Vreau sa-ti spun ca mi-e dor ultima noastra gazda in care as fi ramas si mai
departe cu placere, daca nu-mi spuneai tu sa mergem la Roma ca sa ne imbogatim. Si, ne-am
imbogatit? Pe dracu.
Silvia: Te rog, macar nu mai bea.
Vitalie: Nu pot sa nu beau. Miine, la ora noua, Igor va veni dupa bani. Si mai e inca ceva, baiatul
nostru pe care-l lasasem la Larisa, vecina noastra, s-a imbolnavit de hepatita.
Silvia: Cum, baiatul nostru?
Vitalie: M-a sunat Larisa si mi-a spus.
Silvia: Cind te-a sunat?
Vitalie: Astazi.
Silvia: Si ce ti-a spus?
Vitalie: Mi-a spus sa-i trimitem urgent bani ca sa-l interneze la spital.
Silvia: Inseamna ca trebuie sa accept.
Vitalie: Nu vrei si tu un pahar cu vodca?
Silvia: Nu vreau.
Vitalie: Iar eu am sa beau. Ce sa accepti?
Silvia: Pe linga ceea ce fac, italianul mi-a mai facut o oferta pe care ma gindeam s-o resping.
Vitalie: Si iti va mari salariul?
Silvia: Da.
Vitalie: Si cit vei avea in total?
Silvia: 3000 de euro.
Vitalie: Superb!
Silvia: Dar tu nici macar nu stii despre ce-i vorba?
Vitalie: Nici nu vreau sa stiu. Parerea mea este ca trebuie sa accepti, indiferent care ar fi propunerea
pe care ti-au facut-o.
Silvia: Sa accept sa ma...
Vitalie:Vorbeste mai incet ca sa nu ne auda Alexandru si Maria care sunt vecinii nostri.
Silvia: Atunci hai sa iesim afara.
Vitalie: Acolo am putea da nas in nas cu politia.
Silvia vorbeste in soapta.
Silvia: Asadar, tu imi propui sa spun da.
Vitalie: Exact.
Silvia: Dar tu nu stii despre ce-i vorba?
Vitalie: Nu stiu si nici nu ma intereseaza.
Silvia: Cel care vrea sa ma angajeze vrea sa...
Vitalie: Nu vreau sa aud nimic. Du-te chiar acum si spune-i ca esti de acord! Eu chiar te rog, Silvia.
Silvia: Dar consecintele vor fi teribile. Vor fi dezastruoase. Si pentru tine, inclusiv.
Vitalie: Mie mi se rupe de consecinte.
Silvia: Chiar nu ti-e frica?
Vitalie: Nu, nu mi-e frica. Mai rau decit e acum nu poate fi.
Silvia: Poate fi.
Vitalie: Nu cred.
Silvia: Eu sunt sigura de asta.
Vitalie: Du-te si spune-i ca esti de acord.
Silvia: Dar nu ti-e mila de mine?
Vitalie: Imi este mila.
Silvia: Nu se vede.Tu imi spui sa accept, fara sa ma intrebi despre ce e vorba. Fara sa stii ce-mi va
cere sa fac?
Vitalie: Ei bine, spune-mi ce iti va cere, italianul, sa faci?
Silvia: Nu pot sa-ti spun.
Vitalie: Nu poti?
Silvia: Toarna-mi si mie un pahar cu vodca!
Vitalie ii toarna un pahar cu vodca.
Silvia: Cum te voi privi in ochi dupa aceea ?
Vitalie: Lasa sentimentalismele deoparte, Silvia, si du-te si spune-i da.
Silvia: Asadar, tu imi propui sa consimt, indiferent de natura muncii.
Vitalie: Daca ii vei refuza, ne va arunca in strada!
Silvia: Da, ne va arunca.

Vitalie: Si unde o sa ne gasim un alt servici atit de bine platit?

Silvia: Habar nu am unde.

Vitalie: Si unde o sa dormim?
Silvia: Nu stiu unde.
Vitalie: Si cum o sa-i intoarcem lui Igor banii? El miine vine dupa bani.
Silvia: Si in felul asta ar trebui sa-i dam?
Vitalie: Dar cum?
Silvia: Altfel.
Vitalie: Dar eu am incercat altfel. In fiecare zi merg in piata, bat toate strazile in cautare unei slujbe
si care a fost rezultatul? Nici unul.
Silvia: Dar alte femei si-au gasit slujbe mai onorabile – sunt croitorese, menajere sau spalatorese.
Maria o ingrijeste pe o grasana, Alexandru pe acest nebun, Lucia e chelnerita, Victor lucreaza in
constructii, Vasile spala masini. Poate mai bine sa spun nu.
Vitalie: Un alt servici mai bine platit nu o sa-ti gasesti, Silvia. Nu o sa-ti gasesti.
Silvia: Inseamna ca tu consideri ca eu, sotia ta, trebuie sa spun da.
Vitalie: Bine, dar nu avem incotro. Igor miine va suna la usa si ne va cere banii. Miine trebuie sa-i
intoarcem toti banii. Altfel, vom avea necazuri foarte mari. Dumnezeule, ce va fi cu noi daca nu o
sa-i dam banii lui Igor? Va fi gata cu noi. Asta va fi sfirsitul. El o sa ma omoare, Silvia! Si apoi,
aminteste-ti si de baiatul nostru.
Silvia: Vitalie, spune-mi ce sa fac acum?
Vitalie: Nu stiu, Silvia, nu stiu. Tu m-ai convins sa imprumutam bani de la Igor si tot tu m-ai
convins sa venim la Roma si sa-l lasam pe baiatul nostru Larisei pina ne intoarcem, asa ca descurca-
te cum stii. Deocamdata, eu am sa-mi mai torn un pahar cu vodca. Vrei si tu?
Silvia: Da, vreau si eu.
Beau vodca, fara sa ciocneasca.
Silvia: Eu cred ca am sa accept. Mai toarna-mi un pahar.
Beau vodca, fara sa ciocneasca.
Silvia: Da, miine o sa-i intoarcem lui Iogr toti banii.
Vitalie: Ce-ai spus?
Silvia: Accept oferta italianului. Mai toarna-mi un pahar.
Beau vodca, fara sa ciocneasca.
Silvia: Vitalie, noi o sa scapam de aceasta datorie.
Vitalie: Dupa care o sa traim si noi ca oamenii?
Silvia: Desigur. E destul cit ne-au hartuit. Mai toarna-mi un pahar.
Beau vodca, fara sa ciocneasca.
Silvia: Accept oferta italianului. E destul cit am trait in mizerie, din imprumut in imprumut. Nu mai
vreau mai mult sa imprumut bani de la nimeni. Vreau sa avem banii nostri si sa-i cheltuim asa cum o
sa ne taie capul. Am sa-i trimit si Larisei bani ca sa-l interneze pe baiatul nostru in spital. El va scapa
de aceasta hepatita nenorocita. Va scapa. Mai toarna-mi un pahar. Am sa merg in camera vecina si
am sa le spun ca sunt de acord, dar cu o conditie: sa-mi dea salariu in avans pe trei luni ca sa-i pot
intoarce toti banii lui Igor si sa-i expediez niste bani si Larisei.
Beau vodca, fara sa ciocneasca.
Vitalie: Din banii pe care-i vei cistiga tu si din cei pe care, sper, ii voi primi si eu o sa ne cumparam,
in sfirsit, o casa a noastra si nu o sa mai traim la gazda. Toata viata am trait in casa altcuiva. Toata
viata am dormit in paturile altora. Toata viata am mincat din farfuriile altora. Toata viata am baut din
pahare straine. Toata viata am privit prin ferestrele altcuiva. M-am saturat, Silvia, sa stam mereu cu
geamantanele gata. Vreau sa avem casa noastra, Silvia. Imi ajunge. Asa nu mai pot trai mai departe.

