Miturile unui oraș: Petersburgul în viziunea lui A.S.

Pușkin

Popescu Andreea Laura

Secția: română-rusă, grupa 2

Universitatea din București

Argument

Magia emanată și frumusețea orașului Sankt-Petersburg, capitala lui Petru cel Mare, mi-a
stârnit curiozitatea în ceea ce privește miturile existente despre acest oraș măiestuos, deci, am decis
să aflu mai multe despre acest subiect. Faptul că Aleksandr Sergheevici Pușkin, poate cel mai
important romancier rus a ales să includă acest oraș în operele sale, mi-a servit ca un punct de
plecare în descoperirea miturilor existente despre fosta capitală din prisma viziunii lui Pușkin așa
cum este ea descrisă în operele sale. Această temă a fost abordată în mai multe contexte de-a lungul
timpului, așa cum rezultă din cărțile și studiile apărute pe baza acestui subiect. Am selectat
informații dintr-o serie de resurse care îmi vor servi la prezentarea în mod ascendent a temei,
pornind de la conceptul de mit și ajungând la specificitatea acestei teme în operele lui Pușkin.

Introducere

Începând cu momentul în care țarul Petru cel Mare va muta capitala Imperiului Rus de la
Moscova la Petersburg va începe o modernizare totală a Imperiului Țarist sub impactul dinastiei
Romanov. Pentru Rusia, perioada 1796-1855 a fost una din cele mai importante perioade de
modernizare atât din punct de vedere politic cât și din punct de vedere socio-cultural. Această
perioadă este marcată de urcarea pe tron a trei țari: Pavel I, Alexandru I și Nicolae I. Toți acești
conducători ruși au luptat împotriva Franței din dorința de a fi cea mai impunătoare putere
europeană și nu numai. Naționalismul rusesc nu era chiar favorabil imaginii Rusiei în ochii
europenilor care considerau că Rusia are o modernizare înceată.

Războaiele napoleoniene au marcat perioada secolului al XIX-lea. Campania din Rusia

specifică anului 1812 și marcată de invazia francezilor, a avut un impact major asupra țării prin
incendierea Moscovei. Acest eveniment istoric a avut un impact important și asupra artelor așa

1
cum apare la Lev Tolstoi în Război și pace. Totuși acest eveniment s-a terminat cu bine pentru
armata rusă care s-a ales cu o victorie înățătoare în fața francezilor. Cel mai important eveniment
din perioada menționată este totuși Revoluția de la 1848. Setea de libertate i-a împins pe scriitorii
vremii să dedice opere acestei șanse pe care o aveau rușii, anume revoluția.

Deși poate contextul social din secolul al XIX-lea nu părea foarte favorabil, în Rusia s-a
dezvoltat foarte bine partea artistică, în special literatura, făcându-se remarcați scriitori precum:
A. S. Pușkin, Nicolai Gogol, I. A. Krîlov sau M. I. Lermontov. Principalele curente literare din
această perioadă sunt romantismul și realismul. Romantismul se face remarcat în prima jumătate
a secolului al XIX-lea prin introducerea unor concepte noi, așa cum Brandes menționează: „Iar
acum se făcea încercarea de a pregăti publicul cititor pentru noul punct de vedere” (Brandes, 1978,
p. 527). Se pune accentul din ce în ce mai mult pe trăirile interioare ale individului, un principiu
important al romantismului este subiectivitatea, iar realitatea nu este concisă, ci doar sugerată.
Personajele romantice reprezintă anumite tipologii clar delimitate: răzvrătitul, omul neînsemnat,
geniul neînțeles etc. Realismul este un alt curent literar foarte important din perioada secolului
menționat. Deși inițial a fost mai întâi folosit în semn de protest al corupției și al neregulilor vremii,
el a devenit un mod de a creea literatură. Deși plauzibil ar fi să se creeze o literatură strict bazată
pe realități contemporane se vor introduce și elemente fantastice inspirate din mituri care să
accentueze ideea că fantasticul nu poate pune stăpânire pe realitate.

Capitolul I

Imaginea Petersburgului a fost abordată prima dată de V. K. Trediakovski, M. V.

