Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ionel Sandu - Istoria Romilor
Ionel Sandu - Istoria Romilor
Secolul al XIX-lea, sau secolul natiunilor s-a caracterizat, la nivel european printr-un
proces de formare a constiintei nationale si de constituire a statelor nationale. In aceasta
perioada, de profunde transformari la nivelul constiintei popoarelor si politice Principatele
Romane supravietuiau intre trei mari imperii: otoman, rus si austriac.
Un nou spirit, european se impunea si in Tarile Romane inca din secolul al XVIII-lea
datorita aparitiei iluminismului, care a stat la baza fundamentarii unei noi filozofii despre
drepturile omului. Si in Tarile Romane au circulat operele unor ganditori ca Voltaire,
Montesquieu, Rousseau, opere cum au fost "Contractul social", "Declaratia de independenta",
"Declaratia drepturilor omului si cetateanului". De asemenea, erau cunoscute evenimente ca
Revolutia americana sau Revolutia franceza, propagandu-se astfel, idei noi democratice
despre om si societate. Intr-un context de presiune economica si politica a puterilor vecine, in
Principate se remarca un inceput lent, timid, de "europenizare", de raportare la principiile
epocii luminilor, cu efecte benefice in procesul de formare a unei culturi si societati
romanesti moderne.Studiile sau calatoriile de studii ale tinerilor romani, in Occident au
favorizat acest proces.
Idei noi, abolitioniste promovate prin presa timpului si prin fapte pe masura.
Reglementarile care priveau robia rromilor ii aveau in vedere doar pe robii statului. Asfel, in
Muntenia, prin art. 67 si 95, iar in Moldova prin art. 79, robii statului erau impusi la aceleasi
obligatii fiscale ca si oamenii liberi, fiind obligati la plata capitatiei- 30 lei de familie. Aurarii
trebuiau sa platesca 50 de lei. Rromii mestesugari care locuiau in orase si targuri, trebuiau sa
se inscrie in corporatii mestesugaresti ca toti ceilalti mestesugari ai tarii. Robii manastiresti si
boieresti continuau sa aiba acelasi statut fiscal. Art. 95 in muntenia si art. 86 din Moldova,
aveau in vedere identificarea unor modalitati prin care sa se poata realiza lichidarea
nomadismului si statornicirea rromilor. [5]
Prima lege a dezrobirii a fost adoptata in Muntenia la 22 martie 1843- " Legea pentru
desfiintarea dajnicilor de sub adminstratia Vorniciei temnitelor si trecerea lor sub
adminstratia ocarmuirilor de judete". Din acest moment, fostii robi ai statului deveneau
cetateni care trebuiau sa platesca impozit (capitatia).In august 1843, Departamentul Trebilor
Dinauntru al Valahiei, da o dispozitie prin care toti proprietarii de robi erau obligati sa se
ingrijeasca de statornicirea tiganilor lor nomazi.
In Muntenia procesul dezrobirii, continua cu legea din 11 februarie 1847, prin care
sunt eliberati robii mitropoliei, ai episcopiilor, ai manastirilor si metocurilor, ai bisericilor si
ai oricarui alt asezamant public. Legea nu prevedea nici o despagubire.[6]
Anul 1848, anul revolutiei europene, a insemnat si pentru Tarile Romane un moment
de referinta in procesul de formare a statului roman modern. In cadrul unor Mari Adunari
Nationale s-au adoptat programe care trasau principalele obiective de dezvoltare a societatii
romanesti. Programele revolutionare aveau inscrise si necesitatea dezrobirii tuturor robilor.
Proclamatia de la Izlaz (9 iunie 1848) avea inscris la pct. 14 "dezrobirea tiganilor prin
despagubire". Fuga domnitorului Gheorghe Bibescu si constituirea unui guvern revolutionar,
in cadrul caruia activau si militanti ai dezrobirii, avea sa determine si infiintarea, alaturi de
alte Comisii si a Comisiei pentru liberarea robilor.[7]Comisia era formata din Ioasaf
Znagoveanu, Cezar Bolliac si Petrache Poenaru. Aceasta si-a inceput activitatea prin
eliberarea pentru cei dezrobiti a unor bilete de slobozenie. Fostii proprietari urmau sa fie
despagubiti de catre stat.
Desfiintarea robiei figura si in programul "Dorintele Partidei Nationale " din Moldova
elaborat sub coordonarea lui Mihail Kogalniceanu, in august 1848, in Bucovina. Infrangerea
revolutiei romane insemna anularea tuturor masurilor democratice initiate si implicit
revenirea la starea de robie a rromilor care apartineau boierilor.Emanciparea societatii
romanesti se afla intr-un stadiu inaintat in ceea ce priveste abolirea robiei. Acum, aceasta
institutie era identificata cu barbaria.
Domnitorii care s-au succedat la conducerea Tarilor Romane, pana la dubla alegere a
lui Alexandru Ioan Cuza (ianuarie 1859), au fost promotori ai modernizarii.
In Moldova, in urma legilor din 1844 mai ramasesera in starea de robie tot rromii care
apartineau particularilor. Domnitorul Grigore Alexandru Ghica (1849-1856) se adresa, la 28
noiembrie 1855, Sfatului Administrativ, propunand adoptarea unei legi a dezrobirii
rromilor.Se propune sa se elaboreze un proiect de lege in acest sens. Proiectul a fost elaborat
de Mihail Kogalniceanu si Petre Mavrogheni. La 10/22 decembrie 1855, Divanul Obstesc al
Moldovei, vota " Legiuirea pentru desfiintarea sclaviei, regularea despagubirei si trecerea
emancipatilor la dare[9]. Proprietarii urmau sa primeasca o despagubire de 8 galbeni pentru
lingurari si vatrasi si 4 galbeni pentru laiesi.
Abolirea robiei rromilor, proces inceput in prima jumatate a sec. XIX, a durat cca trei
decenii. Societatea romaneasca era insa departe de a rezolva problemele sociale economice
ale acestui popor. Pentru cei mai multi dintre rromi, dezrobirea a devenit o povara. Conditia
de clacas presupunea mult mai multe obligatii fata de stat decat avusesera robii
inainte.Aceasta explica de ce, odata cu obtinerea libertatii juridice, multi rromi au parasit
locurile unde fusesera stabiliti. De asemenea au fost situatii in care au fost alungati de pe
mosiile boieresti, sau li s-a interzis sa se stabileasca in preajma unor localitati (sate sau
orase). Ca atare, multi rromi au redevenit nomazi si au plecat peste granita, Europa
confruntandu-se cu o adevarata migratie a rromilor din Principate Romane.
Infaptuirea unirii prin dubla alegere a lui Alex. Ioan Cuza, epoca reformelor care a
urmat nu putea sa nu aiba in vedere si situatia celor dezrobiti. Asfel, Legea Rurala din 14
august 1864, cu care se instituia proprietatea funciara de tip capitalist, a contribuit la
transformarea clacasilor in proprietari de pamant. Textul legii nu face referiri la rromi, dar
exista dovezi ca intre cei improprietariti s-au aflat si fosti robi.
Printr-un Jurnal al Consiliului de Ministri, s-a dispus ca fostilor robi care aveau doar locuinta,
nu si teren agricol sa li se dea in proprietate numai locul de casa si gradina.
Aceasta realitate a creat un decalaj intre populatia majoritara si rromi, fiind de natura sa
influenteze evolutia viitoare a acestui grup etnic.
Concluzionand, abolirea robiei s-a limitat de regula la aspecte juridice, fiind neglijate
problemele economice si sociale, fapt cu repercusiuni negative, avand in vedere ca incepea o
epoca in care incepea sa se afirme teoria determinismului biologic.
Anul 1918, marca sfarsitul primului razboi mondial cu victoria Antantei. Prabusirea
Imperiilor multinationale (Austro-Ungaria si Rusia) a favorizat si procesul de formare a
statelor nationale.
(cu Banatul, Crisana, si Maramuresul) se uneau cu Romania, in anul 1918. In urma acestor
evenimente, cea mai mare parte a romanilor traiau intre granitele aceleiasi tari- Romania
Mare.
La acest recensamant s-au declarat rromi 262 501 persoane, adica 1,5% din totalul populatiei.
Este insa foarte clar ca acest recensamant, la fel ca si altele care au urmat, nu reflecta o
situatie statistica clara a numarului de rromi.
Procentul stabilit in 1930 era inferior celui de la sfarsitul secolului al XIX-lea, ori intr-un
interval de timp atat de scurt nu putem vorbi de asimilare, ci mai degraba de o problema pe
care din pacate o intalnim si astazi, asumarea identitatii. Identitatea rromilor s-a structurat pe
baza unei istorii de excludere sociala si rasism, cosecintele fiind vizibile si astazi in mentalul
colectiv dar si minoritar.
Ion Chelcea, in lucrarea sa "Tiganii din Romania. Monografie etnica"- cap. "Cati tigani sunt
in Romania?" aprecia numarul rromilor din Romania ca fiind aproximativ 525 000.
In urma ratificarii actelor unirii, in 1918, toti locuitorii Romaniei beneficiau de aceleasi
drepturi si responsabilitati ca si restul populatiei majoritara. De altfel in documentele unirii,
se stipula acest fapt. Acesta a fost si motivul, pentru care guvernul roman condus de I.I.C.