Silvia: Mai toarna-mi un pahar.

Beau vodca, fara sa ciocneasca.
Vitalie: De cinciprezece ani nu am fost la mare. De cincisprezece ani! Am uitat cum arata marea,
Silvia!
Silvia: Mai toarna-mi un pahar.
Beau vodca, fara sa ciocneasca.
Vitalie: Vreau la mare, Silvia. Vreau sa avem apartamentul nostru. Vreau sa avem bucataria noastra.
Vreau sa avem baia noastra in care sa nu ma spal turnindu-mi apa dintr-un lighean, ci sa stau sub
dus, sa stau ore in sir sub suvoiul fierbinte de apa si apa sa-mi curga si sa-mi curga in cap, sa-mi
curga pe tot corpul, Silvia.
Silvia: Mai toarna-mi un pahar.
Beau vodca, fara sa ciocneasca.
Vitalie: M-am saturat de viata asta de cacat, Silvia, cind mereu trebuie sa-ti stringi cureaua. Cind
vom trai si noi ca oamenii daca nu acum? Cind? Peste zece sau douazeci de ani? Cind, Silvia?
Silvia: Accept sa ma...toarna-mi un pahar... mai toarna-mi un pahar... toarna-mi-l plin...
Vitalie: Cind o sa ne traim si noi viata asta, Silvia? Cind o sa avem o casa a noastra, Silvia, cu o
gradina plina de flori? Cind vom vedea si noi marea, Silvia? Noi trebuie sa ne bucuram de viata asta
acum si nu peste 10 sau 20 de ani, Silvia.
Silvia pleaca in camera vecina. Vitalie ramine singur.

SCENA 6
Alexandru impinge caruciorul in care sta Marco. Alexandru ii vorbeste nebunului care s-a trezit.
Alexandru: Dumnezeule, citi oameni din Moldova sunt aici. Uneori am impresia ca peste tot sunt
doar moldoveni. Uneori, am impresia ca jumatate de Moldova s-a mutat in Italia. Oriunde mergi dai
peste un moldovean: in piata, la magazin, in parc. Unii stau chiar in acest bloc, de exemplu, Maria
sau Vera, iar astazi s-au mai mutat incoace Silvia si Vitalie. Paradoxul e ca impreuna cu ei am mers
in acelasi autobuz care ne-a adus in Roma. Pe cei mai multi insa nu-i cunosc. Si, in fiecare zi vin
altii si altii. Sunt adusi zilnic cu autobuzul si sunt lasati in mijlocul Romei sa se descurce cum pot.
Atitia sunt inselati. Atitea calauze dispar cu tot cu pasapoarte si bani, dar ei vin din nou, dar ei vin
din nou si vin tot mai multi si mai multi, de fiecare data, mai multi decit data trecuta. E ca un suvoi
care creste. Atitia isi cauta fara succes de lucru. Atitia medici, ziaristi, poeti, actori, silvicultori,
arhitecti, agronomi, vinzatori, cintareti, soferi dorm in case parasite, sub poduri, la gara, pe malul
Tibrului, in parcuri. Atitia profesori universitari sunt maturatori. Atitia vinzatori de bilete la buda
sunt ingineri! Doctori in stiinte matematice tencuiesc peretii, chirurgii cara mortarul, pictorii duc
pizza la domiciliu.
Atitia au plecat din Moldova. Dumnezeule, sunt atitea localitati in care au ramas doar batrinii. Nici
macar pe vremea foametei sau a razboiului nu era asa ceva. Nici macar dupa premiera
spectacolului A saptea cafana sau a filmului For ever, lumea nu a incetat sa plece! Nici macar dupa
ce ziarista din A saptea cafana le intrebase pe fetele traficate de ce jinduiesc sa ajunga intr-o Europa
atit de periculoasa parasindu-si casa si familia, fetele nu au incetat sa plece.
Sunt insa foarte multi carora le convine ca noi plecam, ca plecam noi cei bolnavi de leucemie, de
tuberculoza, de cancer, de astm, ca plecam noi cei care nu ne putem purta de grija, care nu avem
unde sa muncim si unde sa dormim, care am ramas fara casa dupa viitura din vara aceasta.
La foarte multi le convine ca noi plecam, ca plecam noi cei care avem parinti batrini, avem sotii
somere, avem copii bolnavi de diabet, ca plecam noi cei care gindim si care votam contra, care vrem
sa schimbam ceva si nu putem schimba nimic si atunci plecam. Cuiva ii convine ca noi plecam.
Caci, nu-i asa, e imposibil sa nu va amintiti de lucrul asta, e imposibil sa nu tineti minte asta: nu e
omul, nu-i nici problema.
Alexandru il inveleste pe nebun. Se aud batai in usa. Alexandru se apropie de usa. Se vede ca e
foarte tensionat. Bataile se repeta. Alexandru priveste prin vizor. Este foarte speriat. Totusi,
deschide usa. Se vede un baiat trecind pe o bicicleta.
Baiatul: Tata, eu astazi pentru prima data nu m-am spalat pe dinti si afara ploua si e noroi. Mama a
baut toata noaptea. Ea si acum mai bea si zice ca tu ne-ai pararsit. Ea astazi a vrut sa se arunce de pe
balcon. Ce sa fac, tata? De ce taci, tata?

