Sunteți pe pagina 1din 33

ASPECTE PRIVIND ISTORIA MODERNA A RROMILOR

Autor: prof. insp. Master Ionel Sandu - ISJ Ialomita

a. RROMII (DIN PERIOADA ISTORIEI MODERNE A ROMANIEI PANA LA


PRIMUL RAZBOI MONDIAL)

Secolul al XIX-lea, sau secolul natiunilor s-a caracterizat, la nivel european printr-un
proces de formare a constiintei nationale si de constituire a statelor nationale. In aceasta
perioada, de profunde transformari la nivelul constiintei popoarelor si politice Principatele
Romane supravietuiau intre trei mari imperii: otoman, rus si austriac.

Un nou spirit, european se impunea si in Tarile Romane inca din secolul al XVIII-lea
datorita aparitiei iluminismului, care a stat la baza fundamentarii unei noi filozofii despre
drepturile omului. Si in Tarile Romane au circulat operele unor ganditori ca Voltaire,
Montesquieu, Rousseau, opere cum au fost "Contractul social", "Declaratia de independenta",
"Declaratia drepturilor omului si cetateanului". De asemenea, erau cunoscute evenimente ca
Revolutia americana sau Revolutia franceza, propagandu-se astfel, idei noi democratice
despre om si societate. Intr-un context de presiune economica si politica a puterilor vecine, in
Principate se remarca un inceput lent, timid, de "europenizare", de raportare la principiile
epocii luminilor, cu efecte benefice in procesul de formare a unei culturi si societati
romanesti moderne.Studiile sau calatoriile de studii ale tinerilor romani, in Occident au
favorizat acest proces.

O conditie indispensabila modernizarii societatii romanesti devenea abolirea institutiei


robiei. Aparitia si existenta acestei institutii apartine istoriei Tarilor Romane, pana tarziu fiind
considerata o componenta absolut fireasca a sistemului social juridic romanesc. Se poate
afirma ca existenta acestei institutii, timp de secole, a creat o anumita particularitate istoriei
romanesti, fata de restul Europei.

Cu toate transformarile care au avut loc in Moldova si Tara Romaneasca, in perioada


fanariota, reformismul domnitorilor greci era departe de politica iluminista a imparatilor
habsburgi. Daca in aceasta perioada s-au produs schimbari in ceea ce priveste statutul
taranilor, in privinta rromilor, situatia a ramas aproape neschimbata, robia constituind o clasa
sociala cu functii economice si sociale clare.

Cu toate aceste in Principate, ca si in America s-a evoluat de la acceptarea institutiei robiei,


respectiv sclaviei, pana la recunoasterea necesitatii abolirii ei- " Un om stapanit de un
altul! Un om drept proprietar! Un chip al lui Dumnezeu pus la jug ca un animal!' [1].
Argumentele aduse in sprijinul abolirii robiei erau de ordin umanitar, crestin- se invoca
Biblia- dar si de ordin economic, fiind considerata nerentabila pentru o economie moderna.
Promotori ai dezrobirii au fost: Vasile Alecsandri- "Nimic nu-i mai scump si mai slavit decat
libertatea, odorul cel mai nepretuit ce l-a dat Dumnezeu oamenilor"-, Mihail Kogalniceanu,
care facea o paralela intre sclavia negrilor americani si robia rromilor " toti oamenii se nasc si
sant slobozi"[2], Ion Campineanu (primul boier al tarii care si-a eliberat robii- 1834) Alecu
Russo care arata ca robia este nerentabila din punct de vedere economic, Cezar Bolliac, care,
in anul 1843 publica poeziile "Fata de boier si fata de tigan", "Tiganul vandut", in anul 1848,
anul revolutiei, publica "O tiganca cu pruncul sau la statua Libertatii", Ion Heliade
Radulescu, publica in anul 1844 "Jupan Ion"- " Domnilor poeti cu ideile veacului, jupan Ion
va poate inspira mai mult decat un rege, fapta lui trebuie sa sloboaza pe fratii lui din robie,
trebuie s-o vedeti ca o aurora a zilei cei mari si crestine in care pamantul romanesc nu va mai
cunoaste numele de rob, daca e Dumezeu in cer"[3], fratii Golescu, Costache Negri, Dimitrie
Filipescu, care cerea desfiintarea "leprei sociale" pe care o reprezenta robia, facand apel la
opera lui Henri Storch, [4] si multi altii.

Idei noi, abolitioniste promovate prin presa timpului si prin fapte pe masura.

Modernizarea soial-economica a Tarilor Romane a fost profund influentata de


transformarile politice care au avut loc incepand cu Revolutia lui Tudor Vladimirescu- 1821.
Dezrobirea, nu era considerata, inca, o prioritate a modernizarii.

Procesul de emancipare s-a desfasurat aproape simultan in Moldova si Tara


Romaneasca. Un prim moment de referinta il reprezinta, Regulamentele Organice, acte care
au insemnat primele documente cu caracter de constitutie in Tarile Romane. Au fost adoptate
de Adunarile Obstesti Extraordinare ale Munteniei si Moldovei, in 1831, in timpul ocupatiei
rusesti.

Reglementarile care priveau robia rromilor ii aveau in vedere doar pe robii statului. Asfel, in
Muntenia, prin art. 67 si 95, iar in Moldova prin art. 79, robii statului erau impusi la aceleasi
obligatii fiscale ca si oamenii liberi, fiind obligati la plata capitatiei- 30 lei de familie. Aurarii
trebuiau sa platesca 50 de lei. Rromii mestesugari care locuiau in orase si targuri, trebuiau sa
se inscrie in corporatii mestesugaresti ca toti ceilalti mestesugari ai tarii. Robii manastiresti si
boieresti continuau sa aiba acelasi statut fiscal. Art. 95 in muntenia si art. 86 din Moldova,
aveau in vedere identificarea unor modalitati prin care sa se poata realiza lichidarea
nomadismului si statornicirea rromilor. [5]

Obsteasca Adunare a Munteniei adopta in 1831, « Regulamentul pentru imbunatatirea soartei


tiganilor statului », care urmarea lichidarea nomadismului. La fel se proceda si in Moldova,
unde se adopta " Regulamentul pentru statornicirea tiganilor". Aceste regulamente
cuprindeau masuri pentru stimularea asezarii rromilor statului pe mosiile boierilor, cei care se
statorniceau fiind scutiti de taxe.

Prima lege a dezrobirii a fost adoptata in Muntenia la 22 martie 1843- " Legea pentru
desfiintarea dajnicilor de sub adminstratia Vorniciei temnitelor si trecerea lor sub
adminstratia ocarmuirilor de judete". Din acest moment, fostii robi ai statului deveneau
cetateni care trebuiau sa platesca impozit (capitatia).In august 1843, Departamentul Trebilor
Dinauntru al Valahiei, da o dispozitie prin care toti proprietarii de robi erau obligati sa se
ingrijeasca de statornicirea tiganilor lor nomazi.

In Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, propunea eliberarea robilor care apartineau


bisericilor. Astfel, la 31 ianuarie 1844, a fost adoptata "Legea pentru regularisirea tiganilor
mitropoliei, a episcopiilor si manastirilor in deobste". Darile care au fost adunate de la acesti
rromi, au format un fond special destinat rascumpararii robilor pe care particularii ii scoteau
la vanzare. La 14 februarie 1844 se vota o lege prin care robii statului, deveneau liberi
dobandind aceleasi drepturi si responsabiltati ca toti ceilalti cetateni ai tarii.

In Muntenia procesul dezrobirii, continua cu legea din 11 februarie 1847, prin care
sunt eliberati robii mitropoliei, ai episcopiilor, ai manastirilor si metocurilor, ai bisericilor si
ai oricarui alt asezamant public. Legea nu prevedea nici o despagubire.[6]
Anul 1848, anul revolutiei europene, a insemnat si pentru Tarile Romane un moment
de referinta in procesul de formare a statului roman modern. In cadrul unor Mari Adunari
Nationale s-au adoptat programe care trasau principalele obiective de dezvoltare a societatii
romanesti. Programele revolutionare aveau inscrise si necesitatea dezrobirii tuturor robilor.
Proclamatia de la Izlaz (9 iunie 1848) avea inscris la pct. 14 "dezrobirea tiganilor prin
despagubire". Fuga domnitorului Gheorghe Bibescu si constituirea unui guvern revolutionar,
in cadrul caruia activau si militanti ai dezrobirii, avea sa determine si infiintarea, alaturi de
alte Comisii si a Comisiei pentru liberarea robilor.[7]Comisia era formata din Ioasaf
Znagoveanu, Cezar Bolliac si Petrache Poenaru. Aceasta si-a inceput activitatea prin
eliberarea pentru cei dezrobiti a unor bilete de slobozenie. Fostii proprietari urmau sa fie
despagubiti de catre stat.

Desfiintarea robiei figura si in programul "Dorintele Partidei Nationale " din Moldova
elaborat sub coordonarea lui Mihail Kogalniceanu, in august 1848, in Bucovina. Infrangerea
revolutiei romane insemna anularea tuturor masurilor democratice initiate si implicit
revenirea la starea de robie a rromilor care apartineau boierilor.Emanciparea societatii
romanesti se afla intr-un stadiu inaintat in ceea ce priveste abolirea robiei. Acum, aceasta
institutie era identificata cu barbaria.

Domnitorii care s-au succedat la conducerea Tarilor Romane, pana la dubla alegere a
lui Alexandru Ioan Cuza (ianuarie 1859), au fost promotori ai modernizarii.

In Tara Romaneasca, domnitorul Barbu Stirbei (1849-1856), emitea un ordin, la 22


noiembrie 1850, prin care interzicea ca familiile de rromi robi sa mai fie despartite. Un an
mai tarziu, se stabilea ca statul sa rascumpere pe robii care sufereau maltratari sau alte
neajunsuri din partea stapanilor.[8] In corespondenta sa, publicata de Nicolae Iorga, in anul
1904, se poate constata atitudinea profund critica a acestui domnito fata de robie, pe care o
considera "o monstruozitate". La 8/20 februarie 1856, in Tara Romaneasca a fost adoptata
"Legiuire pentru emancipatia tuturor tiganilor din Printipatul Romanesc". Aceasta lege
desfiinta robia rromilor care se aflau in proprietatea particularilor. Eliberarea se realiza prin
despagubire, proprietarii primind cate 10 galbeni pentru fiecare individ eliberat.Despagubirea
urma sa fie platita esalonat pe mai multi ani de Casa Fondului de Despagubire. Legea stabilea
si obligatia rromilor de a se statornici.

In Moldova, in urma legilor din 1844 mai ramasesera in starea de robie tot rromii care
apartineau particularilor. Domnitorul Grigore Alexandru Ghica (1849-1856) se adresa, la 28
noiembrie 1855, Sfatului Administrativ, propunand adoptarea unei legi a dezrobirii
rromilor.Se propune sa se elaboreze un proiect de lege in acest sens. Proiectul a fost elaborat
de Mihail Kogalniceanu si Petre Mavrogheni. La 10/22 decembrie 1855, Divanul Obstesc al
Moldovei, vota " Legiuirea pentru desfiintarea sclaviei, regularea despagubirei si trecerea
emancipatilor la dare[9]. Proprietarii urmau sa primeasca o despagubire de 8 galbeni pentru
lingurari si vatrasi si 4 galbeni pentru laiesi.

De remarcat ca unii boieri si-au eliberat robii in mod gratuit.

Abolirea robiei rromilor, proces inceput in prima jumatate a sec. XIX, a durat cca trei
decenii. Societatea romaneasca era insa departe de a rezolva problemele sociale economice
ale acestui popor. Pentru cei mai multi dintre rromi, dezrobirea a devenit o povara. Conditia
de clacas presupunea mult mai multe obligatii fata de stat decat avusesera robii
inainte.Aceasta explica de ce, odata cu obtinerea libertatii juridice, multi rromi au parasit
locurile unde fusesera stabiliti. De asemenea au fost situatii in care au fost alungati de pe
mosiile boieresti, sau li s-a interzis sa se stabileasca in preajma unor localitati (sate sau
orase). Ca atare, multi rromi au redevenit nomazi si au plecat peste granita, Europa
confruntandu-se cu o adevarata migratie a rromilor din Principate Romane.

Infaptuirea unirii prin dubla alegere a lui Alex. Ioan Cuza, epoca reformelor care a
urmat nu putea sa nu aiba in vedere si situatia celor dezrobiti. Asfel, Legea Rurala din 14
august 1864, cu care se instituia proprietatea funciara de tip capitalist, a contribuit la
transformarea clacasilor in proprietari de pamant. Textul legii nu face referiri la rromi, dar
exista dovezi ca intre cei improprietariti s-au aflat si fosti robi.

Printr-un Jurnal al Consiliului de Ministri, s-a dispus ca fostilor robi care aveau doar locuinta,
nu si teren agricol sa li se dea in proprietate numai locul de casa si gradina.

Reforma agrara a contribuit semnificativ la legarea de ocupatia agricola a rromilor.


Este greu de estimat un numar cert al rromilor care s-au incadrat vietii agricole. Rromii
nomazi au gasit in continuare nise in economia rurala romaneasca. Satul romanesc trebuia sa
apeleze in continuare la rromii mestesugari. Cu toate acestea, locul lor in economie este unul
periferic, la fel ca si locul pe care il ocupa in societate, marginalizati si la periferiile
localitatilor.

Aceasta realitate a creat un decalaj intre populatia majoritara si rromi, fiind de natura sa
influenteze evolutia viitoare a acestui grup etnic.

Concluzionand, abolirea robiei s-a limitat de regula la aspecte juridice, fiind neglijate
problemele economice si sociale, fapt cu repercusiuni negative, avand in vedere ca incepea o
epoca in care incepea sa se afirme teoria determinismului biologic.

b. RROMII IN PERIOADA INTERBELICA

Anul 1918, marca sfarsitul primului razboi mondial cu victoria Antantei. Prabusirea
Imperiilor multinationale (Austro-Ungaria si Rusia) a favorizat si procesul de formare a
statelor nationale.

Provinciile istorice romanesti, Basarabia, Bucovina si Transilvania

(cu Banatul, Crisana, si Maramuresul) se uneau cu Romania, in anul 1918. In urma acestor
evenimente, cea mai mare parte a romanilor traiau intre granitele aceleiasi tari- Romania
Mare.

Inevitabil, dupa 1918, a crescut simtitor si numarul populatiilor minoritare. Astfel, la


recensamantul din 1930, romanii reprezentau 71,9% (12 981 324) din totalul populatiei, in
timp ce maghiarii formau 7,2% (1 415 507, iar celelalte minoritati ( germani, evrei,
ucraineni, rromi) restul de procent.

La acest recensamant s-au declarat rromi 262 501 persoane, adica 1,5% din totalul populatiei.
Este insa foarte clar ca acest recensamant, la fel ca si altele care au urmat, nu reflecta o
situatie statistica clara a numarului de rromi.
Procentul stabilit in 1930 era inferior celui de la sfarsitul secolului al XIX-lea, ori intr-un
interval de timp atat de scurt nu putem vorbi de asimilare, ci mai degraba de o problema pe
care din pacate o intalnim si astazi, asumarea identitatii. Identitatea rromilor s-a structurat pe
baza unei istorii de excludere sociala si rasism, cosecintele fiind vizibile si astazi in mentalul
colectiv dar si minoritar.