Lomonosov, dar și de Pușkin în operele: Călărețul de Aramă, Evgheni Oneghin, Dama de pică.
Pușkin va introduce imaginea viitoarei cetăți în poemul Călărețul de Aramă chiar la începutul
operei atunci când este vizualizat Petru cel Mare pe malul Nevei. În această operă autorul va
analiaza orașul din multiple perpective și nu va scrie despre acesta doar lucrurile pozitive, ci și
părțile ei mai puțin atrăgătoare. Imaginea complexă a Petersburgului este văzută și în Evgheni
Oneghin, dar și în Dama de pică. Totuși, Pușkin nu a fost singurul scriitor din secolul al XIX-lea
care a abordat această temă în operele sale, alți scriitori precum N. V. Gogol sau F. M. Dostoievski
au făcut același lucru.

2
 Mitul ca și concept a fost analizat din foarte multe puncte de vedere, dar fiind un termen
atât de vast, nu există o definiție concisă a acestui concept, ci mai multe păreri. Totuși, putem
enunța că mitul este o povestire, mai mult sau mai puțin imaginară, care cuprinde credințele
popoarelor, despre originea unui obiect, a unui oraș sau a unor fenomene, a unor eroi sau a unor
zei. Un mit poate implica ființe fantastice sau oameni, îngeri sau demoni, sau chiar anumiți zei.

Despre mărețul oraș Peterburg au existat multiple supoziții în legătură cu originile sau
modul în care acesta a fost întemeiat. Unele supoziții se leagă direct de Petru cel Mare, altele de
faptul că acest oraș mitic ar fi fost blestemat. Această problematică a fost studiată în
contemporaneitatea noatră și s-au analizat operele mai multor scriitori ruși, printre care și Pușkin,
ajungându-se la concluzia că există adevărate mituri despre acest oraș care ocupă un loc special în
întreaga literatură rusă (apud Dunaeva, 2007). Mitologia legată de acest oraș nu a fost
conștientizată dintotdeauna, dar: „Cu toate acestea , și textele în cauză și-au adus, în felul lor, o
contribuție la constituirea mitului literar al Petersburgului (...)” ( Dunaeva, 2007, p. 15). Despre
Petersburg, orașul întemeiat de Petru cel Mare, dar care „nu poartă numele întemeietorului său”
(ibidem), se cunoaște faptul că numele este dat conform Sfântului Apostol Petru. Asocierile biblice
au făcut ca Rusia să fie considerată „pământ ales”, iar implicit orașul Petersburg a primit conotații
mitologice religioase. „Dacă în literatura secolului al XVIII-lea au apărut mitul Petersburgului-
Noua Romă, mitul Palmyrei Nordului, mitul constructorului taumaturg și mitul ferestrei deschise
spre Europa, este rândul secolului al XIX-lea să aducă în literatură mitul orașului străin Rusiei și
mitul orașului blestemat să piară (...)” (ibidem). Acestea ar fi cateva mituri despre Petersburg
deduse din diversele opere ale scriitorilor ruși.

Capitolul II

Aleksandr Sergheevici Pușkin este unul dintre primii scriitori ruși care a ajuns să aibă o
importanță universală, a fost cel care a pus bazele atât literaturii cât și a limbii ruse moderne.
Caracterul lui spontan și neorganizat a avut repercursiuni în pierderea a multor opere care puteau
avea o valoare importantă în zilele noastre. Obsedat fiind de jocurile de noroc, obsesie moștenită
de la tatăl său, el va pierde astfel averea moștenită și va ajunge să își câștige existența din renta
moșiilor familiei sale. În ceea ce privește relațiile lui cu alții, putem menționa numele lui Jukovski
care a avut un impact asupra lui Pușkin, fiind o persoană a cărei părere chiar conta pentru Pușkin.

3
Din punct de vedere sentimetal, el a avut multe iubiri, dar Natalia Goncearova va fi și soția lui cu
care va avea și doi copii, dar și cea care, indirect, îi va aduce moartea prin infidelitatea sa cu tânărul
Dantes. Pușkin își va petrece o perioadă și la Petersburg unde: „El a intrat ca funcționar la Colegiul
de Stat al Afacerilor Străine, cu o retribuție de 700 de ruble anual” (Veresaev, 1947, p. 37). El era
un bărbat pedant care mereu știa cum să aibă grijă de aspectul său, astfel încât să facă o impresie
bună. Moartea acestuia a fost una chinuitoare, el a fost împușcat în stomac într-un duel cu Dantes,
duel convocat din cauza infidelităților soției și zvonurilor care circulau despre aceasta.