SCENA 7
O strada din fata blocului. Pe strada trec foarte multe masini.
Maria: Signora Elisa, dove siete?
Maria o cauta pe signora Elisa. O descopera in mijlocul strazi.
Maria: Cosa fate? Calmatevi, signora Elisa!
Maria incearca s-o scoata pe signora Elisa din mijlocul strazi. Se aude claxoanele furioase ale
masinilor.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Da-te intr-o parte, Maria. Lasa-ma sa ma arunc sub o
masina pentru ca nimeni nu-si mai aminteste de mine, pentru ca nimeni nu mai are nevoie de mine.
Maria: Dar eu nu v-am uitat, signora Elisa! Dar eu am nevoie de dumneavoastra, signora Elisa!
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Tu? Tu, Maria, nu intelegi nimic. Pentru ce sa traiesc
cind nu mai am nici o bucurie in viata asta?
Maria: Doamna, va rog, va implor, nu ma lasati somera!
Maria o convinge pe signora Elisa se aseaza pe o banca.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Maria, portalo anche una bottigli del vino!
Maria: Signora Elisa, dar aceasta e deja a doua sticla.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Ei si de daca e a doua sticla? Ce, iti beau bani tai
cumva? Taci si bea si tu cu mine.
Maria: Doamna, dar eu nu beau.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Bea. Macar un pahar! Altfel, ma supar.
Maria: Bine, am sa beau. Dar dupa asta imi promiteti ca mergem acasa.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Eu nu vreau sa ma intorc in casa aia goala unde nu e
absolut nimeni. Pur si simplu nu vreau. Mi s-a scirbit de casa aia pustie.
Maria: Signora Elisa, ma e la sua caza. Daca as fi avut si eu o casa ca asta pentru nimic in lume nu
as fi venit la Roma.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Nu am uitat ca e casa mea, insa mi-e sila de ea.
Maria: Signora Elisa, haideti acasa, deja e tirziu. Vi prego, andiamo!
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Toti m-au uitat, Maria. Fiica-mea mai trece sa ma vada
doar de sarbatori. Toti m-au uitat, Maria. Mie mi s-a urit de atita singuratate. Pe ultimul ei copil nici
macar nu l-am vazut la fata. Stai jos si bea si tu cu mine! Eu nu am sa ma intorc acasa pina nu va
veni fiica-mea aici.
Maria: Doamna, eu va propun sa mergem acasa, o sa va culcati, o sa dormiti, iar miine o s-o sunati
pe fiica dumneavoastra si ea o sa vina sa va vada. Sunt sigura ca o sa vina sa va vada. Haideti sa
intram in casa.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Nu, nu vreau sa merg in casa aia unde de ani de zile nu
a mai calcat picior de om, unde e atita singuratate, unde paturile alea, peretii, baia, bucataria,
farfuriile, lingurile, antreul mustesc de singuratate.
Brusc se ridica in picioare si se indreapta spre usa casei sale.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: La mia caza! La caza mia!
Batrina spune aceste cuvinte de parca s-ar adresa cuiva anume .
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Pe timpuri, casa asta era plina de lume. Pe timpuri, era
plina de muzica. Toata lumea dansa si asculta muzica. Zilnic, prin casa asta treceau zeci de oameni,
pe multi abia de-i cunosteam, dar pe toti ii primeam cu bratele deschise. Imi placeau oamenii
necunoscuti, imi placea sa vorbesc si sa-i ascult. Dar am imbatrinit si, brusc, m-am trezit ca sunt
singura, absolut singura. Intr-o buna zi, toti au uitat de mine. Nu ma mai vizitau nici macar cei care
pur si simplu veneau sa manince sau sa aiba ce birfi dupa aceea. Nici macar pe strada nu-mi mai
raspundeau la salut pentru ca, pur si simplu, am imbatrinit si am incetat sa mai fiu frumoasa. Intr-o
zi, am luat in miini agenda telefonica gindindu-ma sa-i sun eu, dar pe urma am aruncat-o plictisita
intr-un ungher pentru ca am inteles ca nici eu nu vreau sa-i mai vad.
Maria: Signora Elisa, haideti sa ne culcam. Iar miine sunt sigura ca fiica dumneavoastra o sa vina sa
va vada.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Nu cred ca o sa vina. Te-a gasit pe tine care imi faci de
mincare si imi speli hainele si crede ca a rezolvat o problema. Fiica-mea isi are viata ei: petreceri,
baluri, vizite pe la prieteni, spectacole de teatru, de opera, banchete. Cind sa-si mai aminteasca de
mine? Cind? Maria, preparami il letto!
Maria: Immediatamente, signora!
Suna telefonul Mariei.
Maria: Alo, cine-i? Tu esti, Irina? Buna, Irina! Ce faci? Cit ma bucur ca m-ai sunat! Mi-ai facut o
mare bucurie!
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Maria, ce tot vorbesti acolo? Maria, preparami il letto!
Maria: Immediatamente, signora! Ce? Pavel? Cum? Astazi? Dar ieri am vorbit cu el? L-a gasit
Andrei in gradina? Dumnezeule! Dar de ce a facut-o? doar pentru ei am plecat sa muncesc. Ar fi
auzit ca am pe altcineva? Ce timpenii. Nu am pe nimeni, Irina. Oare de ce nu a avut incredere in
mine? De ce?
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Maria, dai smetti di parlare?
Maria: Un momento, signora.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Maria, riempi il catino con l acqua e vieni qua!
Maria: Ora, signora. Non, non poso venire.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Non puoi venire?
Maria: Non le dicevo. Parlavo con qualcuno da caza. Andrei e linga tine? Andrei, baiatul meu,
acum nu pot veni. Stiu ca ai ramas singur. Stiu ca ti-e frica sa stai in casa aia goala si pustie si ca te
temi sa ramii peste noapte acolo. Andrei, baiatul meu matusa Irina o sa te ia la dinsa. Iar eu am sa
vin peste o luna.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Maria, hai riempito il catino?
Maria: Mai repede nu pot.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Mai repede nu poti?
Maria: Da, doamna. Pot.
Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: Allora portalo, Maria.
Maria: Si, lo porto subito. Acum nu pot. Inca nu am adunat destui bani ca sa-mi dau datoriile. Iar
daca vin acasa, nu am sa ma mai pot intoarce niciodata in Italia fiindca am viza expirata. Am sa vin
peste o luna cind voi primi salariul. Mai asteapta-ma o luna, Andrei. Doar o luna, Andrei. Pina
atunci, va avea grija de tine matusa Irina. Doar o luna mai asteapta-ma, Andrei, doar o luna. Acum
da-mi-o pe matusa Irina. Irina, ai sa faci tot ce trebuie! Sa-ti trimit niste bani? Acum nu am, dar
miiine am sa gasesc. Miine am sa-ti trimit bani, Irina. Miine am sa-ti trimit!