Bratianu s-a opus semnarii, in 1919, a unui Tratat al minoritatilor dorit de Marile Puteri,
considerat un act prin care se incalca suveranitatea nationala.
De remarcat, ca rromii s-au incadrat in spiritul acelei perioade, fiind solidari cu actul
unirii. La 27 aprilie 1919, o Adunare a reprezentantilor tiganilor din Romania, intrunita la
Tarnaveni, saluta decizia Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 de
unire a Transilvaniei cu Romania. Rromii isi exprimau angajamentul fata de noua patrie si
speranta egalitatii in drepturi cu ceilalti cetateni ai Romaniei.
Dupa modelul celorlalte populatii din regat, rromii infiinteaza organizatii cu caracter
social, profesional, cultural si chiar politic. Lautarii pun bazele unor societati cu caracter
profesional, in mai multe localitati ale tarii.
La Bucuresti functiona, "Junimea Muzicala", unul dintre fruntasii sai fiind Grigoras
Dinicu, cunoscut si ca militant pentru emanciparea culturala a rromilor. In anul 1926, la
Calbor, in jud. Fagaras, lua fiinta, "Infratirea Neorustica", din initiativa lui Lazar Naftanaila.
Obiectivul principal al acestei asociatii, era ridicarea nivelului economic si cultural al
rromilor. Asociatia reusea sa scoata si publicatia "Neamul tiganesc".
Interesant este ca asistam la aparitia unei tendinte de centralizare a miscarii rromilor intr-
o organizatie unica si reprezentativa. Promotor, a fost Calinic I. Popp- Serboianu, licentiat in
teologie, care a pus bazele unei Asociatii Generale a Tiganilor din Romania, in martie 1933.
Programul acestei organizatii denota o preocupare deosebita pentru problematica rroma din
acea perioada. Astfel, se avea in vedere: alfabetizarea, publicarea de carti privind istoria
rromilor, infiintarea unei universitati a rromilor, a unui muzeu "tiganesc", infiintarea de
ateliere potrivit "firii neamului nostru" organizarea in bresle a rromilor care practica un
anumit mestesug, infiintarea de "sfaturi judetene" si a unui "sfat al batranilor" pentru
rezolvarea litigiilor dintre rromi, ca mijloc de raportare a societatii la specificul cultural rrom,
premisa favorabila in procesul de integrare a rromilor.Obiectivele programului reflecta
dorinta de a promova integrarea sociala si educationala a rromilor, de a imbunatati imaginea
etniei rrome in societatea romaneasca.
Tot in anul 1933, apare o alta organizatie reprezentativa a rromilor, "Uniunea Generala a
Rromilor din Romania". La Congresul national care s-a desfasurat, in luna octombrie 1933, a
fost ales un comitet de conducere care avea ca presedinte pe G.A.Lazareanu Lazurica, scriitor
si gazetar. Presedinte onorific, a fost numit Grigoras Dinicu. In cadrul acestei organizatii,
apar frictiuni, in urma carora, Lazurica este inlaturat, presedinte devenind Gheorghe
Niculescu, negustor de flori.Sub conducerea sa Uniunea, a obtinut statut juridic si s-a dovedit
cea mai importanta organizatie a rromilor, singura care activa la nivel national. Activa in
relatiile cu autoritatile a avut si organe de presa proprii: "O, Rom", care aparea la Craiova si
"Glasul Romilor", la Bucuresti. Organizatia, avea 40 de filiale in toata tara si 784 793 de
membrii. Programul organizatiei, relua de fapt ideile asociatiei anterioare, scopul principal
fiind de a actiona "pentru ca soarta neamului nostru rrom sa se imbunatateasca, ca sa putem
sta alaturi de conationalii nostri fara sa ne fie rusine".
Cei care, in perioada interbelica si-au asumat rolul de lideri ai poporului rrom, au militat
pentru formarea constiintei identitatii etnice a rromilor. Procesul nu a fost specific doar
rromilor din Romania, il intalnim in toata Europa. Semnificativ este ca in anul 1933, la
Bucuresti se organiza prima reuniune internationala a rromilor, in cadrul careia s-a pus in
discutie consolidarea identitatii etnice a rromilor.
Daca in decursul istorie rromilor in spatiul romanesc au fost supusi unui proces de
marginalizare si periferializare, in perioada interbelica, asistam la aparitia unui interes
deosebit din partea stiintei fata de rromi. Romania nu avea sa fie straina de idologia rasista
care are la baza teoria determinismului biologic. Secolul XX a debutat si in Romania, cu
ideologia conform careia Statul modern, in loc sa acorde protectie celor slabi, ar face mai
bine sa isi indrepte atentia spre incurajarea elementelor biologice valoroase, utilitatea
sociala sau insusirile biologice ale individului devenind astfel unitatea de masura a valorii
sociale a acestuia.
Ascensiunea Germaniei naziste, dupa anul 1933, cu doctrina ei despre puritatea raselor,
foarte clar exprimata in lucrarea lui Adolf Hitler, "Mein Kampf", au determinat aparitia unui
curent de gandire autohton care sustinea necesitatea pastrarii puritatii rasiale a poporului
roman.
In deceniul 4, apar concepte noi ca: puritate etnica, etnii inferioare, primejdie bioetnica,
minoritati balast. Se poate constata, influenta ideilor lui Robert Ritter, psihologul si psihiatrul
care conducea in Germania, Centrul de Cercetare pentru Igiena Rasiala si Biologia Populatiei
si care avea ca scop principal, combaterea "flagelului tiganesc".
Bibliografie
c. ZIUA DE 8 APRILIE
Discriminarea rromilor a fost si din pacate mai este o realitate chiar daca foarte greu
recunoscuta. Stereotipurile si prejudecatile perpetuate de veacuri au contribuit la promovarea
unor idei care au apropiat poporul rrom de portile infernului.
Secolul XX a debutat cu politici represive care aveau un sprijin in ideologia cu
caracter rasist- determinismul biologic- Statul modern, in loc sa acorde protectie celor slabi,
ar face mai bine sa isi indrepte atentia spre incurajarea elementelor biologice valoroase,
utilitatea sociala sau insusirile biologice ale individului devenind astfel unitatea de masura a
valorii sociale a acestuia. Al doilea razboi mondial, a insemnat momentul favorabil, punerii
in aplicare a acestor idei. Soarta rromilor era pecetluita. Este greu de evaluat numarul
rromilor care traiau in Europa interbalica, si numarul victimelor. Unii istorici estimeaza
numarul de rromi la 5 mil. sau chiar mai mult.
Au fost supusi «solutiei finale» si copii - Omul era ucis nu pentru ceea ce a facut ci
pentru ceea ce este.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, rromii incep sa infiinteze pe plan local si
national organizatii cu caracter religios si cultural. In 1965, la Paris lua fiinta Comitetul
International al Tiganilor, care promova infiintarea de filiale in mai multe tari, in vederea
promovarii drepturilor legitime la existenta a poporului rrom si recunoasterea nedreptatilor
facute rromilor in anii celui de-al doilea razboi mondial (1939-1945), ani ai holocaustului si
pentru poporul nostru.
La lucrarile celui de-al doilea Congres Mondial al Tiganilor, tinut la Geneva in aprilie
1978, vor participa 120 de delegati si observatori din 26 de tari. India, tara mama, a fost
reprezentata de o delegatie numeroasa. S-au ales delegatii pentru O.N.U. pentru Comisia
pentru Drepturile Omului si pentru UNESCO.
Soarta pe care rromii au avut in anii razboiului va domina discutiile celui de-al treilea
congres, tinut la Gottingen, in mai 1981.
Rromii care nu au putut lucra in agricultura de stat sau cooperatista «ca urmare a
dezvoltarii industriei, au navalit in orase; unii s-au calificat pe baza cerintelor de atunci, din
lautari au devenit muncitori, altii au aglomerat orasele »[17] in sectorul salubritatii sau
resurselor refolosibile. Bunii mestesugari au fost recrutati in cooperativele mestesugaresti din
rural sau urban. « Socialismul a distrus in mare masura profesiile traditionale ale romilor si
prin aceasta multe dintre componentele vietii lor traditionale».[18] De asemenea « comertul
ambulant a fost practicat de anumite categorii de tigani fie in baza unor autorizatii, fie
ilicit »[19]
In aceste conditii, doi sociologi din grupul celor 6-7 persoane rrome[26] care se straduiau sa organizeze
dizidenta rroma, inca din anul 1976 (Nicolae Gheorghe si Vasile Burtea), pe langa demersurile de atentionare catre
autoritati, au procedat, sub pseudonim (Alexandru Danciu si Cosmina Cosmin), la sensibilizarea opiniei publice si
institutiilor vestice (prin intermediul postului de radio Europa Libera si publicatiile pariziene L'Alternative si Le
Matin[27]) fata de situatia tot mai degradata a rromilor din Romania
BIBLIOGRAFIE
Blaga Ion, Populatia Romaniei: un eseu demografic, economic si social -politic, Bucuresti,
1972
Burtea Vasile, Romii intre diacronia si sincronia populatiilor de contact, Bucuresti, 2001
Burtea Vasile, Neamurile de romi si modul lor de viata, in "Sociologie Romaneasca" 1994,
nr. 2-3
Pons Emmanuelle, Tiganii din Romania, o minoritate intranzitie, Ed. Compania, 1999
Zamfir Elena, Zamfir Catalin, Tiganii intre ignorare si ingrijorare, Ed. Alternative, Bucuresti,
1993
In diferite lucrari din strainatate, sunt mentionate mai multe personalitati ca facand
parte din etnia rromilor, precum: actorii Charlie Chaplin, Michael Caine, Bob Hoskins si Yul
Brinner, actritele Rita Hayworth si Ava Gardner, sportivul Eric Cantona, interpret de
jazz Jean - Baptiste Reinhardt "Django", dansatorul si coregrafulJoaquin Cortes, Gipsy
Kings s.a.