Ion Chelcea, in lucrarea sa "Tiganii din Romania. Monografie etnica"- cap. "Cati tigani sunt
in Romania?" aprecia numarul rromilor din Romania ca fiind aproximativ 525 000.

In urma ratificarii actelor unirii, in 1918, toti locuitorii Romaniei beneficiau de aceleasi
drepturi si responsabilitati ca si restul populatiei majoritara. De altfel in documentele unirii,
se stipula acest fapt. Acesta a fost si motivul, pentru care guvernul roman condus de I.I.C.
Bratianu s-a opus semnarii, in 1919, a unui Tratat al minoritatilor dorit de Marile Puteri,
considerat un act prin care se incalca suveranitatea nationala.

De remarcat, ca rromii s-au incadrat in spiritul acelei perioade, fiind solidari cu actul
unirii. La 27 aprilie 1919, o Adunare a reprezentantilor tiganilor din Romania, intrunita la
Tarnaveni, saluta decizia Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 de
unire a Transilvaniei cu Romania. Rromii isi exprimau angajamentul fata de noua patrie si
speranta egalitatii in drepturi cu ceilalti cetateni ai Romaniei.

Perioada interbelica a reprezentat pentru populatia de rromi o epoca de transformari


importante. Reforma agrara infaptuita dupa primul razboi mondial, a transformat in mici
proprietari agricoli si o parte din rromii care locuiau in mediul rural. Locul rromilor, in
economia tarii, ramane unul periferic, marginal. In lumea satului romanesc nu se poate vorbi
despre agricultura fara a analiza rolul economic pe care il aveau rromii. Repararea utilajului
agricol, fieraria si alte mestesuguri, continuau a fi practicate exclusiv de catre rromi.

Ca o caracteristica generala, ramane aceea ca rromii erau o categorie sociala saraca,


reprezentand o forta de munca ieftina. Se poate vorbi de o clasa sociala aparte, reprezentata
de rromi. Migratia de la sat la oras se accentueaza, aparand probleme in gasirea unui loc de
munca. In viata urbana, rromii acopera nise economice care reflecta de fapt situatia de
marginalizati social si economic. Rromii care raman in afara acestor influente social-
economice, raman nomazii, care se deplasau sezonier pentru a-si practica mestesugurile. Erau
vazuti ca o plaga a unor vremuri de mult apuse, care nu se raporta deloc la realitatile
timpului. Statul s-a implicat prea putin in aceasta chestiune, lasata in grija autoritatilor locale.
In aceasta perioada, organizatiile rromilor cereau ca acestor semeni, statul sa le puna la
dispozitie locuri de casa si pamant.

Perioada interbelica se remarca prin directia modernizarii pe care o cunoaste populatia


rroma din regat. Apare o elita rroma formata din intelectuali,artisti, publicisti, comercianti,
lautari care nu-si tradeaza originea si care incep miscarea de emancipare a poporului rrom.

Dupa modelul celorlalte populatii din regat, rromii infiinteaza organizatii cu caracter
social, profesional, cultural si chiar politic. Lautarii pun bazele unor societati cu caracter
profesional, in mai multe localitati ale tarii.

La Bucuresti functiona, "Junimea Muzicala", unul dintre fruntasii sai fiind Grigoras
Dinicu, cunoscut si ca militant pentru emanciparea culturala a rromilor. In anul 1926, la
Calbor, in jud. Fagaras, lua fiinta, "Infratirea Neorustica", din initiativa lui Lazar Naftanaila.
Obiectivul principal al acestei asociatii, era ridicarea nivelului economic si cultural al
rromilor. Asociatia reusea sa scoata si publicatia "Neamul tiganesc".

Interesant este ca asistam la aparitia unei tendinte de centralizare a miscarii rromilor intr-
o organizatie unica si reprezentativa. Promotor, a fost Calinic I. Popp- Serboianu, licentiat in
teologie, care a pus bazele unei Asociatii Generale a Tiganilor din Romania, in martie 1933.
Programul acestei organizatii denota o preocupare deosebita pentru problematica rroma din
acea perioada. Astfel, se avea in vedere: alfabetizarea, publicarea de carti privind istoria
rromilor, infiintarea unei universitati a rromilor, a unui muzeu "tiganesc", infiintarea de
ateliere potrivit "firii neamului nostru" organizarea in bresle a rromilor care practica un
anumit mestesug, infiintarea de "sfaturi judetene" si a unui "sfat al batranilor" pentru
rezolvarea litigiilor dintre rromi, ca mijloc de raportare a societatii la specificul cultural rrom,
premisa favorabila in procesul de integrare a rromilor.Obiectivele programului reflecta
dorinta de a promova integrarea sociala si educationala a rromilor, de a imbunatati imaginea
etniei rrome in societatea romaneasca.

Tot in anul 1933, apare o alta organizatie reprezentativa a rromilor, "Uniunea Generala a
Rromilor din Romania". La Congresul national care s-a desfasurat, in luna octombrie 1933, a
fost ales un comitet de conducere care avea ca presedinte pe G.A.Lazareanu Lazurica, scriitor
si gazetar. Presedinte onorific, a fost numit Grigoras Dinicu. In cadrul acestei organizatii,
apar frictiuni, in urma carora, Lazurica este inlaturat, presedinte devenind Gheorghe
Niculescu, negustor de flori.Sub conducerea sa Uniunea, a obtinut statut juridic si s-a dovedit
cea mai importanta organizatie a rromilor, singura care activa la nivel national. Activa in
relatiile cu autoritatile a avut si organe de presa proprii: "O, Rom", care aparea la Craiova si
"Glasul Romilor", la Bucuresti. Organizatia, avea 40 de filiale in toata tara si 784 793 de
membrii. Programul organizatiei, relua de fapt ideile asociatiei anterioare, scopul principal
fiind de a actiona "pentru ca soarta neamului nostru rrom sa se imbunatateasca, ca sa putem
sta alaturi de conationalii nostri fara sa ne fie rusine".

Semnificativ pentru procesul de emancipare a rromilor, este si aparitia unor miscari


regionale. In Oltenia un grup de intelectuali rromi, au pus bazele unei miscari deosebit de
activa. Mentionam pe Aurel Manolescu- Dolj, ziarist de profesie, Marin Simion, poet, N.St.
Ionescu, avocat, C.S.Nicolaescu Plopsor profesor, care a si publicat doua carti de folclor:
"Cantece tiganesti" si "Povesti tiganesti".

Cei care, in perioada interbelica si-au asumat rolul de lideri ai poporului rrom, au militat
pentru formarea constiintei identitatii etnice a rromilor. Procesul nu a fost specific doar
rromilor din Romania, il intalnim in toata Europa. Semnificativ este ca in anul 1933, la
Bucuresti se organiza prima reuniune internationala a rromilor, in cadrul careia s-a pus in
discutie consolidarea identitatii etnice a rromilor.

Daca in decursul istorie rromilor in spatiul romanesc au fost supusi unui proces de
marginalizare si periferializare, in perioada interbelica, asistam la aparitia unui interes
deosebit din partea stiintei fata de rromi. Romania nu avea sa fie straina de idologia rasista
care are la baza teoria determinismului biologic. Secolul XX a debutat si in Romania, cu
ideologia conform careia Statul modern, in loc sa acorde protectie celor slabi, ar face mai
bine sa isi indrepte atentia spre incurajarea elementelor biologice valoroase, utilitatea
sociala sau insusirile biologice ale individului devenind astfel unitatea de masura a valorii
sociale a acestuia.
Ascensiunea Germaniei naziste, dupa anul 1933, cu doctrina ei despre puritatea raselor,
foarte clar exprimata in lucrarea lui Adolf Hitler, "Mein Kampf", au determinat aparitia unui
curent de gandire autohton care sustinea necesitatea pastrarii puritatii rasiale a poporului
roman.

In perioada interbelica si in Romania se dezvolta un nationalism specific, strain insa de


atitudini antirrome. Exemplu, il constituie si activitatea organizatiei care se afla la extrema
dreapta a vietii politice romanesti- Legiunea Arhanghelul Mihail ( Garda de Fier- mai tarziu),
care se rezuma la antisemitism, mai tarziu punand problema adoptarii unei politici rasiste fata
de rromi. Activitatea guvernului Goga- Cuza, perioada dictaturii regale (1938- 1940) nu i-a
vizat pe rromi. De fapt, pana la regimul Antonescu, preocuparile unor reprezentanti ai
biopoliticii nu au fost transpuse in practica. Biopolitica are ca fondator, in Romania, pe prof.
Iuliu Moldovan de la Cluj.

In deceniul 4, apar concepte noi ca: puritate etnica, etnii inferioare, primejdie bioetnica,
minoritati balast. Se poate constata, influenta ideilor lui Robert Ritter, psihologul si psihiatrul
care conducea in Germania, Centrul de Cercetare pentru Igiena Rasiala si Biologia Populatiei
si care avea ca scop principal, combaterea "flagelului tiganesc".

Datorita modului de viata, In Romania, rromii incep sa fie considerati ca o "plaga" a


societatii. Ioan Facaoaru, teoretician al cercetarilor rasiale, considera ca asimilarea anumitor
grupuri etnice, ar putea determina "instrainarea si pauperizarea insusirilor noastre etnice".
Asimilarea rromilor era considerata un mare pericol pentru integritatea rasei romanesti.
"Marea problema rasiala a romanilor este problema tiganilor. Ei constituiesc cel mai numeros
grup etnic, dupa romani. Si in acelasi timp ei sunt elementul de promiscuitate si disgenie din
tara noastra. Nu s-a facut nimic pentru rezolvarea problemei tiganesti", sustinea Sabin
Manuila, directorul Institutului Central de Statistica.

Schimbarile politice survenite in Romania, in anul 1940, anularea regimului democratic


consacrat de Constitutia din 1923, in urma preluarii puterii politice de catre legionari, apoi de
catre generalul Antonescu, aveau sa determine si in Romania adoptarea "solutiei finale"-
exterminarea rromilor.

Bibliografie

Viorel Achim, Tiganii in istoria Romanie, Edit. Enciclopedica Bucuresti, 1998

Angus Fraser, Tiganii, 2008, reeditare.

S. Manuila, D.C.Georgescu, Populatia Romaniei, Bucuresti, 1938;

Mihai Barbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Serban Papacostea, Pompiliu


Teodor, Istoria Romanie, ed. Corint, Bucurest 2002, capit.III- Romania moderna la
zenit;

c. ZIUA DE 8 APRILIE

Discriminarea rromilor a fost si din pacate mai este o realitate chiar daca foarte greu
recunoscuta. Stereotipurile si prejudecatile perpetuate de veacuri au contribuit la promovarea
unor idei care au apropiat poporul rrom de portile infernului.
Secolul XX a debutat cu politici represive care aveau un sprijin in ideologia cu
caracter rasist- determinismul biologic- Statul modern, in loc sa acorde protectie celor slabi,
ar face mai bine sa isi indrepte atentia spre incurajarea elementelor biologice valoroase,
utilitatea sociala sau insusirile biologice ale individului devenind astfel unitatea de masura a
valorii sociale a acestuia. Al doilea razboi mondial, a insemnat momentul favorabil, punerii
in aplicare a acestor idei. Soarta rromilor era pecetluita. Este greu de evaluat numarul
rromilor care traiau in Europa interbalica, si numarul victimelor. Unii istorici estimeaza
numarul de rromi la 5 mil. sau chiar mai mult.

Au fost supusi «solutiei finale» si copii - Omul era ucis nu pentru ceea ce a facut ci
pentru ceea ce este.

In Romania, conform datelor Comisiei romane pentru crime de razboi, Deportarea, o


alta forma a holocaustului, a provocat moartea a peste 36.000 de rromi.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, rromii incep sa infiinteze pe plan local si
national organizatii cu caracter religios si cultural. In 1965, la Paris lua fiinta Comitetul
International al Tiganilor, care promova infiintarea de filiale in mai multe tari, in vederea
promovarii drepturilor legitime la existenta a poporului rrom si recunoasterea nedreptatilor
facute rromilor in anii celui de-al doilea razboi mondial (1939-1945), ani ai holocaustului si
pentru poporul nostru.

In aprilie 1971, C.I.T.(Comitetul International al Rromilor) organizeaza la Londra


primul Congres Mondial al Tiganilor unde delegatii din cca. 14 tari vor adopta denumirea
de rrom, drapelul organizatiei si deviza "Opre Roma"(Sculati rromi).

La lucrarile celui de-al doilea Congres Mondial al Tiganilor, tinut la Geneva in aprilie
1978, vor participa 120 de delegati si observatori din 26 de tari. India, tara mama, a fost
reprezentata de o delegatie numeroasa. S-au ales delegatii pentru O.N.U. pentru Comisia
pentru Drepturile Omului si pentru UNESCO.

Soarta pe care rromii au avut in anii razboiului va domina discutiile celui de-al treilea
congres, tinut la Gottingen, in mai 1981.

In prezent drepturile rromilor sunt recunoscute prin programe active de consultare si


asistenta, in cadrul celor mai importante organizatii europene, regionale si nationale.

Cand sarbatorim aceasta zi, de fapt evocam o istorie de stigmatizare, de excludere


sociala si exterminare. Asadar, trebuie sa fie si un moment de comemorare a stramosilor
nostri care au cazut victime ale pogromurilor, din momentul prezentei lor in Europa si ale
holocaustului celui de-al doilea razboi mondial.

E. RROMII IN TIMPUL REGIMULUI COMUNIST (1945 -


1989)
In lupta pentru putere politica, Partidului Comunist a atras in randurile sale si multi
rromi. "Originea sanatoasa" ii recomanda «in aparatul de partid, in militie, armata si
organele de securitate»[10] Deosebita atentie li s-a acordat in campania electorala din 1946,
cand Blocul Partidelor Democratice (BPD), din care facea parte si PCR, a adresat rromilor
manifeste cu apelativul "Frati romi si surori romite"[11]. Ulterior, documentele PCR nu mai
pomenesc de rromi, trecandu-i la alte minoritati. Ba impotriva rromilor au fost si represalii
pentru a se confisca aurul, pe care o parte dintre acestia il detineau de veacuri, sau pentru a-i
forta sa renunte la modul de viata specific pentru incadrarea lor marginala in sistemul
economiei socialiste. "Economic, profesional si social, romii au primit in acest regim sansa
de a se integra in modul de viata modern, chiar daca adesea in mod fortat".[12]

Politica comunista fata de minoritati era una asimilationista[13] menita sa asigure


formarea "poporului unic comunist". Aceasta, vis-á-vis de rromi, a insemnat:

1. sedentarizarea fortata a neamurilor nomade, in perioada 1958-1965, cand "toti au


fost fixati in asezari si case »[14] "neacordandu-li-se insa si dreptul de a reprezenta o
minoritate etnica, libera sa-si promoveze propriile traditii culturale."[15]

2. politica educationala: "familiile rrome fiind obligate sa-si trimita copiii la


scoala"[16]. Acesta din urma a oferit copiilor rromi aceleasi sanse ca si celorlalti, dar daca
pentru unii a insemnat acces la scoli profesionale si tehnice, licee, facultati, pentru altii
(oportunisti) a insemnat negarea apartenentei etnice pentru obtinerea unor pozitii destinate
majoritarilor. S-au gasit si registre matricole, in unele scoli, in care, in dreptul elevilor rromi,
era inscrisa etnia - tigan. Multi elevi, datorita activitatilor sezoniere in care erau prinsi
parintii, la mari distante de casa, abandonau scoala pentru a-i urma si ajuta pe parinti,
abandon nerecunoscut de autoritati.