Batrina care nu vrea sa se intoarca acasa: In sfirsit, ai venit, Maria. Spala-mi, te rog, picioarele.
De ce plingi? Nu-ti place ca-mi speli picioarele? Iti place? Ma bucur. Maria, mi s-a urit de atita
singuratate. Maria, spune-mi, te rog, ceva vesel. Inveseleste-ma, Maria, ca sa uit de singuratatea asta
a mea, ca sa uit ca fiica-mea nu-si mai aminteste de mine, ca sa uit ca m-a uitat toata lumea! Spune-
mi ceva vesel, Maria, ca sa uit ca ma dor picioarele si capul si ficatul si umerii si inima. Inveseleste-
ma, Maria, ca sa uit ca viata asta imi pare fara nici un sens si ca nu-mi mai aduce nici macar o
singura bucurie! Maria, spune-mi, te rog, ceva vesel. Distreaza-ma, Maria!
SCENA 8
Apartamentul lui Marco.
.
Alexandru: Acum, noaptea, vrei sa ne plimbam prin parc? Dar tu, intr-adevar, esti un nebun, Marco,
esti ca acel personaj din Oamenii si soarecii a lui Steinbeck sau ca printul Miskin. Singura mea
dorinta acum este sa dorm, astept somnul ca pe o izbavire, ca pe cel mai mare eveniment din viata
mea. Tu dai din cap de parca ai intelege ce-ti spun. Dar tu nu intelegi nimic. Vreau sa dorm si sa uit
totul. Sa uit ca pot muri in orice clipa. Sa uit ca am din nou febra, greturi si ameteli. Sa uit ca toti
banii pe care-i trimit nevasta-mea ii bea, iar baiatul meu a ajuns sa doarma prin parcuri. Vreau sa
uit, Marco, ca tot sacrificiul meu pentru binele lor s-a dovedit a fi zadarnic. Vreau sa uit toate astea,
dar nu pot uita nimic, Marco. Crede-ma, atunci cind vine noaptea nu am pofta nici macar sa aprind
lumina. Astept sa se lase mai repede intunericul, sa ma bag sub plapuma, sa inchid ochii si sa uit.
Vreau sa dorm si sa uit totul. Vreau sa uit ca nu am mai fost de trei ani acasa. Vreau sa uit ca acasa
nimeni nu ma asteapta. Cele mai fericite clipe sunt acelea cind adorm si uit totul. Dar adorm atit de
rar. Pentru ca tu in clipa in care inchid ochii imi ceri un pahar cu apa sau vrei sa maninci sau vrei sa
mergem sa ne plimbam. Din cauza ta, nu pot adormi nici macar pe o clipa. Ma simt ca acea fetita
dintr-o povestire de Cehov.
Bine, haidem sa ne plimbam prin parc. Marco, hai sa ne plimbam.
Alexandru il zgiltiie de umeri si descopera ca Marco doarme.
Alexandru: Tu ai adormit, Marco? Ma culc si eu. Dar de dormit, oricum, nu cred ca am sa adorm.
Bate cineva la usa. Alexandru o deschide foarte speriat. Se vede un baiat trecind pe o bicicleta.
Baiatul: Eu astazi nu am putut intra in casa, tata, fiindca usa era incuiata iar mama a plecat nu stiu
unde. Eu astazi pentru prima data am dormit pe o banca din parc, tata! Nici miiine noaptea nu stiu
unde am sa dorm, tata !