Dupa cum se stie, de-a lungul vremii, au activat in context romanesc, o serie de
personalitati ale vietii istorice, sociale, stiintifice, culturale si artistice din randul rromilor, ca
de pilda: domnitorul Stefan Razvan, carturarii Ion Budai Deleanu, Petru Maior, Anton
Pann, dr. Victor Babes, scriitorul Gheorghe Lazurica-Lazureanu, actorul Stefan Banica,
violonistii Grigoras Dinicu, Ion Voicu, Stefan Ruha, vestiti lautari si instrumentisti, ca Barbu
Lautaru [Vasile Barbu], Petre Cretul Solcan, Cristache Ciolac, George Boulanger [Vasile
Pantazi], Sava Padureanu, Anghelus Dinicu, Fanica Luca, Damian Luca, Florea
Cioaca, Toni Iordache, Faramita Lambru, Ilie Udila, Marcel Budala, Ion Onoriu, Ionel
Budisteanu, Ion Dragoi, Nicusor si Victor Predescu, Nicu Stanescu, Alexandru Titrus, Ion
Albesteanu, Fratii Gore s.a., straluciti solisti vocali precum Zavaidoc (Marin
Teodorescu), Cristian Vasile, Dona Dumitru Siminica, Florica Rosioru, Romica Puceanu,
Gheorghe Lambru s.a.Dintre liderii si militantii rromilor din perioada interbelica ii citam
pe Gheorghe Niculescu, Marin I. Simion, Naftanaila Lazar s.a., iar dintre cei care s-au
remarcat inperioada comunista ii mentionam pe Ion Cioaba, cercet. Gheorghe
Nicolae, prof. Petre Radita, scriitorul Valerica Stanescu, sociologul si economistul Vasile
Burtea, muncitorul Buceanu - ultimii doi fiind si arestati cu prilejul demonstratiei de la
Brasov din 15 nov. 1987, iar Buceanu stramutat cu domiciliul fortat in Ialomita s.a.).
Poeti: Stefan Fuli, Luminita Mihai Cioaba (si prozatoare), Gelu Magureanu, Marius Lakatos
s.a.
Actori si regizori: Moca Rudi, Mihai Raducu, Vera Lingurar, Zita Moldovan, Sorin Sandu
Aurel, Madalin Mandin, Vali Rupita (regizor) s.a.
Artisti plastici: Eugen Raportoru (pictor, al carui unchi a fost literatul Mircea Ciobanu), Ion
Micuta (grafician, dar si poet, saxofonist), Petre Marian (sculptor), artistii - fotografi Rupa
Marconi si Mihaela Cimpeanu (si sculptor), Octavian Bonculescu (grafician) etc.
Muzicieni: Johnny Raducanu, Florin Niculescu (violonist), Madalin Voicu, Marin Petrache
Pechea, Marius Mihalache, Damian Dr aghici s.a.
Interpreti de muzica lautareasca: Gabi Lunca, Valentina Mocanu, Mioara si Paula Lincan,
Cornelia Catanga-Padureanu, Panseluta Fieraru, Elena Pascu, Nelu Ploiesteanu, Dan
Armeanca, Nicolae Guta, Sandu Ciorba, Viorica de la Clejani s.a.
Solisti-instrumentisti: George Udila, Ion Miu si fiul sau George, Mieluta Bibescu, Leonard
Iordache, Marian Mexicanu, Marin Alexandru, Ionita de la Clejani, Serban Izidor (violonist
din Stana, Satu Mare, a jucat in filmul "Gadjo dilo"), instrumentistii din Taraful Clejani si
Zece Prajini, Ansamblul "Ghi Romano" s.a.
Istorici: Petre Petcut, Ion Sandu, Mariana Sandu, Florin Manole s.a.
Publicisti, ziaristi, editori: Vasile Ionescu, Gheorghe Paun-Ialomiteanu, George Lacatus s.a.
In radiovizual: Carmen State, Carmen Marcu, Loredana Ciuraru, Valentin Pepenel,
Cristinela Ionescu, Ciprian Necula, Zoltan Petru s.a.
Teologi: Gheorghe Velcu (Tr. Severin), Pr. Dumitrescu (Mures), Pr. Nicolae (Raea Nuta din
Brasov), Florin Nasture, Silviu Dulceanu, Boris Caraion s.a.
Lideri si militanti rromi: Ion Onoriu, Gabi Lunca, Ivan Gheorghe, Ion Cioaba, Rudi Varga,
Nicolae Bologa, Viorel Bumbu, Octavian Stoica, Dumitru Ion Bidia, avocatul Nicolae Bobu,
Florin Cioaba, Constantin Padureanu, Ioni Geza, Florin Motoi s.a.
Activisti rromi din organizatii neguvernamentale: Emilian Niculae, Vasile Ionescu, Costel
Bercus, Mariana Buceanu, Nicoleta Bitu, Letitia Mark, Valentin Pepenel, Dan Doghi, Gelu
Duminica, Ötvös Geza, Vazsi Robert, Magda Matache, Marian Mandache, Adi Vasile, Mihai
Neacsu, Delia Grigore, Mihaela Zatreanu etc.
Cadre didactice universitare, precum prof. dr. Florea Chiriac (constructii), lect. dr. Delia
Grigore, conf. dr. Vasile Burtea, lect. drd. Letitia Mark, sau profesori in licee si scoli, ca:
Petre Radita, Ion Radulescu, Mirena Iovan-Cionca, Mihaela Zartreanu, Dan Mihoc, Ionel
Cordovan, Nicolae Pandelica, Rodica Batrana, Loredana Mihaly, Gina Anton, Jupter Borcoi,
Scripcariu Petronia, Danciu Elisabeta, Marin Cretu, Victor Gheorghe (si primar la Cojasca -
DB) s.a.
Inspectori scolari si profesori: Ina Radu, Ilie Pipoi, Salomeea Romanescu, Dan Mihoc,
Anghel Nastase, Iorga Nicolae, Stefan Roman, Costica Batalan, Paulina Mihai, Costica
Alexe, Stefana Feraru, Gheorghe Fieraru, Ghita Tudorita, Olga Markus, Ion Ionel, Sandu Ion,
Angela Tica, Alexandru Graur, Elena Motas, Nadia Gazsi, Gelu Neagu, Anca Negrea, Silviu
Dulceanu, Mihaela Zatreanu, Florin Fleican s.a.
Sportivi: boxerii Ilie Dragomir, Gheorghe Stefan, Gheorghe Simion si fii, Marian Negoescu
(lupte greco - romane, Pitesti), fotbalistul Banel Nicolita, antrenorul de fotbal Banica Oprea
(Mangalia) s.a.
Oameni de afaceri: Vasile Baiculescu (om de afaceri si primar la Toflea), Ninel Potirca
(presedintele Patronatului Oamenilor de Afaceri Rromi din Romania), Florin Motoi s.a.
Revolutionari rromi: Dumitru Dinca, Nucu Serafim, Martir Janos Paris, Gheorghe Nicolae,
Emilian Niculae, Vasile Burtea, Septeleanu si Lache Cercel din Constanta, Costica Eftimie
(Brasov) s.a.
Judecatori de pace: Marin Constantin "Suta", Ion Lazarica din Dambovita s.a.
In perioada medievala nomadismul acestor etnici prin toate tarile Europei de Apus era
privit cu ostilitate si reticenta, rromii fiind considerati pagani si deci in legatura cu spirite
necurate, iar in tarile Europei Centrale si de Rasarit, nomadismul lor era limitat in buna
masura de riscul de a fi transformati in robi si de fiscalitatea la care erau supusi cei ramasi
nomazi. Dar si in aceasta parte a Europei, contactul rromilor cu autohtonii a fost multa vreme
limitat, ei constituind o lume aparte, greu compatibila cu cea traditionala. Nomazi sau
sedentari, rromii au devenit cu timpul o componenta atipica a umanitatii continentului
european.
Masurile de sedentarizare si integrare sociala a lor, incepute inca din secolul al XVIII-lea,
demonstreaza faptul ca prezenta acestei etnii era perceputa ca ceva special care solicita
masuri in consecinta. Treptat, societatile moderne au devenit din ce in ce mai constiente de
necesitatea reglementarii acestei probleme in spiritul Europei.
Pentru mine este evident un lucru: cautarea unei solutii nu se poate confunda cu gasirea
acesteia si, de aceea, pot spune ca, astazi, problema este la fel de nerezolvata ca si acum doua
sute de ani. Din pacate sau, din fericire, problema trebuie si poate fi rezolvata acum. Orice
amanare poate aduce Europei dificultati inimaginabile.