Rromii care nu au putut lucra in agricultura de stat sau cooperatista «ca urmare a
dezvoltarii industriei, au navalit in orase; unii s-au calificat pe baza cerintelor de atunci, din
lautari au devenit muncitori, altii au aglomerat orasele »[17] in sectorul salubritatii sau
resurselor refolosibile. Bunii mestesugari au fost recrutati in cooperativele mestesugaresti din
rural sau urban. « Socialismul a distrus in mare masura profesiile traditionale ale romilor si
prin aceasta multe dintre componentele vietii lor traditionale».[18] De asemenea « comertul
ambulant a fost practicat de anumite categorii de tigani fie in baza unor autorizatii, fie
ilicit »[19]

Pentru a invinge traditionalismul rromilor, a existat si un PROGRAM DE


INTEGRARE SOCIALA A RROMILOR care a functionat in perioada 1977 - 1983,
fara a da rezultate spectaculoase datorita crizei sociale si economice in care
Romania se adancea cu fiecare zi. Programul de integrare sociala avea la baza
"incercarea de incadrare in munca a romilor-problema", adica a celor care isi
paraseau locurile de munca prost platite si datorita inadaptarii, uneori lipsei calificarii,
atitudinii ostile a autoritatilor si chiar a populatiei. Conform Raportului « intocmit in
anul 1983 de Sectia de Propaganda a CC al PCR , acest program cuprindea
o "Platforma de masuri cu privire la incadrarea in munca si integrarea sociala a
tiganilor" si era derulat prin Ministerul Afacerilor Interne". [20] Raportul din 1983,
singurul publicat in legatura cu acest program, arata ca "masurile de integrare a
tiganilor nu au dat rezultatele scontate. In 1977, 32,7% din populatia tiganeasca apta
de munca nu era angajata; in cazul femeilor procentul era de 48%. In 1983 (datorita
restructurarilor din unitatile falimentare) situatia era si mai grava[21], in conditiile in
care un raport al Ministerului Afacerilor Interne apreciaza ca in 1977 in Romania
traiau 540.000 de rromi.[22] Concluziile raportului au fost ca romii nu sunt integrati
social, au mentalitati retrograde, au atitudine negativa fata de munca si fata de viata
sociala [23].
Datorita faptului ca, la mijlocul anilor '80, situatia economica si sociala a Romaniei
friza dezastrul, s-a renuntat la programul a carui aplicare nu adusese mari schimbari, deoarece
autoritatile depasite trebuiau sa-si concentreze atentia spre problemele grave ale natiunii.

Politica de sistematizare din anii '70-'80 a insemnat


desfiintarea "tiganiilor" traditionale, a neamurilor de rromi si asezarea multor rromi in
blocuri de locuinte[24], unde se adaptau greu noilor conditii de viata, in
apartamentele neincapatoare. Deci vrand-nevrand, rromii au fost integrati modului
de viata romanesc fiind siliti sa-si abandoneze propriul mod de viata,
comportamentul social, comunitatea. Consecinta a fost pierderea limbii si culturii,
spre a nu fi"perceputi ca elemente straine ce trebuiau integrate in noua societate
romaneasca"[25] .

In aceste conditii, doi sociologi din grupul celor 6-7 persoane rrome[26] care se straduiau sa organizeze
dizidenta rroma, inca din anul 1976 (Nicolae Gheorghe si Vasile Burtea), pe langa demersurile de atentionare catre
autoritati, au procedat, sub pseudonim (Alexandru Danciu si Cosmina Cosmin), la sensibilizarea opiniei publice si
institutiilor vestice (prin intermediul postului de radio Europa Libera si publicatiile pariziene L'Alternative si Le
Matin[27]) fata de situatia tot mai degradata a rromilor din Romania

In raspunsul de solidarizare cu Alexandru Danciu, Cosmina Cosmin, la 16 mai 1982,


aprecia ca "mai tarziu, cand, "partidul maselor populare si al dreptatii" s-a vazut inzestrat cu
proprietatile si functiile ravnite, a constatat ca nu mai avea nevoie de tiganii, pe care-i
impinsese spre tot felul de potlogarii revolutionare, si trebia sa se descotoroseasca de ei,
trimitandu-i in inchisori pentru excese sau excluzandu-i din partid, pentru a nu strica
imaginea partidului imaculat. Odata cu raspandirea nationalismului promovat de partid si
cu extinderea rolului sau conducator, o intreaga serie de oameni capabili si bine pregatiti au
fost rand pe rand scosi din functii pentru simplul motiv ca erau tigani."[28]

BIBLIOGRAFIE

Achim Viorel, Tiganii in istoria Romaniei, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1998

Blaga Ion, Populatia Romaniei: un eseu demografic, economic si social -politic, Bucuresti,
1972

Burtea Vasile, Romii intre diacronia si sincronia populatiilor de contact, Bucuresti, 2001

Burtea Vasile, Neamurile de romi si modul lor de viata, in "Sociologie Romaneasca" 1994,
nr. 2-3

Cartner Holly, Destroying Ethnic Identity, The persecution of Gypsies in Romania. A


Helsinki Watch Report, New Zork, Washington DC, 1991

Cherata Lucian, Istoria Tiganilor, Ed. Z, Bucuresti, 1993

Crowe David, The Gypsy Historical Experience in Romania, London, 1991

Etves Filip, Romiii, un neam indian, Deva 2000

Gilles Ferreol, Dictionar de Sociologie, Bucuresti, 1995

Ligeois Jean Pierre, Roma, Tsiganes, Voyageurs, Strasbourg, 1994


Merfea Mihai, Cultura si Civilizatie Romani, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998

Nastasa Lucian, Varga Andreea, Minoritati etnoculturale.Marturii Documentare. Tiganii din


Romania 1919-1944, Cluj 2001,

Pons Emmanuelle, Tiganii din Romania, o minoritate intranzitie, Ed. Compania, 1999

Zamfir Elena, Zamfir Catalin, Tiganii intre ignorare si ingrijorare, Ed. Alternative, Bucuresti,
1993

Zamfir Catalin, Marian Preda, Romii in Romania, Bucuresti, 2002

F. PERSONALITATI RROME DIN SPATIUL GEOGRAFIC


ROMANESC
Autor: conf. dr. Gheorghe Sarau (Universitatea din Bucuresti, Facultatea de
Limbi si Literaturi Straine)

In diferite lucrari din strainatate, sunt mentionate mai multe personalitati ca facand
parte din etnia rromilor, precum: actorii Charlie Chaplin, Michael Caine, Bob Hoskins si Yul
Brinner, actritele Rita Hayworth si Ava Gardner, sportivul Eric Cantona, interpret de
jazz Jean - Baptiste Reinhardt "Django", dansatorul si coregrafulJoaquin Cortes, Gipsy
Kings s.a.

Dupa cum se stie, de-a lungul vremii, au activat in context romanesc, o serie de
personalitati ale vietii istorice, sociale, stiintifice, culturale si artistice din randul rromilor, ca
de pilda: domnitorul Stefan Razvan, carturarii Ion Budai Deleanu, Petru Maior, Anton
Pann, dr. Victor Babes, scriitorul Gheorghe Lazurica-Lazureanu, actorul Stefan Banica,
violonistii Grigoras Dinicu, Ion Voicu, Stefan Ruha, vestiti lautari si instrumentisti, ca Barbu
Lautaru [Vasile Barbu], Petre Cretul Solcan, Cristache Ciolac, George Boulanger [Vasile
Pantazi], Sava Padureanu, Anghelus Dinicu, Fanica Luca, Damian Luca, Florea
Cioaca, Toni Iordache, Faramita Lambru, Ilie Udila, Marcel Budala, Ion Onoriu, Ionel
Budisteanu, Ion Dragoi, Nicusor si Victor Predescu, Nicu Stanescu, Alexandru Titrus, Ion
Albesteanu, Fratii Gore s.a., straluciti solisti vocali precum Zavaidoc (Marin
Teodorescu), Cristian Vasile, Dona Dumitru Siminica, Florica Rosioru, Romica Puceanu,
Gheorghe Lambru s.a.Dintre liderii si militantii rromilor din perioada interbelica ii citam
pe Gheorghe Niculescu, Marin I. Simion, Naftanaila Lazar s.a., iar dintre cei care s-au
remarcat inperioada comunista ii mentionam pe Ion Cioaba, cercet. Gheorghe
Nicolae, prof. Petre Radita, scriitorul Valerica Stanescu, sociologul si economistul Vasile
Burtea, muncitorul Buceanu - ultimii doi fiind si arestati cu prilejul demonstratiei de la
Brasov din 15 nov. 1987, iar Buceanu stramutat cu domiciliul fortat in Ialomita s.a.).

Exista dovezi referitoare la etnicitatea rroma si in privinta altor personalitati istorice


sau contemporane, dar le mentionam doar pe acelea care si-au asumat public si isi sustin
apartenenta la identitatea rroma, caci, din pacate, unele personalitati contemporane rrome
(paradoxal, cu parinti care, in mod public, au facut referire la apartenta lor rroma), se
recunosc doar confidential ca rromi, privand generatiile actuale si viitoare de copii si tineri
rromi de modelele de care au atata nevoie.
In perioada contemporana, dupa anul 1989, si-au continuat activitatea ori s-au
remarcat o serie de personalitati in diferite domenii, dupa cum urmeaza:

Prozatori: Valerica Stanescu, Gheorghe Paun-Ialomiteanu, Irina Gabor-Zrinyi, Alexandru


Ruja Gribussy s.a.

Poeti: Stefan Fuli, Luminita Mihai Cioaba (si prozatoare), Gelu Magureanu, Marius Lakatos
s.a.

Actori si regizori: Moca Rudi, Mihai Raducu, Vera Lingurar, Zita Moldovan, Sorin Sandu
Aurel, Madalin Mandin, Vali Rupita (regizor) s.a.

Artisti plastici: Eugen Raportoru (pictor, al carui unchi a fost literatul Mircea Ciobanu), Ion
Micuta (grafician, dar si poet, saxofonist), Petre Marian (sculptor), artistii - fotografi Rupa
Marconi si Mihaela Cimpeanu (si sculptor), Octavian Bonculescu (grafician) etc.

Muzicieni: Johnny Raducanu, Florin Niculescu (violonist), Madalin Voicu, Marin Petrache
Pechea, Marius Mihalache, Damian Dr aghici s.a.

Interpreti de muzica lautareasca: Gabi Lunca, Valentina Mocanu, Mioara si Paula Lincan,
Cornelia Catanga-Padureanu, Panseluta Fieraru, Elena Pascu, Nelu Ploiesteanu, Dan
Armeanca, Nicolae Guta, Sandu Ciorba, Viorica de la Clejani s.a.

Solisti de muzica usoara, de petrecere si de manele, precum: Pepe, Aurel Padureanu,


Constantin Angheluta, Adrian de Vito, Nicolae Guta, Nicu Paleru, Sorinel Copilul de Aur
[Alexandru Sorinel], Elvis al Rromilor (Tudor Lakatos), Arun Durancea s.a., ori solisti de
opera, ca Lavinia Raducanu si Costel Busuioc.

Solisti-instrumentisti: George Udila, Ion Miu si fiul sau George, Mieluta Bibescu, Leonard
Iordache, Marian Mexicanu, Marin Alexandru, Ionita de la Clejani, Serban Izidor (violonist
din Stana, Satu Mare, a jucat in filmul "Gadjo dilo"), instrumentistii din Taraful Clejani si
Zece Prajini, Ansamblul "Ghi Romano" s.a.

Specialisti si cercetatori in domeniul stiintelor sociale, al antropologiei si


folclorului: Gheorghe Nicolae, Vasile Burtea, Mihai Surdu, Delia Grigore, Costica Batalan
s.a.

Istorici: Petre Petcut, Ion Sandu, Mariana Sandu, Florin Manole s.a.

Publicisti, ziaristi, editori: Vasile Ionescu, Gheorghe Paun-Ialomiteanu, George Lacatus s.a.
In radiovizual: Carmen State, Carmen Marcu, Loredana Ciuraru, Valentin Pepenel,
Cristinela Ionescu, Ciprian Necula, Zoltan Petru s.a.

Teologi: Gheorghe Velcu (Tr. Severin), Pr. Dumitrescu (Mures), Pr. Nicolae (Raea Nuta din
Brasov), Florin Nasture, Silviu Dulceanu, Boris Caraion s.a.

Deputati: Gheorghe Raducanu, Nicolae Paun, Madalin Voicu.

Demnitari: Ivan Gheorghe, Ilie Dinca, Mariea Ionescu, Gruia Bumbu.


Functionari rromi in structuri internationale: Gheorghe Nicolae, Valeriu Nicolae, Julius
Rostas, Dan Doghi, Isabela Mihalache, Cristi Mihalache, Iulian Stoian, Cerasela Banica,
Marius Taba, Florin Nasture, Costel Bercus, David Mark, Lavinia Olmazu s. a.

Functionari rromi in structuri guvernamentale sau locale: Dezideriu Gergely, Daniel


Vasile, Salomeea Romanescu, Claudia Bercus, Grigore Mihai, Maria Ursu, Viorica Gotu,
Grosu Sandel, Wili Oaie, Mariana Buceanu, Mariana Sandu, Dana Rozalia Varga, Gabriel
Stoica s.a.

Militari / Politisti rromi: col. Bitu, amiralul Ragalie s.a.

Medici: Aurel Stanciu (Braila), Virginia Pastaca (Bucuresti),

Lideri si militanti rromi: Ion Onoriu, Gabi Lunca, Ivan Gheorghe, Ion Cioaba, Rudi Varga,
Nicolae Bologa, Viorel Bumbu, Octavian Stoica, Dumitru Ion Bidia, avocatul Nicolae Bobu,
Florin Cioaba, Constantin Padureanu, Ioni Geza, Florin Motoi s.a.

Activisti rromi din organizatii neguvernamentale: Emilian Niculae, Vasile Ionescu, Costel
Bercus, Mariana Buceanu, Nicoleta Bitu, Letitia Mark, Valentin Pepenel, Dan Doghi, Gelu
Duminica, Ötvös Geza, Vazsi Robert, Magda Matache, Marian Mandache, Adi Vasile, Mihai
Neacsu, Delia Grigore, Mihaela Zatreanu etc.