SCENA 9

In scuarul din fata blocului. Patru femei asteapta ceva. Apare Silvia.
Silvia: Ciao, fetelor!
Prima femeie: Ciao, Silvia.
A doua femeie: O, iat-o si pe Silvia!
Prima femeie : Arati asa de bine, Silvia! Rochia asta ti-ai luat-o din Roma?
Silvia: Da, din Roma.
A doua femeie : Si pantofii astia tot din Roma?
Silvia: Da, tot din Roma.
A treia femeie: Da eu inca nu mi-am putut cumpara nimic de la Roma.
Silvia: Ai tot timpul inainte.
A patra femeie: Am auzit ca ti-au marit salariul.
Silvia: Da, mi l-au marit.
Prima femeie: Si cum s-a intimplat, de fapt?
Silvia: Pentru ca nu mai sunt doar menajera. Sunt si bona si...fac totul in casa. Pe tatal sau paralizat
il sterg de cacat la...cur.
Prima femeie: Numai la cur?
Silvia: Da, pentru ca numai curul i-a mai ramas.
A doua femeie: E adevarat ca primesti o groaza de bani?
Silvia: Da, nu ma pot plinge. Da voi, tot cu salariile alea?
A treia femeie: Cu toate ca ma spetesc spalind podeaua in atelierul ala de cusatorie, nimeni nu are
de gind sa-mi dea mai mult. Am bagat atita banarit in silicoane si... tot degeaba: nu mi-au marit
salariul.
Natasa: A ia bezrabotnaia.
Silvia: Sarmana de tine.
Prima femeie: Vorbeste, draga, in romana.
Natasa: A mi zdesi ne v Moldove.
A doua femeie: Asta nici pina astazi nu a invatat romana.
Natasa: A sto esli ia ne gavariu in romana ia ne celovec?
Apare Alexandru, conducindu-l pe nebun la plimbare.
Alexandru: Va rog, nu va certati macar aici.
Natasa: Eu am ajuns somera dupa ce murise una dintre broastele testoase pe care le ingrijeam, nu
stiu poate v-a povestit despre asta Boris Cremene. Broasca aia costa o groaza de bani. Din aceasta
cauza, ma cauta politia. Nici nu stiu ce sa fac.
Prima femeie: Iata, vezi, stie romana. Dar politia te cauta pentru altceva, draga. Nu pentru broaste
testoase.
Silvia: Nici eu nu mi-am putut gasi serviciul asta din prima zi.
Natasa: Cit as da sa fiu in locul tau.
Silvia: Te inteleg.
Natasa: Ni vsem veziot.
A doua femeie: Sper intr-o zi sa nu mai spal podeaua in atelierul ala de cusatorie. Sper intr-o zi sa
impuste si silicoanele mele!
Silvia: Bineinteles ca o sa impuste.
A treia femeie: Iar eu sper ca sotul meu care lucreaza la Portugalia, in constructii, unde trage la
beton de-i sar capacele, sa-mi gaseasca un servici acolo si sa ma pot muta la el. De trei ani eu stau la
Roma, iar el la Madrid. M-am saturat.
Silvia: Eu va doresc bafta, fetelor!
Se aude claxonul unei masini.
Prima femeie: A venit masina, fetelor. Ciao, Andreea. Ciao! Haideti, fetelor, ce mai stati? Pe miine,
Silvia!
Fetele pleaca. Apare Vitalie. Intra in casa.
Vitalie: Toata lumea te invidiaza.
Silvia: Am vazut.
Vitalie: Ma mindresc cu tine.De miine am sa incep si eu sa muncesc.
Silvia: Nu-ti fa probleme.
Vitalie ( mincind): Fostul chirurg de la spitalul orasenesc, Alexei Vasilici, il tii minte?
Silvia: Sigur ca-l tin minte.
Vitalie: Mi-a zis ca o sa vorbeasca cu patronul sau ca sa ma ia si pe mine la maturat strazile. Cica, e
un italian foarte de treaba.
Silvia: Nu-ti fa griji ca numai eu lucrez, iar tu nu. Nu e cazul.
Vitalie: In fiecare zi merg in piata, dar pe cei din jurul meu ii angajeaza, iar pe mine nu.
Silvia: Dragul meu, sa nu mai vorbim despre asta.
Vitalie: Ma simt incomod ca numai tu muncesti.
Silvia: Nu te gindi la asta.
Vitalie: Pina si Andrei si-a gasit ieri un job, ca livadar, la un italian, iar eu nu.
Silvia: Dar nu-i nici un bai daca nu te-ai angajat, pina acum, nicaieri. Vitalie, vreau sa-ti spun ca...
Vitalie: Te ascult.
Silvia: De ieri am inceput sa muncesc suplimentar.
Vitalie: Superb, Silvia!
Silvia: De ieri am inceput sa muncesc suplimentar, Vitalie.
Vitalie: Signora, ar trebui sa bem pentru asta.
Vitalie bea un pahar.
Silvia: Ieri m-am culcat cu Italo.
Vitalie: Te-ai culcat cu tipul la care stam?
Silvia: Asta e munca suplimentara pe care o fac.
Vitalie: Asta e ?
Silvia: Parca ieri tu m-ai sfatuit s-o accept.
Vitalie: Eu nu tin minte nimic.
Silvia: Pentru ca erai beat tufa.
Vitalie: Ti-am spus eu asa ceva?
Silvia: Da, mi-ai spus. Dar, te rog, macar astazi nu mai bea.
Vitalie: Te ascult. Vorbeste mai departe.
Silvia: M-a chemat in camera vecina, m-a prins de mina si m-a tirit in pat, cind tu priveai un meci de
fotbal la televizor.
Vitalie: Dracia dracului, dar mie mi-ai spus ca te duci dupa cumparaturi.
Silvia: Ce mai puteam sa-ti spun?
Vitalie: Si v-ati futut bine?
Silvia: Ce importanta mai are?
Vitalie: Are.
Silvia: Chiar bine de tot.
Vitalie: Se pricepe, da?
Silvia: Da, se pricepe.
Vitalie: Mai bine decit mine.
Silvia: Nu vreau sa te compar cu el.
Vitalie: Si totusi?
Silvia: Da, mai bine.
Vitalie: Si nevasta-sa?
Silvia: Pe tine nevasta-sa te intereseaza?
Vitalie: Da, nevasta-sa?!
Silvia: Nevasta-sa era de fata.
Vitalie: De fata?
Silvia: Statea in fotoliu si ne privea...
Vitalie: Statea in fotoliu si va privea?
Silvia: Da, statea in fotoliu si ne privea, iar el in timp ce ma dezbraca ii spunea ca o iubeste. El ma
imbratisa pe mine, dar ii spunea ei ca o iubeste. Ii spunea te iubesc trandafirul meu, soarele meu, te
iubesc, ii striga ca o iubeste in timp ce ejacula in mine.
Vitalie: Si ea?
Silvia: Ea ii raspundea cu aceleasi cuvinte.
Vitalie: Dumnezeule, cum ai putut face una ca asta?
Silvia: Fiindca tu m-ai sfatuit sa accept.
Vitalie: Ciudat, in seara aia Italo m-a chemat sa jucam carti, dar nu observasem nimic suspect la el,
da, era un pic transpirat si rosu la fata, dar nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca doar cu citeva clipe
inainte ti-o trasese tie. Un pic ma doare capul de la vodca de ieri. Trebuie sa ma dreg. Dumnezeule,
asa de tare ma doare capul.
Vitalie isi toarna un pahar cu vodca.
Vitalie: Tu nu vrei?
Silvia: Nu vreau.
Vitalie: Si Italo o sa-ti dea banii in avans?
Silvia: Da, o sa mi-I dea.
Vitalie: Si cind o sa-ti dea banii?
Silvia: Iata-i.
Silvia arunca banii jos.
Vitalie: In orice clipa poate pica Igor...
Vitalie stringe banii de pe podea.
Silvia: Vitalie, m-am simtit ca o tirfa.
Vitalie stringind banii.
Vitalie: Minunat.
Silvia: M-am simtit ca o papusa gonflabila.
Vitalie ( numarind banii): Superb.
Silvia: M-am simtit ca o cirpa, Vitalie, de care toata lumea isi sterge picioarele.
Vitalie( numarind banii): Minunat. E un baiat de treaba italianul asta.
Silvia: Ma simteam de parca cineva mi-ar fi turnat o caldare cu laturi in cap. Simteam cum zoaia mi
se scurge peste fata.
Vitalie( numarind banii): Si ce-ai fi vrut tu altceva?
Silvia: Nu stiu ce, Vitalie.
Vitalie: Ai fi vrut sa-ti spuna tie ca te iubeste?
Silvia: Nu, nu as fi vrut.
Vitalie: Dar de ce nu se culca cu nevasta-sa?
Silvia: Cind are gripa, nu se culca cu ea.
Vitalie ( privind banii ): Minunat. O mie, doua, trei, patru...
Silvia: Imi este scirba de mine, Vitalie, si de ceea ce fac. Si de tine pentru ca as fi vrut sa ma opresti
de la pasul asta. Atunci cind am venit din camera vecina si ti-am spus ce oferta am as fi vrut sa-mi
spui sa nu accept, as fi vrut sa-mi spui nu te du si nu fa asta, pentru numele lui Dumnezeu nu fa asta,
pentru nimic in lume sa nu faci asta, indiferent de ceea ce ne-ar fi facut dupa aia Igor si amicii sai.
Tu insa mi-ai spus sa accept si acum ma simt mizerabila, ma simt ca o ultima tirfa din cartier.
Vitalie: Cinci, sase, sapte mii. Linisteste-te, Silvia.
Silvia: Tie iti este usor sa spui linisteste-te, Silvia.
Vitalie: Calmeaza-te, Silvia.
Silvia: Cind te-am convins sa venim la Roma, ma gindeam sa facem si noi niste bani ca sa putem
scapa de gazdele alea nenorocite in care am trait toata viata si sa ne cumparam o casa, o casa a
noastra. Dar acum la ce bun?
Vitalie: Tot ceea la ce am visat, Silvia, o sa avem. O sa ne cumparam o casa, cu baie si bucatarie, o
casa cu gradina, in care vor fi foarte multe flori pe care o sa le udam in fiecare dimineata. Macar
dupa patruzeci de ani nu o sa mai locuim la gazda.
Silvia pleaca.
Vitalie: Stai, Silvia, nu pleca! Vom avea o casa a noastra, Silvia. Vom avea o casa care va fi doar a
noastra. Fara vecini. Vecinii nostri vor fi doar copacii si florile din gradina. Silvia, stai, nu pleca.
Unde te duci, Silvia? Tot la ce am visat o sa avem, Silvia!
Silvia pleaca. Vitalie ramine singur si repeta aceste cuvinte uitindu-se la sumuiagul de bani:Tot la
ce am visat o sa avem, Silvia!