Astazi, la inceputul secolului al XXI-lea, lumea civilizata a Europei se afla din nou in
fata acestei importante probleme, din ce in ce mai complexa si mai amenintatoare. Prin
gravele implicatii pe care le presupune neintegrarea etniei rromilor in contextul valorilor atat
de greu castigate intr-o istorie zbuciumata de peste doua milenii, Europa s-ar expune unor
riscuri esentiale pe termen lung. Este vorba de o provocare de anvergura in care nu sunt
admise solutii de compromis si nici tergiversari.
Chiar daca in zilele noastre rasismul se mai manifesta rareori in formele din perioadele
anterioare (persecutii, expulzari, tracasari, segregatie, etc.), el se face totusi simtit sub forma
unor reactii fata de toate populatiile subdezvoltate care, intr-un fel sau altul, ingreuneaza
mersul unei societati dinamice.
Toate acestea complica intelegerea lumii ciudate si neadaptate a rromilor. Daca Europa
are astazi de rezolvat problema integrarii culturale si sociale a rromilor, implicit, si Romania
o are si trebuie sa-i dea un raspuns. In rezumat, putem spune ca evolutia lumii rromilor in
contextul istoriei europene este atipica si legata tot timpul de probleme speciale. De unde vin
acestea? In primul rand din faptul ca rromii sunt singura populatie din Europa de alta rasa,
dintr-o zona foarte particularizata a altui continent, cu un specific lingvistic si cultural total
diferit de cel european. Deci, rromii sunt "altceva" fata de europeni, in primul rand din punct
de vedere rasial, apoi cultural.
Aceste premise ale istoriei lor au dus la o evolutie si la o adaptare cu totul particulare in
contextul civilizatiei europene. Toate aceste cauze, la care se adauga robia si nomadismul, au
determinat, in timp, izolarea si marginalizarea rromilor in relatia cu celelalte etnii ale
Europei. De aceea, problema integrarii lor in lumea actuala a continentului, are trei
coordonate esentiale: rasiala, culturala si sociala.
Este evident faptul ca rezolvarea integrarii lor rasiala si culturala, probleme initiale ale
lumii rromilor, reprezinta o premisa obligatorie pentru integrarea sociala a acestei etnii.
Problemele rasiale ale Europei sunt departe de a se fi epuizat in lumea de astazi, ele avand
radacini adanci in istoria si constiinta colectiva a acestui spatiu istoric.
Din punct de vedere cultural, constatam ca rromii vorbesc astazi o varianta necultivata a
limbii sanskrite, incompatibila lingvistic cu atat de evoluatele si cultivatele limbi europene,
iar cultura lor exista doar sub forma orala dupa aproximativ 800 de ani de prezenta in Europa.
Pentru aceste doua trepte ale integrarii rromilor in lumea civilizata exista o singura
varianta sigura de rezolvare: educarea acestei etnii, respectandu-i-se specificul cultural si
traditia dar prin racordarea acestui sistem educational la valorile culturii si civilizatiei
europene.
Necesitatea unei reformari educationale si, implicit, morale a etniei rromilor, ca treapta
obligatorie spre integrarea lor rasiala si culturala in spatiul european, este resimtita stringent
de toate tarile continentului puse in fata acestei problematici dificile ce poate perturba grav
dinamica unei lumi a carei optiune esentiala este civilizatia.
In ceea ce priveste originea acestei populatii, putem spune ca mereu acest subiect a fost
invaluit in mister desi, din punct de vedere informational, nu ar fi fost justificata aceasta
situatie. Dar aspectul fizic, diferit la majoritatea rromilor de cel al europenilor, moravurile
lor, precum si libertatea de nimic ingradita a acestor oameni au constituit poate suportul celor
mai fanteziste ipoteze privind originea si felul lor de a gandi.
O legenda ii prezenta pe rromi drept urmasii insotirii lui Adam cu o prima femeie,
anterioara Evei. Prin aceasta ultima ipoteza biblica rromii apareau ca nefiind vizati de pacatul
originar si, deci, neavand obligatia de a-si castiga painea cu sudoarea fruntii lor, asa cum
trebuie sa o faca urmasii lui Adam si ai Evei, conform genezei biblice. Toate aceste ipoteze s-
au dovedit a fi ulterior fanteziste, ca si cele privind originea egipteana a rromilor, chiar daca o
asemenea ipoteza a fost sustinuta la un moment dat si de Voltaire, care vedea in rromi pe
descendentii vechilor preoti ai zeitei Isis. Alti rromologi au vazut in rromi fie descendentii
druizilor celtici, fie urmasii primilor prelucratori ai metalelor, fie reprezentantii unui popor
misterios ce a fost la originea civilizatiilor orientale si europene, ba chiar pe urmasii
locuitorilor misteriosului continent Atlantida.
Originea rromilor a fost una dintre cele mai controversate probleme de istorie a unei
etnii. In preocuparile de lamurire a istoriei lor s-au conturat de la inceput doua mari orientari.
Exista si ipoteze privind o asa zisa origine biblica a rromilor; astfel, ei ar fi unul dintre
triburile Israelului care, dupa robia babiloniana, nu au revenit in Tara Sfanta etc.
Aceste ipoteze nu au nici un fundament istoric dovedit asa cum a aratat si Francoise
Cozannet in Mythes et coutumes des tsiganes. In disputa au ramas doar doua importante
ipoteze, exprimate de tot atatea grupuri de sustinatori ai ideii originii egiptene si, respectiv,
indiene a rromilor. Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, a avut intaietate ipoteza originii
egiptene a rromilor si aceasta, se pare, datorita atat culorii inchise a pielii, cat si a faptului ca
multi dintre ei se ocupau cu vrajitoria, faima de 'vrajitori' avand-o in Evul Mediu, in special,
egiptenii. Datorita particularitatilor de viata, de limba si a nomadismului, rromii au putut fi
mai putin cunoscuti, informatiile razbatute din interiorul comunitatilor lor fiind mereu
alterate de aura de mister ce le insotea. George Potra, in Contributiuni la istoricul tiganilor
din Romania, sustine ca renumele de vrajitori le putea veni si din aceea ca erau pagani,
putand fi astfel considerati dintre cei ce erau in legatura cu duhuri necurate.
In perioada moderna s-a impus aproape unanim ideea ca locul de origine a rromilor este
nordul Indiei, mai exact zona Marele Punjab. Personal cred ca este posibila migratia si din
zonele adiacente: Kashmir, Rajestan, Pakistan, foste teritorii ale Imperiului Persan, de unde,
datorita expansiunii Islamului si invaziei acestuia, rromii ar fi migrat spre Europa si nordul
Africii. Cele mai concludente argumente in demonstrarea originii indiene a rromilor sunt,
insa, cele de ordin lingvistic. Dintre invatatii romani, cel mai documentat in demonstrarea
originii sanscrite a limbii rromilor si a faptului ca acestia sunt veniti din India este Barbu
Constantinescu.
In mod convingator, pana in prezent, s-a impus ideea originii rromilor din zona Punjab a
Indiei.
In multe lucrari, intalnim opinia ca o alta navalire silentioasa si persistenta, produsa de-a
lungul secolelor prin infiltratii lente, o reprezinta triburile de indieni originari din Punjab, mai
bine cunoscuti sub numele de Tzigani sau Gitani, nume derivat din Egiptiani. Eu, cel putin,
sunt convins de pertinenta acestei ipoteze, mai putin de faptul ca Tzigan sau Gitan ar proveni
din Egiptian deoarece am avut prilejul sa dialoghez in limba tiganeasca cu cetateni
din Bangladesh. Spre surprinderea mea, ei isi manifestau uimirea ca eu cunosc limba bengali,
oficiala in aceasta tara din nordul Indiei. De aici am dedus ca limba tiganeasca actuala difera
foarte putin de limbabengali, una dintre limbile desprinse din sanskrita, ca si tiganeasca, in
jurul anului 1000 d. H. Asemanarile sunt frapante si pot fi verificate de orice curios
cunoscator al limbii rromani.
Daca originea rromilor este astazi mai putin controversata, acceptandu-se ideea venirii lor
din India, ipotezele referitoare la cauzele migrarii lor spre Europa si alte zone au ramas inca
neelucidate. O referire la aceasta face Dimitrie Dan, in lucrarea Rromii din Bucovina, care
considera plecarea rromilor din India ca fiind datorata legilor lui Manu prin care: se degrada
conditia omului sub cea a dobitoacelor.
Este posibil un asemenea exod, iar daca acesta s-a produs, credem ca este vorba doar de o
migrare de mai mica amploare si doar spre zonele invecinate ce nu erau sub incidenta legilor
lui Manu. O posibila confuzie in stabilirea locului si datei migratiei rromilor poate veni si din
faptul ca ascensiunea Islamului a produs dislocari de populatii cu caracteristici somatice
asemanatoare si vorbitoare a unor limbi inrudite cu limba tiganeasca, cum ar fi populatii din
Afganistan sau Iranul de Rasarit. Cei care s-au ocupat de istoria rromilor au facut tot felul de
supozitii referitoare la exodul acestora. S-a dovedit, insa, ca este foarte dificil sa se precizeze
data exacta si motivele emigrarii in masa din tara de origine. In 1875, istoricul francez
Bataillard a rezumat tot ce s-a scris despre rromi pana la acea data si a ajuns la concluzia ca
acestia si-au inceput emigrarea intre secolele al VII-lea si al VIII-lea d.H. Bazandu-se in mare
parte pe studiile renumitului rromolog Miklosich si ale invatatului olandez Gweie, Schwicker
combate, in 1883, teoriile lui Grellmann si ale succesorilor sai privind migrarea rromilor spre
Europa. Amintim ca rromologii Grellmann, Fessler si Mate Brun fixeaza plecarea rromilor
intre 1398 si 1399 si dau drept cauza a emigrarii invadarea Indiei de catre Tamerlan, a carui
cruzime a fortat un mare numar de locuitori sa-si paraseasca locul de origine. Aceasta idee
este sustinuta si de catre M. Kogalniceanu in lucrarea Esquisse sur l'histoire, le moeurs et la
langue des Cigains.