Creația lui Pușkin se împarte în trei mari perioade: Țarscoe Selo, Bolghino și perioada
prozei. Țarscoe Selo reprezintă perioada în care Pușkin a facut liceul, provenind dintr-o familie
influentă, acesta a avut posibilitatea de a participa la tot felul de concursuri de poezie, dar la care
nu câștiga niciodată niciun premiu. Bolghino este perioada dinaintea căsătoriei cu Natalia și locul
unde Pușkin va termina multe opere, deși urma un eveniment fericit din viața sciitorului el totuși
scrie o operă tristă. Ultima perioadă este reprezentată de noua chemare a lui Pușkin către proză,
deși el are totuși multe proze neterminate.

Poemele sudice reprezintă o serie de poeme scrise în perioada 1817-1833 și constituie:

„(...) sinteze ale unor etape parcurse rapid, trepte tot mai înalte pe traiectoria maturizării
artistice”(Ghijițchi, 1974, p. 27). Intereseul lui Pușkin pentru poemele epice se dezvoltă chiar din
liceu pe când citea la rândul lui pe Voltaire sau alți sciitori importanți ai vremii; dintre aeste poeme
mai importante sunt: Ruslan și Liudmila, Călărețul de Aramă, Țiganii, Prizonierul din Caucaz etc.
Unicitatea poemului pușkinian se demonstrează prin aria largă de modele sau prin „(...) sudarea
ireproșabilă a unor situații imposibil de alăturat conform canoanelor clasice(...)” (ibidem). În
aceste poeme, tema dominantă este aspirația către libertate.

Dramaturgia lui Pușkin este o nouă deschidere pentru opera pușkiniană către proză, dar
totuși, încă nu renunță la specificitatea caracteristică de a scrie versuri: „(...) dramaturgia reprezintă
momentul de contact dintre cele două linii de preocupare, întrucât în unele piese vom întâlni atât
replici scrise în proză, cât și replici scrise în versuri” (ibidem). Centrul operei dramatice pușkiniene
este ocupat de Boris Godunov, iar Micile Tragedii precum Cavalerul avar, Mozart și Salieri,
Oaspetele de piatră gravitează în jurul nuclueului central, putând fi considerate și niște
experimente.

4
 Proza lui Pușkin a reprezentat un interes calculat odată cu romanul istoric neterminat
Arapul lui Petru cel Mare. Imaginea lui Petru cel Mare planează în opera lui Pușkin, atât în poeme,
cum ar fi în Călărețul de Aramă, dar mai ales în romanul său istoric dedicat întrutotul țarului.
Procesul lui Pușkin de a scrie proză a fost unul lent, cu numeroase încercări precum Dama de pică,
dar Evgheni Oneghin, deși roman în versuri, se află pe culmile creației pușkiniene.

Capitolul III

O primă operă în care mitul Petersburgului este invocat se referă la Călărețul de Aramă a
lui Pușkin. Începând cu acest poem, imaginea orașului frumos, strălucitor, liniștit care, dacă până
acum era hiperbolizat, în acest poem vor fi prezentate atât elemente frumoase cât și elemente
distructive pentru destinul orașului. Dacă la început este văzut ca o operă de artă arhitecturală,
Pușkin în poemul său îl va introduce direct ca „Pe țărmurile mlăștinoase; / în casele sărăcăcioase”(
p. 5). Complexitatea și contradicțiile legate de acest oraș în viziunea lui Pușkin se leagă direct de
personalitatea lui Petru cel Mare, care apare ca și personaj direct în poem: „El, plin de gânduri mari
stătea / Privind în zări, privind depate;” (p. 5). La Pușkin găsim o îmbinare de elemente naturale cu
imaginea unor ființe umane, combină chiar elemente de boală cu elementele naturale: „Neva se
zvârcolea sub mal, / Precum un bolnav care zace / În patul său lipsit de pace.” (p. 9). Prezent aici este
mitul constructorului taumaturg, deși mitul este mult mai vechi Pușkin reușeste să îl integreze în
opera sa, fiind vorba de Petru cel Mare văzut ca un constructor. Pornind de la statuia lui Petru și
de la modul în care aceasta va fi construită, despre care existau multe legende populare, putem
spune că Pușkin a creat un nou mit în literatură: mitul Călărețului de Aramă. Petru I a fost
identificat de popor ca un antihrist în timpul domniei lui, datorită perioadei tumultoase în care
acesta a domnit. Apare în acest poem și imaginea lui Evgheni în antiteză cu cea a lui Petru, cei doi
fiind reprezentanții individ-popor, imagine care ne face trimitere către romanul lui Pușkin Evgheni
Oneghin. Mitul conducătorului autocrat este dedus din această antiteză, Petru cel Mare sacrifică
atât foarte mulți oameni, cât și foarte multe resurse pentru a ridica orașul. Aceste două mituri se
integrează perfect în cele trei planuri ale poemului: mitul călărețului de aramă, mitul
Petersburgului și povestea propriu-zisă.