SCENA 10

Fetele care locuiesc in bloc se intorc acasa. Coboara dintr-o masina si vor sa intre in bloc.
Prima femeie: Blea, ce m-am mai imbatat in noaptea asta.
A doua femeie: M-au rupt italienii in noaptea asta.
Apare Igor si pritenul sau.
Igor: Ati muncit serios in noaptea asta, fetitelor?
Prietenul lui Igor: Ati spalat toata noaptea podeaua sau ati descarcat saci la gara?
Prima femeie: Da-te intr-o parte, domle!
Prietenul lui Igor: Doar daca o sa ne dati o parte din malai si noua.
A doua femeie: Nu o sa va dam nimic.
Prietenul lui Igor: Mai, ce umblati voi cu basini in cap prin Roma?
A treia femeie: Vezi-ti de treaba, domle.
A patra femeie: Lasa-ne in pace, domle.
Prietenul lui Igor: Numai daca o sa ne dati si noua niste masline ceva. Hai, mai repede, cotizati
incoace. Cotizati tot ce aveti, altfel o sa va plimbam cu tractorul prin Roma sau o sa va ducem intr-o
excursie la combinatul de carne.
Igor: Hai, nu va sfieti, fetelor, si scoateti goldeanu. Banii incoace! Cotizatia de croitoreasa!
Capusta!
Prietenul lui Igor: Altfel, am sa-i sun chiar acum pe sotii vostri care sunt siguri ca munciti la un
atelier de croitorie. Sunteti croitorese, da? Coaseti fuste, da? Croiti sacouri, da? Oare sotii vostri stiu
ce fel de camasi coaseti voi aici? Cum credeti, oare nu ar fi mai bine sa le trimitem aceste fotografii
in care stati aplecate deasupra masinii de cusut, cu ata in gura, luind masura clientilor? Sotii vostri
cred ca s-ar bucura foarte tare daca ar vedea pozele astea! Ar trebui si ei sa afle cu ce va ocupati voi,
de fapt, la Roma? Igor, ia suna-l pe Vava si spune-i cum isi cistiga banii nevasta-sa!
Igor: Alo, Vava, ce faci, batrine?
Se apropie una dintre fete.
Prima femeie: Eu am doar 50 de euro.
Igor: Nu, nimic, Vava. Am gresit numarul.
A doua femeie: Eu am numai 30 de euro.
Igor: E bine si 30 de euro.
Prietenul lui Igor: Si voi? Voi ce mai asteptati? Scoateti tot ce aveti din posetute . Altfel...
Se aude sirena politiei. Toata lumea fuge.
Igor: Astazi ne-ati scapat cam usor. Dar ne intilnim noi miine. La aceeasi ora. Pe miine, fetitelor!
Prima femeie: Aveam 30 de euro si aia mi i-au luat.

