Apologetică ( gr.

apologhitikos -„ care apără” ) este o ramură a teologiei sistematice care

are ca scop apărarea și justificarea credinței creștine împotriva adversarilor prin probe raționale
sau argumente logice.
A fost inițiată în secolul 2- 3 de către Origen, Tertulian, Irineu, Lactanțiu, Iustin martirul
și filozoful, Minuciu Felix. Apologetica se încadrează în sistemul teologiei catolice și ortodoxe.
Există Două feluri de ați trăi viața: să crezi că nu exită minuni sau să crezi că viața este o
minune.(Albert Einstein)
De ce există ceva mai degrabă decât nimic?
Prin dimensiuni mă înghite și mă cuprinde ca pe-un punct, dar prin gândirea mea eu îl
cuprind pe el.
Cred că se referă la faptul că omul este infim, infinit de mic în comparație cu întinderea
infinită a spațiului, de aceea nu se poate folosi o unitate de măsură în comparație omului cu
spațiul; pur și simplu nu există. "Universul mă cuprinde, mă înghite", adică omul este
neînsemnat într-un loc atât de mare, nici nu poate fi luat în calcul, e doar "un punct". Însă se
spune că suntem făcuți din aceeași materie ca și spațiul, deci gândurile noastre fac parte din
spațiu, din infinitatea sa, sunt la fel ca acesta - nemărginite, de aceea "îl cuprind".

"Sorin Dumitrescu: Sintagma „crede și nu cerceta” există în Scriptură? Care este originea acestor
vorbe?
Părintele Galeriu: Nu, nici vorbă, nici pomeneală. Eu cred că unii, în diverse dialoguri cu teologi,
și mai cu seamă în mediul apusean în care o vreme folosința Scripturii a fost interzisă poporului,
ca nu cumva acesta să o interpreteze greșit și să fie prilej de erezii, atunci probabil s-a ivit
această sintagmă străină, pusă ignorant și malefic pe seama Sfintei Scripturi.
Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, așa cum este
consemnat în cele șapte daruri de către profetul Isaia (cap. 11, vers. 1-3). De altfel, ignoranța este
un păcat foarte grav, și așa și este, căci un creștin autentic nu poate fi prost. În Evanghelia
Sfântului Ioan, la cap. 17, Mântuitorul, în rugăciunea arhierească spune: „Iar viața veșnică
aceasta este, să Te cunoască pe Tine singurul, adevăratul Dumnezeu, și pe Iisus Hristos, pe care
Tu L-ai trimis". A-L cunoaște înseamnă implicit a cunoaște creația, făptuirea Lui, pentru că
„toate printr-Însul s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Așadar, nu este
vorba de interdicția cunoașterii, ci de oprirea cunoașterii ambigue."
(Extras din „Dialoguri de seară” (Părintele Galeriu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Sorin
Dumitrescu), Editura Harisma, București, 1991, pp. 90-91)