Istoricul A. F. Pott afirma ca rromii existau in Imperiul de Rasarit de prin secolul al XI-
lea, cand bizantinii au adus mai multe mii de robi din Siria. De la austriacul Schwicker aflam
ca la rezultate asemanatoare in ce priveste localizarea in timp ajunge si invatatul olandez M.
F. D. Gweie care ii considera pe rromi identici cu tribul de popor Djatt din Asia de Est si pe
care ii presupune adusi din India de catre cuceritorii arabi intre secolele VI - IX e.n. in Asia
de Vest. Dintre acestia, cateva mii, se pare ca au fost transpusi, de catre bizantini in 855 in
Siria.
In legatura cu migratia cred ca este bine, pentru moment, sa reproduc opinia istoricului I.
H. Schwicker, aceasta fiind o sinteza a teoriilor formulate in acest sens, pana in a doua
jumatate a secolului al XIX-lea. Acesta sustine ca trebuie tinut cont de faptul ca limbajul
rromilor, in special gramatica, se aseamana foarte mult cu limbile actuale ariene ale Indiei,
incat se poate presupune ca toate aceste limbi, in numar de opt, s-au format in aceleasi
conditii si in acelasi spatiu. Din motive lingvistice, acelasi savant sustine ca emigrarea
rromilor din India a avut loc doar atunci cand limbile noi indiene au fost deja formate, intr-o
perioada cand, datorita destramarii limbii sanskrite, vechea declinare indiana disparuse deja
in jurul anului 1000 d.H. Aceasta presupunere pare mult mai aproape de realitate decat
ipoteza lui Grellmann si a succesorilor sai, conform careia emigrarea rromilor din India ar fi o
urmare a cuceririlor mongolului Tamerlan. Trebuie recunoscut astazi faptul ca, datorita
studiilor filologilor, se poate trasa, in linii mari, drumul parcurs de rromi din India spre
Europa. Cu ajutorul filologiei comparate, s-au gasit in limba rromilor cuvinte persane,
armenesti, turcesti, grecesti, slave, romanice. Pe baza observatiilor privind influenta
diferitelor limbi asupra limbii rromani, s-au putut face referiri interesante privind itinerariul
rromilor spre Europa. Astfel, Miklosich este de parere ca rromii au trebuit sa fi stat mai mult
in imperiul bizantin, deoarece au in limba lor multe cuvinte din limba greaca. Ideea ca rromii
au stat mult in imperiul bizantin o intalnim si la Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae.
Istoricul Miklosich presupune ca in Spania rromii provin dintr-o singura grupa, din care o
parte ar fi trecut muntii Pirinei si nu a venit din Africa prin Gibraltar. Aceasta ipoteza a fost
combatuta ulterior, in mod categoric, de catre istoricul Bataillard. In acelasi timp, toate
documentele existente privitoare la aparitia rromilor in Europa, au condus la ideea ca acestia
s-au ivit o data cu ultimele invazii mongole. Acest fapt este in concordanta cu ipoteza
existentei unor grupari tiganesti in Caucaz si Crimeea. George Potra sustine ca rromii care
pornisera spre nord au fost supusi fara dificultate de catre tatari. Acest fapt este plauzibil
deoarece aparitia rromilor in tarile romane corespunde cu drumul si epoca navalirilor tatare
spre mijlocul secolului al XIII-lea.
In studiul sau despre rromi, Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue des
Cigains connus en France sous le nom de Bohemiens, Mihail Kogalniceanu consemneaza
existenta in Ungaria, in anul 1260, in timpul regelui Bela al IV-lea, a unui popor pe
nume Ghingari sau Cingari. Aceeasi informatie este furnizata si de istoricul Schwicker. La
noi, Nicolae Iorga a emis ipoteza aparitiei rromilor ca populatie adusa de valurile de
migratori mongoli spre Europa pentru a putea fi folositi ca buni mestesugari. Se poate, insa,
tot atat de bine, ca nu toti rromii sa fi fost transformati in robi si, astfel, o parte dintre ei sa fi
putut duce o viata nomada, putand sa apara in tarile romane si independent de navalirile
tatare. Astazi, rezumand ideile istoricilor, putem concluziona faptul ca migratia rromilor din
India spre Europa a fost un fenomen complex ce a presupus mai multe faze derulate spatial si
temporal avand ca certitudini:
Balcanica;
- din nordul Africii prin Gibraltar in Spania;
In ceea ce priveste limba tiganeasca putem spune, fara ezitare, in urma unor cercetari
personale recente, ca exista foarte multe cuvinte de origine sanskrita in lexicul acestei
limbi, despre care s-a presupus ca provin din alte limbi. In acelasi timp, am constatat, fara
echivoc, faptul ca structurile gramaticale ale limbii tiganesti sunt aceleasi cu cele ale limbii
sanskrite, intre aceste limbi existand o relatie foarte stransa, comparabila cu cea dintre limba
romana si cea latina. De fapt, rezultatele acestor cercetari urmeaza sa vada lumina tiparului
prin lucrarea Limba sanskrita si limba rromani, existenta deja in manuscris. Din acest unghi,
pe viitor sunt asteptate clarificari care, vor pune intr-o alta perspectiva datele detinute acum
de catre istorici si lingvisti.
Cu felul lor de viata si in ciuda persecutiilor, rromii au 'cucerit', fara lupta si fara varsare
de sange, teritoriul Europei si al altor continente, inscriindu-se in istoria si constiinta celorlalti
oameni ca o prezenta ciudata si straina, dar de netagaduit. Ei au gasit mereu solutii pentru
supravietuire,cu o tenacitate incredibila. Acest fapt este usor de remarcat chiar daca, uneori,
datele referitoare la evenimentele legate de viata acestei etnii sunt insuficiente sau chiar
contradictorii. Voi sustine aceasta idee in cele ce urmeaza.
Astfel, desi istoricul Eccard sustine ca Polonia a fost primul azil al rromilor, savantul
Bataillard este de parere ca rromii au venit mai tarziu in Polonia si ca poporul considerat a fi
fost cel al rromilor si consemnat in 1256 era, de fapt, un trib de tatari. In Cronica di Bologna,
Muratori sustine ca primii egipteni sau zingari care au sosit in oras au fost inregistrati la
1422. Apoi Borow avanseaza ideea ca primii rromi, atestati documentar, ar fi fost o ceata de
3000, care au aparut in anul 1417 langa Suceava, cu permisiunea voievodului Alexandru I. In
anii urmatori, alte cete de rromi ar fi patruns in Tara Romaneasca, Transilvania si Ungaria.
Astfel, un grup de rromi condusi de voievodul Laslo s-a stabilit la Ziss si a obtinut de la
regele Sigismund autorizatia de a locui in apropierea oraselor libere si a oraselor regale. In
Ungaria rromii aveau statutul de peculium regis (domeniul regelui n.n), privilegiu ce ii punea
automat sub protectia acestuia. Mihail Kogalniceanu arata ca prima consemnare demna de
luat in seama este cea referitoare la aparitia rromilor in Moldova, sub domnia lui Alexandru
cel Bun, in 1417. Acelasi istoric considera ca celelalte consemnari si ipoteze sunt insuficiente
pentru stabilirea datei aparitiei rromilor in sud-estul Europei.
In realitate, primele atestari documentare referitoare la rromii din teritoriile romanesti
sunt constituite de: un document din 1385 al lui Dan Voda si un hrisov din 1388 al lui Mircea
cel Batran. Nu este gresit sa presupunem faptul ca rromii existau de mai mult timp in tarile
romane, fata de referirile documentare. Este oricand posibila descoperirea unor noi hrisoave
care sa confirme acest fapt. Cu cat inaintam in timp, datele devin mai clare, mai abundente,
permitand elaborarea unor ipoteze mai pertinente. Astfel, datele ulterioare anului 1417 sunt
mai greu de contestat, ele fiind destul de unitare ca inteles, desi apartin unor izvoare diferite.
In acest mod, aflam ca in 1417 rromii au urcat spre Germania, in imprejurimile Marii
Nordului, iar in 1418 au patruns in Elvetia ca o mare hoarda a unei natii necunoscute, bruna
la culoare, cu o figura straina, prost imbracata, inarmata cu pasapoarte ale oficialitatilor
bisericesti si obstesti. Acestia se numeau Cingari sau Rromi iar seful se chema Mihai. Patru
ani mai tarziu, in 1422, zicand ca vin din Egipt, condusi de un anume Andrei, rromii apar in
Bologna si Bale. Intre 1430 si 1440 rromii au aparut in Anglia, iar in 1458, este data deja o
ordonanta a guvernului acestei tari avand caracter ostil rromilor. Putkanov ii mentioneaza pe
rromi in Rusia, in jurul anului 1500.