Cadre didactice universitare, precum prof. dr. Florea Chiriac (constructii), lect. dr. Delia
Grigore, conf. dr. Vasile Burtea, lect. drd. Letitia Mark, sau profesori in licee si scoli, ca:
Petre Radita, Ion Radulescu, Mirena Iovan-Cionca, Mihaela Zartreanu, Dan Mihoc, Ionel
Cordovan, Nicolae Pandelica, Rodica Batrana, Loredana Mihaly, Gina Anton, Jupter Borcoi,
Scripcariu Petronia, Danciu Elisabeta, Marin Cretu, Victor Gheorghe (si primar la Cojasca -
DB) s.a.

Inspectori scolari si profesori: Ina Radu, Ilie Pipoi, Salomeea Romanescu, Dan Mihoc,
Anghel Nastase, Iorga Nicolae, Stefan Roman, Costica Batalan, Paulina Mihai, Costica
Alexe, Stefana Feraru, Gheorghe Fieraru, Ghita Tudorita, Olga Markus, Ion Ionel, Sandu Ion,
Angela Tica, Alexandru Graur, Elena Motas, Nadia Gazsi, Gelu Neagu, Anca Negrea, Silviu
Dulceanu, Mihaela Zatreanu, Florin Fleican s.a.

Sportivi: boxerii Ilie Dragomir, Gheorghe Stefan, Gheorghe Simion si fii, Marian Negoescu
(lupte greco - romane, Pitesti), fotbalistul Banel Nicolita, antrenorul de fotbal Banica Oprea
(Mangalia) s.a.

Oameni de afaceri: Vasile Baiculescu (om de afaceri si primar la Toflea), Ninel Potirca
(presedintele Patronatului Oamenilor de Afaceri Rromi din Romania), Florin Motoi s.a.

Revolutionari rromi: Dumitru Dinca, Nucu Serafim, Martir Janos Paris, Gheorghe Nicolae,
Emilian Niculae, Vasile Burtea, Septeleanu si Lache Cercel din Constanta, Costica Eftimie
(Brasov) s.a.

Judecatori de pace: Marin Constantin "Suta", Ion Lazarica din Dambovita s.a.

G. Incursiune in istoria rromilor. Rromii - Istorie si traditii


(Lucian Cherata)
In mod traditional, rromii au fost priviti ca reprezentanti ai unei lumi misterioase,
exotice, vagabondand prin lume fara un scop anume decat acela, poate, de a avea de unde
pleca. Calul, caruta, cortul, drumul, libertatea de nimic ingradita au fost mereu simbolurile
dar si concretul vietii acestor asiatici ratacitori mai multe secole prin lumea europeana care se
edifica intru alte valori. Astazi ei sunt "mostenitorii" acestui ciudat stil de viata, anacronic
prin toate coordonatele lui.

In perioada medievala nomadismul acestor etnici prin toate tarile Europei de Apus era
privit cu ostilitate si reticenta, rromii fiind considerati pagani si deci in legatura cu spirite
necurate, iar in tarile Europei Centrale si de Rasarit, nomadismul lor era limitat in buna
masura de riscul de a fi transformati in robi si de fiscalitatea la care erau supusi cei ramasi
nomazi. Dar si in aceasta parte a Europei, contactul rromilor cu autohtonii a fost multa vreme
limitat, ei constituind o lume aparte, greu compatibila cu cea traditionala. Nomazi sau
sedentari, rromii au devenit cu timpul o componenta atipica a umanitatii continentului
european.

Masurile de sedentarizare si integrare sociala a lor, incepute inca din secolul al XVIII-lea,
demonstreaza faptul ca prezenta acestei etnii era perceputa ca ceva special care solicita
masuri in consecinta. Treptat, societatile moderne au devenit din ce in ce mai constiente de
necesitatea reglementarii acestei probleme in spiritul Europei.

Aici se inscriu deciziile de desfiintare a robiei ce marcheaza mijlocul secolului al XIX-


lea in tarile Europei de Rasarit si legislatia de reglementare a statutului rromilor din Imperiul
Austro-Ungar si din Imperiul Tarist Rus.

Chiar daca aceste preocupari politico-sociale au dus la o rezolvare partiala a problemelor


ridicate de comunitatile de rromi, integrarea lor in societatea Europei moderne a ramas un
deziderat greu de atins inclusiv si in secolul nostru. Daca "rezolvarea" radicala propusa de
nazisti pentru rromi si evrei a fost o aberatie, trebuie sa retinem realitatea pe care s-a putut
broda o asemenea solutie. Lumea rromilor in Europa primei jumatati a secolului al XX-lea
era perceputa ca "altceva" care, in consecinta, trebuie sa fie eliminat pentru a nu ridica
probleme.

Pentru mine este evident un lucru: cautarea unei solutii nu se poate confunda cu gasirea
acesteia si, de aceea, pot spune ca, astazi, problema este la fel de nerezolvata ca si acum doua
sute de ani. Din pacate sau, din fericire, problema trebuie si poate fi rezolvata acum. Orice
amanare poate aduce Europei dificultati inimaginabile.

Daca masacrele, deportarile, lagarele si crematoriile, ca solutie, sunt astazi unanim


dezavuate de lumea civilizata, de intreaga Europa crestina, negarea unei solutii aberante si
nerealiste nu duce, de fel, la rezolvarea problemei de la care s-a plecat.

Astazi, la inceputul secolului al XXI-lea, lumea civilizata a Europei se afla din nou in
fata acestei importante probleme, din ce in ce mai complexa si mai amenintatoare. Prin
gravele implicatii pe care le presupune neintegrarea etniei rromilor in contextul valorilor atat
de greu castigate intr-o istorie zbuciumata de peste doua milenii, Europa s-ar expune unor
riscuri esentiale pe termen lung. Este vorba de o provocare de anvergura in care nu sunt
admise solutii de compromis si nici tergiversari.
Chiar daca in zilele noastre rasismul se mai manifesta rareori in formele din perioadele
anterioare (persecutii, expulzari, tracasari, segregatie, etc.), el se face totusi simtit sub forma
unor reactii fata de toate populatiile subdezvoltate care, intr-un fel sau altul, ingreuneaza
mersul unei societati dinamice.

Aici nu este vorba de o justificare ci de o logica a celor intamplate, de o realitate data,


ceea ce este cu totul altceva. Tocmai pentru ca nu s-a tinut cont niciodata de aceasta realitate
s-a ajuns la aceasta situatie delicata care nu mai suporta nici o amanare. Urmare a unei
structuri sociale aparte si a unui mod de viata marcat de sclavie sau nomadism, de-a lungul
mai multor secole, rromii si-au format si o morala diferita, in comparatie cu cea a
populatiilor cu care au venit in contact.

Exista si o dificultate in a-i intelege pe rromi in ceea ce priveste credintele si superstitiile


lor, deoarece acestia, umbland sute de ani prin lume, au imprumutat, in aceasta privinta, cate
ceva de la populatiile cu care au venit in contact. Se intalnesc in credintele lor atat influente
eclectice, de sorginte asiatica, cat si crestine, specifice populatiilor europene. La fel, in
universul lor cultural se intalnesc puternice influente pagane, superstitii si mituri de cea mai
diversa provenienta, un amalgam de credinte heteroclite, in aparenta fara o semnificatie
religioasa reala. In realitate, sunt doar imprumuturi ce pot fi incorporate in universul mitic-
mental al rromilor. La toate acestea se adauga particularitatile ce tin de evolutia actuala a
lumii rromilor, care prin contactul lor din ce in ce mai direct cu civilizatia, isi pierd treptat
specificul, atat in privinta traditiilor si legilor nescrise ale comunitatilor de rromi, cat si in
privinta nomadismului traditional, care a disparut treptat.

Toate acestea complica intelegerea lumii ciudate si neadaptate a rromilor. Daca Europa
are astazi de rezolvat problema integrarii culturale si sociale a rromilor, implicit, si Romania
o are si trebuie sa-i dea un raspuns. In rezumat, putem spune ca evolutia lumii rromilor in
contextul istoriei europene este atipica si legata tot timpul de probleme speciale. De unde vin
acestea? In primul rand din faptul ca rromii sunt singura populatie din Europa de alta rasa,
dintr-o zona foarte particularizata a altui continent, cu un specific lingvistic si cultural total
diferit de cel european. Deci, rromii sunt "altceva" fata de europeni, in primul rand din punct
de vedere rasial, apoi cultural.

Aceste premise ale istoriei lor au dus la o evolutie si la o adaptare cu totul particulare in
contextul civilizatiei europene. Toate aceste cauze, la care se adauga robia si nomadismul, au
determinat, in timp, izolarea si marginalizarea rromilor in relatia cu celelalte etnii ale
Europei. De aceea, problema integrarii lor in lumea actuala a continentului, are trei
coordonate esentiale: rasiala, culturala si sociala.

Este evident faptul ca rezolvarea integrarii lor rasiala si culturala, probleme initiale ale
lumii rromilor, reprezinta o premisa obligatorie pentru integrarea sociala a acestei etnii.
Problemele rasiale ale Europei sunt departe de a se fi epuizat in lumea de astazi, ele avand
radacini adanci in istoria si constiinta colectiva a acestui spatiu istoric.

Din punct de vedere cultural, constatam ca rromii vorbesc astazi o varianta necultivata a
limbii sanskrite, incompatibila lingvistic cu atat de evoluatele si cultivatele limbi europene,
iar cultura lor exista doar sub forma orala dupa aproximativ 800 de ani de prezenta in Europa.

Pentru aceste doua trepte ale integrarii rromilor in lumea civilizata exista o singura
varianta sigura de rezolvare: educarea acestei etnii, respectandu-i-se specificul cultural si
traditia dar prin racordarea acestui sistem educational la valorile culturii si civilizatiei
europene.

Necesitatea unei reformari educationale si, implicit, morale a etniei rromilor, ca treapta
obligatorie spre integrarea lor rasiala si culturala in spatiul european, este resimtita stringent
de toate tarile continentului puse in fata acestei problematici dificile ce poate perturba grav
dinamica unei lumi a carei optiune esentiala este civilizatia.

In ceea ce priveste originea acestei populatii, putem spune ca mereu acest subiect a fost
invaluit in mister desi, din punct de vedere informational, nu ar fi fost justificata aceasta
situatie. Dar aspectul fizic, diferit la majoritatea rromilor de cel al europenilor, moravurile
lor, precum si libertatea de nimic ingradita a acestor oameni au constituit poate suportul celor
mai fanteziste ipoteze privind originea si felul lor de a gandi.

In literatura si istoriografia europeana nu au intarziat abordarile acestei teme pe un


puternic fond romantic si deseori pasional. In acelasi timp, rromii au acreditat, din anumite
interese, variantele unei origini misterioase, in stransa legatura cu ceea ce ar fi putut
impresiona populatiile cu care veneau in legatura, pentru obtinerea unor avantaje sau
privilegii. Poate asa se explica faptul ca rromii au fost mereu insotiti de informatii
extravagante si teorii bizare, in special in privinta originii, obiceiurilor si crezului lor de viata.
Astfel, dupa Renastere, unii cercetatori au vehiculat mai multe ipoteze privind originea lor
biblica, incepand cu aceea care ii considera ca descendenti din Chur, fiul lui Cham, sau ai
unui alt fiu al lui Cham, Canaan; altii au vazut in rromi descendentii unuia dintre triburile din
Israel, care, dupa robia babiloniana, nu s-au mai intors in Tara Sfanta.

O legenda ii prezenta pe rromi drept urmasii insotirii lui Adam cu o prima femeie,
anterioara Evei. Prin aceasta ultima ipoteza biblica rromii apareau ca nefiind vizati de pacatul
originar si, deci, neavand obligatia de a-si castiga painea cu sudoarea fruntii lor, asa cum
trebuie sa o faca urmasii lui Adam si ai Evei, conform genezei biblice. Toate aceste ipoteze s-
au dovedit a fi ulterior fanteziste, ca si cele privind originea egipteana a rromilor, chiar daca o
asemenea ipoteza a fost sustinuta la un moment dat si de Voltaire, care vedea in rromi pe
descendentii vechilor preoti ai zeitei Isis. Alti rromologi au vazut in rromi fie descendentii
druizilor celtici, fie urmasii primilor prelucratori ai metalelor, fie reprezentantii unui popor
misterios ce a fost la originea civilizatiilor orientale si europene, ba chiar pe urmasii
locuitorilor misteriosului continent Atlantida.

B. P. Hasdeu ii numea pe rromi 'poporul enigmatic', denumire pe deplin justificata, daca


ne gandim ca putine sunt populatiile a caror istorie este inconjurata de atata mister si enigma,
precum aceea a rromilor. La aceasta situatie au concurat, deopotriva, originea, statutul de
nomazi, precum si foarte ciudata filozofie de viata a acestora. Generate de misterul ce
inconjura comunitatile lor, legendele nu au intarziat sa apara.

Originea rromilor a fost una dintre cele mai controversate probleme de istorie a unei
etnii. In preocuparile de lamurire a istoriei lor s-au conturat de la inceput doua mari orientari.
Exista si ipoteze privind o asa zisa origine biblica a rromilor; astfel, ei ar fi unul dintre
triburile Israelului care, dupa robia babiloniana, nu au revenit in Tara Sfanta etc.

Aceste ipoteze nu au nici un fundament istoric dovedit asa cum a aratat si Francoise
Cozannet in Mythes et coutumes des tsiganes. In disputa au ramas doar doua importante
ipoteze, exprimate de tot atatea grupuri de sustinatori ai ideii originii egiptene si, respectiv,
indiene a rromilor. Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, a avut intaietate ipoteza originii
egiptene a rromilor si aceasta, se pare, datorita atat culorii inchise a pielii, cat si a faptului ca
multi dintre ei se ocupau cu vrajitoria, faima de 'vrajitori' avand-o in Evul Mediu, in special,
egiptenii. Datorita particularitatilor de viata, de limba si a nomadismului, rromii au putut fi
mai putin cunoscuti, informatiile razbatute din interiorul comunitatilor lor fiind mereu
alterate de aura de mister ce le insotea. George Potra, in Contributiuni la istoricul tiganilor
din Romania, sustine ca renumele de vrajitori le putea veni si din aceea ca erau pagani,
putand fi astfel considerati dintre cei ce erau in legatura cu duhuri necurate.

Rromologii moderni, in majoritatea lor, au infirmat ipoteza originii egiptene, ea


dovedindu-se a nu avea nici un fundament stiintific. In acest sens, istoricul german
Grellmann, bazandu-se pe observatia ca nici o migratie de popoare nu a parcurs spatii
geografice cu munti, intinderi mari de ape etc., a scris, in 1873, un studiu prin care incerca sa
dovedeasca originea indiana a rromilor, folosindu-se de o paralela intre cuvinte tiganesti si
unele cuvinte hinduse intre care exista o asemanare demna de luat in seama. La teoria
originii indiene a rromilor au aderat si rromologii: Miklosich, Poissonier, Bataillard, Ascoli,
Kogalniceanu, Barbu Constantinescu, I. H. Schwicher si altii. Majoritatea istoricilor sunt de
parere ca denumirea de rrom provine de la numele unei populatii ce exista si astazi in India, si
anumecingar sau cengar. Despre aceasta populatie istoricul austriac I. H. Schwicker, sper sa
citez cat mai exact, scria in Die Zigeuner in Ungarn und Siebenburgen ca: se situeaza putin
mai sus decat paria si fara lege danseaza si canta, fura si inseala si tara cutreiera semanand
atat de mult rromilor nostri.