SCENA 11
Din nou, apartamentul lui Marco. De data aceasta, Alexandru sta in pat, iar Marco la capatiiul
lui.
Alexandru: Acum ne-am schimbat cu rolurile. Acum eu stau in carucior si el ma ingrijeste. Dar el,
oricum, nu prea isi da seama ce face.
Marco ii aseaza perna sub cap.
Alexandru: Niciodata nu as fi crezut ca voi ajunge sa ma ingrijeasca un italian, si pe deasupra un
italian nebun. Niciodata. Dar tocmai un italian nebun ma si ingrijeste. In toata casa asta am ramas
numai eu si acest nebun.
Marco ii aseaza perna sub cap.
Alexandru: Pina mai ieri, Marco, atitia oameni din Moldova locuiau aici. Pina mai ieri, Marco, pe
scarile acestui bloc ii puteam intilni zilnic pe Silvia, Vitalie, Maria, Vera, Natasa sau Irina cu care
calatorisem impreuna cu autobuzul, grabindu-ne sa ajungem mai repede la Roma unde speram sa ne
rezolvam toate problemele si ce s-a ales din visele noastre? Silvia a ajuns sa se culce cu italianul la
care statea, iar intr-o buna zi pur si simplu a disparut. Si Vitalie a disparut care nu lucra nicaieri si
juca toata ziua carti cu Italo. Igor si amicii sai l-au dus intr-o padure de linga Roma, l-au legat de un
copac, in plina noapte, si l-au lasat acolo. De atunci nu mai stiu nimic de el. De atunci Igor s-a
apucat sa-i jefuiasca pe moldovenii care se intorceau acasa. Unii dintre cei cu care am venit cu
autobuzul s-au alcoolizat, unele femei s-au dedat prostitutiei, unii lucreaza in constructie, iar altii au
fost pur si simplu repatriati. In afara de Maria, in blocul asta nu a mai ramas niici unul dintre cei cu
care am venit incoace. Dar ea nu iese niciodata din apartament si nu mai vorbeste cu nimeni. Mariei
i-a murit sotul, dar ea nu poate pleca acasa pentru ca inca nu a adunat destui bani. Eu nu mai am cu
cine vorbi, Marco, cu toate ca acum am nevoie mai mult ca niciodata de acest lucru. Dar cu tine
degeaba ma chinui sa vorbesc pentru ca tu, oricum, nu intelegi nimic.

Marco ii aseaza perna sub cap.