Dupa anul 1500, primele mentiuni referitoare la rromi sunt inregistrate in anul 1501, in
Polonia si Lituania, iar in Suedia, in 1513. Frank Sebastian scrie, in secolul al XVI-lea, ca
rromii sunt raspanditi in Europa astfel: o parte in Lombardia, o parte in insula Creta si o alta
parte in insula Candia. O subdiviziune a rromilor din Ungaria, dupa ce a trecut prin
Germania, a ajuns in Franta, Anglia si Spania. In 1561, Francisc I a dat primele ordine de
persecutie a rromilor, iar in 1612, in Franta este consemnata a doua persecutie oficiala. Desi
ostilitatea manifestata fata de rromi a fost unanima in tarile Europei in perioada medievala,
intalnim si preocupari serioase de civilizare si integrare sociala a lor. Astfel, Maria Tereza a
dispus emanciparea rromilor din Imperiul Austriac si, in consecinta, a emis, in aceasta
directie, ordine in 1768 si 1773. Iosif al II-lea a reluat aceasta actiune printr-o circulara datata
1782. In conditiile in care referirile la rromi sunt rare, iar unele contradictorii, o problema
mult disputata a fost si aceea a numarului acestei populatii in tarile Europei. Pana in secolul
al XIX-lea nu a fost posibila intocmirea unor statistici credibile, date fiind informatiile total
insuficiente pentru realizarea acestui lucru. Trebuie facuta precizarea ca, intre secolele XVI-
XVIII, rromii din Europa au avut acelasi statut ca si pana la anul 1500. Mai precis, in rasaritul
Europei, se intalnesc rromii robi, adusi si vanduti de tatari in Moldova, Tara Romaneasca,
Transilvania, Bulgaria, Serbia, Polonia si Rusia. Dar tot in rasaritul Europei este intalnita si
categoria rromilor nomazi, care, ca si in apusul continentului, pentru o taxa anuala platita
domnitorului, aveau dreptul la libera circulatie in tara respectiva. O a treia categorie de rromi,
intalniti in rasaritul continentului, desi mult mai putin numeroasa, este aceea a rromilor liberi,
de obicei, meseriasi, muzicanti, aurari etc. Daca, in aceasta perioada, situatia rromilor din
rasarit, putem considera ca a ramas relativ stabila, in apusul Europei, rromii nomazi au fost
tinta unor persecutii si prigoane oficiale atat pe linie administrativa cat si religioasa. Dupa
cum am mai spus, rromii aveau faima de vrajitori, deci aflati in legatura cu duhuri necurate,
ceea ce impunea o eliminare a lor din comunitatile umane sau, in cel mai bun caz, o limitare
stricta a contactului lor cu celelalte populatii.
Primele statistici din secolul al XIX-lea indica un numar destul de important de rromi in
Europa si in lume. Semnalam doua dintre cele mai reprezentative statistici din secolul al
XIX-lea referitoare la rromii inregistrati in Europa si in intreaga lume. Statistica rromologului
Cora Guido, din lucrarea Die Zigeuner, consemneaza in Europa, la 1890, cifra de 779.000 de
rromi, ponderea principala fiind inregistrata in zona Balcanilor si cea a Europei Centrale.
Pentru intreaga lume aceeasi statistica avanseaza cifra de 2 000 000 de rromi.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, informatiile despre rromi devin din nou foarte
sarace, mai ales in rasaritul si centrul Europei, unde numarul lor era considerabil. Cu mici
exceptii, tarile comuniste au evitat o abordare de esenta a acestei probleme. O abordare,
totusi, a problemelor etniei tiganesti a existat in Ungaria, incepand cu anii '70, prin emisiuni
la radio, dezbateri in presa si in parlamentul tarii.
In Iugoslavia anilor '80 a aparut un dictionar al limbii rromilor iar in cateva localitati din
Kosovo au fost infiintate scoli primare cu predare in limba tiganeasca.
In Polonia, din initiativa autoritatilor, pentru atragerea rromilor in viata tarii, in unele
localitati au fost ridicate biserici in care slujbele religioase se tin in limba tiganeasca.
Exista particularitati care trebuie sa fie evidentiate pentru ca ele sunt cheia viitoarei
intelegeri a lumii rromilor. Daca in cele mai multe tari europene aparitia rromilor este
consemnata in general dupa anul 1417, in sudul Dunarii ei sunt atestati documentar inca din
anul 1248 printr-un hrisov de donatie dat de tarul Dusan al sarbilor. Din acest act rezulta ca
rromii traiau in aceasta zona din primele decenii ale secolului al XIII-lea. Aceasta informatie
provine de la Nicolae Iorga, din Anciens documents de droit roumain. Devine astfel fireasca
presupunerea existentei rromilor si in tarile romane in aceasta perioada de indata ce ei deja
constituiau in Serbia obiectul unor donatii.
Date fiind cele mentionate mai sus, credem firesc sa presupunem aparitia rromilor in
tarile romane atat prin partea de rasarit a tarii (adusi de migratia tatarilor), cat si din sudul
Dunarii, prin nomadism, justificandu-se astfel si atestarea documentara a rromilor in aceasta
perioada.
In acest sens, se poate mentiona ca in tarile romane, existenta rromilor este pentru prima
data atestata intr-un document de la Dan Voda (1384-1386), emis in anul 1385. Prin acest act,
domnitorul dona manastirii Vodita patruzeci salase de rromi (salas - grup de rromi format
dintr-o familie sau un singur individ-n.n.), care treceau, astfel, sub jurisdictia noului stapan.
In 1388, Mircea cel Batran daruia manastirii Cozia, 300 salase de rromi, fapt ce demonstreaza
inca o data ca rromii erau numerosi in Tara Romaneasca, din acel moment. Reamintim si
consemnarile despre rromi facute in 1417 sub domnia lui Alexandru cel Bun, prin care era
precizata existenta unei grupari de 3000 de rromi langa Suceava. In hrisoavele secolelor XIII-
XIX este evidenta existenta unei stapaniri domnesti asupra rromilor cu statut de robi. In multe
situatii domnia ii transforma pe rromi in obiectul unor danii catre manastiri sau boieri.
Iata, din aceasta perioada, continutul mai multor documente ale Sihastriei Manastirii
Putna, acte de danie, din vremea lui Stefan cel Mare si de mai tarziu, puse in lumina de
istoricul Dimitrie Dan in lucrarea Manastirea si comuna Putna. Dintre acestea cele mai
cunoscute sunt:
Uricul din 1490, dat la Suceava, prin care Stefan cel Mare daruieste manastirii Putna
unsprezece salase de rromi cu mai multe suflete, ca robi, pe care ii avea din
Basarabia; uricul din 1503, prin care Stefan cel Mare confirma Manastirii Putna stapanirea
pentru patru salase de rromi, cu 13 suflete; uricul din 1581 prin care Iancu Voda a daruit si
intarit Manastirii Putna 53 salase de rromi, cu 184 de suflete, cu femeile si copiii
lor; hrisovul din 1627, prin care Miron Barnovski a daruit Manastirii Putna 17 salase de
rromi, cu 34 de suflete. La acestea se poate adauga hrisovul din 1736 prin care se consemna
ca Manastirea Putna poseda 174 de suflete de robi manastiresti. Toate aceste danii au fost
intarite de Grigore Ghica Voda la 1688.
Dimitrie Dan este de parere ca cele mai multe familii ale robilor de odinioara s-au stins,
iar cele care au mai ramas s-au amalgamat cu bastinasii locuitori romani.
Tot din aceasta perioada, din documentele Manastirii Sucevita, aflam ca, in 1559,
Alexandru Voda confirma logofatului Movila satele Overcauti si Lencicova de langa Nistru
'si cateva fete de rromi" cumparate de la un anume Petrascu Gorescul cu 30 aspri. Prin aceste
danii si mosteniri a aparut categoria rromilor 'vatrasi' (stabiliti la o anumita vatra).
Din perioada 1350 - 1850 ne-au ramas foarte multe documente, cea mai valoroasa
culegere de asemenea acte fiind realizata de George Potra, in cartea sa Contributiuni la
istoricul rromilor din Romania, privitoare la conditia sociala a rromilor
din Moldova siTara Romaneasca. Numarul mare al robilor, din aceasta perioada, a determinat
reglementarea prin legi a drepturilor si indatoririlor lor. In documentele medievale existente,
referitoare la rromii domnesti, exista o serie de amanunte concrete privind obligatiile si viata
lor Astfel, aflam ca in tarile romane, marele armas era insarcinat cu adunatul tributului
tuturor categoriilor de rromi (vatrasii, muzicantii, aurarii, laietii etc.) pentru domnitor. Se
pare ca mai 'favorizati' in privinta darilor erau rromii manastiresti, care plateau dari numai
egumenului. Scutit de dari era bulibasa care se ocupa, de fapt, cu stransul banilor. In anumite
locuri rromii aveau cneji si juzi, functii si denumiri imprumutate de la populatiile
inconjuratoare. Abaterile obisnuite din cadrul comunitatilor (adulterele, inselaciunile, bataile)
erau judecate de bulibasa, iar la neintelegeri grave era cerut ajutorul sfatului batranilor care se
bucura, la rromi, de un respect foarte mare (in unele comunitati tiganesti din Romania se
pastreaza si astazi aceste legi nescrise).