In secolul al XI-lea rromii sunt desemnati in Imperiul Bizantin cu denumirea


greceasca athinganos sau atsiganos sau atsincani ( dupa un text georgian din anul 1068).
Istoricul roman Viorel Achim spune in Rromii in istoria Romaniei, ca in anul 1348, in Serbia,
ei sunt deja denumiti cingarije.

In perioada moderna s-a impus aproape unanim ideea ca locul de origine a rromilor este
nordul Indiei, mai exact zona Marele Punjab. Personal cred ca este posibila migratia si din
zonele adiacente: Kashmir, Rajestan, Pakistan, foste teritorii ale Imperiului Persan, de unde,
datorita expansiunii Islamului si invaziei acestuia, rromii ar fi migrat spre Europa si nordul
Africii. Cele mai concludente argumente in demonstrarea originii indiene a rromilor sunt,
insa, cele de ordin lingvistic. Dintre invatatii romani, cel mai documentat in demonstrarea
originii sanscrite a limbii rromilor si a faptului ca acestia sunt veniti din India este Barbu
Constantinescu.

Inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, I. H. Schwicker, studiind lucrarile de lingvistica


comparata spunea, in cartea deja citata, ca nu mai incape nici o indoiala asupra patrunderii
rromilor din India sau dintr-o alta tara in care se vorbeste limba hindusa.

In mod convingator, pana in prezent, s-a impus ideea originii rromilor din zona Punjab a
Indiei.

In multe lucrari, intalnim opinia ca o alta navalire silentioasa si persistenta, produsa de-a
lungul secolelor prin infiltratii lente, o reprezinta triburile de indieni originari din Punjab, mai
bine cunoscuti sub numele de Tzigani sau Gitani, nume derivat din Egiptiani. Eu, cel putin,
sunt convins de pertinenta acestei ipoteze, mai putin de faptul ca Tzigan sau Gitan ar proveni
din Egiptian deoarece am avut prilejul sa dialoghez in limba tiganeasca cu cetateni
din Bangladesh. Spre surprinderea mea, ei isi manifestau uimirea ca eu cunosc limba bengali,
oficiala in aceasta tara din nordul Indiei. De aici am dedus ca limba tiganeasca actuala difera
foarte putin de limbabengali, una dintre limbile desprinse din sanskrita, ca si tiganeasca, in
jurul anului 1000 d. H. Asemanarile sunt frapante si pot fi verificate de orice curios
cunoscator al limbii rromani.

Daca originea rromilor este astazi mai putin controversata, acceptandu-se ideea venirii lor
din India, ipotezele referitoare la cauzele migrarii lor spre Europa si alte zone au ramas inca
neelucidate. O referire la aceasta face Dimitrie Dan, in lucrarea Rromii din Bucovina, care
considera plecarea rromilor din India ca fiind datorata legilor lui Manu prin care: se degrada
conditia omului sub cea a dobitoacelor.

Este posibil un asemenea exod, iar daca acesta s-a produs, credem ca este vorba doar de o
migrare de mai mica amploare si doar spre zonele invecinate ce nu erau sub incidenta legilor
lui Manu. O posibila confuzie in stabilirea locului si datei migratiei rromilor poate veni si din
faptul ca ascensiunea Islamului a produs dislocari de populatii cu caracteristici somatice
asemanatoare si vorbitoare a unor limbi inrudite cu limba tiganeasca, cum ar fi populatii din
Afganistan sau Iranul de Rasarit. Cei care s-au ocupat de istoria rromilor au facut tot felul de
supozitii referitoare la exodul acestora. S-a dovedit, insa, ca este foarte dificil sa se precizeze
data exacta si motivele emigrarii in masa din tara de origine. In 1875, istoricul francez
Bataillard a rezumat tot ce s-a scris despre rromi pana la acea data si a ajuns la concluzia ca
acestia si-au inceput emigrarea intre secolele al VII-lea si al VIII-lea d.H. Bazandu-se in mare
parte pe studiile renumitului rromolog Miklosich si ale invatatului olandez Gweie, Schwicker
combate, in 1883, teoriile lui Grellmann si ale succesorilor sai privind migrarea rromilor spre
Europa. Amintim ca rromologii Grellmann, Fessler si Mate Brun fixeaza plecarea rromilor
intre 1398 si 1399 si dau drept cauza a emigrarii invadarea Indiei de catre Tamerlan, a carui
cruzime a fortat un mare numar de locuitori sa-si paraseasca locul de origine. Aceasta idee
este sustinuta si de catre M. Kogalniceanu in lucrarea Esquisse sur l'histoire, le moeurs et la
langue des Cigains.

Istoricul A. F. Pott afirma ca rromii existau in Imperiul de Rasarit de prin secolul al XI-
lea, cand bizantinii au adus mai multe mii de robi din Siria. De la austriacul Schwicker aflam
ca la rezultate asemanatoare in ce priveste localizarea in timp ajunge si invatatul olandez M.
F. D. Gweie care ii considera pe rromi identici cu tribul de popor Djatt din Asia de Est si pe
care ii presupune adusi din India de catre cuceritorii arabi intre secolele VI - IX e.n. in Asia
de Vest. Dintre acestia, cateva mii, se pare ca au fost transpusi, de catre bizantini in 855 in
Siria.

In legatura cu migratia cred ca este bine, pentru moment, sa reproduc opinia istoricului I.
H. Schwicker, aceasta fiind o sinteza a teoriilor formulate in acest sens, pana in a doua
jumatate a secolului al XIX-lea. Acesta sustine ca trebuie tinut cont de faptul ca limbajul
rromilor, in special gramatica, se aseamana foarte mult cu limbile actuale ariene ale Indiei,
incat se poate presupune ca toate aceste limbi, in numar de opt, s-au format in aceleasi
conditii si in acelasi spatiu. Din motive lingvistice, acelasi savant sustine ca emigrarea
rromilor din India a avut loc doar atunci cand limbile noi indiene au fost deja formate, intr-o
perioada cand, datorita destramarii limbii sanskrite, vechea declinare indiana disparuse deja
in jurul anului 1000 d.H. Aceasta presupunere pare mult mai aproape de realitate decat
ipoteza lui Grellmann si a succesorilor sai, conform careia emigrarea rromilor din India ar fi o
urmare a cuceririlor mongolului Tamerlan. Trebuie recunoscut astazi faptul ca, datorita
studiilor filologilor, se poate trasa, in linii mari, drumul parcurs de rromi din India spre
Europa. Cu ajutorul filologiei comparate, s-au gasit in limba rromilor cuvinte persane,
armenesti, turcesti, grecesti, slave, romanice. Pe baza observatiilor privind influenta
diferitelor limbi asupra limbii rromani, s-au putut face referiri interesante privind itinerariul
rromilor spre Europa. Astfel, Miklosich este de parere ca rromii au trebuit sa fi stat mai mult
in imperiul bizantin, deoarece au in limba lor multe cuvinte din limba greaca. Ideea ca rromii
au stat mult in imperiul bizantin o intalnim si la Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae.

C. Popp-Serboianu considera ca rromii au parasit India in doua mari grupuri, unul


avansand in interiorul uscatului, iar celalalt urmand tarmurile. Asadar, primii au parcurs
succesiv Belucistanul, Persia, desertul Arabiei si, traversand desertul Siriei, s-au stabilit un
timp in Armenia. Aici, rromii ar fi influentat limba armeana, in opinia istoricului amintit,
dupa care s-ar fi indreptat spre Marea Egee si arhipelagul grecesc. Ceilalti, urmand tarmul, ar
fi traversat Marea Rosie, trecand in nordul Africii si, dupa aceea, prin Gibraltar, in Spania.
Acestei grupe i-ar apartine rromii egipteni si nubieni. Prima grupa s-ar fi divizat in doua mari
ramuri una, probabil cea care a stat in Armenia, s-a indreptat spre Caucaz, iar cealalta a
parcurs Grecia, Turcia balcanica si Romania.

Istoricul Miklosich presupune ca in Spania rromii provin dintr-o singura grupa, din care o
parte ar fi trecut muntii Pirinei si nu a venit din Africa prin Gibraltar. Aceasta ipoteza a fost
combatuta ulterior, in mod categoric, de catre istoricul Bataillard. In acelasi timp, toate
documentele existente privitoare la aparitia rromilor in Europa, au condus la ideea ca acestia
s-au ivit o data cu ultimele invazii mongole. Acest fapt este in concordanta cu ipoteza
existentei unor grupari tiganesti in Caucaz si Crimeea. George Potra sustine ca rromii care
pornisera spre nord au fost supusi fara dificultate de catre tatari. Acest fapt este plauzibil
deoarece aparitia rromilor in tarile romane corespunde cu drumul si epoca navalirilor tatare
spre mijlocul secolului al XIII-lea.

In studiul sau despre rromi, Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue des
Cigains connus en France sous le nom de Bohemiens, Mihail Kogalniceanu consemneaza
existenta in Ungaria, in anul 1260, in timpul regelui Bela al IV-lea, a unui popor pe
nume Ghingari sau Cingari. Aceeasi informatie este furnizata si de istoricul Schwicker. La
noi, Nicolae Iorga a emis ipoteza aparitiei rromilor ca populatie adusa de valurile de
migratori mongoli spre Europa pentru a putea fi folositi ca buni mestesugari. Se poate, insa,
tot atat de bine, ca nu toti rromii sa fi fost transformati in robi si, astfel, o parte dintre ei sa fi
putut duce o viata nomada, putand sa apara in tarile romane si independent de navalirile
tatare. Astazi, rezumand ideile istoricilor, putem concluziona faptul ca migratia rromilor din
India spre Europa a fost un fenomen complex ce a presupus mai multe faze derulate spatial si
temporal avand ca certitudini:

- originea din India de Nord (Punjab) sau teritoriile adiacente;

- migrarea spre vest determinata mai totdeauna de deplasarile altor populatii;

- deplasarea cu escale in diverse zone asiatice (Siria, Crimeea etc.);

- aparitia in Europa pe trei cai:

- din Turcia si Arhipelagul grecesc in Peninsula

Balcanica;
- din nordul Africii prin Gibraltar in Spania;

- din Crimeea spre Europa Centrala.

In ceea ce priveste limba tiganeasca putem spune, fara ezitare, in urma unor cercetari
personale recente, ca exista foarte multe cuvinte de origine sanskrita in lexicul acestei
limbi, despre care s-a presupus ca provin din alte limbi. In acelasi timp, am constatat, fara
echivoc, faptul ca structurile gramaticale ale limbii tiganesti sunt aceleasi cu cele ale limbii
sanskrite, intre aceste limbi existand o relatie foarte stransa, comparabila cu cea dintre limba
romana si cea latina. De fapt, rezultatele acestor cercetari urmeaza sa vada lumina tiparului
prin lucrarea Limba sanskrita si limba rromani, existenta deja in manuscris. Din acest unghi,
pe viitor sunt asteptate clarificari care, vor pune intr-o alta perspectiva datele detinute acum
de catre istorici si lingvisti.

Incercari de stabilire a datei exacte a aparitiei rromilor pe continentul nostru au facut


rromologii Bataillard, Borow, Cora Guido, Miklosich, Kogalniceanu, Schwicker si
altii. Diverse cronici ii consemneaza aproape simultan pe rromi la inceputul secolului al XV-
lea pe tot cuprinsul Europei. Ca si Kogalniceanu, C. Popp-Serboianu arata ca primele
consemnari privind existenta rromilor in Europa dateaza din anul 1260 si sunt legate de
informatiile continute in scrisoarea lui Ottocar II, regele Boemiei, catre Papa Alexandru IV,
in care se arata ca in armata regelui Ungariei existau si cete dintr-o populatie pe
nume Cingari. Consemnarea rromilor pe tot cuprinsul Europei arata ca ei se raspandisera, pe
nesimtite, pe intreg continentul. Reactia locuitorilor in locurile unde au ajuns rromii a fost
extrem de ostila, deoarece nimeni nu putea intelege felul lor de viata, existenta lor nomada,
intr-un contact permanent cu natura. Regii tarilor in care au ajuns au fost aproape unanimi in
a-i alunga de pe teritoriile proprii, considerandu-i exponenti ai unei mentalitati straine,
distructive, acuzandu-i mereu de inselatorie, vrajitorii, hotii etc.

Cu felul lor de viata si in ciuda persecutiilor, rromii au 'cucerit', fara lupta si fara varsare
de sange, teritoriul Europei si al altor continente, inscriindu-se in istoria si constiinta celorlalti
oameni ca o prezenta ciudata si straina, dar de netagaduit. Ei au gasit mereu solutii pentru
supravietuire,cu o tenacitate incredibila. Acest fapt este usor de remarcat chiar daca, uneori,
datele referitoare la evenimentele legate de viata acestei etnii sunt insuficiente sau chiar
contradictorii. Voi sustine aceasta idee in cele ce urmeaza.

Astfel, desi istoricul Eccard sustine ca Polonia a fost primul azil al rromilor, savantul
Bataillard este de parere ca rromii au venit mai tarziu in Polonia si ca poporul considerat a fi
fost cel al rromilor si consemnat in 1256 era, de fapt, un trib de tatari. In Cronica di Bologna,
Muratori sustine ca primii egipteni sau zingari care au sosit in oras au fost inregistrati la
1422. Apoi Borow avanseaza ideea ca primii rromi, atestati documentar, ar fi fost o ceata de
3000, care au aparut in anul 1417 langa Suceava, cu permisiunea voievodului Alexandru I. In
anii urmatori, alte cete de rromi ar fi patruns in Tara Romaneasca, Transilvania si Ungaria.
Astfel, un grup de rromi condusi de voievodul Laslo s-a stabilit la Ziss si a obtinut de la
regele Sigismund autorizatia de a locui in apropierea oraselor libere si a oraselor regale. In
Ungaria rromii aveau statutul de peculium regis (domeniul regelui n.n), privilegiu ce ii punea
automat sub protectia acestuia. Mihail Kogalniceanu arata ca prima consemnare demna de
luat in seama este cea referitoare la aparitia rromilor in Moldova, sub domnia lui Alexandru
cel Bun, in 1417. Acelasi istoric considera ca celelalte consemnari si ipoteze sunt insuficiente
pentru stabilirea datei aparitiei rromilor in sud-estul Europei.
In realitate, primele atestari documentare referitoare la rromii din teritoriile romanesti
sunt constituite de: un document din 1385 al lui Dan Voda si un hrisov din 1388 al lui Mircea
cel Batran. Nu este gresit sa presupunem faptul ca rromii existau de mai mult timp in tarile
romane, fata de referirile documentare. Este oricand posibila descoperirea unor noi hrisoave
care sa confirme acest fapt. Cu cat inaintam in timp, datele devin mai clare, mai abundente,
permitand elaborarea unor ipoteze mai pertinente. Astfel, datele ulterioare anului 1417 sunt
mai greu de contestat, ele fiind destul de unitare ca inteles, desi apartin unor izvoare diferite.
In acest mod, aflam ca in 1417 rromii au urcat spre Germania, in imprejurimile Marii
Nordului, iar in 1418 au patruns in Elvetia ca o mare hoarda a unei natii necunoscute, bruna
la culoare, cu o figura straina, prost imbracata, inarmata cu pasapoarte ale oficialitatilor
bisericesti si obstesti. Acestia se numeau Cingari sau Rromi iar seful se chema Mihai. Patru
ani mai tarziu, in 1422, zicand ca vin din Egipt, condusi de un anume Andrei, rromii apar in
Bologna si Bale. Intre 1430 si 1440 rromii au aparut in Anglia, iar in 1458, este data deja o
ordonanta a guvernului acestei tari avand caracter ostil rromilor. Putkanov ii mentioneaza pe
rromi in Rusia, in jurul anului 1500.