Alexandru: Tu pe mine ma ingrijesti, Marco? De fapt, ar trebui sa fie invers. Ar trebui eu sa am
grija de tine, caci pentru asta sunt platit de fiul tau.
Marco: Vrei sa mergem acasa?
Alexandru: Tu vorbesti?
Marco: Da, eu vorbesc si te intreb din nou daca vrei sa mergem acasa. Ti-am pregatit coltunasi cu
brinza.
Alexandru: Bine, dar cum de ai inceput sa vorbesti?
Marco: Mai intii spune-mi daca vrei sa mergem acasa.
Alexandru: Vezi stelele celea, Marco? Eu vreau acasa, Marco, dar la mine acasa. Tu ai vazut
vreodata stelele in Moldova, Marco? La noi ele sunt altfel, Marco! Poama noastra miroase altfel,
Marco. Ea are un alt gust, Marco! La noi pina si coltunasii cu brinza au un alt gust, Marco! La noi
pina si frunzele cad altfel, Marco. La noi pina si vintul bate altfel, Marco! Tu ai simtit vreodata
mirosul frunzelor arse? Tu ai dormit vreodata noaptea intr-o capita de fin? Tu ai mers vreodata
descult prin padure, Marco? Eu vreau acasa, Marco... Am impresia ca mi-o venit si mie ceasul, este
adevarat ca un pic mai tirziu decit mi-au prezis medicii, dar mi-a venit.
Marco: Prostii.
Alexandru: Nu sunt prostii, Marco.
Marco: Lasa ca ai sa te faci tu bine.
Alexandru: Nu o sa ma mai fac niciodata bine, Marco. Ma simt un om in plus, un om al nimanui, un
om abandonat cum sunt atitia in Moldova. Acum cind nu mai sunt bun de nimic ar trebui sa ma
arunci in strada.
Marco: Inceteaza.
Alexandru: Tu imi dai sa maninc cu lingurita. Imi faci injectii. Cine ar fi crezut? Stai linga mine
aproape ca un ciine si ma privesti foarte trist. De ce ma mai tii daca nu-ti sunt de nici un folos?
Marco: Te rog, hai sa nu mai vorbim despre asta.
Alexandru: Cel mai rau imi pare ca nu o sa-mi mai pot ajuta sotia si baiatul. Stai un pic, dar tu am
impresia ca ti-ai recapatat luciditatea. Chiar si ochii ti-au devenit mai limpezi. Ai inceput chiar si sa
zimbesti. Ce se intimpla cu tine?
Marco: Eu tot timpul am fost asa.
Alexandru: Tot timpul?
Marco: Pur si simplu tu nu observai asta.
Alexandru: Fiul tau in clipa cind m-a angajat mi-a spus ca tu esti nebun, ca esti violent, agresiv, ca
esti vulcanic, ca niciodata nu se stie ce vei face in clipa urmatoare?
Marco: Eu nu am fost niciodata nebun.
Alexandru: Dar in prima zi ai vrut sa-mi tragi cu un scaun in cap? Toata lumea a vazut asta: Maria,
Vitalie, Silvia, Vera, Natasa, Irina.
Marco: M-am facut ca am vrut sa te lovesc.
Alexandru: Dar la ce bun?
Marco: Sa creada fiul meu ca sunt nebun.
Alexandru: Asadar, tu niciodata nu ai fost nebun?
Marco: Niciodata. Bine, un pic sunt, dar sunt la fel ca si ceilalti si nu am fost niciodata un nebun de
legat.
Alexandru: Ai jucat foarte bine acest spectacol incit eu chiar te crezusem. Dar nu numai eu. Dar,
totusi, de ce tineai mortis sa-i demonstrezi fiului tau ca esti nebun?
Marco: Cum sa-ti spun.
Alexandru: Spune-mi asa cum este.
Marco: Intelegi. Dupa ce m-a parasit nevasta-mea, iar ea ma parasise cind mincam un iepure fript la
o cabana din munti, eu cazusem intr-o oarecare depresie, dar niciodata nu atinsesem pragul
dementei. Am abandonat avocatura ca sa nu o mai vad in fiecare zi fiindca si ea era avocata. Fiul
meu nu m-a inteles cu adevarat niciodata. Practic, a rupt orice relatie cu mine. Ma mai vizita o data
la trei luni. Toata lumea din barou mi-a intors spatele. Ma simteam foarte singur. Erau zile intregi in
care nu vedeam nici un chip de om de parca nu as fi trait in Roma, ci undeva in Sahara sau in tundra.
Vedeam negru in fata ochilor de atita singuratate. Dar nu voiam sa plec nici la azil unde voia sa ma
trimita fiul meu ca sa scape de mine o data si pentru totdeauna.
Alexandru: Si ai inventat aceasta poveste?
Marco: Exact. Ca sa scap de singuratate. Eu nu aveam nevoie de ingrijitori, ci doar de cineva care sa
fie alaturi de mine, iar, in afara de asta, pentru a nu fi fortat sa-mi parasesc casa in care am trait cele
mai frumoase clipe din viata mea.
Alexandru: Acum te inteleg. Vreau sa-ti spun ca ai jucat perfect acest spectacol.
Marco: Inainte de tine am mai avut citiva ingrijitori, am sa le spun asa pentru ca nu stiu cum sa le
spun altfel. Dar ei chiar se comportau de parca as fi fost un idiot. Indrazneau chiar sa ma bata, sa ma
injure, sa ma umileasca. Ma inchideau in baie si jucau toata ziua carti. Nu-mi dadeau sa maninc. Nu-
mi dadeau voie sa ies sa ma plimb. Ma scuipau. Imi trageau suturi in fund. De aceea, l-am si lovit pe
unul cu o sticla in cap. Dar nu l-am lovit pentru ca as fi fost dement si nu as fi stiut ce fac. Stiam
foarte bine.
Alexandru: Probabil, ai crezut ca si eu sunt la fel?
Marco: La inceput, da. Dar pe urma mi-am dat seama ca am gresit.
Alexandru: Eu am o casa parasita la tara, Marco. Hai sa mergem incolo, Marco. O sa-l luam si pe
baiatul meu. Cit ne trebuie ca sa ne descurcam? O nimica toata. Hai sa mergem in Moldova, Marco!
Sa mergem, Marco, chiar acum... Ma sufoc, Marco. Mi se impaienjeneaza in fata ochilor. Fruntea
imi arde. Limba imi este uscata. Nu mai pot respira. Ametesc. Imi vine sa vomit tot ce am mincat.
Simt ca mi-a venit ceasul. Eu am plecat in Italia ca sa muncesc atunci cind am aflat ca sunt bolnav
gindindu-ma sa-mi ajut familia. Dar, deja, nu mai am cum sa-i ajut. Despre mine deja au scris toate
ziarele din Moldova. A scris ziarul Timpul, dar si alte ziare. Gheorghe Bitca a scris despre mine. Cit
de iuti sunt ziaristii astia! Visul meu asa si nu s-a mai implinit. Sotia mea e somera si bea. Baiatul
meu e pe drumuri. Tot sacrificiul meu s-a dovedit a fi zadarnic. Cel mai rau imi pare ca nu am sa-mi
pot ajuta sota si baiatul meu. Baiatul meu pe care nu l-am mai vazut de trei ani si pe care nu stiu
daca am sa-l mai vad vreodata.
Din aceasta clipa, Alexandru va deschide gura si va rotunji cu buzele anumite cuvinte, dar nu se va
auzi nici un sunet.

Marco: Voi avea eu grija de ei. Voi avea eu grija de ei. Crede-ma, voi avea eu grija de ei.
Marco se indeparteaza cu caruciorul. Apare un adolescent care i se adreseaza.
Adolescentul: Nu va suparati, domnule, vreau sa va intreb ceva...
Marco nu-l aude si pleaca mai departe. Adolescentul se adreseaza unui alt trecator.
Adolescentul: Nu va suparati, domnule, vreau sa va intreb ceva, stiti, eu imi caut tatal. Vin de la
Parma, dar acolo nu l-am gasit. Am fost si la Cividale si Torino, dar nu am dat de el. Nu-l gasesc.
Cineva mi-a spus ca s-ar putea sa fie la Roma. Iata fotografia lui. A plecat din Moldova acum trei
ani si de atunci nimeni nu mai stie nimic de el. Nu ne-a scris, nu ne-a telefonat. Maica-mea a murit
intre timp din cauza alcoolului. Tatal meu ultima oara ingrijea un batrin nebun. Eu m-am pornit sa-l
caut. Nu va suparati, nu l-ati vazut intimplator pe tatal meu?

CORTINA