- rromii puteau fi vanduti fara insa a fi despartiti de sot (sotie) sau copii;
- casatoriile dintre romani si rromi au fost interzise multa vreme, iar cand au fost
acceptate, cei casatoriti cu robi rromi, ca si urmasii lor, erau considerati rromi.
Despre drepturile juridice ale rromilor din tarile romane in perioada medievala avem
informatii fragmentare, dar concludente, tot din hrisoavele vremii. Au ramas asemenea
documente referitoare la robii fugiti, eliberarea acestora sau judecati intre ei. Sunt
semnificative, in acest sens, hrisoavele lui Ilias Voda din 1669, Antioh Cantemir din 1706 si
Grigore Ghica din 1741.
Despre rromii transilvaneni si in special despre cei banateni aflam amanunte interesante
de la Francisc Griselini in Istoria Banatului Timisan. Ele se refera in special la masurile de
integrare sociala initiate in aceasta parte a tarii in perioada medievala.
Termenul rrom a devenit, cu timpul, in tarile romane, echivalent cu cel de rob. Pentru
evidentierea acestui fapt, amintim cateva dintre capitolele Codului civil al Moldovei din
1833, in care erau stipulate interdictii care legiferau clar statutul de rob ca pe o echivalenta cu
cel de rrom. Astfel, casatoriile mixte erau interzise si chiar casatoriile intre robi nu se puteau
incheia decat cu consimtamantul stapanilor.
In Tara Romaneasca, rromii isi derulau viata dupa aproape aceleasi legi. Se remarca,
totusi, o oarecare imbunatatire a acestor legi fata de cele din secolele anterioare (amintim ca,
dupa legile acelor timpuri, cine se casatorea cu un rob devenea automat rob, ca si copiii
rezultati din aceasta casatorie). O concluzie este aceea ca in veacul al XIX-lea situatia
rromilor din tarile romane a continuat sa fie precara, chiar daca nu se poate nega o
imbunatatire in acest sens. Cu toate acestea, nu de putine ori rromii s-au plans ocarmuirii de
abuzurile facute de boieri sau egumeni. Din documentele vremii rezulta si faptul ca acesti
etnici nu aveau dreptul sa-si inmormanteze mortii in acelasi cimitir cu crestinii.
- aurarii sau rudarii, care in loc de contributiuni, dari, culegeau aurul din nisipurile
raurilor Olt, Topolog, Arges si Dambovita: 700 salase;
- baiesii sau aurarii care scoteau aurul din mine: 100 salase;
(termenii rudari, baiesi si aurari sunt sinonimi, denumind aceeasi categorie de rromi care
scoteau sau culegeau aurul din mine sau din nisipul raurilor de munte): 1000 salase;
Se pare ca statistica nu este completa, fiind uitate alte categorii de rromi existente in acea
vreme in Moldova si Tara Romaneasca. Mihail Kogalniceanu furnizeaza informatii mai
complete despre categoriile de rromi din tarile romane la inceputul veacului al XIX-lea.
Nici una dintre categoriile de rromi descrise de Kogalniceanu nu avea locuinte fixe. Vara
locuiau in corturi, iar iarna in bordeie pe care le sapau la marginea padurilor in apropierea
unor sate, unde isi puteau pune in valoare talentul de mestesugari si in acelasi timp puteau sa
fure. Zece pana la cincisprezece familii (salase) erau sub conducerea unui barbat ales de catre
acestia.
Vatrasii erau cei ce aveau locuinte fixe si nimic altceva decat numele de rrom, caci ei au
uitat definitiv limba, au pierdut obiceiurile confratilor nomazi intr-atat incat nu puteau fi
diferentiati, in aceasta privinta, de moldoveni si valahi. O parte dintre vatrasi locuiau in sate,
unde se ocupau de agricultura, erau frizeri, croitori, cizmari, fierari.
Majoritatea vatrasilor locuiau in orase, in casele boieresti si practicau diverse meserii
(croitori, zidari, cosari), iar femeile se ocupau cu curatenia si aranjatul caselor, spalatul
rufelor, tesutul rochiilor, brodatul argintului si aurului.
Pentru robii din casele boieresti, in cazul in care acestia se faceau vinovati de ceva, exista
prevazuta pedeapsa cu bataia la talpi. Aceasta pedeapsa a fost pastrata si in
urma Regulamentului organic. Ca pedepse erau prevazute, de asemenea, bataia cu biciul si
inchisoarea pentru catva timp. In cazul in care recidiva, rromul era pedepsit prin aplicarea
unui 'colier' nituit in jurul gatului pentru a-ljena in timpul somnului. Din
categoria vatrasilor s-au ridicat, atat in Moldova cat si in Tara Romaneasca, cei mai talentati
muzicanti. Kogalniceanu ii descrie pe rromii vatrasi contemporani lui ca avand o fizionomie
nobila, de statura inalta, bine claditi fizic. Tigancile erau frumoase, cu ochi mari si negri.
Istoricul ii considera pe rromii vatrasi mai civilizati decat taranii si considera ca acestia
merita ca guvernele principatelor sa le redea libertatea. Se estimeaza, pentru aceasta perioada,
in ambele principate romane, un numar de 35000 de familii. Cu exceptia vatrasilor si a unei
parti dintre lingurari, toti ceilalti rromi erau nomazi, avand aceeasi limba si aceleasi obiceiuri.
Existau in perioada medievala si moderna teritorii romanesti aflate sub ocupatie straina.
Soarta rromilor din aceste teritorii prezinta multe elemente similare cu cea a rromilor
din Moldova si Tara Romaneasca dar si particularitati care trebuie sa fie mentionate. O prima
abordare ii priveste pe rromii din Basarabia. Se stie ca in urma razboiului ruso-turc, 1806-
1812, Moldova dintre Prut si Nistru a fost incorporata Imperiului tarist. In principal s-au
mentinut relatiile sociale existente inainte de instrainarea acestui teritoriu, rromii ramanand in
continuare robi ai statului sau robi particulari. Din 1829 s-a incercat o colonizare fortata in
judetele din sudul Basarabiei: Tighina (Bender) si Cetatea Alba (Akerman) unde li s-a dat
pamant si au fost scutiti patru ani de impozite. Aceasta incercare ca si altele ulterioare,
precum cea de a-i ingloba pe rromi in oastea cazaceasca a guberniei, au esuat lamentabil
datorita impotrivirii acestora. In 1861, rromii din Basarabia au fost dezrobiti, o parte fiind
inproprietariti si devenind tarani, iar alta parte au ingrosat randurile rromilor nomazi. O mica
parte au ramas sedentari ca mestesugari si lautari astfel ca anul 1918 gaseste Basarabia cu cel
mai mic numar de rromi din toate provinciile romanesti.
Credem ca si rromii din Transilvania necesita o atentie speciala cel putin pentru cateva
elemente care le-au determinat o evolutie speciala in acest spatiu. Prin decretul din 1782 dat
de imparatul Iosif al II-lea s-a inceput in Transilvania un foarte intens proces de sedentarizare
si maghiarizare a rromilor. Ei erau obligati sa mearga la scoala, sa invete ungureste, sa
satisfaca stagiul militar si sa se integreze in viata sociala printr-o meserie oarecare. Aceasta
sedentarizare dirijata de autoritatile habsburgice a dus cu timpul la integrarea sociala a multor
comunitati tiganesti si la o asimilare ce a sters orice identitate a acestora. Dupa 1794,
autoritatile Transilvaniei nu au mai permis gruparea rromilor in numar mare intr-un loc, ei
fiind obligati sa stea dispersati si sa-si stabileasca locuintele la marginea localitatilor. Tot ca
masuri speciale, trebuie sa amintim faptul ca, intre 1841 - 1844, Dieta Transilvaniei a incercat
o reglementare juridica a situatiei rromilor iar intre 1850 - 1860 s-au revigorat o serie de
masuri politienesti indreptate in special impotriva nomazilor. In epoca dualismului austro-
ungar s-a incercat o eradicare a vagabondajului, cersitului si a delictelor de tot felul care ii
aveau ca autori in special pe rromi; politica autoritatilor a fost, in aceasta perioada,
preponderent represiva si a coincis cu o pauperizare accentuata a populatiei tiganesti din
Transilvania datorita industrializarii care a afectat direct meseriile traditionale ale acestora.
Din datele unei conscriptii din anul 1893 aflam despre ocupatiile rromilor si raspandirea lor.
Astfel, cei mai multi erau mestesugari in cadrul comunitatilor agricole; aici cele mai
raspandite categorii de meseriasi erau: fierarii, caldararii, confectionerii de
cuie, linguri si vase din lemn, caramidarii, bidinarii si muzicantii. Faptul ca autoritatile
austro-ungare au dus o politica dura, de asimilare a rromilor din Transilvania, nu inseamna ca
s-a si reusit in totalitate asimilarea lingvistica si culturala a acestora, asa cum se intentiona.