Dupa anul 1500, primele mentiuni referitoare la rromi sunt inregistrate in anul 1501, in
Polonia si Lituania, iar in Suedia, in 1513. Frank Sebastian scrie, in secolul al XVI-lea, ca
rromii sunt raspanditi in Europa astfel: o parte in Lombardia, o parte in insula Creta si o alta
parte in insula Candia. O subdiviziune a rromilor din Ungaria, dupa ce a trecut prin
Germania, a ajuns in Franta, Anglia si Spania. In 1561, Francisc I a dat primele ordine de
persecutie a rromilor, iar in 1612, in Franta este consemnata a doua persecutie oficiala. Desi
ostilitatea manifestata fata de rromi a fost unanima in tarile Europei in perioada medievala,
intalnim si preocupari serioase de civilizare si integrare sociala a lor. Astfel, Maria Tereza a
dispus emanciparea rromilor din Imperiul Austriac si, in consecinta, a emis, in aceasta
directie, ordine in 1768 si 1773. Iosif al II-lea a reluat aceasta actiune printr-o circulara datata
1782. In conditiile in care referirile la rromi sunt rare, iar unele contradictorii, o problema
mult disputata a fost si aceea a numarului acestei populatii in tarile Europei. Pana in secolul
al XIX-lea nu a fost posibila intocmirea unor statistici credibile, date fiind informatiile total
insuficiente pentru realizarea acestui lucru. Trebuie facuta precizarea ca, intre secolele XVI-
XVIII, rromii din Europa au avut acelasi statut ca si pana la anul 1500. Mai precis, in rasaritul
Europei, se intalnesc rromii robi, adusi si vanduti de tatari in Moldova, Tara Romaneasca,
Transilvania, Bulgaria, Serbia, Polonia si Rusia. Dar tot in rasaritul Europei este intalnita si
categoria rromilor nomazi, care, ca si in apusul continentului, pentru o taxa anuala platita
domnitorului, aveau dreptul la libera circulatie in tara respectiva. O a treia categorie de rromi,
intalniti in rasaritul continentului, desi mult mai putin numeroasa, este aceea a rromilor liberi,
de obicei, meseriasi, muzicanti, aurari etc. Daca, in aceasta perioada, situatia rromilor din
rasarit, putem considera ca a ramas relativ stabila, in apusul Europei, rromii nomazi au fost
tinta unor persecutii si prigoane oficiale atat pe linie administrativa cat si religioasa. Dupa
cum am mai spus, rromii aveau faima de vrajitori, deci aflati in legatura cu duhuri necurate,
ceea ce impunea o eliminare a lor din comunitatile umane sau, in cel mai bun caz, o limitare
stricta a contactului lor cu celelalte populatii.

S-a vehiculat uneori cu inconstienta, chiar de intelectuali romani, sigur, in necunostinta


de cauza ideea ca romanii i-au transformat pe rromi in robi. Ideea nu are nici o justificare
reala sau stiintifica. Dupa cum am vazut, pe teritoriul tarilor romane erau atat rromi nomazi,
rromi liberi cat si rromi robi. Rromii robi proveneau prin cumparare de la tatari sau turci, de
la stapanii pamanteni de robi sau se nasteau cu acest statut in familiile deja inregistrate cu
acest statut. Exista destule situatii de rromi dezrobiti, deci procesul invers celui pus in
discutie, dar nici un exemplu consemnat de transformare silita a unui rrom liber sau nomad in
rob. Cred ca acest exemplu de distorsionare a informatiei demonstreaza, inca o data,
necesitatea unei informari cat mai corecte in tot ce tine de istoria rromilor.

Primele statistici din secolul al XIX-lea indica un numar destul de important de rromi in
Europa si in lume. Semnalam doua dintre cele mai reprezentative statistici din secolul al
XIX-lea referitoare la rromii inregistrati in Europa si in intreaga lume. Statistica rromologului
Cora Guido, din lucrarea Die Zigeuner, consemneaza in Europa, la 1890, cifra de 779.000 de
rromi, ponderea principala fiind inregistrata in zona Balcanilor si cea a Europei Centrale.

Pentru intreaga lume aceeasi statistica avanseaza cifra de 2 000 000 de rromi.

O foarte interesanta statistica similara, apartinand istoricului M. Kogalniceanu,


consemneaza pentru aceeasi zona numarul de 600.000. Numarul destul de mare al rromilor
in Europa a dus, mai ales dupa primul razboi mondial, la o mai mare preocupare a
oficialitatilor din diverse tari privind integrarea lor in societate. Informatiile referitoare la
aceasta etnie devin din ce in ce mai numeroase, dar inca nu suficiente pentru a inlatura
suspiciunile, prejudecatile si legendele deja create in ceea ce-i priveste. Iata cateva dintre
initiativele cele mai interesante intreprinse in tarile europene in secolul XX. Astfel, in
Cehoslovacia anilor 1930, Antoche Slatin, profesor la o catedra de filosofie, a scos un ziar
intitulat Propasirea noastra, redactat in limba tiganeasca. Tot in aceasta tara, consiliile
municipale ale oraselor Uzhorod si Berehovo au construit scoli speciale pentru copiii de
rromi, cu un program similar celorlalte scoli existente, dar cu accentul pus pe educatia
muzicala.

In Uniunea Sovietica problema rromilor ca minoritate etnica, probabil si din motive


propagandistice, a fost tratata cu atentie deosebita. La Moscova, printre alte teatre pentru
minoritati, a fost infiintat si un teatru tiganesc cu reprezentatii in limba tiganeasca. Tot aici a
luat fiinta si un vestit ansamblu tiganesc. In Siberia, in localitatea Velikie Haiduki, a fost
proclamat un 'rege' al rromilor pentru a carui incoronare au trimis delegati rromii din intreaga
lume.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, informatiile despre rromi devin din nou foarte
sarace, mai ales in rasaritul si centrul Europei, unde numarul lor era considerabil. Cu mici
exceptii, tarile comuniste au evitat o abordare de esenta a acestei probleme. O abordare,
totusi, a problemelor etniei tiganesti a existat in Ungaria, incepand cu anii '70, prin emisiuni
la radio, dezbateri in presa si in parlamentul tarii.

In Iugoslavia anilor '80 a aparut un dictionar al limbii rromilor iar in cateva localitati din
Kosovo au fost infiintate scoli primare cu predare in limba tiganeasca.

In Polonia, din initiativa autoritatilor, pentru atragerea rromilor in viata tarii, in unele
localitati au fost ridicate biserici in care slujbele religioase se tin in limba tiganeasca.

Exista particularitati care trebuie sa fie evidentiate pentru ca ele sunt cheia viitoarei
intelegeri a lumii rromilor. Daca in cele mai multe tari europene aparitia rromilor este
consemnata in general dupa anul 1417, in sudul Dunarii ei sunt atestati documentar inca din
anul 1248 printr-un hrisov de donatie dat de tarul Dusan al sarbilor. Din acest act rezulta ca
rromii traiau in aceasta zona din primele decenii ale secolului al XIII-lea. Aceasta informatie
provine de la Nicolae Iorga, din Anciens documents de droit roumain. Devine astfel fireasca
presupunerea existentei rromilor si in tarile romane in aceasta perioada de indata ce ei deja
constituiau in Serbia obiectul unor donatii.

Bazandu-se pe informatiile furnizate de B. P. Hasdeu in Arhiva istorica a


Romaniei (1867), N. Iorga sustine ca rromii au fost adusi in tarile romane de invazia mongola
(tatara) la jumatatea secolului al XIII-lea. Tot in aceasta perioada este de presupus si
fenomenul aparitiei lor in Tara Romaneasca din sudul Dunarii.

Date fiind cele mentionate mai sus, credem firesc sa presupunem aparitia rromilor in
tarile romane atat prin partea de rasarit a tarii (adusi de migratia tatarilor), cat si din sudul
Dunarii, prin nomadism, justificandu-se astfel si atestarea documentara a rromilor in aceasta
perioada.

In acest sens, se poate mentiona ca in tarile romane, existenta rromilor este pentru prima
data atestata intr-un document de la Dan Voda (1384-1386), emis in anul 1385. Prin acest act,
domnitorul dona manastirii Vodita patruzeci salase de rromi (salas - grup de rromi format
dintr-o familie sau un singur individ-n.n.), care treceau, astfel, sub jurisdictia noului stapan.
In 1388, Mircea cel Batran daruia manastirii Cozia, 300 salase de rromi, fapt ce demonstreaza
inca o data ca rromii erau numerosi in Tara Romaneasca, din acel moment. Reamintim si
consemnarile despre rromi facute in 1417 sub domnia lui Alexandru cel Bun, prin care era
precizata existenta unei grupari de 3000 de rromi langa Suceava. In hrisoavele secolelor XIII-
XIX este evidenta existenta unei stapaniri domnesti asupra rromilor cu statut de robi. In multe
situatii domnia ii transforma pe rromi in obiectul unor danii catre manastiri sau boieri.

Iata, din aceasta perioada, continutul mai multor documente ale Sihastriei Manastirii
Putna, acte de danie, din vremea lui Stefan cel Mare si de mai tarziu, puse in lumina de
istoricul Dimitrie Dan in lucrarea Manastirea si comuna Putna. Dintre acestea cele mai
cunoscute sunt:

Uricul din 1490, dat la Suceava, prin care Stefan cel Mare daruieste manastirii Putna
unsprezece salase de rromi cu mai multe suflete, ca robi, pe care ii avea din
Basarabia; uricul din 1503, prin care Stefan cel Mare confirma Manastirii Putna stapanirea
pentru patru salase de rromi, cu 13 suflete; uricul din 1581 prin care Iancu Voda a daruit si
intarit Manastirii Putna 53 salase de rromi, cu 184 de suflete, cu femeile si copiii
lor; hrisovul din 1627, prin care Miron Barnovski a daruit Manastirii Putna 17 salase de
rromi, cu 34 de suflete. La acestea se poate adauga hrisovul din 1736 prin care se consemna
ca Manastirea Putna poseda 174 de suflete de robi manastiresti. Toate aceste danii au fost
intarite de Grigore Ghica Voda la 1688.

Dimitrie Dan este de parere ca cele mai multe familii ale robilor de odinioara s-au stins,
iar cele care au mai ramas s-au amalgamat cu bastinasii locuitori romani.

Tot din aceasta perioada, din documentele Manastirii Sucevita, aflam ca, in 1559,
Alexandru Voda confirma logofatului Movila satele Overcauti si Lencicova de langa Nistru
'si cateva fete de rromi" cumparate de la un anume Petrascu Gorescul cu 30 aspri. Prin aceste
danii si mosteniri a aparut categoria rromilor 'vatrasi' (stabiliti la o anumita vatra).

Din perioada 1350 - 1850 ne-au ramas foarte multe documente, cea mai valoroasa
culegere de asemenea acte fiind realizata de George Potra, in cartea sa Contributiuni la
istoricul rromilor din Romania, privitoare la conditia sociala a rromilor
din Moldova siTara Romaneasca. Numarul mare al robilor, din aceasta perioada, a determinat
reglementarea prin legi a drepturilor si indatoririlor lor. In documentele medievale existente,
referitoare la rromii domnesti, exista o serie de amanunte concrete privind obligatiile si viata
lor Astfel, aflam ca in tarile romane, marele armas era insarcinat cu adunatul tributului
tuturor categoriilor de rromi (vatrasii, muzicantii, aurarii, laietii etc.) pentru domnitor. Se
pare ca mai 'favorizati' in privinta darilor erau rromii manastiresti, care plateau dari numai
egumenului. Scutit de dari era bulibasa care se ocupa, de fapt, cu stransul banilor. In anumite
locuri rromii aveau cneji si juzi, functii si denumiri imprumutate de la populatiile
inconjuratoare. Abaterile obisnuite din cadrul comunitatilor (adulterele, inselaciunile, bataile)
erau judecate de bulibasa, iar la neintelegeri grave era cerut ajutorul sfatului batranilor care se
bucura, la rromi, de un respect foarte mare (in unele comunitati tiganesti din Romania se
pastreaza si astazi aceste legi nescrise).

Legi speciale care sa vizeze exclusiv drepturile si indatoririle rromilor nu au existat


vreodata. Se aminteste, doar, prin hrisoave, ici si colo, ce se cuvine robului rrom si ce nu.
Unele dintre aceste legi erau destul de crude si de arbitrare, fiind o oglinda a mentalitatii
vremurilor respective:

- robul rrom putea, astfel, sa fie batut, dar nu omorat;

- rromii puteau fi vanduti fara insa a fi despartiti de sot (sotie) sau copii;

- casatoriile dintre romani si rromi au fost interzise multa vreme, iar cand au fost
acceptate, cei casatoriti cu robi rromi, ca si urmasii lor, erau considerati rromi.

Despre drepturile juridice ale rromilor din tarile romane in perioada medievala avem
informatii fragmentare, dar concludente, tot din hrisoavele vremii. Au ramas asemenea
documente referitoare la robii fugiti, eliberarea acestora sau judecati intre ei. Sunt
semnificative, in acest sens, hrisoavele lui Ilias Voda din 1669, Antioh Cantemir din 1706 si
Grigore Ghica din 1741.

De la Nicolae Iorga avem informatii interesante despre schimburile de rromi cum ar fi


vanzarea unei "jumatati de rrom" (in cazul in care acesta apartinea unor soti, jumatate sotului
si jumatate sotiei) si chiar vanzarea unui rrom de catre el insusi. Dintr-un astfel de act rezulta
si faptul ca nu toti rromii erau robi, dar ca uneori, pentru obtinerea unor avantaje materiale si
a unei protectii sociale, renuntau la statutul de oameni liberi. Alteori, din cauza lipsurilor,
rromii liberi ajungeau sa-si vanda proprii copii. Un asemenea caz este aflat intr-un hrisov din
anul 1718, care atesta vanzarea de catre o mama a propriului copil. Intr-un alt document,
din1621, ramas de la Radu Voda, aflam ca fiul unui rrom si al unei romance este considerat
rrom. Uneori documentele surprind si evenimente inedite, cum ar fi un hrisov din 1821 in
care se vorbeste de eliberarea unei tiganci, care, incalcand drepturile ce le avea ca roaba, s-a
cununat pe ascuns cu un rrom al Manastirii Dobrusa. Stapanul tigancii s-a induiosat si a
eliberat-o.