5
 O altă operă a lui Pușkin în care este prezentat măiestuosul oraș este și Evgheni Oneghin.
Deși aici nu cade accentul așa mult pe oraș în sine, ci pe trăirile personajelor, putem desprinde o
serie de descrieri prezente și a unor tipologii umane pe care Pușkin le crează în romanul său:

„Și tobele ce bat deșteaptă

Nedomolitul Petersburg:

Neguțătorul se trezește,

Birjarul calul și-l zorește,

Trec lăptărese și sonor

Scrâșnește neaua sub picior;

E-n toi a dimineții larmă:

Obloane s-au căscat acum;

Din coșuri se ridică fum;

Brutarul neamț, uitând să doarmă,

Cu coif din ziar, exact la ceas,

Deschide micul vasisdas.”

Această descriere a unei dimineți la Petersburg cuprinde și o clasificare socială a oamenilor

vremii: apariția birjarilor care pregătesc caii pentru boierii lor, un om simplu, brutar neamț, care
își începe ziua de muncă, lăptăresele care și ele fac parte din descrierea peisajului de Petersburg al
secolului al XIX-lea.

Stratificarea socială este delimitată și în Dama de pică. Aici Ptersburgul este foarte bine
descris prin: „Vremea era îngrozitoare, vântul urla, cădeau fulgi de lapoviță, felinarele luminau slab,
străzile erau pustii.”( p. 408). Aceeași imagine a unei nopți reci și agitate apare ca în Călărețul de
Aramă, acest motiv al nopții fiind adiacent mitului literar al Petersburgului. În această operă este
văzută în specificitatea ei viața unui petersburghez, cu jocuri de noroc, femei, vrajitorii și multe
altele. Deși Herman, un bărbat calculat peste măsură care la început pare să nu fie înteresat în a-și
pierde averea în jocurile de cărți, avea totuși mania de a privi pe alții cum se joacă, în finele
romanului ajunge să joace și chiar să înnebunească din cauza acestor jocuri de cărți.

6
 Toate aceste mituri se regăsesc în opera lui Pușkin, dar și în operele lui Gogol sau ale lui
Dostoievski, care se vor folosi și ei de acest prilej pentru a creea literatură.

Concluzii

Scriitorii ruși au avut prilejul de a se folosi de complexul oraș Petersburg în literatură și

datorită legendelor populare, care mai apoi s-au dezvoltat în adevărate mituri, care existau pe baza
istoriei întemeierii orașului. Despre acest oraș magic nu au scris numai rușii, ci o întreagă Europă,
iar studii mai recente pe baza tematicii mitologice din operele ruse s-au făcut și în America. Astfel
consider, la rândul meu, că Petersburgul este un oraș plin de mistere și de mondenități, care poate
intriga pe oricine, dar nu mulți reușesc să îi țină piept.

Bibliografie

Corpusul de texte

Pușkin, A.S., Călărețul de Aramă, București, Ed. Cartea Rusă, 1949

Pușkin, A.S., Opere alese, vol. 2, București, Ed. Cartea Rusă, 1954

Pușkin, A.S., Evgheni Oneghin, București, Ed. Mondero, 2006

Bibliografie generală

Brandes, G., Principalele curente literale din secolul al XIX-lea, București, Ed. Univers, 1978

Ghijițchi, A., Studii despre Pușkin, București, Ed. Univers, 1974

Veresaev, V., Viața lui Pușkin, București, Ed. Fundația Regală Pentru Literatură Și Artă, 1947

Bibliografie de specialitate

Dunaeva, A., Mitul literar al Petersburgului, București, Ed. Universității din București, 2007

7
8