La 11 decembrie 1855, printul Grigore A. Ghica a abolit pentru totdeauna robia rromilor
in toata intinderea principatului Moldova. Abia in 1856, sub domnia lui Barbu Stirbei, a fost
abolita robia tuturor categoriilor de rromi din Tara Romaneasca. Ultimele vestigii ale acestei
degradante situatii pentru conditia rromilor din Principatele romane au disparut pentru
totdeauna in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
- fierarii, care construiau sarete si in general orice obiecte de fier; ei erau stabiliti in
orase dar si in sate;
- rudarii (blidarii sau lingurarii) se ocupau cu fabricarea de jgheaburi, furci pentru camp
(din lemn), furci de tors si fuse, talere din lemn, linguri, maturi;
- potcovarii stabiliti la orase si sate, potcoveau caii si executau si alte lucrari din fier;
- mesterii - lacatusi, stabiliti in orase, vindeau bare pentru garduri, reparau incuietorile
de usi si faceau chei;
- lautarii (muzicantii) locuiau atat in orase cat si in sate;
Vatrasii traiau, in mare parte, in sate unde, incepand cu 1924, data la care au primit in
posesie pamant, se ocupau cu agricultura.O parte dintre acestia erau cantareti, croitori,
potcovari, servitori la curtile boieresti, bucatari etc. Femeile acestora lucrau la particulari
(spalau, coseau, brodau etc.). Vatrasii au inceput sa-si uite limba, aproape in totalitate, iar
copiii lor mergeau la scoala. C. Popp-Serboianu precizeaza ca nu existau alte categorii de
rromi in Romania in anul 1930.
In anul 1934, in Craiova au aparut doua numere ale ziarului O rom (Rromul), in care erau
prezentati conducatorii Uniunii Generale a Romilor din Romania si problemele de viitor ale
acestei organizatii si ale vietii rromilor in general. Dintre propuneri mentionam: casa
rromilor, care ar fi urmat sa fie o cladire-muzeu in care sa se adune toate documentele
importante privind istoria acestei etnii. Ziarul era condus de doi directori: N. St. Ionescu din
Bucuresti si Marin I. Simion din Curteanca.
Credem ca merita mentionata deviza acestui ziar in care era exprimata cu patetism
increderea in viitorul etniei tiganesti:
'Rromilor, uniti-va ! Prin voi si pentru voi, Uniunea noastra pregateste viitorul demn de
sufletul si simtirea voastra. Nu zaboviti o clipa. Fiti increzatori in destinele neamului vostru,
unindu-va !'
Tot despre aceasta perioada avem informatii si de la istoricul George Potra. Ni se spune
ca, in jurul anului 1935, numai Bucurestiul adapostea 30.000 rromi din care o treime o
reprezentau lautarii. Acestia erau cel mai bine organizati din toti meseriasii rromi fiind
grupati intr-o uniune a lautarilor condusi de un presedinte titrat al Academiei de Muzica, in a
carui sarcina era si solutionarea neintelegerilor si litigiilor profesionale. In perioada dintre
cele doua razboaie mondiale a existat in Romania organizatia intitulataUniunea Generala a
Romilor din Romania, organizatie a rromilor din care faceau parte, in 1939, 784.793
membri. Ne indoim de veridicitatea acestei cifre ea nefiind sustinuta de o statistica
corespunzatoare credibila. Cifra este contrazisa si de rezultatele recensamantului din anul
1930 care consemneaza in Romania 242.656 rromi.
Intre anii 1940 - 1944 existenta rromilor din Romania este marcata de episodul deportarii
acestora dincolo de Nistru, in teritoriul ocupat de armatele germana si romana. Justificarea
acestui act al regimului Antonescu este si astazi controversata si ramane in continuare o
datorie a specialistilor sa stabileasca esenta celor petrecute. Din arhive, rezulta faptul ca intre
anii 1940 si 1944 aproximativ 35.000 de rromi, in mare parte nomazi costorari au fost
deportati in Transnistria sub motivul oficial al nerespectarii de catre acestia a regimului
camuflajului deci punand in pericol siguranta teritoriului national. (Este vorba de crimele si
furturile, puse in seama rromilor, care se comiteau in timpul camuflajelor terorizand
populatia oraselor). Dintre rromii deportati circa 12.000 nu s-au mai intors.
In anul 1962, s-a luat masura sedentarizarii rromilor nomazi, incercandu-se astfel
atragerea lor in societate. Necunoscandu-se insa specificul lor si nefiind tratata cu suficienta
atentie aceasta problema, nici rezultatele nu au fost semnificative. La vechile motive de
izolare fata de societate s-a mai adaugat unul si anume acela generat de drama celui care a
fost nomad si liber , iar acum este fortat la un fel de viata pe care-l intelege greu. Rromii
nomazi si-au construit case, dar nostalgia libertatii pierdute si modului de viata inradacinat in
obisnuinta lor le vedem, poate, in cortul pe care acestia nu uita sa-l ridice in spatele casei si
pe care, cu toate oprelistele, il folosesc in deplasarile lor prin tara. Dupa razboi, tinand cont
de sporul de natalitate al acestei populatii, cifra reala a numarului rromilor din Romania
trebuie sa fie astazi semnificativa. In urma recensamantului populatiei din 1977, a rezultat
faptul ca in Romania exista circa 240.000 de rromi. Aceasta cifra nu poate fi insa
corespunzatoare realitatii deoarece, in majoritatea lor, in speranta obtinerii unor avantaje
sociale, rromii s-au declarat romani sau au fost inregistrati de recenzori ca atare. O evaluare
exacta a numarului de rromi din Romania va putea fi facuta doar in momentul in care se va
tine cont de stadiile de romanizare a tuturor categoriilor de rromi existente astazi in tara;
Toate perioadele istoriei rromilor, de aici sau aiurea, au fost sigur nefaste. Problema ce se
pune este cat de nefasta a fost si cu ce specific. Ce se poate spune astazi cu certitudine este
faptul ca, excluzand decretul sedentarizarii rromilor, celelalte masuri luate in perioada
comunista pot fi caracterizate prin: ascunderea realitatii existentei masive a acestei etnii, lipsa
unei cunoasteri reale a lumii lor si tendinta de asimilare fortata a acestora. Toate acestea tin
de o neabordare frontala, institutionala a problemei. Sub comunism problemele oricarei
minoritati erau un subiect tabu pentru toata lumea, acestea facand, din cand in cand, obiectul
preocuparii "celui din tablou" care, singur, decidea ce este bine si ce este rau in aceasta
privinta. Stim ce inseamna acest lucru intr-un regim totalitar si mai stim ca asemenea
regimuri se edifica tocmai pe faptul ca doar un singur individ decide in toate domeniile vietii
unei societati.
Bibliografie
Cherata, Lucian. (1999). Tiganii. Istoric, specific, integrare sociala. Craiova: Sibila.
Kogalniceanu, Mihail. (1976). Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue des Cigains,
Opere vol II. Bucuresti : Editura Academiei.
Kogalniceanu, Mihail. (1976). Dezrobirea rromilor, Opere vol II. Bucuresti : Editura
Academiei.
Merfea, Mihai. (1991). Rromii - Integrarea sociala a rromilor. Brasov: Editura Barsa.
Miklosich, Francisc. (1872-1890). Uber die Mundarten und die Wanderungen der
Zigeuner, vol. 1-12. Wien: Europa.
Potra, George. (1939). Contributiuni la istoricul tiganilor din Romania. Bucuresti : Fundatia
Regala.
[4] Henri Storch, Cours d, economie politique ou Expositionj des principes qui determinent la prosperite des nations
[7] Anul 1848 in Principatele Romane. Acte si documente, I, II, Bucuresti, 1902
[8] Buletin Oficial al Printipatului Tarii Romanesti, nr. 102, nov. 1850
[10] Achim Viorel, Tiganii in istoria Romaniei, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1998, p.154
[12] Zamfir Elena, Zamfir Catalin, Tiganii intre ignorare si ingrijorare, Ed. Alternative, Bucuresti, 1993, p.157
[17] Merfea Mihai, Cultura si Civilizatie romani, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998, p. 187
[20] http://www.romanothan.ro/romana/istorie/breviar.htm
[22] Fostul ministru al M.I. Mihai Chitac, in 1990, a facut public faptul ca, in 1977, fusesera 'recenzati' 1.800.000 de
rromi (intre care 65.000 de nomazi: 5.600 cu ocupatii utile, 900 - calificati), iar in 1983, 2.300.000.
http://www.romanothan.ro/romana/istorie/breviar.htm
[25] Emmanuelle Pons, Tiganii din Romania, o minoritate intranzitie, Ed. Compania, 1999, p. 29
[26] Sociologul rrom Nicolae Gheorghe si bulibasul Ion Cioaba, fondatorii grupului in 1975-
1976, sociologul rrom Vasile Burtea s-a alaturat in 1977, profesoara rroma Ina Radu si
muncitorul rrom Valerica Stanescu au fost cooptati in 1978, caldararul Mihai Ilie (Gogu
Gusatu) s-a alaturat in 1980 si de la Timisoara instructorul rrom de dans Ion Mirescu
[27] Roumanie : crise et represion, in L' Alternative nr. 20, ianuarie 1983
[28]Emmanuelle Pons, Tiganii din Romania, o minoritate intranzitie, Ed. Compania, 1999, p. 26-27