Despre rromii transilvaneni si in special despre cei banateni aflam amanunte interesante
de la Francisc Griselini in Istoria Banatului Timisan. Ele se refera in special la masurile de
integrare sociala initiate in aceasta parte a tarii in perioada medievala.

Termenul rrom a devenit, cu timpul, in tarile romane, echivalent cu cel de rob. Pentru
evidentierea acestui fapt, amintim cateva dintre capitolele Codului civil al Moldovei din
1833, in care erau stipulate interdictii care legiferau clar statutul de rob ca pe o echivalenta cu
cel de rrom. Astfel, casatoriile mixte erau interzise si chiar casatoriile intre robi nu se puteau
incheia decat cu consimtamantul stapanilor.

In Tara Romaneasca, rromii isi derulau viata dupa aproape aceleasi legi. Se remarca,
totusi, o oarecare imbunatatire a acestor legi fata de cele din secolele anterioare (amintim ca,
dupa legile acelor timpuri, cine se casatorea cu un rob devenea automat rob, ca si copiii
rezultati din aceasta casatorie). O concluzie este aceea ca in veacul al XIX-lea situatia
rromilor din tarile romane a continuat sa fie precara, chiar daca nu se poate nega o
imbunatatire in acest sens. Cu toate acestea, nu de putine ori rromii s-au plans ocarmuirii de
abuzurile facute de boieri sau egumeni. Din documentele vremii rezulta si faptul ca acesti
etnici nu aveau dreptul sa-si inmormanteze mortii in acelasi cimitir cu crestinii.

Inainte de revolutia de la 1821, dupa relatarile consulului prusian la Iasi si Bucuresti,


Kreuchely, ocupatiile rromilor din tarile romane erau urmatoarele:

- aurarii sau rudarii, care in loc de contributiuni, dari, culegeau aurul din nisipurile
raurilor Olt, Topolog, Arges si Dambovita: 700 salase;

- baiesii sau aurarii care scoteau aurul din mine: 100 salase;
(termenii rudari, baiesi si aurari sunt sinonimi, denumind aceeasi categorie de rromi care
scoteau sau culegeau aurul din mine sau din nisipul raurilor de munte): 1000 salase;

- lingurarii :800 salase;

- laiesii: 700 salase;

Total: 3300 salase

Se pare ca statistica nu este completa, fiind uitate alte categorii de rromi existente in acea
vreme in Moldova si Tara Romaneasca. Mihail Kogalniceanu furnizeaza informatii mai
complete despre categoriile de rromi din tarile romane la inceputul veacului al XIX-lea.

Nici una dintre categoriile de rromi descrise de Kogalniceanu nu avea locuinte fixe. Vara
locuiau in corturi, iar iarna in bordeie pe care le sapau la marginea padurilor in apropierea
unor sate, unde isi puteau pune in valoare talentul de mestesugari si in acelasi timp puteau sa
fure. Zece pana la cincisprezece familii (salase) erau sub conducerea unui barbat ales de catre
acestia.

In Moldova si Tara Romaneasca, acesti conducatori se numeau juzi; in Transilavania si


Ungaria, juzii se subordonau unuibulibasa sau unui voievod. Bulibasii sau voievozii erau
alesi din familii care dadusera deja asemenea conducatori, erau mai inaintati in varsta, mai
bine imbracati si mai impunatori. Alegerea se facea in prezenta tuturor, iar cel ales era
aruncat de trei ori in sus. Juzii sibulibasii erau confirmati de catre conducatorul militar al
principatului (marele armas). Lui i se platea de catre juzi tributul stabilit; el fixa aceasta taxa
si le comunica rromilor hotararile domnitorului. In cazuri de conflict tot el ii judeca. Pentru a
se distinge din multime,bulibasii purtau barba si umblau calare, cu o mantie de purpura,
ciubote rosii sau galbene, cu o caciula din piele si un bici de trei curele cu care pedepseau
rromii care savarseau abateri.
Vatras inseamna rrom legat strict de o anumita vatra, in sensul de proprietate, perimetru
stabil; laietele era rromul de laie sausatra. Robii apartinatori boierilor si manastirilor erau de
doua feluri: laieti sau vatrasi. Ca drepturi si indatoriri, laietii erau ca si ceilalti rromi, numai
ca plateau tribut stapanului si nu domnitorului. Cand stapanul construia ceva, ei aveau
obligatia sa participe ca si constructori, dar primeau pentru hrana lor zilnica o anumita suma
de bani.

Vatrasii erau cei ce aveau locuinte fixe si nimic altceva decat numele de rrom, caci ei au
uitat definitiv limba, au pierdut obiceiurile confratilor nomazi intr-atat incat nu puteau fi
diferentiati, in aceasta privinta, de moldoveni si valahi. O parte dintre vatrasi locuiau in sate,
unde se ocupau de agricultura, erau frizeri, croitori, cizmari, fierari.
Majoritatea vatrasilor locuiau in orase, in casele boieresti si practicau diverse meserii
(croitori, zidari, cosari), iar femeile se ocupau cu curatenia si aranjatul caselor, spalatul
rufelor, tesutul rochiilor, brodatul argintului si aurului.

Pentru robii din casele boieresti, in cazul in care acestia se faceau vinovati de ceva, exista
prevazuta pedeapsa cu bataia la talpi. Aceasta pedeapsa a fost pastrata si in
urma Regulamentului organic. Ca pedepse erau prevazute, de asemenea, bataia cu biciul si
inchisoarea pentru catva timp. In cazul in care recidiva, rromul era pedepsit prin aplicarea
unui 'colier' nituit in jurul gatului pentru a-ljena in timpul somnului. Din
categoria vatrasilor s-au ridicat, atat in Moldova cat si in Tara Romaneasca, cei mai talentati
muzicanti. Kogalniceanu ii descrie pe rromii vatrasi contemporani lui ca avand o fizionomie
nobila, de statura inalta, bine claditi fizic. Tigancile erau frumoase, cu ochi mari si negri.
Istoricul ii considera pe rromii vatrasi mai civilizati decat taranii si considera ca acestia
merita ca guvernele principatelor sa le redea libertatea. Se estimeaza, pentru aceasta perioada,
in ambele principate romane, un numar de 35000 de familii. Cu exceptia vatrasilor si a unei
parti dintre lingurari, toti ceilalti rromi erau nomazi, avand aceeasi limba si aceleasi obiceiuri.

Existau in perioada medievala si moderna teritorii romanesti aflate sub ocupatie straina.
Soarta rromilor din aceste teritorii prezinta multe elemente similare cu cea a rromilor
din Moldova si Tara Romaneasca dar si particularitati care trebuie sa fie mentionate. O prima
abordare ii priveste pe rromii din Basarabia. Se stie ca in urma razboiului ruso-turc, 1806-
1812, Moldova dintre Prut si Nistru a fost incorporata Imperiului tarist. In principal s-au
mentinut relatiile sociale existente inainte de instrainarea acestui teritoriu, rromii ramanand in
continuare robi ai statului sau robi particulari. Din 1829 s-a incercat o colonizare fortata in
judetele din sudul Basarabiei: Tighina (Bender) si Cetatea Alba (Akerman) unde li s-a dat
pamant si au fost scutiti patru ani de impozite. Aceasta incercare ca si altele ulterioare,
precum cea de a-i ingloba pe rromi in oastea cazaceasca a guberniei, au esuat lamentabil
datorita impotrivirii acestora. In 1861, rromii din Basarabia au fost dezrobiti, o parte fiind
inproprietariti si devenind tarani, iar alta parte au ingrosat randurile rromilor nomazi. O mica
parte au ramas sedentari ca mestesugari si lautari astfel ca anul 1918 gaseste Basarabia cu cel
mai mic numar de rromi din toate provinciile romanesti.

Dupa 1785, Bucovina a intrat in componenta imperiului habsburgic. Odata cu teritoriul s-


au preluat si comunitatile de rromi, cu robia lor, ca realitate sociala si etnica. Astfel,
manastirile din aceasta zona a tarii, aveau in proprietate foarte multi robi rromi pe care ii
gestionau dupa modalitatea deja evidentiata. Austriecii au impus obligativitatea impozitelor si
pentru rromi ca si pentru celelalte categorii sociale incercand sa puna capat practicilor de
evaziune fiscala prin declararea ca 'rromi' a unor insemnate mase de tarani romani. In aceasta
provincie, robia a fost desfiintata in anul 1783 printr-un ordin al imparatului Iosif al II-lea.
Un timp, boierii locului au opus o rezistenta indarjita acestei reforme. In aceasta perioada,
rromii nomazi au fost si ei impusi la dari speciale. In 1802 s-a interzis intrarea in provincie a
rromilor straini iar rromii nomazi au fost obligati la sedentarizare si, incepand cu anul 1803,
la darile specifice tuturor cetatenilor. In timp, autoritatile austriece au reusit, pana la 1878,
prin masuri energice de eliminare a nomadismului, sa sedentarizeze toti rromii nomazi din
guberniul Galitiei, de care tinea si Bucovina. Singurii rromi nomazi, consemnati la sfarsitul
secolului al XIX-lea in aceasta zona, erau cei veniti din Ungaria sau Romania. Iata de ce, in
Bucovina situatia rromilor era, in mare masura, diferita de alte tinuturi romanesti.

Credem ca si rromii din Transilvania necesita o atentie speciala cel putin pentru cateva
elemente care le-au determinat o evolutie speciala in acest spatiu. Prin decretul din 1782 dat
de imparatul Iosif al II-lea s-a inceput in Transilvania un foarte intens proces de sedentarizare
si maghiarizare a rromilor. Ei erau obligati sa mearga la scoala, sa invete ungureste, sa
satisfaca stagiul militar si sa se integreze in viata sociala printr-o meserie oarecare. Aceasta
sedentarizare dirijata de autoritatile habsburgice a dus cu timpul la integrarea sociala a multor
comunitati tiganesti si la o asimilare ce a sters orice identitate a acestora. Dupa 1794,
autoritatile Transilvaniei nu au mai permis gruparea rromilor in numar mare intr-un loc, ei
fiind obligati sa stea dispersati si sa-si stabileasca locuintele la marginea localitatilor. Tot ca
masuri speciale, trebuie sa amintim faptul ca, intre 1841 - 1844, Dieta Transilvaniei a incercat
o reglementare juridica a situatiei rromilor iar intre 1850 - 1860 s-au revigorat o serie de
masuri politienesti indreptate in special impotriva nomazilor. In epoca dualismului austro-
ungar s-a incercat o eradicare a vagabondajului, cersitului si a delictelor de tot felul care ii
aveau ca autori in special pe rromi; politica autoritatilor a fost, in aceasta perioada,
preponderent represiva si a coincis cu o pauperizare accentuata a populatiei tiganesti din
Transilvania datorita industrializarii care a afectat direct meseriile traditionale ale acestora.
Din datele unei conscriptii din anul 1893 aflam despre ocupatiile rromilor si raspandirea lor.
Astfel, cei mai multi erau mestesugari in cadrul comunitatilor agricole; aici cele mai
raspandite categorii de meseriasi erau: fierarii, caldararii, confectionerii de
cuie, linguri si vase din lemn, caramidarii, bidinarii si muzicantii. Faptul ca autoritatile
austro-ungare au dus o politica dura, de asimilare a rromilor din Transilvania, nu inseamna ca
s-a si reusit in totalitate asimilarea lingvistica si culturala a acestora, asa cum se intentiona.

In perioada de emancipare a spiritului national al romanilor se plaseaza si marele act


umanitar de dezrobire a rromilor. Premise ale acestui eveniment au aparut inca din secolul al
XVIII-lea. Astfel, in timpul domniei lui Constantin Mavrocordat (1730-1769), printr-o
anafora domneasca (1766), robii rromi au capatat dreptul de a nu mai fi despartiti intre ei,
adica de a nu mai fi vanduti copiii separat de parinti sau sotul de sotie. Ideile de libertate si de
avant revolutionar ce i-au animat pe romani in secolul al XIX-lea au dus si la recunoasterea
anacronismului robiei rromilor si in consecinta la recunoasterea necesitatii dezrobirii
acestora. Astfel, in Moldova, in1835, a fost retiparit hrisovul lui Mavrocordat referitor la
danii, schimburi si vanzari de rromi. In 1837 apare un studiu al lui M. Kogalniceanu despre
rromi, in scopul de 'a sluji pentru moment acelor voci care s-au ridicat pentru rromi'. In
1839, in Moldova, s-a dat rromilor dreptul la rascumparare. La 31 ianuarie 1844, printul
Mihail Sturza a prezentat Adunarii Moldovei un proiect de abolire a robiei, pe mosiile
manastiresti. In Tara Romaneasca, in 1847, Gheorghe Bibescu a legiferat dezrobirea tuturor
rromilor robi ai manastirilor si asezamintelor politice. In programul Revolutiei de la 1848
din Tara Romaneasca, articolul 14, a fost prevazuta dezrobirea tuturor rromilor prin
despagubire, astfel:
'Poporul roman leapada de pe sine neomenia si rusinea de a tinea robi si declara
libertatea rromilor particulari. Cei ce au suferit pana acum rusinea pacatului de a avea robi
sunt iertati de poporul roman, iar patria, ca o muma buna, din visteria sa, va despagubi
pe oricine va reclama ca a avut paguba din aceasta fapta crestineasca".

La 11 decembrie 1855, printul Grigore A. Ghica a abolit pentru totdeauna robia rromilor
in toata intinderea principatului Moldova. Abia in 1856, sub domnia lui Barbu Stirbei, a fost
abolita robia tuturor categoriilor de rromi din Tara Romaneasca. Ultimele vestigii ale acestei
degradante situatii pentru conditia rromilor din Principatele romane au disparut pentru
totdeauna in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Este interesanta reactia rromilor in urma marelui eveniment al Dezrobirii, atat de


important pentru soarta lor. La inceput, se pare ca au fost dezorientati si nu au stiut ce sa faca
cu libertatea pe care au primit-o neasteptat. Aceasta reactie era normala, daca ne gandim la
starea de robie cu care erau obisnuiti. Dar, dezorientarea rromilor dezrobiti nu putea sa
dureze prea mult. Si dupa anul 1860, rromii din Romania au ramas diferentiati in doua mari
categorii: rromii sedentari si rromii nomazi. O parte dintre rromii dezrobiti au primit pamant
iar cei ce cunosteau diferite meserii s-au asezat la marginea targurilor si satelor. Acestia au
fost destul de numerosi si au constituit categoria rromilor sedentari din Romania. Dar nu toti
rromii s-au hotarat sa treaca la viata sedentara si, de aceea, o alta parte dintre ei a continuat sa
colinde tara. Ii regasim pe rromi consemnati in diverse scrieri la inceputul secolului al XX-
lea. Din lucrarile lui G. Potra, C. Popp-Serboianu si I. H. Schwicker, aflam date interesante in
legatura cu aceasta populatie. In jurul anilor 1930, C. Popp-Serboianu mentioneaza existenta
in Romania a laiesilor si vatrasilor.

