,,Lumea de orez” - Su Tong (recenzie)

,,Nu ți-ai fi putut imagina niciodată că poate exista atâta frumusețe în violență.”

E rețeta unei familii perfect bolnave, a unui Ion Glanetașu care reușește să-și atingă
scopul, să-și împlinească marele vis al îmbogățirii.
Satul cu nuci devine metafora unei copilării frânte, iar Cinci Dragoni pare să nu vrea
să se mai trezească din visul febril, al trenului care nu se mai oprește. Personajul este
smuls din universul milei, iar dezrădăcinarea forțată îl transformă.
Se creionează un scenari macabru al dorințelor nestăvilite, al delirului, e obsesia văii
de orez care îmbrățișează ființa și care-ți redă demnitatea.
Protagonistul își dorește cu patos să fie prins în muzica păcatului și găsește sensul
numai în violență, în actul anihilării, al umilinței și al distrugerii. Să subjugi femeia,
sămânța de orez încolțită, mișcat fiind doar de gândul răzbunării.
Minciuna este singurul element care păstrează echilibrul. Nonșalanța care răzbate din
episodul fratricidului - petrecut tot în jurul motivului orezului, care reprezintă totul,
tot ce îi ține în viață - este absolut de neconceput. Lipsită de emoție, doar prezența
feminină aduce durerere, reflectă consumul interior și fragilitatea omului în fața
destinului, a răului, a cruzimii.
Cinci Dragoni pășește în gol, încovoiat sub greutatea ambițiilor, snopit de monstrul
rece al înnobilării peste noapte. Trezit de circul lui Q, aplecat deasupra morților,
scuipând în sânul familiei - înrobite de impulsurile sălbatice ale duhului rău, abătut
asupra prăvăliei de orez, acesta constata : ,,Viața nu valorează nici cât un pumn de
orez. Nu-i nimic altceva decât un vis înspăimântător, nu e decât o lungă agonie.”
Nicio pomadă nu ar fi putut acoperi dușmănia pe care i-o reflecta chipul, ura ascunsă
în șanțurile pielii. Sălășuind în vrăjmășie, stăruind în starea nefastă a iminenței morții,
căutând sensul, altul decât acela de a-ți astâmpăra foamea, în aventură, în neastâmpăr,
violență extremă sau sânge prelins în scorburi de rouă. Mai mult decât sânge, sfidarea
morții rămânea cea mai mare provocare, singurul adevăr într- o lume nedreaptă, cea
care îl însuflețește și îl mână în direcția supremației, a poziției dominante, a supunerii
celor din jur, încercând să se convingă de importanța definitivului în concluzia ultimă.
Fiecare personaj este individualizat, marginalizat și lăsat pradă propriilor vicii.
Niciunul dintre personaje nu este pozitiv, fiecare mânjit fiind de lăcomie, firi slabe și
impardonabil de nefericite, găsindu-și refugiul în luptele cu greierii, injurii, cosmetică,
jocuri de noroc. Ceea ce le provoacă iritare este să-și audă propriile gânduri, să-și
conștientizeze actuala condiție și astfel, plutesc în derivă spre un deznodământ tragic.
Să ucizi cu mult tact și fără remușcări și să te feliciți pentru determinarea și ușurința
cu care poți curma o viață, plăcerea cu care transmiți amenințări, reușind să te formezi
ca om numai subjugându-i pe ceilalți, sunt momentele pentru care Cinci Dragoni
trăiește. Astfel arată viitorul care îl animă. În viziunea sa doar crima te poate face om
mai mare decât ceilalți, doar actul crimei te poate reîntregi.