In functie de meseria exercitata, laiesii se grupau in urmatoarele categorii:

- ursarii (dansatorii ursului). Acestia se intalneau inca in sate. Ei au inceput totusi sa


abandoneze aceasta ocupatie si s-au orientat spre fabricarea de piepteni de os, crosete,
andrele, foarfeci etc.;

- ciurarii. Acestia se ocupau de confectionatul ciururilor, sitelor, pieptenelor, periilor


etc.;

- caldararii faceau caldari de arama, tingiri si oale;

- fierarii, care construiau sarete si in general orice obiecte de fier; ei erau stabiliti in
orase dar si in sate;

- costorarii (spoitorii) veniti din Turcia, spoiau vasele de bucatarie cu cositor;

- rudarii (blidarii sau lingurarii) se ocupau cu fabricarea de jgheaburi, furci pentru camp
(din lemn), furci de tors si fuse, talere din lemn, linguri, maturi;

- potcovarii stabiliti la orase si sate, potcoveau caii si executau si alte lucrari din fier;

- chivutele erau stabilite numai in orase unde se ocupau cu varuitul caselor;

- mesterii - lacatusi, stabiliti in orase, vindeau bare pentru garduri, reparau incuietorile
de usi si faceau chei;
- lautarii (muzicantii) locuiau atat in orase cat si in sate;

- vanzatoarele de flori si floricele, se gaseau numai in orase;

- ghicitoarele, descantatoarele sau prevestitoarele viitorului se gaseau in orase, sate si


erau nomade;

- vacsuitorii de ghete - se intalneau numai in orase;

- salahorii - muncitori necalificati in domeniul constructiilor de locuinte;

Vatrasii traiau, in mare parte, in sate unde, incepand cu 1924, data la care au primit in
posesie pamant, se ocupau cu agricultura.O parte dintre acestia erau cantareti, croitori,
potcovari, servitori la curtile boieresti, bucatari etc. Femeile acestora lucrau la particulari
(spalau, coseau, brodau etc.). Vatrasii au inceput sa-si uite limba, aproape in totalitate, iar
copiii lor mergeau la scoala. C. Popp-Serboianu precizeaza ca nu existau alte categorii de
rromi in Romania in anul 1930.

In anul 1934, in Craiova au aparut doua numere ale ziarului O rom (Rromul), in care erau
prezentati conducatorii Uniunii Generale a Romilor din Romania si problemele de viitor ale
acestei organizatii si ale vietii rromilor in general. Dintre propuneri mentionam: casa
rromilor, care ar fi urmat sa fie o cladire-muzeu in care sa se adune toate documentele
importante privind istoria acestei etnii. Ziarul era condus de doi directori: N. St. Ionescu din
Bucuresti si Marin I. Simion din Curteanca.

Credem ca merita mentionata deviza acestui ziar in care era exprimata cu patetism
increderea in viitorul etniei tiganesti:

'Rromilor, uniti-va ! Prin voi si pentru voi, Uniunea noastra pregateste viitorul demn de
sufletul si simtirea voastra. Nu zaboviti o clipa. Fiti increzatori in destinele neamului vostru,
unindu-va !'

Tot despre aceasta perioada avem informatii si de la istoricul George Potra. Ni se spune
ca, in jurul anului 1935, numai Bucurestiul adapostea 30.000 rromi din care o treime o
reprezentau lautarii. Acestia erau cel mai bine organizati din toti meseriasii rromi fiind
grupati intr-o uniune a lautarilor condusi de un presedinte titrat al Academiei de Muzica, in a
carui sarcina era si solutionarea neintelegerilor si litigiilor profesionale. In perioada dintre
cele doua razboaie mondiale a existat in Romania organizatia intitulataUniunea Generala a
Romilor din Romania, organizatie a rromilor din care faceau parte, in 1939, 784.793
membri. Ne indoim de veridicitatea acestei cifre ea nefiind sustinuta de o statistica
corespunzatoare credibila. Cifra este contrazisa si de rezultatele recensamantului din anul
1930 care consemneaza in Romania 242.656 rromi.

Intre anii 1940 - 1944 existenta rromilor din Romania este marcata de episodul deportarii
acestora dincolo de Nistru, in teritoriul ocupat de armatele germana si romana. Justificarea
acestui act al regimului Antonescu este si astazi controversata si ramane in continuare o
datorie a specialistilor sa stabileasca esenta celor petrecute. Din arhive, rezulta faptul ca intre
anii 1940 si 1944 aproximativ 35.000 de rromi, in mare parte nomazi costorari au fost
deportati in Transnistria sub motivul oficial al nerespectarii de catre acestia a regimului
camuflajului deci punand in pericol siguranta teritoriului national. (Este vorba de crimele si
furturile, puse in seama rromilor, care se comiteau in timpul camuflajelor terorizand
populatia oraselor). Dintre rromii deportati circa 12.000 nu s-au mai intors.

O alta motivatie a deportarii, sustinuta de unii istorici, poate fi faptul ca maresalul


Antonescu a intentionat sa-i salveze pe rromi de lagarele naziste, loc unde au ajuns confratii
acestora din alte tari europene. In acelasi timp, s-a colonizat teritoriul de pe Bug cu o
populatie vorbitoare de limba romana (in zona Bugului exista si astazi familii de rromi,
ramase din acea perioada, care vorbesc limba romana). Datorita iernilor foarte grele din zona
Transnistriei si lipsurilor inerente perioadei de razboi o parte dintre cei deportati au pierit in
perioada respectiva. Comisia romana pentru victimele ultimului razboi arata ca numarul
rromilor din teritoriile romanesti victime ale deportarii este de 35 - 36.000 (In acest numar,
nu sunt inclusi rromii deportati de maghiari din Ardealul de Nord in lagarele din Auschwitz,
Treblinka, Maidanek si Birkenau.). Numarul exact al rromilor victime ale deportarii din
Transnistria urmeaza a fi stabilit de istorici din arhivele acelei perioade la fel si in ce masura
deportarea rromilor a corespuns unor interese ale statului roman aflat atunci in plin conflict
militar. In ceea ce priveste deportarile naziste ale populatiei tiganesti din tarile Europei in
lagarele de exterminare, special create in acea perioada, s-au pastrat informatii importante.

Dupa 1944, in documentele P.C.R. privitoare la problema nationala, incepand


cu Rezolutia Biroului Politic din decembrie 1948 si continuand cu celelalte documente de
partid (inclusiv Programul Partidului) nu se vorbeste de existenta rromilor in Romania. O
singura data, sub aspect politic, s-a acordat atentie rromilor si anume in campania electorala
din 1946, cand Blocul Partidelor Democratice (B.P.D.), din care facea parte si P.C.R., a
adresat manifeste speciale rromilor folosind apelativul: 'Frati romi si surori romite'.

In anul 1962, s-a luat masura sedentarizarii rromilor nomazi, incercandu-se astfel
atragerea lor in societate. Necunoscandu-se insa specificul lor si nefiind tratata cu suficienta
atentie aceasta problema, nici rezultatele nu au fost semnificative. La vechile motive de
izolare fata de societate s-a mai adaugat unul si anume acela generat de drama celui care a
fost nomad si liber , iar acum este fortat la un fel de viata pe care-l intelege greu. Rromii
nomazi si-au construit case, dar nostalgia libertatii pierdute si modului de viata inradacinat in
obisnuinta lor le vedem, poate, in cortul pe care acestia nu uita sa-l ridice in spatele casei si
pe care, cu toate oprelistele, il folosesc in deplasarile lor prin tara. Dupa razboi, tinand cont
de sporul de natalitate al acestei populatii, cifra reala a numarului rromilor din Romania
trebuie sa fie astazi semnificativa. In urma recensamantului populatiei din 1977, a rezultat
faptul ca in Romania exista circa 240.000 de rromi. Aceasta cifra nu poate fi insa
corespunzatoare realitatii deoarece, in majoritatea lor, in speranta obtinerii unor avantaje
sociale, rromii s-au declarat romani sau au fost inregistrati de recenzori ca atare. O evaluare
exacta a numarului de rromi din Romania va putea fi facuta doar in momentul in care se va
tine cont de stadiile de romanizare a tuturor categoriilor de rromi existente astazi in tara;

Toate perioadele istoriei rromilor, de aici sau aiurea, au fost sigur nefaste. Problema ce se
pune este cat de nefasta a fost si cu ce specific. Ce se poate spune astazi cu certitudine este
faptul ca, excluzand decretul sedentarizarii rromilor, celelalte masuri luate in perioada
comunista pot fi caracterizate prin: ascunderea realitatii existentei masive a acestei etnii, lipsa
unei cunoasteri reale a lumii lor si tendinta de asimilare fortata a acestora. Toate acestea tin
de o neabordare frontala, institutionala a problemei. Sub comunism problemele oricarei
minoritati erau un subiect tabu pentru toata lumea, acestea facand, din cand in cand, obiectul
preocuparii "celui din tablou" care, singur, decidea ce este bine si ce este rau in aceasta
privinta. Stim ce inseamna acest lucru intr-un regim totalitar si mai stim ca asemenea
regimuri se edifica tocmai pe faptul ca doar un singur individ decide in toate domeniile vietii
unei societati.

Bibliografie

Achim, Viorel. (1998). Tiganii in istoria Romaniei. Bucuresti: Editura Enciclopedica.

Avram, Andrei. (1960). Cercetari lingvistice la o familie de tigani.

Fonetica si dialectologie. Bucuresti: Editura Academiei R.P.R..

Bacanu, Mihai. (1996). Tiganii - minoritate nationala sau majoritate


infractionala?. Bucuresti: Bravo-Press.

Cantemir, Dimitrie. (1976). Descriptio Moldaviae. Bucuresti: Minerva.

Chelariu, V. Grigore. (1937). Din limbajul mhalalelor, Buletinul Institutului de filologie


romana "Al. Philippide", IV. Bucuresti.

Chelcea, Ion. (1939). Paramisa romanes. Bucuresti.

Chelcea, Ion. (1962). Rudarii din Valea Dunarii. Craiova.

Cherata, Lucian. (1993). Istoria Tiganilor. Bucuresti: Editura Z.

Cherata, Lucian. (1999). Tiganii. Istoric, specific, integrare sociala. Craiova: Sibila.

Cherata, Lucian. (2001). Gramatica limbii rromani. Morfologie, alfabet, transcriere


fonetica. Craiova: Sitech.

Constantinescu, Barbu. (1878). Probe de limba si literatura tiganilor din Romania.


Bucuresti.

Cozannet, Françoise. (1973). Mythes et coutumes des tsiganes. Paris: Payot.

Dan, Dimitrie. (1892). Tiganii din Bucovina. Cernauti.

Dan, Dimitrie. (1905). Manastirea si comuna Putna. Bucuresti.

Dan, Dimitrie. (1923). Manastirea Sucevita. Bucuresti.

Griselini, Francisc. (1926). Istoria Banatului Timisan. Bucuresti.

Iorga, Nicolae. (1931). Anciens documents de droit roumain. Bucuresti.

Kogalniceanu, Mihail. (1976). Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue des Cigains,
Opere vol II. Bucuresti : Editura Academiei.
Kogalniceanu, Mihail. (1976). Dezrobirea rromilor, Opere vol II. Bucuresti : Editura
Academiei.

Merfea, Mihai. (1991). Rromii - Integrarea sociala a rromilor. Brasov: Editura Barsa.

Miklosich, Francisc. (1872-1890). Uber die Mundarten und die Wanderungen der
Zigeuner, vol. 1-12. Wien: Europa.

Pons, Emmanuelle. (1999). Tiganii din Romania-o minoritate in tranzitie. Bucuresti :


Compania.

Popp-Serboianu, C.J. (1930). Les Tsiganes. Paris : Payot.

Potra, George. (1939). Contributiuni la istoricul tiganilor din Romania. Bucuresti : Fundatia
Regala.

Sarau, Gheorghe (1998), Rromii, India si Limba Rromani, Bucuresti: Kriterion.

Schwicker, I.H. (1883). Die Zigeuner in Ungarn und Siebenburgen. Wien.

[1] Constantin Bu;e "De la Bolivar la Cardenas", Buc. 1984, p.47

[2] M. Kogalniceanu "Propasirea", Desrobirea tiganilor, nr.5,6 februarie 1844

[3] "Curierul romanesc", nr. 13, 14 februarie 1844

[4] Henri Storch, Cours d, economie politique ou Expositionj des principes qui determinent la prosperite des nations

[5] Regulamentele Organice ale Valahiei si Moldovei, Bucuresti, 1944

[6] Analele Parlamentare ale Romaniei

[7] Anul 1848 in Principatele Romane. Acte si documente, I, II, Bucuresti, 1902

[8] Buletin Oficial al Printipatului Tarii Romanesti, nr. 102, nov. 1850

[9] Buletin Oficial ,dec. 1856

[10] Achim Viorel, Tiganii in istoria Romaniei, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1998, p.154

[11] Lucian Cherata, Istoria Tiganilor, Ed. Z, Bucuresti, 1993, p. 48

[12] Zamfir Elena, Zamfir Catalin, Tiganii intre ignorare si ingrijorare, Ed. Alternative, Bucuresti, 1993, p.157

[13] Ibidem, p.157

[14]Achim Viorel, op. Cit, p. 157

[15] Zamfir Elena, Zamfir Catalin, op.cit., p.157


[16] Ibidem

[17] Merfea Mihai, Cultura si Civilizatie romani, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998, p. 187

[18] Zamfir Elena, Zamfir Catalin, op. Cit, p.157

[19] Achim Viorel, op. Cit, p. 157

[20] http://www.romanothan.ro/romana/istorie/breviar.htm

[21] Achim Viorel, op. Cit, p. 159

[22] Fostul ministru al M.I. Mihai Chitac, in 1990, a facut public faptul ca, in 1977, fusesera 'recenzati' 1.800.000 de
rromi (intre care 65.000 de nomazi: 5.600 cu ocupatii utile, 900 - calificati), iar in 1983, 2.300.000.
http://www.romanothan.ro/romana/istorie/breviar.htm

[23] Achim Viorel, op. Cit , p.160

[24] Ibidem, p. 156

[25] Emmanuelle Pons, Tiganii din Romania, o minoritate intranzitie, Ed. Compania, 1999, p. 29

[26] Sociologul rrom Nicolae Gheorghe si bulibasul Ion Cioaba, fondatorii grupului in 1975-
1976, sociologul rrom Vasile Burtea s-a alaturat in 1977, profesoara rroma Ina Radu si
muncitorul rrom Valerica Stanescu au fost cooptati in 1978, caldararul Mihai Ilie (Gogu
Gusatu) s-a alaturat in 1980 si de la Timisoara instructorul rrom de dans Ion Mirescu

[27] Roumanie : crise et represion, in L' Alternative nr. 20, ianuarie 1983

[28]Emmanuelle Pons, Tiganii din Romania, o minoritate intranzitie, Ed. Compania, 1999, p. 26-27

S-ar putea să vă placă și